UNIVERSITATEA BIOTERRA

FACULTATEA DE DREPT
MASTERAT ANUL I
2021-2022
LECTOR UNIVERSITAR Dr. MITRIC BOGDAN

REFERAT
GEOPOLITICA CONSTRUCȚIEI EUROPENE ȘI
PROCESELE DE GLOBALIZARE

BĂDICIANU ALEXANDRU
 EUROPA: LECȚIA DE GEOPOLITICĂ A SECOLULUI XX
În întreaga perioadă modernă, Europa a fost adevăratul centru al lumii.
Încheierea Războiului Rece a însemnat pentru Europa sfârșitul unei ere de
divizare între partea de est a continentului și partea de vest. Unele dintre cele mai
importante mișcări de pe continent în anii de după Războiul Rece au fost:
- recuperarea geopolitică a teritoriilor care evoluaseră în altă
orbită
- inaugurarea unei noi perioade, unui proces de autodefinire și
autoafirmare
Europa a fost continentul care a construit prima regiune economică a lumii.
Prima formă de cooperare europeană este legată de numele lui Jean Monet și
de cel al ministrului de externe francez, Robert Schuman. Ea poartă numele de
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Aceasta a jucat un rol
esențial în declanșarea procesului de reconciliere și cooperare franco-germană.
Noul organism reprezintă prima organizație europeană care se bucură de
prerogative supranaționale. CECO inaugurează modelul european al integrării.
La 25 martie 1957 la Roma, reprezentanții acelorași țări care aderaseră la
CECO semnează Tratatul de constituire a Comunității Economice Europene
(CEE), cunoscut și sub numele de Tratatul de la Roma, intrat în vigoare la 1
ianuarie 1958. Comunitatea asigură un sistem de protecție exterioară uniformă:
- o politică agricolă comună
- o politică comercială comună
- o politică concurențială
Tratatul nu era un simplu acord internațional privind libertatea schimburilor,
ci nucleul Constituției Europene.
 Concomitent, prin Tratatul de la Roma ia naștere și Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (CEEA).
În 1973 aderă la CEE Irlanda, Danemarca și Marea Britanie, iar “mica
Europă” devine Europa celor nouă. În deceniul următor, aderă Grecia (1981),
Spania (1986), Portugalia (1987), iar CEE devine Europa celor 12.
După încheierea Războiului Rece au mai aderat la Uniune Austria, Finlanda și
Suedia, iar Europa a devenit Europa celor 15.
Pe 1 mai 2004 opt țări au aderat: Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania,
Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia.
Actul Unic European (1985) a hotărât fuziunea între Comunitatea
Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și
Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică.
Comunitatea Economică Europeană a devenit Comunitatea Europeană și în
1922, Uniunea Europeană.
Semnat în 1991, Tratatul de la Maastrich stabilește trei paliere foarte
importante de integrare viitoare:
- realizarea uniunii monetare

- cerința integrării politice și militare

- elaborarea unei politici interne și de securitate socială comune

Tratatul de la Amsterdam (1997)

Tratatul de la Nisa (2000)
Uniunea Europeană:
- este o mare putere a lumii de astăzi

- este un adevărat pol al lumii contemporane

- este cel mai mare agent comâmercial, activitatea ei deținând 38 de

procente din exportul mondial și 36 de procente din importuri.

- este cea mai mare piață a lumii industrializate
 După încheierea Războiului Rece, s-a confruntat cu următoarele problem
economice:
- adoptarea monedei unice

- extinderea spre est (a reprezentat o mutare geopolitică)

- procesul de reorganizare internă a Uniunii

Unul dintre stâlpii integrării europene îl reprezintă crearea Uniunii Monetare

Europene, stipulată prin Tratatul de la Maastrich.
În 1989 Consiliul European a hotărât crearea Sistemului Monetar European.
În 1991 țările Comunității Europene semnează Tratatul de la Maastrich, care
prevede și instituirea monedei unice și înființarea Institutului Monetar
European. Denumirea monedei unice euro a fost stabilită la reuniunea de vârf de
la Madrid din 1995, urmând ca la începutul anului 2002 să fie introdusă în 12
dintre cele 15 țări ale UE.
1 ianuarie 1999: transferarea responsabilităților politicii monetare de la
băncile central naționale la Banca Centrală Europeană.
Introducerea monedei unice a creat două tabere în rândul specialiștilor:
a). Euro-entuziaștii – evidențiază avantajele monedei unice
b). Euroscepticii – insistă asupra riscurilor implicate de noua măsură (dacă
moneda nouă nu
va funcționa cum se cuvine, atunci construcția europeană se va prăbuși).
Moneda (sângele economiei) euro va fi o monedă care va funcționa paralel cu
dolarul.
Aceasta înseamnă sfârșitul unilateralismului în plan financiar și apariția unei
ordini bipolare.
Euro reprezintă cel mai bun răspuns la provocările globalizării.
Aderarea României la UE: 1 ianuarie 2007.
 Succesul economic al UE, performanțele înregistrate într-un timp scurt,
capacitatea de regenerare a Europei au creat nu numai o nouă realitate
geopolitică, dar au relansat ideea paneuropeană.
Pierre Biarnes vorbește de granițe rezonabile ale Uniunii Europene.
Europa Occidentală este o regiune maritimă arhetipală, dar și o regiune
continentală.
Mackinder vorbește de un Heartland, ale cărui granițe nu au fost niciodată
fixe; în ceea ce privește granițele de apus ale Heartland-ului, ele au fost situate
când între Marea Caspică și Marea Neagră, când mai departe; este suficient să
spunem că “teritoriul URSS se suprapune cu Heartlandul ” cu excepția graniței de
est.
La nivelul UE există instituții cu orientare supranațională, cum ar fi:
- Comisia – sediul la Bruxelles, este alcătuită din reprezentanți numiți pentru
o perioadă de 4 ani
- Parlamentul European – înființat în 1952 ca parte a CECO, funcționează la
Strasbourg; nu poate adopta legi, are dreptul de a dizolva Comisia
- Curtea de Justiție – creată în 1952, este alcătuită din 13 judecători numiți
pentru un mandate de 6 ani.
*Pentru UE, tratatele pe care le adoptă Curtea reprezintă legea supremă.
De asemenea există instituții cu orientare interguvernamentală:
- Consiliul de Miniștri
- Consiliul European – format din premierii sau președinții țărilor membre
ale UE.
Consiliul Europei – luând naștere în 1949, cu sediul la Strasbourg
reunește toate statele Uniunii Europene. Are două dimensiuni:
a. una federalistă, reprezentată de Adunarea Consultativă
 b. una interguvernamentală, reprezentată de Comitetul de
Miniștri
Tratatul de la Lisabona prevede că din 2014 numărul Comisarilor se reduce
la două treimi din numărul statelor membre, față de numărul actual de 27 de
comisari, selectați pentru un mandate de 5 ani.
Tratatul de Reformă fixează numărul maxim de locuri în Parlamentul
European la 750, cu minim 6 locuri pentru țările mici și maxim 96 pentru țările
mari.
*În afara Parlamentului, instituție federală mai este și Comisia Europeană.
În momentul de față, Uniunea are 2 niveluri: etajul economic și etajul
politic.
În perioada de după încheierea Războiului Rece exista o singură superputere
militară – SUA și trei superputeri economice: SUA, Japonia, Europa.
SUA, împreună cu Canada și Mexic au format NAFTA (North American Free
Trade Agreement), care a apărut ca o reacție la Comunitatea Europeană.

DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Geopolitica (geo = pământ, teritoriu) este o teorie, o orientare de cercetare
care relevă legătura de substanță între poziția geografică a unui stat și politica sa.
Geopolitica privește și analizează politica din perspectiva cadrului natural în
care are loc, propunându-și să explice măsurile și orientările politice pe baza
datelor naturale ale unui stat:
- poziție geografică
- suprafață
- bogății naturale
- populație
 Întemeietorul de drept al geopoliticii este Rudolf Kjellen; el folosește
termenul propriu-zis de geopolitică în 1899. Kjellen a ajuns la geopolitică venind
dinspre științele statului (concepea statul ca o formă de viață, iar știința politică ca
o știință a statului). Statul este studiat din mai multe perspective:
- țara (geopolitică)
- gospodăria țării (ecopolitică)
- neamul (demopolitică)
- societatea (sociopolitică)
- guvernământul (cratopolitică)
Geopolitica reprezintă analiza statului din punct de vedere geografic, în acest
sens ea nefiind altceva decât geografie politică.
În viziunea autorului suedez, geopolitica este un capitol al politicii. El
împarte geopolitica în:
a). Topopolitica – subdisciplina care va studia așezarea statului (plasarea
politică a țării)
b). Morfopolitica – subdisciplina care va examina forma, granițele, rețelele
de circulație
c). Fizipolitica – cea care va analiza fizionomia teritoriului, bogățiile solului
și subsolului
Kjellen face deosebirea dintre poziția geografică și poziția geopolitică.
- Prima este fixă și poate fi determinată cu exactitate prin
măsurători fizice.
- A doua este schimbătoare și înseamnă poziția în raport cu
statele înconjurătoare.
Întemeietorul geografiei politice și întemeietorul de fapt al geopoliticii, F.
Ratzel studiază:
1. relația dintre procesele politice și mediul geografic
 2. condițiile geografice ale constituirii, dezvoltării și
activității statelor
Geograful român cu cele mai sistematice preocupări de geopolitică, Ion
Conea: „geopolitica se ocupă cu mișcările din procesul de devenire a statelor,
mișcări care duc la transformarea, înlocuirea sau deplasarea stărilor celor în
ființă la un moment dat.”
Geostrategia desemnează valoarea deosebită a unui loc, a unei întinderi, în
special în plan militar; înseamnă gândirea în termeni spațiali a faptului militar, a
preocupării de a identifica poziții avantajoase din punct de vedere strategic.
Geopolitica prezintă o înrudire de substanță cu geoistoria, ea purcede, în
parte, din geoistorie.
“Rolul ideilor” este capital în geopolitică.
Haushofer: geopolitica poate fi descrisă ca fiind “conștiința geografică a
statului”
Există în conturarea obiectului de studiu al geopoliticii două contribuții
românești de mare semnificație:
1. Contribuția geografului Ion Conea, construită în directă
legătură cu viziunea lui Kjellen despre vecinătate. Ion Conea plasează
obiectul de studiu al geopoliticii în domeniul relațiilor internaționale. El
consideră că:
- geopolitica nu va studia statele în parte, ci jocul politic dintre
state
- geopolitica va fi știința relațiilor sau a presiunilor dintre state
Ion Conea definește geopolitica drept știința mediului politic planetar.
Geopolitica are drept obiect mai degrabă problemele politice și economice pe
care le pun regiunile și marile individualități ale planetei și nu atât problemele
politice și economice care să privească un singur stat.
 2.Contribuția sociologului Anton Golopenția
Pentru el, obiectul geopoliticii îl constituie potențialul statelor. Cercetarea
geopolitică este concomitent geografică, demografică, economică, socială,
culturală, politică.
Grand Larousse universel (1989) definește geopolitica drept „știința care
studiază raporturile dintre geografia statelor și politica lor.”
Celălalt mare dicționar francez, Robert definește geopolitica drept „studiul
raporturilor dintre datele naturale ale geografiei și politica statelor.”
Geopolitica a apărut în efortul de a oferi o explicație cât mai riguroasă
elementului central al politicii – puterea.
Halford Mackinder – este considerat unul dintre părinții întemeietori ai
geopoliticii.
Sfârșitul Războiului Rece a condus la trei mari prefaceri geopolitice:
- unificarea Germaniei
- eliberarea Europei de Est de comunism și tutela sovietică
- dezintegrarea Uniunii Sovietice
Se poate spune că geopolitica este o hartă mentală.
Ilie Bădescu subliniază importanța spațiului ca reper fundamental al studiului
geopolitic: “Geopolitica este știința dimensiunii spațiale a vieții politice,
economice și cultural și religioase a popoarelor, ceea ce implică o concepție despre
om ca ființă spațială, ca om spațial.”