Iubirea în literatura română

Iubirea e ceva ce toți citim și simțim în cărți. Așa că, când deschid o
carte românească, mereu mă întreb ce învăț despre iubire. Și știi ce? În
literatura noastră, iubirea e ca o aventură!
În poezie, adesea găsesc cuvinte care descriu iubirea ca o călătorie
printre sentimente diferite. De exemplu, Eminescu vorbește despre iubire în
"Luceafărul" ca pe ceva puternic, ce te poate face fericit sau trist, în funcție
de cum o simți. Și Stănescu, el e mai filosofic. În poezii precum "Ploaia de
dincolo de munte", pare că spune că iubirea e mai mult o căutare a sinelui
decât a altcuiva.
Dar nu e doar poezia care ne arată ce e iubirea. În cărțile de proză,
găsesc personaje care trăiesc și iubesc în lumi diferite. De exemplu, în
"Pădurea spânzuraților" a lui Rebreanu, iubirea e complicată de probleme
sociale și politice. E ca și cum personajele se iubesc, dar societatea nu îi lasă
să fie împreună. Și apoi, în "Moromeții" lui Preda, iubirea e ca o luptă între
tradiție și aspirații personale. Personajele încearcă să se iubească, dar trebuie
să se lupte cu așteptările familiei și comunității lor.
Și nu e tot! În cărțile mai recente, cum ar fi cele scrise de Cărtărescu
sau Rosetti, găsesc noi moduri de a vedea iubirea. Uneori e despre
identitatea de gen sau despre relațiile online. E ca și cum lumea s-a schimbat,
dar iubirea rămâne aceeași, tot cu toate frământările și bucuriile ei.
Deci, când citesc cărți românești, învăț multe despre iubire. Învăț că e
complicată, că e frumoasă și că poate fi întotdeauna surprinzătoare. Și cine
știe? Poate că și eu, într-o zi, voi scrie propria mea poveste de iubire, inspirat
de tot ce am citit.