DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof.inv.preșcolar:Munteanu Daniela Alexandra

G.P.P Nr. 1, Casuta Piticilor Horezu

„Jocul este puntea între copilărie și vârsta matură.” (J.Chateau)

Educaţia timpurie se referă la educaţia copilului în primele stadii ale copilăriei (de la
naştere la 8 ani) şi le oferă condiţii specifice pentru dezvoltarea deplină, respectând dezvoltarea
individuală şi de vârstă a acestora.
Educaţia timpurie porneşte de la ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii, iar
pentru reuşita educaţională a copilului, e necesar să fie antrenaţi toţi actorii cu care acesta
interacţionează, începând cu membrii familiei, personalul din instituţiile de educaţie preşcolară şi
terminând cu comunitatea.
Educaţia timpurie este un tip de educaţie global şi funcţional, adaptat nevoilor şi
caracteristicilor individuale ale copilului, o pedagogie a acţiunii şi a comunicării, centrată pe
copil, ca autor al propriei deveniri.
Educația timpurie oferă șanse egale de creștere, dezvoltare, îngrijire, educatie, fără discriminare
pentru copiii care provin din familii instabile,fără parinti, cu sanatate precară, cu deficiente sau
cu posibilități materiale financiare scăzute.
Principiile cele mai importante ale educației timpurii sunt:
 Fiecare copil este unic, cu nevoile, trebuințele, particularitățile sale specifice.
 Educatia trebuie sa țină cont de particularitățile individuale ale fiecărui copil.
 Educatia timpurie se referă la fiecare copil în parte si nu la educatia "copiilor".
Este imperativă respectarea nevoilor copiilor:
a) de baza: îngrijire, cunoastere, hrană;
b) afective: dragoste, securitate afectivă, întărire pozitivă a acțiunilor;
c) de acțiune: joc liber ales.
Jocul se consideră ca o activitate fizică sau mintală gratuită, ce se realizează doar datorită
plăcerii ce o provoacă, spune J.Chateau. (Șchiopu U, Verza M, (1981), Psihologia vârstelor,
E.D.P.). Desigur, conturarea motivului plăcerii ca implicat în dinamizarea jocului, anulează
greutatea lui.
Copilul dobândește prin intermediul jocului, deprinderea de autoservire în satisfacerea
propriilor trebuințe, ca apoi jocul să devină mai complex, să se structureze acțiunii cu
instrumente diverse. Astfel jocul de-a familia este intens praticat, poate cel mai frecvent întâlnit
în copilărie, prezentând foarte mare importanță și din cauză că familia este scena principală de
viață a copilului și totodată elementul social în care se condensează și reflectă în mod special
întreaga viață socială.
Deci jocul este o activitate de primă importanță în evoluția psihică a copilului. Jocul încorporat
în activitatea didactică reprezintă un ansamblu de acțiuni și operații care, paralel cu destinderea,
buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a
copilului.
Din punct de vedere pedagogic, Ion Cerghit, făcând o clasificare a metodelor de învățământ a
considerat că învățarea la preșcolari se realizează prin metode de acțiune fictivă sau simultană
(stimularea unei activități care se desfășoară după anumite reguli) din acesta făcând parte și
jocul.
De exemplu, se dezvoltă spiritul de echipă, voința, trăsăturile morale pozitive, imaginația
și nu în ultimul rând, trăsăturile sociale fără de care ne-ar fi greu să trăim în această lume. Jocul de
rol propus în cadrul cercetării de față se desfășoară în echipă asigurându-ne că fiecăruia îi vine
rândul să vorbească. La jocul „Cei mai isteți iezișori”, am urmărit modul de comunicare utilizat
de copii atunci când sunt puși în situații de a juca rolul persoanjelor din poveste și felul în care
comunică între ei în momentul în care au de rezolvat o problemă. Din moment ce „Piticii” au
ajuns la cumpărături, am urmărit dacă folosesc formule de politețe, dacă și cum cer ajutor atunci
când nu găses ceva, cum formulează întrebările. Când ne-am jucat „De-a doctorul” și „De-a
învățătorul” am urmărit în principal exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, folosirea
corectă a intonației și formularea de răspunsuri corecte. De asemenea am urmărit cât de bogat este
vocabularul cu cuvinte din alte domenii. Când am stat „De vorbă cu Mos Crăciun”, am urmărit
exprimarea liberă, modul în care au formulat răspunsurile la anumite întrebări și intonația folosită,
dacă se exprimă în propoziții. În cadrul jocurilor „Călătorim cu autobuzul și cu trenul” și „O zi în
familie”, am urmărit comunicarea cu membrii familiei și comunicarea cu persoane necunoscute,
exprimare politicoasă și corectă din punct de vedere gramatical.
Existența noastră este strâns legată de comunicare. Ființele umane și comunicarea sunt
interdependente. Noi oamenii prin limbaj și comunicare interacționăm și relaționăm în cea mai
mare parte, fără comunicare și limbaj existența noastră ar fi inutilă sau foarte diferită.
Jocul de rol se diferențiază de celelalte jocuri, prin faptul că prin jocul de rol copiii pot fi originali
în redarea impresiilor proprii, pot fi spontani în exprimarea lor.
„Plăcerea de a învăța, atât de evidentă la copiii mici, chiar și atunci când învață lucruri
sofisticate sau dificile, se diluează treptat și apoi dispare, iar unul dintre motive este îndepărtarea
acestui proces de joc si transformarea lui într-o activitate mai degrabă asemănătoare cu munca
dificilă. Jocul reprezintă o dimensiune fundamentală a naturii umane, fiind un sprijin solid pentru
cei implicați în educația si dezvoltarea copiilor mici (profesori, părinti, formatori etc.), pentru a
redescoperi jocul pentru ei și pentru cei pe care îi însoțesc în diverse experiențe de învățare."
Finalităţile fundamentale ale grădiniţei se referă, pe de o parte, la oferirea unei asistenţe
educaționale complexe pentru formarea abilităţilor de bază necesare pe tot parcursul vieţii, iar pe
de altă parte, dezvoltarea armonioasă a copilului în funcţie de specificul tendinţelor, ritmul
propriu şi potenţialul individual.
Necesitatea concordanţei dintre finalităţile celor două niveluri de învăţământ, preşcolar şi şcoală
primară, subliniază încă o dată, un deziderat comun: pregătirea copilului pentru şcoală şi în viitor
pentru educaţia permanentă.
BIBLIOGRAFIE:

1. Antohe, Georgeta; Huțupaș, Iuliana, 2002, Psihopedagogia jocului, Ed. Nitnelav, Galați
Chateau, J., 1967, Copilul și jocul, E.D.P., Timișoara;
2. Culea, Laurenţia, “Curriculum pentru educarea timpurie - o provocare?”, Editura Diana,
2009
3. ELENA TIPA : "Necesitatea abordarii parteneriatului educational in gradinita"- Revista
Invatamantului Prescolar, nr. 3-4/2006;
4. Gradinita altfel- Editura V&I Integral, Bucuresti, 2003;
5. LILIANA EZECHIL, MIHAELA PAISILAZARESCU, "Laborator prescolar"- ghid
metodologic.
6. Marcia L. Nell, Walter F. Drew, De la joc la invatare, Cum folosim jocul didactic in
educatia timpurie?, Editura Educație si formare, 2016
7. Revista de repere didactice și pedagogice pentru învățământ primar și preșcolar, Nr.
4/2018, Editura Smart Academic Bacău 2018.