SUCCESIUNILE

Considerații introductive
Transmiterea unui patrimoniu mortis causa se realizează prin unul din cele 2 mari sisteme
succesorale:
 Succesiunea legală
 Succesiunea testamentară

Acolo unde există testament, patrimoniu se va transmite conform voinței testatorului. Daca nu
există un testament sau testamentul existent este nul (a se vedea condițiile de validitate ale
actului juridic – dr. civil, sem I) transmiterea patrimoniului se va realiza conform dispozițiilor
legii.
Romanii nu au acceptat de la început ideea transmiterii patrimoniului după moarte, întrucât
asociau ideea de putere cu ideea de patrimoniu (patrimoniu = putere. Puterea individului era
echivalentă cu dimensiunea patrimoniului său, iar puterea nu se transmite – puterea se crează).
În timp au fost nevoiți să accepte ideea de moștenire/succesiune, întrucât se înrădăcinase
principiul conform căruia nu poate exista patrimoniu fără de titular – apar sistemele
succesorale!
Observație:
Patrimoniu = Activ + Pasiv
Exprimarea „avere” este improprie, succesorii moștenind atât activele, cât și
datoriile!

Terminologie
Herus – stăpân
Herede – moștenitor
Ab iritestas – fără testament (= succesiunea legală)

I. Succesiunea legală
Succesiunea ab iritestas a cunoscut 3 faze:
1. Prima reglementare – în dispozițiile legii celor 12 Table
2. Reformele pretorului – pretoriireformează sistemul succesoral în încercarea de a
estompa anumite aspecte inechitabile din legea celor 12 Table
3. Reformele imperiale – prin acestea se definitivează demersurile pretorilor și sistemul
succesiunii legale se armonizează
Observație:
Indiferent de faza în care ne aflăm, clasele de moștenitori sunt ordonate în mod ierarhic.
Prima categorie exclude categoriile ulterioare, ș.a.m.d.
Niciodată nu vor veni la dezbaterea unei succesiuni diverși reprezentanți ai fiecărei
categorii concomitent, împărțind patrimoniul în cote proporționale cu gradul de rudenie
(nici în dreptul roman, nici în dreptul actual).
Numai în situația în care nu există succesori din prima categorie vor veni cei din a doua
categorie, ș.a.m.d.

Faza 1 Legea celor 12 Table:

Clasa 1 de moștenitori legali = sui heredes = persoane care devin sui iuris prin moartea lui
pater familias = sunt cei care se află sub puterea lui (deci îi sunt până la momentul decesului
alieni iuris) = aceștia se mai numesc succesorii în linie directă. În prima categorie intră și soția
căsătorită cu manus, întrucât ea este rudă civilă cu soțul. (femeia căsătorită fără manus fiind,
d.p.d.v. juridic străină față de soțul ei). Totuși, d.p.d.v. legal, ea va veni la succesiune în
calitate de fiică a soțului ei și de soră a propriilor copii.
Sui heredes sunt și adoptatul și adnogatul, care sunt rude civile cu pater familias, chiar dacă
NU de sânge.
Nepoții din fii vor veni la succesiune numai în situația în care tatăl lor a decedat înaintea
bunicului, iar prin reprezentare vor veni pentru cota care i s-ar fi cuvenit tatălui lor dacă mai
trăia.
SCHEMA C

REPREZENTAREA ÎN LINIE DIRECTĂ

Indiferent de câți copii ar avea al doilea fiu – F2, împreună vor împărți în mod egaltotalul de
1/3 care i se cuvenea tatălui lor.
Succesiunea lui F2 nu s-a dezbătut cu 2 ani în urmă (la momentul decesului), pentru că la acel
moment el era ALIENI IURIS al lui PATER FAMILIAS, deci nu avea patrimoniu.
Nu contează câți copii au F1 și F3, întrucât acei copii vor veni la succesiunea taților lor, când
aceștia vor muri.
ADGNATUS PROXIMUS
Terminologie:
Denumirea de cei mai apropiați colaterali/agnați, nu îi face pe aceștia apropiați de defunct,
termenul fiind folosit în sensul că nu există alți agnați mai apropiați de defunct decât ei.
 Defunct – mort, decedat, răposat

Faptul că Legea celor 12 Table nu admite reprezentarea în linie colaterală înseamnă că în

situația în care unul dintre Agnatus proximus este decedat nu se va realiza venirea copiilor
acestuia (prin reprezentare, cum se întâmplă în cazul nepoților din fii – schema C), ci se
merge mai departe, în linie colaterală în căutarea următorului Agnatus proximus.
Dacă se găsește un agnat (de ex. Verișor de gradul 2) în viață și acesta repudiază (a repudia –
a renunța la o moștenire sau la un legat) moștenirea, nu se va merge mai departe în linie
colaterală, în căutarea următorului agnat, moștenirea devenind VACANTĂ.
Vor veni Gentiles (membrii ginții. Veneau la succesiune potrivit legii, dacă lipseau ius
heredes și agnații) – membrii ginții din care face parte defunctul, care vor împărți patrimoniul
în cote egale.
Observație:
Marea problemă a succesiunii legale, așa cum era prevăzută în dispozițiile Legii celor 12
Table, este faptul că unicul temei al vocației succesorale era agnațiunea (rudenia civilă) –
rudele de sânge care nu erau în același timp rude civile cu defunctul erau vădit defavorizate.
Tocmai întru apărarea drepturilor acestor cognați intervin pretorii prin reformele lor.

Faza 2. Reformele pretorului:

Reamintim faptul că pretorul nu era legiuitor – el putea influența dreptul civil numai pe cale
procedurală și prin edictele sale.
Astfel el vine în apărarea cognaților care nu sunt și agnați (vorbim aici în mod special despre
situația fiului de familie emancipat).
Pentru a-I putea include pe harta succesorilor legali, pretorul trebuia să găsească un temei
juridic prin care aceștia să-și poată valorifica dreptul, argumente precum relațiile de
afectivitate ori rudenia de sânge în sine nefiind argumente juridice, ținând eventual doar de un
spirit al echității.
Astfel, pretorul introduce conceptul de bonorum possessio – ca izvor al drepturilor
succesorale de care pot beneficia cognații care nu sunt în același timp și agnați cu de cujus
(decedat).
Terminologie:
Bonorum possessio – posesiunea bunurilor care urmează să fie transmise mortis causa.
Acești cognați dobândesc vocație succesorală (calitate de moștenitori), însă nu în calitate de
rude de sânge, ci în calitate de posesori al acelui patrimoniu.
Cu privire la:
 bonorum possessio unde cognați
 bonorum possessio unde vin et uxon
Cu toate că apar pe harta succesorilor legali, ei fiind la baza ierarhiei claselor succesorale, vor
fi excluși de la moștenire în situația în care există și un singur agnat (de ex. Văr de gradul 2).

Faza a 3a. Reformele imperiale

Impărații au continuat și definitivat reformele pretorului, ei având autoritatea necesară de a
ridica principiile respective la nivel de normă juridică.
Astfel, prin primele două reforme, cognații avansează rapid pe ierarhia succesorilor legali,
chiar devansându-I pe agnați.
Prin reforma unificatoare a împăratului Justinian se pune capăt controverselor succesorale,
dispozițiile depășite de noile realități sociale sunt eliminate, iar rudenia civilă încetează să mai
fie temeiul vocației succesorale.
Din acest moment împăratul Justinian stabilește 4 clase de succesori legali :
1. descendenți
2. ascendenți, frații/surorile (și copiii lor)
3. frații/surorile consangvini (de tată) / uterini (de mamă)
4. ceilalți colaterali