I.

1.Lichide reale.Vîscozitatea.Formula lui Newton.Sensul fizic al coeficientului de vîscozitate și unitățile de măsură (în SI și
Practica Medicala).
În lichidele și gazele reale forțele de atracție intermoleculare se opun deplasării relative a moleculelor vecine,determinînd apariția unei
frecări interne numită vîscozitate – o proprietate caracteristică fluidelor în timpul curgerii.Expresia forței de frecare este dată de
formula lui Newton : F= ηS Δv/Δx, unde F-forta de frecare; S-suprafata de contact; Δv/Δx –gradientul de viteza; η-coeficientul de
viscozitate absoluta, o constanta caracteristica fluidului.
Coeficientul de viscozitate absoluta este numeric egal cu forta de frecare pe care o exercita un strat mono-molecular din interiorul uni
fluid asupra altui strat mono-molecular cind gradientul vitezei relative este unitar. Unitatea de viscozitate in SI este Pa.s, iar in CGS
in ‘’poise’’, de obicei folosindu-se, centipoise (1cP=0,01P).
2.Determinarea coeficientului de vîscozitate prin metoda lui Ostwald.Deducerea formulei de lucru,utilizînd legea lui Poiseuille.
Poiseuille a stabilit că volumul de lichid V scurs într-un interval de timp t este dat de relația :
πr4Δp/8ηl * t.
Fie t timpul de curgere al lichidului cercetat si t0 – de curgere al apei distillate. Deoarece lungimea si raza capilarului precum si
volumele scurse V si V0 are loc relatia: πr4Δp/8ηl * t= πr4Δp/8η0l * t0
Simplificind, obtinem: Δp t/η=Δp0t0/ η0
Curgerea lichidului se face sub presiunea exercitata de greutatea proprie a coloanei de lichid, deci rezulta: ΔP=pgh ΔP0=p0gh
unde h este inaltimea coloanei.
Inlocuind, obtinem: p g h t/ η = p0 g h t0/ η0, de unde η/ η0 = p/p0 . t/t0
Valoarea lui η poate fi usor calculata dupa formula : η= η0 . pt/ p0t0
3.Legea lui Stockes.Determinarea coeficientului de vîscozitate prin metoda lui Stockes.Deducerea formulei de lucru.
Numai pentru corpuri sau particule de forma sferica, care se misca cu viteza constanta printr-un fluid, este valabila legea lui Stokes,
care are urmatorul enunt : “Forta de rezistenta F opusa miscarii corpului este proportionala cu coeficientul de vascozitate al fluidului,
raza corpului si viteza miscarii : Fr=6π ηrv”
Asupra particulei actioneaza 3 forte: Forta de greutate: mg; forta lui Arhimede Fa; si forta de rezistenta Fr. Miscarea particulei va
deveni uniforma cind rezultanta acestor forte va deveni nula: mg+Fa+Fr=0.
4.Aplicațiile vîscozimetriei în practica medicală.
Cunoașterea vîscozității soluțiilor coloidale este importantă în special în cazul substanțelor macromoleculare,cum ar fi albuminele
,proteinele,deoarece permite uneori stabilirea naturii sistemului coloidal.Determinarea valorilor coeficientului de vîscozitate este utilă
pentru definirea diagnosticului la diverse maladii,care afectează starea unor lichide biologice(sînge,ser,suc gastric).Creșterea
vîscozității sîngelui total apare în : poliglobulii,leucemii,insuficiențe cardiace,hiperglicemii.Scăderea vîscozității sîngelui total apare
în : anemii , hipoproteinemii,după transfuzii de ser fiziologic sau plasmă.
II.
5.Producerea ultrasunetelor.Recepționarea ultrasunetelor.
Ultrasunetele sunt vibratii mecanice ale particulelor unui mediu elastic ce se propaga in spatiu sub forma de unde longitudinale,
frecventa carora e cuprinsa intre 2 . 104 Hz si 1010 Hz. Producerea ultrasunetelor se realizeaza cu ajutorul dispozitivelor numite
transductoare de tip piezoelectric sau magnetostrictiv.
Efectul piezoelectric direct consta in aparitia diferentii de potential electric pe fetele unor cristale, sub actiunea unei presiuni din
exterior.
Transductorul magnetostrictiv se bazeaza pe modificarea dimensiunilor unui corp fieromagnetic, situate intr-un cimp magnetic
exterior.
6 Receptionarea ultrasunetelor se face cu un dispozitiv care functioneaza in baza efectului piezoelectric direct. Undele ultrasonore
duc la polarizarea cristalului piezoelectric si ca urmare la generarea cimpului electric alternativ.
Propagarea undelor ultrasonore, prin medii elastice, are loc cu vitee ce depend de elasticitatea si densitatea mediului, fiind cuprinse
intre 3 . 102 m/s si 6 . 103 m/s.
Avand o lungime de unda mica, ultrasunetele se propaga sub forma de fluxuri inguste bine orientate.
7.Efecte fizice ale ultrasunetelor.
Efectele fizice ale ultrasunetelor sunt: mecanice, termice, electrice, optice, chimice.
Din efectele mecanice fac parte: cavitatia, dispersia, precipitarea, degazarea lichidelor, coagularea.
Cavitatia este un fenomen complex urmat de efecte secundare importante, apare la propagarea ultrasunetelor cu energii mari in lichide.
Sursele de ultrasunete pot emite oscilatii de energii considerabile si cu presiuni de zeci de atmosfere. In asa caz apar ruperi locale ale
lichidului cu aparitia unor cavitati initial vidate, dar se umplu rapid cu gaze rarefiate sau cu vaporii lichidului.In bulele formate
presiunea variaza cu zeci de atmosfere in ritmul impus de frecventa ultrasunetelor. Fiecare zona a lichidului e supusa unor comprimari
si dilatari excesive. Bulele gazoase mici, umplute cu vapori, care se dilate rapid, apoi revin la un volum extrem de mic formeaza
implozia. Ele provoaca unde de soc cu presiuni mari si produc ruperi de legaturi chimice, provoaca ionizari si duc la distrugerea
microstructurii substantei.
Dispersia are loc la intensitati si frecvente relative mari. Iradierea cu ultrasunete permite formarea unor sisteme de dispersie. Efectul
are loc fiindca particulele substantei oscileaza cu amplitudini diferite, iar in lichide-datorita cavitatiei.
Precipitarea este fenomenul invers dispersiei si apare la intensitati mici ale ultrasunetelor. Sub influenta presiunii acustice se
amplifica miscarea particulelor si duce la cresterea probabilitatii ciocnirilor si la formarea unor aggregate moleculare.
Degazarea lichidului are loc atunci cind cavitati relative stabile se unesc si se ridica la suprafata lichidului, emitind gaze dizolvate.
Efectele termice se datoreaza energiei absorbite de catre substanta, depinzind de intensitatea si frecventa ultrasunetelor si de
coeficientul de absorbtie al substantei.
Efectele electrice constau in aparitia de tensiuni alternative in lichid ca urmare a oscilatiei particulelor purtatoare de sarcini electrice.
In cavitati apar diferente de potential electric intre peretii lor si pot produce descarcari electrice in gazelle rarefiate.
Efectele optice constau in modicarea indicelui de refractie al substantei ca rezultat al comprimarii si dilatarii succesive a mediului
in care se propaga undele ultrasonore. Distrugerea bulelor in timpul cavitatiei e insotita uneori de emisia de radiatii ultraviolete.
Efectele chimice depend de temperatura mediului si de concentratia substantei. Sunt legate de cavitatie, constind in declansarea sau
accelerarea unor reactii chimice.
.Efecte biologice ale ultrasunetelor.
Efectele biologice depend de caracteristicile undei ultrasonore: intensitate, frecventa, doza.
Din punct de vedere al efectelor biologice ultrasunetele au fost clasate in 3 grupe: de intensitate mica (0,5-1,5 W/cm2), de intensitate
medie (1,5-3W/cm2), de intensitate mare (3-10 W/cm2).
La intensitati mici, tesuturile nu sufera schimbari morfologice, doar functionale. Apare un current citoplasmatic ce stimuleaza
procesele fiziologice.
La intensitati medii curentii citoplasmatici devin puternici si impiedica desfasurarea normala a mecanismelor celulare. Se modifica
permeabilitatea celulara.
La intensitati mari se produc modificari structurale ireversibile. Tesuturile embrionare si in general celulele tinere sunt mai sensibile
la iradierea cu ultrasunete decit celulele mature.
Pt un biosistem viu cavitatia e ft periculoasa datorita temperaturilor si presiunilor mari ce insotesc unda de soc a imploziei. La nivel
molecular se produc oxidari si polimerizari, apar radicali liberi. La nivel cellular se produce hemoliza, rupture si luxatii ale unor cili,
se modifica permeabilitatea membranei, creste volumul mitocondriilor.
8.Importanța ultrasunetelor pentru practica medicală.Inhalatorul ultrasonor.Determinarea vitezei sîngelui (folosind relația
Doppler).
Proprietățile pe care le posedă ultrasunetele și efectele produse de acestea la interacțiunea cu substanța favorizează la maxim utilizarea
ultrasunetelor în diversii domenii,inclusiv în medicină și farmacie.Aplicațiile în medicină pot fi grupate în
Aplicații pasive – care utilizează ultrasunete de intensitate relativ mică,ce nu produce modificări de structură a materialului
biologic.Printre cele mai cunoscute sunt : diagnosticul prin ecografie ,explorarea sistemului arterial ,terapia cu ultrasunete.
Aplicații active – în care energia ultrasunetelor produce modificări în structura mediului prin care se propagă.Din ele fac
parte : formarea emulsiilor,curățirea diferitor piese,fărîmițarea substanțelor medicamentoase.
Inhalatorul ultrasonor e destinat pentru profilaxia si tratamentul sistemului respirator. Constructiv, aparatul include 3 elemente
principale:
-blocul electronic
-camera de pulverizare
- transductorul piezoelectric.
In camera de pulverizare se toarna solutia unei subst. medicamentoase pina la nivelul reperului de sus. Capacul cu tubul de respiratie
se plaseaza astfel ca cea mai ingusta fanta sa coincide cu orificiul in pahar. Camera se conecteaza la blocul electronic, apoi inhalatorul
la priza curentului in retea. In camera se observa formarea aerosolii, iar peste citeva sec. prin tubul de respiratie apare un get vizibil
de aerosol.
Metoda ultrasonora bazata pe efectul Doppler se explica prin faptul ca daca unda incidenta intilneste un mediu in miscare, unda
reflectata are o alta frecventa decit unda incidenta. Astfel, se poate determina viteza de miscare a mediului, analizind frecventa undei
reflectate de pe hematii.
Modificarea frecventei ultrasunetului se poate calcula dupa relatia data de Doppler: Δf = 2f v/c . cos * unde: f-frecventa cristalului
emitator;
Δf – variatia de frecventa suferita de unda incidenta;
v- viteza singelui;
c-viteza ultrasunetului in mediul dat;
*- unghiul format intre directia fasciculului ultrasonor si directia de deplasare a singelui.
Astfel viteza sangelui se poate calcula dupa relatia:
v= c/ cos * . Δf/ f
III.
9.Tensiunea superficială.Coeficient de tensiune superficială.Unitățile de măsură a coeficientului de tensiune superficială în SI
și în practica medicală.
Fortele de tensiune superficiala iau nastere ca urmare a interactiunii moleculelor la frontiera dintre 2 faze, tinzind sa micsoreze
suprafata interfetei. Pe fiecare portiune a conturului suprafetei libere, aceste forte actioneaza perpendicular pe contur si tangential la
suprafata lichidului.
Marimea fortei de tensiune superficiala, ce revine la o unitate de lungime a conturului suprafetei libere a lichidului este numita
coeficient de tensiune superficiala σ : σ=F/l
Coeficientul de tensiune superficiala se poate defini si prin relatia:
σ=Δw/Δs, unde Δw- este variatia energiei libere;
Δs- variatia suprafetei stratului interfazic.
Rezulta ca valoarea coeficientului de tensiune superficiala este egala cu valoarea lucrului mechanic consumat pentru marirea
suprafetei libere a lichidului cu o unitate.
Unitatea de masura pentru coeficientul de tensiune superficiala este:
-In SI: [σ]SI = N/m=J/m2
-In sistemul tolerat (CGS) [σ]CGS =dyn/cm
10.Fenomene capilare.Formula lui Laplace.Embolia gazoasă.
Ridicarea lichidului aderent si coborarea lichidului neaderent intr-un tub capilar are loc sub actiunea presiunii suplimentare create
de suprafata curba a meniscului. Valoarea acestei presiuni depinde de raza de curbura r a meniscului si de tensiunea superficiala a
lichidului, conform formulei lui Laplace:
ΔP=2 σ / r
Daca in lichidul din capilar se afla o bula de gaz si presiunile la capetele capilarului sunt egale, atunci sunt egale si razele celor 2
curburi. Prin urmare si presiunile suplimentare sunt egale. Cind o presiune din exterior pune lichidul in miscare are loc modificarea
ambelor meniscuri. Rezultanta acestor presiuni se opune presiunii din exterior. La un numar n de bule de gaz aceasta presiune poate
deveni egala cu valoarea presiunii din exterior sint in rezultat curgerea prin capilare se va stopa. Cind mai multe bule de gaz nimeresc
in capilarele sistemului vascular sangvin se formeaza embolia gazoasa.
11.Metode de determinare a coeficientului de tensiune superficială.
Există cîteva metode de determinare a coeficientului de tensiune superficială,dintre care cele mai frecvent folosite sunt : metoda ruperii
picăturilor ( metoda relativă ) și metoda desprinderii inelului (metoda directă).
a).Metoda desprinderii inelului – deducerea formulei de lucru.
 Fie un inel de metal pentru care lichidul cercetat este aderent. Inelul se aduce in contact cu suprafata libera a lichidului; la inel adera
un strat subtire de lichid, asupra caruia actioneaza fortele superficiale, care se compun intr-o rezultanta Ft
Luind in consideratie faptul ca stratul mentionat are 2 suprafete, forta rezultanta a tensiunii superficiale se determina din relatia: Ft =
2 π r1 σ + 2 π r2 σ = 2 π σ (r1+r2) unde:
σ-coeficientul de tensiune superficiala;
r1 – raza interioara a inelului;
r2 – raza exterioara a inelului;
Pentru ca sa desprindem inelul de pe suprafata lichidului, trebuie sa actionam cu forta F: F=Ft
Determinind aceasta forta, cu ajutorul unei balante de torsiune si tinind cont de relatia de mai sus, obtinem formula: σ = F/ π (d1+d2)
unde d1 si d2 sunt diametrele respective ale inelului.
b).Metoda ruperii picăturilor ( metoda stalagmometrică)-deducerea formulei de lucru.
O picatura de lichid de masa m se va desprinde de gura capilarului daca greutatea picaturii devine egala cu forta de tensiune
superficiala:
G=F sau mg= σ l –mg=2 π r σ , unde r-raza raza capilarului, l=2 π r – lungimea conturului gurii capilarului.
Daca notam cu M masa lichidului si cu n numarul picaturilor de masa m putem scrie: M=m.n. Masa unei picaturi se poate exprima
in functie de densitatea p si volumul V al lichidului:
M=p V m n= p V, deci m= p V/n
Inlocuind pe m din ultima relatie, obtinem:
p V/n . g = 2 π r σ
Pentru solutia de referinta vom avea:
p 0V/n 0 . g = 2 π r σ 0 , unde σ 0 - coeficientul de tensiune superficiala al apei distilate; V-volumul lichidului; p
0 - densitatea apei distillate;
n 0 – nr. picaturilor de apa distilata.
Impartind ultimele 2 relatii, obtinem: p n 0 / p 0 n = σ/ σ 0
Relatia din care se poate exprima coeficientul de tensiune superficiala a solutiei: σ = σ 0 . n0p / np0
Stalagmometrul Traube reprezinta un capilar fixat vertical intr-un stativ. Portiunea de mijloc a capilarului reprezinta un rezervor cu
volumul V, delimitat cu un reper superior A si unul inferior B. La extremitatea superioara se gaseste atasat un tub de cauciuc, cu
ajutorul caruia se aspira lichid in stalagmometru.
12.Importanța fenomenelor de tensiune superficială în practica medicală.
Lichidele biologice reprezintă soluții apoase saline , ce au coeficient de tensiune superficială mai mic decît al apei distilate.Coeficientul
de tensiune superficială al serului sanguin la temperatura corpului este în jurul valorii de 67 dyn/cm.Valoarea normală este modificată
de prezența unor substanțe sau procese patologice.O metodă rapidă de punere în evidență a prezenței sărurilor și acizilor biliari în
urină este proba Hay.Determinarea se face presurînd pe suprafața urinei dintr-un pahar Berzelius un vîrf de cuțit de floare de sulf.Dacă
floarea de sulf se umizește și cade la fund , prezența unor constituenți tensioactivi este neîndoielnică.Rămînerea la suprafață a florii
de sulf indică absența acestora.
IV.
13.Osmoza.Presiunea osmotică.Legile osmozei.
Difuzia solventului din compartimentul cu solutie mai diluata catre cel cu solutia mai concentrata se numeste fenomenul de osmoza.
Presiunea necesara pentru a impiedica transportul solventului catre solutie se numeste presiune osmotica a solutiei.
Legea concentratiei:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la temperature constanta este direct proportionala cu concentratia molara: Pos=KT CM , KT-
constanta exprimata in N.m/mol
Legea temperaturii:
Presiunea osmotica a unei solutii diluate la concentratie constanta este direct proportionala cu temperature absoluta: Pos= Kc T, unde
Kc: N. m-2/ 0K
Legea lui Van’t Hoff:
Presiunea osmotica nu depinde nici de natura solventului, nici de natura substantei dizolvate, ci doar de nr. de particule intr-o unitate
de volum.
Presiunea osmotica poate fi calculata dupa Legea lui Mendeleev-Clapeyron: Pos V=niu RT, unde V-volumul ocupat de solutie;
R-constanta universala a gazelor;
Niu-numarul de moli;
T-temperatura absoluta.
Legea lui Dalton: (pt amestec de solutii)
Presiunea osmotica totala este egala cu suma presiunilor osmotice a fiecarei solutii in parte.
14.Măsurarea presiunii osmotice.Osmometrul Dutrochet.Crioscopul Beckman.
Este confectionat dintr-un vas de sticla, al carui fund este inlocuit cu o membrana semipermeabila. In parte superioara vasul se
prelungeste cu un tub cu diametrul mic, situate pe un cadran gradat in milimetri. In osmometru se introduce o solutie de zahar pina la
nivelul inferior al tubului vertical si se scufunda intr-un vas cu apa distilata, care trebuie sa fie la acelasi nivel cu al solutiei din interior.
Lichidul din vasul interior va urca incet in tubul capilar. Inaltimea maxima a coloanei determina presiunea osmotica a
solutiei.(Dutrochet)
Exista o serie de metode indirecte de masurare a presiunii osmotice , bazate pe procedee de determinare a concentratiei molare a
solutiilor, dupa care se calculeaza presiunea osmotica, insa cea mai utilizata metoda este crioscopia (concentratia molara se determina
dupa puntul de solidificare al solutiei) Crioscopul Beckman este prevazut cu un vas confectionat din sticla, in care se introduce
amestecul racitor. In acest amestec se introduce 2 eprubete din sticla, coaxiale. Eprubeta interioara e prevazuta cu 2 brate laterale si
pe axa cu un dop perforat prin care se introduce in interior termometrul Beckman. Stratul de aer dintre cele 2 eprubete permite o racire
lenta a solutiei. Starea de suprafuziune se realizeaza agitind cu o bara magnetica pusa in miscare de rotatie cu ajutorul unui magnet in
forma de potcoava. Magnetul e fixat pe axa unui motor electric, alimentat la reteaua de curent. El este prevazut in partea superioara
cu un rezervor suplimentar cu mercur, care comunica cu rezervorul inferior. Mercurul din acest rezervor se foloseste pentru a regla
cantitatea de mercur din rezervorul inferior, ceea ce este necesar pentru a face posibila masurarea variatiei de temperatura in intervalul
dorit.(Beckman)
15.Soluții izotonice,hipotonice,hipertonice.Fenomene de turgescență,plasmoliză și hemoliză
16.Importanța osmozei pentru medicină.Principiul de funcționare a aparatului “ Rinichiul artificial “.
Presiunea osmotică este factorul important,care asigură menținerea volumului și în consecință –arhitectura celulară,integritatea
morfologică și funcțională a celulelor.Osmoza intervine în schimbul de substanțe dintre organisme și mediul ambiant,dintre celule și
mediul extracelular.Calculul presiunii osmotice permite studiul funcționării diferitor sisteme fiziologice.Volumul celulei variază în
dependență de concentrația mediului extracelular.Aceasta variație oferă un model pentru studiul fenomenelor de permeabilitate a
membranelor celulare.
Rinichiul este unica glandă cu secreție hipertonică din organism.El concentrează surplusul de săruri în urină pe care o elimină în
scopul menținerii apei necesare în organism , asigurînd reglarea presiunii osmotice.În cazul de insuficiență renală , apare starea toxică
numită uremie.Ea se datorează acumulării în sînge a ureei și altor produși toxici ai metabolismului protidic,deoarece rinichiul bolnav
nu le poate elimina.În aceste cazuri ,dezintoxicarea sîngelui de uree se poate face cu rinichiul artificial.Depurarea sîngelui se realizează
printr-un proces de dializă.La baza funcționării rinichiului artificial stă principiul dializei și parțial ultrafiltrarea.
Aparatul rinichiului artificial este alcătuit din :
1.Dializator.
2.Dispozitiv pentru pregătirea și îndreptarea în dializator a soluției pregătite pentru dializă hipertonică.
3.Sistemul perfuz – ce asigura circulația sîngelui prin dializator.
4.Monitor.
Dializatorul este partea principală a rinichiului artificial.Elementul principal a dializatorului este membrana de dializă.El separă spațiul
interior al dializatorului în 2 compartimente(pentru sînge și soluția salină),fiecare avînd intrarea și ieșire aparte.
Cu ajutorul pompei de perfuzie instalată în sistemul artificial , sîngele bolnavului se pompează prin dializator unde și se curăță de
substanțe toxice.
*Catabolit – produsul catabolismului
*Catabolism – proces biologic de transformare a unor substanțe complexe specifice organismului în alte substanțe mai simple și
nespecifice , pe care organismul le elimină – proces echivalent dezasimilării.
*Dializa – proces de separare a unei substanțe cu dispersie coloidală de particulele cu dispersie moleculară , bazat pe proprietatea unor
membrane de a reține numai particule coloidale.
*Perfuzie – întroducerea lentă și continuă , picătură cu picătură a sîngelui sau a unei substanțe medicamentoasă în venă sau țesutul
subcutanat în scopuri terapeutice.
V.
17.Electroforeza.Forțele care acționează asupra unei particule încărcate în mișcare într-un mediu sub acțiunea unui cîmp
electric.
Fenomenul elctrocinetic, in care are loc miscarea orientate intr-un anumit mediu a perticulelor incarcate electric, independent de
provinienta lor(ioni, prticule coloidale, alte particule si bule de gaz in suspensie), sub actiunea cimpului electric exterior, se numeste
electroforeza.
In dependenta de natura mediului in care are loc migrarea particulelor, purtatoare de sarcina, sub actiunea cimpului electric se difera:
- Electroforeza in coloane de lichid
- Electroforeza in corpuri poroase
- Electroforeza in gel
18.Mobilitatea ionilor.Unitățile de măsură a mobilității în SI și practica medicală.
Marimea, care se exprima prin raportul dintre viteza miscarii orientate a unei particule incarcate intr-un cimp electric si intensitatea
acestui cimp, se numeste mobilitatea particulei.
Unitatile de masura in cadrul electroforezei:
[M]SI=m2V-1s-1
[M]pract=cm2V-1s-1
19.Determinarea mobilității ionilor prin metoda electroforetică.Deducerea formulei de lucru.
Marimea, care se exprima prin raportul dintre viteza miscarii orientate a unei particule incarcate intr-un cimp electric si intensitatea
acestui cimp, se numeste mobilitatea particulei.
Daca E=1, atunci sensul fizic al mobilitatii se determina de expresia M=V, adica mobilitatea mobilitatea particulei este o marime
numeric egala cu viteza miscarii ei uniforme, sub influenta cimpului electric a carui intensitate este unitara.
Asupra unei particule de masa m si sarcina q=Ze, intr-un cimp electric omogen cu intensitatea E , se exercita o forta Fe data de relatia:
e- sarcina elementara
Z- numarul sarcinilor elementare din particular
Directia acestei forte corespunde directiei cimpului electric, cind particular poseda sarcina pozitiva, in caz contrar, directia cimpului
si cea a fortei sunt de sens opus. Sub influenta acestei forte, particular, conform legii de baza a dinamicii, obtine o miscare accelerate.
Concomitant creste si forta de frecare pe care o exercita mediul inconjurator asupra particulei. Valoarea fortei de frecare poate fi
determinate conform legii lui Stokes:
r- este raza prticulei
V- viteza particulei
- coeficientul de viscozitate a mediului in care se misca particula.
Dupa un scurt timp forta de frecare compenseaza forta electrica. Din acest moment, miscarea accelerate se transforma in miscare
uniforma. In acest caz e adevarata relatia:
Mobilitatea particulei incarcate depinde numai de natura particulei, natura mediului, temperatura.
20.Aparatul de electroforeză.Ordinea efectuării lucrării.
21.Utilizarea metodelor electroforetice în biologie și medicină.
Metoda electroforetica este folosita pentru separarea si analiza proteinelor individuale si a altor biopolimeri, a virusilor a structurilor
celulare supramoleculare, precum si a celulelor intregi.
-Imunoelectroforeza- este una dintre metodele frecvent utilizate in imunologie care consta in separarea electroforetica a unui amestec
de anticorpi sau antigeni.
- Fizioterapie- cu scop curative, care consta in utilizarea curentului electric continuu pentru a introduce substante medicamentoase(de
obicei sub forma ioni).
- Electroforeza este o metoda majora pentru separarea fractiunilor proteice din serul sanguin.
VI.
22.Emiterea și absorbția radiației electromagnetice de către atom.Spectre de emisie și spectre de absorbție.
Totalitatea radiatiilor de diferite lungimi de unda pe care un atom (sau o molecula ) este capabil sa le emita , atunci cind li se furnizeaza
energie din exterior,poarte denumirea de spectrul de emisie al atomului.
Totalitatea radiatiilor de diferite lungimi de unda absorbite de un anumit atom ( sau o molecula ) atunci cind se examineaza intr-un
spectru continuu poarta denumirea de spectre de absorbtie.
Spectrele de emisie,cit si cele de absorbtie pot fi sub forma de linii,benzi sau continue , avind o structura particulara,care depinde de
compozitia chimica si starea fizica a substantei cercetate.Un spectru de emisie se caracterizeaza prin prezenta unor linii luminoase
plasate pe fond intunecat.Un spectru de absorbtie se caracterizeaza prin existenta unor linii sau benzi intunecate,plasate pe fondul unui
spectru de emisie continuu.Intre spectru de emisie si absorbtie ale unei substante,exista o corespondenta directa.
23. Emiterea și absorbția radiației electromagnetice de către atom.Spectre de emisie și spectre de absorbție.
Totalitatea radiatiilor de diferite lungimi de unda pe care un atom (sau o molecula ) este capabil sa le emita , atunci cind li se furnizeaza
energie din exterior,poarte denumirea de spectrul de emisie al atomului.
Totalitatea radiatiilor de diferite lungimi de unda absorbite de un anumit atom ( sau o molecula ) atunci cind se examineaza intr-un
spectru continuu poarta denumirea de spectre de absorbtie.
Spectrele de emisie,cit si cele de absorbtie pot fi sub forma de linii,benzi sau continue , avind o structura particulara,care depinde de
compozitia chimica si starea fizica a substantei cercetate.Un spectru de emisie se caracterizeaza prin prezenta unor linii luminoase
plasate pe fond intunecat.Un spectru de absorbtie se caracterizeaza prin existenta unor linii sau benzi intunecate,plasate pe fondul unui
spectru de emisie continuu.Intre spectru de emisie si absorbtie ale unei substante,exista o corespondenta directa.
24.Elemente constructive ale unui spectroscop cu două tuburi.
Spectroscopul cu 2 tuburi este format dintr-o prisma optica P si 2 tuburi - colimatorul K si luneta L;
Prisma optica serveste pentru obtinerea dispersiei luminii.Colimatorul K este construit dintr-o lentila convergenta L1 si o fanta
reglabila F , asezata in focarul lentilei.Colimatorul trimete pe fata de incidenta a prismei un fascicul ingust de raze paralele , pe care
le receptioneaza fanta care asigura o finete liniilor spectrale observate si o luminozitate suficienta.Lunetul este format dintr-un sistem
obiectiv L2 orientat spre prisma , si un ocular L3,prin care priveste observatorul.
25.Etalonarea spectroscopului.Modul de lucru.
Etalonarea spectroscopului consta in stabilirea unei dependente intre diviziunele scarii gradate si lungimele de unda ale
radiatiilor.Fiecare linie spectrala se fixeaza succesiv in dreptul indicatorului , inregistrind de fiecare data unghiul respectiv de pe scara
gradata a spectroscopului.Pretul unei diviziuni pe scara orizontala este de 1(grad) , iar pe scara tamburului - 0,02(grad).Apoi se
construieste curba de etalonare pe hirtie milimetrica,plasind pe abscisa unui sistem de axe rectangulare diviziunele scarii gradate , iar
pe ordonata - lungimele de unda respective.Fiecarei perechi de valori ii corespunde un punct de pe grafic.
26.Analiza spectrală calitativă și cantitativă.Importanța analizei spectrale în practica medicală.
Metoda fizică de analiză,utilizată pentru determinarea compoziției chimice a diferitelor substanțe,cu ajutorul spectrelor se numește
analiză spectrală calitativă.
Analiza spectrală cantitativă se bazează pe faptul că intensitatea liniilor spectrale este proporțională cu concentrația elementului
respectiv.Pentru efectuarea unei analize spectrale se utilizează aparate numite spectroscoape , dacă spectrul se studiază direct cu ochiul
liber sau spectrografe , dacă spectrul se înregistrează pe o placă fotografică sau pe un inscriptor.
Aparatele de analiză spectrală sunt frecvent utilizate la cercetarea medico-biologică pentru studiul structurii chimice a diverselor
molecule organice.Analiza spectrală calitativă este larg folosită în domeniul medicinii pentru identificarea urmelor de sînge și
stabilirea cauzelor diverselor intoxicații.
O variantă a analizei spectrale cantitative de emisie este metoda de dozare flamfotometrică a unor ioni alcalini din produsele biologice.
VII.
27,Radioactivitatea.Tipurile de dezintegrari nucleare.Radiațiile nucleare.
Radioactivitatea este un fenomen rezultat din dezintegrarea radioactiva a atomilor.Este un proces prin care nucleul unui atom se
transforma spontan in alta specie de nucleu atomic.
Dezintegrarea alfa - produce un nucleu al atomului cu numar de ordine cu 2 mai mic si numar de masa cu 4 mai mic,conform expresie
generale a reactiei :
Energia particulelor alfa este bine determinata.
Dezintegrarea Beta - produce un nucleu cu numar atomic cu 1 mai mare si cu acelasi numar de masa.La dezintegrarea B are loc
transformarea unui neutron intr-unproton si un electron,ultimul fiind expulzat ca particula Beta.Expresia generala a reactiei este :
Dezintegrarea Beta+(pozitroni) - se produce cind nucleul are un exces de protoni in raport cu numarul neutronilor.Expresia generala
a reactie :
Cind pozitroni vine in contact cu electronii dintr-un mediu se produce o reactie de anihilare cu eliberarea a doua cuante de radiatie
gama.
Radioactivitatea gama - nu prezinta o emisie de materie provenita din nucleu, ci o emisie de energie sub forma de radiatie
electromagnetica.
RADIAŢIILE:1 - NUCLEARE - emise de nuclee instabile (radioactive), la care numărul de neutroni e mai mare decât numărul de
protoni. Prin comparaţie, cel mai stabil nucleu este cel de He, cu 2p şi 2 n.2 -
- ELECTROMAGNETICE - câmp electromagnetic generat prin suprapunerea unuicâmp electric peste unul magnetic,
care oscilează în plane perpendiculare şi care sepropagă împreună sub formă de
UNDĂ ELECTROMAGNETICĂ.
28.Legea dezintegrării radioactive.Constanta de dezintegrare.Perioada de înjumătățire.
Dezintegrarea radioactiva este un fenomen spontan , deoarece nu poate fi manevrat din exterior.Pe de alta parte , este un fenomen
aleator , deoarece nu se poate prezice cind se va dezintegra un anumit nucleu nestabil. Expresia matematica a acestei legi este :
.Numarul de nuclee nestabile descreste in timp dupa legea exponentiala,unde: N - numarul initial de atomi radioactivi; N(t)-numarul
de atomi radioactivi ramasi; t-timpul scurs de la inceputul experimentului; λ -constanta de dezintegrare caracteristica fiecarei substante
radioactive;
Perioada de injumatatire reprezinta timpul dupa care se dezintegreaza o jumatate din cantitatea de substanta radioactiva initiala.Timpul
de înjumătățire al unei substanțe este o caracteristică invariabilă, intrinsecă a acesteia. Ca valoare absolută, timpii de înjumătățire ai
diferitelor substanțe sunt extrem de diferiți, începând de la trilionimi de secundă și ajungând până la cuadrilioane de ani și mai mult.
Constanta de dezintegrare - ?????????
29.Activitatea substanțelor radioactive.Unitățile de măsură.Fondul radioactiv.
Lucrind cu surse radioactive , este important sa cunoastem numarul de dezintegrari intr-o unitate de timp,produse in sursa data.Acest
numar reprezinta o caracteristica importanta a preparatului radioactiv,numita activitate radioactiva(A).
Unitatea de masura a unei surse radioactive in SI este becquerel(Bq).O unitate mai frecvent utilizata in practica,ce corespunde
activitatii unui gram de radiu,este numita curie(Ci): 1Ci=3,7*10^10Bq.
Fond radioactiv - ??????????????????????????
38.Detectoare de radiații nucleare.Conturul Geiger-Muller.
Radiatiile ionizante utilizate in diferite scopuri sunt puse in evidenta sau masurate cu ajutorul detectoarelor cuplate in sisteme
auxiliare,ce permit inregistrarea si prezentarea lor sub forma de curbe sau de impulsuri.In dependenta de principiul de functionare sunt
cunoscute mai multe tipuri de detectoare , printre care cele mai utilizate sunt detectoare care se bazeaza pe fenomenul de ionizare in
gaze.Un astfel de detector este camera de ionizare si conturul lui Geiger-Muller.Pe linga acestea sint si detectoare bazate pe aparitia
scintilatiilor si pe fenomenul de formare a perechilor electron-gol in cristale semiconductoare.
Conturul Geiger-Muller.
Conturul este format dintr-un condensator cilindric inchis intr-un tub de sticla.Anodul este fir foarte subtire,catodul este un cilindru
metalic sau o pelicula metalica, depusa pe peretele interior a tubului.Electrozii sunt legati la o diferenta de potential de citeva sute de
volti.Din cauza constructiei sale,cimpul electric in vecinatatea anodului este foarte intens.La trecerea particulei nucleare incarcate,in
gazul din interiorul conturului,se produc perechi ion-electron.Electronii sunt puternic accelerati in cimpul intens al firului central si
produc la rindul lor ionizari secundare.In acest fel se formeaza o avalansa de ioni si electroni.In circuit apare un curent de descarcare
de scurta durata.Curentul care trece prin circuite produce la bornele rezistorului R o cadere de tensiune care se obtine la trecerea unei
particule incarcate prin contor.
31 Determinarea fondului radioactiv și a activității unei substanțe radioactive utilizînd instalația B-4.
Instalatia de tipul B-4 este confectionata din 2 blocuri:blocul de baza si blocul contoarelor.Blocul de baza include dispozitivul pentru
alimentarea contorului Geiger-Muller cu tensiune inalta si circuitele electronice,prevazute pentru numararea si inregistrarea
impulsurilor.Pe panoul din fata sunt situate butoanele de comanda cu inscriptie respective si comutatorul polaritatii.Tot pe acest panou
pot fi citite indicatiile celor sase decatroane,ce servesc pentru inregistrarea impulsurilor.
Modul de lucru:
*dupa conectarea in circuit electric se verifica calitatea functionarii dispozitivului de numarare.
*dupa un interval de 4-5 minute se opreste cronometrul si dispozitivul de calcul prin apasarea butonului"Stop".Daca viteza
impulsurilor indicate de decatroane este egala cu 3000 impuls/min,aceasta confirma o functionalitate corecta a dispozitivului.
*dupa efectuare acestui control,se trece la determinarea fondul radioactiv.
*efectuind in continuare etapele specifice,timp de 5 minute,se inregistreaza numarul impulsurilor N sosite de la contorul Geiger-
Muller.Masurarile se repeta de citeva ori determinind de fiecare data numarul impulsurilor ce revin unui minut V =n/t.
*Rezultatele obtinute se inscriu in tabel.
VIII.
32.Emisie spontană și stimulată.Inversiunea populațiilor.
Conform legilor mecanicii cuantince , energia electronului poate lua numai anumite valori discrete E1;E2;E3;... numite nivele
energetice.Un atom sau o molecula in anumite conditii poate sa absoarba sau sa emita o anumita cantitatea de energie,fapt care poate
cauza excitarea lui si respectiv trecerea de pe un nivel energetic inferior pe unul superior.Atomul sta in stare excitat aproximativ 10^-
7s.In cazul atomilor cu mai multi electroni au fost identificate stari excitate in care electronul poate ramine un timp mai indelungat
10^-3s.Aceste stari se numesc stari metastabile si joaca un rol in producerea fenomenului LASER-ului.Din cauze interne sau
externe,atomul dezexcita electronul,revenind pe nivelul intial,emite un foton a carui energie este egala cu cea a fotonului
absorbit.Dezexcitarea este un proces aleator si are caracter statistic.Daca electronul revine de la sine,spontan,pe nivelul energetic
initial , fenomenul se numeste emisie spontana.Un alt electron aflat pe un nivel metastabil va reveni pe nivelul E , dupa un timp mai
indelungat.Daca un astfel de electron este obligat,sub actiunea unei cauze externe,sa revina pe nivelul E , dupa un timp mai scurt,atunci
fenomenul se numeste emisie stimulata.Procesul de amplificare a radiatiei prin emisie stimulata se numeste fenomen Laser,iar
substanta carrei atomi permit producerea,acestui fenomen,se numeste mediu activ laser,care poate fi solid,lichid sau gazos.
Inversiunea populatiilor reprezinta fenomenul prin care marea majoritatea a atomilor mediului activ laser se afla in stare energetica
superioara.Ea presupune depopularea cu electroni a nivelelor energetice inferioare ale atomilor mediului activ laser si cresterea
numarului de electroni pe nivele energetice superioare.
33.Pompajul fotonic.Volumul substanței active ca rezonator.Mecanismul de funcționare a laserului cu gaz.
Pompajul fotonic reprezinta procesul prin care are loc trasmiterea de energie necesara pentru realizarea inversiunii
populatiilor.Realizarea pompajului fotonic se poate face pe diferite cai:fotonica,electrica sau chimica.Sursa de energie care permite
excitarea atomilor se numeste sursa de pompaj.Dupa obtinerea inversiuneii populatiilor,drept initiator al procesului de emisie stimulata
poate servi chiar unul din fotonii emisi de un atom excitat al mediului activ laser,care stimuleaza producerea altor fotoni.Pentru a evita
pierderea spre exteriorul mediului activ a primilor fotoni stimulati si totodata pentru a lungi traiectoria acestora prin mediul activ,se
impune existenta unei cavitati rezonante,care obliga fotonii sa ramina un timp mai indelungat in multimea de atomi excitati ,asigurind
astfel o amplificare a radiatiei.
Pentru a obtine inversiunea populatiilor , deseori in calitate de mediu activ laser,este folosit un amestec a doua gaze.Pompajul fotonic
se realizeaza prin descarcarea electrica in amestec.In laserul cu heliu-neon rolul gazului de baza apartine atomilor de neon , iar rolul
gazului adaugat atomilor de heliu.Prin ciocnire are loc transferul de energie de la atomi de heliu la atomii de neon.Tranzitiile stimulate
in cavitatea rezonanta produc fasciculul laser.Ferestrele Brewster joaca un rol deosebit in constructia laserelor cu gaz , asigurind : *
evitarea pierderilor energetice ale radiatiei la iesirea si intrarea in tubul de descarcare electrica; *polarizarea fasciculului laser intr-un
anumit plan;*schimbarea tubului de descarcare electrica;
34.Proprietățile și caracteristicele principale ale radiației laser.Aplicația radiației laser în cercetările biofizice și practica
medicală.
Coerenta - proprietatea colectiva a radiatiei, aceasta proprietate permite interactiunea intre pachetele de unde si conduce la aparitia
fenomenelor de interferenta si difractie.
Monocromaticitate - proprietatea de a avea o singura lungime de unda pentru toti fotonii constituenti.
Directionalitate- proprietatea de a avea o directie bine stabilita, pentru fiecare fascicule laser dupa o anumita distanta.
Stralucirea - proprietatea de a avea o densitate electrica mult superioara unei surse clasice de lumina.Interactiunea radiatiei laser cu
substanta poate produce o serie de efecte care depind de frecventa si intensitatea energetica a radiatiei laser.
Inca de la inceputul aparitiei sale laserul si-a gasit numeroase aplicatii care an de an cuprind noi domenii de activitate (meteorologie,
prelucrarea si transmiterea informatiei, holografie,cibernetica etc.). totodata se observa o crestere tot mai insemnata a aplicatiilor
laserului in in domeniul medico-biologic.
In medicina introducerea laserului permite dezvoltarea unor tehnici medicale care sa inlocuiasca mai efficient tehnicile conventionale
sau sa creeze noi modalitati de investigatie si tratament. Astfel, cu ajutorul unui dispozitiv laser care emite in infrarosu se pot face
determinariale diferitor substante din singe fara sa se apeleze la recoltarea probelor sanguine.In chirurgie si microchirurgie
laserul este folosit pentru tratarea glioamelor, la desprinderea unor tumori de la principalele vase de singe, la vaporizarea unor tumori
din ventricule, la extirparea unor tumori cerebrale vascularizate intens, la excizia nevroamelor, la detasarea muschilor de os. Raza
laser este folosita drept bisturiul classic, doar ca interventiile chirurgicale sunt nesingeroase si nu apar complicatii postoperatorii.In
oftalmologie laserul este folosit in retinopatia diabetica ,la ocluzia vaselor retiniene, la prevenirea hemoragiilor, in chirurgia tumorilor
pleoapei , la forme de cataracta si glaucom .Alte domenii in care se foloseste radiatia laser sunt, otorinolaringologia , dermatologia ,
ortopedia , traumatologie si terapie..
35.Difracția luminiii.Rețeaua de difracție.
Difractia luminii reprezinta fenomenul de ocolire aparenta a unui obstacol de catre o unda,cind dimensiunea obstaculului are acelasi
ordin de marime cu lungimea de unda a undei incidente.*Directia printr-o fanta-o unda incidenta cu viteza v , frecventa niu , si
lungimea de unda (lambda) , da nastere dupa trecere printr-o fanta,unei unde difractate,cu anumite proprietati.Potrivit principiului lui
Hyugens,fiecare portiune a fantei se comporta ca un izvor de lumina.In acest fel,lumina dintr-o pozitie a fantei va interfera cu lumina
dintr-o alta portiune a fantei,iar rezultatul va fi dependent doar de unghiul format. Este un fenomen complex, de compunere coerentă
a radiaţiei provenită de la mai multe surse din spaţiu. În esenţă ea reprezintă ansamblul fenomenelor datorate naturii ondulatorii a
luminii, fenomene care apar la propagarea sa într-un mediu cu caracteristici eterogene foarte pronunţate.
Reteaua de difractie cuprinde un numar mare de fante paralele situate la distante egale. Este un sistem format dintr-un număr mare de
fante realizate într-un plan opac, fante ce sunt identice, paralele, apropiate şi egal depărtate între ele. Practic reţeaua dedifracţie se
obţine prin trasarea unui mare număr de zgârieturi pe o placă de sticlă, sau alt material transparent, pe metale.
Rețeaua de difracție este formată din fante înguste, rectilinii, paralele, echidistante foarte apropiate.
Diferența de drum optic se scrie:
Determinarea maximelor, respectiv minimelor se face similar ca la interferență impunând condițiile:
36.Determinarea lungimii de undă , frecvenței și energiei unei cuante de radiație laser.
-Pe bancul optic , în suporturi speciale se instalează laserul,rețeaua de difracție și ecranul.După introducerea laserului se pune la punct
sistemul optic.Distanța dintre rețea și ecran se stabilește astfel , încit pe ecran să se observe tabloul de interferență ce conține maximile
de ordinele 1,2,3.
-Cu ajutorul riglei se măsoară distanța L de rețea pînă la ecran și distanța S de la maximul central(n=0) pîna la maximul de ordinul I

-Raportul S/L reprezintă valoarea numerică a tgØ.Unde Ø este unghiul de difracție pentru maximul de ordinul II.Folosind tabela
funcțiilor trigonometrice se determină valoarea respectiva a sin Ø;
-Din formula rețelei de difracție : λ=d/n*sinØ se determină lungimea de undă a radiației laser λ1=d*sinØ unde d este constanta
rețelei de difracție.
-Cunoscînd lungimea de undă sî viteza luminii (c=3*10^8 m/s) se determină frecvența radiației laser din relația : v1=c/ λ1.
-Energia unei cuante a radiației laser cu He-Ne se determină din relația E1=h*v1(niu) , unde h-constanta lui Planck (h=6,62*10^-34
J*s);
-Masurările menționate mai sus se repetă pentru maximele de ordinal II și de ordinal III.
-Rezultatele obținute trec în tabel!!
IX.
37,Scara radiațiilor electromagnetice.Lumina nepolarizată și plan polarizată.
1.1)Scara radiatiilor electromagnetice,tipurile de lumina
Undele electromagnetice ale caror lungimi de unda sunt cuprinse intre 10 nm si 10^6 nm alcatuiesc spectrul optic,o portiune mica din
acest spectru 400nm-760nm perceputa de ochiul omului reprezinta spectrul vizibil sau lumina,care poate fi de mai multe tipuri:
Lumina nepolarizata- lumina in care oscilatia si directia vectorului P se afla intr-un plan perpendicular pe planul de propagare.
Lumina planpolarizata- lumina in care oscilatiile tuturor vectorilor de lumina au loc numai in plane paralele.
38.Fenomene fizice în care are loc polarizarea luminii.Dicroismul.
Lumina naturala poate fi polarizata prin reflexie, refractia, dubla refractie,interferenta.
Reflexia luminii este fenomenul de schimbare a directiei de propagare a luminii la suprafata de separare a douг medii, lumina
intorcindu-se in mediul din care a venit. Apare la suprafata de separare intre doua medii optice.
Refractia luminii este schimbarea directiei luminii la trecerea dintr-un mediu transparent in altul.
Birefringenta este dubla refractie
Dicroismul este proprietatea unor substante birefringente de a absorbi o raza mai mult decit alta.
39.Dispozitive de polarizare.Prisma Nicol.Polaroidul.
Prisma Nicol- Cristal de spat de Islanda. Cristalul se taie dupa diagonala mica, si fetele se lipesc cu balsam de Canada. Prin difractie
apar doua raze polarizate cu planele de vibratie.
-Raza ordinara se supune legii refractiei
-Raza extraordinara nu se supune legii refractiei
Balzamul Canadian are pentru raza extraordinara un indice de refractie apropiat cu spatul de Islanda, si ea va trece putin schimbata
prin Nicol. Raza ordinara sufera reflexie totala in Prisma Nicol.
Polaroidul- pelicula transparenta de celuloid cu un numar mare de cristale mici orientate de substanta anizomorfadicroica care
polarizeaza lumina si absoarbe raza ordinara.
40.Substanțe optic active.Unghiul de rotire specifică.
Unele substante, datorita prezentei unuia sau a mai multor atomi de C asimetrici, poseda proprietatea de a roti planul de polarizare a
luminii incidente. Astfel de substante se numesc substante optic active.
Dava planul se roteste spre dreapta substanta se numeste dextrogira, daca roteste spre stinga se numeste levogira. []este unghiul de
rotire specifica a substantei optic active, care se determina conventional la temperatura de 20 0C si pentru lungimea de unda ?=589.4
nm(linia galbena D a flacarii de sodiu) si se noteaza astfel[ ] . Unghiul de rotire specifica [?] a substantei optic active depinde de natura
substantei, de temperatura ei si de lungimea de unda a luminii ce trece prin ea.
41. Substanțe optic active.Unghiul de rotire specifică.
Unele substante, datorita prezentei unuia sau a mai multor atomi de C asimetrici, poseda proprietatea de a roti planul de polarizare a
luminii incidente. Astfel de substante se numesc substante optic active.
Dava planul se roteste spre dreapta substanta se numeste dextrogira, daca roteste spre stinga se numeste levogira. []este unghiul de
rotire specifica a substantei optic active, care se determina conventional la temperatura de 20 0C si pentru lungimea de unda ?=589.4
nm(linia galbena D a flacarii de sodiu) si se noteaza astfel[ ] . Unghiul de rotire specifica [?] a substantei optic active depinde de natura
substantei, de temperatura ei si de lungimea de unda a luminii ce trece prin ea.
42.Importanța luminii polarizate în cercetările biologice și practica medicală.
Se utilizeaza la determinarea activitatii optice a albumunei din serul sangvin,cu scopul de a diagnostica cancerul,sau in clinica practica
la determinarea concentratiei glucozei si albuminei in urina la bolnavii de diabet.
Se utilizeaza pentru determinarea izotropiei si anziotropiei optice a diferitor elemente histologice precum si la verificarea lor: lame
osoase,fibre de colagen,cromatina,fibre nervoase,fibre mielinice,cartilaje osoase.
Actualmente in laborator se pot obtine subst optic active in afara actiunii organizmelor,numai prin fotosinteza in lumina circulara
polarizata.
X.
43.Absorbția luminii.Legea lui Bouger-Lambert.
Lumina avînd proprietăți dualiste și caracter electromagnetic se caracterizeză prin mai multe mărimi,precum fluxul de lumină și
intensitatea luminii.Cantitatea de energie transportată de undă electromagnetică printr-o suprafață oarecare într-o unitate de timp se
numește flux de lumină.Cantitatea de energie transportată de undă de lumină într-o unitate de timp printr-o unitate de suprafață
,perpendicular pe direcția de propagare a undei se numește intensitate a luminii.La trecerea luminii printr-un strat de substanță ,
intensitatea se atenuează,din cauza rezultatului interacțiunii undei de lumină cu substanța prin care trece.Fenomenul,în care are loc
atenuarea intensității luminii la trecerea prin orice substanță în rezultatul transformării energiei de lumină în alte forme de energie,se
numește absorbție de lumină.Legea absorbției unui fascicul paralel de lumină monocromatică,într-un mediu omogen a fost descoperită
de Bouger și elaborată de Lambert.Conform acestei legi : ; kλ -coeficientul monochromatic natural de absorbtie al substantei;I(a)-
intensitatea de lumina absorbita de substantaș;I(0)- intensitatea luminii incidenta;I(d) -intensitatea luminii care a trecut printr-un strat
de substanta cu grosimea d;
Legea lui Bouguer-Lambert - stabileste ca intensitatea luminii, la trecerea printr-un strat desubstanta omogena, se micsoreaza odata
cu marirea grosimii stratului, dupa legea exponential,ceea ce inseamna ca straturile de substanta de aceeasi grosime, in conditii
identice, absorbintodeauna aceeasi parte din intensitatea luminii incidente, indeferent de valoarea absoluta a ei.
44.Legea lui Beer.Legea lui Bouger-Lambert-Beer.
Beer a stabilit ca absorbtia luminii monocromatice in solutiile colorate are loc conform legii luiBouguer-Lambert, si ca coeficientul
monocromatic de absorbtie al solutiilor colorate depindedirect proportional de concentratie.
Substituind formula Legii lui Beer in formula Legii lui Bouguer-Lambert obtinem formula ce exprima Legea lui Bouguer-Lambert-
Beer:
45.Coeficientul de transmisie optică și extincția soluției.
Raportul dintre intensitatea luminii care a trecut prin substanta sau solutia data si intensitatealuminii incidente ce numeste coeficient
de transmisie optica(transmisie sau transparenta) a substantei.
Coeficientul de transmisie optica (transparenta) al substantei determina ce parte din fluxul delumina trece prin substanta data si se
exprima in %.
Logaritmul natural al marimii inverse coeficientului de transmisie optica se numeste extinctia (densitatea optica) substantei.
Extinctia este o marime fotometrica ce caracterizeaza masura in care lumina este absorbita desubstantele prin care ea trece.
46.Schema și principiul de lucru al colorimetrului fotoelectric.Modul de lucru.
47.Metoda fotocolorimetrică și aplicarea ei în medicină.
Colorimetria de concentratie reprezinta un caz particular al fotometriei si se aplica ladeterminarea concentratiei solutiilor
colorate.Metoda fotocolorimetrica are o deosebita importanta in studierea microelementelor(substantecare se contin in cantitati foarte
mici in componenta singelui si in diferite tesuturi aleorganismului uman). Cu ajutorul colorimetrului fotoelectric se poate determina
concentratiamicroelementelor cu o exactitate cuprinsa in limitele(10^4-10^8)g/l.