Luna vrea haine colorate

Prof. înv. preșc. Simona Tanase,

Grădinița cu Program Prelungit „Sf.Sava” Iași

Aceasta este o poveste interesantă a Lunii, care obișnuia să observe oamenii frumoși de pe
Pământ noaptea. Însoțită mereu de o liniște tainică, se uita în fiecare seară spre Terra și vedea cum
locuitorii acesteia ieșeau din casă, îmbrăcați în haine frumoase, viu colorate. Ea, Luna, a vrut să poarte
astfel de haine și a rugat-o pe mama să-i coase și ei o haină în nuanțele curcubeului, precum cele ale
oamenilor de pe pământ. Ce a spus mama ei? A primit Luna mult dorita haină colorată? Să intrăm în
lumea poveștilor și vom afla… Cum? Cu: „Bibaboo, Bibaboo, acum povestește tu!”
Luna era tânără și frumoasă. Ea strălucea în fiecare noapte pe cer, dând lumină tuturor. Uneori,
se odihnea; alteori, strălucea toată noaptea, până când apărea bunul ei prieten, Soarele.
Luna obișnuia să privească pământul din adâncul cerului noaptea. Într-una din nopți a văzut
oameni mici ieșind din casele lor. Era fascinată să-i vadă în haine frumoase. Își spuse: „Tare mult îmi
doresc să am și eu asemenea hăinuțe! Sunt minunate și vesel colorate, asemeni unor puncte care se
unesc într-un curcubeu ce adună sub el străzile orașului.”
Din acea zi, a început să urmărească oamenii de pe pământ și număra, în joacă, de câte ori se
regăsește fiecare culoare pe vestimentația acestora. Era fericită să vadă oameni de pe Pământ purtând
haine colorate. A observat totuși că hainele lor se schimbau de fiecare dată, străzile fiind mândre că
puteau împrumuta din paleta bogată a nuanțelor.
Nopțile treceau, iar Luna îndrăgea din ce în ce mai mult hainele colorate pe care oamenii le
purtau acolo jos, pe pământ. Era atât de fericită să-i vadă în ținute atât de colorate și își dorea una
pentru ea. Atunci, s-a gândit: „Vreau să arăt și eu frumos! Vreau să iau veselia din culori și să o aduc
aici, în înaltul cerului!”
Într-o noapte, pregătită pentru somn – căci Soarele urma să se așeze în jilțul Ținutului Astrelor,
Luna a întrebat-o pe mama ei: „Mamă! Ai văzut oamenii de pe pământ? Sunt atât de frumos îmbrăcați!
Știi că poartă haine colorate noi de câte ori ies pe străzile orașelor și arată atât de frumos?”
Mama ei a răspuns: „Da! I-am văzut.”
„Mamă! Vreau și eu o haină ca a pământenilor. Poți să-mi coși una? Una măcar…”
Mama ei a ascultat-o cu răbdare, fără să răspundă. Ea a continuat: „Te rog, mamă! Vreau doar o
mantie din material-curcubeu.” Mama ei nu a spus niciun cuvânt.
Ea a implorat: „Te rog, mamă, chiar îmi doresc una. Te rog!"
 Atunci mama Lunei, cu răbdare și multă iubire pentru puiul ei, a spus: „Îmi pare rău dragă! Nu
pot să-ți cos mantia!”
„Dar, de ce?”, întrebă Luna mâhnită.
Mama ei a răspuns: „Pentru că oamenii nu își schimbă forma rapid, dar tu o faci. Îți schimbi
forma în fiecare lună. Uneori ești slabă și alteori ești plină... Nici o haină nu ți s ar potrivi.”
Luna și-a îmbrățișat mama. În mintea ei încolțise, ca un fulger, gândul: „Cum aș putea să
îmbrac hainele pământenilor, dacă ele nu se potrivesc cu forma mea?”
S-a culcat tristă în acea seară Luna, dar în cele din urmă și-a dat seama de frumusețea ei și a
strălucit în fiecare noapte de atunci! Iar micuților oameni de pe pământ trimite scânteie gălbioare,
pentru a fi prinse în împletitura hainelor colorate, atât de îndrăgite de Luna!