� Teoria comunicării din perspectiva teoriilor învătării.

Mulţi autori au extins teoriile comunicării la

largul spectru al teoriilor învăţării, evidenţiind că : "Orice acţiune poate fi considerată un răspuns care
presupune existenţa unui stimul anterior ( ... ) din această perspectivă, comunicarea umană este
procesul care conectează indivizii între ei şi cu mediul în care trăiesc ( ... ) comunicarea este fie un
răspuns la un stimul anterior (feedback), fie un fapt dat, care se constituie punctul de pornire al unei noi
secvenţe de asociere a stimulului şi răspunsului" (McQuail, 1999, pp. 51-52). Nu am intenţionat să 38
COMUNICAREA EPICIENT Ă descriem urmărit aici această apropiere dintre teoriile comunicării şi teoriile
învătării, ci am doar să punem în lumină cât de larg poate fi spectrul interpretării a ceea ce poate intra şi
ce nu într-un inventar al teoriilor care descriu şi explicitează fenomenul comunicaţional. � Abordări ale
teoriilor comunicării din perspectiva studiilor comunicării organizationale . O perspectivă interesantă de
urmărire a teoriilor comunicării este aceea a descrierii modului în care diferitele abordări ale comunicării
au fost preluate şi dezvoltate în calitate de teorii ale comunicării în studiul organizatiilor. Ne raliem unei
atare perspective, cu atât mai mult cu cât această viziune a focalizării pe studiul interactiunii în
dimensiunea sa organizatională tinde să capete tot mai mult teren în ultimii ani. Într-adevăr, este dificil şi
neproductiv să studiem comunicarea în perspectiva ei eficientă fără să o raportăm la omul modern, o
persoană care petrece cel mai mult timp din întreaga sa viaţă într-un cadru organizational. Revenind la
aria teoriilor comunicării abordate din punct de vedere organizaţional, vom aduce în atentie un model
adaptat după Stanley Deetz ( 1994) (în Jablin, Pumam [ed.] 2001 , p. 11) ; modelul tinde să urmărească
dimensiunile contrastante ale teoriilor comunicării (figura 8) : INFORMAL Local/emergent I Disensiune I
Studiile dialogice Studiile critice Postmodernism, Modernismul târziu, deconstructionism reformist
Studiile interpretative Studiile normative Premodernism, Modernism, traditional progresivism I Consens I
Figura 8. Adaptare după modelul lui Deetz privind studiile asupra comunicării organizaJionale FORMAL
Elita, a priori Astfel, se pot identifica patru perspective în ceea ce priveşte abordarea studiilor privind
discursivitatea: normativă, interpretativă, critică şi dialogică. Studiile normative tind să accepte
organizatiile ca obiecte ce există în mod natural, deschise spre descriere, predictie şi control. Studiile
interpretative definesc organizatia ca fiind un loc social, un tip special de comunitate care contine
caracteristici importante, regăsite şi în alte tipuri de comunităţi. Deetz, citându-l pe S. Barley, defineşte
factorul central al dimensiunii interpretative : o dublă hermeneutică (o interpretare într-o lume
interpretativă) şi un proces de comunicare complex (metacomunicarea diferenţelor culturale) - concluzia
fiind întelegerea prezentului în constructia sa. Procesele sociale sunt dominate de ipostaza activismului.
Studiile critice văd organizatiile, în general, ca fiind elemente sociale definite de contextul istoric al
realizării în condiţii de relatii de putere şi conflict. Un interes special este acordat aici formelor de falsă
conştiintă, deformărilor sistematice ale comunicării, DEFINIŢII, MODELE ŞI TEORII ALE COMUNICĂRII 39
rut inelor care produc interese partiale şi tin oamenii departe de o intelegere corectă a actionării în
interesul propriu ; un accent explicit este pus pe morală şi etică in comunicare. Studiile dialogice (Deetz
ne spune că a preferat termenul de dialogic celui de postmodem), ca şi cele critice se focalizează pe
asimetria şi dominarea in luarea deciziilor in organizatii, dar, in opozipe cu studiile critice, studiile
dialogice se centrează mai degrabă pe procesele micropolitice privind natura puterii şi a, rezistentei .
Dominatia este văzută ca fiind un fluid, o dezvoltare situaponală fără o origine fixă. Atât grupul, cât şi
personalităple individuale nu pot fi văzute ca fiind fixe şi unitare ; studiile diaiogice intenponează să
surprindă astfel punctele ascunse care sunt responsabile de aparipa rezistentei şi a complexitătii. Câteva
teme sunt urmărite cu precădere de către studiile dialogice : (1) centralitatea discursului - cu sublinerea
limbajului ca sistem care este central in procesele de constructie socială ; (2) fragmentarea identităplor -
demonstrată de problema autonomiei şi autodeterminării individului ca origine a intelesului ; (3) critica
fIlosofiei prezentului - focalizată pe indeterminarea obiectelor şi natura construită a oamenilor şi realităpi
; Thbelul 2. Caracteristicile prototipurilor discursive (adaptare după Stanley Deetz) DISCURS Problemă
Normativ Interpretativ Critic Dialogic Scop Relaţii centrate pe Manifestarea unei Demascarea
Recuperarea norme între fundamental obiecte culturi a unităţii dominaţiei conflictului Hermeneutică,
Criticismul Deconstrucţie, Metoda Ştiinţa nomotetică cultural, etnografie ideologia critică genealogie
Emancipare Descoperirea Reformarea Susţinerea Perspectiva progresivă valorilor integrative ordinii
sociale spaţiului pentru vocile pierdute Metafora relaţionărilor Economice Sociale Politice De masă
sociale Metafora Piaţă Comunitate Stat Camaval/petreorganizaţională cere Focalizarea pe Ineficienţă,
Pierderea Dominaţie, Marginalizare, probleme dezordine înţelesului, consimţământ reprimarea
ilegitimitate conflictelor Referitor Ia Fidelitate, Aculturaţie socială, Nerecunoaştere, Închiderea
comunicare influenţă, nevoie afirmarea de grup distorsiuni discursivă de informaţii sistematice Stilul
narativ Ştiinţific/tehnic, Romantic, Terapeutic, Ironic, strategic acceptare directiv ambivalent Identitatea
Modern Premodern Modern târziu Postmodern timpului Beneficiile Angajament, Participare, Diversitate,
organizaţionale Control, expertiză calitatea vieţii expansiunea creativitate muncii cunoştinţelor Di�ozitie
Optimism Prietenie Suspiciune Joacă Anxietate socială Dezordine Depersonalizare Autoritate Totalizare,
normalizare 40 COMUNICAREA EFICIENTĂ Conjugând diverse accente ale teoriilor comunicării, analiza
organizaţională ajunge la un instrument util de lucru ; astfel, analizele discursului în organizaţii relevă opt
elemente/ caracteristici (pentru a ajunge la aceste categorii simple, autorii - Linda L. Putnam şi Gail T.
Fairhurst - au revăzut şi clasificat literatura de specialitate din puncte de vedere diferite : sociolingvistice,
analiza conversatională, lingvistica cognitivă, pragmatica, semiotica, analiza · literală şi retorică, studiile
de critică lingvistică şi analiza lingvistică postmodemă) : 1. Codurile : trăsăturile desemnând, printre
altele, etichetele, j argonul profesional, terminologia şi semnele ; 2. Structura : patternurile, ordinea,
sintaxa, succesiunea cuvintelor şi frazelor şi regulile implicite/explicite de folosire a discursului ; 3 .
Funcţia : scopurile utilizării limbajului şi legăturile dintre funcţiile discursului şi funcţiile organizaţiei ; 4.
Utilizatorul limbajului : reprezentările cunoştinţelor, expectaţiile, documentele, cadrul şi cunoştinţele
utilizatorului ; 5. Înţelesul : interpretarea, înţelegerea şi citirea unui text ; 6. Textul: seturile patternurilor
structurate ale discursului înregistrate în organizatii ; 7. Contextul : evenimentele organizationale, istoria
şi parametrii care dau formă interpretării textelor ; 8. Intertextualitatea : interfaţa dintre discurs, text şi
contextele instituţionale (în Jablin, Putnam [ed.,] 2001 , p. 80).