Agroturismul si turismul rural

Turismul rural
Fenomenul turismului rural nu este unul nou. Dorinta de expansiune si
petrecere a timpului liber si a vacantelor la "tara" constituind preocupari
vechi mai ales ale impatimitilor de natura. Nou este modul in care a evoluat
aceasta forma de turism atat cantitativ cat si calitativ in ultimele decenii, el
tinzand sa devina un fenomen de masa.

Aceasta forma de turism s-a dezvoltat, valorificand caracteristicile deosebit

de favorabile celor trei elemente principale ce concura la infaptuirea actului
turistic:

 Spatiul rural (vatra si mosia satului) ca suport al procesului de vietuire

si derulare a activitatilor specifice;
 Populatia rurala ca element al perenitatii de veacuri a obiceiurilor si
traditiilor populare ale satelor, factor al transformarii mediului natural,
a resurselor locale;
 Produse naturale (bogatii naturale) care satisfac cerintele personale si
pe cele ale ofertei turistice, destinate persoanelor care vin in ospetie.

Turismul rural cuprinde activitatea turistica propriu-zisa (cazare,

pensiune, circulatie turistica, derulare de programe, prestare de servicii
de baza si suplimentare)- activitati economice (predominant agricole
dar si practicarea unor ocupatii traditionale) precum si modul de
petrecere a timpului liber, pentru cei ce solicita acest tip de turism.
Turismul se dezvolta in mediul rural in stransa corelatie cu economia
locala, ceea ce conduce la interdependenta dintre aceste doua laturi.

Dezvoltarea turismului rural a produs mutatii importante in viata satelor,

cu deosebire a celor care dispun de o oferta turistica importanta, aducand
elemente noi privind:

 valorificarea resurselor proprii specifice (balneare, naturale,

vitipomicole, cinegetice, gastronomice, artizanale, etnografice si
folclorice);
 transformari in plan edilitar si al dotarilor prin aparitia unor constructii
specifice (ferme agroturistice, pensiuni), puncte de informare, brutarii,
unitati de deservire (magazine, posta), amenajari pentru sport si
echitatie, echipamente igienico-sanitare;
 modificari ale structurii culturilor agricole si ale septelului, in
concordanta cu satisfacerea cerintelor turistice in plan gastronomic;
  evitarea procesului de depopulare rurala prin aparitia unor solutii noi
de ocupare a fortei de munca, mai ales in localitatile rurale, in care
turismul se poate practica tot timpul anului;
 dezvoltarea micii industrii rurale de valorificare primara a produselor
agricole si revitalizarea mestesugurilor specifice zonei rurale;
 valorificarea resurselor de apa locale in scopuri energetice si, mai ales
pentru piscicultura;
 abordarea unor solutii echilibrate privind dezvoltarea viitoare a
sectorului agricol, zootehnic, silvic si agroturistic;
 combaterea poluarii mediului prin eliminarea surselor si conservarea
pe aceasta cale, a unor conditii de viata optime in zonele agroturistice;
 creearea unor noi surse de venit in bugetele familiale, inclusiv prin
dobandirea unor facilitati financiare privind investitii noi pentru turism
sau extinderea celor existente.

Turismul rural se bazeaza, in majoritatea tipurilor de primire existente,

pe dotarile ce se regasesc, in mare parte, in proprietatea privata a locuitorilor
din spatiul rural, participanti (in calitate de prestatori) la activitatile turistice.

Reteaua turismului rural prezinta cea mai buna organizare in cadrul

statelor Uniunii Europene. Aceasta datorita:

 conditiilor de organizare create;

 a organismelor neguvernamentale nationale si internationale existente;
 sprijinul primit din partea statului (credite pe termen lung, cu dobanda
de 3-5% - Franta, Germania, Austria- scutite de impozit pe activitatea
turistica, sprijin logistic, formare de cadre si indrumare), a UE, prin
intermediul programelor PHARE;
 experientei castigate si dorintei de perfectionare manifestate
permanent ( Nistoreanu, 1999).

In general, in domeniul turismului practicat in mediul rural, se utilizeaza in

mod frecvent o terminologie diversa, dominata, in principal, de cele trei
notiuni: agroturism, turism rural, ecoturism.

Agroturismul
 Agroturismul este definit prin deplasarea unor persoane intr-o
localitate rurala nepoluata, asezata intr-o zona pitoreasca, finalizata
prin sederea a cel putin 24 ore si prin consumul de produse alimentare
si nealimentare specifice, completata cu coabitarea si integrarea in
societatea rurala privita in toata complexitatea sa.

Aceasta forma de turism cuprinde doua mari componente: activitatea

turistica propriu-zisa, concretizata in cazare, servicii de masa, agrement
(calatorie, pescuit, echitatie), alte servicii curente, iar pe de alta parte,
activitatea economica, (agricola) prestata de proprietarul fermei (pensiunii)
agroturistice gazda, concretizata in producerea si prelucrarea primara a
produselor agroalimentare in gospodarie si comercializarea lor direct la
turisti sau prin alte retele comerciale.

Agroturismul joaca, fara indoiala, un rol important in metamorfoza de

ansamblu a spatiului rural, cu deosebire a satelor si a oraselor mici cu grad
sporit de ruralitate si un potential turistic valoros. Asezarile cu un trecut
istoric indelungat, cu cladiri in stil arhitectonic caracteristic regiunii, cu
obiceiuri, traditii si un mod de viata propriu, atrag turistii care doresc sa
cunoasca pe viu aceste aspecte. Nu este de ajuns sa spunem ca Romania este
frumoasa, ca poate oferi multe posibilitati pentru practicarea turismului rural
si agroturismului, ci este necesar sa dezvoltam aceste doua activitati
complementare pe principiul rentabilitatii (Buianu, 2001)

Zonele pentru agroturism reprezinta in numeroase tari ale lumii o

creatie mai recenta, aparuta din nevoia de evadare in spatii de liniste, dincolo
de zidurile orasului sau de aglomeratia unor statiuni turistice. Ele pun in
evidenta specificul unor zone rurale (cadrul natural, constructii, obiceiuri,
activitati, traditii gastronomice) diferite de la o zona la alta. Exista spatii
geografice extrem de generoase, mai mult sau mai putin extinse, in care
odihna se imbina cu recreatia, plimbarea, activitatile practice, lectura in unele
situatii valorificandu-se chiar unii factori naturali de cura balneara. Pot apare
in teritoriu in mod unitar (ca in culoarul Bran- Rucar, Depresiunea Dornelor,
Valea Ariesului sau dispersate sub forma satelor turistice (statiuni verzi),
precum: Poieni (jud.Cluj); Geoagiu Bai (Hunedoara), Tismana (Gorj);
Murighiol (Tulcea); Botiza (Maramures); Bala (Mehedinti).Experiente
importante inregistreaza in acest domeniu tarile alpine europene, acestea
fiind printre primele tari in care s-a practicat aceasta forma de turism
(Mitrache, Manole, Bran, Stoian,Istrate, 1996).

Intre acestea, Elvetia este tara in care a aparut aventura turistica"

(denumirea de inceput a agroturismului) in jurul anilor 1840. Este vorba de
zona Chateau d' Oex, unde englezii au descoperit o lume mirifica (peisaje
montane, ape de munte, pajisti bogate cu turme de vite, oameni primitori) si
in care s-au revarsat (peste 700 de turisti in anul 1878), ocupand toate
pensiunile agroturistice. La cele 6 milioane de locuitori, Elvetia gazduieste
astazi 10 milioane de turisti anual, practic satele sale dobandind, in cea mai
mare parte functia agroturistica (zona lacului Leman, Muntii Jura, Neuchatel).