FACTORII DE RISC ŞI

VĂTĂMĂRILE PRODUSE
ECOSISTEMELOR
FORESTIERE
Generalităţi:
Riscul: posibilitatea (mai mare sau mai mică)
de apariţie a unor fenomene cu impact
major asupra structurii şi funcţionalităţii
ecosistemelor forestiere;
Factorii de risc: acei factori care generează
sau favorizează materializarea riscului sub
formă de vătămări sau calamităţi.
Factorii de risc:
 declanşatori
 predispozanţi
 favorizanţi
◦ Pentru practica silvică pot fi împărțiți în:
 endogeni
 exogeni
◦ Factorii de risc mai pot fi:
 de natură biotică
 de natură abiotică
FACTORI BIOTICI DE RISC:

 Insecte (93%)
 agenţi fitopatogeni (6%)
 mamifere rozătoare(1%)
FACTORI ABIOTICI DE RISC:
 Uscarea prematură a arborilor
 Doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă
 Inundaţii, viituri torenţiale, alunecări de
teren
 Poluare locală
 Incendii de pădure
 Avalanşe de zăpadă
 I. Amploarea fenomenului de
uscare
 se poate discuta despre fenomenul de uscare intensă
(în masă), în momentul în care uscarea afectează
plafonul dominant al arboretelor (clasele I-III Kraft);
 fenomenul a fost semnalat pentru prima dată, la
începutul secolului XX, în Slovenia, extinzându-se
ulterior în aproape toate ţările europene;
 în România, ca fenomen de masă s-a semnalat în
perioada anilor 1930-1932, în arboretele de
cvercinee;
 se consideră că fenomenul afectează între 2 şi 5%
din suprafaţa fondului forestier din fiecare ţară (în
România, procentul este de 3,8%);
 se determină în suprafeţe de probă de 1500-2500
m2, amplasate câte 3-5 la unitatea de suprafaţă (ha);
Intensitatea uscării arborilor în România

specia media % Intensitatea (%)

anuală slabă, mijlocie puternică,
(mii ha) f. slabă f.puternică

Stejar 196,8 84,0 69 24 7

Brad 14,8 6,3 68 30 2
Molid 2,0 0,9 52 16 32
Pin 2,1 0,9 52 23 25
Fag 14,1 6,0 65 27 8
Salcâm 3,6 1,5 30 52 18
Plop 0,7 0,3 20 27 53
Cauzele declanşării fenomenului de
uscare:
De ordin antropic:
- adoptarea unor măsuri silviculturale greşite;
- aplicarea necorespunzătoare a intervenţiilor în arborete;
- reducerea consistenţei arboretelor.
De ordin ecologic:
- stresul climatic;
- poluarea industrială(autohtonă sau transfrontalieră).
De ordin biotic:
- insecte;
- ciuperci specifice.
Clasificarea arborilor pe grade de vătămare, în
raport cu starea de sănătate

Gradul de Simbo Reducerea aparatului foliar

vătămare al faţă de starea normală
lul inclusiv acele sau frunzele
arborelui înroşite sau necrozate şi
ramurile uscate (%)
sănătos 1 sub 10
slab 2 11-30
mediu 3 31-65
puternic şi 4 peste 65
uscat total
 Calculul gradului de vătămare pe
arboret:

n2  n3  n4
Gv  100
n1  n2  n3  n4
Gv – exprimă amploarea fenomenului de uscare, pe
baza caruia se stabileşte prognoza evoluţiei uscării;
n1 – nr arbori sănătoşi;
n2 – nr arbori cu vătămare slabă;
n3 – nr arbori cu vătămare medie;
n4 – nr arbori cu vătămare puternică.
Calculul procentului de uscare pe
arboret (Pu ) (care reflectă intensitatea de
manifestare a fenomenului)

0 ,5 n 3  n 4
Pu  100
Nt
Încadrarea arboretelor pe grade de
uscare

Procentul arborilor 5-15 16-35 36-65 >65

cu uscare avansată
(%)

Gradul de uscare al I II III IV

arboretului (Gu)
 În cazul apariţiei unor noi focare:
 în fiecare u.a. se vor amplasa 3-5 sondaje (fiecare
cu câte două suprafeţe de probă circulare) (3 sub
3ha, 4 între 3 şi 10ha şi 5 peste 10ha);
 suprafeţele vor avea 200 m2 în arborete sub 60 de
ani şi 500m2 în cele peste 60 de ani;
 în fiecare suprafaţă se inventariază toţi arborii din
clasele I-III Kraft şi se încadrează conform
criteriilor de la monitoring – defoliere;
 lucrarea se execută în perioada 15 iulie-15
septembrie;
 Pe baza datelor se determină gradele de
vătămare:

n2  n3  n 4
P x100
n0  n1  n2  n3  n 4

 n0,n1,n2,n3,n4 reprezintă numărul

arborilor cu grad de defoliere
0,1,2,3,4(pe specii sau pe arboret);
Scara gradelor de vătămare:
0 – nevătămat sau f. slab vătămat: 0-5;
1 – slab sau uşor vătămat: 6-20;
2 - mijlociu vătămat: 21-40;
3 – puternic vătămat: 41-60;
4 – foarte puternic vătămat: 61-100.
 Dinamica desfăşurării fenomenului de
uscare în arboretele de cvercinee
 fenomenul apare cu precădere în arboretele provenite din
lăstari, crescuţi pe cioate îmbătrânite, unde s-au aplicat
tehnologii greşite;
 poate fi sporadic sau poate afecta întregul arboret;
 de obicei, uscarea este precedată de o perioadă de debilitare
a arborilor, care durează 4-10 ani sau chiar mai mult;
 apariţia şi extinderea fenomenului este condiţionată de un
complex de factori;
 asocierile de factori nefavorabili provoacă uscarea în mod
diferit, de la un arboret la altul şi chiar de la un arbore la altul;
 debilitarea unor arbori nu este vizibilă în toate cazurile la
nivelul coroanei dar poate fi constatată prin reducerea
creşterilor.
Evoluţia fenomenului de uscare la
cvercinee
300

250

200

150
suprafata afectata
100

50

0
1986 1987 1988 1990 1998 1999 2000
Simptomele specifice fenomenului de uscare
la brad
• rărirea coroanei de jos în sus şi de la interior spre exterior, ca
urmare a căderii acelor;
• prezenţa lujerilor lacomi (de compensaţie), pe fus şi pe partea
superioară a ramurilor de ordinul I;
• apariţia, în coroana verde, a ramurilor uscate (în treimea mijlocie
şi inferioară);
• prezenţa vâscului în coroanele arborilor;
• uscarea vârfului pe 1-2 m, la exemplarele de 90-100 de ani;
• fructificaţie abundentă, aproape anuală (conuri mici, numai pe
ramurile din ultimele verticile);
• reducerea evidentă a creşterilor în înălţime şi diametru,
determinând formarea unui vârf aplatizat;
• scăderea accentuată a acelor noi;
• reducerea mărimii coroanelor.
Tipurile de uscare la brad
 Uscarea lentă – în arborete peste 120 de ani prezentând
simptomele: turtirea vârfului, apariţia vâscului, rărirea coroanelor de jos în
sus şi de la interior spre exterior, în interval de 15-40 de ani;
 Uscarea bruscă – apare frecvent în arborete echiene şi relativ
echiene, de 60-100 ani, consistenţă 0,9-1,0 şi se manifestă prin înroşirea
acelor în coroană într-un interval de 2-8 luni;
 Uscarea determinată mecanic – în arborete de 50-80 de
ani, cu densităţi f. mari şi coeficienţi de zvelteţe de 95-110, datorită
roaderii reciproce a coroanelor;
 Uscarea pe suprafeţe mari – în arborete echiene, de 50-
100 de ani, puternic rărite, cu simptome tipice de uscare datorată
poluării şi apariţia prematură a cuiburilor de barză.
Evoluţia fenomenului de uscare la brad

40000

35000

30000

25000

20000
suprafata afectata
15000

10000

5000

0
1986 1988 1990 1993 1996 1998
Evoluţia fenomenului de uscare pentru
diverse specii

40000
35000
30000
25000 molid
20000 pini
15000 fag
salcam
10000
5000
0
1990 1992 1994 1996 1998 2000
 Măsuri de prevenire ale uscării:
 conversiunea arboretelor de la crâng la codru;
 păstrarea sau introducerea speciilor de amestec şi a
arbuştilor;
 evitarea plantării speciilor în afara arealului lor natural;
 stimularea regenerării naturale a arboretelor;
 promovarea speciilor rezistente la infecţii, defolieri, secetă;
 executarea corespunzătoare a lucrărilor de îngrijire;
 combaterea bolilor şi a dăunătorilor;
 crearea şi îngrijirea marginilor de masiv;
 limitarea circulaţiei oamenilor, vitelor, autovehiculelor în
perimetrul forestier;
 prevenirea delictelor silvice.
Doborâturi de vânt şi
rupturi de zăpadă
 Factorii de risc pentru doborâturi:
 vânturile puternice (peste 18m/s);
 soluri superficiale (litosoluri sau soluri
litice) cu volum edafic foarte mic;
 soluri pseudogleice sau pseudogleizate;
 relief cu versanţi vântuiţi sau cu văi
înguste.
Caracteristicile arboretului:

 margini de arborete neconsolidate şi

expuse la vânt;
 prezenţa golurilor în arborete;
 prezenţa unor răni pe trunchiuri.
Incendiile de pădure
 Clasificarea incendiilor
 incendii subterane, când focul se manifestă, cu
predilecţie, la nivelul sistemului radicelar al
arborilor şi arbuştilor (specific solurilor uscate,
foarte bogate în schelet);
 incendii de litieră, când focul afectează doar
stratul de litieră de la suprafaţa solului
(majoritatea incendiilor);
 incendii de coronament, când este afectat etajul
arborilor, dar şi subarboretul, pătura erbacee şi
chiar litiera (cele mai periculoase, cu pagubele
cele mai însemnate).
Declanşarea şi extindeea incendiilor este
condiţionată de prezenţa simultană a trei
factori:

 materialul combustibil
 oxigenul
 sursa de foc
Zonele de risc:
 Zona 1 – regiunea central-carpatică (judeţele
Hunedoara, Alba, Sibiu, Sălaj, Satu Mare,
Maramureş) şi cea vestică (judeţele Caraş-Severin,
Timiş, Arad şi Bihor);
 Zona 2 – regiunea sudică (judeţele Constanţa,
Tulcea, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj,
Galaţi) şi cea sud-carpatică (judeţele Buzău,
Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj,
Mehedinţi);
 Zona 3 – regiunea central-carpatică de est
(judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa) şi cea
estică (judeţele Vaslui, Iaşi, Botoşani).
Avalanşele de
zăpadă
Avalanşele de zăpadă:

 cunoscute şi sub denumirea de lavine,

constituie fenomene naturale ce constau
în antrenarea unor mase mari de zăpadă,
moale şi grea, care se desprind şi se
rostogolesc pe versanţii munţilor,
antrenând şi distrugând totul în cale.
 Factorii de risc care influenţează
producerea avalanşelor:
 factorii climatici:
- grosimea zăpezii depuse pe versant, 40-60 cm-pericol
potențial, 60-100 cm-pericol mare, peste 100 cm-pericol
foarte mere
- temperatura scăzută a aerului, începând chiar din timpul
ninsorii, menține starea afânată a zăpezii, creând
posibilitatea de formare a avalanșelor
- temperatura în interiorul stratului de zăpadă, influențează
în mod direct proprietățile fizico-mecanice ale zăpezii,
care, la rândul lor, favorizează sau împiedică declanșerea
- intensitatea şi direcţia vântului poate acționa prin
viscolirea și troienirea zăpezii, înmuierea și topirea zăpezii
în cazul unui curent cald, etc.,
Factorii de risc care influenţează
producerea avalanşelor:

 factorii de relief:
- altitudinea,
- panta,
- expoziţia,
- configuraţia terenului;
 Factorii de risc care influenţează
producerea avalanşelor:
starea suprafeţei terenului:
- rugozitatea,
- gradul de umezire sau de îngheţ,
- gradul de acoperire cu vegetaţie şi natura
acesteia;
Condițiile cele mai prielnice le îndeplinește un
versant stâncos (stâncă netedă) sau unul
acoperit cu ierburi, iar efectul cel mai bun în
împiedicarea formării avalanșelor îl exercită
pădurea, arboretele mature, bine încheiate.
 Factorii de risc care influenţează
producerea avalanşelor:
 factori accidentali:
- căderea de bolovani sau stânci,
- trecerea unor animale sălbatice sau a
schiorilor,
- zgomotele puternice care produc vibraţii, etc.
Clasificarea avalanşelor:
1. mecanismul de declanşare (modul de desprindere
şi forma rupturii lăsată de avalanșă în zona de placare):
avalanşe din plăci de zăpadă;
avalanşe din zăpadă necoezivă.
2. poziţia suprafeţei de alunecare:
avalanşe superficiale;
avalanşe de sol (de fund).
3. starea zăpezii antrenate (din punct de vedere al
conţinutului de apă):
avalanşe din zăpadă uscată;
avalanşe din zăpadă umedă.
Clasificarea avalanşelor:
4. forma terenului pe care evoluează:
avalanşe de versant;
avalanşe de culoar.
5. modul de deplasare:
avalanşe curgătoare;
avalanşe prăfoase.
6. conţinutul de apă al depozitului format:
avalanşe cu depozit uscat;
avalanşe cu depozit umed.
 Inundaţii, viituri
torenţiale şi alunecări de
teren
Factorii de risc:
 precipitaţiile exclusiv de abundente
 topirea bruscă a zăpezilor
 alunecarea unor versanţi în albia majoră a
cursurilor de apă şi blocarea curgerii
libere
 diminuarea secţiunii transversale a albiei
râurilor ca efect al amplasării unor
construcţii (drumuri, poduri etc.)
 ruperea sau avarierea barajelor
Date statistice:
 suprafaţa totală inundabilă în România
este de 2,12 mil. ha (1,89 mil ha terenuri
agricole
 numărul total al localităţilor inundabile:
2613 (54 municipii, 161 oraşe şi 2398
comune)
 peste 60% din lungimea reţelei
hidrografice a ţării prezintă un puternic
caracter torenţial
Poluarea locală
Poluarea:
 este rezultatul acţiunii unui complex de
factori artificiali, cu consecinţe negative
asupra calităţii mediului, care perturbă
echilibrul ecologic relativ stabil, creat în
decursul timpului, între diferitele grupe de
plante, animale şi microorganisme, precum
şi între acestea şi mediul în care trăiesc.
 Factorii de risc în poluarea locală:
 emanaţiile de metale grele (Pb, Zn, Cu) produse
de industria metalelor neferoase (Baia Mare,
Zlatna), peste limita normală admisă oficial
 emanaţiile de SO2 sau CO2, produse de către
termocentralele electrice
 reziduurile petroliere şi apa sărată rezultate în
urma proceselor de foraj şi extracţie ale ţiţeiului
 pulberi produse de industrie (în special de fabricile
de ciment)