Viata Sf Ioan Iacob

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamț s-a născut la 23 iulie 1913
într-o familie de țărani foarte credincioși, fiind singurul copil la părinți. Din botez a
primit numele de Ilie și din pruncie se dovedea un copil ales și binecuvântat de
Dumnezeu.

După șase luni de zile de la naștere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, și-a dat sufletul
în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare și
tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.
Primii ani de școală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin și
liceul la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.

Rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el,
simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac
călugăr!”. După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i
descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând:
„Mănăstirea!”. Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea
duhovnicului său, fericitul Ioan și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului
din casa natală, fiind în zi de duminică, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea
Mănăstirii Neamț. Starețul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste
și, după ce l-a trimis să se închine în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului,
i-a rânduit ascultare la infirmerie și la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător și
smerit.

Face mai tarziu serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi
și fiind iubit de toți. Apoi se reîntoarce în obștea Mănăstirii Neamț, și continuă aceeași
ascultare de bibliotecar și îngrijitor la bolniță. Toți se foloseau de smerenia, de blândețea
și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu. La 8 aprilie 1936, în
miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în
îngerescul cin călugăresc primind în călugărie numele de Ioan. Dorind viață pustnicească
și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit și a
înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Țara Sfântă împreună cu alți doi
monahi din lavră.

După ce se închină la toate Sfintele Locuri, cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea
Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la
Mănăstirea Neamț, fericitul monah Ioan Iacob se nevoiește, în continuare, în Mănăstirea
Sfântul Sava , timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de
la diavoli. Prima ascultare în obștea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan
avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea curățenia și
suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie și milă
față de toți. Avea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu dragoste atât pe
călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși
la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții.
Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu
multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din Sfânta Evanghelie și din scrierile
Sfinților Părinți. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice.
Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovnicești. Un an fericitul sihastru Ioan
Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape
de Marea Moartă. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și
puține fructe, răbdând multe ispite.

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din
Țara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la
Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și nevoințe. Este hirotonit diacon,
apoi preot fiind numit egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea
Iordanului.

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate
sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu
învățături pentru călugări și pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a
înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenindu-se
mult pentru primirea pelerinilor din țară. Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de
nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului.

După ce Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen intră în obștea
mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva apoi fericitul Ioan se la o
peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui
Dumnezeu să-i dăruiască un prunc.

La peșteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând

cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte și prin ucenicul său. În
sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul
peșterii Sfânta Ana. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină,
unde scria versuri și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi,
pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o
scândură, având o piatră drept perină.

În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul
aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la
orele 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei
zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe,
arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, dupa 20 de ani, trupul său a fost aflat
întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu
și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ.