COMPARAȚIE TAXE, IMPOZITE, CONTRIBUȚII, REDEVENȚE, TAXE PARAFISCALE

Taxe
Taxe Impozite Contribuții Redevențe
parafiscale

Taxă Impozit Contribuție Redevență Taxă

parafiscală
Bază legală sumă plătită de o prelevare obligatorie, fără prelevare obligatorie a unei asimilată creație a
persoană fizică sau contraprestaţie şi părţi din veniturile veniturilor fiscale doctrinei
juridică, de regulă, pentru nerambursabilă, efectuată persoanelor fizice şi prin art. 2 alin 2 lit.
serviciile prestate acesteia de către administraţia juridice, cu sau fără b) C. pr. fisc
de către un agent publică pentru satisfacerea posibilitatea obţinerii unei
economic, o instituţie necesităţilor de interes contraprestaţii (Legea
publică sau un serviciu general Finanțelor Publice nr.
public (Legea Finanțelor 500/2002)
Publice nr. 500/2002) (Art. 2 pct. 29 din Legea
Finanțelor Publice nr.
suma plătită de o 500/2002)
persoană fizică sau
juridică, de regulă, pentru
serviciile prestate acesteia
de către un operator
economic, o instituţie
publică ori un serviciu
public

(Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice
locale)

Noțiune preţ pentru servicii o contribuţie bănească, transfer de valoare de la Încasate de imposibil de
prestate de instituţii obligatorie şi cu titlu contribuabil la dispoziţia particulari (venit definit.
publice, adică a acelor nerambursabil, datorată, statului, fără echivalent, cu pentru stat prin
instituţii care sunt ori ar conform legii, bugetului de titlu definitiv şi cu destinaţie intermediul
trebui să fie finanţate din stat de către persoanele precisă impozitului): sumă
impozitele pe care toţi fizice şi persoanele juridice ce trebuie plătită în
contribuabilii le plătesc pentru veniturile pe care le bani sau în natură
obţin sau pentru bunurile pe pentru folosirea
care le posedă sau dreptul de
folosinţă a unor
active corporale
(ex: un imobil, caz
în care redevenţa
are echivalent în
chirie sau arendă)
sau necorporale,
cum sunt
invenţiile, mărcile,
desenele şi
modelele, operele
de orice fel etc

1/7
 Taxă Impozit Contribuție Redevență Taxă
parafiscală
Încasate de stat
(venit direct al
statului): sumă
plătită pentru
cedarea dreptului
de folosinţă
printr-un contract
de concesiune a
bunurilor aflate în
proprietatea
publică a statului
sau a comunităţilor
locale ori a unor
activităţi publice
de interes naţional
sau local
Caracter Special: în sarcina unor eterogenă
subiecţi care beneficiază de
o utilitate publică generată
de furnizarea unui serviciu
cu arie de cuprindere
generală

General: contribuţiile
sociale, cu caracter
asigurativ şi mutual,
datorate de persoane fizice
şi juridice în vederea
constituirii fondurilor
necesare acoperiri unor
cheltuieli publice de natură
socială
Obligativitate obligatorii Doar dacă există obligatorii
sarcină impusă, prin lege, sarcină impusă, prin lege, sarcină impusă, prin lege: contract semnat
tuturor persoanelor fizice tuturor persoanelor fizice şi a) tuturor persoanelor
şi juridice care solicită juridice care realizează venit fizice care realizează
prestarea unui serviciu dintr-o anumită sursă sau venit dintr-o anumită
posedă un anumit gen de sursă
avere pentru care, conform b) tuturor persoanelor
legii, datorează impozit juridice care au
calitatea de angajator
Beneficiar Prestatorul serviciilor: statul Direct: statul Partea beneficiară altă persoană,
 Instituție publică (e.g. o Indirect: persoanele care au din contract dar și instituții
instanță de judecată, contribuit publice
oficiul de cadastru, bugetare (e.g.
primărie) taxă radio-TV)
 Operator sau agent
economic
Interes general Mixt un anumit
sector
Stabilire Regulă: În puterea legii În puterea legii Pe baza doar pentru
Excepție: recunoscut comunităţilor locale dreptul de a contractuale situații
institui impozite şi taxe locale excepționale
prin lege
Formă Pecuniară
reprezintă o prelevare, o
ridicare a unei părţi sau a
unei porţiuni din veniturile
sau averea contribuabililor,
la dispoziţia statului,
prelevare care se face în

2/7
 Taxă Impozit Contribuție Redevență Taxă
parafiscală
folosul întregii societăţi,
pentru acoperirea
cheltuielilor generale, a
cheltuielilor publice
Persoane care le Doar contribuabilii care Toți cetățenii Toți cetățenii activi Beneficiarul din
datorează beneficiază, la cererea lor, contract
de un serviciu public
Destinație Precisă În funcție de nevoile statului Precisă: bugetele speciale Precisă Precisă
Poate fi folosită numai
conform destinaţiei pe care
o primește prin actul
normativ prin care se
stabilește
Scop Plata unui serviciu Utilitatea publică, dat fiind Asigurarea cetățenilor Plata unui serviciu sau folosința unui
faptul că impozitele sunt bun
cauzate de cheltuieli publice
Caracter Nu
rambursabil
Prestație din Da Nu Da, dar nu direct și imediat Da Da
partea statului
Stabilire în principal, în funcţie de prin lege şi în funcţie de prin lege Prin contract Prin lege
cuantum felul şi costul serviciul natura şi mărimea venitului
solicitat impozabil
Termen de plată de regulă, la momentul stabilit prin lege, de regulă în funcţie de momentul la care se Conform Prin lege
solicitării serviciului realizează venitul contractului

Echivalență Nu există echivalență Nu există echivalent direct raport de Nu

și imediat din partea echivalenţă între
statului beneficiile
plătitorului de
redevenţă şi
venitul realizat de
el din exploatarea
unui bun sau
serviciu
Sancțiune pentru majorări de întârziere, dar şi executare silită în condiţiile legii speciale Da, conform majorări de
neplată contract întârziere, dar
şi executare
silită în
condiţiile legii
speciale

3/7
 ELEMENTELE DE INDIVIDUALIZARE A IMPOZITELOR ŞI TAXELOR
Actele normative trebuie să prevadă:
a) În sarcina cui se stabileşte contribuţia şi prin cine se colectează;
b) Pentru ce se datorează contribuţia (venit, avere, serviciu prestat);
c) Cum se determină materia impozabilă şi care este unitatea de măsură;
d) Cum se calculează suma care trebuie achitată;
e) Când trebuie plătită suma stabilită în sarcina contribuabilului.
i. Denumirea prelevării instituite
ii. Subiecții impunerii sau contribuabilii
sunt contribuabili toate persoanele fizice, juridice și
entitățile fără personalitate juridică ce datorează,
conform legii, impozite, taxe și contribuții sociale (art. 1
pct. 4 C. proc. Fisc.)
iii. Plătitorul
este plătitor persoana care, în numele contribuabilului,
conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de
a plăti ori de a colecta și plăti, după caz, impozite, taxe și
contribuții sociale. Este plătitor și sediul secundar obligat,
potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii
și de venituri asimilate salariilor (Art. 1 pct. 35 C. pr. fisc.)
Contribuabil Plătitor
Denumirea taxei, impozitului sau contribuţiei individualizează venitul fiscal
sau contribuţia, face posibilă identificarea sa, dar şi stabilirea persoanelor
(fizice sau juridice) în sarcina cărora cade obligaţia de plată şi aceea de
colectare, a bugetului căruia îi este destinat (bugetul statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale, a unor instituţii publice sau a asigurărilor sociale),
permite ţinerea evidenţelor relative la persoanele care îl datorează, a celor
care l-au achitat şi a celor care nu se conformează şi urmează să fie executate
silit, regulile după care se administrează etc.
a) Persoana fizică
b) Persoana juricică
c) Orice altă entitate fără personalitate juridică
în sarcina căreia legea a instituit obligaţia de plată a unui impozit, a unei taxe
sau o altă obligaţie de efectuare a unei anumite prelevări la bugetul public
naţional (în contul bugetului de stat, a bugetul asigurărilor sociale de stat
etc.). Legea instituie obligaţii de plată în sarcina tuturor celor care sunt
legaţi de statul în care se realizează materia impozabilă: naţionali sau
rezidenţi străini, în temeiul principiului universalităţii impozitului.
Au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la
sursă, reprezentând plăţi şi plăţi anticipate din veniturile cuvenite unor
contribuabili, plătitorii următoarelor venituri:
a) venituri salariale;
b) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
c) venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie;
d) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent,
comision sau mandat comercial;
e) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor
civile încheiate potrivit Codului civil;
f) venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi
extrajudiciară;
g) venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană
juridică contribuabil, care nu generează o persoană juridică
h) venituri din pensii;
i) venituri din jocuri de noroc, etc.
Au obligația de a:
a) reţine şi vărsa impozitul şi/sau contribuţia;
b) de a întocmi şi păstra fişele fiscale ale contribuabililor pentru care reţin
şi varsă impozitul sau contribuţia
4/7

iv. Obiectul impunerii, materia impozabilă și baza
impozabilă
îl reprezintă materia supusă impunerii, o materie care
este diversificată şi reprezentată de venituri de orice fel,
profituri, bunurile impozabile ori servicii taxabile
prestate de instituţiile publice.
Obiectul Baza de
impunerii impunere
Obiectul este reprezentat de bunuri
Baza este reprezentată de valoarea bunurilor
v. Cota de impunere
elementul care exprimă cuantumul unitar al venitului
bugetar în raport cu baza sa de calcul sau impozitul
aferent unei unităţi de impunere
vi. Asieta sau modul de impunere și percepere a
impozitului
cuprinde totalitatea măsurilor care se iau de organele
fiscale pentru identificarea subiectului şi materiei
impozabile, evaluarea acesteia, stabilirea cuantumului
de plată şi încasarea impozitului.
c) de a transmite organului fiscal o copie a fişei, pentru fiecare an şi
obligaţii declarative faţă de organul fiscal pentru îndeplinirea acestor
obligaţii, acestea fiind obligaţii tipic fiscale
Bunurile impozabile sau taxabile pot fi: terenuri, clădiri, mijloace de
transport etc. De asemenea, pot constitui obiect al impunerii actele sau
serviciile înfăptuite sau realizate de organele statului ori alte persoane
abilitate, pentru care se datorează taxe de timbru: eliberarea, respectiv
obţinerea unor autorizaţii, certificate sau atestate, soluţionarea litigiilor de
către instanţele judecătoreşti, dezbateri succesorale, autentificări de acte,
legalizări de copii de pe acte originale etc., produsul care face obiectul
vânzării, bunul importat sau exportat etc.
Cotele de impunere pot fi stabilite în:
a) cote fixe (în sumă fixă sau forfetară): modalitatea de exprimare a
cuantumului venitului independentă de mărimea materiei impozabile,
a averii sau a situaţiei sociale a contribuabilului. Se foloseşte atunci
când baza de calcul o formează anumite obiecte, fapte sau acte juridice
cum sunt: suprafaţa de teren, capacitatea cilindrică a autovehiculelor,
eliberarea unei autorizaţii, eliberarea unui act etc
b) în cote procentuale (proporţionale, progresive şi regresive):
modalitatea de exprimare a cuantumului venitului care se foloseşte în
cazurile când obiectul impozitului îl constituie valoarea bunului deţinut
sau venitului realizat de debitor. Cota procentuală poate fi progresivă,
proporţională sau regresivă, după cum ea rămâne aceeaşi sau suferă
modificări determinate de schimbările intervenite în baza de calcul.
c) în cotă unică: impozit în sumă fixă asupra veniturilor impozabile,
indiferent de sursa de realizare, mărimea, natura, calitatea şi situaţia
personală a contribuabilului
Metode de aşezare a impozitelor:
a) Metoda directă, bazată pe administrarea de probe cum sunt registrele,
actele, declaraţiile contribuabilului sau ale unor terţe persoane,
coroborate cu acte doveditoare aflate în posesia agentului fiscal.
Plătitorii de impozite sunt obligaţi să ţină evidenţa activităţii pe care o
desfăşoară, să întocmească şi să depună bilanţuri contabile anuale, să
întocmească şi să depună declaraţii de impunere, toate acestea făcând
posibilă determinarea materiei impozabile. Metoda directă bazată pe
declaraţiile contribuabilului prezintă dezavantajul că face posibilă
sustragerea materiei impozabile de la impunere prin declaraţii
nesincere.
b) Metoda indirectă, care presupune identificarea şi evaluarea
impozitului în mod exclusiv prin raportare la aspectul exterior al
obiectului impozabil, prin acordul dintre contribuabil şi organul fiscal,
ori pe cale administrativă, pe baza datelor de care dispune organul
fiscal. Se foloseşte în cazul impozitelor de tip real (funciar, pe clădiri) şi
permite stabilirea valorii materiei impozabile cu costuri reduse.
5/7

vii. Faptul generator
evenimentul constând într-un fapt material sau act
juridic care face să se nască datoria fiscală
viii. Termenul de plată sau exigibilitatea
data la care, sau până la care, un anumit venit (taxă,
impozit) trebuie vărsat la bugetul statului.
Prezintă dezavantajul evaluării aproximative şi, prin aceasta, metoda
se dovedeşte inechitabilă.
c) Metoda aşezării pe baze forfetare a impozitului, potrivit căreia agentul
de impunere stabileşte, împreună şi de comun acord cu plătitorul,
mărimea aproximativă a materiei impozabile);
d) Metoda normativă, după care evaluarea materiei impozabile şi a
impozitului se face prin legea însăşi. Metoda este folosită pentru
determinarea materiei impozabile în cazul culturilor agricole, când,
prin lege, sunt evaluate producţiile diferenţiat, pe zone de fertilitate şi
culturi, ori în cazul impozitelor pe meserii. Prezintă avantajul că
simplifică activitatea de evaluare, este cunoscută din timp de
contribuabil şi îl stimulează să obţină venituri mai mari decât cele
estimate de legiuitor, surplusul nefiind impozabil.
Între faptul generator şi termenul de plată există o condiţionare: intervenţia
faptului generator dă naştere creanţei fiscale şi obligaţiei de plată în
termenul stabilit de lege.
Exemple de fapte generatoare: a) în materie de TVA – prestarea serviciului,
livrarea mărfurilor sau încasarea preţului; b) în materie de impozit pe venit
– încasarea venitului; c) în materie de impozit pe profit – sfârşitul perioadei
de realizare a profitului etc.
Termenele de plată a datoriilor fiscale sunt prevăzute în actul prin care sunt
instituite taxele şi impozitele, ele fiind fixate în considerarea necesităţilor de
asigurare a alimentării continue a bugetului statului şi a bugetelor locale cu
resursele băneşti care să acopere cheltuielile statului şi administraţiilor
locale, dar şi a posibilităţilor de plată ale contribuabililor.
Termenul de plată a impozitului este stabilit prin lege, de regulă în funcţie de
momentul la care se realizează venitul, dar taxa se datorează, de regulă, la
momentul solicitării serviciului. Plata în avans a impozitului este încurajată prin
acordarea de reduceri, în timp ce plata cu întârziere este sancţionată prin
majorări. Uneori, pentru a veni în ajutorul contribuabililor, statul permite
reeşalonarea datoriilor fiscale, dar această măsură profită şi statului, interesat
în realizarea creanţelor fiscale şi nu în punerea contribuabilului în incapacitate
de a-şi plăti datoriile fiscale.
Neachitarea impozitului la termenele stabilite prin lege, atrage obligaţia de
plată a unor majorări şi dă dreptul creditorului de a trece la executarea silită
a contribuabilului rău-platnic.
6/7
 CLASIFICAREA PRELEVĂRILOR FISCALE

•Impozite
•Taxe
Sub aspect conceptual •Contribuții
•Taxe parafiscale

•La bugetul statului (impozit pe venit, pe profit, impozite indirecte)

După criteriul bugetului •La bugetul local (impozitul funciar, pe clădiri, mijloace de transport)
•La bugetul unor instituții care se finanțează total sau parțial din surse proprii
alimentat (e.g. taxe OSIM, ORDA)
•La bugetul UE

•Mod de percepere: directe și indirecte

După criterii tehnice •Luării sau nu în considerare a capacității contributive: personale și reale

După forma în care se •În natură

achită •Pecuniare

În funcție de scopul •Financiare

urmărit •De ordine

•Pe avere (asupra averii propriu-zise - clădiri, terenuri), pe circulația averii,

În funcție de obiectul pe sporul de avere
impunerii •Pe venit
•Pe consum sau pe cheltuieli

În funcție de frecvența •Permanente

de încasare •Incidentale

7/7