UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” din BUCUREŞTI

Tehnici neconvenționale pentru obținerea de

hidrogeluri
 CUPRINS

1. Introducere..............................................................................................................................3

2. Ultrasunetele...........................................................................................................................4

2.1. Iradierea cu ultrasunete. Cavitația................................................................................4

2.1.1. Factori care influențează cavitația.........................................................................5

2.1.2. Cavitația în medii omogene.....................................................................................6

2.1.3. Cavitația în medii eterogene...................................................................................6

2.2. Echipament......................................................................................................................7

2.3. Utilizarea ultrasunetelor în sinteza polimerilor...........................................................7

2.4. Utilizarea ultrasunetelor pentru obținerea de hidrogeluri.......................................11

2.4.1. Obținerea hidrogelurilor prin căi non-radicalice...............................................11

2.4.2. Obținerea hidrogelurilor indusă de radicali generați ultrasonic......................12

2.4.3. Investigarea parametrilor care pot afecta procesul de formare al

hidrogelurilor în prezența ultrasunetelor..........................................................................14

3. Microundele..........................................................................................................................17

3.1. Iradierea cu microunde................................................................................................18

3.2. Mecanismele încălzirii cu microunde..........................................................................19

3.3. Echipament....................................................................................................................21

3.4. Utilizarea microundelor în sinteza polimerilor..........................................................22

3.5. Utilizarea microundelor pentru obținerea de hidrogeluri........................................25

3.6. Aplicații posibile ale hidrogelurilor obținute cu ajutorul microundelor.................26

4. Concluzii................................................................................................................................28

5. Bibliografie............................................................................................................................30

2
 1. Introducere
Hidrogelurile reprezintă materiale de un interes deosebit datorită aplicațiilor vaste în
domenii precum medicină, farmacie, inginerie de țesut și industrie chimică. Acestea sunt rețele
polimerice tridimensionale, obținute prin utilizarea de polimeri capabili să absoarbă cantități
semnificative de apă.

Tehnicile convenționale pentru obținerea acestora se pot clasifica în metode fizice și

metode chimice. Metodele fizice au dezavantajul că hidrogelurile obtinute astfel sunt reversibile
la schimbările din mediul înconjurător, deoarece forțele secundare dintre lanțurile polimerului nu
sunt puternice. Metodele chimice implică utilizarea agenților de reticulare care pot fi toxici sau
greu de îndepărtat complet din hidrogel, ceea ce implică anumite limitări în aplicații. Deși
metodele neconvenționale nu pot elimina toate dezavantajele, acestea pot îmbunătăți semnificativ
calitatea produsului final și a timpului de reacție.

Tehnicile neconvenționale prin care hidrogelurile pot fi obținute sunt reprezentate de

iradierea cu microunde și iradierea cu ultrasunete. Microundele sunt radiații electromagnetice
capabile să atingă viteza luminii, și necesită o cantitate mică de enegie față de cea necesară
ruperii unei legături chimice; prin urmare, acestea nu afectează structura moleculelor chimice.
Avantajul constă în diminuarea timpului reacției, până la câteva secunde, randament foarte bun,
puritate excelentă, iar condițiile de reacție pot fi optimizate ușor, față de metodele convenționale
1
. Ultrasunetele pot fi utilizate pentru a iniția reacții de polimerizare în obținerea de hidrogeluri,
fiind superioare inițiatorilor de natură chimică, datorită energiei mari generate, a lipsei toxicității
inițiatorilor și capacității de creștere a selectivității produsului final 2, 3.

Aceste avantaje față de metodele convenționale de obținere au atras interesul

cercetătorilor, fiind studiate pentru obținerea de hidrogeluri cu posibile aplicații în medicină,
imagistică medicală și industrie. În plus, atât microundele cât și ultrasunetele reprezintă surse de
energie “verzi”, care pot fi aplicate pentru a îmbunătăți reacțiile chimice și pentru a scurta timpul
proceselor de sinteză
4, 5, 6
.

3
 2. Ultrasunetele
Frecvențele sonore sunt măsurate în Hz, cu 1 Hz egal cu un ciclu per secundă. Gama
tipică de auz pentru omul are, în medie, aproximativ 20 Hz – 20 kHz. Termenul “ultrasunete”
este derivat din perspectiva umană, prin urmare se referă la frecvențe mai mari de 20 Hz. În
sonochimie, aceste frecvențe pot ajunge până la 2 MHz 7.

2.1. Iradierea cu ultrasunete. Cavitația

Sunetul poate fi transmis prin orice mediu fizic, prin unde care comprimă și întind
distanța moleculară a mediului pe care îl traversează. Pe măsură ce ultrasunetele traversează
mediul, distanța medie dintre molecule va varia, pe măsură ce oscilează în jurul poziției lor
medii. Când presiunea negativă cauzată de o undă cu ultrasunete care traversează un lichid este
suficient de mare, distanța dintre moleculele lichidului va depăși distanța moleculară minimă
necesară pentru a menține lichidul intact, iar în acel moment lichidul se va descompune și vor fi
4, 8
create goluri. Acest goluri se numesc bule de cavitație . Pe măsură ce lichidul se comprimă și
întinde, bulele de cavitație se pot comporta în două moduri:

 Cavitație stabilă – implică formarea bulelor la utilizarea ultrasunetelor de intensitate

scăzută (1-3 W cm-2). Acestea oscilează la o dimensiune de echilibru pentru mai multe
cicluri acustice.
 Cavitație tranzitorie - implică formarea bulelor la utilizarea ultrasunetelor de intensitate
ridicată (10 W cm-2). Bulele se extind prin câteva cicluri acustice până la o rază de cel
puțin dublul dimensiunii inițiale, înainte de a se prăbuși rapid prin comprimare (Fig. 1).

Figura 1. Crearea bulelor de cavitație stabile și a celor tranzitorii, urmate de colapsul bulelor
tranzitorii. (a) deplasare, (b) bule de cavitație tranzitorii, (c) bule de cavitație stabilă 4.

4
 Colapsul bulelor de cavitație tranzitorii este reprezintă principalul generator al efectelor
chimice și mecanice ale energiei ultrasonice. Fiecare bulă care intră în colaps poate fi considerată
ca un microreactor, în care temperaturi de câteva mii de grade și presiuni mai mari decât o mie
de atmosfere sunt create instant.

Din punct de vedere al chimiei analitice, majoritatea efectelor de interes privind

ultrasunetele sunt legate de cavitație. Cavitația provoacă termoliza solutului, împreună cu
formarea de radicali foarte reactivi și reactanți, precum radicalii hidroxil și peroxid de hidrogen,
care induc condiții reactive drastice în medii lichide. În plus, dacă un solid este prezent în soluție,
dimensiunea probei particulelor este diminuată prin întreruperea solidă, crescând astfel suprafața
solidă totală aflată în contact cu solventul. În acest fel, ultrasonicarea rămâne unică, deoarece
nicio altă metodă de tratare a probelor nu poate produce astfel de efecte 9.

2.1.1. Factori care influențează cavitația

Cavitația este influentață de următorii parametri:

 Frecvență – la frecvențe sonice înalte, de ordinul MHz, producerea bulelor de cavitație

este îngreunată, față de frecvențele scăzute, de ordinul kHz. Pentru a se produce cavitația,
pe măsură ce frecvența crește, intensitatea sunetului aplicat trebuie crescută, pentru a se
asigura că forțele de coeziune ale mediului lichid sunt depășite și golurile sunt create.
 Intensitate – acest parametru este proporțional cu amplitudinea vibrației sursei de
ultrasunete, prin urmare, o creștere a intensității vibrațiilor va duce la o creștere a
intensității efectelor sonochimice.
 Temperatura solventului – Utilizarea temperaturilor crescute ajută la desfacerea
legăturilor dintre solut și matrice, ceea ce implică forțe Van der Waals și legături de
hidrogen. În schimb, utilizarea temperaturii scăzute constante este preferabilă pentru
obținerea cavitației. Prin urmare, trebuie atins un compromis între temperatură și
cavitație.
 Presiune – La creșterea acesteia, este necesară o energie ultrasonică mai mare pentru
ruperea forțelor moleculare alte solventului și obținerea cavitației 4.

5
 2.1.2. Cavitația în medii omogene
În soluțiile omogene, efectele ultrasunetelor sunt dominate prin prăbușirea bulelor de
cavitație care conțin solvent și/sau vapori de reactivi, în funcție de volatilitățile componenților
reacției. La colaps, moleculele volatizate în interiorul bulei sunt supuse unor temperaturi extrem
de ridicate (4500–5000 K) și presiuni (> 1000 atm) în urma cărora pot suferi fragmentarea în
specii radicale puternic reactive. Soarta radicalilor generați depinde puternic de natura lor, iar
difuzia poate avea loc în cazul radicalilor relativ stabili. Alternativ, actul prăbușirii bulelor poate
genera forțe de forfecare atât de puternice încât reactivii pot fi activați mecanic către o anumită
substanță chimică sau reacție, sau suferă o rupere de legătură indusă mecanic. Deși rata
producției sonochimice de radicali crește cu frecvența (până la aproximativ 300–800 kHz),
înainte de a scădea la frecvențe mai mari, forțele de forfecare generate de prăbușirea bulelor de
cavitație sunt cele mai puternice la frecvențe joase, și scad considerabil pe măsură ce frecvența
crește 7.

Efectele cavitației pot fi aproximativ împărțite în trei regiuni din soluție:

1) centrul bulei conține molecule vaporizate care se pot fragmenta sub condiții
extreme în timpul prăbușirii bulei;
2) regiunea interfacialul, unde există gradienți mari de temperatură și presiune, dar și
forțe puternice de forfecare datorită apariției lichidului pentru a umple bula după
prăbușire;
3) lichidul rămas ca atare, unde nu se simt efecte directe ale cavitației, deși reacțiile
pot apărea cu specii active (radicali sau alte specii) care s-au difuzat de la locul
cavitației.

2.1.3. Cavitația în medii eterogene

Spre deosebire de amestecurile omogene, prezența particulelor insolubile sau suprafețele
metalice pot furniza locuri de nucleație pentru evenimente de cavitație. Aceasta înseamnă că
reactivitatea chimică va fi puternic localizată, în timp ce faza de creștere a bulelor poate pot fi, de
asemenea, afectată semnificativ din cauaa caracteristicilor sistemului precum rugozitatea
suprafeței și hidrofobia/hidrofilitatea suprafeței.

Efectul cavitației asupra unui particulelor insolubile este adesea să o împartă în bucăți
mai mici. Aceasta este cauzat de forțele mecanice care acționează asupra particulelor atunci când

6
bulele

7
se prăbușesc, și este utilizat pe scară largă în industria chimică pentru a ajuta la dizolvarea
materialelor solide 7.

2.2. Echipament
Pentru iradierea cu ultrasunete este necesar un echipament de tipul unei băi cu ultrasunete,
unui sistem de sondă sau a unui sonoreactor (Fig. 2)

Figura 2. Schema echipamentelor. a) Baie cu ultrasunete, b) Sistem de sondă 4, c)

Sonoreactor 10.

Cel mai ieftin echipament este baia cu ultrasunete, vasul ce conține amestecul de reacție
este imersat în baie, iar cantitatea de ultrasunete care atinge reacția chimică este scăzută, între 1-5
Wcm-2. Sistemul de sondă este un echipament mai scump, care permite aplicarea energiei
acustice direct în reacție, cu un maxim al intensității ultrasunetelor de câteva sute W cm-2.

2.3. Utilizarea ultrasunetelor în sinteza polimerilor

Pe lângă utilizările în chimia analitică, ultrasunetele sunt folosite în industrie și aplicații
biomedicale. Sintezele de substanțe organice și anorganice devin mai avantajoase în urma
utilizării cavitației în soluții lichide, reprezentând o sursă de energie verde care poate fi utilizată
pentru a îmbunătăți timpul reacțiilor chimice.

Ultrasunetele și polimerizările sunt compatibile datorită a doi factori cheie: 1) prevalența

tehnicilor radicalice în domeniul chimiei polimerilor sunt strategii eficiente și versatile atât
pentru creșterea lanțului polimeric, cât și pentru funcționalizarea capătului lanțului; acestea se
potrivesc cu ușurința și formarea spontană a speciilor radicale la utilizarea ultrasunetelor asupra

8
unui lichid;

9
și 2) moleculele polimerului în soluție au dimensiuni suficient de mari pentru forțele fizice
generate de microjeturi fluide care înconjoară bulele de cavitație aflate în colaps, pentru a crea
chimie activă prin scindarea legăturii indusă mecanic, efect care ar fi extrem de puțin probabil
pentru molecule mai mici 7.

Forțele de forfecare generate sonochimic sunt adesea suficient de puternice pentru a rupe
legăturile covalente - chiar și legăturile carbon-carbon (C-C), - scăzând astfel greutatea
moleculară medie a numărului polimerului. Dat fiind faptul că polimerizarea radicală este una
dintre cele mai utilizate metode industriale de sinteză a polimerilor, radicalii generați sonochimic
pot fi utilizați ca specie inițiatoare pentru polimerizare, atunci când ultrasunetele sunt aplicate
unui lichid care conține monomer dizolvat 7.

În sinteza polimerilor, ultrasunetele pot fi utilizate în tratamentul probelor pentru

caracterizarea acestora și pentru prepararea acestora. Acestea sunt folosite în pregătirea probelor
pentru analizarea la aparate precum MALDI, fiind o metodă mai rapidă pentru tratarea probelor
comparativ cu omogenizarea acestora utilizând un agitator 11.

Ultrasunetele pot fi utilizate și pentru degradarea polimerilor sau a compușilor în stare

gelatinizată 12. Acest lucru a fost descoperit în urma determinării unei scăderi a viscozității care
rezultă prin aplicarea ultrasunetelor asupra unei soluții de polimer. În unele cazuri, vâscozitatea
ar putea reveni la valoarea inițială, implicând astfel ruperea agregatelor sau a interacțiunilor non-
covalente între molecule. Cu toate acestea, în multe cazuri această reducere a vâscozității a fost
constatată a fi ireversibilă, indicând existența unui proces de „depolimerizare” 7. Cheia acestei
abordări constă în faptul că, indiferent de mărime, polimerul se va fragmenta întotdeauna în
același mod sub efectele unui câmp ultrasonic. Un exemplu este degradarea ultrasonică a
polietilen glicolului (PEG) (Schema 1) Mecanismul propus arată cinci căi de degradare care
13
implică radicali liberi . Prima cale este scindarea cu ultrasunete a polimerului prin ruperea
legăturii C-O, rezultând doi produși cu diferite gupe radicale terminale. Calea ulterioară este
terminarea produșilor generați, prin extracția sau eliberarea unui atom de hidrogen. Degradarea
suplimentară a produșilor rezultați generează radicalului CH3CH2–OCH2CH2• .Acest radical
extrage ulterior un atom de hidrogen, generând alt produs 13.

10
Schema 1. Căile degradării cu ultrasunete urmate de PEG. Legăturile C-O se rup generând doi
radicali, X(–CH2CH2O) and Y(–CH2CH2). Primul radical dă naștere la doi produși prin
acceptarea sau pierderea unui atom de hidrogen. Un proces similar are loc la al doilea radical,
rezultând trei produși 13.

În 1951, Lindstrom și Lamm au descris pentru prima dată potențialul radicalilor derivați
din apă pentru a iniția o polimerizare de creștere a lanțului radical în prezența ultrasunetelor.
Aceștia au arătat că polimerizarea unei soluții apoase de acrilonitril sub ultrasunete poate
continua fără adăugarea oricărui inițiator radicalic exogen 7.

Schema reacțiilor prezente în polimerizarea radicalică sonochimică sunt următoarele:

1. M (sau S) + b → 2R•
2. R• + M → RM•
3. RMn• + M → RMn+1•
4. RMn• + RMn• → P
5. P + b → 2RMn

11
unde au loc următoarele etape:
1. Interacțiunea monomerului (M) sau a solventului (S) cu bula de cavitație (b) generează
radicali activi
2. Inițiere
3. Propagare
4. Terminare bimoleculară care generează polimerul (P)
5. Interacțiunea polimerului cu bula, care duce la degradare și formare de macroradicali.

În prezent, un procedeu de mare interes este reprezentat de utilizarea ultrasunetelor pentru

polimerizare controlată. Din această categorie face parte polimerizarea radicalică indusă
sonochimic cu transfer de atom, descrisă pentru prima dată în anul 2004. În aceasta, sinteza
copolimerilor bloc a fost descrisă printr-o degradare ultrasonică/polimerizare radicalică în două
etape 14.

O metodă nouă pentru a conduce o polimerizare radicalică controlată este utilizarea

15
ultrasunetelor ca stimul de polimerizare . Pentru aceasta s-a utilizat catalizator piezoelectric
(receptiv la forță) care, sub o forță aplicată, este capabil de a facilita o reacție cu transfer de
electroni care ar putea reduce un complex metalic dizolvat. Astfel de catalizatorii mecanochimici
activi redox pot produce potențiale electrochimice mari sub aplicare ultrasunete (-1,23 V pentru
nanoparticule de bariu titanat (BaTiO3) utilizate în acest studiu). Prin utilizarea ultrasunetelor cu
frecvență joasă (20 kHz), s-a investigat capacitatea catalizatorului mecanoactiv pentru a reduce
CuII dizolvat la CuI, care ulterior se poate activa o reacție de polimerizare radicalică cu transfer
de atom, la temperatura ambiantă (Schema 2). Utilizarea acestui sistem de co-catalizator în
prezența ultrasunetelor a rezultat într-o polimerizare lină n-butilacrilatului, cu greutăți moleculare
care cresc proporțional cu conversia monomerului și dispersii polimerice înguste observate pe tot
parcursul, dovedind o polimerizare controlată.

12
 Schema 2. Polimerizare radicală controlată indusă de ultrasunete a n-butilului acrilat (1)
Reducerea sonochimică a complexului Cu (II) / Me6TREN la interfața nanoparticulelor
piezoelectrice (BaTiO3) duce la formarea activatorului pentru polimerizarea radicalică cu transfer
de atom. Creșterea lanțului polimeric începe cu inițiatorul halogenură de alchil (2) și adăugarea
succesivă a (1) la lanțul polimeric în creștere (Pn = lanț polimeric cu un grad de polimerizare n) și
are loc într-un mod controlat. Polimerul final (Pn+1) se obține după terminarea lanțului 15.

2.4. Utilizarea ultrasunetelor pentru obținerea de hidrogeluri

Obținerea hidrogelurilor utilizând ultrasunete se poate face fie prin utilizarea anumitor
gelatori care sunt activați ultrasonic (aceștia acționează prin căi non-radicalice), fie prin
inducerea formării gelului de către radicali, prin ultrasunete.

2.4.1. Obținerea hidrogelurilor prin căi non-radicalice

Căile non-radicalice prin care poate fi indusă gelificarea în prezența ultrasunetelor se
referă la schimbări în legăturile de hidrogen, izomerizări, etc. Din punct de vedere fundamental,
ultrasunetele par să îngreuneze evoluția naturală a unui sistem considerat, până la cel mai mic
nivel de energie, practic schimbând evenimentele de autoasamblare succesive. Astfel, se ajunge
la o rețea nou formată, încurcată, de agregate (de cele mai multe ori fibre), care eventual ajung sa
fie responsabile pentru imobilizarea lichidă macroscopică 16. Anumiți compuși sunt considerați
a fi

13
gelatori activați prin iradierea cu ultrasunete. Câteva exemple de astfel de compuși sunt prezentate
în Fig. 3.

Figura 3. Exemple de structuri raportate ca fiind capabile să inducă

gelificarea solventului, în prezența ultrasunetelor 16.

Schimbările conformaționale potrivite sunt cruciale pentru sisteme în care

gelatorul este solubil în solventul care trebuie gelificat, precum în cazurile a și b. În aceste cazuri,
structura moleculară a gelatorului cu interacțiuni intramoleculare își poate schimba conformația,
cu alta care favorizează interacțiunile intramoleculare. În acest mod, este inițiată autoasamblarea.
Conceptul cheie constă într-un amalgam de interacțiuni intra și intermoleculare, astfel
deschizând calea pentru obținerea de materiale noi, dezordonate. Remarcabil este faptul că
această dezordine este responsabilă pentru gelificarea lichidului 16.

2.4.2. Obținerea hidrogelurilor indusă de radicali generați ultrasonic

În această categorie există puține rapoarte în literatură. În 2009, a fost descrisă sinteza
unei game de hidrogeluri compusă din PEG-dimetacrilat (PEGDMA), PEG-diacrilat (PEGDA) și
vinilpirolidonă (VP) 17. Pentru o soluție apoasă de 10% PEGMA , degazată, în absența oricărui
inițiator sau catalizator, aplicarea ultrasunetelor de înaltă frecvență (f = 622 kHz, I = 2,1 Wcm -2)
a condus la formarea de geluri în decurs de 30-60 secunde. Mecanismul presupune generarea
sonochimică a de radicali hidroxil care duc la polimerizarea speciilor de vinil, unde, în prezența
speciilor divinilice, ca apărea reticularea. Au fost investigate o serie de frecvențe diferite (70,
355, 622 și 1022 kHz) și, în plus, formarea gelului a fost încercată prin sonicarea precursorilor
polimerici, în absența oricărui monomer sau agent de reticulare - cu scopul de a reproduce
radiația tehnologii chimice, care utilizează radioliza apei pentru producerea de radicali hidroxil
care pot
14
extrage protoni din substraturile polimerice, promovând astfel reacții de reticulare cu radicali.
Autorii au folosit în mod intenționat ultrasunete de înaltă frecvență pentru a minimiza reacțiile de
rupere a lanțului care poate duce la obținerea de geluri mai slabe și s-au bazat exclusiv pe
generarea de radicali hidroxil pentru reticulare. Deși nu au obținut geluri formate în aceste
condiții, s-a observat cuplarea lanțurilor pre-polimerice, indicând faptul că sub condiții adecvate,
gelificarea poate fi realizată utilizând numai radicali hidroxil derivați sonochimic 17.

La scurt timp după acest raport, a apărut un studiu asupra sintezelor induse cu ultrasunete
18
ale unei game de hidrogeluri acrilice . Această abordare utilizează soluții precursoare foarte
vâscoase (70% g / g), și o frecvență cu ultrasunete scăzută (f = 20 kHz, I = 56 Wcm -2). S-a
observat faptul că aditivi precum glicerina, sorbitolul sau glucoza sunt necesare pentru inițierea
polimerizărilor, care au fost efectuate în vase deschise. Aditivii au capacitatea de a crește
vâscozitatea soluțiilor de monomeri, generând o cavitație mai violentă și, prin urmare, o generare
mai mare de radicali. O comparație a microstructurii gelului (așa cum s-a observat prin
microscopie electronică cu scanare (SEM)) pentru gelurile preparate prin gelificare indusă de
ultrasunete și metoda convențională care utilizează inițierea cu radicali liberi, demonstrează un
sistem mult mai fin și cu o structura a porilor mai uniformă pentru gelurile obținute folosind
ultrasunetele (Fig. 4) 18. Se consideră că lipsa inițiatorilor exogeni face ca această sinteză indusă
de ultrasunete să fie de interes pentru utilizarea hidrogelurilor în aplicații biomedicale, unde, de
cele mai multe ori, toxicitatea inițiatorului rezidual este o problemă.

Figura 4. Imagini SEM ale hidrogelurilor pe bază de dextran sintetizate prin polimerizare
radicalică indusă de ultrasunete, comparativ cu hidrogeluri similare sintetizate printr-o metodă
convențională cu inițiatori formați din radicali liberi 7.

15
 Deși există puține exemple de formare a hidrogelurilor prin polimerizare radicalică
indusă de ultrasunete, această tehnică este interesantă pentru pentru aplicațiile unde obținerea de
hidrogeluri este dorită fără utilizarea inițiatorilor radicalici exogeni. Într-un articol recent,
hidrogeluri acrilice sintetizate în prezența ultrasunetelor au fost evaluate pentru incorporarea și
eliberarea controlată de pH a ciprofloxacinei, o fluorochinolonă antibacteriană capabilă să
19
oprească sinteza ADN-ului după penetrarea celulei membranei . Procedeul obținerii
hidrogelului este similar cu procedeul descris în capitolul 1.3.3. 0,02 g din hidrogel au fost
adăugate la 20 mL soluție de ciprofloxacină la temperatură ambiantă, urmată de filtrarea și
spălarea cu apă distilată a hidrogelului, apoi uscare în cuptorla 50 °C timp de 8 ore. Pentru a
evalua eliberarea drogului din hidrogel în condiții similar corpului uman, s-a utilizat o soluție de
20 mL tampon fosfat cu pH de 7,4, în care a fost adăugat hidrogelul care conține ciprofloxacină,
apoi a fost adăugat în baie de apă la 37 °C.

Rezultatele au arătat că absorbția medicamentului de către hidrogel a fost rapidă și rata de

eliberare din hidrogel a fost acceptabilă (mai puțin de 1 oră). Creșterea ratei de pătrundere a apei
și a soluției tampon în hidrogel reduce timpul de încărcare al medicamentulului și timpul de
eliberare al acestuia din hidrogel; astfel, poate fi utilizat în aplicații în care eliberarea rapidă este
dorită 19.

2.4.3. Investigarea parametrilor care pot afecta procesul de formare al hidrogelurilor

în prezența ultrasunetelor
Există o multitudine de parametri care pot influența obținerea hidrogelurilor prin
aplicarea ultrasunetelor. Aceștia vor fi explicați printr-un exemplu concret. Într-un studiu
publicat recent s- a obținut un hidrogel din următoarele componente 20:

 acid acrilic
 acrilamidă
 NaOH (pentru neutralizarea acidului acrilic)
 N, N'-Metilenbisacrilamidă (agent de reticulare)
 glicerol pur, apă dublu distilată (solvenți).

Amestecul de monomeri a fost neutralizat cu hidroxidul de sodiu, ulterior fiind adăugați

solventul și agentul de reticulare (Schema 3). Această soluție se iradiază direct cu ultrasunete (20
KHz), din vârful unei sonde care a fost plasată exact în centrul soluției, la 1 cm de fundul

16
vasului.

17
Reacția a avut loc la presiume ambientă și 37 °C. La finalul reacției, hidrogelul obținut se spală
cu apă distilată sub amestecare timp de 30 minute, apoi se filtrează și se spală din nou, și se
extrage de trei ori cu apă de 60 °C, fiind apoi depozitat într-un cuptor cu vid la 60 °C pentru 8
ore. La final, hidrogelul se pune în etanol pentru 24 ore, apoi se usucă la temperature camerei și
se cântărește pentru a determina conversia prin împărțirea masei de hidrogel uscat la suma
maselor reactanților.

Schema 3. Reacțiile chimice pentru sinteza hidrogelului utilizând ultrasunete 20.

Efectul ultrasunetelor asupra sintezei

Glicerolul trebuie să fie prezent în soluție în proporție de cel puțin 75%, ca reacția să aibă
loc utilizând ultrasunete. Acesta crește vâscozitatea, lucru care rezultă în generarea de radicali
liberi și scăderea solubilității hidrogelului, prevenind degradarea acestuia. Alt avantaj al folosirii
unui mediu vâscos este că are capacitatea de a afecta tonul ultrasunetelor, astfel încât schimbarea
de ton poate fi utilizată pentru a determina când procesul de formare al hidrogelului a început și
când s-a încheiat.

Formarea hidrogelului a început la 20 secunde după începerea iradierii cu ultrasunete,

apoi reacția a accelerat și s-a încheiat după 25 secunde. Produsul obținut a fost filtrat pentru
stabilirea faptului că este hidrogel și nu polimer, lucru dovedit de faptul că proba umflată nu a
trecut prin filtru.

18
Efectul monomerilor
Soluția extrasă a fost titrată cu 0.05 M NaOH pentru a analiza dacă toți monomerii au fost
convertiți. La titrare nu s-a observat niciun punct de echivalență clar, indicând faptul că niciun
monomer nu a rămas nereacționat.
Efectul agentului de reticulare
A fost studiat efectul cantității de agent de reticulare asupra timpului reacției. Pornind de
la 0,05 g până la 0,5 g, gelul a fost obținut mai repede cu cât cantitatea de agent de reticulare a
fost mai mare. Cu cât cantitaea era mai scăzută, cu atât gelul avea aspect mai similar cu
polimerul, iar suprafața era mai lipicioasă și elastică. Când densitatea de reticulare a scăzut,
capacitatea de gonflare a crescut, iar conținutul și forța hidrogelului au scăzut.
Efectul solventului
Daca 50% din glicerol este utilizat, niciun produs semnificativ nu poate fi obținut într-un
timp scurt de reacție. Cu un raport al glicerolului mai mare de 82%, vîscozitatea va crește brusc.
Vîscozitățile obținute au fost între 20 și 500 mPa s. Similar glicerolului pur, rata reacției a fost
prea mare și a durat doar câteva secunde. În plus, rata reacției poate crește pe măsură ce
concentrația glicerolului în mediul de sonicare crește. Alcoolii alifatici precum glicerolul au
capacitatea de a crește numărul de radicali în soluție pe măsură ce se formează radicali secundari
alchil. Aceștia au o stabilitate mai mare decât radicalii hidroxil derivați din apă.
Efectele hidroxidului de sodiu și al clorurii de sodiu
Capacitatea de gonflare a hidrogelurilor este o funcție de pH, prin urmare, absorbția apei
va crește într-un mediu bazic, datorită ionizării grupelor acide, dar va scădea la valori ridicate de
pH, datorită suprapunerii de sarcini. Într-un experiment separat, sare pură a fost adăugată în
amestecul de reacție (0-2 g), în urma căreia nu s-a observat nicio modificare în timpul și rata
reacției. Prin urmare, schimbarea în forța ionică a mediului nu are niciun efect asupra procesului.
De fapt, cavitația ultrasonică nu este afectată de pH sau forță ionică în acest sistem de reacție.
Efectul peroxidului de hidrogen
Ca un experiment separat, peste componentele soluției, 35% H 2O2 a fost adăugat. În
prezența acestuia, timpul reacției scade la mai puțin de un minut. Acest lucru se datorează
ușurinței cu care radicalii OH sunt eliberați din H2O2 în timpul cavitației ultrasonice. Pe măsură
ce cavitatea se formează sub iradierea cu ultrasunete, H2O2 intră în cavitate și este omogen
descompus în doi radicali OH în condiții de cavitate puternică. Pe măsură ce cavitatea se

19
prăbușește, radicalii OH

20
atacă legăturile duble din monomer și îi transformă în radicali pentru a iniția polimerizarea. La
cantități mai mari de H2O2, formarea și prăbușirea cavităților devin mai rapide și efectele lor
sonochimice slăbesc.
Efectul temperaturii
La temperaturi ridicate, radicalii se formează și difuzează mai repede în amestecul de
reacție.
Parametri acustici: putere și puls
Efectulele puterii ultrasunetelor asupra sintezei hidrogelurilor au fost studiate. O creștere
a puterii ultrasunetelor reduce semnificativ timpul de reacție. La fel ca în cazul polimerilor,
viteza de formare a hidrogelului crește pe măsură ce intensitatea ultrasunetelor crește. Cavități
mai mari eliberează mai mulți radicali atunci când se prăbușesc și, astfel, gelul se formează mai
repede la o putere mai mare 21. Relația între viteză și putere este liniară pentru că o putere aduce
mai multă cavitație. Cavitățile ating dimensiunea lor maximă peste pragul de cavitație și această
dimensiune maximă este proporțională cu rădăcina pătrată a intensității.

Pulsul permite amestecului de reacție să se răcească. Durata formării hidrogelului scade

pe măsură ce pulsul cu ultrasunete crește. În impulsuri mai puține de 3, timpul de reacție a fost
mai mare de 20 min. De asemenea, la creșterea pulsului, temperatura a crescut destul de mult,
fiind necesară răcirea. Pentru a clarifica relația dintre puls și iradiere, la puls 5, există iradiere cu
ultrasunete timp de 0,5 s, apoi este liniște timp de o jumătate de secundă și acest ciclu continuă
până când reacția se termină. În același mod, când pulsul este 10, iradierea este continuă. Pulsul
face ca timpul de iradiere să fie diferit de timpul de reacție. Când pulsul este diferit, timpul de
iradiere este diferit chiar dacă timpul de reacție este același 20.

3. Microundele
Iradierea cu microunde a fost utilizată pentru prima dată în sinteza compușilor chimici
organici în anul 1986, de către Gedye și Giguere. Procedura a luat amploare, cu precădere în
ultimii ani, datorită scăderii timpului de reacție, a creșterii randamentului și a purității produsului
final. Majoritatea oamenilor de știință sunt de acord cu faptul că motivul principal al
îmbunătățirii timpului de reacție este un efect termic/cinetic, adică o consecință a temperaturilor
ridicate de reacție care pot fi rapid atinse la iradierea materialelor polare într-un câmp cu
microunde. Unicitatea încălzirii dielectrice cu microunde trebuie luată în calcul, de asemenea.

21
 La începuturile utilizării microundelor pentru sinteze organice, experimentele erau
efectuate în vase sigilate din teflon sau sticlă într-un cuptor cu microunde de uz casnic, incapabil
de a măsura temperatura sau presiunea. Rezultatele au fost adesea explozii violente provocate de
încălzirea rapidă și necontrolată a solvenților organici în condiții de vas închis. În anii 1990, mai
multe grupuri au început să experimenteze iradierea cu microunde fără utilizarea solvenților, care
au eliminat pericolul de explozie. În schimb, reactivii au fost pre-adsorbiți pe suporturi precum
silice, alumină sau argilă, sau suporturi puternic absorbante precum grafit, care poate fi dopat cu
un catalizator sau reactiv. Datorită disponibilității recente a reactoarelor moderne cu microunde
care oferă o monitorizare exactă atât a temperaturii, cât și a presiunii, sinteza cu microunde astăzi
se realizează în cea mai mare parte în fază de soluție folosind solvenți organici 22.

3.1. Iradierea cu microunde

Iradierea cu microunde reprezintă iradierea electromagnetică în intervalul de frecvență de
la 0,3 la 300 GHz, corespunzător lungimilor de undă de la 1 mm la 1 m. Regiunea de microunde
a spectrul electromagnetic (Fig. 5) se situează, prin urmare, între infraroșu și frecvențe radio.
Utilizarea majoră a microundelor este fie pentru transmiterea informațiilor (telecomunicații) sau
pentru transmiterea energiei. Lungimi de undă între 1 și 25 cm sunt utilizate pe scară largă pentru
transmisiile RADAR și lungimea de undă rămasă gama este utilizată pentru telecomunicații.
Toate cuptoarele cu microunde domestice de „bucătărie” și toate reactoarele cu microunde
dedicate pentru sinteza chimică care sunt comercializate în prezent, funcționează la o frecvență
de 2,45 GHz (corespunzătoare unei lungimi de undă de 12,25 cm) pentru a evita interferențele cu
rețelele de telecomunicații, rețelele fără fir și frecvențele telefonului mobil. Există alte alocări de
frecvență pentru aplicații de încălzire cu microunde, dar, pentru sinteza organică cu încălzirea cu
microunde la alte frecvențe decât 2,45 GHz este extrem de rară 22.

Figura 5. Spectrul electromagnetic 22.

22
 Chimia microundelor se bazează pe încălzirea materialelor prin utilizarea cuptoarelor cu
microunde care posedă efecte de încălzire dielectrică. Aceasta este dependentă de capacitatea
specifică a materialului de a absorbi energia microundelor și de a o transforma în căldură.

Microundele sunt unde electromagnetice constituite din componentele electrică și

magnetică ale câmpurilor (Fig. 6). În cele mai multe scopuri practice legat de sinteza cu
microunde, componenta electrică a câmpului electromagnetic este cea importantă pentru
interacțiunile dintre unde și material, deși în unele cazuri interacțiunile câmpului magnetic (de
exemplu, cu oxizi metalici de tranziție) pot fi de asemenea relevante 23.

Figura 6. Câmpurile electric și magnetic din componența microundelor 22.

3.2. Mecanismele încălzirii cu microunde

Componenta electrică a unui câmp electromagnetic determină încălzirea prin două
mecanisme principale: polarizare dipolară și conducția ionică. Pentru ca o substanță să poată
genera căldură atunci când este iradiată cu microunde trebuie să posede un moment dipolar.
Când materialul este expus la frecvențe de microunde, dipolii probei se aliniază în câmpul
electric aplicat. Pe măsură ce câmpul oscilează, câmpul dipol încearcă să se alinieze cu câmpul
electric alternativ și, în acest proces, energia sub formă de căldură se pierde prin fricțiune
moleculară și pierdere dielectrică. Cantitatea de căldură generată de acest proces este dependentă
de capacitatea matricei de a se alinia cu frecvența câmpului aplicat. Dacă dipolul nu are suficient
timp pentru realiniere (ex: cazul iradierii de înaltă frecvență) sau se reorientează prea rapid (ex:
iradiere cu frecvență joasă) cu câmpul aplicat, nu va exista încălzirea. Frecvența alocată de 2,45
GHz, utilizată în toate sistemele comerciale, se află între aceste două extreme și oferă timp
dipolar molecular pentru a se alinia pe câmp, fără să urmeze cu precizie câmpul alternativ. Prin
urmare, pe măsură ce dipolul se reorientează către alinierea câmpul electric, câmpul se află
deja în schimbare și
23
generează o diferența de fază între orientarea câmpului și cea a dipolului. Această diferență de
fază determină pierderea energiei din dipol prin fricțiunea moleculară și coliziuni, dând naștere la
încălzire dielectrică. Căldura este generată de forțele de frecare care apar între moleculele polare
a căror viteză de rotație a fost mărită prin iradierea cu microunde.

Al doilea mecanism major de încălzire este conducția ionică. În timpul conducerii ionice,
pe măsură ce particulele încărcate sunt dizolvate în probă (de obicei ioni) oscilează înainte și
înapoi sub influența câmpului cuptorului cu microunde, ele se ciocnesc cu moleculele sau atomii
vecini. Aceste coliziuni provoacă agitație sau mișcare, generând căldură. Astfel, dacă două probe
conțin cantități egale de apa distilată și, respectiv, apă de la robinet și sunt încălzite prin iradiere
cu microunde la o putere radiativă fixă, se va produce o încălzire mai rapidă pentru proba de apă
de la robinet datorită conținutului ionic. Astfel de efecte de conducție ionică sunt deosebit de
importante atunci când se ia în considerare comportamentul de încălzire al lichidelor ionice într-
un câmp cu microunde. Principiul conductivității este un efect mult mai puternic decât
mecanismul de rotație dipolară în ceea ce privește capacitatea de generare a căldurii.

Există un mecanism de încălzire similar pentru materiale conductoare puternice sau

semiconductoare precum metalele, unde iradierea cu microunde poate induce un flux de electroni
la suprafață. Acest flux de electroni poate încălzi materialul prin rezistență mecanisme de
încălzire (ohmice). În contextul sintezei organice acest lucru devine important pentru încălzirea
materialelor puternic absorbante de microunde, cum ar fi filmele subțiri din metal (Pd, Au) și
suporturi din grafit 23.

Interacțiunea iradierii cu microunde cu materia chimică este caracterizată prin trei

procese diferite: absorbție, transmisie și reflexie. Materialele puternic dielectrice, cum ar fi
solvenții organici polari, duc la o absorbție puternică de microunde și, în consecință, la o
încălzire rapidă a mediului (tan δ = 0,05-1). Materialele transparente nepolare prezintă doar
interacțiuni mici cu microundele (tan δ < 0,01) și pot fi astfel utilizate ca materiale de construcție
(izolatoare) pentru reactoare datorită valorilor ridicate ale adâncimii de pătrundere a
microundelor. Dacă radiația cu microunde este reflectată de suprafața materialului, atunci nu
există încălzire, sau există sub forma a mici cuplări de energie în sistem. Temperatura crește în
material doar în zona marginală. Acest lucru este valabil mai ales pentru metalele cu
conductivitate ridicată 22.

24
 3.3. Echipament
În contrast cu incălzirea convențională, iradierea cu microunde produce o încălzire
internă eficientă prin cuplarea directă a energiei microundelor cu moleculele (solvenți, reactivi,
catalizatori) prezente în amestecul de reacție. Iradierea cu microunde crește simultan temperatura
întregului volum, în timp ce în vasul încălzit convențional, amestecul de reacție aflat în contact
cu peretele vasului este încălzit mai întâi. Deoarece vasele de reacție utilizate în reactoarele cu
microunde moderne sunt de obicei realizate din materiale aproape transparente pentru
microunde, precum sticla borosilicată, cuarț sau teflon, radiația trece prin pereții vasului și un
gradient de temperatură inversat, în comparație cu rezultatele convenționale de încălzire termică.
Dacă cavitatea cu microunde este bine proiectată, creșterea temperaturii va fi uniformă pe toată
proba
22
.

În instrumentele multimodale (similare din punct de vedere conceptual cu cuptoarele cu

microunde pentru uz menajer), microundele care intră în cavitate sunt reflectate de pereți. În
multe instrumente multimodale, agitatorul asigură distribuția câmpului cât mai omogenă posibil.
În cavități monomodale mult mai mici, este prezent un singur mod și iradierea electromagnetică
este dirijată printr-un ghid de undă dreptunghiular sau circular proiectat cu precizie pe vasul de
reacție montat la o distanță fixă de sursa de radiație, creând o undă staționară. Diferența cheie
între cele două tipuri de sisteme de reactoare este că, în timp ce în cavitățile multimodale pot fi
iradiate mai multe vase de reacție simultan în rotoarele cu mai multe vase (sinteză paralelă), în
sistemele monomodale de obicei, un singur vas poate fi iradiat o dată (Fig. 7). În cazul al doilea,
un debit mare poate fi realizat prin robotica integrată care mută vasele de reacție individuale în și
din cavitatea cu microunde 24.

Figura 7. Echipament (a) Cavități multimodale și (b) cavități monomodale 22.

25
 Reactoarele monomodale procesează volume relativ mici și au o caracteristică eficientă
de răcire încorporată care permite răcirea rapidă a amestecul de reacție prin aer comprimat după
finalizarea perioadei de iradiere. Instrumentele monomodale pot procesa volume cuprinse între
aproximativ 60 µl și 50 ml în condiții de vas sigilat (300 C, 20 bari); și volume ceva mai mari
(125 ml) în condiții de reflux cu vase deschise. În instrumentele multimodale, pot fi procesați
mai mulți litri atât în condiții de vas deschis, cât și de vas închis. Atât pentru cavitățile
monomodale, cât și pentru cele multimodale, sunt disponibile reactoare cu flux continuu, care
permit pregătirea kilogramelor de materiale folosind tehnologia cu microunde 22.

Reactoarele cu microunde disponibile sunt echipate cu agitatoare magnetice încorporate

și oferă controlul direct al temperaturii printr-un pirometru cu infraroșu sau senzor de
temperatură cu fibră optică, deoarece controlul temperaturii în sinteza chimică prin utilizarea
microundelor este foarte important 25.

3.4. Utilizarea microundelor în sinteza polimerilor

În știința polimerilor, utilizarea microundelor pentru dezvoltarea procesului are o tradiție
îndelungată, deoarece această metodă deseori oferă soluții adecvate pentru probleme tehnice.
Primul exemplu datează din anul 1979 și se referă la reticularea radicalică asistată de microunde
a unui poliester nesaturat cu stiren 25.

În știința actuală a polimerilor, utilizarea sintezei asistată de microunde poate fi împărțită în

patru zone: polimerizări radicalice, polimerizări în trepte, polimerizări cu deschidere de inel
și modificări polimerice.

Polimerizări radicalice
Polimerizarea asistată de microunde este dovedit mai rapidă decât cea încălzită prin
metode clasice. De exeplu, polimerizarea metacrilatului de metil în prezența peroxidului de
benzoil ca inițiator, are loc cu o accelerație a vitezei de reacție datorită reducerii energiei de
activare în polimerizări sub iradierea microundelor. Aceste modificări cinetice ale polimerizării
sunt atribuite transferului rapid de energie în condițiile de microunde. Investigațiile privind
sinteza asistată de microunde și polimerizarea unei serii de (met)-acrilamide au fost raportate 26.
De exemplu, sinteza asistată de microunde a (met)-acrilamidelor chirale din (met)-acid acrilic și
(R) -1-feniletilamină

26
(Schema 4) rezultă în obținerea de N - ((R) -1-feniletil) (met) acrilamidă cu randament foarte bun
după 15 minute de iradiere într-un reactor monomodal.

Schema 4. Sinteza asistată de microunde a metacrilamidelor din acid metacrilic și (R) -1-
feniletilamină, cu polimerizarea într-o singură etapă la adăugarea 2,2’-azoizobutironitril (AIBN)
25
.
În comparație, la încălzirea termică s-a observat adiția Michael ca reacție preferată.
Formarea selectivă a amidei în experimentele cu microunde a fost atribuită intermediarilor
extrem de polari (zwitterioni și săruri), fiind specii care au afinitate puternică pentru absorbția
microundelor.

Polimerizări în trepte
Pot fi utilizate mai multe reacții chimice diferite pentru a sintetiza materiale polimerice.
Prin polimerizare cu creștere în trepte, de obicei reacțiile se desfășoară între două grupe
funcționale diferite. În domeniul polimerizărilor în trepte asistate de microunde, esterificarea,
amidarea, imidarea și polimerii obținuți din reacțiile de cuplare catalizate de metale, în special,
au au fost studiate în ultimii ani intens în ultimii ani. Timpul de policondensare este mai scurt în
sinteza asistată de microunde față de sinteza convențională (Schema 5) 27.

Schema 5. Policondensarea directă asistată de microunde a acidului L-lactic 27.

Polimerizări cu deschidere de inel
Polimerizarea cu deschidere de inel a monomerilor ciclici precum ar fi eteri ciclici,
acetali, amide,esteri (lactone), și siloxanii prezintă interes comercial în mai multe sisteme,

27
inclusiv

28
polimerizările oxidului de etilenă, trioxanului, ε-caprolactamă și octametilciclotetrasiloxan. Un
exemplu prezentat în Schema 6, și anume polimerizarea ε-caprolactonei asistată de microunde, în
28-29
absența catalizatorului și în prezența PEG și a alcoolului polivinilic . Se obțin triblocuri
copolimerice, care s-au dovedit a fi utile în eliberarea ibuprofenului.

Schema 6. Polimerizare cu deschidere de inel asistată de microunde, fără catalizator, în prezenta

PEG și a alcoolului polivinilic 28-29.
Modificări polimerice
Modificarea polimerilor joacă un rol important în curent cercetare. În special, reacțiile
rapide, catalizate de metale ale azidelor și alchinelor reprezintă o metodă foarte promițătoare
pentru obținerea de arhitecturi complexe ale polimerilor cu eficiență ridicată. Conversia altor
grupări funcționale, de exemplu, grupări carboxilice sau grupări hidroxilice prin amidare sau
25
esterificare, reprezintă proceduri adecvate pentru modificarea cu succes a polimerilor . De
exemplu, acidul poliacrilic modificat hidrofob se poate prepara prin iradierea unui amestec de
acid poliacrilic și adamantan funcționalizat cu grupări amino și alchil, timp de 20 minute.
Schema 7 prezintă sinteza polimerilor cu lanțuri laterale alcătuite din grupări adamantil și
lungimi diferite ale grupărilor alchil 30.

Schema 7. Sinteza acidului poliacrilic modificat hidrofob printr-o reacție polimerică

analogă a acidului poliacrilic cu diferite amine, sub iradiere cu microunde 30.

Soluția apoasă (2 gL − 1) din polimerii rezultați au prezentat un comportament de

gelifiere cu o vâscozitate diferită a soluției în funcție de lungimea lanțului lateral hidrofob.
29
 3.5. Utilizarea microundelor pentru obținerea de hidrogeluri
Alegerea microundelor în locul metodelor uzuale poate fi justificată printr-o comparație
cu metodele convenționale de sinteză ale aceluiași hidrogel. În Tabelul 1 sunt prezentate în
paralel ambele metode și rezultatele obținute în urma acestora.
Tabelul 1. Sinteza convențională și sinteza asistată de microunde a hidrogelului obținut
din acrilamidă și acid acrilic 31.
Sinteză convențională Sinteză asistată de microunde
Prepararea hidrogelurilor Vasul ce conține amestecul Vasul ce conține amestecul
de reacție este pus în baie de de reacție este pus în cuptorul
apă la 60 °C. cu microunde, la o frecvență
de
2,45 GHz.
Timpul de reacție 90 minute 2 minute
Caracterizarea xerogelurilor

Raport monomeri în hidrogel: Temperaturi de tranziție, °C Temperaturi de tranziție, °C

Acid acrilic/Acrilamidă
100/0 172 182
80/20 162 178
50/50 166 172
10/90 157 181
Difracție de raze X

Polimerizarea în reactorul cu microunde a avut loc mult mai repede decât cea
convențională. Moleculele de apă polare și speciile ionice absorb energia microundelor ducând la
încălzirea dielectrică a amestecului de reacție. Încălzirea dielectrică are ca rezultat formarea
30
ușoară

31
a radicalilor liberi, în cantitate semnificativ mai mare decât în timpul încălzirii convenționale.
Legătura persulfat într-un inițiator este descompusă rezultând radicali sulfat care, în reacție cu
apa formează radicali liberi hidroxil. O parte din radicalii liberi formați probabil provine din
disocierea monomerilor și a agentului de reticulare, ca un rezultat al absorbției microundelor.
Polimerizarea în câmpul cu microunde a oferit xerogeluri cu structură poroasă datorită sintezei și
evaporării simultane a apei și a acidului acrilic 31.

Temperatura de tranziție reprezintă intervalul de temperatură în care substratul polimeric

se schimbă într-un dintr-un material rigid în unul moale. Aceasta se măasoară de obicei în
termeni de rigiditate. Pentru compoziții variate ale monomerilor în hidrogel, au fost determinate
temperaturile de tranziție atât pentru metoda convențională de sinteză, cât și pentru microunde.
Hidrogelurile cu conținut mai mare de poliacrialmidă au cele mai ridicate temperaturi de
tranziție. În cazul metodei convenționale, hidrogelul cu raportul acid acrilic/poliamidă de 10/90
are cea mai mică valoare, ceea ce implică o cantitate mai mică de legături de hidrogen. În cazul
sintezei cu microunde pentru același hidrogel, temperatura de tranziție este cea mai mare, lucru
atribuit unui număr mare de reticulări, formați prin polimerizarea în cuptorul cu microunde. Ca
urmare a numărului mare de radicali liberi inițiali, proveniți nu doar din descompunerea
inițiatorului cum este cazul sintezei convenționale, ci și din disocierea monomerilor, a
solventului și a agentului de reticulare 32.
Din spectrele obținute utilizând difracția de raze X se pot identifica două halouri amorfe
în cazul hidrogelului sintetizat la microunde, și trei halouri în cazul hidrogelului sintetizat
convențional. Distanța dintre lanțuri în faza amorfă a hidrogelului obținut la microunde este 4,12
Å, iar în cazul sintezei convenționale este 3,86 Å. Această diferență este atribuită unui
mechanism diferit prin care au fost formate structurile hidrogelurilor. Cel obținut la microunde
are structură celulară extinsă. O porozitate mai mica a fost identificată în hidrogelul obținut
conventional, care permite atracții intermoleculare mai puternice, și, prin urmare, o distanță mai
mica între lanțuri și o structură mai compactă 31.

3.6. Aplicații posibile ale hidrogelurilor obținute cu ajutorul microundelor

Hidrogelurile obținute prin utilizarea microundelor sunt în curs de testare spre a fi
utilizate în diferite aplicații, precum tratarea apelor reziduale, pansamente pentru răni, eliberare
controlată a medicamentelor sub formă transdermală și în imagistică medicală 2, 33, 34, 35, 36, 37 .

32
 Hidrogelurile pe bază de chitosan se obțin ușor prin dizolvarea biopolimerului în soluție
2% acid acetic, apoi se adaugă acid aspactic și etilenglicol și se introduce în reactorul cu
microunde. Această metodă este una verde, prin care se obțin hidrogeluri negativ (conțin COO -
din degradarea chitosanului și oxidarea sub iradierea cu microunde) și pozitiv încărcate (NH 3+).
Structura tridimensională a hidrogelurilor se datorează ramificării polimerului ca rezultat al
formării esterului și al amidei. Hidrogelurile astfel obținute sunt caracterizate de porozitate
ridicată, precum și număr mare de grupări hidrofile, care oferă proprietăți de gonflare foarte bune
și capacitatea de îndepărtare a diferiților contaminanți ai apei. Sunt complet biodegradabile,
datorită prezenței heteroatomilor în matricea polimerică, precum și al structurii 3D care permite
penetrarea enzimelor și atașamentul microorganismelor. Aceste hidrogeluri au aplicabilitate
crescută în tratamentul apelor uzate, fără a contamina mediul în plus 38.

Altă utilizare a hidrogelurilor pe bază de chitosan sintetizate utilizând cuptorul cu

microunde este în aplicații biomedicale, precum obținerea de pansamente pentru răni. În acest
caz, chitosanul preparat în acid acetic este amestecat cu o soluție apoasă de alcool polivinilic în
raport de 1:1. Apoi, o soluție de azotat de argint a fost adăugată în amestecul de reacție, iar proba
a intrat în cuptorul cu microunde la 800 W pentru 90 secunde. Ulterior, gelurile au fost liofilizate
și sterilizate 33. Utilizarea microundelor a reticulat chitosanul și acidulul polivinilic, și a redus
argintul de la Ag+ la Ag0. După iradierea cu microunde, culoarea hidrogelurilor s-a modificat din
alb în maro închis, ceea ce a indicat prezența argintului în formă de nanoparticule. Testele
antimicrobiene au dovedit o bună biocompatibilitate cu rănile, și faptul că hidrogelurile
acționează împotriva bacteriilor P. aeruginosa și S. aureus 33.

Microundele pot fi utilizate și în sinteza hidrogelurilor capabile să formeze dispozitive

pentru microace folosite la transportul medicamentelor la nivel transdermal. Matricile cu
microace sunt dispozitive minim invazive compuse din ace de dimensiuni de ordinal micronilor,
dispuse în rânduri pe un suport solid. Aceste dispozitive sunt capabile să pătrundă stratul exterior
al barierei cutanate a pielii, stratum cornea, fără durere. Aceste dispositive sunt utilizate pentru
transportul medicamentelor către straturile adânci ale pielii, de unde pot fi absorbite direct în
circulația sistemică 39.

Sinteza hidrogelurilor utilizate în obținerea de matrici pentru microace s-a efectuat atât
conventional, cât și la microunde. Matricile polimerice pentru microace s-au obținut din

33
polimetilvinileter amestecat cu acid maleic și reticulat cu polietilen glicol. Sinteza convențională
durează 24 ore la 80 °C, în timp ce sinteza obținută cu ajutorul microundelor durează 45 minute.
Deși au fost obținute de 30 de ori mai repede, hidrogelurile au proprietăți similar cu cele obținute
conventional. Testarea in vitro a permeabilității cafeinei a fost efectuată pe piele porcină, iar
profilurile de eliberare a cafeinei sunt echivalente, eliberând în ambele cazuri 3000-3500 µg după
24 ore 34.
Altă utilizare a microundelor în sinteza hidrogelurilor a fost obținerea de hidrogeluri
marcate TEMPO (2,2,6,6-tetrametilpiperidinil-1-oxil) utilizate în imagistica medical de
rezonanță magnetică. Pentru obținerea acestor hidrogeluri s-a utilizat un reactor cu microunde în
care a avut loc sinteza prin policondensarea în bloc dintre agaroză, acid poliacrilic și polietilen
glicol. Utilizarea TEMPO nu are efecte secundare, servind ca un radical liber organic care are
capacitatea de a timpul de relaxare (T1) al rețelei de apă și este utilizat cu succes în rezonanța
magnetică. S-a demonstrat faptul că hidrogelurile obținute prin funcționalizarea polimerului nu
alterează proprietățile paramagnetice ale TEMPO, prin testarea acestora in vivo în șoareci. Acest
hidrogel nou poate fi detectat cu ușurință la rezonanța magnetică și poate fi injectat în organism
în siguranță, deoarece nu conține compuși care pot genera efecte toxice precum gadoliniul 40.

4. Concluzii
Dorința de inovație în domeniul sintezelor chimice a introdus utilizarea ultrasunetelor și a
microundelor pentru obținerea compușilor. Ultrasunetele creează bule de cavitație în lichid, iar
colapsul acestora reprezintă principalul generator al efectelor chimice și mecanice ale energiei
ultrasonice. Pentru iradierea cu ultrasunete este necesar un echipament de tipul unei băi cu
ultrasunete, unui sistem de sondă sau a unui sonoreactor. Dat fiind faptul că polimerizarea
radicală este una dintre cele mai utilizate metode industriale de sinteză a polimerilor, radicalii
generați sonochimic pot fi utilizați ca specie inițiatoare pentru polimerizare, atunci când
ultrasunetele sunt aplicate unui lichid care conține monomer dizolvat. În sinteza polimerilor,
ultrasunetele pot fi utilizate atât pentru prepararea acestora, cât și pentru caracterizarea acestora
prin degradare.

Obținerea hidrogelurilor utilizând ultrasunete se poate face fie prin utilizarea anumitor
gelatori care sunt activați ultrasonic (aceștia acționează prin căi non-radicalice), fie prin
inducerea formării gelului de către radicali, prin ultrasunete. Deși nu există multe rapoarte în

34
acest sens, cele

35
care există atestă obținerea cu succes de hidrogeluri acrilice utilizând ultrasunetele, cu potențiale
aplicații biomedicale.

Microundele sunt unde electromagnetice care determină încălzirea prin două mecanisme
principale: polarizare dipolară și conducție ionică. Echipamentul constă în instrumente
unimodale sau multimodale, capabile să producă o încălzire internă eficientă și uniformă. În
știința polimerilor, utilizarea microundelor pentru dezvoltarea procesului are o tradiție
îndelungată, fiind effectuate polimerizări radicalice, polimerizări în trepte, polimerizări cu
deschidere de inel și modificări polimerice utilizând microundele. Există mai multe rapoarte în
literatură despre utilizarea microundelor în sinteza hidrogelurilor, decât a ultrasunetelor.
Hidrogelurile obținute astfel sunt în curs de testare spre a fi utilizate în diferite aplicații, precum
tratarea apelor reziduale, pansamente pentru răni, eliberare controlată a medicamentelor sub
formă transdermală și în imagistică medicală.

Utilizarea microundelor și a ultrasunetelor oferă un control mai bun asupra condițiilor de

reacție, față de metodele convenționale. Aceste metode sunt de interes deosebit, datorită
numeroaselor avantaje în sinteza hidrogelurilor, precum diminuarea timpului reacțiilor chimice,
lipsa toxicității inițiatorilor condiții de reacție ușor de optimizat, generare mare de energie, și
catalogarea acestor metode ca fiind o sursă de energie verde.

36
 5. Bibliografie

1. Kumar, A.; Kuang, Y.; Liang, Z.; Sun, X., Microwave chemistry, recent advancements,
and eco-friendly microwave-assisted synthesis of nanoarchitectures and their applications: a
review. Materials Today Nano 2020, 11, 100076.
2. Wang, Y.; Zhang, X.; Qiu, D.; Li, Y.; Yao, L.; Duan, J., Ultrasonic assisted microwave
synthesis of poly (Chitosan-co-gelatin)/polyvinyl pyrrolidone IPN hydrogel. Ultrasonics
sonochemistry 2018, 40 (Pt A), 714-719.
3. Tagliapietra, S.; Calcio Gaudino, E.; Cravotto, G., 33 - The use of power ultrasound for
organic synthesis in green chemistry. In Power Ultrasonics, Gallego-Juárez, J. A.; Graff, K. F.,
Eds. Woodhead Publishing: Oxford, 2015; pp 997-1022.
4. Capelo-Martínez, J. L., Ultrasound in Chemistry: Analytical Applications. 2009; p 1-157.
5. Cintas, P., Ultrasound and green chemistry − Further comments. Ultrasonics
sonochemistry 2016, 28, 257-258.
6. Draye, M. C., G.; Duwald, R., Ultrasound for Drug Synthesis: A Green Approach.
Pharmaceuticals 2020, 13 (2), 23.
7. McKenzie, T. G.; Karimi, F.; Ashokkumar, M.; Qiao, G. G., Ultrasound and
Sonochemistry for Radical Polymerization: Sound Synthesis. Chemistry – A European Journal
2019, 25 (21), 5372-5388.
8. Mason, T.; Peters, D., 1 - An introduction to the uses of power ultrasound in chemistry.
In Practical Sonochemistry (Second Edition), Mason, T.; Peters, D., Eds. Woodhead Publishing:
2002; pp 1-48.
9. Capelo-Martı́nez, J. L.; Ximénez-Embún, P.; Madrid, Y.; Cámara, C., Advanced
oxidation processes for sample treatment in atomic spectrometry. TrAC Trends in Analytical
Chemistry 2004, 23 (4), 331-340.
10. Sáez, V.; Frías-Ferrer, A.; Iniesta, J.; González-García, J.; Aldaz, A.; Riera, E.,
Characterization of a 20 kHz sonoreactor. Part I: analysis of mechanical effects by classical and
numerical methods. Ultrasonics sonochemistry 2005, 12 1-2, 59-65.
11. Fernandes, L.; Rial-Otero, R.; Temtem, M.; Veiga de Macedo, C.; Aguiar-Ricardo, A.;
Capelo, J. L., Ultrasonic energy as a tool in the sample treatment for polymer characterization
through matrix-assisted laser desorption ionization time-of-flight mass spectrometry. Talanta
2008, 77 (2), 882-888.

37
12. Xu, B.; Ren, A.; Chen, J.; Li, H.; Wei, B.; Wang, J.; Azam, S. M. R.; Bhandari, B.; Zhou,
C.; Ma, H., Effect of multi-mode dual-frequency ultrasound irradiation on the degradation of
waxy corn starch in a gelatinized state. Food Hydrocolloids 2020, 106440.
13. Kawasaki, H.; Takeda, Y.; Arakawa, R., Mass spectrometric analysis for high molecular
weight synthetic polymers using ultrasonic degradation and the mechanism of degradation.
Analytical chemistry 2007, 79 (11), 4182-7.
14. Degirmenci, M.; Catalgil-Giz, H.; Yagci, Y., Synthesis of block copolymers by combined
ultrasonic irradiation and reverse atom transfer radical polymerization processes. J. Polym. Sci.
A: Polym. Chem. 2004, 42 (3), 534-540.
15. Mohapatra, H.; Kleiman, M.; Esser-Kahn, A. P., Mechanically controlled radical
polymerization initiated by ultrasound. Nature Chemistry 2017, 9, 135.
16. Bardelang, D., Ultrasound induced gelation: a paradigm shift. Soft Matter 2009, 5 (10),
1969-1971.
17. Rokita, B.; Rosiak, J. M.; Ulanski, P., Ultrasound-Induced Cross-Linking and Formation
of Macroscopic Covalent Hydrogels in Aqueous Polymer and Monomer Solutions.
Macromolecules 2009, 42 (9), 3269-3274.
18. Cass, P.; Knower, W.; Pereeia, E.; Holmes, N. P.; Hughes, T., Preparation of hydrogels
via ultrasonic polymerization. Ultrasonics sonochemistry 2010, 17 (2), 326-32.
19. Ebrahimi, R.; Salavaty, M., Controlled drug delivery of ciprofloxacin from ultrasonic
hydrogel. e-Polymers 2018, 18 (2), 187-195.
20. Ebrahimi, R.; Ebrahimi, M., The stimuli-response characters of hydrogels prepared using
ultrasound. Journal of Polymer Engineering 2014, 34 (7), 625-632.
21. Sanderson, B., Applied sonochemistry – the uses of power ultrasound in chemistry and
processing. By Timothy J Mason and John P Lorimer, Wiley-VCH Verlag, Weinheim, 2002, 303
pp, ISBN 3-527-30205-0. Journal of Chemical Technology & Biotechnology 2004, 79 (2), 207-
208.
22. Kappe, C. O.; Dallinger, D.; Murphree, S., Practical Microwave Synthesis for Organic
Chemists: Strategies, Instruments, and Protocols. 2009, I-X.
23. Bogdał, D. P., A., Thermoplastic Polymers. In Microwave‐Enhanced Polymer Chemistry
and Technology, 2007; pp 63-120.

38
24. Panda, J.; Kumar, A.; Patra, C. N.; Sahoo, B. M.; Banik, B. K., 25 - Microwave-induced
synthesis as a part of green chemistry approach for novel antiinflammatory agents. In Green
Approaches in Medicinal Chemistry for Sustainable Drug Design, Banik, B. K., Ed. Elsevier:
2020; pp 861-918.
25. Sinnwell, S.; Ritter, H., Recent Advances in Microwave-Assisted Polymer Synthesis.
Australian Journal of Chemistry 2007, 60, 729–743.
26. Goretzki, C.; Krlej, A.; Steffens, C.; Ritter, H., Green Polymer Chemistry: Microwave-
Assisted Single-Step Synthesis of Various (Meth)acrylamides and Poly(meth)acrylamides
Directly from (Meth)acrylic Acid and Amines. Macromolecular Rapid Communications 2004,
25 (3), 513-516.
27. Nagahata, R.; Sano, D.; Suzuki, H.; Takeuchi, K., Microwave-Assisted Single-Step
Synthesis of Poly(lactic acid) by Direct Polycondensation of Lactic Acid. Macromolecular Rapid
Communications 2007, 28 (4), 437-442.
28. Duda, A.; Kowalski, A.; Penczek, S.; Uyama, H.; Kobayashi, S., Kinetics of the Ring-
Opening Polymerization of 6-, 7-, 9-, 12-, 13-, 16-, and 17-Membered Lactones. Comparison of
Chemical and Enzymatic Polymerizations. Macromolecules 2002, 35 (11), 4266-4270.
29. Yu, Z.; Liu, L., Biodegradable poly(vinyl alcohol)-graft- poly(ε-caprolactone) comb-like
polyester: Microwave synthesis and its characterization. Journal of Applied Polymer Science
2007, 104 (6), 3973-3979.
30. Kretschmann, O.; Schmitz, S.; Ritter, H., Microwave-Assisted Synthesis of Associative
Hydrogels. Macromolecular Rapid Communications 2007, 28 (11), 1265-1269.
31. Erceg, T.; Cakić, S.; Cvetinov, M.; Dapčević-Hadnađev, T.; Budinski-Simendić, J.;
Ristić, I., The properties of conventionally and microwave synthesized poly(acrylamide-co-
acrylic acid) hydrogels. Polymer Bulletin 2020, 77 (4), 2089-2110.
32. Thakur, S.; Arotiba, O., Synthesis, swelling and adsorption studies of a pH-responsive
sodium alginate–poly(acrylic acid) superabsorbent hydrogel. Polymer Bulletin 2018, 75 (10),
4587-4606.
33. Hiep, N. T.; Khon, H. C.; Niem, V. V. T.; Toi, V. V.; Ngoc Quyen, T.; Hai, N. D.; Ngoc
Tuan Anh, M., Microwave-Assisted Synthesis of Chitosan/Polyvinyl Alcohol Silver
Nanoparticles Gel for Wound Dressing Applications. International Journal of Polymer Science
2016, 2016, 1584046.

39
34. Larrañeta, E.; Lutton, R. E. M.; Brady, A. J.; Vicente-Pérez, E. M.; Woolfson, A. D.;
Thakur, R. R. S.; Donnelly, R. F., Microwave-Assisted Preparation of Hydrogel-Forming
Microneedle Arrays for Transdermal Drug Delivery Applications. Macromol Mater Eng 2015,
300 (6), 586-595.
35. Sharma, B. T., S.; Trache, D.; Yazdani Nezhad, H.; Thakur, V.K, Microwave-Assisted
Rapid Synthesis of Reduced Graphene Oxide-Based Gum Tragacanth Hydrogel Nanocomposite
for Heavy Metal Ions Adsorption. Nanomaterials 2020, 10 (8), 1616.
36. Chaudhary, J. T., S.; Sharma, M.; Gupta, V.K.; Thakur, V.K, Development of
Biodegradable Agar-Agar/Gelatin-Based Superabsorbent Hydrogel as an Efficient Moisture-
Retaining Agent. Biomolecules 2020, 10 (6), 939.
37. Rashid, F. A., M.; Dodou, K. , Studies on Novel Methods for Formulating Novel Cross-
Linked Hydrogel Films of Hyaluronic Acid. Cosmetics 2019, 6 (4), 59.
38. M. Piątkowski, Ł. J., J. Radwan-Pragłowska, K. Raclavsky, Microwave-enhanced
synthesis of biodegradable

multifunctional chitosan hydrogels for wastewater treatment. Polymer Letters 2017, 11 (10), 809-
819.
39. Prausnitz, M. R., Microneedles for transdermal drug delivery. Advanced drug delivery
reviews 2004, 56 (5), 581-7.
40. Mauri, E.; Micotti, E.; Rossetti, A.; Melone, L.; Papa, S.; Azzolini, G.; Rimondo, S.;
Veglianese, P.; Punta, C.; Rossi, F.; Sacchetti, A., Microwave-assisted synthesis of TEMPO-
labeled hydrogels traceable with MRI. Soft Matter 2018, 14 (4), 558-565.

40