Percepția adolescenților al diferenței de gen în privința bullying-ului

Autori: Lisa Hellstrom, Linda Beckman

Normele de gen sunt expectanțele normative sociale asupra comportamentele băieților și fetelor
care poate duce la un comportament de bullying. Datorită faptului că perioada de adolescență și
pre-adolescență este timpul în care relaționarea cu colegii devine în ce în ce mai importantă, este
crucial să înțelegem relațiile dintre adolescenți și faptele care sunt considerate comportamente
non-conformante cu genul. Prin urmare, scopul acestei cercetări este de a analiza percepția
fetelor și băieților suedezi cu privire la diferențe de gen în privința hărțuirii. În patru grupe de
discuții separate pe genuri au participat douăzeci și unu de adolescenți suedezi (8 fete și 13
băieți). Analiza datelor s-a efectuat utilizând analiza calitativă a conținutului. Așteptări și nevoi
de a se conforma normei" au rezultat ca categorie principală, deoarece toate categoriile rezultate
din analiză se referă la înțelegerea fetelor și băieților cu privire la modul în care așteptările,
strategiile, expresiile legate de hărțuire și nevoia de a aparține variază în funcție de gen. Mai
mult, fetele și băieții au exprimat admirație reciprocă pentru modul în care fac față hărțuirii,
indicând că și strategiile de gestionare sunt asociate cu așteptările bazate pe gen. Pentru ca școlile
și adulții să fie mai bine pregătiți să îndeplinească nevoile fetelor și băieților și să înțeleagă
modul în care aceste nevoi sunt exprimate, vocile adolescenților cu privire la hărțuirea legată de
gen pot fi văzute ca instrumente utile pentru dezvoltarea de strategii de lucru cu normele și
așteptările de gen. În lumina rezultatelor studiului nostru, școlile pot avea de lucrat în ceea ce
privește conștientizarea normelor și a atitudinilor și modul în care acestea sunt exprimate,
deoarece acestea pot constitui o bază pentru hărțuire, atât între personalul școlar, cât și între
elevi.

Concepte de bază: Adolescenți, bullying, grupurile țintă, gen.

INTRODUCERE

Ceea ce este considerat ca un comportament acceptabil între femei și bărbați adulți este, de fapt,
înrădăcinat în expectanțele fetelor și băieților din vârstă fragedă. Normele de gen pot fi definite
ca așteptările sociale asupra comportamentului acceptabil al bărbaților în comparație cu cel al
femeilor (Pulerwitz & Barker, 2008). Adesea, aceste norme de gen ghidează la anumite acțiuni și
sunt valorile și tipuri de atitudine formate în societate, în școală, în mediu online, în secțiuni
sportive și alte împrejurări care includ fete și băieți. Normele de gen din societate restricționează
indivizii la identități și expresii de gen care se conformează structurii binare de bărbat-femeie
(Oswald, Blume și Marks, 2005). Cercetările privind rolul genului în hărțuire indică faptul că
fetele și băieții care prezintă nivele mai ridicate de non-conformitate cu genul au un risc mai
mare de a fi hărțuiți în timpul adolescenței (de exemplu, Aspenlieder, Buchanan, McDougall și
Sippola, 2009; D'Augelli, Grossman și Starks, 2006). Copiii și adulții nu au întotdeauna aceeași
înțelegere a sensului hărțuirii, ceea ce înseamnă că adulții nu intervin întotdeauna atunci când
copiii sunt victime ale hărțuirii. Prin urmare, percepția elevilor cu privire la hărțuire ar putea
constitui componenta critică lipsă în înțelegerea și abordarea hărțuirii în școli (Gamliel, Hoover,
Daughtry și Imbra, 2003; Varjas, Meyers, Bellmoff, Lopp, Birckbichler și Marchall, 2008).
Deoarece adolescența timpurie este o perioadă în care relațiile cu colegii devin din ce în ce mai
importante, este crucial să înțelegem relațiile dintre adolescenți și ceea ce este considerat
comportament non-conformant cu genul (Toomey, Card și Casper, 2014). Prin urmare, scopul
acestui studiu este de a analiza percepția adolescenților suedezi cu privire la diferențele de gen în
privința hărțuirii.

Studii precedente asupra diferențelor de gen în bullying

Modelele de gen în hărțuire și exprimări agresive au fost evidente de-a lungul timpului.
Hărțuirea, definită drept comportamente agresive repetitive cu intenția de a fi dăunătoare sau
vătămătoare, inclusiv o formă de dezechilibru de putere între cei implicați (Olweus, 1996), poate
lua forma agresiunii verbale sau fizice directe, a agresiunii relaționale, cum ar fi răspândirea de
zvonuri sau bârfirea, fie online, fie offline (Wang, Iannotti și Nansel, 2009). Studii timpurii și o
meta-analiză recentă (Casper & Card, 2017) au concluzionat că băieții au fost mai frecvent
victime ale agresiunilor directe (fizice) decât fetele, prezentând o dimensiune a efectului mică
până la medie, în timp ce nu exista o diferență semnificativă între băieți și fete în ceea ce privește
victimizarea relațională. Într-o meta-analiză realizată de Cook, Williams, Guerra, Kim și Sadek
(2010), au fost raportate corelațiile dintre gen și rolurile de agresor, victimă și agresor/victimă. În
timp ce analiza a arătat o corelație mai puternică pentru băieți să fie agresori în comparație cu
fetele (dimensiunea efectului mică până la medie), rolul genului în ceea ce privește ratele de
victimizare s-a dovedit mai puțin consistent, iar diferențele între băieți și fete au fost mici, dar
totuși arătau că băieții erau mai frecvent raportați ca fiind victime în comparație cu fetele
(dimensiunea efectului foarte mică). În ceea ce privește agresorii-victime, Cook et al. (2010) au
constatat o corelație mai puternică pentru băieți în comparație cu fetele, dar dimensiunea
efectului a fost încă considerată mică.

Cercetările au încercat să explice diferențele de gen în hărțuire afirmând că băieții sunt mai
socializați să folosească agresiunea fizică directă, în timp ce fetele au învățat să folosească mai
puțină agresiune sau să își exprime agresiunea indirect (Bj€orkqvist, 1994; Lagerspetz,
Bj€orkqvist & Peltonen, 1988). Fetele par să se implice în mai puține și mai strânse prietenii, în
timp ce băieții raportează prietenii mai informale și mai numeroase (Lagerspetz et al., 1988;
Maccoby, 2003). Ca rezultat al acestei structuri, fetele ar putea alege agresiunea indirectă
(relațională) în locul celei directe, deoarece vizează aceste relații și sunt considerate deosebit de
vătămătoare (Galen & Underwood, 1997; Underwood, Galen & Paquette, 2001). Modul în care
fetele răspândesc zvonuri, bârfesc și exclud alte fete ar putea fi o strategie pentru a realiza
prietenii strânse cu alte fete și a reduce riscul de excludere (Espelage, Meban & Swearer, 2004).
În plus, masculinitatea a fost arătată că prezice comportamentul de hărțuire (Gini & Pozzoli,
2006; Navarro, Larra~naga & Yubero, 2011). Această legătură ar putea fi explicată prin
reprezentările culturale, valorile și așteptările sociale (Gini & Pozzoli, 2006). S-a sugerat că
hărțuirea este un proces puternic de control social și că agresorul caută putere și liderat în grupul
de colegi (Olweus, 1993; Smith & Brain, 2000). Așa cum s-a arătat în studiile anterioare
(Phoenix, Frosh & Pattman, 2003), se pare că pentru mulți băieți masculinitatea este importantă
pentru a o obține și a evita hărțuirea. Pe măsură ce copiii cresc și își dezvoltă abilitățile cognitive,
pot învăța valori stereotipice de gen prin observarea actelor diferitelor modele de bărbați și
femei. Fetele care susțin comportamentul agresiv pot sta într-un contrast prea mare cu viziunea
normativă asupra comportamentului fetelor pentru a fi acceptate. În timp ce agresiunea fizică
între băieți este mai acceptabilă și chiar așteptată dacă vrei să fii popular (Espelage et al., 2004;
Guerra, Kirk, Williams & Sadek, 2011), fetele agresive fizic pot fi percepute, pe de altă parte, ca
imature și ca încălcând normele (Eliasson, 2007). Diferențele de gen în agresiune pot varia în
funcție de așteptările normative și de consecințele anticipate ale agresiunii, adică, dacă băieții
manifestă comportamente non-normative, ei pot suferi consecințe sociale din cauza acestora
(Bem, 1995; Card, Stucky, Sawalani & Little, 2008). Similar, numeroase cercetări au arătat că
strategiile de gestionare între băieți și fete diferă și că aceștia au experiențe și preocupări diferite
cu privire la riscuri. Prin urmare, băieții și fetele tind să aibă viziuni diferite cu privire la
solicitarea ajutorului adulților (Newman, 2008). Fetele tind să caute mai des sprijin social în
comparație cu băieții, care arată în mod regulat reticență față de utilizarea sprijinului colegilor și
adulților și de vorbirea cu cineva dacă sunt hărțuiți (Boulton, Boulton, Down, Sanders &
Craddock, 2017; Cowie, 2000; Hunter, Boyle & Warden, 2004; Naylor, Cowie & del Rey,
2001).

Conform Legii Educației din Suedia (SFS, 2010:800), băieții și fetele au drepturi și posibilități
egale de dezvoltare, și toți au dreptul de a se simți în siguranță în școală. Cu toate acestea,
normele de gen conștiente și inconștiente pot inhiba aceste drepturi și pot servi ca bază pentru
hărțuire, agresiune și discriminare (de exemplu, Smith & Leaper, 2006). În ciuda responsabilității
școlilor și a eforturilor ambițioase de a preveni hărțuirea și de a promova egalitatea de gen,
așteptările de comportament bazate pe gen încă există, atât din partea adolescenților înșiși, cât și
din partea adulților. Deoarece percepția elevilor cu privire la hărțuire ar putea constitui
componenta critică lipsă în înțelegerea și abordarea hărțuirii în școli (Gamliel et al., 2003; Varjas
et al., 2008), scopul acestui studiu este de a analiza percepția adolescenților suedezi cu privire la
diferențele de gen în privința hărțuirii.

METODE

Date și participanți

Acest studiu face parte dintr-un proiect mai amplu de promovare a sănătății mintale printre elevii
școlari ("Proiectul Școlii Preventive") și se bazează pe date colectate în primăvara anului 2012 în
Karlstad, Suedia. Scopul proiectului a fost de a studia factori legați de sănătate într-o populație
adolescentă, cu accent pe hărțuire. Studiul implică elevi cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani
(clasele 7 și 9) de la două școli diferite. Douăzeci și unu de elevi (8 fete și 13 băieți) au participat
la discuții în grup. Au fost realizate în total patru discuții în grup, adunând câte patru fete din
clasa a 7-a (13 ani), patru fete din clasa a 9-a (15 ani), șapte băieți din clasa a 7-a (13 ani) și șase
băieți din clasa a 9-a (15 ani) în grupuri separate. Comitetul de etică de la Universitatea Karlstad,
Suedia, a revizuit proiectul fără obiecții (număr de referință C2012/193).

Procedură

Două școli au fost selectate pentru a fi incluse în studiu după acordul directorilor responsabili.
Școlile au fost alese datorită mărimii lor mari, se aștepta să ofere o varietate mare și o selecție
largă de elevi. Elevilor și părinților li s-au furnizat informații scrise în prealabil, iar elevilor li s-a
comunicat că participarea lor este voluntară, că răspunsurile lor sunt anonime și că își pot încheia
participarea în orice moment. Părinții elevilor din clasa a 7-a au fost rugați să semneze un acord
scris pentru participarea copilului lor la studiu. Pentru elevii din clasa a 9-a, consimțământul
părintesc nu a fost necesar. Toți elevii din clasa a 7-a și a 9-a la cele două școli au fost rugați să
contacteze profesorul lor de clasă dacă doreau să participe la o discuție în grup. Toți elevii care
au dorit să participe au fost invitați la o discuție în grup. Discuțiile au avut loc la școala elevilor
și au abordat în general problema hărțuirii, fără a încuraja activ elevii să vorbească despre
diferențele de gen. Principalele întrebări de interes în discuțiile în grup au fost "Ce înseamnă
pentru tine hărțuirea?" și "Ce crezi că este motivul pentru care oamenii sunt hărțuiți?"
Moderatorul a adresat întrebările și a continuat cu întrebări precum "poți dezvolta ceea ce tocmai
ai spus", "ce vrei să spui" și "poți da exemple". Înainte ca grupurile de discuții să se încheie,
elevilor li s-a solicitat dacă au ceva de adăugat sau dacă cred că ceva important a fost omis din
discuție.

Analiză

Analiza datelor s-a efectuat folosind analiza calitativă a conținutului (Graneheim & Lundman,
2004). Fiecare grup de discuție a fost transcris în mod verbatim, iar citatele au fost sortate pentru
a identifica modele în declarațiile adolescenților. Transcrierea fiecărui grup de discuție a fost
citită de mai multe ori de ambii autori, iar unitățile semnificative care răspundeau scopului
studiului au fost extrase. Descrierile diferențelor de gen au constituit unitatea de analiză. În
următorul pas, unitățile semnificative au fost condensate și abstractizate în coduri. Pentru a
identifica similarități și diferențe, codurile au fost comparate și apoi sortate în subcategorii. Pe
măsură ce analiza a avansat, subcategoriile au fost ulterior clarificate și ajustate, iar o categorie
principală a rezultat. Codificarea inițială a transcrierilor a fost realizată de către primul autor, iar
datele codate au fost examinate de către al doilea autor pentru a identifica subcategorii
emergente. Interpretările au fost comparate și discutate până când s-a ajuns la un consens.
Comparări au fost făcute cu contextul în fiecare etapă a analizei, pentru a verifica baza empirică
a datelor.

REZULTATE

Așteptări și nevoi pentru a se conforma normei

Analiza discuțiilor din grupurile de focalizare a condus la o categorie principală și trei
subcategorii. "Așteptări și nevoi pentru a se conforma normei" a apărut ca categorie principală,
deoarece toate categoriile rezultate din analiză se refereau la înțelegerea băieților și fetelor cu
privire la modul în care așteptările, strategiile, expresiile legate de hărțuire și nevoia de
apartenență variază în funcție de gen. Subcategoriile includ "hărțuire pentru a obține putere",
"rezolvarea hărțuirii" și "așteptări comportamentale bazate pe gen."

Hărțuire pentru a obține putere

Conform băieților din studiu, rar vezi o fată hărțuind o altă fată singură. Hărțuirea dintre fete
implică adesea grupuri mai mici care se hărțuiesc reciproc sau pe cineva din interiorul grupului:

"Cred că fetele atacă adesea în grupuri. În loc să ... rar vezi o fată, unu la unu, așa să zicem"
(băiat, 13 ani).

La fel ca băieții, fetele se percep pe ele însele socializând în grupuri mai mici și simt că dorința
de a aparține poate determina să faci lucruri rele, cum ar fi vorbirea rău despre cineva sau
privirea răutăcioasă:

"Printre fetele din clasa a patra, cred ... clasa a patra sau a cincea, atunci vrei să fii cu acea
persoană foarte tare, și atunci poți fi foarte rea cu altcineva" (fată, 13 ani).

În plus, fetele au exprimat că hărțuirea ar putea fi folosită ca instrument pentru a obține putere:

"Pentru fete, nu trebuie să fie întotdeauna cei slabi. Pentru că ar putea fi cel mai puternic din
grup care atacă pe altcineva care este puternic. Doar pentru că ... Ei o fac să pară tare. Vreau să
spun, așa stau lucrurile. Totul devine despre presiunea grupului" (fată, 15 ani).

A rezultat că băieții se percep mai direcți și mai fizici în comparație cu fetele. Băieții se văd
folosind violența și eliberându-și agresiunea fizic în loc să vorbească rău despre cineva în spatele
spatelelor. Agresiunea poate fi rezultatul temperamentului băieților:

"Nu trebuie să dureze mult pentru băieți. Ar putea fi doar câteva cuvinte ... apoi ... [snap cu
degetele] te enervezi la culme" (băiat, 15 ani).

Conform fetelor din studiu, băieții se întâlnesc în grupuri mai mari și sunt mai direcți și mai fizici
în comparație cu fetele. Băieții în aceeași clasă formează un grup în care toți se pot întâlni unii cu
alții. Conform fetelor, băieții care sunt diferiți ies în evidență și pot să nu fie acceptați în
comunitatea clasei:

"Chiar cred că băieții se duc după tipul slab, adică ... cel mic ... tipul imatur" (fată, 15 ani).

Conform fetelor, rar vezi alte fete hărțuind băieți, în special nu băieți în grup:

"E mai ușor să oprimăm o fată, de aceea fetele atacă alte fete" (fată, 13 ani).

Cu toate acestea, a fi ținta comportamentului de hărțuire al băieților a fost, de asemenea, perceput

ca fiind mai ridicat ca în cazul în care o fată este hărțuită de alte fete.

Abordarea hărțuirii

Pentru băieți și fete, grupul funcționează ca un sistem de suport important în abordarea hărțuirii.
Fetele sunt percepute a fi mai bune în a vorbi cu prietenii lor dacă au fost hărțuite, iar băieții
interpretează acest lucru ca fiind mai ușor pentru fete să nu o ia atât de în serios și că fetele nu au
la fel de mult de pierdut într-o luptă:

"Fetele au încă multe după o luptă cu cineva. Băieții au mult mai mult de pierdut, cred eu" (băiat,
15 ani).

Pe de altă parte, băieții văd fetele mai răutăcioase și mai încăpățânate în comparație cu ei:

"Până la urmă, s-ar putea ca fetele să o ignore complet pe această fată și ea să devină hărțuită în
spatele ei" (băiat, 13 ani).

Comparativ cu băieții, fetele se consideră a fi mai pretențioase, mai excluzive și nu la fel de

confruntătoare. Fetele discută că abordarea lor mai puțin confruntatională ar putea fi că nu sunt la
fel de sincere și directe în comparație cu băieții sau că ar fi o problemă mult mai mare:

"Dacă o fată ar țipa ... să țipe direct, atunci ar fi interpretat foarte diferit. Ar fi ca și cum ar fi ceva
rău imediat" (fată, 13 ani).

S-a mai exprimat că fetele pot fi mai sensibile și pot ține la comentariile răutăcioase mai mult
timp, făcându-le să se simtă mai rău ca rezultat. Băieții menționează în continuare că toți băieții
au mândria lor și nu ar trebui să lase pe nimeni să le spună ce să facă și că deseori își provoacă și
încurajează unii pe alții în cadrul grupului. Cedarea nu este o alternativă:

"Când te bagi în luptă, nu mai este cale de întoarcere. Nu poți să te retragi, pentru că atunci devii
mai slab" (băiat, 15 ani).

Asta înseamnă că băieții pot evita conflictele într-o măsură mai mare, pentru că știu că acestea ar
putea duce la violență fizică. Fetele din studiu descriu că băieții pot spune ce gândesc fără ca asta
să fie luat prea în serios. Ei sunt mai toleranți în comparație cu fetele:

"Cred că fetele fac o mare poveste din asta. Dacă cineva spune că ai o pălărie urâtă, atunci o fată
ar umbla cu gândul la asta ... // dacă nu ai un prieten sau gândindu-se că nu le place de tine,
atunci poate că mai mulți oameni nu le plac ... dar băieții probabil nu ar avea grijă de asta și ar
spune pur și simplu direct" (fată, 13 ani).

Fetele menționează că, chiar dacă băieții pot fi percepuți că nu sunt supărați când sunt hărțuiți,
ele cred că ignorarea comentariilor răutăcioase sau respingerea lor ca fiind doar joacă poate fi
doar o modalitate de a gestiona situația:

"Cred că multe fete fac o poveste mai mare din asta. Băieții probabil cred că e mai ușor să o
ignore" (fată, 13 ani).

În plus, se consideră că băieții nu se tem de conflicte:

"Băieții nu se tem atât de mult de conflicte, cred. Fetele pot spune ceva și să plece, în timp ce
băieții sunt mai degrabă ... ei rămân și încep o luptă dacă este necesar" (fată, 15 ani).

Așteptări comportamentale bazate pe gen

Conform băieților, fetele care apreciază activitățile văzute în mod tipic ca masculine ies în
evidență într-un mod negativ, de exemplu, fetele care se bucură să joace hochei pe gheață.
Prejudecata este că se așteaptă ca fetele să aprecieze moda și să poarte machiaj. Fetele au descris
că așteptările asupra lor nu se refereau doar la a fi mai reținute și a nu se implica în lupte, ci și la
a fi frumoase, calme, cu maniere, ordonate și să aibă grijă de aspectul lor.
Percepția băieților este că trebuie să câștige fiecare luptă, deoarece acest lucru este construit în
așteptările de a fi bărbat - trebuie să fii cel mai bun și nu poți să te retragi nici măcar un
centimetru. Din cauza acestor așteptări, este mai ușor să detectezi băieții care sunt slabi. A apărut
că o altă așteptare este că băieții ar trebui să aprecieze sporturile și lucrurile masculine:

"Dacă un băiat este foarte atent la modă, poate îi place să citească reviste și să poarte anumite
haine ... atunci, dacă te evidențiezi și îndrăznești să încerci lucruri diferite ... multe sunt etichetate
în funcție de ce sunt. Vreau să spun, dacă este pentru băieți sau pentru fete. Este același lucru în
societate. Și dacă îndrăznești să treci de cealaltă parte, poate să încerci ceva diferit, atunci devii
ezitant pentru că atunci toată lumea va ști. Că faci ceva ... cum ar fi călăria pentru un băiat, de
exemplu. Atunci toți vor fi pe capul lui" (băiat, 15 ani).

Conform fetelor, băieții care sunt buni la diferite sporturi sunt percepuți pozitiv. Se așteaptă ca
băieții să fie fizic și mental puternici, este și mai acceptat dacă se bat și sunt gălăgioși:

"Dacă doi băieți se bat, este uitat a doua zi" (fată, 15 ani).

Dacă băieții ar hărțui o fată, ar fi pentru că ea nu s-ar comporta în felul în care se așteaptă de la o
fată:

"Băieții, dacă ar hărțui o fată, ar fi pentru că ea este obraznică și se comportă într-un mod
băiețesc. Pentru că ... vreau să spun, experiența mea personală. Am fost hărțuită de băieți. Pentru
că eram ... eram ca un băiat. Pentru că ... mai degrabă mergeam la cineva și spuneam lucrurilor
direct decât să spun în spatele lor. Așa să spun. Și nu puteam ... dacă începeau să mă hărțuiască,
atunci puteam să mă duc la ei și să le spun 'ce vrei?' Așa că depinde foarte mult de tipul de fată"
(fată, 15 ani).

DISCUȚIE

Principalele noastre constatări arată că băieții și fetele din studiul nostru au o percepție foarte
stereotipă a diferențelor de gen în hărțuire și că diferite așteptări și nevoi pentru a se conforma
normei sunt considerate a explica aceste diferențe de gen. Bazat pe declarațiile adolescenților,
este evident că genul joacă un rol important în așteptările privind comportamentul și strategiile
folosite pentru a face față hărțuirii. Literatura confirmă marea parte a rezultatelor noastre.
"Hărțuirea pentru a obține putere" a fost exemplificată prin dorința fetelor de a forma relații mai
puternice și de a atinge un statut mai înalt prin excluderea altor fete, așa cum s-a observat în
cercetările anterioare (Espelage et al., 2004; Galen & Underwood, 1997; Underwood et al.,
2001). Acest lucru indică faptul că contextul ar putea avea un efect mai puternic pentru fete
datorită îngrijorării lor sporite privind consecințele sociale ale comportamentului lor (Boldizar,
Perry & Perry, 1989). Astfel, excluderea socială poate fi văzută ca un instrument puternic pentru
fete pentru a obține ceea ce își doresc. Pentru băieți, percepția lor proprie era că folosesc
hărțuirea ca un instrument pentru a alina agresiunea și că ținta cea mai ușoară pentru această
agresiune erau "băieții slabi". Aceste rezultate sunt în concordanță cu cercetările anterioare care
arată că modul în care băieții își manifestă agresiunea depinde de așteptările normative și de
consecințele anticipate ale agresiunii, adică dacă băieții manifestă comportament non-normativ,
ar putea fi văzuți ca ținte mai ușoare (Bem, 1995; Card et al., 2008). Atât băieții, cât și fetele în
studiul curent par să folosească hărțuirea ca pe un instrument pentru a simți un sentiment de
apartenență, pentru a preveni excluderea din grup în cazul fetelor și pentru a preveni percepția de
slăbiciune în cazul băieților.

În "Enfrentarea hărțuirii", fetele și băieții au observat diferite caracteristici unii la alții pe care le-
au interpretat ca benefice în gestionarea hărțuirii. În timp ce fetele erau considerate de băieți a fi
mai bune la vorbirea cu prietenii lor, fetele percepeau modul în care băieții ignoră incidente sau
comentarii răutăcioase ca fiind capabili să gestioneze mai mult. Fetele considerau că băieții nu
evită conflictele, în timp ce băieții, dimpotrivă, exprimau evitarea conflictelor deoarece aceasta
ar putea duce la violență fizică. Prin urmare, evitarea exprimată de băieți în studiul curent poate
fi utilizată ca strategie pentru a minimiza riscul de victimizare. Acest lucru este confirmat în
cercetarea recentă care arată că sentimentele de respingere îi expun pe băieți la un risc crescut de
a fi victime (Didaskalou, Roussi-Vergou & Andreou, 2017). Ceea ce este interesant este că
băieții și fetele par să admire diferitele strategii ale celorlalți pentru a face față hărțuirii.
Strategiile de evitare, așa cum sunt exprimate de băieții în studiul curent, s-au dovedit a fi cel
mai puțin eficiente și mai susceptibile să crească victimizarea în timp (Didaskalou et al., 2017).
O meta-analiză asupra strategiilor de gestionare concluzionează că programele de dezvoltare a
abilităților de gestionare a stresului într-un mediu mai larg sau care promovează sprijinul social
sunt mai de succes în ceea ce privește funcționarea psiho-socială pentru tineri, în comparație cu
strategiile care pun mai multă responsabilitate pe individ (Clarke, 2006). Rezultatele din acest
studiu indică faptul că adolescenții ar putea avea nevoie de ajutor pentru a dezvolta strategii
alternative de gestionare a situațiilor dificile cu ajutorul adulților.

În categoria "Așteptări comportamentale bazate pe gen", tinerii din studiul nostru credeau că
fetele care apreciază activități considerate tipic masculine aveau mai multe șanse să devină
victime, ceea ce este confirmat și în alte locuri (Bacchini, Affuso & Trotta, 2008). Similar,
participanții noștri au simțit că băieții hărțuiesc alți băieți care sunt considerați slabi și, astfel, nu
își arată masculinitatea așa cum este așteptat într-o cultură masculină (Connell, 1995).
Asemănător altor studii care afirmă că procesele de socializare și normele încorporate în
contextul școlar perpetuează comportamente normative și social acceptate diferit pentru băieți și
fete (Bussey & Bandura, 1999; Chesney-Lind, 1989), am descoperit că fetele au așteptări privind
comportamentul lor, incluzând abținerea de la bătăi, dar și să fie drăguțe, calme,
corespunzătoare, ordonate și să aibă grijă de aspectul lor. În contrast, atât băieții, cât și fetele
credeau că se așteaptă ca băieții să își placă sporturile și activitățile masculine și să fie fizic și
mental puternici. Aceste așteptări pot fi considerate ca fiind cereri în sensul că au fost exprimate
ca o povară pentru adolescenți.

Implicații practice

În ciuda eforturilor școlilor, educaționale între personal și legilor și reglementărilor referitoare la

bullying, astfel de comportamente încă există. Dacă se presupune că bullying-ul are la bază
normele de gen, atunci eșecul în eradicarea bullying-ului poate fi din cauza faptului că școlile nu
abordează astfel de norme. Exprimarea normelor de gen de către adolescenți ar putea indica
deficiențe și poate fi considerată o modalitate de a ghida școlile în munca lor de promovare a
relațiilor între colegi și a egalității de gen. Relațiile de colegialitate sunt importante pentru
manifestarea comportamentului prosocial în rândul adolescenților (Oldfield, Humphrey &
Hebron, 2016), iar un grup mare de colegi poate funcționa ca o protecție împotriva selecției ca
ținte ale bullying-ului (Wang et al., 2009). Conform adolescenților din studiul actual, nevoia de
apartenență este exprimată într-un fel diferit în funcție de gen și ar putea explica în parte
comportamentul de bullying. Pentru ca școlile și adulții să fie mai bine pregătiți să îndeplinească
nevoile fetelor și băieților și să înțeleagă modul în care aceste nevoi sunt exprimate, vocile
adolescenților cu privire la bullying-ul legat de gen pot fi considerate instrumente utile pentru
dezvoltarea de strategii de lucru cu normele de gen și așteptările legate de gen. Munca strategică
și sistematică a școlilor și a adulților cu privire la bullying poate fi bazată pe înțelegerea a ceea ce
înseamnă să fii tânăr din perspectiva unui adult care nu este în concordanță cu înțelegerea sau
nevoile exprimate ale copiilor și tinerilor (Frisen, Holmqvist & Oscarsson, 2008; Hopkins,
Taylor, Bowen & Wood, 2013; Maunder, Harrop & Tattersall, 2010). Cercetările anterioare au
concluzionat că riscul de a nu include înțelegerea copiilor și tinerilor este acela că multe
incidente cu consecințe dureroase sau dăunătoare pot trece neobservate de către adulți
(Hellstr€om, Persson & Hagquist, 2015). Acest studiu adaugă la această concluzie, sugerând că
înțelegerea adolescenților poate fi folosită în munca preventivă împotriva bullying-ului.

În plus, fetele și băieții din studiul actual au exprimat admirație reciprocă pentru modul în care
fac față bullying-ului, indicând că și strategiile de gestionare sunt asociate cu așteptările bazate
pe gen. Adolescenții ar putea avea nevoie de ajutor în dezvoltarea unor instrumente alternative
pentru a gestiona atât așteptările, cât și nevoile de a se conforma normei. În studiul actual, băieții
au exprimat strategii de gestionare bazate pe așteptarea de a fi percepuți ca puternici și pe
evitarea perceperii ca slabi, iar pentru fete, gestionarea a fost exprimată ca o chestiune legată de
formarea unor prietenii mai puternice. Aceste strategii de supraviețuire pot avea la bază
structurile diferite de prietenie ale fetelor și băieților, unde fetele socializează în grupuri mai
mici, iar băieții în grupuri mai mari (Lagerspetz et al., 1988; Maccoby, 2003). Fetele și băieții
din studiul actual au exprimat beneficiile acestor structuri, cum ar fi avea pe cineva cu care să
vorbească (fetele) și avea pe cineva care să-i susțină (băieții). Cu toate acestea, aceste structuri
pot declanșa și anumite comportamente, cum ar fi excluderea socială pentru fete și lipsa spațiului
pentru sentimente individuale sau pentru a arăta putere în alte moduri decât prin agresiunea fizică
pentru băieți. Modul în care adulții abordează sarcina de a "întări" băieții poate limita potențialul
de a crea școli sigure, deoarece perpetuează normele de gen existente (Serriere, 2008). O
modalitate prin care adulții pot ghida adolescenții în dezvoltarea unor instrumente alternative ar
putea fi crearea de oportunități pentru ca fetele să interacționeze în grupuri mai mari și pentru ca
băieții să interacționeze în grupuri mai mici, oferind alternative de apartenență. Modelele de rol
și oportunitatea de a participa în grupuri mai mari pot încuraja fetele să-și exprime opiniile și să
formeze prietenii alternative. Atât fetele, cât și băieții, trebuie incluși în analiza și planificarea
activităților care promovează relații pozitive între colegi (SNAE, 2011), dar au nevoie de
îndrumare din partea adulților în ceea ce privește un cadru și o structură clară.
Considerații metodologice și studii viitoare

Această cercetare utilizează un eșantion mic de adolescenți, iar rezultatele nu sunt direct
generalizabile la alte țări sau grupuri de vârstă. Studiul curent a folosit grupuri de discuție pentru
a încuraja dezbaterile active. Interacțiunea în grup oferită de acestea încurajează oamenii să
vorbească unul cu celălalt, să pună întrebări, să își schimbe experiențele și să comenteze punctele
de vedere ale celorlalți (Kitzinger, 1994). Deoarece percepțiile asupra diferențelor de gen au fost
în centrul atenției în studiu, împărțirea băieților și fetelor în grupuri separate a făcut ca discuțiile
să fie un loc sigur pentru a aborda bullying-ul și percepția reciprocă a fetelor și băieților
(Horowitz et al., 2003). Alegerea fetelor și băieților din școli și niveluri de clasă diferite a sporit,
de asemenea, credibilitatea datelor, oferind o variație și înțelegere mai bogată a modului în care
fenomenul bullying-ului este exprimat între fete și băieți la diferite vârste și în contexte diferite.
În plus, credibilitatea a fost sporită prin implicarea a doi cercetători în procesul de analiză pentru
a ajunge la un consens și prin includerea de citate din textele transcrise pentru a evidenția
similaritățile și diferențele între categorii (Graneheim & Lundman, 2004). Dinamica și relațiile
dintre participanții la grupurile de discuție nu erau cunoscute. Relațiile negative anterioare dintre
membrii grupului ar fi putut influența conținutul discuțiilor. Percepțiile adolescenților cu privire
la diferențele de gen în bullying au fost identificate, dar participanților nu li s-a cerut să
împărtășească experiențele personale cu privire la bullying. Prin urmare, nu știm dacă
participanții au fost victime ale bullying-ului sau au practicat bullying-ul, ceea ce ar fi putut
influența percepțiile lor asupra fenomenului. Atunci când membrii grupului nu au experiențe
personale cu subiectul, discuțiile lor sunt bazate pe opinii, ceea ce pune sub semnul întrebării
transferabilitatea rezultatelor în studiul actual la alte grupuri și contexte (Graneheim & Lundman,
2004; Horner, 2000). Acest studiu a fost realizat printre adolescenți în vârste cuprinse între 13 și
15 ani. Pentru a utiliza înțelegerile copiilor despre diferențele de gen în bullying ca instrument
pentru munca școlară împotriva bullying-ului începând din anii școlari mai timpurii, ar fi
interesant să se efectueze un studiu similar printre copii de vârste mai mici. În plus, studii
similare printre adulți ar putea oferi perspective cu privire la înțelegerea așteptărilor și normelor
de gen ale adulților și ale personalului școlar și cum ar putea fi realizată munca împotriva
bullying-ului la un nivel structural mai înalt.
Concluzii

Rezultatele noastre arată că percepțiile stereotipe de gen printre fetele și băieții adolescenți sunt
prezente în viața lor de zi cu zi. Aceste percepții pot avea la bază nevoia de apartenență și nevoia
de a se conforma normelor, care sunt exprimate diferit între fete și băieți. Modul în care fetele și
băieții fac față bullying-ului poate, de asemenea, să decurgă din așteptări bazate pe gen, indicând
că adolescenții ar putea avea nevoie de ajutor în dezvoltarea unor instrumente alternative pentru
a gestiona așteptările și nevoile de a se conforma normelor. În lumina rezultatelor studiului
nostru, școlile ar putea avea de lucru în ceea ce privește conștientizarea normelor și a atitudinilor
și modul în care acestea sunt exprimate, atât printre personalul didactic, cât și printre elevi.

Opinie, perspective de dezvoltare și direcții viitoare de cercetare

În ceea ce privește argumentarea opiniei, mai exact a motivului pentru care acest articol a
fost ales, putem face referire strict la actualitatea temei pe care o abordează și aportul pe care îl
aduce prin explicarea și exemplificarea unui fenomen care atinge din păcate note universal
valabile în cadrul școlar. Vedem astfel cum intenționat sau nu, acest concept este experimentat
direct sau indirect de fiecare individ în parte, cum sunt afectate dezvoltarea tinerilor de acesta, și
mai ales cum traumele și efectele pe termen lung sunt aproape imposibil de gestionat, și cu atât
mai puțin de sesizat. În articolul menționat anterior, studiul celor doi autori pune într-adevăr
accentul pe fenomenul de bullying raportat la cele două genuri,și, conchid ei o soluție pentru a
diminua efectele astuia este a lua în considerare ceea ce ne transmit tinerii. Deorece acest
fenomen este unul curent și asupra căruia noi perspective de dezvoltare sunt luate în calcul, o
posibilă abordare în căutarea soluțiilor poate însemna un efort comun al adulților, dar și al
adolescenților pe ideea de a fi bine tuturor.

Asteptările la care sunt supuse cele două genuri sunt clar definite de anumiți parametri
sociali, ceea ce înseamnă că abordarea va fi difertă de la un grup la altul. Astfel adulții și cadrele
didactice vor trebui să găsească modalități prin care să educe mințile copiilor în formare, pentru
ca generație cu generație aceste asteptări de gen, care implică etalare socială și putere să
corespundă cu nevoile grupului, iar pentru că ierarhizarea este și mai greu de controlat și
schimbat, ascensiunea în grupurile de gen și nu numai să nu mai fie bazată pe vătămarea altora,
fizică ori psihică. Implementarea unei mentalități bazate pe etic și deprinderi sănătoase în
interiorul grupului vor implica eforturi de mai multe părți, adolescenții să fie într-un anumit
punct în care să poată accepta îndrumarea, adulții și cadrele lucrând pe teren comun, completând
și ajutându-se reciproc.

Bullying-ul a creeat traume generaționale, și la nivel actual încă o face. Deși accentul se
pune asupra comportamentelor pre-adolescenților și adolescenților, considerăm important însă
atitudinea adulților. Ei trebuie să poată fi capabili să identifice în propriile acțiuni dacă sunt
elemente care, asupra propriului copil influențează rolul acestuia la nivelul grupului de gen, și nu
numai. Se consideră astfel esențial ca și adulții să dezvolte metode alternative prin care să
gestioneze propriile acțiuni și efecte pe care le au asupra copiilor.

Referințe bibliografice:

Aspenlieder, L., Buchanan, C. M., McDougall, P. & Sippola, L. K. (2009). Gender

nonconformity in pre-and early adolescence. European Journal of Developmental Science, 3, 3–
16.

Bacchini, D., Affuso, G. & Trotta, T. (2008). Temperament, ADHD and peer relations among
schoolchildren: The mediating role of school bullying. Aggressive Behavior, 34, 447–459.

Bem, S. L. (1995). The lenses of gender: Transforming the debate on sexual inequality. New
Haven, CT: Yale University Press.

Boldizar, J. P., Perry, D. G. & Perry, L. C. (1989). Outcome values and aggression. Child
Development, 60, 571–579.

Boulton, M. J., Boulton, L., Down, J., Sanders, J. & Craddock, H. (2017). Perceived barriers that
prevent high school students seeking help from teachers for bullying and their effects on
disclosure intentions. Journalof Adolescence, 56, 40–51.

Bussey, K. & Bandura, A. (1999). Social cognitive theory of gender development and
differentiation. Psychological Review, 106, 676–713.

Card, N., Stucky, B., Sawalani, G. & Little, T. (2008). Direct and indirect aggression during
childhood and adolescence: A meta-analytic review of gender differences, intercorrelations, and
relations to maladjustment.Child Development, 79, 1185–1229.
Casper, D. & Card, N. (2017). Overt and relational victimization: A metaanalytic review of their
overlap and associations with socialpsychological adjustment. Child Development, 88, 466–483.

Chesney-Lind, M. (1989). Girls’ crime and woman’s place: Toward a feminist model of female
delinquency. Crime & Delinquency, 35, 5–29.

Clarke, A. T. (2006). Coping with interpersonal stress and psychosocial health among children
and adolescents: A meta-analysis. Journal of Youth and Adolescence, 35, 11–24.

Connell, R. W. (1995). Masculinities. Cambridge: Polity Press.

Cook, C., Williams, K., Guerra, N., Kim, T. & Sadek, S. (2010). Predictors of bullying and
victimization in childhood and adolescence: A metaanalytic investigation. School Psychology
Quarterly, 25, 65–83.

Cowie, H. (2000). Bystanding or standing by Gender issues in coping with bullying in English
schools. Aggressive Behavior, 26, 85–97.

D’Augelli, A. R., Grossman, A. H. & Starks, M. T. (2006). Childhood gender atypicality,

victimization, and PTSD among lesbian, gay, and bisexual youth. Journal of Interpersonal
Violence, 21,1462–1482.

Didaskalou, E., Roussi-Vergou, C. & Andreou, E. (2017) School belongingness and coping with
victimisation in bullied and non-bullied students: A discriminant analysis approach. Journal of
Modern Greek Studies (Australia and New Zealand) —Special Issue, 110–124.

Eliasson, M. (2007) Verbal abuse in schools; Constructing gender and age in social interaction.
Stockholm: Doctoral Dissertation, Karolinska Institutet.

Espelage, D. L., Meban, S. E. & Swearer, S. M. (2004). Gender differences in bullying: Moving
beyond mean level differences. In D. L. Espelage & S. M. Swearer (Eds.), Bullying in American
schools: A Social-Ecological Perspective on Prevention and Intervention (pp. 15–35). Mahwah,
NJ: Erlbaum.

Frisen, A., Holmqvist, K. & Oscarsson, D. (2008). 13. year old's perception of bullying:
Definitions, reasons for victimisation and experience of adults’ response. Educational Studies,
34, 105–117.
Galen, B. R. & Underwood, M. K. (1997). A developmental investigation of social aggression
among children. Developmental Psychology, 33, 589–599.

Gamliel, T., Hoover, J. H., Daughtry, D. W. & Imbra, C. M. (2003). A qualitative investigation
of bullying – the perspectives of fifth, sixth and seventh graders in a USA parochial school.
School Psychology International, 24, 405–420.

Gini, G. & Pozzoli, T. (2006). The role of masculinity in children’s bullying. Sex Roles, 54,
585–588.

Graneheim, U. H. & Lundman, B. (2004). Qualitative content analysis in nursing research:

Concepts, procedures and measures to achieve trustworthiness. Nurse Education Today, 24, 105–
112.

Guerra, N., Kirk, R., Williams, K. R. & Sadek, S. (2011). Understanding bullying and
victimization during childhood and adolescence: A mixed methods study. Child Development,
82, 295–310.

Hellstreom, L., Persson, L. & Hagquist, C. (2015). Understanding and defining bullying –
adolescents’ own views. Archives of Public Health, 7, 1–9.

Hopkins, L., Taylor, L., Bowen, E. & Wood, C. A. (2013). A qualitative study investigating
adolescents’ understanding of aggression, bullying and violence. Children and Youth Services
Review, 35, 685–693.

Horner, S. (2000) Using focus group methods with middle school children. Research in Nursing
& Health 23, 510–517.

Horowitz, J. A., Vessey, J. A., Carlson, K. L., Bradley, J. F., Montoya, C. & McCullough, B.
(2003). Conducting school-based focus groups: Lessons learned from the CATS project. Journal
of Pediatric Nursing, 18, 321–331.

Hunter, S. C., Boyle, J. M. & Warden, D. (2004). Help-seeking amongst child and adolescent
victims of peer aggression and bullying. British

Journal of Educational Psychology, 74, 375–390.

Kitzinger, J. (1994). The methodology of focus groups: The importance of interaction between
research participants. Sociology of Health & Illness, 16, 103–121.

Lagerspetz, K., Bj€orkqvist, K. & Peltonen, T. (1988). Is indirect aggression typical of females?
Gender differences in aggressiveness in 11-to 12-year-old children. Aggressive Behavior, 14,
403–414.

Maccoby, E. E. (2003) The two sexes: Growing up apart, coming together. Cambridge, MA:
Belknap.

Maunder, R. E., Harrop, A. & Tattersall, A. J. (2010). Pupil and staff perceptions of bullying in
secondary schools: Comparing behavioural definitions and their perceived seriousness.
Educational Research, 52, 263–282.

Navarro, R., Larra~naga, E. & Yubero, S. (2011). Bullying-victimization problems and

aggressive tendencies in Spanish secondary schools students: The role of gender stereotypical
traits. Social Psychology of Education, 14, 457–473.

Naylor, P., Cowie, H. & del Rey, R. (2001). Coping strategies of secondary school children in
response to being bullied. Child Psychology & Psychiatry review, 6, 114–120.

Newman, R. (2008). Adaptive and Nonadaptive help seeking with peer harassment: An
integrative perspective of coping and self-regulation. Educational Psychologist, 43, 1–15.

Oldfield, J., Humphrey, N. & Hebron, J. (2016). The role of parental and peer attachment
relationships and school connectedness in predicting adolescent mental health outcomes. Child
and Adolescent Mental Health, 21, 21–29.

Olweus, D. (1993). Bullying at school: What we know and what we can do. Malden, MA:
Blackwell.

Olweus, D. (1996) The revised Olweus Bully/Victim Questionnaire. Research Center for Health
Promotion (HEMIL). Bergen: University of Bergen.

Oswald, R. F., Blume, L. B. & Marks, S. R. (2005). Decentering heteronormativity: A model for
family studies. In V. L. Bengston, A.
C. Acock, K. R. Allen, P. Dilworth-Anderson & D. M. Klein (Eds.), Sourcebook of Family
Theory and Research (pp. 143–165). Thousand Oaks, CA: Sage.

Phoenix, A., Frosh, S. & Pattman, R. (2003). Producing contradictory masculine subject
positions: Narratives of threat, homophobia and bullying in 11–14 year old boys. Journal of
Social Issues, 59, 179–195.

Pulerwitz, J. & Barker, G. (2008). Measuring attitudes towards gender norms among young men
in Brazil: Development and psychometic evaluation of the GEM scale. Men and Masculinities,

10, 322–338.

Serriere, S. C. (2008)The making of ‘masculinity’: The impact of symbolic and physical violence
on students, Pre-K and beyond. Democracy and Education 18, 21–27. SFS. (2010:800).
Skollagen. [Education act]. Stockholm: Ministry of Education.

Smith, P. & Brain, P. (2000). Bullying in schools: Lessons from two decades of research.
Aggressive Behavior, 26, 1–9.

Smith, T. E. & Leaper, C. (2006). Self-percieved gender typicality and the peer context during
adolescence. Journal of Research on Adolescence, 16, 91–103. SNAE. (2011) Curriculum for the
Compulsory School, Preschool Class and the Leisure-time Centre. Lgr 11. Stockholm: National
Agency for Education.

Toomey, R. B., Card, N. A. & Casper, D. M. (2014). Peers’ perceptions of gender

nonconfirmity: Associations with overt and relational peer victimization and aggression in early
adolescence. Journal of Early Adoelscence, 34, 463–485.

Underwood, M., Galen, B. & Paquette, J. (2001). Top ten challenges for understanding gender
and aggression in children: Why can’t we all just get along? Social Development, 10, 248–266.

Varjas, K., Meyers, J., Bellmoff, L., Lopp, E., Birckbichler, L. & Marchall, M. (2008). Missing
voices: Fourth through eighth grade urban students’ perceptions of bullying. Journal of School
Violence, 7, 97–118.

Wang, J., Iannotti, R. J. & Nansel, T. R. (2009). School bullying among adolescents in the
United States: Physical, verbal, relational, and cyber. Journal of Adolescent Health, 45, 368–375.