MAHABHARATA: CUPRINS DETALIAT

PREFAȚA TRADUCĂTORULUI

CARTEA 1. ADI PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VI
SECȚIUNEA VII
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA IX
SECȚIUNEA X
SECȚIUNEA a XI-a
SECȚIUNEA XII
SECȚIUNEA XIII
SECȚIUNEA XIV
SECȚIUNEA XV
SECȚIUNEA XVI
SECȚIUNEA XVII
SECȚIUNEA XVIII
SECȚIUNEA XIX
SECȚIUNEA XX
SECȚIUNEA XXI
SECȚIUNEA XXII
SECȚIUNEA XXIII
SECȚIUNEA XXIV
SECȚIUNEA XXV
SECȚIUNEA XXVI
SECȚIUNEA XXVIII
SECȚIUNEA XXIXSECȚIUNEA XXXSECȚIUNEA XXXSECȚIUNEA
XXXISECȚIUNEA XXXIIISECȚIUNEA XXXIVSECȚIUNEA XXXVSECȚIUNEA
XXXVIȚIUNEA XXXVII SECȚIUNEA
XXXVIII
SECȚIUNEA XXXIX-SECȚIUNEA XLSECȚIUNEA XLISECȚIUNEA XLIISECȚIUNEA
XLIIISECȚIUNEA XXXVSECȚIUNEA XXXV-SECȚIUNEA XXXVII SECȚIUNEA
XXXVSECȚIUNEA LISECȚIE LIISECȚIE LIIISECȚIUNE LVSECȚIUNE
LVSECȚIUNE LVISECȚIE LVII

1
SECȚIUNEA LIX
SECȚIUNEA LXSECȚIUNEA LXISECȚIUNEA LXIISECȚIUNEA LXIIISECȚIUNEA
LXIVSECȚIUNEA LXVSECȚIUNEA LXVISECȚIUNEA LXVI?SECȚIUNEA
LXVIIISECȚIUNEA LXIXSECȚIUNEA LXXSECȚIUNEA LXXISECȚIUNEA
LXXI’SECȚIUNEA LXXIIISECȚIUNEA LXXIVSECȚIUNEA LXXV SECȚIUNEA
LXXVIII-SECȚIUNEA LXXVIIISECȚIUNEA LXXVIIISECȚIUNEA XXX SECȚIUNEA
LXXXISEȚIUNEA
LXXXIIISECȚIUNEA LXXXIVSECȚIUNEA LXXXVSECȚIUNEA LXXXVISECȚIA
LXXXVIISECȚIA LXXXVIII
SECȚIUNEA XC
SECȚIUNEA XCISECȚIUNEA XCIIISECȚIUNEA XCIVSECȚIUNEA
XCVSECȚIUNEA XCVISECȚIUNEA XCVIISECȚIUNEA XCVIII-SECȚIUNEA
XCIXSECȚIUNEA CSECȚIUNEA CISECȚIUNEA CIISECȚIUNEA CIII-SECȚIUNEA
CIVSECȚIUNEA CV-SECȚIUNEA CVISECȚIA CVIISECȚIUNEA CVIII-SECȚIUNEA
CXXI SECȚIUNEA CXXI SECȚIUNEA ȚIUNEA CXVSECȚIA
CXVISECȚIA
CXVIISECȚIA CXVIIISECȚIA CXIX
SECȚIUNEA CXXI
SECȚIUNEA CXXIISECȚIUNEA CXXIIISECȚIUNEA CXXIVSECȚIUNEA
CXXVSECȚIUNEA CXXVISECȚIUNEA CXXVIISECȚIUNEA CXXVIIISECȚIUNEA
CXXIX-SECȚIUNEA CXXXSECȚIUNEA CXXX-SECȚIUNEA CXXXI-SECȚIUNEA
CXXXIIISECȚIA CXXXIV-SECȚIUNEA CXXXVSECȚIUNEA CXXXVISECȚIUNEA
CXXXV-SECȚIUNEA CXIX-SECȚIUNEA CXIX-SECȚIUNEA SECȚIUNEA
CXLIIISECȚIUNEA CXLIVSECȚIUNEA CXLVSECȚIUNEA CXLVISECȚIUNEA
CXLVIISECȚIUNEA CXLVIIISECȚIUNEA CXLIXSECȚIUNEA CL
SECȚIUNEA CLI
SECȚIUNEA CLIISECȚIA CLIIISECȚIA CLIVSECȚIA CLVSECȚIA CLVISECȚIA
CLVIISECȚIA CLVIII-SECȚIA CLIXSECȚIA CLXSECȚIA CLX-SECȚIA
CLXIISECȚIA CLXIII-SECȚIA CLXIVSECȚIA CLXVSECȚIA CLXVISECȚIA
CLXVIISECȚIA CLXVIII-SECȚIA CLIX-SECȚIUNEA CLXVIII-SECȚIUNEA CLX-
SECȚIUNEA CLX-SECȚIUNEA CLX-SECȚIUNEA IVSECȚIA CLXXVSECȚIUNEA
CLXXVISECȚIUNE CLXXVIIISECȚIUNEA CLXXIXSECȚIUNEA
CLXXXSECȚIUNEA CLXXXI
SECȚIUNEA CLXXXIV
SECȚIUNEA CLXXXVSECȚIUNEA CLXXXVISECȚIUNEA CLXXXVIISECȚIUNEA
CLXXXVIIISECȚIUNEA CLXXXIX-
SECȚIUNEA CLXL SECȚIUNEA CLXLI SECȚIUNEA
2
CLXLIV-SECȚIUNEA CLXLIIISECȚIUNEA CLXLIV-SECȚIA CLXLVSECȚIUNEA
CLXLVISECȚIUNEA CLXLVI-SECȚIUNEA CLXLVIII-SECȚIUNEA CLXLIX-
SECȚIUNEA CCSECȚIUNEA CCSECȚIUNEA CCSECȚIUNEA CCSECȚIUNEA
CCSECȚIUNEA CCSECȚIUNEA VIISECȚIUNEA CCVIIISECȚIUNEA
CCIXSECȚIUNEA CCXSECȚIUNEA CXISECȚIUNEA CCXIISECȚIA CCXIII
SECȚIUNEA CCXV
SECȚIUNEA CCXVISECȚIUNEA CCXVIISECȚIUNEA CCXVIIISECȚIUNEA
CCXIXSECȚIUNEA CCXXSECȚIUNEA CCXX-SECȚIA CCXXIISECȚIA CCXXIII-
SECȚIA CCXXIVSECȚIA CCXXVSECȚIUNEA CCXXVISECȚIUNEA CCXXVI-
SECȚIUNEA CCXXVIII SECȚIUNEA CCXXIX-
SECȚIUNEA CCXXX-SECȚIUNEA CCXXXIV-SECȚIUNEA CCXXXIV-SECȚIUNEA
CCXXXIV-SECȚIUNEA CCXXXIV-SECȚIUNEA CCXXXIV-SECȚIUNEA CCXXXVI.

CARTEA 2. SABHA PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA IISECȚIUNEA IIISECȚIUNEA IVSECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA XSECȚIUNEA XSECȚIUNEA XIISECȚIUNEA XIIISECȚIUNEA
XIVSECȚIUNEA XVSECȚIUNEA XVI-SECȚIUNEA XVIISECȚIUNEA
XVIIISECȚIUNEA XIX-SECȚIUNEA XXSECȚIUNEA XXISECȚIUNEA XXI-
SECȚIUNEA XXIII-SECȚIUNEA XXIV-SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA XXVI-
SECȚIUNEA XXVIII-SECȚIUNEA XXIX-
SECȚIUNEA
XXVIII--------------------------------- ȚIUNEA XXXVISECȚIA XXXVII
SECȚIUNEA XXXIX
SECȚIUNEA XLSECȚIUNEA XLISECȚIUNEA XLIISECȚIA XLIIISECȚIA
XLVISECȚIA XLVSECȚIA XLVISECȚIA XLVIISECȚIA XLVIISECȚIA XLVIISECȚIA
XLVIISECȚIA XLIXSECȚIA LSECȚIA LISECȚIA LIISECȚIA LIIISECȚIA LVSECȚIA
LVSECȚIA LVISECȚIA LVISECȚIA LVIISECȚIA LVIISECȚIA LVIISECȚIA
LVISECȚIUNEA XI-SECȚIUNEA ȚIUNEA LXIVSECȚIUNEA LXVSECȚIUNEA LXVI
SECȚIUNEA LXVIII
SECȚIUNEA
LXIX
SECŢIUNEA LXXI
SECŢIUNEA LXXIISECŢIUNEA LXXIIISECŢIUNEA LXXIVSECŢIUNEA
LXXVSECŢIUNEA LXXVISECŢIUNEA LXXVIISECŢIUNEA LXXVIIISECŢIUNEA
LXXIXSECŢIUNEA LXXX
3
CARTEA 3. VANA PARVA
SECŢIUNEA I
SECŢIUNEA IISECŢIUNEA IIISECŢIUNEA IVSECŢIUNEA VSECŢIUNEA
VIISECŢIUNEA VIII
SECȚIUNEA IX
SECȚIUNEA XSECȚIUNEA XSECȚIUNEA XIISECȚIUNEA XIIISECȚIUNEA
XIVSECȚIUNEA XVSECȚIUNEA XVI
SECȚIUNEA XVII
SECȚIUNEA XVIII
SECȚIUNEA XX
SECȚIUNEA XXISECȚIUNEA XXISECȚIUNEA XXII
SECȚIUNEA XXIV SECȚIUNEA XXV
SECȚIUNEA XXVIIISECȚIUNEA XXVISECȚIUNEA XXIXSECȚIUNEA
XXXSECȚIUNEA XXXSECȚIUNEA XXXISECȚIUNEA XXXIIISECȚIUNEA
XXXIVSECȚIUNEA XXXVSECȚIUNEA XXX XXXVIȚIUNEA XXXVISECȚIUNEA
XXXVIIISECȚIUNEA XXXVIIISECȚIUNEA XXXVIIISECȚIUNEA
XXXVIIISECȚIUNEA XXVIIIS SECȚIUNEA XLVSECȚIA XLVISECȚIA
XLVIISECȚIA XLVIII
SECȚIUNEA LI
SECȚIUNEA LIISECȚIUNEA LIIISECȚIUNEA LVSECȚIUNEA LVSECȚIUNEA
LVIIISECȚIUNEA LVIISECȚIUNEA LVIIISECȚIUNEA LIXSECȚIUNEA
LXSECȚIUNEA LXI-SECȚIUNEA LXIISECȚIUNEA LXIII
SECȚIUNEA LXIV
SECȚIUNEA LXVSECȚIUNEA LXVISECȚIA LXVI-SECȚIUNEA LXVIII-SECȚIUNEA
LX-SECȚIUNEA LXXX-SECȚIUNEA LXISECȚIUNEA LXISECȚIUNEA
LXXVSECŢIUNEA LXXVISECŢIUNEA LXXVIISECŢIUNEA LXXVIIISECŢIUNEA
LXXIXSECŢIUNEA LXXX
SECȚIUNEA LXXXI SECȚIUNEA LXXXI SECȚIUNEA LXXXIIISECȚIUNEA
LXXXIVSECȚIUNEA LXXXVSECȚIUNEA LXXXVISECȚIUNEA
LXXXVIISECȚIUNEA LXXXVIIISECȚIUNEA
LXXXIX-
SECȚIUNEA XCSECȚIUNEA XCISECȚIUNEA XCI-SECȚIUNEA XCIII-SECȚIUNEA
XCIVSECȚIUNEA XCVSECȚIUNEA XCVISECȚIUNEA XCVIISECȚIUNEA XCVI-
SECȚIUNEA XCVI-SECȚIUNEA CIVISECȚIUNEA A XCVII SECȚIUNEA A XCVII
SECȚIUNEA A XCVII SECȚIUNEA SECȚIUNEA
CVSECȚIUNEA CVISECȚIA CVIISECȚIA CVIIISECȚIA CIXSECȚIA CX

4
SECȚIUNEA CXIII
SECȚIUNEA CXIVSECȚIUNEA CXVSECȚIUNEA CXVIISECȚIUNEA
CXVIISECȚIUNEA CXVIIISECȚIUNEA CXIXSECȚIUNEA CXXSECȚIUNEA
CXXISECȚIA CXXI’SECȚIUNEA CXXIIISECȚIUNEA CXXIVSECȚIUNEA
CXXVSECȚIUNEA CXXVISECȚIA CXXVIISECȚIA CXXVIII-SECȚIUNEA CXXVIII-
SECȚIUNEA CXXXXSECȚIUNEA XXXIXSECȚIUNEA CXXIISECȚIUNEA
SECŢIUNEA CXXXVSECŢIUNEA CXXXVISECŢIUNEA CXXXVIISECŢIUNEA
CXXXVIIISECŢIUNEA CXXXIX SECŢIUNEA CXL SECŢIUNEA
CXLISECŢIA
CXLII
SECȚIUNEA CXLIII
SECȚIUNEA CXLIVSECȚIA CXLVSECȚIA CXLVISECȚIA CXLVIISECȚIA CXLVIII-
SECȚIA CXLIXSECȚIA CLSECȚIA CLISECȚIA CLIISECȚIA CLIII-SECȚIA CLIV-
SECȚIA CLVSECȚIA CLVISECȚIA CLVIISECȚIA CLVIII-
SECȚIA----------------------------------s TION CLXVIISECTION CLXVIIISECTION
CLXIXSECTION CLXXSECTION CLXXISECTION CLXXII
SECŢIUNEA CLXXV
SECŢIUNEA CLXXVISECŢIUNEA CLXXVIISECŢIUNEA CLXXVIII
SECŢIUNEA CLXXIX
SECŢIUNEA CLXXXSECŢIUNEA CLXXXISECŢIUNEA CLXXXII SECŢIUNEA
CLXXXIIISECŢIUNEA CLXXXIVSECŢIUNEA CLXXXVSECŢIUNEA
CLXXXVISECŢIA CLXXXVIISECŢIUNEA CLXXXVIIISECŢIUNEA
CLXXXIXSECŢIUNEA CLXLSECŢIUNEA CLXXXII SECŢIUNEA CLXXXIV
SECŢIUNEA CLXXXIV SECŢIUNEA CLXXXVIISECŢIA CLXXXVIIISECŢIUNEA
CLXXXIXSECŢIUNEA CLXLSECŢIA CLXXXI SECŢIUNEA CLXXXIV SECŢIUNEA
CLXXXIV SECŢIA CLXLVIISECȚIUNEA CLXLVIIISECȚIUNE CLXLIXSECȚIUNE
CCSECȚIUNE CCISECȚIUNE CCISECȚIUNE CCIIISECȚIUNEA CCIV
SECȚIUNEA CCV
SECȚIUNEA CCVI
SECȚIUNEA CCVIISECȚIUNEA CCVIIISECȚIUNEA CCIXSECȚIUNEA
CCXSECȚIUNEA CCXISECȚIA CCXIISECȚIA CCXIII-SECȚIA CCXIVSECȚIA CCXV

SECȚIUNEA CCXVI
SECȚIUNEA CCXVIISECȚIA CCXVIII-SECȚIUNEA CCXIXSECȚIA CCXXSECȚIA
CCXXISECȚIA CCXXISECȚIA CCXXISECȚIA CCXX-SECȚIUNEA CCXXIV-
SECȚIUNEA CCXXIV-SECȚIUNEA CCXXIV-SECȚIUNEA CCXXIV-SECȚIUNEA

5
SECȚIUNEA III CCXXIXSECȚIUNEA CCXXXSECȚIUNEA CCXXXSECȚIUNEA
CCXXXIISECȚIUNEA CCXXXIIISECȚIUNEA CCXXXIVSECȚIUNEA CCXXXV
SECȚIUNEA CCXXXVII
SECȚIUNEA CCXXXVIIISECȚIUNEA CCXXXIXSECȚIUNEA CCXLSECȚIA
CCXLISECȚIA CCXLIISECȚIA CCXLIIISECȚIA CCXLIVSECȚIA CCXLVSECȚIA
CCXLVISECȚIA CCXLVI-SECȚIA CCXLVIIISECȚIA CCXLIX-SECȚIUNEA
CCLSECȚIUNEA CCLISECȚIA CCLIISECȚIA CCLIISECȚIA CCLV-SECȚIUNEA
CCXLVSECȚIUNEA CCXLVI-SECȚIUNEA CCXLVI-SECȚIUNEA
CCXLIXSECȚIUNEA CCLSECȚIA CCLISECȚIA CCLIISECȚIA CCLIISECȚIA CCLVI
SECȚIUNEA CCLV-SECȚIUNEA CLIXSECTION CCLXSECTION CCLXISECTION
CCLXIISECTION
CCLXIIISECTION CCLXIVSECTION CCLXVSECTION CCLXVI
SECȚIUNEA CCLXVII
SECȚIUNEA CCLXVIII
SECȚIUNEA CCLXIXSECȚIUNEA CCLXXSECȚIUNEA CCLXXISECȚIUNEA
CCLXXISECȚIUNEA CCLXXIIISECȚIA CCLXXIVSECȚIA CCLXXVSECȚIUNEA
CCLXXVISECȚIA CCLXXVIISECȚIA CCLXXVIII-SECȚIA CCLXXIXSECȚIA
CCLXXXSECȚIA CCLXXX-SECȚIUNEA CCLXXXISECȚIUNEA
CCLXXXISECȚIUNEA CCLXXXVSECȚIUNEA CCLXXVISECȚIA XXXVISECȚIA
CCLXXXVIISECȚIUNEA CCLXXXVIIISECȚIUNEA CCLXXXIXSECȚIUNEA CCLXL
SECȚIUNEA CCLXLI SECȚIUNEA CCLXLIISECȚIUNEA CCLXLIIISECȚIUNEA
CCLXLVSECȚIUNEA CCLXLVSECȚIA
CCLXLVISECȚIA
CCLXLVII
SECTIUNEA CCXLLVIII
SECȚIUNEA CCLXLIX
SECTIUNEA CCC
SECTIUNEA CCCI
SECTIUNEA CCCII
SECȚIUNEA CCCIII
SECTIUNEA CCCIV
SECTIUNEA CCCV
SECTIUNEA CCCVI
SECȚIUNEA CCCVII
SECȚIUNEA CCCVIII
SECTIUNEA CCCIX
SECȚIUNEA CCCX
SECTIUNEA CCCXI

6
SECȚIUNEA CCCXII
SECȚIUNEA CCCXIII

CARTEA 4. BHISHMA PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VI
SECȚIUNEA VII
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA IX
SECȚIUNEA X
SECȚIUNEA a XI-a
SECȚIUNEA XII
SECȚIUNEA XIV
SECȚIUNEA XV
SECȚIUNEA XVI
SECȚIUNEA XVII
SECȚIUNEA XVIIISECȚIUNEA XIXSECȚIUNEA XXSECȚIUNEA XXISECȚIUNEA
XXISECȚIUNEA XXIIISECȚIUNEA XXIVSECȚIUNEA XXVSECȚIUNEA XXV-
SECȚIUNEA XXVISECȚIUNEA XXVIIISECȚIUNEA XXIX-SECȚIUNEA
XXXSECȚIUNEA XXX-SECȚIUNEA XXXI-SECȚIUNEA XXXIIISECȚIUNEA
XXXIVSECȚIUNEA XXXIV-SECȚIUNEA XXXVI-SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA
XXVI-SECȚIUNEA XLISECȚIA XLIISECȚIA XLIIISECȚIA XLIV
SECȚIUNEA XLV
SECȚIUNEA XLVI
SECȚIUNEA XLVII
SECȚIUNEA XLVIII
SECȚIUNEA XLIX
SECȚIUNEA L
SECȚIUNEA LI
SECȚIUNEA LII
SECȚIUNEA LIII
SECȚIUNEA LIV
SECȚIUNEA LV
SECȚIUNEA LVI
SECȚIUNEA LVII
SECȚIUNEA LVIII

7
SECȚIUNEA LIX
SECȚIUNEA LX
SECȚIUNEA LXI
SECȚIUNEA LXII
SECȚIUNEA LXIII
SECȚIUNEA LXIV
SECȚIUNEA LXV
SECȚIUNEA LXVI
SECȚIUNEA LXVII
SECȚIUNEA LXVIII
SECȚIUNEA LXIX
SECȚIUNEA LXX
SECȚIUNEA LXXI
SECȚIUNEA LXXII

CARTEA 5. UDYOGA PARVA

SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA IIISECȚIUNEA IVSECȚIUNEA VSECȚIUNEA VIISECȚIUNEA
VIIISECȚIUNEA IXSECȚIUNEA XSECȚIUNEA XSECȚIUNEA XII-SECȚIUNEA
XIIISECȚIUNEA XIVSECȚIUNEA XVSECȚIUNEA XVI-SECȚIUNEA
XVIISECȚIUNEA XVIII-SECȚIUNEA XIX-SECȚIUNEA XX
SECȚIUNEA XXI SECȚIUNEA XXIII
-SECȚIUNEA XXIVSECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA XXV-
SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA SECȚIUNEA XXXII
SECȚIUNEA XXXIV
SECȚIUNEA XXXVSECȚIUNEA XXXVIȚIUNEA XXXVIIISECȚIUNEA
XXXVIIISECȚIUNEA XXXIXSECȚIUNEA XLSECȚIUNEA XLISECȚIUNEA
XLIISECȚIUNEA XLIIISECȚIUNEA XLVISECȚIUNEA XLVSECȚIUNEA
XLVISECȚIUNEA XLVI-SECȚIUNEA XLVIIISECȚIA XLIXSECȚIUNEA
LSECȚIUNEA LSECȚIUNEA LVSECȚIUNEA LVSECȚIUNEA LVSECȚIA LVSECȚIA
LVSECȚIUNEA III SECŢIUNEA LIX SECŢIUNEA LXSECŢIUNEA
LXISECŢIUNEA
LXIISECŢIUNEA LXIII
SECȚIUNEA LXIV
SECŢIUNEA LXV
SECŢIUNEA LXVISECŢIUNEA LXVIISECŢIUNEA LXVIIISECŢIUNEA
LXIXSECŢIUNEA LXXSECŢIUNEA LXXISECŢIUNEA LXXIISECŢIUNEA
LXXIIISECŢIUNEA LXXIVSECŢIUNEA LXXVSECŢIUNEA LXXVISECŢIUNEA
LXXVIISECŢIUNEA LXXVIIISECŢIUNEA LXXIXSECŢIUNEA LXXXSECŢIUNEA

8
LXXXSECŢIUNEA LXXXSECŢIUNEA LXXXXXXIV SECŢIUNEA
LXXIVSECŢIUNEA LXXVISECŢIA SECȚIUNEA LXXXVIISECȚIUNEA
LXXXVIIISECȚIUNEA LXXXIXSECȚIUNEA XSECȚIUNEA XCISECȚIA
XCIISECȚIA XCIII
SECȚIUNEA XCVI
SECȚIUNEA XCVII
SECȚIUNEA XCVIII
SECȚIUNEA XCIXSECȚIA CSECȚIA CISECȚIA CIISECȚIA CIIISECȚIA CIVSECȚIA
CVSECȚIA CVISECȚIA CVIISECȚIA CVIII-SECȚIUNEA CIXSECȚIA CXSECȚIA
CXISECȚIA CXIISECȚIA CXIIISECȚIA CX-SECȚIUNEA CXIIISECȚIUNEA
CXISECȚIUNEA CX-SECȚIUNEA CXXSECȚIA CXXISECȚIA CXXIISECȚIA
CXXIIISECȚIA CXXIVSECȚIA CXXV
SECȚIUNEA CXXVII
SECȚIUNEA CXXVIIISECȚIUNEA CXXIXSECȚIUNEA CXXXSECȚIUNEA
CXXXISECȚIA CXXXIISECȚIA CXXXIIISECȚIUNEA CXXXIVSECȚIUNEA CXXXV
SECȚIUNEA CXXXVI SECȚIUNEA CXXXVI
-SECȚIUNEA CXXXVIIISECȚIUNEA CXXXIX-SECȚIUNEA CXLSECȚIA
CXLISECȚIA CXLISECȚIA CXLIISECȚIA CXXXVIISECȚIA CXLIISECȚIA CXXL-
SECȚIUNEA CXLIISECȚIA CXXVIISECȚIA CXXXVIIISECȚIA CXXXIX-SECȚIA
LVIIISECTION CXLIXSECTION CLSECTION CLISECTION CLIISECTION
CLIIISECTION CLIVSECTION CLVSECTION CLVI
SECȚIUNEA CLVII
SECȚIUNEA CLVIIISECȚIUNEA CLIXSECȚIUNEA CLXSECȚIUNEA
CLXSECȚIUNEA CLXIISECȚIUNEA CLXIIISECȚIUNEA CLXIVSECȚIUNEA
CLXVSECȚIUNEA CLXVISECȚIUNEA CLXVI?SECȚIUNEA CLXVIIISECȚIUNEA
CLXIXSECȚIUNEA CLXXSECȚIUNEA CLXXISECȚIUNEA CLXXII SECȚIUNEA
CLXXIII SECȚIUNEA CLXX-VI ȘECȚIUNEA CLXXIV-XXV SECȚIUNEA CLXVIII-
SECȚIUNEA IXSECȚIUNEA
CLXXXSECȚIUNEA
CLXXXISECȚIUNEA CLXXXIISECȚIUNEA CLXXXIIISECȚIUNEA
CLXXXIVSECȚIUNEA CLXXXVSECȚIUNEA CLXXXVI
SECȚIUNEA CLXXXVIII
SECȚIUNEA CLXXXIX
SECȚIUNEA CXC
SECȚIUNEA CXCI
SECTIUNEA CXCII
SECȚIUNEA CXCIII

9
SECTIUNEA CXCIV
SECTIUNEA CXCV
SECTIUNEA CXCVI
SECȚIUNEA CXCVII
SECȚIUNEA CXCVIII
SECȚIUNEA CXCIX

CARTEA 6. BHISHMA PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VI
SECȚIUNEA VII
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA IX
SECȚIUNEA X
SECȚIUNEA a XI-a
SECȚIUNEA XII
SECȚIUNEA XIII
SECȚIUNEA XIV
SECȚIUNEA XV
SECȚIUNEA XVI
SECȚIUNEA XVII
SECȚIUNEA XIX
SECȚIUNEA XXSECȚIUNEA XXISECȚIUNEA XXISECȚIUNEA XXIVSECȚIUNEA
XXVSECȚIUNEA XXVIISECȚIUNEA XXVISECȚIUNEA XXVIIISECȚIUNEA
XXIXSECȚIUNEA XXXSECȚIUNEA XXX-SECȚIUNEA XXXI-SECȚIUNEA
XXXIIISECȚIUNEA XXXIVSECȚIUNEA XXXVSECȚIUNEA XXXVIZEȚIUNEA
XXXVIISECȚIUNEA XXXVIISECȚIUNEA XXXVIISECȚIUNEA
XXXVIIISECȚIUNEA XXXVIIISECȚIUNEA TION XLVSECȚIUNEA
XLVSECȚIUNEA XLVISECȚIUNEA XLVIISECȚIA XLVIII
SECȚIUNEA XLIX
SECȚIUNEA L
SECȚIUNEA LI
SECȚIUNEA LIIISECȚIUNEA LVSECȚIA LVSECȚIA LVISECȚIA LVIISECȚIA
LVIIISECȚIA LIXSECȚIUNEA LXSECȚIUNEA LX-SECȚIUNEA LXI-SECȚIUNEA
LXIIISECȚIUNEA LXIVSECȚIUNEA LXVSECȚIUNEA LXVISECȚIA LXVI-
SECȚIUNEA LVIII-SECȚIUNEA LX-SECȚIUNEA LXVIII-SECȚIUNEA SECȚIUNEA
10
LXXIVSECȚIUNEA LXXVSECȚIUNEA LXXVISECȚIUNEA LXXVISECȚIUNEA
LXXVIII
SECȚIUNEA LXXX
SECȚIUNEA LXXXSECȚIUNEA LXXXIISECȚIUNEA LXXXIIISECȚIUNEA
LXXXIVSECȚIUNEA LXXXVSECȚIUNEA LXXXVISECȚIA LXXXVIISECȚIUNEA
LXXXVIII
SECȚIUNEA LXXXIX
SECȚIUNE? SECŢIUNEA CIVSECŢIUNEA CVSECŢIUNEA CVISECŢIA CVIISECŢIA
CVIIISECŢIUNEA CIX
SECTIUNEA CXI
SECȚIUNEA CXII
SECȚIUNEA CXIII
SECȚIUNEA CXIV
SECȚIUNEA CXV
SECȚIUNEA CXVI
SECȚIUNEA CXVII
SECȚIUNEA CXVIII
SECȚIUNEA CXIX
SECȚIUNEA CXX
SECȚIUNEA CXXI
SECȚIUNEA CXXII
SECȚIUNEA CXXIII
SECȚIUNEA CXXIV

CARTEA 7. DRONA PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VI
SECȚIUNEA VII
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA IX
SECȚIUNEA X
SECȚIUNEA a XI-a
SECȚIUNEA XII
SECȚIUNEA XIII
SECȚIUNEA XIV
SECȚIUNEA XV

11
SECȚIUNEA XVI
SECȚIUNEA XVIISECȚIUNEA XVIIISECȚIUNEA XIXSECȚIUNEA XXSECȚIUNEA
XXISECȚIUNEA XXISECȚIUNEA XXII-SECȚIUNEA XXIVSECȚIUNEA XXVS-
SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA XXVIIISECȚIUNEA XXIX-
SECȚIUNEA XXX-SECȚIUNEA XXX-SECȚIUNEA XXXI-SECȚIUNEA XXXIII-
SECȚIUNEA XXXIV-SECȚIUNEA XXXIV-SECȚIUNEA XXX---------- SECȚIUNEA
XLIISECȚIUNEA XLIIISECȚIUNEA
XLIVSECȚIUNEA
XLV
SECȚIUNEA XLVII
SECȚIUNEA XLVIIISECȚIUNEA XLIXSECȚIUNEA LSECȚIUNEA LIISECȚIA
LIIISECȚIA LVISECȚIA LVIISECȚIA LVIII-SECȚIA LIXSECȚIA LXSECȚIA
LXISECȚIA LXI-SECȚIUNEA LXIIISECȚIA LXIVSECȚIA LXVSECȚIA LXVISECȚIA
LXV-SECȚIUNEA LXVIII-SECȚIUNEA LXVIII-SECȚIUNEA SECŢIUNEA
LXXIIISECŢIUNEA LXXIVSECŢIUNEA LXXVSECŢIUNEA LXXVISECŢIUNEA
LXXVIISECŢIUNEA LXXVIIISECŢIUNEA LXXIX
SECȚIUNEA LXXX
SECȚIUNEA LXXXSECȚIUNEA LXXXIISECȚIUNEA LXXXIIISECȚIUNEA
LXXXIVSECȚIUNEA LXXXVSECȚIUNEA LXXX-SECȚIUNEA
LXXXVIISECȚIUNEA LXXXVIIISECȚIUNEA LXXXIX-SECȚIUNEA X-SECȚIUNEA
X-SECȚIUNEA X-SECȚIUNEA XCIII-SECȚIUNEA X-SECȚIUNEA XCVSECȚIUNEA
XC-SECȚIUNEA XC-SECȚIUNEA XC-SECȚIUNEA XC-SECȚIUNEA XC-
SECȚIUNEA XC-SECȚIUNEA CIIISECȚIA CIVISECȚIA CVSECȚIA CVISECȚIA
CVIISECȚIA CVIIISECȚIA CIX
SECȚIUNEA CXI
SECȚIUNEA CXIISECȚIUNEA CXIIISECȚIUNEA CXIVSECȚIUNEA
CXVSECȚIUNEA CXVII
SECȚIUNEA CXVIII
SECȚIUNEA CXIXSECȚIUNEA CXX-SECȚIUNEA CXXISECȚIA CXXIISECȚIUNEA
CXXIII-SECȚIUNEA CXXIVSECȚIUNEA CXXVSECȚIUNEA CXXVISECȚIA
CXXVISEȚIUNEA CXXVI-SECȚIUNEA CXXXXV-SECȚIUNEA CXXV-SECȚIUNEA
XXXIIISECȚIUNEA CXXXIVSECȚIUNEA CXXXVSECȚIUNEA
CXXXVISECȚIUNEA CXXXVIISECȚIUNEA CXXXVIIISECȚIUNEA
CXXXIXSECȚIUNEA CXL
SECȚIUNEA CXLIII
SECȚIUNEA CXLIVSECȚIA CXLVSECȚIA CXLVISECȚIA CXLVIISECȚIA
CXLVIIISECȚIA CXLIX-SECȚIA CLSECȚIA CLISECȚIA CLIISECȚIA CLIII-
12
SECȚIA CLIV-SECȚIA CLVSECȚIA CLVI-SECȚIUNEA CLVII
SECȚIUNEA CLVIII-SECȚIA CLIX-SECȚIA CLX-SECȚIA CL-SECȚIUNEA CLX-
SECȚIUNEA CLIVSECȚIA CLVSECTION TION CLXVIISECTION CLXVIIISECTION
CLXIXSECTION CLXXSECTION CLXXISECTION CLXXII
SECȚIUNEA CLXXIII
SECȚIUNEA CLXXIV SECȚIUNEA CLXXVSECȚIUNEA CLXXVISECȚIUNEA
CLXXVIISECȚIUNEA CLXXVIIISECȚIUNEA CLXXIXSECȚIUNEA CLXXX-
SECȚIUNEA CLXXXISECȚIUNEA CLXXXI-
SECȚIUNEA
CLXXXIIISECȚIUNEA CLXXXIVSECȚIUNEA CLXXXVSECȚIUNEA CLXXX-
SECȚIUNEA CLXXXVI-SECȚIUNEA CLXXXVIII-SECȚIUNEA CXCS-SECȚIUNEA
CXCS-X-SECȚIUNEA CXCCISC-SECȚIUNEA CXCVISECȚIA CXCVIISECȚIA
CXCVIIISECȚIA CXCIXSECȚIA
CCSECȚIA CCISECȚIA CCIISECȚIA CCIII
CARTEA 8. KARNA PARVA
SECTION 1
SECTION 2
SECTION 3
SECTION 4
SECTION 5
SECTION 6
SECTION 7
SECTION 8
SECTION 9
SECTION 10
SECTION 11
SECTION 12
SECTION 13
SECTION 14
SECTION 15
SECTION 16
SECTION 17
SECTION 18
SECTION 19
SECTION 20
SECTION 21
SECTION 22
SECTION 23
SECTION 24
SECTION 25
13
SECTION 26
SECTION 27
SECTION 28
SECTION 30
SECTION 31
SECTION 32
SECTION 33
SECTION 34
SECTION 35
SECTION 36
SECTION 37
SECTION 38
SECTION 39
SECTION 40
SECTION 41
SECTION 42
SECTION 43
SECTION 44
SECTION 45
SECTION 46
SECTION 47
SECTION 48
SECTION 49
SECTION 50
SECTION 51
SECTION 52
SECTION 53
SECTION 54
SECTION 55
SECTION 56
SECTION 57
SECTION 58
SECTION 59
SECTION 61
SECTION 62
SECTION 63
SECTION 64
SECTION 65
SECTION 66
SECTION 67
SECTION 68
SECTION 69
14
SECTION 70
SECTION 71
SECTION 72
SECTION 73
SECTION 74
SECTION 75
SECTION 76
SECTION 77
SECTION 78
SECTION 79
SECTION 80
SECTION 81
SECTION 82
SECTION 83
SECTION 84
SECTION 85
SECTION 86
SECTION 87
SECTION 88
SECTION 89
SECTION 90
SECTION 92
SECTION 93
SECTION 94
SECTION 95
SECTION 96

CARTEA 9. SHALYA PARVA

SECTION 1
SECTION 2
SECTION 3
SECTION 4
SECTION 5
SECTION 6
SECTION 7
SECTION 8
SECTION 9
SECTION 10
SECTION 11
SECTION 12
SECTION 13
SECTION 14
15
SECTION 15
SECTION 16
SECTION 17
SECTION 18
SECTION 19
SECTION 20
SECTION 21
SECTION 22
SECTION 23
SECTION 24

SECTION 25
SECTION 26
SECTION 27
SECTION 28
SECTION 29
SECTION 30
SECTION 31
SECTION 32
SECTION 33
SECTION 34
SECTION 35
SECTION 36
SECTION 37
SECTION 38
SECTION 39
SECTION 40
SECTION 41
SECTION 42
SECTION 43
SECTION 44
SECTION 45
SECTION 46
SECTION 47
SECTION 48
SECTION 49
SECTION 50
SECTION 51
SECTION 52
SECTION 53
SECTION 54
SECTION 56

16
SECTION 57
SECTION 58
SECTION 59
SECTION 60
SECTION 61
SECTION 62
SECTION 63
SECTION 64
SECTION 65

CARTEA 10. SAUPTIKA PARVA

SECTION 1
SECTION 2
SECTION 3
SECTION 4
SECTION 5
SECTION 6
SECTION 7
SECTION 8
SECTION 9
SECTION 10
SECTION 11
SECTION 12
SECTION 13
SECTION 14
SECTION 15
SECTION 16
SECTION 17
SECTION 18
CARTEA 11. STRI PARVA
SECTION 1
SECTION 2
SECTION 3
SECTION 4
SECTION 5
SECTION 6
SECTION 7
SECTION 8
SECTION 9
SECTION 10
SECTION 11

17
SECTION 12
SECTION 13
SECTION 14
SECTION 15
SECTION 16
SECTION 17
SECTION 18
SECTION 19
SECTION 20
SECTION 21
SECTION 22
SECTION 23
SECTION 24
SECTION 25
SECTION 26
SECȚIUNEA 27

CARTEA 12. SANTI PARVA

SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA IIISECȚIUNEA IVSECȚIUNEA VSECȚIUNEA VIISECȚIUNEA
VIIISECȚIUNEA IXSECȚIUNEA XSECȚIUNEA XSECȚIUNEA XII-SECȚIUNEA
XIIISECȚIUNEA XIVSECȚIUNEA XVSECȚIUNEA XVI-SECȚIUNEA
XVIISECȚIUNEA XVIIISECȚIUNEA XIX-SECȚIUNEA XXSECȚIUNEA XXI-
SECȚIUNEA XXIII-SECȚIUNEA XXIII-SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA XXV
SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA
XXV
XXXI
SECȚIUNEA XXXIII
SECȚIUNEA XXXIV-XXXV
SECȚIUNEA XXXVI
SECȚIUNEA XXXVII
SECȚIUNEA XXXVIII
SECȚIUNEA XXXIX
SECȚIUNEA XL
SECȚIUNEA XLI
SECȚIUNEA XLII
SECȚIUNEA XLIII
SECȚIUNEA XLIV
SECȚIUNEA XLV
SECȚIUNEA XLVI
SECȚIUNEA XLVII
18
SECȚIUNEA XLVIII
SECȚIUNEA XLIX
SECȚIUNEA L
SECȚIUNEA LI
SECȚIUNEA LII
SECȚIUNEA LIII
SECȚIUNEA LIV
SECȚIUNEA LV
SECȚIUNEA LVI
SECȚIUNEA LVII
SECȚIUNEA LVIII
SECȚIUNEA LIX
SECȚIUNEA LX
SECȚIUNEA LXI
SECȚIUNEA LXII
SECȚIUNEA LXIII
SECŢIUNEA LXV
SECŢIUNEA LXVISECŢIUNEA LXVIISECŢIUNEA LXVIIISECŢIUNEA LXIX
SECŢIUNEA LXX
SECŢIUNEA LXXISECŢIUNEA LXXIISECŢIUNEA LXXIIISECŢIUNEA
LXXIVSECŢIUNEA LXXVSECŢIUNEA LXXVISECŢIUNEA LXXVIISECŢIUNEA
LXXVIIISECŢIUNEA LXXIXSECŢIUNEA LXXXSECŢIUNEA LXXXSECŢIUNEA
LXXXIIISECŢIUNEA LXXIVSECŢIUNEA LXXIVSECŢIUNEA LXXVIII SECŢIUNEA
LXXVIIISECŢIUNEA LXXVIII SECŢIUNEA LXXXVIISECȚIUNEA
LXXXVIIISECȚIUNEA LXXXIXSECȚIUNEA XSCECȚIUNEA XCISECȚIUNEA
XCIISECȚIUNEA XCIIISECȚIUNEA XCIVSECȚIUNEA XCV
SECȚIUNEA XCVII
SECȚIUNEA XCVIIISECȚIUNEA XCIXSECȚIUNEA CSECȚIA CISECȚIA CIISECȚIA
CIII-SECȚIA CIVSECȚIA CVSECȚIA CVISECȚIA CVII
SECȚIUNEA CVIII
SECȚIUNEA CIX-SECȚIUNEA CXSECȚIA CXISECȚIA CXIISECȚIA CXIII-SECȚIA
CXIVSECȚIA CXVSECȚIA CXVSECȚIA CXVI-SECȚIUNEA CXV-SECȚIUNEA CXV-
SECȚIUNEA XXISECȚIUNEA CXXIISECȚIUNEA CXXIIISECȚIUNEA
CXXIVSECȚIUNEA CXXVSECȚIUNEA CXXVI
SECȚIUNEA CXXVII
SECȚIUNEA CXXVIII
SECȚIUNEA CXXIXSECȚIUNEA CXXXSECȚIUNEA CXXXSECȚIUNEA
CXXXISECȚIUNEA CXXXIIISECȚIUNEA CXXXIVSECȚIUNEA
CXXXVSECȚIUNEA CXXX-SECȚIUNEA CXXXVIISECȚIUNEA
19
CXXXVIIISECȚIUNEA CXXXIX-SECȚIUNEA CXLSECȚIUNEA CXLISECȚIUNEA
CXLI-SECȚIUNEA CXLIII-SECȚIUNEA CXLIII-SECȚIUNEA CXLIV-SECȚIUNEA
CXLV-SECȚIUNEA SECTIUNEA CLSECTION
CLISECTION
CLIISECTION CLIIISECTION CLIVSECTION CLVSECTION CLVISECTION CLVII
SECȚIUNEA CLVIII
SECȚIUNEA CLIXSECȚIUNEA CLXSECȚIUNEA CLXISECȚIUNEA
CLXIIISECȚIUNEA CLXIVSECȚIUNEA CLXVSECȚIUNEA CLXVISECȚIA
CLXVIISECȚIA CLXVIII-SECȚIUNEA CLXIXSECȚIUNEA CLXX-SECȚIUNEA
CLXXISECȚIA CLXXISECȚIA CLXXIII-SECȚIUNEA CLXXIV-SECȚIUNEA
CLXXIV-SECȚIUNEA CLXXIV-SECȚIUNEA CLXXIV-SECȚIUNEA
CLXXXSECTION CLXXXI
SECTION CLXXXII
SECTION CLXXXIIISECTION CLXXXIVSECTION CLXXXVSECTION
CLXXXVISECTION CLXXXVII
SECȚIUNEA CLXXXIX
SECȚIUNEA CXCSECȚIUNEA CXCISECȚIUNEA CXCIISECȚIA CXCIIISECȚIA
CXCIVSECȚIA CXCVSECȚIA CXCVISECȚIA CXCVIISECȚIA CXCVIII-SECȚIA
CXCIXSECȚIA CCSECȚIA CCISECȚIA CCIISECȚIA CCIII-SECȚIA CCIVSECȚIA
CCVSECȚIUNEA CCV-SECȚIUNEA CCVSECȚIA CCVSECȚIA XISECȚIA
CCXIISECȚIA CCXIIISECȚIA CCXIVSECȚIA CCXVSECȚIA CCXVISECȚIA
CCXVIISECȚIA CCXVIII
SECȚIUNEA CCXX
SECȚIUNEA CCXXI
SECȚIUNEA CCXXISECȚIUNEA CCXXIIISECȚIUNEA CCXXIVSECȚIUNEA
CCXXVSECȚIUNEA CCXXVISECȚIUNEA CCXXVIISECȚIA CCXXVIII-SECȚIUNEA
CCXXIX-SECȚIUNEA CCXXXSECȚIA CCXXX-SECȚIUNEA CCXXXII-SECȚIUNEA
CCXXXIII-SECȚIUNEA CCXXXIV-SECȚIUNEA CCXXXVSECȚIUNEA CCXXXV-
SECȚIUNEA CCXXXVIII-SECȚIUNEA CCXXXVIII-SECȚIUNEA CCXXXIV-
SECȚIUNEA CCXXXII-SECȚIA SECȚIUNEA CCXLIIISECȚIUNEA
CCXLIVSECȚIUNEA CCXLVSECȚIUNEA CCXLVISECȚIUNEA CCXLVIISECȚIA
CCXLVIIISECȚIA CCXLIXSECȚIA CCL
SECȚIUNEA CCLI
SECȚIUNEA CCLIISECȚIA CCLIIISECȚIA CCLIVSECȚIA CCLVSECȚIA
CCLVISECȚIA CCLVII
SECȚIUNEA CCLVIII
SECȚIUNEA CCLIXSECȚIA CCLXSECȚIA CCLXI-SECȚIA CCLXIISECȚIA
20
CCLXIIISECȚIA CCLXIVSECȚIA CCLXVSECȚIA CCLXVISECȚIA
CCLXVISECȚIUNEA CCLXVISECȚIUNEA CCLXVISECȚIUNEA
CCLXVISECȚIUNEA CCLXIISECȚIA CCLXIIISECȚIA CCLXIVSECȚIA
CCLXVSECȚIA CCLXVISECȚIA CCLXVISECȚIA CCLXVISECȚIUNEA
CCLXVISECȚIUNEA TION CCLXXIISECȚIA CCLXXIIISECȚIUNEA
CCLXXIVSECȚIUNEA CCLXXVSECȚIUNEA CCLXXVISECȚIUNEA
CCLXXVIISECȚIUNEA CCLXXVIIISECȚIUNEA CCLXXIXSECȚIUNEA CCLXXX
SECȚIUNEA CCLXXXII
SECȚIUNEA CCLXXXIIISECȚIA CCLXXXIVSECȚIA CCLXXXVSECȚIA
CCLXXXVISECȚIA CCLXXXVIISECȚIA CCLXXXVIII-SECȚIUNEA
CCLXXXIXSECȚIUNEA CCXCSECȚIA CCXCISECȚIA CCXCIISECȚIA CCXCIII-
SECȚIUNEA CCXCIVSECȚIA CCXCIII-SECȚIUNEA CCXCVIISECȚIA CCXCVIII-
SECȚIUNEA CCXCVIX-SECȚIUNEA CCCISECTION CCCIISECTION
CCCIIISECTION CCCIVSECTION CCCVSECTION CCCVISECTION CCCVIISECTION

CCCVIIISECTION
CCCIXSECTION CCCXSECTION CCCXISECTION CCCXII
SECȚIUNEA CCCXIII
SECȚIUNEA CCCXIV
SECȚIUNEA CCCXVSECȚIUNEA CCCXVISECȚIUNEA CCCXVIISECȚIA
CCCXVIIISECȚIA CCCXIXSECȚIA CCCXX-SECȚIA CCCXXISECȚIA
CCCXXIISECȚIA CCCXXIII-SECȚIA CCCXXIVSECȚIA CCCXXVSECȚIA
CCCXXVISECȚIA CCCXXVIISECȚIA CCCXX-SECȚIUNEA CCCXXVIII-SECȚIA
CCCXXVIII-SECȚIUNEA CCCXXVIII-SECȚIA CCCXXVIII-SECȚIA CCCXXVIII-
SECȚIA TION CCCXXXIVSECȚIUNEA CCCXXXVSECȚIUNEA
CCCXXXVISECȚIUNEA CCCXXXVIISECȚIUNEA CCCXXXVIIISECȚIUNEA
CCCXXXIXSECȚIUNEA CCCXLSECȚIUNEA
CCCXLISECȚIA CCCXLIISECȚIA CCCXLIII

SECTIUNEA CCCXLIV
SECȚIUNEA CCCXLV
SECTIUNEA CCCXLVI
SECTIUNEA CCCXLVII
SECȚIUNEA CCCXLVIII
SECȚIUNEA CCCXLIX
SECTIUNEA CCCL
SECTIUNEA CCCLI
SECȚIUNEA CCCLII

21
SECȚIUNEA CCCLIII
SECȚIUNEA CCCLIV
SECTIUNEA CCCLV
SECTIUNEA CCCLVI
SECTIUNEA CCCLVII
SECȚIUNEA CCCLVIII
SECȚIUNEA CCCLIX
SECȚIUNEA CCCLX
SECTIUNEA CCCLXI
SECTIUNEA CCCLXII
SECȚIUNEA CCCLXIII
SECȚIUNEA CCCLXV

CARTEA 13. ANUSASANA PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VI
SECȚIUNEA VII
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA a IX-
A SECȚIUNEA XSECȚIUNEA XIISECȚIUNEA XIIISECȚIUNEA XIVSECȚIUNEA
XVSECȚIUNEA XVISECȚIUNEA XVIISECȚIUNEA XVIII-SECȚIUNEA
XIXSECȚIUNEA XXSECȚIUNEA XXISECȚIUNEA XXI-SECȚIUNEA XXIV-
SECȚIUNEA XXV-SECȚIUNEA XXVI-SECȚIUNEA XXVI-SECȚIUNEA XXVIII-
SECȚIUNEA XXIX-SECȚIUNEA XXX-SECȚIUNEA XXX-XXX-SECȚIUNEA
XXXVISECȚIUNEA XXXVIISECȚIUNEA XXXVIIISECȚIUNEA XXXIX
SECȚIUNEA XL
SECŢIUNEA XLI
SECŢIUNEA XLIISECŢIUNEA XLIII
SECŢIUNEA XLIV
SECŢIUNEA XLVSECŢIUNEA XLVISECŢIA XLVIISECŢIUNEA XLVIIISECŢIUNEA
XLIXSECŢIUNEA LSECŢIUNEA LISECŢIA LIISECŢIA LIIISECŢIUNEA
LVSECŢIUNEA LVSECŢIUNEA LVISECŢIA LVIISECŢIUNEA LVIIISECŢIUNEA
LIXSECŢIUNEA LIXSECŢIUNEA LIXSECŢIUNEA LVISSECŢIUNEA LVISECŢIA
LVISECŢIA TION LXVISECȚIUNEA LXVIISECȚIUNEA LXVIIISECȚIUNEA
LXIXSECȚIUNEA LXX

22
SECȚIUNEA LXXI
SECȚIUNEA LXXIISECȚIUNEA LXXIIISECȚIUNEA LXXIVSECȚIUNEA
LXXVSECȚIUNEA LXXVISECȚIUNEA LXXVIISECȚIUNEA LXXVIIISECȚIUNEA
LXXIX-
SECȚIUNEA LXXX SECȚIUNEA LXXXI
SECȚIUNEA LXXXI-SECȚIUNEA LXXXIIISECȚIUNEA LXXXIVSECȚIUNEA
LXXXVSECȚIUNEA LXXXVIȚIUNEA LXXXV-SECȚIUNEA LXXXV-SECȚIUNEA
LXXXVIISECȚIUNEA XCIIISECȚIUNEA XCIVSECȚIUNEA XCVSECȚIUNEA
XCVISECȚIUNEA XCVIISECȚIUNEA XCVIIISECȚIUNEA XCIXSECȚIUNEA C
SECȚIUNEA CII
SECȚIUNEA CIIISECȚIUNEA CIVSECȚIUNEA CVSECȚIUNEA CVISECȚIUNEA
CVIISECȚIUNEA CVIII-SECȚIUNEA CIX-SECȚIUNEA CXSECȚIA CXISECȚIA
CXIISECȚIA CXIII-SECȚIA CXIVSECȚIA CXVSECȚIA CXVISECȚIA CXVI-SECȚIA
CXVIII SECȚIUNEA CXIX-SECȚIUNEA CXXX-SECȚIUNEA
CXXI.
CXXVISECŢIUNEA CXXVIISECŢIUNEA CXXVIIISECŢIUNEA CXXIXSECŢIUNEA
CXXXSECŢIUNEA CXXXI
SECȚIUNEA CXXXIII
SECȚIUNEA CXXXIV
SECȚIUNEA CXXXVSECȚIUNEA CXXXVISECȚIA CXXXVIISECȚIUNEA
CXXXVIIISECȚIUNEA CXXXIX-SECȚIUNEA CXLSECȚIUNEA CXLISECȚIA
CXLIISECȚIA CXLIII-SECȚIA CXLIVSECȚIA CXLVSECȚIA CXLVISECȚIA CXLVI-
SECȚIA CXLVIIISECȚIA CXLIXSECȚIA CXLSECȚIA CXLISECȚIA CXLIVSECȚIA
CXLIVSECȚIA CXLVSECȚIA CLVII SECȚIUNEA CLVIIISECȚIUNEA CLIXSECȚIA
CLXSECȚIA CLXSECȚIA
CLXIISECȚIUNEA
CLXIII
SECȚIUNEA CLXIV
SECȚIUNEA CLXV
SECȚIUNEA CLXVI
SECȚIUNEA CLXVII
SECȚIUNEA CLXVIII

CARTEA 14. ASWAMEDHA PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA IV

23
SECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VI
SECȚIUNEA VII
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA IX
SECȚIUNEA X
SECȚIUNEA a XI-a
SECȚIUNEA XII
SECȚIUNEA XIII
SECȚIUNEA XIV
SECȚIUNEA XV
SECȚIUNEA XVI
SECȚIUNEA XVII
SECȚIUNEA XVIII
SECȚIUNEA XIX
SECȚIUNEA XX
SECȚIUNEA XXI
SECȚIUNEA XXII
SECȚIUNEA XXIII
SECȚIUNEA XXIV
SECȚIUNEA XXV
SECȚIUNEA XXVI
SECȚIUNEA XXVII
SECȚIUNEA XXVIIISECȚIUNEA XXIXSECȚIUNEA XXXSECȚIUNEA
XXXSECȚIUNEA XXXISECȚIUNEA XXXIIISECȚIUNEA XXXIVSECȚIUNEA
XXXVSECȚIUNEA XXXVISECȚIUNEA XXXVISECȚIUNEA XXXVIIISECȚIUNEA
XXXIX-SECȚIUNEA XLSEȚIUNEA XLISECȚIUNEA XXXIII SECȚIUNEA XXXV
SECȚIUNEA XXXVI SECȚIUNEA XXXVI SECȚIUNEA XXXVIIISECȚIUNEA XXXIX
IIISECȚIUNEA XLIXSECȚIUNEA LSECȚIUNEA LISECȚIA LIISECȚIA LIIISECȚIA
LIVSECȚIA LV
SECȚIUNEA LVI
SECŢIUNEA LVII
SECŢIUNEA LVIIISECŢIUNEA LIXSECŢIUNEA LXSECŢIUNEA LXSECŢIUNEA
LXIISECŢIUNEA LXIII
SECŢIUNEA LXIV
SECŢIUNEA LXVSECŢIUNEA LXVISECŢIUNEA LXVIISECŢIUNEA
LXVIIISECŢIUNEA LXIXSECŢIUNEA LXXSECŢIUNEA LXXISECŢIUNEA
LXXISECŢIUNEA LXXIIISECŢIUNEA LXXIIISECŢIUNEA LXXIIISECŢIUNEA
LXXIIISECŢIUNEA LXXIIISECŢIUNEA LXVII SECŢIUNEA XXIXSECȚIUNEA

24
LXXXSECȚIUNEA LXXXSECȚIUNEA LXXXIISECȚIUNEA LXXXIIISECȚIUNEA
LXXXIVSECȚIUNEA LXXXVSECȚIUNEA LXXXVI
SECȚIUNEA LXXXVII
SECȚIUNEA LXXXVIII
SECȚIUNEA LXXXIX
SECȚIUNEA XC
SECȚIUNEA XCI
SECȚIUNEA XCII

CARTEA 15. ASRAMAVASIKA PARVA

SECȚIUNEA I
SECȚIUNEA II
SECȚIUNEA III
SECȚIUNEA IV
SECȚIUNEA V
SECȚIUNEA VI
SECȚIUNEA VII
SECȚIUNEA VIII
SECȚIUNEA IX
SECȚIUNEA X
SECȚIUNEA a XI-a
SECȚIUNEA XII
SECȚIUNEA XIII
SECȚIUNEA XIV
SECȚIUNEA XV
SECȚIUNEA XVI
SECȚIUNEA XVII
SECȚIUNEA XVIII
SECȚIUNEA XIX
SECȚIUNEA XX
SECȚIUNEA XXI
SECȚIUNEA XXII
SECȚIUNEA XXIII
SECȚIUNEA XXIV
SECȚIUNEA XXV
SECȚIUNEA XXVI
SECȚIUNEA XXVII
SECȚIUNEA XXVIII
SECȚIUNEA XXIX
SECȚIUNEA XXX
SECȚIUNEA XXXI

25
SECȚIUNEA XXXII
SECȚIUNEA XXXIII
SECȚIUNEA XXXIV
SECȚIUNEA XXXV
SECȚIUNEA XXXVI
SECȚIUNEA XXXVII
SECȚIUNEA XXXVIII
SECȚIUNEA XXXIX

CARTEA 16. MAUSALA PARVA

SECTION 1
SECTION 2
SECTION 3
SECTION 4
SECTION 5
SECTION 6
SECTION 7
SECTION 8

CARTEA 17. MAHAPRASTHANIKA PARVA

SECTION 1
SECTION 2
CARTEA 18. SVARGAROHANIKA PARVA
SECTION 1
SECTION 2
SECTION 3
SECTION 4
SECTION 5
SECTION 6

MAHABHARATA: CUPRINS DETALIAT

Alte epopee sanscrită

26
Buddhacharita de Asvaghosa
Tradus de EB Cowell

Una dintre cele mai bune lucrări ale literaturii budiste, Buddhacarita , un poem epic care
detaliază viața lui Buddha, a fost compusă de poetul sanscrit Aśvaghoṣa, care a trăit în
nordul Indiei între secolele I și II d.Hr. Se crede că a fost primul dramaturg sanscrit și este
considerat cel mai mare poet indian înainte de Kālidāsa. Aśvaghoṣa a fost cel mai faimos
dintr-un grup de scriitori budiști de curte, ale căror epopee rivalizau cu Ramayana
contemporan . În timp ce o mare parte din
literatura budistă înainte de vremea lui Aśvaghoṣa fusese compusă în sanscrită hibridă
budistă, Aśvaghoṣa a scris în sanscrită clasică.
Poetul a creat o relatare iubitoare a vieții și a învățăturilor lui Buddha, care este atât
aranjată artistic, cât și restrâns în descrierea miracolelor.
Buddhacarita reflectă, de asemenea, o vastă cunoaștere a mitologiei indiene și a
filozofiilor pre-budiste, dezvăluind interesul unui poet de curte pentru dragoste, război și
guvernare. Doar prima jumătate a textului rămâne intactă în sanscrită, totuși toate cele 28 de
capitole sunt păstrate în traduceri chineze și tibetane, datând din secolul al V-lea.

CUPRINS
INTRODUCERE.
CARTEA I.
CARTEA II.
CARTEA III.
CARTEA IV.
CARTEA V.
CARTEA VI.
CARTEA VII.
CARTEA VIII.
CARTEA A IX-A.

27
CARTEA X.
CARTEA XI.
CARTEA XII.
CARTEA XIII.
CARTEA XIV.
CARTEA XV.
CARTEA XVI.
CARTEA XVII.

INTRODUCERE.
lui Buddhakarita a fost publicat la începutul anului trecut în „Anecdota
Textul în sanscrită al

Oxoniensia”, iar următoarea traducere în engleză este acum inclusă în seria „Cărților sacre
ale Orientului” . Este un poem sanscrit timpuriu scris în India despre istoria legendară a lui
Buddha și, prin urmare, conține multe lucruri de interes pentru istoria budismului, pe lângă
importanța sa specială ca ilustrare a istoriei timpurii a literaturii clasice sanscrite.
Este atribuit lui A s vaghosha; și, deși au fost câțiva scriitori care au purtat acest nume,
cel mai probabil se pare că autorul nostru a fost consilierul contemporan și spiritual al lui
Kanishka în primul secol al erei noastre. Hiouen Thsang, care a părăsit India în anul 645
d.Hr., îl menționează cu Deva, Nâgâr g una și
Kumarâlabdha, „ca cei patru sori care luminează lumea”; dar relatarea noastră cea mai
completă este oferită de I-tsing, care a vizitat India în 673. El afirmă că A s vaghosha a fost
un autor antic care a compus Ala m kâras -s âstra și Buddha -k arita-kâvya, — ultima lucrare
fiind bineînțeles poezia de față. Pe lângă aceste două lucrări, el a compus și imnurile în
cinstea lui Buddha și a celor trei ființe sfinte Amitâbha, Avalokite s vara și Mahâsthâma,
care au fost scandate la slujba de seară a mănăstirilor. „În cele cinci țări din India și în țările
din Oceanul de Sud ei recită aceste poezii, pentru că exprimă un depozit de idei și
semnificații în câteva cuvinte”. O strofă solitară (VIII, 13) este citată din Buddha -k arita în
comentariul lui Râyamuku t a despre Amarakosha I, I. I,
2, precum și de U gg valadatta în comentariul său la U n âdi-sûtras I, 156; și cinci strofe sunt
citate ca din A s vaghosha în Subhâshitâvali a lui Vallabhadeva, care se aseamănă foarte
mult cu stilul său, deși nu se găsesc în partea existentă a acestui poem.

Buddha -k arita a fost tradus în chineză de Dharmaraksha în secolul al V-lea, iar o

traducere a acestuia a fost publicată de reverendul S. Beal în această serie; a fost tradusă și în
tibetană în secolul al VII-lea sau al VIII-lea. Versiunea
tibetană, precum și cea chineză constă din douăzeci și opt de capitole și poartă viața lui
Buddha până la intrarea sa în Nirvâ n a și împărțirea ulterioară a relicvelor sacre. Versiunea
tibetană pare să fie mult mai apropiată de sanscrita originală decât de cea chineză; de fapt,

28
din acuratețea sa verbală, putem reproduce adesea cuvintele exacte ale originalului, deoarece
anumite cuvinte sanscrite sunt întotdeauna reprezentate de aceleași echivalente tibetane, ca
de exemplu prepozițiile prefixate la rădăcinile verbale. Pot să-mi exprim aici o speranță
sinceră că vom avea încă peste mult timp o ediție și o traducere a versiunii tibetane, dacă se
poate găsi vreun savant care să completeze munca neterminată a doctorului Wenzel.
Dedicase mult timp și gândise lucrării; L-am consultat în câteva dintre dificultățile mele și de
la el am obținut toate informațiile despre
redările tibetane. Această versiune tibetană promite să fie de mare ajutor în restabilirea
numeroaselor lecturi corupte care rămân încă în MSS-ul nostru nepalez defect. Doar
treisprezece cărți din poemul sanscrit pretind a fi compoziția lui A s vaghosha; ultimele patru
cărți sunt o încercare a unui autor nepalez modern de a asigura pierderea originalului. El ne
spune acest lucru sincer în colofon, —
„după ce le-am căutat peste tot și nu le-am găsit, am făcut patru cântece de mine, Am ri
tânanda, — al paisprezecelea, al cincisprezecelea, al șaisprezecelea și al șaptesprezecelea”.
El adaugă data 950 a erei nepaleze, corespunzătoare anului 1830
d.Hr.; și nu avem nicio dificultate în identificarea autorului. Râ g endralâl Mitra în
„ Literatura budistă nepaleză” îl menţionează pe Am ri tânanda ca autor a două
tratate în sanscrită şi a unuia în Newârî; el a fost probabil tatăl vechiului pand it al Reședinței
de la Kâ t mâ nd u, Gu n ânanda, al cărui fiu Indrânanda ocupă funcția în prezent. Dr. D.
Wright mă informează că familia pare să fi fost istoricii recunoscuți ai țării și deținătorii MS.
comori ale diverselor temple. Cele patru cărți sunt incluse în această traducere ca o
interesantă curiozitate literară. Prima porțiune a cărții a paisprezecea este parțial de acord cu
tibetanul și chinezul, iar Am ri tânanda poate să fi avut acces la o copie imperfectă a acestei
porțiuni a originalului; dar după aceea relatarea lui este destul de independentă și nu are nicio
legătură cu cele două versiuni.
În prefața mea la ediția textului sanscrită am încercat să arăt că poemul lui
A s vaghosha pare să fi exercitat o influență importantă asupra poeților care au urmat din
perioada clasică din India. Când comparăm descrierea din cartea a șaptea a Raghuva m sa a
doamnelor orașului care se înghesuie să-l vadă pe prințul A g a în timp ce trece din Svaya m
vara unde prințesa Bho g yâ l-a ales ca soț, cu episodul din cartea a treia a lui Buddhakarita (
s lokas 13-24); sau descrierea atacului lui Kâma asupra lui Siva în Kumârasa m bhava cu
aceea a ispitei lui Mâra a lui Buddha din cartea a treisprezecea, cu greu putem să nu reușim
să găsim o legătură. Există o asemănare asemănătoare între descrierea din cartea a cincea a
Râmâya n a; unde maimuța Hanumat intră noaptea în palatul lui Râvan n a și își vede soțiile
adormite în seraglio și diferitele lor atitudini inconștiente, precum și descrierea din cartea a
cincea a prezentei poezii, unde Buddha în noaptea în care a părăsit casa lui vede pentru
totdeauna aceeași vedere inconștientă în propriul său palat. Nici nu putem uita că în Râmâya
29
n a descrierea este doar introdusă ca un episod ornamental; în poemul budist este un element
esențial al poveștii, deoarece furnizează impulsul final care îl stârnește pe Bodhisattva să-și
evadeze din lume. Aceste descrieri diferite au devenit ulterior banale în poezia sanscrită,
precum catalogul corăbiilor în greacă sau epopee romane; dar s-ar putea foarte bine să fi avut
originea în legătură cu anumite incidente din
legenda sacra budistă.
MSS-ul sanscrit. din Nepal sunt întotdeauna transcrise cu neglijență și abundă cu pasaje
corupte, pe care adesea este foarte greu de detectat și restaurat. Textul meu tipărit lasă multe
rânduri obscure care vor trebui clarificate în continuare prin amendamente mai pricepute.
Am dat în notele la traducere câteva modificări ale mele și am adăugat, de asemenea, câteva
presupuneri fericite pe care savanții continentali mi le-au sugerat cu amabilitate prin
scrisoare; și profit cu plăcere de această ocazie pentru a adăuga într-o notă de subsol unele pe
care le-am primit prea târziu pentru a le introduce la locul lor.
M-am străduit să fac traducerea mea inteligibilă pentru cititorul englez, dar multe dintre
versurile din original sunt foarte obscure. A s vaghosha folosește toate resursele retoricii
hinduse (așa cum ne-am putea aștepta dacă I-tsing are dreptate în a-i atribui un „ala m kâras -
s âstra”) și este adesea dificil să-i urmărești orientările subtile de gândire și aluzii la distanță;
dar, fără îndoială, multe pasaje își datorează obscuritatea actuală greșelilor nedetectate din
textul MSS-ului nostru. În absența oricărui comentariu (cu excepția cazului în care
traducerea difuză în chineză și referirea ocazională la tibetan au satisfăcut nevoia) am fost
lăsat în mod necesar. la propriile mele resurse și nu pot să nu fi ratat uneori sensul autorului
meu. Prâ ms ulabhye phale mohâd udbâhur iva vâmana h ; dar
am încercat să fac tot posibilul și nimeni nu va primi mai cordial orice lumină pe care alții ar
putea-o arunca asupra pasajelor pe care le-am înțeles greșit. Ediția textului original a fost
dedicată vechiului meu prieten profesor F. MaxMüller și este o sinceră mulțumire pentru
mine că această traducere va apărea în același volum cu traduceri similare din stiloul său.
EBC
CAMBRIDGE:
1 februarie 1894.

CARTEA I.
1. . Acel Arhat este salutat aici, care nu are o contrapartidă, — care, ca dăruind fericirea
supremă, îl depășește pe (Brahman) pe Creator, — care, alungând întunericul, învinge
soarele — și, în timp ce risipește orice căldură arzătoare, îl depășește pe luna frumoasa.
2. Era un oraș, locuința marelui sfânt Kapila, având părțile înconjurate de frumusețea
unui teren înalt și lat, ca de un șir de nori, și el însuși, cu palatele sale înalte, cufundat în
cer. .
30
3. Prin sistemul său pur și înalt de guvernare, ea, așa cum spunea, a furat splendoarea
norilor muntelui Kailâsa și, în timp ce a purtat norii care i-au venit printr-o greșeală, a
împlinit imaginația care i-a condus acolo.
4. În acel oraș, strălucind cu splendoarea pietrelor prețioase, întunericul ca sărăcia nu-și
putea găsi loc; prosperitatea strălucea strălucitor, ca cu un zâmbet, din bucuria de a locui cu
cetățeni atât de nemaipomenit de excelenți.
5. Cu foișoarele sale festive, porțile arcuite și vârfurile sale, strălucea cu bijuterii în
fiecare locuință; și incapabil să găsească vreun alt rival pe lume, putea simți doar emulație cu
propriile case.
6. Acolo, soarele, deși se retrăsese, nu a putut să disprețuiască fețele lunare ale femeilor
sale care făceau de rușine lotusurile și, ca de la accesul pasiunii, s-a grăbit spre oceanul de
vest pentru a intra în apa (răcitoare). .
7. „Acolo Indra a fost complet anihilat de oameni când au văzut gloriile dobândite de S
âkyas”, – rostind această batjocură, orașul s-a străduit, prin bannerele sale cu streameruri gay
fluturate, să-și ștergă fiecare semn al existenței sale.
8. După ce și-a bătut joc de nuferi chiar și noaptea de razele de lună care se sprijină pe
pavilioanele sale de argint, — ziua și-a asumat strălucirea lotusurilor prin razele de soare
care cădeau pe palatele sale de aur.

9. Un rege, pe nume S uddhodana, din neamul soarelui, uns să stea în fruntea monarhilor
pământului, — stăpânind asupra orașului, l-a împodobit, ca un deținut al albinelor, un lotus
în plin.
10. Cei mai buni dintre regi cu trenul său mereu aproape de el, — intenționat de
liberalitate, dar lipsit de mândrie; un suveran, dar cu un ochi mereu egal aruncat asupra
tuturor, — de natură blândă și totuși cu o maiestate largă.
11. Căzuți loviți de brațul său în arena de luptă, elefanții domnișori ai dușmanilor săi s-
au plecat prosternați, cu capetele turnând cantități de perle de parcă ar oferi pumni de flori în
omagiu.
12. După ce și-a împrăștiat dușmanii prin măreția sa preeminentă, așa cum soarele
împrăștie întunericul unei eclipse, și-a luminat poporul din toate părțile, arătându-le cărările
pe care trebuiau să le urmeze.
13. Datoria, bogăția și plăcerea sub îndrumarea lui și-au asumat reciproc obiectul, dar nu
și îmbrăcămintea exterioară; totuși, de parcă s-ar întrece încă împreună, au strălucit cu atât
mai mult în glorioasa carieră a succesului lor triumfător.
14. El, monarhul Sâkyasului , de preeminență nativă, dar a cărui preeminență reală a fost
adusă de nenumărații săi consilieri de înțelepciune exaltată, a strălucit cu atât mai glorios, ca
luna în mijlocul stelelor strălucind cu o lumină ca a ei.

31
15. Pentru el era o regină, numită Mâyâ, ca și cum ar fi eliberată de orice înșelăciune
(mâyâ)
- o strălucire care provine din strălucirea lui, ca splendoarea soarelui când este liber de orice
influență a întunericului, - o regină principală în adunarea unită a tuturor reginelor.
16. Ca o mamă pentru supușii ei, intenționată asupra bunăstării lor, — devotată tuturor
celor vrednici de evlavie, ca devotamentul în sine, — strălucind asupra familiei domnului ei
ca zeița prosperității, — era cea mai eminentă dintre zeițele lumii întregi.
17. Într-adevăr, viața femeilor este întotdeauna întuneric, dar atunci când a întâlnit-o, a
strălucit strălucitor; astfel noaptea nu-și păstrează întunericul, când se întâlnește cu semiluna
strălucitoare a lunii.
18. „Acest popor, fiind greu de trezit să se mire în sufletele lor, nu poate fi influențat de
mine dacă vin la ei ca dincolo de simțurile lor”, – spunând așa, Datoria și-a abandonat
propria natură subtilă și și-a făcut vizibilă forma.
19. Apoi, căzând din mulțimea de ființe din cerul Tushita și luminând cele trei lumi, cel
mai excelent dintre Bodhisattva a intrat brusc la un gând în pântecele ei, ca regele Nâga care
intră în peștera Nandâ.
20. Luând forma unui elefant uriaș alb ca Himâlaya, înarmat cu șase colți, cu fața
parfumată de icor curgător, a intrat în pântecele reginei regelui S uddhodana, pentru a
distruge relele lumii.
21. Păzitorii lumii s-au grăbit din cer pentru a veghea singurul adevărat conducător al
lumii; astfel, razele lunii, deși strălucesc peste tot, sunt deosebit de strălucitoare pe Muntele
Kailâsa.
22. Mâyâ, de asemenea, ținându-l în pântecele ei, ca un șir de nori care ține un fulger, a
scutit oamenii din jurul ei de suferințele sărăciei prin ploaie de cadouri.
23. Apoi într-o zi cu permisiunea regelui regina, având în ea un mare dor. minte, s-a dus
cu deținuții gineceului în grădina Lumbinî.
24. În timp ce regina se sprijinea de o creangă care atârna încărcată cu o greutate de flori,
Bodhisattva a ieșit brusc afară, desfăcându-și pântecele.
25. În acel moment, constelația Pushya era de bun augur, iar din partea reginei, care a
fost purificată prin jurământul ei, fiul ei s-a născut pentru bunăstarea lumii, fără durere și fără
boală.
26. Precum soarele izbucnind dintr-un nor dimineața, — așa și el, când s-a născut din
pântecele mamei sale, a făcut lumea strălucitoare ca aurul, izbucnind cu razele lui care
risipeau întunericul.
27. De îndată ce s-a născut cel cu o mie de ochi (Indra) binecuvântat l-a luat blând,
strălucitor ca un stâlp de aur; iar două pârâuri curate de apă au căzut din cer peste capul lui
cu grămezi de flori de Mandâra.
32
 28. Purtat de surele-șefi și încântându-i cu razele care curgeau din trupul său, el a depășit
în frumusețe luna nouă, care se odihnește pe o masă de nori de seară.
29. Așa cum a fost nașterea lui Aurva de la coapsă și a lui P ri thu din mână și a
lui Mândhâtri , care era ca Indra însuși, de pe frunte și a lui Kakshîvat de la capătul superior
al brațului, - așa a fost și nașterea lui (miraculoasă). ).
30. Ieșind astfel din pântece la vremea cuvenită, a strălucit ca și cum s-ar fi coborât din
cer, cel care nu s-a născut în chip firesc, — cel care s-a născut plin de înțelepciune, nu nebun,
— ca și cum mintea lui ar fi fost fost purificat de nenumărați eoni de contemplare.
31. Cu slavă, forță și frumusețe a strălucit ca tânărul soare care a coborât pe pământ;
când era privit, deși de o strălucire atât de nemaipomenită, a atras toate privirile ca luna.
32. Cu strălucirea strălucitoare a mădularelor sale a stins ca soarele splendoarea
lămpilor; cu nuanța lui frumoasă ca de aur prețios a luminat toate sferturile spațiului.
33. Fără zgomot, cu semnul lotus în relief înalt, cu pași departe, așezat cu o ștampilă, —
șapte astfel de pași fermi a făcut atunci, — el care era ca constelația celor șapte ri shi.
34. „Sunt născut pentru cunoașterea supremă, pentru bunăstarea lumii, — așadar aceasta
este ultima mea naștere”, — așa făcea el, cu mersul leului, privind cele patru sferturi, rosti o
voce plină de semnificație de bun augur.
35. Două râuri de apă izbucnind din cer, strălucitoare ca razele lunii, având puterea
căldurii și a frigului, au căzut pe capul binefăcător al aceluia fără egal pentru a-i înviora
trupul.
36. Trupul lui stătea întins pe un pat cu un baldachin regal și un cadru strălucitor de aur
și sprijinit de picioare de lapis lazuli, iar în cinstea lui, domnii-yaksha stăteau în jur, păzindu-
l cu lotuși de aur în mâini.
37. Zeii în omagiu adus fiului lui Mâyâ, cu capetele plecate în fața măreției sale, au
ridicat o umbrelă albă pe cer și au mormăit cele mai înalte binecuvântări asupra înțelepciunii
sale supreme.
38. Marii dragoni, în marea lor sete de Lege, — ei care avuseseră privilegiul de a-i
aștepta pe Buddha din trecut, — privind cu ochi de devotament intenționat, l-au evantaiat și
au împrăștiat flori de Mandâra peste el.
39. Bucurați de influența nașterii Tathâgata, zeii naturii pure și locuitorii sălașurilor pure
au fost umpluți de bucurie, deși toată pasiunea s-a stins, de dragul lumii înecate în tristețe.
40. Când s-a născut, pământul, deși fixat de (Himâlaya) monarhul munților, s-a zguduit
ca o corabie zvârnită de vânt; iar dintr-un cer fără nori a căzut o ploaie plină de lotuși și
nuferi și parfumată cu lemn de santal.
41. Adierele plăcute suflau moale la atingere, căzând pe haine cerești; chiar soarele, deși
tot același, strălucea cu lumină sporită, iar focul strălucea, nemiscat, cu o strălucire blândă.

33
 42. În partea de nord-est a locuinței a apărut de la sine o fântână cu apă curată, în care
locuitorii gineceului, plini de mirare, își îndeplineau ritualurile ca într-un loc de scăldat
sacru.
43. Prin trupele de vizitatori cerești, care au venit în căutarea meritelor religioase,
bazinul însuși a primit putere să-l privească pe Buddha și, prin intermediul copacilor săi
purtători de flori și parfumuri, ia oferit cu nerăbdare închinare.
44. Copacii înfloriți și-au produs deodată florile, în timp ce parfumul lor era purtat în sus
în toate direcțiile de vânt, însoțit de cântecele femelelor năucite, în timp ce aerul era inhalat
și absorbit de mulți șerpi (adunându-se în apropiere).
45. Uneori răsunau de ambele părți cântece amestecate cu instrumente muzicale și
tambure, și de asemenea lăute, tobe, tamburine și restul, —
de la femei împodobite cu brățări dansatoare.
46. „Acea lege regală pe care nici Bh ri gu, nici Angiras nu au făcut-o vreodată, acei doi
mari văzători întemeietorii de familii, cei doi fii ai lor Sukra și Vri Haspati au lăsat-o
dezvăluită la sfârșit.
47. „Da, fiul lui Sarasvatî a proclamat acea Veda pierdută pe care nu o văzuseră
niciodată în epocile trecute, — Vyâsa a repetat asta în multe forme, pe care Va s ish th un
neputincios nu le-a putut compila; 48. „Glasul lui Vâmîki și-a rostit poezia pe care marele
văzător K yavana nu a putut să o compună; și acea medicină pe care Atri nu a inventat-o
niciodată înțeleptul fiu al lui Atri a proclamat-o după el;
49. „Acea Brahmanitate pe care Ku sika nu a atins-o niciodată, — fiul său, o, rege, a
aflat mijloacele de a o dobândi; (deci) Sagara s-a îndreptat spre ocean, pe care nici măcar
Ikshvâkus nu o fixaseră înaintea lui.
50. Ganaka a atins o putere de a-i instrui pe cei născuți de două ori în regulile
Yoga la care nimeni altul nu a atins-o vreodată ; iar faimoasele fapte ale nepotului lui
S ûra (Kri sh n a ) S ûra și ale colegilor săi au fost neputincioși să le îndeplinească.
51. „De aceea, nu vârsta și nici anii sunt criteriul; persoane diferite câștigă preeminență
în lume în locuri diferite; acele isprăvi mărețe, demne de regi și înțelepți, când au fost lăsate
nefăcute de strămoși, au fost făcute de fii.
52. Regele, fiind astfel mângâiat și felicitat de acei
brahmani de încredere, și-a îndepărtat din minte orice bănuială nedorită și s-a ridicat la un
grad și mai mare de bucurie;
53. Și, mulțumit, le-a dat celor mai excelente dintre comorile bogate născute de două ori
cu toată cinstea cuvenită: „Fie ca el să devină stăpânitorul pământului după cuvintele tale și
să se retragă în pădure când va ajunge la bătrânețe. '

34
 54. Apoi, după ce a învățat prin semne și prin puterea penitențelor sale această naștere a
celui care avea să distrugă orice naștere, marele văzător Asita, în setea sa de excelenta Lege,
a venit la palatul regelui S âkya .
55. Acela strălucind de gloria cunoașterii sfinte și a împlinirilor ascetice, preotul propriu
al regelui, — el însuși un elev deosebit între studenții cunoașterii sacre, — introdus în palatul
regal cu toată evlavia și respectul cuvenit.
56. El a intrat în incinta gineceului regelui, care era tot agitat de bucuria născută de la
nașterea tânărului prinț, — mormânt din conștiința sa de putere, de preeminența sa în asceză
și de greutatea bătrâneții.
57. Atunci regele, după ce l-a onorat pe înțelept, care stătea așezat pe scaunul său, cu apă
pentru picioare și o ofrandă de arghya, l-a invitat (să vorbească) cu toate ceremoniile de
respect, așa cum a făcut Antideva în vremurile de demult la Va s ish th. a: 58. „Sunt într-
adevăr norocos, familia mea este obiectul unei înalte favoare, că ar fi trebuit să vii să mă
vizitezi; binevoiește-te să poruncești ce ar trebui să fac, o, binevoințe; Eu
sunt discipolul tău, bucură-te să arăți încrederea ta în mine.
59. Înțeleptul, fiind astfel invitat de rege, plin de un sentiment intens, cum i se cuvenea,
rosti cuvintele sale profunde și solemne, având ochii mari deschiși de mirare:
60. „Acesta este într-adevăr demn de tine, marele suflet ca ești, iubitor de oaspeți, liberal
și iubitor de datorie – ca mintea ta să fie astfel bună cu mine, în deplină concordanță cu
natura, familia, înțelepciunea și vârsta ta. .
61. „Acesta este adevăratul mod în care acei regi-văzători din vechime, respingând prin
datorie toate bogățiile nesemnificative, le-au aruncat vreodată, așa cum era drept, — fiind
săraci în substanță exterioară, dar bogați în rezistență ascetică.
62. „Dar auzi acum motivul venirii mele și bucură-te de el; un glas ceresc a fost auzit de
mine pe calea cerească, că fiul tău s-a născut de dragul cunoașterii supreme.
63. „După ce am auzit acea voce și mi-am aplicat mintea la aceasta și cunoscând
adevărul ei prin semne, am venit acum aici, cu dor să văd steagul rasei S
âkya , ca și cum ar fi steagul lui Indra înființat”.
64. Auzind această adresă a lui, regele, cu pașii năuciți de bucurie, l-a luat pe prinț, care
stătea întins de doica sa, și l-a arătat sfântului ascet.
65. Astfel, marele văzător l-a văzut cu mirare pe fiul regelui, — piciorul lui marcat cu o
roată, degetele de la mâini și de la picioare palmate, cu un cerc de păr între sprâncene și
semne de vigoare ca un elefant.
66. Văzându-l așezat pe partea de doică, ca fiul lui Agni
(Skanda) așezat de partea lui Devî, a stat cu lacrimile atârnând de capetele genelor și, oftând,
a ridicat privirea spre cer.

35
 67. Dar văzându-i pe Asita cu ochii astfel plini de lacrimi, regele s-a agitat prin dragostea
lui pentru fiul său, iar cu mâinile strânse și trupul plecat l-a întrebat astfel cu glasul frânt și
înecat de plâns, 68. „Unul a cărui frumusețe a avut. puţin pentru a o deosebi de cea a unui
înţelept divin, şi a cărui naştere strălucitoare a fost atât de minunată şi pentru care ai
proorocit un viitor transcendent, —
de ce, văzându-l, lacrimile vin la tine, o, cuviosule?
69. „Este prințul, o, om sfânt, destinat unei vieți lungi? Cu siguranță nu se poate naște
pentru durerea mea. Am obținut cu greu o mână de apă, cu siguranță nu moartea vine să o
bea.
70. „Spune-mi, tezaurul faimei mele este liber de distrugere? Acest premiu principal al
familiei mele este sigur? Voi pleca vreodată fericit într-o altă viață, — eu care țin un ochi
mereu treaz, chiar și atunci când fiul meu doarme?
71. „Cu siguranță că acest lăstaș tânăr al familiei mele nu se naște stearp, destinat doar să
se ofilească! Vorbește repede, domnul meu, abia aștept; cunoști bine dragostea rudelor
apropiate pentru un fiu.
72. Știind că regele este atât de agitat de frica lui de vreun rău iminent, înțeleptul i s-a
adresat astfel: „Nu lăsa mintea ta, monarhe, să fie tulburată,
— tot ce am spus este cu siguranță adevărat.
73. „Nu am nici un sentiment de teamă cu privire la faptul că el poate fi supus
schimbării, dar sunt întristat de propria mea dezamăgire. Este timpul meu să plec, iar acest
copil s-a născut acum, — cel care cunoaște acel mister greu de atins, mijlocul de a distruge
nașterea.
74. După ce și-a părăsit împărăția, indiferent față de toate obiectele lumești și după ce a
atins cel mai înalt adevăr prin eforturi obositoare, el va străluci ca un soare al cunoașterii
pentru a distruge întunericul iluziei din lume.
75. „El va izbăvi, cu barca cunoașterii, lumea îndurerată, purtată neputincioasă, din
oceanul mizeriei care aruncă boala ca spuma ei, zvârnindu-se de valurile bătrâneții și
năvălind cu înfricoșătorul flux al morții.
76. „Lumea însetată a ființelor vii va bea pârâul curgător al
Legii sale, izbucnind cu apa înțelepciunii, închisă de malurile unor reguli morale puternice,
încântător de răcoare de contemplare și plină de jurăminte religioase ca de gâște roșii.
77. „El va proclama calea eliberării celor afectați de durere, încurși în obiecte de simț și
pierduți pe cărările de pădure ale existenței lumești, ca și călătorilor care și-au pierdut
drumul.
78. „Prin ploaia Legii, el va da bucurie mulțimii care sunt mistuite în această lume de
acel foc al dorinței al cărui combustibil sunt obiectele lumești, așa cum face un nor mare cu
ploile sale la sfârșitul sezonului cald.
36
 79. „El va deschide pentru scăparea ființelor vii acea ușă al cărei șurub este dorința și ale
cărei două frunze sunt ignoranța și amăgirea, - cu acea lovitură excelentă a Legii bune, care
este atât de greu de găsit.
80. „El, regele Legii, când va atinge cunoașterea supremă, va obține eliberarea din
legăturile ei ale lumii acum biruite de mizerie, lipsită de orice refugiu și învăluită în propriile
sale lanțuri de amăgire.
81. „De aceea, să nu-l întristați, — care aparține mai degrabă, bunul tată, lumii jalnice a
ființelor umane, care, prin iluzie sau plăcerile dorinței sau ale beției, refuză să asculte Legea
lui perfectă.
82. „De aceea, din moment ce nu am ajuns la această excelență, deși am îndeplinit toate
etapele contemplației, viața mea este doar un eșec; de vreme ce
nu am auzit Legea lui, consider o nenorocire chiar și locuința în cel mai înalt cer”.
83. Auzind aceste cuvinte, regele cu regina sa și prietenii săi au părăsit întristarea și s-au
bucurat; gândindu-se: „Așa este fiul meu”, a considerat că excelența lui este a lui.
84. Dar și-a lăsat inima influențată de gândul „va călători pe calea nobilă” – nu era într-
adevăr împotrivă religiei, dar totuși a văzut alarmat de perspectiva de a-și pierde copilul.
85. Atunci înțeleptul Asita, făcând cunoscută regelui care era astfel tulburat de fiul său
soarta reală care îl aștepta pe prinț, a plecat pe calea vântului așa cum venise, silueta sa a
privit cu evlavie în zborul său.
86. Luând hotărârea și văzându-l pe fiul surorii sale mai mici, sfântul, plin de
compasiune, i-a poruncit cu stăruință în tot felul, ca și cum ar fi fiul său, să asculte cuvintele
înțeleptului și să cugete asupra lor.
87. De asemenea, monarhul, mulțumit de nașterea unui fiu, a lepădat toate acele legături
numite obiecte lumești, l-a făcut pe fiul său să treacă prin ceremoniile obișnuite de naștere
într-un mod demn de familie.
88. Când s-au împlinit zece zile după nașterea fiului său, cu gândurile ținute sub
înfrânare și pline de bucurie excesivă, el a oferit pentru fiul său cele mai elaborate jertfe
zeilor cu rugăciuni murmurate, oferții și tot felul de ceremonii de bun augur.
89. Și el însuși a dat brahmanilor pentru bunăstarea fiului său vaci pline cu lapte, fără
urme de infirmitate, cu coarne de aur și cu viței puternici și sănătoși, la numărul total de o
sută de mii.
90. Apoi el, cu sufletul sub strictă înfrânare, săvârșind tot felul de ceremonii care i-au
bucurat inima, într-o zi norocoasă, într-un moment de bun augur, s-a hotărât cu bucurie să
intre în orașul său.
91. Apoi, regina împreună cu pruncul ei s-au închinat zeilor pentru noroc, au ocupat un
palanchin scump făcut din colți de elefant, plin cu tot felul de flori albe și strălucitor de
pietre prețioase.
37
 92. După ce a făcut-o pe soția sa cu copilul ei să intre prima în oraș, însoțită de însoțitorii
în vârstă, regele însuși a înaintat și el, salutat de oștile cetățenilor, ca Indra intrând în rai,
salutată de nemuritori.
93. Regele S âkya, intrând în palatul său, ca Bhava bine mulțumit la nașterea lui
Kârttikeya, cu chipul plin de bucurie, a dat ordine pentru cheltuieli generoase, arătând tot
felul de onoare și liberalitate.
94. Astfel, la norocul nașterii fiului regelui, acel oraș supranumit după Kapila, cu toți
locuitorii din jur, a fost plin de bucurie ca și orașul stăpânului bogăției, înghesuit de nimfe
cerești, la nașterea fiului său Nalakûvara
..

CARTEA II.
1. . Din vremea nașterii acelui fiu al său, care, adevăratul stăpân al lui însuși, avea să pună
capăt oricărei nașteri și bătrânețe, regele creștea zi de zi în bogății, elefanți, cai și prieteni, pe
măsură ce râul crește cu ei. aflux de ape.
2. Din diferite feluri de bogății și bijuterii și din aur, lucrat sau neprelucrat, el a găsit
comori de o varietate variată, depășind chiar și capacitatea dorințelor sale.
3. Elefanți din Himavat, năvăliți de rut, pe care nici prinți de elefanți ca Padma nu i-au
putut învăța să se învârtă în cerc, au venit fără niciun efort și l-au așteptat.
4. Orașul său era agitat de mulțimile de cai, unii împodobiți cu diferite semne și
împodobiți cu noi capcane de aur, alții neîmpodobiți și cu coame lungi curgătoare, potrivite
deopotrivă ca putere, blândețe și podoabe scumpe.
5. Și multe vaci roditoare, cu viței înalți strânși în împărăția lui, bine hrănite și fericite,
blânde și fără înverșunare și producând lapte excelent.
6. Dușmanii lui au devenit indiferenți; indiferența s-a transformat în prietenie; prietenii
lui au devenit deosebit de uniți; erau două laturi, — una a trecut în uitare.
7. Cerul a plouat în împărăția lui la timpul și la locul cuvenit, cu sunetul vântului blând și
al norilor, și împodobit cu coroane de fulgere și fără niciun dezavantaj de ploaie de pietre sau
trăsnet.
8. O recoltă roditoare a răsărit după anotimp, chiar și fără munca de arat; iar plantele
bătrâne au crescut mai viguroase în suc și substanță.

9. Chiar și la acea criză care amenință un pericol pentru corp, cum ar fi ciocnirea de
luptă, femeile însărcinate au născut sănătoase, în siguranță și fără boală.
10. Și în timp ce oamenii nu cer de bunăvoie de la alții, chiar și acolo unde proprietatea
unei garanții este disponibilă, — la vremea aceea, nici măcar unul posedat de mijloace zvelte
nu își întorcea fața când era solicitat.

38
11. Nu a existat nicio ruină, nici o crimă, — da, nici măcar nu a existat nici măcar unul
negener cu rudele săi, nici unul care nu a încălcat obligațiile, nici unul neadevărat sau
vătămător, — ca în zilele lui Yayâti, fiul lui Nahusha.
12. Cei care căutau meritul religios au făcut lucrări sacre și au făcut grădini, temple și
schituri, fântâni, cisterne, lacuri și crânci, după ce au văzut raiul așa cum era vizibil înaintea
ochilor lor.
13. Poporul, izbăvit de foamete, de frică și de boală, a locuit fericiți ca în ceruri; și în
mulțumire reciprocă, soțul nu a călcat împotriva soției, nici soția împotriva soțului.
14. Nimeni nu urmărea dragostea doar pentru plăcere senzuală; nimeni nu a adunat avere
de dragul dorințelor; niciunul nu a practicat îndatoriri religioase de dragul de a câștiga
bogăție;
niciunul nu a rănit ființe vii de dragul datoriei religioase.
15. De fiecare parte, furtul și viciile înrudite au dispărut; propria sa stăpânire era în pace
și în repaus de amestecul străin; prosperitatea și belșug îi aparțineau, iar orașele din tărâmul
lui erau (sănătoase) ca pădurile.
16. Când s-a născut acel fiu, a fost în regatul acelui monarh, ca în domnia lui Manu, fiul
Soarelui, — bucuria s-a dus peste tot și răul a pierit;
dreapta a aprins în străinătate și păcatul era încă.
17. Întrucât la nașterea acestui fiu al regelui a avut loc o astfel de realizare universală a
tuturor obiectelor, regele a făcut ca, în consecință, numele prințului să fie
Sarvârthasiddha.
18. Dar regina Mâyâ, după ce a văzut marea glorie a fiului ei nou-născut, ca niște Ri shi
ai zeilor, nu a putut să susțină bucuria pe care o aducea; și ca să nu moară s-a dus în rai.
19. Apoi sora reginei, cu o influență ca a unei mame, nedistinsă de mama adevărată în
afecțiunea sau tandrețea ei, l-a crescut ca propriul fiu pe tânărul prinț care era ca odrasla
zeilor.
20. Apoi, precum soarele tânăr de pe muntele de răsărit sau focul avântat de vânt, prințul
a crescut treptat în toată perfecțiunea cuvenită, ca luna în două săptămâni de strălucire.
21. Apoi i-au adus ca cadouri din casele prietenilor săi unguente scumpe din lemn de
santal și șiruri de pietre prețioase exact ca niște coroane de plante și cărucioare mici de aur
înjugate cu căprioare;
22. Podoabe potrivite vârstei lui, elefanți, căprioare și cai din aur, trăsuri și boi
împodobiți cu haine bogate și căruțe pline de argint și aur.
23. Astfel, s-a răsfățat cu tot felul de astfel de obiecte pentru a face plăcere simțurilor
potrivite pentru anii lui, - copil, așa cum era, nu s-a comportat ca un copil în gravitate,
puritate, înțelepciune și demnitate.

39
24. Când a trecut de perioada copilăriei și a ajuns în cea a tinereții mijlocii, tânărul prinț
a învățat în câteva zile diferitele științe potrivite rasei sale, care în general i-a luat mulți ani
pentru a le stăpâni.
25. Dar auzind mai înainte de la marele văzător Asita viitorul său destinat care trebuia să
îmbrățișeze fericirea transcendentală, grija îngrijorată a regelui rasei S âkya prezente l-a
îndreptat pe prinț spre plăceri senzuale.
26. Apoi a căutat pentru el dintr-o familie de excelență morală fără pată, o mireasă
posedată de frumusețe, modestie și purtare blândă, de o glorie larg răspândită, cu numele
Ya s odharâ, având un nume bine demn de ea, o zeiță a norocului. .
27. Apoi, după aceea, prințul, iubit de rege, tatăl său, el care era ca
Sanatkumâra, s-a bucurat în societatea acelei prinoese S âkya, așa cum cei cu o mie de ochi
(Indra) se bucura cu mireasa sa S a k î.
28. „S-ar putea să vadă vreo priveliște nefavorabilă care i-ar putea tulbura mintea”,
reflectând astfel că regele avea o locuință pregătită pentru el, în afară de presa aglomerată din
adâncurile palatului.
29. Apoi și-a petrecut timpul în acele apartamente regale, amenajate cu deliciile potrivite
fiecărui anotimp, vesel împodobite ca carele cerești pe pământ și strălucitoare ca norii
toamnei, în mijlocul splendidelor concerte muzicale ale cântărețelor.
30. Cu tamburelele care sunau încet bătute de vârfurile mâinilor femeilor și împodobite
cu margini de aur și cu dansurile care erau ca dansurile nimfelor cerești, acel palat strălucea
ca muntele Kailâsa.
31. Acolo femeile îl încântau cu vocile lor blânde, cu frumoasele lor ghirlande de perle,
— beția lor jucăușă, râsul lor dulce și privirile lor furate ascunse de sprâncene.
32. Născut în brațele acestor femei bine iscusite în căile iubirii și nesăbuit în căutarea
plăcerii, a căzut de pe acoperișul unui foișor și totuși nu a ajuns la pământ, ca un înțelept
sfânt care pășește dintr-un car ceresc.
33. Între timp, regele, de dragul de a asigura prosperitatea fiului său și agitat în inimă de
destinul care i-a fost prezis, s-a bucurat de un calm desăvârșit, a încetat de orice rău, a
practicat orice înfrânare și a răsplătit binele.
34. Nu s-a îndreptat către plăcerile senzuale ca acela care își dorește stăpânirea de sine;
nu simţea nicio încântare violentă în nicio stare de naştere; a supus prin fermitate caii
neliniştiţi ai simţurilor; și și-a întrecut rudele și cetățenii prin virtuțile sale.
35. El a căutat să nu învețe să supăreze pe altul; cunoștințe care erau binefăcătoare, pe
care numai el le-a studiat; a urat bine întregii omeniri ca şi propriilor săi supuşi.
36. El s-a închinat și pe strălucitul (Agni) acel zeu tutelar al
Angirasasilor, pentru viața lungă a fiului său; și a oferit daruri într-un foc mare și a dat aur și
vaci brahmanilor.
40
37. S-a scăldat pentru a-și purifica trupul și mintea cu apele locurilor sfinte și ale
sentimentelor sfinte; și, în același timp, a băut sucul de soma așa cum îi poruncea Veda
și fericirea sinceră autoprodusă a calmului perfect.
38. Vorbea doar ceea ce era plăcut și nu neprofitabil; a vorbit despre ceea ce era adevărat
și nu răutăcios, nu putea să-și vorbească nici măcar de rușine un lucru fals plăcut sau un
adevăr aspru.
39. În lucrurile care trebuiau făcute, fie că erau plăcute sau neplăcute, el nu a găsit niciun
motiv nici pentru dorință, nici pentru antipatie; a urmărit avantajul care putea fi atins fără
litigiu; nu prețuia atât de mult sacrificiul.
40. Când un rugător a venit la el cu o cerere, el s-a grăbit îndată să-și potolească setea cu
apa stropită pe darul său; şi fără să se lupte, cu toporul de luptă al purtării sale i-a doborât pe
aroganţi înarmaţi cu o dublă mândrie.
41. Astfel a luat-o pe una și i-a ocrotit pe cei șapte; i-a abandonat pe cei șapte și i-a
păstrat pe cei cinci; a obținut setul de trei și a învățat setul de trei;
i-a înțeles pe cei doi și i-a abandonat pe cei doi.
42. Persoanele vinovate, desi ii condamnase la moarte, nu a facut sa fie ucisi si nici
macar nu i-a privit cu furie; i-a legat cu cuvinte blânde și cu reforma produsă în caracterul
lor, — chiar și eliberarea lor a fost însoțită de nicio vătămare cauzată.
43. El a îndeplinit mari jurăminte religioase prescrise de vechi văzători; a aruncat
deoparte sentimentele ostile pretuite de mult; a dobândit glorie mirositoare de mireasma
virtuții; a renuntat la toate pasiunile care implicau pângarie.
44. El a dorit să nu-și ia tributul de o șesime fără a acționa ca gardian al poporului său;
nu dorea să râvnească proprietatea altuia; a dorit să nu pomenească de faptele greșite ale
dușmanilor săi; nici nu dorea să-i stârnească mânia în inimă.
45. Când monarhul însuși a fost astfel angajat, slujitorii și cetățenii săi i-au urmat
exemplul, ca simțurile unuia absorbit în contemplație a cărui minte este abstrasă într-o liniște
profundă.
46. În decursul timpului, Ya s odharâ cu sânul frumos, — care era cu adevărat glorioasă
în conformitate cu numele ei, — din fiul lui
S uddhodana i sa născut un fiu pe nume Râhula, cu o față ca dușmanul lui Râhu.
47. Atunci regele, care, din punctul de vedere al bunăstării neamului său, tânjise după un
fiu și era extrem de încântat, - așa cum se bucurase de nașterea fiului său, tot așa se bucura
acum de nașterea nepotului său.
48. „O, cum pot să simt dragostea pe care o simte fiul meu pentru nepotul meu?”
Gândindu-se astfel în bucuria sa, el a urmat, la timpul cuvenit, fiecare rit poruncit, ca unul
care își iubește cu drag fiul și este pe cale să se ridice la cer.

41
49. Aflat pe cărările regilor preeminenți care au înflorit în epocile primordiale, el a
practicat austerități fără să-și lase deoparte hainele albe și a ordonat în sacrificiu numai acele
lucruri care nu implicau nicio vătămare a viețuitoarelor.
50. Cel al faptelor sfinte a strălucit glorios, în splendoarea regalității și în splendoarea
penitențelor, remarcat de familia sa și de propria sa conduită și înțelepciune și dorind să
răspândească strălucirea ca soarele.
51. După ce a oferit închinare, cel a cărui glorie era în siguranță a mormăit repetări ale
textelor vedice către Svayambhû pentru siguranța fiului său și a îndeplinit diverse ceremonii
greu de îndeplinit, precum zeul Ka în primul eon care dorește să creeze ființe vii.
52. A lăsat deoparte armele și a cugetat la Sâstra , a practicat un calm perfect și a suferit
diverse respectări, ca un pustnic a refuzat toate obiectele de simț, și-a privit toate regatele ca
pe un tată.
53. El a îndurat împărăția de dragul fiului său, fiul său pentru familia sa, familia lui
pentru faimă, faima pentru cer, raiul pentru suflet, — nu dorea continuarea sufletului decât
de dragul datoriei.
54. Astfel, el a practicat diferitele respecturi urmate de evlavioși și stabilite din revelație,
— întrebându-se mereu: „acum că a văzut chipul fiului său, cum poate fi oprit fiul meu să nu
meargă în pădure?”.
55. Regii pricepuți ai pământului, care doresc să-și păzească prosperitatea, veghează
asupra fiilor lor în lume; dar acest rege, deși iubește religia, și-a ținut fiul de religie și l-a
eliberat față de toate obiectele de plăcere.
56. Dar toți Bodhisattva, acele ființe de natură preeminentă, după ce au cunoscut
savoarea bucuriilor lumești, au plecat în pădure de îndată ce li s-a născut un fiu; de aceea și
el, deși și-a îndeplinit tot destinul anterior, chiar și atunci când motivul (final) începuse să
germineze, tot a continuat să urmărească plăcerea lumească până în momentul dobândirii
înțelepciunii supreme.

CARTEA III.
1. . Într-o anumită zi, a auzit de pădurile acoperite cu iarbă fragedă, cu copacii lor răsunând de
kokila, împodobite cu iazuri de lotus și care fuseseră toate legate în sezonul rece.
2. Auzind de înfățișarea încântătoare a crângurilor orașului iubite de femei, s-a hotărât să
iasă afară, ca un elefant închis de mult într-o casă.
3. Regele, după ce a aflat caracterul dorinței astfel exprimate de fiul său, a poruncit să se
pregătească o petrecere de plăcere, demnă de a sa, afecțiunea și frumusețea și tinerețea fiului
său.
4. El a interzis întâlnirea oricărei persoane obișnuite afectate pe drum; „Doamne ferește
ca prințul, cu firea lui blândă, să-și imagineze măcar că este îndurerat”.
42
5. Apoi, îndepărtându-i cu cea mai mare blândețe din cale pe toți cei care aveau
membrele mutilate sau simțurile mutilate, pe cei decrepiți și bolnavi și pe toți cerșetorii
mizerosi, au făcut ca drumul să-și capete frumusețea desăvârșită.
6. De-a lungul acestui drum astfel făcut frumos, norocosul prinț cu însoțitorii săi bine
pregătiți a coborât într-o zi la momentul potrivit de pe acoperișul palatului și a mers să-l
viziteze pe rege cu permisiunea lui.
7. Atunci regele, cu lacrimi curgându-i în ochi, după ce a mirosit capul fiului său și s-a
uitat lung la el, i-a dat voie, zicând: „Du-te!”. dar în inima lui prin afecţiune nu-l putea lăsa
să plece.
8. Apoi a urcat într-un car de aur, împodobit cu hăţuri strălucitoare ca un fulger
strălucitor, şi a înjugat cu patru cai blânzi, toţi purtând capcane de aur.
9. Cu un alai vrednic a intrat pe drumul care era presărat cu mormane de flori
strălucitoare, cu ghirlande suspendate și steaguri fluturând, ca luna cu asterismul ei care intra
pe cer.

10. Încet, încet, el a trecut de-a lungul autostrăzii, urmărit din toate părțile de cetățeni și
adăpostit de ochii lor deschiși larg de curiozitate ca niște lotuși albaștri.
11. Unii l-au lăudat pentru dispoziția sa blândă, alții l-au salutat pentru aspectul său
glorios, alții i-au elogiat frumusețea din chipul său fin și i-au dorit lungimi de zile.
12. Bărbații cocoași care ieșeau din marile familii și trupe de pădurari și pitici și femei
care ieșeau din casele mai josnice s-au închinat ca stindardele vreunui alai al zeilor.
13. Auzind vestea, „prințul iese”, de la însoțitoarele apartamentelor feminine, femeile s-
au grăbit pe acoperișurile diferitelor conace, după ce au obținut concediul domnilor lor.
14. Împiedicați de șnururile brâurilor care alunecaseră în jos, cu ochii năuciți ca tocmai
treziți din somn și cu podoabele îmbrăcate în grabă în agitația veștilor și plini de curiozitate,
s-au înghesuit în jur; 15. Înspăimântând turmele de păsări care locuiau în case, cu zgomotul
brâurilor lor și zgomotul gleznelor care răsunau pe scările și acoperișurile conacelor și
reproșându-se reciproc pentru graba lor.
16. Unele dintre aceste femei, chiar și în graba lor, când se grăbeau dorind să vadă, au
fost întârziate în mers din cauza greutății șoldurilor și a sânilor plini.
17. Un altul, deși putea să meargă ea însăși, și-a oprit pasul și s-a abținut să fugă,
ascunzându-și cu rușine podoabele ei purtate până atunci doar în izolare și acum prea
îndrăznețe afișate.
18. Acolo se legănau neliniștiți pe ferestre, înghesuiți în presa reciprocă, cu cerceii
lustruiți de lovirea continuă și podoabele lor zgomotând.
19. Fețele de lotus ale femeilor străluceau în timp ce priveau pe ferestre cu cerceii care se
apropiau reciproc, de parcă ar fi fost niște lotuși adevărați prinși pe case.

43
 20. Cu palatele pline de viață, cu mulțimi de domnișoare, cu fiecare deschidere deschisă
de curiozitate aprinsă, orașul magnific apărea de toate părțile ca raiul cu carele sale divine
înghesuite de nimfe cerești.
21. Fețele frumoaselor femei străluceau ca niște lotusuri înconjurate în ghirlande, în timp
ce prin îngustimea ferestrelor cerceii lor erau transferați unul pe obrajii celuilalt.
22. Privind în jos la prințul de pe drum. femeile păreau parcă tânjind să cadă pe pământ;
uitându-se la el cu fețele întoarse, bărbații păreau să tânjească să se ridice la cer.
23. Văzându-l pe fiul regelui astfel strălucitor în frumusețea și gloria lui, acele femei au
șoptit blând: „fericită este soția lui”, cu mintea curată și fără un sentiment mai josnic.
24. „El cu brațele lungi și rezistente, care stă în frumusețea lui ca zeul înarmat cu flori
vizibil prezent, își va părăsi fastul regal și se va dedica religiei”, gândindu-se astfel, plini de
sentimente amabile față de el, toți i-au oferit venerație.
25. Văzând pentru prima oară acel drum înghesuit astfel de cetățeni respectuoși, toți
îmbrăcați în haine albe, calmante, prințul a simțit o mică plăcere și s-a gândit că părea că
promite o renaștere a tinereții sale.
26. Dar atunci zeii, care locuiau în sălașuri curate, văzând acea cetate bucurându-se astfel
ca și cerul însuși, au creat un bătrân care să meargă de-a lungul intenționat pentru a agita
inima fiului regelui.
27. Prințul, văzându-l astfel biruit de decrepitudine și diferit ca formă de ceilalți oameni,
cu privirea ațintită asupra lui, ia adresat astfel șoferului său cu simplă încredere: 28. „Cine
este acest om care a venit aici, căruș, cu alb. părul și mâna sprijinită de un toiag, ochii
ascunși sub sprâncene, membrele îndoite și atârnând liber, — este aceasta o schimbare
produsă în el sau starea lui naturală sau un accident?
29. Adresându-se astfel, cărușul i-a dezvăluit fiului regelui secretul care ar fi trebuit
păstrat cu atâta grijă, ne gândindu-se la nici un rău în simplitatea lui, căci aceiași zei îi
năuciseră mintea: 30. „Aceasta este bătrânețea prin care este zdrobit, — răpitorul frumuseții,
ruinarea forței, cauza durerii, distrugerea deliciilor, ruina amintirilor, dușmanul simțurilor.
31. — Și el a băut odată lapte în copilărie și, în timp, a învățat să bâjbâie pe pământ;
devenind pas cu pas un tânăr viguros, a ajuns pas cu pas în acelaşi fel la bătrâneţe.'
32. Fiind astfel adresat, prințul, începând puțin, i-a rostit aceste cuvinte careului: „Ce! va
veni acest rău și la mine? iar lui i-a vorbit carul:
33. „Va veni fără îndoială prin forța timpului, prin mulțime de ani, chiar și către
longevivul meu stăpân; toată lumea știe astfel că bătrânețea le va distruge frumusețea și se
mulțumesc să o aibă așa.
34. Apoi el, cel cu suflet mare, care a avut mintea purificată de impresiile acțiunilor bune
din trecut, care deținea un depozit de merite acumulate de-a lungul multor eoni precedenți, a

44
fost profund agitat când a auzit de bătrânețe, ca un taur care a auzit. izbucnirea unui fulger în
apropiere.
35. Trasând un oftat lung și clătinând din cap, și fixându-și ochii pe acel bătrân decrepit
și uitându-se în jur la acea mulțime exultante, el a rostit apoi aceste cuvinte îndurerate:
36. „Bătrânețea îi doboară pe toți la fel, memoria, frumusețea și curajul;
și totuși lumea nu este tulburată, chiar și atunci când vede o asemenea soartă vizibil
iminentă.
37. — Întrucât aceasta este starea noastră, o, care, întoarce caii înapoi, — du-te repede
acasă; cum să mă bucur de grădina plăcerilor, când gândurile izvorâte de la bătrânețe mă
copleșesc?
38. Atunci carul de la porunca fiului regelui a întors carul înapoi, iar prințul rătăcit în
gânduri a intrat chiar și în acel palat regal de parcă ar fi fost gol.
39. Dar când nu și-a găsit nicio fericire nici măcar acolo, așa cum a continuat să reflecte,
„bătrânețe, bătrânețe”, apoi încă o dată, cu permisiunea regelui, a ieșit cu același aranjament
ca înainte.
40. Atunci aceleași zeități au creat un alt om cu trupul său tot afectat de boală; și
văzându-l fiul lui S uddhodana s-a adresat cărușului, având privirea ațintită asupra
bărbatului: 41. „Acolo, bărbatul cu burta umflată, cu tot corpul tremurând în timp ce
pantalona, cu brațele și umerii atârnându-i, trupul tot palid. și slab, rostind plângător cuvântul
„mamă”, când îmbrățișează un străin, — cine, mă rog, este acesta?
42. Atunci carul lui a răspuns: „Domnule domn, este o suferință foarte mare numită
boală, care a crescut, cauzată de inflamația celor (trei)
umori, care a făcut ca nici pe acest om puternic să nu mai stăpânească pe sine”.
43. Apoi, prințul i s-a adresat din nou, privind pe om plin de compasiune: „Este acest rău
specific lui sau sunt toate ființele la fel amenințate de boală?”
44. Atunci carul a răspuns: „O, prine, acest rău este comun tuturor; astfel presați de boli,
oamenii aleargă spre plăcere, deși năpădiți de durere.
45. Auzind această relatare, mintea lui profund tulburată, a tremurat ca luna reflectată în
valurile apei; și plin de întristare a rostit aceste cuvinte cu glas scăzut:
46. „Chiar dacă văd toată această calamitate a bolilor, omenirea poate simți totuși liniște;
vai de inteligența împrăștiată a oamenilor care pot zâmbi atunci când încă nu sunt eliberați de
terorile bolii!
47. „Să se întoarcă carul, călăreț, să nu iasă afară, să se întoarcă direct la palatul regelui;
auzind această alarmă de boală, mintea mea se strânge în sine, respinsă de plăceri.'
48. Apoi, întorcându-se, cu toată bucuria plecată, a intrat în casa lui, absorbit în gânduri;
și văzându-l astfel revenind a doua oară, regele însuși a intrat în cetate.

45
 49. Auzind prilejul întoarcerii prințului, s-a simțit părăsit de el și, deși neobișnuit cu
pedeapsa aspră, chiar și atunci când era nemulțumit, l-a mustrat pe cel a cărui datorie era să
vadă că drumul este liber.
50. Și încă o dată a aranjat pentru fiul său tot felul de bucurii lumești până la cel mai
înalt nivel; implorând în inima lui: „S-ar putea să nu ne poată părăsi, deși nu a putut decât
prin neliniștea simțurilor sale”.
2. Aș citi api nâ sakto — .]
51. Dar când, în apartamentele femeilor, fiul său nu a găsit plăcere în diferitele obiecte
ale simțurilor, sunete dulci și restul, a dat ordine pentru un alt progres în afară, gândindu-se
în sinea lui: „Ar putea crea o diversiune de sentimente”.
52. Și în afecțiunea sa, gândindu-se la starea fiului său, fără să se gândească niciodată la
vreun rău care ar putea veni din graba lui, a poruncit să fie prezente cele mai bune cântărețe,
la fel de pricepute în toate artele blânde care pot fi pe plac.
53. Atunci drumul împărătesc fiind deosebit de împodobit și păzit, regele l-a făcut încă o
dată pe prinț să iasă, poruncindu-i cărugului și carului să meargă într-o direcție contrară (față
de cea precedentă).
54. Dar, pe când fiul regelui mergea astfel pe drum, aceleași zeități au creat un om mort
și numai cărușul și prințul, și nimeni altcineva, l-au văzut în timp ce era purtat mort pe drum.
55. Atunci prințul i-a spus căruișului: „Cine este acesta purtat de patru oameni, urmat de
tovarăși îndoliați, care este plâns, împodobit, dar nu mai sufla?
56. Atunci șoferul, — având mintea stăpânită de zeii care stăpânesc minți curate și
locuințe curate, — știind el însuși adevărul, i-a spus domnului său și acest adevăr, care nu
trebuia spus: 57. „Acesta este un om sărac care, lipsit de intelectul, simțurile, aerul și
calitățile sale vitale, adormit și inconștient, ca un simplu lemn sau paie, este abandonat
deopotrivă de prieteni și de dușmani după ce l-au învăluit și păzit cu grijă.
58. După ce a auzit aceste cuvinte ale căruciorului, el a fost oarecum uimit și i-a spus:
„Este acesta un accident specific numai lui sau acesta este sfârșitul tuturor viețuitoarelor?”
59. Atunci carul i-a răspuns: „Acesta este sfârşitul final al tuturor făpturilor vii; fie că
este un om răutăcios, un om de stare mijlocie sau un nobil, distrugerea este fixată pentru toți
în această lume.
60. Atunci fiul regelui, deși era liniștit, de îndată ce a auzit de moarte, s-a scufundat
îndată copleșit și, apăsând cu umărul capătul stâlpului carului, a vorbit cu glas tare: 61. „Este
acest sfârșit rânduit tuturor. creaturi, și totuși lumea lepădă orice frică și este îndrăgostită!
Într-adevăr,
cred că trebuie să fie greu inimile oamenilor, care pot fi auto-compuse pe un astfel de drum.

46
 62. „De aceea, conducător de care, întoarce-ne carul înapoi, acesta nu este momentul sau
locul pentru o excursie de plăcere; cum poate o ființă rațională, care știe ce este distrugerea,
să rămână nepăsătoare aici, în ceasul nenorocirii?
63. Chiar și atunci când prințul i-a vorbit astfel, cărușul nu a întors carul înapoi; dar la
ordinul lui peremptoriu reiterat s-a retras în pădurea
Padmakha nd a.
64. Acolo a văzut acea pădure minunată ca Nandana însăși. plin de copaci tineri înfloriți,
cu kokile în stare de ebrietate, rătăcind cu bucurie și cu lacurile lui strălucitoare, pline de
lotuși și bine amenajate cu locuri de adăpare 65. Fiul regelui a fost dus cu forța în acel
pădure plin de trupe de femei frumoase, la fel cum dacă un devot care își făcuse proaspăt
jurământul ar fi fost dus, simțindu-se slab pentru a rezista ispitei, la palatul monarhului din
Alakâ, bucuros de dansul celor mai drăguțe nimfe cerești.

CARTEA IV.
1. . Apoi, din acel oraș-grădină, cu ochii neliniștiți de emoție, femeile au ieșit în întâmpinarea
prințului ca pe un mire proaspăt sosit; 2. Și când s-au apropiat de El, cu ochii larg deschiși de
mirare, și-au făcut omagiul cuvenit cu mâinile încrucișate ca un caliciu de lotus.
3. Apoi au stat în jurul lui, cu mintea copleșită de pasiune, de parcă l-ar fi băut cu ochii
nemișcați și înfloriți de dragoste.
4. Unele dintre femei au crezut cu adevărat că el este Kâma întrupat, —
decorat așa cum era cu semnele lui strălucitoare, ca cu ornamente conexe.
5. Alții credeau, din blândețea și măreția lui, că este luna cu fasciculele ei de ambrozie,
așa cum ar fi coborât vizibil pe pământ.
6. Alții, încântați de frumusețea lui, căscau de parcă ar fi vrut să-l înghită și, fixându-și
ochii unul pe altul, oftau încet.
7. Astfel, femeile îl priveau doar, privesc pur și simplu cu ochii lor, —
nu vorbeau și nici nu zâmbeau, stăpânite de puterea lui.
8. Dar, văzându-i așa nedumeriți, năuciți în dragostea lor, înțeleptul fiu al preotului
familiei, Udâyin, li sa adresat astfel:
9. „Sunteți cu toții pricepuți în toate artele grațioase, pricepuți în înțelegerea limbajului
sentimentelor amoroase, posedați de frumusețe și grație, maeștri amănunți în propriile
voastre stiluri.
10. „Cu aceste haruri ale tale poți înfrumuseța chiar și Kurusul de Nord, da, chiar și
dansurile lui Kuvera, cu atât mai mult acest mic pământ.
11. „Voi sunteți capabili să-i mișcați chiar și pe înțelepții care și-au pierdut toate
dorințele și să-i captați până și pe zeii care sunt fermecați de nimfele cerești.

47
 12. „Prin priceperea voastră de a exprima sentimentele inimii, prin cochetarea voastră,
grația voastră și frumusețea voastră desăvârșită, sunteți capabili să captați chiar și femeile, cu
cât mai ușor bărbații.
13. „Voi, așa cum sunteți pricepuți, fiecare așezat în sfera ei proprie, — așa cum aceasta
este puterea voastră, — nu sunt mulțumit de simplitatea voastră.
14. „Această acțiune timidă a ta ar fi potrivită pentru noile mirese, cu ochii închiși de
rușine, — sau ar putea fi o blândețe demnă chiar și de soțiile păstorilor de vaci.
15. „Deși acest erou ar fi mare prin gloria lui înălțată, totuși „mare este puterea
femeilor”, aceasta să fie hotărârea ta fermă.
16. „În vremuri de demult, o mare văzătoare, greu de cucerit chiar și de zei, a fost
respinsă de o curvă, frumusețea lui Kâ s i, care își punea picioarele pe el.
17. „Bhikshu Manthâlagautama a fost de asemenea disprețuit de
Bâlamukhyâ cu piciorul ei și, dorind să-i facă pe plac, el a scos cadavre de dragul ei pentru a
fi îngropat.
18. „Și o femeie de rang scăzut și de castă l-a fascinat pe marele văzător
Gautama, deși un maestru al penitențelor lungi și bătrân de ani.
19. „Așa că S ântâ prin diversele ei înșelăciuni l-a captivat și l-a supus pe fiul înțeleptului

Ri shya sri nga, neprețuit în căile femeilor.

20. 'Iar marele văzător Vi s vâmitra, deși cufundat într-o penitență profundă, a fost dus
captiv timp de zece ani în păduri de nimfa Gh ri tâ k î.
21. Mulți astfel de văzători ca aceștia i-au făcut de rușine pe femei, cu cât mai mult decât
un prinț delicat în prima floare a veacului lui?
22. „Așa fiind, depuneți-vă cu îndrăzneală eforturile pentru ca prosperitatea familiei
regelui să nu fie înlăturată de la el.
23. „Femeile obișnuite captivează iubitori asemănători; dar sunt cu adevărat femei care
supune naturile de sus și de jos.'
24. După ce au auzit aceste cuvinte ale lui Udâyin, aceste femei, înțepate la inimă, s-au
ridicat chiar și deasupra lor pentru cucerirea prințului.
25. Cu sprâncenele, privirile lor, cochetele lor, zâmbetele lor, mișcările lor delicate,
făceau tot felul de gesturi semnificative ca niște femei cu totul îngrozite.
26. Dar ei și-au recăpătat în curând încrederea prin porunca regelui și prin
temperamentul blând al prințului și prin puterea beției și a iubirii.
27. Apoi, înconjurat de trupe de femei, prințul a rătăcit în pădure ca un elefant în
pădurile din Himavat însoțit de o turmă de femele.
28. Însoțit de femei, el a strălucit în acea pădure plăcută, ca soarele înconjurat de
Apsarasas în grădina lui regală.
48
 29. Acolo unii dintre ei, îndemnați de pasiune, îl apăsară cu sânul plin și ferm în ciocniri
blânde.
30. Un altul l-a îmbrățișat cu violență după ce a făcut o pretinsă poticnire, -
rezemat de el, cu umerii căzuți în jos și cu brațele ei blânde ca de târâtoare dependente.
31. O alta, cu gura miroase a băuturi spirtoase, cu buza inferioară roșie ca arama, îi șopti
la ureche: „Să se audă secretul meu”.
32. Un altul, ud de unguenți, parcă i-ar fi dat porunca ei, i-a strâns mâna cu nerăbdare și
i-a spus: „Fă-ți aici ritualurile de adorație”.
33. O alta, cu hainele ei albastre alunecând continuu în jos în pretinsă ebrietate, stătea
remarcabilă cu limba vizibilă ca noaptea cu fulgerul ei fulgerător.
34. Alții, cu zonele lor aurii clincheind, rătăceau pe ici în colo, arătându-i șoldurile
voalate cu pânză subțire.
35. Alții s-au aplecat, ținând o creangă de mango în plină floare, și-și etalau sânul ca
niște borcane de aur.
36. Un altul, venind dintr-un pat de lotus, purtând lotuși și cu ochii ca de lotus, stătea ca
zeița-lotus Padmâ, lângă acel prinț cu chip de lotus.
37. O alta a cântat un cântec dulce, ușor de înțeles și cu gesticulațiile potrivite, trezindu-l,
deși era stăpânit pe sine, deși era, prin privirile ei, ca spunând: „O, cât de înșelat!”.
38. O alta, înarmată cu chipul ei strălucitor, cu arcul sprâncenelor trase din plin, i-a
imitat acțiunea, ca jucând eroul.
39. O alta, cu sânii plini și frumoși și având cerceii fluturând în vânt, râdea zgomotos de
el, parcă i-ar fi spus: „Prinde-mă, domnule, dacă poți!”.
40. Unii, în timp ce pleca, l-au legat cu șiruri de ghirlande, —
alții l-au pedepsit cu cuvinte ca un cârlig de șofer de elefant, blânde, dar pline de reproș.
41. Un altul, dorind să se certe cu el, apucând un spray de mango, a întrebat, năucit de
pasiune: „Floarea asta, a cui este?
42. Un altul, asumând un mers și o atitudine ca ale unui bărbat, i-a spus:
„Tu care ești cucerit de femei, du-te și cucerește acest pământ!”.
43. Apoi un altul, cu ochii peste cap, mirosind un lotus albastru, i s-a adresat astfel
prințului cu cuvinte ușor neclare în entuziasmul ei:
44. — Vezi, stăpâne, acest mango acoperit cu florile lui parfumate de miere, unde kokila
cântă, parcă închisă într-o cușcă de aur.
45. „Vino și vezi ăsta un copac s oka, care mărește necazurile îndrăgostiților, — unde
albinele scot un zgomot de parcă ar fi ars de foc.
46. „Vino să vezi acest copac tilaka, îmbrățișat de o ramură subțire de mango, ca un
bărbat în haină albă de o femeie împodobită cu unguente galbene.

49
 47. „Iată această kuruvaka în floare, strălucitoare ca sucul proaspăt de rășină, care se
aplecă de parcă s-ar simți reproșată de culoarea unghiilor femeilor.
48. „Vino să-l vezi pe acest tânăr a s oka, acoperit peste tot cu lăstari noi, care stă parcă
rușinat de frumusețea mâinilor noastre.
49. 'Vezi acest lac înconjurat de arbuștii de sinduvâră care cresc pe malurile lui, ca o
femeie dreaptă înclinată, îmbrăcată în pânză albă și fină.
50. — Vezi puterea imperială a femelelor, acea gâscă roșie din apă merge în spatele
partenerului său urmând-o ca pe o sclavă.
51. „Vino și ascultă notele acestui cuc în stare de ebrietate în timp ce el cântă, în timp ce
un alt cuc cântă ca și cum ar fi consimțit, cu totul fără grijă.
52. „Nu ar fi a ta beția păsărilor pe care le produce primăvara, și nu gândul unui om
gânditor, care se gândește mereu la cât de înțelept este!
53. Astfel, aceste tinere, cu sufletele purtate de iubire, l-au asaltat pe prinț cu tot felul de
stratageme.
54. Dar, deși astfel atacat, el, având simțurile păzite de stăpânire de sine, nici nu s-a
bucurat, nici nu a zâmbit, gândindu-se îngrijorat: „Trebuie să mori”.
55. După ce i-a văzut în starea lor reală, cei mai buni oameni au gândit cu o minte
netulburată și neclintită.
56. „Ce le lipsește acestor femei ca să nu înțeleagă că tinerețea este volubilă? căci
această bătrânețe va distruge tot ce are frumusețe.
57. „Cu adevărat, ei nu văd cufundarea nimănui în boală și, îndepărtând astfel frica, sunt
bucuroși într-o lume care este numai durere.
58. „În mod evident, ei nu știu nimic despre moartea care duce totul; și astfel, în largul
lor și fără suferință, se pot juca și râde.
59. „Ce ființă rațională, care știe de bătrânețe, moarte și boală, ar putea să stea sau să se
așeze în largul lui sau să doarmă, cu atât mai puțin să râdă?
60. „Dar el este cu adevărat ca unul lipsit de simțuri, care, privind pe altul bătrân sau
bolnav sau mort, rămâne stăpân pe sine și nu este afectat.
61. „(Deci) chiar și atunci când un copac este lipsit de florile și fructele sale, sau dacă
este tăiat și cade, niciun alt copac nu se întristează”.
62. Văzându-l astfel absorbit de contemplare, cu dorințele înstrăinate de toate obiectele
lumești, Udâyin, bine priceput în regulile politicii, cu sentimente amabile i-a adresat : 63.
„De vreme ce am fost numit de rege ca prieten potrivit pentru tine, așadar. Îmi doresc să-ți
vorbesc în această prietenie a inimii mele.
64. „A împiedica de la ceea ce este dezavantajos, — a îndemna la ceea ce este avantajos,
— și a nu părăsi în nenorocire, — acestea sunt cele trei semne ale unui prieten.

50
 65. „Dacă eu, după ce mi-am promis prietenia, nu aș ține seama când te îndepărtezi de
marele scop al omului, nu ar exista prietenie în mine.
66. „De aceea vorbesc ca prietenul tău, — o asemenea nepoliticositate față de femei nu
se potrivește unui tânăr de ani și grațios în persoană.
67. „Este corect să cortegi o femeie chiar și prin viclenie, — acest lucru este util atât
pentru a scăpa de rușine, cât și pentru propria plăcere.
68. „Comportamentul reverențial și respectarea dorințelor ei sunt ceea ce leagă inima
unei femei; calitățile bune sunt cu adevărat o cauză a iubirii, iar femeile iubesc respectul.
69. „Atunci, prinț cu ochi mari, chiar dacă inima ta nu vrea, nu vei căuta să le faci pe
plac cu o curtoazie demnă de această frumusețe a ta?
70. „Curtoazia este balsamul femeilor, curtoazia este cel mai bun ornament; frumusețea
fără curtoazie este ca un crâng fără flori.
71. — Dar la ce foloseşte curtoazia în sine? lăsați-l să fie ajutat de sentimentele inimii;
cu siguranță, când obiectele lumești atât de greu de atins sunt în strânsoarea ta, nu le vei
disprețui.
72. „Știind că plăcerea era cel mai bun dintre obiecte, chiar și zeul Pura m dara
(Indra) a cortes-o pe vremuri pe Ahalyâ, soția sfântului Gautama.
73. — La fel și Agastya a cortes-o pe Rohi n î, soția lui Soma; şi de aceea, după cum
spune S ruti, un lucru asemănător s-a întâmplat lui Lopâmudrâ.
74. „Marele ascet V ri haspati a născut pe Bharadvâ g a pe Mamatâ, fiica Maruților, soția
lui Autathya.
75. „Luna, cea mai bună dintre ofrande, a născut Budha de natură divină pe soția lui Vri
Haspati , în timp ce aceasta oferea o libație.
76. „La fel și în vremurile vechi Parâ s ara, stăpânită de patimă pe malul
Yamunâ, s-a culcat cu fecioara Kâlî, care era fiica fiului Apei (Agni).
77. „Înțeleptul Va s ish th a prin poftă a născut un fiu Kapi ñg alâda pe Akshamâlâ, o
femeie disprețuită de castă joasă.
78. „Și împăratul văzător Yayâti, chiar și atunci când vigoarea lui a dispărut, a jucat în
pădurea K aitraratha cu Apsaras Vi s vâ k î.
79. „Și regele Kaurava Pâ nd u, deși știa că actul sexual cu soția sa se va sfârși cu
moartea, totuși biruit de frumusețea și calitățile bune ale lui
Mâdrî a cedat plăcerilor iubirii.
80. „Și așa că Karâla g anaka, când a luat-o pe fiica brahmanului, a suferit pierderea
castei, dar nu a renunțat la dragostea lui.
81. „Mari eroi ca aceștia urmăreau chiar și dorințe disprețuitoare de dragul plăcerii, cu
atât mai mult când sunt demni de laudă pentru felul lor?

51
 82. „Și totuși tu, tânăr, posedat de putere și frumusețe, disprețuiești bucuriile care îți
aparțin pe bună dreptate și cărora toată lumea este devotată”.
83. După ce au auzit aceste cuvinte grozave ale sale, bine susținute de tradiția sacră,
prințul a răspuns, cu un glas ca tunetul unui nor: 84.
„Acest discurs care manifestă afecțiune se cuvine în tine; dar te voi convinge de unde mă
judeci greșit.
85. „Nu disprețuiesc obiectele lumești, știu că toată omenirea este legată de ele; dar
amintindu-mi că lumea este trecătoare, mintea mea nu poate găsi plăcere în ele.
86. „Bătrânețea, boala și moartea – dacă aceste trei lucruri nu ar exista, și eu ar trebui să-
mi găsesc plăcerea în obiectele care mulțumesc minții.
87. „Totuși, chiar dacă această frumusețe a femeilor ar rămâne perpetuă, totuși desfătarea
în plăcerile dorinței nu ar fi demnă de înțelept.
88. „Dar din moment ce frumusețea lor va fi îmbătată de bătrânețe, să te bucuri de ea
prin infatuare nu poate fi un lucru aprobat nici măcar de tine însuți.
89. „Cel care însuși este supus morții, bolii și bătrâneții, se poate juca netulburat cu cei a
căror natură însăși implică moartea, boala și bătrânețea, un astfel de om este la nivelul
păsărilor și fiarelor.
90. „Și despre ceea ce spui despre acei oameni mari care au devenit victime pe care să-i
dorească, nu te lăsa derutat de ei, căci distrugerea era și soarta lor.
91. „Adevărata măreție nu se găsește acolo, acolo unde există distrugere universală, sau
acolo unde există atașament față de obiectele pământești sau lipsă de autocontrol.
92. „Și când spui: „Lasă cineva să se ocupe de femei chiar și prin viclenie”, nu știu nimic
despre viclenie, chiar dacă este însoțită de politețe.
93. — Nici faptul că respectarea dorințelor unei femei nu mă mulțumește, dacă nu există
adevăr; dacă nu există o uniune cu întregul suflet și natura cuiva, atunci „în afara ei” spun eu.
94. „Un suflet copleșit de pasiune, care crede în minciună, purtat de atașament și orb de
greșelile obiectelor sale, — ce merită să fie înșelat în el?
95. „Și dacă victimele pasiunii se înșală unele pe altele, — nu sunt bărbații nepotriviți
pentru ca femeile să se uite și femeile pentru bărbați?
96. Întrucât aceste lucruri sunt așa, cu siguranță nu m-ai rătăci în plăceri ignobile, pe
mine năpăstuit de întristare și supus bătrâneții și morții?
97. 'Ah! mintea ta trebuie să fie foarte fermă și puternică, dacă poți găsi substanță în
plăcerile trecătoare ale simțurilor; chiar și în mijlocul alarmei violente te poți agăța de
obiectele lumești, când vezi toate ființele create pe drumul morții.
98. „Dar sunt înspăimântător și extrem de nedumerit, când mă gândesc la terorile
bătrâneții, morții și bolii; Nu pot găsi pace, nici auto-comandă, cu atât mai puțin pot
găsi plăcere, în timp ce văd lumea parcă arzătoare de foc.
52
 99. „Dacă se naște dorința în inima omului, care știe că moartea este sigură,
— cred că sufletul lui trebuie să fie făcut din fier, care îl înfrânează în această mare groază și
nu plânge”.
100. Atunci prințul a rostit un discurs plin de hotărâre și de desființare a obiectelor
dorinței; iar stăpânul zilei, al cărui orb este centrul vrednic al ochilor omenești, a plecat spre
Muntele de Vest.
101. Iar femeile, purtandu-si degeaba ghirlandele si podoaba, cu artele lor gratioase si cu
dragul lor toate zadarnice, ascunndu-si dragostea adanc in inimile lor, s-au intors in oras cu
sperante zdrobite.
102. Văzând astfel frumusețea trupei de femei care ieșise la grădina orașului, acum
retrasă seara, — prințul, gândindu-se la trecătoarea care învăluie toate lucrurile, a intrat în
locuința lui.
103. Atunci regele, când a auzit cum mintea lui s-a îndepărtat de toate obiectele
simțurilor, nu a putut să se întindă toată noaptea, ca un elefant cu o săgeată în inimă; dar
obosit de tot felul de consultări, el și slujitorii săi nu au putut găsi alte mijloace în afară de
aceste (disprețuite) plăceri de a înfrâna scopul fiului său.
CARTEA V.
1. . El, fiul regelui S âkya, deși era astfel ispitit de obiectele simțurilor care îi îndrăgostesc pe
alții, nu a cedat plăcerii și nu a simțit plăcere, ca un leu străpuns adânc în inima lui de o
săgeată otrăvită.
2. Apoi, într-o zi, însoțit de câțiva fii vrednici ai slujitorilor tatălui său, prieteni plini de
conversații variate, — cu dorința de a vedea poienile pădurii și dor de pace, a ieșit cu
permisiunea regelui.
3. După ce a urcat pe calul său bun Ka m thaka, împodobit cu clopoței și căpăstru din aur
nou, cu un frumos ham de aur și cu mâna fluturând, el a plecat înainte ca luna montată pe o
cometă.
4. Ademenit de dragostea pentru pădure și tânjind după frumusețile pământului, el s-a
dus într-un loc apropiat, la marginea pădurii; și acolo a văzut o bucată de pământ ară, cu
poteca plugului ruptă ca valurile pe apă.
5. După ce a văzut pământul în această stare, cu iarba ei tânără împrăștiată și sfâșiată de
plug și acoperită cu ouăle și puii de insecte mici care au fost ucise, el a fost plin de întristare
adâncă ca pentru sacrificarea propriei sale rude.
6. Și văzându-i pe bărbați în timp ce arău, cu tenul stricat de praf, razele soarelui și de
vânt, și vitele lor năucite de povara tragerii, cel mai nobil a simțit o compasiune extremă.

53
7. După ce a coborât de pe spatele calului său, a coborât încet pe pământ, copleșit de
întristare, — gândindu-se la nașterea și distrugerea lumii, el, întristat, a exclamat: „Este într-
adevăr jalnic”.
8. Apoi, dorind să devină perfect singur în gânduri, oprindu-i pe acei prieteni care îl
urmăreau, s-a dus la rădăcina unui măr de trandafir într-un loc singuratic, care avea frunzele
sale frumoase toate tremurânde (în vânt).

9. Acolo s-a așezat pe pământ acoperit cu frunze și cu iarba ei tânără strălucitoare ca

lapislazuli; și, meditând la originea și distrugerea lumii, a pus mâna pe calea care duce la
fermitatea minții.
10. După ce a atins fermitatea minții și fiind imediat eliberat de toate necazurile, cum ar
fi dorința obiectelor lumești și restul, a atins
2. Interogare, s amavâptamana h sthiti h pentru -manâ h sthite h .] prima etapă a
contemplației, neafectată de păcat, calm și „argumentativ”.
11. După ce a obținut cea mai mare fericire izvorâtă din deliberare, el a meditat apoi la
această meditație, - după ce a înțeles bine în mintea lui mersul lumii:
12. „Este un lucru mizerabil că omenirea, deși ea însăși neputincioasă și supusă bolii,
bătrâneții și morții, totuși, orbită de patimă și ignorantă, se uită cu dezgust la altul care este
afectat de bătrânețe sau bolnav sau mort.
13. „Dacă eu aici, fiind eu însumi, aș simți dezgust față de altul care are o astfel de
natură, nu ar fi vrednic sau corect în mine să cunosc această datorie cea mai înaltă”.
14. Pe măsură ce a analizat astfel temeinic aceste greșeli ale bolii, bătrâneții și morții
care aparțin tuturor ființelor vii, toată bucuria pe care o simțise în activitatea viguroasă, a
tinereții și a vieții sale a dispărut într-o clipă.
15. Nu s-a bucurat, nu a simțit remuşcări; nu a suferit nicio ezitare, indolență, nici somn;
nu a simțit nicio atracție către calitățile dorinței; nu l-a urât și nu l-a disprețuit pe altul.
16. Astfel a crescut această meditație pură fără pasiune în interiorul celui cu suflet mare;
și neobservat de ceilalți bărbați, s-a strecurat un bărbat în rochie de cerșetor.
17. Fiul regelui i-a pus o întrebare, - el i-a zis: „Spune-mi, cine ești?” iar celălalt a
răspuns: „O, taur al oamenilor, eu, fiind îngrozit la naștere și la moarte, am devenit un ascet
de dragul eliberării.
18. „Dorind eliberarea într-o lume supusă distrugerii, caut acea locuință fericită
indestructibilă, izolată de omenire, cu gândurile mele spre deosebire de cele ale altora și cu
patimile mele păcătoase îndepărtate de toate obiectele simțului 19.
„Locuind oriunde, la rădăcină. a unui copac, sau într-o casă nelocuită, un munte sau o
pădure, — Rătăcesc fără familie și fără speranță, un cerșetor gata de orice fel, căutând numai
binele cel mai înalt.'

54
 20. După ce a vorbit astfel, în timp ce prințul privea, a zburat deodată spre cer; era un
locuitor ceresc care, știind că gândurile prințului erau altele decât cele promise de forma lui
exterioară, venise la el de dragul de a-i trezi amintirea.
21. Când celălalt s-a dus ca o pasăre în ceruri, cel mai întâi dintre oameni s-a bucurat și
s-a uimit; și după ce a înțeles sensul termenului dharma, și-a pus mintea asupra modului de
realizare a eliberării.
22. Apoi, ca și Indra însuși, și după ce și-a îmblânzit simțurile, - dorind să se întoarcă
acasă, și-a călcat călărul de roble; și făcându-l să se întoarcă în căutarea prietenilor săi, din
acel moment nu a mai căutat pădurea dorită.
23. Căutând mereu să pună capăt bătrâneții și morții, fixându-și gândurile în memorie
asupra locuirii în pădure, a intrat din nou în oraș, dar fără sentimente de dor, ca un elefant
care intră pe un teren de exerciții după ce a hoinărit într-o pădure. .
24. — Ferice cu adevărat și binecuvântată este acea femeie al cărei soț este ca tine,
prinț cu ochii lungi! Așa că, văzându-l, prințesa a exclamat, încrucișându-și mâinile pentru a-
i primi bun venit, când el a intrat în drum.
25. Acela al cărui glas suna adânc ca un nor a auzit această adresă și s-a umplut de un
calm profund; și pe măsură ce a auzit cuvântul „fericit” și-a fixat mintea asupra atingerii
Nirvâ n a.
26. Atunci prințul a cărui formă era ca vârful unui munte de aur, —
al cărui ochi, voce și braț semănau cu un taur, un nor și un elefant, — a cărui înfățișare și
pricepere erau ca luna și un leu, — având un dor trezit pentru ceva nepieritor, — a intrat în
palatul său.
27. Apoi, pășind ca un leu, s-a îndreptat spre rege, care era însoțit de numeroșii săi
sfetnici, precum Sanatkumâra din cer, care așteaptă pe Indra strălucitoare în adunarea
Maruților.
28. Prosternându-se, cu mâinile încrucișate, el ia adresat: „Dă-mi cu bunăvoință
permisiunea ta, o, stăpâne al oamenilor, — vreau să devin un mendicant rătăcitor de dragul
eliberării, deoarece despărțirea este stabilită pentru mine”.
29. Auzind cuvintele sale, regele s-a cutremurat ca un copac lovit de un elefant și,
apucându-și mâinile încrucișate, care erau ca un lotus, i s-a adresat astfel cu o voce înecată
de lacrimi:
30. „O, fiule, ține înapoi acest gând, nu este timpul să te pornești la dharma; ei spun că
practicarea religiei este plină de rele în prima perioadă a vieții când mintea este încă
volubilă.
31. „Mintea tânărului ignorant necugetat, ale cărui simțuri sunt dornice de obiecte
lumești și care nu are nicio putere de rezolvare stabilită pentru greutățile jurământului de
penitență, se retrage din pădure, pentru că este lipsită de discriminare în mod special.
55
 32. „Este timpul să practic religia, o, copilul meu al calităților iubite, lăsând slava mea
împărătească ție, care ești bine demn să fii distins prin ea; dar religia ta, o, erou ferm, trebuie
să fie îndeplinită prin eroism; ar fi nereligie dacă ai părăsi propriul tău tată.
33. „Deci, abandonează această hotărâre a ta; dedică-te pentru prezent îndatoririlor unui
gospodar; pentru un om care s-a bucurat de plăcerile primei sale, este încântător să intre în
pădurea penitenței.
34. Auzind aceste cuvinte ale regelui, el a răspuns cu o voce blândă ca a unei vrăbii:
„Dacă vrei să fii siguranța mea, rege, împotriva a patru neprevăzute,
nu mă voi duce în pădure.
35. „Viața mea să nu fie supusă morții și boala să nu afecteze această sănătate a mea;
bătrânețea să nu-mi atace tinerețea și nenorocirea să nu-mi distrugă averea”.
36. Când fiul său a rostit un discurs atât de greu de înțeles, regele Sâkyasului
a răspuns astfel: „Abandonați această idee înclinată la plecare; dorințele extravagante sunt
doar ridicole.
37. Atunci cel care a fost ferm ca Muntele Meru s-a adresat tatălui său: „Dacă acest lucru
este imposibil, atunci acest curs al meu nu trebuie să fie împiedicat; nu este corect să apuci
pe cineva care ar scăpa dintr-o casă care arde.
38. „Deoarece separarea este inevitabilă pentru lume, dar nu pentru Dharma, această
separare este de preferat; Nu mă va rupe moartea neputincios, cu obiectele mele neatinse și
nemulțumit?
39. Monarhul, după ce a auzit această hotărâre a fiului său tânjind după eliberare, și după
ce a exclamat din nou: „Nu va merge”, a pus paznici în jurul lui și a celor mai înalte plăceri.
40. Apoi fiind instruit în mod corespunzător de către sfetnici, cu tot respectul și
afecțiunea, după s âstras , și fiind astfel interzis cu lacrimi de tatăl său, prințul, întristat, a
intrat în palatul său.
41. Acolo era privit de soțiile lui cu ochi neliniștiți, ale căror fețe erau sărutate de cerceii
atârnați și ale căror sâni erau zguduiți de suspinele lor groase, care vin, — ca de atâția căprioi
tineri.
42. Strălucitor ca un munte de aur și vrăjind inimile femeilor nobile, el le-a încântat
urechile, membrele, ochii și sufletele prin vorbirea, atingerea, forma și calitățile sale.
43. Când s-a dus ziua, atunci, strălucind cu forma lui ca soarele, a urcat la palat, precum
răsăritul urcă pe Muntele Meru, dorind să risipească întunericul prin propria sa splendoare.
44. După ce s-a înălțat, s-a îndreptat către un scaun special de aur, decorat cu ornamente
de diamant, cu sfeșnice înalte aprinse aprinse de aur, iar interiorul său umplut cu tămâie din
lemn de aloe negru.
45. Apoi, cea mai nobilă dintre femei l-a așteptat în timpul nopții pe cel mai nobil dintre
bărbați care era ca Indra însuși, cu un concert de instrumente muzicale, în timp ce mulțimile
56
de nimfe cerești îl așteptau pe fiul Domnului bogăției pe vârful Himavatului,
alb ca luna.
46. Dar nici de acele instrumente frumoase, cum ar fi muzica cerească, el nu a fost
mișcat de plăcere sau de desfătare; din moment ce dorința lui de a ieși din casa lui pentru a
căuta fericirea celui mai înalt nivel nu a fost niciodată amânată.
47. Apoi, prin puterea ființelor cerești cele mai excelente în auto-mortificare, Akanishth
as , care cunoștea scopul inimii sale, somnul adânc a fost aruncat brusc asupra acelei
companii de femei și membrele și gesturile lor au fost distorsionate.
48. Una zăcea acolo, sprijinindu-și obrazul pe brațul tremurător; lăsând ca de mânie lăuta
ei, deși foarte iubită, care stătea pe partea ei, împodobită cu foiță de aur.
49. Altul strălucea cu flautul lipit de mână, culcat cu veșmintele albe căzute din sân, —
ca un râu ale cărui maluri zâmbesc de spuma apei și ale cărui lotuși sunt acoperiți de o linie
dreaptă de albine.
50. Un altul dormea, îmbrățișându-și toba ca pe o amantă, cu cele două brațe fragede ca
lăstarul de lotus tânăr și purtând brățările lor strâns legate, sclipind de aur.
51. Alții, împodobiți cu noi podoabe aurii și purtând haine galbene fără egal, au căzut,
vai! neputincios de somn, ca ramurile Kar n ikârei rupte de un elefant.
52. Un altul, sprijinit de o fereastră, cu forma ei de salcie îndoită ca un arc, strălucea în
timp ce zăcea cu frumosul ei colier atârnând, ca o statuie într-o arcadă făcută de artă.
53. Fața de lotus a alteia, înclinată, cu liniile pingue pe persoana ei frecate de cerceii cu
bijuterii, părea a fi un lotus cu tulpina îndoită în jumătate de cerc și scuturată de o rață care
stătea pe el.
54. Alții, întinși în șezut, cu mădularele apăsate de greutatea sânilor, străluceau în
frumusețea lor, strângându-se reciproc cu brațele împodobite cu brățări de aur.
55. Și o altă domnișoară adormea profund, îmbrățișând-o lăuta mare de parcă ar fi fost o
prietenă și o rostogoli, în timp ce sforile ei aurii tremurau, cu chipul ei strălucitor de cerceii
ei scuturați.
56. Un alt laic, cu tamburul ei, . . .
57. Alții nu arătau nicio strălucire cu ochii închiși, deși erau cu adevărat plini de ochi și
sprâncene deschise, — ca paturile de lotus cu mugurii închiși la apusul soarelui.
58. O alta, cu părul slăbit și răvășit, cu fustele și podoabele căzute de pe coapsă, zăcea cu
colierul în confuzie, ca o femeie zdrobită de un elefant și apoi căzută.
59. Alții, neputincioși și pierduți de rușine, deși în mod natural stăpâniți pe ei înșiși și
îmbrăcați cu toate harurile persoanei, respirau violent în timp ce zăceau și căscau cu brațele
deformate și zvârcolite.

57
 60. Alții, cu podoabele și ghirlandele aruncate, — inconștienți, cu veșmintele întinse
neînchise, — ochii lor strălucitori larg deschiși și nemișcați, — zaceau fără nicio frumusețe
ca și când ar fi murit.
61. O alta, cu membrele pe deplin dezvoltate, gura larg deschisă, saliva căderea și
persoana ei expusă, zăcea ca și cum ar fi întinsă în ebrietate, —
nu vorbea, ci purta fiecare membru deformat.
62. Astfel, acea companie de femei, culcate în atitudini diferite, după dispoziţia şi
familia lor, purta aspectul unui lac ale cărui lotuşi erau aplecaţi şi sparţi de vânt.
63. Apoi, după ce le-a văzut pe aceste tinere zăcând astfel distorsionate și cu gesturi
necontrolate, oricât de excelente ar fi formele și de grațios, fiul regelui s-a simțit mișcat de
dispreț.
64. „Așa este natura femeilor, impură și monstruoasă în lumea ființelor vii; dar înșelat de
rochii și podoabe, un bărbat devine îndrăgostit de atracțiile unei femei.
65. „Dacă un bărbat ar lua în considerare starea naturală a femeilor și această schimbare
produsă în ele de somn, cu siguranță nu și-ar prețui nebunia; dar el este lovit de o voință
dreaptă și astfel cedează pasiunii.
66. Astfel, recunoscându-i această diferență, ia apărut dorința de a evada noaptea; și
atunci zeii, cunoscându-și scopul, au făcut ca ușa palatului să se deschidă.
67. Apoi a coborât de pe acoperișul palatului, disprețuind acele femei care zăceau astfel
distorsionate; și după ce a coborât, neînfricat a ieșit primul în curte.
68. După ce l-a trezit pe însoțitorul calului său, rapidul Kh a m daka, i s-a adresat astfel:
„Adu-mi repede calul meu Ka m thaka, vreau astăzi să plec de aici pentru a dobândi
nemurirea.
69. „Deoarece acesta este conținutul ferm care astăzi este produs în inima mea și din
moment ce hotărârea mea este stabilită în hotărâre calmă și din moment ce chiar și în
singurătate par să
am un ghid, cu adevărat, sfârșitul pe care îl doresc este acum înaintea mea. .
70. „Din moment ce au abandonat orice rușine și modestie aceste femei s-au întins în fața
mea așa cum au făcut-o și cele două uși s-au deschis de la sine, cu adevărat a sosit timpul să
plec pentru adevărata mea sănătate”.
71. Apoi, acceptând porunca domnului său, deși cunoștea rostul poruncțiilor regelui, ca
fiind îndemnat de o putere mai înaltă în mintea lui, s-a hotărât să aducă calul.
72. Apoi i-a scos pentru stăpânul său acel nobil căpril, cu gura mobilată cu un biți de aur,
cu spatele ușor atins de patul pe care stătuse, și îmbrăcat cu putere, vigoare, viteză și iuteală;
73. Cu bărbia lungă și rădăcina cozii și călcâiului, — blând, cu păr scurt, spate și urechi, —
cu spatele, burta și părțile laterale deprimate și ridicate, cu nările largi, fruntea, șoldurile și
sânul .
58
 74. Eroul cu pieptul lat, după ce l-a îmbrățișat și mângâindu-l cu mâna lui asemănătoare
unui lotus, i-a poruncit cu o voce blândă, de parcă ar fi dorit să se cufunde în mijlocul unei
armate:
75. „Adeseori, dușmanii răi au fost doborâți de rege atunci când erau călare pe tine; fă tu,
o, cel mai bun dintre călări, străduiește-te astfel încât și eu să pot obține cea mai înaltă
nemurire.
76. „Tovarășii sunt ușor de găsit în luptă sau în fericirea obținută prin câștigarea de
obiecte lumești sau prin obținerea bogăției; dar tovarășii sunt greu de găsit pentru un bărbat
care a căzut în nenorocire sau când zboară spre refugiu către
Dharma.
77. „Și totuși toți cei care în această lume sunt însoțitori, fie în obiceiurile păcătoase, fie
în căutarea Dharmei, - așa cum recunoaște acum sufletul meu interior -, și ei sunt cu adevărat
părtași la scopul comun.
78. „De atunci, când voi atinge acest sfârșit drept, scăparea mea de aici va fi pentru
binele lumii, — O, cei mai buni dintre călării, prin viteza și energia ta, luptă pentru binele tău
și pentru binele lumii.”
79. Astfel, după ce l-a îndemnat pe cel mai bun dintre călării ca un prieten la datoria lui,
el, cel mai bun dintre oameni, tânjind să meargă în pădure, purtând o formă nobilă, în
strălucire ca focul, a urcat pe calul alb ca soarele pe un nor de toamnă.
80. Atunci acel bun călăret, evitând toate zgomotele care ar suna uimitor în toiul nopții și
ar trezi gospodăria, — toate zgomotele fălcilor sale tăcute și nechezele lui tăcute, — a plecat
înainte, plantând pașii grăbiți cu viteză maximă.
81. Cu mâinile lor asemănătoare unui lotus, ale căror antebrațe erau împodobite cu
brățări de aur, Yaksha, cu trupurile îndoite, aruncau lotuși și își ridicau copitele în timp ce se
repezi în grabă uimită.
82. Drumurile din oraș, care erau închise cu porți și gratii grele și care puteau fi deschise
cu greu chiar și de elefanți, s-au deschis de la sine fără zgomot, pe măsură ce prințul trecea.
83. Ferm în hotărârea sa și lăsând în urmă fără ezitare pe tatăl său, care s-a întors mereu
spre el, și pe fiul său tânăr, poporul său afectuos și măreția sa fără egal, a plecat apoi din
orașul tatălui său.
84. Apoi el, cu ochii lungi și ca un lotus deplin, privind înapoi spre oraș, a scos un sunet
ca un leu: „Până nu voi vedea țărmul mai departe al nașterii și morții, nu voi mai intra
niciodată în orașul numit după Kapila. '
85. Auzind aceasta rostirea lui, oștile curții Domnului bogăției s-au bucurat; iar oștile
zeilor, triumfând, i-au urat o împlinire cu succes a scopului său.

59
 86. Alte ființe cerești cu forme strălucitoare ca focul, știind că scopul lui era greu de
îndeplinit, au produs o lumină pe cărarea lui plină de rouă ca razele lunii care ies din ruptura
unui nor.
87. Dar el, cu calul său, ca calul lui Indra, stăpânul cailor de golf, grăbindu-se ca și cum
ar fi fost însuflețit în minte, a trecut peste legile pline de multe emoții conflictuale — cerul
tot timpul cu norii ei în carouri de lumină. a zorilor.
CARTEA VI.
1 . Atunci când soarele, ochiul lumii, tocmai a răsărit, el, cel mai nobil dintre oameni, a văzut
schitul fiului lui Bh ri gu, 2. Căprioarele ei dormeau toți în încredere liniștită, păsările ei
odihnindu-se liniștite, — văzând și el a devenit odihnitor și a simțit că sfârșitul lui a fost
atins.
3. De dragul de a pune capăt minunării sale și de a arăta reverență față de penitențe
observate și pentru a-și exprima propria conformitate cu acestea, el a coborât de pe spatele
calului său.
4. După ce a coborât, a mângâiat calul, exclamând: „Totul este mântuit”, și i-a vorbit
mulțumit lui Kh a m daka, umblându-l parcă cu lacrimi din ochi: 5. „Bule prieten,
devotamentul tău față de mine și curajul tău sufletesc a fost dovedit prin urmarea pe care o
vei urma pe acest corcel a cărui viteză este ca cea a lui Târkshya.
6. — Îndoit, chiar dacă mă ocup de alte treburi, sunt pe deplin câștigat la inimă de tine,
— unul care are o asemenea dragoste pentru stăpânul său și, în același timp, este capabil să-
și îndeplinească dorința.
7. „Omul poate fi capabil fără afecțiune și afectuos, deși incapabil; dar unul ca tine, în
același timp afectuos și capabil, este greu de găsit în lume.
2. O veche reprezentare mitică a soarelui ca un cal.]
8. — Sunt mulţumit de această nobilă acţiune a ta; acest sentiment este văzut față de
mine, deși sunt indiferent de acordarea recompenselor.
9. „Cine nu ar fi dispus în favoarea celui care îi consideră că îi aduce recompensă? dar
chiar și propriii oameni devin de obicei simpli străini într-un revers de avere.
10. „Fiul este întreținut de dragul familiei, tatăl este onorat de dragul propriului nostru
(viitor) sprijin; lumea arată bunătate de dragul speranței; nu există așa ceva ca altruismul fără
un motiv.

11. „De ce să spui multe cuvinte? pe scurt, mi-ai făcut o bunătate foarte mare; ia acum
calul meu și întoarce-te, am ajuns la lemnul dorit.
12. După ce a vorbit, puternicul erou, în dorința lui de a arăta o blândețe desăvârșită, și-a
dezlegat podoabele și le-a dat celuilalt, care era profund întristat.

60
 13. Luând o bijuterie strălucitoare al cărei efect i-a luminat diadema, stătea în picioare,
rostind aceste cuvinte, ca muntele Ma m dara cu soarele odihnit pe el: 14. „Prin tine cu
această bijuterie, O Kh a m da, oferindu-i repetat. închinare, regele, cu încrederea sa iubitoare
încă neclintită, trebuie să fie îndemnat să-și țină durerea.
15. „Am intrat în pădurea ascetică pentru a distruge bătrânețea și moartea, — fără sete de
rai, fără lipsă de iubire și fără sentiment de mânie.
16. „Nu vă gândiți la doliu pentru mine, care sunt astfel plecat din casa mea; unirea,
oricât de mult ar dura ea, în timp se va sfârşi.
17. „Deoarece separarea este sigură, de aceea mintea mea este fixată pe eliberare;
cum să nu fie despărțiri repetate de rudele cuiva?
18. „Nu vă gândiți la doliu pentru mine, care am plecat să las întristarea în urmă; sunt
sclavii pasiunii, care sunt atașați de dorințe, cauzele întristării, pentru care ar trebui să te
plângi.
19. „Aceasta a fost convingerea fermă a predecesorilor noștri: — Eu, ca unul care pleacă
pe un drum comun, nu trebuie să fiu plâns de moștenitorul meu.
20. „La moartea unui om există fără îndoială moștenitori ai averii sale; dar moștenitorii
meritului său sunt greu de găsit pe pământ sau nu există deloc.
21. „Chiar dacă spui: „El a plecat la un moment nepotrivit în pădure”,
nu există nici un moment nepotrivit pentru datoria religioasă (dharma), viața fiind fragilă așa
cum este.
22. „De aceea hotărârea mea este: „Trebuie să-mi caut binele suprem chiar în această zi”;
ce încredere poate exista în viață, când moartea este adversarul nostru?”
23. — Te adresezi regelui, o, prietene, cu cuvintele astea şi asemănătoare; și folosește-ți
eforturile ca să nu-și amintească nici măcar de mine.
24. — Da, repeţi regelui nevrednicia noastră totală; prin nevrednicie se pierde
afecțiunea, — și acolo unde se pierde afecțiunea, nu există tristețe.
25. Auzind aceste cuvinte, Kh a m da, copleșit de durere, a răspuns cu mâinile
încrucișate, cu vocea înecată de lacrimi: 26. „La această stare de suflet a ta, pricinuind
necazuri rudei tale, mintea mea, o, domnul meu, se scufundă ca un elefant în noroiul unui
râu.
27. „Cui nu i-ar provoca lacrimi o asemenea hotărâre a ta, chiar dacă inima lui ar fi de
fier, cu atât mai mult dacă ar pulsa de dragoste?
28. „Unde este această delicatețe a mădularului, potrivită să stea doar într-un palat, — și
unde este pământul pădurii ascetice, acoperit cu lăstarii de iarbă aspră ku s ?
29. — Când, auzind hotărârea ta, ți-am adus prima dată acest cal, — numai soarta a fost,
o, stăpâne, care m-a făcut să o fac, stăpânindu-mi voința.

61
 30. — Dar cum aş putea eu, rege, prin voia mea, ştiind această hotărâre a ta,
— să duc înapoi calul spre întristarea lui Kapilavastu?
31. „Sigur nu vei abandona, o, erou, acel rege bătrân, atât de devotat fiului său, precum
ar putea un eretic adevărata religie?
32. — Și ea, a doua ta mamă, purtată cu grija de a te crește, —
sigur n-o vei uita, ca un ingrat un folos?
33. „Nu vei abandona cu siguranță regina ta, înzestrată cu toate virtuțile, ilustră pentru
familia ei, devotată soțului ei și cu un fiu tânăr, ca pe o lașă demnitatea regală la îndemâna
lui?
34. „Nu-l vei abandona pe tânărul fiu al lui Ya s odharâ, demn de toată lauda, tu cel mai
bun dintre îndrăgitorii religiei și faimei, ca pe un dezordonat cheltuitor de gloria sa cea mai
aleasă?
35. „Sau chiar dacă mintea ta ar fi hotărâtă să părăsească rudele tale și împărăția ta, tu nu
mă vei părăsi, stăpâne, — picioarele tale sunt singurul meu refugiu.
36. „Nu pot merge în oraș cu sufletul arzând astfel, lăsându-te în urmă în pădure, când
Sumitra l-a părăsit pe fiul lui Raghu.
37. „Ce îmi va spune regele, întorcându-mă în cetate fără tine? sau ce să spun reginelor
tale, ca să le spun vești bune?
38. „În ceea ce privește ceea ce ai spus, „trebuie să-mi repeți nevrednicia regelui”
– cum să spun ce este mincinos despre tine ca despre un înțelept fără vină?
39. — Sau chiar dacă m-aș îndrăzni să o vorbesc cu inima rușinată și cu limba lipită de
gură, cui s-ar gândi să creadă asta?
40. „Cel care ar spune sau ar crede înverșoarea lunii, ar putea să spună sau să creadă
greșelile tale, o, doctor al greșelilor.
41. „Cel care este întotdeauna plin de compasiune și care nu renunță niciodată să simtă
milă, nu se cuvine să abandoneze pe cel care iubește; — întoarce-te și ai milă de mine.
42. După ce au auzit aceste cuvinte ale lui Kh a m da biruite de întristare, — stăpânit de
sine cu cea mai mare fermitate, cei mai buni vorbitori au răspuns: 43. „Abandonează această
suferință, Kh a m da, cu privire la despărțirea ta de mine, — schimbarea este inevitabilă în
ființe corporale care sunt supuse nașterilor diferite.
44. „Chiar dacă eu, prin afecțiune, nu aș abandona rudele mele în dorința mea de
eliberare, moartea ne-ar face totuși să ne abandonăm neputincioși unii pe alții.
45. „Ea, mama mea, de care am fost născută în pântece cu mare sete și dureri, — unde
sunt acum cu privire la ea, toate eforturile ei fără rod, și unde este ea cu privire la mine?
46. „Așa cum păsările merg la copacul lor de adăpost și apoi pleacă, așa întâlnirea dintre
ființe se termină inevitabil prin separare.

62
 47. „Așa cum norii, s-au adunat împreună, pleacă din nou în bucăți, așa socotesc
întâlnirea și despărțirea viețuitoarelor.
48. „Și din moment ce această lume pleacă, fiecare dintre noi înșelându-l pe celălalt, —
nu este corect să crezi ceva al tău într-un timp de unire care este un vis.
49. „Din moment ce copacii sunt despărțiți de culoarea înnăscută a frunzelor lor, de ce
nu ar mai exista și mai mult despărțirea a două lucruri care sunt străine unul de celălalt?
50. „De aceea, fiindcă este așa, nu te întrista, bunul meu prieten, ci du-te; sau dacă
dragostea ta stăruie, atunci du-te și apoi întoarce-te.
51. „Spuneți, fără să ne reproșați, oamenilor din Kapilavastu: „Să renunțe la dragostea
voastră pentru el și ascultați hotărârea lui.
52. „Fie se va întoarce repede, după ce a nimicit bătrânețea și moartea;
sau el însuși va pieri, eșuând în scopul său și pierdut orice sprijin.”
53. După ce i-a auzit cuvintele, Ka m thaka, cel mai nobil dintre călării, și-a lins
picioarele cu limba și a scăpat lacrimi fierbinți.
54. Cu mâna ale cărei degete erau unite cu o membrană și care era însemnată cu svastika
de bun augur și cu partea de mijloc curbată, prințul l-a mângâiat și i s-a adresat ca unui
prieten: 55. „Nu vărsă lacrimi, Ka m thaka , asta al tău. natura perfectă ecvină a fost
dovedită, — răbdați cu ea, această muncă voastră își va avea în curând roadele.
56. Apoi apucând sabia ascuțită cu bijuterii care se afla în mâna lui Kh a m daka, scoase
hotărât din teacă lama împodobită cu podoabe de aur, ca un șarpe din gaura ei.
57. După ce a scos-o afară, albastru închis ca o petală de lotus albastră, și-a tăiat tiara
decorată și părul și a aruncat-o cu muselina ei împrăștiată în aer ca o gâscă cenușie într-un
lac.
58. Iar ființele cerești, cu dorința de a se închina, l-au apucat respectuos în timp ce era
aruncat în sus; iar oştile divine i-au plătit adoraţia cuvenită în ceruri cu onoruri cereşti.
59. După ce a divorțat astfel de podoabele sale și a alungat toată măreția regală din capul
său și, văzându-și muselina plutind ca o gâscă de aur, prințul voinic și-a dorit o rochie
sylvanică.
60. Atunci o fiinţă cerească, purtând chip de vânător, cu inima curată, cunoscându-i
gândurile, s-a apropiat de el în haine roşu-închis; iar fiul regelui S âkya i s-a adresat astfel:
61. „Hainele tale roșii sunt de bun augur, semnul unui sfânt; dar acest arc distructiv nu se
cuvine; de aceea, bunul meu prieten, dacă nu există nicio preferință puternică în această
chestiune, dă-mi acea rochie și ia-mi pe aceasta.
62. Vânătorul a răspuns: „Mi-a dat dorința mea, o, dătătoare de dorințe, deoarece prin
aceasta am inspirat ] animalele cu încredere și apoi le-am ucis; dar dacă ai nevoie de el, o, tu
care ești ca Indra, acceptă-l imediat și dă-mi rochia albă.

63
 63. Cu o bucurie extremă a luat apoi acea rochie de silvan și a dat-o pe cea de in; iar
vânătorul, luându-și forma cerească, luând haina albă, s-a dus în rai.
64. Atunci prințul și însoțitorul calului s-au uimit în timp ce mergea astfel și au plătit din
nou mare cinste acelei rochii sălbatice.
65. Kh a m da care plângea și purtând faima sa voalată de semnul hainei roșii, s-a
îndreptat spre schit, ca regele munților învăluit într-un nor de seară.
66. În timp ce stăpânul său, indiferent de regatul său, mergea la lemnul ascetic îmbrăcat
în haine urâte, mirele, aruncându-și brațele în sus, s-a plâns amar și a căzut la pământ.
67. După ce s-a uitat din nou, a plâns cu voce tare și a îmbrățișat calul Ka m thaka cu
brațele; iar apoi, deznădăjduit şi plângându-se în repetate rânduri, s-a dus cu trup în cetate,
nu cu suflet.
68. Câteodată se gândea, alteori se plângea, alteori se împiedica și alteori cădea; și astfel
mergând, nenorocit prin atașamentul său devotat, a făcut tot felul de acțiuni pe drum fără
voință conștientă.

CARTEA VII.
1. . Apoi, după ce l-a părăsit pe Kh a m da, cu chipul plâns de lacrimi , — indiferent la toate
lucrurile în dorul lui de pădure, el, prin care toate obiectele sunt îndeplinite, biruind locul
prin frumusețea sa, a intrat în acel schit ca și cum ar fi binecuvântat pe deplin.
2. El prințul cu mers ca al leului, intrând în acea arenă de căprioare, el însuși ca un
căprior, — prin frumusețea persoanei sale, deși lipsit de măreția sa, a atras privirile tuturor
locuitorilor schitului.
3. De asemenea, șoferii de trăsuri cu roți, cu nevestele lor, stăteau nemișcați în
curiozitate, ținând jugul în mâini, — se uitau la cel care era ca
Indra și nu se mișcau, stând ca fiarele lor de povară cu capul pe jumătate aplecat.
4. Iar brahmanii care ieșiseră afară de dragul combustibilului, venind cu mâinile pline de
combustibil, flori și iarbă , — preeminenti în penitențe și pricepuți în înțelepciune, au mers
să-l vadă și s-au dus. nu la celulele lor.
5. Încântați, păunii și-au scos strigătele, de parcă ar fi văzut un nor albastru închis
ridicându-se; iar lăsând iarba tânără şi venind înainte, căprioara cu ochi neliniştiţi şi asceţii
care păşteau ca căprioarele stăteau pe loc.
6. Privindu-l, lampa rasei lui Ikshvâku, strălucind ca soarele răsărit, — chiar dacă mulsul
lor s-a terminat, fiind pline de bucurie, vacile care dădeau daruri și-au turnat laptele.
7. „Este unul dintre cei opt Vasus sau unul dintre cei doi A s vins, coborât aici”, —
aceste cuvinte au apărut, rostite cu voce tare de înțelepții în uimirea lor când l-au văzut.
8. Ca o a doua formă a stăpânului zeilor, ca gloria personificată a universului, el a
luminat întregul lemn ca soarele care a apus de la sine.
64
9. Atunci el, fiind cuvenit cinstit și invitat să intre de acei locuitori în schit, și-a adus
omagiul sfinților, cu glas ca un nor în anotimpul ploios.
10. El, cel înțelept, tânjind după eliberare, a străbătut acel schit plin de sfânta cetățenie
doritoare a raiului, — uitându-se la ciudatele lor penitențe.
11. El, cel blând, văzând diferitele feluri de penitență practicate de asceți în acel crâng
sfânt, — dorind să cunoască adevărul, s-a adresat astfel unuia dintre asceții care-l urmărea:
12. „Deoarece aceasta este astăzi a mea. prima vedere a unui schit nu înțeleg această regulă a
penitenței; de aceea, onoarea voastră îmi va explica amabil ce hotărâre are fiecare dintre voi.
13. Apoi Brahmanul bine versat în penitență i-a spus pentru acel taur al Sâkyasilor
, un taur foarte priceput, toate felurile de penitență și roadele acesteia.
14. „Mâncare necultivată, care crește din apă, frunze, apă și rădăcini și fructe, — aceasta
este plăcerea sfinților conform textelor sacre; dar diferitele alternative de penitență variază.
15. „Unii trăiesc ca păsările pe porumbul cules, alții pasc pe iarbă ca cerbul, alții trăiesc
în aer cu șerpii, parcă s-ar fi transformat în furnici.
16. „Alții își câștigă hrana cu mare efort din pietre, alții mănâncă porumb măcinat cu
dinții lor; unii, după ce au fiert pentru alții, se îmbracă pentru ei înșiși ceea ce poate să
rămână.
17. „Alții, cu smocuri lor de păr matuși udați continuu cu apă, îi oferă de două ori oblații
lui Agni cu imnuri; alţii care se scufundă ca peştii în apă locuiesc acolo cu trupurile zgâriate
de ţestoase.
18. „Prin asemenea penitenţe îndurate pentru o vreme, — cu cât ajung mai sus la cer, cu
cât lumea oamenilor este mai jos; pe calea durerii, ei locuiesc în cele din urmă în fericire, —
durerea, spun ei, este rădăcina meritului”.
19. Fiul regelui, auzind acest discurs al ascetului, deși nu vedea în ea un adevăr înalt, nu
s-a mulțumit, ci și-a spus cu blândețe aceste gânduri:
20. „Penitența este plină de durere și de multe feluri, iar rodul pocăinței este în principal
raiul în cea mai bună formă, iar toate lumile sunt supuse schimbării;
într-adevăr munca schiturilor se cheltuieşte doar pentru puţin câştig.
21. „Cei care abandonează bogăția, rudele și obiectele lumești, fac jurăminte de dragul
raiului, — ei, când se despart, vor doar să meargă din nou într-un pădure și mai mare al lor.
22. „Cel care, prin toate aceste osteneli trupești care se numesc penitențe, caută o sferă
de acțiune de dragul dorinței, — nu examinează relele inerente ale existenței lumești, el
caută doar durerea prin durere.
23. „Făpturile vii au mereu frică de moarte și ele, cu toate eforturile lor, caută să se nască
din nou; acolo unde există acțiune, trebuie inevitabil să existe moarte, — el este mereu înecat
în ea, doar pentru că îi este frică.

65
 24. „Unii suferă mizerie de dragul acestei lumi, alții întâmpină trudă de dragul cerului;
toate ființele vii, nenorocite prin speranță și care își pierd mereu scopul, cad cu siguranță, de
dragul fericirii, în mizerie.
25. „Nu efortul în sine îl învinovățesc, care aruncând deoparte baza urmărește o cale
înaltă proprie; dar cei înțelepți, prin toată această trudă comună, ar trebui să atingă acea stare
în care nimic nu trebuie să se mai facă vreodată.
26. „Dacă aici mortificarea trupului este religie, atunci fericirea corpului este doar
ireligie; dar prin religie un om dobândește fericirea în lumea următoare, de aceea religia de
aici are drept rod ireligia.
27. „Deoarece corpul fie acţionează, fie încetează să acţioneze numai prin autoritatea
minţii, se cuvine să controleze gândul, — fără gând, corpul este ca un buştean.
28. „Dacă meritul se dobândește prin puritatea hranei, atunci există merit și la căprioară;
și în acei oameni care trăiesc ca proscriși de la toate plăcerile, prin înstrăinarea lor de ei din
vina destinului lor.
29. „Dacă alegerea deliberată a durerii este o cauză a meritului, de ce nu ar trebui aceeași
alegere îndreptată către plăcere? Dacă spui că alegerea plăcerii nu poartă autoritate, alegerea
durerii nu este la fel de lipsită de autoritate?
30. „La fel și cei care, de dragul purificării acțiunilor lor, se stropesc cu seriozitate cu
apă, spunând: „Acesta este un loc sfânt” – chiar și acolo această satisfacție rezidă numai în
inimă – căci apele nu vor curăța păcatul.
31. „Apa care a fost atinsă de virtuoși, — acesta este locul, dacă doriți un loc sacru pe
pământ; de aceea consider ca loc de pelerinaj doar virtutile unui om virtuos, apa fara indoiala
este doar apa.'
32. Astfel și-a rostit discursul plin de diverse argumente și soarele a apus în apus; apoi a
intrat în crângul unde penitențele încetaseră acum și ai cărui copaci erau cenușii de fumul
oblațiilor (de seară); 33. Acolo unde focurile sacre au fost transferate în mod corespunzător
atunci când aprinse în alte locuri, - toate înghesuite cu sfinții pustnici care își făcuseră
abluțiile și cu sanctuarele zeilor murmurând cu rugăciunile murmurate, - totul părea vii ca
plin. serviciul religiei în exerciţiu.
34. A petrecut acolo câteva nopți, el însuși ca luna, examinându-le penitențe; și a plecat
din acel câmp de penitență, simțind că a înțeles întreaga natură a penitenței.
35. Locuitorii schitului l-au urmat cu mintea fixată pe măreția sufletească vizibilă în
persoana lui, de parcă ar fi mari văzători care privesc
însăși Religia, retrasă dintr-un ținut invadat de bază.
36. Apoi s-a uitat la toți asceții aceia cu părul lor mărginit, hainele de scoarță și fâșii de
cârpe fluturând și s-a gândit la penitențe sub un copac de bun augur și nobil de lângă drum.

66
 37. Atunci pustnicii, care s-au apropiat, au stat în jurul celor mai buni oameni;
iar un bătrân dintre ei i s-a adresat astfel respectuos cu o voce blândă:
38. „La venirea ta schitul pare că s-a plin, devine parcă gol când ești plecat, — de aceea,
fiule, cu siguranță nu-l vei părăsi, ca viața iubită trupul celui ce vrea să trăiască.
39. „În față se află muntele sfânt Himavat, locuit de Brahmarshis, râg arshis și surarshis;
prin a cărui simplă prezenţă meritul acestor penitenţe se înmulţeşte la asceţi.
40. „Lângă noi sunt şi locuri sfinte de pelerinaj, care devin scări către cer; iubit de
înțelepții și sfinții divini ale căror suflete sunt intenționate spre devotament și care își
păstrează sufletul în control perfect.
41. „De aici, din nou, cartierul nordic trebuie urmat în mod corespunzător de dragul
meritului preeminent; nici măcar unul care era înțelept pornind spre sud nu putea înainta nici
un pas.
42. „Ai văzut în acest crâng sacru pe cineva care neglijează toate ceremoniile sau care
urmează ceremoniile confuze sau un proscris sau unul impur, că nu vrei să locuiești aici?
Vorbește-o și lasă sălașul să fie binevenit.
43. „Acești pustnici de aici te doresc ca tovarășul lor în penitență, tu care ești ca un
depozit de penitență, — să locuiești cu tine, care ești ca Indra, ar aduce prosperitate chiar și
lui V ri haspati”.
44. El, șeful celor înțelepți, când s-a adresat astfel în mijlocul asceților de către șeful lor -
hotărând în mintea sa să pună capăt oricărei existențe, și-a rostit astfel gândul lăuntric:
45. „Sfinții cu sufletul drept, susținătorii religiei, devin chiar idealul propriei noastre
rude prin plăcerea lor de a arăta ospitalitate; prin toate aceste sentimente amabile ale tale față
de mine se produce în mine afecțiunea și se dezvăluie calea care consideră sinele suprem.
46. „Se pare că sunt scăldat dintr-o dată de aceste cuvinte blânde ale tale care mi-e atinge
inima, iar bucuria palpitează din nou în mine, pe care am simțit-o când am înțeles prima dată
ideea de dharma.
47. „Este întristare pentru mine când mă gândesc că va trebui să plec, lăsându-vă pe voi,
care sunteți astfel logodiți, pe voi, care sunteți un astfel de refugiu și care mi-ați arătat o
bunătate excesivă – așa cum a fost când a trebuit să-mi părăsesc rude în spate.
48. „Dar acest devotament al tău este de dragul cerului, — în timp ce dorința mea este ca
să nu existe o naștere proaspătă; de aceea nu vreau să locuiesc în acest pădure; natura
încetării este diferită de cea a activităţii.
49. „Așadar, nu este nicio antipatie din partea mea sau conduita greșită a altuia, ceea ce
mă face să plec din acest pădure; căci toţi sunteţi ca mari înţelepţi, care stăteţi tari în
îndatoririle religioase care sunt în conformitate cu veacurile trecute.
50. Apoi, auzind discursul prințului, plin de grație și de profund înțeles, blând, puternic
și plin de demnitate, asceții i-au făcut o deosebită cinste.
67
 51. Dar un oarecare brahman care zăcea acolo în cenuşă, înalt şi cu părul într-un smoc, şi
îmbrăcat în scoarţa copacilor, cu ochii roşiatici şi nasul subţire şi lung, şi purta în mână o
oală cu apă, aşa a ridicat. glasul lui: 52. „O
, înțelept, cu adevărat curajos este planul tău, care, cât de tânăr ești, ai văzut relele nașterii;
cel care, după ce a gândit temeinic la cer și la eliberare, se hotărăște pentru eliberare, — este
într-adevăr curajos!
53. „Prin toate acele diferite sacrificii, penitențe și jurăminte, sclavii patimii doresc să
meargă în rai; dar cei puternici, luptându-se cu pasiunea ca cu un dușman, doresc să obțină
eliberarea.
54. „Dacă acesta este scopul tău stabilit, mergi repede la Vindhyakosh th a; Acolo
trăiește Muni
Arâ d a care a dobândit o perspectivă asupra beatitudinii absolute.
55. „De la el vei auzi calea către adevăr și, dacă ai o dorință pentru ea, o vei îmbrățișa;
dar, după cum prevăd, acest scop al tău va merge mai departe, după ce i-ai respins teoria.
56. „Cu nasul unui cal bine hrănit, ochi mari și lungi, o buză inferioară roșie, dinți albi
ascuțiți și o limbă subțire și roșie, — această față a ta va bea în vârful întregului ocean de
ceea ce este de cunoscut.
57. „Acea adâncime nepătrunsă care te caracterizează, acea măreție și toate acele semne
ale tale, vor câștiga un scaun de profesor pe pământ, care nu a fost câștigat de înțelepți nici
măcar într-o epocă anterioară”.
58. Prințul a răspuns: „Foarte bine” și, după ce a salutat compania înțelepților, a plecat;
pustnicii, de asemenea, împlinindu-i în mod corespunzător toate riturile de curtoazie au intrat
din nou în crâng ascetic.

CARTEA VIII.
1. . Între timp , însoțitorul calului, într-o profundă suferință, când stăpânul său altruist a intrat
astfel în pădure, a făcut toate eforturile în drum pentru a-și dizolva povara de durere, și
totuși, în ciuda tuturor, nici o lacrimă nu a picat din el.
2. Dar drumul pe care prin porunca domnului său îl parcursese într-o noapte cu acel cal,
— același drum pe care l-a parcurs acum în opt zile, gândindu-se la absența domnului său.
3. Iar calul Ka m thaka, deși a mers în continuare cu curaj, stăpâni și își pierduse tot
spiritul în inimă; și, deși împodobit cu podoabe, își pierduse toată frumusețea când era lipsit
de stăpânul său.
4. Şi întorcându-se spre acea crăpătură ascetică, el nechea în repetate rânduri cu un sunet
jalnic; și, deși apăsat de foame, nu a primit și nici nu a gustat din iarbă sau apă pe drum, ca
înainte.

68
5. Încet, cei doi s-au întors în cele din urmă în orașul numit după Kapila, care părea
pustiu când era părăsit de acel erou care era aplecat spre mântuirea lumii, — ca cerul lipsit de
soare.
6. Oricât de strălucitoare ar fi fost cu ape acoperite de lotus, împodobită și cu copaci
plini de flori, acea grădină a lui, care acum era ca o pădure, nu se mai bucura de cetățenii
care își pierduseră toată bucuria.
7. Apoi cei doi, care erau parcă interziși în tăcere de locuitorii tristi care rătăceau în acea
direcție, cu strălucirea dispărută și cu ochii stinși de lacrimi, au intrat încet în orașul care
părea cu toții scăldat în întuneric.
8. Auzind că s-au întors cu mădularele toate relaxate, întorcându-se fără mândria rasei S
âkya, bărbații orașului au vărsat lacrimi în drum, ca atunci când pe vremuri s-a întors carul
fiului lui Da s aratha. .

9. Plin de mânie, oamenii l-au urmat pe Kh a m daka pe drum, strigând în spatele lui cu
lacrimi: „Unde este fiul regelui, gloria rasei și a regatului său? a fost furat de tine.
10. Apoi le-a spus acelor credincioși: „Nu l-am părăsit pe fiul regelui; dar de el în
pădurea nelocuită, plângând și îmbrăcămintea unui gospodar am fost abandonate împreună.
11. După ce au auzit aceste cuvinte ale sale, mulțimile au adoptat o hotărâre cât se poate
de dificilă; nu și-au șters lacrimile care cădeau din ochii lor și și-au învinovățit propriile
inimi (răi) din cauza consecințelor acțiunilor lor;
12. Atunci ei au zis: „Să mergem chiar astăzi în pădurea aceea, în care s-a dus, al cărui mers
este ca regele elefanților; fără el nu avem dorința de a trăi, ca simțurile când sufletele pleacă.
13. „Acest oraș lipsit de el este o pădure, iar acea pădure care îl stăpânește este un oraș;
orasul fara el nu are farmece pentru noi, ca raiul fara stapanul Marutilor, cand a fost ucis V ri
tra.'
14. Apoi femeile s-au înghesuit lângă rândurile de ferestre, strigând una către alta:
„Prințul s-a întors; dar auzind că calul lui are spatele gol, au închis iarăși ferestrele și au
plâns cu voce tare.
15. Dar regele, după ce a întreprins împliniri religioase pentru însănătoșirea fiului său, cu
mintea îndurerată de jurământ și durere, mormăia rugăciuni în templu și făcea astfel de rituri
potrivite pentru ocazie.
16. Apoi, cu ochii plini de lacrimi, — luând calul, cu tot sufletul fixat pe cal, — cuprins
de durere a intrat în palat ca și când stăpânul său ar fi fost ucis de un dușman.
17. Și intrând în grajdul regal, privind în jur cu ochii plini de lacrimi,
Ka m thaka scoase un sunet puternic, de parcă și-ar fi rostit vaia de oameni.
18. Atunci păsările care se hrăneau în mijlocul casei și caii cu grijă prețuiți care erau
legați în apropiere, au reluat sunetul acelui cal, crezând că ar putea fi întoarcerea prințului.

69
 19. Iar oamenii, înșelați de o bucurie excesivă, care se aflau în vecinătatea
apartamentelor interioare ale regelui, se gândeau în inimile lor: „De vreme ce calul Ka m
thaka nechează, trebuie să fie că vine prințul”.
20. Atunci femeile, care leșinau de întristare, acum în bucurie sălbatică, cu ochii întinși
să-l vadă pe prinț, s-au repezit din palat pline de speranță, ca niște fulgere pâlpâitoare dintr-
un nor de toamnă.
21. Cu rochia atârnată, cu veșmintele de in murdare, cu fețele neatinse de collyrium și cu
ochii întunecați de lacrimi; întunecat și decolorat și lipsit de orice pictură, ca stelele de pe
cer, roșu-pal cu sfârșitul nopții; 22. Cu picioarele lor nepătate de roșu și nedecorate de
glezne, — fețele fără cercei și urechile lor în simplitatea lor nativă, — coapsele cu plinătatea
naturii și neîncercuite de orice brâu, — și sânii goale de șiruri de perle de parcă ar fi fost
jefuite.
23. Dar când l-au văzut pe Kh andaka stând neajutorat, cu ochii plini de lacrimi și pe cal,
nobilele femei au plâns cu fețele palide, ca niște vaci părăsite de taur în mijlocul pădurii.
24. Atunci regina principală a regelui, Gautamî, ca o vacă îndrăgostită care și-a pierdut
vițelul, a căzut izbucnind în lacrimi pe pământ cu brațele întinse, ca un patlagin de aur cu
frunze tremurânde.
25. Unele dintre celelalte femei, lipsite de strălucirea lor și cu brațele și sufletul fără viață
și părând că și-au pierdut simțurile în deznădejde, nu au scos niciun strigăt, nu au vărsat
lacrimi și nu au respirat, stând fără sens ca și cum ar fi fost pictate.
26. Alții ca și-au pierdut orice stăpânire de sine, leșinând de întristarea pentru stăpânul
lor, cu fețele curgând lacrimi din ochi, și-au udat sânul din care a fost izgonit tot lemnul de
santal, ca un munte stâncile cu pâraiele lui.
27. Atunci acel palat regal a fost luminat cu fețele zvârlite de lacrimile din ochi, ca un lac
în vremea primelor ploi, cu lotușii săi picurători aruncați de ploaia din nori.
28. Femeile nobile își bate sânii cu mâinile lor ca de lotus, căzând neîncetat, ale căror
degete erau rotunde și plinuțe, care aveau arterele ascunse și nu purtau podoabe, — precum
târâtoarele aruncate de vânt se lovesc cu lăstarii.
29. Și iarăși, cum strălucesc acele femei, în timp ce sânul lor se ridică împreună după
lovitura din mână și tremura de șoc, - ca pâraiele, când le tremură perechile de gâște roșii,
precum lotușii pe care stau fluturând cu vântul din lemn.
30. Așa cum și-au strâns sânii cu mâinile, tot așa și-au strâns mâinile cu sânii, —
plictisiți la toate sentimentele de milă, și-au făcut mâinile și sânii să-și provoace dureri
reciproce.
31. Apoi, astfel a vorbit Ya s odharâ, vărsând lacrimi de întristare profundă, sânul ei
umflat de suspine, ochii ei s-au decolorat de aner, iar vocea ei sufocându-se de emoție prin
influența descurajării: 32. „Lăsându-mă neputincios adormit în noapte, unde , O Kh a m
70
daka, a dispărut el, dorința inimii mele?
iar când tu și Kam thaka sunteți singuri, reveniți, în timp ce trei au plecat împreună, mintea
îmi tremură.
33. „De ce plângi azi, crud, făcându-mi o faptă necinstită, nemiloasă și neprietenoasă?
Încetează-ți lacrimile și fii mulțumit în inima ta,
— lacrimile și fapta aceea a ta rău sunt de acord.
34. „Prin tine, dragul său ascultător şi credincios tovarăş credincios, făcând mereu ce era
bine, fiul domnului meu s-a dus să nu se mai întoarcă, — bucură-te, — toată grindină!
durerile tale şi-au căpătat sfârşitul.
35. „Mai bine pentru un om un dușman înțelept, decât un prieten nesimțit în situații de
urgență; de către tine, neînțeleptul autoproclamat prieten, o mare calamitate a fost adusă
asupra acestei familii.
36. „Aceste femei sunt de milă, care și-au lăsat podoabele, având ochii roșii și întunecați
de lacrimi continue, care sunt ca niște văduve pustiite, deși stăpânul lor rămâne la fel de
neclintit ca pământul sau muntele
Himavat.
37. „Și șirurile astea de palate par să plângă cu voce tare, aruncându-și porumbeii pentru
arme, cu geamătul lung neîntrerupt al porumbeilor lor, — despărțiți cu adevărat, împreună cu
el, de toți cei care puteau să-i înfrâneze.
38. — Chiar și calul acela Ka m thaka dorea fără îndoială ruina mea totală; pentru că el a
luat de aici comoara mea când toți dormeau adânc în noapte,
ca unul care fură bijuterii.
39. „Când a fost în stare să suporte chiar și săgețile și, cu atât mai mult, loviturile de bici,
— cum atunci, de frica căderii unui bici, a putut să meargă să ducă cu el împreună
prosperitatea mea și inima mea?
40. — Creatura de bază nechează acum zgomotos, umplând palatul regelui cu sunet; dar
când a dus-o pe iubita mea, atunci acest mai josnic dintre cai a fost mut.
41. „Dacă ar fi nechedat și așa ar fi trezit oamenii, sau chiar ar fi făcut un zgomot cu
copitele pe pământ, sau ar fi scos cel mai tare sunet pe care l-ar fi putut cu fălcile, durerea
mea nu ar fi fost atât de mare.”
42. După ce auzise astfel cuvintele reginei, cu silabele înecate de lacrimi și pline de
plâns, încet Kh a m daka rosti acest răspuns, cu fața aplecată, cu vocea scăzută de lacrimi și
mâinile strânse în rugăciune: 43.
„Cu siguranță, O, regină, nu vei învinovăți Ka m thaka și nici nu-ți vei arăta mânia împotriva
mea, — să știi că noi doi suntem complet nevinovați, — acel zeu dintre oameni,
o, regină, a plecat ca un zeu.

71
 44. „Eu într-adevăr, deși cunoșteam bine porunca regelui, parcă târât cu forța de niște
puteri divine, i-am adus repede acest cârliș iute și l-am urmat neobosit pe drum.
45. „Și cei mai buni cai, pe când mergea, nu a atins pământul cu vârfurile copitelor, ca și
cum ar fi fost ținuți în sus de el; şi tot aşa, având gura reţinută ca de soartă, n-a scos niciun
zgomot cu fălcile şi n-a nechezat.
46. „Când prințul a ieșit, atunci poarta a fost deschisă de la sine; iar întunericul nopții a
fost, parcă, străpuns de soare, — putem afla și de aici că aceasta a fost rânduiala destinului.
47. „Când tot prin porunca regelui, în palat și în oraș, s-au pus paznici sârguincioși de
mii, și în acel moment toți au fost copleșiți de somn și nu s-au trezit, - putem afla și de aici că
aceasta a fost rânduiala sorții.
48. „Când și haina, aprobată pentru locuința unui pustnic în pădure, i-a fost oferită în
acest moment de către un locuitor al raiului, iar tiara pe care a aruncat-o în cer a fost luată,
— putem afla și de aici că aceasta a fost ordinea destinului.
49. — Nu presupune, așadar, că plecarea lui vine din vina vreunuia dintre noi, o, regină;
nici eu, nici acest cal nu am acţionat după alegerea noastră; a mers pe drum cu zeii drept
suita lui.'
50. După ce au auzit astfel istoria plecării prințului, atât de minunată în multe privințe,
acele femei, parcă și-ar fi pierdut durerea, au fost umplute de uimire, dar și-au luat din nou
necazul la gândul că el va deveni ascet.
51. Cu ochii plini de lacrimi de deznădejde, nenorocită ca un ospreier care și-a pierdut
puiul, — Gautamî părăsind orice stăpânire de sine s-a plâns cu voce tare, — a leșinat și cu
chipul plângând a exclamat: 52. „Frumoasă, moale, neagră, și toate în valuri mari, crescând
fiecare din propria sa rădăcină specială, — acei pări ai lui sunt aruncați pe pământ, vrednici
să fie încercuiți de o diademă regală.
53. „Cu brațele lui lungi și mersul lui de leu, cu ochiul lui ca de taur și cu frumusețea lui
strălucitoare ca aurul, cu pieptul său lat și cu vocea lui adâncă ca o tobă sau un nor, ar trebui
un asemenea erou ca acesta să locuiască într-un schit?
54. „Acest pământ este într-adevăr nedemn în ceea ce privește acel fără egal înfăptuitor
al acțiunilor nobile, pentru că un erou atât de virtuos a plecat de la ea, - meritele și virtuțile
supușilor sunt cele care îl produc pe regele lor.
55. „Acele două picioare ale lui, fragede, cu pânza lor frumoasă întinsă între degete, cu
gleznele ascunse și moi ca un lotus albastru, — cum pot ei, purtând o roată marcată în
mijloc, să meargă pe pământul dur al fustele pădurii?
56. „Acel trup, care merită să stea sau să stea culcat pe acoperișul unui palat, —
onorat cu haine scumpe, aloe și lemn de santal, — cum va trăi acel trup bărbătesc în pădure,
expus atacurilor frigului, caldura si ploaia?

72
 57. „Cel care era mândru de familia sa, bunătate, putere, energie, învățătură sacră,
frumusețe și tinerețe, — care a fost mereu gata să dăruiască, nu să ceară, — cum va face el să
cerșească pomană de la alții?
58. „Cel care, întins pe un pat de aur fără pată, a fost trezit noaptea de concertul de
instrumente muzicale, — ce vai! el, ascetul meu, va dormi azi pe pământul gol, cu o singură
cârpă de pânză interpusă?
59. După ce au auzit această plângere jalnică, femeile, îmbrățișându-se cu brațele, au
plouat lacrimile din ochi, în timp ce târâtoarele scuturate scapă miere din flori.
60. Apoi Ya s odharâ a căzut la pământ, ca și cum gâsca roșie s-a despărțit de partenerul
ei și, uluită deplină, s-a plâns încet, cu vocea oprită în mod repetat de suspine:
61. „Dacă dorește să practice o viață religioasă după ce m-a abandonat pe soția lui legală
văduvă, — unde este religia lui, cine dorește să urmeze penitența fără ca soția sa legală să o
împartă cu el?
62. „Cu siguranță nu a auzit niciodată de monarhii din vremuri de demult, de propriii săi
strămoși, de Mahâsudarsa și de ceilalți, de cum au mers cu soțiile lor în pădure, că dorește
astfel să urmeze o viață religioasă fără mine.
63. „El nu vede că soțul și soția sunt amândoi consacrați în jertfe și amândoi purificați
prin îndeplinirea ritualurilor din Vede și amândoi destinați să se bucure de aceleași rezultate
după aceea, — de aceea îmi reclamă o parte din meritul său.
64. „Cu siguranță trebuie să fie că acest iubitor de religie, știind că mintea mea se certa
în secret chiar și cu iubita mea, ușor și fără teamă, m-a părăsit atât de supărat, în speranța de
a obține nimfe cerești în lumea Indrei!
65. — Dar ce fel de gând este acesta al meu? acele femei chiar și acolo au atributele care
aparțin trupurilor, — de dragul cărora el practică astfel austerități în pădure, părăsind măreția
lui regală și devotamentul meu îndrăgit.
66. „Nu am un asemenea dor de bucuria raiului și nici nu este greu de câștigat chiar și
pentru oamenii de rând dacă sunt hotărâți; dar singura mea dorință este că el iubitul meu să
nu mă părăsească niciodată în această lume sau în alta.
67. „Chiar dacă nu sunt vrednic să privesc fața soțului meu cu ochii lungi și zâmbetul
strălucitor, totuși bietul Râhula nu se va rostogoli niciodată în poala tatălui său?
68. 'Vai! mintea acelui erou înțelept este îngrozitor de severă, — oricât de blândă pare
frumusețea lui, este nemiloasă de crudă — care poate părăsi de la sine un astfel de fiu copil
cu vorbirea lui nearticulată, unul care ar fermeca chiar și un dușman.
69. — Și inima mea este cu siguranță cea mai aspră, da, făcută din stâncă sau modelată
chiar din fier, care nu se rupe când stăpânul ei este plecat în pădure, părăsit de gloria lui
regală ca un orfan, — el atât de bine demn de fericire. '

73
 70. Așa că regina, leșinând în nefericirea ei, a plâns și a cugetat și s-a plâns cu voce tare
în repetate rânduri, — stăpânită de sine, așa cum era din fire, totuși, în suferința ei, nu și-a
amintit de forța ei și nu a simțit nicio rușine.
71. Văzându-l pe Ya s odharâ astfel năucită de cuvintele ei sălbatice de durere și căzută
la pământ, toate femeile au strigat cu fețele curgând lacrimi ca niște lotuși mari bătuți de
ploaie.
72. Dar regele, după ce și-a încheiat rugăciunile și a împlinit riturile de bun augur ale
jertfei, a ieșit acum din templu; şi fiind lovit de zgomotul de plâns al oamenilor, el s-a
clătinat ca un elefant la izbucnirea unui trăsnet.
73. După ce a auzit (despre sosirea) atât a lui Kh a m daka, cât și a lui Ka m thaka și după
ce a aflat hotărârea fixă a fiului său, stăpânul pământului a căzut doborât de tristețe ca
steagul lui Indra, când festivalul se termină.
74. Atunci regele, distras de durerea pe care o avea pentru fiul său, fiind ținut pentru o
clipă de însoțitorii săi, toți din aceeași neam, s-a uitat la cal cu ochii plini de lacrimi și apoi,
căzând la pământ, a plâns cu voce tare: 75. După ce ai făcut multe fapte dragi pentru mine în
luptă, ai făcut o mare faptă de cruzime, o, Ka m thaka, — căci de tine acel fiu drag al meu,
drag pentru fiecare virtute, a fost aruncat în pădure, dragă cât era, ca un lucru fără valoare.
76. „De aceea, fie du-mă astăzi unde este el, fie du-te repede și adu-l înapoi; fără el nu-
mi mai rămâne viață, ca unuia cufundat în boală fără adevăratul medicament.
77. „Când Suvar n anish th îvin a fost dus de moarte, părea imposibil ca S rim gaya să nu
moară; și oare, când fiul meu iubitor de datorii va fi plecat, să mă tem să-mi eliberez sufletul,
ca orice laș?
78. „Cum să nu fie distrasă mintea lui Manu însuși, când s-a despărțit de iubitul său fiu
virtuos, — (Manu) fiul lui Vivasvat, care cunoștea pe cel mai înalt și pe cel de jos, puternicul
stăpân al creaturilor, institutorul celor zece căpetenii.
79. — Îl invidiez pe monarh, pe acel prieten al lui Indra, fiul înțelept al regelui A g a,
care, când fiul său a intrat în pădure, s-a dus el însuși în rai și nu a târât aici o viață
mizerabilă cu lacrimi deșartă.
80. „Descrie-mi, iubite, curtea acelui schit, unde l-ai dus pe cel care este ca darul meu de
înmormântare cu apă; aceste aeruri vitale ale mele sunt toate gata să plece și sunt dornice de
el, dorind să-l bea.
81. Astfel regele, în mâhnirea sa pentru despărțirea sa de fiul său, — pierzându-și toată
fermitatea înnăscută, care era neclintită ca pământul, — s-a plâns cu voce tare ca unul
necăjit, ca Da s aratha, pradă întristării sale pentru Râma.
4. Da s aratha.]
82. Atunci înțeleptul sfetnic, înzestrat cu învățătură religioasă, curtoazie și virtute, și
bătrânul preot familie, i-au vorbit așa cum se cuvine în aceste cuvinte bine cântărite, nici cu
74
fețele copleșite de durere, nici cu totul neclintite: 83. „Încetează-te. , O, cel mai nobil dintre
oameni, mâhnirea ta, recâștigă-ți fermitatea, — cu siguranță nu vei vărsa, o, erou ferm,
lacrimi ca unul fără stăpânire’; multi regi de pe acest pamant s-au dus in paduri, aruncandu-si
pompa regala ca o cununa zdrobita.
84. — Mai mult decât atât, această stare de spirit era predeterminată; amintiți-vă acele
cuvinte de demult ale sfintei înțelepte Asita; „El nu va fi niciodată făcut să locuiască nici
măcar o clipă mulțumit în cer sau în domeniul unui împărat.”
85. — Dar dacă, o, cel mai bun dintre oameni, trebuie depus efortul, rostiţi repede
cuvântul, noi doi vom merge deodată împreună; să se ducă bătălia în orice fel cu fiul tău și
cu soarta lui, oricare ar fi aceasta.
86. Atunci regele le-a poruncit amândurora: „Plegeți-vă amândoi repede de aici, -
inima mea nu se va întoarce la liniște, la fel ca o pasăre în pădure tânjind după puii ei”.
87. Cu o încuviințare promptă la ordinul regelui, consilierul și preotul familiei s-au dus
în acea pădure; și apoi, împreună cu soțiile și cu regina sa, împăratul, zicând: „S-a făcut”, a
împlinit restul ritualurilor.
CARTEA A IX-A.
1. . Atunci cei doi, consilierul și preotul familiei, bătuți de rege cu biciul lui de lacrimi, s-au
dus cu toate eforturile spre acea pădure în graba afecțiunii, ca doi cai nobili strigați.
2. Ajunși în cele din urmă plini de oboseală la acel schit, însoțiți de un tren potrivit, —
și-au lepădat fastul regal și au intrat cu gesturi sobre în sălașul Bhârgavei.
3. După ce l-au salutat pe acel Brahman cu respectul cuvenit și, după ce au fost onorați
de el cu respectul cuvenit în schimb, s-au așezat, afundându-se imediat în subiect, ei s-au
adresat lui Bhârgava, care era la fel așezat, cu privire la misiunea lor.
4. „Lăsați onoarea voastră să ne cunoască că suntem, respectiv, competenți imperfecți în
păstrarea învățăturii sacre și în păstrarea consiliilor de stat, — în slujba monarhului rasei
Ikshvâku, curați în vitejia sa și pur și larg în gloria lui.
5. „Fiul lui, care este ca G ayanta, în timp ce el însuși este ca Indra, a venit aici, se spune,
dorind să scape de frica bătrâneții și a morții, — să știți că noi doi am venit aici din cauza lui.
'
6. El le-a răspuns: „Acel prinț al brațelor lungi într-adevăr a venit aici, dar nu ca unul
netrezit; „Această dharma doar ne aduce înapoi”, — recunoscând acest lucru, el a plecat
imediat spre Arâ d a, căutând eliberarea.
7. Atunci ei doi, după ce au înțeles adevărata stare a lucrurilor, și-au luat
imediat rămas bun de la acel Brâhman și, deși obosiți, au mers ca neobosite, acolo unde era
plecat prințul.

75
8. Pe când mergeau, l-au văzut lipsit de orice podoabă, dar încă strălucitor de frumusețea
lui, stând ca un rege pe drum la poalele unui copac, ca soarele sub baldachinul unui nor.

9. Lăsându-și carul, preotul familiei s-a urcat apoi la domn cu sfetnicul, căci sfânta
Aurva s eya mergea cu Vâmadeva, dorind să-l vadă pe Râma când locuia în pădure.
10. I-au onorat cum se cuvenea, așa cum S ukra și Am giras au onorat-o
pe Indra în rai; iar el, în schimb, le-a plătit cinstea cuvenită, precum Indra în rai lui
S ukra și A m giras.
11. Apoi ei, după ce i-au obținut permisiunea, s-au așezat lângă cel care era steagul rasei
S âkya; și au strălucit în apropierea lui ca cele două stele ale asterismului Punarvasû în
legătură cu luna.
12. Preotul familiei s-a adresat prințului care strălucea strălucitor în timp ce stătea la
poalele copacului, în timp ce V ri haspati se adresa fiului Indrei G ayanta, așezat în rai sub
arborele ceresc parikata: 13. „O, prinț, gândește-te pentru o clipă ce este ți-a spus rege cu
ochii ploaie de lacrimi, în timp ce zăcea leșinat pe pământ cu săgeata întristarii tale înfiptă în
inimă.
14. „Știu că hotărârea ta este fixată pe religie și sunt convins că acest scop al tău este
neschimbat; dar sunt mistuit de o flacără de ] angoasă ca focul la zborul tău spre pădure la un
moment nepotrivit.
15. „Vino, tu care iubești datoria, de dragul a ceea ce este dorința inimii mele,
abandonează acest scop de dragul datoriei; acest râu imens umflat de durere mă mătură ca
torentul unui râu malul său.
16. „Acel efect care este produs în nori, apă, iarba uscată și munți de vânt, soare, foc și
trăsnet, același efect pe care îl produce această durere în noi prin ruperea ei în bucăți,
uscarea, arderea și despicarea lui.
17. „‘Bucurați-vă deci o vreme de suveranitatea pământului, — veți merge în pădure la
vremea prevăzută de s âstras , — nu arăta nesocotire față de nefericitele tale rude, —
compasiunea pentru toate creaturile este adevărata religie.
18. '„Religia nu se face doar în păduri, mântuirea asceților se poate realiza chiar și într-
un oraș; gândirea și efortul sunt adevăratele mijloace; pădurea și insigna sunt doar semne ale
unui laș.
19. „Eliberarea a fost obținută chiar și de către gospodarii, Indras printre bărbați, care
purtau diademe și purtau șiruri de perle suspendate pe umeri, ale căror ghirlande erau
încurcate cu brățări și care zăceau legănat în poala Norocului
.
20. „Bali și Va g rabâhu, cei doi frați mai mici ai lui Dhruva, Vaibhrâ g a,
Âshâ dh a și A m tideva, și Ganaka , de asemenea, regele Videhas, și regele

76
Sena g it's fiul, copacul lui de copt. binecuvântare; 21. „„Să știi că toți acești mari regi care
erau gospodari erau bine pricepuți în a dobândi meritul care duce la beatitudinea finală, —
obține, de asemenea, atât simultan — măreția regală și controlul asupra minții.
22. „Îmi doresc, când te-am îmbrățișat odată îndeaproape, după ce s-a săvârșit odată
consacrarea ta regală și în timp ce ești încă ud de apa sfântă, — când te privesc cu fastul
umbrelei regale, — în plinătatea acea bucurie de a intra în pădure.”
23. „Așa ți-a spus regele într-un discurs ale cărui cuvinte au fost oprite de lacrimi, — cu
siguranță, auzind-o, de dragul a ceea ce îi este atât de drag, vei urma cu toată afecțiunea
afecțiunea lui.
24. „Regele S âkyaselor este înecat într-o mare adâncă de tristețe, plină de valuri de
necaz, izvorând din tine; izbăvește-l deci neputincios și neocrotitor ca un bou care se îneacă
în mare.
25. „Auzind că Bhîshma care a născut din pântecele lui Gangâ, Râma și
Râma, fiul lui Bh ri gu, — toți au făcut ceea ce le-ar fi plăcut părinților lor; - cu siguranță și
tu vei face dorința tatălui tău.
26. — Luați în considerare și regina, care v-a adus
3. Ubhe*pi, deși cu pra gri hya e.] sus, care n-a mers încă în regiunea locuită de Agastya
— oare nu ai vreo atenție de ea, care se întristează neîncetat ca o vacă dragă care și-a pierdut
vițelul?
27. „Cu siguranță o vei ajuta pe soția ta prin vederea ta, care plânge acum văduvă, dar cu
stăpânul ei încă în viață, — ca o lebădă despărțită de partenerul ei sau ca o femeie de elefant
părăsită în pădure de tovarășul ei.
28. — Unicul tău fiu, un copil care merită un asemenea vai, îndurerat de întristare
și... . . . — O, izbăveşte-l pe Râhula de durerea rudelor sale ca luna plină din contactul cu
Râhu!
29. „Ars de focul suferinței din el, la care absența ta adaugă combustibil proaspăt, — un
foc al cărui fum este suspine și flacăra lui disperare, — el rătăcește să te vadă prin
apartamentele femeilor și prin tot orașul.
30. Bodhisattva, a cărui perfecțiune era absolută, auzind cuvintele preotului familiei, s-a
reflectat pentru o clipă, cunoscând toate virtuțile celor virtuoși, apoi și-a rostit astfel
răspunsul blând: 31. „Cunosc bine tandrețea paternă a regele, mai ales ceea ce mi-a arătat;
totuși știind asta așa cum știu, încă alarmat de boală, bătrânețe și moarte, sunt inevitabil
forțat să-mi părăsesc rudele.
32. „Cine nu și-ar dori să-și vadă rudele dragi, dacă nu ar exista această separare de cei
dragi? dar din moment ce și după ce a fost o dată, despărțirea va veni din nou, tocmai pentru
asta îl abandonez pe tatăl meu, oricât de iubitor este.

77
 33. — Cu toate acestea, nu sunt de acord să consideri durerea regelui ca fiind cauzată de
mine, când, în mijlocul unirilor sale de vis, el este afectat de gânduri despre despărțiri în
viitor.
34. „Astfel, lasă-ți gândurile să se așeze în certitudine, după ce ai văzut multiformul în
diferitele sale evoluții; nici un fiu, nici o rudă nu este cauza durerii, -
această întristare este cauzată doar de ignoranță.
35. „Deoarece despărțirea este inevitabil fixată în cursul timpului pentru toate ființele, la
fel ca și pentru călătorii care s-au alăturat companiei pe drum, — ce om înțelept ar prețui
durerea, când își pierde rudele, deși îi iubește?
36. „Lăsându-și rudele în altă lume, pleacă aici; și, după ce a furat de aici, iese din nou;
„Ducându-se acolo, du-te și în altă parte”, – așa este soarta omenirii – ce considerație poate
avea yoghinul pentru ei?
37. „Întrucât din momentul părăsirii pântecului moartea este un adjuvant caracteristic, de
ce, în afecțiunea ta pentru fiul tău, mi-ai chemat plecarea în pădure prost timp?
38. „Poate exista un „timp rău” în atingerea unui obiect lumesc – timpul este într-adevăr
descris ca
3. Tibetanul are pentru a patra linie del·ltar (eva m ) ° dor·ldan skye·la rjes·su rten ci,
„deci ce fel de încredere există pe omul care are o dispoziție părăsitoare?” Ar trebui să citim
în original ityeva mg ane tyâgini ko*nurodha h ?
4. Poate anubadhâya să fie folosit greșit pentru anubandhâya?] legat inseparabil de toate
lucrurile; timpul trage lumea în toate timpurile ei diverse; dar tot timpul se potrivește unei
fericiri care este cu adevărat demnă de laudă.
39. — Că regele ar dori să-mi predea regatul său, — acesta este un gând nobil, bine
demn de un tată; dar ar fi la fel de nepotrivit pentru mine să o accept, precum ca un om
bolnav din lăcomie să accepte hrană nesănătoasă.
40. „Cum poate fi corect ca un înțelept să intre în regalitate, casa iluziei, unde se găsesc
anxietatea, pasiunea și oboseala și încălcarea tuturor dreptului prin serviciul altuia?
41. — Palatul de aur mi se pare că arde; cele mai delicate vianduri par amestecate cu
otravă; infestat cu crocodili .' . . . . . . . .
.
42. După ce l-a auzit pe fiul regelui rostind acest discurs, bine potrivit cu virtuțile și
cunoștințele sale sufletești, eliberat de orice dorință, plin de motive temeinice și întemeiat,
sfetnicul a răspuns astfel: 43. „Această hotărâre a ta este o excelentă. sfat, nu nepotrivit în
sine, ci doar nepotrivit în prezent; n-ar putea fi datoria ta, datoria iubitoare ca tine, să-l lași
pe tatăl tău la bătrânețe spre întristare.

78
 44. „Cu siguranță mintea ta nu este foarte pătrunzătoare, sau este prost priceput în a
examina datoria, bogăția și plăcerea, când, de dragul unui rezultat nevăzut, pleci nesocotind
un scop vizibil.
45. „Din nou, unii spun că există o altă naștere, — alții cu o afirmație încrezătoare spun
că nu există; de atunci chestiunea este în dubiu, este drept să te bucuri de norocul care vine în
mâna ta.
46. „Dacă există vreo activitate în continuare, ne vom bucura în ea, după cum ne-ar putea
oferi; sau dacă nu există activitate dincolo de această viață, atunci există o eliberare asigurată
pentru întreaga lume fără niciun efort.
47. „Unii spun că există o viață viitoare, dar nu permit posibilitatea eliberării; așa cum
focul este fierbinte prin natura și apa lichidă, așa ei susțin că există o natură specială în
puterea noastră de acțiune.
48. „Unii susțin că toate lucrurile apar din proprietăți inerente, atât binele, cât și răul,
existența și inexistența; și din moment ce toată această lume se naște astfel spontan, de aceea
tot efortul nostru este zadarnic.
49. „Deoarece acțiunea simțurilor este fixă, la fel și gradul de agreabilitate sau neplăcut
al obiectelor exterioare, atunci pentru ceea ce este unit cu bătrânețea și durerile, ce efort
poate folosi pentru a o modifica? Nu apare totul spontan?
50. „Focul se stinge de apă, iar focul face ca apa să se evapore;
iar elementele diferite, unite într-un corp, producând unitate, ursul răspândesc lumea.
51. „Că natura embrionului din pântec este produsă ca fiind compusă din mâini, picioare,
burtă, spate și cap și că este, de asemenea, unită cu sufletul, — cei înțelepți declară că toate
acestea vin de la sine în mod spontan.
52. „Cine provoacă ascuțimea spinului? sau diferitele naturi ale fiarelor și păsărilor?
Toate acestea au apărut spontan; nu există acțiune din dorință, cum poate exista așa ceva ca
voința?
53. „Alții spun că creația vine din Î s vara, — ce nevoie mai este atunci de efortul
sufletului conștient? Ceea ce este cauza acțiunii lumii este, de asemenea, determinată ca
cauză a încetării ei de a acționa.
54. „Unii spun că apariția și distrugerea ființei sunt cauzate deopotrivă de suflet, dar ei
spun că apariția apare fără efort, în timp ce atingerea eliberării se face prin efort.
55. „Omul își stinge datoria față de strămoșii săi prin naștere de urmași, față de sfinți
prin cunoștințe sacre, față de zei prin jertfe; el se naște cu aceste trei datorii asupra lui, —
oricine are eliberare (de acestea), are într-adevăr eliberare.
56. „Astfel, prin această serie de reguli, înțelepții promit eliberare celui care folosește
efortul; dar oricât de gata de efort cu toată energia lor, cei care caută eliberarea vor găsi
oboseală.
79
 57. „De aceea, tinere blând, dacă ai dragoste pentru eliberare, urmează pe bună dreptate
regula prescrisă; astfel vei ajunge tu însuți la ea și durerea regelui va lua sfârșit.
58. „Și în ceea ce privește meditațiile tale despre relele vieții care se termină cu
întoarcerea ta din pădure la casa ta, — să nu te tulbure, fiule, — și
cei de altădată s-au întors din păduri la casele lor.
59. „Regele Am barîsha , deși locuise în pădure, s-a întors în oraș, înconjurat de copiii
săi; tot aşa şi Râma, văzând pământul asuprit de bază, a ieşit din schitul său şi l-a stăpânit din
nou.
60. „La fel și Drumâksha, regele S âlvelor , a venit în orașul său din pădure cu fiul său;
iar Sâ m k ri ti Am tideva , după ce a devenit Brahmarshi, a primit demnitatea sa regală de la
sfântul Va s ish th a.
61. „Oameni ca aceştia, ilustri în slavă şi virtute, au părăsit pădurile şi s-au întors la
casele lor; de aceea nu este păcat să te întorci dintr-un schit în casă, dacă e doar de dragul
datoriei'.
62. Apoi, auzind cuvintele afectuoase și loiale ale ministrului, care era ca ochiul regelui,
— ferm în hotărârea sa, fiul regelui și-a răspuns, fără nimic omis sau deplasat, nici plictisitor,
nici grăbit: 63. „Această îndoială. dacă ceva există sau nu, nu trebuie rezolvat pentru mine
prin cuvintele altuia; după ce am determinat adevărul prin asceză sau quietism, voi înțeleg eu
însumi tot ce se constată despre el.
64. — Nu-mi revine să accept o teorie care depinde de necunoscut și care este tot
controversată și care implică o sută de pretenții; ce ar implica asta o lectură veche sâhuti? —
Pentru legătura lui Am tideva cu Va s ish th a see
Mahâbh. XII, 8591.
2. Am citit avyastam.
3. Sau „cu prejudecăți?”] un om înțelept ar merge după credința altuia? Omenirea este ca
orbii îndreptați în întuneric de orbi.
65. „Dar chiar dacă nu pot discerne adevărul, totuși, dacă binele și răul sunt puse la
îndoială, să se gândească la bine; chiar și o trudă zadarnică trebuie să fie aleasă de cel al
cărui suflet este bun, în timp ce omul cu suflet josnic nu are bucurie nici măcar în adevăr.
66. „Dar, după ce ați văzut că această „tradiție sacră” este nesigură, să știți că este drept
numai ceea ce a fost rostit de cei demni de încredere; și să știți că încrederea înseamnă
absența greșelilor; cel care este fără greșeli nu va rosti un neadevăr.
67. „Și ceea ce mi-ai spus cu privire la întoarcerea mea în casa mea, pretinzându-i drept
exemple pe Râma și pe alții, ei nu sunt autoritate, — căci în stabilirea datoriei, cum îi poți
cita ca autorități pe cei care și-au încălcat jurămintele?

80
 68. „Chiar și soarele, așadar, poate cădea pe pământ, chiar și muntele Himavat își poate
pierde fermitatea; dar niciodată nu m-aș întoarce la casa mea ca om al lumii, fără cunoaștere
a adevărului și simțurile mele doar alerte pentru obiecte exterioare.
69. „Aș intra în focul aprins, dar nu în casa mea cu scopul neîmplinit”. Astfel, el și-a luat
mândrie hotărârea și, ridicându-se în conformitate cu ea, plin de dezinteres, și-a luat drumul.
70. Atunci slujitorul și brahmanul, amândoi plini de lacrimi, auzind hotărârea lui fermă și
după ce l-au urmat o vreme cu priviri descurajate și biruiți de întristare, s-au întors încet de
nevoie în oraș.
71. Prin dragostea pentru prinț și prin devotamentul față de rege, s-au întors și de multe
ori încetau să se mai uite înapoi; nu puteau nici să-l privească pe drum și nici să-l piardă din
vedere, strălucind în propria lui splendoare și dincolo de îndemâna tuturor celorlalți, ca
soarele.
72. După ce i-au deghizat pe emisari credincioși pentru a afla acțiunile celui care era
refugiul suprem al tuturor, ei au mers mai departe cu pași șovăitori, spunându-și unul altuia:
„Cum ne vom apropia de rege și ne vom vedea pe el, care tânjește după dragul său. fiule?

CARTEA X.
1. . Prințul, el al pieptului lat și luxos, după ce l-a demis astfel pe slujitor și pe preot, a trecut
Gangele cu valurile lui în viteză și s-a dus la
Râ g ag ri ha cu frumoasele sale palate.
2. El a ajuns în orașul care se distinge prin cele cinci dealuri, bine păzit și împodobit cu
munți și sprijinit și sfințit de locuri sacre de bun augur, ca Brahman într-o liniște sfântă
mergând către cerul cel mai de sus.
3. După ce au auzit de măreția și puterea sa și de frumusețea sa splendidă, întrecând pe
toți ceilalți oameni, oamenii din acea regiune au fost cu toții uimiți ca de cel care are un taur
pentru semnul său și este neclintit în jurământul său.
4. Văzându-l, cel care mergea în altă parte s-a oprit, iar cel care stătea acolo l-a urmat în
drum; cel care mergea blând și grav a alergat repede, iar cel care stătea îndată se ridică.
5. Unii l-au venerat cu mâinile, alții l-au salutat cu capetele în cult, unii i-au adresat
cuvinte pline de afecțiune, — nimeni nu a continuat fără să-i aducă un omagiu.
6. Cei care purtau rochii de culoare gay s-au rușinat când l-au văzut, cei care vorbeau pe
subiecte întâmplătoare au căzut în tăcere pe drum;
nimeni nu s-a lăsat într-un gând nepotrivit, ca la prezența Religiei însăși întruchipată.
7. La bărbații și femeile de pe autostradă, deși erau intenționați să se ocupe de alte
treburi, acea purtare singură cu cea mai profundă reverență părea potrivită, care este impusă
de regulile omagiului regal; dar ochii lui nu i-au privit niciodată.

81
8. Sprâncenele, fruntea, gura sau ochii, — corpul, mâinile, picioarele sau mersul, —
orice parte din el a văzut cineva, care i-a nivit imediat ochii.

9. Privindu-l cu cercul frumos de păr între sprâncene și cu ochii lungi, cu trupul

strălucitor și mâinile arătând o membrană grațioasă între degete, — atât de demn să
stăpânească pământul și totuși purtând o rochie de mendicant, — Zeița lui Râ g ag ri ha era
ea însăşi tulburată.
10. Atunci S re n ya, stăpânul curții Magadhas, a văzut din exteriorul palatului său
imensa adunare de oameni și a întrebat motivul; și așa i-a povestit un om: 11. „Cel care a fost
astfel prezis de bramani
, „ori va dobândi înțelepciunea supremă, fie va dobândi imperiul pământului”, este el, fiul
regelui S. âkyas, care este ascetul la care se uită oamenii.'
12. Regele, după ce a auzit aceasta și a înțeles sensul ei cu mintea, astfel i-a vorbit îndată
acelui om: „Să se știe încotro se duce”. iar omul, primind porunca, l-a urmat pe prinț.
13. Cu ochi neliniștiți, văzând în fața lui doar o lungime de jug, cu vocea tăcută și mersul
lent și măsurat, el, cel mai nobil dintre mendicanti, a mers la cerșit de pomană, ținându-și sub
control mădularele și gândurile rătăcitoare.
14. După ce a primit astfel de pomană pe care i-au fost oferite, s-a retras într-o cascadă
singuratică a muntelui; şi mâncând-o acolo în chipul potrivit, a urcat pe muntele Pâ md ava.
15. În acel pădure, plin dens de copaci lodhra, având desișurile lui rezonând cu notele
păunilor, el a strălucit soarele omenirii, purtând rochia sa roșie, ca soarele dimineții deasupra
muntelui răsăritean.
16. Acel însoțitor împărătesc, după ce l-a privit acolo, a relatat totul regelui S re n ya; iar
regele, când a auzit-o, în adânca lui venerație, a început să meargă acolo cu o suită modestă.
17. Cel care era ca Pâmd avas în eroism și ca un munte în statură, s-a urcat pe Pâ md ava,
cel mai nobil dintre munți, — purtător de coroană, de mers asemănător leului, leu între
oameni, precum urcă un leu cu coamă. un munte.
18. Acolo l-a văzut pe Bodhisattva, strălucitor în timp ce stătea pe jambon, cu simțurile
slăbite, ca și cum muntele s-ar fi mișcat, iar el însuși era un vârf al acestuia, - ca luna
răsărind din vârful unui nor.
19. El, distins prin frumusețea formei și liniștea sa perfectă, ca însăși creația religiei
însăși, — plin de uimire și respect afectuos, s-a apropiat de regele oamenilor, ca Indra cea
care există pe sine (Brahman).
20. El, șeful celor curteniști, după ce s-a apropiat de el, s-a întrebat despre echilibrul
umorilor sale corporale; iar celălalt cu aceeași blândețe l-a asigurat pe rege de sănătatea
minții și de eliberarea de toate bolile.

82
 21. Atunci regele s-a așezat pe suprafața curată a stâncii, albastru închis ca urechea unui
elefant; şi aşezându-se, cu acordul celuilalt, a vorbit astfel, dorind să-şi cunoască starea
sufletească:
22. 'Am o prietenie puternică cu familia ta, coborâtă prin moștenire și bine dovedită;
întrucât din aceasta s-a născut în mine dorința de a-ți vorbi, fiul meu, de aceea ascultă
cuvintele mele de afecțiune.
23. „Când mă gândesc la rasa ta răspândită, începând cu soarele, tinerețea ta proaspătă și
frumusețea ta proaspătă – de unde vine această hotărâre a ta atât de din toată armonia cu
restul, pusă în întregime pe viața unui mendicant, nu pe o împărăție?
24. — Mădularele tale sunt demne de parfumuri roșii de lemn de santal, — nu merită
contactul aspru al pânzei roșii; această mână este aptă să protejeze subiecții, merită să nu țină
mâncarea dată de altul.
25. „Deci, tinere blând, prin dragostea ta pentru tatăl tău nu dorești împărăția ta paternă
în generozitatea ta — atunci în orice caz alegerea ta nu trebuie scuzată, — acceptând de
îndată jumătate din împărăția mea.
26. „Dacă acționezi astfel, nu se va arăta violență propriului tău popor și, prin simpla
trecere a timpului, puterea imperială zboară în cele din urmă spre refugiu pentru mintea
liniștită; de aceea, fii încântat să-mi faci o bunătate, — prosperitatea binelui devine foarte
puternică, când este ajutată de bine.
27. „Dar dacă din mândria ta de rasă nu ai acum încredere în mine, atunci aruncă-te cu
săgețile tale în nenumărate armate și cu mine ca aliatul tău caută să-ți cucerească dușmanii.
28. „Alege tu deci unul dintre aceste scopuri, urmărește după regulă meritul religios,
bogăția și plăcerea; pentru acestea, iubirea și restul, în ordine inversă, sunt cele trei obiecte
din viață; când mor oamenii trec în dizolvare în ceea ce privește această lume.
29. „Ceea ce este plăcere când a învins bogăția și meritul, este bogăție când a cucerit
meritul și plăcerea; tot așa este și meritul, când plăcerea și bogăția se lasă pe loc; dar toate ar
trebui să fie la fel abandonate, dacă s-ar obține sfârșitul tău dorit.
30. „Fă, așadar, urmărind cele trei obiecte ale vieții, fă ca această frumusețe a ta să-și dea
roadele; ei spun că atunci când atingerea religiei, a bogăției și a plăcerii este completă în
toate părțile sale, atunci sfârșitul omului este complet.
31. — Să nu laşi inutile aceste două braţe musculoase care sunt demne să tragă arcul; ei
sunt bine potriviţi ca Mândhât ri 's pentru a cuceri cele trei lumi, cu atât mai mult pământul.
2. Nirvâ n a.]
32. „Vă spun asta din afecțiune, nu prin dragoste de stăpânire sau prin uimire; privind
această haină de mendicant a ta, sunt plin de compasiune și vărs lacrimi.

83
 33. „O, tu care dorești stadiul vieții mendicantului. bucură-te acum de plăceri;
la timpul potrivit, o, iubitor de religie, vei practica religia; — Înainte ca bătrânețea să vină și
să învingă această frumusețe a ta, bine demnă de neamul tău ilustr.
34. „Bătrânul poate dobândi merit prin religie; bătrânețea este neputincioasă pentru a se
bucura de plăceri; de aceea ei spun că plăcerile aparțin tânărului, bogăția celor de vârstă
mijlocie și religia celor bătrâni.
35. „Tinerețea din această lume actuală este dușmanul religiei și al bogăției, — deoarece
plăcerile, oricum le păzim, sunt greu de păstrat, de aceea, oriunde se găsesc plăcerile, acolo
le prinde.
36. „Bătrânețea este predispusă la reflecție, este gravă și intenționată să rămână liniștită;
ajunge să fie lipsit de pasiune cu doar puțin efort, inevitabil, și de foarte rușine.
37. „Așadar, trecând prin perioada înșelătoare a tinereții, volubili, cu atenție asupra
obiectelor exterioare, nepăsători, nerăbdători, fără să privească în depărtare, ei iau aer ca
niște oameni care au scăpat în siguranță printr-o pădure.
38. „Lasă, așadar, să treacă mai întâi acest timp nesăbuit al tinereții, nesăbuit și amețitor,
— primii noștri ani sunt semnul plăcerii, ei nu pot fi feriți de puterea simțurilor.
39. Sau dacă religia este într-adevăr unicul tău scop, atunci oferă sacrificii, - acesta este
obiceiul imemorial al familiei tale, - urcând la cerul cel mai înalt prin sacrificii, chiar și
Indra, stăpânul vântului, a mers astfel în cerul cel mai înalt.
40. „Cu brațele apăsate de brățări de aur și diademele lor pestrițe strălucitoare de lumina
pietrelor prețioase, înțelepții regali au atins același scop prin sacrificii pe care marii înțelepți
le-au atins prin automortificare”.
41. Așa a vorbit monarhul din Magadhas, care a vorbit bine și puternic ca Indra; dar
auzind-o, prințul nu s-a clătinat, (firm) ca muntele
Kailâsa, având multele sale vârfuri pestrițe (cu linii de metale).

CARTEA XI.
1 . Fiind astfel adresat de monarhul din Magadhas, într-un discurs ostil cu chip prietenos, stăpân
pe sine, neschimbat, curat de familie și puritate personală, fiul lui S uddhodana a răspuns
astfel: 2. „Acesta nu trebuie numit. un lucru ciudat pentru tine, născut ca ești în marea
familie al cărei steag este leul - ca prin tine pură purtare, o, iubitoare de prietenii tăi, această
linie de conduită să fie adoptată față de cel care este unul dintre prietenii tăi. .
3. „Între cei răi o prietenie, demnă de familia lor, încetează să continue
(și se estompează) ca prosperitatea printre cei slabi de inimă; numai bunii sunt cei care
continuă să sporească vechea prietenie a strămoșilor lor printr-o nouă succesiune de acte
prietenești.

84
 4. „Dar pe acei bărbați care acționează neschimbat față de prietenii lor în revers de avere,
îi consider în inima mea ca prieteni adevărați; cine nu este prietenul omului prosper în
vremurile lui de belșug?
5. „Așadar, cei care, după ce au obținut bogății în lume, le angajează de dragul
prietenilor și al religiei lor, — bogăția lor are o adevărată soliditate și, când piere, nu produce
nicio durere la sfârșit.
6. „Această hotărâre a ta cu privire la mine, o, rege, este determinată de generozitate și
prietenie pură; Te voi întâlni cu curtență, cu o simplă prietenie; Nu aș
spune altceva în răspunsul meu.
7. „Eu, după ce am experimentat frica de bătrânețe și de moarte, zbor pe această cale a
religiei în dorința mea de eliberare; lăsând în urmă rudele mele dragi cu lacrimi pe fețe, — și
mai mult decât acele plăceri care sunt cauzele răului.
8. „Nu îmi este atât de frică nici măcar de șerpi, nici de trăsnetele care cad din cer, nici
de flăcările suflate împreună de vânt, cât mi-e frică de aceste obiecte lumești.

9. „Aceste plăceri trecătoare, — tâlharii fericirii și bogăției noastre și care plutesc goale
și ca niște iluzii prin lume, — îndrăgostesc mințile oamenilor chiar și atunci când sunt doar
nădăjduite, — cu atât mai mult când își iau locuința în suflet. .
10. „Victimele plăcerii nu ajung la fericire nici măcar în raiul zeilor, cu atât mai puțin în
lumea muritorilor; cel care este sete nu se mulțumește niciodată cu plăceri, ca focul,
prietenul vântului, cu combustibil.
11. „Nu există nicio calamitate în lume ca plăcerile, — oamenii le sunt devotați prin
amăgire; când știe odată adevărul și se teme de rău, ce om înțelept și-ar dori, la alegerea sa,
răul?
12. „Când au obținut tot pământul înconjurat de mare, regii doresc să cucerească cealaltă
parte a marelui ocean: omenirea nu se satură niciodată de plăceri, precum oceanul cu apele
care cad în el.
13. „Când a plouat o ploaie de aur din cer și când a cucerit continentele și cele patru
oceane și a obținut chiar jumătate din
tronul lui S akra, Mândhâtri era încă nemulțumit de obiectele lumești.
14. „Deși se bucurase de regatul zeilor din ceruri, când Indra se ascunsese de frica de
Vritra și , deși, în mândria lui, îi făcuse pe marele Ri shis să-și poarte așternutul”. Nahusha a
căzut, nemulțumit de plăceri.
15. „Regele (Purûravas), fiul lui I d â, după ce a pătruns în cerul cel mai îndepărtat și a
adus în puterea lui zeița Urva s î, — când a dorit în lăcomia sa să ia aurul de la Ri shis, —
fiind nemulțumit de plăceri, a căzut în distrugere.

85
 16. „Cine și-ar pune încrederea în aceste obiecte lumești, fie ele în cer, fie pe pământ,
nesigure în ceea ce privește lotul sau familie, care au trecut de la Bali la Indra, și de la
Indra la Nahusha și apoi din nou de la Nahusha înapoi la Indra?
17. „Cine i-ar căuta pe acești dușmani care poartă numele plăcerilor, de care chiar și acei
înțelepți au fost biruiți, care erau devotați altor activități, ale căror singure haine erau cârpe, a
căror hrană erau rădăcini, fructe și apă și care purtau pletele lor răsucite? atâta timp cât
șerpii?
18. „Acele plăceri de dragul cărora chiar și Ugrâyudha, înarmat îngrozitor cum era el cu
arma sa, au găsit moartea în mâinile lui Bhîshma, — nu este doar gândul la ele ghinioniste și
fatale — și mai mult gândul la nereligioși ale căror vieți sunt petrecute în ei. serviciu?
19. „Cine care consideră mirosul miros al obiectelor lumești, — însuși înălțimea unirii
fiind doar nesăția, — vina celor virtuoși și a păcatului sigur — s-a apropiat vreodată de
această otravă care se numește plăcere?
20. „Când aud de nenorocirile celor care sunt intenționați spre plăcere și sunt devotați
activităților lumești, cum ar fi agricultura și restul, și despre mulțumirea de sine a celor care
sunt nepăsători la plăcere, se potrivește celor stăpâni de sine să arunce. ea departe.
21. „Succesul în plăcere trebuie considerat o mizerie la omul plăcerii, căci el devine
îmbătat când plăcerile dorite sunt atinse; prin intoxicare face ceea ce nu trebuie făcut, nu
ceea ce trebuie făcut; și fiind rănit prin aceasta cade într-un final mizerabil.
22. „Aceste plăceri, care se dobândesc și se păstrează prin trudă, — care, după ce s-au
înșelat, te părăsesc și se întorc de unde au venit, — aceste plăceri care nu sunt decât
împrumutate pentru un timp, ce om de stăpânire de sine, dacă ar fi înțelept, s-ar bucura de ele
?
23. „Ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în aceste plăceri care sunt ca o
torță de fân, — care trezesc setea când le cauți și când le apuci și pe care cei care
abandonează nu le păstrează doar ca mizerie?
24. „Acei oameni fără stăpânire, care sunt muşcaţi de ei în inimile lor, cad în ruină şi nu
ating fericirea – ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacţie în aceste plăceri, care
sunt ca un şarpe mânios şi crud?
25. „Chiar dacă se bucură de ele, oamenii nu sunt mulțumiți, ca niște câini înfometați de
un os, — ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în aceste plăceri, care sunt ca un
schelet alcătuit din oase uscate?
26. „Ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în aceste plăceri care sunt ca
carnea care a fost aruncată și care produc mizerie prin faptul că sunt ținute numai în comun
cu regii, hoții, apa și focul?

86
 27. „Ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în aceste plăceri, care, ca și
simțurile, sunt distructive și care aduc nenorociri pe toate părțile celor care rămân în ele, din
partea prietenilor chiar mai mult decât din partea dușmanilor deschisi?
28. „Ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în acele plăceri, care sunt ca
fructele care cresc pe vârful unui copac, — la care cei care ar sări până să ajungă cad pe un
munte sau într-o pădure, ape sau Oceanul?
29. „Ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în acele plăceri, care sunt ca
smulgerea unui cărbune încins, — bărbații nu ajung niciodată la fericire, oricum le urmăresc,
le sporesc sau le păzesc?
30. „Ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în acele plăceri, care sunt ca
plăcerile dintr-un vis, care sunt câștigate de destinatarii lor după pelerinaje și eforturi
multiple și apoi pieri într-o clipă?
31. de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în acele plăceri care sunt ca o suliță,
sabie sau bâtă – de dragul cărora este Kurus, Vrishn și Am dhaka , Maithilas și Da md akas a
suferit distrugere?
32. „Ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în acele plăceri care dizolvă
prieteniile și de dragul cărora au pierit cele două Asura Su m da și
Upasu m da, victime angajate în dușmănie reciprocă?
33. „Nimeni, oricum ar fi intelectul lor orbit de plăcere, nu se predă, ca în compasiune,
fiarelor răpitoare; deci, ce om de stăpânire de sine ar putea găsi satisfacție în acele plăceri
care sunt dușmani dezastruosi și constante?
34. „Cel al cărui intelect este orbit de plăcere face lucruri jalnice; el face calamități, cum
ar fi moartea, legăturile și altele asemenea; nenorocitul, care este mizerabilul sclav al
speranței de dragul plăcerii, merită bine durerea morții chiar și în lumea celor vii.
35. „Cerbii sunt ademeniți la distrugerea lor de cântece, insectele de dragul strălucirii
zboară în foc, peștii lacomi după carne înghite cârligul de fier,
- prin urmare obiectele lumești produc mizerie ca sfârșit.
36. „În ceea ce privește opinia comună, „plăcerile sunt plăceri”, niciuna dintre ele, atunci
când este examinată, nu merită să fie bucurată; hainele fine și restul sunt doar accesoriile
lucrurilor, — ele trebuie privite ca fiind doar remedii pentru durere.
37. „Apa este dorită pentru a calma setea; mâncare în același mod pentru a elimina
foamea; o casă pentru a ține departe vântul, căldura soarelui și ploaia; și se îmbracă pentru a
feri de frig și pentru a-și acoperi goliciunea.
38. — La fel și un pat este pentru a înlătura somnolența; o trăsură pentru remedierea
oboselii unei călătorii; un scaun pentru ameliorarea durerii de a sta în picioare; deci scăldatul
ca mijloc de spălare, sănătate și putere.

87
 39. „Obiectele exterioare sunt, așadar, pentru ființe umane mijloace de remediere a
durerii, nu în sine surse de bucurie; ce om înțelept ar permite să se bucure de acele delicii
care sunt folosite doar ca remediere?
40. „Cel care, atunci când este ars de căldura febrei bilioase, susține că aparatele reci
sunt o plăcere, atunci când este angajat doar în atenuarea durerii, — într-adevăr ar putea da
numele de plăcere plăcerilor.
41. „Deoarece variabilitatea se găsește în toate plăcerile, nu le pot aplica numele de
plăcere; însăși condițiile care marchează plăcerea, aduc, la rândul lor, și durere.
42. „Hainele grele și lemnul de aloe parfumat sunt plăcute la frig, dar deranjează la
căldură; iar razele de lună și lemnul de santal sunt plăcute la căldură, dar o durere la frig.
43. „Deoarece perechile opuse binecunoscute, cum ar fi câștigul și pierderea și restul,
sunt inseparabil legate de tot ce este în această lume, de aceea niciun om nu este invariabil
fericit pe pământ și nici invariabil nenorocit.
44. „Când văd cum se amestecă natura plăcerii și a durerii, consider că regalitatea și
sclavia sunt la fel; un rege nu zâmbește întotdeauna și nici un sclav nu este mereu în durere.
45. „Deoarece a fi rege implică o gamă mai largă de comandă, de aceea durerile unui
rege sunt mari; căci un împărat este ca un cuier, — el suferă necazuri de dragul lumii.
46. „Un rege este nefericit dacă își pune încrederea în regalitatea sa care este aptă să
dezerteze și iubește întorsăturile strâmbe; iar pe de altă parte, dacă nu are încredere în ea,
atunci care poate fi fericirea unui rege timid?
47. „Și din moment ce, chiar și după cucerirea întregului pământ, un singur oraș poate
servi drept loc de locuit și chiar și acolo o singură casă poate fi locuită, nu este regalitatea
doar muncă pentru alții?
48. „Și chiar și în haine regale este tot ce are nevoie de o pereche de haine și suficientă
hrană pentru a opri foamea; deci un singur pat, și un singur loc; toate celelalte distincții ale
unui rege sunt doar pentru mândrie.
49. „Și dacă toate aceste fructe sunt dorite de dragul satisfacției, pot fi mulțumit fără o
împărăție; și dacă un om este odată mulțumit în această lume, nu sunt toate distincțiile
indistinguibile?
50. „Atunci, cel care a atins drumul de bun augur către fericire nu trebuie să fie înșelat în
ceea ce privește plăcerile; amintindu-ți de prietenia ta mărturisită, spune-mi iar și iar, își țin
ei promisiunea?
51. „Nu m-am îndreptat spre pădure din cauza furiei și nici pentru că diadema mea a fost
doborâtă de săgețile unui dușman; nici nu mi-am pus dorințele pe obiecte mai înalte, încât să
refuz astfel propunerea ta.

88
 52. „Numai cel care, după ce a lăsat odată să plece un șarpe tămâiat malign sau o torță de
fân aprinsă, s-ar strădui din nou să-l apuce, și-ar fi căutat din nou plăcerile după ce le-a
abandonat odată.
53. „Numai acela care, deși ar vedea, ar invidia pe orb, deși eliberat pe cel legat, deși
bogat pe cei săraci, deși sănătos în rațiunea lui pe maniac, -
numai el, zic eu, l-ar invidia pe cel care este devotat obiectelor lumești.
54. „Cel ce trăiește din pomană, bunul meu prieten, nu trebuie să-i fie milă, după ce și-a
câștigat sfârșitul și s-a hotărât să scape de frica bătrâneții și a morții; el are aici cea mai bună
fericire, un calm desăvârşit, iar de acum înainte toate durerile sunt pentru el desfiinţate.
55. „Dar de el trebuie să-i fie milă de acela care este copleșit de sete, deși este în
mijlocul unei mari bogății, — cine nu atinge fericirea calmului aici, în timp ce durerea
trebuie să fie trăită mai departe.
56. „A-mi vorbi astfel este demn de caracterul tău, de modul tău de viață și de familia ta;
și să-mi duc la îndeplinire hotărârea se potrivește și caracterului meu, modului meu de viață
și familiei mele.
57. „Am fost rănit de bucuria lumii și am ieșit tânjind să obțin pacea; N-aș accepta un
imperiu eliberat de orice rău chiar și în al treilea cer, cu atât mai puțin între oameni?
58. „Dar ceea ce mi-ai spus, o, rege, că urmărirea universală a celor trei obiecte este
scopul suprem al omului – și tu ai spus că ceea ce eu consider ca fiind de dorit este mizerie –
cele trei obiecte ale tale sunt perisabile și, de asemenea, nesatisfăcător.
59. „Dar acea lume în care nu există bătrânețe, nici frică, nici naștere, nici moarte, nici
frământări, numai pe care o consider finalul cel mai înalt al omului, unde nu există acțiune
mereu reînnoită.
60. „Și despre ceea ce ai spus „așteaptă până vine bătrânețea, căci tinerețea este mereu
supusă schimbării”; — această lipsă de decizie este ea însăși incertă; căci și vârsta poate fi
nehotărâtă și tinerețea poate fi fermă.
61. „Dar de vreme ce Soarta este atât de pricepută în arta ei încât să atragă lumea în toate
epocile ei diferite în puterea ei, — cum va aștepta omul înțelept, care dorește liniștea,
bătrânețea, când nu știe când este momentul morții? va fi?
62. „Când moartea stă gata ca un vânător, cu bătrânețea ca armă și bolile împrăștiate ca
săgețile lui, lovind viețuitoare care zboară ca căprioarele spre pădurea destinului, ce dorință
poate fi la cineva pentru lungimea vieții ?
63. „Se cuvine fiului tânăr sau bătrânului sau copilului să acţioneze astfel cu toată
promptitudinea, ca să aleagă acţiunea omului religios al cărui suflet este îndurare, — ba, şi
mai bine, inactivitatea lui.

89
 64. „Și despre ceea ce ai spus: „Fii sârguincios în jertfe pentru religie, care sunt vrednici
de neamul tău și aduc un rod glorios” – cinste unor astfel de jertfe! Nu îmi
doresc acel fruct care este căutat provocând durere altora!
65. „A ucide o victimă neputincioasă printr-o dorință de răsplată viitoare — ar fi o
acțiune nepotrivită pentru un om bun cu inima milostivă, chiar dacă răsplata jertfei ar fi
veșnică; dar ce se întâmplă dacă, până la urmă, este supus decăderii?
66. „Și chiar dacă adevărata religie nu ar consta într-o cu totul altă regulă de conduită,
prin reținere de sine, practică morală și o absență totală a pasiunii, totuși nu ar fi potrivit să
urmezi regula sacrificiului, unde este descrisă cea mai mare răsplată. așa cum se obține
numai prin sacrificare.
67. „Chiar și acea fericire care vine la un om, în timp ce el rămâne în această lume, prin
vătămarea altuia, este urâtă inimii înțelepte și pline de compasiune; cu cât mai mult dacă ar fi
ceva dincolo de vederea noastră într-o altă viață?
68. „Nu trebuie să fiu ademenit într-un curs de acțiune pentru o răsplată viitoare – mintea
mea nu se bucură, o, rege, de nașterile viitoare; aceste acțiuni sunt incerte și oscilează în
direcția lor, ca plantele bătute de ploaia dintr-un nor.
69. „Am venit aici cu dorința de a-l vedea în continuare pe văzătorul Arâ d a care
proclamă eliberarea; Încep chiar această zi, — fericire ție, rege; iartă-mi cuvintele care pot
părea dure prin libertatea lor absolută de pasiune.
70. „Acum, așadar, păzește (lumea) ca Indra în ceruri; păzește-l mereu ca soarele prin
excelențe; păzește-i aici cea mai bună fericire; păzește pământul; păzește viața de către
nobili; păzește pe fiii binelui; păzește-ți puterile regale, o, rege; și păzește-ți propria religie.
71. „Așa cum în mijlocul unei catastrofe bruște care se ivește din flacăra (focului),
dușmanul frigului, o pasăre, pentru a-și elibera trupul, se îndreaptă către dușmanul focului (
apei), — așa faci și tu, când ocazie o cheamă. , pornește-te, să-ți dai mintea, celor care vor
nimici pe vrăjmașii casei tale.
72. Însuși regele, încrucișându-și mâinile, cu un dor deodată veni peste el, i-a răspuns:
„Îți dobândești fără piedici dorința; când vei împlini în sfârşit tot ce ai de făcut, vei arăta de
acum înainte favoarea ta faţă de mine.'
73. După ce a făcut promisiunea fermă monarhului, a mers la schitul
Vai s va m tara; și, după ce l-a privit cu uimire, în timp ce rătăcea în cursul său, regele și
curtenii săi s-au întors pe munte
(de Râ g agiri).
CARTEA XII.
1. . Atunci luna rasei Ikshvâku s-a întors spre schitul înțeleptului Arâ d a al vieții liniștite, —
parcă, făcându-i cinste prin frumusețea sa.

90
2. S-a apropiat, când i s-a adresat cu voce tare „Bun venit” de ruda lui Kâlâma, văzându-l
de departe.
3. Ei, după ce s-au întrebat reciproc despre sănătatea celuilalt, după cum se cuvenea, s-au
așezat într-un loc curat pe două scaune din lemn pur.
4. Cel mai bun dintre înțelepți, văzându-l pe prinț așezat și cum bea în ochii lui cu ochii
larg deschiși cu evlavie, i s-a adresat astfel: 5. „Știu
, blând tinere, cum ai ieșit din casa ta, rupând legătura de afecțiune, ca un elefant sălbatic
cordonul său.
6. „În toate felurile, mintea ta este fermă și înțeleaptă, care ai venit aici după ce ai
abandonat luxul regal ca o plantă târâtoare cu fructe otrăvitoare.
7. „Nu este de mirare că regii s-au retras în pădure care au îmbătrânit în ani, renunțând la
gloria copiilor lor, ca o ghirlandă lăsată în urmă după ce a fost folosită.
8. „Dar aceasta este pentru mine într-adevăr o minune că ai venit aici în proaspătul vârste
a vieții, așezat în câmpul deschis al bucuriilor lumii, înainte să fi gustat încă din fericirea lor.
9. „Cu adevărat, ești un vas vrednic de a primi această religie cea mai înaltă; stăpânindu-l
cu deplină cunoaștere, traversează deodată marea mizeriei.
10. „Deși doctrina este în general eficientă numai după un timp, când studentul a fost
testat temeinic, îmi este ușor să examinez din profunzimea ta de caracter și hotărâre.”
11. Prințul, auzind aceste cuvinte ale lui Arâ d a, s-a umplut de mare plăcere și a răspuns
astfel:

12. „Această bunăvoință extremă pe care mi-o arăți, calm și lipsit de pasiune așa cum
ești, mă face, chiar și imperfect ca sunt, să par că am ajuns deja la perfecțiune.
13. „Mă simt la vederea ta ca unul care dorește să vadă cine găsește o lumină, — ca unul
care dorește să călătorească, un ghid, — sau ca unul care dorește să traverseze, o barcă.
14. „Vrei deci să-mi spui acel secret, dacă crezi că ar trebui spus, prin care slujitorul tău
poate fi izbăvit de bătrânețe, moarte și boală”.
15. Arâ d a, astfel impulsionat de natura nobilă a prințului, a declarat într-o formă
concisă principiile doctrinei sale:
16. „O, cei mai buni dintre ascultători, ascultați aceasta teoria noastră ferm stabilită, cum
se naște existența noastră muritoare și cum se învârte.
17. „„Evoluția” și „evoluția”, nașterea, bătrânețea și moartea, — să știți că aceasta a fost
numită de noi realitatea; primiți cuvintele noastre, o, care ești tare în firea ta.
18. „Dar știi, o, tu care ești adânc în căutarea naturii lucrurilor, că cele cinci elemente,
egoismul, intelectul și „nemanifestat” sunt
„evoluții”;

91
 19. „Dar să știți că „evoluții” constau din intelect, obiecte externe, simțuri și mâini,
picioare, voce, anus și organ generator, precum și mintea.
20. „Există și ceva care poartă numele kshetra gñ a, din cunoștințele sale despre acest
„câmp” (kshetra sau corpul); iar cei care cercetează sufletul îl numesc kshetra gñ a.
21. „Kapila împreună cu discipolul său a devenit luminat, — așa este tradiția;
iar el, ca luminat, cu fiul său este acum numit aici Pra g âpati.
22. „Ceea ce se naște și îmbătrânește și este legat și moare — trebuie cunoscut ca „cel
manifestat”, iar „nemanifestat” trebuie să se distingă prin contrarietatea sa.
23. „Ignoranța, meritul sau demeritul acțiunilor anterioare și dorința trebuie cunoscute ca
cauze ale existenței lumești; cel care rămâne în mijlocul acestei triade nu ajunge la adevărul
lucrurilor, — 24. „Din greșeală, egoism, confuzie, fluctuație, nediscriminare, mijloace false,
atașament excesiv și gravitație.
25. „Acum, „greșeala” acționează într-o manieră contrară, face greșit ceea ce ar trebui să
facă și ceea ce ar trebui să creadă că gândește greșit.
26. „Spun,” „Știu”, „Mă duc”, „Sunt ferm fixat”, așa se
arată aici „egoismul”, o, care ești liber de orice egoism.
27. „Această stare de spirit se numește „confuzie”, o, tu, care nu ești neconfuz, care
privești sub o singură natură, adunate ca un bulgăre de lut, obiecte care devin astfel confuze
în natura lor.
28. „Acea stare de spirit care spune că această minte, intelect și aceste acțiuni sunt
aceleași cu „Eu” și cea care spune că tot acest agregat este același cu „Eu”
– se numește „fluctuație”.
29. „Această stare de spirit se numește „indiscriminare”, o, tu care discriminezi, care
crezi că nu există nicio diferență între cei iluminați și cei neînțelepți și între diferiții evoluți.
30. „Rostirea „namas” și „vashat ” , stropirea cu apă pe sacrificii etc.
cu sau fără recitarea imnurilor vedice și asemenea rituri asemănătoare — acestea sunt
declarate de către înțelepți ca fiind „mijloace false”, o, care ești bine priceput în mijloace
adevărate.
31. „Aceasta se numește „atașament excesiv”, prin care nebunul este încurcat în obiecte
exterioare prin mintea, vorbirea, acțiunile și gândurile sale, o, tu care te-ai scuturat de toate
atașamentele.
32. „Mizeria pe care o imaginează un om prin ideile „Acesta este al meu”, „Sunt legat de
aceasta”, trebuie să fie recunoscută ca „gravitație” – prin aceasta omul este purtat în jos în
noi nașteri.
33. „Astfel, Ignoranța, înțelepților, având caracterul ei de cinci ori, se energizează spre
toropeală, amăgire, marea amăgire și cele două feluri de întuneric.

92
 34. „Să știi, că printre aceștia indolența este „torpoarea”, moartea și nașterea sunt
„amăgirea” și să se înțeleagă clar, o, neînșelat, că dorința este „marea amăgire”.
35. „Din moment ce prin ea chiar și ființele superioare sunt înșelate, așadar, o, erou,
aceasta se numește „marea amăgire”.
36. „Ei definesc mânia, o, nemânie, ca „întuneric”; iar deznădejdea, o, neîncrezătoare, ei
se pronunță a fi „întunericul orb”.
37. „Copilul, încurcat în această ignoranță de cinci ori, este revărsat în diferitele sale
nașteri într-o lume plină de mizerie.
38. „El rătăcește în lumea existenței întruchipate, gândindu-se că eu sunt văzătorul, și
ascultătorul și gânditorul, — efectul și cauza.
39. „Prin aceste cauze, o, prinț înțelept, șuvoiul „torporei” este pus în mișcare; să
considere cu plăcere că în absenţa cauzei există absenţa efectului.
40. „Lăsați înțeleptul care are vederi corecte să cunoască aceste patru lucruri, o, tu care
dorești eliberarea, cei luminați și cei neluminați, cei manifestați și nemanifestați.
41. „Sufletul, după ce a învățat odată să distingă aceste patru în mod corespunzător, după
ce a abandonat toate (ideile de) dreptate sau rapiditate, ajunge la sfera nemuritoare.
42. „Din acest motiv, bramanii din lume, vorbind despre
Brahmanul suprem, practică aici un curs riguros de studiu sacru și îi lasă pe alți bramani să
trăiască cu ei pentru a-l urma și ei.”
43. Prințul, după ce a auzit acest discurs de la văzător, a întrebat despre mijloace și starea
finală.
44. — Vrei să-mi explici cum, cât de departe și unde trebuie condusă această viață de
studiu sacru și limita acestui curs de viață?
45. Atunci Arâ d a, conform doctrinei sale, i-a declarat în alt fel acel curs al vieții clar și
succint.
46. „Devotul, la început, după ce și-a părăsit casa și și-a asumat semnele mendicantului,
continuă, urmând o regulă de conduită care se extinde pe întreaga viață.
47. „Cultivând mulțumit absolut cu orice pomană de la orice persoană, își desfășoară
viața singuratică, indiferent la toate sentimentele, meditând la cărțile sfinte și mulțumit de
sine.
48. „Atunci, după ce a văzut cum frica ia naștere din pasiune și cea mai înaltă fericire din
absența pasiunii, el se străduiește, reținând toate simțurile, să ajungă la liniștea minții.
49. „Atunci el ajunge la prima etapă a contemplației, care este separată de dorințe,
intenții rele și altele asemenea, și ia naștere din discriminare și care implică raționament.
50. „Și după ce a obținut această contemplare extatică și raționament asupra diferitelor
obiecte, mintea copilărească este purtată de posesia noului extaz necunoscut.

93
 51. „Cu o liniște de acest fel, care disprețuiește dorința sau antipatia, el ajunge în lumea
lui Brahman, înșelat de încântare.
52. „Dar înțeleptul, știind că aceste raționamente zăpăcesc mintea, ajunge la o (a doua)
etapă de contemplare separată de aceasta, care are propria lui plăcere și extaz.
53. „Și cel care, purtat de această plăcere, nu vede nicio altă distincție, obține o locuință
plină de lumină, chiar și printre zeitățile Âbhâsura.
54. „Dar cel care își separă mintea de această plăcere și extaz, ajunge la a treia etapă de
contemplare extaziată, dar fără plăcere.
55. „În această etapă unii profesori își iau poziția, crezând că este într-adevăr eliberare,
deoarece plăcerea și durerea au fost lăsate în urmă și nu există nici un exercițiu al
intelectului.
56. „Dar cel care, cufundat în acest extaz, nu se străduiește pentru o altă distincție, obține
un extaz în comun cu zeitățile Subhak ri tsna.
57. „Dar cel care, după ce a atins o asemenea fericire, nu o dorește, ci o disprețuiește,
obține a patra etapă de contemplare, care este separată de orice plăcere sau durere.
58. „Rodul acestei contemplații care este pe egalitate cu zeitățile
V ri hatphala, cei care investighează marea înțelepciune o numesc V ri hatphala.
59. „Dar ridicându-se dincolo de această contemplare, după ce a văzut imperfecțiunile
tuturor sufletelor întruchipate, înțeleptul urcă la o înțelepciune și mai înaltă pentru a desființa
tot trupul.
60. „Atunci, după ce a abandonat această contemplare, fiind hotărât să găsească o altă
distincție, el devine la fel de dezgustat de forma însăși, precum este cel care cunoaște realul
este de plăceri.
61. „În primul rând el folosește toate deschiderile corpului său; iar apoi își exercită
voința de a experimenta un sentiment de spațiu gol chiar și în părțile solide.
62. „Dar un alt om înțelept, după ce și-a contractat sufletul care este prin natură extins
peste tot ca eterul, — pe măsură ce privește tot mai departe, detectează o distincție și mai
înaltă.
63. „Un alt dintre cei care sunt profund versați în Sinele suprem, s-a desființat singur,
vede că nimic nu există și este numit nihilist
.
64. „Atunci, la fel ca tulpina stufului Mu ñg a-i din teacă sau pasărea din cușcă, sufletul,
scăpat din trup, este declarat „eliberat”.
65. „Acesta este Brahmanul suprem, constant, etern și fără semne distinctive; pe care
înţelepţii care cunosc realitatea o declară a fi eliberare.
66. „Aşa ţi-am arătat mijloacele şi eliberarea; dacă l-ai înțeles și ai aprobat, atunci
acționează în consecință.
94
 67. ' G aigîshavya și Ganaka și bătrânul Parâ s ara, urmând această cale, au fost eliberați,
la fel și alții care au căutat eliberarea.'
68. Prințul nu i-a acceptat cuvintele, ci s-a gândit la ele, plin de forța argumentelor sale
anterioare, a răspuns astfel:
69. „Am auzit această doctrină a ta, subtilă și preeminent de bun augur, dar susțin
că nu poate fi definitivă, pentru că nu ne învață cum să abandonăm acest suflet însuși în
diferitele trupuri.
70. „Căci consider că sufletul întrupat, deși eliberat de evoluți și evoluți, este încă supus
condiției nașterii și are condiția de sămânță.
71. „Chiar dacă sufletul pur este declarat a fi „eliberat”, totuși, atâta timp cât sufletul
rămâne, nu poate exista o abandonare absolută a lui.
72. „Dacă abandonăm succesiv toată această triadă, totuși „distincția” este încă
percepută; atâta timp cât sufletul însuși continuă, acolo această triadă continuă într-o formă
subtilă.
73. „Se susține (de unii) că aceasta este eliberare, deoarece „imperfecțiunile” sunt atât de
atenuate, iar puterea de gândire este inactivă, iar termenul de existență este atât de prelungit;
74. „Dar în ceea ce privește această presupusă abandonare a principiului egoismului,
— atâta timp cât sufletul continuă, nu există o abandonare reală a egoismului.
75. „Sufletul nu se eliberează de calități atâta timp cât nu se eliberează de număr și de
restul; prin urmare, atâta timp cât nu există libertate de calități, nu există eliberare declarată
pentru aceasta.
76. „Nu există o separare reală a calităților și a subiectului lor; căci focul nu poate fi
conceput, în afară de forma și căldura lui.
77. „Înaintea corpului nu va exista nimic întruchipat, deci înaintea calităților nu va exista
subiect; cum, dacă inițial a fost liber, ar putea sufletul să devină vreodată legat?
78. „Cel cunoscător al trupului (sufletul) care este neîntruchipat trebuie să fie fie
cunoscător, fie necunoscut; dacă este cunoaștere, trebuie să existe un obiect care să fie
cunoscut, iar dacă există acest obiect, nu este eliberat.
79. „Sau dacă sufletul este declarat a fi neștiutor, atunci la ce vă folosește acest suflet
imaginat? Chiar și fără un astfel de suflet, existența absenței cunoașterii este notorie ca, de
exemplu, într-un buștean de lemn sau într-un perete.
80. „Și întrucât fiecare abandon succesiv este considerat a fi însoțit de calități, susțin că
atingerea absolută a scopului nostru poate fi găsită doar în abandonarea tuturor.”
81. Astfel a rămas nemulţumit după ce auzise doctrina lui Arâ d a;
apoi hotărând că era incomplet, s-a întors.
82. Căutând să cunoască adevărata distincție, a mers la schitul din Udraka, dar nu a
obținut o înțelegere clară din tratarea sufletului.
95
 83. Căci înțeleptul Udraka, după ce a învățat imperfecțiunile inerente ale numelui și ale
lucrului numit, s-a refugiat într-o teorie dincolo de nihilism, care a menținut un nume și un
non-nume.
84. Și din moment ce chiar și un nume și un non-nume erau substraturi, oricât de subtile,
el a mers și mai departe și și-a găsit neliniștea înclinată în ideea că nu există nume și nici
nenumit; 85. Și pentru că intelectul se odihnea acolo, fără a continua mai departe, — a
devenit foarte subtil și nu a existat așa ceva ca nenumit sau numit.
86. Dar pentru că, chiar și atunci când a atins acest scop, se întoarce din nou în lume, de
aceea Bodhisattva, căutând ceva dincolo, a părăsit Udraka.
87. După ce a părăsit schitul său, hotărât pe deplin în scopul său și căutând fericirea
finală, el a vizitat apoi schitul, numit oraș, al înțeleptului regal Gaya.
88. Apoi, pe malul curat al râului Naira ñg anâ, sfântul al cărui efort era pur și-a fixat
locuința, aplecat ca într-o locuință singuratică.
89. Cinci mendicanti, dorind eliberarea, s-au apropiat de el când l-au văzut acolo, la fel
cum obiectele simțurilor ajung la un perceptor care a câștigat bogăție și sănătate prin meritul
său anterior.
90. Fiind cinstiți de acești ucenici care locuiau în acea familie, în timp ce se închinau cu
evlavie cu trupurile aplecate în smerenie, așa cum mintea este onorată de simțurile
neliniştite, 91. Și gândindu-mă: „Acesta poate fi mijlocul de a desființa nașterea și moartea”.
”, a început imediat o serie de austerități dificile prin post.
92. Timp de șase ani, încercând în zadar să obțină merite, a practicat auto-mortificarea,
îndeplinind multe reguli de abstinență, greu de îndeplinit pentru un bărbat.
93. La orele de mâncare, el, dorind să traverseze lumea al cărui țărm mai îndepărtat este
atât de greu de atins, și-a încălcat jurământul cu fructe de jujube, semințe de susan și orez.
94. Dar slăbirea care era produsă în trupul său de acel ascetism, a devenit grasime
pozitivă prin splendoarea care l-a investit.
95. Deși slab, totuși cu gloria și frumusețea lui neafectate, el a provocat bucurie altor
ochi, așa cum luna de toamnă la începutul celor două săptămâni ei strălucitoare bucură
lotusurile.
96. Având doar piele și oase rămase, cu grăsimea, carnea și sângele lui complet irosite,
totuși, deși diminuat, el încă strălucea cu măreție nediminuată ca oceanul.
97. Apoi, văzătorul, având corpul în mod evident slăbit fără rost, într-o crudă auto-
mortificare; — ] temându-se de existenţa continuă, reflectată astfel în dorinţa lui de a deveni
Buddha: 98. „Acesta nu este calea către lipsa de pasiune, nici către cunoaşterea perfectă, nici
către eliberare; aceasta a fost cu siguranță calea adevărată pe care am
găsit-o la rădăcina arborelui G ambu.

96
 99. „Dar acest lucru nu poate fi atins de cineva care și-a pierdut puterea”, reluându-și
astfel grija pentru trupul său, apoi s-a gândit astfel, cum să-și sporească cel mai bine vigoarea
trupească: 100. „Obosit de foame, sete și oboseală, cu mintea lui nu mai stăpânește pe sine
prin oboseală, cum ar putea cineva care nu este absolut calm să ajungă la finalul care trebuie
atins de mintea lui?
101. „Adevăratul calm se obține în mod corespunzător prin satisfacția constantă a
simțurilor; stăpânirea de sine a minții se obține doar prin satisfacerea perfectă a simțurilor.
102. „Adevărata meditație este produsă în cel a cărui minte este stăpânită de sine și în
repaus, — pentru cel ale cărui gânduri sunt angajate în meditație, exercițiul contemplației
perfecte începe imediat.
103. „Prin contemplație se obțin acele condiții prin care se dobândește în cele din urmă
acea stare supremă de calm, neputincioasă, nemuritoare, care este atât de greu de atins”.
104. După ce a hotărât astfel, „acest mijloc se bazează pe mâncarea hranei”, înțeleptul
văzător al înțelepciunii nemărginite, hotărându-și să accepte continuarea vieții, 105. Și după
ce s-a scăldat, așa cum era el, a urcat încet pe malul Naira
ñg anâ, sprijiniți ca de o mână de copacii de pe mal, care își aplecau capetele ramurilor în
adorație .
106. Acum, în vremea aceea, Nandabalâ, fiica conducătorului păstorilor, împinsă de zei,
cu o bucurie bruscă înălțată în inimă, tocmai se apropiase,
107. Brațul ei plin de carapace albă și purtând o lână albastru închis. pânză, ca râul Yamunâ,
cu apa sa de un albastru închis și cununa de spumă.
108. Ea, având bucuria sporită de credință, cu ochii ca de lotus deschiși larg, s-a închinat
în fața lui și l-a convins să ia niște lapte.
109. Luând acea hrană, făcând-o să obțină răsplata deplină a nașterii ei, el însuși a
devenit capabil să dobândească cea mai înaltă cunoaștere, toate cele șase simțuri ale sale
fiind acum satisfăcute, 110. Văzătorul, având trupul său acum pe deplin robust, împreună cu
gloria sa faimă , o frumusețe și o măreție fiind în mod egal răspândite în ambele, străluceau
ca oceanul și luna.
111. Gândindu-se că s-a întors în lume, cei cinci mendicanti l-au părăsit, așa cum cele
cinci elemente părăsesc sufletul înțelept când acesta este eliberat.
112. Însoțit doar de propria sa hotărâre, după ce și-a fixat mintea asupra dobândirii
cunoașterii perfecte, a mers la rădăcina unui copac A s vattha, unde suprafața pământului era
acoperită cu iarbă tânără.
113. Atunci Kâla, cel mai bun dintre șerpi, a cărui măreție era ca stăpânul elefanților,
trezit de sunetul fără egal al picioarelor sale, a rostit această laudă a marelui înțelept, fiind
sigur că era pe punctul de a dobândi cunoașterea desăvârșită: 114. „În măsura în care
pământul, apăsat de picioarele tale, o,
97
înțelept, răsună în mod repetat, și în măsura în care splendoarea ta strălucește ca soarele, cu
siguranță te vei bucura astăzi de rodul dorit.
115. „În măsura în care șirurile de păsări fluturând pe cer îți oferă un salut reverențial, o,
ochi cu ochi de lotus, și în măsura în care briza blândă sufla pe cer, cu siguranță vei deveni
astăzi Buddha”.
116. Fiind astfel lăudat de cel mai bun dintre șerpi și luând niște iarbă curată de la un
tăietor de iarbă, el, făcându-și hotărârea, s-a așezat să dobândească cunoștință desăvârșită la
poalele marelui copac sfânt.
117. Apoi s-a așezat pe jambon într-o postură, neclintit și cu membrele strânse într-o
masă ca o glugă de șarpe adormit, exclamând: „Nu mă voi ridica din această poziție pe
pământ până nu voi fi obținut scopul meu maxim”.
118. Atunci locuitorii cerului au izbucnit într-o bucurie fără egal; turmele de fiare și
păsările nu scoteau nici un strigăt; copacii mișcați de vânt nu scoteau niciun zgomot, când
sfântul s-a așezat ferm în hotărâre.
CARTEA XIII.
1. . Când marele înțelept, izvorât dintr-un șir de înțelepți regali, s-a așezat acolo cu sufletul pe
deplin hotărât să obțină cea mai înaltă cunoaștere, întreaga lume s-a bucurat; dar Mâra,
duşmanul legii bune, se temea.
2. Cel pe care ei îl numesc în lume Kâmadeva, stăpânul diferitelor arme, săgeata de flori,
stăpânul cursului dorinței, — este pe care îl numesc și pe Mâra dușmanul eliberării.
3. Cei trei fii ai săi, Confuzie, Veselie și Mândrie, și cele trei fiice ale sale, Pofta,
Desfătarea și Setea, l-au întrebat motivul deznădejdii sale și le-a răspuns astfel:
4. „Acest înțelept, purtând armura hotărârii și după ce a tras săgeata înțelepciunii cu bara
adevărului, stă acolo intenționând să-mi cucerească tărâmurile –
de aici este această descurajare a minții mele.
5. „Dacă reușește să mă învingă și să proclame lumii calea fericirii finale, tot acest tărâm
al meu va deveni astăzi gol, la fel ca și cel al domnului fără trup când a încălcat regulile
postului său.
6. „În timp ce, prin urmare, el stă la îndemâna mea și în timp ce vederea lui spirituală nu
este încă atinsă, îl voi ataca să-și încalce jurământul, așa cum puterea umflată a unui râu
asaltează un baraj”.
7. Apoi, apucându-și arcul din flori și cele cinci săgeți îndrăgostite, s-a apropiat de
rădăcina arborelui A s vattha împreună cu copiii săi, el marele tulburător al minții ființelor
vii.
8. Fixându-și mâna stângă pe capătul ghimpei și jucându-se cu săgeata, Mâra s-a adresat
astfel văztorului calm în timp ce acesta stătea pe scaunul său, pregătindu-se să treacă în

98
partea de mai departe a oceanului existenței: 9. „Sus, sus, O, Kshatriya, frică de moarte!
urmează-ți datoria și abandonează această lege a eliberării! și după ce ai cucerit lumile
inferioare cu săgețile tale, continuă să câștigi lumile superioare ale
Indra.

10. „Aceasta este o cale glorioasă de călătorie, care a fost urmată de foști lideri ai
oamenilor; această viață de mendicant este nepotrivită pentru cineva născut în familia nobilă
a unui înțelept regal.
11. „Dar dacă nu te vei ridica, puternic în scopul tău, — atunci fii ferm dacă vrei și nu
renunți la hotărârea ta, — această săgeată este ridicată de mine, — este tocmai cea care a fost
împușcată împotriva lui Sûryaka, dușmanul peşte.
12. — La fel, cred că, când a fost oarecum sondat de această armă, chiar și fiul lui
I dâ , nepotul lunii, a devenit nebun; și Sâ m tanu și-a pierdut de asemenea stăpânirea de sine,
— cu cât mai mult decât una cu puteri mai slabe acum, când vârsta a degenerat?
13. „De aceea, ridică-te repede și vino la tine însuți, — căci această săgeată este gata,
scoțându-și limba, pe care nu o lansez nici măcar împotriva păsărilor k akravâka, atât de
atașate cât sunt ele și meritând numele de îndrăgostiți.”
14. Dar când, deși a fost astfel adresat, sfântul Sâkya fără să ia în seamă nu și-a schimbat
postura, atunci Mâra și-a aruncat săgeata spre el, punând în fața lui fiicele și fiii săi.
15. Dar chiar și atunci când acea săgeată a fost împușcată, el nu a dat atenție și nu s-a
abătut de la fermitatea lui; iar Mâra, văzându-l astfel, s-a prăbușit și încet astfel a vorbit,
plină de gând:
16. — Nici măcar nu observă acea săgeată prin care zeul S ambhu a fost străpuns de
dragoste pentru fiica muntelui și zdruncinat în jurământul său; poate fi lipsit de orice
sentiment? nu este chiar asta săgeata?
17. „El nu este vrednic de arborele meu de flori, nici de săgeata mea „bucuratoare”, nici
de trimiterea fiicei mele Rati (să-l ispitească); el merită alarmele, mustrările și loviturile de la
toate oștile adunate ale demonilor.
18. Atunci Mâra și-a adus în minte propria sa armată, dorind să lucreze la răsturnarea
sfântului S âkya; iar adepții lui roiau în jur, purtând diferite forme și purtând în mâini săgeți,
copaci, săgeți, bâte și săbii; 19. Având fețe de mistreți, pești, cai, măgari și cămile, de tigri,
urși, lei și elefanți, — cu un ochi, cu multe fețe, cu trei capete, — cu pântece protuberante și
pântece pătate; 20. Amestecat cu capre, cu genunchii umflați ca oalele, înarmați cu colți și cu
gheare, purtând în mâini trunchiuri fără cap și îmbrăcând multe forme, cu fețele pe jumătate
mutilate și cu guri monstruoase;
21. Roșu aramiu, acoperit cu pete roșii, purtând măciuli în mâini, cu părul galben sau de
culoarea fumului, cu coroane atârnând în jos, cu urechi lungi și penduloase ca niște elefanți,

99
îmbrăcați în piele sau purtând deloc haine; 22. Având jumătate din fețe albe sau jumătate din
trup verde, — roșu și de culoarea fumului, galben și negru, — cu brațele care se întind mai
lungi decât șarpele și cu brâuri care zdrăngănesc clopote.
23. Unii erau înalți ca palmierii, purtând sulițe, — alții erau de mărimea copiilor cu dinți
proeminenti, alții păsări cu fețe de berbec, alții cu trup de bărbați și fețe de pisică; 24. Cu
părul dezordonat, sau cu noduri, sau pe jumătate chel, cu veșminte de frânghie sau cu
coafură toate în confuzie, — cu fețe triumfătoare sau fețe încruntate, — irosind puterea sau
fascinând mintea.
25. Unii în timp ce mergeau săreau sălbatic, alții dansau unul peste altul, unii s-au
îmbrăcat pe cer, alții mergeau pe vârfurile copacilor.
26. Unul a dansat, scuturând un trident, altul s-a prăbușit, târând o bâtă, altul a sărit de
bucurie ca un taur, altul a aprins flăcări din fiecare păr.
27. Așa erau trupele de demoni care au înconjurat rădăcina arborelui Bodhi din toate
părțile, dornici să-l apuce și să-l distrugă, așteptând porunca domnului lor.
28. Privind în prima jumătate a nopții acea bătălie de la Mâra și taurul rasei S âkya,
cerurile nu au strălucit și pământul s-a zguduit și cele (zece)
regiuni ale spațiului au fulgerat și au hohotit.
29. Un vânt de violență intensă a suflat în toate direcțiile, stelele nu străluceau, luna nu
dădea nicio lumină și un întuneric mai adânc al nopții s-a răspândit în jur și toate oceanele au
fost agitate.
30. Zeitățile munților și Nâgașii care cinsteau Legea, indignați de atacul asupra sfântului,
dându-și ochii peste cap de mânie împotriva Mârei, au oftat adânc și au deschis gura larg.
31. Dar zeii-înțelepți, S uddhâdhivâsas, fiind parcă absorbiți de împlinirea perfectă a
Legii bune, au simțit doar o milă pentru Mâra în mintea lor și, prin lipsa lor absolută de
pasiune, au fost netulburați de mânie.
32. Când au văzut piciorul copacului Bodhi înghesuit cu acea oștire a Mârei, intenționată
să facă rău, — cerul a fost umplut de strigătul ridicat de toate ființele virtuoase care doreau
eliberarea lumii.
33. Dar marele înțelept, văzând acea armată a Mârei astfel angrenată într-un atac asupra
cunoscătorului Legii, a rămas netulburat și nu a suferit nicio tulburare, ca un leu așezat în
mijlocul boilor.
34. Atunci Mâra a poruncit armatei sale entuziasmate de demoni să-l îngrozească; și
îndată acea gazdă a hotărât să-și rupă hotărârea cu diferitele lor puteri.
35. Unii cu multe limbi atârnate și tremurânde, cu dinți sălbatici ascuțiți și cu ochi ca
discul soarelui, cu guri largi care căscă și cu urechi drepte ca niște țepi, stăteau în jur,
încercând să-l sperie.

100
 36. În fața acestor monștri care stăteau acolo, atât de înspăimântători ca formă și
dispoziție, marele înțelept a rămas nealarmat și netulburat, jucându-se cu ei de parcă ar fi fost
doar copii nepoliticoși.
37. Apoi, unul dintre ei, cu ochii sălbatici, ridică o bâtă împotriva lui; dar brațul lui cu
bâta a fost instantaneu paralizat, la fel ca și al lui Indra de odinioară cu fulgerul său.
38. Unii, după ce au ridicat pietre și copaci, s-au trezit în imposibilitatea de a le arunca
împotriva înțeleptului; au căzut jos, cu copacii și cu pietrele lor, ca rădăcinile Vindhya-ului
spulberate de trăsnet.
39. Alții, sărind în sus în cer, aruncau stânci, copaci și topoare; acestea au rămas pe cer și
nu au căzut, ca razele multicolore ale norilor de seară.
40. Un altul a aruncat asupra lui o masă de paie arzătoare cât un vârf de munte, care, de
îndată ce a fost aruncată, în timp ce atârna pe cer, a fost spulberată în o sută de bucăți de
puterea înțeleptului.
41. Unul, răsărind ca soarele în plină splendoare, a plouat din cer o ploaie mare de jar
viu, ca la sfârşitul unui eon arzător Meru plouă în josul scorii pulverizate ale văilor aurii.
42. Dar acea ploaie de jar plină de scântei, când a fost împrăștiată la poalele copacului
Bodhi, a devenit o ploaie de petale de lotus roșii prin operarea carității nemărginite a marelui
sfânt.
43. Dar cu toate aceste diverse atacuri arzătoare asupra trupului și minții lui și cu toate
aceste rachete căzute peste el, sfântul S âkya nu s-a mutat în nicio măsură de la poziția sa,
strângându-și ferm hotărârea de rudă.
44. Apoi alții au scuipat șerpi din gură ca din trunchiuri vechi de copaci putrede; dar,
parcă ținuți strâns de un farmec, lângă el nici nu respirau, nici nu deversau venin și nici nu se
mișcau.
45. Alții, devenind nori mari, emitând fulgere și scotând vuiet aprig al trăsnetelor, au
turnat o ploaie de pietre peste acel copac, - dar s-a transformat într-o ploaie plăcută de flori.
46. Un altul și-a pus o săgeată în arc, — acolo a strălucit, dar nu a izvorât, ca mânia care
cade slăbită în sufletul unui om neputincios.
47. Dar cinci săgeți împușcate de altul au rămas nemișcate și nu au căzut, prin călăuzirea
sfântului, ca cele cinci simțuri ale celui care este bine experimentat în cursul obiectelor
lumești și se teme de existența întruchipată.
48. Un altul, plin de mânie, s-a repezit spre marele sfânt, apucându-se o bâtă cu dorința
de a-l lovi; dar a căzut neputincios fără să găsească o oportunitate, ca omenirea în prezența
greșelilor care provoacă eșec.
49. Dar o femeie pe nume Meghakâlî, purtand un craniu în mână, pentru a îndrăgosti
mintea înțeleptului, zbura neliniștită și nu stătea într-un loc, ca mintea studentului neclintit
peste textele sacre.
101
 50. Altul, fixând un ochi aprins, a vrut să-l ardă cu focul privirii ca un șarpe otrăvitor; dar
l-a văzut pe înțelept și iată! el nu era acolo, ca adeptul plăcerii când îi este indicată adevărata
fericire.
51. Un altul, ridicând o stâncă grea, s-a obosit fără rost, având eforturile derutate, — ca
acela care dorește să obțină prin oboseala trupească acea condiție a fericirii supreme la care
nu se poate ajunge decât prin meditație și cunoaștere.
52. Alții, purtând forme de hiene și de lei, scoteau urlete puternice, care făceau să se
prepeleze de groază toate ființele din jur, crezând că cerurile au fost lovite de un trăsnet și că
izbucnesc.
53. Căprioarele și elefanții scotând strigăte de durere alergau sau s-au întins, — în
noaptea aceea, de parcă ar fi zi, păsări care țipă zburau tulburate în toate direcțiile.
54. Dar în mijlocul tuturor acestor sunete diverse pe care le scoteau, deși toate făpturile
vii erau zdruncinate, sfântul nu tremura și nici nu se prepelă, ca Garuda la zgomotul corbilor.
55. Cu cât sfântul se temea mai puțin de oștile înfricoșătoare ale acelei mulțimi, cu atât
mai mult
Mâra, vrăjmașul drepților, își continua atacurile cu durere și mânie.
56. Atunci vreo ființă de formă nevăzută, dar de slavă preeminentă, stând în ceruri, —
văzându-l pe Mâra așa răuvoitoare împotriva văzătorului, — i s-a adresat cu glas tare,
neabătut de vrăjmășie: 57. „Nu te lua pe tine, Mâra, aceasta. oboseala deșartă, — aruncă-ți
răuvoința deoparte și retrage-te în pace; acest înțelept nu poate fi zdruncinat de tine mai mult
decât puternicul munte Meru de vânt.
58. „Chiar și focul ar putea să-și piardă natura fierbinte, să-și ude fluiditatea, pământul ar
putea să-și piardă stabilitatea, dar niciodată nu își va abandona hotărârea, care și-a dobândit
meritul printr-un curs lung de acțiuni prin nenumărați eoni.
59. „Acesta este scopul lui, acel efort eroic, acea putere glorioasă, acea compasiune
pentru toate ființele – până când nu va atinge cea mai înaltă înțelepciune, nu se va ridica
niciodată de pe scaun, așa cum soarele nu răsare, fără să risipească întunericul. .
60. „Cine freacă cele două bucăți de lemn obține focul, cel care sapă pământul găsește în
cele din urmă apa, — și pentru el în perseverența lui nu este nimic de neatins, — pentru el
toate lucrurile sunt rezonabile și posibile.
61. „Măiduindu-i lumea care zăcea îndurerată în mijlocul bolilor și patimilor, nu trebuie
să fie împiedicat el, marele medic, care trece prin toate ostenelile de dragul cunoașterii
remediului.
62. „Cel care urmărește cu trudă singura cale bună, când toată lumea este dusă pe urme
ocolite, — el ghidul nu trebuie deranjat, ca un informator drept când caravana și-a pierdut
drumul.

102
 63. „Cel care este făcut o lampă a cunoașterii când toate ființele sunt pierdute în marele
întuneric, — nu este pentru un suflet bun la minte să încerce să-l stingă — ca o lampă
aprinsă în întunericul nopții.
64. „Cel care, când vede lumea înecată în marele potop al existenței și incapabil să
ajungă pe țărmul mai departe, se străduiește să-i aducă în siguranță peste, — i-ar oferi vreun
suflet bun la minte greșit?
65. „Arborele cunoașterii, ale cărui rădăcini sunt adânci în fermitate și ale cărui fibre
sunt răbdarea, — ale cărui flori sunt acțiuni morale și ale cărui ramuri sunt amintirea și
gândirea — și care dă legea drept rod, — cu siguranță când crește nu trebuie tăiat.
66. „Acela a cărui singură dorință este să elibereze omenirea legată în suflet de capcanele
rapide ale iluziei, — dorința ta de a-l doborî nu este vrednică, atât de obosit ca el de dragul
dezlănțuirii legăturilor lumii.
67. „Astăzi este perioada stabilită pentru toate acele acțiuni care au fost săvârșite de el de
dragul cunoașterii, — el este acum așezat pe acest scaun, așa cum au stat toți sfinții anteriori.
68. „Acesta este buricul suprafeței pământului, îmbrăcat cu toată gloria cea mai înaltă;
nu există alt loc al pământului decât acesta, — casa contemplației, tărâmul bunăstării.
69. — Nu ceda, deci, durerii, ci îmbracă-te calm; măreția ta,
Mâra, să nu se amestece cu mândria; nu este bine să fii încrezător, — averea este instabilă,
— de ce accepti o poziție pe o bază clătinitoare?
70. După ce i-a ascultat cuvintele și după ce a văzut fermitatea neclintită a marelui sfânt,
Mâra a plecat deznădăjduită și zdrobită de rost cu tocmai acele săgeți de care, lume, ești lovit
în inima ta.
71. Cu triumful lor la sfârșit, cu munca lor fără rod și cu toate pietrele, paiele și copacii
aruncate, acea oștire a lui a fugit în toate direcțiile, ca o armată ostilă când tabăra ei a fost
distrusă de inamic.
72. Când zeul înarmat cu flori a fugit astfel biruit cu forțele sale ostile și înțeleptul fără
patimi a rămas învingător, după ce a cucerit toată puterea întunericului, cerurile au strălucit
cu luna ca o fecioară cu un zâmbet și o ploaie mirositoare de florile cădeau ude de rouă.
73. Când cel rău a fugit astfel învins, diferitele regiuni ale cerului s-au limpezit, luna a
strălucit, ploaie de flori au căzut din cer pe pământ, iar noaptea a strălucit ca o fată fără pată.

CARTEA XIV.
1. . Apoi, cucerind oștile Mârei prin fermitatea și liniștea sa, marele maestru al meditației s-a
pus să mediteze, dorind să cunoască sfârșitul suprem.
2. Și dobândind cea mai înaltă măiestrie în toate felurile de meditație, și-a amintit în
primul ceas de seria continuă a tuturor nașterilor sale anterioare.

103
3. „Într-un astfel de loc eram așa și așa după nume, și de acolo am trecut și am venit
aici”, astfel și-a amintit de miile sale de nașteri, experimentând fiecare ca din nou.
4. Și după ce și-a amintit fiecare naștere și fiecare moarte în toate acele diverse
transmigrări, cel plin de compasiune a simțit apoi compasiune pentru toate ființele vii.
5. După ce i-a respins de bună voie pe ghizii buni din această viață și a făcut tot felul de
acțiuni în diverse vieți, această lume a ființelor vii se rostogolește neputincioasă, ca o roată.
6. După cum își amintea astfel, în stăpânirea lui puternică de sine i-a venit convingerea:
„Toată existența este nesubstanțială, ca rodul unei pătlagini”.
7. Când a venit cel de-al doilea ceas, el, posedat de o energie de neegalat, a primit o
vedere divină preeminentă, el este cea mai înaltă dintre toate ființele dăruite de vedere.
8. Apoi, prin acea vedere divină perfect pură, el a văzut întreaga lume ca într-o oglindă
fără pată.
9. Pe măsură ce a văzut diferitele transmigrări și renașteri ale diferitelor ființe cu meritele
lor inferioare sau superioare din acțiunile lor, compasiunea a crescut mai mult în el.
10. „Aceste ființe vii, sub influența acțiunilor rele, trec în lumi mizerabile, — acestea
celelalte, sub influența acțiunilor bune, merg înainte în rai.

11. „Aceia, născuți într-un iad îngrozitor plin de groază, sunt torturați lamentabil, vai!
prin multe feluri de suferință;
12. „Unii sunt făcuți să bea fier topit de culoarea focului, alții sunt ridicați în sus țipând
pe un stâlp de fier încins;
13. „Altele sunt coapte ca făina, aruncate cu capul în jos în borcane de fier; altele sunt
arse lamentabil în grămezi de cărbune încălzit;
14. „Unii sunt devorați de câini înfricoșători și înfricoșători cu dinți de fier, alții de corbi
vesele cu ciocuri de fier și toate făcute ca din fier;
15. — Unii, obosiți să fie arși, tânjesc după umbra rece; aceştia intră ca nişte captivi
legaţi într-un pădure albastru închis cu săbii pentru frunze.
16. „Alții care au multe brațe sunt despicați ca lemnul cu secure, dar nici în acea agonie
nu mor, fiind sprijiniți în puterile lor vitale de acțiunile lor anterioare.
17. „Orice faptă a fost făcută doar pentru a împiedica durerea cu speranța că ar putea
aduce plăcere, rezultatul ei este acum experimentat de aceste victime neajutorate ca o simplă
durere.
18. Aceștia care au făcut ceva rău de dragul plăcerii și acum sunt îngrozitor îndurerați,
— le produce acel vechi gust acum măcar un atom de plăcere?
19. „Fapta rea, care a fost săvârșită de cei răi de inimă în bucurie, — consecințele ei sunt
secerate de ei în plinătatea timpului cu strigăte.

104
20. „Dacă cei care fac răul ar putea vedea roadele acțiunilor lor, ar vomita sânge
fierbinte ca și cum ar fi loviti într-o parte vitală.
21. — Și mai rău decât toate aceste torturi corporale din iad mi se pare asocierea unui om
inteligent cu baza.
22. „Alții, de asemenea, prin diverse acțiuni care decurg din violența spasmodică a minții
lor, se nasc nenorociți în pântecele diferitelor fiare.
23. „Acolo bieții nenorociți sunt uciși chiar și în vederea rudelor lor, de dragul cărnii,
pielii, părului sau dinților lor, sau din ură sau din pură plăcere.
24. „Deși neputincioși și neputincioși, asupriți de foame, sete și oboseală, ei sunt mânați
ca boii și caii, cu trupurile rănite de imbold.
25. „Ei sunt mânați, când se nasc ca elefanți, de creaturi mai slabe decât ei înșiși, cu
toată puterea lor, — capetele lor chinuite de cârlig și trupurile lovite cu piciorul și călcâiul.
26. „Și cu toate aceste alte mizerie există o mizerie deosebită care decurge din vrăjmășia
reciprocă și din supunerea unui stăpân.
27. „Locuitorii aerului sunt asupriți de locuitorii aerului, locuitorii apei de locuitorii apei,
cei care locuiesc pe uscat sunt făcuți să sufere de locuitorii pe uscat în ostilitate reciprocă.
28. „Și alții sunt care, născuți din nou, cu mintea plină de invidie, culeg rodul mizerabil
al acțiunilor lor într-o lume a Pit ri s lipsită de orice lumină; 29. „Având guri mici ca ochiul
acului și burte mari ca un munte, acești nenorociți sunt chinuiți de durerile foametei și ale
setei.
30. „Dacă un om ar ști doar că aceasta este consecința egoismului, le-ar da întotdeauna
altora chiar și bucăți din propriul său corp, cum ar fi S ibi.
31. „Se repezi plini de speranță, dar reținuți de faptele lor anterioare, ei încearcă în zadar
să mănânce orice mare, oricât de impur.
32. „Alții, după ce au găsit un iad într-un lac impur numit pântece, se nasc printre
oameni și suferă acolo suferință.
33. „Alții, asceții, care au săvârșit acțiuni meritorie merg în rai;
alții, după ce au atins un imperiu larg extins, rătăcesc pe pământ; 34. „Alții ca Nâgas din
regiunile subterane devin gardieni ai comorilor, — ei rătăcesc în oceanul existenței, primind
roadele faptelor lor”.
35. După ce s-a gândit la toate acestea, în ultimul ceas el a reflectat astfel: „Vai de toată
lumea aceasta de ființe vii sortite mizeriei, toate rătăcind deopotrivă!
36. „Ei nu știu că tot acest univers, lipsit de orice refugiu real, se naște și decade prin
acea existență care este locul skandha-urilor și al durerii; 37.
„Moare și trece într-o stare nouă și apoi se naște din nou”. Apoi a reflectat:
„Care este condiția necesară pentru bătrânețe și moarte?”

105
 38. El a văzut că atunci când există naștere, există bătrânețe și moarte, apoi s-a gândit:
„Care este condiția necesară pentru o nouă naștere?”
40. El a perceput că acolo unde a existat atașamentul față de existență, ia naștere o
existență (anterioră); apoi s-a gândit: „Care este condiția necesară pentru atașamentul față de
existență?”
41. După ce a constatat că aceasta este dorința, el a meditat din nou și apoi s-a gândit:
„Care este condiția necesară pentru dorință?”.
42. El a văzut că dorința apare acolo unde există senzație și apoi s-a gândit:
„Care este condiția necesară pentru senzație?”
43. El a văzut că senzația apare acolo unde există contact și apoi s-a gândit:
„Care este condiția necesară pentru contact?”
44. El a văzut că contactul ia naștere prin cele șase organe ale simțurilor; apoi s-a gândit:
„Unde apar cele șase organe ale simțurilor?”
45. El a reflectat că acestea apar în organism, apoi s-a gândit: „Unde apare organismul?”
are loc o nouă naștere; apoi s-a gândit: „Care este condiția necesară pentru a apărea o
existență anterioară?” (Cf.
Burnouf, Introd. p-506; Childers în Eseurile lui Colbrooke, vol. I, 1873.) 2.
Upâdânam.
3. Sc. între simţuri şi obiectele lor.
4. Nâmarûpa, sc. „nume și formă”, adică individul format din minte și corp, ca embrion
în pântece.]
46. El a văzut că organismul ia naștere acolo unde există conștiință incipientă; apoi s-a
gândit: „Unde apare conștiința incipientă?”
47. El a reflectat că conștiința incipientă apare acolo unde sunt impresiile latente lăsate
de acțiunile anterioare; iar apoi s-a gândit: „De unde apar impresiile latente?”.
48. El a reflectat exhaustiv că ele apar în ignoranță; așa a făcut marele văzător,
Bodhisattva, stăpânul sfinților,
49. După ce reflectați, meditați și meditați, determinați în cele din urmă: „Impresiile
latente încep în activitate după ce s-au dezvoltat odată din ignoranță.
50. „Produs din activitatea impresiilor latente, conștiința incipientă începe în acțiune;
(activitatea) organismului începe să acţioneze pe baza unei experienţe de conştiinţă
incipientă; 51. „Cele șase organe ale simțurilor devin active atunci când sunt produse în
organism; senzația este produsă din contactul celor șase organe (cu obiectele lor); 52.
„Dorința începe în activitate atunci când este produsă din senzație; ataşamentul faţă de
existenţă izvorăşte din dorinţă; din acest atașament se naște o existență (continuă); 53.
„Nașterea se produce acolo unde a existat o existență (continuă); iar din naștere apar
bătrânețea, boala și restul; și pârjolită de flacăra bătrâneții și a bolii, lumea este devorată de
106
moarte; 54. „Când este astfel pârjolită de focul suferinței morții, se naște o mare durere;
aceasta este cu adevărat originea acestui mare trunchi de durere.'
55. Astfel, după ce a constatat totul, marea Ființă a fost perfect iluminată;
și după ce a meditat și a meditat din nou, a reflectat astfel:
56. „Când bătrânețea și boala sunt oprite, și moartea este oprită; iar când nașterea este
oprită, bătrânețea și boala sunt oprite;
57. „Când acțiunea existenței este oprită, și nașterea este oprită; când atașamentul față de
existență este oprit, acțiunea existenței este oprită; 58. „La fel și atunci când dorința este
oprită, atașamentul față de existență este oprit; iar odata cu oprirea senzatiei nu se mai
produce dorinta;
59. „Și când contactul celor șase organe este oprit, senzația nu se mai produce; iar odată
cu oprirea celor șase organe contactul lor (cu obiectele lor) este oprit; 60. „Și odată cu
oprirea organismului cele șase organe sunt oprite; iar odată cu oprirea conștiinței incipiente
organismul este oprit;
61. „Și odată cu oprirea impresiilor latente, conștiința incipientă este oprită; iar odată cu
oprirea ignoranţei impresiile latente nu mai au nicio putere.
62. „Astfel, ignoranța este declarată a fi rădăcina acestui mare trunchi de durere de către
toți cei înțelepți; de aceea trebuie oprit de cei care caută eliberarea.
63. „De aceea, prin oprirea ignoranței, toate durerile tuturor ființelor existente sunt
imediat oprite și încetează să acționeze.”
64. Bodhisattva atotștiutor, cel iluminat, hotărând astfel, după ce a meditat și a meditat
din nou, a ajuns la concluzia sa:
65. „Aceasta este durerea, aceasta este și originea durerii în lumea ființelor vii;
aceasta este, de asemenea, oprirea durerii; acesta este cursul care duce la oprirea lui.” Deci,
după ce a hotărât, știa totul așa cum era cu adevărat.
66. Astfel, el, cel sfânt, așezat acolo pe scaunul său de iarbă la rădăcina copacului,
cugetând prin propriile sale eforturi, a obținut în sfârșit cunoașterea perfectă.
67. Apoi, izbucnind coaja ignoranței, după ce a dobândit toate tipurile variate de intuiție
perfectă, el a atins toată cunoașterea parțială a alternativelor care este inclusă în cunoașterea
perfectă.
68. El a devenit cel perfect înțelept, Bhagavat, Arhat, regele Legii
, Tathâgata, Cel care a atins cunoașterea tuturor formelor, Domnul tuturor științei.
69. După ce au văzut toate acestea, duhurile care stăteau în cer și-au spus unul altuia:
„Aruncă flori pe acest Atotînțelept Monarh al Sfinților”.
70. În timp ce alți nemuritori exclamau, care cunoșteau modul de acțiune al celor mai
mari dintre foștii sfinți, „Nu împrăștiați acum flori – nu a fost arătat niciun motiv pentru
aceasta”.
107
 71. Apoi, Buddha, urcat pe un tron, sus în aer până la înălțimea a șapte palmieri, sa
adresat tuturor acelor Nirmithâ Bodhisattvâh , luminându-le mințile:
72. „Ho! ho! ascultați cuvintele mele, care acum am atins cunoașterea perfectă; totul se
realizează prin lucrări meritorie, prin urmare, atâta timp cât existența durează, dobândește
merit.
73. „Din moment ce m-am comportat vreodată ca un liberal, cu inima curată, răbdător,
priceput, devotat meditației și înțelepciunii, — prin aceste lucrări meritorie am devenit un
Bodhisattva.
74. „După ce am realizat în ordinea cuvenită întreaga rundă a preliminariilor
înțelepciunii perfecte, — am atins acum cea mai înaltă înțelepciune și am devenit
Atotînțeleptul Arhat și G ina.
75. „Aspirația mea este astfel împlinită; această naștere a mea și-a dat roadele;
cunoașterea binecuvântată și nemuritoare care a fost dobândită de foștii Buddha este acum a
mea.
76. „Așa cum ei prin Legea cea bună au atins bunăstarea tuturor ființelor, la fel am
obținut și eu; toate păcatele mele sunt desființate, sunt nimicitorul tuturor durerilor.
77. „Deținând acum un suflet de o puritate desăvârșită, îndemn toate ființele vii să caute
abolirea existenței lumești prin lămpile Legii”. După ce i s-a închinat în timp ce li sa adresat
astfel, acei fii ai Ginas au dispărut.
78. Zeii atunci cu exultare i-au plătit închinare și adorare cu flori divine; şi toată lumea,
când sfântul cel mare devenise atotînţelept, era plină de strălucire.
79. Atunci sfântul s-a pogorât și a stat pe tronul său sub copac; acolo a petrecut șapte zile
plin de gândul: „Aici am dobândit înțelepciunea perfectă”.
80. Când Bodhisattva a atins astfel cunoașterea perfectă, toate ființele au devenit pline de
mare fericire; și toate universurile diferite au fost iluminate de o mare lumină.
81. Pământul fericit s-a zguduit în șase moduri diferite ca o femeie încântată de bucurie,
iar Bodhisattva, fiecare locuind în propria lui locuință specială, s-au adunat și l-au lăudat.
82. „A apărut cea mai mare dintre toate ființele, Atotștiitorul Atotînțeleptul Arhat
— un lotus, nemândrit de praful pasiunii, a răsărit din lacul cunoașterii; 83. „Un nor purtând
apa răbdării, care revarsă ambrozia Legii bune, hrănind toate semințele meritului și făcând să
crească toți lăstarii tămăduirii; 84. 'Un fulger cu o sută de muchii, biruitorul Mârei, înarmat
numai cu arma răbdării; o bijuterie care împlinește toate dorințele, un copac al paradisului,
un borcan cu adevărat noroc, o vaca care dă tot ceea ce își poate dori inima; 85. „Un soare
care distruge întunericul amăgirii, o lună care îndepărtează căldura arzătoare a păcatelor
inerente ale existenței, — slavă ție, slavă ție, slavă ție, o, Tathâgata; 86. „Slavă ţie, Doamne
al lumii întregi, slavă ţie, care ai trecut prin cele zece (Balas); slavă ţie, erou adevărat între
oameni, Doamne al dreptăţii, slavă ţie!
108
 87. Astfel, după ce l-au lăudat, onorat și adorat, ei s-au întors fiecare la casele lor, după
ce au făcut înconjurări reverențiale repetate și au povestit elogiul său.
88. Apoi ființele lumilor Kâmâva k ara și locuitorii străluciți ai Locuințelor Pure, zeii
Brahmakâyika și acei fii ai Mârei care au favorizat partea adevărului, 89. Ființele avarti ale
Paranirmitava și Nirmâ n arataya h ;
ființele Tushita, Yâma, Deva Trayastri m sad, și ceilalți conducători ai lumilor, 90. Zeitățile
care cutreieră pe cer, cele care hoinăresc pe pământ sau în păduri, însoțindu-se pe fiecare pe
propriul rege, au venit la pavilion. al arborelui Bodhi, 91. Și după ce s-au închinat pe G ina
cu forme de omagiu potrivite pozițiilor lor respective și l-au lăudat cu imnuri adaptate
gradului lor de cunoaștere, ei s-au întors la propriile lor case.

CARTEA XV.
1. . Lăudat zilnic de toate diferitele ființe cerești, Cel perfect Înțelept a trecut astfel acea perioadă
de șapte zile care este desemnată „alimentul bucuriei”.
2. A trecut apoi a doua săptămână, în timp ce a fost scăldat cu borcane pline cu apă de
către ființele cerești, Bodhisattva și restul.
3. Apoi, după ce s-a scăldat în cele patru oceane și fiind așezat pe tronul său, a trecut a
treia săptămână reținându-și ochii să nu vadă.
4. În săptămâna a patra, luând multe forme, el a stat triumfător pe tronul său, după ce a
eliberat o ființă care era gata să se convertească.
5. Un zeu pe nume Sama m takusuma, purtând o ofrandă de flori, ia adresat astfel cu
mâinile încrucișate marelui Buddha care stătea acolo:
6. „Cum se numește, sfinte, această meditație, angajată în care ai petrecut astfel patru
săptămâni întregi cu bucurie, gândindu-te adânc?”
7. „Aceasta este desemnată, o ființă divină, „magazinul alimentului marii bucurii”,
ca un rege inaugurat, care și-a biruit dușmanii și se bucură de prosperitate.
8. Acestea fiind spuse, sfântul care posedă cele zece puteri preeminente, plin de bucurie,
a continuat: „De asemenea, foștii Buddha perfecți nu au părăsit copacul Bodhi.
9. „Aici Kle s as și Mâra împreună cu ignoranța și Âsrava au fost cuceriți de mine; și
înțelepciunea perfectă a fost atinsă capabilă să elibereze lumea.
10. „Și eu, hotărât să urmez învățăturile foștilor Buddha, am rămas patru săptămâni
întregi în împlinirea inaugurarii mele”.
11. Apoi Mâra, cu sufletul descurajat, i s-a adresat astfel Tathâgata: „O,
sfânte, fii încântat să intri în Nirvâ n a, dorințele tale s-au împlinit”.
12. „Voi stabili mai întâi în înțelepciunea perfectă lumi atât de numeroase ca nisipul și
apoi voi intra în Nirvâ n a”, așa a răspuns Buddha și, cu un țipăt, Mâra s-a dus la casa lui.

109
13. Atunci cele trei fiice ale Mârei, Pofta, Setea și Încântarea, privind pe tatăl lor cu
chipul înfrânt, s-au apropiat de Tathâgata.
14. Pofta, cu o față ca cea a lunii și versată în toate artele descântecului, a încercat să-l
îndrăgostească prin descrierile ei despre plăcerile vieții unui gospodar.
15. „Gândește-te: „Dacă abandonez fericirea unui împărat, cu ce fericire meschină va
trebui să mă mulțumesc? Când succesul este pierdut, de ce trebuie să mă bucur?”
— și vino și refugiază-te la noi.
16. „Altfel, cu pocăință amară, îți vei aminti de mine de acum înainte, când vei fi căzut”.
— Dar el nu a ascultat cuvintele ei, închizând ochii într-o meditație profundă, ca unul care
are somn.
17. Atunci Setea, nerușinată ca cel îndurerat de sete, i s-a adresat astfel celui care era
eliberat de toată setea: „Fie, fie, ai părăsit îndatoririle tale de familie, ai căzut de la toate
obligațiile sociale; 18. „Fără putere nu poate fi îndeplinită nicio asceză, sacrificiu sau
jurământ, — acei mare Ri shis Brahman și ceilalți, pentru că au fost înzestrați cu putere, se
bucură de triumful lor prezent.
19. „Cunoașteți că sunt puterea numită Sete și închinați-vă setei în consecință;
altfel te voi strânge cu toată puterea mea și-ți voi arunca viața.
20. Nemișcat ca unul aproape mort, el a continuat în meditație, amintindu-și de foștii
Buddha; apoi Delight a încercat apoi să-l câștige pe cel care era într-adevăr greu de câștigat
prin fapte rele.
21. „O, sfântă, eu sunt Încântarea pe nume, încurajând toate deliciile practicabile, —
de aceea, făcându-mă puterea tutelară a femeii mendicante, adu desfătarea la îndemâna ta”.
22. Dar fie că a fost măgulit sau amenințat, fie că ea a rostit blesteme sau binecuvântări,
el a rămas absorbit în meditație, perfect liniştit ca unul care a intrat în Nirvâ n a.
23. Apoi cei trei, cu fețe deznădăjduite, s-au retras împreună pe o parte, s-au sfătuit unul
cu celălalt și au venit în față purtând înfățișarea frumuseții tinerești.
24. Încrucișându-și mâinile în reverență, ei i-au adresat astfel Tathâgata: „O,
sfânte, primește-ne pe noi ca niște mendicanti religioși, am ajuns la unicul tău refugiu.
25. „Auzind faima realizărilor tale, noi, fiicele lui
Namu k i, am venit din orașul de aur, abandonând viața unei gospodării.
26. „Dorim să reprimăm învățătura celor cinci sute de frați ai noștri,
— am fi eliberați de un maestru, așa cum tu însuți ești eliberat de toate patimile”.
27. Avându-și mintea în permanență ghidată de conduita care duce la
Nirvâ n a și punându-se să-și amintească de (foștii) Buddha, el și-a ținut ochii închiși,
absorbit de meditație.
28. Apoi, din nou, după ce au hotărât asupra noului lor plan de comun acord, aceste
vrăjitoare, luând un aspect mai vechi, s-au apropiat încă o dată pentru a-l amăgi.
110
 29. „Am venit aici după ce am rătăcit sub avatâra sumbră a sclavilor,
— tu ești avatâra lui Buddha, — ne întemeiezi, maturi, în adevărata doctrină Buddha.
30. „Suntem femei de o vârstă mai înaintată, de care trebuie să ne compătimească,
năucite de frica morții, — de aceea suntem demne să fim stabilite în acea doctrină a Nirvâ n
a care pune capăt tuturor nașterilor viitoare”.
31. Aceste cuvinte ale vrăjitoarelor au fost auzite de el, dar nu simțea nicio mânie;
dar toți au devenit victimele bătrâneții, prin manifestarea puterii sale divine.
32. Văzându-l cufundat în meditație, neclintit ca muntele
Meru, — și-au întors fețele și nu și-au putut păstra frumusețea.
33. Aplecându-și picioarele, cu membrele decrepite, ei s-au adresat astfel tatălui lor:
„O, părinte, tu, stăpânul lumii Dorinței, readuce-ne la formele noastre”.
34. Fiicele lui erau dragi, dar el nu avea puterea de a modifica efectul voinței lui Buddha;
atunci tatăl lor le-a zis: „Duceţi-vă la refugiul pe care îl dă el”.
35. Apoi, ei sub diferite forme, aplecați cu umilință la picioarele lui, l-au implorat pe
Buddha perfect: „Iartă-ne greșeala, ale căror minți erau îmbătate de tinerețe”.
36. Profesorul, acea mină a Iertării, în tăcere i-a restaurat prin voia lui; și după ce s-au
închinat și l-au lăudat în repetate rânduri, au mers bucuroși la casa lor.
37. Apoi din nou Mâra, stăpânul lumii Dorinței, pierdut de rușine, luând forma de cap de
familie, i s-a adresat astfel din cer:
38. „Te-am închinat cu mult timp în urmă, prevestind că vei deveni
Buddha; iar prin binecuvântările mele ai devenit astăzi Buddha Tathâgata.
39. „Așa cum ai venit din propriul tău regat, așa cum te-ai întors ca
Tathâgata, cu un nume care corespunde realității, fii un rege Tathâgata.
40. „După ce ai mers în acea stație regală, meditezi la cele trei bijuterii și prețuiește-ți
tatăl și mama și încânta-ți Ya s odharâ, — 41. „Stăpânit de o mie de fii și capabil să elibereze
lumea, fii succesiv supremul stăpân al fiecărei lumi din cerul Yâma încoace.
42. „Devenit și stăpânul suprem al tuturor Bodhisattvalor, vei dobândi Nirvâ n a; O,
văzător înțelept, mergi la schitul Kapila pentru a naște pe acești fii.
43. „Așa cum tu ești regele Legii, tot așa vor fi și fiii tăi toți Tathâgatas și toată
activitatea și încetarea existenței vor depinde de tine, O G ina”.
44. Lui, vorbind astfel, Cel Atotînţelept i-a răspuns: Ascultă, neruşinule; tu ești Mâra, —
nu șeful unui clan, susținătorul rasei Sâkyasilor .
45. „O gazdă ca tine, deși au venit în nenumărate, nu mi-a putut face rău, — voi
merge treptat în regatul meu, voi aduce lumea la fericirea desăvârșită.
46. „Tu ești complet învins, o, Namu k i, întoarce-te la casa ta; Mă voi duce de aici să
învârt roata Legii în Vârâ n asî.'

111
 47. El, auzind această poruncă, a spus cu un oftat adânc: „Vai! Sunt zdrobit, l-a părăsit și
a plecat deznădăjduit și fără tovarăș prin cer până la casa lui.
48. Atunci el, biruitorul Mârei, ridicându-se de pe acel tron, a pornit singur să
călătorească spre sfântul Vârâ n asî.
49. Cerurile s-au acoperit cu nori când l-au văzut pe căpetenia sfinților, iar regele
Nâgasului Mu k ilinda a făcut o cerere cu credință evlavioasă:
50. „O, Sfinte, tu ești atotînțelept, va fi vreme furtunoasă pentru șapte. zile, — vânt, ploaie și
întuneric, — locuiește timp în locuința mea”.
51. Deși el însuși poseda toată puterea supranaturală, cel sfânt se gândea la lumea încă
implicată în existența întruchipată și, stând pe acel scaun de bijuterie, a rămas absorbit de
contemplare.
52. Acel rege al Nâgailor de acolo l-a protejat pe Buddha, care este el însuși sursa
oricărei protecții, de ploaie, vânt și întuneric, acoperindu-și corpul cu propria sa glugă.
53. După ce au trecut cele șapte zile și Nâga și-a adus omagiul și a plecat, G ina a mers
pe malul unui râu, lângă o pădure de turme de capre.
54. În timp ce Sugata stătea acolo noaptea, o zeitate, care purta numele de smochin
indian, s-a apropiat de el, luminând locul în care se afla și, astfel, i s-a adresat cu mâinile
încrucișate: 55. „Smochinul a fost plantat de mine când m-
am născut ca bărbat, purtând numele de Buddha; și a fost cultivat ca arborele Bodhi în
speranța de a mă elibera de rău.
56. „Prin meritul acelei acțiuni, eu însumi m-am născut în rai; cu bunătate față de mine,
stăpâne, să locuiești aici șapte zile în triumf”.
57. „Așa să fie”, a spus șeful tuturor sfinților, adevăratul arbore Kalpa, pentru a îndeplini
dorințele credincioșilor credincioși, iar el a rămas sub smochin, absorbit de contemplare,
răspândind strălucire în jur ca o lună plină.
58. Acolo a locuit șapte zile; si apoi intr-o padure de copaci Datura, asezat la poalele
unei palme, ramase absorbit de contemplare.
59. Petrecând astfel în diferite locuri săptămânile sale de meditație, zi și noapte, marele
sfânt, gândindu-se și postind, și-a mers în cale, dorind să înfăptuiască mântuirea lumii.
60. Apoi doi negustori bogați din țara Uttara Utkala, pe nume
Trapusha și Bhallika, călătoreau cu cinci sute de căruțe,
61. Fiind eliberați de un păcat care implica o naștere ca pretas, ambii s-au închinat cu
bucurie lui Buddha cu o ofrandă din cele trei substanțe dulci și lapte;
și au obținut astfel binecuvântări de bun augur.
62. Ei au obținut bucăți din unghiile și părul lui pentru un K aitya și au primit, de
asemenea, o profeție cu privire la viitoarea lor naștere și, după ce au primit promisiunea
suplimentară, „Veți obține și o piatră”, au continuat apoi drumul în altă parte.
112
 63. Apoi Buddha a acceptat pomana în bolul său, oferită de zeița care locuia în crâng
Datura și a binecuvântat-o cu binecuvântări.
64. G ina a binecuvântat apoi cele patru boluri ca una, care au fost oferite de cei patru
Mahârâ g as, și a mâncat cu plăcere jertfa de lapte.
65. Apoi, într-o zi, G ina a mâncat acolo un fruct Harîtakî care i-a fost oferit de Sakra și,
după ce a plantat sămânța, a făcut-o să crească până la un copac.
66. Regele Devalor a dus vestea despre aceasta cu bucurie către cerurile Deva; iar zeii,
oamenii și demonii l-au udat cu înconjurări reverențiale.
67. La auzirea veștii seminței Harîtakî și amintindu-și întreaga istorie de la prima până la
sfârșit, o fiică a zeilor pe nume Bhadrikâ, care fusese o vacă la nașterea ei anterioară, a venit
din cer.
68. Ea, fiica zeilor, zâmbind împreună cu tovarășii ei, i s-a adresat astfel G inei,
aducându-i o haină de zdrențe, dependentă de un crenguț:
69. — Te rog să-ți aduc la cunoștință — ce? O, Buddha! — acceptă această haină de zdrenţe,
prin influenţa căreia sunt acum o fiică a cerului pe nume Bhadrikâ.'
70. „Prin dezvoltarea ulterioară a acestui merit vei deveni un
Bodhisattva” – rostind această binecuvântare, Învățătorul a acceptat zdrențele.
71. Privind zdrențele zdrențuite, zeii, înghesuindu-se pe cer, plini de woncer, și scotând
strigăte de hi hi, aruncau asupra lui haine de mătase cerească.
72. „Aceștia nu sunt potriviți pentru un mendicant religios”, – spunând așa, nu a acceptat
nici măcar unul dintre ei, – gândindu-se doar în apatia lui calmă, „aceștia sunt potriviți
pentru fastul imperial și luxul unui gospodar”.
73. El a dorit o lespede de piatră și niște apă pentru a spăla murdăria, —
S akra în acel moment a săpat un râu mare plin de apă;
74. Şi patru pietre îi sunt aduse de cei patru Mahârâ g as, — pe una stătea însuşi, pe alta
făcea spălarea;
75. Pe altul a făcut uscarea, iar pe altul a aruncat-o pe cer;
piatra, în timp ce zbura în sus, a ajuns în orașul arzător și a uimit toate lumile.
76. După ce și-au plătit închinarea în multe feluri, Trapusha și Bhallika au crescut în
mod corespunzător un excelent K aitya și l-au numit S ilâgarbha.
77. Asceții acelui cartier și-au adus un omagiu celor „Trei
Pietre” când au fost transformați într-un K aitya, iar pârâul nobil curgea cunoscut sub numele
de „Râul Sfânt”.
78. Cei care se scaldă și își oferă închinarea în râul sfânt și îi respectă pe K aitya. dintre
cele trei pietre, deveniți Bodhisattva cu suflet mare și obțineți
Nirvâ n a.

113
 79. Apoi, așezat sub un palmier, sfântul a gândit: „Înțelepciunea profundă atât de greu de
înțeles este acum cunoscută de mine.
80. „Aceste lumi spurcate de păcat nu înțeleg această (Lege) cea mai excelentă, iar cei
neluminați mă condamnă fără rușine atât pe mine, cât și pe înțelepciunea mea.
81. „Să proclam Legea? Este produs doar de cunoaștere; atins-o astfel în gândirea mea
singură, mă simt suficient de puternic pentru a elibera lumea?
82. După ce și-a adus aminte de tot ce auzise înainte, a gândit din nou; și hotărând: „Voi
explica de dragul de a elibera lumea”,
83. Buddha, șeful sfinților, absorbit de contemplare, a strălucit, stârnind lumea, după ce a
emis în întunericul nopții o lumină din smocul de păr dintre sprâncene.
84. Când s-a făcut zori, Brahman și ceilalți zei și diverșii conducători ai diferitelor lumi,
l-au rugat pe Sugata să întoarcă roata Legii.
85. Când G ina, prin tăcerea lui, a rostit un consimțământ „așa să fie”, ei s-au întors la
propriile lor locuințe; iar acolo a strălucit și leul S âkyasului, rămânând încă pierdut în
contemplație.
86. Apoi cele patru divinități (ale arborelui Bodhi), Dharmaru k i și restul, i-au spus:
„Unde, o, învățător al lumii, va întoarce cel sfânt roata Legii?
87. 'În Vârâ n asî, în Parcul Căprioarelor voi întoarce roata Legii; așezat în a patra
postură, zeități, voi elibera lumea.
88. Acolo sfântul, taurul din rasa Sâkya , a gândit: „Pentru cine voi
întoarce mai întâi roata Legii?”.
89. Cel glorios reflectă că Rudraka și Arâ d a erau morți și apoi și-a amintit de acei
ceilalți, cei cinci bărbați uniți într-o societate demnă, care locuiau la
Kâ s î.
90. Apoi Buddha a pornit să meargă cu bucurie la Kâ sî , manifestând pe măsură ce
mergea cursul supranatural al vieții din Magadha.
91. După ce a făcut fericit pe un mendicant (pe care l-a întâlnit) pe calea celor care sunt
iluștri prin Lege, gloriosul a continuat, luminând țara care se află la nord de Gayâ.
92. (După ce a stat) în locuința prințului Nâgasului, numit
Sudar s ana, la apariția nopții, a mâncat o masă de dimineață constând din cele cinci feluri de
ambrozie și a plecat, bucurându-l cu binecuvântarea sa.
93. Aproape de Va n ârâ s-a dus la umbra unui copac și acolo a înființat un biet brahman
pe nume Nandin în cunoașterea sacră.
94. În Va n ârâ în locuinţa unui gospodar era cazat peste noapte; dimineața a luat din
lapte și a plecat, după ce și-a dat binecuvântarea.
95. În satul numit Vu m dadvira s-a cazat în locuința unui Yaksha pe nume Vu m da, iar
dimineața, după ce a luat niște lapte și și-a binecuvântat, a plecat.
114
 96. Urmează grădina numită Rohitavastuka și acolo i s-a închinat și regele Nâga
Kama nd alu cu curtenii săi.
97. După ce a eliberat diferite ființe în fiecare loc, sfântul plin de compasiune a călătorit
la Gandhapura și a fost adorat acolo de Yaksha Gandha.
98. Când a ajuns în orașul Sârathi, cetățenii s-au oferit voluntari pentru a fi care în
serviciul lui; de acolo a ajuns la Gange și i-a poruncit ferrymanului să treacă.
99. — Omule bun, du-mă peste Gange, fie ca cele șapte binecuvântări să fie ale tale. —
Nu duc pe nimeni decât dacă plătește taxa.
100. 'Nu am nimic, ce să dau?' Spunând astfel, a trecut prin cer ca regele păsărilor; iar de
atunci Bimbisâra a desfiinţat taxa de bac pentru toţi asceţii.
101. Apoi, intrând în Vârâ n asî, G ina, luminând orașul cu lumina sa, a umplut mințile
tuturor locuitorilor din Kâ s î cu un interes excesiv.
102. În grădina S ankhamedhîya, regele dreptății, absorbit de meditație, a petrecut
noaptea, bucurând ca luna pe toți cei care au fost uimiți de apariția lui.
103. A doua zi, la sfârşitul celui de-al doilea ceas, după ce a mers la cerşit strângând
pomană, el, cel de neegalat, ca şi Hari, s-a îndreptat spre Parcul Căprioarelor
.
104. Cei cinci ucenici uniți într-o societate demnă, când l-au privit, și-au spus unul
altuia: „Acesta este Gautama care a venit aici, ascetul care și-a abandonat stăpânirea de sine.
105. — El rătăceşte acum, lacom, cu sufletul impur, instabil şi cu simţurile sub nicio
control, devotat întrebărilor legate de tigaie.
106. „Nu vom întreba despre sănătatea lui, nici nu ne vom ridica să-l întâmpinăm, nici
nu-i vom adresa, nici nu-i vom oferi un bun venit, nici un loc, nici nu-i vom cere să intre în
locuința noastră”.
107. După ce le-a înțeles acordul, cu o înfățișare zâmbitoare, răspândind lumină de jur
împrejur, Buddha a înaintat treptat mai aproape, ținându-și toiagul și oala de cerșetorie.
108. Uitând de acordul lor, cei cinci prieteni, sub măreția lui constrângătoare, s-au
ridicat ca păsările în cuștile lor când sunt pârjolite de foc.
109. După ce i-au luat vasul de cerșetori și toiagul, i-au dat un arghya și apă pentru a-și
spăla picioarele și a-și clăti gura; şi, înclinându-se cu evlavie, i-au zis: „Onorat domn,
sănătate ţie!”.
110. „Sănătatea în toate privințele este a noastră, — s-a dobândit acea înțelepciune, care
este atât de greu de câștigat”, — spunând astfel, sfântul le-a vorbit astfel celor cinci vrednici
asociați: 111. „Dar să nu mă adresați ca „vrednic Domnule, ” să știți că sunt G ina, —
am venit să vă dau prima roată a Legii. Primiți inițiere de la mine, — veți obține locul Nirvâ
n a.'

115
 112. Atunci cei cinci, cu inima curată, au rugat permisiunea să-și asume jurământul de
viață religioasă; iar Buddha, atingându-le capetele, i-a primit în ordinul mendicant.
113. Apoi, la cererea respectuoasă a mendicantilor, șeful sfinților s-a scăldat în rezervor,
iar după ce a mâncat ambrozie a reflectat asupra câmpului Legii.
114. Amintindu-și că acolo se aflau Parcul Căprioarelor și câmpul G inei, a mers cu
bucurie cu ei și le-a arătat locurile sacre.
115. După ce s-a închinat la trei scaune, a dorit să-l viziteze pe al patrulea, iar când
vrednicii ucenici au întrebat despre asta, învăţătorul le-a adresat astfel:
116. „Acestea sunt cele patru scaune ale Buddha-urilor din (prezenta) Epocă Bhadra, —
trei Buddha au trecut pe acolo, iar eu sunt al patrulea posesor al celor zece puteri”.
117. După ce li sa adresat astfel, gloriosul s-a închinat înaintea acelui tron al Legii
, împodobit cu tapiserii de pânză și mătase și având piatra încrustată cu bijuterii, ca un munte
de aur, păzit de regii regilor, în prima două săptămâni de Âshâ dh a, în ziua consacrată
regentului lui Jupiter, în ziua lunară sfântă pentru Vish n u, și într-o conjuncție de bun augur,
sub asterismul
Anurâdhâ, și în muhûrta numită Învingător, în noapte, — a luat poziție. pe tron.
118. Cei cinci discipoli vrednici stăteau în față, cu mintea veselă, aducându-și omagiul,
iar fiul lui S uddhodana a făcut acel act de meditație care se numește Trezitorul tuturor
lumilor; Brâhman și ceilalți zei au venit înconjurați de însoțitorii lor, chemați fiecare din
lumea lui; iar Maitrîya cu zeitățile raiului Tushita a venit pentru întoarcerea roții Legii.
119. La fel și atunci când mulțimea fiilor G inas și S ûras s-au adunat împreună din cele
zece direcții ale spațiului, a venit și nobilul șef al fiilor G ina, numit Dharma k akra, purtând
roata Legii
. ; Cu capul plecat cu reverență, după ce a așezat-o o masă de aur și bijuterii, înaintea lui
Buddha și după ce i s-a închinat, el l-a rugat astfel: „O, stăpâne al sfinților, întoarce roata
Legii așa cum a făcut-o (fostul) Sugatas.'
CARTEA XVI.
1. . Leul atotștiutor al Sâkyas -ului a făcut atunci toată adunarea, în frunte cu cei care aparțineau
companiei lui Maitrîya, să întoarcă roata Legii.
2. „Ascultă, o, tovarășă care aparține lui Maitrîya, voi care formați o singură congregație
vastă, — așa cum a fost proclamat de acei arhi-sfinți din trecut, așa este acum proclamat de
Mine.
3. „Acestea sunt cele două extreme, o, mendicanti, în stăpânirea de sine a ascetului
religios, — cea care este dedicată bucuriilor dorinței, vulgare și comune, 4. „Și cealaltă care
este chinuită de urmărirea excesivă a durere autoprovocată în mortificarea stricăciunilor

116
sufletului, — acestea sunt cele două extreme ale ascetului religios, fiecare devotată a ceea ce
este nedemn și inutil.
5. „Acestea nu au nimic de-a face cu adevărata asceză, renunțarea la lume sau stăpânirea
de sine, cu adevărata indiferență sau suprimarea durerii sau cu oricare dintre mijloacele de a
obține eliberarea.
6. „Ei nu tind spre formele spirituale ale cunoașterii, spre înțelepciune și nici către
Nirvâ n a; cel care este familiarizat cu inutilitatea de a provoca trupului durere și oboseală, 7.
„Cine și-a pierdut interesul pentru orice plăcere sau durere de natură vizibilă, sau în viitor, și
care urmează această Cale de mijloc pentru binele lui lumea, — 8. „Să el, Tathâgata,
învățătorul lumii, să proclame Legea bună, începând acea manifestare a Legii bune care
constă din cele
(patru) adevăruri nobile, 9. „Și Buddha să proclame Calea cu cele opt diviziuni ale sale. Și
eu, care sunt acum cel perfect înțelept și Tathâgata din lume,
10. „Va proclama Legea nobilă, începând cu acele adevăruri sublime și Calea de opt ori
care este mijlocul pentru a obține cunoașterea perfectă.

11. „Învăţând toată lumea îi voi arăta Nirvâ n a; acele patru adevăruri nobile trebuie
auzite mai întâi și înțelese de suflet.
12. „Acest lucru trebuie să fie înțeles și realizat pe deplin de către adevărații studenți ai
înțelepciunii, care a fost cunoscut aici de mine, prin favoarea tuturor Buddha
.
13. „Cunoscând nobila Cale în opt ori și am îmbrățișat-o ca fiind realizată cu bucurie,
astfel vă declar primul mijloc pentru atingerea eliberării.
14. „După ce am început astfel nobilele adevăruri, voi descrie adevărata autocontrol;
acest nobil adevăr este cea mai bună dintre toate legile sfinte.
15. „Mergeți atâta timp cât durează existența, ținând cu fermitate nobila Cale de opt ori,
—
acest nobil adevăr este cea mai înaltă lege pentru atingerea adevăratei eliberări.
16. „După ce ai gândit și ținut ferm pe nobila Cale de opt ori, mergi în autocontrol; alții,
neînțelegând acest lucru, vorbitori leneși, plini de îngâmfare,
17. „Spun după propria voință că meritul este cauza existenței corporale, alții susțin că
sufletul trebuie păstrat (după moarte) pentru că meritul său este cauza eliberării.
18. „Unii spun că totul vine spontan; altele că consecința a fost produsă înainte; alții
vorbesc cu voce tare că totul depinde și de un
Domn Divin.

117
 19. „Dacă meritul și demeritul sunt produse de norocul bun și rău al sufletului, cum se
face că norocul nu vine întotdeauna la toate ființele întruchipate (în cele din urmă), chiar și în
absența meritului?
20. „Cum se ține seama de diferența, pe care o vedem în formă, bogăție, fericire și restul,
— dacă nu există acțiuni anterioare, cum apar binele și răul aici?
21. „Dacă se spune că karmanul este cauza acțiunilor noastre, cine și-ar putea imagina
convingerea în această presupunere? Dacă întreaga lume este produsă spontan, atunci cine ar
vorbi despre proprietatea asupra acțiunilor?
22. „Dacă binele este cauzat de bine, atunci răul va fi cauza răului – cum ar putea atunci
eliberarea de existență să fie produsă prin penitențe dificile?
23. „Alții vorbesc neînțelept despre Î s vara ca fiind o cauză, cum de atunci nu există
uniformitate în lume dacă Î s vara este cauza care acționează uniform?
24. „Astfel, anumiți oameni ignoranți, care vorbesc cu voce tare „el este”, „el nu este” –
prin demeritele teoriilor lor false, se nasc în cele din urmă nenorociți în diferitele iaduri.
25. „Prin meritele teoriilor bune, oamenii virtuoși, care înțeleg cunoașterea nobilă, merg
în lumile cerești, din auto-înfrânarea în ceea ce privește trupul, vorbirea și gândirea.
26. „Toți cei care sunt devotați existenței sunt chinuiți de roiurile relelor ei și fiind
mistuiți de bătrânețe, boli și moarte, fiecare moare și se naște din nou.
27. „Sunt mulți oameni înțelepți aici care pot vorbi despre legile apariției; dar nu există
nici măcar unul care să știe cum se produce încetarea de a fi.
28. „Acest corp compus din cele cinci skandha și produs din cele cinci elemente, este
totul gol și fără suflet și ia naștere din acțiunea lanțului de cauzalitate, 29. „Acest lanț de
cauzalitate este cauza venirii în existență și încetarea seriei acestora este cauza stării de
încetare.
30. „Cel care știind aceasta dorește să promoveze binele lumii, să țină tare lanțul
cauzalității, cu mintea fixată pe înțelepciune;
31. „Lasă-l să îmbrățișeze jurământul tăgăduirii de sine de dragul înțelepciunii și să
practice cele patru perfecțiuni și să treacă prin existență făcând mereu bine tuturor ființelor.
32. „Atunci, după ce a devenit un Arhat și a cucerit toți cei răi, chiar și oștile Mârei, și a
atins înțelepciunea triplă, va intra în Nirvâ n a.
33. „Oricine, prin urmare, are mintea indiferentă și este lipsit de orice dorință pentru
orice altă formă de existență, să desființeze unul câte unul mai mulți pași ai lanțului
cauzalității.
34. „Când aceste efecte ale lanțului de cauzalitate sunt astfel puse capăt, unul câte unul,
el, în cele din urmă, fiind liber de orice pată și substrat, va trece într-un Nirvâ n a fericit.
35. „Ascultați-vă pe toți pentru propria voastră fericire, cu mintea liberă de pete, — vă
voi declara pas cu pas acest lanț de cauzalitate.
118
 36. „Ideea de ignoranță este cea care dă rădăcina uriașului arbore otrăvitor al existenței
mondene cu trunchiul său de durere.
37. „Impresiile sunt cauzate de aceasta, care produce corpul, vocea și mintea; iar
conștiința ia naștere din aceste impresii, care produce ca dezvoltare cele cinci simțuri și
mintea (sau simțul intern).
38. 'Organismul care se numeşte uneori sa mgñ â sau sa m dar s ana, izvorăşte din
aceasta; și din aceasta ia naștere cele șase organe ale simțurilor, inclusiv mintea.
39. „Asocierea celor șase organe cu obiectele lor se numește „contact”;
iar conștiința acestor contacte diferite se numește „senzație”;
40. „Prin aceasta se produce setea, care este dorința de a fi tulburat de obiectele lumești;
„atașamentul față de existența continuă”, care decurge din aceasta, se pune în acțiune spre
plăcere și restul; 41. „Din atașament izvorăște existența continuă, care este senzuală, posedă
formă sau fără formă; iar din existenţă ia naştere printr-o întoarcere la diferite pântece.
42. „De naștere depinde seria bătrâneții, morții, întristarea și altele asemenea; punând
capăt ignoranței și a ceea ce decurge din aceasta, toate acestea încetează succesiv.
43. „Acesta este lanțul de cauzalitate, având multe întorsături și a cărui sferă de acțiune
este creată de ignoranță, — aceasta trebuie să fie meditată de voi, care vă bucurați de calmul
de a locui liniștit în păduri singuratice; „Cel care o cunoaște temeinic ajunge, în cele din
urmă, la o tenuie absolută; și, după ce a devenit astfel atenuat, el dispare în mod fericit.
44. „Când ai învățat astfel acest lucru, pentru a fi eliberat de legătura existenței, trebuie
să tai cu toate eforturile tale rădăcina durerii, a ignoranței.
45. „Atunci, fiind eliberați de legăturile închisorii existenței, ca
Arhats, posedând naturi perfect pure, vei dobândi Nirvâ n a”.
46. După ce au auzit această lecție propovăduită de șeful sfinților, toți mendicanții au
înțeles cursul și încetarea existenței întruchipate.
47. În timp ce acești cinci asceți ascultau cuvintele lui, ochiul lor intelectual a fost
purificat pentru a dobândi înțelepciunea perfectă:
48. Ochiul dharmei a fost purificat în șase sute de milioane de zei, iar ochiul înțelepciunii
în opt sute de milioane de brahmani.
49. Ochiul dharmei a fost purificat în optzeci de mii de oameni și chiar și în toate ființele
s-a făcut vizibil o ardoare pentru Lege.
50. Pretutindeni s-au liniştit tot felul de rele, şi din toate părţile s-a manifestat o ardoare
pentru tot ce ajută la Legea bună.
51. În ceruri de pretutindeni, ființele cerești cu trupe de Apsarases scoteau strigăte mari,
Chiar și așa, ființă nobilă de o energie fără margini!
52. Apoi Maitreya s-a adresat sfântului: „O, mare mendicant, sub ce formă a fost rotită
roata de tine?”
119
 53. După ce a auzit această întrebare pusă de marele suflet Maitreya, sfântul s-a uitat la
el și i-a adresat astfel:
54. „Roata subtilă profundă a Legii, atât de greu de văzut, a fost întoarsă de mine, în care
disputatorii Tîrthikas nu pot pătrunde.
55. „S-a întors roata Legii, care nu are nici prelungire, nici origine, nici naștere, nici
casă, izolată și liberă de materie;
56. „Având multe diviziuni și nefiind lipsit de diviziuni, neavând nicio cauză și
susceptibilă de nicio definiție, acea roată, care este descrisă ca având un echilibru perfect, a
fost proclamată de Buddha.
57. „Tot ceea ce este supus unei cauze succesive este ca o amăgire, un miraj sau un vis
ca luna văzută în apă sau un ecou, — zace întins la suprafață, pentru a nu fi extirpat, dar nu
etern.
58. „Roata Legii a fost descrisă ca fiind aceea în care toate doctrinele false sunt extirpate;
este întotdeauna ca eterul pur, fără îndoieli, mereu strălucitor.
59. „Roata Legii este descrisă ca fără sfârșit sau mijloc, existând în afară de „este” sau
„nu este”, separată de suflet sau lipsă de suflet.
60. „Roata Legii a fost prezentată aici, cu o descriere conform naturii ei reale, — așa
cum are o limită și cum nu are o limită, în cantitatea și calitatea ei actuală.
61. „Roata Legii a fost prezentată aici, descrisă ca având atribute unice, în afară de
puterea ochiului și tot așa în ceea ce privește simțul auzului sau al mirosului; 62. „În afară de
limbă, atingere sau minte, —
fără suflet sau efort; „Aşa este această roată a Legii, care a fost întoarsă de mine;
63. „El îi face înțelepți pe toți ignoranții, de aceea este numit Buddha; această cunoaștere
a legilor realității a fost constatată de mine însumi,
64. „În afară de orice învățătură a altuia, de aceea este numit el însuși, — având toate
legile sub controlul său, de aceea este numit stăpânul Legii
.
65. „El știe ce este corect (naya) și greșit (anaya) în legi, de aceea este numit Nâyaka; el
învață ființe nenumărate pe măsură ce devin apte să fie predate.
66. „El a atins cea mai îndepărtată limită a instruirii, de aceea este numit
Vinâyaka, de la faptul că a arătat cele mai bune căi bune către ființe care și-au pierdut calea.
67. „El a atins limita cea mai îndepărtată a învățăturii bune, el este călăuza către toată
Legea, — atrăgând toate ființele prin cunoașterea sa a tuturor mijloacelor de conciliere; 68.
„A trecut prin pădurea existenței lumești, de aceea este numit Conducătorul Caravanei;
conducătorul absolut peste toată legea, prin urmare el este G ina, stăpânul Legii.
69. „De când a întors roata Legii, el este stăpânul tuturor suveranilor Legii; stăpânul
dătător al Legii, învăţătorul, stăpânul Legii, stăpânul lumii; 70. „Cel care a oferit sacrificiul,
120
și-a împlinit sfârșitul, și-a împlinit speranța, și-a atins succesul, consolatorul, cel iubitor,
eroul, campionul, cel învingător în conflict; 71. „El a ieșit din orice conflict, s-a eliberat pe
sine și eliberatorul tuturor, — a devenit lumina lumii, iluminatorul cunoașterii adevăratei
înțelepciuni; 72. „Risipitor al întunericului neștiinței, luminatorul marelui torță, marele
medic, marele văzător, vindecătorul tuturor relelor,
73. „Stractorul ghimpei răului din toți cei răniți de rău,
— cel care posedă toate semnele distinctive și împodobit cu toate semnele, 74. „Cu trupul și
membrele sale în orice mod perfect, de pură pură și perfect limpede. minte, posedată de cele
zece puteri, având mare forță, învățat cu toată învățătura, 75. „Înzestrat cu toate statele
independente, cel care a atins marea Yâna, stăpânul întregii Dharme, conducătorul, monarhul
tuturor lumilor, suveranul, 76. „Stăpânul oricărei înțelepciuni, înțeleptul, distrugătorul
mândriei tuturor disputanților, atotștiutorul, Arhatul, posesorul cunoașterii perfecte, marele
Buddha, stăpânul sfinților; 77. „Învingătorul triumfător răsturnător al insolenței și mândriei
răului Mâra, Buddha desăvârșit, Sugata, cel înțelept, cel care aduce sfârșitul dorit tuturor
ființelor, 78. „Totodată conștient de actele trecute, fără să vorbească niciodată mincinos. , o
mină a excelenței desăvârșite și a tuturor calităților bune, distrugătorul tuturor căilor rele,
călăuzitor în toate căile bune, 79. „Conducătorul lumii, purtătorul lumii, stăpânul lumii,
suveranul lumea, învățătorul lumii, îndrumătorul lumii, cel care aduce în lume Legea,
virtutea și adevăratul ei sfârșit, 80. „Izvorul unei ambrozii care stinge pârjolirea flăcării
oricărei dureri, și lumina puternică care secă marele ocean al oricărei dureri, 81. „Cel care
aduce toată virtutea și toată bogăția adevărată, posesorul excelenței desăvârșite și al tuturor
calităților bune, călăuzitor pe drumul înțelepciunii, cel care arată calea. la Nirvâ n a, 82. „
Tathâgata, fără pată, fără atașament, fără incertitudine. — Aceasta este declarația
compensiva în întoarcerea roții Legii.
83. „O manifestare concisă a calităților unui Tathâgata este acum declarată de mine; căci
cunoașterea unui Buddha este nesfârșită, nelimitată ca eterul;
84. „Un narator ar putea petrece un Kalpa, dar virtuțile lui Buddha nu ar ajunge la sfârșit,
- astfel de mine a fost descrisă multitudinea virtuților lui Buddha.
85. „Auzind asta și primit-o cu bucurie, mergi mereu în fericire; acesta,
Domnilor, este Mahâyâna, instrumentul Legii lui Buddha perfect, care este stabilitorul
bunăstării tuturor ființelor, propus de toți Buddha.
86. „Pentru ca această aranjare metodică a Legii să fie mereu răspândită peste hotare, voi
înșivă să o proclamați întotdeauna și să o transmiteți.
87. „Oricine, Domnilor, aude, vede și primește cu bucurie acest aranjament metodic al
Legii, care este o mină a fericirii și prosperității, și o cinstește cu mâinile încrucișate, 88. „Va
dobândi putere preeminentă cu o formă și mădulare glorioase, și un urmaș al celor sfinți și o
inteligență de cea mai înaltă întindere,
121
 89. „Și fericirea contemplației perfecte, cu un calm profund de beatitudine neîntreruptă,
cu simțurile în cea mai înaltă perfecțiune și luminate de cunoașterea neînnoră.
90. „El va atinge cu siguranță aceste opt perfecțiuni preeminente, cine aude și vede
această Lege cu sufletul senin și i se închină cu mâinile încrucișate.
91. „Oricine, în mijlocul adunării, va oferi cu bucurie un amvon învăţătorului înalt al
Legii mari,
92. „Acel om virtuos va ajunge cu siguranță la scaunul celui mai excelent, și de
asemenea scaunul unui gospodar și tronul unui monarh universal;
93. „El va dobândi, de asemenea, tronul unuia dintre spiritele păzitoare ale lumii, precum
și tronul ferm al lui Sakra și, de asemenea, tronul zeilor Va s avartina h , da, și tronul suprem
al lui Brahman; 94. „Și, de asemenea, cu permisiunea Bodhisattva care stă pe tronul Bodhi,
el va obține tronul unui profesor al Legii bune care s-a ridicat la cunoașterea perfectă.
95. „Aceste opt scaune le va atinge cel cu suflet curat care oferă cu bucurie un scaun
celui ce vestește Legea.
96. „Oricine cu o inimă credincioasă, după examinare, va rosti aplauze omului evlavios
care proclamă această Lege atent aranjată;
97. „Va deveni un vorbitor sincer și pur și unul ale cărui cuvinte trebuie să fie acceptate,
— unul ale cărui rostiri sunt binevenite și încântătoare, al cărui glas este dulce și blând; 98.
„Având o voce ca o pasăre Kalavinka, cu un ton profund și dulce, având și o voce pură ca a
lui Brahman și o voce tare cu sunet de leu.
99. „El, ca un vorbitor atotînțelept și adevărat, va obține aceste opt excelențe de vorbire,
care rostește aplauze celui care proclamă Legea cea bună.
100. „Și oricine, după ce a scris această metodă a Legii într-o carte, o va așeza în casa sa
și i se va închina mereu și o va onora cu toate respecturile evlavioase, 101. „Și, rostind
laudele ei, va da doctrina mai departe de toate părțile, el , omul foarte evlavios, va obține o
comoară excelentă de memorie,
102. „Și o comoară de pricepere și o comoară de chibzuință și o comoară de vrăji bune și
o comoară plină de inteligență,
103. „Și o comoară a celei mai înalte înțelepciuni și cea mai excelentă comoară a Legii și
o comoară a cunoașterii, mijlocul pentru a obține excelența Legii bune, — 104. „Aceste opt
comori le va dobândi acel om cu mintea înaltă care cu bucurie scrie acest lucru și îl așează
într-un loc sigur și i se închină mereu.
105. „Și cel care, ținând el însuși această metodă a Legii în minte, o pune în jurul lui, va
obține o ofertă completă de liberalitate pentru binele lumii, 106. „În continuare, o ofertă
completă de dispoziții virtuoase, un o sursă excelentă de cunoaștere sacră, o sursă de liniște
desăvârșită și ceea ce se numește perspicacitate spirituală, 107. O sursă de merit cauzat de
legea bună
122
, o sursă excelentă de cunoaștere, o sursă de compasiune nemărginită, care este mijlocul
pentru a atinge virtuțile lui Buddha perfect.
108. „El, plin de bucurie, va obține aceste opt provizii, care el însuși ține în minte această
metodă a Legii și o pune în străinătate.
109. „Și cel care va declara altora această metodă a Legii, se va purifica prin mare merit
și va fi prosper și posedat de puteri supranaturale.
110. „El va deveni un monarh universal, un rege al regilor și chiar un conducător printre
paznicii lumii, un conducător Indra al zeilor și chiar conducătorul cerului Yâma, 111. „Da,
conducătorul Tushita. cerul și conducătorul Sunirmitâhului și regele Vasavartinei h și
stăpânul Brahmaloka
; 112. „Da, Mahâbrahman, cel mai înalt dintre Înțelepți, și în cele din urmă el va deveni chiar
un Buddha, — el, având o inteligență complet pură, va obține aceste opt recompense sublime
ale meritului.
113. „Și cel care, cu o intenție temeinică, cu o inimă credincioasă și plin de credință și
devotament, va auzi această metodă a Legii, așa cum este propovăduită,
114. „El va avea intelectul perfect curat, mintea lui liniștită cu o dragoste nemărginită și
sufletul său fericit cu o compasiune nemărginită și va fi umplut de bucurie nemărginită; 115.
„Sufletul său liniștit constant de indiferența universală, bucurându-se de cele patru
contemplații, ajungând la starea extatică de indiferență absolută și cu simțurile desființate,
116. „Cu cele cinci facultăți transcendente atinse și distrugând agregatul impresiilor latente,
el, înzestrat cu puteri supranaturale, va atinge samadhi numit S ûra m gama.
117. „El, având sufletul său curat, va atinge aceste opt forme de lipsă de pată absolută;
da, oriunde această metodă a Legii va prevala universal,
118. „Nu va fi teamă de vreo tulburare în împărăție, nici frică de hoții cu mintea rea, nici
frica de fiarele rele;
119. „Nu va fi teamă de urgii, de foamete sau de pustii; și nicio alarmă nu se va răspândi,
cauzată de ceartă sau război;
120. „Nu va fi frică de zei, nici de Nâgas, Yakshas și altele asemenea, nici nu va exista
niciunde teamă de vreo nenorocire.
121. „Aceste opt temeri nu se vor găsi acolo unde se extinde această Lege; totul este
explicat pe scurt, prietenii mei, — tot ce rezultă din a-l ține cu fermitate.
122. „Un merit încă mai înalt și excelent este declarat de toți Buddha, chiar dacă toate
ființele vii trebuiau să practice o auto-reținere completă.
123. „Lasă un om să se închine pe Buddha, onorându-i mereu cu credință;
de aici provine acest merit preeminent, așa cum este declarat de G inas.
124. „Și oricine se închină cu bucurie unui Pratyeka-Buddha, ei vor deveni ei înșiși
Pratyeka-Buddha; de aceea fiecare să se închine lor.
123
 125. „Există un merit preeminent din închinarea unui singur Bodhisattva și ei înșiși vor
deveni Bodhisattva, fiecare să se închine lor;
126. „De aceea, există un merit preeminent din închinarea unui singur Buddha,
— ei înșiși vor deveni Gina , fiecare să le închine cu evlavie;
și el va obține acest merit preeminent cel care aude aceasta sau îi face pe alții să-l audă.
127. „Și oricine, în zilele în care Legea bună este desființată, abandonează dragostea
pentru propriul trup și viața și vestește zi și noapte aceste cuvinte bune,
meritul său este preeminent din aceasta.
128. „Cine dorește să se închine constant domnilor sfinților, Pratyeka-
Buddha și Arhats, să-și producă cu hotărâre în minte ideea adevăratei înțelepciuni și să
proclame aceste cuvinte bune și Legea.
129. „Această bijuterie a tuturor doctrinelor bune, care este rostită de Buddha pentru
binele tuturor ființelor, — chiar și cel care locuiește într-o casă va fi un Tathâgata pentru ea,
unde această doctrină bună prevalează.
130. „El dobândește o splendoare glorioasă și nesfârșită, care învață chiar și un cuvânt
din ea; nu va lipsi nici o consoană și nici sensul care dă acest Sûtra altora.
131. „El este cel mai bun dintre toți călăuzitorii oamenilor, nicio altă ființă nu este ca el;
este ca o bijuterie, de slavă nepieritoare, care aude această Lege cu inima curată.
132. „De aceea, cei care sunt înzestrați cu ambiții înalte, să audă întotdeauna această
Lege care provoacă merit transcendent; să-l audă și să-l primească cu bucurie și să-l pună în
minte și să se închine continuu celor trei bijuterii cu credință.

CARTEA XVII.
1. . Când ființele cerești cu Brahman în fruntea lor și Bodhisattva intenționați de auto-
mortificare au auzit această glorificare a Legii rostită de leul Sâkyasului, au dorit să audă din
nou acest lucru care este atât de greu de găsit și s-au dus la cetate şi i s-au închinat, făcându-i
favoare; în cele două săptămâni întunecoase ale lunii Âshadha în ziua lunară sacră pentru
Agni, cu luna în constelația numită Karna (?) și într-o zi de bun augur, — el, amintindu-și
lumile lui Buddha și dorind să salveze toate creaturile, a pornit la drum în călătoria sa,
tânjind după ucenici cu tatăl său în fruntea lor.]
2. Brâmanii asociați, însoțiți de locuitorii din Kâ s î care plecaseră în Parcul Cerbului, și
mendicanții în număr de treizeci, au fost făcuți strălucitori de șeful sfinților; Kâ s îkâ
desfrânata lui Kâ s î a mers în raiul zeilor, după ce s-a închinat G inei și și-a atașat fiii de
slujirea celei glorioase; cuceritorul lumii a făcut apoi treizeci de preoți slujitori ai Kâ s î
ucenicii săi, inițiind-i în cursul înțelepciunii desăvârșite; iar fiul lui Maitrâya n î și al lui
Maitra, preceptorul oștirilor celor născuți de două ori, numit Pûr n a, a obținut adevărata
înțelepciune de la șeful sfinților și a devenit un mendicant nobil.
124
3. Preotul domnului orașului Mârakata, un brahman pe nume A g aya, și fiul său Nâlaka,
bine versați în învățătura sacră și plin de răspunsuri la întrebări, și un ascet pe nume Dh ri ti,
care locuiește în Vindhya și un invincibil.
Brâhman ascetic Sa mg ayin cu discipolii săi, — toți aceștia, locuitori în
Vindhya, — când au venit la el pentru refugiu, șeful sfinților a început ca mendicanti,
atingându-i cu mâna purtând semnul unei roți; mai mult decât atât, Nâga Elapatra a venit la
sălaşul celui mai bun dintre sfinţi şi a stat acolo strălucitor, perfect liniştit în purtarea sa şi
închinându-l cu mătăniile sale.

4. Mai era o femeie ascetă a lui Mathurâ numită Trikavya m gikâ și un

brahman pe nume Vidyâkara, — fiul lor se numea Sabhya, un locuitor în districtul numit S
vetabâlârka, un ascet înțelept, mândru de înțelepciunea sa, — a intrat în Cerb. Park, purtând
aspectul unuia perfect iluminat și dorind cea mai înaltă înțelepciune de la șeful
mendicantilor; căutând de la omniscient admiterea la viața nobilă, el a devenit renumit ca
Sabhya mendicant în toate adunările.
5. Fiul lui Lalitâprabudhâ, născut după închinarea plătită celor mai buni copaci de pe
malul pârâului Vara nâ , — renumit în lume ca Ya s oda, — înțelept din stropirea ambroziei
cuvintelor regelui cerului. , —
amintindu-şi toate discursurile anterioare pe care le auzise, a venit cu prietenii săi în pădurea
din Parcul Căprioarelor, însoţit de gloria sa; iar cel sfânt, atingându-și capul cu mâna, l-a
făcut guru al șefului Bhikshus.
6. Cel glorios, numit marele Buddha, a mers cu mendicanții într-o companie de bun augur
și, după ce și-a manifestat marșul triumfal pentru mântuirea lumii, a intrat în orașul Kâ s î .
Un biet brahman, pe nume
Svastika, originar din Vârâ n asî, a obținut bogății din ceruri prin favoarea gloriosului și,
după ce a primit înfierea ca sclav în credința G ina, a devenit mendicant și Arhat de la mâna
celor slăviți. mare profesor.
7. Binecuvântând pe regele Kâ s î Divodâsa și pe cetățeni cu aur, porumb și alte bogății,
— luându-și sălașul în diferite locuri în păduri, peșteri, munți, a venit în cele din urmă în
plimbările sale la râul G âhnavî. Barcagiul care a transportat G ina peste Gange i s-a închinat
și i-a oferit lapte cu serviciile cuvenite de evlavie și a devenit mendiant prin favoarea sa și,
prin porunca G inei, și-a găsit o locuință în schitul lui Buddha, în crâng.
8. Cel glorios, după ce a trecut Gange, s-a dus la schitul
Kâ s yapa de la Gayâ, numit Uruvilva; acolo, după ce și-a arătat puterea supranaturală, i-a
primit ca Bhikshus pe Kâ s yapas, Uruvilva și alții, cu mai mult de o mie de discipoli ai lor,
înzestrandu-i imediat cu tot felul de cunoștințe spirituale și cu puterea de a abandona orice

125
acțiune lumească ; apoi însoțit de trei sute de discipoli Upasena la comanda unchiului său
matern a devenit ascet.
9. Cel glorios a făcut să intre în Nirvâ n a șapte sute de asceți care locuiau în Dharma
lemnului; iar stăpânul Legii le-a făcut și pe fiicele lui
Na m dika, Sug âtâ și altele, care locuiau în sat, să devină primele femei ascete; iar în orașul
Râg ageha , după ce l-a luminat în acțiune corectă și în activitate pe regele Bimbisâra,
monarhul, care trebuie considerat ca bătrânul-născut în desăvârșită cunoaștere, l-a făcut pe
cel care era adeptul devotat al lui
Buddha, un Bodhisattva și un Sak ri dâgâmin.
10. Într-un alt sat numit Nâradya era un brahman Dharmapâlin și o femeie brahmană pe
nume S âlyâ; al șaptelea lor fiu, numit Upatishya, care studiase întreaga Veda, a devenit un
mendicant budist; de asemenea, a existat un mare pa nd , un brahman pe nume Dhânyâyana,
care locuia în satul Kolata, și fiul său;-el și fiul lui Sâlî l-au numit pe Maudgalya, marele
sfânt primit ca cel mai bun dintre Bhikshus, discipoli preeminenți. .
11. Apoi, el l-a hirotonit ca mendicant pe unchiul matern ascuțit al lui
S âliputra, pe nume Dîrghânakha; călătorind apoi pe tărâmul Magadha, cel glorios, fiind
cinstit de locuitori cu milostenie și alte semne de devotament și izbăvindu-i de rău, a locuit în
mănăstirea dată de văzătorul
G eta, atrăgând spre sine pe mulți dintre călugări; iar după ce a hirotonit ca mendicant pe un
originar din Mithilâ, pe nume Ânanda, împreună cu tovarășii săi, a locuit acolo un an.
12. Brahmanul numit Kâ s yapa, un foarte Kuvera pentru bogăție și un maestru în toate
științele legate de Vede, un locuitor al Râg ageha , fiind cu mintea curată și purtând o
singură haină, și-a părăsit toată rudele și a venit în căutarea înțelepciunii. în asceză; — când
acest tânăr nobil a venit la arborele Bodhi și a practicat timp de șase ani o penitență greu de
dus la îndeplinire, atunci el s-a închinat șefului sfinților care atinsese cunoașterea perfectă și
a devenit binecunoscutul Kâ s yapa, șeful a asceților, cel mai de frunte dintre Arhați.
13. Sfântul Naradatta, locuind pe muntele Himavat, amintindu-și cuvintele sănătoase ale
unchiului său matern, a venit la Sugata cu ucenicii săi, iar sfântul i-a admis pe toți în
rânduiala G inei ; apoi o femeie numită S akti și o alta numită Kamalâ, preeminentă în
puterea brahmanică, au venit la Sugata și au căzut la picioarele lui, apoi stând în picioare în
fața lui, au fost primiți de sfânt și fericiți cu toiagul și cerșit. -castron.
14. Șapte sute de ucenici ai ascetului Rudraka, amintindu-și de cuvintele nobile ale
profesorului lor, devenind mendicanti după doctrina
G inei, s-au adunat în jurul lui, aducându-i omagiul și purtându-și toiagul; apoi un văzător,
pe nume Raivata, rostindu-și cu bucurie laudele, după ce și-a terminat cursul de disciplină, a
devenit un mendicant, plin de devotament față de guru, socotind aurul și lutul ca la fel, bine

126
versat în vrăji sacre și meditație și capabil să contracareze cele trei feluri de otrăvuri și alte
vătămări fatale.
15. Primind ca adepți și ucenici pe anumiți gospodari din
S râvastî, Pûr n a și alții, și le-a dat vase de pomană, - și făcându-i pe mulți săraci nenorociți
la fel de bogați ca Kuvera și desăvârșiți pe oameni mutilați cu toate mădularele și săraci și
orfani. bogat, — și după ce a proclamat Legea și a locuit doi ani în pădurea G etaka
eliberând pe rugători, cel glorios, după ce l-a învățat din nou pe sfântul G eta și a întemeiat
Bhikshu Pûr n a, și-a continuat încă o dată drumul.
16. Apoi gloriosul a mers mai departe, ocrotind caravanele de negustori prin depozitele
propriilor comori de trupele de tâlhari, apoi s-a dus în cartierul Râg ageha rătăcind cu vasul
său de cerşetorie care fusese dat de negustori. În pădurea numită Ven n u, umplută cu pomi
de S âl, a mâncat o ofrandă de mâncare pregătită de tâlharii îmbogățiți și a primit ca
mendicători cinci sute dintre ei și le-a dat vasele lor de cerșetorie și celelalte rechizite.
17. La invitația fiului lui Buddha, S uddhodana le-a transmis trimișilor săi Kh andaka și
Udâyin acest mesaj: „Tatăl și mama voastră, niște doamne nobile, conduse de Ya s od ri h, și
acesta tânărul meu fiu a venit în speranța de a-l vedea. tu, sub ideea că ești devotat mântuirii
lumii; ce să
le spun? Cei doi s-au dus și, salutându-l cu reverență pe Buddha în vihâra numită Ven n u, i-
au spus mesajul cu ochii plini de lacrimi.
18. Kh andaka și Udâyin i-au acceptat sfatul și, fiind încântați de puterea puternică a lui
Buddha, au devenit mari asceți; iar marele G ina i-a luat cu el și a plecat din acel lemn cu
ucenicii, mendicanții și sfinții. Mergând din loc în loc, și locuind în fiecare o vreme și dând
eliberare și întărindu-i pe ucenici, pe mendicanți și pe
Arhați, el a ajuns în cele din urmă la pădurea Nigrodha, luminând districtul cu slava sa,
scuturând pământul și punând un sfârşitul mizeriei.
19. El și-a trezit din nou adepții în doctrina lui Buddha, apoi a continuat cu mulțimile de
locuitori adunați în jurul lui, instruindu-i pe adepții săi mendicanți rasi, în timp ce aceștia
cerșeau de pomană, în timp ce zeii le aduceau în minte preceptele lui. Le-a interzis
mendicantilor să intre în oraș și s-a dus însuși la
Râ g ageha cu propriii săi adepți; și apoi regele care locuiește departe de orice îndoială, G
ina, care cunoaște deodată toată istoria fiecărui Bhikshu, l-a instruit pe ascetul (Udâyin) să
proclame înțelepciunea altora.
20. În conformitate cu porunca G inei, acel prinț al asceților, Udâyin, a mers în orașul
Kapila; acolo el, stăpânul tuturor deținătorilor de puteri supranaturale, l-a instruit pe rege în
timp ce stătea în adunare în favoarea celor opt sute de puteri; şi coborându-se din cer el a
rostit împăratului şi curţii lui un discurs despre cele patru adevăruri sublime, iar regele, cu

127
mintea luminată, s-a închinat lui, a ţinut relaţii cu el, însoţit de curtenii săi, oferindu-i orice
formă de omagiu.
21. Monarhul, bucurat la vederea G inei , i-a lăudat picioarele, închinându-se lor cu opt
sute de daruri; iar Sugata a plecat și a făcut manifestată pe cer în singura lui persoană o
formă care cuprinde universul;
mai întâi ca focul, apoi ambrozia, apoi regele fiarelor, un elefant, regele cailor, regele
păunilor, regele păsărilor, Maghavan, cei zece conducători ai lumii în frunte cu Yama,
soarele, luna, cete de stele, Brâhman, Vish n u și S iva.
22. Fiii lui Diti, cei patru (Mahârâ g as) cu Dh ri tarâsh t ra în frunte, oștile de yoghini cu
regele Drumasiddha, asceții (cerești),
Vasus, Manus; fiii pădurii, creaturile apelor conduse de makara, păsările conduse de Garu d
a și toți regii din diferite lumi cu stăpânul cerului Tushita în frunte și cei din lumea a murit
domeniul Bali, - orice este vizibil în univers, cel sfânt a creat totul, devenind cel universal.
23. După ce împăratul a fost instruit astfel, stăpânul sfinților a mers în
cerul Satya și apoi din cer, așezat pe propriul său tron, a proclamat Legea de douăsprezece;
apoi a readus la vedere pe Gautamî și Anugopâ și pe multe alte femei și a umplut de bucurie
tot poporul adunat; şi a stabilit alţii în Nirvâ n a şi în Lege. Atunci S uddhodana plină de
bucurie l-a invitat la un ospăţ dat întregii adunări şi a acceptat-o prin tăcerea lui.
24. Leul Sâkyasului , după ce a fost astfel invitat, s-a dus cu adunarea adepților săi la
locul, după ce a arătat o minune puternică.
Apoi pământul s-a zguduit, a căzut o ploaie de flori, diferitele zone ale spațiului s-au luminat
și a suflat un vânt; iar ființele cerești, Brahman, S iva,
Vish n u, Indra, Yama, Varu n a, Kuvera, stăpânul lui Bhûtas, stăpânul vânturilor,
Nir ri ti, Focul cu cele șapte flăcări ale sale și restul, au stat în picioare. sprijinindu-și
picioarele pe șarpele S esha și au urmat conducând zeii și gandharvele în dansul lor pe cer.
25. Făcând milioane de asceți, ucenici, arhați, înțelepți, mendicanti și postnitori, - și
eliberând din bolile lor pe orbi, pe cocoași, pe șchiopi, pe cei nebuni, pe cei schilozi și pe cei
săraci - și după ce a înființat multe persoane din a patra castă în adevărata activitate și
inacțiune și în cele trei yâna, cu cele patru sa m graha și cele opt a m gaz, — mergând din loc
în loc, eliberând și confirmându-i pe Bhikshus, în al doisprezecelea an a mers la el. propriul
oras.
26. Zi de zi confirmând bhikshus și furnizând hrană pentru congregație, într-un moment
de bun augur a făcut o călătorie la Lumbinî cu bhikshus
și cetățeni, Brahman și Rudra fiind în fruntea lor, cu mare triumf și zgomot de instrumente
muzicale. Acolo a văzut smochinul sfânt și a stat lângă el amintindu-și nașterea, zâmbind; și
raze de lumină curgeau din gura lui și ieșeau luminând pământul; iar el a rostit un discurs
către zeița pădurii, dându-i seninătatea credinței.
128
27. Ajuns la smochinul Lumbinî, el a vorbit cu Paurvikâ, fiica lui
Râhula, și cu Gopikâ, fiica lui Maitra, și cu propriul său Saudhanî Kau s ikâ; și a rostit un
discurs afectuos în cinstea mamei sale de către tancul Vasatya;
apoi vorbind cu Eka s â m gî fiica lui Mahâkautuka și Sautasomî în pădurea Nigrodha, a
primit în comunitate câțiva membri ai propriei sale familii, în frunte cu Sundarânanda, și o
sută șapte cetățeni.
28. După ce a declarat gloria Legii lui Buddha, el a construit o Stûpa rotundă și i-a dat o
încoronare regală lui Saunu, trimițându-l în pădure preeminent cu cei mai sfinți sfinți și K
aityas și rugându-i să se închine la moaștele sacre;
și după ce i-a poruncit lui Râhula, Gautamî și celorlalte femei conduse de Gopikâ, cu doage
în mâini, ca asceți bărbieri, să practice jurământul de post numit ahoratra, iar după aceea
ceremonia Laksha k aitya și apoi ritul numit
Sri ngabheri, și acela numit Vasu m dhârikâ.
29. Ash t asâhasrikâ al autorității sacre, — Geya și Gâthâ,
Nidâna și Avadâna și ceea ce este numit Sûtra marelui Yâna, Vyâkara și Ityukta, Gâtaka ,
lucrarea numită Vaipulya, Adbhuta şi Upade s a, şi de asemenea Udânaka ca al
doisprezecelea. — Învățând (aceste texte sacre) și făcând curent Yâna pentru discipolii
obișnuiți, că pentru
Buddha Pratyeka și Mahâyâna și proclamându-le de jur împrejur, însoțit de treisprezece
trupuri și jumătate de mendicanti, cuceritorul lumii a ieșit din orașul Kapila.
30. După ce a arătat minuni în orașul Kapila și a plătit cinste tatălui său și i-a făcut pe
Râhula și pe tovarășii săi Arhats, precum și pe
Bhikshu n îs cu Gautamî și Gopikâ în fruntea lor și diferite femei din toate cele patru caste;
și după ce l-a stabilit pe Saunu pe tronul său imperial și pe poporul în doctrina G ina, și după
ce a abolit sărăcia și întunericul și apoi amintindu-și de mama sa, el a pornit, închinându-se
mereu Svaya m bhû, spre regiunea de nord cu Brahman, Vish n. u, și S iva ca mendicanti în
urma lui.
31. Gloria Avadânei nașterii leului S âkyas-ului a fost astfel descrisă de mine pe larg și
totuși foarte concis; trebuie corectat prin pa nd e oriunde este omis ceva, — vorbirea mea
copilărească nu trebuie să fie de râs, ci să fie ascultată cu plăcere. Oricare ar fi virtutea
dobândită prin descrierea regelui Legii, izbăvitorul din existența mondenă, care își asumă
toate formele, - să devină un depozit de merit pentru producerea unei activități corecte și
inactivitate în alții și pentru răspândirea plăcerii în rândul cele șase ordine de ființe. Astfel se
încheie sarga a șaptesprezecea, numită Progresul către
Lumbinî, în marea poezie realizată de A s vaghosha, Buddha -k arita. , în două săptămâni
întunecoase ale lunii Mârga s îrsha (nov.-dec.) și în ziua condusă de casa a șaptea astrologică
Smara. După ce le-am căutat peste tot și nu le-am găsit, patru sarga au fost făcute de mine: al
129
paisprezecelea, al cincisprezecelea, al șaisprezecelea și al șaptesprezecelea. Începutul unei
alte versiuni a acestor linii este dat în P, dar D le omite. Numele de Am ri tânanda apare în
literatura budistă nepaleză a lui Râ g endralâl Mitra ca autor a trei, — două în sanscrită,
Kh ando*m ri talatâ (), Kalyâ n apa mk avi ms atikâ (), tradus în versurile lui Wilson.
Lucrări, vol. ii, iar Vîraku s âvadâna () în Newârî. Comparați
Catalogul lui Cowell și Eggeling, p. 24; în el este asociat cu data NS 916 (AD1796).]
Saundarananda de Asvaghosa
SAU, NANDA TÂRGUL

Tradus de EH Johnston

Poetul budist Aśvaghoṣa a scris și Saundarananda , un poem kāvya cu tema convertirii și

mântuirii lui Nanda, fratele vitreg al lui Buddha. Prima jumătate a poemului detaliază viața
lui Nanda, în timp ce a doua jumătate se referă la doctrine budiste și practici ascetice.
Cercetările recente asupra poemelor sale kavya au dezvăluit că el ar fi folosit
Yogacarabhumi ca referință textuală, în special pentru Saundarananda , ceea ce deschide
posibilitatea ca el să fi fost afiliat fie la școala Yogacara, fie la școala Sautrantika.
Kāvya a fost un stil literar sanscrit folosit de poeții curții indieni, care a înflorit din prima
jumătate a secolului al VII-lea d.Hr. Caracterizate prin utilizarea abundentă a figurilor de stil,
metafore, comparații și hiperbole pentru a-și crea efectele emoționale, poeziile Kāvya sunt de
obicei lucrări lirice scurte, cum ar fi o epopee de curte, o poezie narativă sau dramatică.
Aśvaghoṣa este atribuită prima utilizare a cuvântului
Kāvya.

CUPRINS
PREFAŢĂ
CANTO I. KAPILAVÂSTU
CANTO II. REGELE
CANTO III. TATHÀGATA
CANTO IV. TACIMUL SOȚIEI
CANTO V. INIȚIEREA NANDEI
CANTO VI. DISPERAREA LUI SUNDARl
CANTO VII. LAMENTAȚIILE NANDEI
CANTO VIII. FEMEIA OBSTACULUL
CANTO IX. DENUNȚAREA CONCEPȚIEI
CANTO X. VIZIUNEA PARADISULUI
CANTO XI. DEZAJUNEA PARADISULUI
CANTO XII. DISCERNĂMÂNT
CANTO XIII. DISCIPLINA ȘI CUCERIREA SIMȚURILOR
130
CANTO XIV. PRIMII PASI
CANTO XV. GOLIREA MINTEI
CANTO XVI. EXPUNEREA ADEVĂRURILOR NOBILE
CANTO XVII. INTRAREA ÎN IMORTALITATE
CANTO XVIII. DECLARAȚIA DE PERSPECTIVA

PREFAŢĂ
În prefața la ediția mea a Saundaramndei din Asvaghosa, care a fost publicată în Publicațiile
Orientale ale Universității Panjab, am subliniat că nu s-a făcut vreodată o traducere completă
a poemului în nicio limbă europeană ; lucrarea de față, care apare ca volum însoțitor în
aceeași serie, este concepută, în măsura în care îmi ajung abilitățile, să repare omisiunea. Se
intenționează să fie citit împreună cu textul și am urmărit să clarific sensul gândului, mai
degrabă decât să reproduc, într-o măsură atât de limitată în care numai circumstanțele cazului
ar fi permis, forma literară și spiritul originalului. . Deși, în general, ținem aproape de
sanscrită, nu am ezitat uneori să traduc cu oarecare libertate atunci când un astfel de curs mi
s-a părut mai adaptat la finalul pe care îl aveam în vedere, dar sunt prea dureros de conștient,
atât de numărul de pasaje în care textul sau traducerea este provizorie și de inadecvarea
redărilor mele de termeni budiști. Cu toate acestea, este posibil să sperăm că această lucrare,
în ciuda deficiențelor sale, va atrage cititorii către o poezie foarte bună și că îi va ajuta să-l
înțeleagă și să se bucure de el.
Notele sunt în mare măsură suplimentare față de cele din text și le corectează acolo unde
este necesar. Pe lângă referințele care sunt necesare pentru a justifica constituirea textului și
semnificația care i se atribuie aici, am mai adăugat câteva pentru a ajuta la explicarea
gândirii lui Asvaghosa și pentru a-l pune la locul său potrivit în istoria literaturii sanscrite,
precum şi în dezvoltarea
doctrinei budiste. În acest ultim scop, ele au fost limitate în principal la pasaje care prezintă o
asemănare verbală marcată, dar s-a folosit liber și traducerea Abliidharmalcoûa făcută de
profesorul L. de la Vallée Poussin . Căci, deși acea lucrare enciclopedică este informată cu o
scolastică cu mult înaintea celei cunoscute de Asvaghosa, ea conține mult material vechi, iar
minunata completitudine a adnotărilor traducătorului mi-a permis adesea, pur și simplu,
referindu-mă la ea, pentru a evita discuțiile și listele îndelungate. de referințe. Cu toate
acestea, din cauza neapariției continue a volumului indicelui, probabil că nu am remarcat
prea multe lucruri care ar fi fost la obiect. Ar trebui adăugat că, pentru a menține notele într-
un interval rezonabil, nu am încercat să ofer explicațiile care ar fi necesare pentru a face
poezia complet inteligibilă pentru cititorii care nu au sanscrită sau nu sunt familiarizați cu
primele principii ale
budismului Hïnayâna.

131
 S-au folosit și materiale noi. În primul rând, în pregătirea volumului anterior, am trecut cu
vederea lunga listă de conjecturi a profesorului de la Vallée Poussin; Cu toate acestea,
considerabil mai mult de jumătate dintre acestea se regăsesc deja în textul propus de mine,
fapt care îmi oferă o oarecare consolare pentru o neglijență de neiertat. Am mai acceptat
câteva și am menționat cel mai important dintre restul în note. O lucrare postumă a
regretatului profesor Gawronski, ale cărei servicii în restaurarea textului poemelor lui
Aévaghosa merită o recunoaștere specială, a apărut după ce textul a fost tipărit și a fost
tratată în mod similar. O revizuire a textului făcută de Dr. EJ
Thomas în JRAS a tratat în detaliu lista numelor din cantonul XVI;
deși nu i-aș accepta în totalitate părerile, modul în care a tratat pasajul m-a ajutat să dau o
explicație care reprezintă un avans substanțial față de cea din text. Niciuna dintre celelalte
recenzii nu mi-a fost de ajutor material în sarcina mea actuală, dar, pe de altă parte, câțiva
savanți mi-au trimis cu amabilitate sugestii cu privire la anumite pasaje, pe care le-am
recunoscut individual la locul lor.
Nu mi s-a părut necesar să furnizez un index, căci inevitabil ar fi fost puțin mai mult
decât o repetare a celui dat în text. Dar, deoarece a trebuit să adaug o anexă pentru a corecta
greșelile de tipărire și greșelile din text și indexul acestuia și pentru a da astfel de lecturi
modificate pe care le-aș adopta acum cu siguranță, pe lângă câteva variante de la P care
fuseseră omise, am profitat de ocazie. să includă în el acele cuvinte sau referințe care, la o
examinare ulterioară, cred că ar fi trebuit să apară în indexul original pentru a-l face să
corespundă mai strâns intenției mele; căci, dacă în realitate există relativ puțini termeni în
poem care ar depăși definiția budistă a lui nisparyâyena , este mai bine să includeți cuvinte
care sunt de interes, deși nu strict vorbind tehnic, sau care, deși nu sunt necunoscute în altă
parte, sunt rare. . Acest aranjament este incomod, dar oferă cea mai bună cale de ieșire din
dificultate, fără a oferi un index complet verborum.
Deși prefer să nu mă ocup de poziția lui Aévaghosa nici în literatura sanscrită, nici în
istoria budistă până nu voi putea scoate la iveală ediția Buddhacaritei
pe care o am în minte de mult timp, una sau două remarci despre povestea poemului vor nu fi
deplasat. Textul original din care poetul și-a extras complotul îmi este încă necunoscut, dar,
dacă ar ieși vreodată la lumină printre traducerile chineze sau tibetane, ne-ar putea permite să
afirmăm cu siguranță căi secte aparținea; căci, deși este adesea privit ca indiscutabil că el a
fost un Sarvàstivâdin, există în Saundarananda indicii care mă fac să ezit și să prefer să las
problema cu totul deschisă pentru prezent. Literatura pali conține trei versiuni ale poveștii
Nandei, toate diferite de aceasta, dar în acord substanțial între ele, și anume la Udâna , p. 22,
Jâtaka II, p. 92 și comentariul la Dhammapada , 13 și 14. Primul numit are o pauză,
deoarece omite episodul cu maimuță, deși se referă la acesta. Singura altă versiune accesibilă
mie se află în lucrarea tradusă din chineză de Beal sub numele de Legenda romantică a lui
132
Sakya Buddha, p. 369 urm.; în ciuda diferențelor sale față de acest poem, anumite pasaje
sugerează o cunoaștere cu el, așa cum în partea anterioară a acelei lucrări Buddhacarita este
adesea pusă sub contribuție. Un motiv special l-a determinat pe Asvaghosa să aleagă această
poveste nu foarte cunoscută. Pentru că tradiția chineză insistă asupra faptului că el s-a născut
brahman și s-a convertit la budism abia mai târziu în viață; văzând că el arată cunoștințe mult
mai profunde despre învățarea brahmanică decât orice alt scriitor budist cunoscut de noi,
tradiția pare demnă de merit. Nu este, așadar, posibil ca el să fi fost în mod deosebit pasionat
de subiectele care se ocupau de convertire din cauza aplicării lor la sine? Este singurul
subiect a două din cele trei lucrări despre care știm cu siguranță că sunt ale lui, această
poezie și Sâriputraprakarana , și este un motiv principal în a treia, Buddhacarita . Versul
curios, xviii,
58, al acestei poezii ar putea reflecta atunci o experiență care i se întâmplase personal.
Mai sus, mi-am recunoscut datoria față de diverși savanți și rămâne doar să-mi exprim
recunoștința față de Universitatea Panjab pentru acceptarea acestui volum și profesorului AC
Woolner, CIE, vicecancelarul său, pentru bunele sale oficii în materie. Traducerea a profitat,
de asemenea, de criticile amabile ale unora dintre unghiurile și obscuritățile sale din partea
soției mele și a domnișoarei G. Harcourt
Smith.

CANTO I. KAPILAVÂSTU
OM! Salutare lui Buddha!

1 . A existat un văzător, suprem printre susținătorii Legii religioase,

Kapila Gautama cu numele, obositor în asceză precum Kâksïvat Gautama, 2. Care a practicat
continuu austerități glorioase, așa cum soarele dă continuu căldură arzătoare și a atins în
progresul lor cea mai înaltă. perfecțiunea ca Kâsyapa, 3. Care a muls libații din vaca lui de
dragul său, așa cum un rege mulge pământul pentru propriile sale scopuri, și a muls vorbirea
în mijlocul discipolilor săi instruiți în asceză, așa cum Vasistha și-a muls vaca, 4. Care a fost
egalul lui Dirghatapas în mărime, egalul lui Kâvya și fiul lui Angiras în sagacitate.
5. Pentru practicarea austerităților sale de lungă durată, el a avut pe un versant de bun
augur al Himalaya schitul său, domeniul și templul ascezei.
6. Avea pâlcuri de arbuști și copaci drăgălași și peluze netede și moi și, cu baldachinul
său de fum de la oblații, arăta vreodată ca un nor.
7. Cu pământul moale, nisipos, neted, gălbui cu un covor de flori de kesara și nepoluat,
părea acoperit cu vopsea de corp, format din particule de pământ nealterate în boabe moi
grase și gălbui cu o stropire de șofran.

133
 8. Era, parcă, înconjurat de prieteni puri, recunoscuți ca obiecte de venerație, sfinți și
promotori ai bunăstării altora, în formă de iazuri de lotus, limpezi, purificatori, salubre și
renumite ca locuri de pelerinaj.
9. Cu coridoarele pădurii care abundă în fructe și flori din toate părțile, a fost splendid și
a înflorit ca un om care are toate lucrurile necesare la comandă.

10. Părea destul de gol, deși aglomerat de asceți; pentru că trăiau stăpâniți și pașnici,
lipsiți de dorințe și mulțumiți cu o dietă de orez sălbatic și fructe.
11. Singurele zgomote care se auzeau acolo erau ale ofrandelor care ardeau în focurile
sacre, ale pustnicilor mormăitori cu părul măturat și ale abluțiilor la locurile de scăldat.
12. Acolo, căprioara pătată, adormită în împrejmuiri sfinte pentru închinare, părea făcută
în ofrande însoțite de flori mâdhavï și orez umflat.
13. Până și fiarele de pradă colindau în liniște acolo cu căprioarele, de parcă ar fi studiat
regulile vieții sfinte sub asceții la care se refugiaseră.
14. Deși eliberarea lor din renaștere era deschisă la îndoială și scripturile lor erau
contradictorii, totuși asceții de acolo practicau asceza ca și cum ar fi posedați percepția
supranaturală (a rezultatului acesteia).
15. Acolo unii au contemplat Absolutul; nimeni nu a rănit deloc; soma a fost măsurată la
momentul potrivit; și nimeni nu a murit prematur.
16. Acolo asceții, urmându-și propriile păreri în materie de religie și indiferent de
trupurile lor, practicau austerități parcă încântați de truda lor.
17. Acolo, înțelepții, cu mintea aspirantă la Paradis, s-au străduit atât de mult încât, prin
însăși pasiunea lor pentru austerități, păreau să distrugă religia (care constă în lipsa de
pasiune).
18. Într-o zi au venit la acel schit, reședința celui strălucit, domeniul austerităților,
anumiți prinți, fii ai lui Iksvâku, dornici să locuiască acolo.
19. Înalți erau ca niște coloane de aur, cu piept de leu, puternici în braț, distinși prin
marea lor faimă, măreție și bună purtare.
20. Căci, fiind vrednici acolo unde fratele lor vitreg mai mic era nevrednic, înalt de suflet
acolo unde era pusilanim și înțelept acolo unde era nebun, 21. Nu au pus mâinile violente
asupra suveranității care i-a venit ca preț de mireasă al mamei sale, dar și-au ținut neîncălcat
promisiunea tatălui lor, de aceea veniseră în pădure.
22. Văzătorul, Kapila Gautama, a devenit preceptorul lor; prin urmare, urmând gotra
guru-ului lor , ei au fost transformați din Kautsas în Gautamas; 23. Așa cum, deși frați și fii
ai aceluiași tată, Rama a devenit un Gârgya și Vâsubhadra un
Gautama prin faptul că era elevi ai diferiților guru.

134
 24. Și pe măsură ce și-au făcut o locuință umbrită de copaci de mica , acești descendenți
ai
rasei lui Iksvâku au ajuns să fie cunoscuți pe pământ ca Sâkyas.
25. Gautama și-a sărbătorit riturile cu aceeași utilizare ca și pentru propriul său clan, așa
cum a făcut-o văzătorul Bhârgava pentru tânărul Sagara în vremuri de mai târziu, 26. Și așa
cum a făcut Kanva pentru fiul lui éakuntalà, impetuosul Bharata, și ca și inspiratul Valmiki
pentru fii inspirați ai prințesei din Mithila.
27. Pădurea a asumat simultan gloria brahmanilor și a Ksatriyas, gloria păcii sacre prin
înțelept, a protecției prin eroii Ksatriya.
28. Într-o zi, pentru a-și stabili prosperitatea, înțeleptul a zburat în aer cu un borcan cu
apă și s-a adresat prinților: —
29. „Urmează-mă pas cu pas fără să treci dincolo de linia picăturilor care cad pe pământ
din acest borcan a cărui apă este inepuizabilă”.
30. Toți și-au plecat capetele în fața lui și, dând de acord, s-au urcat în carele lor
ornamentate la care erau înhămați cai iute.
31. Așa că călătorind în văzduh și urmat de ei în carele lor, el a stropit cu apă de-a lungul
hotarului pământului acelui schit.
32. După ce a așezat un spațiu ca o tablă de șah care era înfrumusețată de semne de
hotar, văzătorul a stat nemișcat și a spus prinților: —
33. „Când voi pleca în Rai, faceți voi un oraș pe acest pământ, în jurul căruia am
stropit cu apă și care este definit de calea roților voastre”.
34. Apoi, în decursul timpului, văzătorul a murit, iar acei eroi au rătăcit în tinerețea lor
nestăpânită, la fel de neîngrădiți ca elefanții neîmblânziți de ame.
35. Cu gărzi de piele apărându-și degetele, cu arcuri în mâini, cu tolbe puternice care
izbucnesc cu rachete și cu săgeți reglate, 36. Ei și-au testat priceperea pe elefanți și alte fiare
sălbatice în rivalitatea cu faptele dumnezeiești ale fiului Dusyantei, când el trăia în pădure.
37. Sihastrii, văzându-și caracterul natural la iveală pe măsură ce creșteau, ca la puii de
tigru, au părăsit acea pădure și s-au retras în Himalaya.
38. Atunci prinții, văzând acel schit gol de asceți și cu mintea goală (de durere), au fost
copleșiți de întristare și au oftat ca șerpii șuierând de furie.
39. Cu timpul, prin depozitul lor de merite, le-a venit prosperitatea și au obținut acolo
mari comori, care le-au fost arătate de cei învățați în astfel de chestiuni.
40. Aceste comori erau de multe feluri și abundente, ample pentru atingerea completă a
obiectelor religiei, bogăției și plăcerii și nu puteau fi pierdute de către dușmani.
41. Apoi, odată cu dobândirea acelei bogății și coacerea meritului lor, au întemeiat pe
acel loc un oraș maiestuos prin cunoștințele lor de urbanism, 42. Cu un șanț lat ca un râu, cu
o stradă principală dreaptă și magnifică și cu metereze aproape la fel de mari ca munții ca o
135
altă Girivraja, 43. Având un front echitabil de etaje superioare albe și bazaruri bine aranjate
și înconjurat de un șir de palate, ca o vale a Himalaya cu vârfuri fine ca turnuri de veghe albe
și bogății interioare multiple. și cuprinse de ținuturi înalte ca niște palate.
„Acolo i-au determinat pe brahmani, învățați în Vede și Vedânga și implicați în cele șase
ocupații (singura permise brahmanilor), să repete formulele pentru liniște și prosperitate.
45. Acolo, prin puterea lor regală, ei au condus la victorie forțele lor militare care au fost
folosite doar pentru a respinge atacatorii din acel ținut (și nu în agresiune).
46. Acolo și-au stabilit în condiții onorabile colegii lor de clan, care erau înzestrați cu
bună conduită și bogăție și care se respectau pe sine, circumspecți, curajoși și activi.
47. Ei au numit slujitori în funcție de deținerea diferitelor calități, cum ar fi înțelepciunea
de sfat, elocvența și curajul, în funcțiile corespunzătoare.
48. Orașul, fiind aglomerat de oameni bogați, bine ordonați, învățați și fără aroganță,
semăna cu Mandara care este înghesuită de
Kinnara care sunt posedați de bijuterii, rătăcesc pe munte, sunt pricepuți în arte (al cântecului
etc.) și să aibă zâmbete fermecătoare.
49. Acolo, cu inimile vesele, nerăbdători să-i mulțumească pe cetățeni, au făcut sălașuri
magnifice de faimă cunoscute sub numele de grădini.
50. Fără ordine din partea nimănui, ci doar datorită înțelepciunii lor depășite, au săpat în
toate direcțiile iazuri de lotus plăcute pline cu apă de o virtute preeminentă.
51. Și de jur împrejur pe drumuri și în crânguri au înființat cămine de odihnă,
fermecătoare, fine, splendide și prevăzute cu fântâni.
52. Orașul era aglomerat de elefanți, cai și care, dar nu era poluat sau dezordonat.
Bogăția nu a fost reținută de la cei aflați în nevoie de acolo și a adăpostit învățare și vigoare
bărbătească.
53. Era, ca să spunem așa, un „tezaur” al bogăției, un reședință al științelor, o întâlnire a
perfecțiunilor; iar focurile sacre ale curajului erau îngrijite acolo.
54. Era copacul de adăpostire al celor virtuoși, stațiunea celor îndurerați, scena pentru
disputanții învățați și terenul de pichet pentru oamenii puternici.
55. Acei eroi au împodobit acel oraș, minunea lumii, cu adunări, sărbători, daruri și
ceremonii religioase.
56. Și cum n-au perceput nicio taxă nedreptă, în scurt timp au umplut orașul de oameni
atunci.
57. Orașul se numea Kapilavâstu, pentru că l-au construit pe locul schitului văzului
Kapila.
58. După cum orașele situate pe schiturile Kakanda, Makanda și
Kusâmba sunt numite după ele, așa a fost numită după Kapila.

136
 59. Acești eroi asemănători Indra au protejat acest oraș cu curaj nobil, nu cu aroganță, și
astfel au dobândit glorie de parfum veșnic, ca faimoșii fii ai lui Yayàti.
60. Țara aceea, fiind lipsită de rege, era lipsită de strălucire sub acești fii rege, deși s-au
purtat ca stăpâni, așa cum cerul, când nu a răsărit luna, nu este strălucit de stele, deși
strălucesc cu miile. .
61. Deci, în devotamentul lor față de bătrânii lor, frații l-au consacrat acolo, ca
Àdityas Cel cu o mie de ochi din Rai, pe acel unul dintre ei J care era căpetenia lor în vârstă
și virtuți, la fel cum taurul de turmă este șef printre tauri de drept. de puterea lui.
62. Așa cum Indra guvernează Raiul cu Maruții în prezență, tot așa el a guvernat acel
tărâm cu suita lui de frați, fiind posedat de bună conduită, disciplină, politică înțeleaptă și
evlavie; și el a stăpânit acolo nu pentru îngăduința simțurilor, ci de dragul dreptății.

CANTO II. REGELE

1. . În timp, după aceea, în cursul succesiunii, tărâmul a trecut regelui
Suddhodana, ale cărui fapte erau curate, ale cărui simțuri erau supuse, 2. Care nu era atașat
de patimile lumești, care nu a fost făcut insolent prin accesarea la suveranitate, care nu i-a
disprețuit pe alții. din cauza prosperității sale, care nu a tremurat înaintea dușmanilor săi.
3. Puternic, hotărât, învățat în cunoștințele sfinte, înțelept, curajos, priceput în sfaturi,
statornic și milostiv, 4. Arătos, dar nu pretențios, curtenitor, totuși drept, curajos și totuși
îngăduitor, măiestr, dar fără aroganță, 5.
Fie provocat de dușmanii săi în luptă sau solicitat de prietenii săi, el nu era înapoiat în curaj
într-un caz sau în liberalitate în celălalt.
6. Nerăbdător să pășească pe calea dreptății parcursă de regii din vechime, el și-a imitat
strămoșii în purtare, dedicându-se, parcă, împărăției sale.
7. Datorită administrării sale excelente și protecției eficiente, supușii săi s-au odihnit
liniștiți, lipsiți de alarme, ca niște copii în poala taților lor.
8. Oricine i-a venit în ochi, fie cărturar, războinic sau om de înalt grad, a fost norocos în
afacerea lui.
9. Când i s-au dat sfaturi utile, deși neplacute, el a ascultat și nu a fost deranjat; și-a
amintit de cea mai mică acțiune făcută în folosul său, trecând peste rănile lui, oricât de multe
ar fi fost.
10. I-a favorizat pe cei care i se supuneau, a purtat război dușmanilor rasei sale, i-a
primit cu bunăvoință pe nefericiți, i-a oprit pe cei care s-au abătut de la cale (de drept).
11. În general, în stăpânirile sale, oamenii, imitându-i purtarea, se vedeau că acumulează
virtute, de parcă ar fi fost bogăție.

137
 12. A studiat tradiția religioasă supremă, nu a dat greș niciodată în forță, a dat daruri
celor merituoși, nu a comis niciun păcat.
13. S-a aderat cu perseverență la promisiunile sale, așa cum un cal bun suferă cu bucurie
jugul înălțat; pentru că nu și-a dorit viața nici măcar o clipă cu prețul căderii de la adevăr.
14. El a onorat pe cei înțelepți și a strălucit cu stăpânire de sine; ca luna din luna Âsvinei
era pe plac celor cultivati.
15. Prin înțelepciunea sa a obținut ceea ce era de folos în această lume și prin învățătura
sa a știut ce se potrivește pentru viitor; și-a păzit simțurile cu statornicie și supușii cu curaj.
16. El a luat de la cei necăjiți cauzele durerii lor și de la vrăjmașii săi faima lor puternică;
el a căpătat stăpânirea pământului prin politica sa și l-a acoperit cu faima lui uriașă.
17. Compasiunea, înnăscută în firea lui, s-a revărsat la vederea necazului și el nu și-a pus
în pericol faima prin lăcomie în dobândirea nedreaptă a bogățiilor.
18. Din devotament ferm față de prietenia cu cei care erau aliații săi prin prietenia
tradițională, el nu ar fi abătut, chiar și atunci când aceștia erau lipsiți de valoare, ci din milă
le-ar oferi bogăția lui în funcție de nevoile lor. — 19. Nu s-a atins de nimic să mănânce până
nu și-a săvârșit abluțiile și a dat prima porție oamenilor sfinți: nu a muls pământul nedrept,
ca o vacă însetată de lapte.
20. A împrăștiat oblația cu minge după regulă și nu s-a lăsat cuprins de mândria
stăpânirii; tocmai de dragul religiei și nu pentru a câștiga reputație și-a impregnat mintea cu
scripturile.
21. Nu i-a maltratat pe cei câțiva răufăcători, chiar și atunci când aceștia meritau o
pedeapsă cruntă, iar noblețea firii sale a fost de așa natură încât nu a disprețuit virtuțile unui
om bun, deși era dușmanul său.
22. . Prin frumusețea sa a atras, ca luna, privirea supușilor săi; a evitat să atingă
proprietățile altora de pe pământ, așa cum se evită să atingă un șarpe veninos de pe pământ.
23. Nicăieri în tărâmul său nu a avut cineva prilej să plângă rănirea din partea altora; căci
arcul din mâna lui promitea celor asupriţi siguranţă.
24. Ca să nu mai vorbim de cei care îi făceau plăcerea, chiar și de cei vinovați când s-au
smerit în fața lui, i-a privit cu un ochi benign și plin de cuvinte blânde.
25. Indiferent față de plăcerile senzuale, a studiat multe științe și, respectând legea
dreptății din epoca de aur, nu s-a abătut de la ea nici măcar la extremități.
26. El a crescut mereu în virtute și s-a bucurat de norocul prietenilor săi;
și-a pus încrederea în bătrâni și nu a intrat pe cărări joase de conduită.
27. Cu săgețile sale și-a liniștit vrăjmașii, cu virtuțile sale și-a bucurat rudele: nu și-a
îndemnat slujitorii cu punctele lor slabe și nici nu-și tulbură supușii cu impozite.
28. Întregul pământ a fost cultivat prin menținerea ordinii sale și a fost cucerit prin
eroismul său; și a înlăturat răufăcătorii nocturni prin administrarea sa luminată a justiției.
138
 29. Prin purtarea sa de văzător regal și-a făcut familia parfumată cu mirosul faimei și și-a
împrăștiat dușmanii cu curajul său, așa cum soarele împrăștie întunericul cu strălucirea lui.
30. A răspândit în străinătate renumele strămoșilor săi prin virtuțile potrivite unui fiu bun
și și-a bucurat supușii prin purtarea sa, ca un nor care îi bucură de ploaie.
31. Cu daruri continue și grozave, el i-a făcut pe brahmani să apese soma și, ținându-se
cu tărie de regula de aur a regalității, a făcut ca recoltele să crească în timpul potrivit.
32. El nu era plin de întrebări și nu ținea discursuri împotriva
Legii Dreptății și (justificând titlul de Cakravartin) i-a făcut pe alții să fie atrași de Lege, ca
și cum ar fi întors Roata (a Legii).
33. El nu a făcut pământul să plătească nimic dincolo de veniturile legale și doar soldații
săi aveau nevoie de eforturi pentru a reduce insolența dușmanilor săi.
34. El a făcut ca virtuțile sale să-și purifice din ce în ce mai mult rasa și, prin delimitarea
îndatoririlor tuturor claselor, nu a lăsat supușii să-i facă rău.
35. Un adorator neobosit la timpul potrivit, el a făcut ca terenul de sacrificiu să fie așezat
și, prin protecția sa, le-a permis brahmanilor să mediteze fără impedimente asupra
Absolutului.
36. În mod binevoitor, la timpul cuvenit, cu ceremonia cuvenită, el i-a făcut pe preoții săi
să măsoare soma ; prin sfințenia sa a doborât armata dușmanilor interni, iar prin curajul său
pe dușmanii săi externi.
37. Cel care cunoștea Legea supremă și-a impregnat supușii cu
Legea subtilă și îi făcea, prin percepția Legii, să locuiască în Paradis la momentul potrivit.
38. El nu a dat numirea niciunui om nedrept, oricât de priceput ar fi în situații de urgență,
și nici parțialitatea nu l-a determinat să avanseze un om incapabil doar pentru că era prieten.
39. Cu căldura curajului său, dușmanii mândri să fie făcuți în cenuşă și cu splendoarea
lui personală i-a rușinat; și a luminat pământul cu lumina arzătoare a faimei sale.
40. Faptul că a fost vreodată caritabil cu cei nevoiași se datora generozității, nu dorinței
de renume și, oricât de mare ar fi substanța darurilor sale, nu le-a blazonat în străinătate.
41. El nu a refuzat ajutorul cuiva care era în necaz și a venit la el să se refugieze, nici
măcar dacă era dușmanul lui, nici nu a devenit arogant în a-și birui dușmanii, oricât de
insolenți ar fi ei.
42. El nu a jignit niciodată regulile de cuviință din pasiune, ură sau frică și nu și-a
răsfățat simțurile, deși poseda obiectele plăcerii.
43. Nicio acțiune nepotrivită nu a fost observată la el în nicio ocazie și nici nu s-a aplecat
la vreo josnicie în treburile adversarului sau prietenului.
44. — A băut soma conform ritualului și și-a păzit faima așa cum se cuvenea; iar el a
repetat continuu Vedele și a respectat legea stabilită în ele.

139
 45. Acest rege invincibil al Sâkyasilor, căruia i-au fost supuși prinții vasali, a fost
înzestrat ca și Sakra cu aceste și alte virtuți rare.
46. Acum, în vremea aceea, locuitorii Raiului, fiind iubitori de dreptate și dornici să vadă
practicarea ei, au trecut peste regiunile lumii.
47. În timp ce aceia ale căror naturi erau informate cu dreptate rătăceau prin lume pentru
a se întreba despre neprihănirea ei, au văzut acel rege a cărui natură era neprihănită într-un
grad atât de înalt.
48. Atunci Bodhisattva, coborând pe pământ dintre zeii Tusita, a decis să se încarneze în
familia acelui monarh.
49. Acel rege asemănător zeului avea la acea vreme o regină pe nume Maya, care, ca și
zeița Mâyâ din Rai, era lipsită de viciile mâniei, ignoranței și înșelăciunii.
50. Apoi, la timpul potrivit, a văzut în vis un elefant alb cu șase colți, puternic ca
Airâvata, intrând în pântecele ei.
51. Brahmanii, pricepuți în interpretarea viselor, auzind acest vis, l-au explicat ca
prefigurand nașterea prințului care avea să fie stăpânit de slava măreției și dreptății.
52. La nașterea Ființei Supreme, al cărei scop a fost să pună capăt renașterii, pământul cu
munții lui tremura ca o corabie lovită de valuri.
53. O ploaie de flori, care nu se stingea în razele soarelui, a căzut din cer, de parcă
elefanții din Quarters ar fi scuturat copacii crângului
Citraratha cu trunchiurile lor.
54. Tobele au tunat în cer de parcă zeii furtunii ar fi în joc, soarele strălucea cu o
strălucire extremă și o briză de bun augur sufla.
55. Zeitățile Tusita și Suddhâvàsa s-au bucurat de respect față de
Legea sfântă și de simpatie față de creație.
56. Cel Suprem, purtătorul de stindard al binelui cel mai înalt, a atins culmea faimei și a
strălucit cu măreția calmului sfânt ca Legea Dreptății
în formă trupească.
57. Așa cum bastoanele de foc dau naștere focului, tot așa și regina mai tânără a născut
un fiu, pe nume Nanda, cauza bucuriei veșnice pentru familia sa.
58. Era lung în braț, cu pieptul adânc, cu umeri de leu și ochi de taur și, datorită formei
sale minunate, a fost numit „Târgul”.
59. El strălucea de o frumusețe plină de grație, precum luna Madhu la apus, precum luna
nouă care răsare sau ca zeul fără trup care se reîncarnează.
60. Regele i-a adus pe cei doi cu cea mai mare bucurie, la fel cum marea bogăție în
mâinile unui om bun duce la creșterea religiei și a plăcerii.
61. Acei doi fii buni au crescut în timp pentru bunăstarea lui, la fel cum religia și bogăția
cresc pentru prosperitatea unui om nobil, mare în întreprinderile sale.
140
 62. Regele Sâkyasului a strălucit între cei doi fii buni ai săi, ca
Țara de Mijloc afișată între Himalaya și Pâriyâtra.
63. Apoi, la vremea potrivită, cei doi prinți au fost inițiați și au învățat toate științele;
Nanda s-a răsfățat perpetuu cu plăcerea, dar Sarvârthasiddha nu a lăsat loc pasiunii.
64. Căci, văzând un om bătrân, un om bolnav și un cadavru, El a reflectat în suferința Sa
cât de ignorantă este lumea și, cu inima Sa plină de dezgust profund,
El nu a găsit nicio satisfacție în obiectele senzoriale; căci El dorea să distrugă imediat
pericolele nașterii și morții.
65. Fixându-și mintea în agitația Sa pentru a scăpa din renaștere și nemișcat de dorința
chiar și pentru cele mai bune dintre femei, când le vedea adormite, El s-a hotărât să meargă
în pădure și a plecat noaptea de la palatul regelui, ca o lebădă dintr-un lac. ale căror lotusuri
au fost închiriate bucăți.

CANTO III. TATHÀGATA

1. . Întâmpinând maiestuosul și sigur orașul Kapilavâstu, a cărui populație îi era devotată și
care era înghesuită de mase de cai, elefanți și care, El a pornit hotărât ca pădurea să practice
austerități .
2. Dar descoperind că înțelepții practicau austerități în conformitate cu diferite scripturi
și sub diferite reguli și că erau încă nenorociți de dorința de obiecte senzoriale, El a
concluzionat că nu există nicio certitudine în asceză și s-a întors.
3. Apoi, cu mintea îndreptată spre adevărul suprem, El s-a așezat la picioarele lui Arâda
care predica emanciparea și ale lui Udraka care ținea doctrina liniștii, dar i-a părăsit,
hotărând în discriminarea Sa a Căilor că ale lor nu erau cărările corecte.
4. După ce s-a gândit care dintre diferitele tradiții sacre din lume era cea mai înaltă și nu
a reușit să obțină cunoștințe exacte de la alții, El a intrat până la urmă în austerități extrem de
dificile.
5. Apoi, văzând că aceasta este o cale falsă, El a renunțat și la acel curs prelungit de
austeritate și, dându-și seama că sfera transei era cea mai înaltă, El a mâncat hrană aleasă
pentru a-și pregăti mintea pentru înțelegerea nemuririi.
6. Cu ochii larg întinși, mersul unui taur și brațele puternice, de aur, lungi cât un jug, El
s-a îndreptat spre un copac pipal în dorința Sa de a înțelege metoda supremă de a ajunge la
convingere.
7. Așezându-se acolo hotărât și la fel de neclintit în statornicia Sa ca regele munților, El a
biruit oștile înfricoșătoare ale Mara. Apoi El a ajuns la o înțelegere a stadiului sfânt, care nu
poate nici să treacă, nici să se piardă.

141
8. Locuitorii din Rai, a căror minte era îndreptată spre nemurire, aflând că El Își
împlinise sarcina, s-au bucurat cu o bucurie nemaipomenit de mare, dar curtea Mara era
doborâtă și tremura.
9. Pământul cu munții lui s-a zguduit, a suflat o adiere de bun augur, au sunat tobele
zeilor și a căzut ploaia de pe un cer fără nori.
10. Și după ce a ajuns la înțelegerea adevărului suprem, nevechin, El a pornit în mila Sa
atotcuprinzătoare către orașul înconjurat de Varanasi pentru a expune biruința veșnică asupra
morții.
11. Apoi, spre folosul lumii, Văzătorul a întors în adunarea 3 acolo Roata Legii, al cărei
centru este adevărul, ai cărui oameni sunt statornicia, vederile corecte și concentrarea mintală
și ale cărei spițe sunt rânduielile Regulii
.
12. — 13. Și explicând în detaliu, cu cele trei diviziuni ale sale și cele douăsprezece
afirmații separate, adevărul suprem patruplu, care este inegalabil, preeminent și
incontestabil, și anume: „Aceasta este suferința, aceasta este originea ei care constă în
persistența ființei active; aceasta este suprimarea ei și acesta este mijlocul', El l-a convertit în
primul rând la Kaundinya gotra.
14. Căci nu numai că El însuși a trecut peste potopul răului, care nu poate fi trecut cu
vade, ale cărui ape sunt determinanți ai existenței cu peștii necazurilor mintale și care este
agitat de valurile de mânie, de beție și de frică, dar
El a transportat și lumea peste tot.
15. Apoi, după ce a convertit mulțimi în Kâsi, Gaya și Girivraja, El a mers în adâncul
milei Sale în orașul Său strămoșesc pentru a-i aduce favoare.
16. Căci Gautama, apărând cu o formă minunată ca cea a soarelui răsărit, la fel cum
soarele risipește întunericul, a risipit întunericul ignoranței oamenilor, care erau devotați
obiectelor simțurilor și urmau căi multe și variate.
17. Apoi El l-a văzut în jurul Său pe Kapilavâstu, celebrat pentru extraordinara frumusețe
a locuințelor sale, curat în bogăție și gândire și înconjurat de păduri de bun augur, și totuși nu
era mai afectat de dorul după el decât dacă ar privi o pădure.
18. Căci El devenise eliberat de toate obstacolele fiind stăpânit în minte și stăpân pe
Sine, și asta, deși rudele, compatrioții, prietenii și posesiunile sunt pline de pericole de multe
feluri (pentru viața religioasă).
19. Dacă este primit cu cinste, El nu a simțit bucurie, sau dacă cu dispreț durere;
hotărât în minte, El era neclintit în egală măsură de amenințările cu violența sau de lux, de
plăcere sau de durere.
20. Atunci stăpânul pământului, auzind că Fiul său s-a întors ca un
Tathâgata, a plecat cu atâta grăbire în dorința lui de a-L vedea, încât puțini cai l-au urmat.
142
 21. Fericitul, văzându-l pe regele sosind astfel tremurând de speranță și pe restul
oamenilor cu fețele pline de lacrimi, a zburat în aer pentru a-i converti.
22. A mers în văzduh ca pe pământ, apoi S-a oprit și S-a așezat, apoi
S-a întins fără ezitare; El S-a împărțit în multe forme și apoi a devenit din nou una.
23. A mers pe apă ca pe uscat, a pătruns în pământ ca și când ar fi apă, apoi a vărsat
ploaia ca un nor pe cer și apoi a strălucit ca soarele proaspăt răsărit.
24. Concomitent arzind ca un foc și vărsând apă ca un nor și strălucind cu strălucirea
aurului rafinat, El semăna cu un nor glorios cu nuanțele apusului.
25. Privind în sus la El, ca la un stindard înălțat încins cu pâlcuri de aur și bijuterii,
regele a simțit un extaz inegalabil, iar mulțimea prosternată L-a adorat.
26. Așa că, văzând că prin măreția puterilor Sale supranaturale conducătorul oamenilor
era gata de convertire și că orășenii erau dispusi favorabil față de El, Învățătorul ia instruit în
Legea și Regula.
27. Atunci regele a obținut Primul rod pentru împlinirea Legii nemuritoare
și, în consecință, intrând în posesia Legii fără egal a Înțeleptului, s-a prosternat înaintea Lui
ca înaintea călăuzitorului său spiritual.
28. Atunci mulți tineri evlavioși nobili Sàkya, cu mințile pline de credință și temându-se
de suferințele nașterii și morții, precum taurii speriați de un incendiu de pădure, au adoptat
viața rătăcitoare.
29. Cei care, din respect pentru copiii sau părinții lor, nu au putut să-și părăsească casele,
s-au asumat să respecte restricțiile până la moarte și i-au păstrat din toată inima.
30. Chiar și cei, care erau obișnuiți să trăiască ucigând pe alții, au refuzat să rănească
orice creatură vie, chiar și pe cea mai neînsemnată; cu cât mai mult decât omul de familie
bună, mare virtute și milă a făcut-o vreodată? Cu atât mai mult cel care l-a slujit pe Înțelept.
31. Omul harnic, oricât de sărac, oricât de nerăbdător de disprețul celorlalți, la fel nu a
furat bunurile altora; căci s-a micşorat de la averea altora
ca de la un şarpe.
32. Și oricât de bogat ar fi un bărbat, oricât de tânăr, oricât de agitat în simțurile lui de
pasiune, nu s-a atins niciodată de soțiile altora; pentru că le socotea mai periculoase decât
focul.
33. Nimeni nu a spus ceea ce este neadevărat sau, dacă este adevărat, este neplăcut.
Nimeni nu a vorbit lucruri lin care erau în dezavantajul altora. Vorbeau doar în avantajul
celorlalți, evitând calomniile.
34. Și nimeni nu era lacom în minte și nici nu-și lăsa gândurile să poftească bunurile
altora. Omul bun, considerând că plăcerile lumii nu sunt decât tristețe, s-a comportat acolo ca
și cum ar fi deja pe deplin mulțumit (fără a recurge la ele).

143
 35. De asemenea, toată lumea a fost plină de compasiune și nici măcar nu s-a gândit să-i
rănească pe alții. Căci ei se priveau reciproc, așa cum ar fi părinții, copiii sau prietenii lor.
36. Și au înțeles doctrina sănătoasă că Actul își va aduce roadele predestinate în viitor, că
face acest lucru în prezent și că a făcut-o în trecut și că locul renașterii în lume este
determinat de aceasta.
37. Astfel, din încrederea în Înțelept, ei au urmat comportamentul înzecit, care este
puternic și bun în cel mai înalt grad, deși din decadența epocii oamenii au fost puțin înclinați
spre virtute.
38. Și nimeni acolo nu a dorit să obțină prin aceste virtuți o revenire la existență într-o
stare oricât de fericită; căci, înțelegând toată existența ca fiind rea, ei au acționat astfel încât
să aducă încetarea existenței, nu renașterea.
39. Gospodarii chiar erau liberi de întrebări și aveau păreri cele mai înalte și mai pure;
căci mulți au intrat în Pârâu și unii au redus pasiunea la minimum.
40. Oricine se ocupase acolo doar de obiectele simțurilor, care sunt echivalente cu
distrugerea, trăia acum bucurându-se de milostenie, de Regula și de abstinență și nu s-a
abătut niciodată de la calea cea dreaptă.
41. Nimeni nu a experimentat nici un pericol de la sine, de la alții sau de la soartă;
oamenii se bucurau acolo ca în epoca de aur a lui Manu, în fericire, belșug și virtute.
42. Astfel, orașul era vesel și lipsit de epidemii sau dezastre, ca și orașul Kuru, Raghu
sau Püru, cu marele Văzător lipsit de pasiune care locuia acolo pentru fericirea lor ca ghid
către siguranță.

CANTO IV. TACIMUL SOȚIEI

Dar Nanda a rămas în
palatul său cu amanta sa, absorbit de dragoste, deși Înțeleptul expunea
Legea acolo, iar rudele lui își dovedesc respectul față de Lege.
2. Pentru că era vrednic de dragoste, el a trăit cu amanta lui ca un dracu cu perechea ei și,
din cauza prezenței ei, nu a dat nicio atenție (cultului) lui Vaisravană și
Sakra, cu atât mai puțin Legii.
3. Trei au fost numele pe care le-a purtat, Sundari pentru măreția și frumusețea ei,
Mâninï pentru încăpățânarea și mândria ei și Bhâminï pentru frumusețea ei extremă în
dragoste și spiritul ei.
4. Un iaz foarte lotus în formă de femeie cu râsul ei pentru lebede, ochii ei pentru albine
și sânii ei umflați pentru mugurii de lotus răscoale, ea a strălucit cu atât mai mult prin
asociere cu Nanda care, fiind născută în dinastia solară, reprezenta soarele răsărit din
Muntele de Est.
5. Căci în lumea omenirii, atunci Sundari nu avea un egal între femei sau
Nanda între bărbați pentru frumusețea lor captivantă și, corespunzător ei, pentru purtarea lor.
144
 6. Păreau ca produse de Creator pentru a-i depăși pe muritori fără a ajunge la înfățișarea
zeilor; căci ea era ca o divinitate rătăcită în grădina Nandanei, în timp ce Nanda era cauza de
bucurie pentru familia lui.
7. Dacă Nanda nu ar fi câștigat Sundari sau dacă ea din sprâncene arcuite nu ar fi fost
unită cu el, cei doi nu ar fi reușit cu siguranță să atingă perfecțiunea frumuseții, precum
noaptea și luna dacă ar fi lipsiți unul de celălalt.
8. Cei doi zbârneau orbește împreună, de parcă ar fi fost o țintă pentru Dumnezeul
Iubirii și al Rati, sau un cuib pentru a ține Încântare și Bucurie sau vase pentru Plăcere și
Satisfacție.

9. Perechea s-a atras reciproc, cu ochii angajați doar în a se uita unul la celălalt, cu
mintea concentrată doar pe conversația celuilalt și cu vopseaua corporală ștearsă de
îmbrățișările lor reciproce.
10. S-au îmbrăcat și au strălucit împreună de parcă s-ar provoca unul pe altul cu gloria
frumuseții lor, ca o Kimpurusa și un Kinnari care stăteau lângă un torent de munte cu
devotament iubitor.
11. Perechea și-a adus extaz unul altuia odată cu creșterea pasiunii lor reciproce și în
intervalele de epuizare s-au îmbătat sportiv unul pe celălalt prin înviorare reciprocă.
12. Odată a acoperit-o cu podoabe, nu că ar trebui să fie împodobită, ci pur și simplu
pentru a o servi; căci era atât de împodobită de frumuseţea ei, încât era mai degrabă podoaba
podoabelor ei.
13. Apoi și-a pus oglinda în mâna iubitului ei, spunând: „Tine asta în fața mea, în timp
ce mă pictez”, iar el a ridicat-o.
14. Apoi, uitându-se la mustața soțului ei, și-a pictat în mod asemănător propria față, pe
care Nanda a respirat intenționat pe oglindă.
15. Ea râse în interior în mintea ei de șmecheria jucăușă și obraznicia domnului ei, dar,
prefăcându-se că este supărată pe el, și-a încrețit fruntea și s-a încruntat la el.
16. Și a aruncat cu mâna stângă, langudă de pasiune, lotusul de la ureche pe umărul lui și
i-a frecat bețișonul de vopsea pe care îl folosea în sus și în jos pe față, în timp ce ochii lui
erau pe jumătate închiși.
17. Apoi Nanda a prefăcut groază și s-a prosternat cu capul la picioarele ei asemănătoare
unui lotus, care erau înconjurate de gleznele tremurătoare și ale căror degete străluceau de
strălucirea unghiilor.
18. Cu capul aruncând privirea peste floarea căzută de lângă masa de aur, el a apărut
apoi, în timp ce și-a împăcat stăpâna, ca un copac naga prăbușit de vânt de la povara lui
excesivă de flori pe șina de aur.

145
 19. Ea l-a strâns cu brațele, astfel încât șirurile de perle s-au desprins din sânii ei și l-a
ridicat. — Ce privelişte eşti! spuse ea și râse în hohote, cu cerceii atârnându-i pe față.
20. Privind apoi în repetate rânduri chipul soțului ei care avea oglinda în mână, ea și-a
completat pictura pe obraz, a cărui suprafață era umedă de frunza de tamâlă .
21. Fața ei părea ca un lotus cu frunza de tamala pentru iarba ei de apă, buzele ei roșii
închise pentru vârful în flăcări și ochii ei lungi și strălucitori pentru albinele așezate pe ea.
22. Apoi Nanda a ținut respectuos oglinda care era martoră la decorarea ei (prin reflexia
ei) și, întorcându-și ochii într-o parte pentru a vedea vopseaua, a văzut chipul răutăcios al
amantei sale.
23. În timp ce Nanda se uita astfel la fața iubitei sale pe care liniile de vopsea au fost
frecate la capăt de cerceii ei, astfel încât să semene cu un lotus apăsat de o pasăre Kar
andava , el a devenit o sursă și mai mare de încântare pentru ea.
24. În timp ce Nanda se bucura astfel în interiorul palatului său, care era ca un palat al
zeilor, Tathagata, al cărui timp pentru cerșit venise, a intrat în casa lui în căutare de pomană.
25. El a stat în casa fratelui Său, așa cum ar fi făcut-o în orice altă casă, cu privirea
abătută și fără a cere milostenie; apoi, deoarece neglijența slujitorilor a dus la El să nu
primească nimic, El a plecat din nou.
26. Căci o femeie bătea cu unguent, alta parfuma haine, alta pregătea baia, iar altele
împleteau ghirlande cu miros dulce.
27. Prin urmare, nici una dintre tinerele din acea casă nu l-a văzut pe Buddha, deoarece
erau ocupate cu grijă pentru distracția stăpânului lor, sau așa
credea cu siguranță Buddha.
28. Dar o femeie, care era în vârful casei, și-a întors ochii spre fereastră și l-a văzut pe
Cel Binecuvântat plecând ca soarele arzător ieșind din inima unui nor.
29. Având în vedere reverența stăpânului ei față de Sfânt și din cauza devotamentului ei
față de El și a adorației Lui, ea a stat în fața lui Nanda să-i spună și la porunca lui a vorbit:
30. „Sfinția Sa Guru a intrat în casa noastră, probabil ca să ne facă o favoare. , dar nu a reușit
să obțină pomană sau vorbire cu cineva sau un scaun; așa că El pleacă din nou ca dintr-o
pădure nelocuită’.
31. Auzind că marele Văzător a intrat în casa lui și a plecat din nou fără să primească: un
bun venit, a început astfel încât să semene în agitația frumoaselor sale podoabe, haine și
ghirlande cu un pom al Paradisului zguduit de vânt.
32. . Apoi, unindu-și mâinile ca un boboc de lotus și ridicându-le la cap, i-a cerut iubitei
lui permisiunea de a pleca, spunând: „Vreau să merg și să-i fac reverență Guru
; te rog da-mi permisiunea pentru asta'.
33. Ea l-a strâns tremurând, ca un târâtor răscolit de vânt se strânge ca un copac âlă și,
privindu-l cu ochii peste cap, înotând în lacrimi, i-a spus cu un oftat lung: — 34. „Nu se
146
cuvine să te împiedic să te împiedic. în îndeplinirea datoriei tale să mergi să-l vezi pe Guru.
Du-te, milord, dar întoarce-te repede înainte ca vopseaua să se usuce.
35. Dacă, totuși, amânați mai mult, vă voi aplica o pedeapsă grea; pe când adormi, te voi
trezi în mod repetat, bătându-te cu sânii mei și voi refuza să-ți vorbesc.
36. Dar dacă te întorci repede la mine înainte ca vopseaua să se usuce, te voi îmbrățișa
cu brațele mele neîmpodobite, cu unguentul încă ud pe ele.
37. Ea i-a vorbit cu voce nesigură și l-a îmbrățișat; iar el a răspuns:
„Aşa voi face. Lasă-mă să plec, crud, înainte ca Guru să plece prea departe'.
38. Apoi l-a eliberat de brațele ei care erau acoperite cu pastă de lemn de santal din sânii
ei, dar nu l-a lăsat să treacă în minte. Și-a scos hainele potrivite pentru dragoste: pe care le
purta și și-a luat aspectul potrivit pentru a oferi ospitalitate.
39. Cu ochii pietroși și întunecați din cauza chibzuirii, ea și-a privit iubitul plecând, la fel
cum o cerbă cu urechile ciulite și cu privirea sălbatică și iarba care îi cade din gură privește
cerbul rătăcindu-se.
40. Dar Nanda s-au grăbit să înceapă cu mintea atrasă de dorința de a-l vedea pe Înțelept
și, în același timp, s-au dus încet cu privirea întoarsă, privind-o așa cum un elefant-taur se
uită la un elefant-vacă sportiv.
41. Privind cu o privire piezișă la Sundari, care, cu talia ei zveltă și sânii și coapsele
umflate, semăna cu o fisură aurie a unui munte cu interiorul îngust și pinteni de fiecare parte
acoperiți cu nor înclinat, nu se putea mulțumi să se uite mai mult decât dacă ar fi au băut apă
dintr-o mână.
42. Evlavia pentru Buddha l-a atras înainte, dragostea pentru soția lui l-a atras din nou
înapoi; din nehotărâre nici nu s-a îndepărtat, nici nu a stat pe loc, ca o gâscă regală apăsând
înainte pe valuri.
43. Dar, după ce i-a ieșit din vedere, a coborât repede de pe acoperișul palatului; apoi
auzind clinchetul gleznelor ei, el zăbovi din nou, strâns în inimă.
44. — Reținut de pasiunea iubirii sale și tras în față de înclinația lui pentru Lege, a mers
mai departe fără tragere de inimă, pe jumătate întors ca o barcă pe un râu care merge
împotriva pârâului.
45. Apoi a ieșit cu pași lungi, gândindu-se „Poate că Guru a plecat deja” și „Poate că
reușesc să-mi îmbrățișez amanta, ale cărei excelențe sunt atât de iubitoare, în timp ce
vopseaua este încă umedă”.
46. Apoi l-a văzut pe drum pe Dasabala, Care era venerat ca Tathàgata și era liber de
aroganță chiar și în orașul tatălui Său, oprindu-se și salutat din toate părțile, ca steagul Indrei
când flutură într-o procesiune și este venerat.

147
CANTO V. INIȚIEREA NANDEI
Apoi Sâkyas, descălecând de pe cai, care și elefanți și îmbrăcându-se după averea lor, s-au
închinat cu evlavie Marelui Înțelept, ca și negustorii din marile lor magazine.
2. Unii, cinstiți de El, L-au urmat o clipă, alții, după ce s-au închinat, au plecat sub
stresul treburilor lor, în timp ce alții stăteau în locuințele lor cu mâinile strânse de adorație și
cu ochii absorbiți de privire.
3. Apoi, Buddha a mers mai departe, despicand marele curent de oameni devotati de
acolo pe drumul regal cu la fel de mult ca si cum ar intra in cursul unui rau la inceputul
ploilor.
4. Astfel, Nanda nu a putut să se închine Tathâgata din cauza nobililor care se
înghesuiau să-L salute pe drum, dar el s-a bucurat de exaltarea Guru.
5. Apoi, când Cel Binecuvântat dorea să fie eliberat de propria Sa urmărire pe drum,
păstrând în același timp devotamentul celor care urmau alte crezuri și dorea să o apuce pe
Nanda care se întorcea spre casă, El a luat un alt drum.
6. Apoi, Cel Care cunoștea Calea cea bună și a Cărui minte ajunsese la discriminare a
intrat pe o alee singuratică, iar Nanda, mergând în față, s-a închinat înaintea Conducătoarei
Cel mai de seamă, Care (în ecuanimitatea Sa) nu a fost atins de sentimentul de încântare.
7. În timp ce mergea încet și cu respect, cu un umăr acoperit de șal și corpul pe jumătate
plecat, cu mâinile strânse în jos și cu ochii în sus, a rostit acest discurs cu suspine: — 8. „Am
auzit când eram pe acoperiș că Sfinția ne onorase cu o vizită, așa că am venit grăbindu-mă în
mânia mea cu (neglijența) marelui meu gospodărie (de slujitori).

9. De aceea cu bunăvoință, Iubitorule de virtuoși, Cel mai bun dintre mendicanti, din
milă pentru mine să treacă vremea Tău de a căuta pomană în casa noastră; căci soarele este
pe cale să ajungă în centrul firmamentului, amintindu-şi parcă că este timpul (pentru masa de
prânz).'
10. Așa că i s-a adresat cu umilință, cu ochi care Îl priveau plini de afecțiune și evlavie;
dar Cel Binecuvântat a făcut un semn pentru a arăta că nu a simțit nevoie de mâncare.
11. Apoi s-a închinat către Înțelept și s-a hotărât să plece acasă, dar Fericitul
, al cărui ochi era ca o petală de lotus, l-a cinstit dându-i bolul lui de cerșit.
12. Apoi, cu evlavie, cu mâini asemănătoare lotusului, care se potriveau mai bine să țină
arcul, a luat vasul Vasului Incomparabil, Care l-a dat (nu pentru pomană, ci) pentru ca
roadele să fie obținute în lume.
13. Dar Nanda s-a întors, deodată conștientă că Fericitul era atent la altceva și nu era
interesat de el, și a părăsit drumul pentru a merge acasă, deși avea bolul în mână, ținându-și
ochii pe Înțelept.

148
 14. Apoi, când Nanda, deși încă ținea castronul, a vrut să meargă acasă din dragoste
pentru soția sa, Înțeleptul l-a încurcat blocând intrarea în stradă.
15. Căci Înțeleptul a perceput că cunoașterea, originea mântuirii, era slabă în Nanda, că
patima păcatelor era aprigă în el și că era înclinat spre păcate și îngăduințe senzuale; de aceea
El l-a silit să urmeze.
16. Păcatele sunt clasificate în două categorii, la fel și mijloacele de purificare, și anume
aceea în care un om, în care impulsul intern este puternic, este dependent de sine și cel în
care un om, pentru care condițiile externe sunt de cea mai mare parte a greutății, depinde de
agenția externă.
17. Căci cel în care impulsul este puternic obține mântuirea fără dificultate imediat după
primirea unui stimul, dar cel a cărui înțelegere este susceptibilă doar de condițiile exterioare
obține mântuirea cu greu și numai prin dependența de altul.
18. Și Nanda, a cărei minte era susceptibilă doar la condițiile exterioare, s-a identificat cu
oricine s-a adresat pentru sprijin; de aceea Înțeleptul a făcut acest efort pentru a-l scoate din
mlaștina iubirii.
19. Dar Nanda, zvârcolindu-se de durere, l-a urmat pe Guru încet și neputincios,
gândindu-se la chipul soției sale, cu ochii care îl urmăreau neliniștiți și cu vopseaua încă udă.
20. Atunci Văzătorul l-a condus, care suferise asalturile sezonului primăverii și căruia îi
erau dragi ghirlande și șiruri de mărgăritare, la mănăstirea, faimoasă ca terenul plăcerii al
cunoașterii, în care plăcerea în femei a fost distrusă.
21. Atunci Cel Milostiv, socotindu-i o clipă nenorocirea și făcându-l milă, i-a mângâiat
capul cu mâna, a cărei palmă purta semnul roții, și i-a vorbit astfel: —
22. „Prietene, hotărăște-te să lucrezi pentru liniște în ziua în care sosește înfricoșătoarea
Moarte; căci Moartea este prezentă în toate ocaziile și ucide cu orice fel de atac.
23. Înfrânează-ți mintea neliniștită de plăcerea nesubstanțială a iubirii, a cărei bucurie
este împărtășită cu alții (care ți-ar putea fura de ea) și care este (iluzorie)
ca un vis; căci lumea nu mai ajunge la sațietate cu dragostea decât un foc, avântat de vânt, cu
daruri.
24. Bogățiile credinței sunt cea mai bună dintre toate bogățiile, gustul înțelepciunii este
cel mai satisfăcător dintre toate gusturile, bucuria interioară este principala tuturor bucuriilor
și să te bucuri de cunoașterea intelectuală este cea mai dureroasă dintre toate plăcerile.
25. Cel care vorbește ceea ce este avantajos este cel mai bun dintre prieteni, efortul
îndreptat către dreptate este cea mai merituoasă dintre toate ostenelile, munca pentru
cunoaștere este cea mai înaltă dintre acțiuni; ce se câștigă acceptând sclavia simțurilor?
26. Alegeți atunci bucuria sigură, veșnică, sfântă a liniștii, care este liberă de frică,
suferință și întristare, care nu depinde de alții și nu poate fi luată de ei; la ce folosește
suferința calamității de dragul obiectelor simțurilor?
149
 27. Bătrânețea nu are egal în a lua frumusețea oamenilor, nicio calamitate din lume nu
este egală cu boala, nici un pericol pe pământ nu egalează moartea; totuși trebuie să treci pe
aceste trei indiferent dacă vrei sau nu.
28. Nu există nicio legătură egală cu afecțiunea, nici un flux distructiv egal cu dorința,
niciun foc egal cu focul iubirii; dacă acestea trei nu ar exista, fericirea ar fi a ta.
29. Este cert că separarea de cei dragi trebuie să aibă loc, prin urmare durerea este o
experiență inevitabilă, iar frenezia durerii a făcut chiar și pe alți văzători regali să-și piardă
neputincioși stăpânirea de sine.
30. Încinge-te deci cu armura înțelepciunii, căci săgețile durerii sunt neputincioase
împotriva omului înzestrat cu răbdare; și aprinde-ți curajul de a pune capăt existenței, așa
cum ai aprinde un foc mic pentru a arde un morman mare de iarbă.
31. Așa cum niciun om priceput, care ia în mână ierburi de protecție, nu este mușcat de
un șarpe, tot așa cel care a atins indiferența și a cucerit iluzia lumii nu este mușcat de șarpele
durerii.
32. Practicând yoga și ajungând la adevărul suprem, un om rămâne neuimit în ceasul
morții, ca un războinic care se străduiește pentru biruință în luptă și care, încins cu ham și
având un arc bun, este priceput în folosirea armelor”.
33. Astfel, Tathàgata Care are milă de toate ființele i s-a adresat, iar
Nanda i-a răspuns Celui Binecuvântat, cu voce îndrăzneață, dar cu inima scufundată: „Foarte
bine”.
34. Atunci marele Văzător, cu inima plină de bunăvoință, dorind să-l salveze din starea
de necugetare și socotindu-l acum a fi un vas al cunoașterii, a spus „Ànanda, inițiază-l pe
Nanda în viața mendicantului, pentru a-l aduce la liniște”. .
35. Atunci înțeleptul Vaideha i-a spus lui Nanda care plângea în minte:
„Vino aici”; apoi Nanda mergând încet la el a spus: „Nu voi deveni mendicant”.
36. În acest sens, înțeleptul Vaideha, auzind intenția lui Nanda, ia spus-o lui Buddha;
Marele Înțelept, aflând și de la el despre starea de spirit a Nandei, îi vorbi din nou acestuia
din urmă: —
37. „Eu, bătrânul tău, am devenit un mendicant, frații tăi M-au urmat în aceasta și vezi că
rudele noștri care nu și-au părăsit casele și-au făcut jurăminte; ești, așadar, care nu te-ai
cucerit pe tine însuți, experimentând satisfacție în mintea ta sau nu?
38. Cu siguranță ați uitat de văzătorii regali, care au adoptat cu bucurie viața de pădure,
vărsând patimile, pasionați doar de liniște și deci neprinse de patimile mizerabile.
39. Din nou, când te gândești la relele vieții unui gospodar și percepi liniștea sufletească
pe care o dobândești abandonând-o, cum poți refuza să-ți părăsești casa? Numai omul aflat în
pragul morții ar refuza să părăsească o țară afectată de ciumă; de ce sa-l imit?

150
 40. Cum poți să fii atât de devotat sălbăticiei ciclului existenței și să nu vrei să mergi pe
calea sfântă când picioarele tale au fost puse chiar pe acel drum?
Ești ca un călător despărțit de rulota lui, care nu dorește să ia drumul cel bun, nici măcar
atunci când este pus pe el.
41. Numai omul care s-ar culca să doarmă într-o casă peste tot în flăcări și ar fi atât de
prost încât să nu o părăsească, ar rămâne nepăsător în lumea care se arde în focul Morții cu
flăcările bolii și ale bătrâneții.
42. Trebuie deplâns acel om care, deși Moartea stă peste el cu plasa fatală, rămâne totuși
nepăsător și pervers în minte, ca un om condamnat la moarte care este beat și râde și
bolborosește pe drumul spre rug.
43. Întrucât regii și șefii de case au plecat, merg și vor merge (în pădure), părăsind
relațiile și posesiunile lor, de ce să ai atât de multă atenție pentru unirea trecătoare cu cei
dragi?
„. — Nu percep nimic plăcut în care prin schimbarea ei de stare să nu apară suferința.
Văzând, așadar, că atașamentul față de orice obiect este deplasat, este la fel de deplasat să te
întristezi din cauza pierderii lui.
45. Deci, prietene, înțelege că această lume este instabilă, o simplă fantasmagorie,
spectacolul caleidoscopic al unui magician. Renunță la capcana amăgirii, și anume amanta
ta, dacă intenția ta este să tai prin capcana suferinței.
46. Este mai bine să iei mâncare neplăcută, care asigură binele cuiva, decât mâncarea
savuroasă care nu este de acord cu cineva. De aceea vă îndemn pe o cale care, deși neplăcută,
este sfântă și curată.
47. Așa cum doica unui copil îl ține ferm pentru a scoate un bulgăre de pământ pe care l-
a pus în gură, tot așa, într-adevăr, în dorința Mea de a scoate săgetul pasiunii, ți-am vorbit
aspru pentru binele tău.
48. Așa cum un medic obligă un pacient să ia medicamente, deși este neplăcut la gust, tot
așa, deși ceea ce ți-am spus este respingător pentru tine, totuși este favorabil pentru binele
tău și este în folosul tău.
49. Dedică-ți mintea atunci binelui cel mai înalt, atâta timp cât durează acest moment
favorabil, atâta timp cât Moartea nu vine la tine și atâta timp cât tinerețea îți permite să faci
Yoga”.
50. Astfel, Învățătorul, Cel Binevoitor și Compasiv, s-a adresat
lui Nanda, care i-a spus: „Voi face, Doamne, tot ce spui, conform poruncilor Tale”.
51. Atunci înțeleptul din Videha, luându-l, l-a ținut strâns și l-a condus în ciuda reticenței
sale și a avut norocul părului său frumos despărțit de umbrela regală a capului; și în tot acest
timp ochii i se revărsară de lacrimi.

151
 52. Așa că fața lui, acoperită de lacrimi și înclinată în timp ce părul îi era alungat,
semăna cu un lotus într-un iaz cu vârful tulpinii îndoit când este îmbibat cu apă de ploaie.
53. Apoi Nanda, îmbrăcată în haine de culoarea jalnică a scoarței de copac galben-ocru
și descurajată ca un elefant proaspăt capturat, a apărut ca luna plină care intră în două
săptămâni întunecate la sfârșitul nopții și s-a scăldat în razele soarelui răsărit.
CANTO VI. DISPERAREA LUI SUNDARl
1. . Consternat atunci, cu stăpânul ei purtat de respectul pentru fratele său mai mare și cu extazul
ei dispărut, Sundari a rămas în același loc pe acoperișul palatului, dar nu mai părea la fel.
2. Lăsându-și sânii de fereastră în așteptarea revenirii stăpânului ei, ea se aplecă de pe
acoperișul palatului privind spre poartă, în timp ce cerceii îi atârnau pe față.
3. Cu colierele ei de perle atârnând și sforile legănându-se, în timp ce se apleca din
foișor, semăna cu niște Apsaras drăguțe care își priveau iubitul căzând din conacul ceresc la
epuizarea meritului pe care-l dobândise prin austerități.
4. Stătea în picioare, bănuindu-și greșit pe stăpânul ei, cu fruntea picurând de neliniște,
vopseaua de pe față absorbită de suspinele ei și ochii neliniștiți de gândire.
5. Apoi, din cauza oboselii de a sta atât de mult în picioare, ea a căzut, în timp ce stătea
în picioare, pe canapea și s-a întins peste ea, cu colierele împrăștiate și picioarele atârnând pe
jumătate de papuci.
6. Pe aceasta dintre femei, neputând suporta vederea durerii și a lacrimilor ei, a izbucnit
brusc în plâns și a bătut tamburele cu picioarele pe scara palatului.
7. De îndată ce a auzit zgomotul pe care femeia îl făcea pe scări, Sundari a sărit repede
din nou și a încântat, încă o dată transportată de extaz; căci credea că iubitul ei s-a întors.
8. S-a repezit la capul scării, indiferent de bucuria ei de capătul mantalei care căzuse jos,
și sperie porumbeii de pe țiglele acoperișului cu sunetul gleznelor.

9. Dezamăgită văzând doar femeia, a oftat și s-a întors pe canapea și, cu fața palidă, a
devenit toată slăbită ca cerul la apropierea iernii când luna devine palidă.
10. Întristată că nu și-a văzut stăpânul și aprinsă de dragoste și mânie, s-a așezat cu fața
sprijinită pe o mână și a coborât în râul grijii a cărui apă este durere.
11. Acea rivală a lotusului, chipul ei, a apărut, în timp ce se sprijinea pe mâna ei colorată
în roșu ca un mugur, ca un lotus aplecat peste reflexia unui lotus în apă.
12. Răsturnând totul în felul ei feminin, adevărata stare de lucruri nu i-a trecut niciodată
prin minte că, deși afecțiunea soțului ei pentru ea era bine dovedită și deși îi era încă devotat,
el se îndreptase către Lege; şi închipuindu-şi tot felul de lucruri, ea a scos multe lamentări:
— 5 — 13. „Iubitul meu a promis că se va întoarce înainte ca vopseaua să se usuce pe mine;
de ce atunci este el, de obicei atât de credincios cuvântului său, atât de necredincios lui
astăzi?
152
 14. El este nobil, virtuos, plin de compasiune, mereu temut de mine, foarte politicos.
De unde această schimbare de sentiment, necunoscută până acum? Din aversiune din partea
lui? Dintr-o infracțiune de-a mea?
15. Iubitul meu este atât de îndrăgostit de dragoste și atât de afectuos cu mine, încât cu
siguranță inima lui s-a înstrăinat; căci în afară de asta, dacă pasiunea lui pentru mine ar fi
continuat, cu siguranță s-ar fi întors în împlinirea dorințelor mele.
16. Iubitul meu trebuie să fi văzut atunci cu siguranță pe altcineva superior mie în
frumusețe și sentiment; căci, liniștindu-mă astfel inutil, a plecat, părăsindu-mă pe mine, care
sunt atât de atașată de el.
17. Cât despre devotamentul lui față de Buddha despre care vorbea, aceasta a fost doar o
scuză pentru a pleca de lângă mine; căci, dacă ar fi crezut în Înțelept, cu siguranță i-ar fi fost
la fel de frică de falsitate ca și de înfricoșătoarea Moarte.
18. Dacă, când ținea oglinda ca să mă servesc în timp ce m-am decorat, el se gândea la
altcineva și dacă acum ține oglinda pentru altcineva, bravo iubirii lui volubile!
19. Femeile care nu doresc să îndure o astfel de durere nu ar trebui să aibă încredere
niciodată în bărbați.
Cum poate cineva să împace într-o clipă mulțumirea lui anterioară pentru mine și părăsirea
lui actuală de mine, ca orice om josnic?
20. Așa că a vorbit și mai mult, s-a despărțit de iubitul ei și a bănuit ceva sau altul în el;
iar femeia care aștepta, urcându-se grăbită la foișor, îi vorbi astfel cu lacrimi: —
21. „Ești prea suspicios și judeci greșit iubitul tău, care nu ți-a greșit niciodată, deși este
tânăr, frumos și înzestrat cu farmec, avere și naștere înaltă.
22. Nu da vina, stăpână, pe stăpânul tău iubit, care este vrednic de afecțiune și a acționat
vreodată din dragoste față de tine. El nu se uită niciodată la nicio femeie în afară de tine, ca
la dracul roșu cu perechea lui.
23. Dar cel a cărui singură dorință este să locuiască acasă de dragul tău, care dorește să
trăiască doar pentru a-ți face plăcere, a fost, așa se spune, inițiat cu chipul curgând lacrimi în
viața mendicantului de către fratele său nobil, Tathàgata.
24. Apoi, auzind ce s-a întâmplat cu soțul ei, ea a sărit îndată tremurând și, aruncându-și
brațele în aer, a țipat tare ca un elefant-vacă lovit în inimă cu o săgetă otrăvită.
25. Cu ochii înroșiți de unguentul lacrimilor și trupul zvelt zdruncinat de angoasă, ea a
căzut jos, rupându-și și împrăștiindu-și funii de perle, ca crenga unui mango care se rupe din
greutatea excesivă a fructului său.
26. Purtând haine de culoarea lotusului, cu fața de lotus și cu ochii lungi ca petala unui
lotus, de culoarea lotusului ca o (statuie) Laksmi căzută fără lotusul ei, s-a ofilit ca o
ghirlandă de lotus la soare.

153
 27. Și reflectând mereu la virtuțile stăpânului ei, ea ofta adânci și leșina; își aruncă
antebrațele, depozitarii podoabelor glorioase și degetele ei înroșite.
28. „Nu am nevoie acum de ornamente, așa că spun că le-a aruncat în toate direcțiile. În
timp ce stătea întinsă fără ornamente, arăta ca un târâtor cu ciorchinii de flori rupti.
29. Ea a îmbrățișat oglinda cu mâner de aur, spunând „A fost ținută de iubitul meu
pentru mine” și, parcă supărată, și-a frecat energic obrajii, pe care frunzele de tamală
fuseseră dispuse cu atâta greutate.
30. Ea a gemut ca o rață când partenerul ei i s-a rupt vârful aripii de un șoim și s-a luptat
așa cum ar fi (cu gemetele ei) cu porumbeii de pe acoperișul palatului, când gâtlejul le
zvâcnește de guturat.
31. Deși stătea întinsă pe o canapea costisitoare, care era acoperită cu covoare moi
multicolore și decorată cu beril și diamante și avea picioare de aur, ea s-a zvârcolit și nu a
putut obține nicio ușurare.
32. Și văzând podoabele domniei sale, hainele, vlna și alte diversiuni, a intrat în casa
întunecată a durerii și s-a plâns cu voce tare și s-a afundat ca și când ar fi căzut într-o
mlaștină.
33. Căci Sundari, cu sânul încordat de suspine ca o peșteră a cărei deschidere a fost
despicată de fulgerul de foc și cu inima arzând de focul durerii, părea atunci ca din fire.
34. A plâns, a devenit languroasă, a urlat, s-a epuizat, s-a plimbat în sus și în jos, a stat
nemișcat, a plâns, s-a gândit, s-a înfuriat, și-a împrăștiat ghirlandele, s-a zgâriat pe față, și-a
rupt hainele.
35. Femeile care așteptau, auzind plânsul furtunos al acelei frumoase, s-au urcat în mare
necaz din interiorul casei în foișor, ca niște
femei Kinnara înspăimântate care urcau pe coasta unui munte.
36. Mulți tulburați și cu fețele abătute și curgând lacrimi ca și cum ar fi fost iazuri de
lotus când lotusurile picură de ploaie, s-au așezat lângă ea în funcție de poziția și rangul lor.
37. Înconjurat de acele femei de pe acoperișul palatului, acea frumusețe zveltă, irosită de
neliniște, părea ca semiluna într-un nor de toamnă înconjurat de fulgere.
38. Dar cea mai bătrână dintre femeile de acolo, care era cea mai respectată de ea și cea
mai talentată în vorbire, a îmbrățișat-o din spate și ștergându-și lacrimile a spus:
39. „Ești soția unui văzător regal și nu se cuvine să te întristezi când domnul tău s-a
refugiat în Lege. Căci crângurile ascezei sunt posesiunile ereditare ale rasei Iksvâku și
căutate de ei.
40. Știți că, în cea mai mare parte, soțiile acelor puternici Sakya care pleacă în căutarea
mântuirii își tratează casele ca niște dușuri de asceză, luând asupra lor jurământul de castitate
ca și cum ar fi același cu dragostea.

154
 41. Lasă-ți lacrimile să curgă dacă soțul tău este captivat de altul datorită frumuseții și
calităților ei mai mari; căci cine, stăpânit de spirit și frumusețe și bogat în calități, nu ar vărsa
lacrimi, când inima ei este frântă?
42. Sau dacă s-ar fi întâmplat cu vreo nenorocire, dar asta să nu se întâmple niciodată! —

lacrimile ar fi pe loc; căci nu există întristare mai grea decât aceea pentru o femeie de familie
bună al cărei soț este zeul ei.
43. Dar acum s-a înscris la Lege, fericit de bucurie, stăpân pe sine, asigurat de răsplată,
cu dorința înăbușită și neobișnuit cu nenorocirea. De ce plângi în necaz? Este mai degrabă
timpul pentru veselie.
„. — Deși i s-a vorbit mult în acest fel cu dragoste de ea, ea nu și-a recăpătat stăpânirea
de sine; apoi o altă femeie i-a vorbit cu afecțiune ceea ce îi plăcea minții și se potrivea
ocaziei: — 45. „Îți declar adevărul absolut sigur când spun că o vei vedea pe iubita ta venind
aici foarte curând. El nu poate rămâne acolo fără tine mai mult decât poate exista un corp
animat fără conștiință.
46. N-ar fi fericit nici măcar în poala luxului dacă nu ai fi acolo lângă el și orice
calamități groaznice ar cădea asupra lui, nu ar simți suferință atâta timp cât te-ar putea vedea.
47. Îndrăznește-ți, stăpânește-ți suspinele, ferește-ți ochii să nu verse lacrimi fierbinți;
așa este sentimentul și pasiunea lui față de tine, încât fără tine nu va găsi plăcere să urmeze
Legea.
48. Se poate argumenta că, după ce a luat haina mendicantului, nu o va abandona pentru
că în el se îmbină nașterea înaltă și hotărârea; dar ce poate fi rău să-l părăsească din nou,
când a luat-o împotriva voinței sale, gândindu-se doar să se întoarcă acasă?
49. Astfel, Sundari, furată de inima ei de iubitul ei și liniștită de fecioarele ei, s-a dus la
palatul ei, așa cum Rambhà de odinioară, însoțit de Apsarase
, a coborât pe pământ căutând Dramida.
CANTO VII. LAMENTAȚIILE NANDEI
1. . Purtând cu trupul său, dar nu cu voința sa, însemnele prescrise de
ordonanța Maestrului, Nanda a fost abătut de stânjenirea gândurilor minții sale care se
întorceau mereu spre soția sa.
2. Trăia într-o plăcere cu slava florilor în luna florilor, cu zeul cu steag de flori
asaltându-l din toate părțile și cu sentimentele obișnuite tinereții și astfel, deși acea plăcere
era o mănăstire, nu simțea pace. .
3. Gândindu-se pe stăpâna lui, în timp ce stătea în mizerie sub un șir de mango- copaci
împodobiți de albine colibri, se întinse în mod repetat, de parcă ar fi tras un arc cu brațele lui
lungi de braț.

155
4. Primind de la mango o ploaie de flori minuscule ca pudra de șofran, și-a adus aminte
de soția sa și a oftat adânc, ca un elefant nou prins în închisoare.
5. Cel care era obișnuit să aline durerea celor care veneau la el pentru ajutor și să
provoace mâhnire celor mândri, era acum el însuși supus durerii; s-a rezemat de un copac de
asoka și s-a întristat pentru stăpâna lui, căreia îi era atât de drag un crâng de asoka și care era
dumbraca de încântare pentru iubitul ei.
6. Văzând un copac priyangu delicat , preferatul stăpânei sale, care ieșea din copaci ca
îngrozit, și-a amintit cu suspine de amanta cu fața plină de lacrimi și palidă ca florile
priyangu-ului .
7. Văzând un cuc așezat pe coroana acoperită cu flori a unui copac tilaka , el și-a
imaginat-o ca colacele de păr ale iubitei sale pe halatul ei alb, în timp ce se sprijinea de
parapetul palatului.
8. Când a observat o târâtoare atimuktaka înflorită care creștea într-un mango și se agăța
de el, a reflectat: „Când mă va îmbrățișa Sundari așa?”

9. Copacii nâga de acolo, deși împânziți cu flori cu interioare galbene ca și cum ar fi

sicrie de fildeș pline cu aur, nu au atras privirile lui Nanda în tristețea lui mai mult decât ar fi
făcut-o copacii deșertului.
10. Deși arborii gandhaparna emanau mirosuri și erau plini de parfum ca amantele
Gandharvelor, ei nu au reușit să-i încânte simțul mirosului, ci mai degrabă i-au făcut inima să
ardă; pentru că era plin de durere și se gândea mereu la altul.
11. Pădurea, răsunând de albine sorbind miere, de cuci veseli și veseli și de păuni cu voci
pasionale, nu făcea decât să-i tulbure mintea și mai mult.
12. Cu inima arzând acolo de oboseala patimii, care avea pe soția sa pentru bastonul de
foc din care provine, cu gândurile pentru fumul lui și cu mâhnirea pentru flăcări, el a plecat
de la statornicie și a scos multe plângeri: — 13. „Acum eu
am realizați cât de greu au îndeplinit-o, o îndeplinesc și o vor îndeplini cei care, părăsind
stăpânele plângătoare, au practicat, practică și vor practica austerități.
14. Nu există legături în lume, fie că sunt făcute din lemn, snur sau fier, atât de puternice
ca o față cu ochi strălucitori și o voce dulce.
15. Căci cel dintâi poate fi tăiat sau rupt de propria putere sau de puterea prietenilor, dar
capcana iubirii nu poate fi slăbită decât prin adevărata cunoaștere sau cu împietrirea inimii.
16. Nu am nici cunoștințele care să conducă la pace și nici, fiind blând din fire, nu pot fi
dur la inimă. Pe de o parte sunt pasionat de natură, iar pe de altă parte, Buddha este Guru-ul
meu. Sunt asezat parca intre cele doua roti ale unui car.

156
 17. Căci, deși am acceptat insigna mendicantului și sunt învățat de Unul
Care, ca frate și ghid spiritual, este Guru-ul meu în două sensuri: în nicio circumstanță, ca un
șeldrac separat de partenerul său, nu pot obține pacea.
18. Și acum gândurile mele se îndreaptă spre ceea ce, când am întunecat oglinda, ea mi-a
spus, prefăcându-se supărată, dar râzând ticălos „Ce priveliște ești!
19. Și acum acele cuvinte ale ei, pe care domnișoara mi le-a spus plângând, cu ochii
înotând în lacrimi: „Vezi să te întorci înainte ca vopseaua să se usuce pe mine”, îmi asupresc
mintea.
20. Cu siguranță că acel mendicant de acolo lângă torentul de munte, meditând în largul
lui în postura Yoginului, nu este atașat de nimeni ca mine; stă calm și de parcă i-ar fi fost
îndeplinite toate dorințele.
21. Bănuiesc că nicio amantă nu-i atrage sentimentele, din moment ce studiază doctrina
absorbit, indiferent de strigăturile cucilor și nu-și lasă privirea să rătăcească peste frumusețea
primăverii.
22. Bravo celui care umblă în sus și în jos liber de dor! Hotărârea lui este puternică, este
lipsit de curiozitate și aroganță, sufletul lui este liniștit și mintea lui întoarsă spre interior.
23. Cine ar avea atâta putere sufletească la prima înroșire a tinereții precum a văzut-o în
luna Madhu, acel dușman al vieții religioase, apa acoperită de lotuși și crângurile înflorite
frecventate de cuci?
24. Căci femeile au captivat mulțimi de văzători divine și regale prin pasiunea, mândria,
mersul, frumusețea, zâmbetele, mânia, beția și vocile lor. Atunci cum să nu atragă un bărbat
ca mine?
25. De exemplu, biruit de iubire, Hiranyaretas i-a urmat pe Svâhà și Indra
Ahalyâ; cu cât mai mult decât eu, un simplu bărbat, lipsit de curajul și hotărârea lor, să fiu
cucerit de o femeie?
26. Soarele, gândindu-și o pasiune pentru Saranyü, și-a tăiat globul din dragoste pentru
ea, conform legendei. El a luat forma unui cal pentru a avea relații sexuale cu ea în formă de
iapă, de unde au luat naștere cei doi Asvin.
27. De dragul unei femei Vaivasvata și Agni, abandonând autocontrolul și informându-și
mintea cu vrăjmășie, s-au război unul împotriva celuilalt timp de mulți ani. Cine altcineva
din lumea aceasta nu s-ar rătăci din cauza unei femei?
28. Înțeleapta Vasistha, cea mai bună dintre virtuoșii, s-a însoțit cu Aksamâlâ, o femeie
de castă joasă; și ea i-a născut un fiu Kapinjalâda, care a trăit pe pământ și pe apă, așa cum
soarele aspiră apa de pe pământ.
29. La fel și văzătorul Parasara, maestru al armei blestemului, asociat cu Kali, fiica unui
pește, din care s-a născut un fiu, ilustrul
Dvaipâyana, care a clasificat Vedele.
157
 30. Iar Dvaipâyana, care era devotată religiei, s-a plimbat cu o desfrânată în
Kàsi, care l-a lovit cu piciorul cu glezna ei zgâiind, la fel cum un nor este lovit de un fulger.
31. La fel și Angiras, fiul lui Brahman, cu mintea copleșită de pasiune, a conviețuit cu
Sarasvatl; ea i-a născut un fiu, Sârasvata, care a promulgat din nou Vedele pierdute.
32. Astfel, la jertfa văzului regal Dilipa, Kasyapa, înflăcărat de o domnișoară
dumnezeiască, a luat o oală de jertfă și și-a aruncat sămânța în foc, de unde
s-a născut Asita.
33. Deși Angada ajunsese la sfârșitul austerităților sale, el a fost copleșit de dragoste și s-
a culcat cu Yamuna, pe care a născut-o pe foarte înțeleapta Rathltara, iubita de antilope (?).
34. Înțeleptul Rsyaérnga, deși trăia în pădure în pace sfântă, s-a abătut de la statornicie,
ca un munte cu vârf înalt într-un cutremur, la vederea fiicei regelui, Moșul.
35. Fiul lui Gàdhin, care a aruncat un regat pentru a deveni un văzător Brahman și a mers
în pădure, indiferent la lucrurile materiale, a fost captivat de
Ghrtâci și considerat zece ani cu ea doar o singură zi.
36. La fel și la înțepătura săgeților lui Kandarpa, Sthülasiras s-a îndrăgostit de Rambhà
și, atunci când nu a fost acceptat de ea, a blestemat-o în nesăbuința naturii sale pasionate și
mânioase.
37. Și când stăpâna lui Ruru, Pramadvarâ, a fost jefuită de simțurile ei de către un șarpe,
el a ucis toți șerpii oriunde i-a văzut și, în mânia lui, nu a reușit să-și păstreze respectul de
sine sau să-și continue austeritățile.
38. Așa că văzătorul regal, fiul lui Budha și al lui Ila, care poseda puterea unui zeu și
purta semnele faimei și virtuții sale, ca bunicul său semnul iepurii, a devenit frenetic când se
gândea la Apsaras Urvasi.
39. Iar pătimașul Tàlajangha, îndrăgostit de Menakà pe vârful muntelui, a fost lovit cu
mânie de Visvâvasu cu piciorul, ca o palmă hintala de trăsnet.
40. Iar când cea mai dragă soție a sa a fost înecată în apele Gangelui, regele
Jahnu, cu mintea biruită de zeul fără trup, a blocat râul cu brațele sale, la fel cum Mainaka,
stăpânul munților, ținea Gange.
41. Iar regele Santanu, fiul lui Pratipa, lumina familiei sale și glorios în trup, și-a pierdut
orice stăpânire de sine când Gangâ l-a părăsit și s-a zvârlit ca un copac tala rupt de rădăcini
de apele Gangelui.
42. Când și Somavarman, care purta armura bunei purtări, a fost jefuit de către
Saunandakin de soția sa Urvaéï, ca și de suveranitatea pământului pe care o obținuse, el a
hoinărit, se spune, plângând-o, cu armura străpunsă de minte. -zeu născut.
43. Iar regele Bhlmaka, a cărui putere pe pământ era teribilă și care era cunoscut sub
numele de Senâka din cauza oștirilor sale, precum stăpânul divin al Senâ, când și-a primit
armata, și-a urmat soția moartă în moarte.
158
 44. — Și Janamejaya, dorind să se căsătorească cu Kali, când soțul ei Santanu plecase în
rai, a întâmpinat moartea din mâna lui Bhïsma, mai degrabă decât să renunțe la dragostea lui
pentru ea.
45. Și deși Pându a fost blestemat de Madana că va muri dacă s-ar uni cu o femeie, totuși
a avut relații sexuale cu Mâdrï și nu a luat în considerare moartea care avea să rezulte din
blestemul marelui văzător, făcând ceea ce era interzis.
46. Un astfel de număr de văzători divine și regale era dominat de femei sub puterea
iubirii; cu cât mai mult atunci eu, care sunt slab în inteligență și energie, să fiu mizerabil
când nu-mi văd amanta?
47. Prin urmare, voi merge din nou acasă și voi practica iubirea după voia mea în forma
cuvenită;
căci simbolurile mendicantului nu se potrivesc cuiva care, în neliniștea simțurilor sale, se
gândește vreodată la altul și a căzut din calea Legii.
48. Cel care, luând în mână vasul cerșetorului, radându-și capul, lăsând deoparte mândria
și purtând hainele de culoare tristă, este predispus la entuziasm și lipsit de înfrânare și liniște,
este un mendicant numai în aparență și nu în realitatea, ca o lampă într-o imagine.
49. Cel care a ieșit (ca mendicant), dar din care patimile nu au ieșit, care poartă haina de
culoarea pământului, dar nu și-a dat haina păcatului, care poartă vasul cerșetorului și totuși
nu a devenit vas de virtutea, nu este, în ciuda însemnelor pe care le poartă, nici gospodar,
nici mendicant.
50. Căci nici gândul meu că nu ar fi potrivit ca un om de familie bună să renunțe la
insignele odată puse nu are nicio greutate, când mă gândesc la eroii regali care au renunțat la
crângurile ascezei și s-au întors la casele lor.
51. De exemplu, regele Sâlvelor împreună cu fiul său, Ambarisa, Rama Andha și
Antideva Sânkrti, scoțându-și hainele pustnicilor, și-au reluat ținuta obișnuită a lumii și,
tăind împletiturile răsucite, a purtat din nou tiara regală.
52. Prin urmare, în timp ce Guru meu este plecat la cerșit, voi renunța la haina
mendicantului și voi pleca acasă imediat de aici; căci omul care poartă simbolurile onorate
cu mintea zdruncinată și înțelegerea încurcată de păcat și a cărui judecată este afectată nu are
nimic de așteptat în existența următoare și nu are nicio parte nici măcar în lumea ființelor vii.

CANTO VIII. FEMEIA OBSTACULUL

1. . Apoi un oarecare discipol, urcându-se binevoitor, cu o privire plină de milă, la Nanda, a
cărei privire șovăitoare îi arăta atât de dornic să plece acasă, încât să tânjească tot, i-a spus:
— 2. „Cu siguranță norii de lacrimi de pe fața ta dezvăluie întunericul. de ignoranță în inima
ta. Stăpânește-te, înfrânează-ți emoția, căci lacrimile și pacea sfântă nu merg împreună.

159
 3. Durerea este definită ca fiind dublă, în funcție de faptul că își are originea în minte sau
în corp; și deci există două feluri de medici pentru aceasta, cei pricepuți în metodele știi
sacre și cei experți în tratament medical.
4. De aceea, dacă boala ta este a corpului, explică-o prompt medicului, fără să nu rețină
nimic; căci bolnavul care-și ascunde boala cade într-o nenorocire mai gravă.
5. Dar dacă suferința ta este mentală, spune-mi și îți voi expune vindecarea ei;
pentru că medicii pentru minți care sunt prada întunericului ignoranței sau a pasiunii sunt cei
care cunosc sufletul din investigații amănunțite.
6. Dacă crezi că se cuvine, prietene, să-mi spui, spune tot adevărul; pentru că mișcările
minții oamenilor sunt multiple, există multe în ele care sunt secrete și foarte implicate.
7. Mișcat de această apăsare și de dorința lui de a-și spune hotărârea,
Nanda și-a pus mâna în a lui și a intrat în altă parte a crângului.
8. Așa că s-au așezat acolo într-o coroană curată de târâtoare, plină de flori, care îi
îmbrățișa, parcă, cu lăstari tineri și moi fluturând în briza blândă.
9. Apoi, sufocându-se tot timpul cu hohote adânci, i-a spus intenția sa ucenicului care era
priceput în învățarea sacră și în vorbire, deși intenția lui era așa cum ar fi fost greu să
mărturisească un mendicant înțelept: — 10.

„Într-adevăr, cuiva care practică Legea în inima lui și are o minte mereu binevoitoare față de
ființele vii, să arăți în natura ta plină de compasiune această bunătate față de mine, care sunt
atât de lipsită de statornicie.
11. Acesta este motivul pentru care vreau mai ales să vă vorbesc vouă, care spuneți ce se
cuvine; căci nu aș explica acest sentiment al meu unui om nesfânt cu mintea neclintită, oricât
de elocvent ar fi fost.
12. Atunci ascultă-mă. Pe scurt, ca un Kinnara pasionat care rătăcește pe culmile
munților fără dragostea lui, nu îmi face plăcere în practicarea Legii
fără amanta mea.
13. Nu sunt în fața bucuriilor vieții din pădure și, prin urmare, îmi doresc să merg acasă;
pentru că nu pot găsi mulțumire fără ea mai mult decât ar putea un rege, atunci când este
lipsit de puterea lui suverană.
14. Atunci ucenicul, auzind aceste cuvinte ale sale, în timp ce se plângea în
devotamentul său față de iubita lui soție, a clătinat din cap și și-a spus încet pentru sine: —
15. 'Vai! Un căprior prost, după ce a scăpat din marea primejdie al vânătorului, este
înșelat de sunetul cântului în dorul său de turmă și dorește să intre în capcană!
16. Cu adevărat, o pasăre, care a fost prinsă într-o plasă și eliberată de mâini prietenoase,
zboară prin pădure cu fructele și florile ei și de la sine dorește să intre în cușcă!

160
 17. Într-adevăr, un elefant tânăr, după ce un elefant bătrân l-a scos din noroiul adânc al
albiei unui râu periculos, dorește să intre din nou în pârâul infestat de crocodili în setea lui de
apă!
18. Într-adevăr, un băiat, care doarme într-o casă cu un șarpe în ea și trezit de un bătrân
treaz, în entuziasmul lui dorește să apuce însuși șarpele fioros!
19. Cu adevărat, o pasăre, care a zburat dintr-un copac de pădure care arde cu un foc
mare, dorește să zboare înapoi la el, pierzând în dorul său de cuib orice sentiment de frică!
20. Într-adevăr, o potârnichie francolină nu găsește satisfacție sau respect de sine și
trăiește lamentabil în infatuarea neputincioasă a iubirii sale, atunci când este separat de
partenerul său de frica de șoim!
21. Într-adevăr, un nenorocit câine lacom, lipsit de decență și de simț, dorește, în
murdăria firii sale, să mănânce din nou mâncarea pe care a vărsat-o el însuși!
22. Privindu-l astfel reflexiv și repetat, pe când era purtat de durerile dragostei, ucenicul
a vrut să-i facă bine și a rostit aceste cuvinte, excelente, dar de neplăcere: — 23. „Văzând că
nu deosebești între curat și impur, că sentimentele tale sunt fixate pe obiectele simțului și că
perspicacitatea nu este a ta, este firesc să nu găsești plăcere în binele cel mai înalt.
24. Căci desfătarea în Lege nu cade în seama omului de natură instabilă, ale cărui
gânduri nu sunt fixate pe liniștea minții și pe auzul, stăpânirea, memorarea și digerarea
lăuntrică a adevărului suprem.
25. Dar plăcerea în ea este într-adevăr simțită de omul care vede răul obiectelor materiale
și este mulțumit, curat, umil și hotărât și a cărui voință este îndreptată către acțiuni care duc
la pacea sfântă.
26. Omul lacom se bucură de splendoarea bogăției, iar nebunul se bucură de bucuriile
simțurilor, dar omul virtuos se bucură de liniștea sufletească și disprețuiește bucuriile
materiale, cunoscându-le așa cum sunt.
27. Mai mult, omul prudent, de familie bună și reputație, care poartă insigna onorată, nu
este mai posibil să se hotărască să se întoarcă la casa lui, decât este ca un munte să se aplece
sub forța vântului.
28. Omul care ar disprețui independența derivată din încrederea în sine și l-ar invidia pe
cel care depinde de sprijinul altuia, când se află pe calea sfântă a liniștii, tânjește după viața
de acasă, oricât de plină de rele.
29. Omul care se îndreaptă spre pădure și apoi ar căuta din nou robia vieții de acasă este
ca un om care, eliberat din închisoare, ar intra din nou în ea când este lovit de calamitate.
30. Bărbatul care, după ce a renunțat la eroare, i-ar fi din nou slujitor, chiar și el ar fi
nebunul care, după ce și-a renunțat amanta, izvorul erorii, din incapacitatea de a-și stăpâni
simțurile s-ar întoarce la ea.

161
 31. Căci femeile duc la dezastru în cele din urmă, ca niște târâtoare care sunt otrăvitoare
când sunt atinse, ca peșterile încă pline de șerpi după ce au fost măturate, precum lamele de
sabie goale ținute (în mână).
32. Cum poate fi potrivit să slujim femeile, originea tuturor păcatelor și primejdiilor,
văzând că atunci când sunt pline de ebrietate provoacă intoxicație altora și când sunt libere
de ebrietate sunt o sursă de pericol pentru alții?
33. Femeile se comportă ignobil și perfid și sunt pricepuți să detecteze slăbiciunile
altora, astfel încât să-l determine pe rudă să se străduiască cu ruda, prieten cu prietenul.
34. Femeile sunt cauza că bărbații de familie bună se sărăcesc, că fac fapte neplăcute și
că încarcă cu furie în armate ostile.
35. Femeile captivează cu cuvinte dulci și lovesc cu mintea lor ascuțită.
Mierea este pe limbile lor și marea otravă, halahala , în inimile lor.
36. Focul arzător poate fi ținut, vântul fără trup poate fi ținut, șarpele furios poate fi ținut,
dar mințile femeilor nu pot fi ținute.
37. Femeile nu țin cont de frumusețe, suveranitate, inteligență, rasă sau valoare. Ei
lovesc fără discernământ ca niște râuri infestate cu mulțimi de crocodili.
38. O femeie nu ține niciodată seama de cuvintele blânde sau de convingeri: sau de
afecțiune. Chiar și o femeie bine testată este volubilă, așa că nu puneți mai multă încredere în
ei decât în dușmani.
39. Femeile îi mulțumesc pe cei care nu le dau nimic și sunt capricioase față de cei care
le sunt liberali. Ei sunt prevăzători pentru cei care se înjosesc și se arată ușor mulțumiți celor
mândri.
40. Ei sunt (la fel de stăpâni) ca soții celor virtuoși și (la fel de supuși) ca fii celor vicioși.
Ei se poartă cu lăcomie față de cei bogați și îi tratează pe săraci cu dispreț.
41. Așa cum o vacă, dacă este reținută de la pășunat pe un obiect, merge direct la altul,
așa și o femeie, indiferent de o dragoste anterioară, merge în altă parte pentru a-și face
plăcere.
42. Căci femeile pot urca pe rugul funerar al soților lor, le pot urmări îndeaproape cu
riscul vieții lor, pot fi supuse nicio reținere, dar nu suportă niciodată dragostea din toată
inima.
43. Chiar și femeile, care își tratează soții ca pe zei și, uneori, într-un fel sau altul le fac
plăcere, din neclintirea minții își plac de mii de ori.
„. — Fiica lui Senajit, se spune, iubea un proscris, Kumudvati dușmanul peștilor și
Brhadrathâ un leu, nu este nimic de care femeile nu sunt capabile.
45. Prinții Kurus, Haihayas și Vrsnis, și Sambara, deși protejați de multe vrăji, și
înțeleptul Ugratapas Gautama au fost implicați în praful pasiunii ridicat de femei.

162
 46. Așa este mintea femeii, ingrată, ignobilă, nesigură; cum poate omul înțelept să-și
pună inima asupra unor astfel de creaturi capricioase?
47. Dar dacă nu vedeți cum inimile lor sunt zburătoare, subtile în intenție și fac rău prin
înșelăciune, nu vedeți măcar cum trupurile lor sunt necurate, curgând cu adevărat sălașuri ale
răului?
48. Ochii tăi sunt întunecați de întunericul ignoranței și nu înțelegeți că priviți ca pur
ceea ce, impur de fapt, apare ca pur doar prin pregătirea zilnică cu spălare, îmbrăcăminte și
podoabă.
49. Sau dacă îți dai seama că trupurile lor sunt impure, atunci ești lipsit de inteligență;
căci vă asumați o sarcină mirositoare pentru desființarea murdăriei care se nasc din ele.
50. Puteți spune că unguentele, unguentele, ghirlandele, bijuteriile, perlele, aurul și
hainele sunt bune, dar ce legătură au ele cu femeile? Luați în considerare ceea ce este
înnăscut în ei care este pur.
51. Sundarï-ul tău cu siguranță nu ți-ar părea corect, dacă ai vedea-o acoperită de pete și
noroi, dezbrăcată, cu unghii, dinți și păr în starea lor naturală (neîmpodobită).
52. Ce bărbat capabil să simtă dezgust ar atinge o femeie, curgând și murdar ca o oală
spartă, dacă nu ar fi simpla acoperire de piele nu mai groasă decât aripa unei muște?
53. Dacă înțelegi că corpul unei femei este un cadru de oase învăluite în piele și totuși
ești atras cu forța de iubire, atunci iubirea este într-adevăr incapabilă de dezgust și lipsită de
statornicie.
54. Puritatea pe care o vezi în unghii, dinți, piele și păr care sunt impure nu este altceva
decât imaginație din partea ta. Nu vezi, nebunule, adevărata natură și originea femeii?
55. Prin urmare, ar trebui să înțelegeți că femeile sunt în special pline de defecte ale
minții și ale corpului și ar trebui să-ți înfrânezi mintea pripită prin forța înțelegerii, care
tânjește să plece acasă.
56. Căci voi, care cunoașteți tradiția sacră, care sunteți inteligenți și de familie bună și un
vas potrivit pentru liniștea supremă, nu trebuie să încălcați din nou legământul în niciun fel
după ce l-ați întreprins.
57. Pentru omul cu o familie și un spirit înalt, care își ține reputația dragă și dorește
respect, moartea cu fermitate sufletească este de preferat vieții însoțite de decăderea de la
Regula.
58. Căci precum este de vină războinicul de pe carul său, care, după ce s-a încins cu
pieptarul și și-a luat arcul, se retrage de pe câmpul de luptă, tot așa este de vină cel care,
după ce a acceptat insigna și a intrat în viața de mendicant, lasă călăriei simțurilor sale să fie.
purtat de pasiune.
59. Ar fi de râs pentru un bărbat să meargă la cerșit, care poartă ornamente frumoase,
haine și ghirlande, ține o fundă și se etalează cu o superbă coafură care dă din cap; la fel este
163
de râs pentru unul, care a abandonat orice podoabă exterioară și trăiește din pomana altora,
să fie umplut din nou de dorință și să tânjească să se întoarcă la plăcerile vieții sale de acasă.
60. Așa cum un mistreț, dacă ar fi hrănit cu cea mai bună hrană și i-ar fi oferit chiar și
cea mai bună așternut, s-ar grăbi să se elibereze în miezul lui familiar, tot așa omul care este
dominat de setea pasiunii , ar părăsi pădurea liniștită și ar tânji după casa lui, totuși, în timp
ce auzea despre binele suprem, gustase excelenta plăcere a păcii religioase.
61. Așa cum torța, ținută în mână, o arde când flăcările îi sunt avântate de vânt, așa cum
șarpele, iute la mânie, mușcă când este călcat în picioare, așa cum tigrul, deși prins tânăr și
ținut în casă, este încă dat să omoare , așa că și asocierea cu femeile duce la dezastru în multe
feluri.
62. Recunoașterea atunci că aceste greșeli sunt inerente minții și trupurilor femeilor,
înțelegând plăcerile iubirii de a trece ca apa unui râu și de a duce la păcat și durere, și văzând
lumea lipsită de putere ca o oală necoaptă. și predați morții, formează o hotărâre inegalabilă
pentru obținerea mântuirii și renunță la dorință.

CANTO IX. DENUNȚAREA CONCEPȚIEI

1. . Dar, deși s-a adresat în acest mod de către mendicant, Nanda nu a reușit să ajungă la
equanimitate cu privire la amanta sa; căci încă obsedat de gândurile despre ea, nu auzi
discursul celuilalt, de parcă ar fi fost inconștient.
2. Căci precum bolnavul aflat la moarte nu primește cuvintele medicului care dorește să-l
vindece, tot așa în îmbătarea puterii, frumuseții și tinereții sale nu a primit sfaturile lui
prietenești.
3. Nu este nevoie de mirare dacă, atunci când eul este învelit în întuneric, mintea este
biruită de o dispoziție păcătoasă la patimă; căci dispoziţia omului de a păcătui încetează să
fie activă numai atunci când întunericul lui mintal devine limpede şi se risipeşte.
4. Atunci, văzându-l pe Nanda astfel purtat de puterea, frumusețea și tinerețea lui și
hotărât să plece acasă, discipolul l-a mustrat să-l aducă la liniște sufletească
:

5. „Sunt conștient, așa cum știți și dumneavoastră, de puterea, frumusețea și tinerețea

voastră, dar nu înțelegeți, după cum înțeleg eu, că aceste trei sunt trecătoare.
6. Consideri ca puterea ta este permanenta; căci nu îți dai seama că trupul este sălașul
bolii, supus bătrâneții, firav ca spuma de pe râu și nesigur ca un copac pe malul unui pârâu.
7. De ce ai această îngâmfare a puterii tale, când se vede că trupul se întrista din cauza
prea puțină sau prea multă dependență de acțiunile de a mânca, a bea, a sta și a merge?
8. Văzând că lumea este supusă atacului de calamități precum frigul, căldura, bolile,
bătrânețea, foamea etc., precum apa din sezonul cald de la razele soarelui, la ce te gândești,
tu care ești atât de mândru a puterii tale, pe măsură ce treci la putrezire?

164
9. De ce întrețineți astfel de imaginații despre puterea voastră, când corpul vostru este
doar un compus din piele, oase, carne și sânge, este supus nevoii de hrană, mereu bolnav și
nevoit continuu de remedii?
10. Omul care, în nerăbdarea lui pentru obiectele simțurilor, ar trebui să se considere
puternic, când tot ceea ce are este acest agregat corporal fără valoare, este ca un om care ar
trebui să pornească să traverseze oceanul agitat într-o oală de lut nearsă.
11. Dar consider că acest corp este și mai fragil decât un vas de lut nears;
căci o oală, dacă este păstrată cu grijă, va dura mult timp, în timp ce acest agregat trebuie să
se rupă, oricât de bine îngrijit.
12. Văzând că elementele, apa, pământul, vântul și focul care se unesc într-un corp, se
războiesc mereu împreună ca șerpii vicioși și duc la dezastru, boala face parte din însăși
natura voastră; atunci cum poți concluziona că ai putere?
13. Șerpii pot fi amânați de farmece, dar elementele nu sunt susceptibile de ei. Șerpii
mușcă doar uneori, și apoi nu tuturor, dar elementele fac rău tuturor în orice moment.
14. Căci acest trup, deși prețuit de mult timp cu acțiuni precum minciuna, ședința, băutul
și mâncarea, nu va ierta nici o greșeală; se îmbolnăvește de acolo, pe măsură ce un șarpe
veninos se înfurie când este călcat pe el.
15. De vreme ce omul care simte frig merge la foc, omul care este afectat de căldură
caută răcoare, omul înfometat hrană, omul însetat apă, de unde vine puterea? Ce este? Cum
este? A cărui este?
16. Prin urmare, recunoașteți că corpul este bolnav și nu vă considerați posedați de
putere. Lumea este lipsită de substanță sau de certitudine și se duce la un final rău; întrucât
această lume este tranzitorie, puterea nu este durabilă.
17. Unde este puterea fiului lui Krtavlrya, o mie de arme Arjuna, care s-a lăudat cu
puterea sa? Văzătorul Bhârgava și-a tăiat brațele în luptă, în timp ce marca levin tăie
vârfurile uriașe ale unui munte.
18. Unde este puterea lui Krsna care l-a ucis pe Kamsa și a rupt maxilarul stăpânului
cailor? Jaras l-a lovit cu o singură săgeată, la fel cum bătrânețea doboară la vremea potrivită
frumusețea, oricât de mare este.
19. Unde este puterea lui Namuci, fiul lui Diti, care i-a făcut pe nemuritori să se înfurie
în timp ce strălucea în matricea de luptă? Vâsava l-a ucis în luptă unică cu o bucată de
spumă, deși i s-a opus furios ca moartea.
20. Și unde a dispărut puterea lui Kurus? Ei au aprins în luptă cu energie și furie, totuși
și-au pierdut viața și au fost transformați în cenuşă, ca nişte focuri îngrămădite cu
combustibil într-un sacrificiu.
21. Prin urmare, știind că puterea acelor puternici care s-au lăudat cu eroismul și puterea
lor a fost coborâtă, și văzând lumea pradă bătrâneții și morții, nu vă credeți puternici.
165
22. Indiferent dacă crezi că puterea ta fizică este mare sau invers, ar trebui să porți război
împotriva simțurilor tale. Dacă îi cucerești, puterea ta este cu adevărat mare: dacă ești învins,
puterea ta nu este putere.
23. Căci oamenii pot învinge dușmanii, care sunt bine dotați cu cai, care și elefanți, totuși
ei nu sunt considerați asemenea eroi precum înțelepții care înving cele șase simțuri
neliniştite.
24. Și, în mod similar, ideea ta că ai frumusețe nu este înțeleaptă și ar trebui să iei asta la
inimă; unde este acum frumusețea, unde frumoasele trupuri ale lui Gada,
Samba și Sârana?
25. Așa cum numai prin natură, păunul afișează cea mai excelentă frumusețe a glorioasei
sale cozi întinse, așa că, dacă ești deloc frumoasă, nu ai decât acea frumusețe în afară de
excelența datorată toaletei corpului.
26. Spune-mi, frumosule, cum ar arăta trupul dacă ceea ce este revoltător în el nu ar fi
acoperit cu o haină, dacă nu ar fi spălat în mod regulat sau dacă nu ar fi fost îmbogățit din
decor.
27. Îmbunătățește-ți mintea ca torentul unui pârâu de munte, de vreme ce se întoarce
către casa ta, în percepția ta asupra tinereții proaspete care este a ta, pentru a obține obiectele
simțurilor; căci tinerețea pleacă repede pentru a nu se mai întoarce niciodată.
28. Anotimpurile trec și revin; luna se stinge și crește din nou; dar, odată ce au trecut, nu
se mai întoarce nici apa unui râu, nici tinerețea unui om.
29. Când îți vezi fața ștearsă de mustață albă, acoperită de riduri, cu strălucirea dispărută,
dinții rupti și sprâncenele cu curba pierdută, atunci te vei trezi copleșit de bătrânețe și
intoxicația ta va dispărea.
30. Un om se poate renunța pentru multe nopți și răsare la cele mai bune băuturi
amețitoare, dar în cele din urmă se întoarce la sobrietate, dar niciun om care este îmbătat de
forța, tinerețea și frumusețea lui nu devine deziluzionat până când ajunge la bătrânețe.
31. Așa cum o tulpină de trestie de zahăr se aruncă pe pământ pentru a fi uscată pentru a
fi arsă după ce s-a extras tot sucul prin presare, așa trupul, presat în moara bătrâneții și cu
forța vitală drenată, așteaptă rugul funerar.
32. Căci precum un fierăstrău, lucrat de doi bărbați, taie un copac înalt în multe bucăți,
așa bătrânețea, tot mai apropiată de alaiul zilei și al nopții, aduce căderea locuitorilor înălțați
ai acestei lumi.
33. Nu există un dușman al ființelor corporale care să egaleze bătrânețea, hoțul
memoriei, cuceritorul frumuseții, distrugătorul plăcerii, jefuitorul vorbirii, auzului și vederii,
sursa oboselii, ucigașul puterii și al eroismului.

166
34. Nu lăsați loc mândriei ignobile, gândindu-vă „Sunt frumos, puternic sau tânăr” și
recunoașteți că acest mare pericol al lumii, cunoscut sub numele de bătrânețe, arată calea
spre moarte.
35. Amăgirea păcătoasă despre trup că „sunt eu, este al meu”, îți obsedează gândurile
pline de pasiune; lepăda stăpânirea ei. Dacă ar fi să acționezi astfel, liniștea ar fi a ta; căci
cineva intră în pericol gândind „acesta sunt eu” sau „acesta este al meu”.
36. Întrucât nimeni nu are stăpânire asupra trupului care este supus multiplelor ciumă,
cum poate fi potrivit să recunoaștem acel lăcaș al calamităților numit „corp” ca fiind identic
cu tine sau ca al tău?
37. Omul care ar fi atât de greșit încât să se bucure de corpul necurat, trecător, compus
așa cum este din elemente în război, este ca un om care s-ar bucura într-o căsuță mereu
necurată, dărăpănată, infestată de șerpi și mereu în nevoie de reparație.
38. Așa cum un rege rău ia impozitele în întregime de la supușii săi cu forța și totuși
neglijează protecția acestora, tot așa și corpul acceptă furnizarea de haine etc. în totalitate și
totuși nu se conformează.
39. Așa cum iarba crește pe pământ fără muncă din partea cultivatorului, dar orezul
numai cu muncă, tot așa și durerile vin fără efort din partea noastră, dar plăcerea poate fi
obținută numai prin efort și nu întotdeauna atunci.
40. Și nu există nicio plăcere în sensul cel mai înalt al cuvântului pentru cine trebuie să
târască într-un corp instabil și îndurerat. Căci el determină să apară plăcerea, atunci când
urmărește remedii pentru suferință și când este prezentă doar o ușoară suferință.
41. Așa cum apariția celei mai mici suferințe îl torturează pe om, deoarece nu ține cont
de plăcerea dornică, oricât de alegere, sc nici pe de altă parte, un om nu experimentează
niciodată atât de mult plăcere încât să ignore suferința care i-a venit.
1. 2. Din nou, dacă, pentru că vă bucurați de rezultate, nu reușiți să înțelegeți că trupul
este așa, afectat de multă suferință și efemer, totuși ar trebui să vă rețineți mintea neliniștită
de acele plăceri cu frânghiile de strângere ale auto-nstrângerii. ai face o vacă dornică să
culeagă porumbul.
43. Căci nimeni nu se poate sătura vreodată de bucuriile patimilor, precum un foc aprins
nu se satură niciodată cu daruri; cu cât îngăduinţa în plăcerile patimilor este mai prelungită,
cu atât creşte dorul pentru obiectele simţurilor.
44.— Și precum un om afectat de lepră nu obține alinare prin aplicarea căldurii, tot așa
cel care cu simțuri necontrolate urmărește obiectele simțurilor nu obține liniște prin
intermediul desfătărilor patimilor.
45. Căci a găsi plăcere în trup, acel vas de multă suferință, din amăgire și dorință pentru
obiectele simțurilor ar fi ca și cum

167
te-ai îmbolnăvi (intenționat) și a evita cursul capabil să-l vindece dintr-o dorință de plăcere
de a fizică.
46. Cel care dorește răul altuia se spune că este dușmanul său din cauza acelui act; Prin
urmare, obiectele simțurilor, singura rădăcină a tuturor relelor, nu ar trebui evitate ca niște
dușmani josnici?
47. Dușmanii ucigași din această lume pot veni în timp la prietenie cu un om, dar atât în
această lume, cât și în viitor, patimile sunt numai cauze de suferință și nu sunt în avantajul
nimănui.
48. Așa cum consumul de fructe de ak impaka duce la moarte, nu la hrană, deși gustul,
culoarea și parfumul lui sunt bune, tot așa aplicarea la obiectele simțurilor îl duce pe omul cu
mintea dezechilibrată la dezastru, nu la prosperitate.
49. Prin urmare, cu un suflet fără păcat, recunoașteți acest sfat ca fiind salutar ca fiind
legat de începutul Legii Mântuirii și urmați opinia razelor care este aprobată de înțelepți. Sau
vorbește și spune-mi intenția ta.
50. Deși ucenicul, învățat în tradiția sfântă, i-a vorbit mult în acest fel pentru bunăstarea
lui, totuși Nanda nu a venit în sine și nu a obținut ajutor; căci sentimentele lui erau orbite de
ebrietate ca un elefant în plină rută de icor.
51. Apoi, mendicantul, convins că Nanda era nehotărât în simțire și s-a pus pe plăcerile
casei sale, nu pe Lege, a raportat chestiunea lui Buddha
, Cunoscătorul Adevărului, Care era priceput să examineze dispozițiile, tendințele și
sentimentele toate fiinţele.

CANTO X. VIZIUNEA PARADISULUI

1. . Când înțeleptul a auzit că Nanda și-a pierdut constanta în nefericirea lui și își propunea să-și
încalce sfântul jurământ și să meargă la palatul său să-și vadă soția.
El l-a chemat în dorința Sa de a-l salva.
2. Nanda a ajuns acolo, poticnindu-se în minte și nereușind să ia calea Mântuirii, iar când
Cel Nobil-minte l-a întrebat, s-a aplecat de rușine și i-a spus hotărârea lui Celui care era plin
de respect de sine și priceput în rezoluție.
3. Atunci Fericitul, văzându-l pe Nanda rătăcind în întunericul numit „soție”, i-a apucat
mâna și a zburat în sus spre cer să-l salveze, ca un cormoran care a prins un pește în apă și,
dorind să-l aducă. sus, iese la suprafață.
4. Străluceau pe cerul senin cu strălucirea aurului și a veșmintelor de culoarea
pământului, ca o pereche de șofer care se ridică dintr-un lac cu aripile întinse într-o
îmbrățișare reciprocă.
5. Au ajuns repede la Muntele Himavat, extrem de parfumat de deodari, stăpânind multe
râuri, lacuri și torenți, pline de minereu de aur și de văzători divini.
168
6. Ajunși acolo stăteau, ca pe o insulă a cerului nesprijinit, pe acel munte sfânt al
capătului fără locuință, al lumii, care era frecventat de
Câranas și Siddhas și era îmbrăcat cu fumul ofrandelor.
7. În timp ce Înțeleptul stătea acolo, cu simțurile neclintite, Nanda se uită uluită în jurul
lui la fisurile și poienile și locuitorii pădurilor, ornamentele și respectiv protectorii muntelui.
8. Căci un păun care zăcea acolo, cu coada întinsă pe vârful alb care se întindea departe,
părea o brățară de beril pe brațul lui Bala cu brațele lungi și robuste.

9. Un leu iese în evidență, cu umărul întors de culoarea șofrănelului de la contactul cu

arsenul roșu și alte minereuri, ca o broșă de argint sfărâmată de...
încrustate cu fire de aur rafinat.
10. Un tigru, mișcându-se cu mers ascuns, parcă întins de oboseală și încrețindu-și
coada, a apărut în timp ce se ducea să bea la un pârâu de munte ca un om care coboară să
ofere apă Pitrilor (cu firul sacru pe umărul drept).
11. Pe versantul muntelui, cu arborii lui kadamba fluturați , un iac era încurcat într-un
copac agățat și nu și-a putut tăia coada care era prinsă în el, așa cum un om cu o conduită
nobilă nu poate renunța la o prietenie ereditară.
12. Trupele de Kirâtas, de culoare aurie și cu membrele dungate cu fiere strălucitoare de
păun, arătau ca niște tigri care încărcau când ieșeau din peșteri sau parcă ar fi vărsat de
munte.
13. Roiuri de Kinnari, foarte frumoase, cu șolduri, sâni și talii răpitoare, care locuiau în
râpe, apăreau din toate părțile ca niște târâtoare îmbrăcate cu flori.
14. Maimuțele rătăceau de-a lungul munților, ținând deodarii într-o agitație perpetuă și,
descoperind că nu dădeau roade, s-au îndepărtat de ele, ca de la oameni bogați a căror
favoare este lipsită de daruri.
15. Înțeleptul a văzut în turma aceea o femelă de maimuță, cu un ochi dispărut și cu fața
roșie de parcă i s-ar fi apăsat lac pe ea, care se juca pe rătăcitoare, și i-a spus Nandei:
16. — Care, Nanda, în ochii tăi este mai captivant în frumusețe și gest, această maimuță
cu un singur ochi sau persoana asupra căreia ți-ai pus afecțiunile?
17. Astfel adresată de Cel Binecuvântat, Nanda a zâmbit puțin și a spus: „Ce comparație
poate fi, Doamne, între cumnata Ta, cea mai bună dintre femei, și această maimuță care
chinuie copacii V
18. Apoi, Înțeleptul, auzind răspunsul său, căută un alt stimulent și, sprijinindu-l pe
Nanda ca înainte, se duse în crângul plăcerii al purtătorului regal al fulgerului.
19. Acolo, unii copaci poartă în fiecare moment aspectul propriului anotimp, în timp ce
alții prezintă gloria splendidă a tuturor celor șase anotimpuri în întregime.

169
20. Unii poartă ghirlande nobile cu miros dulce și coroane de feluri diferite, gata de
folosire, și niște corzi atât de potrivite pentru urechi încât păreau să rivalizeze cu cerceii.
21. Există copaci acolo care arată ca niște candelabre prin înflorirea cu lotuși roșii, iar
alții par să aibă ochii larg deschiși, în timp ce produc lotuși albaștri.
22. Acolo pomii dau ca fructe haine diafane, fără fir sau interstiții, împușcați cu multe
culori, sau alb iluminate cu linii de aur.
23. Alții poartă ornamente de felul potrivite pentru Paradis, cum ar fi funii de perle,
bijuterii, cercei rafinați, brațe și glezne magnifice.
24. Iar iazurile cu lotus, ale caror suprafete sunt mereu netulburate, produc lotusuri aurii
cu tulpini de beril si lastari si stamine de diamant, incantatoare la atingere si parfumate la
miros.
25. Acolo copacii, superbi cu aur și pietre prețioase, îi ajută pe zei în distracția lor dând
drept rod tot felul de instrumente muzicale, din piele și sfoară, goale și solide.
26. Acolo, copacul Parijata se ridică strălucind cu toate calitățile maiestuoase și joacă
rolul de rege asupra copacilor mandari și a altor copaci care sunt încărcați cu înflorirea
nuferilor de zi și a lotusurilor roșii.
27. Așa sunt copacii care cresc acolo, mereu atenți să ofere bucurie locuitorilor cerului,
unde pământul câmpurilor cerești este cultivat de plugurile neobosite ale ascezei și
disciplinei.
28. Acolo păsările au ciocul de culoarea arsenicului roșu, ochii ca cristalul, aripile maro
închis cu vârful stacojiu și picioarele de culoarea nebuniei roșii și jumătate albe.
29. Alte păsări numite s injirikas au aripi aurii strălucitoare și ochi limpezi albaștri ca
berilul și hoinăresc, fermecând mintea și urechea cu cântecele lor.
30. Păsări împodobite cu pene roșii la vârfuri, galben auriu în mijloc și culoarea berilului
la capete rătăcesc pe acolo.
31. Alte păsări numite rocisnus zboară ici și colo, cu ciocurile strălucitoare care le dau
parcă culoarea unui Are aprins, atrăgând privirea cu frumusețea lor și fermecând Apsarasele
cu cântecele lor dulci.
32. Acolo cei care au câștigat merite se bucură, făcând cum doresc, mereu bucuroși,
liberi de suferință și durere, mereu tineri, strălucind cu propria lor lumină și având o poziție
înaltă, mijlocie sau joasă, după faptele lor.
33. Acolo, îndrăgostiții Apsarase răvășesc mințile obosite ale asceților care se hotărâseră
să cumpere Paradisul plătind mai întâi prețul în austerități.
34. Și Nanda, văzând că lumea este într-o sărbătoare perpetuă și fără epuizare,
somnolență, dezgust, durere sau boală, a considerat că lumea oamenilor nu este mai bună
decât un cimitir ca fiind supusă bătrâneții și morții și mereu în suferință.

170
35. Și Nanda a văzut crângul Indra din toate părțile, cu ochii holbați cu surprindere; iar
Apsarasele, plini de bucurie și uitându-se cu trufie, au venit în jurul lui.
36. Ei au fost mereu tineri, mereu ocupați în dragoste singuri și bucurați împreună de cei
care și-au câștigat merite; ființe cerești, unirea cu ele nu era păcat. În ele s-a centrat răsplata
austerităților lumii divine.
37. Unii dintre ei au cântat încet și mândri, alții au făcut bucăți de lotuși pentru sport;
alții au dansat din nou din cauza plăcerii lor unul în celălalt cu gesticulații variate, colierele
de perle aruncate în dezordine de sâni.
38. Chipurile unora cu cercei atârnați se uitau din poienile pădurii, în timp ce florile de
lotus, zguduite de păsările kârandava , se uită din frunzele împrăștiate ale plantelor.
39. Când Nanda i-a văzut ieșind din pădure ca niște bannere fulgerate dintr-un nor,
trupul lui tremura de pasiune ca lumina lunii tremurând pe apa ondulată.
40. Apoi le-a urmărit formele cerești și mișcările grațioase cu mintea și cu ochii plini de
emoție, de parcă setea după îmbrățișările lor i-ar fi născut pasiune.
41. Tânjea să stingă acea sete cu bătaia Apsaraselor, căci era afectat de disperarea care îl
ținea de a le poseda. Confundat cu dorinta, carul acela al mintii, ale carui calare sunt
simturile nelinistite, nu se putea stapani.
42. . Căci așa cum omul face hainele murdare mai murdare punând pe ele sifon nu pentru
a crește, ci pentru a îndepărta murdăria, tot așa Înțeleptul i-a provocat o pasiune mai mare
(pentru a o desființa).
43. Și așa cum un medic care dorește să îndepărteze bolile corpului se va pune pe treabă
pentru a-i provoca dureri și mai mari, așa înțeleptul, pentru a-și înlătura pasiunea, l-a condus
la o pasiune și mai mare.
44. — Așa cum strălucirea soarelui răsărit eclipsează lumina unei lumânări în întuneric, tot
așa gloria Apsaraselor face invizibilă strălucirea femeilor în lumea bărbaților.
45. Frumusețea mare eclipsează frumusețea minusculă, un zgomot mare îneacă puțin
zgomot, durerea puternică distruge o durere slabă. Fiecare cauză mare duce la distrugerea
uneia
(asemănătoare) mici.
46. Și prin puterea Înțeleptului, Nanda a putut să suporte acea vedere pe care alții nu ar fi
putut-o suporta; căci gloria frumuseții Apsarase este de așa natură încât ar arde mintea celui
care era slab din cauza faptului că nu a învins pasiunea.
47. Atunci Înțeleptul, El Însuși eliberat de patimă, a socotit că pasiunea lui Nanda a fost
încântată de ei și că s-a îndepărtat de dragostea față de soția sa și i-a vorbit astfel pentru a
combate pasiunea cu pasiune: — 48. „Uită-te la acestea. femei cerești și, considerându-le
bine, răspundeți-mi adevărat și precis. Cum se compară frumusețea și realizările lor cu cele
ale persoanei la care ți-ai pus mintea?
171
 49. Apoi, fixându-și privirea asupra Apsaraselor, cu focul pasiunii aprinzându-i în inimă
și cu sentimentele dominate de iubire, Nanda și-a ridicat mâinile în rugăciune și a vorbit
șovăitor astfel: — 50. „Apare cumnata Ta, Doamne, ca nenorocită în comparație cu frumoasa
Apsarase întrucât era superioară maimuței cu un singur ochi.
51. Căci, așa cum nicio altă femeie nu m-a mișcat înainte când m-am uitat la soția mea,
tot așa acum nu am niciun sentiment pentru ea când mă uit la frumusețea lor.
52. Așa cum un om care este încălzit de puțină căldură ar fi ars de o mare conflagrație,
tot așa și eu, care mai înainte eram doar încălzit de o patimă slabă, sunt acum ars de această
flacără a pasiunii.
53. Aruncă asupra mea apa glasului Tău, ca să nu fiu ars ca zeul steagului peștelui. Căci
focul pasiunii este pe cale să mă mistuie astăzi, la fel cum un incendiu de pădure se ridică
pentru a mistui iarba uscată cu vârfurile copacilor.
54. Fii milostiv cu mine, mă scufund, mântuiește-mă, nu mai este fermitate în mine,
Înțelepte, care ești la fel de ferm ca pământul. Îmi voi preda viața, O, Tu a cărui minte este
eliberată, dacă nu-mi dai mie, care sunt pe moarte, elixirul vorbirii Tale.
55. Căci sunt lovit până la inimă de șarpele iubirii, ale cărui colaci sunt nenorociri, a
cărui privire este distrugere, ai cărui dinți sunt nebunie și al cărui venin de foc este întuneric
mintal; de aceea dă-mi antidotul, o, Mare
Medic.
56. Căci niciun om muşcat de acea viperă a iubirii nu rămâne activ în sine; de exemplu,
mintea lui Vodhyu, care era de nezdruncinat din fire, a fost înșelată și înțeleptul Santanu a
devenit slab.
57. Îmi adăpostesc în Tine, Refugiul preeminent. Acționează așa pentru mine, care Te
implor să nu pot rătăci din naștere în naștere, ci să ajung în stăpânirea acelei sălașuri care
este distrugerea nenorocirii.
58. Apoi a vorbit Gautama, Luna marilor văzători, El Însuși eliberat de întunericul
mental și risipitor al întunericul mintal al lumii, dorind să risipească întunericul din inima
Nandei, așa cum luna, risipitoarea întunericului, risipește întunericul care se ridică prin
noapte: — 59. „Ascultă-Mă, îmbrățișează statornicia minții, scutură-ți agitația, înfrânează-ți
auzul și sentimentele. Dacă îți dorești aceste femei, practică austerități obositoare în această
viață pentru a plăti taxa pentru ele.
60. Căci ei nu trebuie să fie câștigați prin forță sau prin serviciu sau prin daruri sau prin
frumusețea unei persoane; ele trebuie într-adevăr să fie obținute doar respectând Legea. Dacă
găsești plăcere în ei, practică Legea cu atenție.
61. Locuința aici, în rai, cu zeii, aceste păduri încântătoare și femeile în vârstă sunt
răsplata propriilor tale acțiuni bune. Nimeni nu îți poate oferi asta și nici nu poate fi obținut
fără o cauză eficientă.
172
 62. Căci un bărbat de pe pământ poate obține femei prin folosirea armelor sale sau prin
alte munci sau altfel nu. Dar este cert că aceste femei din rai aparțin bărbatului care a
dobândit merite prin practicarea Legii.
63. Prin urmare, dacă doriți să obțineți Apsarasele, rămâneți cu sârguință și zel în
respectări și sunt sigur că, dacă vă țineți ferm de jurământul vostru, unirea cu ele va fi cu
siguranță a voastră.
64. Cu aceasta a fost de acord și, cu hotărâre, a pus cea mai fermă încredere în Înțeleptul
Suprem. Apoi Înțeleptul, ținându-l în brațe și zburând în jos ca vântul din cer, s-a întors pe
pământ.

CANTO XI. DEZAJUNEA PARADISULUI

1. . Atunci N an da și-a legat mintea răzvrătită volubilă de postul de autocontrol, după ce le-a
văzut pe acele femei care rătăcesc în crângul Nandana.
2. Nesavurând gustul renunțării și fără bucurie ca un lotus decolorat fără sevă, el a
practicat Legea cu Apsarasele bine fixate în inimă.
3. Astfel, sub influența obiectelor simțurilor, din cauza simțurilor neliniștite cu iubitul
său ca unică provincie a simțurilor sale, el a devenit acum controlat în simțurile sale.
4. priceput în practica iubirii, dar nedumerit în practicile mendicantei, s-a dedicat cu
sprijinul Maestrului suprem practicării vieții religioase.
5. Prin reținerea care produce liniște a devenit liniștit și prin durerile ascuțite ale iubirii s-
a ofilit, așa cum, când focul și apa se unesc, unul se stinge, celălalt se usucă.
6. Faptul că, deși era în mod natural frumos, a devenit extrem de desfigurat, se datora
atât dorului după Apsarase, cât și stăpânirii de sine îndelungate.
7. Așa că cel care a fost atât de îndrăgostit de soția sa părea, chiar și atunci când era
menționată, să rămână liber de patimă și nu era supus nici bucuriei, nici agitației.
8. Ananda, aflând că Nanda s-a așezat și s-a îndepărtat de pasiunea pentru soția sa, a
venit la el și i-a spus cu afecțiune:
9. 'Ah! Ți-ai asumat o sarcină demnă de învățarea și nașterea ta înaltă, prin aceea că ești
așezat în largul tău și cu simțurile slăbite în abstinență.
10. Nu poate fi nici un motiv mărunt care a produs această înțelegere într-unul care era
dependent de iubire, plin de pasiune și devotat obiectelor simțurilor.

11. O boală minoră este evitată cu puține probleme, dar una mare poate fi vindecată doar
prin eforturi mari și nici măcar atunci.
12. Boala ta a fost gravă și greu de stăpânit prin faptul că era a minții;
dacă te-a părăsit cu adevărat, ai dobândit cu totul statornicie.

173
13. Greu este pentru un om nereligios să facă bine, pentru un om mândru să fie smerit,
pentru un lacom să fie foarte generos și pentru un om plin de pasiune să îndeplinească
respectarea castității.
14. Dar am o îndoială cu privire la constanța stăpânirii tale de sine și, dacă crezi de
cuviință să-mi spui, aș dori să fiu liniștit despre asta.
15. Cuvintele rostite sincer nu trebuie luate greșit. Omul bun nu consideră aspru ceea ce,
deși aspru în exprimare, este rostit cu o intenție pură.
16. Căci vorbirea neplăcută și avantajoasă provine din afecțiune, iar vorbirea plăcută,
care nu este avantajoasă, din lipsa ei; dar este la fel de greu să obții un discurs plăcut și
avantajos, pe cât este un medicament eficient și cu gust dulce.
17. Printre bine, conduita unui prieten este marcată de încredere, luarea în considerare a
interesului celuilalt, participarea la bucurie și întristare, toleranță și afecțiune.
18. Deci dorința mea de a vă vorbi izvorăște din afecțiune și nu din dorința de a vă răni;
căci vreau să vorbesc despre binele tău cel mai înalt, față de care nu ar trebui să fiu
indiferent.
19. Se spune că urmați Legea pentru a obține Apsarase ca salariu. E adevărat? Oh! O
astfel de conduită ar fi de râs.
20. Dacă acest lucru este într-adevăr corect, vă voi explica remediul sau, dacă este vorba
doar de bârfă, atunci voi explica adevărata stare a lucrurilor.
21. Apoi, lovită la inimă de el, deși într-o manieră blândă, Nanda a meditat și, suspinând
profund, a devenit oarecum abătută.
22. În această privință, Ânanda, luând seama de schimbarea feței sale, care îi trăda
mișcările minții, i-a spus cuvinte care erau neplăcute, dar care aveau o concluzie plăcută
pentru el: — 23. „Din purtarea ta înțeleg de ce respecti Legea și știind asta, sunt emoționat la
râs și la compasiune în același timp.
24. Te străduiești să-ți asumi autocontrolul de dragul pasiunii; este ca și cum un bărbat ar
duce pe umăr o piatră grea pe care să se așeze.
25. Așa cum un berbec sălbatic se retrage pentru a încărca, tot așa urmăriți viața sfântă
pentru un obiect care îi este contrar.
26. Așa cum comercianții doresc să cumpere mărfuri de dragul profitului, așa practicați
Legea, nu pentru liniște, ci pentru a obține ceva de troc.
27. Așa cum un agricultor seamănă sămânță în funcție de cultura particulară pe care o
dorește, așa ați abandonat obiectele simțurilor din lăcomie pentru astfel de obiecte.
28. Așa cum un om și-ar dori o boală pentru a-și asigura plăcerea pe care o derivă din
remedii, tot așa cauți suferința din dor pentru obiectele simțurilor.
29. Așa cum un om care caută miere trece cu vederea prăpastiei, așa vezi Apsarasele,
dar nu căderea care va urma la sfârșit.
174
 30. Deși îți îndeplinești jurământul cu trupul, inima ta arde de focul iubirii. Ce fel de
castitate este aceasta a ta când mintea ta este dată la opusul ei?
31. Și văzând că în cursul ciclului de existență ați obținut Apsarasele de sute de ori doar
pentru a le pierde din nou, de ce această dorință după ele?
32. Un foc nu poate fi niciodată săturat cu combustibil, sau marea sărată cu apă sau omul
care este plin de dorințe cu dragoste. Prin urmare, iubirea nu duce la liniște.
33. Și fără liniște nu poate exista liniște, fără liniște plăcere, fără plăcere bucurie sau fără
bucurie încântare.
34. Dacă îți dorești adevărata încântare, atunci aplică-ți mintea la bucuria eului interior;
căci nu există o astfel de desfătare, fiind atât liniștită, cât și eliberată de păcat.
35. În ea nu ai nevoie de muzică, femei sau podoabe; te poți bucura de acea încântare
singur și oriunde vrei.
36. Cât timp rămân dorințele, mintea suferă extrem de mult; deci aboliți dorința. Căci
dorința și suferința vin împreună și dispar împreună.
37. Căci în noroc sau rău, ziua sau noaptea, omul ale cărui dorințe sunt îndreptate spre
iubire nu cunoaște pace.
38. Căutarea iubirii este plină de suferință și în atingerea ei nu există liniștirea dorinței.
Durerea rezultă inexorabil din despărțire, iar separarea este inevitabilă în rai.
39. Omul îndeplinește cele mai dificile sarcini și ajunge în Paradisul inaccesibil, doar
pentru a se întoarce din nou în lumea oamenilor de parcă s-ar întoarce la casa lui dintr-o
călătorie.
40. Deoarece omul care cade din Paradis nu are nici un har care să existe, el se naște din
nou printre fiare sau printre Pretas sau în Iad.
41. După ce s-a bucurat chiar și de cele mai alese plăceri din Paradis, el cade și este
îngrozitor chinuit. În ce fel l-a avantajat această plăcere?
42. Deși Sibi a făcut o faptă atât de minunată încât și-a dat carnea unui șoim din
afecțiune pentru tot ceea ce trage suflu, totuși a căzut din cer.
43. Regele primordial, Mândhâtr, a atins jumătate din tronul lui Indra, dar când timpul
său cu zeii a trecut, s-a întors pe pământ de dedesubt.
„. — Deși Nahusa a domnit peste zei, totuși a căzut pe pământ și, se spune, a devenit un
șarpe și nu a fost încă eliberat (din acea încarnare).
45. În mod similar, regele Ilivila, desăvârșit în toată conduita unui rege, a mers în
Paradis, dar a căzut din nou de acolo pentru a deveni, se spune, o țestoasă în ocean.
46. Bhüridyumna, Yayàti și alți văzători regali au cumpărat raiul cu acțiunile lor, dar la
epuizarea meritului lor l-au părăsit din nou.
47. Zeii primordiali, Asuras, au fost furați de puterea lor de către Sura și s-au refugiat în
Pâtàla, plângându-și puterea.
175
 48. Dar ce trebuie să-i punem pe văzătorii regali, Asura, Sura și restul?
Marile Indra au căzut de sute de ori; nu există nicio siguranță nici în cea mai înaltă poziție.
49. Upendra a înfrumusețat curtea lui Indra și a acoperit universul cu trei pași, dar când
s-a epuizat rezerva de merite, a căzut urlând din mijlocul
Apsaraselor pe pământ.
50. Locuitorii cerului cad pe pământ, plângându-se chiar în necazul lor:
„Vai, crâng Citraratha! Vai, lacul ceresc! Vai, Mandakinl! Vai, iubite!”
51. Căci gândiți-vă cât de amară este suferința în această lume a celor aflați în punctul de
moarte; cu cât mai rea este atunci suferința devotaților plăcerii care cad în cele din urmă din
Paradis?
52. Hainele lor rețin praful, ghirlandele lor magnifice se ofilesc, transpirația apare pe
membre și nu găsesc nicio plăcere în locurile lor.
53. Acestea sunt semnele la început ale căderii apropiate din Paradis a locuitorilor acolo,
ca acele simptome de rău augur care anunță moartea muritorilor.
54. Dintr-o plăcere pe care o experimentează din bucuria senzuală în cer și suferința din
cauza căderii lor, suferința este cu mult mai mare.
55. Prin urmare, recunoașteți Paradisul ca fiind tranzitoriu, care se termină în nenorocire,
fără resurse, pe care nu trebuie să vă bazați și nesatisfăcător și puneți-vă mintea pe eliberarea
finală.
58. Văzând că locuitorii Paradisului, în ciuda stăpânirii lor, ajung la distrugere, ce om
înțelept și-ar dori o ședere efemeră acolo?
59. Căci, așa cum o pasăre care este legată de o sfoară, oricât de departe ar merge, este
readusă înapoi, tot așa oamenii, legați de șirul ignoranței, se întorc din nou, oricât de departe
ar merge.
60. Așa cum un om este eliberat din închisoare printr-o garanție pentru o perioadă
determinată și, după ce s-a bucurat de plăcerile căminului, se întoarce la închisoare la
expirarea timpului său, tot așa omul ajunge la rai prin auto-reținere, meditație abstractă și
altele asemenea, ca printr-o garanție și, în timp, este târât înapoi pe pământ din nou, când
acțiunile lui au produs deplina lor măsură de bucurie.
61. Așa cum peștii nepăsători dintr-un iaz, atunci când sunt închiși de o plasă, nu își dau
seama de dezastrul care i s-a întâmplat, ci înoată veseli, așa cei dați meditației abstracte cred
că și-au câștigat obiectul în rai, în timp ce, de fapt, ei sunt încă în lumea existenței și
consideră că șederea lor acolo, ceea ce duce la întoarcerea în această lume, a fi în siguranță,
permanentă și nesupusă căderii.
62. Prin urmare, recunoașteți că această lume este cuprinsă de dezastrele nașterii, bolii și
morții și că se rotește încă în ciclul existenței, fie în rai, între oameni, în Iad, fie printre
animale sau Prêtas; și ducând o viață sfântă de dragul acelui refugiu care este fericit și
176
dincolo de orice frică, izbăvit de bătrânețe și moarte, nedureroasă și nemuritoare, renunță la
planurile tale în acest Paradis trecător.

CANTO XII. DISCERNĂMÂNT

1. . Apoi Nanda s-a simțit foarte rușinat că a fost reproșat de Ananda pentru că a urmat Legea
pentru a câștiga Apsarases drept salariu.
2. Sentimentul de profundă rușine a făcut ca exaltarea să-i părăsească inima, iar mintea
lui, abătută din cauza lipsei de exaltare, nu a rămas ferm în jurământul său.
3. Deși în el predomina pasiunea iubirii și era indiferent la ridicol, nu putea suporta
această zicală, deoarece motivul pentru o viață corectă era acum pe deplin maturizat în el.
4. Cu natura sa superficială, el considerase anterior bucuriile cerului ca fiind eterne și,
învățând că acum sunt trecatoare, a devenit extrem de agitat.
5. Carul minții sale, dorința, ale cărei calare sunt fanteziile, s-a întors înapoi din drumul
spre Paradis, ca marele car al unui căruș atent de pe drumul greșit.
6. Când dorințele i-au fost abate din Paradis, el părea să se îmbolnăvească brusc, ca un
bolnav care dorește să trăiască, care renunță la mâncarea plăcută, dar nesănătoasă.
7. Aşa cum, văzându-i pe Apsarase, şi-a uitat soţia, tot aşa acum a renunţat la Apsarase şi
în agitaţia lui din cauza nepermanenţei şederii cu ei.
8. El a reflectat că până și cele mai mari ființe se întorc la această viață și, deși plin de
pasiune, a devenit parcă eliberat de ea ca urmare a agitației minții.
9. Căci această agitație a continuat să crească tendința lui spre binele cel mai înalt, așa
cum rădăcina edh este spusă de gramaticieni că ia vrddhi în forma sa verbală.

10. Dar statornicia față de trecut, prezent și viitor nu i-a strâns mintea în niciun fel din
cauza pasiunii, așa cum se spune că asti este folosit ca o particulă a tuturor celor trei timpi.
11. Puternic în brațe și eliberat de îngâmfare, cu mersul legănat ca un elefant cu
trunchiul puternic și eliberat de rut, a mers la Guru la momentul potrivit pentru a-și explica
sentimentele.
12. Și aplecându-și capul în fața lui Guru, cu ochii înfundați de lacrimi, și-a încrucișat
mâinile și a vorbit după cum urmează, privind oarecum în jos de rușine:
—

13. „Nu am nevoie de Apsarase pentru câștigarea cărora Tu ești,

Doamne, ca garant și Te eliberez de gaj.
14. Căci, din moment ce am auzit de impermanența Paradisului și de vicisitudinile
ciclului existenței, continuarea ființei active fie printre muritori, fie printre zei nu-mi face
plăcere.

177
15. Dacă, după ce au obținut raiul prin trudă, abstinență și înfrânare, oamenii cad din nou
la sfârșit cu dorințele neliniștite, la ce folosește un
Paradis atât de trecător?
16. Și am obținut de aici o înțelegere a întregii lumi cu tot ce conține ea, mă bucur numai
de Legea Ta supremă, distrugătoarea tuturor suferințelor.
17. Prin urmare, damnește-mi să-mi explici atât pe scurt, cât și pe larg că ascultându-te
pe Tine, Cel mai bun dintre ascultători, pot ajunge la starea supremă.
18. Atunci Tathâgata, știind dispoziția lui și că, în timp ce simțurile lui erau încă
contrare, binele cel mai înalt se afla acum în raza lui, a vorbit astfel: —
19. „Ah! Acest discernământ apare ca un vestitor al binelui cel mai înalt pentru tine, întrucât
fumul, care se ridică când băţul este frecat, este vestitorul focului.
20. Ce noroc este că tu, care ai fost dus atât de mult pe drumul greșit de caii neliniștiți ai
simțurilor, ai intrat acum pe calea adevărată cu privirea neîncurcată.
21. Astăzi existența ta actuală a devenit rodnică, astăzi profitul tău este extrem, deoarece,
deși cunoști gustul iubirii, mintea ta tânjește după renunțare.
22. În această lume, care se bucură de atașament, este greu să găsești desfătare în
încetarea ființei active; căci proștii se retrag de la eliberarea din renaștere ca dintr-o
prăpastie.
23. Bărbații muncesc ca să evite suferința și să simtă plăcere și nu înțeleg că această
plăcere a lor nu este decât o încetare a suferinței excesive.
24. Lumea se agață de iubire și de restul, care sunt cauze perpetue de suferință,
trecătoare și, în realitate, dușmanii ei, și nu cunoaște plăcerea care nu trece.
25. Dar ai la îndemână acel elixir care înlătură orice suferință, antidotul pe care vrei, ca
ați băut otravă, să-l iei la timp.
26. Intenția ta merită să fie onorată, prin faptul că consideră că pericolele ciclului
existenței sunt nedemne; căci ești cu fața către Lege și ai întors spatele unui foc atât de mare
de patimă.
27. Stăpânirea de sine este mereu la fel de dificilă pentru mintea care a dat frâu liber
pasiunii, ca și pentru călătorul însetat care vede apa care este murdară.
28. O astfel de decizie a ta a fost într-adevăr obstrucționată de praful pasiunii, precum
lumina soarelui de praful unei furtuni de nisip.
29. Se străduiește acum să distrugă întunericul inimii tale, deoarece lumina soarelui,
când este revărsată de muntele Meru, se răspândește pentru a risipi întunericul nopții.
30. Și cu adevărat credința ta în binele suprem imaterial se potrivește minții cuiva a cărui
ființă este purificată.
31. Prin urmare, ai grijă să promovezi dorința pentru Lege; căci dorinţa, o, cunoscător al
Legii, este în mod specific cauza originară a tuturor elementelor existenţei.
178
 32. Astfel, dacă un om vrea să se miște, el face acțiunea de a se mișca; dacă a se întinde,
a se întinde; dacă a sta, de a sta.
33. De exemplu, când un om crede că există apă pe pământ (într-un anumit loc) și are
nevoie de ea, atunci el face efortul de a săpa pământul acolo.
34. Din nou, nimeni nu freacă bastonul de foc, dacă nu are nevoie de foc sau nu crede în
existența lui în bastonul de foc; dacă este cazul invers, el o face.
35. În mod similar, agricultorul nu ar semăna sămânță în pământ, decât dacă crede în
creșterea porumbului în pământ și are nevoie de el.
36. De aceea, eu numesc credința mai ales Mâna, deoarece ea cuprinde Legea Sfântă în
sine, așa cum o mână ia un dar.
37. Este descrisă ca Facultate din cauza faptului că este cea mai importantă, ca
Putere din statornicia sa și ca Bogăție din sărăcia ei de virtute abolitoare.
38. Este numită săgeata din stuf din cauza puterii sale de a proteja Legea și este numită
Bijuteria din dificultatea de a o găsi în această lume.
39. Mai mult, se spune că este Sămânța prin faptul că binele cel mai înalt provine din ea
și Râul, de asemenea, din proprietatea sa de curățire de păcat.
40. Deoarece credința este agentul principal în producerea Legii, de aceea îi dau aceste
nume din acțiunile sale în aceste moduri.
41. Prin urmare, ai grijă să prețuiești acest lăstaș al credinței; căci pe măsură ce crește,
Legea crește, precum crește un copac odată cu creșterea rădăcinii sale.
42. Cât despre omul a cărui vedere doctrinară este slabă și rezoluția slabă, credința lui nu
este de încredere; căci nu funcționează la scopul dorit.
43. Atâta timp cât adevărul real nu este văzut sau auzit, atâta vreme credința nu devine
puternică sau fermă, dar când un om, reținându-și simțurile cu autocontrol, vede adevărul
real, pomul credinței sale dă roade și devine vehicul (de avans suplimentar).'

CANTO XIII. DISCIPLINA ȘI CUCERIREA

SIMȚURILOR
1. . Așa că, fiind confirmată în direcția credinței de către Marele Văzător, Nanda a fost umplută
de cea mai înaltă bucurie, ca și cum ar fi fost scăldat în ambrozie.
2. Cel Iluminat a considerat că Nanda și-a atins scopul prin acea credință și, de
asemenea, a considerat că prin inițierea lui Buddha a atins, așa cum spune, deja cel mai înalt
bine.
3. Învățătorul ia convertit pe unii prin cuvinte blânde, pe alții prin vorbire aspră și pe alții
prin ambele metode.
4. Așa cum aurul, deși este produs din murdărie, este pur, lipsit de pete și curat și, deși
amestecat cu murdărie, nu este pătat de defectele murdăriei; 5. Și la fel ca frunza unui lotus,
179
deși își are originea în apă și crește în ea, totuși nu este pătată de apă nici de sus, nici de
dedesubt; 6. Așadar, Înțeleptul, deși s-a născut în lume și acționează în folosul ei, nu este
pătat de condițiile lumii din cauza purității și insensibilității Sale.
7. La momentul sfătuirii, El a folosit acum alăturarea, acum despărțirea, când metodele
plăcute, când cele dure, când fabulele și acum meditația mistică, de dragul vindecării, nu
după propriul său capriciu.
8. Și astfel, din măreția compasiunii Sale, El îmbrăcase un trup muritor în simpatia Sa,
pentru a putea elibera toate ființele de suferință.
9. Apoi, Cel mai bun dintre vorbitori, care cunoștea mersul lucrurilor, recunoscând că
Nanda devenise un vas potrivit pentru mântuire prin îndemnul Său, a explicat procesul cel
mai înalt bine: — 10. „De acum înainte, prietene, ești întărit de facultatea de credință, ai grijă
și mai mult să-ți guvernezi conduita, astfel încât să ajungi în starea în care moartea nu este.

11. Acționează astfel încât folosirea trupului și a vorbirii tale, fiind purificate, să fie
sinceră, deschisă, păzită și fără defect, 12. Candid de a exprima sentimentele, deschis de a nu
ascunde nimic, ferit de concentrarea asupra autoguvernării și fără defect din lipsa de păcat.
13. Ar trebui să sfințiți conduita vieții voastre în purificarea trupului și a vorbirii voastre
și în lucrarea de șapte ori, 14. Ne lăsați loc celor cinci greșeli, ipocrizie etc. și abandonând
cei patru distrugători ai bunei purtări, astrologia și odihnă, 15. Prin refuzul a ceea ce trebuie
evitat, a ființelor vii, a orezului, a bogăției etc. și prin acceptarea regulilor autorizate de
mendicitate cu limitele lor definite.
16. Mulțumit, drept, plăcut la voce și pur în trai, ar trebui să practici remediul suferinței
până ajungi la emancipare.
17. Căci acest trai este explicat de Mine separat de acțiunile fizice, și anume cele ale
trupului și ale vocii, pentru că este atât de greu de purificat.
18. Căci este dificil pentru gospodarul atașat de multe doctrine variate să obțină puritatea
doctrinei și pentru mendicantul ale cărui mijloace de existență depind de alții să obțină
puritatea mijloacelor de existență.
19. Despre asta se spune că este disciplină. Pe scurt, este un comportament bun;
în lipsa ei nu poate exista o viață adecvată nici ca mendicant, nici ca gospodar.
20. De aceea trăiește viața sfântă, înzestrat cu bună purtare, ferm atașat de jurămintele
tale și recunoscând pericolul chiar și al celor mai mici greșeli.
21. Căci, luându-ți poziția pe disciplină, toate acțiunile au loc în sfera binelui suprem, la
fel cum statul în picioare și alte acțiuni ale corpului sunt îndeplinite prin luarea poziției tale
pe pământ.
22. Prietene, înțelege că mântuirea se bazează pe libertatea de patimă, libertatea de
patimă pe înțelegerea corectă și înțelegerea corectă pe înțelegerea cunoașterii.

180
 23. Realizați că cunoașterea se bazează pe concentrarea mentală și concentrarea mentală
pe beatitudinea corpului și a minții.
24. Fericirea corpului și a minții se bazează pe flotabilitate supremă și știți de asemenea
că flotabilitatea se bazează pe extaz.
25. În mod similar, extazul este considerat a fi bazat pe o veselie preeminentă, iar veselia
pe libertatea de remușcări pentru fapte rele și omisiuni.
26. Dar libertatea minții de remușcări se bazează pe puritatea disciplinei. Prin urmare,
purifică-ți disciplina, realizând că disciplina este cea mai importantă.
27. Disciplina este așa-numita din disciplinarea ei, disciplinarea provine din repetarea
obișnuită, repetiția obișnuită din dorința aprinsă pentru un lucru și dorința aprinsă din
dependența de el.
28. Căci disciplina este refugiul, călăuzitorul parcă în pustie, prietenul, rudenia,
protectorul, bogăția și puterea.
29. Întrucât disciplina este așa, prietene, ar trebui să o perfecționezi. Mai departe, cei
care practică yoga își iau poziția în privința ei în celelalte activități către emancipare.
30. Atunci ar trebui să vă rețineți simțurile de la obiectele lor fixându-vă atenția,
deoarece sunt prin natura lor neliniştite.
31. Un om nu ar trebui să se teamă de un dușman, de foc, de un șarpe sau de un trăsnet,
precum ar trebui să se teamă de propriile simțuri; căci aceştia din urmă sunt mereu agresivi.
32. Dușmanii turbați îi asupresc uneori pe unii oameni sau s-ar putea să nu o facă, dar
toată lumea este întotdeauna hărțuită de simțuri.
33. Și un om nu merge în Iad când este ucis de dușmani etc., ci este târât acolo
neputincios când este bătut de simțurile neliniştite.
34. Omul care este lovit de cel dintâi poate suferi sau nu în suflet, dar omul care este
frământat de simțuri suferă atât în trup, cât și în suflet.
35. Căci săgețile celor cinci simțuri sunt pline de otrava fantezilor, au anxietate pentru
penele și plăcere pentru ținta lor și zboară în aerul obiectelor simțurilor.
36. Sunt eliberați de Dragoste vânătorul și lovesc oamenii în inimă căprioarele și, dacă
nu sunt alungați, oamenii cad străpunși de ei.
37. Ar trebui să fie ținuți la distanță în timp ce cad de omul puternic care stă pe terenul
de luptă al stăpânirii de sine și este înarmat cu arcul statorniciei și armura atenției.
38. Un bărbat doarme sau stă oriunde în largul lui, fără griji, când simțurile sunt liniștite,
ca atunci când dușmanii sunt suprimați.
39. Căci, asemenea câinilor flămânzi în lăcomia lor, ei nu se pot sătura niciodată și se pot
încorda după obiectele lor din lume.
40. Domeniul simțurilor nu poate fi umplut până la satisfacție cu obiectele lor, deși
aprovizionat permanent cu ele, decât poate oceanul cu apa care curge vreodată în el.
181
 41. În mod necesar, simțurile trebuie să fie active în această lume, fiecare în propria sa
sferă, dar nu ar trebui să li se permită să înțeleagă caracteristica generală sau secundară a
vreunui obiect.
42. Când vezi orice obiect cu ochiul tău, ar trebui să te concentrezi doar asupra
elementelor de bază din el și să nu-ți faci nicio concepție despre el ca, să zicem, o femeie sau
un bărbat.
43. Dacă în legătură cu orice obiect se prezintă o percepție a unei femei sau a unui
bărbat, nu trebuie să le priviți părul, dinții etc. ca fiind frumoase.
44. — Nimic nu trebuie scăzut din obiect, nimic adăugat la el; este de văzut așa cum este
cu adevărat, în funcție de natura și natura sa.
45. Dacă priviți astfel cu insistență realitatea din sfera simțurilor, nu veți da nici un punct
de sprijin dorințelor de a poseda sau de a evita.
46. Dorința de stăpânire distruge lumea plină de pasiune prin forme atrăgătoare, ca un
dușman cu chip prietenos, având cuvinte plăcute pe buze și răutate în inimă.
47. Dar ceea ce este cunoscut sub numele de dorința de evitare este repulsie față de orice
obiect; cedându-i loc din amăgire, un om este ruinat în această lume și în viitor.
48. Omul care este hărțuit de placeri și antipatii, ca de căldură și frig, nu obține nici
pacea, nici binele suprem; de aici instabilitatea simţurilor bărbaţilor.
49. Simțurile, chiar dacă sunt în activitate, nu aderă la obiectele lor, atâta timp cât
imaginațiile despre acestea din urmă nu sunt concepute în minte.
50. Așa cum focul arde când vântul și combustibilul sunt ambele prezente, tot așa focul
păcatului ia naștere atunci când obiectele simțurilor și imaginațiile despre ele sunt ambele
prezente.
51. Căci un om este înlănțuit de concepția falsă a unui obiect, în timp ce văzând același
obiect așa cum este el este eliberat.
52. Văzând o anumită formă, un bărbat este atras, altuia îi displace și al treilea este
indiferent, în timp ce altul simte un dezgust plin de compasiune față de același obiect.
53. Prin urmare, un obiect al simțurilor nu este în sine o cauză determinantă nici a
sclaviei, nici a emancipării. Asocierea cu o imaginație specială o poate face așa sau nu.
54. Prin urmare, ar trebui să se străduiască cel mai mult pentru a controla simțurile; căci
simţurile nepăzite duc la suferinţă şi la continuarea existenţei.
56. Prin urmare, în toate împrejurările, ar trebui să fii atent la reținerea acestor dușmani
care cauzează păcat, și anume vederea, mirosul, auzul, gustul și atingerea. În această
chestiune nu fi neglijent nici măcar o clipă.

182
CANTO XIV. PRIMII PASI
1. . Apoi , închizând barajul simțurilor cu ecluza atenției, învață măsura exactă în mâncarea
alimentelor de dragul meditației mistice și al eliberării de boli.
2. Căci alimentele luate în cantități excesive împiedică aportul și scurgerea respirației,
induce lasitate și somnolență și distruge întreprinderea.
3. Și, după cum prea multă mâncare duce la dezastru, tot așa mâncatul prea puțin duce la
pierderea capacității.
4. Deficiența de alimente drenează substanța corpului cu strălucirea, energia, activitatea
și puterea sa.
5. Pe măsură ce cântarul cade cu o greutate prea mare, ridicați-vă cu o greutate prea
ușoară și rămâneți la nivel cu cea potrivită, așa este și cu corpul și cu hrana lui.
6. Prin urmare, ar trebui să mănânci, luând în considerare cu atenție cerințele tale și nu ar
trebui să măsori prea mult sau prea puțin sub influența mândriei.
7. Căci focul trupului, dacă este încărcat cu hrană grea, se stinge ca un foc mic acoperit
dintr-o dată cu o mare încărcătură de combustibil.
8. Nici abstinența completă de la mâncare nu este recomandată, căci cel care se abține de
la mâncare este stins ca un foc fără combustibil. o 9. Deoarece nicio creatură care respira fără
hrană nu poate exista, de aceea a lua mâncare nu este greșit, dar alegerea alimentelor este
interzisă, 10. Deoarece ființele vii nu sunt atât de atașate de orice alt obiect unic, cât de hrana
superfină. Cunoașteți motivul acestei învățături.
11. Așa cum un om rănit își aplică un balsam pe rană pentru a o vindeca, tot așa trebuie
luată mâncare pentru a distruge foamea de către omul dornic de emancipare.
12. Și așa cum axul unui car este uns pentru a-i permite să suporte o sarcină, tot așa
înțeleptul folosește hrana pentru a-și permite viața să continue.

13. Așa cum părinții aflați într-o călătorie, deși ar fi grei, ar mânca carnea copiilor lor
pentru a le permite să treacă deșertul, 14. Așadar, mâncarea ar trebui să fie mâncată cu
circumspecție, nu pentru a obține splendoarea sau frumusețea formei sau din ebrietate. sau
deznădejde.
15. Căci hrana este destinată sprijinirii corpului, ca o recuzită pentru sprijinul unei
locuințe slabe care se prăbușește.
16. Așa cum un om va construi o barcă cu multă muncă și chiar o va duce, nu pentru că o
iubește, ci pur și simplu pentru a trece un mare potop, 17. Așa, oamenii pricepuți susțin
trupul prin mijloacele obișnuite, nu din dragoste pentru ea, ci pur și simplu pentru a trece
potopul suferinței.
18. Așa cum un om care este asuprit dă durere unui dușman, nu din devotament față de el
sau din dorința de ceva, ci doar pentru a-și păstra viața, 19.
183
Așa adeptul Yoga oferă hrană trupului său doar pentru a înăbuși foamea, nu din lăcomie sau
devotament față de ea.
20. După ce ai petrecut ziua stăpânit de sine în reținerea minții tale, ar trebui să te scuturi
de somnolență și să petreci și noaptea în practica Yoga.
21. Și nu considerați că conștiința voastră este atunci conștientă în mod corespunzător,
când în timpul acelei conștiințe somnolența se poate simți în inima voastră.
22. Când te depășești de somnolență, aplică întotdeauna în mintea ta principiile energiei
și statorniciei, ale puterii și curajului.
23. Ar trebui să repeți cu voce tare acele Scripturi pe care le-ai studiat și să le înveți pe
alții și să reflectezi tu la ele.
24. Pentru a fi mereu treaz, umeziți-vă fața cu apă, priviți în jur în toate direcțiile și
fixați-vă privirea asupra stelei.
25. Plimbați-vă sau așezați-vă noaptea, împiedicându-vă mintea să rătăcească și simțurile
îndreptate spre interior, stabil și sub control.
26. Somnolența nu are putere asupra unui roan afectat de frică, dragoste sau durere.
Prin urmare, practică aceste trei sentimente atunci când te asaltează somnolența.
27. Ar trebui să promovați frica de apropierea morții, dragostea în căsătorie cu Legea
și durerea față de suferințele nemărginite de la naștere.
28. Acesta și altele asemenea, prietene, este cursul de urmat pentru a rămâne treaz.
Căci ce om înțelept și-ar lăsa viața să devină neproductivă, culcându-se la somn?
29. Nu este mai potrivit ca un om înțelept care dorește să scape din marele pericol să
doarmă neglijând șerpii viciilor decât să doarmă neglijând șerpii în casa lui.
30. Căci, de vreme ce lumea celor vii arde de focul morții, al bolii și al bătrâneții, cine s-
ar culca în ea fără agitație mai mult decât într-o casă în flăcări?
31. Prin urmare, recunoscând somnul ca fiind întuneric mental, nu-l lăsa să te depășească
în timp ce viciile, precum dușmanii înarmați, sunt încă nestingherite.
32. . Dar după ce treci de prima dintre cele trei ceasuri de noapte în activitate, ar trebui
să te întinzi pentru a-ți odihni corpul în control deplin asupra ta.
33. Întinde-te cu mintea liniştită pe partea dreaptă, păstrând prezentă ideea de lumină şi
purtând vegherea în inima ta.
34. Ridică-te în al treilea ceas și, fie mergând, fie stând, practică din nou yoga în
puritatea minții, cu simțurile sub pază.
35. Apoi, pe deplin conștient de toate acțiunile tale, fixează-ți atenția asupra stării,
mișcării, stării în picioare, privirii, vorbirii și așa mai departe.
36. Omul, a cărui atenție este îndreptată spre ușa (acțiunilor sale) ca un portar către ușa
sa, nu este molestat de vicii, la fel cum un oraș păzit este atacat de inamicii săi.

184
 37. Nu se produce niciun păcat în cel a cărui atenție este fixată asupra trupului său. Îi
păzește gândurile în toate împrejurările, așa cum o asistentă păzește un copil.
38. Dar cel căruia îi lipsește armura atenției este o țintă pentru vicii, așa cum omul
neînarmat este o țintă pe câmpul de luptă pentru inamic.
39. Mintea care nu este păzită de atenție trebuie să fie recunoscută ca neprotejată, ca un
om nevăzător care merge pe un teren denivelat fără un ghid.
40. Pierderea atenției este motivul pentru care bărbații sunt atașați de ceea ce este
dezastruos și respingând scopurile lor adecvate și nu reușesc să se alarmeze în prezența
pericolului.
41. Și este atenția care, ca un păstor după vacile lui împrăștiate, merge după toate
virtuțile, disciplina etc., acolo unde sunt, fiecare în domeniul său.
42. Pierdut este binele veșnic pentru cel a cărui atenție este distrasă; este la îndemâna
celui a cărui atenție este îndreptată către corpul său.
43. Unde este planul nobil pentru cel căruia îi lipsește atenția? Iar cel care nu are planul
nobil a pierdut Calea sfântă.
44. — Cel ce a pierdut Calea sfântă a pierdut locul unde moartea nu este; iar cel care a
pierdut acel loc nu este izbăvit de suferință.
45. Prin urmare, atunci când vă mișcați, ar trebui să vă gândiți „Mă mișc”, iar când stați
în picioare, „Sunt în picioare, păstrându-vă atenția fixată asupra acestor ocazii și altele
asemenea.
46. Astfel, prietene, mergi pe un scaun sau o canapea, potrivite pentru Yoga, solitar și
ferit de zgomot; căci, făcând mai întâi corpul solitar, este ușor să obții discriminarea minții.
47. Căci omul plin de pasiune, care nu a atins liniștea sentimentelor și nu adoptă metoda
solitară, nu reușește să găsească Calea și este rănit ca un om care merge pe un pământ foarte
spinos.
48. Dacă un om interesant nu a vizualizat adevărul și este înconjurat de diversele
manifestări ale obiectelor senzuale, el nu își poate reține mintea cu ușurință, așa cum un taur
care mănâncă recoltele nu poate fi ținut cu ușurință departe de un câmp de porumb.
49. Dar după cum focul strălucitor, când nu este avântat de vânt, se stinge, tot așa
gândurile, atunci când nu sunt supuse niciunui stimul, se odihnesc fără probleme în
singurătate.
50. Acel om trebuie considerat de succes care se bucură în singurătate și evită contactul
cu ceilalți ca un ghimpe, mănâncă în orice loc orice ar fi și poartă orice haine, trăind oriunde
suficient pentru el însuși; căci mintea lui este hotărâtă și cunoaște gustul beatitudinii liniștii.
51. Dacă un om trăiește, curat, cu inima liniștită și indiferent față de contrarii, într-un loc
singuratic din lume, care se bucură de contrarii și are inima tulburată de obiecte senzuale,

185
atunci bea băutura de înțelepciune ca și cum ar fi nectar și cu inima liniștită ajunge la
discriminare și deplânge lumea care este supusă atașamentului și avidă de obiecte senzuale.
52. Dacă se bucură continuu să trăiască singur într-un loc pustiu, dacă evită contactul cu
izvoarele păcatului, ca și cum ar fi dușmani, și dacă trăind suficient pentru el însuși bea apa
extazului, atunci se bucură de o fericire mai mare decât tărâmul Domnul celor treizeci de zei
i-ar putea da.

CANTO XV. GOLIREA MINTEI

1. . Luând cea mai bună postură de meditație într-un loc solitar, așezându-vă corpul în poziție
verticală și menținându-vă atenția prezentă, 2. Ar trebui să vă faceți mintea rătăcitoare în
întregime concentrată asupra unui obiect, cum ar fi vârful nasului sau fruntea sau spațiul
dintre sprâncenele.
3. Dacă acea febră a minții, și anume gândul de pasiune, ar trebui să te molesteze, ea nu
trebuie tolerată, ci trebuie scuturată ca praful care s-a așezat pe hainele cuiva.
4. Deși ai lepădat patimile prin perspicacitate, trebuie să le distrugi prin opusul lor, ca
întunericul prin lumină.
5. Rămâne o tendinţă latentă spre ele, ca un foc acoperit cu cenuşă; trebuie stins prin
meditație, prietene, ca focul de apă.
6. Căci ei redevin activi din această tendință, ca lăstarii dintr-o sămânță;
distrugându-l, ar înceta să mai existe, la fel cum nu există lăstari când sămânța este distrusă.
7. Înțelegeți așadar ce suferințe le provoacă pasiunile în dobândirea lor etc. celor supuși
acestora și tăiați-le, rădăcină și toate, ca niște dușmani care se numesc prieteni.
8. Căci patimile ar trebui să fie ucise ca șerpii otrăvitori, fiind nepermanenți, de natura
lor supuși pierderii, lipsiți de valoare reală, cauze de calamitate și împărtășiți de mulți alții
(care vă pot lipsi de ele).
9. Ei duc la suferință în căutarea lor, dar nu la liniște în reținerea lor. Ele duc la mare
durere în pierdere, dar la nici o satisfacție în desăvârșire.
10. Este pierdut cel care consideră că satisfacția stă în marea bogăție, succesul constă în
atingerea Paradisului și plăcerea să se nască din patimi.

11. Ai grijă să nu-ți concentrezi atenția în această lume asupra pasiunilor, care sunt
instabile, ireale, goale și incerte; plăcerea pe care o oferă nu este decât un produs al
imaginației.
12. În cazul în care mintea ta este tulburată de răutate sau de dorința de a răni, ar trebui
să fie calmată de contraagentul lor, deoarece apa tulbure este clarificată de o bijuterie.
13. Cunoașteți că contraagentii lor sunt bunăvoința și compasiunea; căci există mereu o
opoziţie între ele ca între lumină şi întuneric.

186
 14. Cel care a renunțat la căile rele și totuși în care răuvoința este activă aruncă murdărie
peste sine, precum un elefant își aruncă murdărie peste trup după baie.
15. Căci ce om religios, cu instinct de compasiune, ar provoca suferințe suplimentare
muritorilor care suferă deja de boală, moarte, bătrânețe etc.?
16. Un om poate cauza sau nu răni altuia prin mintea lui răuvoitoare în această lume, dar
în oricare dintre cazuri mintea omului cu gânduri răuvoitoare este imediat arsă.
17. Prin urmare, ar trebui să cultivați gânduri de bunăvoință și compasiune față de toate
ființele, nu de răutate sau dorința de a răni.
18. Căci, prin obișnuință, gândurile omului devin înclinate către orice la care reflectă în
mod continuu.
19. Prin urmare, ar trebui să abandonați răul și să vă gândiți numai la ceea ce este bine;
căci va aduce în avantajul tău în această lume și la atingerea scopului suprem.
20. Căci gândurile rele se întăresc prin faptul că sunt prețuite în inimă și generează
dezastre atât pentru sine, cât și pentru ceilalți.
21. Ele duc nu numai la propria ruină punând un obstacol în calea celui mai înalt bine, ci
și la ruinarea devotamentului altora prin distrugerea stării de har.
22. Mai mult, ar trebui să exersezi concentrarea în funcționarea minții tale, dar în niciun
caz nu trebuie să te gândești la gânduri rele, prietene.
23. Căci gândul care lucrează în minte pentru a se bucura de pasiunea triplă nu reușește
să atingă excelența și, de asemenea, duce la robie.
24. O stare de spirit pângărită implică amăgire, care are ca rezultat distrugerea altora și
propria păcătoșenie și duce la Iad.
25. De aceea, nu te nimici cu gânduri rele, când ești bine înarmat și împodobit cu
Bijuteriile, ca un om care săpând pământul aruncă pământ pe trupul său bine înarmat și
împodobit.
26. Așa cum un ignorant ar arde lemnul de aloe costisitor ca un combustibil obișnuit, tot
așa, nerespectând planul, și-ar distruge existența aici ca ființă umană.
27. Iar omul care, trecând peste Legea care duce la fericirea finală, ar trebui să cultive
gânduri rele este ca omul care ar trebui să treacă peste bijuterii și să ia bulgări de pământ
dintr-o insulă de bijuterii.
28. Omul care, după ce a obținut starea de ființă umană, ar trebui să urmeze păcatul și nu
binele este ca un om care ar trebui să meargă în Himalaya și să mănânce otravă și nu ierburi
sănătoase.
29. Ar trebui să înțelegi acest lucru și ar trebui să alungi gândurile prin contraagenții lor,
așa cum o pană este scoasă dintr-o despicătură dintr-un buștean de o contra-pană subțire.
30. Dacă gândurile tale ar trebui să se îndrepte către prosperitatea și adversitatea rudelor
tăi, ar trebui să investighezi natura lumii celor vii pentru a opri astfel de gânduri.
187
 31. Cine este străin, cine rudă, dintre ființele care sunt târâte în ciclul existenței de
propriile lor acțiuni? Numai amăgirea provoacă atașarea unei persoane de alta.
32. Căci în trecut ruda ta (în această existență) a fost un străin și în viitor un străin (în
această existență) va deveni ruda ta.
33. Așa cum seara păsările adună unele aici, altele acolo, așa este relația dintre rude și
străin de la naștere la naștere.
34. Pe măsură ce călătorii se adună în adăposturi și se despart din nou pentru a-și merge
pe drumuri separate, tot așa este și uniunea rudelor.
35. În această lume, care este prin natură separată, nimeni nu este cu adevărat iubitul
altcuiva; este cauza și efectul care țin lumea împreună, ca o mână care ține împreună o minge
de nisip.
36. Căci mama își prețuiește fiul, gândindu-se „El mă va sprijini și fiul își iubește mama,
gândindu-se „Ea m-a născut în pântecele ei 37. Când rudele se comportă agreabil unii cu
alții, ei manifestă afecțiune, dar în cazul opus dușmănie.
38. Se știe că rudele se comportă în mod neprietenos, iar străinii în mod prietenos.
Bărbații fac și rup afecțiunea în funcție de interesele lor.
39. Așa cum un pictor s-ar putea îndrăgosti de o femeie pe care a creat-o el însuși (într-o
poză), tot așa este și bărbatul atașat de bărbat inventând el însuși afecțiunea.
40. Cât despre cel care a fost ruda ta dragă în ultima existență, ce este el pentru tine
acum sau tu pentru el?
41. Prin urmare, nu lăsa mintea ta să fie obsedată de gândurile rudelor; căci nu există o
distincție permanentă în ciclul existenței între rude și străini.
42. Sau dacă vreun astfel de gând ar apărea în mintea ta că o astfel de țară este pașnică
sau prosperă sau fericită, 43. Trebuie să fie părăsită, prietene, și să nu fie întreținută în niciun
fel, pentru că știi că întreaga lume ar fi aprinsă. cu focurile diferitelor vicii.
43. — Suferința de la întoarcerea cercului anotimpurilor și de foame, sete și oboseală este
peste tot regula. Nicăieri nu există fericire.
45. Într-un loc frigul, în altul căldură, într-un loc boala, în altul primejdia afectează
excesiv bărbații. Prin urmare, lumea este fără refugiu.
46. Bătrânețea, boala și moartea sunt marile primejdii ale acestei lumi; nu există nicio
țară în care acele pericole să nu existe.
47. Unde merge acest corp, urmează suferința. Nu există drum în lume, mergând de-a
lungul căruia se poate evita suferința.
48. O țară în care focurile viciilor răbufnesc poate fi plăcută, prosperă și pașnică, dar
trebuie recunoscută ca o țară rea.
49. În această lume, care este copleșită de suferința trupului și a minții, nu există nicio
țară pașnică în care să mergi și să fii în largul lui.
188
 50. Deoarece suferința este soarta tuturor pretutindeni în orice moment, nu tânji,
prietene, după obiectele sclipitoare ale lumii.
51. Prin urmare, când această pasiune a dorinței se va stinge în tine, vei considera
întreaga lume vie ca fiind, parcă, în flăcări.
52. Sau dacă ar trebui să ai vreun gând care nu se bazează pe inevitabilitatea morții,
trebuie să te străduiești să o alungi, ca o boală care atacă corpul.
53. Nici măcar o clipă nu se poate pune încredere în viață. Căci Moartea, ca un tigru care
stă la pândă, îl lovește pe omul de încredere.
54. Nu reflectați că sunteți puternic sau tânăr. Moartea lovește în toate ocaziile și nu
respectă tinerețea.
55. Omul care înțelege faptele nu are nicio speranță de bunăstare sau de viață, în timp ce
târăște în jurul unui corp care este doar un câmp de calamitate.
56. Cine poate simți adevărata fericire, în timp ce locuiește într-un corp care nu este
decât un recipient pentru marile elemente, asemănător cu o oală plină de șerpi în război unii
cu alții?
57. Înțelegeți cât de minunat este că acest om inspiră și imediat după expiră din nou; căci
nu se bazează pe (continuarea) vieții.
58. Și aceasta este o altă minune că după ce a dormit se trezește din nou sau că după ce
se trezește se culcă din nou; căci cine are trup are mulţi duşmani.
59. Din pântece încolo Moartea urmează un bărbat pentru a-l doborî; cine poate avea
încredere în el mai mult decât se încrede într-un dușman cu sabia ridicată?
60. Niciun om născut în lume, oricât de puternic ar fi, oricât de învățat în religie, nu
cucerește sau a cucerit sau va cuceri Moartea.
61. Căci Moartea vine furioasă și nu poate fi combătută prin conciliere, daruri, semănând
disensiuni, forță armelor sau abstinență.
62. Prin urmare, nu vă puneți încredere în această viață trecătoare; căci Moartea ia mereu
pe oameni și nu are reverență față de bătrânețe.
63. Căci cine ar crede că ar putea scăpa de Moarte, dacă mintea lui este sănătoasă, astfel
încât să vadă lumea fără substanță și fragilă ca un balon de apă 64.
Prin urmare, pe scurt, prietene, pentru abolirea acestor gânduri obține stăpânire atenție
excesivă în ceea ce privește inhalarea și expirarea.
65. Așa că luați în considerare această practică de a recurge la momentul potrivit la
contraagenții acestor gânduri rele, ca și la antidoturile bolilor.
66. Așa cum un om, care spală murdăria pentru a obține aur, elimină mai întâi bucățile
mai grosolane de murdărie și apoi pe cele mai fine pentru curățarea ei și, după ce a curățat-o,
reține particulele de aur, 67. Așa și omul, care și-a concentrat mintea de dragul emancipării,
mai întâi elimină viciile mai grosolane și apoi pe cele mai subtile pentru a-și curăța mintea și,
189
după ce a curățat-o, reține constituenții Legii
.
68. Așa cum aurarul din această lume încălzește în foc și răstoarnă în mod repetat aurul,
după ce a fost separat treptat de murdărie prin spălarea lui cu apă, tot așa și adeptul yoga își
curăță mintea de vicii până când este complet separat de murdărie. păcătuiește în această
lume și apoi o aduce la liniște și o concentrează.
69. Și precum aurarul la voia sa reduce aurul în multe feluri, astfel încât să fie ușor de
lucrat în diferitele tipuri de podoabe, tot așa, atunci când mintea mendicantului este curățată
și și-a asigurat, de asemenea, controlul asupra științelor supranaturale, el îl reduce la liniște și
o folosește cum vrea și unde vrea.

CANTO XVI. EXPUNEREA ADEVĂRURILOR NOBILE

1. . „Astfel , scăzând ceva și adăugând ceva prin imobilitatea minții și prin atingerea celor
patru transe, Yoginul dobândește în mod spontan cele cinci științe supranaturale, 2. Adică,
cele mai excelente puteri magice de multe feluri, conștientizarea mișcărilor. a gândurilor
altora
, amintirea nașterilor din trecut, văzul și auzul pur și ceresc.
3. De atunci, prin investigarea realității, el își aplică mintea la eliminarea infecțiilor; căci
astfel el înțelege corect cele patru afirmații ale Adevărului, suferința și restul.
4. Există suferință continuă și a cărei esență este suferința;
există cauza suferinței a cărei esență este originea; există distrugerea suferinței a cărei esență
este evadarea și există calea către liniște a cărei esență este salvarea.
5. Înțelegând astfel cu intelectul său cele patru Adevăruri Nobile și pătrunzând până în
miezul lor, el învinge toate infecțiile prin cultivarea meditației și, ajungând la liniște, nu se
naște din nou.
6. Căci prin neînțelegerea și pătrunderea în grupul celor patru care constituie realitatea,
omenirea, montată pe sensul giratoriu al ciclului universului, trece de la o existență la alta și
nu atinge liniștea.
7. Prin urmare, pe scurt, recunoașteți că suferința este nașterea, care este rădăcina
suferințelor, bătrânețea etc.; căci precum pământul este locul în care cresc toate plantele, tot
așa nașterea este locul în care cresc toate nenorocirile.
8. Căci nașterea formei unită cu facultățile simțului este identică cu nașterea suferinței în
numeroasele sale varietăți, iar ceea ce produce complexul corporal produce (prin acest fapt)
moarte și boală.

190
 9. Așa cum hrana, fie că este bună sau rea în sine, tinde spre distrugere, nu spre
susținerea vieții, atunci când este amestecată cu otravă, tot așa orice naștere în această lume,
fie între animale, fie sus sau dedesubt, tinde spre suferință, nu spre plăcere.
10. Atâta timp cât ființa activă persistă printre creaturi, printre ele se produc calamități de
multe feluri, bătrânețe etc.; căci copacii care nu au apărut nu pot fi scuturați, oricât de
înfricoșați ar fi vânturile care bat.
11. Căci, după cum vântul își are locul de naștere în aer, precum focul se află în
pântecele lemnului de sa mï , precum apa se află în interiorul pământului, tot așa suferința își
are locul de naștere în minte și trup.
12. Și cum lichiditatea este esența specifică a apei, soliditatea pământului, mișcarea
vântului, căldura constantă a focului, la fel și suferința este esența specifică a corpului și a
minții.
13. Existența corpului implică suferințe precum boala, bătrânețea etc., și foamea, setea,
ploaia, căldura și frigul etc., iar existența minții cu concomitenții ei, atunci când este
încorporată în materie, implică suferințe precum durerea, abatere, furie, frică etc.
14. Și văzând suferința nașterii prezentă în fața ochilor tăi, știi că a existat o suferință
similară în trecut; și așa cum suferința a fost și este, înțelegeți că va exista și suferință
similară în viitor.
15. Deoarece natura unei sămânțe este cunoscută prin experiența prezentă în această
lume, se deduce că natura ei a fost aceeași în trecut și va fi aceeași în viitor. Și așa cum un
foc în prezența noastră este perceput ca fiind fierbinte, tot așa a fost
(întotdeauna) fierbinte și va fi (întotdeauna) fierbinte.
16. Căci acolo unde, omule cu purtare nobilă, există o dezvoltare a corporalității conform
calităților sale, acolo este și suferința; căci în afară de ea suferința nu a fost și nu va fi și nici
nu poate fi.
17. Iar cauza acestei suferințe din cauza ființei active în lume se regăsește în categoria
viciilor precum dorința și restul, nu într-un Creator sau
Materie Primordială sau Timp sau Natura Lucrurilor sau Soarta sau Întâmplarea.
18. Și din acest motiv este de știut că ființa activă a lumii pornește din vicii, astfel încât
cei supuși patimilor și întunericului mintal sunt supuși morții și cel care este lipsit de ele nu
se naște din nou.
19. Deoarece un om se mișcă, stă etc., în funcție de voința sa particulară de a face asta
sau asta, în mod similar, prin urmare, nașterea creaturilor trebuie recunoscută ca fiind
datorată constrângerii dorinței.
20. Văzând că toate ființele sunt sub vraja atașamentului și excesiv de date să-și facă
plăcere în tipurile lor particulare, să știți că sunt aduse la naștere din nou însoțite de aceleași
vicii, ca urmare a practicii lor obișnuite (la nașterea lor anterioară).
191
 21. Și cum caracterul special al constituției corporale în această existență este determinat
de mânie, bucurie etc., în mod similar, un caracter special, realizat de vicii, se dezvoltă în
diferite forme și în (noile) nașteri ale acestora.
22. În (noua) naștere a unui dependent de răuvoință se dezvoltă răutatea extremă, a celui
posedat de pasiune pasiunea excesivă, a unuia în care amăgirea predomină un depozit
excesiv de iluzie și a celui ale cărui vicii sunt mai puțin decât aceasta doar un viciu mai mic.
23. De exemplu, atunci când un om înțelege ce fel de fruct are în fața ochilor, el înțelege
din prezența acestuia care a fost sămânța lui în trecut și, când identifică felul de sămânță în
fața ochilor, el recunoaște care va fi fructul său viitor. fi.
24. Când un om a extirpat viciile cu privire la orice tip de dispoziție, el nu renaște în
această varietate din cauza lipsei de pasiune. Când o tendință către vicii subziste în orice
dispoziție, el renaște în acel tip, indiferent dacă ar vrea sau nu.
25. Prin urmare, prietene, înțelegeți că cauzele nașterii în multele sale forme sunt dorința
etc. și eradicați-le dacă ați fi liber de suferință. Căci un efect este desființat prin desființarea
cauzei, 26. Iar desființarea suferinței provine din epuizarea cauzei. Așadar, fă-ți prezent
Elementul sfânt, pașnic, refugiul care este eliberat de patima dorinței și aduce suprimare (a
tot ceea ce face ființa activă), mântuirea care este veșnică, inatacabilă și sfântă, 27. Etapa în
care nu există nici naștere, bătrânețe, moarte, boală, nici contact cu ceea ce este dezagreabil,
nici eșecul dorințelor, nici separarea de agreabil, care este pașnic, definitiv și nepieritor.
28. Așa cum o lampă, care a ajuns în stadiul de stingere, nu se îndepărtează către pământ
sau cer sau vreunul dintre sferturi sau sferturi intermediare, ci doar se stinge din epuizarea
uleiului.
29. Așa că Sfântul care a ajuns la Nirvana nu pleacă pe pământ sau pe cer sau pe vreunul
dintre sferturi sau sferturi intermediare, ci de la epuizarea viciilor merge doar la pace.
30. Mijlocul pentru a atinge acest scop este Calea cu înțelepciunea ei triplă și dubla
liniște. Ea ar trebui să fie cultivată în mod corespunzător de omul prudent, guvernându-se pe
sine prin disciplina triplă pură.
31. Acțiunea corectă a vocii și a corpului și traiul corect, acestea trei, bazate pe
disciplină, ar trebui practicate în departamentul de conduită pentru stăpânirea acțiunilor.
32. Doctrina nobilă cu privire la Adevărurile referitoare la suferință etc., gândirea
corectă și efortul, acestea trei, bazându-se pe înțelepciunea intuitivă, ar trebui practicate în
departamentul de cunoaștere pentru abolirea viciilor.
33. Atenția corectă folosită în conformitate cu planul pentru a aborda
Adevărurile și concentrarea corectă a gândirii, acestea două, bazate pe liniște, ar trebui
practicate în departamentul de Yoga pentru stăpânirea minții.

192
 34. Disciplina nu dezvoltă lăstarii viciilor mai mult decât va scoate lăstarii dintr-o
sămânță sezonul greșit; pentru că greșelile atacă doar cu jumătate de inimă mintea unui om,
când disciplina lui este pură.
35. Dar concentrarea minții respinge viciile ca un munte curenții puternici ai râurilor;
pentru că greșelile, precum șerpii vrăjiți, nu sunt capabili să atace omul care rămâne în
concentrare a minții.
36. Dar înțelepciunea intuitivă taie complet greșelile, ca un râu, copacii de pe malurile
lui în ploi. Arse de ea, greșelile încetează să crească, precum copacii arși de focul trăsnetului
care le lovește.
37. Intrând pe această Cale dreaptă, nobilă, incoruptibilă, cu cele trei diviziuni și opt
membre ale sale, se elimină greșelile care sunt cauzele suferinței și se ajunge la stadiul
suprem binecuvântat.
38. În urma ei, sunt necesare statornicie, simplitate, respect de sine, atenție și
discriminare, dorință de puțin, mulțumire și lipsă de atașament, răbdare și antipatie față de
activitățile lumești.
39. Căci cel care percepe suferința așa cum este cu adevărat, originea și distrugerea ei,
dobândește pacea pe Calea nobilă și se asociază cu prieteni de bun augur.
40. De exemplu, cel care înțelege corect boala ca boală, cauza ei și vindecarea ei, își
recapătă rapid sănătatea, fiind tratat de prieteni pricepuți.
41. Prin urmare, în primul Adevăr gândiți-vă la suferință ca la boală, în al doilea dintre
greșeli ca fiind cauza bolii, în al treilea la distrugerea suferinței ca sănătate bună și în al
patrulea din Cale ca medicament.
42. În consecință, recunoașteți suferința ca fiind identică cu ființa activă și înțelegeți că
defectele sunt cauza ființei active; realizați că inactivitatea este suprimarea ființei active și
înțelegeți că Calea este cea care duce la inactivitate.
43. Mintea ar trebui să fie îndreptată spre înțelegerea Adevărurilor chiar dacă capul sau
îmbrăcămintea cuiva este în flăcări. Pentru că omenirea, prin neînțelegere, doctrina
Adevărurilor a fost arsă, este arsă acum și va fi arsă.
44. — Căci atunci când cineva vede că corporalitatea este nepermanentă, părerile sale
sunt corecte și, văzând corect, ajunge la detașarea completă și prin abolirea complăcerii (în
lucrurile acestei lumi) pasiunea lui este abolită.
45. Susțin că prin distrugerea mulțumirii și a pasiunii mintea lui este pe bună dreptate
eliberată și, dacă mintea lui este pe bună dreptate eliberată de acestea, nu mai are nimic de
realizat.
46. Căci spun că pentru cel care recunoaște și înțelege natura corporalității, cauza ei și
dispariția ei, infecțiile sunt desființate.

193
 47. Prin urmare, aplicându-ți cea mai mare energie, străduiește-te rapid pentru
distrugerea infecțiilor și, în special, examinează elementele care sunt pline de suferință,
nepermanente și lipsite de sine.
48. Căci cel care înțelege cele șase elemente, pământ, apă, foc etc., atât în caracteristicile
lor generale, cât și în cele specifice și înțelege că nu există altceva decât ele înțelege
eliberarea completă de ele.
49. Iar cel care și-a pus mintea pe desființarea viciilor trebuie să ia în considerare timpul
și metoda; căci chiar și Yoga, atunci când este practicată în afara sezonului și printr-o
metodă greșită, duce la calamitate și nu la rezultatul ei potrivit.
50. Căci dacă un om ar mulge o vacă care nu a fătat, nu ar obține lapte, pentru că ar
mulge la anotimpul nepotrivit; sau iarăşi, dat fiind anotimpul potrivit, nu ar obţine lapte dacă
din neştiinţă ar mulge o vacă de corn.
51. Iar un om care dorește un foc nu va obține unul din lemn umed, oricât de mult ar
încerca, nici din cauza unei metode greșite nu va obține un foc chiar și din lemn uscat, dacă
doar îl aruncă.
52. Examinând în mod corespunzător condițiile de timp și loc, precum și scopul și
metoda Yoga, un om ar trebui să depună tot posibilul, ținând cont de punctele tari și slabe ale
sinelui său și fără a face ceea ce este contrar acestora.
53. Dar atunci când sufletul este entuziasmat, el nu ar trebui să recurgă la subiectul
meditației cunoscut sub numele de „energie inductivă”; căci astfel mintea nu ajunge la
liniște, precum focul avântat de (vânt) nu se stinge.
54. Atunci când mintea este emoționată, este momentul pentru subiectul de meditație
care este prescris pentru liniște; căci astfel gândurile pot lua liniște, așa cum un foc arzător ar
fi stins de apă.
55. Când mintea este leneşă, el nu trebuie să recurgă la subiectul meditaţiei prescris
pentru a induce liniştea; căci astfel mintea devine și mai leneșă, ca un foc de puțină substanță
când nu este avântată.
56. Când mintea este leneșă, este momentul pentru subiectul de meditație prescris pentru
inducerea energiei; căci astfel mintea poate deveni capabilă de acțiune, ca un foc care se
scufundă prin combustibil.
57. Subiectul meditației care induce indiferență nu este recomandat atunci când
gândurile sunt fie lenețe, fie excitate; căci astfel ar putea aduce o nenorocire grea, ca boala
unui om bolnav dacă este neglijată.
58. Când gândurile au atins echilibrul, atunci este timpul ca subiectul meditației să
inducă indiferență; căci astfel ar fi aplicație la datoria în mână, ca un car care pleacă cu cai
bine dresați.

194
 59. Când mintea este tulburată de entuziasmul pasiunii, ar trebui evitată metoda de
cultivare a ideii de bunăvoință; căci omul de natură pasională greșește prin bunăvoință, ca un
om tulburat de flegmă printr-un tratament onctuos.
60. Dar atunci când mintea este excitată de pasiune, subiectul meditației numit
„impur” ar trebui să fie ales astfel încât să ajungă la statornicie; căci astfel omul de natură
pasională obţine alinare, ca omul supus flegmei care foloseşte remedii astringente.
61. Dar când mintea este agitată de viciul răuvoinței, nu alege subiectul meditației
cunoscut sub numele de „impura”; căci această meditație tinde spre distrugerea omului a
cărui natură este plină de ură, la fel cum o face tratamentul înțepător pentru omul cu
temperament bilios.
62. Dar când mintea este tulburată de viciul răuvoinței, exersează gândurile de
bunăvoință luând în considerare aplicarea (rănirea) asupra ta; căci bunăvoința tinde să
calmeze natura plină de ură, ca un tratament răcoritor pentru omul cu temperament bilios.
63. Când activitatea minții este supusă amăgirii, subiectele bunăvoinței și impurității sunt
nepotrivite; căci de la ei un om este depășit de o amăgire suplimentară, așa cum un om cu
temperament vântul este depășit de o mai mare inconștiență, dacă i se administrează un
tratament astringent.
64. Când funcționarea minții este afectată de amăgire, subiectul reflecției ar trebui să fie
cauzalitatea; căci aceasta este calea spre pace pentru mintea amăgită, ca un tratament onctuos
pentru omul cu temperament vânt.
65. Comparați aurarul din această lume care, punând aur în gura forjei, aplică burduful la
momentul potrivit, îl udă cu apă la momentul potrivit și treptat la momentul potrivit îi
permite să se răcească.
66. Căci folosind burduful la momentul nepotrivit ar arde aurul, aruncându-l în apă la
momentul nepotrivit l-ar face prea moale și lăsându-l să se răcească la momentul nepotrivit
nu l-ar aduce la maturitate cum trebuie.
67. Dar ar trebui să luăm în considerare în minte subiectul potrivit pentru meditație, fie
efortul, liniștea și, în mod similar, la momentul potrivit al indiferenței.
Căci efortul egal, dacă nu este reglementat de metoda adecvată, duce la distrugere.
68. Astfel, Fericitul i-a vorbit despre planul corect și despre abandonarea celui greșit și,
cunoscând toate varietățile de comportament, El a explicat în continuare procesele de
eliminare a gândirii.
69. Așa cum medicul prescrie tratamentul pentru vindecarea bolii, conform căruia una
dintre cele trei umori este cea care a devenit tulburată, tot așa Buddha a prescris tratamentul
pentru defecte:

195
 70. „Dacă într-un fel gândurile impure nu pot fi îndepărtate pentru că obiceiul a devenit
prea puternic, atunci ar trebui încercat un alt curs, dar în niciun caz nu trebuie abandonată
practica meritorie.
71. Căci greșelile nu pot fi extirpate dintr-o dată, în parte pentru că trupa viciilor este
foarte puternică, având din natura lor acumulată din timp fără început, și în parte pentru că
practica corectă este dificilă.
72. Deoarece un bărbat, priceput în această meserie, folosește o mică pană pentru a
elimina o alta mai mare, așa că un subiect de meditație care are rezultate proaste ar trebui
eliminat prin selectarea altuia.
73. Sau dacă totuși gândurile impure nu sunt atenuate din cauza lipsei de experiență a
minții, ele ar trebui eliminate prin examinarea greșelilor inerente lor, așa cum un călător
pleacă de pe un drum infestat de fiare sălbatice.
74. Așa cum omul, care dorește să trăiască, nu ar mânca alimente infectate cu otravă,
oricât de foame ar fi fost, tot așa înțeleptul abandonează o meditație impură, recunoscând că
aceasta aduce păcat.
75. Căci cine este capabil să rețină de la viciu un om care nu îl vede așa cum este cu
adevărat? Dar cel care vede calitatea bună în orice calitate bună va porni spre ea în ciuda
tuturor obstacolelor.
76. Căci bărbaților de naștere nobilă le este rușine de lucrările active ale minții față de
impuritate, de dorințele invizibile, nesfânte, așa cum un tânăr plin de spirit și frumos se
rușine de obiectele inestetice și prost aranjate atașate de gâtul lui.
77. Dar dacă gândurile rele, deși zdruncinate, ar exista chiar și puțin, trebuie să te
străduiești să le distrugi prin alte mijloace, cum ar fi studiul, acțiunea etc.
78. Omul prudent ar trebui chiar să doarmă sau să sufere oboseală corporală; dar în
niciun caz nu ar trebui să mediteze asupra subiectelor greșite, prin atașamentul față de care ar
putea apărea dezastru.
79. Căci precum un om înspăimântat de hoți nu le dă intrarea noaptea nici măcar
prietenilor săi, tot așa înțeleptul reprimă practicarea binelui și a răului (gândurile)
deopotrivă împreună cu greșelile.
80. Dacă tot nu se îndepărtează, deși sunt luptați prin astfel de mijloace, atunci trebuie
eliminate, ca și impuritățile aurului, alungându-le în ordinea grosiei lor.
81. Așa cum un om epuizat de practici erotice obositoare se apucă de mers rapid etc., la
fel și înțeleptul se ocupă de vicii.
82. Dacă gândurile rele nu sunt înlăturate din cauza eșecului în găsirea contraagentului
corect, ele nu trebuie totuși tolerate pentru o clipă fără opoziție, la fel cum ar fi șerpii din
casă.

196
 83. Un bărbat poate face tot posibilul prin fixarea dinților, apăsând marginea gingiilor cu
limba și reținând mintea cu mintea, dar în orice caz nu vor fi ușor docili.
84. Ce nevoie de mirare că un om, care a adoptat viața de pădure și este sănătos la minte
și lipsit de amăgire, nu ar trebui să fie înșelat? El este într-adevăr un adevărat sfânt și cu
adevărat statornic care nu este zguduit înaintea năvălirii unor astfel de idei în suflet.
85. Prin urmare, pentru a obține accesul la nobilele adevăruri, purifică mai întâi Calea
prin această metodă, în timp ce îți propui să-ți supună dușmanii, la fel ca un rege, care începe
o campanie pentru a-și supune dușmanii și dorește să cucerească suveranitatea necucerită
până acum, are drumul pe primul loc. degajat.
86. Aceste păduri din toate părțile sunt de bun augur, potrivite pentru Yoga și nu sunt
aglomerate prin poștă. Găsind suficientă singurătate pentru trup, intra pe Calea pentru
eliminarea viciilor.
87. Kaundinya, Nanda, Krmila, Aniruddha, Tisya, Upasena, Vimala și
Râdha, Vaspa, Uttara, Dhautaki, Moharâja, Kâtyâyana, Dravya și Pilindavatsa,

88. Bhaddâli, Bhadrâyana, Sarpadâsa, Subhüti, Godattta, Sujâta, Vatsa,

Samgrâmajit, Bhadrajit, Asvajit, Srona, Sona Kotikarna, 89. Ksemà, Ajita, mamele lui
Nandaka și Nanda, Upâli, Vâglsoya, Yakali, Yaéaln Râstrapâla, Sudaréana, Svâgata și
Meghika, 90. Kapphina, Kâfyapa of Uruvilvâ, Mahâmahâkâsyapa, Tisya, Nanda, Pürna,
Pürna, Pürnaka și PürnaSonâparânta, 91. Sâradvatïputra, Subâdvatïputra, Subâdehua, Kâpyâ,
Bâdhâ, … … , Revata și Kausthila, și Maudgalyâyana și Gavâmpati: 92. Curajul pe care l-
au dat dovadă în practica Yoga îl afișați rapid și în forma potrivită. Atunci cu siguranță vei
ajunge pe scenă și vei glorifica pe cei... atinși.
93. Așa cum o substanță poate fi fierbinte la gust și totuși, atunci când este consumată,
poate fi ușor de digerat, tot așa energia poate fi dureroasă prin truda pe care o implică și
totuși să fie plăcută în rezultatul ei prin realizarea obiectului în mână.
94. Energia este de cea mai mare importanță, pentru că ea este fundamentul pentru
realizarea a ceea ce trebuie făcut și fără energie nimic nu se poate realiza; tot succesul din
lume ia naștere din energie, iar dacă lipsește ea, nu există decât păcat.
95. Pentru bărbații care nu au energie, cu siguranță nu poate exista nicio achiziție a ceea
ce nu au dobândit și există pierderea a ceea ce au dobândit, precum și disprețul de sine,
mizerie și insultă din întunericul mental mai puternic, pierderea puterii, și încetarea învățării,
a autocontrolului și a mulțumirii și, în cele din urmă, coborârea într-un plan inferior al
existenței.
96. Indolența, nu vrăjmașul său, este cauza pentru care un om capabil de succes, auzind
de metodă, nu reușește să progreseze, că, cunoscând Legea supremă
, nu își câștigă o locuință deasupra și că, părăsindu-și casa. , el nu atinge pacea în Mântuire.
197
 97. Un om obține apă dacă sapă pământul cu energie neîntreruptă; el produce foc din
bastoanele de foc prin frecare continuă; iar bărbații care se aplică Yoga obțin cu siguranță
rodul ostenelii lor. Căci pâraiele, alergând mereu cu repeziciune, uzează chiar și munții.
98. Arat pământul și păzindu-și (ogorul) cu dureri infinite omul obține o recoltă
splendidă; scufundându-se cu putere în ocean, se bucură de bijuterii splendide; copleșind
puterea dușmanilor săi cu săgeți se bucură de splendoarea suveranității. Prin urmare, arată
energie de dragul liniștii; căci cu certitudine toată prosperitatea constă în energie.'

CANTO XVII. INTRAREA ÎN IMORTALITATE

1. . S o Nand a a fost astfel instruit în calea către realitate și apoi, intrând pe
Calea Mântuirii, a făcut venerație față de Guru din toată inima și a plecat în pădure pentru a
elimina viciile.
2. Acolo a văzut o poiană liniștită într-un grup de copaci cu iarbă moale dürva și
înconjurat de un pârâu care curgea fără zgomot, cu apa albastră ca berilul.
3. Acolo, lângă rădăcina curată, de bun augur și splendidă a unui copac, după ce și-a
scăldat picioarele și și-a pus brâul hotărârii pentru Mântuire, a luat postura Yoginului,
aplecat în poală.
4. Îndreptându-și tot corpul, și-a îndreptat atenția asupra corpului său și, adunându-și
toate facultățile simțurilor în sine, a intrat cu seriozitate în practica Yoga.
5. Apoi, în dorința lui de a înțelege întregul adevăr și de a îndeplini practicile favorabile
Mântuirii, a trecut de-a lungul stadiului de pregătire a minții prin cunoașterea lumească și
liniște.
6. Asumându-și statornicia, depunând efort, alungând atașamentul și stăpânindu-și
capacitatea, el și-a făcut gândurile să fie liniștite și să rămână în regula abstinenței și, fiind
atunci în largul său, și-a pierdut orice plăcere pentru obiectele senzuale.
7. Dar apoi, în ciuda râvnei minții și a hotărârii sufletului său, ideea iubirii din obișnuință
constantă i-a murdărit mintea, așa cum un fulger venind în ploaie face apa tulbure.
8. El a recunoscut tulburarea din sentimentele sale și a aruncat repede acea idee atât de
ruinătoare pentru Lege, ca un om cu duh care, cu gândurile pline de mânie, respinge o femeie
ofensătoare, oricât de dragă i-ar fi.
9. Dar din nou un gând rău s-a apropiat de el când toată energia sa a fost aplicată pentru
a dobândi liniștea minții, ca un simptom înfricoșător care vine asupra unui om a cărui minte
este pusă pe distrugerea bolii sale.

10. Pentru a-l depăși, a recurs la un alt subiect bun de meditație favorabil Yoga, deoarece
un om a cărui putere a eșuat și care este înfrânt de un dușman puternic recurge la un puternic
protector al celor asupriți.

198
11. Așa cum un rege obține stăpânirea unor pământuri neconduse anterior de el prin
construirea de orașe puternice, făcând dreptate, făcând aliați și reprimând dușmani, tot așa
este politica în Yoga a omului care caută Mântuirea.
12. Căci și mintea Yoghinului care aspiră la Mântuire este orașul său puternic, calea
cunoașterii este înfăptuirea justiției, virtuțile aliații săi, viciile dușmanii săi și Mântuirea
pământul pentru a cărui cucerire se străduiește.
13. Dorind eliberarea din plasa puternică a suferinței, dorind să intre în stăpânirea
Drumului Mântuirii și dorind să vadă Calea nobilă supremă, el a ajuns la liniște obținând un
anumit grad de perspicacitate.
14. Rătăcitorul fără adăpost, care ar trebui să se transforme într-un cămin al întunericului
mental, ar fi neglijat, deși i s-a învățat adevărul, dar, întrucât
Nanda era un vas potrivit pentru Mântuire, și-a adunat mintea în sine.
— 15. Apoi, în posesia sufletului său și devotat să scape din ființă, el a examinat în mod
corespunzător elementele existenței în funcție de cerințele lor prealabile, cauzalitatea lor,
natura lor, senzațiile cu care sunt experimentate și defectele lor individuale.
16. A investigat cadavrul pentru a-i vedea întreaga substanță materială și imaterială.
Apoi a considerat că este impur, supus suferinței, nepermanent, fără proprietar sau sine.
17. Căci din luarea în considerare a impermanenței corpului, a absenței sale de
individualitate, a lipsei de sine și a riscului de suferință, el a făcut să tremure arborele viciilor
de Calea lumească supremă.
18. Întrucât în mod inevitabil în această lume toate fenomenele iau ființă din neființă și
trec din nou din ființă în neființă, și din moment ce toate au o cauză și aceasta o cauză
tranzitorie, de aceea a concluzionat că lumea este impermanentă.
19. Întrucât unirea cu karman a tot ceea ce se naște este în mod continuu operativă și este
cauza sclaviei și distrugerii, și din moment ce ceea ce se numește plăcere nu este decât un
mijloc de contracarare a suferinței, el a văzut că existența mondenă este suferință.
20. Întrucât individul este o simplă creatură a samskara-urilor și nu există nici agent, nici
cunoscător, iar ființa activă provine din complexul (de cauze), el a văzut că această lume este
lipsită (de individualitate).
21. Întrucât lumea nu are forță motrice proprie și nu este dependentă de sine și din
moment ce nu există nicio ființă care să exercite supremația asupra acțiunilor și din moment
ce stările de ființă apar din dependența de alte stări, el a înțeles că lumea este fără suflet. .
22. Apoi a ajuns pe Calea supramundană inaccesibilă, pentru că s-ar putea obține o
adiere în vremea caldă prin vânt sau focul care rămâne în lemn prin frecare sau apa din
pământ prin săpare.

199
 23. Ținând arcul științei sfinte, încingându-se cu armura atenției și luându-și postul pe
carul jurămintelor de disciplină curată, el s-a pregătit pentru biruință, gata să se alăture luptei
cu vrăjmașii viciilor îmbrăcați pe câmpul de luptă al gândurilor. .
24. Apoi, luând armele ascuțite ale constituenților iluminismului și stând pe excelentul
car al eforturilor drepte, cu o armată care conținea elefanții constituenților Căii, el a străpuns
treptat linia de luptă a viciilor.
25. Cu cele patru săgeți ale aplicării atenției lucrând fiecare de-a lungul propriei linii de
activitate, el și-a distrus într-o clipă dușmanii, cele patru perversiuni ale cunoașterii, cauzele
suferinței.
26. Cu cele cinci puteri nobile de neegalat, a izbucnit în cele cinci obstacole ale minții și
a pus la fugă cei opt elefanți ai componentelor căii false cu cei opt elefanți ai constituenților
Căii adevărate.
27. Apoi, scuturând în întregime teoria existenței sinelui, eliberându-se de îndoială în
cele patru adevăruri și luând viziunea adevărată a disciplinei de urmat, a ajuns în stadiul
primului rod al Legii.
28. — 29. S-a scăpat de ezitare în practica Legii prin înțelegerea nobilei Tetrade, prin
deconectarea de la o secțiune a viciilor, prin dobândirea individuală a excelenței, prin
perceperea extazului resimțit de posesorii de adevărate. cunoaștere, prin fermitatea credinței
sale, prin constanta statorniciei sale, prin eliberarea de confuzie cu privire la cele patru
adevăruri și prin absența unui defect în propria sa cea mai excelentă conduită.
30. Eliberat din plasa vederilor greșite și văzând lumea așa cum este de fapt, el a
experimentat extazul care își are baza în cunoaștere și a simțit și mai multă credință în Guru.
31. Căci cel care recunoaște că ființa activă în această lume nu este determinată de nicio
cauză exterioară sau că este fără o cauză, dar înțelege că totul depinde de altceva, vede Legea
nobilă care duce la fericirea finală.
32. Iar cel care vede Elementul pașnic, sfânt, neînvechit, lipsit de patimi, binele suprem
și Învățătorul acestuia, Șeful Sfinților, a obținut iluminarea și îl vede pe Buddha.
33. Așa cum un om vindecat de boală printr-un tratament de bun augur îl privește pe
medic cu recunoștință cu ochii minții și este încântat de bunăvoința și cunoașterea tratatelor
(medicale), 34. Așa că cel care este eliberat de Calea nobilă, cunoscând realitatea, posedând
realitatea nobilă și experimentând-o cu trupul său, îl privește pe Tathàgata în semn de
recunoaștere și este încântat de bunăvoința și omnisciența Sa.
35. Eliberată de aberațiile distructive ale doctrinei, văzând sfârșitul renașterii și simțind
dezgust în manifestările viciilor, Nanda nu se temea de moarte sau de tărâmurile mizeriei.
36. Apoi, văzând corpul ca fiind doar un agregat impur de piele, tendoane, grăsime,
sânge, oase, carne, păr etc. și reflectând asupra substanței sale, el nu a perceput nici măcar
cea mai mică substanță (substanța reală) din el.
200
 37. Ferm în sine, cu aceeași Yoga a redus la mici proporții dorința și ura, și astfel el, al
cărui corp era cu pieptul lat, prin reducerea acestor două a obținut al doilea rod al Legii
nobile.
38. Micile rămășițe ale marelui dușman, pasiunea, al cărui arc este lăcomia și săgețile
imaginațiilor, el a copleșit de rachetele armei Yoga, săgețile meditației asupra impurității,
care sunt dobândite luând în considerare însăși natura corpului.
39. Rău răutate, vrăjmașul care este însărcinat (de rău), a cărui armă este ura și care
descarcă săgețile mâniei, el doborât de săgețile bunăvoinței care sunt așezate în tolba
fermității și potrivite coardei arcului răbdării.
40. Atunci eroul a tăiat cele trei rădăcini ale răului cu cele trei baze ale eliberării, așa
cum un inamic taie cu trei săgeți cu vârf de oțel? trei dușmani stând în fruntea grupului ostil
și ținând arcurile.
41. După ce a biruit pe acei dușmani care atacă din spate, pentru a ieși din sfera
Kâmadhàtu și a ajuns prin Yoga rodul de a nu fi supus renașterii pe pământ, a stat parcă la
poarta orașului Nirvana.
42. Apoi a ajuns la prima transă care este disociată de (diferitele forme de) iubire și
elementele impure ale existenței, are o reflecție inițială și susținută, se naște din discriminare
și este înzestrată cu extaz și beatitudine.
43. Eliberat din focul arzător al iubirii, el a experimentat bucuria supremă din
beatitudinea transei, intrând în beatitudine, ca cel apăsat de căldură la intrarea în apă sau ca
un sărac la dobândirea unei mari bogății.
44. — Și în acel moment, înțelegând că reflecțiile inițiale asupra acelor elemente și
reflecțiile susținute asupra meritului și demeritului lor sunt tulburătoare pentru minte și nu
conduc la liniște, a hotărât să se debaraseze de ele.
45. Căci, așa cum valurile deranjează un pârâu care curge cu apă limpede calmă, tot așa
gândurile sunt valurile apei minții și îl tulbură atunci când este într-o stare de concentrare.
46. Așa cum zgomotele hărțuiesc un om care este obosit și adormit adânc, tot așa
gândurile hărțuiesc omul care a atins concentrarea internă.
47. Apoi, la momentul potrivit, a produs a doua transă în care reflecțiile inițiale și
susținute sunt absente, care este calmă din intenția minții, se naște din concentrare și are
extaz, beatitudine și fericire interioară.
48. Și ajungând la acea transă în care mintea este liniștită, a experimentat un extaz
suprem fără precedent, dar, la fel ca înainte în reflecții, așa și acum în acel extaz a văzut că
există defecte.
49. Căci, prin legea contrariilor, suferința este prezentă în orice materie în care cel mai
înalt extaz este experimentat de om; de aceea, văzând defectele care rezultă în această etapă
din extaz, a intrat în Yoga pentru abolirea ei.
201
 50. Apoi, experimentând cu trupul său, prin eliberarea de extaz, acea fericire pe care o
simt Sfinții și pe deplin conștient de toate lucrurile, a rămas indiferent și atent și a câștigat a
treia transă.
51. Deoarece fericirea atinsă în acel punct este cea mai înaltă dintre toate fericirile, nu
există o continuare a fericirii dincolo de ea; prin urmare, Cunoscătorul treptelor superioare și
inferioare a numit-o stadiul Subhakrtsna ca fiind suprem prin bunăvoință.
52. Apoi a văzut un defect în acea transă și a considerat că stadiul cel mai înalt este
liniștit și nu este supus modificării; dar mintea lui continua să se modifice continuu prin
inflexiuni din cauza activității beatitudinii.
53. Văzând că acolo unde este alterare este mișcare și acolo unde este mișcare este
suferință, asceții care tânjesc după liniște renunță la acea beatitudine pentru că aduce
schimbarea.
54. Apoi, abandonând anterior fericirea și suferința și orice modificare a minții, a intrat
în a patra transă, care este pură și posedă calitățile indiferenței și a atenției și este lipsită de
fericire și suferință.
55. Și întrucât în ea nu există nici fericire, nici suferință și cunoaștere își îndeplinește
scopul, de aceea în procesul celei de-a patra transe se explică purificarea prin indiferență și
atenție.
56. Apoi, bazându-se pe cea de-a patra transă, și-a propus să dobândească Arhatship, ca
un rege, dorind să cucerească provincii necucerite până acum, care se unește cu un aliat nobil
puternic.
57. Apoi a tăiat în întregime cele cinci lanțuri superioare, obstacolele binelui suprem,
legăturile finale, cu sabia înțelepciunii intuitive pe care a mânuit-o prin meditație.
58. Și cu cei șapte elefanți ai constituenților iluminării a zdrobit cele șapte tendințe
latente rele ale minții, așa cum Timpul cu cele șapte planete zdrobește cele șapte continente
când a sosit timpul distrugerii lor.
59. Pentru Nanda aplicata defectelor, prin stingere, smulgere, ardere si uscare, aceeasi
actiune pe care norii, vantul, focul si soarele o exercita asupra focului, copacilor, ghee-ului si
respectiv apei.
60. Deci cu barca de opt ori a trecut peste oceanul suferinței, atât de greu de trecut, care
are trei curenți, trei pești, trei valuri, o apă, cinci pâraie, două maluri și doi crocodili.
61. Prin atingerea statutului de Arhat, el a devenit demn de reverență, lipsit de dor, fără
pretenții nimănui, netulburat de speranță, frică sau durere, fără îngâmfare sau pasiune și,
deși, el părea a fi altul prin statornicia sa.
1. 2. Atunci Nanda, care devenise liniştit la minte şi şi-a îndeplinit sarcina sub învăţătura
Fratelui şi Stăpânului său şi prin propriul său curaj, şi-a spus astfel: —

202
 63. „Laudă Celui Binecuvântat prin a Cărui bunăvoință și compasiune mi-au fost
îndepărtate atâtea suferințe și mi-au adus o asemenea fericire la îndemână.
64. Căci eu, care eram plin de desfrânare și eram dus de ignobila
(dorința) născută din trup pe calea a cărei natură este suferintă, am fost întors de la ea prin
incitarea cuvintelor Sale, ca un elefant de must de un adept. .
65. Căci prin îndrumarea milostivului Învățător care mi-a extras săgeata pasiunii din
inima mea, un astfel de extaz suprem de astăzi este al meu, ca să nu mai vorbim despre
atingerea păcii Nirvanei în anihilarea tuturor fenomenelor.
66. Căci stingând focul aprins al patimilor cu apa statorniciei ca și cum aș stinge un foc
cu apă, am ajuns acum la cea mai înaltă fericire, ca un om care coboară într-o piscină
răcoroasă pe vremea caldă.
67. Nu mai există nimic agreabil sau dezagreabil pentru mine; nu mai am
placeri, cu atât mai puțin antipatii. Prin absența lor mă bucur brusc, parcă scap de
sentimentele de frig și căldură.
68. Ca acela care a obținut siguranță după un mare pericol sau eliberare de o mare
asuprire sau lumină într-un întuneric mare sau, când nu are o barcă, pe malul mai departe al
marelui ocean, 69. Sau ca cel care a obținut o sănătate bună după o boală insuportabilă. sau
eliberarea dintr-o datorie de o sumă de neînchipuit sau evadarea de la fața adversarilor săi
sau abundența după foamete, 70. Chiar și așa, prin puterea magică a Învățătorului, am ajuns
la liniște supremă. Din nou și din nou mă închin în mod repetat către nobilul Tathàgata.
71. Când am fost predată iubirii și cufundată în păcatul patimii pentru tinerele femei, El a
fost Cel care m-a dus pe muntele cu vârfuri de aur și în
Paradis și m-a salvat prin exemplul maimuței și prin femeile care frecventează. cerul, 72. Și
m-a târât sus din acea mlaștină de nenorocire, cea mai josnică dintre patimi, ca un elefant
epuizat dintr-o mlaștină; acum
sunt mântuit în Legea cea bună, fericirea supremă, care este pașnică și lipsită de patimă,
supărare, durere și ignoranță.
73. Îi plec capul înaintea Lui, Văzătorul Suprem, Cel Compasiv, Care cunoaște naturile,
calitățile și dispozițiile (ale tuturor ființelor), Celui
Iluminat, Deținătorul celor zece Puteri, Șeful medicilor, Mântuitorul. Îi fac din nou
închinare.'

CANTO XVIII. DECLARAȚIA DE PERSPECTIVA

1. . Apoi, după ce și -a atins scopul, ca un tânăr Brahman care a stăpânit Vedele
sau un negustor care a câștigat rapid sau un Ksatriya care a cucerit o armată ostilă, Nanda l-a
căutat pe Guru.

203
2. Este plăcut pentru guru să-l vadă pe elev sau pe elevul guru în momentul în care
cunoștințele au fost dobândite, fiecare gândindu-se: „truda ta a fost rodnică prin mine”; așa
că Înțeleptul dorea să-l vadă și pe el.
3. Căci atunci când un om religios, deși încă plin de pasiune, a atins vreo excelență prin
altcineva, ar trebui să-i ofere acestuia din urmă închinarea cea mai înaltă din recunoştinţă; cu
cât mai mult ar trebui să facă acest lucru omul a cărui îngâmfare este atenuată și patimă
consumată?
4. Căci devotamentul care își are originea în iubire sau bogăție există cu rădăcinile sale
crescând doar din acea sursă, dar atunci când devotamentul pasional al cuiva provine din
urma Legii, credința este implantată în inima lui.
5. Apoi, îmbrăcat în halatul de culoarea pământului și palid ca aurul, el și-a plecat capul
în fața Guru, ca un arbore karnikara răscolit de vânt cu gloria strălucitoare a florilor sale și a
lăstarilor lui de culoarea aramii.
6. Apoi, nu din mândrie, ci pentru a demonstra relația de maestru și elev dintre marele
Înțelept și el însuși, el a relatat succesul său în atingerea obiectivului său:
7. Așchia foarte ascuțită a vederilor false, Doamne, care a fost înfiptă în inima mea și mi-
a provocat dureri grele, a fost smulsă de fălcile penselor vocii
Tale, așa cum o așchie este scoasă de un chirurg.
8. Îndoiala mea, o, Cel ce ești liber de îndoială, care m-a condus la întrebări deșarte, a
fost distrusă; sub îndrumarea Ta am ajuns la bine

Calea, ca un om care si-a pierdut drumul este pus pe cea dreapta de indrumarile unui ghid
bun.
9. Otrava iubirii, pe care am băut-o în nădejdea din cauza simțurilor mele fiind în
subordinea mulțumirii, a fost alungată de antidotul cuvintelor Tale, așa cum o otravă mortală
este alungată de un mare remediu.
10. O, biruitor al nașterii, nașterea pentru mine este distrusă; Locuiesc cu dreptate în
practica Legii bune. O, împlinitor al sarcinii, am făcut tot ce se cere; Eu exist în lume și
totuși sunt liber de elementele ei.
11. Prea Excelent, am băut ca un vițel din vaca graiului Tau, cu tetinele binevoinței, cu
frumoasa pușică cu expresie limpede, cu laptele Legii bune și cu cornul închipuirii și mi-am
potolit toate dorințele, la fel cum se potoleşte viţelului.
12. O, Înțelept, auzi de la mine pe scurt ce am perceput pentru a intra în această posesie;
căci, deși ești atotștiutor și știi deja asta, vreau să-
ți spun modul de vindecare.

204
13. Pentru alți sfinți dornici de mântuire, auzind cum altul a ajuns la mântuire, se
străduiesc fericiți pe aceeași cale, așa cum oamenii bolnavi se luptă pentru sănătate prin
tratamentul care l-a vindecat deja pe altul de boală.
14. Știu că elementele, pământul și restul, sunt prezente la naștere și că nu există deloc
eu în ele. Prin urmare, nu am nici un sentiment de atașament față de ei și mintea mea nu face
nicio distincție între ceea ce este corpul meu și ceea ce este în afara lui.
15. M-am disociat de cele cinci skandha nesfânte , materie etc., din moment ce le văd ca
fiind tranzitorii, nesubstanțiale, neindividuale și dăunătoare.
16. Și din moment ce percep ascensiunea și dispariția în toate stările organelor de simț,
de aceea nu sunt atașat nici de ele, ele fiind nepermanente, lipsite de personalitate și pline de
suferință.
17. Și din moment ce văd că începutul și sfârșitul lumii sunt simultane și că toate
fenomenele sunt fără substanță sau realitate a existenței, mintea mea este desprinsă de
gânduri, astfel încât nicio schimbare în ea nu este cauzată de credința în existența mea reală
ca individ.
18. Deoarece nu sunt atașat de cele patru tipuri de nutriție cu atașamentele sale multiple
și nu sunt înșelat de el sau legat de el, de aceea sunt eliberat din cele trei sfere ale existenței.
19. Întrucât nu sunt dependent de și nici nu țin mintea să văd, să aud etc., în treburile
obișnuite ale vieții și din moment ce le folosesc cu mintea în echilibru, de aceea sunt separat
de ele și emancipat.
20. Cu aceste cuvinte, el s-a prosternat cu tot corpul pe pământ din respect pentru Guru,
arătând ca o puternică coloană de aur căzută mânjită cu lemn de santal roșu.
21. Atunci Văzătorul, ascultând declarația sa și auzind despre statornicia celui care mai
înainte ieșise din nepăsare și din credința lui în urma Legii, i-a vorbit cu un glas ca un nor de
tunete: — 22. „Ridică-te, căci tu stai în picioare. în Legea iubiților Mei urmași. Nu vă pune
capul la
picioarele Mele; nu Îmi faci atâta reverență prin închinare, cât prin această acceptare a Legii.
23. Astăzi, prin cucerirea ta, abandonul tău de la viața de acasă are succes, deoarece ai
obținut stăpânire asupra ta. Căci este rodnic pentru cel care s-a cucerit pe sine însuși să preia
viața rătăcitoare, dar nu pentru cel ale cărui simțuri sunt nesupuse și instabile.
24. Astăzi ai atins cea mai înaltă puritate prin faptul că vocea, trupul și gândurile tale
sunt curate și, de acum înainte, prietene, nu vei mai experimenta sălașul impur și nesfânt al
pântecului.
25. Astăzi ați învățat ceea ce este bun și plin de învățătură și ați urmat Legea conform
învățăturii. Căci cel care este desăvârșit în învățătură și acționează împotriva ei este vrednic
de vină, ca un om care, încingându-și armura, arată lașitate.

205
 26. Îți aplaud fermitatea prin faptul că, eliberat de robia obiectelor simțurilor, îți pui
mintea asupra mijloacelor mântuirii; căci numai prostul este cel care simte teroare în această
lume la distrugerea renașterii, crezând că înseamnă dispariție totală pentru el.
27. Din fericire, acest contact cu momentul potrivit, atât de greu de obținut, nu a fost
făcut fără rod prin amăgire; căci când un om a coborât mai jos, el se ridică din nou cu greu,
ca broasca țestoasă din ocean care se ridică astfel încât să întâlnească gaura din jug.
28. Astăzi ești eroul care conduce duba în luptă, după ce ai cucerit-o pe
Mara, pe care este atât de greu să o întâlnești în luptă; căci nici măcar un erou nu este
considerat a fi astfel dacă este copleșit de greșeli ca de dușmani.
29. Cu norocul ai stins astăzi focul năprasnic al patimilor și, eliberat de febra ei, te vei
culca mângâiat; căci omul a cărui minte este aprinsă de focul viciilor găsește suferință chiar
și pe cel mai domnesc divan.
30. Înălțat înainte de mândria bogăției, ești astăzi bogat prin încetarea dorinței; căci atâta
vreme cât un om din lume preţuieşte dorinţa, atât de mult este întotdeauna sărac, oricât de
bogat ar fi.
31. Astăzi poți să proclami potrivit că regele Suddhodana este tatăl tău;
căci nu este de lăudat ca un om, care a abandonat regula de aur respectată de strămoșii săi,
să-și proclame descendența.
32. Din noroc ai ajuns la liniștea supremă, ca un om care a trecut deșertul și a obținut
bogăție; căci toți cei prinși în ciclul existenței sunt hărțuiți de frica de pericol, ca un călător
în deșert.
33. Îmi doream înainte să te văd, gândindu-mă în sinea mea: „Când o voi
vedea pe Nanda trăind viața în pădure, subzistând din pomană, urmând Regula și stăpânindu-
se pe sine?” Astfel, ești o vedere binecuvântată pentru Mine.
34. Căci chiar și un om urât este frumos la vedere când este bine împodobit cu propriile
sale virtuți preeminente, dar omul care este acoperit de murdăria viciilor, oricât de frumos ar
fi ochilor, este în realitate urât.
35. Astăzi, inteligența ta este admirabilă, deoarece prin ea ai făcut tot ce era de făcut;
căci oricât de eminent ar fi un om în învăţătură, el nu are inteligenţă dacă nu este dezvoltată
în sfera binelui suprem.
36. În mod similar, ochii unui om pot fi închiși și totuși doar el are vedere printre
oameni, deși ochii lor sunt deschiși; căci, deși un om are ochi, totuși nu are vedere, dacă nu
are ochiul înțelepciunii intuitive.
37. Omenirea se chinuiește în nenorocire la agricultură și la alte lucrări pentru a găsi un
remediu pentru suferință, și totuși suferința, la care ai pus capăt astăzi prin cunoaștere, se
întoarce la ei fără pauză.

206
 38. Căci omenirea lucrează mereu pentru a evita suferința și a obține fericirea și nici nu
înțeleg cum poate să apară fericirea, atât de greu de atins, de care ai intrat în posesia astăzi.
39. Nanda, când i s-a adresat în acest fel de către Tathàgata pentru binele lui, și-a păstrat
mintea și gândurile fixate și a fost indiferent la laude și învinovățiri; și a vorbit astfel cu
mâinile încrucișate:
40. 'Ah! Mai ales Tu, Doamne, Care cunoști caracteristicile speciale, mi-ai arătat această
compasiune, că eu, care mă scufundam în mlaștina iubirii, am fost salvat din pericolele
ciclului existenței și sunt eliberat de sentimentul iubirii.
41. Dacă Tu, Fratele meu, Călăuzitorul meu spre binele cel mai înalt, Tatăl meu care ești
așezat în rod, Mama mea, nu m-ai fi izbăvit, aș fi fost copleșit, nereușind să-mi ating ținta, ca
un călător care și-a pierdut caravana.
42. Căci discriminarea este ușoară pentru omul care cercetează mintea, care cunoaște
realitatea și este liniștit și mulțumit; iar eliberarea de patimă este ușoară omului care a
abandonat mândria și îngâmfarea și a cărui inteligență este lipsită de atașament.
43. Căci, prin înțelegerea corectă a realității, prin scuturarea defectelor și prin obținerea
stăpânirii liniștii, nu mai am acum dorințe față de corpul meu, de soția mea, de Apsarase sau
de zei.
„. — Deocamdată, când mă bucur de această fericire pură a liniștii, mintea mea nu mai
tânjește după fericirea care izvorăște din iubire, așa cum mintea locuitorului cerului care s-a
hrănit cu nectar nu tânjește nici măcar după cea mai scumpă dintre alimentele pământești
care nu este mâncat de zei.
45. Vai! Lumea cu ochii închiși de orbirea percepțiilor sale nu vede că fericirea supremă
stă într-o schimbare a hainei; pentru a lepăda fericirea durabilă a păcii interioare, ea suferă o
trudă de dragul plăcerilor iubirii.
46. Căci omul, care ar respinge cea mai excelentă beatitudine a iluminării și ar suferi o
trudă pentru a experimenta plăcerea senzorială, este ca nebunul care, mergând la o mină de
bijuterii, ar trebui să treacă pe lângă bijuterii și să ia pietre semiprețioase fără valoare. .
47. Căci într-adevăr minunată este favoarea arătată tuturor ființelor de către Tathâgata în
bunăvoința nemaipomenită a minții Sale ca, aruncând deoparte fericirea supremă a transei,
Înțeleptul ar trebui să lucreze pentru a pune capăt suferințelor altora.
48. Ce pot să fac în schimb astăzi pentru Tine, plin de compasiune: Guru,
Care ai fost atât de bine dispus cu mine și de Care am fost salvat din oceanul ființei, ca un
om, a cărui navă a fost spartă de valuri, din marele ocean?
49. Apoi, Înțeleptul, cel mai bun vorbitor, auzind discursul său bine motivat care arăta că
a extirpat toate infecțiile, a rostit aceste cuvinte care erau așa cum ar trebui să rostească un
Buddha Srlghana:

207
 50. „Este drept să spui, o, înțelept, că ți-ai atins scopul, că știi cel mai înalt adevăr și ești
un sfânt, așa cum un mare negustor care a trecut deșertul și a făcut mari câștiguri poate lăuda
faptele. a excelentului său ghid.
51. Nici măcar un om care a văzut adevărul nu l-ar înțelege pe Buddha,
Căruiașul ale cărui călării sunt oameni, în același fel cum o face sfântul Arhat a cărui minte
este liniştită; cu cât mai puțin va face un om din afara Legii, oricât de inteligent ar fi?
52. Și această recunoștință se potrivește în tine, a cărui minte este eliberată de patimă și
ignoranță; căci, o, recunoscător, recunoștința este greu de găsit în această lume condiționată
de excesul de pasiune.
53. Tu stăpânești Legea și întrucât, conform Legii, ai dobândit credință în Mine și
pricepere în realizarea, am mai multe să-ți spun; căci, fiind smerit și devotat, ești vrednic să
primești o poruncă.
54. Urmând Calea cea mai înaltă ai atins scopul și nu mai este cel mai mic lucru de făcut;
de acum înainte, prietene, practică compasiunea, aducând eliberare celor aflați în dificultăți
chiar și atunci când sunt dușmanii tăi.
55. Cea mai de jos clasă de oameni întreprinde acțiuni numai pentru această lume,
următoarea clasă atât pentru această lume, cât și pentru lumea de sus, omul de mijloc doar
pentru rezultate în viitor și omul cu caracter superior pentru eliberarea de la renaștere.
56. Dar el este considerat cel mai bun dintre cei mai buni din această lume care, după ce
a obținut elementul suprem suprem, dorește, nepăsător de necazurile pe care le implică
pentru el, să învețe această liniște și altora.
57. Așadar, renunțând la orice grijă față de propriile tale afaceri în această lume, lucrează
cu suflet statornic pentru ceilalți și ridică această torță a revelației pentru ființele care, cu
sufletele întunecate de întuneric mental, rătăcesc în noapte.
58. Lăsați doar locuitorii orașului să fie uimiți” în timp ce predicați Legea
și lăsați-i să spună: „Uite, acesta este un miracol că cel care era dependent de pasiune spune
acum povestea emancipării finale!”
59. Căci, cu siguranță, când soția ta va auzi că mintea ta a devenit fermă cu dorințele ei
îndepărtate de diferitele obiecte ale simțurilor, și ea te va imita în palat și va predica printre
femeile eliberate de patimă.
60. Căci, cu siguranță, din moment ce ești plin de statornicie supremă și ai intrat în
realitate, ea nu va găsi nicio plăcere în palat, așa cum inteligența omului iluminat, a cărui
minte este discriminatorie și caracterizată prin liniște și reținere, nu găsește niciuna în
plăcerile iubirii.'
61. Apoi Nanda a prins cu capul cuvintele și picioarele simultan ale veneratorului,
extrem de plin de compasiune Stăpân, și vesel cu inima în repaus și scopurile îndeplinite, l-a
părăsit pe Înțelept, fiind eliberat de îngâmfare ca un elefant de must .
208
 62. Nepăsător la câștig sau pierdere, la plăcere sau suferință etc., eliberat de dorințe și cu
simțurile liniştite, a intrat în oraș să ceară pomană la vremea cuvenită și a atras privirea
poporului; și acolo la vremea potrivită a povestit povestea
Mântuire pentru oamenii care aveau nevoie de ea, nici disprețuindu-i pe alții încă rătăciți
departe de adevărata Cale și nici înălțându-se pe sine.
63. Această poezie, care tratează astfel subiectul Mântuirii, a fost scrisă în stilul Kâvya,
nu pentru a oferi plăcere, ci pentru a promova atingerea liniștii și cu intenția de a capta
ascultători devotați altor lucruri. Căci, faptul că am
tratat și alte subiecte în ea în afară de Mântuire, este în conformitate cu legile poeziei Kâvya
pentru a o face plăcută, așa cum dulce este pus într-un medicament amar pentru a o face
potabilă.
64. Din moment ce am văzut omenirea predată în principal plăcerilor obiectelor
simțurilor și împotrivită de Mântuire, am spus aici adevărul final sub masca unui Kâvya,
considerând Mântuirea ca fiind supremă. Cititorul să înțeleagă acest lucru și să studieze cu
atenție în el ceea ce duce la liniște și nu ceea ce este doar plăcut, deoarece numai reziduul de
aur este luat după ce a fost separat de praful de metal.
Această poezie a fost scrisă de marele poet elocvent, mendicantul și dascălul, reverența sa
Asvaghosa, nobilul fiu al lui Suvarnâksï din Sâketa.

Selecții din „Raghuvamsha” de Kalidasa

SAU, DINASTIA RAGHU

Tradus de Arthur W. Ryder Considerat pe scară largă drept cel mai mare poet și dramaturg al
literaturii sanscrite, Kalidasa a produs piese de teatru și poezie bazate în primul rând pe Vede
, Mahabharata și Purana . Multe lucruri despre viața lui Kalidasa sunt necunoscute,
provenind doar din ceea ce poate fi dedus din lucrările sale.
Kalidasa a scris două poezii epice, care nu pot fi datate cu precizie, deși cel mai probabil au
fost scrise în secolele IV-V d.Hr.

Raghuvamsha povestește, în 19 sarga (cantos), referitoare la dinastia Raghu, și anume

familia lui Dilipa și descendenții săi până la Agnivarna, inclusiv Raghu, Dasharatha și Rama
. Cel mai vechi comentariu supraviețuitor scris despre lucrare este cel al savantului din
Kashmir Vallabhadeva din secolul al X-lea.
Cu toate acestea, cel mai popular și mai disponibil comentariu este Sanjivani , scris de
Mallinatha (c. 1350-1450).

209
 Complotul îl implică pe războinicul Raghu, conducătorul dinastiei Ikshvaku, care
conduce o expediție militară în Transoxiana. El învinge și subjugă localnicii de-a lungul
drumului (probabil în marșul său prin Asia Centrală) până când ajunge la Vakshu, așa cum
indienii antici îl numeau râul Oxus. Acolo,
armata lui Raghu se luptă cu heptaliții sau hunii albi, pe care indienii i-au numit Huna și
Mlecchas (barbari). Heptaliții sunt învinși, iar
Raghuvamsha se laudă cu „Isprăvile lui Raghu, a căror vitejie s-a exprimat printre soții
femeilor Huna, s-au manifestat în culoarea stacojie a obrajilor lor”.

DINAstia RAGHU
Dinastia lui Raghu este un poem epic în nouăsprezece cânte. Este alcătuit din 1564
de strofe, sau ceva peste șase mii de versuri. Subiectul este acea mare linie de regi care și-au
urmărit originea până la soare, celebra „linie solară” a poveștii indiene. Steaua particulară
strălucitoare a liniei solare este Rama, cavalerul fără teamă și fără reproș, idealul indian al
unui gentleman. Povestea lui fusese spusă cu mult înainte de timpul lui Kalidasa în
Ramayana , o epopee care nu trebuie să evite comparația cu cele mai importante poeme
epice ale Europei. Și în Dinastia lui
Raghu , Rama este figura centrală; totuși în poemul lui Kalidasa există multe detalii
referitoare la alți prinți de linie. Poezia se împarte astfel în mod firesc în trei mari părți: în
primul rând, cei patru strămoși imediati ai lui Rama (cantos 1-9);
al doilea, Rama (cantos 10-15); în al treilea rând, anumiți descendenți ai lui Rama (cantos
16-19). O relatare oarecum detaliată a subiectului poeziei poate preceda critica și
comentariul.
Primul canto. Călătoria la schit . — Poezia începe cu obișnuita rugăciune scurtă pentru
favoarea lui Shiva:

Zeul Shiva și mireasa lui de munte,

Precum cuvântul și sensul unificați,
Mă rog, marii părinți ai lumii
Pentru a uni sensul potrivit discursului meu.

Apoi urmează nouă strofe în care Kalidasa vorbește mai direct despre el însuși decât în
altă parte în lucrările sale:

Cât de grozavă este linia solară a lui Raghu!

Cât de slabe sunt puterile mele!
Ca și cum ar fi în valul oceanului
Am lansat o coajă micuță.
210
Prostul care caută faima unui poet

Trebuie să caute ridicul și vina,

Ca piticul în vârful picioarelor care vrea să încerce să culeagă fructele pentru uriași.

Totuși, pot intra pe ușă

Că poeții mai puternici au străpuns de altădată;
Un fir poate străpunge o bijuterie, dar
trebuie să urmeze locul în care a tăiat diamantul.

Dintre regi care au trăit ca sfinți de la naștere,

care au stăpânit pe țărmul oceanului pe pământ, care s-au chinuit până s-a dat succesul, ale
căror care au luat cu asalt porțile raiului,

ale căror jertfe evlavioase au fost binecuvântate,

Care și-a dat dorința fiecărui oaspete,
ale cărui pedepse erau ca crimele, care s-a trezit să păzească lumea devreme,

Care au căutat, ca să poată desfășura, pelf,

a căror vorbire măsurată a fost adevărul însuși, care au luptat războaie biruitoare pentru
faimă, care a iubit în soții numele mamei,

Care a studiat toate artele bune când erau băieți,

Care au iubit, în bărbăție, bucuriile bărbăției,
a căror vârstă a fost liberă de grija lumească, care și-au suflat viețile în rugăciune,

Despre acestea cânt, din linia lui Raghu,

Deși slabă arta mea, și înțelepciunea mea.
Iertați aceste bâlbâieli inactiv
Și gândește-te: De dragul virtuții cântă.

Cei buni care mă aud se vor bucura

A smulge binele din rău;
Când minereul este dovedit prin foc, pierderea
nu este aurul cel mai pur, ci zgură.

După cea mai scurtă privire asupra originii liniei solare, poetul povestește despre stră-
străbunicul lui Rama, regele Dilipa. Descrierea detaliată a virtuților lui Dilipa are interes ca
arătând idealul lui Kalidasa de aristocrat; o scurtă mostră trebuie să fie suficientă aici: El a
practicat virtutea, deși în sănătate;
Bogății câștigate, fără lăcomie de avere;
211
Și-a păzit viața, deși nu de frică;
Bucurii prețioase ale pământului, dar nu prea dragi.
Pe dușmanii săi virtuoși pe care îi putea aprecia
Asemenea medicamentelor amare care par vindecătoare;
Pe prietenii care au păcătuit i-a putut părăsi
Ca degetele muşcate de un şarpe.

Cu toate acestea, regele Dilipa are o singură durere adâncă: nu are fiu. Prin urmare, el
călătorește împreună cu regina sa la schitul înțeleptului Vasishtha, pentru a afla ce trebuie să
facă pentru a-și împăca o soartă jignită. Carul lor se rostogolește pe drumurile de țară pe
lângă iazuri de lotus parfumate și păuni care țipă și căprioare de încredere, sub arcade
formate fără stâlpi de susținere de macarale, prin sate unde primesc binecuvântările
oamenilor. La apusul soarelui ajung la schitul liniștit al pădurii și sunt întâmpinați de
înțelepți. Ca răspuns la întrebările binevoitoare ale lui Vasishtha, regele declară că totul
merge bine în regat și totuși:
Până când din această soție dragă nu izvorăște
Un fiu la fel de mare ca foști regi,
Cele șapte insule ale pământului
Și toate pietrele lor, nu valorează nimic.
Datoria finală, preasfântă,
Pe care încă îl datorez vieții - unui fiu -

Mă face ca fierele lanțul tăietor

Un elefant adăpostit în murdărie și durere.

Vasishtha îi spune regelui că, într-o ocazie anterioară, el a jignit vaca divină Mirositoare
și a fost blestemat de vacă să nu aibă copii până când el și-a împăcat propria progenitură. În
timp ce înțeleptul vorbește, fiica lui Fragrant se apropie și este încredințată în grija regelui și
a reginei.
Cant al doilea. Darul vacii sfinte . — Timp de douăzeci și unu de zile, regele însoțește
vaca în plimbarea ei prin pădure, iar în fiecare noapte regina salută întoarcerea lor la schit. În
a douăzeci și doua zi, vaca este atacată de un leu, iar când regele se grăbește să tragă o
săgeată, brațul îi este amorțit prin magie, astfel încât stă neputincios. Pentru a-și spori
groaza, leul vorbește cu o voce umană, spunând că este un slujitor al zeului Shiva, pus de
pază acolo și mâncând ca hrană desemnată orice animale care ar putea apărea. Dilipa percepe
că o luptă cu armele pământești este inutilă și roagă leul să-și accepte propriul trup ca preț al
eliberării vacii. Leul încearcă sofistica, folosind argumentele vechi, goale: Frumusețea mare
și tinerețea proaspătă sunt ale tale; pe pamant

212
Ca împărat unic, fără egal, stăpânești;
Dacă ai răscumpăra un lucru de puțină valoare
La un asemenea preț, ai părea un prost.
Dacă te mișcă milă, gândește-te la o singură vacă
Ar fi câștigătorul, dacă alegeți să muriți;
Trăiește mai degrabă pentru lume! Amintește-ți cum
Tatăl-rege poate să zboare toate pericolele.

Și dacă mânia înțeleptului de foc, strălucește

La pierderea unei singure vaci, ar trebui să te înfior,
să-i potolească furia; căci poți dărui
Vaci cu milioane, fiecare cu uger ca de oală.

Salvați viața și tinerețea; căci morţilor sunt date

Fără ani lungi, neîntrerupti, de veselie veselă;

Dar bogățiile și puterea imperială sunt raiul —
Zeii nu au nimic din ce să-ți lipsească pe pământ.

Leul a vorbit și a încetat; dar ecoul se rostogoli

Ieșit din peșterile în care sunetul a fost închis,
De parcă dealurile au aplaudat numeroase,
Repetând încă o dată argumentul.

Dilipa nu are probleme în a străpunge acest argument sofisticat și își oferă din nou propria
viață, implorând leul să cruțe corpul faimei sale, mai degrabă decât trupul trupului său. Leul
este de acord, dar când regele se prezintă hotărât pentru a fi mâncat, iluzia dispare, iar vaca
sfântă îi îndeplinește regelui dorința sa. Regele se întoarce în capitala sa împreună cu regina,
care în scurt timp rămâne însărcinată.
Al treilea canto. Consacrarea lui Raghu . — Regina dă naștere unui băiat glorios, pe care
tatăl vesel îl numește Raghu. Urmează o descriere a familiei fericite, din care sunt date aici
câteva strofe:

Regele a băut plăcere de la el târziu și curând

Cu ochi care priveau ca niște flori de lotus fără vânt;
Bucuria dezinteresată și-a extins toate puterile
Pe măsură ce marea răspund la lună.

Dragostea înrădăcinată care a umplut sufletul fiecărui părinte

213
Căci celălalt, adânc ca dragostea păsării pentru pereche,
Era acum împărțit cu băiatul; și drept. Jumătatea rămasă s-a dovedit mai mare decât întregul.

A învățat reverența care se cuvine unui băiat;

Urmând cuvintele asistentei, începu să vorbească;
Și lipindu-se de degetul ei, a învățat să meargă:
Aceste lecții copilărești au întins bucuria tatălui său, Care a strâns pruncul de a lui
1 _______+ —j +1 ______:ii„4

sân, și încântat
Să simt atingerea nectarului pe pielea lui,
Pe jumătate închise ochii, fericirea tatălui de a câștiga
Care, mai mult pentru întârziere îndelungată, fiind umplut.

Părul bebelușului trebuie să fie tuns; totusi el

A păstrat două plete atârnate, obrajii să-i frământe;
Și în josul râului alfabetului
A înotat, împreună cu alți băieți, până la marea învățăturii.

Riturile religiei și ce bună învățare se potrivește

Un prinț, a avut de la profesori bătrâni și înțelepți;
Nu a lor durerea intreprinderii sterpe,
Pentru efortul cheltuit pe material bun, fructe.

Această copilărie fericită este urmată de o tinerețe la fel de fericită. Raghu este căsătorit și
făcut prinț moștenitor. I se încredințează îngrijirea calului de jertfă 1
și când Indra, regele zeilor, fură calul, Raghu se luptă cu el. El nu poate birui pe regele
cerului, dar se achită atât de credibil încât câștigă prietenia Indrei. Ca urmare a acestei dovezi
a bărbăției sale, imperiul este dăruit lui Raghu de tatăl său, care se retrage cu regina sa în
pădure, pentru a-și petrece ultimele zile și a se pregăti pentru moarte.
Cant al patrulea. Raghu cucerește lumea . — Cantul se deschide cu mai multe strofe care
descriu gloria tânărului rege Raghu.

El a manifestat o valoare regală

Chiar și prin dreptate față de pământ,
Iubit ca briza sudică,
Prea rece pentru a arde, prea cald pentru a îngheța.

Oamenii îl iubeau pe tatăl său, dar

pentru că virtuți mai mari puteau uita; Frumusețea târgului de flori
214
Se pierde atunci când fructele de mango sunt acolo.

Dar regii vasali sunt neliniştiţi

Căci când au știut că regele dispăruse

Și puterea a fost deținută de fiul său,
s-a trezit mânia regilor supuși, care fusese stinsă în fum îmbufnat.

Prin urmare, Raghu se hotărăște să facă un progres războinic prin toată India. El
mărșăluiește cu armata sa din capitala sa Ayodhya (numele este păstrat în modernul Oudh)
până la Golful Bengal, apoi spre sud de-a lungul țărmului de est al Indiei până la Capul
Comorin, apoi spre nord de-a lungul țărmului vestic până când ajunge în regiune. drenat de
Indus, în cele din urmă spre est prin imensul
lanț Himalaya în Assam și de acolo acasă. Diferitele națiuni pe care le întâlnește, hinduși,
perși, greci și huni albi, se supun cu sau fără luptă. La întoarcerea în siguranță, Raghu oferă
un mare sacrificiu și își dă toată averea. 2
Cant al cincilea. Aja pleacă la curte . — În timp ce regele Raghu este fără bani, un tânăr
înțelept vine la el, dorind o sumă uriașă de bani pe care să o dea profesorului cu care tocmai
și-a terminat studiile. Regele, nedorind ca vreun rugător să plece nemulțumit, se pregătește
să atace zeul bogăției în
fortăreața sa din Himalaya, iar zeul, mai degrabă decât să riște lupta, trimite o ploaie de aur
în vistieria regelui. Acest aur regele Raghu îl dăruiește înțeleptului, care își folosește cu
recunoștință puterea spirituală pentru a face ca un fiu să i se nască binefăcătorului său. În
decursul timpului, fiul se naște și i se dă numele Aja. Suntem aici prezentat prințului Aja,
care este un fel de erou secundar în poem, inferior doar puternicului său nepot, Rama. Lui
Aja îi sunt dedicate restul acestui al cincilea cânt și următoarele trei cânte; iar aceste Aja-
cantos sunt printre cele mai frumoase din epopee. Când prințul a devenit tânăr, el merge la o
curte vecină pentru a participa la primirea de căsătorie a prințesei Indumati. 3 Într-o seară, el
tăbărește lângă un râu, din care iese un elefant sălbatic și își atacă grupul. Când este rănit de
Aja, elefantul își schimbă în mod ciudat forma, devenind un semizeu, îi dă prințului o armă
magică și pleacă în rai. Aja continuă să cede fără alte aventuri la țară și la palatul Prințesei
Indumati, unde este binevenit și este găzduit luxos pentru noapte. Dimineața, este trezit de
cântecul poeților de la curte în afara camerei sale. Se ridică și pleacă în sala unde se adună
pretendenții.

Al șaselea canto. Prințesa alege . — Peţitorii princiari se adună în sală; apoi, în sunetul
muzicii, prințesa intră într-un așternut, îmbrăcată ca o mireasă și creează o senzație profundă.

Căci când au văzut capodopera lui Dumnezeu, servitoarea

215
Care și-au lovit ochii la alte obiecte orb,
Privirile, urările, inimile lor, în omagiu adus,
Au zburat spre ea; pură carne a rămas în urmă.

Prinții nu au putut decât să-și trădeze dorința

Trimițând mesageri, dragostea lor de a aduce,
În multe întoarceri rapide, involuntare,
Cum crenguțele înflorite de copac anunță primăvara.

Apoi o servitoare o conduce pe prințesă de la un pretendent la altul și explică pretenția pe

care fiecare o are asupra afecțiunii ei. Mai întâi este prezentat Regele Magadha, recomandat
în patru strofe, dintre care una este:

Deși alți regi sunt numărați cu mii,

El pare singurul, singurul guvernator al pământului;
Stele, constelații, planete se estompează și fug
Când la lună noaptea a născut.

Dar prințesa nu este atrasă.

Fecioara zveltă îi aruncă o privire; ea aruncă o privire

Și nu a rostit nici un cuvânt, nici nu a ținut seama cum

Florile împletite de iarbă ale ghirlandei ei au dansat
când ea l-a concediat cu o plecăciune formală.

Ei trec la următorul candidat, regele țării Anga, în numele căruia se spune asta și mai
mult:

Învățarea și bogăția prin natură sunt în conflict,

Dar locuiește în pace în el; iar pentru cei doi
Ai fi tovarăș potrivit ca soția lui,
ca bogăția ademenitoare și ca să înveți adevărat.

Și pe el îl respinge prințesa, „nu că ar fi nedemn de dragoste, sau că ea este lipsită de

discernământ, dar gusturile diferă”. Ea este apoi condusă către Regele
Avanti:

Iar dacă acest tânăr prinț îți place fantezia,

Fecioară fermecatoare, tu și el poți să te joci În acele grădini nemăsurate pe care brizele Din
valurile Siprai le frământă, răcorește cu stropi.

216
 Stimul este insuficient și este prezentat un nou candidat, regele
Anupa,

Un prinț a cărui glorie a părinților nu poate să se estompeze,

De care dragostea oamenilor de știință este curtată, Care dovedește că averea nu este un jad
volubil.

Dar vai!

Ea a văzut că era curajos să privească,

Cu toate acestea, nu putea simți că dragostea lui o va face gay;
r< 11.. r . J• 1 J 1..1..1..

Lunele pline ale nopților de toamnă, când norii sunt plecați,

nu ispiti florile de lotus care înfloresc ziua.

Regele Shurasena nu are o avere mai bună, în ciuda virtuților și a bogăției sale. Așa cum
un râu care se grăbește spre mare trece pe lângă un munte care ar reține-o, așa trece prințesa
pe lângă el. Ea este prezentată apoi regelui țării
Kalinga; Palatul său are vedere la întuneric ocean, Cu ferestre care privesc adâncul neliniștit,
ale cărui tunete blânde îneacă tobele care marchează orele nopții și îl trezesc din somn.
Dar fecioara nu se poate simți ca acasă cu el decât se poate simți zeița norocului cu un om
bun, dar ghinionist. Prin urmare, ea își îndreaptă atenția către regele țării Pandya din
extremul sud al Indiei. Dar ea este neclintită când aude despre farmecul magic al sudului și îl
respinge și pe el.

Și fiecare prinț a respins în timp ce ea a căutat

Un soț, încruntat întunecat, ca turnulețe, strălucitoare. O clipă cu flacăra de la torțe prinse, Se
încruntă din nou mohorât și se scufundă în noapte.

Prințesa se apropie apoi de Aja, care tremură să nu treacă pe lângă el, întrucât a trecut pe
lângă ceilalți pretendenți. Slujitoarea care îl însoțește pe Indumati vede că
Aja trezește un sentiment mai profund și, prin urmare, dă o relatare mai lungă a liniei sale
regale, terminând cu recomandarea: Înalta descendență este a lui, frumusețea proaspătă,
tinerețea, Și virtutea modelată în mucegaiul creșterii regale;
Alege-l, căci el merită dragostea ta; într-adevăr,
o bijuterie este întotdeauna întinsă potrivit în aur.
Prințesa se uită cu dragoste la tânărul frumos, dar nu poate vorbi pentru modestie. Este
făcută să-și înțeleagă propriile sentimente atunci când femeia de serviciu o invită să treacă la

217
următorul candidat. Apoi coroana este pusă la gâtul lui Aja, oamenii orașului își strigă
aprobarea, iar pețitorii dezamăgiți se simt ca niște lotuși înfloriți de noapte în zorii zilei.

Al șaptelea cânt. Căsătoria lui Aja . — În timp ce pretendenții se retrag în taberele în care
și-au lăsat servitorii, Aja îl conduce pe Indumati în orașul decorat și festiv. Ferestrele sunt
pline de chipuri de femei dornice și entuziasmate, care admiră frumusețea tânărului prinț și
înțelepciunea alegerii prințesei. Când ceremonia de căsătorie a fost sărbătorită cu bucurie,
pretendenții dezamăgiți își iau rămas-bun cu fețe plăcute și inimi geloase, ca niște bazine
liniștite care ascund crocodili. Ei stau la pândă pe drumul pe care trebuie să-l ia și, când trece
cu tânăra lui mireasă, cad peste el. Aja asigură siguranța lui Indumati, își organizează
însoțitorii și se distinge foarte mult în bătălia care urmează. În cele din urmă, el folosește
arma magică, dată lui de semizeu, pentru a-și amorți adversarii și, lăsându-i în această stare
neputincioasă, se întoarce acasă. El și tânăra sa mireasă sunt primiți cu bucurie de regele
Raghu, care renunță la regat în favoarea lui Aja.
Cant al optulea. bocetul lui Aja . — De îndată ce regele Aja este ferm stabilit pe tronul
său, Raghu se retrage la un schit pentru a se pregăti pentru moartea părții sale muritoare.
După câțiva ani de meditație religioasă, el este eliberat, atingând unirea cu spiritul etern care
este dincolo de orice întuneric. Obsecviile sale sunt îndeplinite de fiul său cuminte. Indumati
dă naștere unui băiat splendid, care se numește Dasharatha.
Într-o zi, în timp ce regina se joacă cu soțul ei în grădină, o coroană de flori magice cade
peste ea din cer și ea moare. Regele lovit strânge trupul iubitului său mort și se plânge de ea.

Dacă florile care cu greu ating trupul, îl ucid,

Cele mai simple instrumente ale sorții pot aduce Distrugere și nu avem putere să-l stăm;
Atunci trebuie să trăim cu frica de tot?

Nu! Moartea a avut dreptate. El a cruțat angoasa mai aspră;

Prin flori blânde s-a pierdut viața ta blândă
Cum am văzut lotusul stingând și lânceind

Când este lovit de gerul lent și tăcut.

Cu toate acestea, Dumnezeu este greu. Cu o rigoare neiertă,

El a forjat un zăvor pentru a zdrobi această inimă a mea;
El a lăsat copacului puternic puterea sa vie,
dar a dezbrăcat și a omorât vița care se lipește.

De-a lungul anilor, dragă, nu m-ai mustra,

deși am jignit. Poți să pleci

218
Brusc, fără un cuvânt? Știu că mă iubești
și nu te-am jignit astăzi.

Cu siguranță m-ai crezut necredincios, să fiu alungat

Ca lumina iubirii și jucător de noroc, din viața ta, Pentru că fără un cuvânt de rămas bun, ai
dispărut și nu te vei mai întoarce niciodată, soție zâmbitoare dulce.

Căldura și înroșirea care au urmat după sărutări

Este încă pe fața ei, ca să mă înnebunească;
Căci viața a dispărut, e doar viața ei dor.
Un blestem pentru o astfel de incertitudine a vieții!

Nu te-am greșit niciodată cu un gând nerostit,

Cu atât mai puțin cu acțiuni. Unde ai zburat? Deși rege în nume, sunt un om cu inima
zdrobită, Căci puterea și dragostea au prins rădăcini numai în tine.

Părul tău negru ca de albină din care se uită florile,

Dragă, păr ondulat pe care l-am iubit atât de bine, Se agită în vânt până cred că dormi, În
curând să mă întorc și să-mi umfle inima veselă.

Trezește-te, iubirea mea! Sa se dea numai viata,

Iar durerile înăbușitoare, care înăbușă acum, vor fugi

Pe măsură ce întunericul din peștera muntelui este condus de ierburi magice care sclipesc
strălucitor.

Fața tăcută, în jurul căreia se țin buclele

Ceasul lor împrăștiat, este trist să privească
Ca în noapte un crin singuratic, adormit Când albinele fredonând muzical dispar.

Brâul cu care din copilărie s-a împrietenit

Tu, în secretele de dragoste înțelept, discret și adevărat,
Nu mai clinchei, acum dansul tău s-a terminat, Credincios în viață, și în moarte credincioasă.

Vocea ta joasă și dulce privighetoarelor a fost dată;

Mișcarea ta grațioasă la lebede;
Harul tău pentru viile fluturatoare, dragă soție în ceruri;
Privirile tale încrezătoare, cu ochii mari către căprioi: Ți-ai lăsat farmecele pe pământ, că eu,
i-am amintit

219
Prin ei, s-ar putea să fii consolat deși pleci;
Dar degeaba! Departe de tine, orbită de întristare, nu găsesc nici un sprijin de mângâiere
pentru inima mea.

Amintește-ți cum ai plănuit să faci o nuntă,

dând mireasa de viță de vie arborelui ei de mango;
Înainte de acea zi fericită, dragă, mergi
pe calea fără întoarcere. Nu ar trebui să fie.

Și acest copac Ashoka pe care l-ai îngrijit

Cu dor nerăbdător după flori roșii -
Cum pot să împletesc florile care ar fi trebuit să se amestece
Cu bucle vii, în ghirlande pentru morți?

Copacul își amintește cum gleznele, ținnind

Pe picioare grațioase, încântați în alți ani;
Trist acum el se lasă, forma ta cu tristețe stropește,
Și își vărsă florile într-o ploaie de lacrimi.

Soarele bucuriei a apus, toată dragostea a căzut și a pierit,

Cântecul vieții se cântă, primăvara e moartă,
A dispărut folosirea pietrelor prețioase pe care odată le-ai prețuit,
Și gol, mereu gol, este patul meu.

Ai fost tovarășul meu gay, casa mea, comoara mea,

Tu ai fost prietenul sânului meu, în toate lucrurile adevărate,
Cel mai iubit elev al meu în arta plăcerii: Moartea severă a luat tot ce aveam eu să te iau.

Sunt încă rege și bogat în mod regal,

Cu toate acestea, lipsit de tine, sunt sărac anii lungi;
Nu pot fi acum câștigat de nicio pasiune,
Pentru toate pasiunile mele centrate, dragă, în tine.

Aja trimite în flăcări trupul iubitei sale regine. Un pustnic sfânt vine să-i spună regelui că
soția lui a fost o nimfă a cerului într-o existență anterioară și că acum s-a întors acasă. Dar
Aja nu poate fi mângâiată. Trăiește opt ani obosiți de dragul fiului său tânăr, apoi se
reîntâlnește cu regina lui în Paradis.
Cant al nouălea. Vânătoarea . — Acest cânt ne prezintă regele Dasharatha, tatăl eroicului
Rama. Începe cu o descriere elaborată a gloriei, dreptății, priceperea și evlavia lui; apoi
povestește despre cele trei prințese care i-au devenit soții:
220
Kausalya, Kaikeyi și Sumitra. În frumoasa primăvară el face o excursie prelungită de
vânătoare în pădure, timp în care se întâmplă un accident, mare cu soarta.

Și-a lăsat soldații mult în urmă într-o zi

In -

, gy,
A venit cu calul său obosit stropit de spumă
La râu-tenk, unde pustnicii și-au făcut casa.

Și în pârâu a auzit cum se umplea

Un borcan; a auzit-o unduind limpede și strident,
Și a tras o săgeată, crezând că a găsit Un elefant trâmbițând, spre sunetul gâlgâit.

Astfel de acțiuni sunt interzise unui rege,

Dar Dasharatha a păcătuit și a făcut acest lucru;
Căci chiar și omul înțelept și învățat are minte
A rătăci, de pasiune egoistă orbit.

A auzit strigătul uluitor: „Tatăl meu!” ridică

Printre trestii; a călărit sus; înaintea ochilor Săi a văzut borcanul, băiatul pustnic rănit:
Remușcarea i-a străbătut inima și i-a ucis bucuria.

Și-a lăsat calul, acest monarh celebru departe,

L-a întrebat pe cel care s-a lăsat pe borcanul de apă Numele Lui, și din accente poticnitoare a
cunoscut Un tânăr pustnic, de naștere umilă, dar adevărată.

Săgeata încă netrasă, monarhul a purtat

El părinților săi care, îndurerați
de orbire, nu-și puteau vedea singurul fiu pe moarte și le-a spus ce a făcut mâna lui.

Ucigașul a ascultat atunci porunca lor tristă

și a scos săgeata fixă din sân;
Băiatul zăcea mort; părintele l-a blestemat pe rege,
Cu mâinile pătate de lacrimi, la egală suferință.

„În întristare pentru fiul tău vei muri și tu,

un bătrân, bătrân”, a spus el, „la fel de trist ca mine.” Sărmanul șarpe călcat! Și-a folosit
înțepătura veninoasă,Apoi a auzit răspunsul împăratului vinovat: „Blestemul tău este o
jumătate de binecuvântare dacă văd Fiul mult năzuit care mi se va naște:

221
Focul arzător care mătură câmpul bine arat,
poate arde într-adevăr, dar stimulează randamentul.

Fapta este făcută; ce amabilitate pot face

Fă cine, nemilocat, merită să moară?”
„Adu lemne”, a rugat el, „și construiește un rug funerar,
ca să-l căutăm pe fiul nostru prin moartea prin foc”.

Regele le-a îndeplinit dorința; și în timp ce ardeau,

Într-o întristare mută, lovită de păcat, s-a întors,
ascunzând sămânța morții în el, precum marea Ascunde focul magic care arde veșnic.

Astfel este prefigurat în nașterea lui Rama, alungarea lui și moartea tatălui său.
Cânturile zece până la cincisprezece formează nucleul epopeei, deoarece ele spun
povestea lui
Rama, puternicul erou al liniei lui Raghu. În aceste cânte, Kalidasa încearcă să prezinte din
nou, cu toate dispozitivele literare ale unei epoci mai sofisticate, celebra poveste epică veche
cântată cu măiestrie de autorul Ramayanei .
Pe măsură ce poetul pășește pe teren familiar tuturor celor care îl aud, acțiunea acestor cânte
este foarte comprimată.
Al zecelea canto. Întruparea lui Rama . — În timp ce Dasharatha, dorind un fiu, nu are
copii, zeii, asupriți de un adversar uriaș, se îndreaptă spre
Vishnu, căutând ajutor. Ei cântă un imn de laudă, o parte din care este dată aici.

O, tu, care ai creat totul,

care l-ai păstrat, ca să nu cadă,

Cine o va nimici pe ea și căile ei -

Ție, Doamne în trei, fie lauda.

Ca în apa raiului alergă

Gusturile pământului - totuși este unul,
deci tu ești toate lucrurile care se încadrează în univers, dar nu te schimbi.

Departe, departe, dar mereu aproape;

Neatins de pasiune, dar auster;
Fără de păcat, totuși plin de milă de inimă;
Vechi, dar liber de vârstă — Tu ești.

222
Deși necreat, cauți nașterea;
Visând, veghezi cerul și pământul; Nepasional, lovește-ți dușmanii;
Cine știe firea Ta, Doamne? Cine ştie?

Deși multe căi diferite, Doamne,

poate să ne conducă către o mare răsplată, Ele se adună și se unesc în tine, ca inundațiile
Gangelor în mare.

Sfinții care-ți dau orice gând,

ale căror fapte sunt făcute pentru tine, tânjește pentru pacea ta veșnică, pentru fericirea cu
tine, care nu poate înceta.

Ca perlele care cresc în noaptea oceanului,

Ca razele de soare strălucitoare,
căile Tale ciudate și făcătoare de minuni Învinge extravaganța laudei.

TP+ ~ 4-L„ „1 + 4

Dacă cântecele care tind spre gloria Ta

Ar trebui să crească oboseala sau să ia sfârșit,
Neputința noastră trebuie să poarte vina,
Și nu numele tău neepuizat.

Vishnu este mulțumit de laudele zeilor și le cere dorința. Ei îl informează că sunt tulburați
de Ravana, regele uriaș al Lankai (Ceylon), pe care nu-l pot cuceri. Vishnu promite că îi va
ajuta coborând pe pământ într-un nou avatar, ca fiu al lui Dasharatha. La scurt timp după
aceea, un înger apare în fața regelui Dasharatha, aducând într-un vas de aur o substanță care
conține esența lui Vishnu. Regele o dă celor trei soții ale sale, care apoi concepe și visează
vise minunate. Apoi regina Kausalya îl naște pe
Rama; Regina Kaikeyi către Bharata; Regina Sumitra pentru gemeni, Lakshmana și
Shatrughna. Cerul și pământul se bucură. Cei patru prinți cresc în prietenie reciprocă, totuși
Rama și Lakshmana sunt atrași unul de celălalt, la fel ca Bharata și Shatrughna. Atât de
frumoși și atât de modesti sunt cei patru băieți, încât par a fi încarnări ale celor patru lucruri
pentru care merită să trăiești – virtutea, banii, dragostea și mântuirea.
Al unsprezecelea canto. Victoria asupra lui Rama-cu-topor . — La cererea sfântului
pustnic Vishvamitra, cei doi tineri Rama și Lakshmana îi vizitează schitul, pentru a-l proteja
de spiritele rele. Cei doi băieți puțin bănuiesc, în călătoria lor primară, cât de mult din viețile
lor vor fi petrecute rătăcind împreună prin pădure. Pe drum sunt atacați de o uriașă, pe care
Rama o ucide; primul dintre mulți uriași care urmează să cadă de mâna lui. I se dă de pustnic

223
arme magice, cu care el și fratele său ucid alți uriași, eliberând schitul de orice supărare. Cei
doi frați călătoresc apoi cu pustnicul în orașul
Mithila, atrași acolo de auzirea regelui său, a minunatei lui fiice și a minunatului său arc.
Arcul i-a fost dat de zeul Shiva; niciun om nu a fost în stare să-l îndoaie; iar mâna frumoasei
prințese este premiul oricărui bărbat care poate îndeplini isprava. Pe drum, Rama o aduce la
viață pe Ahalya, o femeie care, într-o epocă anterioară, fusese schimbată în piatră pentru
necredincioșia față de soțul ei auster și a fost condamnată să rămână piatră până când a fost
călcată de piciorul lui Rama. Fără alte aventuri, ajung la Mithila, unde pustnicul îl prezintă
pe Rama ca candidat pentru îndoirea arcului.

Regele l-a văzut pe băiat, cu frumusețe binecuvântată

Și neam celebru; se gândi el cu tristeţe
Cât de greu a fost să îndoaie arcul, mâhnit
Pentru că copilul lui trebuie să fie cumpărat cu atât de scump.

El a spus: „O, sfânte, o faptă puternică

Acei elefanți adulți cu cea mai mare durere
Cu greu ar putea avea succes, avem nevoie
Nu întrebați puii de elefant. Ar fi zadarnic.

Pentru mulți regi splendidi cu nume curajos,

Purtând cicatricile multor zile grele luptate,
Au încercat și au eșuat; apoi, acoperite de rușinea lor,
Au ridicat din umeri, au înjurat și au plecat cu pași mari.”

Cu toate acestea, când arcul este dat tinerei Rama, el nu numai că se îndoaie, dar îl rupe.
El este răsplătit imediat cu mâna Prințesei Sita, în timp ce
Lakshmana se căsătorește cu sora ei. În călătoria lor spre casă cu tinerii lor mirese, apar
semne îngrozitoare, urmate de cauza lor, o ființă ciudată numită Rama-cu-topor, care trebuie
să fie deosebită cu grijă de Prințul Rama. Acest Rama-cu-topor este un Brahman care a jurat
să extermine întreaga castă de războinici și care îl atacă în mod natural pe prințul curajos. El
face ușoară reușita lui Rama în spargerea arcului lui Shiva și îl provoacă să îndoaie arcul mai
puternic pe care îl poartă. Prințul reușește să facă asta, iar Rama-cu-toporul dispare, rușinat și
învins. Partea căsătoriei își continuă apoi călătoria către Ayodhya.
Al doisprezecelea canto. Uciderea lui Ravana . — Regele Dasharatha se pregătește să-l
ungă
pe Rama prinț moștenitor, când intervine regina Kaikeyi. Cu o ocazie mai devreme, ea îi
făcuse un serviciu regelui și primise promisiunea lui că îi va acorda două avantaje, orice

224
dorea ea. Acum își cere cele două avantaje: alungarea lui Rama pentru paisprezece ani și
ungerea propriului ei fiu Bharata ca prinț moștenitor. Rama pornește apoi spre pădurea
Dandaka din sudul Indiei, însoțit de soția sa credincioasă Sita și de devotatul său frate
Lakshmana. Tatăl lovit moare de durere, împlinind astfel blestemul pustnicului. Acum
prințul Bharata se dovedește mai generos decât mama sa; el refuză regatul și este cu mare
dificultate convins de Rama însuși să acționeze ca regent în cei paisprezece ani. Chiar și așa,
el refuză să intre în capitală, locuind într-un sat din afara zidurilor și păstrând papucii lui
Rama ca simbol al regelui de drept. Între timp, micuța petrecere a lui Rama pătrunde în
pădurile sălbatice din sud, luptă cu uriașii de acolo la nevoie. Din păcate, o uriașă se
îndrăgostește de Rama și chiar prezența lui In Sita a spus

Nașterea ei - dragostea a făcut-o să fie prea îndrăzneață:

Pentru o pasiune puternică, de regulă,
Va schimba o femeie într-o proastă.
Disprețuită de Rama, râsă de Sita, ea devine furioasă și amenințătoare.

Râzi mai departe! Fructul râsului tău

îți va fi lăudat. Privește-mă!
Sunt o tigroacă, vei ști,
insultată de o căprioară slabă.

Atunci Lakshmana și-a tăiat nasul și urechile, făcând-o redundant de hidosă. Ea pleacă,
pentru a se întoarce imediat în fruntea unei armate de uriași, pe care
Rama îi învinge singur, în timp ce fratele său o păzește pe Sita. Giantesa se îndreaptă apoi la
fratele ei, teribila Ravana cu zece capete, rege al Ceylonului. El reușește să o captureze pe
Sita printr-un truc și o duce la fortăreața lui din Ceylon. Este clar necesar ca Rama să caute
aliați înainte de a încerca să treacă strâmtoarea și să atace cetatea. Prin urmare, el face un
serviciu important regelui maimuță Sugriva, care conduce cu recunoștință o armată de
maimuțe în ajutorul său. Cel mai curajos dintre aceștia, Hanumat, reușește să intre în capitala
Ravanei, unde o găsește pe Sita, îi dă un jeton de la Rama și primește un jeton pentru Rama.
După aceea, armata pornește și ajunge pe malul mării, unde este întărită de uriașul
Vibhishana, care și-a părăsit fratele rău Ravana. Maimuțele aruncă bolovani mari în
strâmtoare, formând astfel un pod peste care trec în Ceylon și asediază Ravana. capital. Au
urmat multe bătălii între uriași și maimuțe, culminând cu un duel extraordinar între
campioni, Rama și Ravana. În acest duel, Ravana este în cele din urmă ucis. Rama își
recuperează soția, iar personajele principale ale armatei intră în carul zburător care i-a
aparținut lui Ravana, pentru a se întoarce la Ayodhya; căci cei paisprezece ani de exil au
trecut acum.

225
 Al treisprezecelea canto. Întoarcerea din pădure . — Acest cântec descrie călătoria lungă
prin aer de la Ceylon pe toată lungimea Indiei până la Ayodhya.
Pe măsură ce mașina cerească își face călătoria, Rama îi arată lui Sita obiectele de interes sau
de memorie. Astfel, în timp ce zboară deasupra mării: Forma oceanului, în schimbare
infinită,
Strângând lumea și toată starea ei superbă,
Neînțeles de gama largă a intelectului,
Este groaznic ca forma lui Dumnezeu și mare.
Își dă buzele fluturate multor râuri,
care în îmbrățișarea lui se strecoară cu pasiune, iubitor de multe soții, un dăruitor generos de
sărutări, dar buzele dornice solicitante.

Privește înapoi, draga mea, cu privirile tale ca de cerb

Pe calea care duce din închisoarea ta;
Vezi cum vederea pământului intră din nou,
Ce frumoasă este pădurea, pe măsură ce marea se retrage.

Apoi, când trec peste locul unde Rama și-a căutat soția furată:

Acolo este locul unde, căutând cu tristețe,

Am găsit o gleznă la pământ într-o zi;

Nu putea clinti, căci nu se cocoța
Pe piciorul tău drag, ci zăcea trist și tăcut.

Am aflat unde ai fost purtat de uriaș

Din vii care s-au arătat plini de compasiune;
Ei nu puteau rosti cuvinte, totuși, cu
Ramurile lor flexibile, ei arătau unde ai trecut în ultimul timp.

Căprioarele erau amabile; căci, în timp ce ierburile suculente

cădeau destul de neglijate din fiecare gură nepăsătoare, Ei au întors ochii mari care spuneau:
„Acolo trece ea ceasurile ca o captivă obosită” spre sud.

Acolo este muntele unde țipă păunii,

Și ramuri înmiresmate de ploaie,
Și flori de nebunie care s-au trezit în sfârșit din visare,
A făcut insuportabilă durerea mea singură; Și peșteri de munte unde abia puteam să disimul
Vai pe care l-am simțit când tunetul s-a izbit din nou,
Căci mi-am amintit cum tremurai de tunet, căutând brațele care tânjeau după tine.

226
 Rama arată apoi locurile din sudul Indiei unde el și Sita locuiseră în exil și schiturile
evlavioase pe care le vizitaseră; mai târziu, locul sfânt unde râul Jumna se unește cu Gange;
în sfârşit, casa lor îndepărtată, nevăzută de paisprezece ani, şi binecunoscutul râu, din care
vin spre ei brize încărcate de stropire ca nişte mâini răcoroase, primitoare. Când se apropie,
prințul Bharata iese să le ureze bun venit, iar alaiul fericit se apropie de capitală.
Al patrusprezecelea cânt. Sita este pusă deoparte . — Exilații sunt întâmpinați de regina
Kausalya și de regina Sumitra cu o bucurie nuanțată de profundă melancolie. După ungerea
de mult amânată a lui Rama ca rege, vine intrarea triumfală în capitala ancestrală, unde
Rama își începe domnia virtuoasă alături de iubita sa regină cu cea mai mare bucurie; căci
chiar greutățile îndurate în pădure se transformă în plăceri când sunt amintite în palat. Pentru
a încununa bucuria regelui, Sita rămâne însărcinată și își exprimă dorința de a vizita din nou
pădurea. În acest moment, unde s-ar termina o poveste obișnuită, vine marea tragedie, testul
extraordinar al
caracterului lui Rama. Oamenii încep să mormăie despre regină, crezând că nu și-ar fi putut
păstra puritatea în palatul uriașului. Rama știe că ea este nevinovată, dar știe și că el nu poate
fi un rege bun în timp ce oamenii se simt așa; iar după o luptă jalnică, el decide să-și pună
deoparte iubita soție. El îi cere fratelui său Lakshmana să o ducă în pădure, în conformitate
cu cererea ei, dar să o lase acolo la schitul înțeleptului Valmiki. Când se face acest lucru, iar
Sita aude viitorul teribil de la Lakshmana, ea strigă: Salutați cu evlavie reginelor, mamelor
mele, și spuneți fiecăreia cu cinste cuvenite:

„Copilul meu este copilul fiului tău, și nu al altuia;

O, roagă-te pentru el, înainte ca el să se nască.”
Și spune-i regelui de la mine: „Ai văzut treaba,
Cum am fost nevinovat dovedit în foc divin;
Mă vei părăsi pentru o simplă vorbărie inactivă?
Se fac astfel de lucruri în linia regală a lui Raghu?

Ah nu! Nu pot să cred că ai mintea volubilă,

Căci ai fost întotdeauna foarte bun cu mine;
Tunetul soartei de care ochii mei sunt orbiți
Văd că răsplătește păcatele mele vechi, uitate.

Oh, mi-aș putea blestema viața și mi-aș putea pune capăt rapid,
Căci este inutil, trăit separat de tine,
Dar că port înăuntru și trebuie să-l apăr,
Viața ta, copilul tău și al meu, sub inima mea.

227
Când se va naște, îmi voi disprețui postul de regină,
Privește la soare și trăiește un iad pe pământ,
Ca să nu cunosc durerea despărțirii de tine, soțul meu, într-o altă naștere.

Regele meu! Datoria eternă nu îți cere niciodată

Uită de un pustnic care de întristare leșină;
Deși sunt exilat din patul tău pentru totdeauna,
Reclam grija pe care o datorezi tuturor sfinților.”

Așa că își acceptă soarta cu curaj blând. Dar

Când fratele lui Rama a lăsat-o acolo să lânceze

Și le-a purtat ea a iubit ultimul ei cuvânt,
Și-a slăbit gâtul într-un exces de angoasă și a țipat nebunește ca o pasăre înspăimântată.

Copacii și-au vărsat florile, dansurile păunilor s-au încheiat,

Ierburile au căzut din gurile căprioarelor hrănite, Ca și cum pădurea universală s-ar amesteca
Lacrimile lui cu ale ei și-a împărtășit frica ei jalnică.

În timp ce ea se plânge astfel jalnic, ea este descoperită de poetul-înțelept Valmiki, care o

consolează cu cuvinte tandre și frumoase și o conduce la schitul său, unde așteaptă momentul
detenției. Între timp, Rama duce o viață tristă, găsindu-și datoria, dar o mângâietoare rece. El
face o statuie de aur a soției sale și nu se va uita la alte femei.
Al cincisprezecelea canto. Rama merge în rai . — Cantul se deschide cu o descriere
destul de lungă a unei lupte între fratele cel mai mic al lui Rama și un gigant. În călătoria
pentru a-l întâlni pe uriaș, Shatrughna petrece o noapte în schitul lui Valmiki și chiar în
noaptea aceea Sita dă naștere unor gemeni. Valmiki le dă numele
Kusha și Lava, iar când cresc din copilărie le învață propria sa compoziție, Ramayana ,
„povestea dulce a lui Rama”, „prima cale arătată poeților”. În acest moment, tânărul fiu al
unui Brahman moare în capitală, iar tatăl se plânge la poarta regelui, pentru că el crede că
regele este nevrednic, altfel cerul nu ar trimite moartea prematur. Rama este trezit să înlăture
răul în regat, după care băiatul mort prinde viață. Regele simte atunci că sarcina lui pe
pământ este aproape gata și se pregătește să sărbătorească marele sacrificiu de cai. 4 La acest
sacrificiu apar cei doi tineri Kusha și Lava, care cântă epopeea faptelor lui Rama în prezența
lui Rama însuși. Tatăl le percepe asemănarea cu el însuși, apoi află că ei sunt într-adevăr
copiii lui, pe care nu i-a văzut niciodată. Atunci Sita este adusă în față de poetul-înțelept
Valmiki și, în prezența soțului ei și a detractorilor ei, își stabilește puritatea constantă într-un
mod teribil.

228
„Dacă sunt credincios domnului meu
În gând, în acțiune și în cuvânt,
mă rog ca Pământul, care ne poartă pe toți, să-mi ceară să cadă în sânul ei.”

Soția credincioasă nu a vorbit mai devreme

Pământul s-a împărțit și acolo s-a rupt
Din adâncul unei lumini intermitente
Care a ars ca fulgerul, orbitor-strălucitor.

Și, așezat pe un tron splendid

Susținută numai de glugăle șerpilor,
zeița Pământul s-a ridicat vizibil și a fost încinsă cu marea.

Sita era strânsă în îmbrățișare,

În timp ce încă se uita la fața lui Rama:
A strigat cu voce tare într-o deznădejde sălbatică;
S-a scufundat și l-a lăsat acolo.

Rama își stabilește apoi frații, fiii și nepoții în diferite orașe ale regatului, îngroapă pe cele
trei regine ale tatălui său și așteaptă moartea. Nu are mult de așteptat; Moartea vine,
îmbrăcată în haine de pustnic, cere un interviu privat și amenință pe oricine le va perturba
conferința. Lakshmana îi deranjează și astfel moare înaintea lui Rama. Apoi Rama este
tradus.
Cantos de la șaisprezece până la nouăsprezece formează a treia diviziune a epopeei și
tratează
descendenții lui Rama. Interesul scade, pentru că marele erou a dispărut.
Cântul al șaisprezecelea. nunta lui Kumudvati . — În timp ce Kusha stă treaz într-o
noapte, o figură feminină apare în camera lui; și, ca răspuns la întrebarea lui, declară că ea
este zeița care prezidează capitala antică Ayodhya, care a fost părăsită de la plecarea lui
Rama în rai. Ea își imaginează starea tristă a orașului astfel: nu am rege; turnurile și terasele
mele
Se prăbușește și se prăbușește; zidurile mele sunt dărâmate;
Ca atunci când vânturile urâte ale serii apucă
Raful de nori în întuneric neputincios a suflat.
Pe străzile pe care fecioarele treceau veseli noaptea, Unde cândva era cunoscută zgomotul și
strălucirea gleznelor, șacalii se furișează, iar la lumina colților care sclipesc, caută trupuri,
mârâie și scânci.

Apa bazinelor care se stropi

229
Cu o muzică asemănătoare cu tobei, sub mâinile fecioarelor,
Geme acum când zimbrii din junglă se bat cu coarnele lor neîndemânatice și îi frământă
nisipurile.

Animalele-păun sunt sălbatice care odată erau îmblânzite;

Ei se culcă în copaci, nu bibani; pierde pofta
Pentru dansul la tobe; și nu simți nicio rușine
Pentru fanii cântați aproape de scântei de incendiu de pădure.

Pe scări unde femeile s-au bucurat cândva

Pentru a-și lăsa urmele roz și grațioase, aici

Labe de tigri nedorite, pătate de sânge,

proaspăt mânjite de la sacrificarea cerbului din pădure.

Elefanți pictați pe perete în pârâurile de lotus,

Primind fiecare câte un crin de la partenerul său,
Sunt sfâșiați și tăiați, ca de cârlige crude, De ghearele leilor, arătând ură furioasă.

Îmi văd cariatidele cu stâlpi

Neglijate, intemperii, pătate de trecerea timpului,
Purtând în loc de haine care ar trebui să placă, Piei de cobra care se dezlănțuie, murdară de
slime.

Balcoanele devin înnegrite de neglijare îndelungată,

Și fire de iarbă răsar prin podele care nu mai sunt strânse;
Încă mai primesc, dar nu pot reflecta acum, vechile, familiare razele de lună, alb sidefat.

Viță-de-vie care înfloreau în curcanele mele din grădină,

care obișnuiau să-și arate frumusețea grațioasă, când fetele își îndoiau ușor crengile și-și
smulgeau florile, sunt rupte de maimuțe sălbatice și de oameni mai sălbatici.

Ferestrele nu sunt luminate de lămpi noaptea,

Nici prin chipuri frumoase strălucind în timpul zilei,
Dar pânzele de păianjeni estompează delicatul, ușor, de fum, cu o simplă pată de gri.

Râul este pustiu; pe mal

Nici bărbații și fecioarele care fac baie veselă nu lasă
Mâncare pentru lebede; nu mai sunt vocitoare: văzând asta, nu pot decât să mă întristez.

230
 Prin urmare, zeița îl roagă pe Kusha să se întoarcă cu curtea sa în vechea capitală, iar
când el acceptă, ea zâmbește și dispare. În dimineața următoare, Kusha anunță viziunea
nopții și pornește imediat spre Ayodhya cu toată armata sa. Ajuns acolo, regele Kusha redă
rapid orașul la strălucirea de odinioară. Apoi, când vine vara fierbinte, regele coboară la râu
să se scalde cu doamnele de la curte. În timp ce se află în apă, pierde o mare bijuterie pe care
i-o dăduse tatăl său. Scafandrii nu o pot găsi și își declară credința că a fost furată de șarpele
Kumuda care trăiește în râu. Regele amenință că va arunca o săgeată în râu, după care apele
se împart, iar șarpele apare cu bijuteria. El este însoțit de o fată frumoasă, pe care o prezintă
ca fiind sora sa Kumudvati și pe care o oferă în căsătorie lui Kusha.
Oferta este acceptată, iar nunta sărbătorită cu mare fast.
Cântul al șaptesprezecelea. Regele Atithi . — Regelui și reginei i se naște un fiu, care se
numește Atithi. Când a devenit bărbătesc, tatăl său Kusha se angajează într-o luptă cu un
demon, în care regele este ucis în actul de a-și ucide adversarul. El merge în rai, urmat de
credincioasa sa regină, iar Atithi este uns rege. Restul cantului descrie domnia glorioasă a
regelui Atithi.
Al optsprezecelea canto. Prinții de mai târziu . — Acest cânt oferă o scurtă schiță
impresionistă a celor douăzeci și unu de regi care, în ordinea lor, i-au succedat lui
Atithi.
Al nouăsprezecelea canto. Iubirile lui Agnivarna . — După cei douăzeci şi unu de regi
tocmai pomeniţi, urmează un rege pe nume Agnivarna, care se dă risipirii. Se închide în
palat; chiar și atunci când datoria îi cere să apară în fața supușilor săi, el o face doar atârnând
un picior de o fereastră. El antrenează el însuși dansatoare și are atât de multe amante încât
nu le poate spune întotdeauna pe numele lor corect. Nu este minunat că acest tip de viață
duce în curând la o boală consumatoare; și cum Agnivarna este chiar și atunci incapabil să
reziste plăcerilor simțurilor, el moare. Regina lui este însărcinată și urcă pe tron ca regentă în
numele fiului ei nenăscut. Cu această scenă ciudată, jumătate tragică, jumătate vulgară,
epopeea, în forma în care a ajuns până la noi, se termină brusc.
Dacă ne străduim acum să facem o estimare critică a poeziei, suntem întâlniți de la
început de această terminare ciudat de nefirească. Nu putem evita să ne întrebăm dacă
poemul așa cum îl avem este complet. Și vom descoperi că există motive întemeiate pentru a
crede că Kalidasa nu a lăsat să se termine glorioasa linie solară în persoana voluptuoasei
Agnivarna și a copilului său nenăscut. În primul rând, există o tradiție constantă care afirmă
că Dinastia lui Raghu a constat inițial din douăzeci și cinci de cântece. O tradiție similară cu
privire la a doua epopee a lui Kalidasa sa justificat; de ceva vreme s-au cunoscut doar șapte
cânte;
apoi s-au descoperit mai multe, iar acum avem șaptesprezece. Din nou, există o regulă
retorică, aproape niciodată nesocotită, care cere ca o operă literară să se încheie cu un epilog
231
sub forma unei mici rugăciuni pentru bunăstarea cititorilor sau a auditorilor. Kalidasa însuși
respectă această regulă, cu siguranță în cinci dintre celelalte șase cărți ale sale. Încă o dată,
Kalidasa nu are nimic din tragedianul în suflet; operele lui, fără excepție, se termină fericit.
În drama Urvashi , el rănește grav o veche poveste tragică splendidă de dragul unui sfârșit
fericit. Toate aceste fapte indică probabilitatea ca concluzia epopeei să fi fost pierdută.
Putem chiar atribui un motiv natural, deși conjectural, pentru aceasta. Dinastia Raghu a fost
folosită de secole ca un manual în India, astfel încât manuscrisele abundă, iar comentariile
sunt foarte numeroase. Acum, dacă cântările finale ar fi nepotrivite pentru a fi folosite ca un
manual, ele s-ar putea foarte ușor să se piardă în timpul secolelor dinaintea introducerii
tiparului în India. Într-adevăr, tocmai această inaptitudine pentru a fi folosit ca text școlar
pare a fi explicația pierderii temporare a mai multor cânte din a doua epopee a lui Kalidasa.
Pe de altă parte, suntem întâmpinați de faptul că numeroși comentatori, care trăiesc în
diferite părți ale Indiei, cunosc textul a doar nouăsprezece cânte. Mai mult, este puțin
probabil ca Kalidasa să lase poemul incomplet la moartea sa; pentru că a fost, fără îndoială
serioasă, una dintre lucrările sale anterioare. În afară de dovezile de stil, mai este și subiectul
strofelor introductive, în care poetul se prezintă ca un aspirant la faima literară. Niciun
scriitor cu o reputație consacrată nu ar putea spune: Nebunul care caută faima unui poet,
trebuie să caute ridicul și vina,
Ca un pitic în vârful picioarelor care vrea să încerce
Pentru a smulge fructele pentru uriași.
Doar într-o altă dintre scrierile sale, în drama care a fost scrisă fără îndoială mai devreme
decât celelalte două drame, poetul prezintă astfel auditorilor săi sentimentul său de
neîncredere.
Este, desigur, posibil ca Kalidasa să fi scris primele nouăsprezece cânte când un tânăr,
intenționând să adauge mai multe, s-a îndreptat apoi către alte chestiuni și nu și-a păsat
niciodată să-și asume sarcina destul de ingrată de a pune capăt unei lucrări tinerețe.
Întrebarea nu admite o soluție finală. Cu toate acestea, oricine citește și recitește
Dinastia lui Raghu și celelalte lucrări ale autorului său, găsește din ce în ce mai puternică
convingerea că poemul nostru din nouăsprezece cânte este mutilat. Suntem astfel capabili să-
l curățăm pe autor de acuzația de o concluzie slabă și impotentă.
O altă critică adversă nu poate fi eliminată atât de ușor; aceea a lipsei de unitate în
complot. Pe măsură ce poemul tratează despre o dinastie regală, întâlnim frecvent strigătul:
Regele este mort. Trăiască Regele! Povestea lui Rama însuși ocupă doar șase cânte; nu se
naște până la cântul al zecelea, este în rai după al cincisprezecelea. Există, de fapt, șase eroi,
fiecare dintre ei trebuie să moară pentru a face loc succesorului său. Se poate merge mai
departe și se poate spune că nu se poate da un titlu scurt și exact poeziei. Nu este un
Ramayana sau o epopee a faptelor lui Rama, pentru că Rama este pe scenă doar pentru o
232
treime din poem. Nu este propriu-zis o epopee a liniei lui Raghu, pentru că mulți regi ai
acestei linii sunt nemenționați. Nu doar regi care scapă de observație prin obscuritatea lor, ci
și câțiva care ocupă un loc important în povestea indiană, ale căror fapte și aventuri sunt
splendid demne de un tratament epic. Dinastia lui Raghu este mai degrabă un poem epic în
care Rama este figura centrală, dându-i acea unitate pe care o posedă, dar care îi oferă lui
Rama un fundal cel mai generos sub forma unor episoade alese referitoare la strămoșii și
descendenții săi.
Rama este figura centrală. Luați-l și poezia cade în bucăți ca un colier de perle cu șnur
rupt. Cu toate acestea, se poate pune la îndoială dacă cânturile care se ocupă de Rama sunt
cele mai de succes. Sunt prea comprimate, prea scurt aluzive. Kalidasa încearcă să spună
povestea în aproximativ o treizecime din spațiul acordat acesteia de marele său predecesor
Valmiki. Rezultatul este multă pierdere prin omisiune și multă pierdere prin compresie.
Multe dintre cele mai bune episoade din
Ramayana sunt destul de omise de Kalidasa: de exemplu, povestea cocoașului gelos care o
îndepărtează pe Regina Kaikeyi pentru a-i cere cele două avantaje; frumoasa scena in care
Sita insista sa-l urmeze pe Rama in padure; relatarea gigantului somnolent Pot-ear, un
personaj la fel de bun ca Polifem. Alte episoade frumoase sunt atât de scurte aluzie încât își
pierd tot farmecul: de exemplu, povestea căpriorului de aur care atrage atenția lui Rama în
timp ce Ravana își fură soția; călătoria maimuței Hanumat la cetatea Ravanei și interviul lui
cu Sita.
Povestea Rama, așa cum este spusă de Valmiki, este una dintre cele mai mari povești
epice ale lumii. Este de două mii de ani și mai mult povestea prin excelență a hindușilor; iar
hindușii pot pretinde că sunt cei mai buni povestitori ai lumii. Prin urmare, există un adevărat
motiv de regret în faptul că un poet atât de mare ca
Kalidasa ar fi trebuit să-l trateze într-un mod care nu este tocmai demn de el și de el însuși.
Motivul nu este departe de căutat și nici nu poate exista nicio îndoială rezonabilă cu privire
la este adevarat. Kalidasa nu-i păsa să se pună în competiție directă cu Valmiki. Admirarea
poetului mai tânăr față de puternicul său predecesor este exprimată în mod clar. Cu referire
în mod special la Valmiki, el spune în introducerea sa: Totuși, pot să intru pe ușă
Că poeții mai puternici au străpuns de altădată;
Un fir poate străpunge o bijuterie, dar
Trebuie să urmeze locul în care a tăiat diamantul.
El îl introduce pe Valmiki în propria sa epopee, făcându-l să compună
Ramayana în timpul vieții lui Rama. Kalidasa vorbește despre Valmiki ca fiind „poetul”, iar
marea epopee pe care o numește „dulcea poveste a lui Rama”, „prima cale arătată poeților”,
care, când a cântat de cei doi băieți, a fost auzită cu încântare nemișcată de căprioare. , și,

233
când a fost cântat în fața unei adunări de oameni învățați, i-a făcut să nu țină seama de
lacrimile care le curgeau pe obraji.
Ținând cont de aceste aspecte, putem vedea cursul gândurilor lui Kalidasa aproape la fel
de clar ca și cum le-ar fi exprimat direct. A fost irezistibil condus să scrie minunata poveste a
lui Rama, așa cum ar fi orice poet care s-a familiarizat cu ea. În același timp, modestia lui l-a
împiedicat să provoace în mod direct vechea epopee. Prin urmare, el scrie o poezie care va
atrage asociația sfințită care se adună în jurul marelui nume Rama, dar consacră două treimi
din ea temelor care îi permit o mai mare libertate. Rezultatul este un complot fără formă.
Aceasta este o slăbiciune reală, dar nu o slăbiciune fatală. În general, criticii literari pun
mult prea mult accent pe intriga. Dintre elementele care fac o carte grozavă, două, stilul și
prezentarea caracterului, cu greu permit o analiză critică. Al treilea, intriga, permite o astfel
de analiză. Prin urmare, analistul îi supraevaluează importanța. Este fatal pentru orice
pretenție de măreție într-o narațiune dacă se arată că are un stil prost sau că nu are personaje
interesante. Nu este fatal dacă se arată că complotul este divagator. În literatura recentă este
ușor de găsit narațiuni cu adevărat grozave în care intriga lasă de dorit. Putem cita Pickwick
Papers, Les
Misérables, War and Peace .
Trebuie să privim apoi Dinastia lui Raghu ca pe o poezie în care episoadele singulare au
o putere mai puternică asupra cititorului decât desfășurarea unui complot ingenios. Într-o
oarecare măsură, acest lucru este valabil pentru toate poeziile lungi. Æneida în sine, cel mai
perfect poem lung scris vreodată, are pasaje plictisitoare. Și când se face această
indemnizație, ce pasaje minunate avem în poemul lui Kalidasa! Cu greu se știe care dintre
ele face cel mai puternic apel, atât de mulți sunt și atât de variați. Există descrierea
băiețelului Raghu în al treilea cânt, alegerea prințesei în al șaselea, plângerea regelui Aja în
al optulea, povestea lui Dasharatha și tineretul pustnic în al nouălea, relatarea orașului ruinat.
în al XVI-lea. Pe lângă acestea, cântecele Rama, de la zece la cincisprezece, fac o epopee în
cadrul unei epopee. Și dacă Kalidasa nu este văzut la cel mai bun lucru aici, totuși cel de-al
doilea este de o calitate mai bună decât cel mai bun dintre alții. De asemenea, povestea Rama
este atât de emoționantă încât o simplă aluzie la ea trezește ca o amintire sentimentală a
copilăriei. Are calitățile obișnuite ale unei povești epice bune: abundență de călătorii și lupte
și aventură și împletire magică a omului cu supraomenul, dar are mai mult decât atât. Atât în
erou cât și în eroină există o dezvoltare reală a caracterului. Ulise şi
Enea nu cresc; trec prin aventuri. Dar regele Rama, sfâșiat între dragostea pentru soția sa și
datoria față de supușii săi, este aproape o persoană diferită de prințul frumos și vesel care și-a
câștigat mireasa rupând arcul lui Shiva. Sita, credincioasă soțului care o respinge, a făcut o
călătorie lungă, de formare a caracterului din ziua în care a părăsit palatul tatălui ei, o
mireasă tânără. Aici constă frumusețea unică a poveștii lui Rama, care unește dragostea
234
romantică și conflictul moral cu o poveste splendidă de aventură sălbatică. Nu e de mirare că
hindușii, cunoscători ai povestirii, au iubit povestea faptelor lui Rama mai mult decât orice
altă poveste.
Dacă comparăm Dinastia lui Raghu cu celelalte cărți ale lui Kalidasa, o găsim inferioară
Nașterii zeului-război în unitate de complot, inferioară Shakuntala în interes susținut,
inferioară Mesagerului -norilor în perfecțiunea fiecărui detaliu.
Cu toate acestea, pasajele din ea sunt la fel de înalte și dulci ca orice din aceste lucrări. Și
peste el se revarsă farmecul magic al stilului Kalidasa. Despre asta e zadarnic să vorbești.
Poate fi avut doar la prima mână. Dovada finală că Dinastia lui Raghu este o poezie foarte
grozavă, este aceasta: nimeni care o citește odată nu o poate lăsa în pace după aceea.
Selecții din „Kumarasambhava” de Kalidasa

SAU, NAȘTEREA ZEU-RĂZBOIULUI

Tradus de Arthur W. Ryder

Celălalt poem epic al lui Kalidasa este Kumarasambhava , considerat de mulți drept cea mai
bună lucrare a poetului și un exemplu paradigmatic de poezie kavya. Stilul său de descriere a
primăverii va continua să stabilească standardul pentru metaforele naturii pentru multe
secole ale tradiției literare indiene. Poemul epic se referă la nașterea lui
Kumara (Kārtikeya), fiul lui Shiva și Parvati. Perioada de compunere este incertă, deși se
crede că Kalidasa a trăit în secolul al V-lea.
Titlul lucrării înseamnă literal „Nașterea lui Kumāra”. Compusă din șaptesprezece
cântece, epopeea se referă la Sringara rasa, rasa dragostei, romantismului și erotismului.
Descrie curtarea ascetului Shiva, care meditează în munți, de către Parvati, fiica munților
Himalaya. Epopeea se referă și la: incendierea lui Kama (zeul dorinței) — după ce săgeata
lui îl lovește pe
Shiva — de focul de la al treilea ochi al lui Shiva; nunta și dragostea lui Shiva și Parvati; și
nașterea ulterioară a lui Kumara (Skanda), zeul războiului.

NAŞTEREA ZEU-RĂZBOIULUI
Nașterea zeului
războiului este un poem epic în șaptesprezece cânte. Este format din
1096 de strofe, sau aproximativ 4400 de versuri. Subiectul este căsătoria zeului Shiva,
nașterea fiului său și victoria acestui fiu asupra unui demon puternic. Povestea nu a fost
inventată de Kalidasa, ci preluată din mitologia veche. Cu toate acestea, nu fusese niciodată
235
spusă într-o manieră atât de măiestrie ca povestea faptelor lui Rama de către Valmiki. Prin
urmare, Kalidasa este mai puțin constrâns în a scrie această epopee decât în a scrie Dinastia
lui Raghu . Dau mai întâi o analiză oarecum detaliată a materiei poeziei.
Primul canto. Nașterea lui Parvati . — Poezia începe cu o descriere a marelui lanț
muntos Himalaya.

Zeul nordului îndepărtat, Munții Zăpadați

Peste alte turnuri muntoase, imperial;
Tija de măsurare a Pământului, fiind mare și lipsită de schimbări,
se scufundă în marea de est și de vest.

A cărui bogăție nenumărată de pietre prețioase naturale nu este

Prea adânc pătată de zăpada crudă;
O greșeală pentru multe virtuți este uitată,
Luna este singura pată pentru razele care curg nesfârșit.

Unde semizeii se bucură de umbra norilor

Încingându-și crestele inferioare, dar adesea caută,
Când tresăriți de ploaia bruscă care învăluie
Talia lui, un vârf mai înalt, mereu luminat de soare.

- rupt în trigon

, IV111p
Și stricat cu minerale de munte care se amestecă
cu cuvintele scrise, sub vârful degetelor delicate, așa de dragi scrisori de dragoste pe care le
trimit zânele.

ale căror țevi de orgă sunt tulpini de bambus, care

Sunt plini de vânturi caverne care nu cunosc odihnă,
Ca și cum muntele s-ar strădui să pună terenul Pentru cântece pe care îngerii le cântă pe
creasta lui.

Unde ierburi magice care sclipesc noaptea

Sunt lămpi care nu au nevoie de ulei în ele, când
Ei umplu locuințele peșterilor cu lumina lor strălucitoare
Și strălucește asupra iubirilor oamenilor de munte.

Care oferă acoperiș și refugiu în peșterile sale

Către întunericul timid care se micșorează de la zi;

236
Un suflet înalt este generos; el salvează
Lașii cinstiți ca pentru ocrotire se roagă, Care naște plantele jertfei;
Cine stabilește pământul, atât de puternic este el și de lat.
Marele Creator, pentru prețul acestui serviciu,
L-a făcut rege al munților și zeu.

Himalaya se căsătorește cu o soție, căreia în decursul timpului i se naște o fiică, deoarece

bogăția se naște atunci când ambiția se îmbină cu caracterul. Copilul se numește Parvati,
adică fiica muntelui. Tatăl ei se bucură infinit de ea, la fel de bine; căci Ea i-a adus și puritate
și frumusețe,
Ca niște flăcări albe la lampa care arde noaptea;
Sau Gange spre calea prin care adevărul
Ajunge la rai; sau judecata eruditului.

Ea trece printr-o copilărie fericită de grămezi de nisip, mingi, păpuși și fetițe prietene,
când, dintr-o dată, o femeie tânără vine asupra ei.

Pe măsură ce imaginile se trezesc la pensula pictorului,

Sau crini deschisi la soarele dimineții,
Frumusețea ei perfectă a răspuns la culoare
De femeie când s-au împlinit zilele copilărești.

Să presupunem că o floare pe un spray cu frunze;

Să presupunem că o perlă pe un coral fără pată este așezată:
Așa era zâmbetul, pur, strălucitor de gay,
Care în jurul buzelor ei roșii și roșii a jucat pentru totdeauna.

Și când vorbea, muzica poveștii ei

Era dulce, muzica vocii ei potrivită,
Până când ascultătorii s-au simțit ca privighetoarea
Devenise discordanți ca o lăută zgomotând.

Este prezis de o ființă cerească că ea va deveni într-o zi soția zeului Shiva. Această
predicție trezește mândria tatălui ei și, de asemenea, nerăbdarea lui, deoarece Shiva nu face
niciun avans. Căci mirele destinat duce în acest moment o viață de austeritate severă și
lepădare de sine pe un vârf de munte.
Prin urmare, Himalaya îi cere fiicei sale să aștepte pe Shiva. Ea face asta, dar fără să-l poată
abate de la austeritățile lui.

237
 Cant al doilea. Auto-revelația lui Brahma . — În acest moment, zeii se îndreaptă către
Brahma, Creatorul, și cântă un imn de laudă, o parte din care este dată aici.

Înainte de creație, tu ești una;

Trei, când lucrarea creației este încheiată:
Toată lauda și cinstea ție
În această trinitate a ta mistică.

Trei diferite forme și funcții trei

Proclamă măreția Ta vie;
Tu creezi, apoi menții și,
în sfârșit, distrugi totul din nou.

Ziua și noaptea ta lentă

Adu moartea tuturor, sau lumină vie.
Trăim sub ochiul tău treaz;
Tu dormi și făpturile tale mor.

Solid și fluid, mare și mic,

Și ușor și greu — Tu ești totul;
Materia și forma sunt ambele în tine:
Puterile tale sunt descoperite trecute.

Voi sunteți obiectele care se derulează

Drama lor pentru sufletul pasiv;
Tu ești sufletul care vede piesa
Indiferent, zi de zi.

Tu ești cel care cunoaște și cel cunoscut;

Mâncător și mâncare ești singur;
Preotul și târgul de daruri;
Rugăcătorul rugător și rugăciunea.

Brahma primește închinarea lor cu bunăvoință și întreabă motivul venirii lor. Purtătorul
de cuvânt al zeilor îi explică lui Brahma cum un mare demon pe nume Taraka tulbură lumea
și cât de neputincioși sunt în a se împotrivi lui.
Au încercat cea mai extravagantă ispășire și au găsit-o inutilă.

Soarele din cer nu îndrăznește să strălucească

cu căldură nescăzută, ci pentru ca crinii să se trezească

238
Care înfloresc în lacul lui de plăcere.

Vântul suflă ușor cât poate

Ca să-l servească ca un evantai liniștitor, Și să nu îndrăznești să-și manifeste puterea, Ca nu
cumva să fure o floare de grădină.

Anotimpurile au uitat cum

Să se urmeze unul pe altul acum;
Ele aduc simultan
El flori de toamnă, vară, primăvară.

O asemenea adorație îl face mai rău;

El tulbură tot universul:
Bunătatea înflăcărează mintea unui ticălos;
Ar trebui să fie răsplătit în natură.

Și toate mijloacele pe care le-am încercat

Împotriva necinstiților sunt date deoparte, deoarece ierburile puternice nu au nici un folos
Când puterile corporale încep să eșueze.

Căutăm un conducător, O, Domnul nostru,

care să-l aducă la răsplata lui dreaptă — Așa cum sfinții caută mereu să câștige virtutea, să
pună capăt vaiului și păcatului vieții —

Pentru ca el să călăuzească oștirea cerească

și să ne păzească până la capăt, Și de la vrăjmașul nostru să conducă în robie biruința care
încă ne lipsește.

Brahma răspunde că puterea demonului vine de la el și nu se simte liber să procedeze

împotriva ei; „căci nu se cuvine să tai nici măcar un copac otravitor pe care mâna ta l-a
plantat.” Dar el promite că lui Shiva și Parvati i se va naște un fiu, care îi vor conduce pe zei
la victorie. Cu acest răspuns, zeii sunt în mod forțat mulțumiți, iar regele lor, Indra, așteaptă
pe zeul iubirii, pentru a-și asigura cooperarea necesară.
Al treilea canto. Arderea Iubirii . — Indra așteaptă pe Love, care îi cere poruncile. Indra
explică problema și îi cere dragostei să-l înflameze pe Shiva cu pasiune pentru Parvati. Apoi
pornește dragostea, însoțită de soția sa Charm și de prietenul său Spring. Când ajung la
muntele unde locuiește Shiva, Spring își arată puterea. Zapada dispare; copacii au dat flori;
albinele, căprioarele și păsările se trezesc la viață nouă. Singura ființă vie care nu este
influențată de schimbarea bruscă a anotimpului este Shiva, care își continuă meditația,
neclintit. Iubirea însuși este descurajată, până când vede frumusețea lui Parvati, când își ia
239
din nou inima. În acest moment, Shiva are șansa să-și relaxeze meditația, iar Parvati se
apropie pentru a-i face un omagiu. Dragostea profită de momentul norocos și se pregătește
să-și arunce săgeata uluitoare în Shiva. Dar marele zeu îl vede și înainte ca săgeata să fie
descarcată, îi aruncă foc din ochi, prin care Iubirea este mistuită. Farmecul cade leșinat,
Shiva dispare, iar nenorocita Parvati este dusă de tatăl ei.
Cant al patrulea. Plângerea farmecului . — Acest canto este dat întreg.

Soția Iubirii zăcea neputincioasă într-un leșin,

Până trezită de o soartă a cărei ustură mortală a fost să se pregătească în curând Să guste
întristarea tinerei văduve.

Ochii ei care se deschideau erau ațintiți cu gânduri neliniştite

În orice loc unde s-ar putea afla el, în zadar, Nu erau bucuroși nicăieri de priveliștea pe care
o căuta, Amantul pe care nu ar trebui să-l mai vadă niciodată.

Ea s-a ridicat și a strigat cu voce tare: „Tu mai trăiești,

Doamne al vieții mele?” Și în cele din urmă l-a găsit pe Cel pe care zeul mânios nu l-a putut
ierta, Iubirea ei, o urmă de cenuşă pe pământ.

Cu inima zdrobită, cu sânul frumos pătat

De îmbrățișarea rece a pământului, cu părul zburător, Ea plângea și lumea pădurii s-a plâns,
De parcă pădurea în durerea ei s-ar putea împărtăși.

„Frumusețea Ta a ucis mândria pe care o prețuiesc fecioarele;

Perfecționează-i frumusețea în fiecare parte;
Am văzut că frumusețea dispărând și pierând,
dar nu a murit. Cât de grea este inima femeii!

Unde ai plecat? Iubirea Ta a îndurat doar o clipă

, iar eu am nevoie pentru totdeauna de puterea ei;
Plecat ca pârâul care lasă crinul singur,
Când barajul se rupe, să-și plângă floarea pe moarte.

N-ai făcut niciodată un lucru care să-mi provoace necaz;

Nu am făcut niciodată un lucru care să-ți facă rău;
De ce aș lâncezi astfel necazul în zadar?
De ce să nu te întorci pentru a binecuvânta farmecul tău îndurerat?

240
Ți-ai amintit de pedepsele jucăușe,
Flirturile tale pedepsite de șuvițele mele de brâu, Ochii tăi de praful zburător de flori orbiți,
Ținute pentru întâmpinarea ta îndreptarea în aceste mâini?

Mi-a plăcut să aud numele pe care mi l-ai dat adesea

„Inima inimii mele”, Vai! Nu era adevărat, dar o frază liniștitoare, durerea mea viitoare se va
atenua:

Altfel, în moartea ta, și viața mea se sfârșise.

Nu te gândi că în călătoria pe care ai făcut-o

Atât de nou, nu ar trebui să-ți găsesc urma;
Ah, dar lumea! Lumea este cu totul părăsită,
Căci viața este iubire; nicio viață, când tine le lipsește.

Ai plecat, iubirea mea, ce putere poate călăuzi fecioara

Prin vălurile întunericului de la miezul nopții în oraș, spre inima dornică, cu fantezii
iubitoare încărcate și să se întărească împotriva încruntării norilor de furtună?

Vinul care-i învață pe ochi dansurile lor cele mai vesele,

Care îi cere cuvântului de dragoste să alunece, Este acum înșelăciune; pentru dacă priviri
sclipitoare
Nu duc la iubire, ei duc la nimic în afară.

Și când știe că viața ta este o amintire,

Prietenul tău, luna, își va simți strălucirea zadarnică, Va înceta să mai arate lumii aspectul
unui cerc, Și chiar și în timpul lui de creștere, se va slăbi.

Încet-încet florile de mango se desfășoară

Pe crengi unde rozul se luptă cu verdele,
Întâmpinat de păsări koïl dulce concert ținând — Moartă, cine face din flori o săgeată
ascuțită?

Sau țese un șir de albine cu invenție iscusită,

Pentru a accelera racheta când arcul este îndoit?
Ei bâzâie în jurul meu acum, cu intenție bună,
Și mortifică durerea pe care o plâng.

Apărea! Asumă-ți din nou frumusețea ta strălucitoare!

241
Cereți pasărea koïl, pe care natura a învățat-o
O astfel de dulce convingere; ea își uită datoria de mesager la sânii plini de pasiune.

Ei bine, îmi amintesc, Iubire, mișcarea ta rugătoare,

îmbrățișarea Ta tremurătoare și rapidă, momentele binecuvântate Prin devotament fierbinte
și predare de sine — Și amintiri ca acestea îmi refuză odihna.

Bine ai cunoscut-o pe soția ta; ghirlanda de primăvară,

lucrată de mâinile tale, o, fermecător al farmecului tău!
Rămâne să-mi spună să mă întristesc, în timp ce într-o țară îndepărtată
trupul Tău caută odihnă de răul pământesc.

Slujirea ta de către zeii cruzi a cerut,

Serviciul însemnat pentru soția ta lăsat incomplet, Picioarele mele goale cu dungi cochete în
bandă — Întoarce-te pentru a pune capăt împodobirii picioarelor mele.

Nu, drept către tine zbor, trupul meu dat,

O molie cu capul cap, la foc mistuitor, Sau tot timpul rivalii mei vicleni, nimfe în rai,
Trezește-te în tine o dorință răspunzătoare.

Totuși, dragă, chiar și această scurtă întârziere este sortită

pentru totdeauna un reproș profund de dovedit,O pată care nu poate fi ștearsă,Dacă Farmecul
a trăit o clipă departe de Dragoste.

Și cum pot să fac ultima împodobire

De bietul tău trup, cum se cuvine unei soții?
Atât de ciudat pe calea care mă lasă în doliu
Trupul Tău a urmat încă viața spiritului.

Te văd îndreptându-ți săgeata de floare,

Arcul atârnă nepăsător pe sânul tău în timp,
Ochii Tăi cu o privire veselă, piezișă se îngustează, Conferința Ta cu Primăvara prietenoasă,
zâmbetul tău.

Dar unde este primăvara? Dragă prietene, a cui artă ar putea să-
ți modeleze Săgeata înflorită? Mânia groaznicului Shiva, în exces de pasiune, i-a poruncit și
lui să urmeze acea cale fatală?

Inima lovită de accentele durerii ei

242
Asemenea săgeților otrăvite, liniștindu-și alarma îndrăzneață,
Primăvara Încarnată a apărut, pentru a aduce ușurare, așa cum poate prietenia, pentru
Farmecul care plânge dureros.

Și la vederea lui, ea a plâns cu atât mai mult,

Și adesea o strângea de gât și-i batea sânul;
Pentru plângere găsește o ușă deschisă
În prezența prietenilor pe care îi iubim cel mai bine.

Înăbușită, ea a strigat: „Iată chestia tristă!

În locul lui pe care îl cauți, ce se găsește?
Un ceva pe care vânturile cerului împrăștie,
O urmă de cenușă cenușie ca porumbel pe pământ.

Ridică-te, Iubire! Căci primăvara nu cunoaște înstrăinarea,

Prietenul tău în fericire și soartă rea;
Dragostea bărbatului pentru soție este mereu îndoielnică, în schimbare;
Dragostea omului pentru om rămâne și nu se schimbă.

Cu un astfel de prieten, săgetul tău, pe pinionul delicat

De flori, împușcat din șnur din fibră de lotus, Oameni redusi, uriași, zei la stăpânirea ta -

Lumea triplă a simțit acea înțepătură de săgeată.

Dar Iubirea s-a dus, a trecut cu mult dincolo de întoarcere,

O lumânare stinsă de adieri rătăcitori zadarnic; Și vezi! Sunt fitilul lui, cu Dragostea cândva
arzând, Acum înnegrită de fumul durerii fără nume.

În uciderea Iubirii, soarta nu a făcut decât o jumătate de măcel,

Căci am rămas. Și totuși vița lipită
Trebuie să cadă, când cade copacul puternic care a învățat-
o Înconjură-l cu tandrețe iubitoare să se strângă.

Deci, îndeplinește-mi misiunea finală

A celui care își asumă o parte de rudă;
Angagă-mă în flăcări (ultima mea cerere)
Și grăbește văduva la inima soțului ei.

Lumina lunii nu rătăcește, luna părăsind;

243
Unde navighează norul, fulgerul nu este departe;
Soția urmează partenerul, este legea creată de natură, Da, chiar și printre lucruri precum cele
fără viață.

Sânul meu este pătat; Am culcat printre cenușa

Acelui pe care l-am iubit cu toate puterile unei femei; Acum lasă-mă să zac acolo unde focul
morții arde și fulgeră, La fel de bucuros ca pe un pat de flori înmugurite.

Dulce primăvară, ai venit adeseori unde dormim

pe flori, eu și cel a cărui viață este grăbită;
Până la sfârşit, ţinându-ţi serviciul prietenesc,
Pregăteşte-mi ultimul, patul de foc.

Și aprindeți flacăra căreia sunt dedicat

Cu vânturi de sud; nu as mai sta;

Tu știi bine cât de încet treceau clipele
Pentru Dragoste, iubirea mea, când eram departe.

Și stropiți câteva picături de apă, date

În prietenie, pe cenușa lui și pe mine;
Pentru ca Eu și Iubirea să ne potolim setea în ceruri
Ca o dată pe pământ, în unitatea cerească.

Și uneori căutați mormântul unde zace Iubirea;

Oprește-te acolo o clipă, primăvară blândă, și dușă
ciorchini dulci de mango la răspunsul vântului;
Căci acela pe care l-ai iubit, a iubit floarea de mango”.

În timp ce Charm se pregătea să pună capăt durerii ei de moarte

În foc, a auzit un glas din cer strigând,
Care i-a arătat milă, precum ploaia devreme Arata milă peștilor, când lacurile se usucă: „O,
soție a Iubirii! Iubitul tău nu este pierdut
Pentru totdeauna. Acest glas îți va spune de ce
a pierit ca molia, când a trecut pe Zeul îngrozitor, în foc din ochiul lui Shiva.

Când săgețile Iubirii l-au pus pe Brahma în flacără,

Să-și facă de rușine fiica cu dorință necurată, El a controlat păcatul oribil fără nume și l-a
blestemat pe zeul iubirii să moară în foc.

Dar Virtutea a mijlocit în favoarea lui

244
A iubirii și a câștigat o atenuare a morții:
„În ziua în care inima lui Shiva va râde în bucuria nunții, pentru că milostivirea va găsi loc,

El va uni trupul Iubirii cu sufletul,

Un cadou de căsătorie pentru mireasa lui de munte.'
Pe măsură ce norii țin focul și apa în control,
Zeii sunt izvorul mâniei și harul în afară.

Deci, blând Farmecul, păstrează-ți trupul dulce

Pentru dragă reuniune după durerea prezentă;
Pârâul care se împuținează în căldura verii,
Se reunește cu ploaia de toamnă.”

Invizibil și deci misterios

Gândurile lui Charm au fost îndepărtate de moarte;
Și Spring, crezând unde s-ar putea să nu vadă,
A mângâiat-o cu cuvinte de cea mai dulce respirație.

Soția Iubirii a așteptat așa ziua,

Deși cuprinsă de durere, când soarta ar trebui să-și arate puterea,
în timp ce luna în descreștere își plânge raza întunecată
Și așteaptă nerăbdător ora crepusculară.

Cant al cincilea. Recompensa tăgăduirii de sine . — Parvati își reproșează propria

frumusețe, căci „frumusețea este zadarnică dacă nu leagă un iubit”. Prin urmare, ea se
hotărăște să ducă o viață de lepădare de sine religioasă, sperând că meritul astfel dobândit îi
va procura dragostea lui Shiva. Mama ei încearcă în zadar să o descurajeze; tatăl ei o
îndrumă spre un vârf de munte potrivit, iar ea se retrage la devotamentul ei. Ea lasă deoparte
toate podoabele, își lasă părul să atârne neîngrijit și își asumă rochia de scoarță a pustnicului.
În timp ce își petrece zilele în abnegație, ea este vizitată de un tânăr brahman, care o
complimentează foarte mult pentru devotamentul ei rigid și declară că conduita ei dovedește
adevărul proverbului: Frumusețea nu poate face rău. Cu toate acestea, el se mărturisește
nedumerit, pentru că ea pare să aibă tot ce își poate dori inima. Prin urmare, el întreabă
scopul ei în îndeplinirea acestor austerități și i se spune cum dorințele ei sunt fixate pe cel
mai înalt dintre toate obiectele, pe zeul Shiva însuși și cum, din moment ce Iubirea este
moartă, ea nu vede nicio modalitate de a-l câștiga decât prin religia ascetică. . Tânărul
încearcă să-l descurajeze pe Parvati povestind toate legendele îngrozitoare care sunt curente
despre Shiva: cum poartă un șarpe încolăcit la încheietura mâinii, o piele de elefant
însângerată pe spate, cum locuiește într-un cimitir, cum călărește pe un nedemn. taur, cât de
245
sărac este și de naștere necunoscută.
Furia lui Parvati este trezită de acest recital. Se încruntă și buzele îi tremură în timp ce se
apără pe sine și pe obiectul iubirii ei.

Shiva, a spus ea, este mult peste gândul

celor ca tine: atunci nu-mi mai vorbi.
Târâitorii plictisiți urăsc minunile splendide făcute
De suflete înalte neatinse de rivalitate.

Ei caută bogăția, pe care se apropie de temut răul,

Sau cei care doresc să se ridice puțin mai sus;
Singurul refugiu al lumii nici speranțe, nici temeri
Nici nu caută obiectele unei mici dorințe.

Da, el este sărac, totuși el este izvorul bogăției;

Acest bântuitor de cimitir stăpânește singur lumea;
Îngrozitor este el, totuși toată forța binefăcătoare:
Crezi că natura lui cea mai interioară poate fi cunoscută?

Toate formele sunt ale lui; iar el poate lua sau pleca
După bunul plac, șarpele, sau bijuteria cu alb luciu;
Pielea însângerată sau mătasea cea mai moale țesătură;
Cranii moarte sau raze de lună strălucitoare.

Pentru sărăcie călărește pe un taur,

În timp ce Indra, regele cerului, născut de elefanți,
Se înclină jos pentru a-și împrăștia picioarele cu frumusețe,
Flori nepăsitoare în coronul lui purtat.

Cu toate acestea, în calomnia rostită în pură ură

Un lucru pe care l-ai rostit demn de valoarea lui:
Cum ar putea autorul necreatului
A fi născut? Cum am putea înțelege nașterea lui?

Destul de asta! Deși fiecare cuvânt pe care ți

Am spus, fii credincios, totuși Shiva ar fi plăcut
Inima mea nerăbdătoare, făcută din pasiune adevărată
Doar pentru el. Dragostea nu vede pete.

246
 Ca răspuns la această elocvență, tânărul își aruncă deghizarea, arătând ca însuși zeul
Shiva și își declară dragostea pentru ea. Parvati întrerupe imediat asceza ei religioasă; pentru
„efortul de succes se regenerează”.
Al șaselea canto. Parvati este dat în căsătorie . — În timp ce Parvati pleacă pentru a-și
informa tatăl despre ceea ce sa întâmplat, Shiva îi cheamă pe cei șapte înțelepți, care
urmează să facă cererea formală de căsătorie părinților miresei. Cei șapte înțelepți apar,
zburând prin aer, și odată cu ei Arundhati, modelul ceresc al credinței și devotamentului de
soție. Văzând-o, Shiva simte că nerăbdarea lui pentru căsătorie crește, realizând că Toate
acțiunile unei vieți sfinte
sunt înrădăcinate într-o soție virtuoasă.
Shiva își explică apoi scopul și îi trimite pe cei șapte înțelepți să facă cererea oficială
pentru mâna lui Parvati. Cei șapte înțelepți zboară în strălucitul oraș
Himalaya, unde sunt primiți de zeul muntelui. După un schimb destul de portent de
complimente, cei șapte înțelepți își anunță comisia, solicitând mâna lui Parvati în numele lui
Shiva. Tatăl consimte cu bucurie și se convine ca căsătoria să fie celebrată după trei zile.
Aceste trei zile sunt petrecute de Shiva într-un dor nerăbdător.
Al șaptelea cânt. nunta lui Parvati . — Cele trei zile sunt petrecute în pregătirile pentru
nuntă. Atât de mare este frumusețea neîmpodobită a lui Parvati, încât femeile care așteaptă
cu greu își pot lua ochii de la ea pentru a inspecta rochia de mireasă. Dar pregătirile sunt în
sfârşit terminate; iar mireasa este într-adevăr frumoasă.

Ca atunci când florile înmuguresc pe o viță de vie,

Sau lebede albe se odihnesc pe malul unui râu,
Sau când noaptea stelele din cer strălucesc,
frumusețea ei minunată creștea cu pietre prețioase pe care le purta.

Când privirile cu ochii mari i-au dat înapoi la fel

Frumusețe strălucitoare - iar oglinda nu minte niciodată -
A așteptat cu nerăbdare până a venit el:
Pentru că femeile se îmbracă pentru a mulțumi ochii iubiților lor.

Între timp, Shiva își termină pregătirile și pornește în călătoria sa de nuntă, însoțit de
Brahma, Vishnu și zei mai mici. La sfârșitul călătoriei sale, este primit de tatăl miresei sale și
condus prin străzi înflorite până la glezne, unde ferestrele sunt pline de chipuri de femei
dornice și entuziasmate, care bârfesc împreună astfel: De dragul lui a fost bine că Parvati.
Ar trebui să-și mortifice corpul delicat;
De trei ori fericită ar putea fi servitoarea lui,
Și să-l binecuvânteze la infinit pe perechea sânului său.

247
 Shiva și alaiul său intră apoi în palat, unde este primit cu dragoste sfioasă de Parvati, iar
nunta este sărbătorită cu fastul cuvenit. Nimfele cerului distrează compania cu o piesă de
teatru, iar Shiva restaurează corpul Iubirii.
Cant al optulea. Luna de miere . — Prima lună de fericire conjugală este petrecută în
palatul lui Himalaya. După aceasta, perechea fericită rătăcește o vreme printre celebrele
vârfuri muntoase. La una dintre acestea ajung la apus, iar Shiva îi descrie miresei sale
strălucirea serii. Aici sunt date câteva strofe.

Vezi, iubitul meu, cum soarele

Cu grinzi care se scutură deasupra apei
Din cerurile vestice a început acum
Un pod de aur peste lac.

Chiar pe vârfurile copacilor se leagănă

Păunii; chiar și totuși țin

Și bea lumina moartă a zilei,
Până când evantaiele lor vor fi aur topit.

Nufărul se închide, dar

Cu minunată reticență;
De parcă ar fi tulburat-o să închidă
Ușa ei de bun venit al albinei.

Călării care atrag mașina strălucitoare a soarelui,

Cu gâtul îndoit și penarul care cădea
Și coama căzută, se văd de departe
Pentru a îngropa ziua în întunericul oceanului.

Soarele apune și cerul doarme:

Astfel se termină orice cale de glorie;
Oricât de înalte sunt abrupturile scalate,
Calea în jos pe măsură ce coboară jos.

Shiva se retrage apoi pentru meditație. La întoarcere, el constată că mireasa lui este
supărată că este lăsată singură chiar și pentru puțin timp și, pentru a o liniști, descrie noaptea
care acum înaintează. Câteva strofe ale acestei descrieri se desfășoară după cum urmează.

Strălucirea crepusculară se estompează departe

Și pătează vestul cu lumină roșie ca sângele,

248
Ca atunci când un scimitar puturos
Înclină în sus pe un câmp de luptă.

Și vederea eșuează deasupra, dedesubt,

În jur, înaintea noastră, în spatele nostru;
Pântecele nopții învăluie încet
Lumea cu întuneric vastă și neagră.

Mut în timp ce lumea este năucită de lumină,

Luna zâmbitoare începe să răsară
Și, fiind tachinat de noaptea nerăbdătoare,
Trădează secretele cerului.

Degetele lunii mișcă părul negru și negru

De noapte la locul ei potrivit,
Care-i închide ochii, crinii drepți,
În timp ce îi pune sărutări pe față.

Shiva și Parvati beau apoi vinul adus de zeița păzitoare a crângului și în acest loc minunat
locuiesc fericiți mulți ani.
Cant al nouălea. Călătoria către Muntele Kailasa . — Într-o zi, zeul focului apare ca un
mesager al zeilor înaintea lui Shiva, pentru a-i reproșa că nu a născut fiul de care depinde
bunăstarea cerului. Shiva își depune sămânța în Foc, care pleacă, aplecat cu povara. La scurt
timp după aceea, zeii îi așteaptă pe Shiva și Parvati, care călătoresc cu ei la Muntele Kailasa,
locuința splendidă a zeului bogăției. Și aici și Shiva și Parvati petrec zile fericite.
Al zecelea canto. Nașterea lui Kumara . — Lui Indra, regele zeilor, Focul se îndreaptă pe
sine, își spune povestea și roagă să fie eliberat de povara lui. Indra îl sfătuiește să o
depoziteze în Gange. Prin urmare, focul călătorește în Gange, lasă sămânța lui Shiva în râu și
pleacă mult uşurat. Dar acum este rândul lui Gange să fie îndurerat, până când în zori cele
șase Pleiade vin să se scalde în râu. Ei găsesc
sămânța lui Shiva și o pun într-un cuib de stuf, unde devine un copil, Kumara, viitorul zeu al
războiului.
Al unsprezecelea canto. Nașterea lui Kumara, a continuat . — Gange alăptează copilul
frumos. Dar apare o dispută pentru posesia copilului între
Foc, Gange și Pleiade. În acest moment sosesc Shiva și Parvati, iar Parvati, întrebându-se de
frumusețea copilului și de cearta ciudată, întreabă

Shiva căruia îi aparține copilul. Când Shiva îi spune că Kumara este propriul lor copil,
bucuria ei este nemărginită.
249
Pentru că ochii ei plini de lacrimi de bucurie erau estompați,
„Nu a văzut decât prin spărturi;
Totuși, cu mâna ei înflorită mângâindu-l,
Ea a simțit o bucurie ciudată, de neînchipuit.

Vederea pruncului o făcea să pară

O floare care se desfășoară într-o fericire misterioasă;
Sau, plin de lacrimile ei de bucurie, un pârâu;
Sau afecțiune pură, perfectă într-un sărut.

Shiva îi conduce pe Parvati și pe băiat înapoi la Muntele Kailasa, unde zeii și zânele îi
întâmpină cu muzică și dans. Aici copilul divin petrece zilele unei copilării fericite, nu foarte
diferită de pruncul uman; căci învață să meargă, se murdărește în curte, râde mult, smulge
părul slab al unui servitor bătrân și învață să numere: „Unu, nouă, doi, zece, cinci, șapte”.
Aceste dovezi ale dezvoltării sănătoase îi provoacă pe Shiva și Parvati cea mai rafinată
bucurie.
Al doisprezecelea canto. Kumara este făcut general . - Indra, împreună cu ceilalți zei, îl
așteaptă pe Shiva, pentru a cere ca Kumara, acum tânăr, să le fie împrumutat ca lider în
campania împotriva lui Taraka. Zeii sunt primiți cu bunăvoință de Shiva, care le cere treaba.
Indra preferă cererea lor, după care Shiva îi cere fiului său să preia comanda zeilor și să-l
omoare pe Taraka. Mare este bucuria lui Kumara însuși, a mamei sale Parvati și a lui Indra.
Al treisprezecelea canto. Kumara este consacrat general . — Kumara își ia la revedere
afectuos de la părinți și pleacă cu zeii. Când vin în paradisul Indrei, zeilor le este frică să
intre, ca nu cumva să-și găsească acolo dușmanul.
Există o scenă amuzantă în care fiecare îi invită cu curtență pe ceilalți să-l precedă, până
când Kumara își pune capăt stânjenii, aducând drumul. Aici, pentru prima dată, Kumara vede
cu profund respect Gangele ceresc, grădina și palatul lui Indra și orașul ceresc. Dar devine
înroșit de mânie privind devastarea provocată de Taraka.

A văzut slava plecată, a văzut statul

Neglijat, ruinat, trist, al orașului Indra,
Ca o femeie cu un partener laș:
Și toată inima lui s-a dizolvat în milă.

A văzut cum podelele de cristal erau rupte și rupte

Prin colți de elefanți, au fost împrăștiați
Cu piei pe care le-au purtat odinioară cobrale slăbite:
Și tristețea l-a cuprins în timp ce privea.

250
A văzut lângă bazinele de scăldat
Pângărit de elefanți crescuți îndrăzneți,
Presărat cu flori de lotus aurii smulse,
Nu mai strălucesc cu penaj de aur curat, Aspru cu coloane mari, cu bijuterii răsturnate,
Rang cu invazia de iarbă netunsă:
Rușinea s-a luptat cu tristețe la ruina arătată,
Căci vrăjmașul cerului făcuse aceste lucruri să se întâmple.

În mijlocul acestor împrejurimi dureroase, zeii se adună și îl ung pe Kumara,

consacrându-l astfel ca general al lor.
Al patrusprezecelea cânt. Marsul . — Kumara se pregătește de luptă și își organizează
armata. El este urmat de Indra călare pe un elefant, Agni pe un berbec, Yama pe un bivol, un
uriaș pe o fantomă, Varuna pe un delfin și mulți alți zei mai mici. Când totul este gata,
armata pornește în marșul ei prăfuit.
Al cincisprezecelea canto. Cele două armate se ciocnesc . — Demonul Taraka este
informat că armata ostilă se apropie, dar disprețuiește pe adesea cucerită Indra și pe băiatul
Kumara. Cu toate acestea, el se pregătește de luptă, își organizează armata și pleacă în
întâmpinarea zeilor. Dar el este cuprins de semne groaznice de rău.

Căci au venit păsări murdare, o turmă îngrozitoare de văzut,

Deasupra armatei vrăjmașilor cerului, Și a întunecat soarele, așteptând cu râvnă Sărbătoarea
cadavrelor demonilor să fie dată.

Și șerpii monstruoși, negri ca funinginea pudrată,

scuipând otravă fierbinte sus în aer, au adus groază armatei sub picioare și s-au strecurat și s-
au încolăcit și s-au târât înaintea lor acolo.

Soarele avea o aureolă bolnavă în jurul lui;

Încolăcindu-se în ea, ochi înspăimântați puteau vedea
șerpi mari, zvârcoliți, bucuroși de invidie Pentru că moartea demonului ar trebui să fie atât de
curând.

Și chiar în cercul soarelui

Erau șacali-fantomă, mârâind ca să fie hrăniți;
Și cu graba nerăbdătoare păreau că alergau
Să bea sângele demonului în vărsarea de luptă.

251
A căzut, cu flacără fulgerătoare și fulger orbitor
, Iluminând cerurile cele mai îndepărtate, de sus, Un fulger al cărui prăbușire agonizant A
adus frică și tremur dintr-un cer fără nori.

A venit o ploaie de cărbuni aprinși

Cu sângele și oasele morților s-au amestecat;
Fumul și fulgerările ciudate le-au îngrozit sufletele;
Cerul era un gri prăfuit ca pielea măgărițelor.

Elefanții s-au împiedicat și caii au căzut,

Lachei s-au împodobit, lăsându-și fiecare postul,
Pământul de sub ei a tremurat de umflarea oceanului, când un cutremur a zguduit gazda.

Și câinii dinaintea lor au ridicat botnița

Să văd soarele care a luminat ziua aceea îngrozitoare,
Și a străpuns urechile ascultătorilor cu un urlet
Îngrozitor, dar jalnic, apoi s-a furișat.

Consilierii lui Taraka se străduiesc să-l convingă să se întoarcă, dar el refuză;

căci timiditatea nu se numără printre greșelile lui. Pe măsură ce înaintează, apar semne și mai
rele și, în cele din urmă, voci de avertizare din cer îl cheamă să renunțe la întreprinderea sa.
Vocile îl asigură de priceperea lui Kumara și de victoria inevitabilă; ei îl sfătuiesc să facă
pace cât mai este timp. Dar singurul răspuns al lui Taraka este o sfidare.

„Voi, zei puternici, care zburați în rai

Și ia partea dușmanului meu, ce ai spune?
Ai uitat atât de curând tortura dată
Prin arbori de-ai mei care nu-și pierd niciodată drumul?

De ce ar trebui să mă tem înaintea unui copil de șase zile?

De ce ar trebui să târâiți în rai și strigăt,
Ca câinii care într-o noapte de toamnă fug sălbatic,
Ca căprioarele care se strecoară prin păduri, tremurând încă?

Băiatul pe care l-ai ales ca șef

Degeaba va striga sihastrul lui;
Cei drepți mor, dacă sunt luați cu un hoț:
Mai întâi vei pieri, apoi va muri și el.”

252
 Și, în timp ce Taraka își subliniază semnificația mângâind marea sa sabie, spiritele
avertizătoare fug, genunchii lor lovindu-se. Taraka râde îngrozitor, apoi se urcă în car și
înaintează împotriva armatei zeilor. Pe de altă parte, zeii înaintează, iar cele două armate se
ciocnesc.
Cântul al șaisprezecelea. Bătălia dintre zei și demoni . — Acest canto este ocupat în
întregime de lupta dintre cele două armate. Aici sunt date câteva strofe.

Ca perechi de campioni au ieșit în față

Pentru a testa valoarea de luptă a celuilalt,
Barzii care au cunoscut faima familiei
A proclamat cu voce tare fiecare nume puternic.

Pe măsură ce armele nemiloase își croiesc drumul

Prin armura matlasată în luptă,
smocuri albe de bumbac zburau sus
Ca firele de păr câruși pe cer.

Săbiile care picurau sânge se reflectau strălucitoare

Razele de soare în acea luptă îngrozitoare;
Focul care zboară ca fulgerul,
Ei au arătat cât de puternici se ciocnesc eroi.

Săgețile arcașilor zburau atât de repede,

Ca printr-un sân ostil au trecut,
Că au fost îngropați în pământ,
Nu s-a găsit nicio pată de sânge pe ei.

Săbiile pe care învelișul nu se mai strângeau,

Că mâinile eroilor prinse ferm,
Strălucit în glorie prin luptă,
De parcă ar râde în bucurie nebună.

Și lancea nerăbdătoare a multor războinici

a strălucit strălucitor în dansul straniu, O limbă a morții curbată și lăbușită Pentru a lins
soldatului respirația.

Unii, gâfâind de o sete sângeroasă,

s-au luptat cu victima aleasă prima, dar au avut o cale urâtă de tăiat înainte de a-l avea în
vedere.

253
Mari elefanți, șoferii lor dispăruți
și străpunși de săgeți, s-au luptat mai departe, dar s-au scufundat la fiecare pas în noroi,
transformat în lichid de fluxurile de sânge.

Războinicii care cad în luptă,

Căruia sabia le tăiase capetele,
mai puteau primi o lovitură
Asta l-a ucis pe dușmanul zgomotos.

Lacheii aruncați în Paradis

De elefanți de dimensiuni monstruoase,
Au fost capturați de nimfele de deasupra, Schimbând scene de luptă cu dragoste.

Lancirul, atacând inamicul său,

L-ar străpunge și l-ar doborî,
Și n-ar ține seama de săgeata ostilă care și-a găsit un loc în inima.

Calul de război, deși neghidat, s-a oprit

În momentul în care călărețul său a căzut,
Și a plâns deasupra capului fără viață,

Încă credincios stăpânului său mort.

Doi lăncii au căzut cu o rană de moarte

Și totuși s-au zbătut pe pământ;
Cu părul încrețit, cu cuțitul țintuit,
Fiecare s-a străduit să pună capăt vieții celuilalt.

Doi s-au ucis unul pe altul în luptă;

Spre Paradis și-au luat zborul;
Acolo cu o nimfă s-au îndrăgostit,
Și totuși s-au luptat în rai sus.

Au fost două suflete care au ajuns la cer;

Din înălțimile cerului puteau spiona
Două cadavre zvârcolite pe câmpie,
Și și-au cunoscut din nou formele fără cap.

Pe măsură ce lupta nu ajunge la o problemă decisivă, Taraka îi caută pe zeii principali și

îi atacă.

254
 Cântul al șaptesprezecelea. Taraka este ucis . — Taraka îi angajează pe principalii zei și
îi învinge cu arme magice. Când sunt eliberați de Kumara, demonul se întoarce la zeul tânăr
al războiului și îl sfătuiește să se retragă din luptă.

Stripling, ești singurul fiu

A lui Shiva și a lui Parvati.
Du-te în siguranță și trăiește! De ce ar trebui să fugi
La moarte sigură? De ce lupta cu mine?
Retrage! Lăsați tare și mama să binecuvânteze
Strângeți fiul viu de sânul vesel.

Fugi, fiul lui Shiva, fugi de gazda

lui Indra care se îneacă în mare, care în curând se va închide lauda lui

În valuri sufocante de mizerie.

Căci Indra este o corabie de piatră;
Retrageți-vă și lăsați-l să se scufunde singur.

Kumara răspunde cu modestă fermitate.

Cuvintele pe care le rostești în mândria ta,

O, prinț-demon, sunteți numai apți;
Cu toate acestea, sunt în minte să rămân
Lupta și vezi sfârșitul ei.
Arcul strâns și sabia branduită
Decide, și nu cuvântul rostit.

Și cu asta începe duelul. Când Taraka își găsește săgețile parate de

Kumara, el folosește arma magică a zeului vântului. Când și acesta este parat, el folosește
arma magică a zeului focului, pe care Kumara o neutralizează cu arma zeului apei. Pe
măsură ce se luptă, Kumara găsește o deschidere și îl ucide pe Taraka cu lancea, spre bucuria
nemărginită a universului.
Aici se termină poezia, în forma în care a ajuns până la noi. S-a crezut uneori că avem
mai puțin decât a scris Kalidasa, parțial din cauza unei tradiții vagi conform căreia au fost
odată douăzeci și trei de cântece, parțial pentru că rugăciunea obișnuită lipsește la sfârșit.
Aceste argumente nu sunt foarte convingătoare.
Deși rugăciunea finală nu este dată în formă, totuși strofele care descriu bucuria universului
îi ocupă destul de bine locul. Și nu se vede cu ce materie ar fi vizate alte cânte. Acțiunea
promisă în partea anterioară este finalizată în al șaptesprezecelea canto.

255
 S-a susținut ceva mai formidabil că canturile finale sunt false, că Kalidasa a scris doar
primele șapte sau poate primele opt cânte. Totuși, până la urmă, la ce înseamnă aceste
argumente? Mai mult decât atât, că primele opt cânte sunt o poezie mai bună decât ultimele
nouă. De parcă un poet s-ar afla mereu la cel mai bun punct de plecare, chiar și atunci când
scrie pe un fel de subiect care nu este calculat să-și spună tot ce-i mai bun. Lupta nu este
punctul forte al lui Kalidasa ; dragostea este. Chiar și așa, există o mare vigoare în călătoria
lui Taraka, în bătălie și în duel. Poate că nu este cel mai înalt fel de poezie, dar este o poezie
minunat de viguroasă de acest gen. Și dacă respingem ultimele nouă cânte, cădem într-o
dificultate mult mai mare. Poezia ar fi în mod flagrant incompletă, promisiunea sa timpurie
evident nesocotită.
Ar trebui să avem o Naștere a zeului războiului în care poetul s-a oprit înainte ca zeul război
să se nască.

Nu pare atunci niciun motiv bun să ne îndoim că avem epopee în mod substanțial așa cum
a scris-o Kalidasa. În mod evident, are o unitate care lipsește în cealaltă epopee a lui
Kalidasa, Dinastia lui Raghu , deși și în această epopee interesul se schimbă. Relația
amoroasă a lui Parvati este problema primei reprize, lupta lui Kumara cu demonul este
problema celei de-a doua reprize. În plus, trebuie să recunoaștem că dobânda este puțin
subțire. Chiar și în India, unde lumea zeilor alergă insensibil în lumea oamenilor, ființele
umane sunt mai interesate de aventurile oamenilor decât ale zeilor.
Zeii, într-adevăr, cu greu pot avea aventuri; trebuie să fie învingători. Nașterea Zeului
Războiului plătește pentru unitatea sa mai mare printr-o sărăcie a aventurii.
Ar fi interesant dacă am putea ști dacă această epopee a fost scrisă înainte sau după
Dinastia lui Raghu . Dar nu avem date pentru a decide întrebarea, aproape deloc pentru a o
argumenta. Introducerea la Dinastia lui Raghu pare, într-adevăr, să fi fost scrisă de un poet
care încă avea pintenii săi de câștigat. Dar asta este tot.
În ceea ce privește excelența comparativă a celor două epopee, opiniile diferă. Preferința
mea este pentru Dinastia lui Raghu , dar există pasaje din Nașterea războiului
-zeu de o frumusețe străpungătoare pe care lumea nu o poate lăsa niciodată să moară.
Shishupala Vadha de Magha (Cantos I-IV)
Tradus de MS Bhandare Compus de Magha, poetul sanscrit de la
curtea regelui Varmalata la Shrimala, apoi capitala Gujarat (în prezent statul Rajasthan) în
secolul al VII-lea sau al VIII-lea, Shishupala Vadha (Uciderea lui
Shishupala) este un poem epic cu 20 de sarga. (cantos) de aproximativ 1800 de strofe foarte
ornamentate. Considerat unul dintre cele șase mahakavyas sanscrite , sau „mari epopee”,
este cunoscut și sub numele de Māgha-kāvya după autorul său. Poezia este admirată mai

256
mult pentru descrierile sale rafinate și calitatea lirică decât pentru orice dezvoltare dramatică
a intrigii.
Provenită din Mahabharata , povestea originală spune cum Shishupala, regele Chedis din
centrul Indiei, după ce l-a insultat pe Domnul Krishna de mai multe ori într-o adunare, îl
înfurie în cele din urmă și este decapitat. Epopeea are un vocabular bogat care se presupune
că include fiecare cuvânt cunoscut în limba sanscrită. Pe lângă poezia sa, poemul se
delectează și cu jocuri de cuvinte și versuri construite complex. Al doilea canto conține un
vers celebru cu un șir de adjective care pot fi interpretate diferit, în funcție de faptul că se
referă la politică sau la gramatică.
Magha pare să fi fost inspirată de Kiratarjuniya din Bharavi și intenționează să o imite și
chiar să o depășească. La fel ca Kiratarjuniya , Shishupala
Vadha preferă mai mult abilitățile retorice și metrice decât dezvoltarea intrigii.
Textul este bogat în vocabular și prezintă adesea descrieri elegante, aproape jumătate din
cânte având prea puțin de-a face cu narațiunea principală. De exemplu, în timp ce descriu
marșul unei armate, cântările de la 9 la 11 divaga cu o descriere a naturii, răsăritul și apusul
soarelui, anotimpurile, curtezanele care se pregătesc să primească bărbați, scăldat nimfelor și
așa mai departe. Datorită acestor descrieri complicate, epopeea servește ca o sursă
importantă pentru istoria ornamentelor și costumelor indiene, inclusiv termenii săi diferiți
pentru îmbrăcăminte.

Cantul I.
Cantul II.
Cantul III.
Cantul IV.

Cantul I.
1 . Hari (în întruparea lui Krishna), stăpânul lui Sri, în care locuiesc toate lumile, în timp ce
locuia în frumosul palat Vasudeva pentru restabilirea ordinii în această lume, l-a văzut odată
pe fiul lui Hiranyagarbha (Narada) coborând din cer.
2. „Mișcarea celui care are pentru căruș pe cel fără coapsă ( adică a Soarelui) este
laterală, iar cel care consumă darurile (adică Tir), se știe bine, flăcări în direcție ascendentă;
dar această masă de lumină cade în jos, răspândindu-se din toate părțile. Ce poate fi, într-
adevăr?” — întrebându-se astfel, oamenii priveau uluiți.
3. La început, Omniscientul a făcut-o să fie o masă de splendori; puțin mai târziu,
contururile unei forme fiind clar percepute, el a hotărât că este o ființă corporală și, ulterior,
când membrele ei au fost distinse în mod individual, a hotărât că este un bărbat; astfel,
treptat, El l-a recunoscut ca fiind Nârada, 4.

257
El, alb ca pudra de camfor îngrămădită, când, pentru moment, chiar sub nori proaspeți, mari,
clar comparabili cu S'ambhu, alb de cenușă și cu ai lui. (negru) piele de elefant aruncată în
grădiniță (a dansului Tândava ).
5. Acela, care, având (alb) refulgență (ca aceea) a lunii de toamnă și purtând șuvițe
matuite de nuanța filamentelor de lotus, era, parcă, stăpânul munților, purtând pe regiunile
sale înzăpezite desișuri de târâtoare, împodobit prin coacere.
6. El, imitând ( parcă ) persoana ( drăzneață ) a celui cu vestă de Scoarță ( adică,
Balarâma ), cu haina de sub (întunecată) prinsă cu un brâu de aur.
7. El, alb ca zăpada, purtând firul sacru făcut din fibre de târâtoare care cresc pe un
pământ de aur și țesut din puf pe corpul regelui păsărilor ( adică Garuda) și (deci), arătând,
așa cum urmau să fie un nor în înălțime, cu fulgere fulgerând constant în el la sfârșitul
sezonului ploios.

8. El, arătând splendid în frumoasa piele de Chamuru , având părul subțire, strălucitor,
fin în mod natural, care se potrivește strâns cu corpul său, alb ca un fragment strălucitor de
tulpină de lotus și, prin urmare, arătând, parcă, a fi (alb). ) elefantul lui
Indra, în carcasele sale (pictate în diferite culori).
9. El, ținând în mână un rozariu de mărgele de cristal limpede, care părea să fie, parcă,
înșirat cu fire de coral în jumătatea superioară din față, fiind nuanțat de razele unghiei
degetului mare care era lustruită strălucitoare de frecarea cu corzile de lăută care erau bătute
neîncetat cu ea.
10. El, uitându-se din când în când (admirator) la lăuta lui Makati, în care deveneau
manifeste melodii regulate corespunzător ale anumitor game, alcătuite din note, aranjate în
grupuri de cantitate fixă, care suna la atingerea vântului.
11. După ce i-a alungat pe zeii care îl urmăreau și care se închinau în fața lui (în timp ce
se retrăgeau), el, depozitul de cunoștințe transcendentale, a venit la locuința celui care purta
discul ( adică, Krishna), care a distrus gloria lui. Daityas, — locuință care era la fel de
frumoasă ca palatul Indra.
12. Abia a coborât în fața lui depozitul de austerități, asemănător cu un soare care cădea,
când Achyuta se ridică repede de pe scaunul său înalt, arătând ca un nor care se ridică dintr-
un munte.
13. Apoi, fiul lui Brahmâ ( adică, Nârada) și-a pus picioarele în fața fiului lui
Devakî ( adică , Krishna) pe pământul care a fost oarecum susținut de adunările de șerpi din
lumea de jos, pe capotele lor îndoite, ridicate. sus cu mare efort.
14. El, Sufletul Primeval (Krishna), l-a venerat pe el, adorabilul, cu
Arghya și alte materiale de cult. Înțelepții nu sunt niciodată dornici să viziteze, prin dragoste,
casele celor care nu au săvârșit acțiuni meritorii.

258
 15. Oamenii nu-i văzuse încă pe acești doi stând în picioare (și arătând) ca muntele de
zăpadă (Himalaya) și muntele collyrium (Nilagiri), când Înțeleptul
Antic (Krișna) l-a făcut pe înțelept să stea pe un scaun așezat de el cu al lui. mâinile.
16. Așezat pe scaunul înalt în fața ucigașului lui Kamsa (Krișna) având strălucirea unei
plăci mari de safir, el a furat (a presupus) frumusețea lunii odihnindu-se pe muntele care se
ridică la apropierea serii.
17. El, iubit de jertfitori, era foarte mulțumit, s-a închinat celui care era destul de
mulțumit. Cei cu mintea nobilă sunt întotdeauna extrem de nerăbdători să-i cucerească pe
venerabili prin închinare.
18. Hari și-a luat capul, aplecat, apele turnate pe mâna lui din tărtăcuța-ape care fuseseră
adunate în toate locurile sfinte și care erau suficient de puternice pentru a distruge mulțimi de
păcate.
19. Scaunul de aur, pe care el, cu trupul întunecat ca un nor proaspăt, stătea cu
permisiunea înțeleptului, a depășit în frumusețe vârful (de aur) al
Sumerului, făcut încântător cu fructe Jambul.
20. El, cu o haină strălucitoare ca aurul topit și cu un ten întunecat ca pata lunii pline,
strălucea ca depozitul apelor (oceanul)
strânse de flăcările focului (submarinului) Vâdavei .
21. Strălucirea înțeleptului, nuanțată cu masa strălucirii discului, arăta la fel de încântător
ca razele lunii care apăreau în interstițiile frunzelor în mișcare ale unui copac.
22. Pe vremea aceea, ambele păreau să fie de aceeași culoare, tenul lor limpede fiind
nuanțat unul cu celălalt, din cauza razelor strălucitoare, care erau întunecate ca florile de
Tamala , ale uneia, amestecându-se cu cele, care erau albe. ca polenul florilor Saptach-
chhada , al celuilalt.
23. Marea bucurie pe care a simțit-o dușmanul lui Kaitabha ( adică, Krishna) la vizita
ascetului, nu a putut fi conținută în corpul său, în care toate lumile se odihnesc în dezvoltarea
lor de cădere, când el retrage creația în sine la sfârșit. a unui ciclu.
24. Că el era Pundarîkâksha ( „Unul care are ochi ca niște lotusuri albe”) a fost limpede
evident când, la vederea înțeleptului, strălucitor ca soarele, ochii lui s-au dilatat de bucurie și
au fost investiți cu un farmec proaspăt.
25. Achyuta a vorbit cu un zâmbet pur (pe buze) făcând corpul alb al înțeleptului și mai
alb cu razele de lună sub masca șirului său de dinți, la fel cum un conac (alb) se albește cu
văruirea.
26. „O privire asupra ta dezvăluie vrednicia ființelor întruchipate în toate cele trei ori, —
le îndepărtează păcatul în prezent, este sursa binecuvântărilor care vor veni și este rezultatul
acțiunilor meritorie efectuate în trecut.

259
 27. „Acea mai adâncă întuneric (a ignoranței), care, nu a putut fi înăbușită de soare cu
miile lui încă insuficiente de raze, a fost risipită cu forța de tine cu nenumăratele tale
splendori.
28. „Tu ai fost făcut un cap spiritual și un depozitar inepuizabil al Vedelor, - inepuizabil,
deși atras constant la el, de către Creatorul care jefuiește bunăstarea ființelor create și a cărui
minte a fost astfel liniștită prin încredințarea acesteia. pentru o persoană aptă (ca tine), la fel
cum o mare bogăție, deși inepuizabilă, deși cheltuită, este așternută de un tată ca provizie
pentru copiii săi și este depusă într-un recipient sigur, cu inima eliberată de orice anxietate
asupra lor. socoteală., 29. „Prin o simplă vedere a Tine, înțelepte, mă simt binecuvântat –
văzându-Te care mi-ai îndepărtat tot păcatul. Cu toate acestea, sunt nerăbdător să ascult
cuvintele tale grele; căci cine este mulțumit de binecuvântare (oricât de mare ar fi ea)?
30. „Această vizită importantă a ta, care dă naștere unui sentiment de importanță în mine,
este cea care mă face suficient de îndrăzneț să-ți spun: „Spune-mi obiectul vizitei tale, deși
ești liber de orice dorință 31. „Tu ești scopul final, oferind un adăpost permanent, al omului
statornic, care a ajuns pe calea izolării, care este cuprins de obstacole sub forma unor pasiuni
impetuoase (
de asemenea, infestate de tâlhari violenți), și care este extrem de greu de străbătut. , nefiind
călcat frecvent de bărbați.
32. „Înțelepții, familiarizați cu trecutul, știu că ești Purusha (
spiritul primordial), care nu ia parte la crearea universului, care este dincolo de toate Vikâra.
(transformări), care este destul de diferit de Prakriti și care este realizat cu mare dificultate
de către autocontrolul prin intermediul perspicacității spirituale.
33. „Tu, singurul arhitect al celor trei lumi, ai așezat, pe vârfurile înalte ramificate ale
stâlpului în forma regelui șerpilor, pământul, ridicat cu ușurință, pentru a servi drept un
singur acoperiș pentru locuința lui şerpii.
34. „De cine poate fi înțeleasă măreția eului tău primordial, decât cine nu este nimic mai
mare? Căci tu, deși te-ai născut ca om, îi întreci pe zei și demoni în puterile tale care rup
legăturile vieții lumești (sau împiedică reapariția nașterii).
35. „Tu cobori din cer pe pământ, cu scopul de a lumina pământul, gata să se rupă sub o
povară grea; dar ea este acum îngreunată de persoana ta care intră în ea toate cele trei lumi.
36. „Dacă n-ai fi coborât la suprafața pământului pentru a extirpa vrăjmașii lumii, cum ai
vrea, Doamne, că nu ești văzut nici măcar de cei care meditează, să fi fost un obiect al
vederii unor persoane ca mine?
37. „Tu singur, susținător al universului, ești suficient de puternic pentru a proteja acest
univers, care este hărțuit de cei care sunt umflați de o mândrie copleșitoare.
Cine, în afară de soare, este în stare să limpezească cerul, care este întunecat de întunericul
negru al nopții?
260
 38. „Că poporul te laudă, Hari, ( de asemenea, leu) pentru că l-a ucis pe Kamsa și pe alți
regi care erau ca atâtea căprioare, nu este decât o disprețuire față de tine, care ai ucis pe
Hiranyâksha și alți demoni (care erau) așa. multi elefanti.
39. „Tu, mereu neobosit, ești mereu angajat în zdrobirea dușmanilor lumilor, unul câte
unul. Totuși, mintea mea, extrem de dornică să vorbesc cu tine, mă face loquace.
40. „De aceea, O Upendra (fratele mai mic al lui Indra), tu, care ai preluat conducerea în
toate acțiunile lui Indra, ar trebui să asculți mesajul trimis de
Indra-mesaj care se referă la bunăstarea universului.
41. „Acolo a trăit odată un fiu al lui Diti, de o splendoare asemănătoare soarelui, care nu
a fost niciodată subiect de frică izvorâtă din partea dușmanilor și pe care, distrugătorul
semnificației epitetului Indra, îl numesc Hiranyakasipu, 42. „De către care, posedat de putere
și plini de gelozie, primii care au primit epitetul Asura, au fost puse, după mult timp, primele
începuturi ale fricii în mintea locuitorilor raiului.
43. „De atunci, când cei patru stăpâni ai cartierelor l-au slujit, plecând de la zei, fiind
atrași de dragostea pentru el, Averea a primit epitetul depreciativ „volf”.
„.— „Temându-se de el, oștile zeilor, pentru prima dată, au făcut cetățile lor
inexpugnabile, armele lor ascuțite, oștile lor vitejoase și armurile lor invulnerabile, toate
acestea care până atunci nu slujiseră decât ca simple înfrumusețari.
45. „La toate cele trei Samdhuas ( adică, dimineața, prânzul și ajunul), zeii s-au închinat,
cu mâinile lor alunecând din pietrele prețioase din coroanele lor, spre acel sfert în care el,
sălașul gloriei și mergând mereu din de la o lume la alta, s-a întâmplat să repare după dulcea
lui voință.
46. „De tine, leu între oameni ( de asemenea , Omul-leu), a fost ucis, sânul lui fiind rupt,
cu unghiile tale strâmbe, prin contactul cu sânii drăgălași ai iubitului tău, — de tine, care luai
atunci corpul uriaș al unui leu, împrăștiind norii cu coama lui curgătoare.
47. „Dorind să-și mulțumească ambiția năucită, născută din mândrie, prin războiul cu
zeii, s-a născut din nou ca un demon cel mai groaznic pe nume Râvana, care a redus raiul la
o stare lipsită de apărare, 48. „Cine, dorind să devină stăpânul trei lumi, când era pe punctul
de a-și tăia al zecelea cap cu zel excesiv, socoti, nesăbuit că era, favoarea lui S'iva,
răspunzând dorinței sale, ca un obstacol, 49. „Cine, ridicând cei mai buni munți ( Kailasa ) ,
l-a răsplătit
Tridentului pentru darul său de bine (oferându-i) plăcerea unei îmbrățișări de bunăvoie de
către luminatul Pârvatî ( lit., fiica muntelui de zăpadă), 50. „Cine, puternic, a asediat capitala.
, a tăiat-o pe Nandana, a luat cele mai alese comori și a răpit domnisoarele cerești.
Războiindu-se astfel cu dușmanul lui Namuchi ( adică, Indra), el a provocat tulburări zi și
noapte în cer.

261
 51. „Urmărit de cine în luptă, inamicul lui Bala ( adică, Indra) a apreciat doar rapiditatea,
și nu mișcările grațioase, ale Airâvata și nici pașii variați ai Uchchaisravas.
52. „Neputând să-i suporte pe cei opt, ca de soare, Indra ( tot bufnița), cu ochii neliniștiți,
își petrecea speriat zilele în apartamentele interioare ale palatului său, ca în peșterile
Muntelui de Aur ( Meru ).
53. „Discusul nerezistent al lui Vishnu, stăpânul lumilor, a eșuat împotriva gâtului acelui
dușman al zeilor, aruncând doar scântei de foc zburătoare prin impact cu el, la fel de tari ca o
stâncă mare.
54. „El, în mândria lui copleșitoare, deschizând comoara Samkha , a zdruncinat foarte
violent mintea lui Kubera, care și-a pierdut (astfel) ecuanimitatea, fiind foarte tulburată și a
renunțat la Pushpaka (mașina aeriană), la fel ca un elefant. în rut agită violent lacul Mânasa
până în adâncul lui, făcând bucăți concile din el, făcându-l tulbure cu icorul său și
împrăștiind lotusurile (crescând în el).
55. „Coardele răsucite ale șerpilor puternici ( adică șarpele-laț), aruncate asupra lui de
Varuna în lupte, s-au retras în grabă înspăimântate până la gâtul aruncătorului, fiind întoarse
înapoi de mârâitul lui furios.
56. „Bivolul stăpânului morților ( Yama ), cu colacul coarnelor smulse de el pentru a
face un arc, și-a dus capul cu mare dificultate, aplecat foarte jos din cauza greutății grele a
rușinii, deși ușurat. fusese de povara lui.
57. „Soarele, chiar și vara, atingându-și șovăielnic soțiile (ravanei), cu vârfurile razelor
căzând nu în întregime, le-a împodobit cu perle sub formă de picături reci de transpirație.
58. „Luna, stăpânită de toate artele ( de asemenea, cu toate cifrele sale) și pricepută în a
face femeile trufașe să tânjească după iubiții lor, a devenit confidentul voluptuarului în
relațiile amoroase, fără să părăsească niciodată palatul său și să dăruiască mereu plăcerilor
sale.
59. „Acea singură sarcină a lui Vinâyaka (Ganesa), smulsă odată de el pentru a face
ornamente pentru urechi, potrivite pentru domnisoarele sale viguroase și grațioase, nu a
crescut încă din nou.
60. „În mod evident, vinovat, deși era de a sufla hainele doamnelor din harem, Vâyu
(zeul vântului) a devenit un favorit al lui, ai cărui ochi erau mereu dornici să vadă coapsele
expuse și, prin urmare, îl putea face să ia milă de zeii care erau hărțuiți, deși destul de
nevinovați.
61. „Agni (zeul Focului), în mod constant copleșit și, prin urmare, estompat, de măreția
splendorii sale puternice, copleșind pe toți oamenii, purta un baldachin (
nor ) de fum, dublat de aburii suspinelor sale născute din angoasă.
62. „Pentru a-L ispăși, aprinzând în slavă, mulțimile șerpilor nu au mai urmat curba
naturii lor ( de asemenea, natura vicleană), în măsura în care au renunțat la defectul lor
262
natural de a avea două limbi ( de asemenea, răutatea), adică: , acela de a lovi în vitalele
altora ( de asemenea, acela de scandalos ), nu se mai mișca strâmb ( de asemenea, nu mai
practica înșelăciunea , ) și se asigura cu urechi ( de asemenea, îl aveau drept conducător).
63. „Fiind sfărâmați de șirurile elefanților săi, elefanții din cartierele, cu icorul lor
dispărând din tâmplele lor largi, au apelat la cartiere, pentru a nu se mai întoarce mult timp și
s-au dovedit astfel fideli numelui lor.
64. „Trupul lui, fierbinte de pasiune, era răcorit, nu atât de vânturile evantaielor umede,
plăcute din cauza stropilor de apă amestecate cu sandale, cât de suspinele extrem de fierbinți
ale domnișoarelor captive aparținând
Indrai.
65. „În capitala sa, anotimpurile și-au luat reședința (permanentă) ca gospodari, - ploile
unindu-se cu vara, Hemanta cu toamna și
iarna cu gloria primăverii și purtând în orice moment o abundență de flori.
66. „Cine nu a renunțat la Jânakî, deși te-a cunoscut, niciun om și niciodată născut, totuși
născut în familia lui Mann, să-i fie ucigașul destinat. Căci pentru cei mândri, mândria lor este
singura lor bogăție.
67. „Îți amintești că, născut ca fiu al lui Dasaratba, l-ai ucis pe acesta, răpitorul iubitei
tale soții din regiunea pădurii, lângă Lamkâ, trecând oceanul, cu apele sale ondulate tulburate
prin trecerea peste ele?
68. „Și același demon înșelător, luând o altă naștere ca un actor care ia un rol nou și
ascunzându-și identitatea sub numele de S'isupâla, este acum luat de alții ca nu-el, deși este
el (însuși).
69. „Pe când era încă băiat, era, în trup, cu patru brațe (ca Vishnu); în față, ca luna plină
și cu trei ochi (ca zeul cu trei ochi, S'iva). Acum el, tânăr fiind, care a pus regii supuși
tributelor, este, desigur, preeminent ca soarele care acoperă munții cu razele sale.
70. „Dispunând după bunul plac favoarea sau defavoarea zeilor, Daityas și Rakshasas, el
râde de Ravana și de alții cărora le-au fost conferite o putere extraordinară de către zeitățile
propiciate de ei.
71. „Chiar și acum, ca înainte, lumea este asuprită, prin mândria puterii, de către el,
ambițios de cucerire.
72. „De aceea, fă-l pe cel care a încălcat rânduiala lui Brahmâ, un oaspete la casa lui
Yama. Căci cei răi, ale căror nenorociri sunt consecințele faptelor lor nelegiuite, ar trebui să
fie doborâți de cei buni.
73. „Lăsați inima Indrei, întărită la moartea inamicului, să-și recapete capacitatea de a
suporta presiunea îmbrățișării nerăbdătoare a sânilor ascuțiți ai lui
S’achî, îngroziți de bucurie 74. Când înțeleptul divin, după ce a adresat aceste cuvinte ( lui
Krishna ), a zburat în sus spre cer, purtând frumusețea lunii, în fața purtătorului S'ârnga
263
(Krishna) care rostise „ Om (exprimându-și consimțământul), o cometă, prevestind mereu
distrugerea dușmanilor”. , a apărut sub forma unei încruntări pe chipul lui Krishna, ca pe cer
— Krishna, care acum era înfuriat împotriva regelui Chedi (S'isupâla).

Cantul II.
1. . Curând după aceea, dușmanul lui Mura (Krișna), fiind invitat de Pârtha (
Yudhishthira) care urma să sărbătorească un sacrificiu, a rămas perplex între prea multe
îndatoriri, dornic ca el să mărșăluiască împotriva regelui Chedi.
2. El, așadar, însoțit de Uddhava și Balarâma, s-a dus în camera de consiliu, purtând
frumusețea Lunii, însoțită de Venus și
Jupiter, strălucind pe cer.
3. Arzând pe altar sub forma sălii de consiliu, a strălucit în toată splendoarea această
triadă de focuri sub forma trio-ului de oameni care se reuniseră pentru a restabili pacea în
lume.
4. Reflectate în stâlpii de pietre prețioase (ai sălii), aceștia, deși nesupravegheați, păreau
înconjurați de un număr de însoțitori.
5. Scaunele înalte de aur pe care stăteau semănau cu (trei)
vârfuri ale Trikutei, ocupate de (trei) lei.
6. Apoi, vicleanul Hari le-a explicat celor doi bătrâni ai săi conflictul dintre cele două
îndatoriri, ambele fiind la fel de importante.
7. Saraswatî (vorbirea) al lui cu dinți ca vârfurile mugurilor Kunda , era scăldat, așa cum
ar fi, atât de curat încât să aibă un ten limpede ( de asemenea, atât de pur încât să aibă toate
literele destul de corecte), în zâmbetele lui care luminau sus în interiorul sălii de consiliu.
8. „Discursul meu este destinat să servească drept introducere la al tău, la fel cum este
prologul pentru intriga unei drame.
9. „Fiul Dharmei (Yudhishthira), cu toți regii făcuți afluenți de către frații săi, cuceritorii
de sferturi, este suficient de puternic pentru a îndeplini cu succes sacrificiul.

10. „Dar un dușman care se ridică (crește în putere) nu trebuie ignorat de cineva care își
dorește binele. Căci el (un dușman) și o boală sunt privite de înțelepți ca fiind aceleași (în
efectele lor fatale).
11. „Nu mă doare că fiul lui Sâtvatî ( S'isupâla ) îmi face greșeli.
Dar ceea ce mă întristează este că hărțuiește lumea.
12. „Aceasta este, deocamdată, punctul meu de vedere; lasa-ma sa-l aud si pe al tau. Cu
adevărat, chiar și el, care a ajuns la esența unei probleme, ezită să dea singur o hotărâre
asupra ei”, 13. După ce a rostit acest discurs succint, Mâdhava se opri. Cei mari sunt prin
natura lor măsurați în acest discurs.

264
 14. Apoi a vorbit Balarâma, cu buza inferioară tremurând (tremurând) de indignare
pentru amintirea greșelilor inamicului - buza inteligentă să sărute buza inferioară ca de
bimba a soției sale, 15. Dând caracterul argumentului de infirmare discursului lui
Pavanavyâdhi ( Uddhava ), învățat în politică, care a fost reținut chiar în momentul în care
era pe cale să fie livrat, 16. Dându-și ochii peste cap înroșiți de beție și purificați de
rămășițele din gura lui Revatî,
17. Ofilind, prin expirațiile din gura lui, fierbinte de emoție, ghirlanda de flori și frunze de
silve, care dădea mărturie despre duritatea sânilor soției sale, mereu dornică de îmbrățișare,
18. Purtând picături de transpirație care îi stăteau pe trup înroșit de mânia împotriva lui.
inamicul, 19. Întorcându-se în roșu închis, ca frunzele fragede de mango, nuanța (întunecată)
a hainei sale superioare prin luciul (roșu) al rubinelor strălucitoare puse în podoabele urechii,
20. Emițând mirosul dulce din gura lui, amestecat cu mirosul vinului care fusese parfumat
prin locuirea (pentru o vreme) în gura fiicei lui Kakudmin ( adică, Revati), 21. Vorbea, dând
alb, cu razele extrem de strălucitoare de la el. dinții, către albinele negre care plutesc în jurul
lotusului sub forma feței sale, 22. „Executarea imediată a ceea ce a spus Vâsudeva atât de
neînfricat și fără greșeală este singura decizie în acest sens.
23. „Acest discurs, deși scurt, nu poate fi depășit de unul mai lung. Focul, deși arde
grămezi de combustibil, nu poate niciodată să eclipseze soarele.
24. „Lasă, așadar, cuvintele mele, oricât de prolixe sunt, să servească drept comentariu
asupra discursului său foarte scurt, dar însărcinat.
25. „Cuvintele înțelepților lovesc până și elocvenții și îi fac pe susținătorii lor, oricât de
plictisiți ar fi, vorbitori foarte proliști.
26. „Chiar și oamenii plictisiți, după ce au studiat lucrările despre politici, sunt capabili
să explice că (în politici) există șase mijloace, trei puteri, trei scopuri și trei aspecte ale
poziției.
27. Vorbirea pronunțată a unui vorbitor, care nu a deliberat pe deplin asupra întrebării,
este la fel de zadarnică ca lăudăroșia unui arcaș a cărui săgeată a ratat semnul.
28. „Regii, în toate lucrările lor, nu au niciun sfat (deliberarea consiliului) în afară de
cele cinci Angas (elementele constitutive ale politicii), la fel cum Saugatas (
budisții) nu au (recunosc), în toate ființele întruchipate, niciun suflet în afară de cele cinci
Shandha (forme ale conștiinței lumești).
29. „Ca un războinic, lipsit de curaj, Sfatul, deși toate elementele sale constitutive ( de
asemenea, membrele) sunt bine păzite ( de asemenea, acoperite cu armură), nu poate rămâne
secret ( de asemenea , sta pe câmpul de luptă), din cauza pericolului. de a fi trădat
dușmanilor ( de asemenea, de frica de a fi rănit de alții).

265
 30. Mărirea sinelui și căderea inamicului, - atât de mult este politica ( adică, în asta
constă politica). Ținând acest principiu, înțelepții scriu dischiziții învățate difuze asupra
problemelor politice.
31. „Cei mari nu sunt mulțumiți nici măcar de cea mai înaltă măreție. Un exemplu în
acest sens este oceanul, care, deși plin, este dornic de răsăritul lunii.
32. „Soarta, crezând că a făcut-o să treacă, nu mărește averea unui om, care se crede în
siguranță, deși această avere este foarte mică.
33. „Oamenii cu spirit mândru nu se ridică fără să-și fi extirpat mai întâi dușmanii. Un
exemplu în acest sens este soarele (care răsare numai după ce a distrus complet întunericul
negru.
34. „Stabilitatea este, într-adevăr, greu de atins, până când inamicul este mai întâi
extirpat.
Apa nu se oprește până când nu reduce praful în noroi.
35. „De unde (poate exista) fericire, atâta timp cât trăiește un singur dușman?
Râhu ( ht ., fiul lui Simhikâ chinuiește luna chiar în prezența zeilor.
36. „Un prieten dobândit și un dușman fictiv merită o atenție serioasă, deoarece ei pot fi
transformați prin fapte ( sau prin serviciu sau deserviciu) în dușman și, respectiv, prieten; la
fel pot fi, de asemenea, prietenii sau inamicii naturali, adică cei prin legături de sânge și cei
după poziția teritoriilor.
37. „Pacea se poate face cu un inamic care ți-a făcut un serviciu, dar niciodată cu un
prieten care te-a rănit. Obligația și, respectiv, vătămarea sunt semnele lor distinctive.
38. „Tu, Hari, l-ai nedreptățit pe regele lui Chedi, luându-l pe Rukminî.
Căci femeile sunt marea rădăcină a arborelui vrăjmășiei, care prinde rădăcină foarte fermă.
39. „Când te-ai dus să cucerești Bhaurua (Naraka ), el a asediat acest oraș, așa cum
întunericul învăluie panta Meru, când soarele l-a părăsit.
40. „Nici nu trebuie menționat că a răpit-o pe soția lui Babhru, deoarece chiar și o
mențiune despre păcătoși este suficientă pentru a duce la rău.
41. „Fiul lui Srutas ravas s-a transformat în dușmanul nostru, așa cum a fost nedreptățit
de tine și ne-a (la rândul său) nedreptățit în multe feluri 42. „Acei oameni care rămân
supinați, după ce s-au dușmănat cu un dușman mânios, fac, de fapt, zace cu fața în vânt, după
ce a aruncat foc într-un desiș uscat 43. „Omul care iertează poate, într-adevăr, să suporte
greșelile, fie ușoare, fie nerepetate.
Dar cine ar rămâne răbdător, atunci când va fi supus unor greșeli grave și repetate?
„.— „Alteori, îngăduința este o podoabă pentru bărbați, precum sfiala este pentru femei;
dar atunci când este insultat, acțiunea plină de spirit (este un ornament pentru bărbați), așa
cum este îndrăzneala pentru femei la ocazii de contact sexual.

266
 45. „Mai bine nu trăise acea persoană, care continuă să trăiască, deși arsă de insultele
altora. El a provocat doar chinuri de travaliu mamei sale și poate foarte bine să înceteze să
mai existe.
46. „Chiar și praful, care se ridică și se așează pe cap când este călcat de picioare, este
mai bun decât ființele întruchipate care rămân calme, chiar și atunci când sunt insultate.
47. „Nașterea acelui om, care nu atinge vreun scop prin casta, acțiunile și calitățile sale,
este doar pentru a primi un nume propriu care nu înseamnă nicio clasă, acțiune sau calitate (
adică, servește doar scopului denumirea unei persoane).
48. „Înaltitatea ( de asemenea, noblețea) se găsește într-un munte, dar nu și celălalt,
Insondabilitatea ( de asemenea, adâncimea) există în ocean, dar nu acesta. Ambele acestea
care îl fac pe cineva formidabil ( lit., nu expuși insultelor) se găsesc la oamenii cu spirit înalt.
49. „Că Rahu înghite soarele după mult timp (adică, la intervale lungi de timp), dar luna
repede ( adică , la intervale scurte), este în mod clar consecința ( lit., fruct ) a blândeții (a
acesteia din urmă). ).
50. „Ca iarba ușoară înaintea vântului, o persoană răutăcioasă se aplecă, de la sine, chiar
și în fața unui inamic nesemnificativ. El este astfel un tip de cei care sunt total lipsiți de
valoare
( de asemenea, care nu au lucruri sau substanțe).
51. „Un om cu spirit de foc, deși este departe, este numărat printre cei spiriti. Deci,
pentru cineva care face penitență cu focuri, soarele (deși departe) este al cincilea foc.
52. „Cum poate faima, fără nicio priză, să urce la cer fără să-și fi pus, cu ușurință,
piciorul pe capetele înalte ale dușmanilor?
53. „Luna, care ține o căprioară în poală, este (marcată ca ) pătată de căprioare;
în timp ce leul care omoară fără milă turmele de căprioare este (slăvit ca) regele
căprioarelor
(sau al fiarelor).
54. „Față de un inamic care ar trebui redus prin al patrulea expedient, adoptarea unei
politici pacificate dăunează intereselor cuiva. Cine este înțelept ar face o baie cu apă rece
unei persoane care suferă de o febră acută care necesită transpirație?
55. „Negocierile pentru pace l-ar inflama, dimpotrivă, pe el, amar de ostil cum este deja,
la fel cum picăturile de apă fac ca ghee-ul, care este extrem de încălzit, să ardă în flăcări.
56. „Ei, care îmbrăcați în haine de slujitori, pun în pericol cauza regilor folosind
mijloace greșite (sau mijloace) trebuie să fie condamnați ca dușmani de către ei.
57. „Unii sfătuiesc expediția atunci când cineva a crescut în putere, în timp ce alții, când
inamicul se află în dificultate. Ambele aceste (împrejurări) te trezesc ( adică, ar trebui să te
trezească) la acțiune, indiferent cum ești.

267
 58. „Îngăduința voastră reține ( lit., împiedică) oștile invincibile ale lui
Yâdava care sunt dornici să cucerească lumile, așa cum țărmul reține marea puternică și
formidabilă, care este dornică (altfel) să reverse lumile.
59. „Lasă victoria să vină la tine, tu însuți rămânând un simplu privitor și bucurându-te
de roadele (victoriei), așa cum, conform concepției Sâmkkya , toată experiența care aparține
lui Buddki trebuie să fie atribuită sufletului, care este doar un martor și care se bucură de
fructe (de acțiuni, datorită lui Prakriti ).
60. „Regele Jarasandha ( lit., unul născut din două mame) după ce Bhîma (lit., dușmanul
lui Hidimba), Ôisupâla (lit., fiul lui
Damaghosha) poate fi acum ușor supus, lipsit de un prieten. el este după mult timp.
61. „Politica conform căreia un inamic ar trebui să fie atacat atunci când este în primejdie
este considerată ignominioasă de către un rege mândru (sau plin de spirit). Pentru el, un
dușman care se află în plenitudinea sa de putere este o sursă de bucurie, ca și luna, când este
plină, pentru
Râhu ( lit., chinuitorul lunii), 62. „Energia care nu cunoaște reținere este un lucru , iar
energia la care au fost stabilite limite este alta. Cum poate exista coexistența luminii și
întunericului într-un singur loc?
63. „Așadar, nu lăsați o călătorie la Indraprastha. Lăsați țara Chedilor să aibă copacii
pitici în prezența elefanților noștri.
64. „Lăsați Dasarhas (Yâdavas) să împingă dușmanii din orașul Mâhishmatî, tăind
proviziile și întăririle, la fel cum vitele sunt închise într-un țar cu vaci, cu intrarea și ieșirea
jugurilor găleților cu lapte complet oprite. .
65. „Lasă fiul lui Pându (Yudhishthira) să sărbătorească sacrificiul; lasă Indra să
protejeze raiul; să strălucească soarele; la fel să ne ucidem dușmanii. Căci fiecare este
interesat de treburile lui.
66. „Lasă armele noastre, scăldate în sângele care țâșnește la asprimea capetelor
dușmanilor, să atingă gloria fulgerelor, prin contactul cu razele soarelui
67. Zeitățile din picturi (pe pereți), parcă, reiterate prin frică aceste cuvinte ale încântatului
Balarâma, prin (prin) ecouri din pereții sălii de consiliu.
68. După ce a auzit aceste cuvinte ale lui Sesha (Balurâma), Adhokshaja (Krișna)
l-a chemat, printr-un semn al ochiului, pe fiul lui Brihaspati (adică, Uddhava) să-și înceapă
discursul.
69. Apoi, Uddhava, adresându-se lui Krishna ( lit., fratele mai mare al lui Gada), a rostit
un discurs, adevărat și greșit, într-un mod liber de prezumție și devenind cu totul un discipol
al lui Utathya.

268
 70. „Acum nu mai e nevoie să vorbesc, după cele spuse de Pistoler
( Balarâma ). Când o chestiune a fost determinată (hotărâtă) printr-o scrisoare, nu adăugați
într-adevăr un mesaj verbal (un mesaj verbal este inutil).
71. „Totuși, respectul pe care îl ai pentru mine ca bătrân este cel care mă îndeamnă să
vorbesc.
72. „Infinitul este varietatea limbajului (sau retorică), alcătuită așa cum este din doar
câteva litere, precum cea a muzicii vocale, compusă așa cum este din câteva note.
73. „Se poate rosti cu ușurință un discurs atât de irelevant, oricât de difuz ar fi.
Dar un discurs bine închegat, care este destul de pertinent pentru subiect, este greu de citat.
74. Vorbitori pricepuți susțin un discurs caracterizat de frumuseți izbitoare, redactat într-
un stil extrem de șlefuit, dar plin de materie solidă și posedat de nu puține merite, chiar dacă
țesătorii pricepuți afișează o pânză brodată, ornamentată cu modele diverse, moale la
atingere, dar fermă textura sa. și țesute din numeroase fire.
75. „Ce citez din lucrările de științe politice înainte de sinele tău profund învățat, este
doar pentru a confirma prin repetare cunoștințele pe care eu, un vorbitor, le-am dobândit prin
studiu.
76. „Un suveran ar trebui să se străduiască să dobândească Intelect și Entuziasm ( adică
puterile Sfatului și Energiei ). Căci acești doi stau la baza puterii personale a unui rege
ambițios de cuceriri.
77. „Cei care stau în permanență întinși pe patul unei voințe ferme, tapițate cu un
raționament sănătos, nu știu niciodată ce este oboseala.
78. „Oamenii cu intelect ascuțit, ca o săgeată, ating dar ușor, dar pătrund adânc
(cu puțin efort realizează multe). Omul plictisitor (pe de altă parte), ca o piatră, deși acoperă
mult, rămâne afară (deși cheltuie multă muncă, realizează doar puțin).
79. „Ignoranții se angajează doar puțin, dar se încurcă mult. Înțelepții, pe de altă parte,
întreprind lucrări mari, dar rămân destul de netulburați.
80. „Cine este neglijent, deși poate adopta mijloacele potrivite, eșuează în obiectivele
sale. Un vânător, care este somnoros, deși s-ar putea să zacă într-un ascuns, nu ucide
niciodată nicio căprioară.
81. „Dintre cei doisprezece regi, singurul regele ambițiilor, care nu renunță la acțiunea
energică, este capabil să răsară, ca Soarele ( aprins, făcătorul zilei) printre cele douăsprezece
Âdityas.
82. „Un personaj neobișnuit, într-adevăr, este un rege care are intelectul drept armă, cele
(șapte) elemente constitutive ale guvernului său drept membre, secretul impenetrabil al
sfaturilor sale pentru armură, spionii lui ca ochi și mesagerii săi pentru gură.
83. „Nici spiritul marțial (agresiv) și nici toleranța nu sunt regula exclusivă care ghidează
un rege care știe ce este oportun la un anumit moment ( sau care știe cum să-și aștepte
269
timpul). Nici stilul grandios, nici perspicuitatea dicției nu sunt folosite exclusiv de un poet
care este priceput în a descrie Rasas ( sentimente
) și Bhava (emoții).
84. „Deși greșit de inamici, fără să-și trădeze niciodată perturbarea minții, el, devenind
irezistibil, dă o lovitură când vine momentul potrivit, chiar și ca o boală, care nu prezintă
niciun simptom exterior de agravare, deși este tratată cu un regim nepotrivit, devine
incurabilă. și se dovedește fatal, când criza a sosit.
85. „Spiritul înalt acoperit de blândețe este capabil să-și atingă scopurile. Lampa extrage
ulei prin fitilul care se află înăuntru.
86. „Un om înțelept nu se bazează numai pe fatalism și nici nu depinde doar de efortul
bărbătesc. El, stăpân de cunoștințe așa cum este, se uită la amândoi (pentru ajutor), la fel
cum un poet bun, stăpân de învățătură, acordă atenție, atât cuvintelor, cât și simțului lor.
87. „Mulți alți regi, prin ei înșiși, se străduiesc să atingă scopurile acelui lider răbdător și
perseverent, la fel cum mulți Sancharibhava (evanescen temotions) lucrează pentru
(dezvoltarea) singurului Rasa (emoție) predominant.
88. Dușmanii, ca șerpii mari, sunt supuși cu ușurință de către un rege ( de asemenea, un
fermecător de șerpi) care conversează cu afacerile interne și externe ( de asemenea, care este
priceput în folosirea farmecelor și a drogurilor) și care stabilește suzeranitatea sa asupra
cercurilor regilor prin folosirea celor patru mijloace ale politicii, [
de asemenea, care ocupă mandale ( diagrame mistice)] prin meditație
(asupra zeităților invocate).
89. „Arborele tali al energiei, având marea rădăcină a puterii sfatului, dă rodul puterii
suveranității, care poate fi smulsă de mână ( de asemenea, care este sporită de tributuri).
90. „Alți regi devin însoțitorii cuceritorului, datorită măreției și preeminenței sale, la fel
cum celelalte note (ale scalei muzicale)
însoțesc nota Vansha , datorită înălțimii înălțimii sale și a căreia este nota principală.
91. „Scopul atinse de alții sunt atribuite stăpânului suprem, deși s-ar putea să nu se
străduiască, la fel cum sunetele, care sunt generate de alte agenții, devin proprietatea cerului
(care în sine este destul de inactiv).
92. „În colierul înșirat cu pietre prețioase, adică: inamicul care trebuie atacat, inamicul
din spate și altele, pe fir, adică: un scop comun, liderul, superior ca strălucire, devine
bijuteria centrală.
93. „Un rege, ambițios să-și extindă puterea, ar trebui să ia elixirul, adică cele șase
expedienți. Astfel membrele lui (sub forma constituenților guvernului) ar crește ferme și
puternice.
94. „Cei care au membre (adică, regi care au Prakritis pentru membrele lor), prosperă (
de asemenea, devin puternici), dacă folosesc mijloacele (de asemenea, dacă fac exerciții) în
270
direcția corectă ( de asemenea, într-un loc potrivit). ), în conformitate cu puterea (trei) puteri
( de asemenea, după puterea lor corporală). O întreprindere ( de asemenea , exercițiu)
dincolo de puterile cuiva duce la ruina totală ( de asemenea , defalcare completă).
95. „Nu-l disprețuiți, așadar, pe conducătorul lui Ohedi, care își ucide dușmanii într-un
singur pas), (adică, instantaneu), așa cum tonul Udatta șterge toate celelalte tonuri din
același cuvânt ( adică, le reduce la Anudâtta ). sau ton scăzut).
96. „Să nu credeți că regele din Chedi este singur și, prin urmare, poate fi învins cu
ușurință. El este un ansamblu de regi, așa cum pthisis este al atâtor boli.
97. „Bâna (de asemenea, o săgeată), care a primit foloase de la el ( de asemenea, care
este prevăzut cu un vârf), care are mulți partizani ( de asemenea, care este dotat cu pene) și
care este capabil să-și sfâșie dușmanii ( de asemenea , străpungându-i pe ceilalți), va intra
într-o alianță cu el ( de asemenea, va fi potrivit cu un arc), posedat ca el este de excelențe (
de asemenea, înșirat).
98. „Și și alții, precum Kâlayavana, Sâlva, Rukmin și Drama, care sunt de natură
întunecată ( adică rău), îl vor urma pe el, care este atât de plin de rău (la fel cum întunericul
urmează amurgul).
99. „Chiar și o ușoară intrigă ( sau deschideri secrete la adresa lor) făcute de el i-ar
aprinde în curând, pe cât de ostili îți sunt, în timp ce vântul aprinde focul mocnit.
100. „Chiar și o persoană nesemnificativă, care are prieteni puternici, atinge finalul
muncii sale ( adică își împlinește scopul). Un pârâu de munte, prin unirea cu un râu mare,
ajunge la ocean.
101. „Când va fi atacat de voi, de acei (regi) care sunt prietenii lui și de cei care sunt
dușmanii voștri, - ambele grupuri se vor apropia de el, iar restul se vor alătura ție.
102. „După ce a ridicat astfel întreaga oaste de regi numai pentru a abstrage sacrificiul,
vei avea, vai! deveni primul dușman al celui care nu a cunoscut niciun dușman ( adică,
Yudhishthira).
103. „Contând pe tine ca un prieten, cu umeri capabili să audă o mare povară,
Dharmarâja, ruda ta așa cum este, speră să susțină responsabilitatea sacrificiului.
104. „Bărbații nobili la minte îi obligă chiar și pe dușmanii care „le caută favoarea.
Marile râuri duc la ocean chiar și co-soțiile lor, râurile de munte.
105. „Folosirea forței față de inamici poate avea succes în timp (mai devreme sau mai
târziu); dar prietenii, odată înstrăinați, sunt greu de câștigat chiar și prin umor.
106. „Dacă credeți că uciderea inamicului ar fi pe placul zeilor, atunci (eu spun că)
sacrificiul în sine este mult mai bine calculat pentru a-i mulțumi pe zeii care se hrănesc cu
jertfa Purodasa .
107. „Numai acea (ofrandă), pe care cei care sunt familiarizați cu riturile, o aruncă în
focurile de sacrificiu ( lit., cele care au Mantre pentru limbi), este cu adevărat nectarul.
271
Descrierea agitației oceanului, cu muntele Mandara ca tijă de agitare, este doar o frumusețe
poetică (sau o frumoasă vanitate poetică).
108. „Ar trebui să-ți respecți promisiunea față de sora tatălui tău, demnă de respect, și
anume că vei suporta o sută de greșeli săvârșite de fiul ei.
109. „Intelectul unui om neprihănit este ascuțit, dar nu tăie niciodată vitalele altora;
activitatea sa este foarte energică, dar niciodată influențată de pasiune; inima lui este plină de
căldură (sau zel), totuși nu provoacă niciodată durere (alții); el are darul vorbirii, totuși nu
are decât o singură vorbire (adică, se ține de cuvânt).
110. „Nu poți, fără a ajunge la limita perioadei promise, să-l ucizi pe cel căruia tu însuți
i-ai arătat favoare, așa cum soarele, care dă, din el însuși, lumină zilei, nu o poate încheia,
înainte de a ajunge la sfârșitul termenului scadent (de douăsprezece ore).
111. „Scoadele, pricepuți în munca lor, să obțină o poziție între (să se insinueze în
inimile) ofițerilor principali ai inamicului ( de asemenea, să-și pună picioarele în apele
sacre), și astfel să sune adâncurile apei sub forma a inamicului.
112. Acea meserie de stat în care nu sunt angajați spioni nu va reuși niciodată, deși nu se
face niciun pas în ea care să nu fie în conformitate cu maximele politicii, deși poate oferi
salarii bune și granturi de proprietate (servitorilor regelui), doar ca stiinta Gramaticii,. cu
Pașpa „înlăturat din el, și-ar pierde importanța, chiar dacă ar putea avea Nyasa aducând toate
cuvintele sub
Sûtre, excelentul Vritti și învățatul Bhashya.
113. „Lasă ca spionii, ascunzându-și propriul caracter insidios, descoperind totuși
punctele slabe ale altora și primind plăți de la ambele, să înstrăineze consilierii inamicului de
el, prin producerea de scrisori falsificate ( sau ordine în scris).
114. „Să fie făcuți toți regii, de către iscoadele voștri cu pricepere, să meargă, cu unul și
același obiect, în capitala Ajàtasatru.
115. „Când fiul lui Pându ( Yudhishthira ) ți-ar acorda un respect deosebit, dușmanii tăi
geloși și volubili ar adopta, de la sine, o atitudine ostilă.
116. „Aici, printre dușmani, acei regi care se cunosc pe ei înșiși s-ar despărți, deși s-au
ridicat cu el, de alianța lor cu el, ca niște cuci care se despart de o turmă de corbi.
117. „Fie ca adunarea dușmanilor, aroganți în răutatea lor naturală (
de asemenea , ridicată de neliniștea lor naturală), și cu partizanii lor inconstanți și slabi ( de
asemenea, cu aripile în mișcare constantă și, prin urmare, slăbite), să devină un zbor de
lăcuste în focul priceperii tale fără împotrivire 118. După ce a auzit acest discurs al lui
Uddhava, Hari s-a ridicat de pe scaunul său înalt, - discurs care analizase întreaga întrebare,
care era în strictă concordanță cu principiile politicii, care era (parcă) un bar împotriva
politicii proaste, care l-a umplut de bucurie și asta a fost auzit de S'ri (Lakshmî) , care este
mereu prezent pe sânul său lat și înalt.
272
Cantul III.
1. . Apoi Krishna, care era (acum) liniștit, hotărârea lui de a lupta cedă, a pornit spre Indra-
prastha, ca soarele care a intrat în solstițiul de iarnă, după ce a părăsit cel de vară.
2. Soarele nu era în stare să-l atingă, veneratul lumii, cu razele lui, oricât de sfinte ar fi
pentru lume, și de aceea a fost ținută peste el umbrela lui mare, frumoasă ca luna plină.
3. Stând între cei doi chowris fluturați de o culoare albă pură, ca cea a filamentelor de
lotus, el avea frumusețea neîntrecută (fără precedent) a oceanului, cu Gangele ceresc căzând
pe ambele părți.
4. Strălucirea marilor bijuterii de diverse culori plasate în diaiem-ul său a imitat forma
(aspectul) muntelui Govardhana cu grămezile (masele) sale
de pietre (prețioase) nuanțate cu diverse minerale.
5. Sânul său, (întins) cu strălucirea strălucitoare a smaraldelor așezate la capetele
cerceilor săi de aur, avea, parcă, colierul din pene de păun pe care îl purta în copilărie, prins
în jurul lui.
6. El le-a luminat (cele două) brațe luminoase de masa de strălucire a bijuteriilor lor -
strălucire cu atât mai mare cu cât erau lustruite prin frecare cu vârfurile crestelor muntelui
Mandara.
7. Strălucea cu vârfurile unghiilor roșii în mod natural și (de asemenea) împrăștiate cu
razele rabiei puse în brățară, care erau, parcă, (încă) pătate de sângele care ieșea din sânul lui
Hiranyakasipu când se deschidea. ( de
El în Nârsihâvatâra. )
8. Dacă, pe cer, Gangele ceresc ar curge în două pârâuri separate, atunci pieptul lui,
întunecat ca Tamâla (copacul), cu colierul de perle prins în jurul lui, ar fi comparat cu acesta
(adică cerul ). ).

9. De către el a fost purtată bijuteria ( Kaustubha ) care lumina sferturile cu strălucirea ei

și care era formată din esența oceanului și reflectată în care lumea era văzută ca și cum ar
locui de fapt în corpul său.
10. Colierul lui de perle, atârnând de la brâu până la degetele picioarelor, părea ca apa
Mandâkini trimisă din degete și curgând, fără întrerupere, sus în sus.
11. El, cu trupul albastru ca un câmp de safir și purtând o haină galbenă ca orpimentul,
strălucea ca apele care se rostogolesc ( aprinse, potopul apelor) ale lui
Yamuná (lit., sora lui Yama) nuanțate de lotus. -polen care zboară în jur (în aer).
12. Este corect (a spune) că, atunci când este împodobit, dușmanul lui Madhu (Krișna)
avea cu totul un alt Lakshmî ( adică frumusețea); căci unul, plăcut lumii întregi, sălăşluieşte
în persoana lui, în timp ce celălalt, propria lui soţie iubită, îşi are locul ei la sânul lui.

273
13. El, care avea ca soție pe Lakshmi sprijinit pe sânul său minunat, lat ca un foar de ușă,
a avut un alt Lakshmî (adică , frumusețea) care încânta toți oamenii și pătrundea în întregul
său corp.
14. L-au înconjurat femei tinere - femei tinere având sâni care aveau în mod evident
calitatea durității, deoarece purtau urmele acelor unghii, care îi luaseră viața lui
Hiranyakas'ipu, dar care ajunseseră acum la poziția de podoabe.
15. Talia extrem de subțire a tinerelor s-a aplecat, parcă de-a dreptul copleșite de sânii lor
extrem de mari și grei care, fiind nespus de plinuți, le ridicau parcă (trăgând) talia în sus.
16. Fiecare (tânăra) la care se uita iubitul (soțul) atârna, din sfială, cu capul, cu ochii
tremurând de frică și rușine. Între timp, ceilalți, plini de gelozie, l-au lovit fără teamă cu
privirea, toți în același timp.
17. O mână a lui, a cărei strălucire era ca cea a florii de in indigo, ținând discul cu
asamblarea ei palpitantă a liniilor de raze, strălucea ca șuvoiul lui ( ) Yamunâ cu marele său
vârtej turbionar.
18. Buduganul, Kaumodakî, isteț în a sfâșie trupurile dușmanilor, fără a eșua, mereu la
îndemână, și (astfel) Sakti întrupată, parcă, au încântat foarte mult inima lui Krishna.
19. Nandaka (sabia), care era a lui, era acolo (cu el), - sabia care era Nandaka (făcând
plăcere), într-adevăr, nu numai pentru că era deținută de el, exclusiv așa cum îi aparținea, ci
și de motivul numelui său
(care era semnificativ), deoarece îi îngrozea extrem de grozav pe dușmani.
20. Arcul Sârnga, care nu fusese niciodată îndoit de nimeni altcineva, al cărui frânghie
ajungea ( era tras până la) urechea în lupte, care era ascultător (voinței lui) și foarte greu de
tras, era lângă el ca un prieten care nu a fost niciodată condus la strâmbătate ( adică, nu ar
putea fi niciodată câștigat sau înstrăinat) de altcineva, a cărui încredere ajunge la urechile
(prietenului său) în toate acțiunile, care este flexibil (față de el) voința prietenului) și foarte
fermă (în prietenia lui).
21. Se auzea (conca) Pânchajanya, din care se umfla un sunet care era adânc și plăcut ca
cel al unui nor și care era (parcă) singura lebădă care locuia în vecinătatea oceanului sub
forma lui Krishna. , deoarece a scos un sunet produs din cauza că era umplut de vânt blând.
22. Marele războinic, înarmat cu (purtând) discul și așezat într-un car de plăcere, care
(intotdeauna) aducea împlinirea obiectului dorit, a cărui cale era neobstrucționată în toate
direcțiile și care era rapidă (
în viteză), Linia strălucită Domnul Nopții (Luna) când se află în constelația Pushya.
23. Acolo a fost văzut dușmanul șerpilor, (adică , Garuda) care își avea scaunul în vârful
toiagului lui Krishna (fiul lui áúrasena) și care, reflectându-se în podelele cu bijuterii, a
apărut, parcă, pe cale să intre în regiunile de jos pentru a îngrozi șerpii.

274
24. Când era pe cale să înceapă, sunetul puternic al tobelor, suficient de puternic pentru a
deschide cavitățile muntilor, a înecat toate celelalte sunete, la fel cum zgomotul marelui
ocean înghite toate celelalte ape.
25. Sub drumul prin care el, susținătorul (tuturor) lumilor, a călătorit,
S'esha, susținătorul pământului, s-a răspândit, făcându-și (toate) bobinele ocupate să ajute
(susțin) miile sale de capete plecate. sub marea greutate ( a acestui pământ ).
26. Armatele lui, cu stindardele coborâte de frica să nu se rupă lovind de poarta înaltă, l-
au urmat pe el, un descendent al Lunii, la fel cum roadele acțiunilor (măsurilor) ale cuiva îl
urmează pe cel care adoptă o politică bună.
27. Praful pământului de aur, amestecat cu șuvoiele întunecate ale icorului elefanților și
strălucind astfel ca pudra de pene de păun, a fost pulverizat de mulțimile de care care se
scufundaseră în el (praful) până la cădere.
28. Praful ( de aur ) al pământului de aur, călcat de ( atâtea ) picioare, nu s-a urcat la ( de
asemenea , lipsă de respect ) capetele populației ( de asemenea , de mare om )
și nici nu s-a ridicat ( de asemenea , a devenit insolent ) , dar a acționat doar într-un mod în
concordanță cu greutatea sa ( de asemenea, măreția).
29. Faptul că caii, deși reținuți cu mare dificultate de către Yadus, își aruncau din când în
când picioarele anterioare, era cu siguranță pentru că doreau să meargă înaintea celor mai
buni elefanți care, deși mari și demni de respect, le împiedicaseră. cale.
30. Mamele își luau în grabă de pe drumuri copiii care se jucau în praf și care erau văzuți
în față de călăreți, care cu greu își înfrânau caii trăgând frâiele.
31. Pe fiecare stradă veneau mulțimi de oameni, dornici să-i vadă pe Murâri fără păcat.
O, nou și mereu nou, marea dragoste face un lucru care (
deși; a devenit familiar de multe ori (în diverse moduri) I 32. El (Krishna) care știa totul,
fixându-și privirea asupra orașului respectiv, nu era conștient de mersul lent al carului său
când ajunsese la un drum prea îngust pentru armatele sale compacte.
33. (Orașul) care, în mijlocul mării, făcând cartierele brune prin splendoarea meterezului
său de aur, răsărise în splendoare izbind apă, ca și când ar fi fost flacăra focului în gura
Vadavâ ( adică focul submarinului )
34. Acel întins (oraș), care a fost făcut de mii de munți locul lor și care își avea forma (
adică, întinderea) înconjurat de apele oceanului, a fost făcut de către creator, așa cum ar fi,
ca o imagine a pământul, deși încă nu fusese obosit (în lucrarea creației), 35. Care (orașul),
cea mai înaltă limită până la care ar putea ajunge excelența deprinderii în arhitectură
dobândite prin studiul atent de către Visvakarman, părea ca și cum ar fi fost reflectarea
Raiului în apele oceanului, limpede ca suprafața unei oglinzi, 36. (Furtunul ei, care se afla
lângă el și fusese recent dat nobilului Krishna din dragoste pentru el, marea a format mulțimi

275
de bijuterii, la fel cum tatăl unei mirese, care tocmai a fost dăruit unui soț, îi prinde la gât, în
timp ce ea stă în poala lui, coliere de bijuterii.
37. Pe al cărui metereze, plin de mulțimi de conci aruncate de șirul valurilor rostogolite
ale mării, era zilnic imitat vârful Sumerului cu constelațiile de stele mișcându-se în jurul lui,
38. Datorită căreia oceanul a atins poziția de — ( comoara de bijuterii ) prin a lua cu apele ei
curgătoare, bijuterii cu strălucire constantă, îngrămădite în piață, intrând neîncetat în oraș
prin porțile inundațiilor, 39. Unde marea se întindea pe turnulețe cu mâinile sub formă de
grămezi de valuri. de bijuterii excelente picurând apă și având strălucirea ascunsă în spumă
(cum ar fi) pentru a le expune la soare, 40. Pentru a depăși în înălțime meterezele orașului,
înaltele valturi ale mării se ridicau la mare distanță, dar fiind dejucate în a dobândi obiectul
dorit când se apropiau, s-au topit ca de rușine.
41. În afara căruia ( adică, orașul), norul, care, venind cu viteză parcă din curiozitate, dar
fiind brusc obstrucționat de zidul meterezei, a vărsat lacrimi sub formă de (ploi de) ploaie,
urlând cu voce tare. , 42. Dorind o trăsătură care să le deosebească de femeile orașului, care
se asemănau perfect cu ele în frumusețe, nimfele cerești l-au îndurat pe
Manu care, fără îndoială, din acest motiv și-a făcut toți urmașii ( adică ființe umane) au ca
caracter distinctiv sclipirea ochilor, 43. În acel oraș, noaptea, femeile, care, urcându-se pe
rândurile teraselor de cristal, erau ascunse de masele sclipitoare ale razelor lunii, străluceau
ca zeițe în cer.
42.— În care ( oraș ), noaptea cursurile de apă de pe terase având podele de pietre de lună
încântătoare își purtau în sus potopul de ape, deși norii se mișcau sub ele, 45. Unde, în case,
doamnele, având, din timiditate, și-au stins lămpile în timpul coitului, au fost înspăimântați
de razele lunii care curgeau prin ferestrele cu zăbrele și priveau, reflectându-se în pereții
Vaidûryei, înspăimântători ca ochii pisicii, 46. Unde, în case, tinerii, incapabili să deseneze
tablouri (pe pereți) din cauza faptului că erau extrem de netede, au realizat pereții cu
bijuterii, în care formele lor se reflectau, parcă, cu tablouri vii, 47. Unde, obrajii femeilor,
remarcați prin paloarea lor de boală amoroasă, au atins frumusețea oglinzilor de cristal
( așezate ) în stâlpii conacelor de aur, în care se reflectau femeile și care aveau aceeași
culoare ( gălbui strălucitor ) ca și ei, 48. Unde
, femeile simple la minte nu împroșcau deloc spațiile deschise dinaintea pragurilor caselor
lor cu bălegar de vacă, acoperite așa cum erau cu strălucirea ( izvorât din ) smaralde, verzi ca
trupurile papagalilor. , 49. Acolo unde casele arătau parcă frumos, cu margini de paie
încântătoare cu mușchi verde-smarald, din cauza cozilor păunilor atârnate, în timp ce s-au
cocoțat o vreme pe grinzile curbe ale stufurilor, 50. ( Orașul ) care strălucea cu case care,
deși aveau [Text sanscrit](grinzi) mari, erau fără gras (incomparabil), care, deși acoperite cu
serii de [Text sanscrit] ( = baldachin), erau fără [Text sanscrit] ( =nu gol, adică mobilat cu tot
felul de lucruri), care, deși [ ( 1 ) fără imagini, ( 2 )
276
minunate ], erau [text sanscrit],( mobilate cu imagini) și care, deși [
(1) fara apartamente; (2) spațios; extins ], erau [Text sanscrit] (=având multe apartamente),
51. În care (oraș), bărbații au confundat chiar și o pisică adevărată cu una artificială, întrucât
zăcea cu corpul întins și Neclintit pentru a prinde rândul de păsări artificiale pe volierele
caselor, 52. Unde, femeile, deși trăiau pe pământ, au coborât (adică au depășit în frumusețe)
luna de lotuși sub forma feței lor și (prin urmare) s-au înălțat, până la nu. scop, turlele
palatelor lor care se înălțau deasupra cărării stelelor, 53. Unde, tinerii s-au purtat împreună
cu soțiile lor, care erau celebrate pentru frumusețea lor, care sporeau pasiunea prin puritatea
lor și pliurile pe ale căror pântece erau curbate, până la apartamente din partea de sus a
caselor, care aveau steaguri ca fiind încântători, care sporeau pasiunea pe măsură ce erau
solitare și care aveau margini curbate la capetele acoperișului, 54. Unde, spre marea bucurie
a tinerilor, vinuri și guri de femei, (ambele) având parfum natural, obișnuiau să schimbe (
între ele ) munca de parfumare, 55. Unde, în apartamentele interioare, mulțimile de păsări,
care aveau pentru cuiburi voliere pe turnurile de balcoanele, evident, au devenit pupilele
(parcă ) femeilor, auzindu-le cum făceau murmurul lor lasciv în timpul actului sexual, 56.
Unde, transparent - ( hainele ) de pe sânii rotunzi ai femeilor care, deși acoperiți ( de ele). ),
putea fi văzut clar, semăna cu cerul, nu numai ca nume, ci și în realitate.
57. În care, ambele tipuri de [Text sanscrit] [( 1 ) căi bine trasate; (2)
cursuri rafinate de conduită ] nu au fost niciodată lăsate de oameni, astfel încât niciodată
( 1 )deviandu-se de la ele; [ ( S ) poticnind pe ei ] — căi, care au fost [SanskritText] [ ( 1 ) nu
strâmbe; ( 2 ) liber de înșelăciune ], care nu s-a abătut niciodată de la marele [Text sanscrit] [
( 1 ) hotar-mark; (2) limite de moralitate sau de cuviință], care au fost [text sanscrit] [ (1)
lipsite de noroi; (2) liber de păcat ], și care erau [ ( i ) foarte lungi; ( 2 ) având o lungă
( prosperă ). viitor ].
58. După ce a modelat femeile din ce oraș - femei ale căror farmece cele mai superbe se
întreceau între ele, creatorul a putut șterge pata de cenzură exprimată în comparația cu
scrisoarea incizată de o insectă în lemn (simpla întâmplare) care fusese provocată. (de către
el ) în crearea lui Lakshmi — ( adică, cenzură că crearea unei frumuseți fără egal ca Lakshmî
a fost doar o împrejurare fortuită, norocoasă), 59. Copacii având ca prefix cuvântul (adică,
dorința-cedare). copacii) produc numai ceea ce a fost stăruit de minte. Dar binecuvântările,
de care se bucurau oamenii care locuiau în oraș, erau chiar dincolo de imaginația, 60. Care
( orașul ) nici soțul lui
Revatî ( Balarama ) și fiul lui Robinî, care știa ( cunoștea) toate artele și care a luminat
sferturile prin strălucirea lui albă ca argintul (sau opalul), nici soțul lui ltevatî (o constelație
de stele) și stăpânul lui Rohini [o constelație de stele ( adică, Luna)] care își asumă toate
fazele, și care luminează sferturile cu razele sale albe din cauza nectarului, a vrut să plece,
61. Unde
277
Kama ( lit., Dumnezeul iubirii cu stindard de pește) din arbori victorioși a trăit fără teamă
într-o formă fizică, după ce a obținut ( adică ., așa cum a avut ) contactul strâns cu
Janûrdaua ( Krishna ) care respingase ( lovise ) puterea lui Sambhu în lupta cu Bâna, 62.
Ocupat multă vreme de Hari ( = Krishna ) care a fost așteptat de plăcuți. briza și situată în (în
mijlocul) oceanului, sălașul bijuteriilor strălucitoare, ea ( adică orașul), parcă, a provocat
(orașul)
Amaravati care a fost ocupat de multă vreme de Hari (Indra). ) însoțit de S'ivas ( =Rûdras ) și
Maruts (=zei), și care este situat pe muntele Meru, sălașul bijuteriilor strălucitoare, 63. El
însuși, marca (ornamentală) Tilaka a celor trei lumi, care a fost — ( =de un luciu întunecat ca
cel al :unctious collyrium ), și care era [text sanscrit] ( =virtuous ), a sporit frumusețea
orașului care era — (=puritatea castelor în care nu a fost distrusă), la fel cum [textul sanscrit]
(=bine-rotunjit) tilaka- marca, care este — (=de luciu întunecat din cauza collyriumului
uncțios), scoate în evidență frumusețea unei: tinere care este — (a cărei culoare și
frumusețe). sunt nedeteriorate).
64. Privind la acel oraș, el, de o viteză neîntrecută, a ajuns, (călătorind)
spre răsărit, la strada principală care, — ( = a cărei frumusețe era ca cea a curcubeului, ea
fiind răsplătită de strălucirea diamantelor în Torana etc. ) așa cum era, era de neatins de
dușmani ca armata zeilor care este
[Text sanscrit] (=în care splendoarea armelor aurii este luminată, adică sporită de strălucirea
trăsnetului ].
65. Armatele învingătorului lui Mùra (Krishna) au ieșit din oraș, la fel cum toate ființele
au izvorât din corpul lui Vishnu ( lit. Cel care are un lotus în buric), sau exact cum au apărut
apele (ale Gangelui). din masa părului mată a lui S'iva, sau exact așa cum Vedele au ieșit din
gura Oreatorului.
66. Călăreții, care aveau coapsele frecate de cele ale altora, au ieșit cu mare dificultate,
din cauza cailor lor răvășiți, care apăsau atât de mult, unii de alții, încât bățile le-au alunecat
din cauza contactului strâns cu gura. .
67. Pe măsură ce drumul, oricât de îngust era, era lăsat, ca de întuneric, de mulțimea
fiarelor (chiar) de departe, elefanții de mare putere puteau merge fără confuzie, ca și când ar
fi lămpi de lumină foarte puternică.
68. Carele, care (înainte) alergau cu (mare) viteză, au fost coborâte din [Textul sanscrit]
(o turelă care străjuia intrarea în poarta orașului) până la pământ de cai fără a fi obosiți, ca
jugurile. s-au sprijinit (numai) pe extremitățile gâtului lor, care erau curbate din cauza
frâielor de legare fiind trase în sus de către care care au grijă.
69. Când, la momentul plecării lui Krișna, ( purtător de disc aprins ), mâinile orașului
din străzile ei au fost tuns de brățări sub forma valurilor (randurilor) de armate, probabil că

278
orașul a făcut-o. ca ea fiind [ (1) având porți;
(2) [Text sanscrit]].
70. Murâri (Krișna) a văzut, dincolo de apele oceanului, întinderi lungi ( rânduri
luminate ) de păduri care, cu mase lor de frunze albăstrui, aveau aspectul unui mușchi
aruncat în fiecare clipă de o mie de valuri.
71. El a văzut pe țărm copacii, așa cum ar fi, propriile sale forme înmulțite, -
copaci care erau posedați de [Text sanscrit] [ ( 1 ) frumusețe; ( 2 ) Lakshmî, soția lui
Krishna], care își aveau reședința pe malul oceanului și care erau de culoare închisă ca norii
și s-au unit cu [ ( 1 ) târâtoare ca soțiile lor; ( 2 )
soții asemănătoare cu târâtoare].
72. El îl bănuia pe soțul râurilor ( oceanul ) care atingea pământul, care răcnea tare, ale
cărui valuri înalte aveau aspectul unor mâini tremurânde și care arunca spumă, este o
persoană care suferă de epilepsie, care zace pe pământ, care strigă tare, cine își ridică mâinile
și care dă spumă gura.
73. Pe țărm, a observat șiruri de perle care erau, parcă, razele lunii aruncate de ocean,
întrucât ele, umflate ca el, nu puteau fi reținute în sine după ce au fost băute printr-o lăcomie
nemaipomenită.
74. El a văzut nori care beau în liniște apele oceanului dintr-o parte a acestuia, — nori,
care vor umezi (inunda) pământul din toate părțile, urlând continuu de trufie, 75. El a văzut
râuri, care fuseseră făcute din apa luată din (oceanul) însuși, căzând în ocean, ca și cum ar fi
Smritis care intră în Veda, așezați așa cum au fost după ce importul lor este preluat din
(Veda) însăși.
76. El a salutat cu bucurie negustorii mariniști ai insulei care puneau mărfurile indigene
valoroase în vase - negustori care obțineau cele mai bune „profituri prin vânzarea articolelor
valoroase din diferite zone ( ale globului ).
77. Șerpii, care doreau să sară din ocean (stăpânul râurilor luminat ), aruncau, din
devotament, apele sus (în văzduh) cu ajutorul vântului respirației lor, ca și cum ar fi steaguri
ale Dumnezeu cu steag Garuda (
adică, Vishnu).
78. Oceanul, văzându-l venind - pe cel care era prietenul lui în necazuri și care obișnuia
să se întindă pe patul din poală, parcă, a mers înainte să-l întâmpine, cu brațele în formă de
valuri înalte, întinse. în mare bucurie.
79. Briza mării, răspândind stropi de apă și parfumate prin contactul cu târâtoarele de
cardamum, a șters (a îndepărtat) picăturile de transpirație ale lui Krishna, în timp ce el
mergea de-a lungul țărmului.

279
 80. Soldații au ajuns (atunci) în regiunile de mlaștini ale oceanului sărat,
plantele Ketatî în care erau despărțite (ca părul) de vântul care se ridica în crângurile de
palmieri înalți.
81. Ei (adică soldații), care se împodobiseră cu ghirlande de flori de cuișoare, care beau
apa din nuci de cocos și care mâncau nuci verzi de batel, au primit astfel de la mare o
distracție ospitalieră.
82. La acea vreme, distanța ( de asemenea, diferența) era mare dintre armata lui Krishna
(aprins fratele mai mic al lui Balarama) care mărșăluia mai departe, armata, care era plină de
sute de cai din toate părțile, care, pe toate direcțiile , călcat în picioare [Text sanscrit][ ( 1 )
regi, precum și ( 2 ) munți ], și care a avut întotdeauna [Textul sanscrit] ( Lakshmî precum și
frumusețe ) cu el și oceanul care a dat naștere unui singur cal , care a fost (însuși) foarte
agitat de ( adică
Muntele Mandara ) și care a fost mult timp lipsit de (Lakshmî, care a țâșnit din ocean ca una
dintre cele paisprezece bijuterii scoase din el).

Cantul IV.
1 . El a văzut muntele Raivataka , ale cărui minerale cu multe căptușeli erau înglobate cu safire
și care, prin urmare, era, ca și cum ar fi, vaporii șuieratului șerpilor, izbucnind din pământ și
ridicându-se odată cu strălucirea bijuteriilor, după ce a spart pământul, 2. Care, parcă, juca
rolul Vindbyei, din cauza adunărilor, chiar deasupra stâncilor înalte, de nori care se ridicau
perpetuu din toate părțile, parcă să împiedice. calea soarelui, 3. Care era acoperită cu
strălucirea unor bijuterii având colecții proaspete de raze — refulgență, răspândită peste
vârful auriu (al muntelui), care era minunat datorită nuanței albastru închis a pietrelor, și care
era împrăștiată cu târâtoare care invitau albinele, 4. Care, stând așa cum a făcut, după ce a
umplut cerul cu miile sale [Textul sanscrit] ( vârfuri ) și pământul, cu miile sale [Textul
sanscrit] ( dealuri la poalele sale ), și având soarele și luna - (în acea parte a acestuia, care ar
servi pentru ochi), era, așa cum ar fi, Hiranyagarbha ( Brahmâ ), care stă străpungând cerul
cu miile sale [text sanscrit] ( capete ) și pământul, cu miile lui [
Textul sanscrit] (picioare), și având soarele și luna — (pentru ochii lui), 5. Care, purtând ca
și norii, care erau albi din cauza absenței apă și (astfel) având culoarea unei haine de sus
spălate, a apărut ca S'iva ( a aprins dușmanul lui Cupidon), având pe Bhasman (cenusa pe
corpul său) împărțit prin unirea corpului lui Umâ ( Pârvatî ), 6. Care aruncau o (
mare ) umbră cu umbrele în formă de lotuși cu petalele întinse, care erau, parcă, pene
ciufulite ale păsărilor care s-au absorbit de cuvintele drăgălașe ale soțiilor lor, și care. erau un
pic nesiguri si langurosi din cauza pasiunii arzoase, 7. Care au purtat multi copaci care, cu
pauni splendidi cocotati pe crengi, cu trupurile acoperite de serpi mari si cu mainile in forma
numeroaselor târâtoare care dansau ( în aer), erau, parcă, (atât de) mulți Rudra, cu gâtul lor
280
albastru strălucitor întins pe umeri, cu trupurile acoperite cu șerpi mari și cu mâinile lor ca de
târâtoare dansând (adică, aruncându -se în aer), 8. Care aveau ape pelucide și crescute cu
mușchi, care semănau cu obrajii excelenți (a unei femei), albi ca și cu polenul florilor de
Lodhra , lotușii albaștri agățați așa cum aveau pentru ornamentele lor urechi și purtând ca ei
frumusețea nisipurilor împodobite cu iarbă moale nouă, 9. Pe care, albinele volubile erau
fascinate de așternuturi, de lotuși, care luau căldură cu crângurile ei de copaci și care nășteau
domnișoarele cerești cu încântători bucăți de părul, fără să fie aruncat în consternare de către
demoni (pe munte, domnișoarele cerești cu bucăți minunate nu au fost niciodată aruncate în
consternare de către demoni).

10. Gloriile înălțimii și frumuseții muntelui, - muntele, care fusese mărit de zei pentru
încântarea lui Krishna cu vârfurile
Sumeru aduse de ei, - nu vor fi niciodată privite ca descrieri false de către poeții neîngrădiți
în limbaj (adică ., răsfățându-se la exagerare poetică), 11. Din care (munte), ca de la un
negustor bogat, oamenii luau în mod constant cantități imense din cele mai scumpe și
strălucitoare bijuterii tezaurizate în marile și numeroasele vârfuri ( tot în plin și multe
Prasthas ) , 12. Pe panta căruia, roiul ( aprins, linie, rând) de albine, care a băut până la plin
suc de flori (miere), cu lotușii aplecându-se sub ele, și care (deci) erau în stare de ebrietate,
nu simțiți-vă obosit, căci ( panta ) era, așa cum ar fi, un recipient de lotuși, deși era expus la (
găurit iluminat ) căldură teribilă, 13. Pe care, stânca uriașă, dislocată de argint, cu un copac
înalt crește pe el — copac care avea miile lui de flori complet deschise arătând ca atâția ochi
— , arăta frumusețea (sau avea înfățișarea) Airâvatei cu Cel cu o mie de ochi (
Indra) așezat pe el, 14. Unde, caii a soarelui, a cărui culoare a fost schimbată de Aruna (
aprins fratele mai mare al lui Garuda) în roșu (culoarea Arunei), au fost restabilite la propria
lor culoare prin bijuteriile (ale muntelui), verde-închis ca mugurii soarelui. bambus, prin
strălucirea lor Hashing de jur împrejur, 15.
Unde, nenorocirea izvorâtă din focul otravii nu s-a abătut asupra pădurii de copaci care nu
erau libere de șerpi, în măsura în care era bine umezită cu ape revărsate constant de către nori
în ridicare, 16. Care a fundamentat, prin intermediul (ilustrării, adică: ) pietrele sale solare
care emanau strălucire de foc la atingerea razelor soarelui, adevărul că tocmai din excelența
materialului sunt împărtășite calitățile bune, care sunt împărtășite. la acesta, dobândesc
excelență mai mare (sunt sublimați
).
17. Muntele, deși văzut din nou și din nou de Krishna, l-a umplut de
(proaspătă) uimire. Numai aceasta este esența frumuseții că ar trebui să pară nouă în fiecare
clipă ( adică numai aceea este frumusețea reală care apare nouă în fiecare clipă
).

281
 18. Carul, care știa bine să vorbească (aprins pentru a rosti cuvinte), observându-l pe
Krishna (ht descendentul S'ûra) cu gâtul ridicat, dornic să vadă acel munte cu pantele înalte
pline de păsări care plângeau cu voce tare, a vorbit astfel, 19. „Cine, pe acest pământ, nu se
va umple de mirare să vadă aceasta [
(1) cel mai bun dintre munţi, adică. [Text în sanscrită]
19. 2 ) stăpânul muntelui Kailââsa ie , [text sanscrit] ], care este [ ( 1 ) care a acoperit
spațiile vaste și cerul, adică, — (2) care este îmbrăcat într-o haină întinsă sub formă de
spațiu adică cine ( adică, [text sanscrit]) stă ocupând pământul înalt și ale cărui vârfuri sunt
înalte și întinse [ de asemenea, care ( adică,
[text sanscrit]) este așezat pe un taur înalt, având coarne ascuțite și mari] , și care are pe
vârful său razele strălucitoare ale lunii [ de asemenea, care , adică [Textul sanscrit
], are pe cap cifra strălucitoare a lunii ].
20. „Cu soarele cu razele sale asemănătoare snurului răsărit în sus (pe de o parte) și cu
lună apus (pe cealaltă), acest munte seamănă (aprins afișează frumusețea) unui elefant
impunător început de o pereche de clopoței atârnați ( de fiecare parte a corpului său).
21. „Acest munte, care, cu razele sale strălucitoare, are de jur împrejur niște terenuri
ierboase de aur, pare frumos ca onoarea ta, (adică seamănă cu tine), care poartă o haină nouă,
galbenă ca orpimentul.
22. „Cei care stau aici pe vârfuri văd partea din spate a lunii (lit., având căpriorul în
poală), care este fără pată (și, prin urmare) are colecția sa de raze cu atât mai compactă și
care are complet (în fiecare respect) a atins asemănarea cu chipul unei femei.
23. „Aici, torenții de munte, care, asemenea oamenilor (în stadiul vieții), s-au aruncat de
pe stâncile înalte pe vârfurile stâncilor (de mai jos) și s-au despărțit (sau rupte) în particule
subțiri, se ridică la cer ( urcă la ceruri) și dă o plăcere supremă trupurilor doamnelor cerești,
lovite de dragoste.
24. „Aici, în unele locuri, norii care au amuțit strigătele jalnice ale chatakasului și care au
asemănat aurul strălucitor cu fulgerele (lor) acoperă acele locuri de acolo, în timp ce în
altele, aceste raze ale soarelui, fulgerând aur frumos. , fă-le maro-roșcat.
25. „În mod evident, cerul (însuși) susținut în mare parte de capete ( adică vârfurile
acestui munte) care au ca sprijin mâinile ridicate ( adică razele) lunii și care s-au sprijinit pe
stele. , cade de jur împrejur pe versanții acestui ( munte ) sub titlul credibil de apa munților-
torrenți.
26. „Aici, râurile, care au apele lor, într-un loc, amestecate cu razele malului de cristal (
adică, alb), iar în altul, amestecate cu strălucirea safirelor, își asumă frumusețea Gangelui
( lit. , râul zeilor), înălțat de apele Yamuna ( lit., fiica lui Kalinda) care se varsă în ea.
27. „Pe acest (munte), ale cărui vârfuri sunt ca cele ale lui Meru, strălucesc ici și colo
nuanțele strălucitoare ale crestelor cu bijuterii, în timp ce domnișoare, la fel de încântătoare
282
ca (
lit. , egale în frumusețe cu) frumusețile cerești și pline de dragoste față de lor. soții a căror
dragoste este nouă, fac sport ici și colo.
28. „Iată, acel (decolo) zid înalt de argint, la fel de alb ca albirea groasă (sau
Ambrosia) și împodobit cu un lino de aur, atinge frumusețea frunții lui S’îva ( aprins,
dușmanul lui Cupidon) albită. cu cenuşă, — fruntea, împodobită' cu ochiul său în flăcări (
lit., având ochiul în flăcări pentru podoaba lui).
29. „Acest (munte) poartă ( adică, are) versanți foarte tari ( de asemenea, vechi)
și extrem de mari ( de asemenea, extrem de grei din cauza grăsimii), care sunt acoperiți cu
nori mari și atârnați ( de asemenea, care sunt împiedicați de sâni mari și agățați), care sunt
întotdeauna inaccesibile ființelor vii ( ale căror ) corpuri sunt mereu improprii de a fi
abordate ( pentru conviețuire ) și care au asupra lor elefanții din sferturi care dau lovituri
laterale cu colții (de asemenea , care au urmele mușcăturilor și rănilor de la unghii
transformate în cicatrici. ).
30. „Iată, iată! pe panta aurie a unei nuanțe ca cea a focului, acești copaci, purtând un roi
de albine așezate pe florile lor și astfel întunecate, își iau înfățișarea, de fum.
31. „Din cauza acestui (muntele), care a atins frumusețea crestei lui Sûmeru, arătându-și
zidurile de aur care ating cerul, care învăluie strălucirea brună a Champatka remarcată prin
florile sale înflorite,
Bháratavarsha apare ca Ilâvrita.
32. „Acest (munte), cu turmele lui de căprioare Priyaka care au păr strălucitor și pestriț,
mișcându-se de jur împrejur, pare să aibă în ele propriile membre (părți) pline de diverse
bijuterii, devin doar mobil.
33. „Aici, tinerii elefanți, care trăiesc în lacuri, sport în bucurie cu lotuși în aer liber, în
timp ce grupuri de Siddha cântă cu voce tare soțiilor lor pe tonuri melodioase și pasionale.
34. „Aici marile ierburi iau în sarcina lor nevestele Soarelui ( lit.,
Stăpânul splendorilor) și nu le lasă să fie ascunse ( de asemenea , tulburate) de alții, când el
este, prin decretul sorții, cuprins de întuneric. ( de asemenea, nenorocire), și aștept cu
nerăbdare momentul ( ofre-union ) când va trece (
lit., prin trecerea sa).
35. „Aici târâtoarele, cu mâinile lor asemănătoare vlăstarului sprijinite pe ramurile ( de
asemenea, umerii) copacilor și cu florile lor acoperite cu roiuri de albine (care sunt) ca niște
ochi, parcă, având (lit. , înzestrați cu) pupilele ( sau collyrium), apar ca femei tinere.
36. „Pe acest (munte), cu miros de flori Kadamba , păsările scot în fiecare clipă note cu
diverse pauze, iar acest vânt, care zguduie pădurile din Kadambas, vine aici lângă noi,
învârtindu-se constant norii.

283
 37. „Acest (munte) deține (adică conține ) o colecție de comori, bogăția în care se
ascunde, care a fost descoperită cu mare dificultate de oameni învățați versați în știință, dar
care este greu de obținut de alții a căror mințile nu sunt ferme în credință, deși au învățat
despre aceasta (adică despre descoperire) și care este suficient de puternică pentru a înlătura
toate mizeria, la fel cum un eminent Brahman are o colecție de Mantre ( vrăji) care au un
semnificație secretă, care, chiar și după ce au fost expuse cu mare dificultate de către
oamenii învățați în Tantre, sunt greu de învățat de alții ale căror minți nu și-au stabilit
convingeri și care este suficient de puternic pentru a distruge toate păcatele.
38. „Aici, Turangavaktra consideră foarte bine Kinara (în timp ce acesta din urmă
) sărută gura cu buze de cireș a iubitei sale; acesta din urmă, pe de altă parte, îl admiră (în
timp ce el ) își îmbrățișează soția, a cărei talie se teme (parcă) să nu se prăbușească sub
greutatea sânilor ei proeminenți ( plinuți ).
39. „Ce târâtoare nu sunt pe deplin înflorite în această pădure de mare întindere, pădure
care a ascuns razele soarelui și care strălucește, pe versanții acestui munte, cu arborii săi
întinși Tamala și Tâla (palmii)?
40. „Pe acest munte, femeile, fermecătoare cu brâurile lor de pietre strălucitoare
(de asemenea, fermecătoare cu creste de pietre strălucitoare) și având fese mari ( de
asemenea, având prăpăstii mari) și obraji plini și delicati ( de asemenea, stânci mari și
netede), fac o reședință demnă de ei înșiși pe tărâmurile care sunt drăguțe cu bowers ( de
asemenea, minunate cu dinții lor) și ale căror vârfuri sunt pestrițe cu bijuterii excelente ( de
asemenea, ale căror brățări sunt strălucitoare cu bijuterii excelente).
41. Aici, pământul alb de argint, cu fragmente de diamante împrăștiate liber pe el, se
aseamănă complet cu apa tocmai turnată de nor și având numeroase bule care rămân pe ea
mult timp.
42. „La acest (muntele) apelează multe femei care, cu trupul afectat de dragoste și cu
coada ochiului coborât, se ferește de compania bărbaților și se gândește la fericirea unirii cu
iubitul ei.
43. „Pe acest (munte), Chamaris (femela căprioară Chamara ), fiind înspăimântați de
pierderea unui păr căzut în pădurea de bambus Kichaka încurcați unul cu celălalt, nu sunt
capabili să meargă mai departe, așa cum ar fi, din cauza plăcerii. ei simt în auzul (dulci)
notele care ies din interiorul lor ( adică ale
Kîchakasului ) care conțin respirația moale (a vântului).
44. „Aici, apa, albă ca perlele și (deci) jefuită ca laptele, turnată de nori în fântâni cu
pietre de safir Mahání'a întinse în ele și amestecată instantaneu cu razele (ale pietrelor de
safir) întunecate ca un cuțit, ajunge nuanța transparentă a sucului de frunze de indigo.

284
 45. „O femeie, care, superioară tuturor celorlalte femei pentru o întâlnire așa cum este,
nu s-ar duce să-și întâlnească iubitul care o căuta, aceeași femeie, când este aici (pe acest
munte), dorește să aibă relații sexuale în secret. cu acel iubit, furia ei nu durează mult.
46. „Aici, în măsura în care razele lunii sunt înmulțite de o mie de ori, fiind amestecate
cu razele multiforme ale bijuteriilor, plantele de lotus, crezând că el (
luna) este cu adevărat soarele, au toate lotusurile lor complet deschise chiar și la noapte.
47. „Acesta (muntele) plânge, parcă, din afecțiune, cu țipetele jalnice ale păsărilor peste
fiicele lui, râurile, care, obișnuiau să se rostogolească fără teamă pe această poală, merg
(acum) înaintea lui pentru a-și întâlni. soțul.
48. „Flancul acestui munte, purtând șiruri de copaci sărutați de îndrăgostiți sub formă de
albine și aplecându-se sub (lor lor) ramuri, strălucește cu o nuanță brună din cauza căderii
polenului târâtoarelor care au devenit maronii prin maturare (dezvoltare completă) .
49. „Aici această apă, care cade dinspre munți în zonele de jos și având frumusețea
trunchiului lung împodobit al unui mare elefant, arată, fiind colorată cu raze de diverse
bijuterii, la fel de drăguță ca un curcubeu întors în sus.
50. „Aceste șuvițe de păr sub forma unor vârfuri ale acestui munte poartă pentru o clipă
ghirlande cu creastă sub formă de păuni – ghirlande, care sunt împodobite cu coroane sub
forma penelor lor mari și atârnate și care
(astfel) par a fi țesute cu florile pestrițe ale copacului care dă dorința.
51. „Cei mai buni voluptuari, care seamănă cu zeii veniți din Rai și ai căror ochi sunt ca
niște lotuși roșii aprinși, nu renunță să se bucure cu pasiune, pe acest (
munte), de noul lor raport sexual cu soțiile lor.
52. „Acoperindu-se, cu o bucată mare de pânză în formă de flori, acest munte își tămâie,
parcă, mădularele cu masele de nori noi, care se rostogolesc înăuntru ( haina ), care au
culoarea gâtului. a unui porumbel și care poartă aspectul fumului lui Aguru.
53. „Pe acest (munte), decor pictural, pictat fără niciun pământ pe cer, cu razele pestrițe
care se ridică din bijuterii noi impecabile, minunate din cauza sau îmbinându-se unele cu
altele, umple spiritele aeriene de minune.
54. „Acești munți, răcoroși din cauza brizelor, poartă paravane în formă de șiruri de nori,
albi din cauza absenței apei, spre deliciul oamenilor meritoși și extrem de fericiți care trăiesc
pe vârfurile ei.
55. „Aici, bărbați angajați în contemplarea yoga , care folosesc mijloace de purificare a
minții, cum ar fi [Textul sanscrit] (Bunăvoință) etc. și care, fânând, au dus la distrugerea
[Textul sanscrit] (surse de durere în lume). ), au atins [Textul sanscrit] (o formă de
contemplare în care un
[Textul sanscrit] încearcă să-și aducă în fața minții forma grosolană a Eternului), dorința de a

285
reține chiar și cunoașterea Purusha (Sufletul) fiind diferit de Prakriti (Natura), deși au atins-o
deja.
56. „Aici, razele soarelui care cad, prin interstițiile dintre frunze, pe pământul de smarald
și fac vizibile colecțiile de particule minuscule ( lit., în care colecțiile de particule minuscule
devin vizibile sau se văd clar), presupun frumusețea gâtului păunului aplecat jos.
57. „Iată, ce femeie nu se va închina în fața iubitului ei de care ar putea fi ușor atrasă de
zborul albinelor care încep să-i cânte – un zbor al albinelor care este extrem de întunecat,
care nu rămâne niciodată într-un loc și care seamănă cu sunetul neclar și dulce al coardelor
unei lăute?
58. „Aici, piscurile, scăldate, noaptea, într-un potop de apă care se prelinge din pietrele
lunii lovite de razele lunii, și încălzite, ziua, cu focuri care se ridică din pietrele soarelui,
practică, parcă, o penitență foarte severă.
59. „Pe acesta ( munte ), marile lacuri, care au mare abundență de apă [ de asemenea, în
care sunt multe maimuțe ( descrise ) ] și care sunt frumoase și care sunt agitate de mișcarea
rapidă a vântului [ de asemenea, care sunt făcute îndrăzneț de rapidul fiu al vântului ([Text
sanscrit])] se aseamănă cu cuvintele lui Vâlmîki, care sunt [ ( 1 ) care nu au omis [Textul
sanscrit] și ( 2 ) în care macaralele femele nu sunt separate de lor. colegi].
60. „Aici, tinerii elefanți veseli scot din când în când sunete dulci, dar teribile în toate
direcțiile. În fiecare pădure se vede o turmă de căprioare Chamarî și acolo strălucesc razele
din pământul de aur și pietre prețioase.
61. „Pe acest (munte), vânt, care a obținut (plăcerea de a auzi)
cântece prin umplerea cavităților de bambus, care a intrat în contact cu corpurile păroase ale
cerbului Rallaka ( sau pături) și care este parfumat prin frecare (
el însuși) împotriva căpriorului mosc, este atașat de (aceste ) regiuni ([Textul sanscrit]), la fel
cum un senzualist este dependent de plăcerile simțului ([Textul sanscrit])
62. Aici, norii, care alungă soarele, spre marea bucurie a tinerilor, și care sunt deștepți în
înlăturarea oboselii cauzate de efortul sportului conviețuirii, fac ziua întuneric ca beznă
(făcută de ei ca întuneric ca beznă) se crede noapte.
63. „Iată, șarpele acesta, înfuriat de elefantul răvășit care a spart acest copac, locuința lui,
mereu încovoiată de flori, dă otrăvuri virulente.
64. „Pe Himalaya, rece de zăpadă, chiar și S’iva doarme învăluită într-o haină groasă de
piele de elefant, dar nici o persoană cu totul săracă, care locuiește pe acest munte plăcut în
toate anotimpurile, nu întâmpină nici cea mai mică problemă de la pereche. de condiții opuse
( adică căldură și frig).
65. „Acest munte, cu (din cauza) acestor mese de cristal, având mijlocul întunecat cu
(din cauza) noua linie de păduri, imită frumusețea lui

286
S'iva ( lit., care poartă în mână tridentul). ), albită cu unguentul de cenuşă şi purtând o
centură de şarpe.
66. „Iată, Yâdava, împodobiți cu podoabe de aur, cu oboseala zilei ușurată de râurile care
au, pe ambele părți, banka cu ape care conțin lotusuri în plină desfășurare, beau vinul
delicios al trestiei de zahăr și iau drumul. , în privat, haina din trupul iubiților lor pentru
bucurie sexuală.
67. „Aici, soarele, deși nu le înfruntă, le face de rușine pe tinerele, ale căror haine au fost
îndepărtate de iubiții lor, când lumina lui, risipind întunericul dens și căzând pe pereții
argintii inoxidabil ca o oglindă, se reflectă în mod constant asupra pesterile de aur.
68. „Când ai venit ca oaspete al lui, acest munte înalt se ridică parcă în grabă să te
întâmpine prin intermediul norilor care imită frumusețea torenților de pe vârfuri, care sunt
împinși de vânturi rapide și (astfel) se ridică. jucăuș, și care sunt la fel de întunecate ca haina
lui Balarâma”.

287