TEMATICA

Disciplina: Amenajare Spaţii Verzi

Sesiunea Ianuarie – Februarie 2021

22
20
1. CLASIFICAREA SPAŢIILOR VERZI

2. STILURI UTILIZATE ÎN AMENAJAREA SPAŢIILOR VERZI

3. FUNCŢIILE SPAŢIILOR VERZI

RA
4. ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE SPAŢIILOR VERZI

TU
1. VEGETAŢIA LEMNOASĂ ORNAMENTALĂ

2. VEGETAŢIA FLORICOLĂ
UL
3. GAZONUL
IC

4. REŢEAUA DE CIRCULAŢIE

5. CONSTRUCŢII UTILITARE ŞI DECORATIVE

LV

6. APA ÎN SPAŢIILE VERZI

SI

7. INSTALAŢII TEHNICO­EDILITARE (UTILITĂŢI)

5. PRINCIPALELE CATEGORII DE SPAŢII VERZI

6. CONŢINUTUL ŞI ÎNTOCMIREA PROIECTULUI DE AMENAJARE

EN

a se vedea documentul pdf pe care vi l-am trimis

A SPAŢIILOR VERZI la inceputul semestrului
AM
EX

1
 EXAMEN GRILA - EXEMPLU ÎNTREBĂRI

22
Care din următoarele variante………..
a. Alb

20
b. Negru
c. Verde
- trebuie să bifaţi varianta (variantele) corecte

Sau

RA
Enumeraţi ceva……………………….. ……………..
a……………… b…………………… c……………………..
TU
UL
- trebuie să enumeraţi ce se cere (se scrie……)
IC
LV
SI

SPOR LA TREABĂ ŞI SUCCES LA EXAMEN

EN
AM
EX

2
 CLASIFICAREA SPAŢIILOR VERZI
Calitatea spaţiilor verzi este dată de gradul de acoperire cu vegetaţie, modul de utili-

22
zare şi amenajare a apei, de capacitatea de îmbunătăţire a microclimatului, a regimului fonic
şi a calităţii aerului, de gradul de dotare utilitară şi decorativă a zonelor de odihnă, recreare,

20
agrement, sport, precum şi de valoarea estetică globală a amenajării.
Zona în care sunt proiectate spaţiile verzi se caracterizează prin câteva trăsături: arhi-
tectura şi funcţiile construcţiilor, amplasarea şi modul de utilizare a sistemului de circulaţie,
gradul şi frecvenţa aglomerării zonei (în cazul spaţiilor intravilane), relieful şi peisajul natural
(în cazul spaţiilor extravilane). Din acest punct de vedere spaţiile verzi se pot clasifica sau pot
fi grupate în funcţie de următoarele criterii:

RA
1. După locul de amplasare:
¾ intravilane (urbane), amplasate în perimetrul construibil al localităţilor urbane sau

TU
rurale, al staţiunilor balneo-climaterice şi turistice (parcuri, scuaruri, fâşii plantate, alinia-
mente, spaţii aferente instituţiilor publice sau private, precum şi cele aferente locuinţelor din
perimetrul construibil al localităţilor respective);
UL
¾ extravilane (periurbane), amplasate în afara localităţilor şi sunt reprezentate de zonele:
- de agrement (pădurea-parc, ştranduri, alte amenajări destinate agrementului);
IC

- plantaţii de-a lungul căilor de transport (rutiere sau feroviare);

- plantaţii de protecţie a unor localităţi împotriva unor factori de mediu;
LV

- zone de conservare şi de ocrotire a naturii;

- zone de recreare şi turism (parcuri naţionale, rezervaţii naturale).
SI

2. După destinaţie şi categoria de folosinţă:

• cu acces nelimitat, sunt acele zone care pot fi vizitate de oricine şi oricând (scuarul,
grădina de cartier, grădina orăşenească, parcul, aliniamentele etc.);
• cu acces limitat, sunt spaţiile verzi din incinta unităţilor social-culturale şi de învă-
ţământ; spaţiile verzi din incinta întreprinderilor, a expoziţiilor, a parcurilor sportive etc.;
EN

• cu destinaţie specializată, grădina botanică, grădina zoologică, stadioanele, staţiu-

nile de cercetare, pepinierele dendrologice;
3. După specificul spaţiilor verzi:
AM

¾ cu profil specializat: grădinile botanice, parcurile dendrologice, rozariile, parcurile

zoologice, plantaţii aferente cimitirelor, parcuri naturale, baze floricole şi dendrologice;
EX

¾ cu profil utilitar şi de protecţie: plantaţiile de consolidare şi protecţie a cursurilor

de apă, plantaţii aferente căilor de circulaţie rutieră şi feroviară, plantaţii cu rol de perdele de
protecţie etc.;

3
 4. După mărime: câţiva metri patraţi: unele grădini particulare; câteva hectare: scua-
ruri, grădina publică; zeci sau sute de hectare: parcuri, pădurea parc.
Din cele prezentate mai sus reiese că o unitatea de spaţii verzi poate face parte în acelaşi

22
timp din mai multe tipuri, ceea ce subliniază flexibilitatea modului de clasificare. De exemplu,
grădina botanică este un spaţiu verde cu acces limitat, cu profil specializat, uneori intravilan,

20
alteori extravilan.

STILURI UTILIZATE ÎN AMENAJAREA SPAŢIILOR VERZI

RA
Stilul reprezintă totalitatea particularităţilor caracteristice unei structuri, civilizaţii, acti-
vităţi etc., legate de o anumită epocă şi un anumit loc, elaborate în condiţii naturale şi sociale
date, cu influenţă asupra amenajării peisagistice.

TU
Într-o amenajare peisagistică coexistă două categorii de factori: factorii majori şi fac-
torii minori. Factorii majori sunt reprezentaţi de către macrorelief (lanţuri muntoase, văi, cur-
UL
suri de apă, dealuri etc.), climă şi condiţii pedologice existente în zona de amenajat. Asupra
acestor factori este foarte dificil de intervenit, fiind recomandată adaptarea amenajării la struc-
tura iniţială a cadrului natural conferită de factorii majori. Grupa factorilor minori este repre-
IC

zentată de microrelief, vegetaţie, compoziţia arhitecturală, fluxul circulaţiei etc. Asupra acestor
factori se poate interveni uşor în amenajarea peisagistică. Corelaţia stabilită între factorii majori
LV

şi factorii minori determină conturarea unor stiluri diferite.

Stilul arată modul de armonizare a elementelor naturale (relief, apă, vegetaţie etc.) cu
SI

cele artificiale (alei, fântâni, bazine, elemente utilitare şi decorative etc.) în vederea realizării
unei concepţii artistice distincte.
Alegerea stilurilor de compoziţie se face în funcţie de mai multe elemente: tema de
proiectare, condiţii naturale şi social-economice existente, cerinţele beneficiarului proiectului,
concepţia originală a specialistului.
EN

Amenajarea spaţiilor verzi se poate realiza în trei stiluri arhitecturale diferenţiate prin
modul de concepţie şi anume: stilul geometric, stilul liber şi stilul mixt.
AM

1. STILUL GEOMETRIC
EX

Stilul geometric (regulat, clasic, arhitectural) datează de mai bine de 5.000 de ani şi pre-
zintă diferite variante de amenajare, în funcţie de epocă, sisteme sociale şi politice ale popoa-
relor, situaţia geografică şi condiţiile climatice.

4
 Stilul geometric este folosit pentru punerea în valoare a aspectului monumental al unui
obiectiv central (clădire mai reprezentativă, palat sau muzeu). Este recomandat pentru terenuri
plane, orizontale sau a celor ce permit o uşoară terasare cu ziduri, scări monumentale, balus-

22
trade frumos decorate, statui, vase de flori.
Stilul geometric include următoarele variante: maur şi italo-francez.

20
Peisajul în stil maur se caracterizează printr-o curte plată şi închisă, limitată de fiecare
parte de clădiri cu balcoane şi galerii orientate spre curte. Centrul compoziţional îl constituie
izvorul captat într-o fântână simplă sau cu jeturi de apă.
Arborii pot fi plantaţi fie în rânduri, fie în grupuri libere echilibrat-asimetrice. Sunt
caracteristice grupurile de arbori columnari (Populus, Thuja occidentalis columnaris etc.) sau

RA
arbori pletoşi plantaţi pe malul lacului (Salix), precum şi garduri vii florifere. Sunt specifice
arabescurile formate din plante floricole viu colorate asociate cu gazon.
Stilul italo-francez specific epocii Renaşterii, se caracterizează printr-un peisaj cu terase

TU
şi cu vedere spre mare (varianta italiană) sau cu platouri şi cu peisaj-perspectivă care se închid
în marginea unui parc mare (varianta franceză). Clădirea principală este plasată central, de la
UL
care pornesc priveliştile. Perspectiva principală porneşte de la axa principală a clădirii şi este
formată din partere de flori, bazine de apă, fântâni arteziene cu jeturi de apă, alei şi sculpturi.
Plantaţiile sunt grupate în masive şi au un rol secundar. Se mai întâlnesc şi alei acoperite cu
IC

liane şi plante agăţătoare sau forme obţinute prin tăierea arborilor şi arbuştilor în forme geo-
metrice sau gard viu.
LV

Principiile de structură ale stilului geometric, preluate de la grădinile italiene şi fran-

ceze, sunt cele ale simetriei şi ordonării unui element faţă de altul, totul fiind supus unei com-
SI

poziţii centrale (considerat, de obicei, a fi o clădire principală). Compoziţia se bazează, în

general, pe forme geometrice regulate, rezultate din asocierea liniilor drepte şi a celor curbe.
Părţile din apropierea clădirii (simetrice una faţă de alta, despărţite de o axă reprezentată de o
alee) vor fi executate sub forma unor parteruri largi, bogat decorate cu plante floricole (ara-
bescuri, mozaicuri, rondouri) care vor fi mărginite de arbuşti de talie mică, dispuşi sub formă
EN

de garduri vii tunse (Buxus, Ligustrum, unele varietăţi de conifere de talie mică etc.).
Pe peluzele largi se plantează arbuşti de talie joasă, cu port dirijat. Pe măsură ce
AM

spaţiul verde se îndepărtează de axele centrale, vegetaţia devine de talie înaltă şi face legătura
lent cu cadrul natural, regăsindu-se în masive de-a lungul axelor compoziţionale secundare.
Apa este un element cu importanţă deosebită în stilul geometric şi este redată, fie prin
EX

bazine cu margini cât mai regulate, fie prin fântâni arteziene cu sau fără jeturi de apă, bogat
ornamentate cu elemente artistice sculpturale. Ca elemente auxiliare, în stilul geometric, pot fi
întâlnite bănci, scări şi balustrade, coloane, grote, grupuri statuare, lampadare etc.

5
 2. STILUL LIBER

Stilul liber (peisager, natural) a apărut între sec. X-XV în China şi Japonia, fiind prac-

22
ticat şi în prezent. Se foloseşte pentru terenuri cu relief variat (coline, dealuri, văi) sau pentru
terenuri întinse situate pe malurile unor întinderi de apă (lacuri, râuri, fluvii etc.).

20
Stilul liber este un stil romantic axat pe forme parţial-volumetrice libere, care include
variantele stilului chino-japonez şi anglo-american.
Stilul chino-japonez se caracterizează prin volume şi spaţii libere, neregulate, cu înfă-
ţişare naturală. Compoziţiile plantaţiilor, aleilor curbate şi a stâncilor au forme neregulate.
Construcţiile decorative sunt în formă de arc, chioşcuri şi pavilioane cu acoperişuri pitoresc

RA
conturate. Mărimile grădinilor sunt variate, de la cele miniaturale, în zonele muntoase şi până
la cele de dimensiuni mari situate la câmpie.
Stilul anglo-american se caracterizează prin alegerea artistică a formelor naturale,

TU
atribuind peisajului un aspect cât mai natural, punând în evidenţă varietatea reliefului, bogăţia
plantaţiilor, apa şi stâncile. Parcurile contemporane şi pădurile sunt parcuri de tip anglo-ame-
rican au scopul de a asigura atât odihna pasivă cât şi odihna activă a vizitatorilor.
UL
Principiile structurale ale stilului peisagistic se caracterizează prin faptul că simetria
este înlocuită cu echilibrul asimetric, aleile au un traseu sinuos, larg şi comod şi fac legătura
IC

între zonele mai îndepărtate şi clădiri.

Axele de perspectivă sunt închise de vegetaţie sau de forme pitoreşti de relief (stânci
LV

etc.). Intervenţia omului în amenajarea vegetaţiei nu este sesizabilă, speciile lemnoase orna-
mentale fiind preponderente şi plantate astfel încât să se armonizeze total cu cadrul natural, în
SI

grupuri unde se folosesc atât specii indigene cât şi exotice, care decorează prin port, flori sau
fructe. Lipsesc peluzele largi şi decoraţiunile florale cum ar fi mozaicurile şi arabescurile, ron-
dourile sau rabatele. Se regăsesc doar plante floricole perene amplasate în pete pe peluze sau
la marginea masivelor, având un contur sinuos.
Apa se amenajează sub formă de heleştee, lacuri cu maluri neregulate, cursuri cu trasee
EN

sinuoase, cascade, toate cu un aspect cât mai natural posibil.

Ca elemente ornamentale auxiliare se pot întâlni bănci amplasate izolat, statui, mine,
AM

morminte, temple etc.

Stilul liber (natural, peisagistic) se recomandă în cazul terenurilor cu relief variat (coline,
văi, dealuri), în cazul unor dumbrăvi şi păduri cu poieni sau pe terenuri întinse situate pe
EX

malurile unor ape.

6
 3. STILUL MIXT

Stilul mixt sau contemporan, se conturează în epoca modernă, odată cu apariţia grădi-

22
nilor orăşeneşti (sec. XVIII-XIX), adaptându-se noilor configuraţii ale spaţiilor citadine, mai
multe ca număr, dar mai restrânse ca suprafaţă. Stilul mixt se caracterizează prin combinarea

20
armonioasă şi unitară a elementelor şi principiilor de structură ale stilului geometric cu cele
ale stilului natural.
Acest stil se va utiliza la proiectarea spaţiilor largi (diferite tipuri de parcuri, zone de
agrement, spaţii verzi de cartier) unde este necesară prezenţa atât a unor zone riguros organizate,
cât şi a unor zone liniştite, mai apropiate de natură. În apropierea centrelor compoziţionale

RA
(clădiri, obiective culturale, sportive, artistice etc.) se va folosi stilul geometric, iar pentru zonele
mai îndepărtate ale spaţiului verde se va folosi stilul peisagistic.
Stilul mixt se recomandă pentru terenuri cu relief variat şi de preferinţă pentru terenuri

TU
pe care să existe suprafeţe naturale de apă.
Traseul căilor de circulaţie îmbină aleile geometrice, regulate, cu intersecţii rigide din
faţa edificiilor, cu traseul sinuos al aleilor şi potecilor din zonele naturale. Aleile principale
UL
conduc la obiectivele importante care pot fi reprezentate de o clădire principală, un pavilion, o
statuie sau o fântână. Aleile secundare sunt reprezentate de poteci de pământ, alei dalate,
IC

pătrunderi de peluze destinate practicării diferitelor jocuri. Intrările şi ieşirile vor asigura accesul
comod al fluxului de vizitatori în zona amenajată.
LV

Vegetaţia în apropierea intrărilor sau a clădirilor va fi reprezentată de forme scunde,

uneori tunse sau de arbori izolaţi, foarte decorativi. În zonele periferice şi laterale, vegetaţia
SI

va fi cea specifică stilului liber.

Apele se prezintă sub diferite forme: bazine, fântâni arteziene, mici căderi, cascade,
lacuri naturale, ape curgătoare.
Construcţiile ornamentale şi utilitare se constituie conform stilului specific adoptat în
diferite zone ale amenajării.
EN

Armonizarea celor două stiluri pentru a evita suprapunerea lor pe aceeaşi suprafaţă sau
alternanţa dinamică a acestora, precum şi conferirea unui caracter unitar, conduc la realizarea
AM

estetică valoroasă a amenajării în stil mixt.

EX

7
 FUNCŢIILE SPAŢIILOR VERZI
Zona plantată (spaţiul verde) ca zonă funcţională urbană, este suprafaţa în care se includ

22
elemente de vegetaţie naturale sau create, folosite în scopuri educative, igienico-sanitare, de
recreare şi agrement, estetice şi de protecţie.

20
Deşi fiinţa umană este o unitate indivizibilă, totuşi, în scop metodologic, se deosebesc
mai multe aspecte fundamentale, printre care, omul ca fiinţă biologică, afectivă, emotivă, inte-
lectuală, socială etc.
Pornind de la acest considerent, mediul exterior, sit-ul sau spaţiul verde, trebuie
proiectat sau amenajat în aşa fel încât să fie cât mai “funcţional”, adică să îndeplinească anu-
mite funcţii, cum ar fi: funcţia estetic-recreativă, funcţia sanitar-igienică, funcţia afectiv-emo-

RA
tivă, funcţia educativă, funcţia intelectuală, funcţia biologică şi funcţia socială.
FUNCŢIA ESTETIC-RECREATIVĂ a spaţiului verde se reflectă, pe de o parte, în efectele

TU
benefice resimţite de organismul uman prin activităţi în aer liber, iar pe de altă parte, în aspec-
tele de ordin plastic care apar în utilizarea vegetaţiei lemnoase şi floricole, prin combinarea
după reguli biologice, ecologice şi estetice a arborilor, arbuştilor, florilor şi gazonului.
UL
Spaţiile verzi realizează funcţia estetică a peisajelor prin faptul că ele pun în valoare
obiectivele arhitecturale, maschează aspectele inestetice şi totodată dau o valoare decorativă
IC

proprie peisajului prin formă, culoare, grupare.

Ca urmare a intensificării poluării chimice, fizice şi sonice, omul simte tot mai mult
LV

nevoia ca în timpul liber să evadeze în natură, în scopul refacerii capacităţii sale psihice şi
fizice, al relaxării, al destinderii, al recreării.
SI

Scopurile de bază ale recreării sunt: de destindere, divertisment, evadare. În spaţiile

verzi urbane, recrearea umană se realizează permanent. Aceasta poate fi de scurtă durată, în
zonele aglomerate, cum ar fi aliniamentele stradale sau scuarurile şi mai poate fi odihnă pasivă
sau activă, ca repausul pe o bancă sau o plimbare uşoară, realizate în grădinile publice sau în
cele de cartier, în grădinile botanice sau în parcuri. Alte forme de recreare, cum ar fi activităţile
EN

sportive, se pot manifesta în parcuri sportive.

Spaţiul verde contribuie enorm la confortul urban ca parte componentă a unui peisaj
urban optim, caracterizat de un raport echilibrat între construcţii, vegetaţie, căi de circulaţie.
AM

Frumuseţea spaţiilor verzi amenajate este amplificată pentru că frumosului natural i se

adaugă frumosul artistic, ultimul fiind rezultatul unei cunoştinţe creatoare, apreciat după criterii
estetice aparţinând unui sistem de gândire, iar efectul pe care îl produce asupra individului ţine,
EX

de asemenea, de domeniul esteticului.

Valoarea estetică este conferită de faptul că spaţiul verde este element activ ce leagă
atât arhitectura urbană de om, cât şi activitatea umană de soluţia arhitecturală a zonei. În acest
8
 context spaţiul verde este cel care conferă expresivitate artistică peisajelor arhitecturale, varie-
tate şi pitoresc.
FUNCŢIA SANITAR-IGIENICĂ a spaţiului verde se referă la acţiunea directă asupra

22
organismului uman prin crearea unor condiţii cât mai apropiate de nivelul optim şi anume:
micşorarea temperaturii ambiante, creşterea umidităţii relative a aerului, scăderea intensităţii

20
luminii directe sau reflectante, stimularea schimburilor de aer, şi, implicit oxigenarea şi puri-
ficarea aerului, reducerea curenţilor de aer.
S-a stabilit că un hectar de plantaţie intravilană absoarbe în 8 ore o cantitate de 8 kg
CO2, echivalentă cu cea expirată de 20 persoane în aceeaşi perioadă. Denumite şi “plămânii
oraşelor”, spaţiile verzi purifică aerul, înlăturând praful şi gazele nocive. Vegetaţia captează,

RA
în medie, vara, până la 50% din praful atmosferic, iar iarna până la 37%, având şi o remarca-
bilă capacitate de epurare microbiană a aerului, funcţionând ca o “barieră biologică”.
Fitoncidele emanate de stejar distrug bacilul dezinteriei, iar diferitele tipuri de stafilo-

TU
coci sunt afectaţi de fitoncidele emanate de arţar, castan, paltin, plop, salcâm, stejar, pin, tuia,
tisă. Un hectar de ienupăr, emană în 24 ore aproximativ 30 kg de fitoncide (o cantitate
UL
suficientă pentru distrugerea microorganismelor nocive din atmosfera unui oraş mare). Acţiunea
bactericidă este mai pronunţată la răşinoase faţă de foioase.
Ionizarea negativă a atmosferei este un alt aspect important al rolului pe care vegetaţia
IC

îl are în contextul funcţiei sanitar-igienice a spaţiului verde. Dintre speciile lemnoase, liliacul,
mesteacănul, plopul, salcia, salcâmul, stejarul şi majoritatea răşinoaselor sunt generatoare de
LV

ioni negativi.
Arborii şi arbuştii produc schimbări ale condiţiilor edafice determinând o creştere a
SI

cantităţii de humus din sol prin acumularea litierei, îmbunătăţesc structura şi permeabilitatea
solului, modifică raportul cationilor şi pH-ul.
Vegetaţia spaţiilor verzi poate acţiona ca o adevărată “barieră acustică”. Coroanele
arborilor şi tufele de arbuşti absorb aproximativ 26% din energia sonoră, contribuind la starea
de sănătate şi de confort urban; chiar şi gazonul poate diminua cu 6 dB intensitatea zgomo-
EN

tului. În general, în oraşele moderne, intensitatea maximă a zgomotului atinge 80-97 dB, faţă
de 50-65 dB înregistraţi în aşezările rurale.
AM

Speciile cu coronament larg, frunziş bogat, cum ar fi arţarul, teiul, fagul, carpenul, ste-
jarul sau călinul, contribuie în mare măsură la reducerea intensităţii zgomotului.
FUNCŢIA AFECTIV-EMOTIVĂ (psihică). Uneori omul simte nevoia de izolare sau anoni-
EX

mat, alteori de apropiere de semeni. De aceea, prin amenajarea spaţiilor verzi trebuie create con-
diţii corespunzătoare fiecărei stări afective. Alteori, omul simte nevoia de izolare sau de ano-

9
 nimat, alteori de apropiere de semeni. De aceea, prin amenajarea spaţiilor verzi trebuie create
condiţii corespunzătoare fiecărei stări afective.
Omul ca fiinţă se impresionează în faţa formelor expresive şi a frumuseţii, caută

22
instinctiv armonia şi repugnă dezordinea, urâţenia şi tot ce este ilogic. Gradul de armonie evi-
dentă sau de unitate a diferitelor elemente ale peisajului constituie nu numai o măsură a plă-

20
cerii provocate de noi, ci şi a calităţii pe care o denumim “frumuseţe”, definită ca relaţia armo-
nioasă şi evidentă dintre toate elementele obiectivului observat. Spaţiile verzi trebuie astfel
proiectate încât ele să trezească şi să stimuleze la vizitator sentimentul trăirii.
Prin însăşi forma coroanei, dispoziţia ramurilor, culoarea predominantă a florilor, fruc-
telor, scoarţei, nuanţele frunzelor, modul de grupare al speciilor, vegetaţia influenţează evident

RA
starea psihică. Acţionând asupra psihicului, spaţiile verzi pot stimula emoţiile stenice (bucurie,
voiciune), care tonifică şi fortifică activitatea organismului sau, reduc sau îndepărtează pe cele
astenice (îngrijorare, tristeţe, supărare, depresie), care slăbesc şi dezorganizează buna desfăşu-
rare a unor procese fiziologice.
TU
Modul de grupare al arborilor şi arbuştilor influenţează diferit starea psihică. De exemplu,
UL
un masiv constituit dintr-o singură specie arborescentă de mărimea I (molid sau brad) inspiră
sentimente de măreţie, de stimulare, în timp ce o pădure rărită de stejari în amestec cu specii
arbustive, distrag atenţia, creând o stare de relaxare. Grupurile de arbori şi arbuşti cu frunziş
IC

bogat se recomandă a fi folosite ca factor stimulator, dând expresia de claritate şi hotărâre, iar
grupurile formate din specii cu frunziş sărac, cu coroane transparente se utilizează ca factor
LV

conservant.
Culorile speciilor lemnoase şi floricole influenţează, de asemenea, sistemul nervos.
SI

Alegerea corespunzătoare a celor mai indicate culori, dă posibilitatea creării unor succesiuni
de tablouri de mare frumuseţe artistică, accentuării anumitor elemente şi umbririi altora, lun-
girii sau scurtării perspectivelor, îndulcirii sau adâncirii formelor de relief, creării unor impresii
de variaţie sau de uniformitate, de static sau dinamic etc. Culorile în spaţiile verzi determină
perceperea clară sau estompată a elementelor, a stabilirii unei armonii sau a contrastelor dintre
EN

ele etc.
FUNCŢIA EDUCATIVĂ. Prin educarea tinerelor generaţii, începând de la primele faze de
AM

instruire şcolară, spaţiul verde, vegetaţia, în general, şi în ultimă instanţă natura, pot deveni
obiectul petrecerii plăcute a timpului liber. Acest fapt va avea repercusiuni pozitive în atitu-
dinea faţă de mediul înconjurător a viitorilor adulţi şi în perpetuarea acestei atitudini la noile
EX

generaţii. În acest context nu este de neglijat rolul didactic şi educativ pe care îl au grădinile
botanice, parcurile dendrologice, rezervaţiile naturale şi parcurile naţionale.

10
 FUNCŢIA INTELECTUALĂ. Având în vedere că omul este o fiinţă care gândeşte şi înţe-
lege, fiecare tip de spaţiu verde trebuie proiectat în mod inteligent, luând în considerare acti-
vităţile ştiinţifice şi culturale ce se pot desfăşura: cunoaşterea florei, a faunei, audiţii muzicale,

22
vizionarea spectacolelor, lectură etc.
FUNCŢIA BIOLOGICĂ. La proiectarea spaţiilor verzi se va avea în vedere dimensiunile

20
corpului. Cel care proiectează un spaţiu verde se va gândi la omul în mişcare (pe jos sau într-un
autovehicul), având ochii la înălţime mai mult sau mai puţin constantă, la omul în repaus, la
omul care se joacă, mănâncă sau citeşte, în scopul stabilirii condiţiilor optime, cerute de fiecare
activitate şi a amenajării corespunzătoare a spaţiului.
FUNCŢIA SOCIALĂ. Amenajarea spaţiilor verzi face parte integrantă din viaţa socială a

RA
populaţiei unei zone, fiind generatoare de locuri de muncă, pe de o parte iar pe de altă parte
contribuie la imaginea socială a comunităţii respective.
FUNCŢIA UTILITARĂ ŞI DE PROTECŢIE. Din punct de vedere utilitar şi al protecţiei,

TU
vegetaţia poate fi folosită în următoarele scopuri: ameliorarea solurilor neproductive (vege-
taţia arborescentă şi arbustivă măresc cantitatea de humus cu 10%); fixarea terenurilor nisi-
UL
poase; asanarea terenurilor mlăştinoase; protejarea împotriva zăpezilor şi vânturilor; folosirea
unor specii ca materie primă pentru prelucrare.
IC
LV
SI
EN
AM
EX

11
 ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE SPAŢIILOR VERZI
1. Vegetația lemnoasă ornamentală;

22
2. Vegetația floricolă;
3. Gazonul;

20
4. Rețeaua de circulație;
5. Construcții utilitare şi decorative;
6. Apa în spațiile verzi;
7. Instalații tehnico‐edilitare (utilități).

Spaţiile verzi sunt constituite din elemente naturale şi artificiale asociate armonic şi

RA
unitar în ansambluri bine definite pe baza unor reguli de compoziţie, conform stilurilor adop-
tate, astfel încât ele să corespundă din punct de vedere utilitar şi estetic.
În cadrul unui spaţiu verde, unele elemente constitutive trebuie să se regăsească obli-

TU
gatoriu (vegetaţia, reţeaua de drumuri), iar altele facultativ (construcţii utilitare şi decorative,
apa ca element funcţional sau estetic etc.).
UL
Vegetaţia reprezintă elementul constitutiv principal al unui spaţiu verde. Aceasta este
reprezentată de trei categorii distincte de plante: specii lemnoase ornamentale, amenajările
IC

floricole şi suprafeţele gazonate.

LV

1. VEGETAŢIA LEMNOASĂ ORNAMENTALĂ

Vegetaţia lemnoasă constituie un element de o importanţă deosebită, contribuind la
SI

înfrumuseţarea peisajului prin bogăţia culorilor florilor, frunzelor şi fructelor, oferind nume-
roase posibilităţi pentru exprimarea volumetrico-spaţială, formând o întreagă gradaţie, de la
plantele dense, compacte până la cele străvezii, uşoare. Comparativ cu speciile floricole, vege-
taţia lemnoasă, pe lângă valoarea decorativă, îndeplineşte şi multiple funcţii sanitare.
EN

Clasificarea speciilor lemnoase ornamentale: - Arbori

- Conifere
- Arbuşti
- Foioase
- Liane
AM

Arborii = dezvoltă o tulpină puternică, înaltă, formată din trunchi şi coroană, depăşind
de obicei înălţimea de 7 m
Arbuştii = înălţimea de până la 7 m, având de regulă mai multe tulpini pornite de la
EX

suprafaţa solului sub formă de tufă

12
 Liane = Plantele urcătoare (agăţătoare) = au mai multe tulpini care nu se menţin în
poziţie verticală, fiind adaptate la creşterea pe diferiţi suporţi de care se fixează cu ajutorul
rădăcinilor adventive, cârceilor sau ca urmare a creşterii volubile

22
DISPUNEREA VEGETAŢIEI LEMNOASE ORNAMENTALE

20
Modul de amplasare şi combinare a speciilor lemnoase ornamentale contribuie în final
la realizarea aspectului estetic şi sanitar al unui spaţiu verde. În acest sens, vegetaţia lemnoasă
poate fi dispusă izolat sau grupat.
Dispunerea IZOLATĂ se referă la exemplarele amplasate solitar, reprezentate în prin-

RA
cipal de specii care decorează prin port, înflorire bogată şi frumoasă, fructificaţii deosebite,
scoarţă diferit colorată. Aceste exemplare se recomandă să fie amplasate pe peluze, în colţuri
liniştite, la intrarea într-un spaţiu verde, lângă clădiri. De asemenea, unele specii pot fi folosite

TU
la marginile masivelor care servesc drept fundal (recomandându-se aceleaşi specii care se
regăsesc şi în masiv) sau pentru închiderea unor perspective (Platanus acerifolia, Populus alba,
UL
Tilia tomentosa, Aesculus hippocastanum, Magnolia kobus).
Pentru decorul apelor se pot folosi ca exemplare solitare specii ca Taxodium distichum,
Salix alba vitelina, Fraxinus excelsior, Alnus glutinosa.
IC

Dispunerea GRUPATĂ a speciilor lemnoase prezintă mai multe variante şi anume:

LV

dispunerea în rânduri, curtina, labirintul, garduri vii, grupuri, boschete, pâlcuri şi masive.
Dispunerea în rânduri se utilizează cel mai frecvent pentru aliniamente stradale (pie-
tonale), rutiere sau la marginea bulevardelor. Cel mai des se întâlneşte dispunerea pe un singur
SI

rând şi mai rar dispunerea speciilor pe mai multe rânduri. Rândul poate fi alcătuit dintr-o singură
specie plantată la distanţe egale (ritm static) sau poate fi format din specii diferite în ceea ce
priveşte forma coroanei, talie, culoarea frunzelor (ritm dinamic).
În ţara noastră se folosesc pentru acest tip de dispunere a vegetaţiei lemnoase urmă-
torii termeni: "rând de arbori" pentru plantaţiile constituite dintr-o singură specie, cu distanţe
EN

egale între exemplare, care prin uniformitatea lor creează un ritm elementar simplu; "plantaţii
de aliniament"; "fâşii plantate"; "perdele forestiere de protecţie".
AM

Pentru ameliorarea condiţiilor de mediu, precum şi din considerente estetice, căile de

circulaţie trebuie să fie însoţite, atât în cuprinsul localităţilor cât şi în afara acestora de
plantaţii de diferite categorii, de la simple aliniamente de arbori, până la fâşii de spaţii verzi
EX

cu lăţimi diferite, în funcţie de caracterul şi importanţa arterei. În condiţiile creşterii traficului

rutier şi deci a poluării aerului, precum şi din necesităţi de umbrire, se consideră că prin

13
 studiile de sistematizare urbană trebuie să se asigure condiţiile de plantare cu arbori pe aproxi-
mativ 60% din numărul total de străzi în oraşele de câmpie şi 40% în cele de munte.

22
20
RA
Dispunerea arborilor în aliniamente stradale (rutiere)

TU
Inconvenientele şi obiecţiile legate de aliniamentele de arbori (spargerea pavajului,
pătrunderea sistemului radicular în conductele subterane, deranjarea cablurilor aeriene de către
UL
coroanele şi ramurile arborilor) pot fi evitate printr-o alegere corectă a speciilor şi respectarea
normelor de plantare.
IC

Factorii care determină tipul de plantaţie de aliniament sunt: lăţimea şi compartimen-

tarea străzii, intensitatea circulaţiei rutiere şi pietonale, înălţimea clădirilor, cadrul arhitectural
LV

al străzii.
În funcţie de numărul de rânduri din care este realizat, aliniamentele pot să fie:
- aliniamente cu un singur rând de arbori (cel mai frecvent întâlnit);
SI

- aliniamente cu mai multe rânduri de arbori (2-4, mai frecvent 2);

- aliniamente de garduri vii continue;
- aliniamente mixte de arbori şi gard viu.
Dispunerea plantaţiilor de aliniament se poate face: pe ambele laturi ale străzii; unilateral
EN

(în cazul trotuarelor asimetrice sau a străzilor înguste); pe laturile şi pe fâşiile de compartimentare
a arterei de circulaţie; sub formă de aliniament dublu sau multiplu, situat central; sub forma a
două aliniamente simple separând 3 căi de circulaţie.
AM

Liniile de arbori din cuprinsul unei străzi sunt, de regulă, constituite de aceeaşi specie,
în timp ce pe arterele lungi se poate schimba specia la intersecţii sau la schimbarea direcţiei,
iar pe cele largi, cu mai multe rânduri de arbori, în aliniamentele centrale se pot planta specii
EX

diferite faţă de cele laterale. Lăţimea minimă a trotuarelor pe care urmează a se planta alinia-
mente de arbori trebuie să fie de 3 m.

14
 Distanţele de plantare dintre arbori trebuie să fie egale, cu excepţia unor situaţii obli-
gatorii (intrări carosabile, curbe, încrucişări de străzi) în care, pentru mărirea vizibilităţii, dis-
tanţele se măresc. În funcţie de dezvoltarea speciei utilizate în aliniament, se recomandă ca

22
distanţele de plantare să fie cuprinse între 3-12 m (2/3 din lăţimea maximă), astfel în momen-
tul dezvoltării lor maxime între coroanele arborilor maturi să mai rămână un spaţiu liber de

20
cel puţin 1 m. Faţă de clădiri, distanţa arborilor trebuie să fie de minimum 2-5 m, iar faţă de
partea carosabilă de minim 1 m. Alte elemente restrictive de care se va ţine la proiectarea şi
executarea plantaţiilor de aliniament sunt distanţele minime faţă de instalaţiile subterane (cabluri
electrice, ţevi şi conducte pentru gaze, aliniamente cu apă, canalizare, termoficare) fixate la 2
m pentru arbori şi 1,5 pentru arbuşti.

RA
Aleea reprezintă un drum rutier sau pietonal, încadrat de ambele părţi cu arbori şi
arbuşti plantaţi pe unul sau două rânduri.
Bulevardele sunt denumite benzi de vegetaţie din lungul magistralelor de transport,

TU
utilizate pentru circulaţia pietonilor şi pentru odihnă temporară. Cel mai frecvent se întâlnesc
două tipuri de bulevarde: primul, care separă partea carosabilă în două benzi de circulaţie de
UL
sens contrar şi cel de-al doilea, lateral, care separă partea carosabilă de construcţiile de locuinţe
sau industriale.
În afara localităţilor, aliniamentele sau plantaţiile rutiere sunt constituite de unul sau
IC

mai multe rânduri de arbori şi au rolul de a atenua viteza vântului, de a umbri şi marca
drumul, contribuind totodată la înviorarea şi înfrumuseţarea peisajului.
LV

Pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, plantaţiile rutiere de arbori se fac la o

distanţă de cel puţin 2,25 m de la marginea platformei, iar pe laturi se plantează numai arbuşti.
SI

Pentru evitarea monotoniei, în aliniamentele uniforme constituite dintr-o singură specie se

introduc la intervale de 500-1000 m grupuri constituite din alte specii, cu talie, port şi colorit
diferit. Pentru asigurarea vizibilităţii nu se plantează cu arbori partea interioară a curbelor,
intersecţiile, bifurcaţiile şi trecerile denivelate, care se amenajează cu gazon sau flori. Distan-
ţele de plantare variază în acest caz între 2,0-4,0 m până la 20 m şi depind de viteza de creş-
EN

tere a speciilor plantate şi de categoria de drum.

Labirintul este o curtină străbătută de o reţea densă şi întortocheată de alei. Labirintul
AM

ca element decorativ este mai rar utilizat datorită instalării sale mai dificile şi o întreţinere mai
pretenţioasă.
Perdelele de protecţie sunt culturi de arbori şi arbuşti în formă de benzi cu lăţimi
EX

variabile în funcţie de protecţie pe care urmează să o îndeplinească. Pentru protecţie

localităţilor sau a unor obiective industriale împotriva vântului, prafului, fumului, emanaţiilor
toxice şi zgomotului, se folosesc aşa numitele perdele absorbante. Ele se amplasează la

15
 distanţa de cel puţin 40-50 m de la localităţile sau obiectivele industriale protejându-le în
acest fel de acumulările de zăpadă. Perdelele absorbante se instalează sub forma unor centuri,
late de 40-100 m, constituite din specii longevive, cu port înalt, cu înrădăcinare profundă,

22
rezistente la vânt şi noxe. Perdelele de protecţie se folosesc şi la protecţie căilor de comunicaţie
(drumuri, căi ferate) în scopul evitării înzăpezirii.

20
Gardurile vii sunt formate din specii arbustive (conifere sau foioase) dispuse pe unul,
două sau mai multe rânduri, urmărind un traseu liniar drept sau sinuos şi poate fi format dintr-o
specie sau mai multe specii.
În funcţie de anumite criterii, gardurile vii se pot clasifica astfel:
a. După modul de conducere:

RA
¾ libere (netunse), sunt forme caracterizate prin faptul că intervenţia omului lipseşte,
adică nu se fac tăieri, iar plantele sunt lăsate să crească liber. Pot fi formate din specii:
- decorative prin frunze: Cornus sp., Ligustrum etc.;

TU
- decorative prin flori: Spiraea, Forsithia, Phyladelphus;
- decorative prin fructe: Pyracantha, Calicarpa etc.
UL
¾ tunse (geometrice sau conduse), sunt elemente ale spaţiilor verzi care se formează şi
sunt întreţinute prin tăieri, fiind conduse sub diferite forme geometrice (pătrat, dreptunghi,
trapez). Pentru acest tip de dispunere se recomandă în special plantele decorative prin frunziş
IC

des şi persistent (Taxus baccata, Buxus sempervirens) sau frunziş caduc (Ligustrum sp., Cornus
sp.) şi mai rar speciile decorative prin flori sau fructe, deoarece acestea prin tăieri repetate îşi
LV

redus simţitor capacitatea de înflorire şi fructificare.

b. După înălţime: joase (pitice) = 0,3-0,5 m (borduri); mijlocii = 0,5-1,0 m; înalte >1,0 m.
SI

c. După scopul urmărit (destinaţie):

¾ decorative reprezentate de specii cu flori şi fructe remarcabile, cu lujeri subţiri şi
aparat foliar foarte bogat. Pot fi formate dintr-o singură specie sau o combinaţie între diferite
specii, realizând un gard viu în trepte şi cu o succesiune a perioadei de înflorire.
¾ de camuflare, pentru mascarea unor obiective inestetice, constituite din specii arbus-
EN

tive sau arborescente cu înălţimi diferite, frunziş bogat, persistent, cu ramificare cât mai aproape
de sol.
AM

¾ de protecţie, formate în principal din specii arbustive cu ghimpi, ţepi şi spini, creş-
tere sub formă de tufă largă, cu lăstărire puternică (Berberis, Pyracantha, Gleditschia, Robinia).
Gardurile vii au scopul, în primul rând de a conferi o anumită structură spaţiului verde.
EX

Mai mult ele apără de zgomotul străzii şi protejează de privirile indiscrete, atunci când au o
anumită înălţime. În localităţile urbane, gardurile vii reţin praful şi reduc zgomotele, permit

16
 organizarea spaţiului, dirijează circulaţia pietonală, conturează desenele florale sau creează
fondul pentru alte elemente compoziţionale.
Pereţii sau zidurile verzi tunse sunt garduri vii înalte, folosite la încadrarea boschetelor

22
sau la realizarea unor compartimente verzi. Se realizează din plantaţii dese pe un rând sau pe
două rânduri de plante cu creştere compactă şi care permit tunderea.

20
Alegerea speciilor se face în funcţie de scopul urmărit şi de înălţimea gardului viu.
Pentru gardurile vii cu rol decorativ se aleg specii cu flori şi fructe remarcabile, cu lujeri subţiri
şi aparat foliar foarte bogat. Gardurile vii folosite pentru mascare (camuflare) sunt constituite
din specii cu înălţimi diferite, cu frunziş bogat, cu ramificare aproape de sol. Pentru protejare
sunt preferate speciile cu ghimpi şi spini, cu coroana bogată.

RA
Grupurile de arbori şi arbuşti ocupă ponderea cea mai mare în amenajările spaţiilor
verzi şi de aceea trebuie să se acorde o atenţie deosebită în modul de grupare şi dispunere
ţinându-se cont de talia speciilor, forma coroanelor, contrastele cromatice ale frunzelor, florilor

TU
şi fructelor. Grupurile sunt formate dintr-un număr de 2-9 exemplare dispuse la o distanţă de 3
ori diametrul speciilor la maturitate. Grupurile pot fi alcătuite dintr-o singură specie sau mai
UL
multe specii (două-trei), fie numai conifere sau foioase, fie din combinarea acestora.
În amestecurile dintre răşinoase şi foioase se obţine un efect estetic deosebit prin ampla-
sarea foioaselor în prim plan, proiectându-se pe fundalul închis al coniferelor, fondul mai des-
IC

chis al foioaselor.
Regula de bază pentru proiectarea şi amplasarea exemplarelor într-un grup este ca
LV

axa imaginară care uneşte plantele să nu treacă decât prin 2 exemplare.

Grupurile pot fi omogene, alcătuite dintr-o singură specie sau heterogene, formate din 2-3
SI

specii sau varietăţi diferite (fie numai arbori sau numai arbuşti, fie unul sau mai mulţi arbori din
aceeaşi specie grupaţi cu câţiva arbuşti.
EN
AM
EX

Reguli de amplasare a exemplarelor în grup

17
 Boschetul este o variantă a grupului, definit ca masiv dens de arbori sau arbuşti, încon-
jurat de un gard viu sau reprezintă un spaţiu retras de formă geometrică, mărginit din toate părţile
de pereţi verzi din plantaţii dese, tunse de o manieră specială. Plantarea arborilor şi arbuştilor în

22
boschet se face des, pe contururi regulate sub forma unuia sau mai multor rânduri paralele.
Plantele din fiecare rând se plantează în fâşii late de 70-100 cm.

20
Boschetele sunt formate dintr-un număr mai mare de 11 exemplare, dispuse inelar cu
scopul realizării unui spaţiu liniştit, destinat odihnei. Aceste modalităţi de grupare a vegetaţiei
fac trecerea de la grupuri la masive şi sunt constituite din una sau mai multe specii.
Amenajările pe verticală, reprezintă un tip aparte de amplasare a vegetaţiei lemnoase
în spaţiile verzi. Aceste amenajări se realizează exclusiv cu specii lemnoase agăţătoare şi volu-

RA
bile (liane) şi sunt condiţionate de existenţa unor mijloace de susţinere cum sunt: arbori, supor-
turi special construite (pergole, treaje etc.), ziduri, garduri, umbrare, chioşcuri.
Acest tip de amenajare se utilizează pentru decorarea pe verticală a pereţilor, clădirilor,

TU
coloanelor, stâlpilor sau pentru mascarea unor elemente inestetice.
Masivul se compune din una sau mai multe specii arborescente şi arbustive dispuse
UL
mai mult sau mai puţin compact. Sunt amplasate la periferia amenajărilor şi au rol de protecţie
împotriva poluării sau de a masca unele zone inestetice.
În general, într-un masiv ponderea coniferelor este de 30-35%, iar cea a foioaselor de
IC

70-65%. Speciile de la marginea masivului trebuie să prezinte port frumos, înflorire bogată,
cromatică diferită a frunzelor. Aspectul estetic al masivului poate fi îmbunătăţit prin ampla-
LV

sarea unor plante agăţătoare (Clematis, Hedera, Lonicera, Partenocissus, Tecoma, Wisteria,
Aristolochia etc.).
SI
EN
AM
EX

18
 2. VEGETAŢIA FLORICOLĂ
Speciile floricole prin formă, frunze şi mai ales prin flori, realizează un decor temporar,

22
constituind elementul principal al varietăţii zilnice a unui spaţiu verde, contribuind la reali-zarea
aspectului estetic al unei amenajări, prin crearea unui climat de relaxare şi odihnă.

20
Spaţiile verzi în care se regăsesc plantele floricole sunt mai decorative, iar încăperile mai
intime, variabilitatea formei şi culorii oferind o ambianţă plăcută.
DISPUNEREA VEGETAŢIEI FLORICOLE
Dispunerea vegetaţiei floricole trebuie făcută astfel încât aceasta să se integreze în
peisaj şi să coreleze organic cu celelalte elemente, contribuind la unitatea compoziţiei. Diver-
sitatea în unitate se realizează ulterior prin schimbarea asociaţiilor de plante floricole.

RA
La amplasarea speciilor floricole se va ţine seama de caracterul soluţiei arhitecturale a
clădirilor şi anume dimensiunile, culoarea şi particularităţile lor funcţionale. De exemplu:

TU
¾ în incinta şcolilor se preferă specii care înfloresc toamna, imprimând astfel un caracter
festiv începerii anului şcolar;
¾ instituţiile de stat, aşezămintele culturale de mare importanţă impun o decorare fas-
UL
tuoasă, cu flori în preajma lor;
¾ lângă obiectivele vizitate seara (teatre, restaurante, grădini de vară) se amplasează
IC

specii floricole care se deschid sau care au miros plăcut seara (Nicotiana, Mirabilis etc.);
¾ în zone comerciale, cinematografe, frecventate de o populaţie numeroasă pe parcursul
LV

întregii zile, se amenajează partere cu flori şi gazon.

Speciile floricole pot fi dispuse izolat sau în grupuri. Ca specii care se pretează pentru
SI

amplasarea izolată se preferă plantele înalte cu tulpini ramificate, cu frunze mari şi flori nume-
roase, dispuse în inflorescenţe ce pot fi uşor remarcate. Majoritatea speciilor se folosesc în
grupuri care pot avea diferite forme geometrice şi contururi sinuoase sau libere.
După forma şi dimensiunile unei suprafeţe amenajate cu flori, acestea pot fi dispuse
sub formă de rond, rabat, platbande, arabesc, mozaic, parter, pete sau covoare.
EN

Rondoul este reprezentat de o suprafaţă de formă geometrică regulată, uşor înălţată de

la suprafaţa solului, amenajată cu specii floricole anuale sau de mozaic şi poate fi o amenajare
de sine stătătoare sau poate face parte dintr-un parter, alături de borduri, rabate, arabescuri.
AM

Rondoul se realizează din una sau mai multe specii floricole care se asociază ţinând
cont de perioada de înflorire, culoare, înălţimea plantelor.
EX

Rabatul este o fâşie de teren de formă dreptunghiulară, cu lăţimea de circa un metru şi

lungime variabilă. Dacă lungimea este prea mare, rabatele pot fi întrerupte din loc în loc, la
distanţe egale, prin amplasarea unor conifere scunde, arbuşti tunşi, tufe de trandafiri, vase

19
 ornamentale, bănci, statui etc. De regulă, rabatele se folosesc pentru decorul clădirilor, a căilor
de circulaţie frecvent populate, teraselor, peluzelor.
Rabatele pot fi formate din una sau mai multe specii floricole dispuse în rânduri sau

22
după anumite desene. Atunci când se dispun în rânduri, plantele de talie joasă se plantează în
faţă, iar în planurile secunde se amplasează specii mai înalte

20
Platbanda este constituită din rabate înguste, plantate cu specii pitice sau tunse şi scoate
în evidenţă contrastul între gazon şi vegetaţia floricolă, conturând diferite trasee pe peluză
Bordura eprezintă o fâşie îngustă (20-40 cm) care delimitează parterele, rondourile şi
rabatele, nefiind o unitate de sine stătătoare, formată din specii de talie mică care suportă tunsul.
Mozaicurile şi arabescurile sunt suprafeţe amenajate de dimensiuni mai mici,

RA
compuse din specii floricole decorative prin flori sau frunze care suportă tunsul, de obicei de
talie mică, bogat ramificate, dispuse sub formă geometrică (mozaicul) sau sub formă stilizată
(arabescurile), imitând diferite contururi (frunze, flori). Sunt caracteristice stilului geometric

TU
şi se amplasează în faţa unor obiective deosebit de importante (clădiri, statui etc.), în centrul,
colţurile sau laturile parterelor, urmărindu-se realizarea unui efect deosebit. Având în vedere
UL
costul ridicat al unor astfel de amenajări (consum mare de forţă de muncă, investiţii mari pentru
înfiinţare şi întreţinere) aceste compoziţii se utilizează din ce în ce mai rar.
Parterul cuprinde toate elementele prezentate mai sus (rondou, rabat, plat-bandă,
IC

mozaic, arabescuri) şi este amplasat de-a lungul axelor principale ale unui spaţiu verde sau pe
bulevarde.
LV

Covoarele florale sunt suprafeţe de formă neregulată, cu contur sinuos folosite foarte
frecvent în amenajările moderne, formate de obicei din specii perene de diferite talii şi culori
SI

diferite. Se poate utiliza şi un amestec de plante anuale şi perene.

Petele florale sau grupurile, pot fi amplasate pe peluze, liber sau izolat sau pot fi
dispuse, în faţa unor grupuri de specii lemnoase ornamentale. Pentru realizarea de pete florale
se utilizează specii floricole de talie mijlocie care formează tufe cât mai compacte. Pentru
amplasarea izolată sau solitară a speciilor se recomandă utilizarea plantelor de talie mare, cu
EN

port viguros şi frunziş bogat, care să asigure un efect decorativ în afara perioadei de înflorire
prin eleganţa portului şi a frunzişului.
AM

Modul de dispunere a speciilor floricole este caracteristic fiecărui stil (geometric, liber,
mixt) adoptat în amenajarea unui spaţiu verde. Astfel, pentru stilul geometric sunt specifice
arabescurile, mozaicurile, parterele înflorate, iar mai recent se preferă rondurile şi rabatele.
EX

Pentru stilul liber sunt utilizate doar amenajările sub formă de pete şi covoare. Stilul mixt
foloseşte amenajările geometrice (ronduri, rabate, platbande) în jurul compoziţiilor centrale şi
petele şi covoarele pentru zonele periferice ale amenajării.

20
 3. GAZONUL

Un gazon reprezintă un element vital în majoritatea grădinilor şi amenajărilor, însă cât

22
de des se întâmplă să apreciem pe deplin funcţiunile pe care le îndeplineşte acesta ?
Gazonul (sin. peluză, covor vegetal) constituie un element de bază în amenajarea

20
spaţiilor verzi şi reprezintă o suprafaţă înierbată, mai mult sau mai puţin întinsă, compusă din
una sau mai multe specii de graminee (uneori leguminoase) care prezintă anumite particulari-
tăţi botanice şi care suportă tunderea, astfel încât suprafeţele gazonate pot fi menţinute la o
anumită înălţime prin lucrări de cosire (tundere).
Gazonul este mai mult decât „doar iarbă”. Textura, aspectul şi culoarea, la fel ca şi
valoarea practică şi ornamentală a unui gazon variază în funcţie de tipul de iarbă care creşte pe

RA
el. Amestecurile de iarbă cele mai potrivite pentru un anumit tip de gazon depind de climatul
şi poziţia spaţiului ce urmează a fi amenajat, dar şi de scopul pentru care se înfiinţează gazonul

TU
(funcţional sau pur şi simplu ornamental), precum şi de timpul şi munca care se acordă pentru
îngrijirea acestuia.
Un gazon frumos, mătăsos, de un verde smarald, constituie un element important pentru
UL
orice amenajare peisagistică. Acesta nu numai că scoate în evidenţă culorile strălucitoare ale
florilor sau altor plante, ci este şi odihnitor şi plăcut pentru ochi. În aceeaşi ordine de idei, un
IC

gazon prost întreţinut poate da un aspect inestetic unei amenajări, aspectul general fiind mult
diminuat dacă gazonul nu este la înălţime.
LV

Suprafeţele gazonate au cunoscut o extindere continuă şi foarte importantă în ultimele

decenii, când expansiunea urbană a impus găsirea unor soluţii de amenajare peisagistică în care
SI

prezenţa gazonului este de neînlocuit. Suprafeţele ocupate de gazon, în majoritatea categoriilor

de spaţii verzi ocupă cea mai mare parte din suprafaţa totală de amenajat (65-75%).
Prin culoarea sa verde şi prin suprafaţa întinsă, gazonul scoate în evidenţă atât clădi-
rile, cât şi toate celelalte elemente profilate sau plantate pe peluze. Verdeaţa proaspătă şi mătă-
soasă a unui gazon bine întreţinut este întotdeauna o privelişte plăcută. Verdele este o culoare
EN

deosebit de calmantă şi odihnitoare, adăugând o prospeţime deosebită decorului unei grădini. În

zilele toride de vară, gazonul poate avea un efect vizual de răcoare care poate fi foarte binevenit.
AM

Pentru mulţi specialişti, alternarea fâşiilor de verde închis cu cele de verde deschis, obţinute cu
ajutorul unei cositori la care se montează un rulou în partea din spate, duce la un aspect perfect.
Pe lângă faptul că el însuşi este foarte atractiv, gazonul scoate în evidenţă şi alte plante şi
EX

flori, asigurând un fundal neutru, pe care efectul culorilor strălucitoare poate fi văzut în între-
gime. O margine bogată în culori este de obicei mult mai plăcută şi mai eficientă atunci, când
lângă ea se află o zonă de iarbă verde, care asigură un contrast.

21
 Semănarea unui gazon sau chiar formarea acestuia din rulouri de gazon este mai ieftină
decât pavarea aceleaşi suprafeţe sau alte tipuri de amenajare. Cu toate acestea, chiar dacă chel-
tuielile de înfiinţare ale gazonului sunt mai puţin costisitoare, îngrijirea ulterioară a acestuia va

22
costa mult mai mult decât menţinerea unei suprafeţe pavate.
Cheltuiala „ascunsă” a menţinerii unui gazon subliniază importanţa planificării unui gazon

20
înainte de înfiinţarea acestuia. Este necesară o evaluare atentă atât a spaţiului destinat gazo-nului,
cât şi a timpului şi a resurselor financiare necesare anual pentru întreţinerea gazonului.
Aspectul verde şi luxuriant al unui gazon implică o atenţie şi o muncă deosebită, specia-
lizată. Iarba din care este format gazonul este o plantă vie şi, prin urmare, ca orice organism viu
are anumite cerinţe pentru a-şi păstra vitalitatea. Ca toate plantele vii, iarba va suporta să fie tratată

RA
necorespunzător doar pentru un timp, după care va începe să dea semne de suferinţă. Întreţinerea
gazonului nu este o activitate stresantă atâta timp cât verigile tehnologice şi munca destinată
pentru îngrijirea gazonului sunt bine planificate.

TU
Pe lângă rolul estetic şi decorativ, gazonul are o serie de beneficii ecologice cu influenţe
pozitive asupra mediului înconjurător, dintre care pot fi enumerate:
UL
- previne eroziunea solului şi îmbogăţeşte solul în substanţă organică, fiind totodată şi
un mijloc important de protecţie împotriva prafului;
- datorită fotosintezei plantelor din care este format, gazonul absoarbe bioxidul de carbon
IC

din atmosferă şi eliberează oxigenul purificând astfel aerul (60 m2 de gazon asigură oxigenul
necesar unei singure persoane pentru o zi întreagă);
LV

- iarba asigură o răcorire considerabilă a aerului în perioadele toride de vară (în zilele
fierbinţi de vară gazonul va fi cu -1°C mai răcoros decât pavajul de culoare închisă şi cu -10°C
SI

mai răcoros decât pământul gol);

- gazonul acţionează ca purificator pentru apă, filtrând elementele de contaminare din
apa de ploaie, reducând scurgerea.
EN
AM
EX

22
 4. REŢEAUA DE CIRCULAŢIE

CLASIFICAREA CĂILOR DE CIRCULAŢIE

22
Clasificarea căilor de circulaţie se face în funcţie de destinaţia traficului şi de ampla-

20
samentul acestora într-un spaţiu verde. Traficul poate fi pietonal, auto sau mixt. În acest context
se delimitează străzi, şosele, drumuri, alei carosabile şi pietonale, poteci, intrări şi ieşiri, spaţii
de odihnă, parcaje.
Intrările sunt amplasate la intersecţii de străzi sau în puncte vizibile. Cele principale
sunt însoţite de elemente de subliniere: un spaţiu degajat retras din fluxul de circulaţie al tro-
tuarului străzii, elemente construite (bazine, fântâni arteziene, oglinzi de apă, porţi ornamentale

RA
etc.) sau plantaţii ornamentale. Dimensionarea intrărilor se proiectează în raport cu importanţa
acestora. Cele principale trebuie să fie largi şi să permită crearea unei perspective în interiorul

TU
terenului. În frecvente cazuri, intrările sunt rezolvate geometric, cu partere decorate cu flori,
încadrate de plantaţii ornamentale.
Intrările principale în parcuri şi grădini se proiectează diferit în funcţie de amplasarea
UL
pe aliniamentul străzii sau pe colţurile terenului. Elementele de circulaţie cuprind:
- un spaţiu degajat, de formă regulată, proporţional cu importanţa intrării;
IC

- una sau mai multe alei de intrare;

- intrările secundare se realizează fără degajări, la limita terenului, pe direcţie perpen-
LV

diculară sau oblică.

Aleile dintr-un spaţiu verde pot fi sistematizate astfel:
SI

- după poziţionarea lor, aleile pot fi: de acces sau de intrare, intermediare, de centură;
- după importanţă şi funcţionalitate, aleile pot fi: principale, secundare, terţiare şi
periferice.
Aleile de acces sau de intrare care fac legătura între intrări şi reţeaua interioară de
circulaţie. Ele pot fi rectilinii sau uneori curbe, conducând către un punct de interes al com-
EN

poziţiei. Lăţimea lor se proiectează în funcţie de mărimea spaţiului şi importanţa intrării. În

spaţiile verzi publice, lăţimea acestora trebuie să fie de minim 5 m. În cazul unei circulaţii
pietonale intense, aleile principale de intrare pot avea lăţimi de până la 10 m sau se pot struc-
AM

tura cu mai multe căi paralele, de exemplu două alei echivalente încadrând un parter sau un
ansamblu de partere sau trei alei separate prin aliniamente de arbori, dintre care aleea mediană
este mai largă iar cele laterale îi sunt subordonate.
EX

Aleile intermediare reprezintă ponderea cea mai mare într-un spaţiu verde. Lăţimea lor
variază între 3 şi 6 metri, după importanţa traficului atribuit (alei principale sau secundare).
Acestora li se adaugă şi aleile terţiare sau de detaliu, a căror lăţime minimă este de 1-1,20 m.
23
 Aleile de centură sau periferice formează un traseu perimetral, cu funcţia de a extinde
parcursurile de plimbare şi de a reuni integral sau parţial accesele în interiorul spaţiului verde.
Aleile periferice realizează traseul de jur împrejurul spaţiului verde, urmărind, de obicei, con-

22
turul împrejmuirii.
În general este de dorit proiectarea unei circulaţii de centură căreia să i se asigure con-

20
tinuitatea. Pe unele suprafeţe întinse, configuraţia terenului şi a apelor, caracterul zonei limi-
trofe nu permit totdeauna realizarea unui inel periferic continuu a aleilor. Pe suprafeţe mai
mici, aleea periferică poate constitui traseul principal de circulaţie, asigurând parcursul cel mai
lung şi cuprinderea în câmpul vizual a celor mai mari dimensiuni ale terenului.
În proiectarea generală a circulaţiei într-un spaţiu verde trebuie să se realizeze o bună

RA
structurare a categoriilor de alei, o direcţionare şi dimensionare corespunzătoare funcţionalităţii
şi bunei orientări în teritoriu a vizitatorilor.
După forma traseului, aleile pot fi rectilinii, curbe, centrate sau sinuoase, asamblate în

TU
funcţie de maniera compoziţională adoptată şi de conexiunile necesare:
- alei rectilinii - au laturile paralele şi definesc, în general, compoziţii geometrice (se
UL
desenează prin translaţie cu riglă, teu, echere);
- alei curbe centrate - pot fi circulare, semicirculare sau arcuri de unghiuri diferite
(laturile se desenează cu compasul, arcuri concentrice);
IC

- alei sinuoase - au traseul în linii curbe libere cu deschideri variabile şi inflexiuni suc-
cesive, curbele şi contracurbele sunt racordate prin intermediul unei zone rectilinii care moti-
LV

vează schimbările de direcţie (configuraţia terenului, prezenţa unor obstacole naturale sau create,
vegetaţie, unele elemente constructive). Laturile aleilor nu sunt întotdeauna constant paralele, ci
SI

pot avea anumite lărgiri progresive (în cazul curburilor accentuate, schimbări de inflexiune,
amplasarea pe un traseu a unor zone staţionare pe bănci) (se desenează cu diferite tipuri de
florare şi cu linii flexibile (deformabile).
Intersecţiile aleilor trebuie să se facă sub unghiuri care nu incomodează traficul (se
evită unghiurile prea ascuţite). Fiind zone de aglomerare şi interferenţă a circulaţiei, intersec-
EN

ţiile se lărgesc corespunzător prin tăierea unghiurilor cu linii curbe de racord, care asigură o
tranziţie bună de pe o alee pe alta. În amenajările spaţiilor veri se întâlnesc mai multe tipuri de
AM

intersecţii şi anume:
- intersecţii simple cu racordul laturilor aleilor; în cazul birfurcărilor şi trifurcărilor,
racordurile se fac astfel încât axele aleilor să aibă acelaşi punct de origine; aleile care se
EX

intersectează sub formă de X sau de cruce trebuie să aibă axele continue; în cazul aleilor curbe
orientate tangent, în zona de intersecţie se păstrează cel puţin lărgimea aleii celei mai late;

24
 intercalarea unui element constructiv (clădire, bazin etc.) necesită o lărgire corespunzătoare, cu
păstrarea lăţimii fiecărei alei de o parte şi de alta a acestuia;
- intersecţii cu intercalarea unei insule de dirijare a circulaţiei: aceasta poate fi triun-

22
ghiulară, rotunjită sau cu forme alungite, în funcţie de poziţia aleilor şi necesităţile de fluidi-
zare a traficului;

20
- pieţe cu forme adecvate funcţionalităţii aleilor: în cazul pieţelor geometrice simetrice,
rectangulare (pătrate sau dreptunghiulare) sau circulare simetria se realizează în raport cu
axele aleilor şi punctele de intersecţie ale acestora. Mărimea pieţei se stabileşte în concordanţă
cu funcţia conferită (facilitarea circulaţiei, loc de staţionare pe bănci). Piaţa poate fi rezolvată
cu un element decorativ central sau mai multe dispuse simetric: bazin, fântână sau rond cu

RA
ornamentaţii de plante, cu respectarea concordanţei formelor şi cu realizarea corectă a propor-
ţiilor atât pe orizontală cât şi pe verticală.
Potecile sunt căile pietonale cele mai înguste (0,5-0,7 m) şi mai pitoreşti, care străbat

TU
anumite sectoare ale amenajării, conducând spre unele detalii ale compoziţiei sau elemente de
mai mică importanţă, plasate în poziţii mai retrase. Traiectoriile potecilor pot fi, de asemenea,
UL
rectilinii, curbe centrate şi foarte adesea, neregulat sinuoase. În amenajările clasice, potecile
sunt utilizate pentru subîmpărţirea anumitor partere, alcătuind astfel desene ornamentale ce
decupează covoarele de gazon ornate sau nu cu flori, borduri de buxus, bazine.
IC

Aleile carosabile sunt necesare pentru uz gospodăresc şi pentru servirea anumitor

obiective din cadrul parcurilor. Ele trebuie să aibă trasee scurte şi pe cât posibil, separate de
LV

aleile pietonale. Lăţimea minimă este de 6 metri pentru un drum carosabil cu sens dublu.
Parcajele interioare necesare în anumite cazuri, trebuie amplasate cât mai aproape de
SI

limitele terenului. Afluenţa vizitatorilor care folosesc mijloace proprii de deplasare impune
proiectarea de parcări în imediata vecinătate a spaţiului verde. Dimensionarea parcărilor se
face în funcţie de suprafaţa spaţiului verde şi de afluenţa vizitatorilor.
Spaţiile de odihnă pot fi repartizate chiar pe traseul unor alei, prin crearea la anumite
intervale a unor intrânduri laterale geometrice, pentru amplasarea unor bănci individuale sau
EN

în grupuri mici. Pe aleile sinuoase, acestea pot fi proiectate ca lărgiri ale aleilor sau ca
„buzunare”, înscriindu-se armonios în linia curbă. Spaţiile necesare pentru staţionare pot fi
AM

proiectate şi ca arii detaşate de alee propriu-zisă, prin intercalarea unor fâşii verzi de separaţie,
cu plante decorative de talie joasă. Mai ferite de zgomot şi de animaţia circulaţiei sunt spaţiile
amenajate în poziţii mai retrase, accesul fiind asigurat de alei de detaliu sau poteci. Acestea
EX

pot alcătui ambianţe agreabile şi reconfortante de unde se pot deschide privelişti către zonele
apropiate sau, dimpotrivă, vederile se limitează, conferind spaţiului mai multă izolare.

25
 5. CONSTRUCŢII UTILITARE ŞI DECORATIVE

Pe lângă vegetaţie, gazon şi reţeaua de circulaţie, spaţiile verzi cuprind diferite elemente

22
construite specifice care compun peisajul sau care răspund anumitor necesităţi funcţionale.
Unele construcţii decorative pot constitui piese importante de focalizare sau orientare a perspec-

20
tivelor (bazine, fântâni arteziene, pergole etc.). Altele au în primul rând un rol funcţiona, dar
trebuie să fie în acelaşi timp şi decorative şi să se integreze armonios în peisaj (scări, ziduri de
sprijin, vase ornamentale ş.a.). Materialele utilizate pentru construcţii, mărimile, formele în plan
şi în elevaţie sunt alese în concordanţă cu importanţa şi caracteristicile parcului în care sunt
amplasate.

RA
Atât construcţiile funcţionale cât şi cele decorative concură la efectele estetice ale întregii
amenajări, de aceea trebuie proiectate şi construite cât mai adecvat cu restul elementelor spa-
ţiului verde, pentru a crea unitatea în diversitate şi pentru a evita kitsch-ul.

TU
Dintre construcţiile utilitare şi decorative utilizate în amenajările spaţiilor verzi pot fi
menţionate: scările, podurile, balustradele, băncile, pergolele, treajele, arcadele, coloanele, sta-
UL
tuile, pavilioanele, chioşcurile, vasele decorative, jardinierele.
Scările se utilizează atunci când panta terenului este mare şi aleea nu se poate trata în
plan înclinat, trebuie să fie comode, să corespundă ritmului de mers al pietonului şi să asigure
IC

siguranţa folosirii (să nu fie prea abrupte sau alunecase). Traseul scărilor se adap-tează
configuraţiei terenului mai abrupt, prin schimbări de unghiuri în dreptul palierelor.
LV

Scările permit accesul în zone situate la variate diferenţe de nivel, dar se utilizează şi
doar pentru a crea o ambianţă pitorească, pentru a rupe monotonia sau uniformitatea traseului
SI

sau a zidurilor.
Materialele de construcţie şi designul acestora sunt variate, corelate cu ambianţa gene-
rală creată de stilul abordat. Pot fi utilizate scări simple, cu trepte joase şi late, scări cu traseu
simetric sau circular, scări rustice, confecţionate din piatră cioplită, scări sprijinite de ziduri
sau scări cu balustrade.
EN

Podurile şi podeţele necesare pentru traversarea unei văi sau a unei ape au atât un rol
funcţional cât şi unul estetic, fiind proiectate în corelaţie cu stilul abordat, relieful zonei şi
AM

mărimea suprafeţei de apă. Pot fi simple, rustice sau arcuite, cu balustrade ornamentale, construite
din diferite materiale (lemn, beton, metal, piatră). Uneori podurile pot fi amenajate doar din
pietre mari care traversează râuri reale sau iluzorii şi creează ambianţa renumitelor grădini
EX

orientale.
Balustradele sunt fie elemente ataşate podurilor, fie construcţii de sine stătătoare, ampla-
sate în zonele de popas, impuse de pante mai mari de 10-15% şi pot delimita diferite tipuri de

26
 terase sau însoţesc scările. Ele pot fi simple sau bogat ornamentate cu vase şi statui, aurite sau
vopsite, construite din diferite materiale (lemn, marmură, piatră, metal).
Băncile sunt destinate odihnei, fiind amplasate în zonele de unde se pot admira diferite

22
obiective, fie construite, fie naturale (perspectivele unei suprafeţe de apă, o fântână arteziană,
un colţ de peisaj amenajat cu vegetaţie lemnoasă sau decoraţiuni florale etc.). Pot fi amplasate

20
atât în locuri însorite cât şi la umbră, de cele mai multe ori ele având în spate o protecţie (gard
viu, arbuşti cu port pendul, masiv de arbuşti, zid ş.a.).
Numărul băncilor într-o amenajare depinde de tipul de spaţiu verde, fiind corelate cu
numărul de vizitatori. Băncile pot fi fixe sau mobile, cu sau fără spătar, confecţionate din diferite
materiale (lemn, metal, piatră, material plastic). Designul şi culoarea lor trebuie armonizate cu

RA
stilul şi peisajul înconjurător.
Pavilioanele şi chioşcurile sunt construcţii destinate adăpostirii vizitatorilor pe timp
nefavorabil. Sunt construite, de obicei din lemn şi se amplasează în zone retrase, ame-najate

TU
în stil peisagistic sau pe malurile apelor. Pot fi combinate cu pergole pentru a crea o atmosferă
romantică sau protectoare, mai ales în anotimpul cald.
UL
Pergolele sunt construcţii decorative realizate din stâlpi de lemn, piatră, cără-midă,
reunite la partea superioară prin elemente uşoare de legătură longitudinale şi transversale. Prin
aliniere în şiruri regulate, ele alcătuiesc galerii sau bolţi deasupra unor alei sau arii staţionare.
IC

Jardinere stradale şi vase decorative Jardinierele utilizate în spaţiile verzi sunt

utilizate pentru decorul spaţiilor de circulaţie, teraselor, scărilor, zidurilor etc., aducând un
LV

plus de culoare elementelor construite. Încastrate în construcţii sau mobilând anumite spaţii,
prin mărime şi formă ele participă la definirea volumetriei arhitecturale.
SI

Jardinierele sunt construite din diferite materiale (lemn, ciment, cărămidă, piatră ş.a.),
au forme simetrice sau asimetrice, dimensiuni şi adâncimi diferite. Adâncimile necesare sunt
de 30 cm pentru plante floricole şi 40-60 cm pentru specii arbustive pitice. Jardinierele pot fi
amplasate pe suprafeţe plane, deschise şi permit realizarea unor decoruri geometrice simetrice
sau asimetrice: aliniere în şiruri, grupări cu înălţimi diferite, etajare, suprapunere parţială etc.
EN

Jardinierele mai mici, mobile, pot fi realizate şi ca module asociate în diferite moduri, permi-
ţând o variaţie în decorul spaţiului respectiv.
AM

Vasele ornamentale utilizate pentru plantarea unor specii într-un spaţiu nutritiv relativ
limitat, sunt realizate din diferite materiale (ceramică, marmură, materiale plastice, metal etc.)
şi sunt utilizate pentru decorul unor puncte de mare interes ale unei amenajări (intersecţii de
EX

alei, intrarea sau ieşirea din clădiri, pe terase, de-a lungul scărilor, încastrate în garduri sau
balustrade decorative, de-a lungul aleilor sau chiar a străzilor).

27
 Piese de artă plastică, reprezentate de statui, monumente, obiecte de artă plastică din
metal ş.a. înnobilează adesea peisajul. Stilul lor de realizare, de la clasic până la modern,
adesea este în concordanţă cu caracterul ansamblului din care fac parte.

22
Mărimea şi forma diferitelor piese de artă plastică influenţează modul lor de amplasare,
central într-un spaţiu degajat sau lateral, în fundal, în raport cu direcţia dominantă de vedere.

20
O deosebită importanţă în amplasarea pieselor de artă o reprezintă dimensiunea acestora,
care trebuie foarte bine corelată cu dimensiunile spaţiului în care sunt amplasate. Ele pot fi
amplasate marginal pe aleile frecvent circulate sau ca ornamente ale pieselor de apă, contribuind
la ridicarea valorii estetice a acestora.
Echipamente pentru jocuri şi sport. În spaţiile verzi cu funcţie recreativă, amenajarea

RA
locurilor de joacă pentru copii implică dotarea acestora cu diferite obiecte şi instalaţii
specifice, alese în funcţie de grupele de vârstă: groapă de nisip, leagăn, cumpănă, topogan,
leagăne cu mişcare pendulară, leagăne-carusel, bazine de mică adâncime, bare meta-lice

TU
pentru căţărat, atârnat, târât, mici adăposturi, piste pentru patine cu rotile sau biciclete,
panouri din beton pentru desenat cu cretă etc. Toate aceste dotări trebuie să aibă o finisare
UL
bună, culori atractive dar nu stridente, să fie rezistente la folosire şi la intemperii, să fie uşor
de întreţinut şi să prezinte siguranţă în exploatare. Dispunerea lor în spaţiu se face în poziţii şi
la distanţe care să prevină accidentele.
IC

Pentru adolescenţi, tineri şi adulţi în spaţiile de recreare se impune necesitatea proiec-

tării unor spaţii destinate practicării diferitelor sporturi: terenuri de tenis, volei, baschet, mese
LV

de tenis, piste etc. Terenurile de sport (tenis, volei, baschet, handbal) se proiectează la dimen-
siuni specifice fiecărei discipline sportive. Pentru folosinţă publică, se recomandă terenuri de
SI

sport multifuncţionale, dimensionate la 20 x 40 m sau 25 x 50 m. Platformele destinate sportu-

rilor de vară, iarna pot fi transformate în patinoare artificiale. Pentru a nu afecta valoarea este-
tică a unei amenajări şi pentru a crea o ambianţă plăcută se exclud panourile publicitare.
EN
AM
EX

28
 6. APA ÎN SPAŢIILE VERZI

22
Oricum ar fi, naturală sau artificială, apa înfrumuseţează orice grădină. Când este liniş-
tită şi plană, este un rai de relaxare care produce reflecţii încântătoare, când se mişcă, mai ales

20
sub forma unei fântâni sau cascade, aduce vitalitate, strălucire şi sunet. În zilele călduroase dă o
răcoare binefacătoare, ca în mijlocul iernii să se transforme într-un patinoar natural. Apa repre-
zintă şi habitatul unei palete largi de plante care nu ar putea creşte în alt spaţiu din grădină.
Mulţi consideră apa ca ingredient esenţial în designul grădinii. Oricum, în diferitele forme apa
poate fi un câştig în orice grădină din diferite privinţe. Dacă este necesar poate să înlocuiască
peluza, asigurând un centru nemişcat şi calm.

RA
În grădină marginile unui luciu de apă pot însemna un spaţiu deosebit prin efectele ce se
pot crea cu plante specifice, iubitoare de apă şi nu neapărat submerse. Apa mişcătoare, sub
forma unei căderi sau a unei fântâni arteziene poate aduce un punct de interes şi poate anima un

TU
colţ de grădină mai puţin reuşit. Un iaz aduce de asemeni oportunitatea de a te bucura la vederea
vieţii acvatice la fel de bine ca mireasma florii de lotus şi frumuseţea frunzelor de nuferi.
UL
7. INSTALAŢII TEHNICO-EDILITARE (UTILITĂŢI)
IC

Alimentarea cu apă. În amenajările peisagiste, în funcţie de caz se prevăd instalaţii de

LV

udare, de folosire a apei în scopuri ornamentale (bazine, fântâni) şi pentru apă potabilă.
Sistemul de drenaj. În anumite situaţii, mai ales pe terenuri umede, cu substrat de argilă,
SI

pentru evacuarea apei în exces din interiorul solului, este necesară existenţa unei reţele de
drenaj, amenajare de care se ocupă specialistul în îmbunătăţiri funciare.
Instalaţia electrică. Iluminarea spaţiului verde are în principal un rol funcţional: înles-
neşte vizitarea în orele când lumina naturală este insuficientă şi în plus conferă un anumit grad
de securitate pentru vizitatori şi pentru unele dotări.
EN

Iluminarea decorativă poate fi directă, îndreptată către volumele sau obiectele care se
doresc a se valoriza (construcţii, masive vegetale, arbori, fântâni, piscine etc.), sau utilizată
indirect când se dispune de o suprafaţa reflectantă de dimensiuni suficiente. În orice caz fântâna
AM

luminoasă se va ascunde şi nu se va aşeza într-o poziţie care sa permită vizualizarea directă de

către observator.
EX

29
 PRINCIPALELE CATEGORII DE SPAŢII VERZI

22
Scuarurile

20
Grădinile (publice, botanică, de trandafiri - rozariul, zoologică, privată, grădini
alpine)

Parcurile publice şi sportive

Pădurea parc şi pădurea de agrement

RA
Parcul naţional, Parcul natural, Rezervaţia naturală, Rezervaţia peisagistică,

TU
Monumentele naturii

Spaţiile verzi aferente arterelor de circulaţie (plantaţiile de aliniament, fâşiile,

UL
plantaţiile de tip perdea, spaţii verzi cu profil utilitar şi de protecţie)

Alte categorii de spaţii verzi (spaţii verzi destinate recreării copiilor, spaţii verzi
IC

aferente diferitelor instituţii)

LV
SI
EN
AM
EX

30