Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Consimțământ si confidențialitate
Drepturile pacienților din România sunt stipulate în Legea nr.46 din 21 ianuarie 2003, cu modificările și
completările ulterioare. În cadrul Uniunii Europene drepturile pacienților sunt reglementate prin directiva
2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului European din 9 martie 2011.
Consimțământul informat
2
Pacienții incapabili (fără discernământ)
Consimțământul persoanelor fără capacitatea de a consimți Art.13. Atunci când, conform legii, un major
nu are, din cauza unui handicap mintal, a unei boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a consimți la
o intervenție, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său ori fără autorizarea unei
autorități sau a unei persoane ori instanțe desemnate prin lege.( Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.
981 din 07 decembrie 2016)
Pacienții incapabili (fără discernământ) sunt persoane care nu au capacitatea de a înțelege natura bolii
sale, pentru care este recomandat tratamentul și nu sunt apte să aprecieze consecințele deciziei sale de a-
și da sau nu consimțământul. Această situație se întâlnește cel mai frecvent în caz de boală psihică sau
deficiență mintală. Capacitatea persoanei poate să fie deplină sau afectată în grade variate, iar aptitudinea
unui individ de a lua decizii poate varia în decursul timpului și în funcție de circumstanțe diferite.
Pacientul trebuie implicat în cel mai înalt grad posibil în procesul de elaborare a planului de tratament,
chiar și atunci când este suficient consimțământul reprezentatului său legal. Nu orice tip de judecată
perturbată sau de gândire dezechilibrată anulează capacitatea mintală a individului. Spre exemplu, în
cazul pacienților cu demență nu trebuie să se presupună în mod automat că și-au au pierdut capacitatea de
a consimți deoarece aceasta devine limitata gradual și progresiv, pe măsură ce boala progresează.
Reprezentantul legal (tutore, curator) este autorizat să-și dea consimțământul pentru tratamentul medical
dacă aceasta este necesar. Acesta acționează cu respectarea intereselor celui aflat în grija sa (ar trebui să
ia aceleași decizii pe care le-ar fi luat pacientul în cazul în care ar fi fost capabil), deciziile anterioare ale
pacientului pot orienta în acest sens. Dacă reprezentatul legal refuza iar medicul consideră că este în
interesul pacientului, decizia este declinată unei comisii de arbitraj constituită din 3 medici, pentru
pacienții internați in spitale, și din 2 medici pentru pacienții din ambalator
Pacienți minori
Pe perioada minorității, este necesar consimțământul reprezentantului legal al copilului. Minorii își pot
exprima consimțământul în absența părinților sau a reprezentantului legal, în următoarele situații: -
situații de urgență când părinții sau reprezentatul legal nu pot fi contactați iar minorul are discernământul
necesar pentru a înțelege situația medicală în care se află; - situații medicale legate de diagnosticul și/sau
tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16
ani. Un copil cu propriile păreri are dreptul să și le exprime în mod liber și să fie luate în considerare;
ponderea lor în luarea deciziei finale fiind în concordanța cu vârsta și cu gradul de maturitate al copilului.
La propunerea experților în biotică, în cazul copiilor mari și adolescenți, consimțământul informat ar
trebui să cuprindă un aviz . 20 Stabilirea vârstei la care minorul are un nivel suficient de competență
pentru a se presupune că este capabil și că are reprezentarea actelor sale rămâne o problemă în dezbatere.
Refuzul minorului de a urma un tratament care i-ar salva viața constituie o dilemă dificilă și pentru
părinți dar și pentru medicul curant. Refuzul părinților poate fi considerat un abuz de putere parentală și
nu ar trebui să împiedice derularea tratamentului.
3
Confidențialitatea între medic-pacient
Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului medical, care stă la
baza relației de încredere între medic și pacient. Jurământul lui Hipocrate (7) subliniază importanta
secretului medical: "Voi păstra secretele încredințate de pacienți chiar și după decesul acestora"
Confidențialitatea medic-pacient este reglementată prin diverse acte normative și etice. În Legea
Drepturilor Pacientului din România, referitor la confidențialitatea medic-pacient sunt stipulate
următoarele: "Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale, sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia".
În Codul Internațional de Etică Medicală este prevăzut faptul că "va respecta dreptul pacientului la
confidențialitate. Este etic să divulge informația confidențială atunci când pacientul consimte la aceasta
sau atunci când există un pericol sau o amenințare iminentă la adresa pacientului sau a celorlalți și
această amenințare poate fi îndepărtată numai prin încălcarea confidențialității.”
Importanța confidențialității
Pacienții partajează în mod obișnuit informații personale cu furnizorii de servicii medicale. Dacă
confidențialitatea acestor informații nu ar fi protejată, încrederea în relația medic-pacient ar fi
diminuată. Pacienții ar fi mai puțin probabil să împărtășească informații sensibile, ceea ce ar putea avea
un impact negativ asupra îngrijirii lor. Crearea unui mediu de încredere prin respectarea confidențialității
pacientului încurajează pacientul să caute îngrijire și să fie cât mai sincer posibil în timpul unei vizite de
îngrijire medicală. De asemenea, poate crește dorința pacientului de a solicita îngrijiri. Pentru condițiile
care ar putea fi stigmatizatoare, cum ar fi problemele de sănătate reproductivă, sexuală, de sănătate
publică și psihiatrică, confidențialitatea asigură că informațiile private nu vor fi dezvăluite familiei sau
angajatorilor fără consimțământul acestora.
Obligația de confidențialitate interzice furnizorului de asistență medicală să dezvăluie altor persoane
informații despre cazul pacientului fără permisiune și încurajează furnizorii și sistemele de sănătate să ia
măsuri de precauție pentru a se asigura că are loc numai accesul autorizat. Codul de deontologie
medicală prevede că medicul răspunde disciplinar pentru destăinuirea secretului având în vedere că
secretul medical există și fată de aparținători, de colegi și cadre sanitare neinteresate în tratament. Dacă
nu există permisiunea explicită din partea pacientului de a partaja informații cu un membru al familiei, în
general, nu este justificat din punct de vedere etic să facă acest lucru .Îngrijirea adecvată necesită adesea
ca informațiile despre pacienți să fie discutate între membrii unei echipe de îngrijire a sănătății; toți
membrii echipei au acces autorizat la informații confidențiale despre pacienții pe care îi îngrijesc și își
asumă datoria de a proteja acele informații de alții care nu au acces. În comunicările științifice, cazurile
vor fi în așa fel prezentate, încât identitatea bolnavului să nu poată fi recunoscută. În ceea ce privește
mass-media, aceasta are voie să intre în unitățile sanitare doar cu acceptul cumulativ al șefului de secție,
al medicului curant și al pacientului, cu respectarea confidențialității.
4
Fișele medicale electronice pot pune în pericol confidențialitatea. În conformitate cu Legea privind
portabilitatea și responsabilitatea informațiilor de sănătate din 1997 (HIPAA), instituțiile trebuie să aibă
politici pentru a proteja confidențialitatea informațiilor electronice ale pacienților, inclusiv proceduri
pentru accesul și securitatea computerelor.
În România, Codul penal actualizat în art. 227 se specifică faptul că "divulgarea, fără drept, a unor date
sau informații privind viața privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de
către acela care a luat cunoștință despre acestea în virtutea profesiei ori funcției și care are obligația
păstrării confidențialității cu privire la aceste date, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă".
Mai mult, art. 79 C. porc. Pen. menționează faptul că "persoana obligată a păstra secretul profesional
(cadrul medical) nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele și împrejurările de care a luat
cunoștință în exercițiul profesiei, fără încuviințarea persoanei fată de care este obligată a păstra secretul
(încuviințarea se dă în scris)".
Consimțământul în cazul minorilor Art.12 (1) Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de
a consimți la o intervenție, aceasta nu se poate efectua fără acordul reprezentantului său, autorizarea unei
autorități sau a unei alte persoane ori instanțe desemnate prin lege.
(2) Medicul, în funcție de vârsta și gradul de maturitate a minorului și numai strict în interesul acestuia,
poate lua în considerare și părerea minorului. (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 981 din 07
decembrie 2016.)
Minorii își pot exprima consimțământul în absența părinților sau reprezentantului legal, în situații de
urgenta, când părinții sau reprezentantul legal nu pot fi contactați, iar minorul are discernământul necesar
pentru a înțelege situația medicală în care se afla, după împlinirea vârstei de 14 ani, precum și în situațiile
medicale legate de diagnosticul și tratamentul problemelor sexuale ori reproductive, a minorului în vârsta
de peste 16 ani, la solicitarea expresă a acestuia.
Evident că medicul curant, asistentul medical sau moașa răspund juridic atunci când nu obțin
consimțământul informat al pacientului minor sau al reprezentanților legali ai acestuia, cu excepția
cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal al acestuia nu poate fi
contactat, datorită situației de urgență. În această situație medicul, asistentul medical sau moașa pot
solicita autorizarea efectuării actului medical, autorității tutelare, ori, după caz, pot acționa fără nici un
acord, în situații de urgenta, când intervalul de timp pana la exprimarea acordului ar pune în pericol, în
mod ireversibil, sănătatea și viată minorului.
Dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului (LEGEA nr.46 din 21 ianuarie
2003 drepturilor pacientului Textul actului publicat în M.Of. nr. 51/29 ian. 2003)
5
Art. 21. - Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.
Art. 22. - Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă
consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
Art. 23. - În cazul în care informațiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditați,
implicați în tratamentul pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie.
Art. 24. - Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25. - (1) Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în
care această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu
consimțământul pacientului.
(2) Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea
publică.
6
Kardos Helen Ludmila
Medic rezident Sănătate Publică si Management