Cuprins

Epigraf
Pagina titlu
Pagina de drepturi de autor
Capitol unul
Capitolul doi
Capitolul trei
Capitolul patru
Capitolul cinci
Capitolul șase
Capitolul șapte
Capitolul opt
Capitolul nouă
Capitolul zece
Capitolul unsprezece
Capitolul doisprezece
Capitolul treisprezece
Capitolul paisprezece
Capitolul cincisprezece
Capitolul șaisprezece
Capitolul șaptesprezece
Capitolul optsprezece
Capitolul nouă sprezece
Capitolul două zeci
Capitolul două zeci și unu
Capitolul două zeci și doi
Capitolul două zeci și trei
Capitolul două zeci și patru
Capitolul două zeci și cinci
Capitolul două zeci și șase
Capitolul două zeci și șapte
Teaser capitol
 Cuprins

Epigraf
Pagina titlu
Pagina de drepturi de autor

Capitol unul
Capitolul doi
Capitolul trei
Capitolul patru
Capitolul cinci
Capitolul șase
Capitolul șapte
Capitolul opt
Capitolul nouă
Capitolul zece
Capitolul unsprezece
Capitolul doisprezece
Capitolul treisprezece
Capitolul paisprezece
Capitolul cincisprezece
Capitolul șaisprezece
Capitolul șaptesprezece
Capitolul optsprezece
Capitolul nouă sprezece
Capitolul două zeci
Capitolul două zeci și unu
Capitolul două zeci și doi
Capitolul două zeci și trei
Capitolul două zeci și patru
Capitolul două zeci și cinci
Capitolul două zeci și șase
Capitolul două zeci și șapte

Teaser capitol
„Hunter te atrage cu o proză rafinată și o povestire magistrală.”
— Timpurile romantice (Prima alegere)
Trei săruturi pe zi
„Asigură -te pur și simplu că sunt să rutat de trei ori înainte de a se termina ziua și ești în
siguranță .”
Diavolul era în ochii lui Hawkeswell câ nd îl tachina pe Verity. Numai că diavolul a fost cel
care a sugerat că nu numai că tachina.
— Trei, atunci, aprobă ea. „Așa că ajungem din urmă .” Ea a pă șit repede spre el, s-a ridicat
pe degetele de la picioare și i-a pus un să rut rapid pe buzele lui. Ea a încercat să -l
ciugulească din nou, dar el s-a îndreptat spre spate, ieșit de la îndemâ nă .
— Ă sta este unul, spuse el. „Doi de plecat.”
Pă rea să facă o glumă bună pe cheltuiala ei. Se ținea dreaptă și înaltă și se pregă ti pentru
celelalte două .
Spre șocul ei, el îi luă fața în mâ ini. Strâ ngerea a fost destul de blâ ndă , dar foarte intimă .
Senzația palmelor lui calde pe obrajii ei o tresă ri. „Nu am fost de acord că mă poți atinge
așa. Trebuie doar să ...”
— Taci, mormă i el, buzele lui plutind lâ ngă ale ei, dar fă ră să o să rută exact. „Câ nd să rut o
femeie, o fac cum trebuie.”
A vrut să spună corect că a urmă rit în timp ce degetul mare îi mâ ngâ ia buzele într-un mod
care le fă cea sensibile și furnică torii. Însemna să -i ciugulească buza, creâ nd o zguduire în
corpul ei la fel ca o să geată a senzației care se întinde în spirală în jos. Însemna o apropiere
uluitoare care o fă cea prea alertă și prea conștientă de el. Câ nd buzele lui le-au atins în
sfâ rșit pe ale ei, i s-a tă iat respirația.
Ea nu sa dat înapoi imediat. Fiind ținută așa, nu era sigură că ar putea. Dar să rutul a
provocat ceva în interiorul ei care a fă cut-o să uite pentru o clipă că voia să scape.
Încă ținâ ndu-i fața în mâ inile lui, el s-a uitat în jos la ea, cu ochii acei albaștri privind,
uitâ ndu-se și întunecat mulțumit de tot ce vedea. „Asta sunt doi.”
Titluri Jove de Madeline Hunter

RAVISHING ÎN ROȘ U
PROVOCAT ÎN PERLE
 GRUPUL DE EDITURI BERKLEY
Publicat de Penguin Group
Penguin Group (SUA) Inc.
375 Hudson Street, New York, New York 10014, SUA
Penguin Group (Canada), 90 Eglinton Avenue East, Suite 700, Toronto, Ontario M4P 2Y3, Canada
(o divizie a Pearson Penguin Canada Inc.)
Penguin Books Ltd., 80 Strand, Londra WC2R 0RL, Anglia
Penguin Group Ireland, 25 St. Stephen's Green, Dublin 2, Irlanda (o divizie a Penguin Books Ltd.)
Penguin Group (Australia), 250 Camberwell Road, Camberwell, Victoria 3124, Australia
(o divizie a Pearson Australia Group Pty. Ltd.)
Penguin Books India Pvt. Ltd., 11 Community Centre, Panchsheel Park, New Delhi—110 017, India
Penguin Group (NZ), 67 Apollo Drive, Rosedale, North Shore 0632, Noua Zeelandă
(o divizie a Pearson New Zealand Ltd.)
Penguin Books (Africa de Sud) ) (Pty.) Ltd., 24 Sturdee Avenue, Rosebank, Johannesburg 2196,
Africa de Sud

Penguin Books Ltd., sediu social: 80 Strand, Londra WC2R 0RL, Anglia

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și incidentele sunt fie produsul imaginației autorului, fie
sunt folosite în mod fictiv, iar orice asemă nare cu persoane reale, vii sau morți, unită ți de afaceri, evenimente sau locuri
este în întregime coincidență . Editorul nu are niciun control asupra și nu își asumă nicio responsabilitate pentru site-urile
web ale autorului sau ale unor terți sau conținutul acestora.

PROVOCAT IN PERLE

A Jove Book / publicată de comun acord cu autorul

ISTORIC TIGRĂ RII

Ediția Jove mass-market / martie 2010

Copyright © 2010 de că tre Madeline Hunter.

Toate drepturile rezervate.

Nicio parte a acestei că rți nu poate fi reprodusă , scanată sau distribuită sub nicio formă tipă rită sau electronică fă ră
permisiune. Vă rugă m să nu participați și să nu încurajați pirateria materialelor protejate prin drepturi de autor,
încă lcâ nd drepturile autorului. Cumpă rați numai ediții autorizate.
 Pentru informații, adresa: The Berkley Publishing Group,
o divizie a Penguin Group (USA) Inc.,
375 Hudson Street, New York, New York 10014.

eISBN: 978-1-101-18539-1

JOVE ®
Jove Books sunt publicate de The Berkley Publishing Group,
o divizie a Penguin Group (USA) Inc.,
375 Hudson Street, New York, New York 10014.
JOVE ® este o marcă înregistrată a Penguin Group (USA) Inc.
„J” designul este o marcă comercială a Penguin Group (USA) Inc.

http://us.penguingroup.com
 Capitol unul
Un prieten bun îi lasă pe cineva să verse bilă , chiar dacă i se pare plictisitor. Așa că Grayson,
Contele de Hawkeswell, a profitat de prietenia lui Sebastian Summerhays în timp ce
amâ ndoi erau prinși în tră sura lui Summerhays în această dimineață stră lucitoare de
august.
„Blestem ziua în care vă rul meu mi-a prezentat tică losul.” Își auzi vocea mâ râ ind de furie.
Jurase pe sine, jurase că nu va face asta, dar iată că fumea ca un horn la idioția vieții și turna
vai în urechea lui Summerhays.
„Thompson nu a fost deloc dispus să coopereze?” întrebă Summerhays.
"In niciun caz. Dar, administratorul ei a fost de acord să mi se ală ture pentru a face presiuni
pentru o nouă anchetă și, cu ajutorul Providenței și al tribunalelor, voi fi eliberat de acest
dezastru complicat pâ nă la sfâ rșitul anului.”
„Nu are sens să interferezi cu ancheta. Omul nu este rațional dacă încearcă asta.”
„Vrea conexiunea. Sau mai degrabă , soția lui o face. Îl exploatează câ t merită câ t poate,
sperâ nd că noile legă turi se mențin odată ce conexiunea în sine este întreruptă . De
asemenea, se simte confortabil cu modul în care stau lucrurile. El deține controlul asupra
acelei companii, ceea ce și-a dorit. Dacă punem capă t acestui impas, riscă să piardă asta.”
„Atunci este bine pentru tine să cobori la țară . Poți folosi puțină liniște.”
Summerhays a zâ mbit ca prietenul bun și înțelegă tor care era. În expresia lui era ceva din
simpatia medicului, de parcă s-ar fi îngrijorat pentru să nă tatea omului pe care l-a liniştit.
Hawkeswell și-a vă zut umbrirea așa cum trebuie și Summerhays și furia lui s-a transformat
în amuzament amar. „Sunt o figură comică , nu-i așa? Acestea sunt pedepsele pentru
vâ nzarea în că să torie pentru niște argint, presupun.
„Asemenea meciuri se fac tot timpul. Sunteți victima unei circumstanțe ciudate; asta e tot."
„Să speră m că circumstanțele se vor schimba curâ nd. Sunt pe un teritoriu negru pâ nă la
sprâ ncene și am vâ ndut tot ce am putut. Va fi terci iarna asta, cred.
Discuția s-a îndreptat că tre alte lucruri, dar o parte din mintea lui Hawkeswell a ră mas
fixată pe enigma conjugală care îl chinuise timp de doi ani. Verity se înecase în Tamisa, dar
trupul ei nu fusese niciodată gă sit. Cum a ajuns acolo în ziua nunții, de ce a pă ră sit moșia
lui, a ră mas un mister. Au fost cei care au vrut să -l învinovă ţească .
Vechea lui reputație de temperament prost alimenta acele speculații, dar orice prost putea
vedea că nu era în interesul lui ca Verity să dispară în ziua aceea. O că să torie neconsumată
era o că să torie ambiguă , așa cum îi explicase atâ t de clar mandatarul ei câ nd a refuzat să -i
predea veniturile din trustul ei. Biserica ar trebui să decidă dacă a existat vreodată o
că să torie dacă ea ar fi fost vreodată declarată moartă . Între timp . . .
Între timp, soțul ei, sau poate nu soțul ei, putea aștepta. Nu s-a putut recă să tori câ t timp ea
era încă în viață . Banii care l-au condus la altar nu erau însă la îndemâ nă . Era în limb.
Acea neputință l-a încurajat. Îi era supă rat să fie un pion al sorții. Mai ră u, asta ar putea
dura ani de zile.
„Apreciez compania ta, Summerhays. Ești prea bun să -mi spui că sunt plictisitor. A fost
generos din partea dvs. să sugerez să vă însoțesc în afara orașului înainte de a pleca la cal în
Surrey.
„Nu ești plictisitor. Sunteți pe coarnele unei dileme și regret că nu am soluție. Întrucâ t nu
îmi permiteți să împrumut...
„Nu mai vreau o datorie, mai ales față de un prieten. Nu am așteptă ri de a putea plă ti ceea
ce a dispă rut deja.”
"Desigur. Totuși, dacă se reduce la terci, poate că vei accepta oferta mea de dragul vă rului și
al mă tușii tale.
„Nu pot accepta.” Doar că putea, desigur. Dacă ar fi atâ t de ră u, probabil că ar fi fă cut-o. Un
lucru era să sufere el însuși acest lucru, dar și mai ră u să privești că îi afectează pe cei
pentru care era responsabil. Avea deja o vinovă ție considerabilă , nu numai pentru mă tușa
și verișoara lui, ci și pentru oamenii buni care locuiau pe pă mâ nturile sale implicate și care
meritau mai multă grijă și generozitate decâ t și-ar putea permite.
— I-ai spus soției tale că cobori cu o zi mai devreme? el a intrebat. Summerhays se
că să torise în primă vară , iar soția lui și-a vizitat prietenii din Middlesex cu o oarecare
frecvență . Sejururile ei din această vară au fost adesea prelungite, pentru a evita că ldura
din oraș.
„Mi-am cură țat treburile atâ t de tâ rziu ieri, încâ t nu avea niciun rost. O voi surprinde.
Audrianna nu o va deranja.”
Hawkeswell a admirat siguranța cu care prietenul să u a spus asta. În general, femeile le
deranjează câ nd soții se amestecau în planurile lor. Dacă Summerhays ar fi un alt fel de
bă rbat, iar soția lui, un alt fel de femeie, apă râ nd pe neașteptate, cu o zi mai devreme, la o
petrecere în casă la țară ar putea duce la niște explicații incomode.
Autocarul se rostogoli pe aleea principală a satului Cumberworth, cu calașul să u negru care
trapează pe legă tură . Va trebui să -și viziteze mă tușa odată ce ajungea în Surrey,
presupunea el, și să -i spună că va trebui să -și lase casa din oraș în curâ nd. Nu ar fi o
întâ lnire plă cută .
Ș i mai ră u ar fi consultă rile cu administratorul să u, care ar sfă tui din nou împrejmuiri ale
terenului comun de pe moșie. Hawkeswell a rezistat de mult timp în urma practicilor
moderne în acest sens. Că utase să evite greută țile pe care împrejmuielile le-ar aduce
familiilor a că ror viață depindea de acel pă mâ nt.
Oamenii care nu vă zuseră acoperișurile de deasupra capului lor întreținute corespunză tor
de proprietarul lor nu ar trebui acum să fie privați din nou, și în moduri mai rele. Finanțele
lui deveniseră totuși îngrozitoare și, dacă nu s-au îmbună tă țit curâ nd, oricum toată lumea
avea de suferit.
Antrenorul a fă cut o întoarcere în afara orașului. La o jumă tate de milă , a fă cut cu grijă o
altă viraj pe o bandă privată . Un semn marca proprietatea: CELE MAI RARE FLORI.
Coșerul s-a oprit acolo unde copacii că deau în fața unei case plă cute de piatră , înconjurată
de o frumoasă gră dină perenă , cu design liber, rustic. Summerhays deschise ușa
autocarului. „Trebuie să vii să le cunoști pe doamne. Audrianna va dori să te vadă .”
„Îmi voi lua calul și voi pleca. Pe tine ești pe care va fi bucuroasă să te vadă .”
„Calul trebuie să se odihnească . Insist să vii cu mine. Doamna Joyes vă va oferi ceva
ră coritoare înainte de a vă începe plimbarea și puteți vedea gră dina din spate. Este printre
cele mai bune din Middlesex.”
Deoarece îndatoririle care așteptau în Surrey nu încurajau graba, Hawkeswell a că zut în
pas lâ ngă prietenul să u și s-au îndreptat spre uşă . O femeie slabă a deschis-o și a fă cut o
reverență câ nd a vă zut Summerhays.
— Lady Sebastian nu te aștepta astă zi, domnule. Ea nu este împachetată și este în gră dină .”
— În regulă , Hill. Nu mă deranjează să aștept. Pot să -mi gă sesc singur drumul spre gră dină ,
dacă ai alte îndatoriri.”
Hill a fă cut din nou o reverență , dar a mers cu ei prin casă . Trecură pe lâ ngă o sufragerie și
o bibliotecă mică , confortabilă , plină de scaune pline. Hill i-a pă ră sit câ nd au intrat într-o
altă cameră de zi, mai informală , în spate.
— Vino cu mine, spuse Summerhays. A condus drumul pe un coridor care dă dea într-o seră
mare. "D-na. Joyes și doamnele au aici o afacere, numită The Rarest Blooms. Le-ați vă zut
mă iestria la nunta mea și la multe petreceri sezonul trecut. Aici își lucrează magia.”
Sera era impresionantă și mare. Citricele și ferigile, plantele și vița de vie, l-au umplut cu
verdeață și mirosuri. Ferestrele înalte fuseseră deschise și o briză încrucișată flutura frunze
și petale.
S-au plimbat în spate, unde o viță de vie încă rcată cu ciorchini de fructe atâ rna peste niște
scaune de fier și o masă de piatră .
Hawkeswell se uită afară prin peretele de sticlă . Valurile distorsionate din panourile
dreptunghiulare au fă cut ca scena să fie mai mult o apă relă de acuarelă decâ t un ulei
renascentist, în timp ce culorile pă lid, se amestecau și se încețoșeau. Chiar și așa, s-ar putea
identifica patru femei acolo, la ceea ce pă rea a fi un foișor lâ ngă un zid de că ră midă din
partea îndepă rtată a proprietă ții.
Summerhays a deschis o ușă și imaginile s-au clarificat. Era un foișor de trandafiri acoperit
cu flori albe. Audrianna stă tea pe o bancă sub foișor, lâ ngă doamna palidă și perfectă Joyes
a ochilor cenușii închis. Hawkeswell o întâ lnise pe Daphne Joyes la nunta lui Summerhays.
Alte două femei stă teau pe iarbă , cu fața spre bancă . Una era o blondă cu pă rul îmbră cat în
mod elaborat. Cealaltă purta o bonetă simplă de paie, iar marginea ei adâ ncă îi ascundea
profilul.
Doamna Joyes i-a observat pe domni ieșind din seră . Ea și-a ridicat brațul în semn de salut.
Cele două femei de la pă mâ nt au legă nat capetele să vadă pe cine salută doamna Joyes. Apoi
acea bonetă s-a întors și femeia care o purta și-a acordat atenția asupra Audriannei.
O senzație ciudată a vibrat în Hawkeswell, ca o coardă ciupită a unui instrument fă ră sunet.
Peticcul acela de iarbă era umbrit, iar boneta aceea fă cea umbre mai adâ nci. Si totusi . . .
S-a uitat cu atenție la acea bonetă , așa că încă acum. Nu s-a mai întors, chiar dacă Audrianna
și doamna Joyes au cerut Summerhays să li se ală ture. Înclinarea capului, totuși, a fă cut ca
sfoara să smulgă din nou.
Merse spre ei cu Summerhays, de-a lungul potecilor de nisip care șerpuiau printre mii de
flori.
„Cine sunt ceilalți?” el a intrebat. „Cei care stau pe pă mâ nt.”
„Blonda este domnișoara Celia Pennifold. Cealaltă este domnișoara Elizabeth Smith. Lizzie,
ei o cheamă .
„I-ai mai întâ lnit?”
"O da. Cunosc bine toate cele mai rare flori.”
Hawkeswell expiră adâ nc. Desigur, Summerhays i-ar fi întâ lnit pe toți. Alarma din
instinctele lui nu era necesară .
„Ei bine, nu Lizzie, acum că ai menționat asta. Nu îmi dă dusem seama niciodată , dar în timp
ce am vă zut-o în gră dină și prin geamul serei sau chiar trecâ nd prin acea bonetă , nu cred că
am fost vreodată prezentați.”
S-au apropiat de doamne. Coroana bonetei ră mase hotă râ t întoarsă spre ei. Nimeni
altcineva nu pă rea să observe asta, sau să considere nepoliticos, în schimbul haotic de
salută ri și prezentă ri care a urmat.
Nimeni nu pă rea să -și dea seama că nici Lizzie nu fusese prezentată niciodată cu soțul
Audriannei, așa cum nu fă cuse Summerhays însuși. Dar un conte intrase pentru prima dată
în gră dină , iar imobilitatea acelui cap nu putea dura la nesfâ rşit în curtoaziile care au
urmat. În cele din urmă , Audrianna a început prezentarea oficială a lui Lizzie.
Capota se ridică în timp ce Lizzie se ridică . Sâ ngele bă tu în capul lui Hawkeswell în timp ce
acel trup flexibil, ascuns sub tija lui de muselină albastră simplă , se întoarse. Capul plecat
modest și borurile adâ nci umbrindu-i fața, Lizzie fă cu o reverență .
Lovitul s-a uşurat. Nu, se înșelase. Ș i totuși amintirile lui despre detalii erau atâ t de vagi.
Atâ t de șocant de vag. Dar, nu, mintea lui jucase un truc cu el; asta a fost tot.
— O să -l rog pe Hill să aducă bă uturi ră coritoare, spuse Lizzie încet. Foarte silențios. Ca o
șoaptă .
Ea a fă cut din nou o reverență și a plecat. Cercul de femei și zgomotul vorbirilor nu prea au
observat plecarea ei.
Înclinarea acelui cap din nou. Felul de a merge. Bă tă ile au început din nou, să lbatic.
"Stop."
Toată lumea a încremenit la comanda lui și s-a uitat la el. În afară de Lizzie. Ea a continuat
să meargă și nu s-a uitat înapoi. Mersul ei sa schimbat, totuși. Pă rea gata să fugă .
El a mers după ea și a apucat-o de braț.
— Lord Hawkeswell... într-adevăr , îl mustră doamna Joyes, cu o expresie de surprindere
uluită . Se uită cu curiozitate tulburată la Summerhays.
— Hawkeswell... începu Summerhays.
Ridică o mâ nă pentru a-l reduce pe Summerhays. Se uită fix la nasul delicat vizibil dincolo
de profilul cu boruri al bonetei. „Uită -te la mine, te rog. Acum. O cer.”
Nu se uită la el, dar după o pauză lungă se întoarse spre el. Ea îi scutură strâ nsoarea de pe
braț și se îndreptă spre el. Genele lungi și groase, întunecate, aproape că i-au atins obrazul
alb ca ză pada.
Ceva tremura prin ea. Furie? Frică ? Nu simțise niciodată că spiritul cuiva reacționează așa
cum a fă cut în acel moment.
Acele gene s-au ridicat. Nu chipul îi spunea sigur. Nu forma ei ovală sau pă rul întunecat sau
trandafirul gurii. Mai degrabă era resemnarea și tristețea și indiciu de rebeliune din ochii ei
albaștri.
„ Adamna , Verity. Esti tu ."
 Capitolul doi
„ Dacă nu ajunge aici în două minute, voi urca acolo. Jur că voi dă râ ma această casă cu
mâ inile goale dacă va trebui și...
— Calmează -te, domnule. Sunt sigur că a existat o neînțelegere.”
„Mă calmez? Mă calm? Soția mea dispă rută , presupusă moartă de doi ani, tră iește o viață
dulce la țară aici, la doar kilometri de Londra, știind foarte bine că lumea o caută și spui că
ar trebui să mă calmez ? Permiteți-mi să vă reamintesc, doamnă Joyes, că rolul
dumneavoastră în aceasta se limitează la criminal și că ...
— Nu voi asculta amenință rile, Lord Hawkeswell. Câ nd te-ai liniștit suficient pentru a avea
o discuție civilă , trimite-mi vorbă . Între timp, voi fi în vâ rful scă rilor, cu pistolul meu, dacă
credeți că sunt nebun. Doamna Joyes și-a plutit eleganța palidă și eterică din camera de zi.
Summerhays bă tea în dulapuri. „Ah, iată un port. Oprește-ți ritmul infernal și ține sub
control acel temperament al tă u, Hawkeswell. Ești în pericol să fii un mă gar de neiertat.”
Nu se putea opri din mers. Sau privind tavanul spre locul unde se refugiase acea femeie .
„Dacă un bă rbat din istoria lumii a avut vreodată o scuză pentru a fi un mă gar,
Summerhays, eu sunt. Oricum, ea a fă cut unul bine din mine, așa că pierd puțin în
interpretarea rolului.”
„Fă ră pahar. Acest lucru va trebui să facă .” Ț ine într-o mâ nă o ceașcă delicată de ceai și
turnă portocul. „Acum, bea asta și numă ră pâ nă la cincizeci. Ca pe vremuri, câ nd ai ajuns
așa.”
„Voi ară ta idiot bă ut din asta... Oh, ce naiba!” A apucat ceașca și a doborâ t conținutul ei. Nu a
ajutat prea mult deloc.
„Acum, numă ră .”
„O să fiu al naibii dacă ...”
"Numara. Sau voi sfâ rși prin a fi nevoit să -ți trezesc simțul și au trecut mulți ani de câ nd
temperamentul tă u m-a forțat asta. Unu, doi, trei . . .”
Strâ ngâ nd din dinți, Hawkeswell numă ră . Ș i ritmat. Roșul i s-a scurs din cap, dar furia cu
greu s-a stins. „Nu cred că doamna Joyes nu știa cine este. Sau că soția ta nu a fă cut-o.”
— Dacă îndră znești să insinuezi din nou că soția mea a mințit spunâ nd că este ignorantă ,
nu voi termina cu tine pâ nă câ nd nu vei avea nevoie de un că rucior care să te aducă înapoi
în oraș, spuse Summerhays periculos.
„Nu uita, așa cum îți amintești vremurile de demult, că dau atâ t de bine pe câ t primesc, sau
mai bine.” Hawkeswell și-a înlă turat furia și și-a fă cut numă ră toarea. „Ce naiba este locul
ă sta?” a întrebat câ nd a ajuns la treizeci. „Cine primește un stră in și nici mă car nu-i întreabă
istoria? Este o nebunie. Nebun."
„Aici este o regulă , să nu întrebi. Se pare că doamna Joyes are motive să știe că există
adesea motive întemeiate pentru care femeile își neagă istoria și își lasă complet trecutul în
urmă .”
„Nu îmi pot imagina de ce.”
„Nu poți?”
Hawkeswell încetă să se plimbe și se uită la Summerhays. „Dacă dai de înțeles că avea
motive să -i fie frică de mine, jur că te voi chema. La naiba, abia mă cunoștea.”
— Numai asta le-ar putea face pe unele femei să se teamă , mă aștept.
„Acum vorbești prostii.”
Summerhays a ridicat din umeri. — Ai doar patruzeci și cinci de ani.
„Sunt bine acum.”
„Să -l pă stră m îngrijit.”
Hawkeswell mai că lca încă cinci pași. "Acolo. Acum sunt cu totul liniştit. Du-te și spune-i
doamnei Joyes că cer să vorbesc cu soția mea, la naiba .
Summerhays și-a încrucișat brațele și l-a inspectat cu atenție. — Încă cincizeci, cred.

L izzie stă tea pe patul ei, ascultâ nd burduful indignă rii care venea de jos. Ar trebui să
coboare acolo în curâ nd. Ar putea fi iertată , gâ ndi ea, că și-a luat câ teva minute pentru a se
pregă ti și pentru a se adapta la noțiunea de închisoare înainte ca ușa închisorii să se închidă
efectiv.
Fusese o proastă sentimentală . Ar fi trebuit să plece de îndată ce Audrianna a fost de acord
să se că să torească cu Lordul Sebastian în primă vara trecută . Sau cel puțin să ptă mâ na
trecută , după ce a trecut cea de-a două zeci și unu de ani de naștere. Ș tia că avea de luptat
un ră zboi odată ce a ajuns la majoritate. Acum s-ar putea să nu poată să tragă un singur foc.
Hawkeswell ar fi gă sit-o în cele din urmă câ nd s-a întors pe lume. Nu ar fi existat nicio
modalitate de a evita asta. Cu toate acestea, plă nuise să fie printre oamenii care o cunoșteau
și care o vor ajuta și ar fi fost pregă tită pentru el. Acum tă gă duirea în această casă adusese o
catastrofă și s-ar putea să se treacă închisă de acea că să torie după tot acest efort de a o
evita.
Ea a încetat să se reproșeze. Nu doar sentimentul a fă cut-o să amâ ne plecarea. Nu fusese
chiar o proastă . Dragostea o ținuse aici, mai multă dragoste decâ t cunoștea de ani de zile. Ar
putea fi scuzată pentru că s-a predat momerii de a petrece o ultimă să ptă mâ nă cu prietenii
ei dragi, toți împreună pentru ultima oară . Vestea că Audrianna avea să o viziteze venise
chiar în ziua în care plă nuia să -și ia ră mas-bun și fusese suficientă pentru a-și învinge
hotă râ rea slabă și teama tot mai mare.
Că lcarea în picioare a zguduit casa. Un alt blestem a pă truns în podea. Hawkeswell era într-
o formă bună .
La asta era de așteptat de la orice bă rbat care fă cea o descoperire atâ t de neașteptată , dar
ea bă nuise întotdeauna că avea mai multă furie masculină decâ t majoritatea. Ea bă nuise
imediat că nu se vor potrivi unul altuia câ nd s-au întâ lnit prima dată . Nu ar fi fă cut-o
niciodată , asta era sigur. El a fost de acord cu Bertram în toate acestea, desigur. Ș i ea îl
umilise fugind și nu murind cu adevă rat.
Un rap delicat la ușa ei i-a atras atenția. Nu voia să -și înfrunte prietenii mai mult decâ t ar fi
vrut să -l înfrunte pe bă rbatul care împră știa blesteme dedesubt, dar niciunul nu putea fi
evitat. Ea le-a cerut să intre.
Au venit purtâ nd expresii așa cum se aștepta ea. Audrianna avea ochii mari de uimire sub
pă rul castaniu îmbră cat la modă , dar apoi, era prea bună să -și imagineze o femeie
îndră znind așa ceva. Celia, care probabil își putea imagina femeile fă câ nd orice fel de
lucruri, pă rea doar foarte curioasă . Ș i Daphne — ei bine, Daphne era rafinată , palidă și
calmă , ca întotdeauna, și nu pă rea deloc surprinsă .
Daphne se aşeză lâ ngă ea pe pat. Celia stă tea de cealaltă parte. Audrianna stă tea în fața ei.
— Lizzie... începu Audrianna. Ea s-a surprins câ nd numele a apă rut și a înroșit.
„De doi ani mă gâ ndesc la mine ca Lizzie. Presupun că ar trebui să -mi spui acum Verity. Mă
aștept să mă obișnuiesc din nou cu asta.”
Fața Audriannei că zu, de parcă s-ar fi agă țat de credința că totul era o greșeală .
— Atunci are dreptate, spuse Daphne. Tonul ei indica că mai degrabă sperase că și ea era o
greșeală . „Nu a existat nicio eroare. Ești mireasa dispă rută a lui Hawkeswell.”
— N-ai ghicit niciodată , Daphne? întrebă Verity.
"Nu. Poate am fost orb. Acea tragedie pă rea departe și într-o altă lume. Niciodată nu m-am
gâ ndit că tâ nă ra pe care am întâ lnit-o lâ ngă râ u în acea zi a fost fata dispă rută .”
"Am ghicit. Sau, mai degrabă , m-am întrebat”, a spus Celia. „O dată sau de două ori, mi-a
trecut prin minte.”
Audrianna se uită cu privirea la dră guța și blonda Celia. Celia, la râ ndul ei, a luat mâ na lui
Verity și a bă tut-o. „Dar atunci mi-aș spune, nu, nu se poate. Fata aia e moartă cu siguranță .
Lizzie nu poate fi fata aceea decâ t dacă și-a pierdut memoria. O femeie nu fuge în ziua
nunții pentru a tră i în frugalitate și obscuritate. Mai ales dacă ea este o moștenitoare, iar
noul ei soț este conte.”
Nimeni nu a spus nimic. Era o regulă în această casă . Unul nu s-a sculat. Unul nu a cerut
explicații. Acesta a fost motivul pentru care a putut să ră mâ nă aici. Acum, știa ea,
explicațiile erau foarte mult în mintea tuturor.
"De ce?" a scapat Audrianna.
— Sunt sigură că a fost un motiv întemeiat, spuse Daphne, venind în apă rarea ei.
Verity se ridică din pat. Se duse la oglinda ei și se uită la daunele pe care boneta i-o fă cuse
pă rului. Ar trebui să se îndrepte înainte de a merge mai jos și de a se confrunta cu
Hawkeswell? Ar fi politicos. Numai că se temea că gestul o va pune mai mult într-un
dezavantaj.
A trebuit să zâ mbească la calculele ei. Ea bă nuia că fiecare femeie era în dezavantaj față de
Hawkeswell și că el a luat dezechilibrul de la sine înțeles. Nu numai titlul să u a înclinat
balanța. Era un bă rbat frumos, înalt, slă bit și cu umerii largi, aproape divin în persoana lui
fizică . Chiar și fă ră chipul lui aspru cizelat, acești ochi albaștri le-ar lă sa pe majoritatea
femeilor să se bâ lbâ ie de la sine.
Acei ochi i-au spus că fusese gă sită câ nd el a intrat în gră dină . În privirea ei rapidă , asta era
tot ce vă zuse și îl cunoscuse imediat. Chiar și dincolo de gră dină , într-o zi însorită , nu puteai
să nu observi ochi de culoarea safirului.
„Nu eu am ales acea că să torie.” Ea se apucă să îndrepte nodul întunecat de pă r care se
înclinase. Celia a venit, și-a împins mâ inile și s-a descurcat mai bine. „Vă rul meu Bertram m-
a constrâ ns. A încercat să mă forțeze, dar nu am fost de acord cu asta. În cele din urmă m-a
pă că lit. Am descoperit imediat după ceremonie cum s-a fă cut, cum o promisiune fă cută mie,
de a obține consimță mâ ntul meu, fusese o minciună .”
„Ce fel de promisiune te-ar face să faci un pas atâ t de irevocabil?” întrebă Daphne.
Doi ani de discreție formaseră un obicei și ea ezita să le spună . Nu voia să -i mai aducă
probleme lui Daphne. Cu toate acestea, se temea și că acum i-au reevaluat caracterul și s-a
întrebat dacă promisiunea a fost ceva mă runt și prostesc.
„Lâ ngă casa mea, este o femeie pe care o iubesc ca pe o mamă . Bertram a amenințat că va fi
transportat, sau mai ră u, pentru opiniile sale politice. Vă rul meu are influență în județ, iar
prietenii cu și mai multă influență . Nu mă îndoiesc că ar putea să facă ră u femeii acelei și
fiului ei dacă ar alege. Imediat după nuntă , mi s-a spus că Bertram îi fă cuse într-adevă r ră u
fiului, iar prin intermediul fiului mamei.”
Un ecou al seriei de șocuri pe care le experimentase în acea zi a trimis din nou tremur prin
ea. Totuși, o parte din aceeași furie rebelă s-a scurs în sâ ngele ei ca reacție.
Celia se îndepă rtă . Acum oglinda ară ta pă rul întunecat transformat de un artist și o tâ nă ră
cu ochi albaștri înfricoșați, care se stră duia să -și mențină echilibrul.
Verity și-a înfruntat prietenii uluiți. „Ar fi trebuit să ră mâ n? Tocmai mi-ai acceptat soarta?
Fusesem prost folosit. Consimță mâ ntul meu fusese obținut prin cele mai urâ te înșelă ciuni
și cred că lordul Hawkeswell era implicat în întregul complot. Mai ră u, înșelă ciunea a
afectat mult mai mult decâ t starea mea civilă . Eram atâ t de supă rat încâ t abia mă puteam
gâ ndi. Am decis că nu îi voi lă sa să -mi facă asta. Nu aș permite ca planul lor de înșelă ciune
să mă facă doar o moștenire. Așa că am fugit.”
Audrianna își lipi ambele palme de obraji. Ochii ei verzi s-au aburit. „Sebastian trebuia să
vină mâ ine, nu azi. L-ai fi evitat, dacă s-ar fi ținut de plan, nu-i așa? Mi-a spus mai jos că a
fost la nunta ta și te va recunoaște, așa că nu ai reușit să -l cunoști niciodată pe el, nici pe el
pe tine. Nu și-a dat seama că pâ nă astă zi, câ t de inteligent ai scă pat mereu.” Ea se uită în
sus, încă uluită . „Nici eu nu mi-am dat seama. Îmi pare atâ t de ră u că prezența mea aici, că
vizita mea și acum sosirea lui prematură au adus acest lucru. Ar trebui sa am-"
„Voi fi pentru totdeauna recunoscă tor că ai fă cut această vizită ”, a spus Verity, îmbră țișâ nd-
o. „Să ptă mâ na trecută , cu toți din nou împreună , a fost una dintre cele mai bune din viața
mea. Nu o voi uita niciodată .”
"Ceea ce ai de gâ nd să faci?" întrebă Celia.
Verity a scos șorțul lung care îi acoperea rochia albastră simplă . „Voi merge mai jos și sper
că stră inul cu care m-am că să torit nu este prea supă rat să audă ce spun.”
 Capitolul trei
O udrianna a apă rut la ușa sufrageriei și a fă cut semn pentru soțul ei. Summerhays s-a dus
la ea și au purtat o conversație privată , în șoaptă .
Audrianna a plecat apoi, iar Summerhays s-a întors. „Verity coboară . Te implor să o asculți.
Ea poate avea un motiv foarte bun pentru tot.”
Hawkeswell se putea gâ ndi la mai multe motive și nu era nimic bun în niciunul dintre ele.
„Promit să ascult tot ce spune ea.”
Summerhays nu pă rea încreză tor că furtuna se terminase. Cu toate acestea, doamnele
trebuie să fi ajuns la concluzia că era suficient de sigur pentru că pe scă ri se auzeau niște
pași ușoare. Verity a coborâ t în vedere. Sorțul dispă ruse. Rochia albastră simplă ,
neîmpodobită , ar fi trebuit să o facă să arate foarte comună , dar s-a purtat cu o grație și o
încredere care le-ar face de rușine pe unele ducese.
Se opri în pragul sufrageriei. Summerhays se scuză .
„Te rog închide ușa pe mă sură ce mergi”, a spus Hawkeswell.
Summerhays se uită la Verity pentru acord. Ea a dat din cap.
A fost prima înfă țișare bună pe care Hawkeswell a avut soția sa în doi ani. El a remarcat din
nou câ t de puține dintre detalii au supraviețuit în memoria lui. Detaliile aspectului ei
dispă ruseră rapid în simple impresii, ală turi de cele ale personajului ei.
Frumoasă , gâ ndise el câ nd a cunoscut-o, și blâ nd. De asemenea, tâ nă r și nevinovat. Cu
excepția primei, acestea nu erau calită țile pe care le că uta la femei, dar apoi nu-și că utase
niciodată o soție și, desigur, erau în regulă diferite cerințe.
Acum nu ară ta deosebit de blâ ndă . Frumos încă , da. Mai mult ca inainte. Puțină maturitate a
favorizat-o. Pă rul era la fel de închis, fața la fel de albă , ochii la fel de albaștri, dar o definiție
subtilă îi sporea moliciunea. Expresia ei îl pă rea îndră zneață încreză toare pentru cineva
prins de ceea ce fă cuse ea. Asta i-a stâ rnit temperamentul și s-a concentrat să nu
reacționeze la lovituri.
— Îți cer să nu dai vina pe Daphne sau pe oricare dintre ceilalți pentru că m-au adă postit. Ei
nu știau cine sunt. Mi-ar plă cea să promiți că nu vei face nimic pentru a le aduce necazuri.”
„Interesul meu este în comportamentul tă u, nu în cel al prietenilor tă i. Cu toate acestea,
aceasta este o conversație mai bine ținută mai tâ rziu, după ce ne întoarcem acasă .”
„Poate că nu am de ales decâ t să plec cu tine, dar nu voi pleca de bună voie.”
Nu a ezitat să arunce mă nușa aceea, chiar dacă manierele ei au ră mas blâ nde și liniștite. Ea
nu i-a lă sat de ales decâ t să raționeze și să convingă , ceea ce nu pă rea corect, deoarece era
fă ră vină . Alternativa ar fi să folosești forța și să fii bruta pe care doamna Joyes a sugerat că
ar putea fi.
Nici mă car furia lui nu putea justifica asta. Nici Summerhays nu ar fi de acord să o ajute să o
ducă la îndeplinire. Verity a evaluat limitele pe care i le punea această situație și era
pregă tită să le exploateze. Ceea ce însemna că nu era blâ ndă pâ nă la urmă . Cel puțin nu mai.
Fă cu semn că tre o canapea. „Nu vrei să stai? Dacă vom vorbi despre asta aici și acum, s-ar
putea la fel de bine să fii confortabil.”
Ea a acceptat invitația, dar nu s-a așezat pe canapea. În schimb, s-a cocoțat pe un scaun de
lemn fă ră brațe.
— Ne-ai lă sat pe toți să credem că tragedia s-a întâ mplat pe tine, Verity. Nu te-ai gâ ndit
niciodată că faptele tale i-au fă cut pe alții să se întristeze?”
„Sunt foarte sigur că vă rul meu și soția lui nu s-au întristat. Câ t despre tine — Ai plâ ns
pentru mine, Lord Hawkeswell? Asocierea noastră a fost scurtă și formală și nu a fost un
meci de dragoste.”
Se simțea înroșind. Nu, nu plâ nsese. Îndemâ narea rece cu care l-a dezavantajat îi sporea
ră bdarea.
— Poate că nu m-am întristat, Verity, dar mi-am fă cut griji. O afacere buna."
"Imi pare rau pentru aia. M-am gâ ndit că voi fi acceptat ca decedat după câ teva luni, pe
mă sură ce dovezile că am că zut în Tamisa au crescut. Nu am crezut că vor trece doi ani și
totuși, din punct de vedere legal, lipseam doar”.
„Vorbiți despre aceste dovezi cu o încredere uimitoare. L-ai plantat, presupun?
"O da. Nu voiam ca tu sau Bertram să mă cauți, așa că m-am gâ ndit că cel mai bine ar fi să
fiu considerat mort pentru o vreme.
Da, am facut-o. În mod deliberat. Îmi pare rău că te-a trecut prin iad.
„Există unii oameni care cred că s-au întristat, totuși”, a spus ea, ară tâ nd în cele din urmă
unele remuşcă ri. „Regret durerea pe care poate le-am dat-o.”
— Un defect în planul tă u, atunci.
"Da. Aceasta este singura mea consolare în descoperirea ta prematură despre mine. Mă pot
asigura că ei cunosc rapid adevă rul acum.”
Se plimba pe lungimea camerei, hotă râ nd cum să abordeze numeroasele întrebă ri care îi
înghesuiau capul. Îi simți privirea asupra lui și simți în ea un amestec ciudat de prudență și
pică tură . Acesta din urmă nu a fă cut nimic pentru a-și calma propria dispoziție.
— Încerci să gă sești cuvintele potrivite pentru a te întreba despre starea virtuții mele, Lord
Hawkeswell? Mă așteptam ca asta să fie cel mai important în mintea ta.”
Franchețea ei l-a uimit. „Este una dintre multele întrebă ri pe care le am, Verity.”
„Permiteți-mi să înlă tur această îngrijorare. Nu a existat o aventură mare, sau chiar una
obișnuită . Sunt încă virgină .”
S-a bucurat să audă asta, în mă sura în care a fost ră spunsul. Fecioria ei cu greu a oprit
plenitudinea problemei. Ar putea fi încă implicat un alt bă rbat. Era cea mai logică explicație,
dar toate acestea puteau aștepta încă o zi.
„Ș i tu, Lord Hawkeswell? Atâ ta timp câ t suntem la subiect — Care a fost starea virtuții tale
în timpul absenței mele?
L-a uimit din nou. O batjocură izbucni în ochii ei la reacția lui uluită .
„Am citit toate ziarele și foile de scandal”, a spus ea. „Apropierea mea de Londra mi-a
permis să obțin știri din toată țara și să fiu la curent cu faptele tonei. Cred că , dacă
compară m virtuțile, vei fi de acord că nu ai niciun drept să speculezi mai departe despre ale
mele.”
Cum naiba ajunsese la pă mâ nt jos aici? "Am crezut că ai murit. Ș tiai că nu sunt .”
Pleoapele i se lă sară în jos. „Niciun tribunal nu m-a declarat mort, așa că am fost doar
dispă rut. Ș tiu totul despre aventurile tale amoroase, este tot ce spun. Nu mă deranjează , dar
sper că nu ești atâ t de ipocrit încâ t să -mi pui la îndoială cuvâ ntul în această chestiune sau
să -l urmă rești mai departe.”
El a luptat pentru a învinge iritația profundă că ea îl învinsese deja de două ori acum într-o
încă ierare în care nu ar trebui să țină nici mă car o armă .
Exasperarea a învins. Își încrucișă brațele și o prinse pe loc cu o privire pe care o simți pâ nă
la ceafă . „O să -mi spui de ce ai fă cut-o? Cred că am dreptul să știu.”
Calmul ei rece pă rea să se spargă . Ochii ei albaștri stră luceau sub acele gene cu pene. Nu era
nimic smerit în expresia ei și o mică teamă prețioasă . Cu toate acestea, ea stă tea în picioare,
de parcă ar fi ajuns la concluzia că atitudinea lui impunea ca ea să ră spundă de la o înă lțime
mai puțin supusă .
„Am plecat pentru că nu mai era nevoie de mine pentru planul mă reț al tă u și al vă rului
meu. Fiecare a avut ce și-a dorit în acești doi ani, pentru că de asta s-a ocupat ceremonia de
nuntă . Ai obținut banii pe care i-ai că utat, iar Bertram a continuat să controleze afacerile
tată lui meu, iar Nancy a avut legă tura socială pe care o tâ njea. Înțelegerea că să toriei a fost
tot ceea ce v-a interesat. Nu a contat dacă am tră it într-adevă r că să toria în această
perioadă .”
Satisfacția ei înmulțumită aproape că l-a destră mat. „Nu a funcționat așa cum presupui că a
fost, te asigur. Legea în astfel de situații este mult mai complexă decâ t ați ghicit.”
Asta a tresă rit-o destul de mult încâ t blestemata ei de echilibru se clă tina. Bun.
"Ce vrei să spui?"
„Așezarea nu a fost stabilită , așa cum ar fi. Ră mâ ne în limbo.” La fel și mine, la naiba .
„Vrei să spui că nu ai primit nimic ? Nu există acces la fondurile deținute în rezervă de acel
trust? Nici mă car veniturile din acești doi ani?”
„Nu am primit nici mă car un pence.”
Îngrijorarea îi atrase expresia. „Descoperirea ta despre mine a fost chiar mai nefericită
decâ t am bă nuit. Dacă ți s-a refuzat chiar și cel mai mic acordul meu în tot acest timp, mă
tem că nu vei fi niciodată de acord să fii înțelept.”
„Sunt cel mai sensibil. De asemenea, foarte ră bdă tor. Majoritatea celorlalți soți ar reacționa
foarte diferit.”
Ea se încordă , de parcă ar fi fost o ameninţare, deşi el nu intenţiona. Ară ta de parcă s-a
pregă tit pentru o lovitură , care l-a insultat și l-a enervat și mai tare.
— Vreau să spun că este puțin probabil să -mi asculți planul foarte sensibil despre ce să fac
acum, spuse ea cu grijă .
„Singurul lucru posibil de fă cut acum este să te întorci la Londra, să lași lumea să vadă că
ești în viață și să încerci să -ți lași aventura capricioasă în urmă , în timp ce ne îmbarcă m, în
sfâ rșit, în această uniune.”
„ Nu am fost capricios. In plus, esti gresit. Acesta nu este singurul lucru posibil de fă cut.”
„Nu mă pot gâ ndi la o singură altă alegere.”
Ea era cea care se plimba acum, de parcă ar fi fost un animal prins în capcană . Ea se mișcă
înainte și înapoi în fața lui, încruntat de suferință .
„Puteți face o cerere de anulare. Este posibil să obțineți unul. Nici mă car nu am avut o
noapte de nuntă și mi s-a spus...
„De ce aș cere o anulare?”
Ea a încetat să meargă chiar în fața lui. Ea nu a mai jucat rolul de soție blâ ndă și tă cută , ci s-
a ară tat ca un adversar. Emoția i-a întă rit expresia și i-a încordat postura.
„Pentru că nu mi-am dorit niciodată această căsătorie ”, a spus ea. „Ș i nici ție nu-ți pasă .”
„Desigur că îmi pasă . am fost de acord. Am semnat actele. Am spus jură mintele. Exact ca
tine ."
„Vrei să spui că îți pasă de bani . Voi gă si o modalitate de a ți-l da oricum. Viața pe care mi-o
cere această că să torie nu este cea pe care trebuia să o am.”
— Nu pot să cred că sugerezi o idee atâ t de absurdă , Verity. Biserica nu dă anulă ri la pofta
unei femei”.
„Nu am scă pat în acea zi pentru a-mi satisface un capriciu trecă tor.”
"Atunci de ce? Am început cu această întrebare, iar acum ne întoarcem la ea.”
Ea și-a îndreptat umerii și l-a privit drept în ochi. „Nu am consimțit liber.”
Asta l-a surprins. Biserica a dat anulă ri din acest motiv.
„O cameră plină de oameni te-a auzit consimțâ nd. Un martor al consimță mâ ntului tă u este
în această casă .”
„Am descoperit că consimță mâ ntul meu a fost obținut în mod ignobil și înșelă tor.”
„Nu de mine.”
"Daca spui tu."
Neîncrederea ei a infectat aerul împreună cu suferința și rebeliunea ei. Amestecul nu era de
bun augur pentru viitor.
A forțat un nou calm. El a că utat să o liniștească și să o liniștească . „Așa spun. Câ nd ai aflat
despre această înșelă ciune?”
„Imediat după micul dejun de nuntă .”
"Spune-mi ce s-a întâ mplat."
L-a examinat de parcă ar fi dezbă tut dacă merita efortul. „Am rezistat meciului. Pâ nă la
urmă , am spus jură mintele doar de a ajuta o familie pe care o cunosc și pe care o iubesc, din
casa mea. Bertram i-a amenințat cu un mare ră u dacă nu eram de acord cu că să toria.”
Ea a spus povestea cu sinceritate, și nu cu multă convingere că soțului ei îi dă dea naibii
orice a spus ea. Sau poate că nu îi pă sa deloc ce credea el despre asta. Nu putea să spună în
ce direcție mergea mintea ei.
„Cu alte cuvinte, îți lași obiecțiile pentru acești oameni, pentru a-i proteja de Bertram.”
Ea a dat din cap. „Apoi, imediat după micul dejun de nuntă , Nancy mi-a vorbit. În mod
privat. Mi-a spus că Bertram încă lcase deja acordul nostru. Că a fă cut ceea ce promisese că
nu va face dacă mă că să toresc cu tine.”
„Îmi pare ră u că crezi că ai fost pă că lit de vă rul tă u Bertram. În cele din urmă , însă , nunta a
avut loc, Verity. Este puțin probabil ca pretențiile dvs. acum că nu doriți să fie audiate. Nu ai
nicio dovadă . Dacă astfel de afirmații ar fi acceptate cu ușurință , ar fi o cale prea simplă de
ieșire din că să torie pentru că oamenii ar minți. Este timpul să acceptă m că că să toria va
ră mâ ne în picioare.”
„Nu știm sigur că cererea mea nu va primi un proces echitabil. Nu vrei să afli. Nu vrei să
riști să pierzi banii.”
S-au întors la bani. Cu greu putea obiecta. La urma urmei, fusese baza că să toriei. „Așa se fac
meciurile. Furia ta este poate de înțeles, dar cu timpul vei gă si o oarecare fericire, dacă îți
dai voie să faci asta. Acum, trebuie să ne aranjam întoarcerea la Londra.”
Pumnii ei mici s-au încleștat în lateral și ochii îi stră luceau. „Nu ați auzit nimic din ce am
spus.”
„Am ascultat cu atenție fiecare cuvâ nt. Nu schimbă nimic. Tu ești soția mea în lege și asta nu
poate fi anulat.”
„Numai pentru că nu vei fi de acord să mă ajuți să încerc.”
"Nu, nu o voi face."
— Ș i dacă nu sunt de acord să mă întorc la Londra?
"Te rog nu face asta. Nu mă face să te forțezi să vii cu mine. Chiar dacă gă sești o modalitate
de a o preveni acum, în cele din urmă va trebui să o faci. Stii asta. Am drepturi ca soțul tă u.
Cam așa este.”
„Nu am fost crescut de un bă rbat care a gâ ndit așa – așa este . Nici eu nu cred așa. Acest
lucru mai mult decâ t orice spune că nu ne potrivim unul altuia. „
„Acum doi ani am convenit că ne-am potrivit unul altuia. Nu are voie să se ră zgâ ndească .
Nici eu nu l-am schimbat pe al meu.”
„Tu și cu mine nu am fost de acord cu nimic . De ce, aceasta este prima conversație privată
pe care am avut-o vreodată . Dacă ai fi cerut șansa de a mă cunoaște atunci, ai fi aflat cum nu
ne potrivim și motivele pentru care am rezistat ofertei în primul râ nd.”
Temperamentul lui se ră tă cise ră u, dar se ținea de el, în ciuda încă pă țâ nă rii ei enervante.
— Ai spus în mod explicit că presupui că această că să torie va fi un tip de iad, Verity. Pot
spune doar ca ră spuns că ar fi mai bine să gă sești o modalitate de a supraviețui flă că rilor,
pentru că ceea ce s-a fă cut s-a fă cut și acum ești descoperit și nu se poate anula. V-am auzit
și vă înțeleg prea bine pă rerile. Cu toate acestea, voi trimite la Cumberworth o tră sură
închiriată și ne vom întoarce imediat la Londra.
Bă rbia i se ridică și ochii ei scâ nteiau de furie. „Nu voi merge de bună voie. Această că să torie
nu trebuia să aibă loc niciodată . Nu trebuia să se întâ mple niciodată .”
— De parcă îmi pasă de asta, se ră sti el. „Cel mai bine ar fi să împachetezi ceea ce vrei, sau
vei merge cu hainele pe spate.”
Ea îl privi din cap pâ nă în picioare, luâ ndu-i mă sura. Descurajarea i-a nuanta hotararea, dar
nu a invins-o.
— Mă aştept să ai puterea să mă forţez să intru în acea tră sură câ nd vine. Așa să fie. Între
timp, mă voi retrage în locurile din această casă unde m-am bucurat de o pace rară și aștept
exercitarea cu forța a drepturilor tale.”
 Capitolul patru
Noul pelargoniu hibrid pă rea puțin cu vâ rf. O linie de galben marginea două dintre frunzele
sale.
„A avut prea mult soare. Trebuie să -mi promiți că o mut înapoi după -amiaza pâ nă la
sfâ rșitul lunii septembrie”, i-a spus Verity Celiei. „Noii hibrizi sunt atâ t de necunoscuți în
aceste lucruri.”
„Îmi voi aminti să -i spun lui Daphne”.
Ș i-au continuat plimbarea pe culoarul dintre mesele care țineau o varietate de plante în
ghivece și experimentele horticole ale Verity.
A fost fie noroc, fie planul soartei că Daphne a fost cea care a dat peste ea în acea zi și care a
oferit în cele din urmă o casă cu această seră atașată . Deși i-au plă cut întotdeauna florile, nu
fă cuse gră dină rit pâ nă câ nd a ajuns aici. Acum fă cea asta cu pasiune și era cea mai fericită
fie afară , fie aici, verificâ ndu-și plantele și urmă rind minunea creșterii zi de zi.
„Lord Sebastian încerca să -l convingă pe Hawkeswell să evite să acționeze în grabă câ nd am
trecut pe lâ ngă sufrageria din față ”, a spus Celia.
„Mă îndoiesc că Lordul Sebastian va avea mult succes. Nici, dacă e vorba, nu se va opune lui
Hawkeswell în numele meu. Sunt pe cale să pierd orice libertate pe care am sperat să o am
și s-ar putea să nu mai vă d niciodată această casă .”
— Îl vei convinge pe Hawkeswell să te lase să ne vizitezi, așa cum a fă cut Audrianna cu
Sebastian.
„Hawkeswell este un conte și unul care este mâ ndru de privilegiile și moștenirea lui. S-a
că să torit, dar nu îmi va permite să pă strez ceea ce știu, pentru că se va reflecta asupra lui.
M-ai învă țat aceste lucruri despre înaltul nă scut, Celia, așa că nu-i pune o față dră guță acum
pentru a mă face să mă simt mai bine. Amâ ndoi știm că bă rbatul nu îmi va permite să te
vizitez pe tine sau pe altcineva din trecutul meu.
Ș i mai ră u pentru aceste prietenii dragi, bă nuia ea, era că timpul petrecut în această casă
fusese o insultă pentru el și acum l-ar fi fă cut de rușine. A învinuit-o pe Daphne că a
gă zduit-o, deși Daphne era ignorantă .
Se întrebă ce ar spune sau crede Lordul Hawkeswell dacă ar ști despre acea întâ lnire
inițială de-a lungul Tamisei dintre Daphne și ea.
Ziua devenise ră coroasă câ nd că ruța cu care ea cerșise o plimbare din Surrey trecuse podul.
Că lă rease destul de mult pentru ca șocul să treacă și furia să se diminueze și își fă cuse un
plan simplu. Ea și-ar prinde bucă ți din voal și s-ar îmbră ca în tufișul de-a lungul râ ului și
avea încredere că autorită țile le vor lua pe ambele drept dovezi ale morții ei. Asta ar
împiedica pe oricine să o caute prea mult.
Ea fă cuse o treabă rapidă cu ambele și se uita la râ u câ nd a început să treacă un concert. O
femeie dră guță , în vâ rstă de două zeci și cinci de ani și palidă ca lumina lunii, îl conducea.
Concertul s-a oprit din anumite motive.
Poate că Daphne simțise descurajarea care o spă lase după ce capetele acelui vă l se
scufundase în apă . Câ t de simplu, într-adevă r, să scapi de orice vinovă ție, datorie și
nedemn, plecâ nd în jos după ei.
Cunoscuse atâ t de puțină fericire după moartea tată lui ei și simțea atâ t de puțină dragoste.
Dacă ar fi crescut așa, ar fi suferit-o mai bine, dar copilă ria ei fusese atâ t de fericită , încâ t
contrastul a fă cut ca ultimii ani să fie mai greu de suportat.
Tră darea lui Bertram fusese ultima insultă în mulți, ultimul abuz după ani de zile. Nu-și
amintea că era atâ t de crud câ nd era mai tâ nă ră , iar tată l ei nu l-ar fi numit tutore dacă s-ar
fi ară tat că este așa. Poate că Nancy îl schimbase sau încurajase întunericul din caracterul
să u, care ar fi fost mai bine luptat dacă s-ar fi că să torit cu o altă femeie.
Nancy avea ambiții sociale, iar acum și Bertram avea. Ș i ea, Verity, fusese mijlocul perfect
pentru a obține ceea ce că utau. Atâ rnă o moștenitoare la o avere uriașă în jurul Londrei și,
în cele din urmă , un lord să rac se va ridica la momeală . Înghițindu-l, trebuie să -și înghită și
mâ ndria, dar dacă masa este suficient de gustoasă , fie în frumusețe, fie în bogă ție, o poate
înghiți dacă trebuie.
Trebuia să fie fericită că aterizaseră Hawkeswell. Se așteptau ca ea să fie atâ t de uimită
încâ t să ignore modul în care această că să torie ar interfera cu propriile ei planuri și în viața
pe care ar fi trebuit să o aibă .
Cât de des o certase Nancy pentru asta? Ar putea fi bătrân și gras și miros a moarte, ar țipa
ea. Doar un prost ar respinge un om care arată ca el. O femeie abia se gândește când se uită în
acei ochi. Ești un ingrat prost să nu apreciezi cât de bine ne-am făcut pentru tine.
La zece ani mai mare cu ea, el nu era deloc bă trâ n. Avea ochi minunați, dar nu erau doar
pentru ea. Orice femeie ar face, ar putea spune. Ea fusese doar omul de râ nd destul de
acceptabil, cu o avere suspect de mare, obținută prin meșteșuguri și comerț, care avea să -i
rezolve problemele financiare.
„Cel puțin el este frumos. Asta e o consolare, presupun, spuse Celia, de parcă și-ar fi citit
gâ ndurile. „Doamnelor le place de el, așa că probabil că nu este un necalificat în pat, dacă te
ajută să știi asta.”
„Mă îndoiesc că este foarte înclinat să folosească multă abilitate cu mine acum. Din pă cate,
nici el nu este suficient de supă rat încâ t să vrea să scape de mine.” Se aplecă să mirosească
o frezie. Nu s-a să turat niciodată de parfumul lor. „Ma degrabă am sperat că va fi. Prostie,
presupun.”
Celia pă rea rar surprinsă de felurile lumii, dar acum a fă cut-o. „Te așteptai să vrea să
divorțeze de tine? Are el motiv?”
„Nu am fost suficient de curajos să -i dau un motiv. Acum mi-aș fi dorit mai degrabă să fi
fost. Nu, speram că se va dovedi foarte susceptibil să susțină petiția mea de anulare, câ nd i-
am spus că nu am vrut. Am ajuns la majoritate, vezi. Deci, dacă pot să mă eliberez, nu mai
trebuie să mă întorc la autoritatea vă rului meu. Voi fi independent.”
„Ma aștept că a refuzat pentru că ar fi foarte public și jenant. La fel de ră u ca un divorț. Mai
ră u pentru el, de fapt.”
„Cred că era mai preocupat de bani. Am calculat greșit acolo. Am crezut că Hawkeswell a
primit fondurile în încrederea mea care se acumulaseră în timp ce eram minor. Era o avere
foarte mare care stă tea acolo, așteptâ nd să mă că să toresc sau să împlinesc două zeci și unu
de ani. Cu asta în poșetă , am crezut că să mă țină legat de el ar fi mai puțin atractiv. Din
pă cate, el spune că nu a primit nimic pâ nă acum.”
„Dacă că să toria a fost anulată , ar fi trebuit să o plă tească înapoi dacă a primit-o. S-ar putea,
chiar dacă o primește acum”, a spus Celia. „Ar fi un om rar care ar fi de acord cu așa ceva.”
„I-am spus că mă voi asigura că primește banii oricum. Intenționam să explic cum aș face
asta. Cu toate acestea, nu am progresat niciodată atâ t de departe în conversație.”
Dacă ar putea explica asta mai clar, totuși, el ar putea vedea lucrurile altfel. Ideea că nu era
totul pierdut i-a ridicat moralul puțin, dar nu suficient pentru a elimina modul în care nervii
ei au afectat-o și i-a fă cut stomacul acru și bolnav.
Trecură pe lâ ngă un grup de oale mari pe podea care țineau mirt tă iat frumos. „Am plâ ns că
ne vei pă ră si, dar cred că oricum ai intenționat să pleci curâ nd”, a spus Celia. — Doar te-ai
ascuns aici pâ nă câ nd ai împlinit două zeci și unu de ani, nu-i așa?
Verity se opri din mers și luă ambele mâ ini ale Celiei în ale ei. Ea le strâ nse. „Suntem cu toții
aici temporar, nu-i așa? Da, intenționam să plec foarte curâ nd. Mă rog ca tu și Daphne să fi
înțeles.”
„Desigur că am fi înțeles. Dar unde aveai de gâ nd să mergi?”
"Nord. Am plă nuit să merg acasă , departe de Londra și Hawkeswell, și de acolo să fac o
petiție pentru anulare. Vreau să tră iesc printre oamenii tinereții mele, Celia, și să încerc să
salvez moștenirea tată lui meu. Aș vrea să -mi folosesc averea așa cum ar trebui să fie
folosită și nu să susțin privilegiul unui aristocrat să rac. Ș i trebuie să descopă r exact ce a
fă cut Bertram pentru a ră ni oamenii pe care îi iubesc cel mai mult și dacă îi pot îndrepta
cruzimea.” Ea clipi înapoi lacrimile. „Poate că totul a fost doar visul unui copil, dar m-a
susținut timp de doi ani.”
Celia se aplecă înainte și o să rută pe obraz. — Înțeleg, draga mea Lizzie. Toată lumea de aici
are secrete și vise, dar nu am ghicit niciodată că ale tale sunt atâ t de mari. Nu mă îndoiesc
că ți-ai pus planuri grozave și importante în timp ce te-ai ascuns și așteptat și ai lucrat în
liniște cu aceste flori. Cu toate acestea, poate fi necesar să le schimbați acum.”
„Mi-e teamă că ai dreptate. Cu toate acestea, cred că îl pot convinge că a terminat cu mine
este cea mai bună alegere a lui.”
„S-a că să torit pentru bani. Acordă -te bine cu el și s-ar putea să ai tot ce îți dorești.”
Verity a sperat. Cu toate acestea, chiar dacă Hawkeswell nu ar fi eliberat-o, ea ar putea
mă car să se mute din nou în lume, în moduri negate de ea în timp ce s-a ascuns în acești doi
ani. Ar putea încerca să aibă succes în unele dintre aceste planuri. Ea a încercat să se
mâ ngâ ie în asta, dar inima ei încă purta o groază densă .
„Cred că ar trebui să -i spui lui Daphne că această altoi de lă mâ i nu a reușit, Celia. A meritat
experimentul nostru, dar nu am vă zut puterea necesară pentru a continua cu el.” S-a mutat
la un portocal. „Întinde-ți șorțul și lasă -mă să aleg câ teva. Le putem aduce doamnei Hill și le
poate folosi în sosul de cină .”
A smuls trei portocale.
— Mă aștept că tră sura aia închiriată va veni în curâ nd, spuse Celia încet. „Chiar îl vei pune
să te ducă afară ?”
Anticiparea acelei tră suri aruncase o bă taie de cap peste timpul petrecut împreună . În
această plimbare prin seră fusese o mare parte din starea unui ceas al morții. „A-l face să
mă forțez să ies poate fi prea multă dramă pentru puțin scop, în afară de a face un punct pe
care am încredere că l-am spus deja.”
„Mă tem că dacă o faci, Daphne își va antrena pistolul asupra lui. Ea este cea mai supă rată .
Ea crede că ți-e frică de el și că ai de ce să fii. A mai vă zut asta înainte, vezi tu.”
A auzit despre instinctele lui Daphne a fă cut ca greața subtilă a lui Verity să treacă mai
intens. Se întrebă , de asemenea, dacă ar putea exista motive să se teamă de Hawkeswell și
de temperamentul lui, deși el îl ținuse sub control în timpul întâ lnirii lor private de azi. „Voi
pleca cu el în pace. Nu vreau probleme pentru Daphne. Mă voi duce să -i spun asta.”
Celia întoarse capul spre casă și ferestrele ei care se vedeau prin geamul serei. „Poți să -i
spui acum. Ea vine, cu Audrianna.”
Daphne și Audrianna au intrat curâ nd în seră . Au mers cu intenție spre Verity.
— Lizzie, trebuie să auzi planul nostru, anunță Audrianna. „Sebastian crede că Hawkeswell
va fi de acord, dacă ești și tu.”

V erity și-a înfipt micul melc în jurul bazei citricelor în ghivece, pentru a le aerisi solul.
A auzit ușa deschizâ ndu-se la capă tul coridorului care lega sera de sufrageria din spate.
Apoi pașii de pornire. Hawkeswell venise să propună planul care fusese nă scocit de
prietenii ei.
Nu a reprezentat mâ ntuirea, ci doar o perioadă de purgatoriu pentru a-i oferi timp să -și
accepte soarta. Era tot ce putea face cineva, așa că desigur că fusese de acord. Totuși, ea
spera să modifice puțin termenii.
Cizmele s-au oprit în apropiere și ea a trebuit să -l recunoască . Ochi minunați, așa cum au
observat toate femeile. Dacă acei ochi ar fi fost plictisiți sau superficiali, culoarea nu ar
hipnotiza, dar s-ar reflecta atâ t de mult. Inteligență și încredere și, în zilele mai bune, umor
și poate o parte din iscusința la care a fă cut aluzie Celia. De asemenea, a ară tat o notă de
aroganță care era firească unui bă rbat din nașterea și înfă țișarea lui.
Era o femeie normală și nu era imună la acei ochi și acea față . O intimidase cu doi ani în
urmă , câ nd, aproape ruptă de tratamentul lui Bertram, ea aproape că se înghesuise în
prezența acestui conte.
Așa cum ea nu s-a că să torit ca el. Nu pentru că nu ar fi demn și nu pentru că și-ar fi ales deja
un alt fel de bă rbat și un alt viitor. Orice șansă de fericire ar fi fost condamnată pentru că
cunoscuseră două lumi diferite, două Anglie diferite și nu aveau aproape niciun punct în
comun și nicio simpatie similară .
Singurul lucru despre el care îi fusese familiar fusese mă iestria în felul lui. Tată l ei fusese
așa. Dar tată l ei nu fusese un bă rbat atâ t de mare, așa că mă iestria lui nu avea implicațiile
puterii fizice pe care le avea acest conte. Intuițiile ei despre acea putere nu fuseseră bune,
iar prezența lui o fă cuse să -și dorească să se micșoreze. . . retrage . . . dispă rea.
Cu toate acestea, ea a primit un fel ciudat de mâ ngâ iere în fața lui. Frumos, desigur, dar nu
frumos. Nu neted și aproape feminin ca niște lorzi eleganți. Era o frumusețe complet
masculină , genul care putea fi vă zut peste o forjă sau într-un grajd. Oasele puternice s-au
îmbinat cu o perfecțiune care pă rea mai mult întâ mplă toare decâ t crescută cu grijă , iar
insinuarea disprețului nu era așa cum ar putea fi în alte fețe, mai blâ nde.
„Summerhays și Audrianna ne-au sugerat să mergem cu ei în Essex”, a spus el. „Ideea lor
este că ceva timp acolo te-ar putea ajuta să te simți confortabil cu viitorul și cu mine.”
„Asta sunt un fel de ei. De asemenea, dacă ați acceptat planul.”
„Nu sunt lipsită de simpatie pentru șocul pe care l-ați avut câ nd ați fost descoperit. Dacă
câ teva zile în Essex vă vor ușura suferința, putem aștepta să ne întoarcem la Londra.
El era cel mai atent. Nu era sigură că era un lucru bun. Dacă ar fi prea amabil, totul ar fi mai
greu.
„Voi fi recunoscă tor pentru această ședere înainte de a fi înviat, Lord Hawkeswell.
Curiozitatea publicului nu va fi plă cută și nu mă deranjează să o amâ n. Totuși, mă întreb
dacă pot face o cerere în legă tură cu această vizită la domiciliu. Întrucâ t va fi scurt, poate
mă veți ră sfă ța pentru aceste câ teva zile.”
Bă nuiala i-a intrat în ochi și un pic de revoltă . Fă ră îndoială , credea că fusese deja de acord
să o ră sfețe mai mult decâ t era necesar. "Cum așa?"
„Din moment ce acest lucru a fost într-adevă r neașteptat, aș aprecia dacă am amâ na orice
noapte de nuntă pâ nă câ nd vizita se termină . Poate că putem folosi acest timp pentru a
învă ța ce avem unul în celă lalt, deci... . .” Ea a ridicat din umeri și a sperat că el le înțelegea
pe femei așa cum pretindea Celia.
„Joci o mâ nă inteligentă , avâ nd în vedere că nu ai că rți. Nu mă deranjează să amâ n aceste
drepturi pentru câ teva zile, așa cum ceri. După doi ani de așteptare, este o chestiune mică .
Dacă crezi că mă vei convinge să cer o anulare, totuși, asta nu se va întâ mpla.”
Câ t de parcă un bă rbat crede că poate prevedea viitorul. Să cred că știe acum ce se va simți
peste patru zile cu privire la o chestiune atâ t de importantă . Odată ce o va cunoaște mai
bine și odată ce i-ar fi auzit propunerea cu privire la bani, cu siguranță avea să fie de altă
pă rere.
„De asemenea, vă rog să nu informați pe nimeni despre gă sirea mea pâ nă câ nd plecă m din
Essex”, a spus ea. „Dacă putem amâ na toate bâ rfele pentru aceste câ teva zile, mă pot pregă ti
mai bine pentru asta.”
„Voi fi de acord cu ambele cereri dacă sunteți de acord și cu mai multe lucruri”, a spus el.
„În primul râ nd, trebuie să promiți că nu vei fugi și nu vei dispă rea din nou în seara asta.”
A fost ușor de acceptat. N-ar avea rost să fugi cu el atâ t de aproape pe urmele ei. În plus,
avea lucruri de fă cut și nu le putea face dacă se ascundea din nou. Ea plă nuise să pă ră sească
The Rarest Blooms, dar să nu dispară de pe scena mondială .
Se apropie și se uită în jos la ea. Apropierea lui îi sublinia puterea și dezavantajul ei în
moduri pe care ea le simțea visceral.
— Vă cer să acceptați un alt termen din acest tâ rg, Verity. Nu mă voi aștepta la drepturile
mele conjugale dacă accepți de bună voie trei să ruturi pe zi.”
El a surprins-o. Ar fi mult mai bine dacă nu ar face asta.
„Ce fel de să ruturi?”
„Orice fel vei permite.”
— Foarte scurte, atunci.
„În afară de să rută rile în sine, nu mă voi aștepta la nimic mai mult.”
„Trebuie să fie private. Nu vreau să mă să rut în fața Audriannei.” Nu ar dori ca martorii să
fie chestionați dacă aceste să rută ri implicau mai mult decâ t au fă cut. Ar fi destul de greu să
obții o anulare dacă ar petrece timp împreună în aceeași casă , chiar și ca oaspeți.
„Promit că vor fi private.” A zâ mbit puțin câ nd a spus-o, de parcă ar fi înțeles de ce a vrut ea
asta. Ea a crezut că este un semn bun. A fost și primul zâ mbet al zilei. Trebuia să recunoască
că avea un zâ mbet frumos, unul care îi aducea lumini în ochi și îi fă cea chipul mult mai
prietenos.
„Dacă vor fi private și scurte, voi fi de acord cu trei să ruturi. Nu știu de ce le vrei atâ t de
curâ nd și în fiecare zi, totuși.”
„Poate pentru că ești dră guță și pentru că ești soția mea.” Tot acel zâ mbet vag și ochii acum
acoperiți de considerație apreciativă .
Deci așa avea să fie. În timp ce ea l-a cucerit la ideea de a nu lupta împotriva unei anulă ri, el
ar încerca să o cucerească la ideea soartei ei inevitabile în patul lui.
„Atunci suntem hotă râ ți”, a spus ea. „Câ nd se gâ ndește Lordul Sebastian să plece în Essex?
Astă zi? Dacă da, ar trebui să -mi împachetez lucrurile. Nu va dura mult."
"Mâ ine. El și cu mine vom merge la un han din Cumberworth în seara asta și vom aduce
tră sura lui dimineață .
Încă o noapte, deci, cu prietenii ei dragi. Promitea să fie plin de nostalgie.
Ea a dat din cap, acceptâ nd și s-a întors să stră pungă pă mâ ntul din jurul unui lă mâ i cu
melcul ei. El nu a plecat așa cum se aștepta ea, ci a ră mas acolo, la doi metri distanță ,
privind-o.
„Verity, voi avea unul dintre acele să ruturi acum.”
Ea se îndreptă și se îndreptă spre el. „Nu suntem încă în Essex.”
„Nu am spus că vor aștepta Essex. Poți economisi unul azi, sunt sigur. Aceasta nu a fost o
reuniune menită să mă pună în bună dispoziție și ești suficient de deștept să știi că nu a
trebuit să fiu de acord cu acest plan și că aș putea avea mult mai mult decâ t un să rut dacă aș
alege.”
Iată din nou, acea declarație sinceră a drepturilor lui și a lipsei ei de putere. Un fior de frică
veche o cuprinse înainte ca ea să -l poată opri. Probabil că așa ar fi întotdeauna. O femeie ar
trebui cel puțin să fie cu adevă rat dispusă și să aibă o înțelegere sinceră , înainte de a fi pusă
complet sub autoritatea unui bă rbat și supusă capriciilor umorului să u.
Ea a înă bușit atâ t teama, câ t și rebeliunea care o însoțeau de obicei acum. Nu-i dă duse
niciun motiv real să reacționeze în acest fel. Nu fusese o reuniune pentru a-i face pe plac
unui bă rbat sau o descoperire care l-a mă gulit pe acesta. Cu toate acestea, fusese mai
susceptibil la această vizită la domiciliu decâ t trebuia să fie.
"Ai dreptate. Un să rut azi este cel mai mic lucru pe care îl pot face ca să -ți mulțumesc
pentru reținerea pe care ai promis să o ară ți.”
I s-a pă rut că este ușor amuzant, dar poate nu într-un mod bun. Se apropie foarte mult de
ea și, cu degete ferme, îi înclină bă rbia în sus. Contactul a fost ciudat și puțin periculos. Nu
era obișnuită să fie atinsă de un bă rbat, piele pe piele, nici mă car în acest mod simplu.
Se uită atâ t de adâ nc încâ t ea a devenit inconfortabilă . Ea închise ochii, s-a pregă tit și s-a
pregă tit să facă un pas înapoi după cea mai scurtă atingere a buzelor lor.
„Ai mai fost să rutat vreodată ?” el a intrebat.
„Cu ani în urmă , câ nd eram o fată tâ nă ră .” Un vag fragment de amintire a plutit în capul ei.
Ea a vă zut zâ mbetul strâ mb al lui Michael Bowman înainte de primul să rut. O întristare
adâ ncă i-a sucit inima.
„Cu câ ți ani în urmă ?”
„Ș ase, cred. De ce întrebaţi?"
„Există posibilitatea ca tu să nu ai fugit de mine, ci ai fugit la alt bă rbat.”
Sugestia a alarmat-o. „Nu este niciun om aici, după cum poți vedea.”
„Că ești aici și că nu există bă rbat, nu înseamnă că nu ai plecat din cauza unuia.”
Nu i-a dat șansa să ră spundă . Ș i-a înclinat capul și și-a atins buzele de ale ei.
Nu avea nicio amintire specifică despre pă rțile fizice ale primului să rut al fetiței, cu excepția
faptului că o fă cuse să vrea să chicotească . Cu siguranță că nu a pregă tit-o pentru ciudatenia
acestei intimită ți și pentru felul în care el i-a dominat brusc simțurile. Era fermitate în gura
lui, în ciuda pernițelor de catifea ale buzelor lui și control în acea mâ nă de sub bă rbia ei,
chiar dacă o ținea blâ nd.
Ea a devenit conștientă de câ t de puțin spațiu le separa trupurile și de cum parfumul lui o
cuprindea împreună cu altceva care venea de la el, ceva invizibil, dar aproape tangibil. Era
prea mult din prezența lui în acel să rut și o mare parte venea din interior, mai degrabă
decâ t din existența lui fizică .
Ea nu a suferit mult. Ea nu a permis mai mult decâ t un simplu periaj care a creat o
furnică tură ciudată și o ușoară presiune că reia i-a rezistat. Ea se dă du repede înapoi,
eliberâ ndu-se de acea mâ nă atentă .
El o privi o clipă cu profundă considerație, apoi se întoarse.
— Atunci, pâ nă mâ ine, dragă soție.
 Capitolul cinci
— Se cuvine să plouă astă zi, murmură Hawkeswell. „Potrivit, cumva.”
— Ești supă rat că Audrianna i-a cerut Verity să -și împartă camera la han aseară ? spuse
Summerhays. „Cu siguranță nu ai intenționat să ...”
„Nu, nu am intenționat să . Destul de ră u încâ t să fiu actor într-o farsă . Nu vreau să am ca
public locuitorii unui han public.”
Calul lui se plimba pe lâ ngă cel al lui Summerhays și amâ ndoi urmară tră sura lui
Summerhays. Înă untrul ei, ordonate și uscate, Verity și Audrianna au pus la cale, fă ră
îndoială , cum să -l gestioneze.
Cu o permeabilitate elegantă , doamnele se asiguraseră că vor fi singure împreună în cea
mai mare parte a acestei că lă torii, iar soții lor vor merge ală turi. Trecuse acum o zi și
jumă tate de câ nd plecase spre Essex, Verity putâ nd evita să -i vorbească sau să fie în
prezența lui mai mult de câ teva minute.
Cina de aseară fusese o excepție. Audrianna și Summerhays purtaseră conversația. Verity îi
studiase mâ ncarea, pereții, podeaua și prietenii ei. Hawkeswell o studiase și felul în care
lumina lumâ nă rilor îi flata pielea înză pezită și tră să turile delicate.
„Umorul tă u ră u este de înțeles”, a spus Summerhays cu acea voce înfurioasă și liniștitoare
pe care o adoptase de câ nd Verity fusese descoperită . „Totuși, sper că vei încerca să -ți
înghiți sentimentele de insultă și să profiti din plin de acest timp. Ar putea face toată
diferența dacă merge bine.”
Hawkeswell se uită prin vă lul de ploaie care i se scurgea de pe borul pă lă riei. „Nu am umor
prost ca urmare a unei insulte percepute. Am umor prost pentru că sunt ud .”
"Desigur."
„Ș i ce vrei să spui cu „profită câ t mai bine de acest timp”? Ș i acea altă prostie despre o
diferență ?”
„M-am gâ ndit că , dacă ai folosit farmecul tă u și ai încetat să te încrunți, atunci câ nd ai
intenționat să ... . . Ei bine, s-ar putea să fie mai puțin neplă cut.”
„La naiba, îmi dai sfaturi despre cum să mă descurc cu o femeie? Soția mea, nici mai puțin?”
Summerhays oftă . — La naiba, la râ ndul tă u, Hawkeswell. Din câ te am auzit, abia te
cunoaște. Nu ai curtat-o niciodată cum trebuie, potrivit Audriannei. Sunt de acord că s-a
comportat ră u, dar dacă nu îți dorești o casă plină de furie și amă ră ciune, s-ar putea să te
gâ ndești să folosești un pic de lingușire în loc să ară ți atâ t de periculos.”
Ploaia începuse să se calmeze. Hawkeswell și-a scos pă lă ria, a scuturat-o bine și și-a pus-o
pe cap. „Ară t periculos?”
„Toate doamnele pă reau să creadă așa. Audrianna a crezut că ai apă rut ca lup aseară la cină .
„Asta pentru că mi-era foame.”
"D-na. Joyes a fost înclinat să refuze să -i permită lui Verity să plece ieri dimineață și și-a
cură țat și pregă tit pistolul. Dacă Verity s-ar fi refuzat deloc, mă tem că am fi avut o scenă
îngrozitoare. Mă tem că nu ați impresionat-o favorabil pe doamna Joyes.
„Asta mă întristează . Pă rerea bună a doamnei Joyes este atâ t de importantă pentru mine.”
„Acum ești sarcastic. Acesta este umorul tă u ră u care se arată din nou.”
„Summerhays, nu îmi fac prea multe griji cu privire la pă rerile unei femei care a gă zduit
soția mea incognito timp de doi ani și care a amenințat că mă împușcă . O gă sesc pe doamna
Joyes o persoană suspectă în general. Cu toate acestea, voi încerca să nu mă încruntă sau să
ară t periculos. Voi zâ mbi ca un idiot, în timp ce soția mea și ai tă i gă sesc modalită ți de a-mi
atașa coarde de pă puși, așa cum sigur vor încerca.”
"Nu este corect. Audrianna nu creează nimic.”
„Chiar ești îndră gostit, nu-i așa? Vă d că vei fi fă ră valoare ca aliat. Tabă ra inamicului te
stă pâ nește acum și te va folosi spre binele lor. Sunt pe cont propriu."
Lui Summerhays nu i-a plă cut asta. „Vorbesc ca prietenul tă u și nu ca membru al vreunei
tabere inamice, chiar dacă ești prea supă rat de circumstanțele actuale ca să -ți dai seama. Ai
sedus nenumă rate femei în zilele tale, Hawkeswell. Ar fi înțelept să mai seduci pe unul.”
Nu avea nevoie de sfatul altui bă rbat cu privire la circumstanțele sale actuale. Se hotă râ se
deja calea de acțiune noaptea trecută , în timp ce o privea pe Verity înroșindu-se sub
privirea lui și în timp ce își simțea corpul strâ ns câ nd observă câ t de frumoasă apă rea ea la
lumina lumâ nă rii.
Nu avea nevoie de Summerhays pentru a sublinia că seducția era cea mai ușoară , mai
rapidă , mai fericită și mai completă soluție pentru întreaga situație.

— Este o proprietate foarte bună , Audrianna. Verity se uită pe fereastra tră surii câ nd
conacul de la Airymont apă rea la vedere pe o înă lțime de pă mâ nt în depă rtare. „Îmi simt
mirosul mă rii în briză .”
„Coasta nu este departe. Vom face câ teva ieșiri acolo dacă doriți.” Audrianna și-a legat
boneta și s-a pregă tit pentru sosirea lor. Afară se auzea ritmul cailor antrenorului, iar
ceilalți doi cai urmâ nd.
Verity s-a gâ ndit că ar putea identifica ce set de copite aparțineau câ rcelului lui
Hawkeswell. Probabil că ei au fost cei care au că zut greu, cu un accent care nu a compromis
prea mult cu pă mâ ntul. Bă rbatul că lare pe acel cal nu manifestase prea multă înclinație
spre compromis nici de câ nd a pă ră sit Middlesex.
Tacuse în mare parte la cina noaptea trecută , privind-o cu o considerație gâ nditoare, care
încă rca aerul cu o dispoziție care o fă cea nervoasă și tulburată . Atenția lui o deranjase și ar
fi putut să -i fi îngrijorat dacă nu ar fi presupus că el va fi onorabil în ceea ce privește
promisiunile sale.
„Această moșie îi aparține fratelui soțului meu”, a spus Audrianna în timp ce tră sura se
apropia și dimensiunea reală a casei se profila mai mare. „Poate că , câ nd se va întoarce din
Boemia, dacă acel medic reușește să -și vindece paralizia, se va putea bucura din nou de
viața la țară . Dacă trebuie să tră iască în continuare ca un invalid, totuși, este mai bine în
oraș, unde cel puțin poate avea companie mai des.”
Verity a crezut că este puțin probabil ca marchizul de Wittonbury să se întoarcă vreodată în
Anglia, dară mite să tră iască din nou aici. Ș tia că și Audrianna se îndoia de asta. Plecarea lui
fusese sub un nor de scandal care ar fi fost mai dă ună tor dacă nu ar fi sacrificat atâ t de mult
în ră zboi. Dar Audrianna a sperat întotdeauna la ce e mai bun și la întoarcerea cumnatului
cu care fă cuse o legă tură specială .
Autocarul s-a oprit într-o curte mare flancată de două aripi îmbră țișate. Un servitor a
ajutat-o pe Audrianna să iasă . Verity a urmat exact în momentul în care soții lor și-au
legă nat de pe montură .
Ziua devenise fierbinte și sufocantă odată ce ploaia a trecut și toată lumea și-a exprimat
ușurarea câ nd au intrat în sala de recepție a lui Airymont. Podeaua sa de marmură
încrustată și mobilierul relativ rezervat au fă cut din acesta un sanctuar cool. Se aduceau
bă uturi ră coritoare în timp ce servitorii duceau bagajele.
— Există un iaht la Southend-on-Sea, spuse lordul Sebastian. „Putem merge să navigă m
mâ ine dacă vremea este frumoasă .”
Hawkeswell se însenină la sugestie. Cei doi bă rbați au discutat despre iaht, coastă și ce
sport ar putea fi practicat. Verity sorbi pumnul și-i permise prezența să se retragă .
Învă țase cum să facă asta după ce Bertram a devenit tutorele ei și a venit să locuiască în
casa pe care o împă rțea câ ndva cu tată l ei. Ea descoperise că , dacă se retră gea în ea însă și
pâ nă câ nd ceilalți deveneau mut de conștientizarea ei, ea, la râ ndul ei, devenise mut față de
a lor.
Acest lucru fusese util în ultimii doi ani și în casa lui Daphne. Deoarece nu i se cerea să fie
într-un loc anume la un moment dat, ea reușise, de asemenea, să se ră rească atunci câ nd
era necesar. Câ nd Lordul Sebastian a vizitat, de exemplu.
Cu toate acestea, evitâ ndu-l, evitase să o vadă pe Audrianna în noua ei viață ca soție. Nu
fusese la nunta lor și nu vă zuse niciodată noua casă a Audriannei din Londra. Întreaga
semnificație a norocului prietenei ei îi scă pase astfel pâ nă acum, în timp ce stă tea pe un
scaun cu perne grase într-o sală de recepție mai mare decâ t majoritatea că suțelor, ridicâ nd
privirea că tre un tavan care se înă lța la treizeci de picioare deasupra capului ei, în timp ce
pantofii ei umili stă tea pe o podea compusă din patru marmură de diferite culori.
Audrianna nu pă rea intimidată de aceste împrejurimi. Lordul Sebastian și Lordul
Hawkeswell stă teau confortabil, de parcă s-ar fi așteptat la nimic mai puțin de la locuințele
lor. Ea, pe de altă parte, nu mai vă zuse niciodată un lux atâ t de fă ră efort, deși era o
moștenitoare și tată l ei adunase o avere de notă .
Un semnal invizibil, inaudibil a atras atenția Audriannei și ea s-a ridicat. „Menajera te va
conduce acum în camerele tale. Există un mic lac nu departe de spatele casei, prin gră dină .
Să ne unim cu toții acolo la ora cinci și să luă m masa în aer liber?
Lordul Sebastian a considerat că este o idee excelentă . Ș i-a felicitat soția pentru inteligența
ei, în timp ce menajera îi duse pe Verity și Hawkeswell departe.
Cu două etaje mai sus, femeia l-a predat pe Hawkeswell unui servitor care aștepta la ușile
duble înalte și l-a escortat pe Verity la altele asemă nă toare la treizeci de metri distanță .
Verity s-a uitat la apropierea camerei lui Hawkeswell, la fel cum el a fă cut la fel cu a ei. Apoi
ușile i s-au deschis și el a dispă rut înă untru.
— Sper că acest apartament vă va gă si favoare, Lady Hawkeswell, spuse menajera,
deschizâ nd ușile pentru a dezvă lui o încă pere mare, inundată de nuanțe verzi la modă . „Aer
aer bun vara și umbră după -amiaza. Vă rog să -mi spuneți dacă nu vă convine.” Cele trei
ferestre fuseseră deja deschise complet, pentru a putea intra aer bun.
A fost prima dată câ nd cineva o numea „Lady Hawkeswell”. Aproape că a întors capul să
vadă femeia importantă că reia i s-a adresat menajera. În schimb, s-a dus la fereastră și s-a
uitat afară . Poziționat la capă tul unei aripi din spate, este orientat spre est.
Mirosul mă rii pă rea mai puternic aici sus. Un copac bun și puternic creștea chiar afară , dar
în stâ nga putea să spioneze o parte din gră dinile cu flori. Dincolo de un tufiș din spate, ea
ză ri albastrul lacului pe care Audrianna îl pomenise.
„Mi se va potrivi foarte bine”, a spus ea, deoarece se pă rea că menajera aștepta aprobarea.
A intrat atunci Audrianna, împreună cu o tâ nă ră . Noua slugă a fost prezentată ca Susan,
care avea să servească drept servitoare a doamnei ei. Susan începu să despacheteze sub
ochiul atent al menajerei. Amâ ndoi nu au ară tat nicio reacție câ nd au vă zut câ t de puțin
adusese Verity și câ t de simplu și lipsit de înfrumusețare era totul.
Nu a durat mult s-o rezolve. Au lă sat-o cu apă pentru spă lat.
Audrianna dă du două teancuri de scrisori și hâ rtii pe pat. — Acestea trebuie să fie scrisorile
despre care mi-ai spus în tră sură . Cele pe care Lizzie Smith le-a primit câ nd i-a întrebat pe
oamenii arhiepiscopului și pe acei supraveghetori despre anulă ri. Ce sunt aceste tă ieturi de
ziar?”
„Am salvat notifică ri și asemenea care se adresează zonei din jurul casei mele.” Verity
deschise un sertar și strecură literele înă untru. „Presupun că ar trebui să le ascund. Cu
camerele lui Hawkeswell atâ t de aproape, s-ar putea să ră tă cească înă untru.
— Cu greu l-am putut pune în cealaltă aripă , Verity. Poate că va ghici că mi-ai confiscat
despre acest tâ rg pe care l-ai încheiat, dar ar fi mai bine să nu demonstrezi că ai fă cut-o.
„El și-a dat cuvâ ntul. El nu este lipsit de onoare. Nu cred că contează ce cameră folosește.”
Ea credea asta în mintea ei, dar apropierea lui nu i-ar face bine nervii.
„Presupun că dacă onoarea lui pare să se clă tinească , poți avea una dintre durerile de cap.”
Ea a zâ mbit conspirativ.
„Sufă r cu adevă rat de ei în sezonul de primă vară , Audrianna. Nu am mințit despre asta.”
Fața i s-a încă lzit. — Nu atâ t de des pe câ t am pretins primă vara trecută , câ nd trebuia să -l
evit pe Lord Sebastian, desigur. Tu și ceilalți mă ură ști pentru că te mint? Nu a fost o
minciună mare și nu aveam de ales, dar o minciună este o minciună , desigur.”
Audrianna a luat-o de mâ nă și a încurajat-o să stea cu ea pe pat. „A fost o mică înșelă ciune.
Mă bucur că mi-ai spus totuși și că mi-ai dat încredere și despre acest tâ rg pe care l-ai
încheiat cu contele. Daphne, Celia și cu mine am fost onorați că ne-ați împă rtă șit tot restul
în noaptea trecută în Cumberworth. Voi face tot ce pot pentru a te ajuta cu planul tă u,
pentru că nu cred că vreo femeie ar trebui forțată să se că să torească .”
Audrianna a vorbit cu speranță , dar o altă emoție a apă rut în ochii ei.
„Nu crezi că va funcționa, nu-i așa? Crezi că această că să torie va rezista”, a spus Verity.
„Cred că el este un conte și că va ră mâ ne sau nu, în funcție de preferințele lui. Celia și
Daphne ți-au spus și asta și sunt mult mai lumești decâ t mine.
Celia și Daphne au spus într-adevă r la fel și asta o descurajase. Își petrecuse doi ani
planificâ nd cum se va învia și va cere libertate. Ar fi fost greu, și posibil să nu aibă succes,
dar ar fi avut cel puțin o șansă de luptă .
Acum se temea că are foarte puține șanse să fie audiată , pentru că Hawkeswell ar putea-o
opri de la început dacă i-ar controla mișcă rile. Cu excepția cazului în care, așa cum au spus
prietenii ei, ea l-a convins și pe el la idee.
Ea a avut aceste câ teva zile în Essex pentru a realiza asta. Cel mult o să ptă mâ nă , fă ră pericol
de desă vâ rșire a că să toriei. Acele scrisori din sertar indicau că o anulare ar putea fi
acordată chiar și cu una, dacă dovezile ar fi clare, dar această lipsă de desă vâ rșire ar ajuta.
În plus, lipsa copiilor era aproape esențială .
Celia sugerase că preferința lui Hawkeswell ar depinde de bani. Verity se gâ ndea la asta de
două zile.
„Indiferent ce s-ar întâ mpla cu Hawkeswell, acum pot mă car să mă apuc să descopă r cum
și-a îndeplinit Bertram amenință rile, în ciuda tâ rgului pe care l-a încheiat cu înșelă torie cu
mine. Acum că sunt major, Bertram nu mă mai poate atinge, indiferent dacă sunt că să torit
cu Hawkeswell sau nu.
„Ș i dacă ai afla adevă rul? Ce atunci?"
„Voi repara acea familie câ t pot de bine și voi că uta să îndrept orice nedreptate fă cută din
cauza mea.”
Ar trebui să facă mult mai mult decâ t atâ t, desigur. Dacă Michael Bowman i s-ar fi întâ mplat
cel mai ră u, ar fi trebuit să -și schimbe planurile pe care și-a fă cut pentru viața ei după ce a
obținut acea anulare.
Se întrebă dacă Hawkeswell ar putea fi înțelegă tor dacă ar explica lucrurile mai pe deplin.
Nu partea despre Michael, desigur, ci restul. Cu siguranță ar înțelege că viața pe care ea
avea nevoie pentru a tră i ar fi aproape imposibilă dacă ar ră mâ ne aici, în sud și dacă ar fi
Lady Hawkeswell.
Poate că dacă și-ar dezvă lui visele și inima, el și-ar da seama câ t de mult nu se potriveau
unul altuia. Poate că ar decide să scape de ea era o idee bună pâ nă la urmă .
Audrianna se dă du jos de pe pat. „Te voi lă sa să te odihnești și ne vedem la cină . Servitorii
te vor însoți pâ nă la lac dacă te temi să nu te pierzi.”
„O pot vedea de la fereastra mea, așa că sunt sigur că îmi voi gă si drumul.”
De îndată ce ușa se închise în spatele Audriannei, Verity se duse la secretară într-un colț al
sufrageriei care flanca dormitorul ei. S-a așezat în mijlocul nuanțelor de verde variate care
decorează camera, pentru a compune prima scrisoare că tre lumea copilă riei ei pe care o
scrisese în doi ani.

H awkeswell își cercetă apartamentul în timp ce valetul își fă cea datoria cu bagajele. Era un
set confortabil de camere, dar apoi, el nu se aștepta mai puțin de la una dintre proprietă țile
lui Wittonbury. A considerat covorul din Bruxelles și mă tasea de la ferestre din India.
Mobilierul era suficient de vechi pentru a avea o patina frumoasă , dar suficient de nou
pentru a indica că proprietatea a fost redecorată nu cu mulți ani în urmă .
Nu s-a putut abține să nu o compare cu propria sa proprietate sau cu ce a mai ră mas din ea.
Nimic nu se schimbase la locul să u de țară în mai mult de o generație, cu excepția Tițianului
care dispă ruse în mod misterios după unul dintre dezastrele de jocuri de noroc ale tată lui
să u.
Din fericire, bunicul lui cumpă rase bine, cu un ochi bun care îi egala extravaganța. Cu
excepția unor tapițerii și draperiilor uzate, casa nu ară ta prea ră u pentru că calitatea ține
mereu timp. Totuși, totul a cerut întreținere prea des amâ nată și remodelare pentru a-l
aduce în secolul actual, atâ t în aspect, câ t și în confort.
Valetul fredonă în timp ce apă sa în dressing. Hawkeswell a ascultat alte sunete, din
apartamentul de lâ ngă al lui. Pe jumă tate se așteptase ca Audrianna să -i pună pe Verity și
pe el în pă rțile opuse ale casei. Poate că Audrianna nu complotase cu Verity să -l conducă
pâ nă la urmă .
L-a lă sat pe valet la îndatoririle sale și a plecat pe coridor și a coborâ t la ușa lui Verity. A
bă tut și a așteptat o vreme înainte ca ză vorul să se întoarcă . Ea pă rea surprinsă să -l vadă .
„Te-ai fă cut confortabil?” el a intrebat. — Camerele tale sunt adecvate?
„Mai mult decâ t adecvat și voi fi foarte confortabil, mulțumesc.”
S-a lă sat tă cerea. S-a ascuns pe jumă tate în spatele ușii, refuzâ nd să o deschidă complet.
„Nu ai de gâ nd să mă inviți?” el a intrebat.
„Tocmai eram pe cale să scriu o scrisoare și...”
— Nu trebuie să întreb, Verity. Nu trebuie să bat.”
Ș i-a mușcat buza de jos, apoi a împins ușa larg. „Nu vrei să intri, te rog?”
Camera principală pă rea destul de confortabilă . Nu chiar la fel de mare ca al lui, avea niște
scaune și un pat mare drapat în mă tase de culoarea merelor verzi. S-a dus la ferestre. Al lui
avea perspective mai bune. Un copac mare pe care el observase că creștea chiar în afara
unuia dintre al ei. O pasă re în vâ rful ei ciripit melodic.
„Acest copac este plasat prea convenabil. Bă nuiesc că știi să te cață ri în copaci, cu toată
eticheta ta exersată .”
Ea a zâ mbit și aproape a râ s. Ș i-a dorit să facă asta. Nu o auzise niciodată râ zâ nd, era foarte
sigur.
„Am fost câ ndva un bun că ță ră tor în copaci, dar atunci eram un copil.” Se ridică în picioare
și se uită pe lâ ngă el, spre cel în cauză . „Aș spune că este un arbore de patru minute pentru
cineva în practică . Eu, în schimb, probabil că aș că dea și mi-aș rupe gâ tul. Ai venit aici să -i
judeci oportunitatea?”
„Am venit să mă asigur că ești mulțumit de cazare și să spun că o să fac o tură în gră dină .
Ală tură -te mie."
Ea aruncă o privire peste umă r, că tre o secretară vizibilă în sufrageria ală turată . „Așa cum
am spus, aveam de gâ nd să scriu o scrisoare.”
„Cred că te vei bucura mai mult de gră dină . Îți plac, nu-i așa? Gră dini?”
Ea se îmbujora. „Da, îmi plac. Scrisoarea, însă ...
„Poate fi scris în seara asta.” Se îndreptă spre uşă , se dă du deoparte şi fă cu semn cu braţul
spre hol, atâ t prin invitaţie, câ t şi prin comandă .
Nu știa dacă ea a acceptat-o pe prima. Expresia ei indica însă că o recunoștea pe cea din
urmă . Ea i s-a ală turat.

V erity a coborâ t scă rile de piatră , în gră dina care se întindea dincolo de veranda casei.
Hawkeswell a luat-o de mâ nă și a ghidat-o, pentru a se asigura că nu se împiedică . Cu greu
putea obiecta față de familiaritatea implicată de acea atingere, dar a deconcertat-o.
Fusese neglijentă în a-și fă uri acordul cu privire la această petrecere în casă . Ar fi trebuit să
gă sească o modalitate de a-l face să accepte că , în timp ce erau aici, se vor comporta ca și
cum nu ar fi fost că să toriți deloc, cu tot ce însemna asta, și nu doar amâ nâ nd desă vâ rșirea
fizică .
Dacă ea ar fi fost mai amă nunțită în cerințele ei, el nu s-ar fi comportat acum ca și cum ar fi
fost un soț care ar putea să -i ceară timp și atenție și să intre în camerele ei ori de câ te ori ar
fi dorit și să o ia de mâ nă după bunul plac.
El a spus clar că a presupus că poate face toate acele lucruri. Ea a bă nuit că el a ajuns la ușa
ei și a invitat-o să -l însoțească în gră dină , în mod special pentru a sublinia ideea.
A fost o proprietate minunată , totuși. Această casă nu a fost foarte folosită , dar gră dinarii au
întreținut aceste hectare cu meticulozitate. Verandă cobora într-o gră dină mare din curte
flancată de două aripi din spate. Ală turi de cei doi din față , a transformat casa într-un H
gigantic .
Pă mâ ntul s-a îndepă rtat treptat de casă ; apoi gră dina s-a revă rsat din curte și s-a extins
larg, astfel încâ t se puteau vedea întinderi vaste de flori de vară tâ rzie. La capă tul
îndepă rtat, la cel puțin cinci sute de metri distanță , o tufă tură a lă sat, la râ ndul să u, loc unui
paravan de copaci care marca o tranziție că tre plantații mai să lbatice și micul lac pe care
Audrianna îl pomenise.
„Întâ lnește aprobarea ta?” întrebă Hawkeswell.
„Este mai formal decâ t prefer, dar un exemplu superior de tipul să u.”
„Atunci probabil că ai fost mai mulțumit de ceea ce s-a fă cut gră dinii lui Wittonbury din
casa familiei.” S-a prins și a zâ mbit ironic. „Cu excepția faptului că nu l-ai vă zut niciodată ,
nu-i așa? Nu ai fi vrut să o vizitezi pe Audrianna acolo și să riști ca soțul ei să te recunoască .
„Nu, nu am vizitat-o niciodată acolo.” S-a oprit instinctiv lâ ngă o gladiolă tâ rzie și a aruncat
un cap mort de pe una dintre tulpinile ei înalte.
„Ai fost foarte deștept în a-ți pă stra secretul, îți voi acorda asta. Este o minune că doamnele
s-au adunat în jurul tă u, mai degrabă decâ t să se simtă înșelate.”
„Nu înțelegeți acceptarea pe care ne-o acordă m cu toții unul altuia și regulile după care
tră im. Niciunul dintre noi nu se ocupă de trecut, așa că funcționează corect pentru toți.”
„Casa aia este un loc al naibii de ciudat. Există reguli, spui acum. Ca o mă nă stire, o
mă nă stire sau o școală ?”
„La fel ca acelea. Intenționat așa. De exemplu, ca adulți independenți, nu avem nevoie de
explicații unii altora cu privire la ceea ce facem și unde mergem. Nu ne interesă m unul în
treburile personale ale celuilalt. De asemenea, cu toții contribuim la finanțele casei, după
cum putem. Audrianna a dat lecții de muzică , iar Celia are un venit mic. Lucrez în seră și
gră dină .”
„Încă mai ciudat. Ar fi necesar ca toată lumea să aibă secrete, presupun. Ai accepta
neclaritatea din ceilalți pentru că ai vrea ca ei să accepte asta despre tine.”
„Nu secretele îi permit să reușească , ci simpatiile reciproce și binele pe care îl creează .
Oricum, nu cred că nimeni acolo are multe secrete, în afară de mine.”
„Bă nuiesc că te înșeli în privința asta. De exemplu, nu ți-a trecut prin minte că poate
doamna Joyes nu a cerut o socoteală a vieții tale pentru că nu a vrut să -și dea una de-a ei?
Ea s-a oprit din mers și s-a uitat la el. "Ce vrei să spui?"
El a ridicat din umeri. „Numai că are o proprietate foarte frumoasă pentru vă duva unui
că pitan de armată , care este istoria pe care mi-a dat-o Summerhays. Nefiind solicitat o
explicație a mișcă rilor și istoriei tale, ea și-a protejat și propria intimitate.”
„Insinuezi ceva scandalos, cred.”
„Gâ ndesc cu voce tare; asta e tot. Nu te preface că ești șocat. Poate că nu ai întrebat, dar
trebuia să te fi întrebat.”
„Insinuezi, nu doar gâ ndești sau te întrebi. nu o voi avea. Daphne este ca sora mea și toată
bună tatea. Vrei doar să te gâ ndești prost despre ea pentru că o învinovă țești că m-a luat în
casă .”
„Destul de posibil, și asta nu este corect. Scuzele mele."
A cedat îngrozitor de repede. Se îndoia că el se credea cu adevă rat greșit. El doar o liniștea,
ca să -l placă mai mult.
Ajunseseră în spatele gră dinilor cu flori. Arbuști, copaci și să lbă ticie erau în față . „Dacă mă
scuzați, mă voi întoarce acum în camerele mele, să mă odihnesc înainte să ne adună m la
cină .”
— Ș i să -ți scriu scrisoarea?
"Poate."
„Cu cine ești atâ t de neră bdă tor să corespondezi? Din moment ce ai cerut să țin secret
învierea ta câ t suntem aici, sunt surprins că intenționezi să informezi pe cineva pe cont
propriu atâ t de repede.”
„Îi scriu lui Katy Bowman. Ea este mama familiei pe care Bertram a amenințat-o. Ea a fost
menajera tată lui meu ani de zile și ca o mamă și pentru mine.”
„Trebuie să fie ea de care te temi că a întristat pentru tine. Vă d cum ați dori să corectați
această eroare tristă .”
El i-a încurajat vinovă ția. Ea a purtat destul de mult în acest punct. Întrucâ t Katy nu știa să
citească , scrisoarea trebuia să i se citească . Vicarul ar face asta. Poate că ar lă sa și Katy să
dicteze un ră spuns.
Verity a sperat. Ar fi minunat dacă ar veni o scrisoare care să spună că Nancy a mințit și că
Bertram nu-i fă cuse nimic fiului lui Katy, Michael, că Michael încă își desfă șura abilită țile la
forjă așa cum l-a învă țat tată l ei. Nu îndră znea să conteze pe asta, dar se putea ruga pentru
asta.
— Îmi voi lua concediu, Lord Hawkeswell, și ne vedem în seara asta.
Se întoarse să se întoarcă prin gră dină , dar el o luă de mâ nă și o opri.
— Nu încă , Verity. Voi avea mai întâ i un să rut. Mai multe, de fapt.”
„Câ țiva! Ar trebui să fie trei să ruturi în trei momente diferite, nu toate trei deodată .”
„Ați lă sat acea clauză în afara contractului nostru. Câ t de neglijent din partea ta.”
A tras ușor. Se trezi că se împiedică de un grup de rododendroni înalți. Chiar nu voia să
meargă în spatele acelor arbuști. Ea a încercat să -și înfige că lcâ iele, dar chiar și tragerea lui
blâ ndă s-a dovedit mai puternică decâ t cea mai bună rezistență a ei.
„Nu ești corect”, a obiectat ea.
„Bucură -te că am cerut doar trei să ruturi pe zi și nu multe altele. După cum se întâ mplă , nu
pretind niciunul dintre să ruturile de astă zi, cu atâ t mai puțin odată . Reclam cele pe care mi
le datorezi încă de ieri.”
„Nu am fost de acord că le poți salva și să ajungi din urmă marți dacă ai uitat să le folosești
luni.”
„Nu am spus niciodată că nu pot.”
„O spun acum. De ce, dacă asta ar fi regula, ai putea merge o jumă tate de să ptă mâ nă și ar
trebui să sufă r doisprezece sau cincisprezece într-o singură zi.
„Ce gâ nd plă cut. Cu toate acestea, îți va fi ușor să eviți o astfel de soartă . Pur și simplu
asigură -te că sunt să rutat de trei ori înainte de a se termina ziua și ești în siguranță .”
Diavolul era în ochii lui câ nd o tachina. Numai că diavolul a fost cel care a sugerat că nu
numai că tachina.
Cum a dus acordul perfect sensibil cu trei să ruturi mici la un asemenea dezavantaj? Unul în
care ar fi înțelept să -l săruți în loc să o sărute ?
— Trei, atunci, aprobă ea. „Așa că ajungem din urmă .” Ea a pă șit repede spre el, s-a ridicat
pe degetele de la picioare și i-a pus un să rut rapid pe buzele lui. Ea a încercat să -l
ciugulească din nou, dar el s-a îndreptat spre spate, ieșit de la îndemâ nă .
— Ă sta este unul, spuse el. „Doi de plecat.”
Pă rea să facă o glumă bună pe cheltuiala ei. Se ținea dreaptă și înaltă și se pregă ti pentru
celelalte două .
Spre șocul ei, el îi luă fața în mâ ini. Strâ ngerea a fost destul de blâ ndă , dar foarte intimă .
Senzația palmelor lui calde pe obrajii ei o tresă ri. „Nu am fost de acord că mă poți atinge
așa. Trebuie doar să ...”
— Taci, mormă i el, buzele lui plutind lâ ngă ale ei, dar fă ră să o să rută exact. „Câ nd să rut o
femeie, o fac cum trebuie.”
corect că a urmă rit în timp ce degetul mare îi mâ ngâ ia buzele într-un mod care le fă cea
sensibile și furnică torii. Însemna să -i ciugulească buza, creâ nd o zguduire în corpul ei la fel
ca o să geată a senzației care se întinde în spirală în jos. Însemna o apropiere uluitoare care
o fă cea prea alertă și prea conștientă de el. Câ nd buzele lui le-au atins în sfâ rșit pe ale ei, i s-
a tă iat respirația.
Ea nu sa dat înapoi imediat. Fiind ținută așa, nu era sigură că ar putea. Dar să rutul a
provocat ceva în interiorul ei care a fă cut-o să uite pentru o clipă că voia să scape.
Încă ținâ ndu-i fața în mâ inile lui, el s-a uitat în jos la ea, cu ochii acei albaștri privind,
uitâ ndu-se și întunecat mulțumit de tot ce vedea. „Asta sunt doi.”
„Este suficient!”
El a clă tinat din cap, apoi a să rutat-o din nou.
Să rutul, apropierea lui, senzațiile de gâ dilat amețitor, toate au distras-o. Habar nu avea că
să ruturile puteau fi atâ t de lungi și implicate și . . . ocupat. O serie de mici schimbă ri și
mișcă ri încâ ntă toare, la obraji și maxilarul ei, la buzele ei din nou, ciupituri și presiune
variată și chiar și limba lui jucâ nd diabolic în moduri sensibile, mici. Acest să rut era foarte
diferit de cele pe care le împă rtă șise cu Michael câ nd era fată . Mult mai periculos și ea a
ră spuns diferit.
Fascinația ei a consternat-o chiar și în timp ce s-a chinuit mai mult decâ t era înțelept. În
cele din urmă , totuși, și-a dat seama că a permis un să rut care ar putea fi considerat mai
multe dacă unul ar fi fost strict și că el nu i-ar fi acordat niciodată creditul corespunză tor pe
cont.
Amintirea lui Michael a ajutat să rupă vraja. Nu a existat nicio înțelegere între ea și Michael.
S-ar putea să nu mai fie în viață acum și chiar dacă ar fi fost, nu știa nimic despre planurile
ei. Si totusi . . . Ridică mâ inile lui Hawkeswell de pe ea și fă cu un pas foarte lung înapoi.
„Cred că au fost mai mult de trei în total. Ai epuizat o parte din cele de mâ ine.”
„Cel mult am consumat jumă tate din unul dintre cei de astă zi.”
„A fost prea lung.”
„Tu decizi asta, nu eu. Dacă nu alegi să închei să rutul, nu te aștepta să o fac pentru tine.”
Înroșindu-se ră u, s-a întors și s-a îndepă rtat cu pași mari. Ar trebui să -și amintească să
încheie lucrurile foarte repede în viitor. Azi fusese surprinsă ; asta a fost tot.
Aceste să rută ri erau diferite de ceea ce credea ea despre să rută ri câ nd a fost de acord cu
această parte a tâ rgului lor. Acum că îi cunoștea intențiile, avea să fie în gardă .
 Capitolul șase
Lumina devreme a serii a scă ldat lacul liniştit cu sclipici aurii. A spart prin ramurile și
frunzele copacului sub care stă teau toți, creâ nd modele moale și mișcă toare pe lenjerii și
farfuriile și pe pă rul doamnelor.
Hawkeswell se trezi uitâ ndu-se la Verity prea des, chiar dacă se prefă cea că nu. Acele
să rută ri din această după -amiază fuseseră foarte dulci, iar reacțiile ei îl fermecaseră .
Dacă nu ar fi soția lui, s-ar putea simți puțin vinovat că a profitat de ea. Întrucâ t ea îi
aparținea, el nu trebuia să pună la îndoială corectitudinea acesteia și se putea bucura de
surprinderea lui descoperind că ea era câ t se poate de ignorantă în ceea ce privește
să rută rile.
Ceea ce însemna că nu fusese să rutată prea mult înainte, sau deloc, în trecutul recent. Asta
nu a eliminat total posibilitatea ca ea să fi fugit cu speranța și intenția de a fi cu un alt
bă rbat. S-ar putea să fi fost încă îndră gostită de altcineva. S-ar putea să fie încă și ar fi putut
propune această prostie de anulare din acest motiv.
El a remarcat echilibrul ei și perfecțiunea atentă a manierelor ei. Era ceva din proaspă t
absolventă a școlii de etichetă în felul în care se descurca la această masă . Fă cu o pauză
înainte de a vorbi cu sine sau cu Sebastian, de parcă ar fi editat cu atenție ceea ce plă nuia să
spună pentru a se asigura că suna ca un discurs al unei doamne.
„Mă bucur că îți plac camerele tale”, i-a spus Audrianna lui Verity. „Aceasta este una dintre
camerele mele preferate din casă . Culorile și lumina bună îmi amintesc de o gră dină de
primă vară .”
„Există un copac frumos în afara ferestrei”, a spus Hawkeswell. „Cred că vrea să -l urce. Un
copac de patru minute, l-a numit ea. Asta mi se pare un expert.”
„Atunci trebuie să -ți lași fereastra deschisă într-o zi și să te urci”, a spus Audrianna.
„Nu s-a că ță rat niciodată în copaci în Cumberworth?”
„Nu am vă zut-o niciodată . Cu toate acestea, avem un mă r înalt în spatele proprietă ții, iar
fructele din vâ rf nu s-au irosit.”
— Trebuie să fi avut o copilă rie activă , Lady Hawkeswell, spuse lordul Sebastian.
O liniște le-a atins pe ambele femei câ nd au auzit adresa. Audrianna aruncă o privire la
soțul ei. Sebastian s-a fă cut că nu vede. Hawkeswell era bucuros pentru micile dovezi că ar
putea avea un aliat pâ nă la urmă .
„Locuiam cu tată l meu în casa lui lâ ngă moara lui și mă jucam pe câ mpurile de dincolo. Nu a
observat că am crescut de mulți ani, așa că m-am bucurat de o copilă rie mai lungă decâ t
alte fete.”
— Ș i câ nd și-a dat seama? întrebă Sebastian.
„A fă cut ceea ce ar face orice tată cu o fată fă ră mamă . A adus o guvernantă .” Ea a fă cut o
mică față de dezgust și a apă rut ca fata aceea pentru o clipă .
„Ș i au început exercițiile, fă ră îndoială ”, a spus Hawkeswell.
„În forță triplă , pentru a recupera timpul pierdut”, a recunoscut Verity. „Ea și-a luat
responsabilitatea foarte în serios pentru a mă educa. Ea a ținut prelegeri zilnic despre cum
se comportă lumea mai bună și despre consecințele sociale ale pă catului.”
— L-aș fi putut economisi pe tată l tă u o mulțime de bani, a spus Audrianna. „Sunt că rți de
cumpă rat cu mai puțin de un șiling care explică toate acestea. Îți amintești că rțile alea, nu-i
așa, Sebastian? Cele pe care mi le-a dat mama ta?”
Sebastian a privit la cer cu resemnare, sperâ nd să fie eliberat de amintirile insultelor
mamei sale. Audrianna râ se. Ș i Verity a fă cut-o, în sfâ rșit, pentru prima dată în trei zile.
Ochii ei scâ nteiau. Pe un obraz s-a format o mică gropiță . A fost un râ s foarte feminin, dar
nu prostesc și ascuțit. Moale și un sunet dră guț.
„Oricum”, a spus ea, relaxâ ndu-se în povestea ei, „nu am fost cel mai bun student.
Mă rturisesc că i-am dat un pic de bă taie de cap uneori. Dacă mi s-ar pă rea că lecțiile sunt
prea groaznice, m-aș strecura la casa lui Katy, unde aș putea fi din nou copil pentru o oră și
ceva.”
„Poate să fi urâ t lecțiile, dar le-ai învă țat bine”, a spus Audrianna. „Pâ nă și Celia a presupus
că te-ai nă scut doamnă și nu este ușor pă că lită .”
„Bă nuiesc că nu a fost pă că lită deloc de mine”, a spus Verity. „Ea a observat, cred, că recitam
lecții de la școală și nu vorbeam credințele și cunoștințele propriei mele lumi.”
Hawkeswell nu a ratat cum Verity a strecurat asta. Încă o dată , ea îi reamintea că „nu se
potriveau unul altuia”, așa cum spunea ea. L-a fă cut să se întrebe dacă se temea să fie
considerată întotdeauna soția nepotrivită , de societate și de el însuși.
Ar fi neplă cut pentru ea. Chiar și acum, stâ nd cu Sebastian și cu el însuși, trebuie să
încercă m să repeți fiecare cuvâ nt și acțiune înainte de a vorbi sau de a se mișca.
— I-ai scris scrisoarea că tre Katy? el a intrebat. „Ea a fost menajera domnului Thompson
timp de mulți ani”, le-a explicat el lui Sebastian și Audriannei.
„Este aproape terminat. Aș vrea să fie postat mâ ine, Audrianna.”
"Cu siguranță . Mai este cineva că ruia să -i scrii?”
Verity s-a gâ ndit la asta. "Domnul. Travis, să fiu sigur. Sunt lucruri pe care mi-aș dori să știu,
de care mi-am fă cut griji, iar el mi-ar ră spunde sincer la întrebă ri. Ar trebui să aștept, totuși,
pâ nă câ nd știu exact care este situația mea.”
Situația ta este că ești căsătorit . Acest mic derapaj a fost cel mai evident indiciu că ea
credea că încă mai poate face ca această situație să se schimbe. Ar trebui să -i explice, foarte
ferm, că și-a pierdut timpul cu acea idee.
„Cine este domnul Travis?” întrebă Audrianna.
„El este adevă ratul manager al fieră riei. El este, de asemenea, singurul bă rbat în care tată l
meu a avut încredere în secretul complet al strungului de alezat metal pe care l-a inventat.
Cu siguranță este încă acolo. Bertram nu poate scă pa de el.”
„Este un risc periculos de asumat”, a spus Sebastian. „Dacă i se întâ mplă ceva domnului
Travis? Toată acea parte a afacerii va înceta.”
Verity a acceptat niște ceai de la un servitor. „Am spus că el este singurul bărbat în care
tată l meu avea încredere. În timp ce guvernanta aia se ocupa de etichetă , tată l meu mă
instruia la altceva. Ș tiu și eu secretul.”

H awkeswell a sigilat scrisoarea că tre mă tușa lui. Se explica pur și simplu că a întâ rziat și că
nu avea să ajungă la Surrey pentru cel puțin o să ptă mâ nă sau mai mult. Cel de lâ ngă ea de
pe masa de scris, că tre verișoara lui Colleen, nu a mai fost receptiv.
A-și înșela mă tușa cu privire la recenta descoperire a Verity nu l-a deranjat. Colleen era o
altă chestiune. Ea a jucat un rol esențial în aranjarea că să toriei și, probabil, cea mai
tulburată câ nd a dispă rut Verity. Ea într-adevă r plâ nsese, pentru fata la care ajunsese să o
considere noua ei soră . Dar apoi, Colleen a avut ceva practică în doliu și poate că i-a venit de
la sine acum.
Scoase o foaie curată de hâ rtie și se gâ ndi cum să scrie urmă toarea scrisoare. El promisese
că nu va informa pe nimeni despre descoperirea lui Verity câ t timp se aflau în Essex, dar
ajunsese la cină că mai avea nevoie să comunice cu administratorul ei, domnul Thornapple.
Thornapple și el nu au avut cea mai bună istorie. Primă vara trecută devenise evident că
cineva a angajat un anchetator pentru a investiga dispariția lui Verity. Hawkeswell
presupuse că Bertram era în spatele ei, doar ca să afle că era administratorul. Din moment
ce acel alergă tor pusese întrebă ri insinuante despre noul soț al miresei dispă rute, singura
concluzie a fost că Thornapple bă nuia ce era mai ră u.
Ș i-a compus cuvintele cu atenție și i-a prezentat întrebă rile lui Thornapple ca fiind doar mai
mult de aceeași, și rezultatul curiozită ții reînnoite cu privire la așezarea lui Verity, acum că
exista șansa să aibă loc o nouă anchetă .
Referirea ei la domnul Travis fusese uluitoare. Fusese o greșeală , poate, să îl cred pe
Bertram Thompson pe cuvâ nt că el, Bertram, a gestionat acea afacere și să fie de acord că ar
trebui să fie lă sat să facă asta cu mâ na liberă după că să toria Verity. Acum se pă rea că nu
numai că Bertram nu gestiona cu adevă rat moara, de zi cu zi, dar nici mă car nu cunoștea
detaliile invenției care fă cea moara atâ t de profitabilă . Doar domnul Travis a fă cut-o. Ș i
Verity.
Hawkeswell și-a completat scrisoarea, a sigilat-o și a pus-o deoparte. S-a întins pe pat. Briza
rece a nopții curgea peste el, plină de parfumul mă rii. A fost pă că tos să pierzi o noapte atâ t
de plă cută dormind.
Nu că se aștepta să doarmă ușor. Mai întâ i ar fi trebuit să -și asculte instinctele mai josnice
care îi amintesc că o tâ nă ră dră guță , la care avea dreptul legal, stă tea întinsă într-un alt pat,
nu departe. Apoi va trebui să cucerească ră spunsul fizic la această noțiune și să pună capă t
speculațiilor pe care le provocase.
Dacă el credea că ea este la fel de neclintită pe câ t încerca ea să pretindă , posibilită țile nu ar
fi atâ t de convingă toare. Cunoștea prea bine femeile pentru a fi pă că liți, totuși și era foarte
greu să -și țină promisiunea câ nd ochii și suspinele lui Verity reflectau o excitare pe care ea
insista să o nege.
Motivele acestei negare fuseseră explicate, dar el bă nuia că sunt mai multe. Mai mult decâ t
motivele ei pentru speranța că va fi de acord să solicite o anulare – și era sigur că acesta era
jocul ei aici. Mai mult la motivele ei pentru care a fugit în primul râ nd. Poate mai multe
motive pentru a nu vrea să înceapă această că să torie.
Scrisoarea lui că tre administratorul ei avea să clarifice câ teva lucruri despre afacerea pe
care tată l ei a înființat-o și a crescut-o. Erau detalii care poate au fost explicate în urmă cu
doi ani, dar care îi scă paseră pentru că nu ascultase suficient de bine.
Asta fusese mâ ndria. Ar fi bucuros să primească veniturile ei semnificative de la moară și s-
ar bucura să obțină suma mare adunată în timp ce ea era minoră , dar nu dorise cu adevă rat
să știe nimic despre moara în sine. Acum, bă nuia el, era timpul să afle ce a neglijat să învețe
atunci.
Un sunet îi pă trunse în gâ nduri. A venit pe fereastră , ca un sunet tâ râ it, nu departe, afară .
Pă rea de parcă un animal era pe clă dire. Curios, se ridică și se duse la fereastră .
Ochii lui s-au acomodat cu noaptea. Sunetul a venit din nou, de la acel copac care a crescut
aproape de fereastra lui Verity. Se uită cu atenție și distinge o formă întunecată întinsă
între ramurile înalte cele mai apropiate de clă dire și pervazul ferestrei camerei ei.
Forma s-a deplasat cu o mișcare de balansare și s-a deconectat de la clă dire. Un mic gâ fâ it
de bucurie șopti briza.
Cu greu putea fi surprins. O provocase să coboare în acel copac. Sau a tentat-o, cu aluzii la
libertatea potențială .
Un copac de patru minute, îi spusese ea.

, nu se că ță rase niciodată în mă rul mare din spatele gră dinii lui Daphne. Fustele înguste ale
rochiilor ei nu o permiteau. Cu toate acestea, cu ajutorul unei scă ri, ea ar reuși să se
cocoțeze pe o creangă joasă și să folosească mâ nerul unei greble pentru a doborî fructele
coapte mai înalte.
Trecuseră , deci, ani de câ nd fă cuse asta, dar priceperea a revenit. Felul în care legase
țesă tura lată a rochiei ei de dezbracare sus la mijloc, între picioare, apoi și în jurul
coapselor și genunchilor, îi permitea să fie destul de agilă . Îmbră că mintea și-a servit
scopului de a se testa pe ea însă și și pe copacul în seara asta. Data viitoare, câ nd va pleca
definitiv, va trebui să gă sească ceva mai puțin ridicol de îmbră cat.
Ea s-a aruncat pe copac și un fior vechi, latent, de fetiță a clocotit prin ea. Se simțea ca o
pasă re câ nd este sus într-un copac. Era foarte diferit de a privi pe fereastră . Se simțea, de
asemenea, secret și privat. Ramurile formau o că mină în care nimeni altcineva nu putea
intra.
Se aşeză pe o creangă groasă şi ridică privirea. Nu era multă lună , dar stelele erau foarte
stră lucitoare. Îi plă cea felul în care frunzele fluturau pe vederea ei asupra cerului și
modelele minunate pe care le fă ceau.
Ea a inhalat profund aerul marin și promisiunea libertă ții. Nu se așteptase ca acesta din
urmă să o afecteze atâ t de mult, dar era destul de beată de asta.
Potențialul de a fi în viață în lume a fă cut-o amețitoare. Simțea natura precaută , retrasă , pe
care și-a asumat-o după ce tată l ei a murit uscâ nd, despicâ ndu-se, dorind să fie vă rsată ca o
piele care nu se mai potrivește. Stâ nd în acest copac, ea a gustat din nou bucuria de viață
din copilă rie.
Ea a vrut inexplicabil să râ dă . Un zâ mbet îi întinse fața fă ră motiv. Ea a recunoscut Verity
Thompson de demult, trezindu-se acum în ultimele zile. Acea Verity era ceva stră ină după
acești ani, încă nesigură pe ea însă și, pentru că pe vremea câ nd dormea, crescuse și ea.
Imaginile cu Michael au venit la ea, mai vii decâ t au avut-o în câ teva luni. L-a vă zut ca un
copil și un bă iat și ca un tâ nă r furâ nd primul să rut. Îi vă zu zâ mbetul strâ mb de-a lungul
anilor și absența lui ultima dată câ nd se întâ lniseră , câ nd furase în casa lui Katy doar pentru
a-l gă si plin de furie față de lume.
Nu semă na deloc cu Hawkeswell. Îl cunoștea pe Michael la fel de bine precum se cunoștea
pe ea însă și, iar Hawkeswell avea să fie pentru totdeauna un mister. Poate că misterul a
fă cut-o să reacționeze la să rută rile lui așa cum a fă cut ea. Nu-și putea imagina pe Michael
fă câ nd-o să se simtă așa. Ea nu și-ar dori să o facă .
Ea închise ochii și și-a imaginat din nou pe Michael și a încercat oricum să atragă ceva din
acea emoție. Probabil că ar fi bine să aibă mă car puțin, dacă ar fi de acord să se
că să torească cu ea. Desigur, înainte ca asta să se întâ mple, trebuia să afle dacă el era chiar
în viață , unde se afla și dacă putea să anuleze orice fă cuse Bertram. Totuși, dacă toate astea
s-ar întâ mpla și ar locui împreună în acea casă , ar exista senzații tari în patul lor de
că să torie, sau prietenie și confort?
Ea a deschis din nou ochii și a privit în gră dină și a știut ră spunsul. Nu este un ră spuns ră u.
Probabil unul mai bun. Incendiile puteau fi captivante, dar erau și distructive. Au consumat
ceea ce le-a dat putere pâ nă au murit din lipsă de combustibil.
Ea a verificat legă turile care i-au creat pantalonii ciudați, apoi și-a început coborâ rea. A
durat mai mult de patru minute. Era un copac înalt. Era fă ră antrenament și era mult mai
mare decâ t atunci câ nd fă cea asta câ nd era fată . Data viitoare ar trebui să meargă mai
repede. Își arunca valiza, scă pa de copac și alerga. Se pricepea la alergat.
În cele din urmă , piciorul ei atâ rnă în jos, că utâ nd trunchiul, astfel încâ t să se poată sprijini
în timp ce se cobora de la ramura de jos pâ nă la pă mâ nt.
Piciorul ei a lovit suportul solid și a început să se coboare. Apoi trunchiului i-au crescut
ghearele și a apucat-o de picior, șocâ nd-o.
Cu greutatea încă pe ultima ei ramură , se uită în jos. Chiar și în întuneric, a vă zut bă lți de
safir privind în sus și albul unei că mă și deasupra mâ inilor strâ ngâ ndu-i de picior.
„Ai judecat greșit. Aveai de gâ nd să cazi”, a spus Hawkeswell.
„Voiam să sar”, a mințit ea. Ea judecase greșit, dar că derea nu ar fi fost departe sau gravă .
El îi puse piciorul pe umă rul lui, apoi întinse mâ na, își închise mâ inile pe talia ei și o legă nă
în jos. „Ești norocos că m-am întâ mplat exact la timp.” Ș i-a înclinat capul pentru a-i vedea
costumul. „Ai picioare foarte frumoase. Am fost uimit de vederea unuia atâ rnat deasupra
mea. Sunt pantalonii ă ia pe care îi ai pe tine sau sertare?
Se aplecă să -și dezbrace rochia de dezbracare, astfel încâ t picioarele ei să nu iasă atâ t de
scandalos. "Nici. Vă mulţumesc pentru ajutor. Puteți continua plimbarea acum.”
„Nu mă gră besc.”
Unul dintre nodurile ei nu se desface. Ea a continuat să lucreze la asta cu o frustrare tot mai
mare. „Chiar ar trebui să pleci. Nu mă așteptam să mă vadă cineva și nu sunt îmbră cată
corespunză tor.”
„Sunt soțul tă u, Verity. Dacă te-aș vedea complet goală , tot ar fi potrivit.”
Ea a încremenit, aplecată peste picior, cu degetele în mijlocul nodului. O senzație deosebită
curgea în josul ei, o stimulare tachinată , așa cum a simțit-o în timpul ultimelor să rută ri.
Se îndreptă , cu rochia de dezbracare eliberată pe o parte, dar încă legată de cealaltă coapsă
și genunchi. Se îndoia că umbrele adâ nci de sub copac ascundeau câ t de prostească pă rea.
"Trebuie sa plec acum. Nodul este mâ râ it și trebuie să mă duc în camera mea și...
„Ai fă cut mare necaz să ieși. Ar fi pă cat să mă întorc atâ t de curâ nd. Iată , vino cu mine.” El o
luă de mâ nă și o conduse în lumina lunii, așa cum o tâ rase în spatele acelor rododendroni.
S-a lă sat pe un genunchi și i-a ridicat piciorul pentru a-și sprijini piciorul pe celă lalt. Pielea
piciorului ei descoperit stră lucea ca florile albe noaptea, fă câ ndu-i piciorul foarte vizibil de
la genunchi pâ nă la papuci. Ș i-a aplecat capul strâ ns pentru a lucra la nod.
„Vă rog să nu vă deranjați. Pot să fac asta la etaj.” Nu-i plă cea senzația mâ inilor lui atâ t de
aproape de corpul ei. Capul și fața lui erau periculos de aproape de ea.
"Insist. Este bine pentru tine să vezi câ t de utili pot fi uneori soții.”
Ea a suferit-o. Pă rea să dureze foarte mult, dar apoi, nodul fusese strâ ns grav. Ea a numă rat
pulsurile grele ale timpului în timp ce privea de sus la acel cap întunecat.
În cele din urmă , a simțit țesă tura că zâ nd lejer în jurul coapsei și genunchiului. Nu s-a
mișcat, însă . Nu i-a lă sat piciorul să se întoarcă la pă mâ nt și nici nu a lă sat halatul să
acopere ceea ce era gol.
El ridică privirea spre ea și îi mâ ngâ ie piciorul pâ nă la genunchi, palma lui alunecâ nd încet.
Cealaltă mâ nă a lui i-a acoperit piciorul, astfel încâ t ea să nu-l poată îndepă rta. Era un
bă rbat mare și, chiar dacă îngenunchea, fața lui nu era deloc departe de a ei. Îi putea vedea
expresia suficient de bine pentru a ști că această întâ lnire accidentală fusese nefericită
pentru ea și pentru promisiunea lui.
Îi simțea masculinitatea în aer, invadâ nd-o. Nu avea idee cum să ză dă rnicească această
putere. Instinctele ei feminine nu numai că strigau avertismente, ci și reacționau la lucrurile
despre acest bă rbat care ar emoționa orice femeie. Își fă cea griji că ar putea acționa în
funcție de gâ ndurile evidente în expresia lui dură , dar și aștepta să facă acest lucru cu o
anticipare șocantă .
În schimb, i-a eliberat piciorul și s-a ridicat. „Dacă intenționați să vă catarați în copaci, va
trebui să obținem haine potrivite pentru dvs. Deși rochia aceea de dezbracare este foarte
frumoasă și ară ți minunat noaptea.”
S-a plimbat în jurul ei, ca să -și vadă mai bine dishabille. Ea, la râ ndul ei, l-a notat pe al lui.
Fă ră cravată sau paltoane. Purta doar pantaloni și cizme și că mașa aia albă care se
deschidea la guler. Ea s-a împotrivit să se întoarcă defensiv în timp ce el se plimba în
spatele ei. Ea simți atingerea lui vagă pe coada lungă în care își legase pă rul după ce Susan
l-a periat.
Îi puse brațul pe al să u, ca o escortă . "Vino cu mine."
Ea știa că nu ar trebui să meargă cu el. Era sigură că a face asta ar fi neînțelept. Dar ea chiar
nu a avut de ales, pentru că el nu i-a lă sat decizia în seama ei.

„ Ai testat copacul, ca să vezi dacă poți scă pa dacă te-ai hotă râ t vreodată ?”
Hawkeswell era aproape sigur de ră spuns, dar nu pozitiv, așa că l-a întrebat. Unele
conversații l-ar distrage, de asemenea, de la speculațiile despre noapte și izolarea lor și
posibilită țile care au vrut dintr-odată să facă un argument pentru a fi nu numai atins, ci și
dorit atâ t de ea, câ t și de el.
Acesta era sâ ngele lui care vorbea, îndemnâ nd la judecata proastă care îi punea atâ t de des
pe oameni în necazuri. Chiar dacă ar înțelege starea de spirit care îi înconjura pe amâ ndoi,
iar el nu era sigur că o înțelegea, ea ar nega asta. De ce ar fi devenit o întrebare
semnificativă astă zi. Destul că se întreba pentru prima dată dacă nu cumva fusese de
neiertat de neglijent în urmă cu doi ani, cu viitorul ei și al lui.
„Cred că ar trebui să te uiți la propria ta onoare și să nu încerci să o conduci pe a mea”, a
spus ea.
Albul pielii ei era foarte vizibil, pâ nă la marginea ciufulită a rochiei ei de dezbracare. Pielea
piciorului ei fusese la fel de clară în curbele delicate, feminine. La fel și mirosul ei și mirosul
slab de mosc care spunea că apropierea lui i-a stâ rnit atâ t temerile, câ t și sexualitatea ei.
„Îmi amintești de onoarea mea doar pentru a evita întrebarea mea. Nu ai de ce să te
îndoiești. Poate că aș fi vrut să mâ ngâ i mult mai mult decâ t piciorul tă u acolo, dar nu am
vrut, nu-i așa?
S-a încordat la îndră zneala lui, dar nu a ratat niciun pas. Profilul ei delicat a ră mas cu fața la
el, în timp ce se uita la poteca pe care o că lcaseră în gră dină . A rezistat impulsului de a o
opri și de a o îmbră țișa și de a o face să se uite la el.
„Câ nd am vorbit în Cumberworth, ai spus că , dacă aș fi fă cut un efort să te cunosc mai bine,
aș fi înțeles de ce te-ai opus că să toriei”, a spus el. „Deoarece ar trebui să folosim aceste zile
pentru a deveni mai familiari, poate că o vei explica acum.”
Rochia ei de dezbracare era plină și lipsită de formă și împodobită cu straturi și bucă ți mici
de dantelă . Ț esă tura lui i-a lovit piciorul în timp ce ea mergea. Corpul din el nu a fă cut-o,
totuși. A fost foarte atentă la asta, ceea ce a necesitat ceva efort din partea ei.
„Ș tim amâ ndoi că nu voi fi niciodată acceptată . Nu cu adevă rat. Nu este lumea mea. Ș tiți că
am dreptate în privința asta. Titlul și acea lume erau atră gă toare, dar câ nd am fost sincer cu
mine, am recunoscut că realitatea nu se va potrivi niciodată cu visul.”
Cu alte cuvinte, ea ajunsese la concluzia că nu i-a adus nimic, din moment ce locul lui în
societate era singura monedă cu care a contribuit la tâ rg.
Renunțarea ei rece a statutului să u nu era o viziune cu care el era obișnuit. Cu toate acestea,
chiar dacă furia lui se aduna, el bă nui că ea îl simțea și îi dă dea un ră spuns care nu avea să o
coste nimic și să aibă sens pentru el.
„Nu cred că câ teva pietre de pe drum în timp ce ai că lă torit în societate ar conta atâ t de
mult pentru tine. Alte femei ar putea avea nevoie de această acceptare totală , dar nu cred că
ați avea nevoie. Cred că a fost mai mult.”
"Mult mai mult. Cea mai importantă parte. Partea pe care vă rul meu a încă lcat-o în mod
deliberat în forțarea acestei că să torii și poate motivul pentru care a fă cut-o.”
Acum erau la treaba. "Ce a fost asta?"
„Nu a fost dorința tată lui meu să mă că să toresc ca tine. Ș i-a dorit ca soțul meu să fie un
bă rbat care să -și ia moștenirea și moștenirea mea și să continue să -și construiască visul și
compania.”
„Nu am întâ lnit niciodată un bă rbat ca tată l tă u care să nu vrea ca copiii lui să se crească
singuri. Probabil că ar fi fost încâ ntat să fi fă cut contesă .
„Dacă l-ai fi cunoscut, ți-ai da seama câ t de amuzant este. M-a învă țat că ghilotina fusese un
capă t potrivit pentru acei aristocrați din Franța și am putea folosi câ teva astfel de mașini
aici. Nu mi-ar fi lă sat niciodată moștenirea cota majoritară a companiei sale dacă ar fi
crezut că mă voi că să tori cu un bă rbat care disprețuia industria și care nu era devotat decâ t
plă cerii.”
Se știa că tată l lui Verity nu fusese vreun susțină tor al tradiției. Un om care elaborează o
nouă metodă de prelucrare a fierului ar putea fi scuzat pentru că crede în vechile moduri în
orice ar putea folosi unele invenții noi.
Cu toate acestea, Joshua Thompson nu fusese cunoscut ca un radical, cu atâ t mai puțin unul
dintre revoluționarii care au cerut abolirea nobilimii. Fie pă strase acele opinii pentru cei
mai apropiați lui, fie Verity exagera pentru propriile ei scopuri.
— Nici tu nu mă cunoști bine, Verity. Mai mult, spui o prejudecată comună și inexactă . Un
bă rbat din categoria mea nu poate fi dedicat doar plă cerii și nu este respectat dacă este. Am
îndatoriri în Parlament care sunt o formă de industrie în sine și sunt responsabil pentru
gestionarea pă mâ ntului care mi-a fost lă sat moștenire, pentru îmbună tă țirea numeroaselor
vieți pe care le susține.” Ș i-a ușurat tonul, astfel încâ t ră spunsul lui să nu sune ca o certare.
„Cu toate acestea, recunosc că ai parțial dreptate. Noi, aristocrații, ne-am bucurat de diverse
plă ceri de generații și, cu practica, am devenit experți în a le ră sfă ța.”
„Nu știu de ce ai întrebat despre asta, dacă vei trata motivele mele doar ca pe o scuză
pentru prelegeri și jocuri de cuvinte inteligente.”
„Ră spunsul meu a fost un efort de a fi politicos. De fapt, încerc să nu mă superi prea mult că
ai dat de înțeles că ai prefera să -mi vezi capul tă iat decâ t să fii că să torit cu mine. Noțiunea
ridică diavolul în mine, din anumite motive.”
El a crezut că un ră spuns bun de la o soție ar fi asigurarea ei că , desigur, nu i-ar plă cea să -i
vadă capul tă iat.
„Sunt sincer”, a spus ea în schimb. „Ai întrebat de ce, iar eu îți spun de ce. Nu trebuia să se
întâ mple niciodată . Aceasta nu este viața pe care ar trebui să o am.” S-a oprit din mers și a
reușit să -și desprindă mâ na și brațul. „Am o propunere. Acum că știi ceva despre mine și
despre mintea mea, cred că vei fi de acord că este în interesul tă u să o accepți.”
„Să auzim, atunci.”
„Sunt major acum. Dacă sunt liber, acea afacere este a mea pentru a pă stori și a spori.
Bertram a vrut să mă că să toresc cu un bă rbat care nu ar fi interesat, înțelegi, ca să poată
deține controlul chiar și fă ră cota majoritară . Dar dacă sunt liber...”
„Cu siguranță nu te poți gâ ndi să te descurci singur.”
„Vreau să exercit drepturile de proprietate care sunt ale mele prin moștenire. Unul dintre
aceste drepturi ar fi să fac orice aș alege cu veniturile și profiturile. Propunerea mea este
aceasta: dacă cereți să fiți liber de mine, și eu de voi, și reușim, vă voi oferi jumă tate din
orice va fi acel venit. Pentru totdeauna. Prin contract, deci dacă mă că să toresc vreodată ,
nici mă car soțul meu nu ar putea anula asta.”
Vocea ei era sinceră . Vroia să râ dă , nu atâ t de naivitatea ei cu privire la lume în alcă tuirea
acestui plan, câ t de uimirea lui că avea să treacă prin atâ tea necazuri și să coste să scape de
el.
„Verity, dacă nu caut să fiu liber de tine, voi primi toate veniturile. Este nepotrivit să
vorbești despre asta, dar din moment ce ești hotă râ t să ...
— Tonul tă u este cel al unui bă trâ n ră bdă tor care vorbește cu un copil, Lord Hawkeswell,
dar tu ești copilul dacă crezi că Bertram îți va oferi vreodată o contabilitate corectă a valorii
cotei mele. Crede-mă , te vei descurca mai bine cu planul meu decâ t cu împă rțirea lui a
drepturilor tale.” Ea se apropie și se uită prin noapte la fața lui. „Ș i Doamne ferește să mor
în adevă r, aș pune partea ta în testamentul meu, astfel încâ t să continue pentru tine și
moștenitorii tă i. După cum am spus, va fi al tă u pentru totdeauna .”
Ea a planificat totul, îşi dă du el seama. Își petrecuse acești doi ani calculâ nd ce va face câ nd
va ieși din ascunză toare. Că să toria, cel puțin pentru el, nu fă cea parte din plan. Atâ t era
evident.
— Nu mă interesează propunerea ta, Verity.
Dar nici el nu era total dezinteresat, iar scurta lui ezitare înainte de a ră spunde probabil i-a
spus asta. Cel mai probabil nu i se potriveau, cu excepția senzualită ții despre care el credea
că ar putea fi un punct comun odată ce a fost explorată . Probabil că Bertram ar repara
conturile pentru a fura și o parte din venit.
La urma urmei, se că să torise pentru bani, iar propunerea ei probabil garantat mai mult pe
termen lung.
Trebuia să se gâ ndească la asta și să se adapteze la realizarea că ea tocmai dezvă luise o
minte inteligentă pe care maniera ei blâ ndă și chipul ei încâ ntă tor o întunecau.
De asemenea, trebuia să se gâ ndească bine atunci câ nd viziunea ei ară tâ nd ca o zeiță a lunii
în noapte nu îi încuraja sâ ngele să ignore orice sugestie că ar putea să nu o ia în curâ nd.
Ea știa că el se uita la momeala pe care o aruncase. Îi simți interesul și zâ mbi. Era sigur că
vedea stelele intrâ nd în ochii ei.
Urmă torul lucru pe care l-a știut ea era chiar în fața lui. Mâ inile ei se îndreptară spre umerii
lui și se ridică pe degete. În succesiune rapidă , ea a plantat trei să rută ri pe buzele lui,
fiecare durand o clipă . L-a tresă rit atâ t de tare încâ t nu a apucat-o de ea pâ nă câ nd ea nu se
întoarse deja pe că lcâ ie și începu să alerge înapoi spre casă .
„Gâ ndește-te la oferta mea”, strigă ea peste umă r în timp ce fugea. „De asemenea, suntem
chiar și pe să rută ri acum, milord, și putem începe din nou mâ ine.”
Ridică țesă turile rochiei ei de dezbracare și se nă pusti prin noapte, cu coada lungă de pă r
zburâ nd și picioarele albe sclipind în întuneric.
 Capitolul șapte
„ Ai avut o noapte bună , Verity?”
Bun venit a Audriannei în dimineața urmă toare, câ nd Verity a intrat în sala de mic dejun,
pă rea puțin ciudat. Nu cuvintele erau ciudate, ci tonul folosit de Audrianna.
„O noapte foarte bună , mulțumesc.” S-a așezat vizavi de Audrianna și a acceptat cafeaua
oferită de un servitor.
Audrianna doar a zâ mbit. Ș i-a încrucișat mâ inile pe blatul mesei și a zâ mbit din nou.
„Ce te enervează ?” a întrebat Verity în cele din urmă .
"Nimic. Nimic." Mâ na Audriannei s-a dus la pă rul ei castaniu, simțind absent după șuvițe
ră tă citoare, deși servitoarea doamnei ei îi îmbră case pă rul perfect. Ea se uită peste. „Ei
bine, nu nimic. Doar că – după ce mi-ai explicat în tră sură de ce această că să torie nu poate
rezista, mă așteptam să dai dovadă de puțin mai multă forță câ nd Hawkeswell și-a întors
farmecul asupra ta. Nu că te critic, te rog să înțelegi. Contele este un bă rbat frumos – asta
nu poate fi negat – dar, într-adevă r, dacă ai fi atâ t de necă jit, m-am gâ ndit că mă car îi vei da
mai întâ i lui Hawkeswell o cursă bună , înainte de a ceda cursa. Ea a zâ mbit. "Asta e tot."
„Nu am cedat nicio cursă . De ce ai presupune că am avut?
„Nu ai? Trebuie să -mi cer scuze, atunci. Doar că ai fost vă zut aseară . În gră dină . Împreună .
În neglijeu. Amandoi." Ea a zâ mbit slab. „Împreună , așa cum am spus. Se presupune doar
că ... Ea ridică din umeri.
„Cine ne-a vă zut? Cine presupune asta?”
„Sebastian. Servitoarea mea. Cine mai știe cine? Aproape fiecare dormitor poate vedea
gră dina îndepă rtată , iar o că mașă albă și o rochie de dezbracare palidă ar fi vizibile acolo
chiar și cu puțină lumină a lunii... Ea ridică din nou din umeri.
„Vorbeam doar despre situația noastră nefericită . Trebuie să -i spui soțului și servitoarei
tale că au înțeles greșit. Am nevoie să fii cel mai ferm cu toți, Audrianna. Nu pot avea
servitorii și Lordul Sebastian al tuturor oamenilor, presupunâ nd că s-a întâ mplat mai mult
decâ t s-a întâ mplat.”
"Cu siguranță . Mă rturisesc că mi s-au pă rut ciudate rapoartele lor, din moment ce vă cunosc
planul.
„Sunt încă foarte hotă râ t în planul meu. De fapt, am motive să cred că poate l-am convins de
pă rerile mele. Cred că am putea fi foarte aproape de o înțelegere corectă asupra întregii
chestiuni.”
Audrianna ridică din sprâ ncene. "Într-adevă r? Mă uimești, Verity. Nu cred că ar trebui să
tră iești această că snicie după ce mi-ai spus despre înșelă ciunea vă rului tă u, dar nu aveam
prea multe speranțe că îl vei face vreodată pe Hawkeswell să fie de acord. Mai ales câ nd, în
timpul acelei cine la acel han, m-am convins că intenționa să -și convingă singur, în felul lui.”
„El a vă zut lumina, cred. Întrucâ t nu a fost desă vâ rșit, putem triumfa în curțile bisericii dacă
el se ală tură petiției mele.”
Expresia Audriannei s-a flexat între optimist și sceptic. Verity nu avea nevoie de bunul ei
prieten să explice cum erau șansele împotriva ei, așa că a îndreptat conversația că tre
împrejurimile din jurul Airymont.
„Southend-on-Sea este fermecă tor, deși vizitatorii din Londra îl pot aglomera în august.
Poate că îl putem face tur după ce vom naviga astă zi”, a spus Audrianna descriind cel mai
apropiat sat de pe coastă .
„Aș prefera să nu merg la navigație. Ar fi prea nepoliticos dacă aș refuza?”
„Sigur nu ți-e frică să fii vă zut acum? Dacă îți porți boneta, mă îndoiesc că oricum vei fi
recunoscut, chiar și în cazul improbabil în care cineva care te cunoștea se afla în Southend.
„Nu este frica de recunoaștere și aștept cu neră bdare să vizitez litoralul. Aș prefera să nu
petrec toată ziua cu Lord Hawkeswell. Mi se pare și marea înspă imâ ntă toare. Ideea de a fi
pe un vas mic, la mila apei acelea, mă tulbură . N-aș putea să că lă toresc cu tine pe coastă și
să vizitez satul câ teva ore în timp ce navighezi?
Audrianna se întinse și și-a bă tut mâ na. „Desigur că poți refuza să navighezi. Vom folosi
frica ta de mare drept motiv.”
— Mă voi duce, atunci, să mă pregă tesc și să notez o scrisoare rapidă că tre Daphne și Celia
în timp ce aștept să plecă m. Ea a stat. — Vei fi foarte ferm cu soțul tă u și cu servitoarea ta cu
privire la ceea ce au vă zut afară aseară , nu-i așa? Este foarte important, Audrianna.”
— Desigur, Verity. Cu toate acestea, ar putea fi înțelept, deoarece ești hotă râ t în planul tă u,
să eviți să fii singur cu el câ nd ești pe jumă tate dezbră cat. Indiferent ce promisiune ți-a
fă cut cu privire la această ședere, el este un bă rbat.”

— Ești foarte sigură că nu ni te vei ală tura, Lady Hawkeswell? Lordul Sebastian a fă cut din
nou oferta în timp ce servitorii purtau la bord cele necesare pentru câ teva ore pe mare.
Iahtul avea cel puțin cincizeci de picioare lungime, cu catarge robuste și mai multe pâ nze.
Lordul Hawkeswell și Lordul Sebastian își scoseseră deja redingotele pentru a se pregă ti să
joace marinari, dar doi servitori urmau să urce pe acele catarge dacă era necesar.
„Voi fi mai fericit cu picioarele mele plantate pe uscat”, a spus Verity. Audrianna se așeza pe
un scaun sub o marchiză . Pă lă ria ei cu boruri largi și umbrela de soare ar proteja-o și mai
mult de soare.
Hawkeswell a lucrat la unele linii de pescuit. „Nu este cu adevă rat de ce să te temi”, a spus
el. „Sunt un bun înotă tor, iar marea este liniștită astă zi. Dacă s-ar întâ mpla ceva, te-aș duce
la ță rm în siguranță .”
— Sunt sigur că priceperea ta este de neîntrecut, Lord Hawkeswell, dar lașitatea mea este
la fel. Tată l meu s-a înecat într-un pâ râ u umflat și puterea mă rii mă sperie cu adevă rat. Mă
voi ocupa în sat și voi aștepta întoarcerea ta. Audrianna mi-a dat o listă cu locuri de interes
de vizitat, așa că sunt sigură că nu mă voi plictisi.”
Hawkeswell a lă sat jos firele de pescuit și s-a apropiat de ea. "Ia asta." El îi apă să câ teva
bancnote în mâ nă . „Nu este înțelept să pleci pe cont propriu fă ră mijloacele necesare
pentru a angaja ajutor dacă ai nevoie de el.”
Ea se uită în jos la notițe. Erau poate cincisprezece lire în total. „Chiar nu pot...”
„Gâ ndiți-vă la asta ca la bani pin. Cumpă rați o capotă nouă dacă vreun magazin le vinde. Cu
toate acestea, vreau cuvâ ntul tă u că nu îl vei folosi pentru a închiria o tră sură cu scopul de a
fugi. Te-aș urmă ri și te-aș gă si într-o zi, așa că nu are niciun rost.”
Nu se așteptase la această suspiciune din partea lui. Se uită la bancnotele.
— Ezitarea ta mă dă o pauză , Verity. Mă gâ ndesc că ar trebui să mă ală tur cu tine în timp ce
faci turul satului, pentru a mă asigura că nu vei dispă rea din nou.”
„Nu am nicio intenție să dispar din nou. Nici nu ai fi un bun tovară ș astă zi dacă te țin de
sportul tă u.” Ea l-a privit în ochi. „Aveți cuvâ ntul meu că nu voi folosi acești bani pentru a
închiria o tră sură cu scopul de a fugi.”
Aparent mulțumit că îi ghicise jocul și îl încheiase înainte de a începe, el sa ală turat lui
Sebastian pentru a pregă ti iahtul.
După ce totul a fost în ordine, au dat afară . Verity se îndreptă spre sat. S-a oprit odată ce a
vă zut iahtul bine pe apă , apoi și-a deschis reticulul pentru a pune bancnotele înă untru.
Au că zut ală turi de alții și s-au odihnit deasupra că mașei moale, rulate, care îi ascundea
lanțul de aur și alte obiecte de valoare slabe. Ea s-a uitat în acea reticulă și a șoptit un
blestem fă ră doamnă .
Intenționa să închirieze o tră sură și să plece bine înainte ca acel iaht să se întoarcă . Exista o
șansă ca ea să -l convingă aseară pe Hawkeswell să -i accepte propunerea, dar cu greu putea
conta pe ea. Dacă putea scă pa, cel mai bun mod era să facă asta.
Ea lă sase chiar un bilet în camera ei de la Airymont, explicâ ndu-i totul Audriannei.
Hawkeswell a fost diabolic să -i înmâ neze banii care să o facă să scape mult mai ușor și mai
simplu decâ t să schimbe acel lanț de aur, dar și să o forțeze să promită că nu va scă pa deloc.
Recunoscâ ndu-și oarecum că planul ei de evadare fusese doar pe jumă tate gă tit și
amintindu-și că Hawkeswell ar putea foarte bine să accepte oferta de aseară , s-a resemnat
să treacă orele pe ță rm, așa cum promisese.
Southend-on-Sea era un sat de pescari care crescuse pentru a-i gă zdui pe acei vizitatori din
Londra pe care Audrianna îi pomenise. O terasă lungă și largă dă dea spre apă , ridicată de
pe plajă pe o stâ ncă mică . Bonete scumpe și cizme foarte fine se amestecau pe alee cu
hainele simple ale localnicilor. Hoteluri și pensiuni se întindeau pe terasa, cu vedere la
mare în capă tul vestic.
După ce a vizitat bisericuța cu gră dina ei îngrijită și atră gă toare și pietrele funerare antice,
și faimosul Hotel Royal, ea s-a plimbat pe aleea magazinelor mai bune. Apoi a fă cut pașii
spre est, spre vechile cartiere și bă rcile de pescuit.
Niciunul dintre londonezi nu s-a aventurat aici, iar oamenii de râ nd s-au descurcat ca și
cum nimic nu s-ar fi schimbat de-a lungul generațiilor, ceea ce cel mai probabil nu s-a
întâ mplat.
Câ teva bă rci se întorseseră deja, iar femeile au vâ ndut capturile la o piață care a înfundat
banda. Mirosul de pește – să rat și să rat și inconfundabil – umplea aerul. Privirile aruncate
în calea ei nu se datorau hainelor ei, care erau suficient de simple pentru a nu atrage
atenția. Mai degrabă , acesta era ca Oldbury, satul din spatele casei de lâ ngă fieră rie. Toată
lumea îi cunoștea pe toți ceilalți și un stră in era notabil.
S-a oprit să admire mă rfurile de la că ruciorul unei peștice. Femeia, roșcată și cu fața
bronzată , o privi pe râ nd.
„O cauți pe fata aceea? Era chiar în afara satului, unde stâ nca se ridică . Doar stau acolo. Ea
este încă acolo, cred.”
„Nu caut pe nimeni. Fac doar o întoarcere prin sat.”
„Nu mulți vizitatori fac o întoarcere pe această bandă . Ea nu este de aici și pă rea pierdută .
Am crezut că va veni cineva s-o caute; asta e tot."
Verity nu știa cum să se piardă cineva în acest sat, cu o singură bandă de-a lungul mă rii și
încă una la un bloc în spate. Cu toate acestea, această fată poate fi foarte tâ nă ră .
Ea a împins printre femeile care înghesuiau soțiile peștilor și a privit de-a lungul ță rmului.
Plimbarea stâ ncii se ridica mai sus la capă tul de est al satului. A crezut că a vă zut pe cineva
acolo sus și a decis să meargă să verifice. Dacă un copil s-ar fi pierdut, nu ar fi bine să o lași
acolo singură .
Câ nd se apropia, și-a dat seama că fata nu era deloc un copil. Deși stă tea pe marginea
stâ ncii, cu picioarele atâ rnâ nd într-un mod copilă resc, era cel puțin matură . Purta o bonetă
asemă nă toare cu a lui Verity, cu boruri adâ nci și puțină podoabă .
Curios acum, Verity se prefă cea că caută o perspectivă bună asupra coastei și a satului. S-a
oprit lâ ngă fată , care nici nu s-a mișcat și nici nu a recunoscut-o.
Ea a remarcat că fata purta o rochie de muselină foarte dră guță , cu crenguțe de liliac pe
materialul alb și mâ neci de lavandă . Totuși, a apă rut o cantitate destul de mare de pă mâ nt
pe ea. Nu, această fată nu era din acest sat și, cel mai probabil, nu era deloc din aceste pă rți.
„Iartă -mă că sunt înainte, dar să tenii cred că ești pierdut. Pot fi de ajutor?” a spus Verity.
Capul nu s-a mișcat. După o vrajă , însă , a ră spuns o voce prea matură pentru o fată ,
dară mite un copil. „Nu sunt pierdut. Ș tiu unde sunt.”
Atâ t pentru a face o faptă bună . Verity începu să se îndepă rteze, dar se uită înapoi. Ceva din
liniștea și vocea tinerei femei îi smulgea grijile.
Oare Daphne avusese aceeași intuiție câ nd și-a oprit concertul pe drumul de lâ ngă râ u?
Vă zuse ea o tâ nă ră prea absorbită în contemplațiile ei, în mod clar nu acolo unde trebuia să
fie?
Ea s-a întors. „Marea îl umple de uimire, nu-i așa? Mi se pare înfricoșă tor.”
„Nu mi se pare deloc înfricoșă tor. Mi se pare moale. Cură țare.”
„Ești mai curajos decâ t mine. Nu există prea multă plajă acolo jos în acest loc și această
stâ ncă este incomod de înaltă . Un pas fals — Ș tii să înoți? Nu am învă țat niciodată .”
Niciun ră spuns de data asta.
— Ești din Londra? întrebă ea, încercâ nd din nou.
„Sunt din nord”.
„Aveți o familie aici pe care o vizitați?”
"Nu. Am implorat trecerea pe o barcă de pescuit. Bă rbații care lucrează aici locuiesc. Așa că
sunt și eu aici acum.”
„Ei iau pasageri? N-am avut nici o idee."
„Pentru monedă , unii vor.”
Verity a privit de sus la acele bă rci. Ea promisese că nu va închiria o tră sură ca să fugă . Nu
spusese nimic despre o barcă .
Ar însemna să -și învingă frica de toată acea apă . S-a uitat la imensitatea ei, apoi în jos, unde
valurile se spargeau necruță tor. Poate dacă barca ar ră mâ ne aproape de ță rm. . .
Tâ nă ra chiar nu voia să converseze. Ș i-a dorit ca Verity să plece, era clar. Verity a vrut să
creadă că ar fi bine să facă acest lucru și, în schimb, mergeți la o conversație cu unii dintre
pescari.
Se uită la spatele femeii. Asta chiar nu era treaba ei. Totuși, să o lași singură , neprotejată , nu
pă rea corect. Fiecare instinct spunea că femeia era într-adevă r pierdută , în cel mai ră u mod,
și avea nevoie de ajutor.
Ea aruncă din nou o privire spre bă rci și oftă . Mai tâ rziu, poate, va mai fi timp. Dacă nu,
poate în altă zi ar mai avea o șansă , dacă mai avea nevoie de una.
Ș i-a îndreptat toată atenția că tre femeia pierdută . Ce fă cuse Daphne în acea zi, pentru a
oferi ajutor și prietenie? Cu siguranță nu ceruse explicații și motive pentru care Verity
stă tea singură într-o rochie frumoasă la marginea râ ului. Ea nu certase sau prevenise. În
schimb, ea ghicise singurul lucru care ar atrage atenția de la cineva lă sat în voia ei.
Alimente. Ea doar invitase un stră in acasă la cină .
„O să gă sesc ceva de mâ ncare. Intenționez să caut în această zonă a satului, și nu lâ ngă
iahturi și pensiuni. Ai vrea sa mi te alaturi? Am suficienți bani să cumpă r două mese.”
Capul s-a întors. Ochii întunecați s-au uitat în sfâ rșit la ea. Oricare ar fi alegerile pe care
această tâ nă ră a dezbă tut, foamea le-a pus acum deoparte. „Este amabil din partea ta. Nu
am mâ ncat de peste o zi.”
„Atunci să mergem să gă sim o soție bună care să ne vâ ndă mă car niște pâ ine.”
Femeia s-a ridicat și și-a fă cut praful de pe fustă . Pantoful ei a dislocat o piatră . S-a pră bușit
pe stâ ncă , surprinzâ nd-o. Surfurile agitate l-au scufundat rapid.
„Numele meu este Verity”, a spus ea în timp ce se întorceau spre sat. „Cum pot să te
numesc?”
O pauză . O ezitare familiară care i-a spus Verity mult mai mult decâ t orice cuvâ nt.
„Poți să -mi spui Katherine.”

Peștele abia aștepta să fie prins de câ rligele lui Summerhays. Toți au să rit în iaht la
comanda lui. Deja butoiul mare adus pentru captură se umplea și în curâ nd avea să fie
suficient pentru a hră ni întreaga gospodă rie de la Airymont.
Hawkeswell nu prinsese deloc pește. Era un simbol pentru ceva, fă ră îndoială . O mare
metaforă a naibii de nimic bun. Inactivitatea lui i-a lă sat totuși suficient timp pentru a
dezbate marea propunere a lui Verity despre toți acești bani.
Fusese foarte pricepută . Într-o singură zi, ea a subliniat toate motivele pentru care nu ar fi
fericiți în această uniune, a enumerat inutilitatea lui și a descris resentimentele ei față de
modul în care se întâ mplase.
După ce nu reușise să -l cucerească cu aceste convingeri blâ nde, acum apelase la mită . Ș i a
fost o mită foarte frumoasă .
I se pă ruse vag dezonorant auzind-o. Insultă , de parcă ar fi presupus că el poate fi
cumpă rat. Acum a recunoscut că a fă cut un punct care era mult prea bun. Se că să torise
pentru averea ei, nu-i așa? Putea fi cumpă rat – și de fapt fusese deja, într-un anumit sens.
Ea s-a oferit doar să -l despă gubească pentru dezamă girea lui în domeniul financiar, în cazul
în care solicită și primesc o anulare.
Privită în acest fel, nu a fost atâ t o mită insultă toare, câ t a fost o consolare.
Oricare ar fi fost, nu ar minți pentru a-l obține. Cu toate acestea, dacă povestea lui Verity ar
fi adevă rată despre a fi forțat să se că să torească , s-ar putea face un caz bun pentru anulare.
El o privi pe Audrianna, care stă tea sub copertina ei, citind o carte. Ș i-a așezat stâ lpul pe
partea laterală a iahtului și se apropie de ea.
„Nu o lă sa doar așa”, a certat Summerhays în timp ce își întă rea puterea împotriva luptei
unui alt pește. „Dacă îți este luat naluca, echipamentul va trece peste bord.”
„Dacă linia se întinde, poți să apuci stâ lpul. Am terminat să privesc marea agitată și să nu
ascult nimic în afară de felicită rile tale. Vreau o conversație.”
Audrianna își puse cartea deoparte câ nd el se așeză pe un scaun lâ ngă al ei. — Peștele nu te
mușcă , Lord Hawkeswell?
„Cred că le gă sesc momelile mele amare.”
„Este greu de știut ce va atrage un pește. Nu toți se ridică la aceeași momeală . Mă aștept ca
unii chiar să vadă câ rligul și să bă nuiască consecințele unei ciuguli.”
„Atunci, doar norocul meu de a avea doar pești suspecti care ră spund la momelile mele.”
„Cu timpul, sunt sigur că un pește care crede că masa merită costul va înota.”
Se uită înapoi la Summerhays, care tră gea un alt pește uriaș în timp ce unul dintre servitori
aștepta cu o plasă mare. — Să vorbim direct, Lady Sebastian. Sunt curios de un singur
pește, iar ea este deja agă țată și aterizată . După cum știți, cred că vrea să iasă din butoi și să
se întoarcă în mare.
Ochii Audriannei stră luceau de umor, dar expresia ei era simpatică . „Sunt sigur că ți se pare
surprinză tor. Cu siguranță da.”
— Atunci nu ești de acord cu planul ei?
„Oh, sunt de acord cu asta. Dacă a fost constrâ nsă și pă că lită , nu ar trebui să accepte
înșelă toria acelui tică los. Sunt surprins că Lizzie noastră se dovedește totuși a fi fă cută cu o
asemenea hotă râ re. Ea a fost întotdeauna cea mai blâ ndă dintre noi. Cel liniștit. Daphne
este o cascadă stră lucitoare, iar Celia este un pâ râ u gră bit. Lizzie era un lac liniştit.”
„Poate unul profund, totuși.”
„Se pare că mai adâ nc decâ t am ghicit oricare dintre noi.”
„O crezi? Că a fost constrâ nsă ?”
Ochii Audriannei s-au îngustat în timp ce privea spre mare și se gâ ndi la întrebare.
„Afișează multă furie câ nd vorbește despre asta, așa că , da, o cred. Ș i ea se învinovă țește,
cred. Ea a spus lucruri în timpul că lă toriei aici, care m-au determinat să spun asta. Ea uită ,
poate, câ t de tâ nă ră era câ nd vă rul ei i-a devenit tutore. Acum, odată cu maturitate, se uită
înapoi și se pedepsește pentru că nu este mai puternică și mai deșteaptă și mai suspicioasă
față de promisiunea lui și mai puțin blâ ndă . De asemenea, știu că ea își face griji pentru acea
familie să racă și se învinovă țește pentru necazurile pe care le-a adus prietenia ei.”
„Nu există niciun motiv să se învinuiască pe ea însă și.”
„Femeile tind să facă asta, Lord Hawkeswell. Învinovă țiți-vă . Lumea o permite. Se asteapta.
Daphne spune că există femei care sunt bă tute de soții lor și care apoi se învinovă țește
pentru asta. Este greu de crezut, nu-i așa?"
Ea nu vorbea despre Verity cu acea referință , el era foarte sigur. Aceasta nu era o aluzie la
temperamentul lui sau o sugestie că Verity avea motive să se teamă de el. Ș i totuși,
comentariul Audriannei, venit în această conversație, a ridicat o posibilitate la care nu se
gâ ndise înainte. Noțiunea l-a ridicat pe diavol în el.
„Vă rul ei Bertram a constrâ ns-o, spune ea. Ș tii, Lady Sebastian, cum a fă cut asta?
„Ea nu spune. Am abordat întrebarea. Am avut mult timp în tră sura aceea. Ea a schimbat
subiectul.”
Care singur ar putea spune totul. Abia a controlat furia care a început să -i despica capul.
Dacă tică losul acela i-ar fi ră nit, l-ar sfâ șie pe Bertram mă dular cu mă dular.
„Vorbesc pe loc acum, lord Hawkeswell. Îi cunosc mintea și intențiile și nu pot fi de acord cu
ea. Totuși... Ea ezită , gâ ndindu-se mai bine la orice avea de gâ nd să spună . „Cu toate acestea,
cred că poate exista un punct de neînțelegere esențială din partea ei. Doar tu ai ști, desigur.”
"Ce este asta?"
„Orice s-a întâ mplat, ea crede că știai despre asta și ai permis. Ea a spus în prima zi în care
ai fost în complot.
Se ridică și se îndepă rtă , spre șina iahtului, astfel încâ t Audrianna să nu vadă câ t de îngrozit
era. Oricâ t ar fi constrâ ns-o Bertram, nu existase un complot. De fapt, Bertram nici mă car
nu indicase că propunerea fusese respinsă .
Este tânără și se tem așa cum pot fi femeile tinere. O vom duce acasă și îi vom oferi timp să ia
în considerare oferta ta generoasă, Lord Hawkeswell. Poate că vei oferi din nou peste vreo
lună și ea își va cunoaște mai bine mintea.
Totuși, ce spusese Verity în ultimele zile? Dacă m-ai cunoaște mai bine, ai fi înțeles de ce am
rezistat căsătoriei. Ea a presupus că el știa că rezistența fusese acolo. Dar dacă l - ar fi
cunoscut mai bine, ar ști că el nu ar fi putut niciodată să fie de acord să fie parte la așa ceva.
Oare îngâ mfarea îl fă cuse orb? Nu voia să creadă așa. Încercă să -și amintească detaliile
acelor luni, despre cum ea a renunțat la început și mai tâ rziu a acceptat. Nu bă nuise
niciodată că ea fusese forțată și pă că lită . Nu că era probabil să creadă asta acum.
S-a întors la Audrianna. — Îți mulțumesc, Lady Sebastian, pentru că ai vorbit pe loc. Acum,
soțul tă u nu a terminat încă să golească marea de pește, dar eu am terminat să -l privesc. Voi
cere ca iahtul să mă ducă la mal. Atunci tu și el vă puteți bucura de restul zilei împreună
singuri pe valuri.”
 Capitolul opt
„ Mulțumesc ”, a spus Katherine după ce și-a dat câ rpa pe gură . "A fost delicios."
Nu fusese chiar delicios. Bulionul de tocană de pui fusese subțire și bucă tarul s-a stricat la
condimente. Cu toate acestea, a fost satios, iar gusturile unei persoane flamande nu sunt
prea deosebite.
Verity și Katherine stă teau într-o casă simplă pe o stradă transversală față de strada
principală . Verity se întorsese la femeia de pește care o îndreptase spre Katherine și o
întrebase de unde putea fi cumpă rată o masă . Fuseseră direcționați că tre această bucă tă rie
vă duvei și oala cu tocană care fierbea aici în fiecare zi.
Vopseaua scrâ șnoasă a că suței a ară tat efectele să rii din aer. Masa și scaunele pe care le
foloseau erau rustice, dar de la fereastra de la bucă tă rie cu obloane albastre se vedea o
perspectivă frumoasă asupra mă rii și acum era o lumină rece, câ nd soarele se ridicase.
Katherine nu vorbise prea mult. Verity a studiat-o. Gentry, hotă rî ea. Nă scută cel puțin la fel
de sus ca Daphne și Audrianna. Această tâ nă ră fusese crescută după eticheta pe care o
demonstra acum în timp ce mâ nca. Nu o învă țase așa cum o învă țase Verity.
— Ai fost foarte amabil, spuse Katherine. „Ar trebui să -mi iau concediu acum.” Ea a stat să
facă asta.
"Unde vei merge?"
Katherine se uită în jos. Verity a bă nuit că a ră mas tă cută pentru că nu avea niciun ră spuns.
Din pă cate, acest lucru nu a fost exact la fel ca cu Daphne și cu ea însă și. După ce a hră nit-o
pe Katherine, acum nu putea să -i ofere un pat și să se comporte dimineața ca și cum
vizitatorul ar fi aparținut casei și nu ar fi fost de așteptat să plece prea curâ nd. Trecuseră
două să ptă mâ ni înainte ca Daphne să prelungească oficial oferta de ședere permanentă , dar
Verity știa că avea să vină din acea primă zi la The Rarest Blooms.
"Ai niste bani?" ea a intrebat.
"Nu bani. Totuși, am câ teva lucruri pe care le pot vinde.”
Bijuterii, speră m.
Verity a ghicit că Katherine avea două zeci de ani. O matronă , cel mai probabil.
"Te rog aseaza-te." Își coborî vocea, așa că vă duva care tricota în camera ală turată ar putea
să nu audă . "Am un prieten. Ea nu locuiește aproape de aici, din pă cate. Cu toate acestea,
cred că ai putea sta cu ea pentru o vreme. Pâ nă câ nd știi unde mergi, asta este.”
Katherine pă rea sceptică , dar și plină de speranță . „Ea va dori... nu pot risca...”
„Ea nu va întreba, așa cum nu am fă cut-o eu. Numai că am o întrebare acum și te rog să fii
sincer să ră spunzi. Ea este ca o soră pentru mine și nu îndră znesc să o pun în pericol.” Ea își
coborî și mai mult vocea. „Ai fă cut ceva ră u? Fugi de o crimă ?”
Katherine a clă tinat din cap și lacrimile i-au umplut ochii că prui. „Nu sunt un criminal. Nu
sunt ră u, nici prost și lipsit de valoare, nici mă car neascultă tor.”
A fost un ră spuns mai complet și mai revelator decâ t se aștepta Verity și i-a sfâ șiat inima.
Deodată a devenit din nou fată , stră ină în propria ei casă , încercâ nd să se ascundă de
observarea a două persoane care i-au supă rat existența și și-au fă cut cunoscută
nemulțumirea prin insulte și cruzime.
Se întinse și o apucă pe Katherine pentru a încuraja calmul. „Nu, tu nu ești niciunul dintre
acele lucruri, deși cineva a spus că ești, din nou și din nou, cred. Dacă am dreptate, este bine
că ai plecat.”
Încercarea ei de confort a avut efectul opus. Emoția distorsionă fața lui Katherine. Apoi ea
s-a rupt cu un plâ ns sfâ șietor și și-a îngropat fața în mâ ini și a plâ ns.
Verity a îmbră țișat-o în timp ce angoasa se revă rsa. Vă duva se uită curioasă în cameră și
Verity o alunga. Ea nu a fă cut nimic pentru a încerca să -i liniștească lacrimile Katherinei și
nu a putut opri felul în care le-au chemat pe ale ei pâ nă câ nd a plâ ns și ea.
Amintirile au atacat-o. Nu imagini, ci senzații și sentimente de frică pâ nă la oase și
anticiparea urâ tă a pedepsei. Câ nd a auzit furie rebelă în plâ nsul lui Katherine, a înțeles și
asta. A fost un semn bun și necesar. Câ nd mâ nia nu a mai venit, însemna că ai fost rupt
pentru totdeauna.
Furia aceea a anunțat sfâ rșitul. Katherine s-a odihnit în brațele lui Verity după ce ce era mai
ră u trecuse, petrecuse și plâ ngea. În cele din urmă , ea s-a desprins și și-a șters fața pă tată
de lacrimi.
Verity se uită în ochii ei, iar Katherine se uită direct înapoi. O familiaritate a trecut între ei,
o cunoaștere mai profundă decâ t au avut majoritatea oamenilor vreodată despre o altă
persoană .
Mintea lui Verity a plecat la treabă . Bineînțeles că trebuia să o ajute pe Katherine acum.
Habar n-avea câ t costă să trimită pe cineva cu diligența la Cumberworth sau dacă
Southend-on-Sea avea mă car un han. Pe drum ar fi mâ ncare de cumpă rat și paturi de plă tit
și...
„Vino cu mine, Katherine. Avem multe de fă cut.”

Unde dracu era ea? Hawkeswell verificase fiecare magazin. Vizitase hotelurile mari și
bisericuța și orice alt loc de interes din acest sat. S-a uitat pe terasa lungă , unde clă dirile au
devenit albite și rustice. S-ar fi putut duce acolo? El a presupus că ar trebui să verifice și să
vadă .
Se îndreptă spre est, enervat că Verity se dovedea atâ t de greu de gă sit, pe jumă tate convins
că ea mințise cu chelie și într-adevă r închiriase o tră sură ca să fugă . După ce a luat decizia, a
vrut să -i spună înainte ca bunul simț să învingă altruismul. Considerentele financiare
începuseră să -i apară din nou în minte, după câ teva zile fericite de gâ ndire că toate erau
rezolvate.
Probabil că iadul s-ar întoarce acum. Administratorul ei era sigur că va sta pe toată averea
ei pâ nă câ nd orice cerere de anulare își va urma cursul. Asta ar putea dura ani. Noțiunea de
a locui din nou în limbo nu a fă cut nimic pentru umorul lui, indiferent de hotă râ rea lui.
Își ținea ochii pe o femeie într-o rochie galben pal și o bonetă simplă de paie. Cu toate
acestea, practic era deasupra ei înainte să -și dea seama. Apariția ei l-a tresă rit, dar numai
pentru că nu era singură . O altă tâ nă ră de vâ rsta ei, cu pă rul negru și ochii foarte negri, a
mers ală turi. Au discutat despre ceva atâ t de serios încâ t Verity nici nu a observat că le-a
blocat calea.
Câ nd a fă cut-o în sfâ rșit, a tresă rit ră u, ca un copil prins furâ nd dulciuri. „Lord Hawkeswell!
Navigarea se termină atâ t de curâ nd?”
„I-am pus să mă pună la mal. Te-am că utat.”
"Oh! Doar mă plimbam. . . .” Fă cu un gest vag în spatele ei.
Se uită cu atenție la tovară șul ei. Cealaltă tâ nă ră și-a ținut privirea în pă mâ nt. Verity se uită
înainte și înapoi între ei. „Lord Hawkeswell, aceasta este prietena mea Katherine. . .
Johnson. Katherine, acesta este contele de Hawkeswell.
Katherine ră mase cu gura că scată . Altceva în afară de uimire îi fă cu ochii mari. „Sunt onorat,
domnul meu. Îmi voi lua concediu acum, astfel încâ t...
„Nu vei face așa ceva. Domnișoara Johnson s-a despă rțit în mod inexplicabil de partidul ei,
Lord Hawkeswell, și par să fi plecat fă ră ea. Aveam de gâ nd să o ajut să obțină transport
acasă . Poate ne-ați ajuta.”
"Desigur. Sunt sigur că putem închiria o tră sură sau mă car un concert, domnișoară Johnson.
„Va trebui să meargă o anumită distanţă . Cu toate acestea, un concert te-ar putea duce la un
han de scenă , domnișoara Johnson, și ai putea cumpă ra transport de acolo pâ nă acasă .”
Verity zâ mbi stră lucitor. — Ar funcționa, nu-i așa, lord Hawkeswell?
"Cu siguranță . Mă voi ocupa de asta.”
— Sunteți foarte amabil, domnule, spuse domnișoara Johnson.
„Există un magazin care vinde articole diverse pe alee un pic, în stâ nga”, a spus Verity. —
Vom aștepta acolo pâ nă câ nd vei obține concertul, Lord Hawkeswell.
Se înclină și porni să gă sească concertul așa cum i se comandase. Verity scă pase destul de
repede de el; asta era sigur. Nu știa ea că doar a întâ rziat să afle că a câ știgat.

K atherine și-a bă gat în reticulul ei liliac unele dintre necesită țile pe care le cumpă raseră ,
împreună cu câ teva note de lire sterline, în timp ce Verity și-a bă gat restul în al ei.
"Nu pot sa iti multumesc indeajuns. Ai o inimă bună ."
„Sunt bucuros să ajut. Nu putem face nimic în privința hainelor tale. Va trebui să că lă torești
fă ră nicio schimbare. Cel puțin cu să punul ă la poți spă la unele lucruri noaptea.” Verity o
trase pe Katherine departe, într-o secțiune a ghișeului comerciantului care avea ceva
intimitate. „Acum, trebuie să scriu repede, pentru că Lordul Hawkeswell se va întoarce în
curâ nd. Nu durează mult timp pentru a gă si concerte, cred.
A înmuiat stiloul în cerneală . Ea cerșise pe amâ ndoi, și hâ rtia, de la negustor în schimbul
câ țiva bă nuți.
I-a scris câ teva râ nduri pentru Daphne, cerâ ndu-i să -i dea lui Katherine un pat pentru o
noapte sau ceva. Ar fi la latitudinea lui Daphne să decidă dacă ospitalitatea se extinde
dincolo de asta.
Ea împă turi biletul și i-o dă du Katherinei. — Îți amintești ce ți-am spus despre cum să
gă sești Cele mai rare flori odată ce ajungi la Cumberworth?
Katherine dă du din cap. Verity trase adâ nc aer în piept și a chemat orice putere și nervi pe
care le putea aduna. — O să te las aici pentru ca lordul Hawkeswell să o gă sească ,
Katherine. El te va pune în acel concert și vei fi pe drum. Totuși, am ceva ce trebuie să fac
acum și abia aștept cu tine.
Katherine se încruntă . "Nu înțeleg."
„Dă -i mesajul că mă voi întâ lni aici în curâ nd. Te va trata ca pe un domn bun care este, așa
că nu-ți face griji pentru reacția lui la absența mea.”
Katherine pă rea sceptică și speriată . Verity o apucă de încheietura mâ inii. „Te vei achita
splendid în această că lă torie. Ț i-ai gă sit drumul aici singur. Îți vei gă si drumul spre
Cumberworth. Dumnezeule, Katherine. Ne vom revedea câ ndva, sunt sigură .”

După ce a pus-o pe Katherine în concert, Hawkeswell a așteptat zece minute ca Verity să se

întoarcă . Câ nd nu o fă cea, el știa că nu o va face niciodată .
El a pă șit pe alee, aruncâ nd o privire în magazine, știind că ea nu va fi în niciunul dintre ele.
Ea se nă pustise. Ea a mințit cu îndră zneală fă câ ndu-și promisiunea și și-a gă sit propriul
transport în timp ce el aranja acel concert pentru domnișoara Johnson. O avertizase că o va
urmă ri și o va gă si, dar, de fapt, nu știa unde se duce.
S-a trezit la marginea porțiunii vechi a satului. A coborâ t la plajă , să vadă câ t de departe era
iahtul lui Summerhays și dacă putea să -l strigă .
În timp ce privea cu ochii miji la apa stră lucitoare, o barcă de pescuit și-a fă cut drum în
golful puțin adâ nc. Se mișcă de-a lungul marginii vederii lui, atră gâ ndu-i în cele din urmă
atenția.
S-a uitat la acea barcă . Venea pe ță rm, nu pleca cu vreo tâ nă ră la bord, dar îi reamintea că
nu numai drumurile legau acest sat de lume.
Fusese un idiot. El îi fă cuse o promisiune că nu va închiria o tră sură , dar pe coastă nu va
avea nevoie. S-ar putea într-adevă r să -i fie frică de mare, dar dă dea dovadă de o hotă râ re
care putea depă și asta dacă era necesar.
Capul i se ră suci spre stâ nga, spre locul în care se adunaseră alte bă rci de pescuit. Merse de-
a lungul plajei spre ei.

„ Nu poți să mergi mai repede?” întrebă Verity disperată . C „Acum vine cu apa, doamnă . Nu
ai vrea să fii fă ră ea. Ne uită m la șase ore ușor, poate mai multe, înainte de a ajunge din nou
pe ță rm.”
Stomacul i se strâ nse la ideea de a fi la mila mă rii atâ t de mult. Totuși, ea bă tu cu piciorul
neră bdă toare în timp ce fiul pescarului rostogoli un butoi la barcă și îl ridică la bord. Ea nu
bă nuise niciodată că durează atâ t de mult să pună pe drum o barcă mică .
„Suntem pregă tiți”, a spus bă rbatul. A întins o mâ nă . „Sari la bord acum și putem pleca.”
Ea a urcat stâ ngaci în barcă , dar în cele din urmă bă rbatul și fiul să u au început să se
arunce. Frica de a fi prins s-a transformat în bucurie de a scă pa. S-a ținut cu spatele la mare
pentru ca frica mai mare să nu strice bucuria.
Ultima frâ nghie s-a slă bit. Ea a vă zut clă dirile devenind din ce în ce mai mici pe mă sură ce
se îndepă rtau și mai multă apă le înconjura. Tocmai câ nd avea imagini deconcertante ale
unui val uriaș care se ridica și o înghițea, ea a observat un bă rbat care se îndrepta cu pași
mari spre ei pe plajă .
Hawkeswell.
„Gră bește-te”, a îndemnat ea. „O liră în plus dacă iei barca asta chiar acum.”
Fiul a început să desfacă o pâ nză .
Erau poate la o sută de metri câ nd Hawkeswell le-a observat. S-a nă pustit pe docul scund,
scufundat de vreme și a ră mas acolo, uitâ ndu-se. Ea îi simți furia rostogolindu-se spre ea
peste apă .
A strigat ca barca să se întoarcă .
„Cine este acela?” întrebă fiul.
Tată l lui a ridicat din umeri. „Un domn, se pare. Îl cunoașteți, doamnă ?”
„Este la o oarecare distanță și este greu de vă zut la soare. Nu l-aș bă ga de cap, omul meu
bun. Odată ce ieșim din estuar, amintește-ți că vreau să merg spre nord.”
Hawkeswell fă cu un semn tare pentru ca barca să se întoarcă . Ea avea încredere că va
renunța în curâ nd.
„Ce spune el acum?” întrebă fiul.
Tată l să u și-a luat urechea. "Greu de spus. Suna ca . . . ră pire.” A tresă rit alert. „Cred că ne
acuză de ră pire”.
— Ce prostie, spuse Verity. „Te-am rugat să mă duci în această că lă torie. Dincolo de palidă ,
acest stră in încearcă să se amestece în nimic din preocuparea lui.
Din pă cate, Hawkeswell a avut acum atenția că pitanului. Bă rbatul s-a dus la capă tul bă rcii și
și-a luat din nou urechea. Orice țipa Hawkeswell, îi suna ca niște scâ rțâ ituri de pă să ri că tre
Verity, iar ea refuza să creadă că pescarul ei ar auzi ceva.
„Cred că tot strigă un nume. Yerl Awksell? Merl Fawksell?” Își prinse urechea și se aplecă în
briză . Deodată i-a că zut mâ na și s-a întors cu ochii mari că tre fiul să u. „Cred că spune că
este contele de Hawkeswell”.
„S-ar putea să vrea și el să navigheze spre nord”, a spus fiul să u. „Ar fi bine să -l iau dacă o
face.”
Tată l a mestecat asta. Fiul a încetat să lucreze cu vela. Verity era îngrozită .
„Dacă el este într-adevă r contele, ceea ce cred că este foarte puțin probabil, ar avea propriul
iaht”, a spus ea. „Nu ar fi nevoie să angajeze această barcă pentru a merge spre nord”.
"Adevă rat. Adevă rat, spuse tată l, scă rpinâ ndu-și bă rbia. Se uită spre ță rm, unde
Hawkeswell stă tea într-o poziție de putere nobilă , cu brațele încrucișate și picioarele
despă rțite. „Totuși, pare un domn bun. Ar putea fi conte. Nu am vă zut niciodată unul
înaintea mea.”
— Am, spuse Verity. „Arata mult mai bine decâ t omul acela.”
„El țipă din nou”, a spus fiul. „O să ne duc puțin mai aproape pentru a auzi.”
"Nu!" a plâ ns Verity.
„Nu va dura decâ t un minut sau două . Dacă el este conte, nu va fi bine să plece, acum, nu-i
așa? Soția mea îmi va arde urechile dacă refuz șansa de a închiria barca de că tre un domn.”
Barca a început o viraj larg, circular, în timp ce fiul mișca vela. Verity s-a îmbolnă vit câ nd a
vă zut că avea să ajungă prea aproape de Hawkeswell.
Imaginea lui deveni clară pe mă sură ce se apropiau. Ochii albaștri o fixară pe loc.
„A fost înțelept să te întorci”, strigă el că tre că pitan. „Dacă nu ai fi fost, i-ai fi ră spuns
magistratului.”
Ochii că pitanului se umflară la ameninţare. "Pentru ce?"
„Aceasta este soția mea pe care o ră piți.”
„La naiba spui!” Că pitanul s-a întors spre ea șocat.
„Nu mă ră piți. Dacă ar fi implicat vreun magistrat, ceea ce mă îndoiesc – el aruncă doar
amenință ri false – aș jura că am angajat această barcă și...
„Dacă spun că este o ră pire, este”, a spus Hawkeswell.
„Întoarce-o imediat sau ră spunde-mi.”
„Dacă te întorci pe acel ță rm, îmi vei ră spunde ” , a spus Verity.
Că pitanul se scă rpină din nou în bă rbie. Ș i-a scos pă lă ria și s-a scă rpinat pe cap. Se uită la
Hawkeswell, apoi se întoarse cu sfială spre ea.
„Nu vreau să intru în mijlocul unui râ nd, dacă înțelegeți, doamnă . Cel mai bine ne
întoarcem.” Fă cu un semn că tre fiul să u, iar barca îndreptă spre Hawkeswell.
Verity a fost furioasă pe tot drumul. Încă trei minute și . . . Mai bine să nu fi încercat decâ t
să -i fie smuls succesul din strâ nsoare așa. Ș i-a stricat curajul să înfrunte și marea!
Hawkeswell nu s-a mai aruncat cu privirea câ nd au plutit în apă puțin adâ ncă . A zâ mbit atâ t
de amabil, de parcă ar fi salutat întoarcerea unui prieten din Franța pe o navă înzestrată
pentru regalitate. Nu s-a lă sat deloc pă că lită .
Barca a alunecat pe docul scurt și jos. Hawkeswell se îndreptă spre marginea bă rcii. — Îți
testezi curajul, draga mea? Îi zâ mbi că pitanului. „Se teme de mare. Încă cinci minute acolo și
ai fi avut un nebun care țipă pe mâ ini.
— Atunci, o scă pare îngustă , domnule.
„Oh, cu siguranță . Da, întradevă r." Încă zâ mbind sub ochii aprinși, îi fă cu semn pentru
Verity. „Nu este nevoie ca voi, domnilor, să vă legați. Vino aici, dragă .”
Ea a ascultat, pentru că într-adevă r nu era niciun alt loc unde să meargă . El o apucă de talie
și, de parcă nu ar fi câ ntă rit nimic, o legă nă sus peste balustradă și o plantă pe doc lâ ngă el.
Barca a început să se îndepă rteze din nou.
Hawkeswell se uită în jos la ea, niciunul nu prea mulțumit. Ea s-a uitat înapoi, nici nu
fericită .
„Veți fi ușurat să aflați că domnișoara Johnson este în siguranță pe drum.”
"Mulțumesc. Ș tiam că te vei descurca de asta mult mai bine decâ t mine.”
„Data viitoare câ nd voi obține promisiunea dvs. de a nu dispă rea, va trebui să o formulez ca
un avocat și să acopă r toate situațiile și modurile de transport.”
Nu pă rea atâ t de furios pe câ t se aștepta ea. Abia supă rat, dacă e adevă rul. Mai gâ nditor
decâ t enervat.
— Ai atâ t de puțină încredere în puterile tale de convingere, Verity? El a continuat. „Nici nu
mi-ai dat șansa să accept sau să resping oferta de aseară .”
„O oportunitate rară mi-a fă cut semn și am profitat de ea.” Au început să meargă . „Din
moment ce nu pari prea supă rat, pot să sper că ai decis să -mi accepti oferta?”
„M-am gâ ndit îndelung la asta. Lă sâ nd deoparte mâ ndria. De aceea m-am întors, că utâ ndu-
te.”
„Ai luat o decizie?”
„Nu chiar încă . Să ne întoarcem, în timp ce mai contempl, și să încercă m să -mi lă să m în
urmă iritația legată de această mică aventură a ta.”
Ea l-a însoțit bucuroasă înapoi pe banda principală , apoi pe terasă . Ea nu spuse nimic, așa
că el putea contempla tot ce își dorea. Ea s-a rugat ca încercarea ei de a scă pa să nu-i fi
schimbat pă rerea în ră u. Nu ar fi atâ t de crud, atâ t de prost încâ t să o țină în această
că să torie peste asta. Ar fi el?
Ea s-a ră sfă țat cu amintirile de acasă și abia și-a reținut bucuria. El avea să o facă , era
sigură . Avea de gâ nd să accepte propunerea ei.
Au stră bă tut din nou lungimea satului, de-a lungul terasei. Au coborâ t la plajă odată ce
trecuseră pe lâ ngă magazine. Era o zi frumoasă și alte iahturi erau pe apă , cu pâ nzele
umflate în briza blâ ndă .
Hawkeswell l-a vă zut pe Summerhays încă luptâ ndu-se cu peștii pe barca sa, o ieșire bună .
Mai avea să mai treacă cel puțin o oră pâ nă să se întoarcă iahtul.
Dacă ar fi ră mas pe acel iaht, Verity s-ar afla la mulți kilometri pe coastă înainte ca cineva
să -și dea seama că ea a plecat. Ea și-a reușit scopul de a dovedi că avea mult mai multe
probleme decâ t avea nevoie orice bă rbat în viața lui.
„Hai să mergem pe aici”, a sugerat el, îndreptâ ndu-l pe Verity departe de capă tul vestic al
satului. S-au plimbat spre vest de-a lungul malului. Adierea s-a apucat de tija îngustă a
rochiei ei galben-pal, împingâ nd-o și tră gâ nd-o de picioare și șolduri, astfel încâ t forma
corpului ei să fie mai vizibilă decâ t își dă dea seama.
Satul se întindea într-un golfuleț mic, iar pă mâ ntul se ridica puțin spre punctul să u de vest.
L-a ajutat pe Verity să urce stâ ncă și deal și a gă sit un loc în care stâ ncile lă sau loc unor
ierburi. Perspectiva era impresionantă , cu priveliști ale întregului golfuleț și ale coastei în
ambele direcții. Pe orizontul sudic puteau fi vă zute nave înalte care se îndreptau spre
estuarul Tamisei.
„Vreau să vorbesc cu tine despre oferta ta”, a spus el. Ș i-a aruncat redingota și a întins-o
astfel încâ t ea să se poată așeza. A fost complet privat aici. Lumea nu ar ști niciodată ce s-a
spus și s-a convenit și dacă , după ce și-a vâ ndut adevă rul pentru niște argint, a vâ ndut acum
și un pic din onoarea sa.
Un bă rbat mai bun ar lă sa-o să plece liberă și nu ar accepta bani ca consolare pentru
pierderea averii. Nu-și putea permite să fie atâ t de bun.
Ea s-a așezat pe haina lui, zâ mbind optimist despre discuția care urma. Ea a vă zut asta în el,
fă ră îndoială . Probabil că decizia îi gravase chipul. Ochii ei scâ nteiau de încâ ntare la
succesul ei rapid.
Se uită în jos la ea și o amintire i-a fulgerat viu în minte, despre noaptea trecută și piciorul
ei gol. Fusese surprinză tor de greu să -i lase piciorul să plece. Fusese foarte greu să nu-i
să rute piciorul, genunchiul, coapsa și multe altele. A inspirat, a privit spre mare și a reușit
să -și alunge piciorul din gâ nduri.
S-a asezat si el. Avea picioarele drepte, ca ale unei fete, iar gleznele i se vedeau dincolo de
tivul galben pal. El a observat că ar putea folosi niște pantofi noi.
— Trebuie să știu ceva, spuse el. Era mâ ndria și îngâ mfarea care trebuia să știe și nimic mai
mult. „Dacă sunt de acord cu planul tă u, intenționezi să te că să torești cu altcineva? Toate
acestea sunt într-adevă r despre un alt bă rbat?”
„Nu există niciun om care să aștepte, dacă asta vrei să spui. Mă pot că să tori, totuși, dacă
gă sesc bă rbatul potrivit.”
„Unul dintre care tată l tă u ar fi aprobat. Unul care ar fi un bun administrator al moștenirii
sale.”
"Da."
— Un bă rbat ca domnul Travis?
Ea a râ s și a bă tut din palme. "Domnul. Travis? Vai. Nu, nu domnul Travis. Domnul Travis
este chiar mai în vâ rstă decâ t tine.
Ar putea să -i deranjeze ea să vorbească despre el ca și cum ar fi fost bă trâ n, dacă gura ei nu
l-ar fi captivat în timp ce ea râ dea și zâ mbea. Câ nd era în repaus, pă rea mică și înclinată la
modă . Câ nd râ dea, pă rea mai mare, senzuală și delicioasă .
„Am doar treizeci și unu, Verity. Deși cu zece ani mai mare cu tine, cu greu sunt pregă tit
pentru baston și dinți falși.
„Am vrut să spun doar că domnul Travis este mult prea bă trâ n pentru mine. Nu este
intenția mea să mă că să toresc cu el. De asemenea, dacă mă că să toresc cu cineva, vei avea în
continuare venitul promis. După cum am spus, vom aranja acest lucru înainte ca orice soț
să poată interveni și într-un mod în care un soț nu se poate rupe mai tâ rziu. Tată l meu a
spus întotdeauna că în Anglia orice se poate realiza cu un contract potrivit.”
„Ei bine, trebuia să știu.”
"Ma astept ca ai facut-o." Ea a spus-o cu amabilitate, de parcă ar fi înțeles ceva din mintea
unui bă rbat și de ce ar trebui să știe. „Suntem de acord, Lord Hawkeswell? Te vei ală tura cu
mine în încercarea de a remedia această greșeală ?”
„Încă mă gâ ndesc la asta”, se auzi el spunâ nd.
Intenționase să lucreze rapid cu asta și să spună cu totul altceva, dar cea mai mare parte a
atenției lui fusese brusc distrasă de o șuviță din pă rul ei care scă pase de bonetă și îi
tachinase fruntea. Acea încuietoare și felul în care se întindea pe pielea ei palidă , pă reau
insuportabil de erotic dintr-un motiv oarecare. L-a înnebunit. Toată ea a fă cut-o.
— Poate ar trebui să încerci să mă convingi.
„Te convinge?”
„Cu un să rut. Dacă sunt de acord, probabil vei spune că să rută rile s-au încheiat împreună cu
pretențiile mele față de tine. Aș dori un să rut foarte frumos de la tine. În timp ce suntem
încă că să toriți și înainte ca uniunea noastră să fie contestată oficial.”
O tachina, iar ea știa asta. Expresia ei exasperată nu era atâ t de certată , câ t de amuzată .
„Vrei să te să rut înainte să -mi spui decizia ta.”
„Da, numai că nu ca aseară . Un să rut dulce, nu o ciugulă de pasă re.”
„Ar fi totuși una foarte rapidă , oricâ t de dulce ar fi. Cred că ești prost să -ți pese de să ruturi
acum. Ar fi mai înțelept să nu mai să ruți.”
„Ce ră u poate fi în el? Nimeni nu ne va vedea aici.”
Ea îl privi cu suspiciune. "Unul singur. Nu mai."
"Desigur." El smulse panglica bonetei ei cu boruri adâ nci. „Acesta a fost construit pentru a
interzice orice să ruturi. Seamă nă cu wimplele purtate de că lugă rițele din Franța. Nu vei
putea niciodată să mă să ruți cu ea pusă .” A dezlegat panglicile, a scos boneta și a pus-o
deoparte pe iarbă .
Ară ta frumoasă , cu soarele după -amiezii scoțâ ndu-și pă rul și obrazul în timp ce se întoarse
spre el. Ea s-a gâ ndit la situația ei și s-a ridicat în genunchi. Pă rea foarte serioasă , ca o
studentă care scoate un cifru dificil.
Ea a lă sat capul în jos. Buzele ei le atinseră pe ale lui delicat. Ea a să rutat încet. Dulce.
Buzele ei au ză bovit o clipă . Moliciunea lor catifelată a odihnit doar o clipă în plus, dar a fost
mai lungă decâ t era necesar, iar asta îi spunea tot ce dorea să știe.
I-a luat ceafa cu mâ na ca să nu poată termina să rutul prea repede acum. El a încurajat-o să
mai ză bovească câ teva clipe. Apoi încă câ teva.
Motivul pentru care a venit la această ascensiune izolată i-a scă pat din minte. Numai
respirația delicată a să rutului ei conta, iar că ldura stră lucește prin el, distrugâ nd hotă râ rea
și bunele intenții.
Ea tremura. Buzele ei pulsau ușor pe ale lui. Cea mai mică presiune apă să pe mâ na lui, de
parcă s-ar fi gâ ndit să -și îndepă rteze capul.
Nu putea permite asta acum. El o îmbră țișă cu celă lalt braț și o întoarse repede, așa că ea se
odihni în brațele lui. Ea ridică privirea surprinsă , uluită de această schimbare de poziţie. A
să rutat-o înainte ca ea să poată vorbi.
Nici cu dulceață . El era dincolo de asta. Dincolo de momeli delicate și jocuri subtile. El i-a
luat gura cu putere, eliberâ nd o foame care se crease de trei zile.
Mâ na ei îi atinse umă rul și brațul. Nu în rezistență . Dacă s-ar fi gâ ndit să insiste și să nege,
asta nu a ieșit niciodată la iveală . Mâ na ei doar stă tea acolo, pe brațul care îi înconjura și
susținea corpul.
Acum greu, cu furie, el a sedus-o cu gura deschisă pentru a putea gusta, explora și poseda.
Gâ fâ iturile și respirațiile ei au spus șocul și acceptarea ei. Plă cerea a învins obiecțiile ei.
Da. El i-a ră vă șit gura cu grijă , stâ rnindu-i strigă te din gâ t și flexiuni sinuoase în corpul ei.
Da. El a întins-o și se uită uluit în ochii albaștri. Da . El i-a să rutat gâ tul, pulsul și i-a
mâ ngâ iat rochia galbenă , în timp ce sunete minunate de uimire feminină câ ntau într-o
melodie opritoare de surpriză .
Forma ei era mică sub mâ na lui. Aproape fragil. Ea nu s-a luptat cu strâ nsoarea lui în timp
ce el a devenit mai îndră zneț, simțindu-i șoldul și coapsa, netezindu-i de-a lungul piciorului,
învă țâ ndu-i corpul și vă zâ ndu-l în capul lui, gol sub el, genunchii îndoiți și ridicați și
deschiși de bună voie pentru el, pentru mâ na lui și gura si trupul -
Imaginile l-au silit. Dorința l-a stă pâ nit. El a să rutat pieptul ei pâ nă la marginea de sus a
rochiei ei, apoi mai jos pâ nă la sâ nul ei. Mâ na ei s-a dus la capul lui, să se oprească sau să
încurajeze, el nu știa. El să rută vâ rful tare apă sâ nd pe materialul subțire și ea strigă
surprinsă în briza. S-a ridicat și și-a netezit palma peste sâ nul ei și a privit că abandonul o
revendica pâ nă câ nd ochii ei stră luciră , nevă zâ nd.
Ș i-a alunecat mâ na sub ea și a că utat benzile de pe rochia ei. Ochii ei s-au deschis mai larg
câ nd s-a slă bit. Privirea ei a că utat lumea. Sanity a încercat să iasă la iveală . O să rută blâ nd,
apoi cu putere, în timp ce îi coborî hainele de pe umeri și îi descoperi sâ nii. Rotunde și
frumoase, vâ rfurile lor dure și întunecate fă ceau semn. Ș i-a lă sat capul în jos și și-a folosit
limba pentru a o înnebuni.

Socul sa pră bușit în plă cere și plă cerea în șoc și niciunul nu a putut câ știga în confuzie. Ea a
privit, îngrozită și fascinată , și dureroasă de un impuls înspă imâ ntă tor, câ nd capul lui
întunecat se cobora și respirațiile lui îi agitau sâ nii.
Dinții lui dezgolit s-au închis ușor și o să geată ascuțită a plă cerii a doborâ t adâ nc. Limba lui
trecu și ea a crezut că va muri. Ea a închis ochii. Asta a fost ră u. Scandalos. Cineva ar putea
chiar să -i vadă aici. Ar trebui să oprească asta, să o termine, să -l alunge. Gura și mâ na lui
fă ceau să cascadă în ea sentimente, care erau prea delicioase pentru a se termina.
Se ridică pe un braț și îi urmă rea mâ ngâ ierile. El a tachinat-o în mod deliberat, nu neplă cut,
și a vă zut reacțiile pe care ea nu știa să le ascundă . „Îți place asta”, a spus el. Nu era o
întrebare. "Ș i asta." Capul i s-a lă sat din nou în jos și limba i-a lovit celă lalt sâ n, chiar dacă
mâ na lui a continuat să o devasteze. Senzațiile se îngră mă deau una peste alta, fă câ nd-o
înnebunită și neră bdă toare.
I-a să rutat umă rul, gâ tul și urechea. "Ș i asta." Mâ ngâ ierea lui alunecă în josul piciorului ei,
apoi din nou în sus pe sub fusta ei.
Alarma o zgudui. Ea nu era ignorantă . Ea cunoștea pericolul acum. Respirația și gura lui îi
încă lzeau obrazul și urechea. „Nu te voi cunoaște pe deplin, dar asta o voi ști și și tu la fel.
Ești al meu și acesta este al meu și nu mă vei opri pentru că nu vrei.”
Atingerea lui caldă îi submina deja teama și obiecția. Briza de pe picioarele ei, mâ ngâ ierile
de pe pielea goală a coapselor ei au evocat disperare în plă cerea. El îi suge sâ nul și o durere
profundă de plă cere curge în jos, strâ ngâ ndu-se lâ ngă mișcă rile calde de pe coapsele ei.
O atingere. Un șoc uluitor care a fă cut-o să -și dorească să cerșească pentru mai multe dintre
ele. În schimb, mâ na lui îi acoperi movila într-un gest intim de protecție și posesie, pe scurt.
Apoi nu s-a mai atins.
Plă cerea dureroasă s-a stins. Strâ ngerea stomacului i s-a uşurat. Ea a deschis ochii. Se uita
la ea. Emoțiile reflectate în ochii lui pă reau întunecate, periculoase și nerezolvate.
Goliciunea ei a uimit-o brusc. Ea s-a acoperit cu brațele și s-a ridicat pentru a-și așeza
rochia și chemiseta. Ea bâ jbâ i la spate în timp ce fața îi ardea. Se întinse, cu capul în spatele
ei, iar ea îl simţi că fixează casetele.
Rușinea și mâ nia au stră bă tut-o ca o rachetă . Ea se ridică în genunchi, se întoarse și îl pocni
pe umă r câ t putu. "Ai promis!"
I-a prins mâ na. „Mi-am ținut promisiunea. Ești încă virgină .”
"De abia."
„Ești prea ignorant pentru a ști ce abia înseamnă . Crede-mă , este mai mult decâ t abia
nemișcat.”
Ea se ridică în picioare și se uită la mare. Nu a putut gă si iahtul lui Summerhays. Apoi a
observat, legată de doc.
"Trebuie sa ne grabim. S-au intors." S-a uitat repede în jur, îngrozită că poate că , că utâ ndu-i,
Audrianna și Sebastian ar fi venit pe aici.
Hawkeswell se ridică , își dă du jos haina și o îmbră că . Îi ridică boneta. Ea i-a smuls-o.
„M-ai ademenit aici pentru că ai spus că vrei să vorbești despre propunerea mea”, a spus ea.
„Ai mințit? Acesta a fost doar mai mult din jocul lung și din vechiul complot?
Severitatea lui nu se domolise. Încă mai pă rea la fel ca atunci câ nd o mâ ngâ ia. Ochii lui
albaștri o priveau prea atent. Dintr-o dată a fost chiar în fața ei și acea mă iestrie masculină
pe care o emana a atacat-o.
A tras-o într-o îmbră țișare și a să rutat-o din nou, tare. Senzualitatea și familiaritatea
tuturor acestor atingeri erau în să rut.
„Nu există niciun joc. Nici un complot. A fost la fel ca și cu tine și cu barca aia blestemata. O
oportunitate rară mi-a fă cut semn și am profitat de ea”, a spus el. El i-a ridicat bă rbia ca să
poată privi la ea, iar ea a trebuit să se uite la el. „În ceea ce privește propunerea ta. . .”
Ea a așteptat, ținâ ndu-și respirația, rugâ ndu-se să nu fi greșit să vadă decizia pe care și-a
dorit-o mai devreme, înainte ca el să ajungă așa.
"Nu." A spus-o gâ nditor.
"Nu?"
"Nu."
Nu putea să creadă asta. Ea fusese atâ t de sigură , din felul în care vorbise, că acceptase
sensul. "De ce nu?"
„Pentru că așa spun.”
„Pentru că așa spui ? Acesta este tot motivul pentru care trebuie să obțin?” A vrut să țipe.
Toate acestea fuseseră un truc. O modalitate de a o duce aici sus singură , ca să poată . . . ar
putea . . .
Ea l-a lovit din nou, apoi a împins din strâ nsoarea lui și a plecat cu pași mari. Ea s-a
împiedicat în jos, refuzâ nd ajutorul lui, fă ră să -i pese dacă a că zut sau ară ta ca o proastă
stâ ngace.
 Capitolul nouă
H awkeswell a încercat să se consoleze că a fost mai mult sau mai puțin onorabil. Fă câ nd
asta fusese dificil și dureros și încerca să nu-i dea prea multă grijă că Verity nu apreciase
sacrificiul să u.
Nici corpul lui nu a apreciat-o. Ia dat iadul ore întregi. Excitația lui nu s-a încheiat niciodată ,
pentru că de fiecare dată câ nd se uita la ea vedea sâ ni dră guți, înză peziți, cu vâ rfuri
întunecate provocatoare și o femeie hipnotizată de primul ei gust de plă cere carnală .
Ea nu a vorbit cu el în restul zilei. Ea s-a prefă cut că nu există . Senzualitatea neterminată
atâ rna între ei ca o ceață densă care continuă să sufle în direcția lui în momentele cel mai
puțin convenabile, ducâ nd la gâ nduri nepotrivite și la o renaștere a erecției lui și la
comploturi erotice care probabil ar face-o să coboare în acel copac în noaptea asta și să
dispară pentru totdeauna. dacă știa de ei.
De ce nu?
Pentru că așa spun.
Fusese un motiv să rac și inadecvat. Prost. Nu fusese nimic altceva de spus, însă .
Cu greu își putea explica că hotă râ se că o vrea și că dorința a învins decizia lui anterioară .
Ea nu ar considera niciodată să -și satisfacă foamea, oricâ t de convingă toare ar fi, un motiv
bun pentru a-i refuza viața pe care și-o dorea. Cu toate acestea, era tot ce avea.
Audrianna și Sebastian i-au observat nemulțumirea. Încercă rile lor curajoase de a conversa
ușoară nu i-au putut modifica nicio clipă expresia înghețată .
S-a scuzat și s-a pensionat mai devreme. Hawkeswell se scuză la râ ndul să u și ieși pe terasă
să fumeze. Era adâ nc în contemplare câ nd un alt vâ rf de trabuc a apă rut lâ ngă el, iar o mâ nă
a pus un pahar de coniac pe peretele terasei din fața lui.
El și Summerhays au pufnit în tă cere împreună , uitâ ndu-se la paturile de flori unde florile
se legă nau în aerul nopții. Cele albe și galbene au prins câ t de puțină lumină era și au
punctat întinderea ca niște crengute palide pe rochia întunecată a unei femei.
— Îmi poți mulțumi, spuse Summerhays. „Audrianna a spionat doi oameni în punctul
golfului și s-a temut că nu ești bine. Ea a insistat să intre imediat, dar la naiba dacă pâ nzele
pur și simplu nu au putut prinde bine briza pentru a o rezolva rapid.
"Mulțumesc."
„Mireasa ta nu pă rea însă fericită .”
„Nici eu. Acestea sunt salariile pentru a face ceea ce trebuie și a lă sa timpul și locul
nepotrivit să mă inhibe. Dacă aș fi fost mai puțin grijuliu, am fi amâ ndoi mai mulțumiți.”
Pretindea mai multă atenție decâ t avea. Nu luarea în considerare a fost cea care îl
controlase, ci acea promisiune blestemata pe care o fă cuse în sera din Cumberworth.
Summerhays chicoti liniștit. „Sunt timp suficient pentru mulțumire, presupun. O viață
întreagă .”
„Aici am crezut că stâ ngă cia ta cu iahtul înseamnă că ești un aliat pâ nă la urmă . Mai întâ i
sfă tuiești seducția, dar acum insinuezi înțelepciunea toleranței. Aceasta din urmă este
influența soției tale. Nu ară ta atâ t de indignat. Negi că te-a trimis aici? Este ea mai sus,
mâ ngâ iâ nd-o pe biata Verity?
„Ea habar nu are ce s-a întâ mplat. Câ nd a vă zut-o pe Verity, a presupus că voi doi ați avut
doar o ceartă bună .
„Am avut o dispută . Una scurtă . Câ teva cuvinte, nu mai mult. Dar, da, cred că ar trebui să -l
numești un râ nd.”
„Probabil că furtuna va fi suflat pâ nă dimineață .”
"Poate." Probabil ca nu . „Row sau nu, cred că vom merge la Londra în trei zile.”
Au pufă it, fumul lor șerpuind în noapte. Summerhays a fost suficient de bun pentru a vorbi
despre alte lucruri. L-a distras pe Hawkeswell de la gâ nduri de ră zboaie și nemulțumire și
de amintirile vii ale pasiunii minunate trezite în Verity.

V erity și-a petrecut ziua urmă toare foarte aproape de Audrianna. În timp ce a încercat să -și
împace comportamentul șocant cu Hawkeswell, ea și-a fă cut griji că a pierdut întregul
ră zboi printr-o demonstrație de slă biciune într-o singură bă tă lie.
Era aproape sigură că , atunci câ nd a condus-o pâ nă la iarba aceea, intenționase să spună
ceva cu totul diferit. Poate că , după o noapte de somn bun, își redescoperise înclinațiile mai
sensibile.
Ea aștepta cu speranță vreun semn că el se ră zgâ ndise. Dar nu a mai adresat deloc
întrebarea. Nici nu și-a cerut scuze pentru ceea ce se întâ mplase pe acel mic deal.
Dacă i-a vorbit ceva, și a privit-o, cu o nouă familiaritate, ca și cum ar fi împă rtă șit o
îmbră țișare atâ t de scandaloasă , acum împă rtă șeau un secret privat și o simpatie. Prezența
lui o apă sa în moduri invizibile chiar și atunci câ nd încerca să -l ignore. Amintirile, atâ t
fizice, câ t și vizuale, îi tot șerpuiau în cap în timp ce ea încerca să fie atentă la vorbă ria
Audriannei.
În acea noapte, câ nd ea s-a scuzat să se pensioneze, a fă cut și el. Inima i se ridică pâ nă la gâ t
în timp ce urca scă rile cu el cu doi pași în spatele ei. Ura ce ia fă cut prezența lui. Ură sc
reacțiile confuze de anticipare și îngrijorare.
La prima aterizare s-a întors spre el. „Nu încerca să mă să ruți în seara asta. Nu îndră zni. Ai
avut destule să rută ri ieri și nu-ți datorez niciunul pentru azi.”
„Ș i tu, Verity? Ai avut destule să rută ri ieri?”
"Mai mult decâ t suficient. Prea multe." Felul în care o privea îi slă bi picioarele. „Nici mie nu
mi-au plă cut. Totul a fost foarte neplă cut. Nu ne convine nici câ nd vine vorba de să ruturi. Ar
trebui să te ră zgâ ndești în privința asta . Chiar ar trebui.”
Fă cu ultimii doi pași, așa că stă tea drept în fața ei. S-a ară tat vag amuzat la protestele ei. „Ne
potrivim foarte bine câ nd vine vorba de să ruturi și plă cere, Verity. Asta nu te va speria atâ t
de mult după un timp.”
„Nu sunt speriat. Ș i te înșeli. L-am urâ t. eu...”
Degetul lui s-a oprit pe buzele ei, fă câ nd-o la tă cere. „Trebuie să dovedesc că am dreptate în
seara asta? Mă provoci să fac asta.”
Buzele ei pulsau sub acea atingere. Tot corpul ei a fă cut-o, din apropierea și privirea lui.
Strâ nse din dinți ca să nu mai reacționeze ca o proastă .
„Îți amintesc de promisiunea ta”, a spus ea, după ce și-a întors fața suficient pentru a rupe
acel contact.
„Nu am nevoie de mementouri. Cu toate acestea, s-ar putea să fiu nevoit să stau noaptea în
camera ta, pentru a mă asigura că nu profiti de o altă ocazie rară de a fugi.”
Sugestia a alarmat-o. Nici nu credea că intenționa să stea pe un scaun în camera ei de
relaxare. Nenorocitul se aștepta să facă din nou acele lucruri care a lă sat-o abia virgină .
Senzații pe care le recunoștea acum se nă pustiră de încâ ntare la idee. Oricâ t de ademenți
erau, susceptibilitatea ei o consterna și ea.
Nu și-a putut permite să reacționeze în acest fel dacă ar fi vrut să -i ră mâ nă vreo mâ ndrie
câ nd s-au despă rțit definitiv. Nu l-ar fi putut convinge niciodată să se ră zgâ ndească dacă ar
continua să o să rute și să o atingă așa. Ș i, în cele din urmă , câ nd s-a că să torit cu tipul
potrivit de bă rbat, nu a vrut să fie nevoită să explice că acesta devenise cel mai familiar
înainte de a accepta să o lase să plece.
— Nu, spuse ea. "Tu nu vei. Ș tii că împă rțind o cameră îl ispitești pe diavol și cinstea ta va fi
mai rea pentru asta.”
El a râ s. — Câ t de grijuliu din partea ta, Verity, să -mi faci griji pentru onoarea mea în
numele meu.
„Mă îngrijorează atâ t de mult încâ t îți promit că nu va trebui să stai de pază . Jur că voi fi aici
dimineață . Exprimată astfel, promisiunea mea acoperă toate oportunită țile rare posibile
care ar putea apă rea.”
Acei ochi albaștri luați în considerare. Au ademenit. Culoarea lor s-a adâ ncit. El a zâ mbit
vag, resemnat. S-a lă sat deoparte și și-a întins brațul spre scă ri.
"Așa să fie. Dar fugi acum, repede, înainte să ajung la concluzia că culoarea ta destul de
bună înseamnă că speri cu adevă rat că voi ajunge curâ nd la ușa camerei tale.

V erity nu a dormit bine în acea noapte. Hawkeswell nu spusese că nu va fi la ușa camerei

ei, în atâ tea cuvinte, așa că ea a continuat să -l asculte acolo. Faptul că ea a continuat să se
înroșească pentru cea mai mare parte a nopții nu l-a îndră git cu greu de ea, iar ea se zvâ rli
neliniștită , întrebâ ndu-se cum va scă pa acum, îngrijorâ ndu-se că nu va putea niciodată .
Situația a supă rat-o și a lă sat-o să rită și precaută . Ea a hotă râ t că trebuie să pretindă puțină
intimitate chiar și de la Audrianna. Prin urmare, a doua zi dimineața s-a trezit în zori și s-a
îmbră cat în muselina ei albastră simplă . Ș i-a legat șorțul și și-a îmbră cat un șal împotriva
umezelii dimineții. Apoi a coborâ t în curte.
Gră dinarii se aplecau deja la munca lor cu sape și greble, foarfece și că ruțe. Ea se uită peste
umerii lor și observă cum se tundeau. A admirat argila bogată pe care gră dinarul-șef l-a
transportat de pe un câ mp care ră mă sese în pâ rghie în ultimul an de plantare.
Aproape că a uitat de Hawkeswell și de acele să rută ri, și de jena ei că o vă zuse pe jumă tate
goală și de insinuă rile lui aseară că ea chiar dorea să se simtă așa din nou. Prin urmare,
câ nd toți gră dinarii s-au uitat spre terasă , iar gră dinarul șef a fă cut o mică plecă ciune, a
enervat-o să se întoarcă și să -l gă sească pe Hawkeswell stâ nd acolo.
Pă rea întunecat și serios și prea interesat de ea. Senzațiile de pe versantul dealului ră sunau
în corpul ei de parcă el le-ar fi poruncit.
Îi fă cu semn să vină la el. Luâ ndu-și despă rțire de gră dinar, se întoarse pe lungimea curții și
urcă treptele că tre terasă .
„Vino cu mine în sala de mic dejun”, a spus el. „Audrianna și Sebastian sunt acolo și am vești
pe care ar trebui să o audă .”
L-a urmat înă untru și după colț pâ nă în sala de mic dejun care dă dea spre curte de la etajul
inferior al uneia dintre aripi. Audrianna a mâ ncat acolo, iar Lordul Sebastian se servea
singur din bucatele de pe bufetul mare.
„Sper că mă tușa ta nu s-a îmbolnă vit”, îi spuse lordul Sebastian lui Hawkeswell odată ce s-
au așezat cu toții.
— Ai motive să crezi că ea are? întrebă Verity, surprinsă .
„Un că lă reț expres a venit cu o scrisoare pentru Lord Hawkeswell în această dimineață ”, a
explicat Audrianna.
„Mă tușa mea este să nă toasă din câ te știu eu. Această știre este cu totul diferită .” Își scoase
scrisoarea de pe haină și o puse pe masă . Se uită la ea, apoi la Verity. „Este de la un avocat
din Londra. domnule Thornapple.”
"Domnul. Thornapple? Administratorul meu?”
„Mi-a scris la Surrey, apoi a aflat că sunt aici.” Desfă cu scrisoarea și scana conținutul ei. „Mi-
a scris pentru a mă informa că a reușit să obțină o nouă anchetă cu privire la moartea
probabilă a Lady Hawkeswell, nă scută Verity Thompson. Acesta va fi ținut de medicul legist
în Surrey mâ ine, la casa legistului. Va fi un prim pas, și o soluție incompletă , dar ne va
poziționa bine pentru orice recurs la înaltele instanțe. Se pregă tea să coboare în Surrey
chiar dacă a trimis această scrisoare.
A pus scrisoarea deoparte. — Trebuie să mergem acolo imediat, desigur.
„Trebuie să iei antrenorul și patru. Vă voi da numele hanurilor unde sunt ținute echipele
noastre de rezervă ”, a spus Lord Sebastian. „Dacă vremea ține, ar trebui să fii acolo pâ nă
mâ ine la prâ nz.”
Verity privea, consternată , câ nd își fă ceau planuri. Panica flutura în ea. Avea impresia că ar
fi condus ea însă și o echipă de cai și a pierdut brusc strâ nsoarea panglicilor.
— Ș i dacă nu ne gră bim spre Surrey? a scapat Verity. Întrebarea ei a întrerupt câ teva
sfaturi pe care Lordul Sebastian le-a oferit lui Hawkeswell. Toată lumea s-a uitat la ea.
„Dacă acel că lă reț expres nu ar fi gă sit această casă ? Ce-ar fi dacă am ră mâ ne încă o zi de
că lă torie departe de Surrey?
„Vrei să spui, ce se întâ mplă dacă ai fi de fapt declarat mort?” întrebă Hawkeswell. „Atunci
ar trebui să explică m greșeala câ nd am ajuns înapoi în județ. Va fi mai puțin complicat dacă
nu s-ar face o decizie greșită în primul râ nd.”
„Ei bine, cred că dacă cineva este declarat mort, ar trebui să i se permită să fie așa timp de
câ teva să ptă mâ ni, dacă vrea”, mormă i ea.
Întâ lnind doar fețe goale în jurul mesei, ea a recunoscut: „Dar, desigur, asta nu este posibil.
Trebuie să ne asigură m că nu se comite o eroare. Mă voi duce în camera mea și mă voi
pregă ti.”
Ș i-a luat concediu pentru a se pregă ti de că lă torie. De asemenea, trebuia să se pregă tească
pentru implicațiile pă ră sirii acestei case.
Acordul fă cut în sera lui Daphne avea să se încheie câ nd antrenorul pă ră sește această
proprietate. La fel și promisiunile. În viitor, va trebui să se bazeze pe propriile ei resurse
pentru a-l ține pe Hawkeswell.
S usan avea cele mai multe articole de îmbră că minte împachetate în zece minute. Verity i-a
mulțumit pentru serviciul depus, i-a dat câ teva dintre monedele ră mase din cele
cincisprezece lire sterline ale lui Hawkeswell și a concediat-o. Apoi și-a bă gat obiectele
personale, periile de pă r, apa violetă și doi pieptene, în geantă .
Ușa se deschise și Hawkeswell intră .
Ea fă cu un semn că tre valiza. „Sunt tot pregă tit.”
Se uită la valiză , apoi la ea. „Ești nefericit.”
„M-am gâ ndit că vom ră mâ ne aici mai mult timp. M-am gâ ndit... Ea își ridică boneta și se
întoarse spre oglindă .
— Te-ai gâ ndit că ai mai mult timp să mă convingi de planul tă u, spuse el.
„Cred că ar trebui să -mi oferi zilele în Surrey pe care le-aș fi avut aici.”
— Într-o zi sau treizeci, nu va conta, Verity. Nu mai vreau să te las să pleci.”
Nu mai . Inima i s-a scufundat. Acele să rută ri de pe deal îi schimbaseră într-adevă r pă rerea.
Avea să o forțeze să se întoarcă în această că să torie din cauza unei plă ceri scurte și a unei
dorințe trecă toare.
Ea se uită înapoi la el, apoi se întoarse să -și lege panglicile bonetei. Era pe punctul de a
plâ nge.
Situația ei avea să fie mult mai grea acum. Ea sperase să fie acasă câ nd lumea a aflat că este
în viață și să nă toasă . Ea plă nuise să folosească lunile în timp ce a depus o petiție pentru
anularea pentru a avea grijă de moștenirea tată lui ei, pentru a descoperi ce s-a întâ mplat cu
Michael și pentru a asigura bună starea lui Katy. Doar prezența ei lâ ngă fieră rie i-ar fi ajutat
și i-ar fi ținut mâ na lui Bertram în timp ce se ocupa cu oamenii aceia buni.
„Iartă -mi emoția.” Ea și-a șters ochii. „Mă vă d acum tră ind printre stră ini, oameni care nu
au niciun motiv să fie buni cu mine.”
„Te temi prea mult de viitorul tă u. Nu va fi așa.”
— Ești atâ t de democratic, Lord Hawkeswell, încâ t îmi vei permite să merg acasă , să vizitez
oamenii pe care îi cunosc?
"Nu vad de ce nu."
"Câ t de des?"
„Poți merge ori de câ te ori îmi este convenabil să te duc acolo.”
„De ce cred că rar vei gă si convenabil?”
El nu a dezvă luit nicio supă rare față de ea. Dacă ceva, expresia lui pă rea simpatică . „Pentru
că ești obligat să te gâ ndești la ce este mai ră u despre mine. Dacă nu o faci, nu te vei putea
minți niciodată pe tine însuți.”
Asta a surprins-o. Ea se întoarse de la oglindă și se îndreptă spre el. „Nu mă mint singur.”
„Cred că ți-ai petrecut ultimele două zile mințindu-te pe tine însuți. Ț i-ai spus că încă mă
poți convinge să vreau să scap de tine. Ț i-ai spus că acceptarea acestei uniuni înseamnă
victorie pentru vă rul tă u și înfrâ ngere pentru tine, câ nd nu trebuie să fie așa.”
„S-ar putea să fiu încă supă rat pe vă rul meu, dar obligațiile mele față de el și autoritatea lui
asupra mea s-au terminat indiferent de ce s-ar întâ mpla, așa că furia nu mai are
semnificație.”
„Atunci trebuie să presupun că mâ nia încă din tine este îndreptată că tre mine , pentru că
sunt parte la planul lui Bertram. Nici tu nu vrei să -mi dai victoria.”
„Nu vreau să dau victorie schemei în sine. Nici nu ar trebui să o fac. Te-ai prefă cut că
înțelegi asta, dar a mai fost doar un șiretlic să obții ceea ce îți doreai și să mă scoți din
garda.”
A zâ mbit pe jumă tate. „Ah, te -ai mințit singur. Nu numai că încă pretindeți că nu v-a plă cut
acea plă cere, care este o falsitate flagrantă ; acum ți-ai spus că te-am importat pe acel deal,
ca parte a complotului mă reț.”
Ea s-a uitat la el.
— Ai ales cu atenție amintirile înainte de a concluziona asta, Verity? În timp ce câ ntă reai
comportamentul meu nefast, ai retră it plă cerea gurii mele pe sâ nul tă u și mâ na mea pe
tine...?
„Cel mai sigur că nu!” Ea se îmbujora. „Ești un tică los. Îți cunosc jocul, totuși.” Ea își smulse
valiza și se îndreptă spre uşă .
„Poți crede că sunt un tică los, Verity, dar sunt și soțul tă u. Ș i dacă există un joc la lucru aici,
am câ știgat deja.”
 Capitolul zece
„ Nu ar trebui să fie stabilit acest lucru de că tre un judecă tor al uneia dintre curțile înalte,
domnul Thornapple? Am fost de acord să fac această nouă anchetă pentru că dispariția s-a
produs în acest județ, dar din moment ce nu există cadavru, atribuțiile mele sunt neclare.”
„În astfel de cazuri, domnule, nu există regularită ți, din cauza situației atâ t de rare. Încep cu
tine astă zi și apoi îți voi aduce hotă râ rea la Banca Regelui pentru o declarație oficială a
morții. După cum spuneți, împrejură rile au început aici și o anchetă locală este un loc de
pornire la fel de bun ca oricare altul.”
Verity auzi schimbul în timp ce ușa bibliotecii se deschise. Ancheta era în curs.
Hawkeswell se opri în prag. Ea l-a urmă rit scanâ nd grupul care a participat la proceduri.
„Există , după cum știți, o prezumție de continuare a vieții atunci câ nd o persoană dispare”,
a spus medicul legist. „De aici tradiția de a aștepta șapte ani.”
Ea se așteptase ca un scutier de țară în vâ rstă să servească drept legist, nu un bă rbat
îmbră cat la modă , cu vâ rsta de cel mult treizeci de ani. Aceasta era o proprietate bună , iar
biblioteca lui, care a servit întâ lnirea, avea mobilier de bun gust și legă turi frumoase.
Domnul Thornapple a tă iat el însuși o siluetă curtenească , cu pă rul alb și îngrijirea
impecabilă . Avocat de origini umile, el fusese unul dintre puținii bă rbați în care tată l ei avea
încredere totală .
Domnul Thornapple și-a dres glasul. „Cecul de drept care se aplică este balanța
probabilită ților și asta anulează prezumția despre care vorbiți. Dacă o navă se pră bușește,
nu mai există o prezumție de continuare a vieții pentru echipajul care dispare după aceea.
Nu trebuie așteptat să treacă șapte ani înainte ca moșiile lor să poată fi soluționate.
Raportul probabilită ților spune că echipajul s-a înecat. Mireasa lui Hawkeswell a dispă rut și
s-au acumulat dovezi ale dispariției ei în Tamisa. În plus, dacă ar mai tră i, cu siguranță și-ar
fi fă cut cunoscută existența pâ nă acum. Ce altă alegere ar avea, dacă nu ar fi vrut să moară
de foame? În plus-"
— Trebuie să întrerup, domnule, spuse medicul legist. „Vă d că Lordul Hawkeswell a sosit.
Ală turați-vă nouă , Lord Hawkeswell, deoarece această anchetă este la cererea
dumneavoastră , precum și a domnului Thornapple.
Capetele se întoarseră spre ușa unde stă teau. Verity nu a vă zut-o pe Bertram sau pe Nancy,
iar senzația de strâ ngere a stomacului i s-a atenuat.
O femeie cu pă rul negru, îmbră cată în liliac, îi zâ mbi stră lucitor lui Hawkeswell. Verity a
recunoscut-o drept Colleen, care o prezentase pentru prima oară pe Bertram vă rului ei, în
interesul de a-l ajuta pe Hawkeswell să -și rezolve problemele financiare.
Hawkeswell o luă de braț pe Verity și o escortă spre biroul unde ședea medicul legist. „A
fost la cererea mea, dar trebuie să o retrag acum. Nu este nevoie să continuă m.”
— Milord, este timpul să rezolvă m asta, spuse Thornapple pe un ton atâ t exasperat, câ t și
confuz. „Tu însuți m-ai încurajat să ...”
„Ancheta este inutilă , deoarece soția mea a fost gă sită în sfâ rșit vie și să nă toasă , după cum
veți vedea.” L-a poziționat pe Verity drept în fața medicului legist. „Te rog, scoate-ți capota,
Verity.”
Ea a dezlegat panglicile și a scos-o. Domnul Thornapple ră mase cu gura că scată , apoi îi
aruncă lui Hawkeswell o privire foarte severă .
— Aceasta este tâ nă ra femeie, domnule Thornapple? întrebă medicul legist. „O cunoști la
vedere?”
"Fac. Ea este, Verity Thompson, moștenitoarea moșiei lui Joshua Thompson.”
Un val de mormă ituri și exclamații curge în spatele ei.
Expresia domnului Thornapple s-a schimbat dintr-o clipă de la uluit la furios. „Aș dori să
știu unde a fost ea în acești doi ani. Ai ascuns-o, Lord Hawkeswell? Nu mă pot gâ ndi la ce te-
ar fi de folos asta, dacă nu crezi că această revelație dramatică va fi amuzantă într-o zi.”
„Nu m-ar beneficia deloc, așa cum știți mai bine decâ t oricine. Am descoperit locul ei din
întâ mplare cu mai puțin de o să ptă mâ nă în urmă . Te-aș fi informat imediat, dar nu am
anticipat că vei avea succes în a solicita o nouă anchetă atâ t de repede.”
„Din fericire, nu prea repede”, a gâ ndit medicul legist. „Cu o zi mai devreme și s-ar putea să
fi descoperit că raportul de probabilită ți a indicat că era moartă .” A examinat-o pe Verity,
dar nu prea critic. Pă rea fascinat de dezvoltare și nu-i pare ră u că gă zduiește un eveniment
care ar fi vorbit în județ pâ nă la că derea nopții. — Unde ai fost în tot acest timp, Lady
Hawkeswell?
„În Middlesex.”
Domnul Thornapple aproape scuipat. „Atunci nu puteai să ratezi faptul că moartea ta a fost
presupusă .”
„Ce fă ceai în Middlesex? Cum ai ajuns să fii acolo?” întrebă medicul legist.
„Asta este între mine și soția mea”, a spus Hawkeswell. „Pentru scopurile tale de astă zi,
corpul ei viu și respirabil este suficient, nu ești de acord?”
"Mai mult decâ t suficient." Medicul legist nu-și putea ascunde amuzamentul. „Aș spune că
suntem amâ nați complet.” S-a ridicat și s-a închinat în fața Verity. „Îmi face plă cere să vă
cunosc, doamnă . Thornapple, lasă -mă să -ți ofer niște coniac înainte să ai apoplexie. Lady
Hawkeswell, permiteți-mi să vă prezint câ țiva dintre vecinii dvs. Mulți au fost la nunta ta,
mă aștept, dar probabil că le-ai uitat fețele pâ nă acum.”
Sunetele corpurilor în mișcare se ră suciră în spatele ei. Domnul Thornapple se poziționa
chiar în fața ei și a lui Hawkeswell. „Aștept niște ră spunsuri.”
— La momentul potrivit, spuse scurt Hawkeswell. „Ar trebui să fim la Londra în curâ nd.”
Furia domnului Thornapple s-a topit în ceva mai tulburat. Se uită cu atenție la Verity. —
Vrei să -mi spui ceva acum , Lady Hawkeswell?
Am fugit pentru că nu am consimțit liber . Ar trebui să -i spună asta, aici, acum? Ar face
diferența dacă ea ar face-o?
Ea se uită în jur. Vecinii ză boveau, dornici să pă ră sească un spectacol care se dovedise mult
mai distractiv decâ t se așteptau câ nd ră tă ceau aici pentru a-și petrece ziua. Cei mai mulți
priviri erau ațintiți asupra ei și a lui Hawkeswell, dar țuica doctorului legist era gustată de
mai mulți bă rbați care hotă râ seră că surpriza șocantă le impunea întă rirea simțurilor.
„Îți mulțumesc că ai fost un adevă rat administrator al proprietă ții mele în ultimii ani”, i-a
spus ea domnului Thornapple. „Am avut într-adevă r motive să nu mă fac cunoscut mai
devreme. Cu toate acestea, după cum a spus Lordul Hawkeswell, acestea vor fi dezvă luite în
timp util. Nu vreau să fac din asta mai mult un eveniment teatral decâ t este deja. Aștept cu
neră bdare să vă sun la Londra foarte curâ nd.”
Încuviințarea domnului Thornapple s-a transformat într-o plecă ciune. Ș i-a luat concediu.
Verity se pregă ti și se întoarse că tre Hawkeswell. Auzise ce a spus ea. Expresia lui pă rea la
fel de asemă nă toare cu cea câ nd plecaseră din Airymont. Dacă există un joc, am câștigat
deja. Costul fusese mare, însă . Vecinii lui au examinat-o cu curiozitate, dar privirile pe care
i-au aruncat au cuprins prea multă amuzament pentru mâ ndria unui bă rbat.
„Nu există nicio modalitate de a te îndepă rta fă ră a-i saluta”, a spus el, ară tâ nd oamenii
dintre ei și pragul ușii. „Vom lucra rapid. Dumnezeu știe că nu mai vreau să fiu câ inele
dansator.” El a condus-o în mijlocul lor.
Guri zâ mbitoare. Ochi curioși. Privirile secrete de batjocură la Hawkeswell. Etichetă precisă
în fiecare caz și expresii elaborate de ușurare. Toți știau că aici e o poveste foarte bună și
sperau mă car la o idee și refuzau să plece așa cum ar trebui.
Colleen a așteptat la marginea grupului. A îmbră țișat-o pe Verity câ nd, în cele din urmă ,
Hawkeswell a ajuns la ea.
— Dragă fată , strigă Colleen. „Ce uşurare să te vă d şi să înveţi în sfâ rşit că nu s-a întâ mplat
ce e mai ră u. Oare cei Thompson știu?
„Nu i-am informat încă ”, a spus Hawkeswell. „Poate că vei face asta pentru noi. Totuși, vă
rog să -i descurajați să vină aici. Verity nu trebuie să distreze familia atâ t de curâ nd.”
„Le voi scrie imediat și voi fi ferm în acest sens. Nu ar fi prea bine să gă zduiești familia
acum, indiferent câ t de entuziasmați ar fi.” A îmbră țișat-o din nou pe Verity. „Sper, totuși, că
îmi vei permite să sun. Aș putea fi de ajutor, poate, în timp ce vă asumați îndatoririle la
Greenlay Park.
Pă rea sinceră , iar Verity nu-i plă cea să navigheze pe proprietatea lui Hawkeswell fă ră
sfaturi. Ea nu o cunoscuse bine pe Colleen, decâ t ca verișoară a lui Hawkeswell și persoana
care i-a prezentat lui Bertram. Bă nuia că bună tatea lui Colleen de a se împrieteni cu
Bertram și Nancy fusese exploatată de ei mai mult decâ t își dă duse seama această dră guță
doamnă .
„Vă rog să sunați. Îți voi fi recunoscă tor pentru sfatul tă u.”
— Dar nu a mamei tale, spuse Hawkeswell, luâ ndu-și pă lă ria și mă nușile de la majordom.
„Vom merge la ea câ nd va fi timpul. Nu vreau ca ea să intervină acum.”
Colleen a înghițit un zâ mbet ră ută cios care spunea că înțelege de ce cineva ar vrea să o
evite pe mama ei.
Hawkeswell a dat-o pe Verity în antrenor. Pentru prima dată în această că lă torie, el a intrat
în spatele ei. Verity a vă zut de ce. Ceilalți oameni de la anchetă hotă râ seră și ei să plece
chiar acum, ca să poată urmă ri puțin mai mult contesa înviată și contele ei.
„Vor trimite că lă reți să plâ ngă vestea?” ea a intrebat.
„În felul lor, da.” Ș i-a verificat ceasul de buzunar. „Scrisorile lor vor ajunge la Londra mâ ine
tâ rziu. O vom aștepta aici câ teva zile, înainte de a o înfrunta în oraș. Cea mai mare parte a
societă ții va fi plecată de mult de la Londra, desigur, așa că nu vei auzi niciodată cea mai
mare parte a discuțiilor.”
„Vor mai fi întrebă ri. Ce ai de gâ nd să spui ca ră spuns?”
„La naiba dacă știu.”
Nu adevă rul, atunci. Își dă dea seama că această mică dramă îl stâ njeni. Umorul medicului
legist și suspiciunile domnului Thornapple erau cele mai puține dintre ele. Ochii aceia
curioși, neră bdă tori pentru detalii, vestiseră ce avea să urmeze.
Cu greu ar fi vrut să admită că mireasa lui nu a consimțit niciodată să se că să torească cu el,
așa că a fugit și s-a ascuns timp de doi ani pâ nă câ nd a ajuns la majoritate pentru a avea
calitatea de judecată . Pe de altă parte, nu putea să mintă și să spună că și-a pierdut
memoria, chiar dacă a fost de acord cu șiretlic. Poate că pur și simplu nu ar spune nimic.
Ea a urmă rit peisajul rural din Surrey pe lâ ngă care au trecut. Nu-i observase frumusețea în
drum spre casa medicului legist. Nu vă zuse nimic în ultimele două zile singură în această
tră sură . Întreaga că lă torie fusese trecută într-un efort de a-și menține calmul și de a se
pregă ti pentru șocul pe care îl va crea sosirea ei la anchetă .
Acum și-a dat seama că acest județ poseda o bogă ție luxuriantă . O paletă de verdeață îi
decora priveliștea, cu niște maro închis pe câ mpuri, dezvă luind terenuri bune pentru
agricultură . Florile au înflorit și ele, în paturi chiar și în case modeste și ca stropi de flori
să lbatice care curgeau peste dealuri joase și pe marginea drumurilor.
Au trecut pe lâ ngă o mică fermă binecuvâ ntată cu multe astfel de flori, dar expunerea de
vară nu a putut ascunde starea proastă a casei.
„Acea familie are nevoie de un acoperiș nou”, a observat ea.
„Nu au nevoie doar de un acoperiș nou, ci și de o podea nouă . Îmbună tă țirile în irigare ar
crește și randamentul terenului pe care îl lucrează . Din pă cate, omul de la care au închiriat
acel teren nu a putut să ajute, oricâ t i-ar plă cea.”
Ea putea să -și dea seama din tonul lui strâ ns că el era bă rbatul în cauză . Acum erau pe
pă mâ ntul lui. „Pot ei mă car să se întrețină singuri?”
„Abia și doar pentru că nu am luat nicio chirie acum doi ani, câ nd toate recoltele au eșuat
din lipsă de că ldură .” Un bă rbat care mergea pe drumul spre fermă fă cu semn că tre vagon,
iar Hawkeswell îi ră spunse. „L-am cunoscut pe acel fermier toată viața. Oamenii lui au fost
aici aproape la fel de mult ca ai mei, de generații. Am fost educat să -l vă d ca pe o
responsabilitate, și nu doar ca pe un chiriaș. Averile lui depind de a mea la fel de mult ca și
de soare.”
„La fel a fost și între tată l meu și muncitorii să i, chiar dacă legă tura nu a dat înapoi de
generații. În opinia lui, bună starea lor era responsabilitatea lui. El știa că alții care dețin
mori nu credeau asta, dar el credea.”
El a zâ mbit referindu-se la casa ei și la trecutul ei. „Se pare că avem ceva în comun pâ nă la
urmă .”
Mai degrabă și-ar fi dorit să nu o facă . Ea presupuse în urmă cu doi ani că el dorea ca banii
ei să tră iască în stil înalt, nu să pună irigații noi și să construiască acoperișuri noi. Cu toate
acestea, îl obligaseră mai mult decâ t șansa de a cumpă ra ră sfă țuri scumpe.
Asta nu a schimbat ceea ce s-a întâ mplat. Nu i-a fă cut situația mai corectă sau echitabilă .
Pur și simplu a fă cut greu să -l învinovă țim.
„Verity, sper că nu te superi că i-am spus lui Colleen că poate să -i scrie verișoarei tale”, a
spus el. „Ar fi mai bine decâ t să primesc o scrisoare de la o fantomă , m-am gâ ndit”.
"Nu mă deranjează . Nu era deloc intenția mea să -i scriu.”
„Dacă nu vrei să scrii, atunci o voi face. În câ teva zile, așa că surpriza este bine digerată mai
întâ i.”
"Cum doriți."
— Probabil că va dori să te vadă .
„Mai probabil va dori să te vadă. Va dori să se asigure că orice ați convenit voi doi ră mâ ne în
vigoare. S-au fă cut promisiuni, sunt sigur, care sunt importante pentru el.”
Nu trebuia să se uite la el pentru a ști că nu-i plă cea acea referință . Nemulțumirea lui îi veni
prin aer. A fost ciudat cum s-a întâ mplat asta. Starile lui puteau fi uneori simțite acum, chiar
dacă nu fă cea nimic pentru a le exprima.
— Ar trebui să -l vezi, Verity, dacă coboară la Londra, oricare ar fi motivele sale adevă rate
pentru a face asta. Ai spus că nu a plâ ns, dar chiar nu știi asta. El este familia ta și unele
amendamente sunt în ordine pentru ceea ce ai fă cut. Scuze cel puțin.”
Certa lui a înfuriat-o atâ t de tare încâ t abia și-a pă strat calmul. Ea și-a acordat atenția
acestui bă rbat care a refuzat să înțeleagă cine trebuia să -și ceară scuze cui.
„Nu îmi voi cere scuze lui sau nimă nui altcineva. Dacă ești hotă râ t că trebuie să -l vă d, vreau
să -ți promiți că nu voi fi niciodată singur cu el sau cu soția lui, niciodată .”
I s-a pă rut interesantă cererea ei. Sau mâ nia ei l-a surprins destul de mult încâ t el și-a uitat-
o pe a lui. Nu își ascundea bine emoțiile despre Bertram și își auzi vocea vorbind pe tonuri
dure și fragile.
„Verity, cu siguranță nu...”
„ Întotdeauna . Promite-o, sau Bertram va fi în iad înainte să -l salut din nou.
Din nou acea privire curioasă , speculativă . „Dacă este ceea ce vrei, îți promit.”

S- a amintit puțin despre apariția lui Greenlay Park, în afară de faptul că era o casă
intimidantă de mă reție stră veche și mobilier de modă veche. Fusese prea tristă și
îngrijorată câ nd a fost aici pentru nunta ei pentru a observa multe altele. Pe mă sură ce se
apropiau de data aceasta, ea i-a luat însă mă sura.
Își domina dealul jos și nicio pă dure nu a întunecat priveliștea pe kilometri în jur. Blocul
principal masiv al casei era orientat spre aleea care ducea la el. Numai pietrele erau mari și
de o nuanță cremoasă profundă , iar ferestrele lungi care defilau pe fațada ei vorbeau
despre multe niveluri și tavane înalte și o complexitate de camere care o fă cuseră să se
simtă micuță și perpetuă pierdută în urmă cu doi ani.
Alte blocuri atașate la primul, ca o serie de adă ugiri pietruite în aripi care se ră spâ ndesc în
dreapta și în stâ nga. Clasic, dar în vechiul stil francez, spusese Nancy vă zâ nd această casă .
Ea se referea la stilul vechii monarhii. Stilul aristocraților care și-au pierdut capul cu mai
puțin de treizeci de ani în urmă , spre aprobarea tată lui ei.
Ea a observat că peisajul care înconjura casa pe un sfert de milă era în stare proastă . La un
moment dat, influența domnului Repton fusese folosită și ea putea să -și dea seama unde
fusese mutat pă mâ ntul pentru a crea ridică ri și că deri artificiale și un canal să pat pentru a
șerpui pitoresc prin malurile de flori să lbatice și arbuști. Lipsa de întreținere însemna că
malurile au revenit acum în să lbă ticie, iar copacii așezați atâ t de abil și-au pierdut forma.
Ea se întrebă , în timp ce autocarul se opri și Hawkeswell deschise ușa, ce ar spune tată l ei
dacă ar ști că fiica lui era de așteptat să locuiască într-un asemenea loc.
Un bă trâ n și o femeie de mijloc au ieșit prin ușile masive de intrare. Bă rbatul s-a gră bit la
antrenor, nasturâ ndu-și haina pe drum.
"Lordul meu. Nu ne așteptam... Mesagerul nu a spus asta...
„Este o poveste lungă , Krippin, și poate pentru o altă zi. Acesta este antrenorul lui Lord
Sebastian Summerhays și trebuie să își înceapă întoarcerea în Essex mâ ine. Să se ocupe de
coșer și de cai pentru noapte.”
„Desigur, domnul meu. Doamnă Bradley, vă rog să aveți grijă de oaspetele lordului meu.
Doamna Bradley se înainta exact câ nd Verity ieşea din antrenor.
— Îți amintești de domnul Krippin și de doamna Bradley, nu-i așa, dragă ? Hawkeswell o
atrase spre ei. — Contesa s-a întors acasă , Krippin. Vă rugă m să informați servitorii.”
Doamna Bradley și-a ascuns șocul, dar gura lui Krippin ră mase că scată pentru o clipă . Apoi,
antrenamentul vieții i-a chemat din nou comportamentul formal. „Desigur, le voi da vestea
bună , domnule. Bine ați venit acasă , doamnă .”
Au mers cu toții spre uşă de parcă ar fi fost plecată de doar două să ptă mâ ni la Londra.
Înă untru, doi lachei au fost chemați și trimiși să ducă bagaje.
— Aș dori să merg în camerele mele, doamnă Bradley, spuse Verity înainte ca cineva să
poată sugera altceva. „Aș vrea să mă odihnesc din că lă toria mea.”
„Cu siguranță , doamnă .”
Doamna Bradley urcă pe scă ri lâ ngă ea. Amâ ndoi pretindeau că nu cunosc faptul că Verity
habar n-avea cum să ajungă în camerele ei sau în orice alt loc din această casă , în afară de
gră dini.
 Capitolul unsprezece
Contele de Hawkeswell avea nevoie de bani.
Verity nu vă zuse dovada asta atâ t de clar în urmă cu doi ani. Absorbită de propriile ei griji,
supusă în decizia ei, nu acordase atenție.
Acum o sută de mici indicații s-au adă ugat la cele pe care le observase deja în ferme și în
amenajare.
Erau puțini servitori în această casă mare. Nu la fel de multe ca la Airymont. Doamna
Bradley a promis că va trimite o fată , dar era îndoielnic că fata va fi o slujbă bună .
Mobilierul a ară tat și uzură . Draperiile ar trebui să fie înlocuite pe ferestrele înalte din sud,
unde soarele le fă cuse cel mai ră u țesă turii. Nici aici au fost puține eforturi pentru a
îmbună tă ți confortul. La Airymont erau dulapuri și chiar și o nouă cameră de baie. Era
evident că această gospodă rie încă se descurca cu oale și că zi portabile.
Fiecare observație o descuraja mai mult. Au servit ca atâ tea cuie în sicriul care îi ținea
planul. Banii care i-au fost refuzați pâ nă acum de la acordul ei vor continua să fie la
îndemâ nă în timpul orică rei petiții, a bă nuit ea.
O sumă uriașă urma să vină la el la nunta lor. Nu a fost, a spus el. Poate ar trebui să promită
că va aștepta orice petiție pâ nă câ nd el o va primi. Ar trebui să -l întrebe pe domnul
Thornapple dacă asta ar face o diferență .
Doamna Bradley a adus-o în același apartament pe care i-a fost dat câ nd venise la nuntă . Ș i-
a dat seama acum că cineva investise cel puțin în aceste camere. Recent. Aceste draperii
erau noi, la fel și draperiile pentru pat în albastru prusac. Scaunele aveau tapițerie fă ră
pată , iar șemineul avea pietre cură țate.
Ea și-a imaginat contele comandâ nd asta în urmă cu doi ani, pentru ca mireasa lui să nu
sufere consecințele finanțelor sale. Se întrebă cum plă tise el pentru toate. Poate că și-a
asumat datorii.
Ar fi putut să lase totul așa cum fusese și nici ea nu ar fi observat asta. Nu ar fi avut nicio
diferență pentru ea. Câ nd cineva era într-o stare sufletească de sacrificiu, nu-i pă sa dacă
ță rușul pe care avea să fie martirizată era nou și de bună calitate.
— Toate lucrurile tale sunt aici, desigur, spuse doamna Bradley. Ea a condus spre dressing
și a deschis trei dulapuri și două cuferă .
Verity a bă tut cu degetele țesă turile fine. Ea uitase aproape de această garderobă ,
cumpă rată la Londra în lunile dinaintea nunții. Nancy o tâ rase la modiste după modiste,
cerâ nd cele mai bune dantelă și mă tase. Comandaseră suficiente rochii pe care să le poarte
patru pe zi și încă nu repeta una timp de două să ptă mâ ni. Nancy îi plă cuse mult mai mult
decâ t Verity însă și.
Ea a scos mai multe rochii și le-a ținut de corp și a privit în jos. Se îmbră case foarte simplu
la The Rarest Blooms, dar nu pentru că prefera hainele umile. Nu a fă cut gră dină în cea mai
bună muselină sau mă tase. Nici nu putea să -i permită lui Daphne să -și pună mulți bani
pentru țesă turile ei.
Ea s-a trezit zâ mbind la o rochie de promenadă de sarcenet galben lă mâ ie, care îi curgea
peste picioare. Ar fi frumos să porți haine frumoase. Acesta a fost un interes feminin pe care
nu-l ră sfă țase niciodată prea mult, dar aici era o garderobă întreagă care aștepta să fie
explorată .
„Voi aduce apă ”, a spus doamna Bradley, după ce a despachetat valiza cu câ teva obiecte.
„Atunci vă vom lă sa să vă odihniți, doamnă . În mod normal, ținem aici orele de la țară , dar
bucă tarul va fi surprins că domnul meu este în reședință astă zi și, ca urmare, va fi puțin mai
tâ rziu decâ t în mod normal cu cina. O voi trimite pe fata în două ore, să te ajut să te îmbraci.
Verity a decis că o odihnă înainte de cină ar fi înțelept. Învierea se dovedise a fi obositoare
și trebuia să fie în formă maximă dacă avea de gâ nd să se lupte cu Hawkeswell la cină .

A bă tut în uşă . Câ nd nimeni nu a ră spuns, a slă bit ză vorul.

Mica sufragerie a lui Verity era goală . Nici din dressing nu se auzea niciun zgomot. A intrat
în dormitorul ei. Un amurg artificial l-a învă luit pentru că draperiile erau închise.
A adormit acolo, în chema și ciorapi. Cea mai vagă încruntare îi strică liniștea. Poate că a
visat la ceva supă ră tor. Picioarele ei, trase în timp ce se odihnea pe o parte, au fă cut ca
chemiseta să se ridice suficient de sus încâ t coapsa și șoldul stâ ng să fie descoperite.
Linia minunată a acelui șold și coapsă , curba blâ ndă fă cută de corpul ei în această poziție, l-
au captivat. În altă zi, în curâ nd, avea să cedeze îndemnului de a se ală tura ei și de a
mâ ngâ ia acea formă moale și grațioasă . Astă zi, el și-a împiedicat excitarea să -și ia drumul,
așa cum învă țase să -și controleze temperamentul.
Puse o cutie mică pe pat lâ ngă ea, lâ ngă fața ei, și o deschise. Perlele dină untru stră luceau în
lumina slabă pe patul lor de catifea albastră .
Ajunsese aproape să le vâ ndă de mai multe ori în ultimii doi ani, deși erau moșteniri de
familie. O contesă de Hawkeswell le primise cadou cu două secole în urmă de la un amant
regal, spunea legenda. Perfecte și neprețuite, ar fi mers mult pâ nă la amâ narea declinului
acestei case.
Era foarte sigur că nu sentimentul îi stă tuse mâ na. Mai degrabă , nu mai fusese sigur că
perlele erau ale lui pentru a le vinde. Le dă duse lui Verity drept cadou de nuntă .
S-a uitat la biletul pe care îl scrisese, s-a hotă râ t împotriva lui și a strecurat pe uşă .

ei a lovit ceva câ nd ea se întoarse. Senzația o împinge să se trezească . Ea a ieșit dintr-o

imponderabilitate delicioasă și a devenit conștientă de ea însă și și de împrejurimile ei.
Ea a deschis ochii. Ceva ciudat i-a blocat vederea. Se ridică pe un braț și îl examină .
O cutie dră guță din lemn, perfect lucrată și că ptușită în catifea, s-a odihnit pe pat. Era
deschisă , iar înă untru se aflau șuvițe de sfere cremoase, contrastâ nd ca textură și culoare
cu casa lor.
Perlele.
O servitoare le livrase în timp ce ea se îmbră ca pentru nuntă în urmă cu doi ani. Nancy
fusese încâ ntată de frumusețea și valoarea lor și a insistat ca Verity să le poarte la
ceremonie. Ș i le purtase, așa cum fă cuse tot ce i se ceruse în ziua aceea. Dar frumusețea și
raritatea lor nu fă cuseră nimic să -i schimbe starea de spirit sau să o facă mai fericită .
De asemenea, fuseseră primul lucru pe care l-a scos după micul dejun de nuntă , pentru că
se temea să nu rupă o șuviță . O amintire clară i-a venit, una dintre cele mai clare din acea zi,
despre Nancy care s-a apropiat de ea în timp ce a scă pat acele perle pe masa de toaletă din
camera ală turată .
Sunt câteva lucruri pe care trebuie să ți le spun acum. Așa a început Nancy acea conversație
care îi provocase furia și furia.
Ea a ridicat perlele. Niciun servitor nu i-ar lă sa așa, pe perna ei. Hawkeswell fusese aici.
El îi returnase cadoul ei de nuntă , așa că ea le-ar fi primit de parcă n-ar fi pă ră sit niciodată
această casă și această proprietate în ziua aceea. Se aștepta ca ea să le poarte în seara asta,
era foarte sigură . Ar fi insultat dacă ea nu ar fi fă cut-o.
Ș uvițele i-au că zut peste mâ nă și pe braț. Perlele se simțeau ca nimic altceva în lume, prin
greutatea și suprafața lor și luxul discret. Acestea meritau probabil o avere.
Ea s-ar ră sfă ța cu frumusețea lor pentru o cină . Totuși, nu erau ale ei de pă strat.

V eritatea sa redus la cină , pe mă sură ce o viziune s-a transformat. Hawkeswell nu și-a

putut lua ochii de la ea câ nd a intrat în salon.
Nu o vă zuse niciodată în nimic în afară de acele rochii simple în ultimele zile. Pâ nă și
amintirea rochiei ei de mireasă fusese ștearsă de muselină neîmpodobită și utilă .
Acum, cea mai interesantă mă tase maro trandafirie o învă luia într-o eleganță lichidă , lungă ,
îngustă . Dantela care îi împodobește mâ necile și tivul și decolteul jos a contrastat frumos cu
culoarea neobișnuită și a fă cut ca ansamblul să pară proaspă t.
Un șal somptuos, într-o versiune mai palidă de aceeași culoare, îi drapea brațele și se
afundă jos în spate. Mai multe șuvițe de perle îi înconjurau gâ tul și subliniau eleganța
înfă țișă rii ei și felul special pe care îl avea de a-și înclina capul într-o întrebare tă cută .
S-a înclinat acum, câ nd ea i s-a ală turat. Ea observă privirea lui că tre perle, iar mâ na ei se
ridică și le atinse pentru o clipă . Privirea ei purta o recunoaștere a ceea ce erau și cum
reapă ruseră .
„Seara este corectă . O să luă m masa informal, pe terasă ”, a spus el.
„Asta mi-ar plă cea.”
Ș i el la fel. Ar fi suficient timp pentru formalită țile zdrobitoare ale noii ei stații. Nu trebuiau
să petreacă această masă într-o cameră care putea avea patruzeci de locuri.
Au ieșit pe terasa unde fusese pusă o masă . Lumâ nă rile pâ lpâ iau în briza slabă , reflectâ ndu-
se în argint și porțelan încă vizibile în amurgul care se aduna. A început să sosească masa,
mai elaborată în feluri și arome decâ t se servește în mod normal aici. Doamna Bradley și
bucă tarul trebuie să fi decis că întoarcerea contesei lor necesita puțină să rbă toare și că
cumpă tarea putea fi lă sată deoparte în seara asta.
Ea se uită prin amurg la gră dină . „Îmi amintesc că era mai mare. Mai adâ nc."
„Wilderness a recuperat jumă tatea din spate. A fost soluția gră dinarului câ nd majoritatea
personalului să u au fost eliberați. Ierburile și puieții au preluat cu o viteză uluitoare. Este
oarecum inestetic.”
„Întreținerea unei astfel de proprietă ți trebuie să fie costisitoare.”
„Am învă țat câ t de puțin este esențial. Câ nd este necesar, se poate sacrifica priveliști
frumoase.”
„Gră dina aceea din spate ar putea fi încă recuperată . Sau ai putea permite să lbă ticiei frâ u
liber. În câ țiva ani va fi complet și nu va mai fi inestetic.”
Își bă use tot vinul și un servitor i-a turnat mai mult. Hawkeswell a privit cristalul ridicâ ndu-
se la buze. Ultima lumină trecuse, iar gura ei pă rea foarte întunecată la lumina lumâ nă rilor.
Întunecat și erotic.
„Nu există copaci de dimensiuni mari în această gră dină ”, a spus el. „Lumina este bună pe
tot parcursul anului. Poate că , în loc să reconstruiți paturi de flori sau să lă sați natura să -și
facă treaba, o seră ar fi în ordine acolo.”
„Întreținerea lor necesită multă muncă . Dacă ai lă sat personalul să plece...”
„Lipsa servitorilor pe această proprietate va fi o problemă rezolvată în curâ nd.”
„Atunci o seră ar fi o îmbună tă țire. Ar oferi flori proaspete casei pe tot parcursul anului.
Dacă locuiți aici o mare parte a anului, ar fi bine și o seră . Atunci fructele mai exotice ar
putea fi cultivate pentru masa ta.”
„Câ t de mari crezi că ar trebui să fie?”
Au dezbă tut dimensiunea, iar ea a descris tipurile disponibile. Ea știa multe despre sere și
s-a încâ ntat de conversație. Ea chiar a râ s, ceea ce el a crezut puțin probabil în seara asta.
Ea nu a observat că slujitorii s-au îndepă rtat câ nd masa era terminată , pentru ca stă pâ nul și
stă pâ na să poată vorbi singuri pâ nă în noapte.
„Nu cred că bă trâ nul nostru gră dinar este un expert în cultivarea în sere”, a spus el. — Ar
trebui să -l instruiști dacă facem asta. Ar fi domeniul tă u, dacă alegi.”
Lumina îi fă cu ochii albaștri aproape negri și prinse dramatic cea mai subtilă expresie.
Acum vă zu ezitare și surprindere de faptul că deodată nu discutau singuri despre casa lui,
ci despre amâ ndoi.
„Există loc pentru unul și la casa din Londra”, a spus el. „Puteți continua experimentele,
indiferent unde locuiți.”
Ea îi întâ lni privirea pentru o perioadă lungă . Apoi se uită oriunde, în afară de el. Privirea ei
se îndreptă spre flă că rile lumâ nă rii, spre gră dină , spre zid, de parcă ignorâ ndu-l, putea
ignora inevitabilul.
În cele din urmă , se uită la blatul mesei. „Aș prefera să le continui la The Rarest Blooms,
pâ nă câ nd totul se rezolvă între tine și mine.”
"Nu."
„Atunci dă -mi voie să stau cu Audrianna. Antrenorul lui Lord Sebastian se va întoarce
mâ ine în Essex, ai spus. Te implor să -mi dai voie să merg cu ea.”
"Nu."
Ea nu a întrebat de ce. În ochii ei știa. Nu era imună la intimitatea acestei nopți și la starea
de spirit strâ nsă și stimulatoare care îi înconjura acum, plină de o anticipare convingă toare.
Ea se uită în cele din urmă la el. — Ș i dacă mă duc oricum, fă ră acordul tă u?
„Din moment ce sunt soțul tă u, nu ai nevoie de acordul meu, ci de permisiunea mea.”
„Ș tii că nu accept asta.”
Își întinse mâ na peste masă . „Mă îndră znești în continuare să fiu mai dur cu tine decâ t
vreau sau trebuie să fiu.” El îi ridică mâ na la gură și o să rută .
„Această că să torie a avut loc și este timpul ca ea să înceapă în adevă r.”
Ea și-a eliberat ușor mâ na și s-a ridicat. A fă cut la fel de bine, nu doar din etichetă , ci și din
respect. Nu era o femeie mare și nu s-ar crede că este puternică . Cu toate acestea, ea se
dovedise mai hotă râ tă și mai tenace în ciudata ei că utare decâ t știa el vreodată că poate fi o
femeie.
L-a înfruntat noaptea. Capul i se înclină în acel mod memorabil. „Câ nd intenționați ca
această că să torie să înceapă în adevă r?”
"Curâ nd."
— Presupun că mă car mă vei avertiza corect mai întâ i?
Întinse mâ na și atinse perlele. „Am fă cut-o deja.” S-a îndepă rtat suprafața perlelor, apoi și-a
lă sat vâ rfurile degetelor să facă încet la fel cu pielea chiar sub șuviță .
Ea închise ochii la acea atingere mâ ngâ ietoare. Era prea ignorantă pentru a ști câ t de mult a
dezvă luit în acea reacție sau în felul în care corpul ei se îndoia cu un tremur.
"Si daca . . .” Ea și-a lins buzele. Nu avea idee câ t de sugestiv ară ta. „Ș i dacă refuz?”
Nu se hotă râ se câ t de curâ nd, dar ar fi fost al naibii dacă i-ar da timp să deschidă acel front
în micul ei ră zboi.
În câ teva secunde, în curâ nd a devenit foarte curâ nd și foarte curâ nd a devenit acum.
 Capitolul doisprezece
El nu i-a ră spuns la întrebare. Stă tea acolo, prea aproape, prea înalt, prea întunecat. S-ar
putea crede că toată concentrarea lui s-a concentrat pe felul lent și moale în care îi mâ ngâ ia
pielea sub colier.
Ea s-a pregă tit împotriva senzațiilor. Era insidios cum o atingere atâ t de mică putea crea
râ uri de plă cere care îi distraseră atenția de la orice altceva.
În afară de el. Simpla lui prezență a creat o intimitate șocantă . Propria ei esență a ră spuns
de parcă nu ar avea de ales. Un fior de că ldură trecu prin ea.
Trupul ei a tră dat-o îngrozitor. Senzațiile de pe vâ rful dealului au revenit chiar dacă abia a
atins-o. A le ră sfă ța a devenit o dorință convingă toare care a ascuns toate motivele solide
pentru care ea nu ar trebui să permită deloc acest lucru.
Negarea totală s-a dovedit imposibilă , dar ea a reușit să se îndepă rteze de el și de acea
atingere. Era destulă frică în fior pentru a permite asta.
A urmat, pas după pas. El nu a amenințat-o. El a ră mas doar aproape și a împiedicat-o să
scape de puterea lui tă cută .
Crupa ei a lovit peretele terasei și nu a mai putut da înapoi.
Ea și-a pus mâ na pe pieptul lui. Palma ei apă sa mă tasea vestei lui, iar degetele ei lenjeria
fină a cravei lui. Ea nu a fă cut-o pentru a-l atinge, ci pentru a-l ține la distanță . Cu siguranță ,
gestul ei nu mai intenționa nimic în afară de asta.
I s-a pă rut că îl vede zâ mbind în întuneric. Mâ na lui se opri peste a ei și o apă să și mai mult,
așa că s-a transformat într-o mâ ngâ iere. Inima îi bă tea sub palma ei și ea simți chiar viața
lui bă tâ nd în ea prin mâ na ei și simți că ldura corpului și mușchii pieptului.
El i-a ridicat mâ na și a să rutat-o. Mai întâ i spatele, apoi palma. Să rută ri seducă toare și
blâ nde i-au uimit brațul. Să ruturi dulci, pline de ardoare și pericol, atâ t de încreză tori în
capacitatea lor de a hipnotiza. În pulsul ei acum, să ruturi de că ldură întunecată care îi
forțau sâ ngele să câ nte.
Mai aproape acum. Prea aproape. Corpul lui nu se conectează cu al ei, ci creează fiori de
parcă ar fi fă cut-o. Palmele lui acum, calde și uscate și prea atră gă toare în fermitatea lor
masculină , îi țineau capul și o țineau în brațe și înclinâ ndu-l astfel încâ t să poată privi la ea.
Ea a știut atunci, în timp ce se uita la el și lumina lunii îi dezvă luia pasiunea severă . Ea știa
că acest lucru nu va fi ca să ruturile din trecut și că toată speranța de libertate se va încheia
în seara asta.
Ea a încercat să evoce amintiri despre Michael, așa că ar putea folosi vinovă ția ca scut. Fața
lui era ca o simplă fantomă , iar să rută rile ca niște lucruri copilă rești, chicotind. Ea s-a gră bit
să gă sească alte sanctuare, să -l oprească cu cuvinte sau acțiuni. Dar a să rutat-o în timp ce
mintea ei fugea și s-a asigurat că nu iese niciun plan.
Un să rut menit să uimească , să prindă în capcană , să copleșească . Un să rut de care nu putea
scă pa. Nu avea de ales decâ t să se supună ră pirii gurii ei, mai întâ i dulce, apoi profundă ,
apoi profundă și atâ t de posestivă încâ t nu putea respira.
— Servitorii, spuse ea ră suflâ nd, câ nd el a încheiat, în cele din urmă , lă sâ nd-o șchiopă tâ nd.
Primele ei cuvinte și ră zvră tirea și abia a reușit.
„Au dispă rut de mult. Departe, deasupra sau dedesubt. Ei știu mai bine decâ t să ză bovească
în vedere sau în auz.” El a să rutat-o din nou, încet, atâ t de blâ nd încâ t ea se întrebă dacă nu
înțelesese greșit intențiile lui. Apoi a îmbră țișat-o și ea a știut că nu a fă cut-o.
Atat de greu de gandit, cand mintea ta uita totul in afara de placere. Conștiința ei a savurat
emoțiile corpului ei, cu excluderea ideilor mai raționale.
"Nu vreau . . .” Protestul abia a reușit și a murit în timp ce o mâ ngâ iere i-a scuturat sâ nul și
trupul ei a plâ ns de încâ ntare.
„Nu vrei asta?” a întrebat el, în timp ce gura îi apă sa că ldura și momeli de gâ t, urechi și
umă r. Mâ na lui îi cuprinse sâ nul și o mâ ngâ ie din nou. "Esti sigur? Sau te minți din nou? Au
fost prea multe azi, nu crezi?”
Mâ na lui a fă cut lucruri rele. Lucruri delicioase. Abia putea să stea în picioare din cauza
modului în care puterea i se dizolva. Plă cerea a uimit din nou și din nou, ră pâ nd-o de
voință , gâ nduri și proteste. Ea nu a vrut asta, dar corpul ei a vrut, iar el s-a asigurat că
vorbește mai tare în această dezbatere.
Ea nu putea nega. Ea nu știa cum. Desire a strigat micul ei protest. S-a asigurat că o face. Dar
el oricum auzise, știa ea. Auzise și înțelesese, dar se asigura că ea nu va protesta din nou.
Ea a încercat încă o dată să formeze cuvintele, să scape de actul care avea să o lege pentru
totdeauna. Numai că , în schimb, mintea ei a capitulat și a recunoscut că nu există nicio
câ știg, indiferent de cuvinte, nici acum și nici mai tâ rziu. Planul ei fusese fă ră speranță și nu
avea să rupă niciodată această legă tură . Ar trebui să permită plă cerii să -și facă drumul și să
se bucure de a fi atâ t de vie încâ t pă rea nepă mâ ntean.
El i-a revendicat gura într-un să rut hotă râ t, dominator și a legat-o mai strâ ns într-o
îmbră țișare cuprinză toare. Ș i-a pierdut strâ nsoarea slabă pe linia de salvare din cauza
intențiilor ei. Ea a plutit pe marea de senzații, într-o ceață seducă toare.
Nu mai mint. Nu se mai preface. Acum flă mâ nd, dorind mai mult, nu mai puțin. Atingerea
sâ nului ei nu mai satisfacea, ci o înnebunea. Apropierea nu se mai simțea suficient de
aproape. Ea s-a topit în el, împă rtă șind respirații și mirosuri și îmbinâ nd simțurile. Acum
era și el în ceață ; apoi el era ceața însă și, înconjurâ nd-o, intrâ nd în ea.
O așeză pe peretele de jos al terasei și îi aruncă să rută ri febrile în timp ce mâ inile lui o
strâ ngeau pe spate. Ea a încâ ntat câ nd rochia se slă bi. Jos și adâ nc, un strigă t a pulsat și
tachinat câ nd el a lă sat jos corsetul și chemiseta și a expus-o. Se uită în jos la sine, la sâ nii ei
ridicâ ndu-se plini în lumina lunii sub perlele stră lucitoare, cu vâ rfurile lor întunecate atâ t
de tari și sensibile.
Cerșind acum, așteptâ nd, dorind. Privindu-și vâ rfurile degetelor apropiindu-se, fă ră suflare
de anticipare. Apoi, tortură , tortură dulce și o nevoie de clă dire, chinuitoare, o umplu, fă ră
să permită niciun alt gâ nd decâ t o insistență fizică nebună pentru tot mai mult și mai mult.
Capul lui întunecat s-a înmuiat și limba lui s-a scufundat, iar ea i-a ținut capul lâ ngă ea,
astfel încâ t să nu se oprească niciodată , astfel încâ t senzațiile să o consume. Mâ ngâ ierea lui
s-a mutat pe picioarele ei, netezindu-se peste furtun și jartieră și mai sus pâ nă la carne. Ea
și-a despă rțit picioarele pentru ca el să poată , astfel încâ t că ldura umedă de acolo să fie
ușurată , astfel încâ t disconfortul să scadă . Acea mâ ngâ iere, atâ t de fermă și sigură , atâ t de
pretențioasă și hotă râ tă , a crescut și mai sus, pâ nă câ nd a atins disconfortul în sine și a
trimis șocuri de plă cere prin ea pâ nă câ nd ea s-a învâ rtit, învâ rtindu-se dincolo de speranță
în nebunie.
Plutind acum, brațele puternice ținâ nd-o departe. Terasa a dispă rut și pereții au dispă rut,
dar noaptea și stelele au ră mas. Mirosuri de fucsia și panseluțe de jur împrejur și petale
umede și catifelate pe pielea spatelui, a brațelor și a sâ nilor.
I-a dezbră cat rochia, apoi chemașa. Își privi goliciunea în mijlocul florilor, pielea, furtunul și
perlele aprinse în întuneric. El a îngenuncheat lâ ngă ea, lepă dâ ndu-și hainele, smulgâ ndu-și
cravata, uitâ ndu-se la ea, cu ochii aceia de safir absorbind-o, comandâ nd-o, hipnotizâ nd-o.
A așteptat, a așteptat, cu trupul tremurâ nd și flă mâ nd din nou de acea plă cere plâ nsă .
I-a dat-o. El știa cum. Oh, da, prea bine știa cum. El i s-a ală turat acolo, în flori și a fă cut-o să
plâ ngă pe bune, să rută rile, limba și mâ inile lui promițâ nd extaz. Ea a strigat, neputâ nd
stă pâ ni șocurile plă cerii. Ea s-a agă țat de el și a plâ ns și a plâ ns câ nd el se juca în acel centru
fierbinte dintre picioarele ei și a tentat-o cu atingeri menite să devasteze.
El controla plă cerea și dorința și ea nu avea niciun cuvâ nt de spus, nu avea de ales acum.
Corpul ei nu se putea nega nimic și se bucura câ nd el a venit deasupra ei, deși ea tresă ri să
fie atâ t de neputincioasă sub puterea lui. I-a desfă cut picioarele și a ținut-o să plâ ngă iar și
iar cu acele mâ ngâ ieri și să rută ri pâ nă câ nd s-a apă sat în ea, umplâ ndu-o încet, dar
inexorabil, forțâ ndu-le trupurile să se unească . Ceața intimită ții a devenit grea și întunecată
și, în cele din urmă , a plouat, udâ ndu-i sufletul.
Corpul ei încă foamea, dorea și dorea, chiar dacă durerea sfâ șietoare și șocul o trezeau din
amețire. Ea și-a deschis ochii la forma lui întunecată deasupra ei. Încordat și tare și încordat
de control, el se mișca în ea și ea simțea propria lui nebunie încordâ ndu-se, propria dorință
dură de tot mai mult și pentru totdeauna și împlinire.
Totul a venit greu. Suficient de greu pentru a ră ni ră u. Suficient de greu pentru a evoca și în
ea senzații reînnoite de plă cere. Ea s-a supus unui crescendo de putere și tensiune care s-a
încordat și s-a încordat, apoi a rupt. După aceea s-a fă cut dintr-o dată liniște și pace și
stelele deasupra și înfloresc dedesubt, iar respirațiile lui adâ nci marcau pulsul timpului în
interiorul ei și între ele.

" Trebuie sa mergem." Vocea lui, liniştită şi calmă . Prea aproape. Prea real.
"Te duci. Nu vreau încă .” Privise stelele și simțise mirosul florilor și se regă sese pe ea însă și.
Acesta din urmă avea ceva de fă cut. Tocmai se asigurase, la urma urmei, că ea nu și-ar
putea regă si niciodată pe deplin vechiul eu.
Este timpul ca această căsătorie să înceapă în adevăr . Se asigurase și de asta. Ea îi
permisese. Ea nu luptase sau protestase prea mult. Nu este suficient. Poate că nu a vrut
câ nd s-a că să torit, dar nu a putut pretinde că nu a vrut în seara asta. Ș tia că ea nu își dorea
asta, dar oricum o seducese să -l dorească .
Ea tră dase mai mult decâ t ea însă și în seara asta. De asemenea, tată l ei și casa ei și oamenii
care au contat în viața ei. Implicațiile acestui act impulsiv așteptau chiar în afara stupefiei,
fă câ nd-o încă visă toare și lipsită de cap.
Ar trebui să se confrunte în curâ nd cu plină tatea înfrâ ngerii. Mâ ine, sau chiar mai devreme.
Nu ar avea niciodată cea mai mare parte din viața pe care și-o dorise acum. Se întrebă dacă
va fi capabilă să aibă ceva din el.
S-a ridicat și și-a ridicat hainele. Că mașa lui stră lucea și forma lui se profila deasupra ei.
„Este umed și nesă nă tos să minți așa. Vino acum." Își întinse mâ na spre ea.
Ș i-a prins hainele de corp și s-a ridicat. Goliciunea ei pă rea o prostie și scandaloasă . Se
stră dui să -și bage brațele în chemise și rochie fă ră să se expună din nou privirii lui.
A întors-o și a reparat rochia. Apoi o luă de mâ nă și o conduse prin gră dină și înapoi pe
terasă . S-a uitat la ferestre și a ascultat cutremurul de tă cere. Oare slujitorii plecaseră cu
adevă rat, deasupra și dedesubt? Fă ră îndoială , toți au ghicit ce s-a întâ mplat chiar dacă s-ar
fi întâ mplat. La urma urmei, plecase de doi ani. Stă pâ nul lor ar fi așteptat cuvenitul.
Era bucuroasă că el nu vorbea în timp ce se duceau spre apartamentele lor. Cu siguranță nu
avea nimic de spus. Cu toate acestea, pâ nă câ nd au ajuns la ușile ei, o mică furie se infiltrase
în ea pentru că o parte din șoc trecuse în sfâ rșit.
S-a aplecat să o să rute pe obraz și ea l-a lă sat.
„Cred că ai fost mai puțin onorabil în seara asta”, a spus ea, ca să nu creadă că ea nu a
înțeles ce sa întâ mplat și de ce.
„Dați vina pe perle. Pă reau atâ t de dră guți deasupra sâ nilor tă i goi, Verity. Ară tai periculos
de provocator și mi-am pierdut destul de mult bunul simț.”
O să rută din nou, apoi se îndreptă spre propriile sale uși. Ea le deschise pe ale ei și se
strecură înă untru.
Dă vina pe perle. Ce nonsens.

H awkeswell a dormit tâ rziu și s-a trezit fericit mulțumit. A chemat la baie, s-a oprit în apă
pâ nă s-a ră cit, s-a îmbră cat pentru țară și a luat micul dejun în timp ce-l întreba pe lacheul
însoțitor despre treburile județului. În tot acest timp se gâ ndi la ce să -i spună lui Verity
câ nd o vedea.
Nu credea că sunt necesare scuze. Ea a fost soția lui pâ nă la urmă . Cu toate acestea, nu
fusese atâ t de atent cu ea pe câ t își propusese. Ciudat, asta.
În mod normal, fă câ nd plă cere, a reușit controlul necesar pentru a se asigura că o dă dea și
el. La naiba dacă știa dacă a fă cut-o aseară , totuși. Detaliile s-au pierdut în amintirile unei
furii a dorinței și a unei eliberă ri nepă mâ ntene.
Din pă cate, el a bă nuit că intensitatea experienței sale indica că nu a fost deloc atent. El o
ră pise și, deși avea puțină experiență cu inocenții, știa că ră pirea nu era modalitatea de a le
gestiona.
După ce a trecut amiaza de mult, se îndreptă spre apartamentul lui Verity. A decis că
aceasta ar putea fi o zi bună pentru a bate. Aşteptă ră spunsul ei cu mai puţină mulţumire
decâ t ştia la trezire. În memoria lui ieșeau acum la iveală mai multe detalii. Suficient încâ t
să -l facă să bă nuiască că un vâ nt foarte înghețat ar putea sufla odată ce ușa se deschide.
Ea nu a venit deloc. În schimb, o servitoare, o tâ nă ră blondă care purta rochia de aseară și
un ac.
„Doamna mea nu este aici, domnule. A dispă rut înainte ca eu să vin la ea.”
Cu toate acestea, Verity nu fusese mai jos nici în dimineața asta. O certitudine șocantă îl
zgudui. Fugise din nou . Încercase să o forțeze înfrâ ngerea. Mai ră u, seducția fusese stâ ngace
la sfâ rșit, iar el o ră nise. Acum, ea anunțase fulgerâ nd că nu va renunța niciodată .
Luptâ ndu-se cu creșterea temperamentului, împreună cu o îngrijorare îngrozitoare, a
coborâ t cu pași mari și a chemat după Krippin și doamna Bradley. Se plimba în timp ce
aștepta și plă nui scrisoarea pe care o va trimite lui Summerhays și pe cea mult mai fermă
pe care o va scrie lui Daphne Joyes. Abia câ nd Krippin și Bradley au intrat în grabă în
bibliotecă și-a dat seama că țipase după ei.
„Vreau să știu totul despre mișcă rile soției mele în această dimineață . Testează servitorii;
vorbeste cu mirii. Fă tot ce poți pentru a discerne unde s-a dus ea.”
Krippin aruncă o privire că tre doamna Bradley. Doamna Bradley se înghesui.
— Domnul meu, se aventură Krippin. „Lady Hawkeswell s-a trezit devreme, a coborâ t, a
cerut niște ceai și l-a bă ut în camera de dimineață . Apoi s-a lă sat afară . Ea este în gră dină
acum. Tocmai am vă zut-o. Cred că ea a fost acolo tot timpul.”
Gradina. Desigur.
Simțindu-se un prost și mai ușurat decâ t îi plă cea, Hawkeswell ieși cu pași mari spre terasă .
A vă zut-o în spate, unde să lbă ticia a încercat să recupereze încă mai mult teren. Purta
muselina albastră și boneta pe care le vă zuse pentru prima dată în Cumberworth. Ea se
aplecă și se ridică , se aplecă și se ridică , în timp ce el privea.
El a coborâ t și a mers spre ea. Bă trâ nul gră dinar tă ia niște lemn de cimii lâ ngă terasă , chiar
lâ ngă un pat a că rui secțiune centrală de flori fusese aplatizată . Oricine se uită la acele
plante zdrobite ar ghici ce s-a întâ mplat acolo. Hawkeswell era sigur că vedea impresiile
distincte ale capului, umerilor și șoldurilor unei femei.
— Acest pat ar trebui tă iat, Saunders.
Saunders își opri tă ierea și se înclină . „M-am apucat de asta azi dimineață , milord, dar
milady a ieșit și m-a vă zut și mi-a interzis. Tai o floare și nu face ră u, dar tă ierea unei plante
întregi în această perioadă a anului o poate ucide, a spus ea.
"E adevarat?"
Saunders dă du din cap. „Ea a spus că să racele plante nu ar trebui să sufere din cauza
nepă să rii unui prost.”
— A mai spus ceva?
Saunders se înroși. „Nu-mi amintesc. Memoria mea nu mai este ceea ce era înainte, milord.”
Hawkeswell se plimba pe potecă pâ nă ajunse la Verity. S-a aplecat și s-a ridicat încă o dată
și a aruncat o plantă într-o gă leată lâ ngă ea.
S-au înfruntat unul cu altul pe terenul abandonat al gră dinii. Unele flori au crescut aici în
mijlocul verzilor mai să lbatici, liliac cu frunze aspre și multe petale, ca niște mici margarete
violete.
„Te-ai hotă râ t să restabiliți această secțiune?” el a intrebat.
"Așa cred." S-a întors la munca ei.
— Saunders a spus că nu-i vei permite să taie acele flori pe care le-am distrus aseară .
„Vă rog să nu credeți că a fost din cauza sentimentalismului.”
„Nu am crezut asta.”
„Nu există niciun motiv să ucizi plantele. Servitorii știu toți ce s-a întâ mplat. Doamna
Bradley era mult prea preocupată de să nă tatea mea câ nd am coborâ t. A tot întrebat cum m-
am descurcat în această dimineață și dacă am nevoie de ceva.” Ea a scos o altă buruiană .
„Toți erau departe, deasupra sau dedesubt, într-adevă r. Ai martorii tă i, așa cum ai vrut,
cred.
„Sunt sigur că nu ne-au vă zut și nu ne-au auzit, Verity. Ei doar presupun. La urma urmei, au
fost doi ani.”
„Fă ră îndoială că s-au simțit prost că te-am forțat să tră iești ca un că lugă r atâ t de mult. Aici,
în Surrey, ei nu știau că te-ai abținut cu greu în tot acest timp. Ei nu citesc foile de scandal
de la Londra și nu știu despre toți iubiții voștri.”
Aproape că a spus că un iubit nu este o soție. Că , învă ța el, erau foarte diferiți în multe
privințe. Bunul simț a prevalat și nu s-a aventurat acolo.
El a zambit. „Ce i-ai mai spus gră dinarului? El a susținut că nu își amintește, dar a fost doar
discret.”
Ș i-a scos o mă nușă pentru a avea o mâ nă curată . A folosit-o pentru a tampona cu o batistă
mă rgelele de sudoare care se formau la baza gâ tului ei ca niște perle minuscule. „Am spus
că dovezile nopții sunt atâ t de clare, încâ t poate ar trebui să punem un semn și să termină m
cu el. O placă comemorativă . Aici a zăcut Lady Hawkeswell în timp ce stăpânul ei o ia prima
dată .”
Nu putea să spună dacă era furioasă sau o tachina.
— Ș i ce ai spus câ nd doamna Bradley s-a dovedit prea blâ ndă și a întrebat-o cum te-ai
descurcat, Verity?
„I-am spus că am avut dificultă ți să merg în această dimineață la început, dar că trece.”
„Nu ai spus cu adevă rat aceste lucruri.” Noțiunea l-a lă sat îngrozit. "Ai?"
A bă gat un alt pâ lc de plantă și ră dă cină în gă leată , în timp ce îl privi cu o sclipire în ochi,
prea mulțumită de reacția lui. „Oamenii mei sunt mai tică loși decâ t ai tă i, Lord Hawkeswell.
Dar nu, nu le-am spus cu adevă rat.”
Cel puțin nu era prea supă rată ca să facă mici glume.
Ea și-a continuat plivitul. Domnea tă cerea. Poate că unele scuze erau în ordine pâ nă la
urmă .
„Nu a fost intenția mea să te ră nesc, Verity. Daca am facut-"
— Ș tiu exact care au fost intențiile tale, milord. Cei buni şi cei ră i."
Ș i cu câ t se spunea mai puțin despre asta, cu atâ t putea vedea mai bine. Nu a fost atâ t de
prost încâ t să ră spundă .
„În ceea ce privește orice ră nire, am fost avertizat să mă aștept. Chiar merg bine azi. Vă
mulțumesc pentru îngrijorare.”
Ea s-a îndoit și și-a ră sucit o altă tulpină înaltă în jurul brațului ei și a smucit. S-a scuturat
de pă mâ nt și a aruncat iarba spre gă leată .
„Ce ai de gâ nd să crești în această gră dină ?” el a intrebat.
„Becuri. Le voi planta toamna pentru primavara viitoare.”
„Gră dinarul poate face această pregă tire.”
„Este prea bă trâ n. Este munca grea."
„Vom angaja mai tineri înainte de toamnă .”
„Vreau să o fac eu. Este bine să ai un scop.”
Ș i-a scos hainele și le-a drapat pe pă mâ nt. Ea încremeni la mișcare. Pe jumă tate îndoită , cu
mă nușă înfă șurată cu o viță de vie, ea îl privea cu precauție.
El fă cuse același lucru noaptea trecută , bineînțeles, chiar înainte de a o ră pi la pă mâ nt.
„Lady Hawkeswell nu trebuie să fie atâ t de precaută . Stă pâ nul ei nu plă nuiește să o ia din
nou în timp ce ea zace astă zi în gră dină .” El cercetă patul plin de vegetație în timp ce își
sufleca mâ necile. „Vrei toate astea să plece de aici? Ș i acest copac mic?”
„Da, totul ar trebui să meargă . Trebuie să începem de la capă t.”
Se aplecă lâ ngă ea, apucă un puieț ră tă citor și trase.
 Capitolul treisprezece
Timp de trei zile vecinii curioși au stat departe. În a patra zi au început să sune. Tră surile
veneau și plecau după -amiaza. Doamnele au examinat-o și domnii au zâ mbit îngă duitori.
Ochii stră luceau cu mai multă curiozitate decâ t îndră zneau să exprime gurile.
Verity a învă țat să facă gră dină dimineața devreme, apoi să se spele și să se îmbrace pentru
sosirea lor. Uneori, studia cu atenție teancul ei de tă ieturi de ziare și le reorganiza după
datele evenimentelor în loc de datele publică rii. De asemenea, ea a scris scrisori în timp ce
aștepta, că tre Audrianna din Essex și că tre prietenii ei dragi de la The Rarest Blooms.
Ea a primit și e-mail. Daphne i-a scris să -i spună că Katherine a sosit în siguranță și că încă
le-a vizitat. Ea a continuat să descrie modul în care patru gospodă rii Mayfair au cerut să
contracteze în mod privat flori și plante în ghivece. Audrianna a scris, de asemenea, pentru
a raporta că se va întoarce la Londra ori de câ te ori va face Verity.
Nicio scrisoare nu a venit însă din nord. Audrianna nu a trimis nimic. Verity sperase că
vicarul îi va anunța mă car că propria ei scrisoare fusese primită și citită lui Katy. Ea i-a scris
domnului Travis, dar acesta nu a ră spuns niciodată la cererea ei de a descrie starea
lucrurilor la fieră rie. Era lă sată să -și facă griji că propriile ei scrisori nu ajunseseră la
destinație.
Frustrată și îngrijorată , ea i-a scris în cele din urmă domnului Thornapple, întrebâ nd de
domnul Travis și de fieră rie și cerâ ndu-i ajutorul pentru a afla despre unii dintre vechii ei
prieteni de acolo. Spera cel puțin că domnul Thornapple va afla pentru ea dacă Michael
Bowman mai lucra acolo, sprijinindu-l pe Katy și îmbună tă țindu-și meșteșugul, sau dacă
fusese arestat și judecat.
Ră spunsul domnului Thornapple a sosit în a șasea dimineață , în Surrey. Scrisoarea lui a
încurajat-o și a descurajat-o. După ce a asigurat-o că domnul Travis încă își îndeplinește
îndatoririle, el ia reamintit că detaliile referitoare la afacere erau preocupă rile soțului ei
acum. El ia sugerat politicos, dar ferm, ca ea să se dedice responsabilită ţilor ei domestice.
Trebuia să meargă acasă , desigur. Era singurul mod de a învă ța ceea ce voia ea să știe. Ar
trebui să -l convingă pe Hawkeswell să -l permită . O enerva că îndeplinirea chiar și o parte a
planului ei se va baza acum pe permisiunea lui. Ea sperase că poate învă ța mă car câ teva
lucruri prin scrisoare în timp ce aranja acea că lă torie, dar soarta nu a cooperat.
Îndoia scrisoarea domnului Thornapple câ nd o tră sură foarte bună se rostogoli pe alee. Ea
a privit de la fereastra unui salon cum o femeie dră guță ieșea, o viziune în alb punctată de
un penar roșu în pă lă ria ei de paie. Colleen sosise și nu venise singură . A apă rut și o femeie
mai în vâ rstă la mijlocul ei tâ rziu, îngustă ca trestia în ansamblul ei de albastru prusac.
Verity a trimis după Hawkeswell. Se sechestrase în biroul să u cu administratorul să u de
pă mâ nt. Fusese aproape invizibil pentru ea în ultimele zile în timp ce avea grijă de această
proprietate. Ieșea devreme și uneori se întorcea tâ rziu, cu cizmele acoperite de noroi.
I s-a ală turat chiar înainte ca doamnele să intre în salon.
— Colleen, spuse el în semn de salut. „Mă tușa Julia, bine ai venit. Dragă , aceasta este
doamna Ackley, sora mamei mele.
„Trebuie să -mi adresezi și mă tușa Julia, draga mea. Mă voi adresa ție ca Verity. Familia
noastră nu ține cu formalită ți între noi.”
Verity nu era sigură că voia să o numească mă tușă pe această femeie. Fața ei îngustă purta
o expresie întă rită de scrutin. Pă rea a fi o versiune mai slabă , mai în vâ rstă și mai puțin
prietenoasă a fiicei ei Colleen.
— Ș tiu că ai spus că vei apela la noi în curâ nd, Hawkeswell, spuse Colleen câ nd se așezară
cu toții. „Cu toate acestea, doamna Pounton a spus că a sunat aici și că nu a fost singura care
a fost primită , iar mama nu va mai fi amâ nată .”
„Acele nume ne-au întâ rziat, împreună cu îndatoririle mele”, a spus Hawkeswell. —
Intenționam să o iau pe Verity cu mult înainte ca cineva să intre mâ ine și să o aduc la tine,
mă tușă Julia.
Doamna Ackley a recunoscut intenția ca fiind cuvenită . Au bâ rfit despre doamna Pounton și
alți câ țiva localnici. Apoi doamna Ackley și-a îndreptat atenția spre Verity.
„Deci, draga mea, unde ai fost în tot acest timp?”
Întrebarea, pusă atâ t de chel, i-a tresă rit pe toți cei din cameră , cu excepția doamnei Ackley.
„Ceilalți nu au îndră znit să întrebe și, desigur, nu ar fi de așteptat să ră spunzi dacă au fă cut-
o, dar am încredere că mă vei ră sfă ța și vei conta pe discreția mea.”
— Mamă , te rog, spuse Colleen, aruncâ ndu-i lui Hawkeswell o privire de scuze.
— Mă tușă Julia, tot ce contează este că ea este aici acum, spuse el. „Nu o voi pune la
interogatoriu de că tre nimeni, inclusiv de tine.”
Mă tușa Julia s-a retras, dar buzele ei strâ nse se ară tau nemulțumite de certarea lui. Colleen
s-a gră bit să întrebe ce îmbună tă țiri plă nuia Verity pentru Greenlay Park.
— Am fost în vizită la prieteni, doamnă Ackley, spuse Verity. „Hawkeswell i-a întâ lnit și știe
adevă rul. După cum avem încredere în discreția ta, la fel poți avea încredere în explicația
mea.”
Doamna Ackley a gustat bucata aceea. „Prieteni, zici.”
"Da. Doamne prietene.”
„Ciudat că ai vizitat atâ t de mult.”
— Așa mă aștept, spuse Verity. „Am fost revendicat de un impuls copilă resc.”
„Am încredere că nu vor mai exista astfel de impulsuri, dară mite unul care să dureze doi
ani.”
„Nu mă aștept să existe. Acum, poate mă vei sfă tui cu privire la ceea ce întreabă fiica ta.
Cum ar trebui să îmbună tă țesc această casă nobilă ?”
Mă tușa Julia avea de recomandat o listă foarte lungă de îmbună tă țiri. I-a luat un sfert de oră
să le enumere. Apoi s-a mutat la casa lui Hawkeswell din Londra și, în cele din urmă , la
propriile ei proprietă ți.
„Casa mea din Londra a fost închisă acum un an, Hawkeswell. Trebuie să promiți că îl vom
deschide din nou. O voi trimite pe Colleen în oraș câ nd vei pleca, pentru a începe
renovarea.”
„Vom vorbi despre asta și despre lunga listă de cheltuieli pe care ați sfă tuit-o, într-o altă zi,
mă tușă Julia. Am responsabilită ți față de alții care au mai multă nevoie decâ t oricine
prezent în această cameră acum.”
Mă tușa lui nu a luat bine mustrarea. Ea a îndreptat o privire atentă asupra noului venit
dintre ei. „Ești o tâ nă ră foarte tă cută , Verity. S-ar putea să uite că ești chiar prezent.”
— Cu greu poate contribui la vorbirea despre redecorarea unei case pe care nu a vă zut-o
niciodată , mamă , a spus Colleen.
„Ca contesă , va trebui să înveți să conversați chiar și atunci câ nd nu ai cu ce să contribui. În
caz contrar, vei obține reputația de a fi prea mâ ndru, Verity, și de antecedentele tale care nu
ți-ar sta deloc bine în societate.” Ea a conferit o expresie de simpatie. „A fi contesă te sperie,
nu-i așa? De aceea ai plecat. Nu te teme, draga mea. Colleen și cu mine te vom ajuta să te
ridici la locul tă u în mă sura în care este posibil, astfel încâ t nepotul meu să nu fie mai
stâ njenit decâ t nu poate fi ajutat.
"Esti prea dragut."
— Da, prea amabil, spuse Hawkeswell. „Excessiv, motiv pentru care trebuie să refuză m
oferta ta generoasă . Luați timp de la obligațiile dvs. considerabile de a îndruma pe Verity?
Nu, nu voi auzi de asta. Mă îndoiesc că voi fi vreodată jenat mai mult decâ t nu poate fi
ajutat, așa că școlarizarea pe care o ai în minte este inutilă . Câ t despre tă cerea lui Verity în
timpul vizitei tale de astă zi, și eu am tă cut. La fel și Colleen. Elocvența ta i-a lă sat
întotdeauna pe ceilalți cu limbă și în uimire.”
Surprinderea doamnei Ackley la acest solilocviu s-a transformat într-o vagă suspiciune. Se
uită la Hawkeswell, încercâ nd să stabilească dacă o insultă era îngropată în toată acea
verbiaj.
Colleen se ridică . „Trebuie să ne luă m concediu acum. Vino, mamă . Ai vrut să o suni azi pe
doamna Wheathill și după -amiaza trece.
În timp ce Hawkeswell și-a escortat mă tușa în sala de recepție, Colleen a furat un moment
privat cu Verity. „I-am scris vă rului tă u, așa cum mi-am cerut. Ră spunsul a venit ieri. Soții
Thompson sunt șocați, desigur, dar și bucuroși. Ei vor că lă tori la Londra să ptă mâ na viitoare
și speră că vei merge și tu în oraș, ca să te poată apela și să -și exprime ușurarea și fericirea.”
„Intenția mea este să merg curâ nd în oraș, așa că poate că mă voi întâ lni într-adevă r cu
familia Thompson.”
„Trebuie să mă anunți câ nd plă nuiești să pleci. Mă voi ală tura ție și voi face prezentă ri
câ țiva prieteni de-ai mei care locuiesc acolo tot anul. Nu va mai fi puțină altă societate bună
în vară , dar poate că asta este cel mai bine pentru o întoarcere atâ t de ciudată . De
asemenea, ne va lă sa timp să planifică m toate decorațiunile pe care intenționă m să le
facem. Va fi foarte distractiv.”
Verity a ră mas lipsită de angajare, dar grațioasă . Ea spera ca planurile lui Colleen să nu se
umple în fiecare zi. Mai erau și alte lucruri pe care trebuia să le facă în această vară , în afară
de decorare și telefoane de dimineață .

În noaptea aceea au luat masa în camera mare cu masa uriașă de banchet. Suprafața vastă a
mesei lustruite i-a pă rut pe Verity la fel de plină de umor, slă bitoare ca și cele două locuri
pe care le aveau la un capă t. Ploaia a bă tut pe ferestre într-o ploaie blâ ndă care începuse cu
o oră înainte de masă .
Hawkeswell a abordat problema mă tușii și verișoarei sale în timp ce mâ ncau fazani într-un
sos brun bun. „Nu am înțeles niciodată de ce rudele cred că o relație de familie permite
cuiva să fie nepoliticos. Scuzele mele, Verity. Mă tușa mea poate încerca cele mai bune zile.
Neră bdarea ei pe care ne-am simțit înainte să sună m să -i aducem un omagiu a fă cut-o să
uite de ea însă și în această după -amiază .
„Nu cred că s-a uitat deloc pe sine. Mă bucur că a vorbit așa cum a fă cut ea. Acum se spune
și nu mai trebuie spus. A-și spune pă rerea, chiar și pâ nă la punctul de a fi nepoliticos, evită
neînțelegerile.”
„Te-ai descurcat cu ea splendid, indiferent de ce gâ ndește ea.”
„Nu, ai fă cut-o. Dacă nu ai fi pus-o în locul ei, ar fi ciugulit și ciugulit. Îți mulțumesc că m-ai
apă rat.” O atinsese câ nd fă cuse asta, iar recunoștința pe care ea și-a exprimat-o era sinceră .
Ar fi putut să -i permită în schimb să atâ rne, ca o jucă rie pentru amuzamentul mă tușii lui.
„Colleen ar vrea să fie o prietenă bună pentru tine, cred.”
— Pentru că mă descurc minunat cu mama ei?
"Poate. Poate că bă nuiește ce s-a aflat în spatele absenței tale și simte o oarecare
responsabilitate.”
Oferta gata de prietenie a lui Colleen ar putea fi o modalitate de a repara? Pă rease încă ca o
aliată a familiei Thompson în după -amiaza asta. Mai probabil, Colleen nu a început să
înțeleagă caracterul lui Bertram și fusese ea însă și un pion nevinovat.
„I-a scris verișoarei mele așa cum i-a promis și a primit un ră spuns”, a spus ea. „Ar dori să
mă cheme la Londra.”
„Ai prefera asta?”
„Nu vreau să le primesc deloc, nici aici, nici la Londra. Dacă trebuie să o fac undeva, totuși,
să fie în oraș. Cu siguranță nu îi vreau ca oaspeți aici.”
„Atunci vom merge la Londra în câ teva zile. Trebuie să plec oricum. Sunt câ teva chestiuni
de rezolvat.”
— Presupun că vei apela la administratorul meu, domnule Thornapple.
"Da. Vor fi acte de semnat.”
„Ar trebui să te însoțesc?”
„Nu este necesar.”
Desigur că nu. Ea nu mai avea niciun cuvâ nt de spus în folosirea moștenirii sale. În ochii
legii, ea încetase să mai existe. Scrisoarea domnului Thornapple spunea aproape asta.
În continuare, soțul ei avea să primească venitul de la companie, împreună cu tot ceea ce s-
a acumulat în trustul în care acei bani au fost plasați de la moartea tată lui ei. Această
încredere a dispă rut odată cu că să toria ei și totul a mers că tre soțul ei acum, fă ră nicio
diversiune.
Ea intenționase să se întâ lnească singură cu domnul Thornapple, să caute un avocat pentru
o cerere de anulare. Nu ar exista niciun motiv să facem asta acum. Cu greu putea pretinde
lipsa consimță mâ ntului pentru o că să torie, câ nd și-a dat consimță mâ ntul la desă vâ rșirea
acesteia.
Pe care ea o avea. Oricâ t ar fi încercat în ultimele cinci zile, nu a putut să se mintă singură
despre ceea ce se întâ mplase în acea noapte.
O sedusese, cu siguranță , câ nd știa că vrea să evite intimitatea conjugală . Profitase de
ignoranța și inocența ei, dar nu o forțase să facă nimic.
Acea intimitate schimbase modul în care se tratau unul pe altul în ultimele zile. Hawkeswell
purta încrederea unui bă rbat care rezolvase o problemă importantă . Ea, la râ ndul ei, a
suferit un dezavantaj sporit, cu el și cu ea însă și, în timp ce a decis cum să tră iască această
viață pe care nu ar fi trebuit să o aibă niciodată .
„Depinde ei de tine?” întrebă ea, întorcâ ndu-se la vizitatorii lor. „Au vorbit de parcă s-ar
aștepta să plă tiți o mulțime de bani acum.”
„Mama mi-a cerut să am grijă de sora ei, așa că o fac. Mă tușa Julia s-a că să torit cu un ofițer
al armatei, iar acesta a pă ră sit-o foarte puțin. Doamnele pot fi destul de scumpe, așa că
îndeplinirea promisiunii mele a cauzat tensiuni.”
„Sunt sigur că ai fă cut tot ce ai putut. Sunt foarte bine așezați, așa că probabil ați fost foarte
generoși.”
„Am regretat că nu am putut spori averea lui Colleen. Încrederea ei este foarte mică . Este
norocos, presupun, că ea nu și-a exprimat dorința de a se că să tori. Încă se mâ hnește pentru
logodnicul din copilă rie, care a avut ghinionul să moară în urma că derii de pe cal.”
„Poate că acum, că se poate aranja o așezare mai mare, tinerii o vor cură ța din durerea ei.
Voi vedea dacă pot încuraja asta.”
„Mi-ar face plă cere dacă ai face-o. Ea și cu mine suntem foarte apropiați de câ nd eram copii
și mă gâ ndesc la ea ca la o soră .”
„Atunci voi face tot posibilul să o vă d și ca pe sora ta, atâ ta timp câ t nu trebuie să mă
gâ ndesc la mă tușa ta Julia ca la o soacră .”
„Doamne ferește.”
Ploaia a fă cut să se amurească devreme, iar umbrele se adunaseră în cameră pâ nă la
terminarea mesei. Verity a crescut. „Cred că mă voi retrage în apartamentul meu și voi
asculta ploaia în timp ce mă voi bucura de o carte bună .”
El o luă de mâ nă , așa că nu putea pleca imediat. Îi ridică privirea în lungime. La rochia
palidă de cină și șalul venețian. La corsetul ei și la gâ tul care nu mai purtase niciodată acele
perle. În cele din urmă , el s-a uitat în ochii ei.
„Verity, în dressingul tă u e o uşă . Se deschide spre un coridor îngust. L-ai observat?”
"Da. Este un mic pasaj ciudat, fă ră niciun scop, dar are o fereastră cu o perspectivă
minunată .
„Acel pasaj are un scop important. Ne conectează apartamentele.”
Ea a nedumerit aranjarea camerelor din mintea ei. I se pă ruse că ai lui sunt mult mai
departe.
— Verity, aș vrea să fii sigur că descuiești ușa din capă tul tă u al coridorului în seara asta.
"Da, desigur." Ea nu a fost surprinsă . Nu avea idee câ t de des se întâ mplau aceste lucruri,
dar știa că era doar o chestiune de timp pâ nă să se întâ mple din nou.
I-a să rutat mâ na și i-a dat drumul. Ea s-a dus mai sus, pentru a se pregă ti pentru o altă
ră pire.

Se aștepta ca probabil ușa să fie descuiată , dar cu Verity, nu se știa niciodată . Așa că a fost
mulțumit câ nd ză vorul s-a întors fă ră incidente. Așa că era. Ea se comportase ciudat în
ultimele zile. Comportamentul ei
Se purtase ciudat în ultimele zile. Comportamentul ei devenise formal, de parcă , acum că a
fi contesa era inevitabil, ea a convocat toate acele exerciții și și-a petrecut zilele repetâ ndu-
le. Se achitase admirabil în timpul acelor telefoane de la vecinii județului și chiar reușise un
pic de îngâ mfare imperioasă cu mă tușa Julia. Din pă cate, ea l-a tratat cu aceeași distanță
rece.
Vâ nturile urlatoare ale dorinței se învâ rteseră în el de șase zile. Ea stă tea acolo la mese, cu
tija din spate drept, ridicâ nd furculița într-un ritual lent și studiat, dar o parte a minții lui se
ocupase de considerații explicit erotice. Acum, în timp ce se confrunta cu întunericul
catifelat al dormitorului ei și încerca să -și amintească exact unde se afla mobila, o furtună
puternică a vrut să izbucnească în el.
A așteptat ca ochii să se acomodeze, dar camera a ră mas un gol de cerneală . I-a intrat în
minte că ea ar fi putut plă nui asta și și-a așezat scaune și cuferele concepute pentru a-l
împiedica. Râ se în sinea lui la ideea că ea ar putea plă nui o asemenea ră zbunare, dar s-a
întors în propriul să u dressing și a luat oricum o lampă mică .
Lumina sa a ară tat că nicio capcană nu aștepta. Verity era în pat, cu pă rul întunecat curgâ nd
peste cearceaful alb care o acoperea.
Ș i-a amintit că scopul în seara asta era să -i facă plă cere, că avea de fă cut niște reparații.
Soție sau nu, drepturi sau nu, înțelepciunea a dictat că el să se asigure că nu a considerat
niciodată asta ca pe o corvoadă dureroasă . S-a apropiat de pat în timp ce lupta împotriva
efectelor unei erecții atâ t de tare încâ t l-a uimit.
Ea era puțin mai mult decâ t o umbră sub acea cearșaf. Ochii ei erau închiși, dar genele lor
groase fluturau. A pus lampa pe o masă îndepă rtată , și-a aruncat halatul și a mers spre pat.
Spre surprinderea lui, ea deschise ochii. Ea îl privea. L-am examinat . Era la doar șase zile de
a fi nevinovată și îi observa goliciunea cu curiozitatea sinceră a unei curtezane practicate.
S-a strecurat sub cearceaf și a întins mâ na spre ea și a avut o altă surpriză .
„Ești deja dezbră cat.”
„La fel ca tine.”
"Da. In orice caz-"
„Trebuia să aștept în rochia mea de cină ? Sau o rochie de dezbracare? Nimeni nu explică
aceste lucruri, cel puțin mie. Mi-ai rupt rochia preferată ultima dată . Fata mea întinde un ac
bun, dar nu va mai fi niciodată corect. Dacă am fă cut o greșeală , îmi pare ră u, dar m-am
gâ ndit să -mi scutesc garderoba de neră bdarea ta.”
„Soluția ta este atâ t practică , câ t și binevenită .” El a adunat că ldura ei moale aproape de
corp. „Nu va mai fi neră bdare de data aceasta și este doar inconfortabil pentru femei prima
dată . Vei cunoaște plă cerea pâ nă la sfâ rșit în seara asta, Verity. Iţi promit."

Căldură . Putere. Carnea apă sâ nd carnea și intimitatea fizică înspă imâ ntă toare care i-a
atacat toate simțurile. Ea și-a ascuns șocul, dar trupul lui gol, atingâ ndu-l pe al ei în atâ t de
multe feluri, o tot uimește, de parcă propria ei golicitate nu s-ar fi așteptat ca îndră zneala să
meargă în ambele sensuri.
Pentru ea a fost diferit de la primul să rut. Fă ră proteste slabe. Nicio încercare de a se
colecta. Nicio luptă pentru a nega puterea. Ea acceptase cum va fi atunci câ nd și-a concediat
fata, și-a scos că mașa de noapte preferată și s-a urcat în acest pat.
Ș i-a luat timpul oricum. A ademenit și a sedus cu să rută ri profunde. Mâ na lui îi mâ ngâ ia cu
o mă iestrie care cerea ca întregul ei corp să se ală ture deciziei ei de a se preda
inevitabilului.
Cearşaful le-a că zut pe trup, aşa că nimic nu i-a acoperit. Ea a fost expusă la lumina pe care
o adusese și la privirea lui. Ea a vă zut să rută rile lui trecâ nd peste ea, formâ nd mici mă rci pe
ea, fiecare fă câ ndu-i un fior să intre în sâ nge. Stangă cia s-a stins sub nă vala senzațiilor care
i-au trezit și i-au captivat corpul.
Îi privi mâ na trecâ nd peste ea. O mâ nă foarte masculină , puternică , dură și mai închisă
decâ t pielea ei. El i-a mâ ngâ iat sâ nii în timp ce îi să ruta gâ tul și umerii în moduri care creau
un puls mult mai jos, unde trupul ei tremura din amintirea a ceea ce avea să vină .
Dorință . Acesta era sensul acelui tremur. Toată plă cerea i-a încurajat ră spâ ndirea și
intensitatea crescâ ndă . Ea a observat ce se întâ mplă , cum fiecare mâ ngâ iere și să rut o
ademeneau cu emoții care i-au preocupat în curâ nd conștiința.
Ea nu a rezistat coborâ rii în carnalitatea pură . Nu mai era niciun motiv. Ea a eliberat ultima
stangacie. Ea s-a supus atâ t cu ușurare, câ t și cu resemnare. Ca și ultima dată , plă cerea a
alungat vinovă ția pentru o vreme. Mai tâ rziu, poate, cel mai probabil, avea să se gâ ndească
la modul în care și-a tră dat speranțele, moștenirea, chiar și viața ei, cedâ nd în fața acestui
bă rbat. Mai tâ rziu, se va gâ ndi la Michael și la zâ mbetul lui strâ mb cu nostalgie și
îngrijorare pentru soarta lui.
Câ nd vâ rfurile degetelor lui Hawkeswell au început să -i tachineze sfâ rcul tare și sensibil, ea
a închis ochii, astfel încâ t nimic să nu o distragă de la emoția delicioasă pe care i-a dat-o.
Capul lui coborî și intensifică efectul cu gura, limba și dinții pe celă lalt sâ n al ei. Ea s-a ținut
de el, s-a strâ ns de umerii și de brațul lui. Spatele i s-a arcuit și sâ nii i se ridicau și a
implorat mai mult cu trupul și gâ ndurile ei.
Toată ea era în viață . Toată ea era sensibilă la cea mai mică atingere. Toată ea dorea.
Dorința bă tea ca o tobă moale, în capul ei și în respirațiile lui și prin corpul ei. S-a contopit
cu pulsul ei și a pulsat în ritm cu poftele fizice. Mai mult, da, mai mult. Plă cere veselă ,
chinuitoare. Să rută ri și mâ ngâ ieri deopotrivă blâ nde și aspre, și nebunie, nebunie
minunată , distrugâ nd toate reținerile și delectâ ndu-se cu gloria primitivă .
Mâ na aceea de acum, mâ na aceea puternică , alunecâ nd mai jos, prea încet, mult prea încet,
astfel încâ t în cap și urechi au auzit gemete. Mișcâ ndu-și corpul în jos spre acel puls. Nimic
nu mai conta acum în afară de asta. Era totul acolo, toată dorința și plă cerea. Ea îl prinse de
cap și îl să rută . Să rutul ei. Furia ei, dorind mai mult, îndemnâ nd mai mult. Ș i-a desfă șurat
picioarele câ nd acea mâ nă se apropia și a scâ ncit în să rut.
— Ești prea neră bdă tor, îl mustră el încet. Mâ na lui se închise pe interiorul coapsei ei.
Ș oldurile ei se ridicară instinctiv, reflectâ nd strigă tele din capul ei.
„Asta este ceea ce vrei?” Degetele lui s-au lovit de carnea care plâ ngea și aștepta cu
disperare furioasă .
Un șoc devastator de plă cere a stră bă tut-o. Apoi alta si alta. Nebunia crește acum.
Conștientizare restrâ nsă la un cerc restrâ ns în care nu exista decâ t nevoia.
În cele din urmă , o senzație profund diferită , care începea mai intens și se ridica brusc, apoi
se despica prin tot corpul și esența ei, prin sâ ngele și carnea ei, într-un tremur lung și
profund care i-a uimit toate simțurile.
El așteptase uimirea ei. El a venit peste ea atunci, corpul să u inferior întâ lnindu-l pe al ei. S-
a apă sat în ea și ea nu știa dacă o doare sau nu. Ră mă șițele tremurului încă mai ră sunau și
venerația ei nu lă sa loc pentru conștientizarea durerii. Ea a simțit totuși intimitatea.
Mirosul și apropierea. Dominanța corpului lui asupra ei strigă în amețeala ei.
Mâ na lui magistrală i-a poziționat picioarele așa cum le-a dorit el, apoi s-a apă sat pe tă blia
patului pentru a-și valorifica mișcă rile în timp ce el o umplea și o lua și îi copleși trupul și
sufletul.
„ Îmi vei spune mereu câ nd să las ușa descuiată ?” Vocea ei a introdus acest practic în
tă cerea lungă , dar după ce puterea începuse să treacă .
Nu-l deranja, deși capul lui abia era pregă tit să discute despre logistică . Era obișnuit cu
negocieri de un fel sau altul cu femeile în pat.
„Probabil ar trebui să faci asta în fiecare seară . Nu cred că anunțurile oficiale sunt
obișnuite.”
„Atunci nu trebuie să știu niciodată ? Ar trebui să aștept, treaz, să fiu sigur că sunt gata dacă
alegi să faci asta? Dacă nu faci o vizită , aș putea aștepta toată noaptea câ nd ar trebui să
dorm.”
„Nu cred că va exista niciun pericol în acest sens.”
— Vrei să spui că intenționezi să vii aici în fiecare seară ?
El a vrut să spună că ea va adormi și nu va aștepta cu adevă rat toată noaptea, indiferent de
noțiunea ei de datorie. Cu toate acestea, întrebarea ei a fost una corectă , iar uimirea ei o
amintire în timp util a ignoranței ei.
„Probabil că da. Pentru o vreme bună , da, cel mai probabil voi veni la tine în fiecare seară .”
Nu a întrebat dacă asta ar fi de acord. Nu era înclinat să deschidă astfel de negocieri.
„Nu cred că va fi atâ t de dezagreabil”, a spus ea. „Poate că ai avut dreptate și în acest fel ne
vom potrivi destul de bine.”
Se ridică pe braț și se uită la sprâ nceana ei încrețită . Se potrivea cu vocea ei, care era plină
de deliberare. „Ne vom potrivi mai mult decâ t destul de bine, dacă ră mâ i îndră zneț și
onest.”
„Îndră zneț și sincer? Așa m-ai perceput?”
„Sunt la fel de bune ca orice alte cuvinte pentru a descrie felul în care îți faci plă cere.” Ei au
descris multe și despre restul ei, a decis el.
„Am fost învă țată de guvernanta mea că soții preferă modesti și virtuoși.”
„Mă bucur că te-ai dovedit un elev atâ t de slab al lecției.”
— Atunci nu ți-a pă rut șocantă lipsa mea de reținere?
"Deloc."
"Am facut. Mă aștept că nu ai fă cut-o pentru că ai mai experimentat astfel de lucruri cu
toate celelalte femei.”
Mai degrabă brusc, ea îl condusese pe un teren mlă știnos. Nu auzi nicio acuzație în vocea ei.
Ea era doar sinele ei îndră zneț și onest. A pă șit cu grijă , totuși.
„Alte femei? Oh, din trecutul meu îndepă rtat, vrei să spui. Aici am uitat clar de ei.”
Ea a chicotit, apoi a râ s din greu. După ce își ținu respirația, se înclină și îi dă du una dintre
ciugulile ei de pasă re pe obraz, apoi că zu înapoi pe pat. — Îți mulțumesc că ai încercat,
Hawkeswell. Fiind genul îndră zneț și cinstit, totuși nu îmi fac iluzii.”
Mlaștina curgea destul de mult acum. El a decis că această mică conversație a durat
suficient de lungă , astfel încâ t ea să nu se simtă neglijată .
A să rutat-o și a ză bovit câ nd amintirile plă cute curgeau în intimitate, apoi a pă ră sit patul.
 Capitolul paisprezece
H awkeswell din Piața Hanovra pă rea mai puțin obosită decâ t Greenlay Park. Nu e cea mai
bună adresă , scrisese Celia într-o scrisoare. Societatea la modă a trecut de mult mai
departe. Faptul că conții de Hawkeswell încă locuiau acolo a reflectat averea lor slă bită în
ultimele generații.
Anumite camere l-au încurajat pe Verity să creadă că oricum ar fi foarte plă cut să tră iești
aici. Biblioteca ar putea avea nevoie de redecorare așa cum spunea mă tușa lui Julia, dar lui
Verity îi plă ceau tapițeria ei în tonuri de bijuterii și lemnul întunecat, precum și ferestrele
mari și fine care dă deau spre piață .
În schimb, salonul pă rea rece, cu mobilierul să u pretențios, cu oase fine și decorul sever
clasic. Ea bă nuia că salonul nu fusese folosit des în ultimii ani. Se îndoia că Hawkeswell se
distra mult acasă . Dacă domnii prieteni sunau, probabil că i-a primit în acea bibliotecă
dră guță sau sus în apartamentul lui.
„Aici este gră dina”, a spus Hawkeswell, deschizâ nd una dintre multele uși franceze din
galeria lungă din spate, care a servit și ca sală de bal. „Promite că nu vei certa.”
A pă șit pe o terasă fină și adâ ncă , pavată cu ceea ce pă rea ca marmură aspră . Gră dina se
întindea în fața ei, lată și adâ ncă , pâ nă la un zid de că ră midă din spate care masca unele
clă diri despre care ea presupunea că sunt case de vagoane și necesită ți.
"Aoleu."
„Gră dinarul nu este cel mai bun, vrei să spui.”
„Este incompetent. Tisele sunt distruse, iar tufișurile sunt prost tă iate. Nu știe primul lucru
despre peisaj, mă tem.”
„Am încredere că îl vei corecta.”
Ea a coborâ t treptele și a ră mas în mijlocul dezastrului. „Nu sunt sigur că pot. Acest lucru
poate fi prea mult pentru mine.”
„Obțineți orice ajutor aveți nevoie. Eliberează acest gră dinar și angajează altul. Angajează
trei. Îl las în mâ inile tale.”
Ea a cercetat seria de paturi de flori prostii care au spart aleile. Întreaga proprietate avea
nevoie de un design nou.
Au încheiat turul, terminâ ndu-se în apartamentul ei. Ca și în camerele ei de la Greenlay
Park, acestea fuseseră tratate cu țesă turi noi nu cu mult timp în urmă . Se întrebă dacă
Colleen și mă tușa Julia se ocupaseră de asta la ambele case și nu Hawkeswell deloc.
Cu toate acestea, pă rea să conteze pentru el dacă ea a aprobat. El a privit-o cum dă dea cu
degetul draperiile patului și se uită pe fereastră . El se plimba în spatele ei în timp ce ea
deschidea ușile și sertarele din dressing.
A vă zut o uşă pe peretele îndepă rtat dincolo de mă suţa de toaletă . — Un alt pasaj ciudat?
Fidel cuvâ ntului să u, el a folosit acel pasaj în fiecare noapte de prima dată . Ea începuse să -l
aștepte. Uneori, în timp ce aștepta, îl vedea așa cum a fă cut în prima noapte, mergâ nd spre
ea, gol și trezit, cu ochii întunecați și cu expresia încordată . Își simțea corpul mișcâ ndu-se și
sâ nii devenind sensibili în așteptarea a ceea ce urma.
„De data aceasta, nici un pasaj. Dressingurile se învecinează direct.” Deschise ușa pentru a
le ară ta pe ale lui, cu dulapuri și mese și câ teva scaune. Un servitor a încetat să atâ rne o
haină și s-a înclinat. „Acesta este domnul Drummund. A fost valetul meu de . . . Câ t timp a
trecut acum, Drummund?
— Este onoarea mea de doisprezece ani, domnule. De câ nd erai la universitate.” Drummund
pă rea atins de atenție.
„A avut mâ inile pline devreme”, a spus Hawkeswell. — Viața a devenit mult mai
plictisitoare în ultimii cinci ani și ceva, nu-i așa, Drummund?
— Niciodată plictisitor, domnule. S-a întors la haină . „Există poștă . Eram pe cale să -l trimit
în Surrey.
Hawkeswell și-a îndreptat atenția asupra scrisorilor. Verity s-a întors în propriul
apartament și a gă sit și e-mail care o aștepta. Fusese trimis tocmai în acea dimineață .
Audrianna a scris pentru a spune că ea și Lordul Sebastian s-au întors și ei în oraș. Verity
oftă uşurată la asigurarea că unul dintre prietenii ei dragi va fi aproape.

H awkeswell a înmuiat stiloul și a semnat teancurile de velină pe care Thornapple le pusese

înaintea lui. Cu fiecare mâ zgă lire a semnă turii sale, el a preluat controlul asupra averii lui
Verity.
Avocatul fusese imaginea indiferenței profesionale față de întreaga chestiune. Cu toate
acestea, câ nd ultima pagină grea s-a întors, și-a scos ochelarii și l-a examinat pe
Hawkeswell în timp ce îndoia fiecare pagină exact așa.
„Sper că vei accepta un mic sfat despre această moștenire pe care a primit-o soția ta, Lord
Hawkeswell.”
"Desigur."
„Aceasta este o întreprindere industrială . Este mai supus capriciilor economice decâ t
bogă ția derivată din pă mâ nt. Potențialul este mult mai mare, dar și pericolul la fel. Lady
Hawkeswell îți aduce un venit frumos, iar odată cu dizolvarea celui de-al doilea trust care i-
a adunat profiturile în timp ce era minoră , o mulțime de bani rezervată din acea perioadă .
Nu există însă nicio garanție că veniturile vor continua.”
„Mă aștept ca nevoia de fier să crească , nu să scadă . Deși nu există garanții, nu există nici un
motiv să presupunem un declin.”
„Acolo greșești. Declinul este aproape în timp ce vorbim. Feroneria este solidă , dar în
prezent suferă de o depresiune postbelică . În plus, peste jumă tate din suma în fiecare an
provine din gă urire și prelucrare. În prezent au un avantaj, datorită ingeniozită ții lui Joshua
în a concepe o nouă metodă . Nu a brevetat-o niciodată , poate știți, pentru că a face asta ar
însemna să dezvă luie metoda în sine și nu avea încredere în ceilalți să nu fure. Dacă ar fi
cunoscut, totuși, avantajul ar fi mult depreciat.”
— Ș i dacă s-ar pierde în întregime?
„Atunci nu ar avea niciun avantaj”.
Dependența acestei averi de avere în sine nu scă pase lui Hawkeswell. O câ ntă rise încă de
câ nd Verity a vorbit despre acea afacere din Essex.
„Lady Hawkeswell este bine? Aventurile ei nu au avut nicio taxă ?” întrebă dezinvolt
avocatul.
Desigur, Thornapple era la fel de curios ca toți ceilalți. Spre deosebire de toți ceilalți, el îl
cunoștea pe tată l lui Verity și, în calitate de administrator al ei, avea să fie cu adevă rat
îngrijorat pentru ea.
„Nu este deloc mai ră u pentru acele aventuri, poate pentru că nu au fost foarte aventuroase.
Nu a fost departe de Londra în tot acest timp și locuia cu o vă duvă pe care o consideră o
prietenă apropiată .”
Thornapple se relaxă pe spate în scaun. „Voi spune că sunt recunoscă tor că mi-ai spus asta.
La fel cum am fost uşurat să o vă d intrâ nd în acea bibliotecă . Reacția mea poate pă rea dură ,
dar într-adevă r. . .” S-a gâ ndit mai bine la cuvintele pe care le intenționase și s-a întors la
toată acea împă turire.
"Întradevă r?"
„De fapt, am presupus că era moartă . Nu am fă cut-o toți?”
„Vă rul ei nu a fă cut-o”.
„Nu era în interesul lui Bertram Thompson ca ea să fie moartă . El nu este un vă r de sâ nge și
nu ar moșteni partea ei. Vă d din surprinderea ta că nu știai asta.”
„Nu, nu am fă cut.”
„Era fiul soției unchiului ei de că tre primul ei soț. Bertram a crezut că ar fi trebuit să
moștenească mai mult din afacere, dar s-ar fi putut argumenta că nu ar fi trebuit să
primească nimic.”
Interesul pentru acel testament scă zuse, din cauza acelor evenimente în desfă șurare, dar
acum referința avocatului l-a stâ rnit din nou. „Totuși, tată l ei i-a lă sat cota mult mai mare.”
„Ș aptezeci și cinci la sută . Bertram Thompson a primit două zeci și cinci la sută . Tată l să u
vitreg, Ieremia, a ajutat la construirea acelei companii, dar acea jumă tate din cota i-a
revenit lui Iosua câ nd a murit Ieremia. Bertram a presupus probabil că va primi acea
jumă tate înapoi, cel puțin, câ nd Joshua, la râ ndul să u, a murit. Nu a fost încâ ntat să afle
adevă rul.”
Thornapple a stivuit documentele cu grijă în două gră mezi. „Conform testamentului lui
Joshua, proprietatea trebuie să ră mâ nă pe numele ei și să fie lă sată moștenire liniei ei de
sâ nge. Cred că ar putea fi rude îndepă rtate în Yorkshire. Nu, lui Bertram nu i-ar fi plă cut ca
acei stră ini să intre și să -l lase deoparte. Îndră znesc să spun că , chiar și după șapte ani, el ar
fi susținut că , în lipsa unui cadavru, ar trebui să fie presupusă în viață .”
Hawkeswell și-a luat concediu și și-a dus teancul de documente la cal. S-a gâ ndit la
revelațiile lui Thornapple în timp ce că lă rea din oraș.
Ei au explicat de ce Bertram fusese atâ t de mulțumit de limbo-ul din ultimii doi ani, cel
puțin. Pă strarea lui asupra acelei afaceri a ră mas în siguranță doar câ t timp a tră it Verity. Ș i,
poate, se rugase și ca Verity să fie în viață pentru că știa că ea era unul dintre cei doi oameni
din lume care cunoșteau invențiile secrete ale tată lui ei.

„ Cred că trebuie să meargă chiar aici”, a spus Daphne, plantâ ndu-și picioarele pe o potecă
în jumă tatea din spate a gră dinii.
„Dacă vrei o seră adecvată pentru înmulțire, trebuie să fie aici, astfel încâ t să fie suficientă
lumină .”
„Cred că are dreptate”, a spus Celia. „Va trebui să direcționați și fabricarea acestuia. Nu ar
trebui să fie o structură obișnuită dacă vrea să împodobească gră dina orașului a unui
conte.”
Verity s-a uitat la locul pe care l-a recomandat Daphne. Indiferent unde s-a așezat sau câ t de
frumoasă ar fi forma, ar fi o seră modestă după standardele The Rarest Blooms. Totuși, ea
nu ar crește în scopuri comerciale.
— Ești sigur că Hawkeswell aprobă asta? întrebă Audrianna.
— Nu ai vrea să -i încordezi temperamentul, a adă ugat Daphne sec.
„Ț i-am spus că a fost ideea lui”, a spus Verity. „Mi-a predat ambele gră dini, să fac ce vreau.”
„Se pare că intenționați să fiți aici suficient de mult pentru a-l reuși”, a spus Daphne. „Te-ai
împă cat cu această că să torie?”
— Ești indiscret, Daphne, a certat Celia râ zâ nd puțin. „Dar nu mă lă sa să te opresc, te rog .”
Propul zâ mbet al lui Verity s-a transformat într-o mică grimasă . „Mă aştept să fiu aici mult
timp. M-am împă cat cu adevă rul că nu va exista nicio anulare decâ t dacă Hawkeswell
susține pe deplin o astfel de petiție și produc dovezi incontestabile de constrâ ngere. Nici
unul nu se va întâ mpla, așa că iată -mă .”
Celia stă tea cel mai aproape și o îmbră țișă . „Nu este acolo unde ai vrut să fii, știu. Cu toate
acestea, nu este un loc ră u în comparație cu majoritatea altora.”
Căsătoria cu un conte și accesul la o avere uriașă nu sunt deloc rău, așa a vrut să spună Celia,
practică și lumească.
„Asta este adevă rat și nu sunt atâ t de încă pă țâ nat încâ t să fiu nefericit de circumstanțele
mele, acum că au devenit inevitabile. Îmi gă sesc mulțumirea.”
S-au întors pe terasă și au dezbă tut restul planului gră dinii din acea perspectivă . Celia a
desenat ceea ce ei au descris așa cum ar fi vă zut din casă .
„Aș dori să fac o potecă întortocheată , care să treacă pe lâ ngă o serie de camere mici de
gră dină ”, a explicat Verity. „În acest fel, sera ar fi pur și simplu încă o cameră .”
Celia a desenat mai mult. — Te voi lă sa să folosești culori pe el, Verity, spuse ea. „Voi face
câ teva copii, astfel încâ t să puteți planifica diferite perioade ale anului.”
— Fă o singură copie, spuse Daphne. „Adu-l înapoi și Katherine va face restul. Ea este o
artistă talentată , Verity. Trebuie să -i cumpă r niște pigmenți înainte de a pleca astă zi din
oraș.
„Va ră mâ ne cu tine?”
— O, da, spuse Celia. „Cred că va fi cu noi mult timp.”
Ochii lui Verity și Audriannei s-au întâ lnit. Au fă cut schimb de curiozitate. Ei au recunoscut
în timpul uneia dintre discuțiile lor private recente că era mult mai greu să se supună
Regulii acum că nu mai tră iau sub ea.
„Am încredere că ea este ca noi. Nu este periculos, se aventură Audrianna. „Sebastian a avut
întotdeauna îngrijoră ri în legă tură cu asta.”
Daphne se aplecă să vadă schița Celiei. — Mă aștept că nu este mai periculoasă decâ t ai fost
tu, Audrianna. Ea nu a ară tat nici un interes pentru pistolul meu, de exemplu.
Audrianna roși la această referire la o nenorocire cu acel pistol care a dus la alianța ei cu
Lordul Sebastian.
„Se va întoarce în curâ nd?” întrebă Daphne. Se referea la Hawkeswell. Daphne acceptase să
viziteze astă zi doar pentru că Verity menționase în invitația ei că contele nu va fi aici.
„Sebastian se întâ lnește cu el la clubul lor”, a spus Audrianna. „Mă aștept să treacă câ teva
ore înainte ca oricare dintre ele să se întoarcă .”
„Atunci Verity are timp să -mi arate noua ei garderobă ”, a spus Celia în timp ce își ridica cele
două desene pentru a le compara.
„Aș prefera să -ți ară t altceva. Am nevoie de mințile tale bune.”
O jumă tate de oră mai tâ rziu, toți erau îmbră cați în dormitorul lui Verity. Daphne, Celia și
Verity s-au așezat pe pat, cercetâ nd cu atenție bucă țele de hâ rtie. Audrianna trase un scaun
aproape ca să poată vedea și ea.
„Întotdeauna mi s-a pă rut excesiv gustul tă u pentru ziare”, a spus Celia. „Vă d că ai folosit-o
bine și ai avut un scop mai mare decâ t credeam.” Ea fă cu semn că tre stive.
„Unele dintre acestea au doi ani, chiar de câ nd ai venit la The Rarest Blooms. Revolte
muncitorești. Demonstrații.” Ea a luat un mic teanc. „Arestă ri și execuții”.
„Iată câ teva despre Brandreth și adepții să i”, a spus Daphne. „Sunt destule probleme aici, în
sud. Chiar a trebuit să intră m în oraș altfel decâ t pe calea normală astă zi, din cauza unei
adună ri pe drumul principal. Cu toate acestea, am fost cruțați de revoluționari precum
Brandreth.”
„Cred că a fost prins în capcană , așa cum sugerează poemul domnului Shelley. Mulți sunt de
acord cu acest punct de vedere”, a spus Audrianna, citind cu atenție articolele pe care
Verity le salvase. „Voi spune, totuși, că județul tă u natal și cei din apropiere par să fie destul
de periculoși, Verity. Poate că este înțelept să locuiești în schimb aici.”
„Nu am salvat aceste scrieri pentru a ține o evidență a pericolului. Am că utat nume de
oameni. Uite aici. Sunt povești din județele din apropierea casei mele, despre oameni
dispă ruți. Bă rbați, aproape toți. Apoi, acestea sunt rapoarte despre persoane gă site, după ce
au fost pierdute sau ră nite. Ș i acestea sunt numele celor judecați pentru infracțiuni. Dacă îi
potriviți, sunt șase bă rbați dispă ruți și despre care nu există alte informații.”
„De ce le-ai salvat pe acestea?” întrebă Daphne, dâ nd cu degetele una dintre stive.
„Ț ineam evidența ședințelor de judecată despre care am citit și care le-am ratat la început.
Am că utat un nume în special, care lipsește total. Abia recent am observat această
ciudă țenie.”
„Deci că utați informații despre o anumită persoană dispă rută ?”
"Da. El este tâ nă rul despre care ți-am spus, că ruia vă rul meu l-a amenințat că -l va face ră u.”
Celia îi aruncă o privire piezișă că tre Daphne.
„Era un vechi prieten din copilă rie”, a explicat Verity, dar ea a simțit că i se încă lzește fața.
„Trebuie să aflu ce sa întâ mplat cu el, dacă Bertram mi-a tră dat într-adevă r încrederea.”
— Desigur că trebuie, spuse Daphne. „Absențele inexplicabile ale acestor ceilalți bă rbați nu
înseamnă însă . Este posibil să fi fugit de familiile și viețile lor. Unii vor face asta.”
„În mod normal, aș fi de acord. Totuși, uită -te la asta.” Ea a prezentat mai multe articole.
„Amâ ndoi acești bă rbați erau din Staffordshire, lâ ngă Birmingham. Amâ ndoi fuseseră
chestionați de judecă torul de pace de acolo cu privire la plâ ngerile proprietarilor de
terenuri. Acest JP nu i-a arestat, dar apoi au dispă rut. Ș i acesta de aici, a dispă rut după o
confruntare pe drum cu Lordul Cleobury. Celă lalt a fost arestat în Shropshire după ce vă rul
meu a furnizat informații că face probleme la fieră rie, dar a fost eliberat. Apoi a dispă rut și
el.”
„Toți probabil au fugit odată ce atenția s-a îndreptat că tre ei”, a spus Audrianna.
Probabil, se gâ ndi Verity. Cu toate acestea, cu câ t rearanjase mai mult teancuri de articole în
ultimele câ teva să ptă mâ ni, cu atâ t simțea mai mult că ceva nu era în regulă cu toți acești
bă rbați dispă ruți.
Pot cauza probleme fiului ei. Nimeni nu-mi va sta de mână. Îl pot transporta sau mai rău, și
cine o va hrăni atunci? Asta a spus Bertram când a făcut acele amenințări. Fusese îngâmfat în
puterea lui. Încrezător și dur.
Daphne a preluat articolele prezentate recent. „Este ciudat că toți s-au înfruntat cu oameni
importanți, dar dacă ar provoca necazuri, aceștia sunt oamenii care ar observa și ar încerca
să -i oprească . Ne-ai spus multe despre vă rul tă u, iar Lordul Cleobury este cunoscut pentru
opiniile sale dure. Numele acestui magistrat îmi este cunoscut și mie, doar că nu știu de ce.”
„Nu îmi este familiar”, a spus Verity. „Nu-mi amintesc că tată l meu sau mă car vă rul meu să
fi vorbit vreodată despre domnul Jonathan Albrighton.”
Numele a stâ rnit un ră spuns de la unul din partidul lor. Celia smulse articolul lui Daphne și
se uită la el.
— Îl știi, Celia? întrebă Daphne.
Celia se încruntă în privința anunțului. „Era cunoscut la Londra acum câ țiva ani. Cred că a
plecat în stră ină tate. Se pare că s-a întors, dacă este același bă rbat.”
„Poate că mă voi întâ lni cu el câ nd mă voi întoarce acasă ”, a spus Verity. „Aș dori, pentru a-i
evalua caracterul și dacă gă sește ceva din acest lucru ciudat.” Își trecu mâ na peste tă ieturile
din ziar.
„Plă nuiești o că lă torie spre nord în curâ nd?” întrebă Audrianna.
„De îndată ce o pot aranja.”
Prietenii ei erau prea buni să -i dea lecții, dar era scris pe fiecare dintre fețele lor, în funcție
de personaje. Exista posibilitatea ca ea să nu aranjeze deloc în curâ nd, dacă soțul ei avea un
cuvâ nt de spus în această problemă .

D amnație.” Hawkeswell mormă i blestemul în timp ce privea un bă rbat înalt întunecâ nd

pragul din camera de că rți de la Brooks. „Ce naiba caută aici?”
Summerhays se uită peste umă r la bă rbatul în cauză . „El este membru, desigur. El vine rar,
dar...
„El vine pe aici. Probabil că s-a tâ râ t din patul unei curve doar ca să mă caute să fiu
inteligent pe cheltuiala mea. Pregă tește-te pentru o ceartă bună , Summerhays, pentru că o
să fiu al naibii dacă voi sta liniștit în timp ce el mă nâ ncă cu inteligența aia de...
„Castleford”, salută Summerhays, în timp ce bă rbatul se profila acum deasupra mesei lor. —
Ciudat să te vă d aici înainte de că derea nopții, și cel puțin pe jumă tate treaz. Nici mă car nu
este marți.”
Zilele de marți erau zilele de datorie ale Ducelui de Castleford, câ nd se devota afacerii de a
fi un egal și un om cu o avere dezgustă tor de uriașă . În restul să ptă mâ nii a mers în iad.
Hawkeswell și Summerhays s-au ală turat odată desfrâ nă rilor. Maturitatea și
responsabilitatea le temperaseră comportamentul în ultimii ani. Castleford, totuși, reușise
să scape de orice limitare a distracției, dar reușise totuși să exercite mai multă influență în
guvern și societate decâ t era corect pentru cineva cu o viață atâ t de disolută .
Tâ nă rul duce se uită în jos la ei, amabil la față și stră lucitor la ochi, pă rul castaniu îmbră cat
la modă că zâ ndu-i pe față cu nesă buința corespunză toare. Era imaginea unui vechi prieten
care saluta tovară șii pă că toși ai tinereții sale. Cu toate acestea, în acei ochi stră lucea
scâ nteia diavolului.
temperamentul lui Hawkeswell începu să se învâ rtă și încă nu se rostise niciun cuvâ nt.
"Ce? Nu este marți?” Castleford trase tâ râ tor, cu un șoc simulat. „Am cură țat pista pierdută .
Este bine de știut, totuși.” El a întins un scaun spre masa lor, s-a pră bușit într-un leneș pe el,
a fă cut semn unuia dintre servitori și a comandat o sticlă de vin foarte bună și scumpă .
„Preferatul tă u, din câ te îmi amintesc”, i-a spus el lui Hawkeswell. „Sper că am înțeles bine,
pentru că l-am cumpă rat pentru a vă împă rtă și.”
„Este generos.”
„Este datoria prietenilor să să rbă torească norocul unul altuia. Am auzit că mireasa ta a fost
gă sită . Trebuie să fii foarte fericit și uşurat.”
— Sigur că este, spuse Summerhays.
Vinul a venit. Castleford a insistat să se toarne trei pahare. Ș i-a ridicat-o spre Hawkeswell în
semn de salut tă cut.
— Deci, spuse el după toast. „Unde naiba a fost ea în tot acest timp?”
— La naiba, Tristan, spuse Summerhays. — Dacă ni te-ai ală turat doar pentru a fi
nepoliticos...
Hawkeswell îi fă cu semn lui Summerhays să se retragă . „Te-ai trezit devreme și a refuzat să
bei toată ziua doar pentru a putea pă rea civilizat câ nd mi-ai pus întrebarea asta? Este viața
ta atâ t de lipsită de scop încâ t contemplarea acestei întâ lniri te-a amuzat de zile întregi?”
Castleford zâ mbi încet. "Da. La ambele întrebă ri. Acum două zile, la aflarea veștii, m-am
trezit imediat. Zeus, aici este o poveste bună , mi-am spus. Poate realizarea unei opere
comice.” Sorbi din vin. „De atunci am încercat să te întâ lnesc accidental.”
„Dacă ai fi vrut să -l gă sești, ai fi putut să -l suni acasă ”, a spus Summerhays.
Castleford a reacționat ca și cum asta ar fi fost o idee ciudată . Ș i-a întors atenția asupra
carierei sale. „Ar trebui să -mi spui adevă rul. Zvonurile care ră spâ ndesc nu vă merită . Cu
greu te pot apă ra dacă nu știu că de fapt sunt zvonuri.”
„Ce fel de zvonuri?”
„Nu i-ai spus?” îl întrebă Castleford pe Summerhays.
„Hawkeswell, nu trebuie să asculți asta”, a spus Summerhays. „Este mai îndră gostit decâ t
pare.”
" Ce. Drăguț. De. Zvonuri? ”
Castleford se aşeză înainte, pentru a vorbi confidenţial. „Veți fi bucuroși să știți că am luat
notă de cine a spus ce, în cazul în care doriți să chemați pe cineva.”
"Ce bine de tine."
„Pentru asta sunt prietenii, nu-i așa?”
— Nu, spuse Summerhays cu exasperare. „Prietenii nu toarnă ulei pe foc doar pentru a se
distra. La naiba, dacă cheamă pe cineva, vei regreta acest joc.”
„Summerhays încă se teme de temperamentul meu, dar adevă rul este că am fost o cetate a
calmului cel puțin în ultimii cinci ani. Nu am de gâ nd să chem pe nimeni. Acum, ce fel de
zvonuri?”
Castleford a turnat mai mult vin. „În primul râ nd, este bâ rfa că a fugit din frica fetiței de
patul nunții. Povestea aia nu este deloc interesantă . Mult mai colorată este cea care spune
că a fugit după experiența pe care a avut-o în patul nunții, pentru că l-ai ră vă șit pâ nă la
groază .” Castleford aruncă o privire de om la om. „Veți fi bucuroși să știți că m-am oferit să
aliniez două zeci de femei care să depună mă rturie public în numele dumneavoastră despre
această chestiune.”
„Nimeni nu ar crede asemenea prostii”, a spus Hawkeswell. „Prostul spune că asta va fi
cunoscut prin propria lui prostie.”
"Exact. Apoi a fost bă rbatul care mi-a mă rturisit că a avut o bună autoritate că ea fusese cu
iubitul ei în tot acest timp. Aceasta este, mă tem, o presupunere comună și cea mai populară
pe dit . Că ai fost încornorat chiar înainte ca cerneala să se usuce pe licență .”
Bâ rfa se transformase în contestarea Verity. Că Hawkeswell bă nuise același lucru nu conta.
Avea dreptul să se întrebe, dar alții nu aveau dreptul să spună minciuna ca și cum ar fi un
fapt.
Temperamentul lui a început să îndepă rteze legă turile. Asemenea unui dragon adormit
împins trezit, s-a încordat de lanțuri pâ nă câ nd s-au rupt, încet, unul câ te unul.
„Cine ți-a încredințat acest ultim fragment?”
„ Nu- i spune”, a avertizat Summerhays.
„Dacă te duci cu cineva, nu acesta este omul care are nevoie de el”, a spus Castleford cu un
semn disprețuitor al mâ inii. „În plus, așa cum am spus, asta este pe buzele tuturor și nu îi
poți ucide pe toți. Nu, cel pe care vrei să -l ucizi este cel care mi-a spus că soția ta a fost în
Shrewsbury, unde s-a stabilit ca stareță a unui bordel de oarecare renume printre
elementele radicale ale societă ții.
Dragonul s-a eliberat și a urlat foc. „Cum se numea acest mincinos blestemat?”
— La naiba, spuse Summerhays. „Castleford, nu-i da acest nume.”
„Nu este nevoie, pentru că nu este disponibil pentru ucidere. L-am sfă tuit pe necinstit să se
ră rească pentru că era un om mort odată ce Hawkeswell a aflat despre asta și m-aș asigura
că a fă cut-o. Am auzit azi dimineață că a să rit pachetul în Franța.
„Atunci de ce ai fă cut asta? Uita -te la el." Summerhays își întinse brațul în direcția lui
Hawkeswell.
Hawkeswell era sigur că Sebastian pă rea mult mai agitat decâ t el. A bă ut niște vin și s-a
gâ ndit să ducă el însuși un pachet în Franța și să -l atragă și să -l încadreze pe acest om care
o insultase pe Verity.
Castleford se încruntă la Summerhays. „Ai fi tă cut dacă ai fi auzit-o pe soția lui atâ t de
dezonorată ? Ai fi vrut să tac dacă aș fi auzit despre soția ta vorbindu-se așa? Trebuie să știe
că s-a spus și trebuie să cheme urmă toarea persoană care o repetă .”
— A fost bine din partea dumneavoastră să mă informați, spuse Hawkeswell. „Ș i la un
asemenea inconvenient și pentru tine. Am încredere că îmi vei trimite un cuvâ nt dacă îl
auzi din nou, ca să pot face ce trebuie.”
"Desigur. Totuși, am avut timp să mă gâ ndesc. Două zile solide de abstinență permit asta.
Am conceput un plan pentru a distrage atenția de la interludiul conjugal nepotrivit al lui
Lady Hawkeswell.
Hawkeswell îi atrase privirea pe Summerhays. Castleford pă rea foarte mulțumit de el
însuși. El a presupus că planul să u era genial, ceea ce era normal. Ceea ce era ciudat era că
el inventase un plan pentru început.
"Un plan?" se aventură Summerhays.
„Un plan foarte bun. Crede-mă , Hawkeswell, peste puțin peste o lună nimeni nu va șopti
despre dispariția soției tale pentru că vor șopti ceva mai interesant. O voi apela marți
aceasta, pentru a pune totul în mișcare.”
„Planul tă u presupune să apelezi la ea?”
„Trebuie să vă d dacă este demnă . Acea privire la nunta ta nu a fost suficientă . Dacă am de
gâ nd să o includ în cercul meu de prieteni, ar trebui să discut cu ea cel puțin câ teva minute
mai întâ i.”
Hawkeswell a atras din nou privirea lui Summerhays. Niciunul dintre ei nu i-a plă cut
sunetul asta.
„Câ nd spui cercul tă u de prieteni, te referi la prietenii tă i de marți, am încredere”, a spus
Hawkeswell.
„Inițial, da.”
Hawkeswell avea imagini cu Verity ademenit în orgii și desfrâ nă ri. Că la vremea lui se
bucurase de astfel de lucruri nu însemna că avea să -i permită soției.
Dragonul începuse să moștenească , dar acum sufla din nou foc.
Castleford a fost distras de niște bă rbați din apropiere care au certat cu voce tare politica.
Hawkeswell încercă să -i atragă atenția înapoi. „Castleford. . . Tristan . . . Harul Tău ."
„Mmm?”
„Bineînțeles că poți să -mi suni soția mâ ine, câ t timp sunt acolo. Sau oricâ nd, câ t sunt acolo.
Dar, te avertizez acum, să nu apelezi niciodată la ea câ nd nu sunt acolo.”
I s-a pă rut foarte amuzant. — Nu fi prost, Hawkeswell.
"Ascultă -mă . Dacă planul tă u este benign, îți mulțumesc. Cu toate acestea, dacă vă gâ ndiți să
puneți capă t speculațiilor despre absența ei oferind societă ții un scandal mai bun despre
comportamentul ei în cercul dvs., nici mă car nu încercați. Ș i Doamne ferește că mintea ta
murată a decis să încurajeze speculațiile cu privire la o aventură cu tine...
— Abia ai spus jură mintele și te-a pă ră sit doi ani, prietene, și acesta este adevă rul greu. Mă
îndoiesc că are nevoie de toată această protecție pe care i-o oferi acum cu o mâ nă atâ t de
grea. Cu toate acestea, nu seduc soțiile prietenilor și, în timp ce tu și Summerhays ați
devenit plictisitori, tot te consider ca una. Planul meu este pur și simplu o cină , cu tot ce e
mai bun din societate. Asta e tot."
„Nu dați cina pentru cei mai buni din societate.”
"Nu, eu nu. Sunt plictisitori. Cu toate acestea, într-un acces de nostalgie pentru vechea
noastră prietenie care a izvorâ t din cine știe unde, am decis să gă zduiesc una la care veți fi
invitați tu și soția ta.” S-a ridicat, enervat de suspiciunile exprimate, deși știa al naibii de
bine că nu are dreptul să fie. „La o lună de marți. Așteptați-vă invitații, amâ ndoi.”
Înainte de a putea pleca, Summerhays a ridicat un deget pentru a mai anunța un punct.
„Castleford, cei mai buni oameni nu vor participa la cina ta. I-ai jignit pe aproape toți.”
„Este adevă rat, dar am spus cel mai bun, nu cel mai bun. Ș i va veni tot ce e mai bun.”
 Capitolul cincisprezece
Chiar dimineața, Verity a luat micul dejun în camera de dimineață înainte de a ieși în
gră dină . Întotdeauna bea ceai, ca o mică ră sfă ț pentru a-și aminti că a fi contesă are
beneficiile ei.
Poșta avea să sosească câ t timp ea era acolo și câ teva scrisori erau întotdeauna pentru ea.
Colleen avea să scrie pentru a o invita să cheme la unul dintre prietenii ei care a ră mas în
oraș. Daphne sau Celia scriau pentru a descrie progresul la noua seră pe care hotă râ seră să
o adauge la The Rarest Blooms. Audrianna nota o notă pentru a aranja o ieșire.
Ea a recunoscut toate mâ inile, așa că , câ nd a sosit o scrisoare care avea o altă caligrafie,
totul a să rit din stivă . Ș i ea a recunoscut această mâ nă . Nancy Thompson, soția lui Bertram,
trimisese o scrisoare.
Verity se gâ ndi să nu-l deschidă , dar știa că trebuie.
Nancy i s-a adresat prin titlul ei, apoi și-a exprimat o ușurare excesivă de să nă tatea ei bună .
În cele din urmă , a indicat că ea și Bertram și-au luat cazare la hotelul Mivert și au cerut
permisiunea de a suna.
Tentația de a fi foarte mult contesa aproape a copleșit-o. Ră spunsuri tă ioase îi trecură prin
minte, fiecare menită să rupă orice legă tură cu vă rul ei și soția lui. S-ar fi putut folosi una
dacă ar fi crezut că este posibil sau înțelept să creeze o înstră inare permanentă cu bă rbatul
ale că rui decizii de afaceri i-ar afecta în mod direct averea. În schimb, s-a dus la bibliotecă ,
s-a așezat la o masă de scris și a sugerat într-un ră spuns scurt să se întâ lnească cu toții în
Hyde Park în după -amiaza asta.
Apoi ea a notat un alt bilet, pentru soțul ei, informâ ndu-l despre întâ lnire și l-a trimis mai
sus pentru a aștepta trezirea lui.

H awkeswell se gâ ndi că Verity pă rea splendidă câ nd coborau din tră sură în Hyde Park.
Purta o pă lă rie care îi încadra fața delicată cu crep albastru deschis și pene albe și o rochie
de promenadă care îi punea în evidență forma să lcioasă . Ea a deschis o umbrelă de soare
albă pentru a o proteja de soarele scă zut și împreună au intrat în fluxul de oameni care se
bucurau de ora la modă .
Nu era aglomerat în comparație cu sezonul, așa că l-a spionat pe Bertram Thompson de la o
oarecare distanță . Pă rul castaniu drept ca un ac al lui Bertram și forma mijlocie și slă bă nog
nu au anunțat sosirea lui atâ t de mult, câ t pielea foarte deschisă și ochii adormiți.
Întotdeauna în berg, acele pleoape pă reau fie trufie, fie plictisite, indiferent de starea de
spirit a lui Bertram.
Femeia de lâ ngă el avusese la fel de multă grijă cu aspectul ei ca și Verity. Borul înclinat al
pă lă riei lui Nancy Thompson a asigurat că pă rul ei auriu putea fi admirat, iar ea își ținea
umbrela de soare pentru ca lumea să poată aprecia expresia ei mâ ndră , chipul sever frumos
și ochii mari verzi.
La ce se gâ ndise câ nd Colleen i-a prezentat pentru prima dată ? Graspers. Alpiniștii care
speră să se lupte mai repede decâ t alții prin această că să torie. El nu le-a ținut împotriva lor.
Nă scut în vâ rful mormanei, a înțeles de ce alții s-ar stră dui din greu să iasă din pă rțile
inferioare.
Cu excepția Verity, desigur.
Thompson au intrat în vedere. Nancy fă cu o pauză câ nd o vă zu pe Verity, apoi se repezi
înainte cu brațele deschise. Trecă torii au observat, așa cum intenționase ea.
„Lady Hawkeswell”, a exclamat ea, forțâ nd o îmbră țișare pe o Verity foarte rigidă . "Draga
mea fată ."
Bertram reuși un să rut stâ njenitor pe obrazul lui Verity. „Suntem ușurați și mulțumiți că te-
ai întors la noi și că ești bine.”
Hawkeswell spera că Verity nu se uita niciodată la el așa cum se uita ea la Bertram atunci.
Deși furia ei rece era și pentru el, dacă cineva ajungea la asta. Toate resentimentele ei față
de această că să torie erau în ochii ei. Chiar dacă privirea de vină s-a concentrat asupra lui
Bertram, celelalte două persoane prezente fuseseră complicii lui.
„Mă bucur să vă vă d și pe amâ ndoi. Acesta este un ansamblu foarte frumos, doamnă
Thompson. Ț i se potrivește acel gri argintiu.”
Nicio rudă nu a ratat adresa sau semnificația ei. Contesa de Hawkeswell tocmai semnalase
că de acum înainte vor fi menținute formalită țile.
„Să ne continuă m cu toții plimbarea?” a sugerat Hawkeswell. „Creă m o insulă neprimită în
râ u.”
Se plimbau împreună . Bertram a bombă nit pledoarii, iar Hawkeswell a mormă it câ teva
înapoi. Doamnele au purtat conversația, așa cum a fost.
— E totul bine în Oldbury? întrebă Verity. „Am obținut actele județene ori de câ te ori am
putut, dar știu că am ratat majoritatea știrilor despre oamenii de acolo în ultimii doi ani.”
„Sunt atâ t de multe vești încâ t cu greu le pot da pe toate acum. Îți voi scrie cu ceea ce îmi
amintesc, totuși”, a spus Nancy.
— Domnul Travis mai este la moară ?
"Desigur." Vocea lui Nancy că zu în tonalitate minoră . Nu avem de ales, nu-i așa?
— Ș i vicarul, domnule Toynby, își mai doarme oile în fiecare duminică ?
"Domnul. Toynby ne-a pă ră sit acum peste un an. Există un nou vicar acum.”
Profilul lui Verity s-a întă rit. „Ș i fiul lui Katy Bowman, Michael. Ce s-a întâ mplat în cele din
urmă cu el, doamnă Thompson?
Atâ t soțul, câ t și soția au reacționat ferm la întrebare, dar nu în moduri similare. Nancy se
înroși și îi aruncă lui Verity o privire precaută . Bertram se îmbujora de furie.
— A plecat de mult, el este, se ră sti Bertram. „Bună scă pare, spun eu. Nimic decâ t necazuri,
tică losul nerecunoscă tor.”
„Unde ai plecat?” Verity a apă sat.
"Cine ştie? În oraș, poate. Să se ală ture prietenilor să i revoluționari. Oriunde, mi-e bine,
atâ ta timp câ t el este departe de județul meu și de lucră rile mele.”
Nancy ră mase tă cută . Verity a continuat să se uite la ea, de parcă i s-a pă rut interesantă
acea tă cere în sine.
— Lucră rile tale, Thompson? Hawkeswell se simți obligat să spună . „Devotamentul tă u față
de preocuparea familiei este admirabil, dar ai vorbit greșit.”
„Da, ai vorbit greșit. Mulțumesc, Hawkeswell, că ai spus asta. M-a scutit de necesitatea de a-i
reaminti eu însumi vă rului meu.” Verity se uită la Bertram cu așteptare.
Thompson se îmbujora mai profund. „Sunt corectat. Lucră rile noastre , Lady Hawkeswell.”
Această întâ lnire nu începuse bine și se înră ută țea rapid. Hawkeswell a decis să pună capă t
mizeriei tuturor. A luat-o de braț pe Verity. „A fost bine să vă vă d pe amâ ndoi. A trecut prea
mult timp. Thompson, îți voi scrie cu câ teva întrebă ri pe care le am despre acea afacere.
Vino, draga mea. Avem o noapte plină înainte.”
A condus-o pe Verity după câ teva ră mas-bun incomode. Doamna Thompson nu pă rea
încâ ntată că nu i s-au fă cut mai întâ i invitații.
Verity ră mase gâ nditoare în timp ce se întorceau pe pași că tre tră sură . I-a predat-o și s-a
instalat vizavi de ea.
„Te-ai distrat?” el a intrebat. „Dacă scopul tă u a fost să -i informezi că nu va exista niciun
sentiment din partea ta și că acum se reduc la simple cunoștințe, ai reușit.”
Abia pă rea să acorde atenție la ceea ce spunea el. „M-am distrat foarte mult, mulțumesc.”
Vorbea absent și plictisitor, în timp ce altceva îi ocupa mintea.

Sunetul era inconfundabil. A pă truns în perete și ușă în timp ce el se dezbracă . I-a trecut
prin contemplarea acelei întâ lniri din parc și a curiozită ții lui Verity față de cineva pe nume
Michael.
Sunetul venea din camerele de lâ ngă ale lui, probabil din dormitor. Verity plâ ngea.
Drummund se prefă cu că nu aude, pâ nă câ nd Hawkeswell fă cu o pauză și ridică o mâ nă
pentru tă cere, ca să poată asculta. Apoi ochii valetului i-au că utat pe ai lui.
Hawkeswell l-a demis. Încă îmbră cat în că mașă și pantaloni, a trecut prin dressingul lui
Verity.
Ea stă tea lâ ngă pat câ nd el a intrat și nu mai plâ ngea. Își înghițise tristețea auzindu-i pașii.
Se gâ ndi să plece din nou, ca ea să -și poată elibera emoțiile fă ră întreruperea lui.
"Eu nu sunt gata. Îmi pare ră u." Ea a alunecat din pantof și și-a sprijinit piciorul pe un
scaun. Începu să -și ruleze furtunul, de parcă apariția lui în camera ei ar fi însemnat un
singur lucru.
Ceea ce a avut mereu. Totuși, lui nu-i pă sa de felul în care se simțea acum obligată să devină
„gata” atunci câ nd își dorea cu adevă rat să plâ ngă . Se întrebă dacă acest lucru se întâ mpla
des, iar nopțile trecute îi ratase asta pentru că nu se afla încă în dressing câ nd ea plâ ngea.
Poate că ea plâ ngea în fiecare noapte, apoi și-a uscat lacrimile, și-a scos hainele și s-a urcat
în pat pentru a aștepta îndeplinirea îndatoririlor sale. Ideea l-a enervat.
Își puse celă lalt picior pe scaun și începu cu celă lalt furtun.
— Încetează , Verity.
A tresă rit-o. Ea a pus piciorul pe pă mâ nt și s-a îndreptat spre el.
„Plâ ngeai chiar acum, înainte să intru eu. De ce?"
Ea doar se uită la el, cu ochii ei albaștri în gol și ascunzâ ndu-și gâ ndurile. Asta l-a înfuriat și
mai tare.
Voia să insiste ca ea să -i spună . Aproape că a spus că , în calitate de soț al ei, avea dreptul să
știe tot ce dorea să știe. Doar că el nu a fă cut-o, iar ea știa asta. El ar putea cere ca ea să -i
dea ascultarea, viitorul și trupul ei, dar dacă ar fi ales să -și pă streze inima și sufletul pentru
ea, el nu o putea opri.
Spre uimirea lui, privirea ei a devenit apoasă . Ea și-a șters ochii, a adulmecat cu putere și s-
a întors spre patul ei. Ea a ridicat o hâ rtie care ză cea acolo.
„Nancy nu a pierdut timpul în a îndeplini cererea mea. Ea a trimis știrile din Oldbury prin
mesager în seara asta. Iată -l. O listă cu vecinii care au murit, tineri și bă trâ ni, în timp ce eu
eram plecat și nu știam și nu puteam să -i plâ ng. Ea include, de asemenea, o explicație a
celor care au plecat și chiar și câ teva note despre cei care au sosit.”
A luat pagina de la ea și s-a așezat pe pat lâ ngă lampă . Avea coloane de nume, fiecare cu un
titlu. Mort. Îndepă rtat. A sosit. Dispă rut. Mai degrabă vizibil, numele lui Verity fusese trecut
sub ultimul titlu, apoi tă iat. Nancy gă sise o modalitate de a-și exprima indignarea în cele din
urmă .
Katy și Michael Bowman au fost listați la Eliminați. „Ea nu scrie că Katy este dispă rută sau
moartă ”, a spus el. „Este un semn bun, nu-i așa?”
"Presupun. Totuși, nu voi ști pâ nă nu o vă d. I-am scris vicarului, întrebâ nd după ea și
rugâ ndu-i să -i citească o scrisoare pe care am inclus-o. Numai el este acum pe lista
respectivă , sub „Eliminat”. Dacă scrisoarea îl urmă rește, ea s-ar putea pierde sau s-ar putea
stră bate în lungime și în lat.”
„Plâ ngeai de cruzimea lui Nancy de a enumera aceste nume fă ră să te gâ ndești cum le vei
primi?”
Ea clă tină din cap. „Am fost mișcat pentru că îi cunosc pe mulți dintre ei. Sau a fă cut-o.” Ea
s-a apropiat și a ară tat spre lista cu eticheta „Mortă ”. „Aceasta este o fetiță . Acum nu avea
mai mult de zece ani. Un lucru dră guț cu bucle roșii. Tată l meu l-a ajutat pe tată l ei să -și
construiască casa câ nd s-a nă scut ea, așa cum obișnuia să facă uneori.”
Ea a mai indicat câ teva nume, ale unor oameni din copilă ria ei, și a descris cine fuseseră
pentru ea.
Ea a zâ mbit spre sfâ rșitul explicației, amintirile încă lzind-o în loc să aducă tristețe. Se hotă rî
să mai aştepte o zi pentru a întreba despre tâ nă rul pe nume Michael despre care ea avusese
grijă să o întrebe pe Nancy.
Ea a luat scrisoarea și a împă turit-o. El o luă de mâ nă și o să rută .
„Te voi lă sa în seama amintirilor tale, Verity.”
Ochii i s-au aburit din nou. Ea nu i-a eliberat mâ na. „Pentru un bă rbat care a cunoscut
nenumă rate femei, Hawkeswell, chiar nu le cunoști deloc bine. Nu vreau să fiu lă sat să
plâ ng și să petrec noaptea cu fantome.”
„Atunci voi ră mâ ne, dacă mă vrei aici.”
Ea a pă rut recunoscă toare, ceea ce l-a atins. Ea s-a întors și a început să se dezbrace. Nu era
nimic seducă tor în mișcă rile ei. Distracția ei însemna că abia a observat ce fă cea.
Trebuia să privească , desigur, în timp ce își scotea propriile haine. Domesticitatea
dezbră că rilor ei de fapt îl fermeca.
S-au întâ lnit sub cearșaf și el a bă nuit că ea nu i-a cerut să ră mâ nă de plă cere. Ea cu
adevă rat nu voia să fie singură . Avea nevoie de companie, nimic mai mult.
El a tras-o aproape și a lipit-o de el, așa că o îndreptă spre spate, iar ea se ghemuiește lâ ngă
el. Ea a oftat adâ nc și s-a liniștit, iar respirația ei s-a calmat într-un ritm constant.
Curâ nd el a crezut că a dormit. A câ ntă rit alunecâ nd ca să doarmă și el. Ar fi puțin probabil
dacă el ar ră mâ ne aici, cu fundul ei cuibă rit de coapsele lui.
Spre surprinderea lui, mâ na ei o luă pe a lui, cea de pe braț îmbră țișâ nd-o. L-a mișcat, pâ nă
câ nd i-a cuprins sâ nul. El a mâ ngâ iat, iar ea a oftat din nou într-o mică melodie de
mulțumire.
Nu avea nevoie de mai multă încurajare decâ t atâ t. El a mâ ngâ iat pâ nă câ nd respirația i s-a
scurtat și fundul ei s-a ghemuit mai aproape de el. Ea a încercat să se întoarcă .
"Nu. Ră mâ i așa”, a spus el. În schimb, a întors-o ușor departe de el și s-a sprijinit pe celă lalt
braț pentru a-i putea să ruta obrazul și umă rul, spatele și pă rul. El și-a folosit mâ na pentru a
o trezi, mâ ngâ indu-i corpul și înconjurâ ndu-i sfarcurile pâ nă câ nd micile ei strigă te au
pă rut neră bdă toare și fundul ei s-a ridicat mai sus, apă sâ ndu-i erecția, că utâ nd mai mult.
I-a mâ ngâ iat fundul. Degetele lui i-au urmat cră pă tura pâ nă câ nd i-au atins carnea cea mai
moale și cea mai caldă . El îi urmă rea chipul și felul în care plă cerea o transforma, pâ nă câ nd
ea s-a strâ ns de lenjeria de pat de sub ea și a strigat nevoia și consimță mâ ntul ei și, în cele
din urmă , eliberarea în noapte.
O luă exact așa cum era atunci, îmbră țișâ nd pe jumă tate salteaua și o privi plă cerea urcâ nd
din nou în timp ce ea se arcuia erotic în împingerile lui.

" Eu trebuie sa plec acasa."

„Aceasta este casa ta.”
„Vreau să merg la Oldbury”, a spus ea, reformulâ nd. „Ai spus că pot.”
Nu se mișcaseră . Corpul lui încă se curba de-a lungul al ei. Mâ na lui s-a sprijinit pe sâ nul ei,
la fel cum o invitase ea, dar în mâ ngâ iere și în posesie acum, pentru a nu sâ câ i. Fusese o
îmbinare lungă și lentă , iar la sfâ rșit, câ nd nevoia ei a crescut pâ nă la punctul de frenezie
din cauza repetatelor lui repetate, el se întinsese în jurul corpului ei și frecase nobul de sub
movila ei.
Rezultatul fusese cea de-a doua ei spectaculoasă lansare care o ceruse pe a lui. Ea plâ nsese
în noapte cu abandon și îi trase capul spre ea ca să -l poată să ruta agresiv, cu o să lbă ticie
care intensifica punctul culminant. Extazul ei violent încă ră suna în capul lui.
Toate acestea l-au lă sat prost pregă tit pentru anunțul ei neașteptat.
„Am spus că poți să mergi câ nd îmi este convenabil să te însoțesc. Nu este acum. Sesiunile
parlamentare încep în curâ nd și, în orice caz, trebuie să fim aici peste o lună .”
„Mă voi întoarce cu mult înainte să treacă o lună .” Ș i-a îmbră țișat perna, a îmbră țișat-o și s-
a cuibă rit înă untru. „Mă duc”.
— Ș i dacă îl interzic?
Ea nu a spus nimic.
— Ei bine, mă car voi ști unde ești de data asta dacă fugi, Verity.
S-a întors în cealaltă parte, așa că l-a înfruntat. „Am lucruri pe care trebuie să le stabilesc
acolo și oameni pe care trebuie să -i vă d. Te-am avertizat că nu voi renunța la viața mea
trecută pentru tine, dar cred că oricum te aștepți să o fac. Nu se va întâ mpla, indiferent de
ce interziceți sau de câ tă plă cere îmi oferiți.”
„Este mult prea periculos pentru tine să mergi singur. Vom vorbi despre asta mâ ine.” Ar fi
al naibii dacă ar fi doar să capituleze. Cu toate acestea, chiar acum, cu viziuni ale pasiunii ei
frumoase încă bâ ntuindu-i mintea, el nu a vrut să se certe sau să se gâ ndească la cum să
pună capă t acestei rebeliuni.
Ea a zâ mbit mulțumită . Ea a presupus că a câ știgat. Ei bine, ea avea să învețe adevă rul greu
mâ ine.
„De ce trebuie să fiu aici peste o lună ?” ea a intrebat.
„Veți fi invitat la o cină gă zduită de Ducele de Castleford. Va trece o lună de marți. Cred că
regalitatea va participa.”
„Cine a crezut că fiica unui muncitor de fier va sta cu regalitatea? Acestea sunt beneficiile
că să toriei cu un conte, presupun. Mă voi ascunde în spatele tă u și mă voi încurca.”
„Nu o să -mi iei coada în acel mediu. Nici nu te vei putea ascunde. Petrecerea este în onoarea
ta, într-un fel de a vorbi.”
Se ridică pe un braț. Ea se încruntă gâ nditoare în timp ce își privea degetele trecâ nd peste
pieptul lui într-un marș plă cut de bă tă i. „De ce s-ar deranja acest duce cu mine?”
„El și cu mine am fost prieteni buni pâ nă acum câ țiva ani și a fost mișcat de nostalgie să -ți
ușureze drumul, se pare. El te va suna mâ ine. Voi fi aici."
El a dezbă tut dacă avertismentele sunt în regulă . Din nefericire, cu Castleford probabil că
au fost, pentru toată vorbirea lui despre standarde. Tristan ar fi, fă ră îndoială , fascinat de
Verity, mai ales dacă ea nu ar fi acționat cu admirație față de el. S-ar putea să considere că
este o provocare pe care nu i-ar putea permite să suporte.
„Are reputația de a fi disolut și libertin. Cel mai bine ar fi să -l primești doar câ nd sunt și eu
prezent.”
„Ș tiu despre reputația lui, din foile de scandal. Celia pare să știe puțin mai multe, dar apoi,
de multe ori știe, și a adă ugat glose acelor anunțuri. Dacă ai fost prietenul lui bun, trebuie să
fi fost și o dată disolut.” Ea îi aruncă o privire critică . „Orgii și altele.”
„Nu mai gă sesc astfel de diversiuni amuzante.”
"De ce nu? Cred că trebuie să fie veșnic amuzanți.”
S-ar putea să întrebe de ce prefera acum albastrul în locul maro și observâ nd calm că , deși
ea însă și nu purtase niciodată maro, ea a presupus că obiceiul de a-l purta nu va deveni
obositor.
„Câ nd un bă rbat are nouă sprezece ani, a te îmbă ta în hohote este distractiv, îndră zneț și
rebel. Trebuie să fii bun și obosit pentru a te ală tura unei orgie fă ră inhibiții. Cu vreo cinci
ani în urmă , am decis că nu voi mai fi niciodată așa. Moment în care orgiile au devenit
ciudate, nu amuzante.”
„Vrei să spui că gusturile ți s-au schimbat.”
"Da. Gusturile mele au devenit mult mai plictisitoare.”
„Sau pur și simplu mai privat. Nu te-ai că lugă rit. Tocmai ai încetat să mai rotești femeile
într-o cameră plină de alți bă rbați care învâ rteau alte femei.”
Niciodată să nu se spună că Lady Hawkeswell a tocat cuvintele sau s-a îngrijorat prea mult
de caracterul adecvat al cuvintelor în sine.
„De ce te-ai hotă râ t să nu te mai încâ nte niciodată ?”
Asta era problema cu femeile. Oricâ t de atent a ocolit și a înconjurat un bă rbat, oricâ t de
inteligent a deviat și a întunecat, femeile posedau o abilitate neobișnuită de a observa ceea
ce era evitat și de a se concentra cu o precizie necruță toare.
„S-ar putea să fi observat că am un pic de temperament.”
Ea a chicotit. "Nu? Tu faci?"
„A fi beat îngreunează controlul. În eforturile mele de a învă ța reținerea, mi-am acceptat
limită rile.”
Pă rea să gă sească asta o explicație sensibilă . Nu se aștepta la nimic mai mult. Poate că nu și-
ar fi dorit nimic mai mult, chiar dacă știa că există mai mult.
Ea și-a ajustat poziția, a că scat adâ nc și a închis ochii.
„Aproape că am ucis un bă rbat. De aceea am ales să nu mă mai încurcă din nou.”
Pleoapele ei se ridicară și ochii ei albaștri îi că utară fața. „Dar nu l-ai ucis.”
A scuturat din cap. „Summerhays a fost acolo, la fel de beat ca și mine, dar cu un caracter
mai bun pentru început. A vă zut cum se va termina și m-a tâ râ t de pe bietul om. M-a lovit
fă ră sens, ca să fiu sigur că m-am oprit. Câ nd am venit și m-am trezit, am știut cum va trebui
să fie de acum înainte.” Amintirile acelei nopți au ră mas vagi, pierdute într-o ceață de falsă
euforie fă câ nd loc furiei roșii. Singurul lucru pe care și-l amintea clar era să -și balanseze
pumnul din nou și din nou, în timp ce furia îi îneca mintea. „Bă rbatul mă insultase cumva.
Nici nu-mi amintesc ce a spus. Dacă Summerhays nu ar fi fost acolo . . .”
Se întrebase adesea cum ar fi fost, să tră iască știind că lipsa lui de control îi costase viața
unui om. Asta, mai mult decâ t orice, îl învă țase reținerea în sine.
„Majoritatea bă rbaților nu ar admite că au greșit și nici nu ar accepta cum ar trebui să fie,
mai ales dacă rezoluția ar însemna o înstră inare de un bun prieten, așa cum pare să fi
cauzat Castleford. Este de înțeles dacă uneori îți este dor de el și îi invidiezi libertatea de
nevoia bunului simț.”
„Nu mi-e dor de el. Cu siguranță nu-l invidiez.” Doar că uneori o fă cea. Câ t de parcă și Verity
și-a dat seama că nostalgia a mers în ambele sensuri cu Castleford.
Ea nu s-a certat. Îi plă cea acea calitate la ea. Ea și-a exprimat pă rerea, dar nu a manifestat
nicio constrâ ngere de a converti pe altcineva. Nici nu ofta la densitatea lui sau zâ mbi la
negarea lui. Ea doar a închis ochii, ca să se culce.
Somnolența l-a revendicat și pe el, iar corpul lui s-a relaxat în saltea și împotriva moliciunii
ei. Prima era foarte confortabilă , iar cea din urmă ciudat de reconfortantă , iar o liniște
plă cută îl ademeni. S-a chinuit să -și revină la conștiință și a început să arunce cearceaful
înapoi, să se întoarcă în propriile sale camere.
„Nu trebuie să pleci, dacă nu vrei.” Pă rea pe jumă tate adormită . „Dacă nu este o regulă că nu
mi s-a spus niciodată .”
Nu era o regulă , dar ar putea fi înțelept să mergi. Menținerea unor formalită ți nu era un
lucru ră u pentru o femeie. Cu toate acestea, ea spusese că nu vrea să ră mâ nă singură cu
fantomele și poate că încă pâ ndeau la marginile viselor ei.
A hotă râ t că va ră mâ ne o dată . De dragul ei.
 Capitolul șaisprezece
o dată , Hawkeswell se trezi urmâ nd o tră sură că lare în ploaie. Că lă toria spre Shropshire se
transformase într-o dramă mai mult decâ t se aștepta el.
Colleen a fost de vină . După ce a auzit de la Verity că că lă toria era planificată – o că lă torie
cu care Hawkeswell nu fusese încă de acord câ nd Verity i-a dezvă luit vestea vă rului să u –
Colleen a cerut să li se ală ture. Nu o mai vă zuse pe verișoara mamei lor, doamna Geraldson,
care locuia lâ ngă Birmingham, timp de doi ani, iar însoțirea lui Verity ar mai lovi și trei ținte
cu o minge. Colleen ar putea să pă ră sească că ldura și duhoarea verii tâ rzii din Londra, să se
bucure de o companie bună în timp ce face turul rural și să evite să se întoarcă la mama ei
pentru cel puțin două să ptă mâ ni. Ultimul punct a câ știgat acordul reticent al lui
Hawkeswell.
Dacă a venit Colleen, a venit și servitoarea doamnei lui Colleen. Ambii servitori mergeau
acum cu amantele lor în tră sura încă rcată cu bagaje.
Ș i-a petrecut cea mai mare parte a timpului bucurâ ndu-se de țară , care a lă sat încă mult să
se gâ ndească la lecțiile pe care le învă ța despre că să torie. Cel mai important era că , în timp
ce Verity ar putea să nu fie genul care să -i convingă cu bijuterii de la soțul ei atunci câ nd
plă cerea îl slă bise cu ea, orice cerere care nu a fost refuzată imediat se presupunea a fi
acceptată . Vom vorbi despre asta mâine doar anunțat înfrâ ngere.
Ploaia s-a dovedit ușoară și trecă toare, iar norii s-au spart pe cer înainte. Aveau să ajungă la
destinație în curâ nd. Doamna Geraldson insistase ca toți să ră mâ nă cu ea și, din moment ce
proprietatea ei se afla la o oră de mers cu tră sura pâ nă la Oldbury, el fusese de acord.
Poate că îi permite lui Verity această vizită , dar nu-i plă cea ideea ca ea să ia cazare prea
aproape de fieră rie. O oră distanță pă rea o modalitate bună de a menține o varietate de
distanțe necesare.
Doamna Geraldson locuia chiar peste granița comitatului Staffordshire. Hawkeswell știa
deja că este o doamnă simplă din anii mijlocii, care savura viața ei liniștită la țară .
Proprietatea ei era de dimensiuni bune, cu apartamente aerisite și mai multe anexe, iar
Verity și Hawkeswell au primit cele mai bune camere. Camerele lor nu erau luxoase, dar
mai mult decâ t adecvate.
Odată stabiliți, s-au ală turat gazdei lor pentru o ră coritoare ușoară . Ală turi de Colleen, s-au
așezat într-un salon plă cut și feminin, bâ nd punch și mâ ncâ nd pră jituri mici.
„Sunt onorat să vă am ca oaspeți, Lord Hawkeswell, Lady Hawkeswell.” Doamna Geraldson
îi zâ mbi indulgentă lui Verity. „Poate că pot fi iertat pentru lipsa de modestie dacă pretind o
mică parte în fericirea ta. Nu se știe niciodată puterea unei simple scrisori și cum poate ea
să inițieze o serie de evenimente întâ mplă toare.”
„Hermione se referă la scrisoarea de prezentare pe care a dat-o familiei Thompson câ nd au
venit la Londra pentru prima lor vizită extinsă ”, a explicat Colleen câ nd a vă zut confuzia lui
Verity. „Deși îl cunoșteam pe domnul Thompson de câ nd am fost în vizită aici ca o fată ,
scrisoarea ei ne-a reintrodus.”
„Îl cunoști pe verișoara mea?” a întrebat Verity pe doamna Geraldson.
„Sper că cunosc vreo persoană importantă în apropiere de Birmingham.”
S-a dovedit că îl cunoștea și pe tată l lui Verity. Avea chiar și vești despre fieră rie.
„Acolo se așteaptă probleme, se spune. Ei bine, se prepară peste tot zilele astea, nu-i așa?
Toți acești radicali și demonstrații. Lordul Cleobury spune că există comitete revoluționare
secrete peste tot. Nu se simte în siguranță să ieși în tră sura, de teama asaltului de că tre cei
pe care ordinea naturală a decretat să aibă doar că ruțe și că ruțe.”
„A existat violență reală ?” întrebă Hawkeswell. „Au existat atacuri recente, așa cum le
descrieți? Nu am auzit nimic despre asta la Londra.”
„Este doar o chestiune de timp, după ce s-a întâ mplat în Derbyshire vara trecută și în
Manchester în primă vară . Domnul Albrighton face tot posibilul pentru a fi cu ochii pe
lucruri, dar este un singur om.”
— Albrighton? întrebă Hawkeswell. „Nu ar fi Jonathan Albrighton? Dacă da, nu mi-am dat
seama că are proprietă ți aici sau că s-a întors în Anglia.”
— Acesta este într-adevă r numele lui, Lord Hawkeswell. Il cunosti? A primit o moștenire de
la o rudă și și-a stabilit reședința în Losford Hall.”
Revelația l-a fascinat pe Hawkeswell. „Mâ ine mă duc să -l vizitez. Au trecut cel puțin cinci
ani de câ nd am vorbit.”
„Cum a fost domnul Albrighton cu ochii pe chestiuni?” întrebă Verity. „Îi avertizează pe
bă rbați? Să -i trimiți din județ?”
„Cu atâ tea județe care se învecinează aici, asta nu ar face bine. Ar putea să ri înapoi imediat,
nu-i așa? Lordul Cleobury se teme că granițele apropiate ale județului generează probleme
de la sine și că rebeliunea va începe chiar aici. A adus tun în proprietatea sa. Sunt aliniați pe
terasă , în pregă tirea unui atac.”
„Mă îndoiesc că va exista o rebeliune deschisă ”, a spus Hawkeswell. „Oamenii sunt supă rați
și neliniștiți; asta e adevarat. Sfâ rșitul ră zboiului a adus greută ți. Majoritatea
demonstrațiilor exprimă această nemulțumire, nu credințe tră dă toare.”
— Mă tem că gâ ndești prea bine și că Lordul Cleobury are dreptate. Nu vor fi niciodată
mulțumiți pâ nă câ nd nu vor distruge tot ce este bun”, a spus Colleen. „Este necesar un
ră spuns ferm. Armata trebuie folosită , așa cum a fost cu Brandreth și turba lui.
„Dacă ai fi experimentat acea tră dare aproape în gră dina ta, Lord Hawkeswell, ai înțelege
preocupă rile oamenilor cumsecade de aici”, a spus doamna Geraldson.
„Oamenii vor doar să -și poată hră ni familiile”, a spus Verity. „Este în interesul tuturor să îi
ajută m să facă acest lucru.”
Doamna Geraldson nu era obișnuită cu dezacordul. „Propria ta familie se simte diferit.
Domnul Thompson și-a informat toți lucră torii să i că , dacă participă la o astfel de activitate
sedițioasă , vor fi scoși din moara lui și din că suțele lor. El nu a ezitat să cheme stă pâ nii
iarna trecută , câ nd unii bă rbați vorbeau de necazuri acolo.
„Nu pot vorbi pentru vă rul meu. Cu toate acestea, tată l meu nu le-ar fi interzis niciodată
oamenilor să -și spună pă rerea, lui sau oricui altcuiva. Suntem un popor liber, nu-i așa?”
— Într-adevă r, suntem, spuse Hawkeswell. A vă zut venind un râ nd. O schimbare de subiect
era în ordine. „Spuneți-mi, doamnă Geraldson, ce vești sunt despre celelalte rude ale mele
din aceste pă rți? Mă rturisesc că nu am întâ lnit niciodată unii dintre oamenii mamei mele.
Sunt mulți în județ?”
„Sunt mai multe în Derbyshire.”
Talk a trecut la un raport lung despre veri de multe ori eliminat. În timp ce Hawkeswell și-a
distras atenția pe gazda de la discuțiile despre rebeliuni, el bă nuia că Verity își fă cea griji
pentru dezvă luirile doamnei Geraldson despre Bertram și fieră rie.
În dimineața urmă toare, Verity s-a îmbră cat devreme într-un ansamblu de tră suri. Își
rupea postul câ nd Hawkeswell a intrat în sala de mic dejun. Îi privi hainele, umbrela de
soare și reticulul în timp ce mâ nca și vorbea cu doamna Geraldson.
"Mergi undeva?" întrebă el, câ nd gazda lor s-a scuzat.
Ea și-a asumat un ton lejer, aerisit și a sperat că asta o va ajuta. — Intenționez să chem
tră sura și să vizitez Oldbury.
„Nu pe cont propriu, nu ești.”
— Ai vorbit despre vizita domnului Albrighton astă zi, așa că trebuie să merg pe cont
propriu. Mă voi întoarce pâ nă după -amiază și voi avea mare grijă de siguranța mea.”
Avea acea expresie pe față . Cel care a spus că se stră duia din greu să fie rezonabil. Doar
ideea lui de a fi rezonabil însemna de obicei că se aștepta ca ea să fie de acord cu rațiunea
lui și să renunțe la a ei, după ce el și-a exprimat pă rerea de câ teva ori.
„Verity...”
„De aceea sunt aici. Nu voi putea sta nemișcat, cu atâ t mai puțin să joc rolul unui oaspete
politicos.” Ea și-a ridicat umbrela de soare și reticulul pentru a-și sublinia hotă râ rea.
„Pune-le jos. Nu pleci nică ieri dacă nu-ți permit. Coșerul nu mă va nu mă supune niciodată ,
chiar dacă vrei tu.”
„Casa mea este la doar kilometri distanță . De ce îmi permiteți să ajung atâ t de departe dacă
mă veți nega acum?
„Nu vă refuz nimic, în afară de independența periculoasă . Poate că acesta nu este
Manchester, dar ați auzit-o pe doamna Geraldson descriind starea de spirit din stră ină tate
aici. Nu este sigur."
Voia să -i spună că fiica lui Joshua Thompson va fi mereu în siguranță la fieră rie. Numai că
ea nu era sigură că era încă adevă rat. S-ar putea să nu fie vă zută ca fiica lui Joshua, ci ca
verișoara lui Bertram și soția unui egal.
Ș i-a lă sat reticulul jos. „Ș tiam că nu ne vom potrivi.”
Expresia lui se întă ri și privirea lui o stră punse. „Nu-i așa? Niciun om decent nu s-ar
comporta altfel. Ai prefera să mă dovedesc indiferent față de siguranța ta?
Nu, și-a dat seama ea. Ar gă si asta descurajant. Dar tră ise independent de doi ani și nu-i
plă cea să fie forțată de altul să -și lase planurile deoparte, fie dintr-un capriciu, fie din
motive corecte. Nu-i plă cea să fie așteptată să se supună , chiar dacă nu era de acord cu
porunca.
„Poate că nu tu și eu nu ne convine, ci că să toria și eu”, a spus ea. „Aș fi supă rat de amestecul
orică rui soț.”
„Va trebui să înveți să tră iești cu asta. Din moment ce suntem că să toriți și sunt soțul tă u.
Acum, vino aici.”
El era furios. O frică veche, urâ tă , a trecut prin ea, dorind să o prindă . Ea s-a certat că a
reacționa astfel era o prostie. Acest bă rbat nu fusese niciodată crud sau nu-și pierduse
mâ nia în prezența ei. Totuși, acea senzație viscerală din trecut s-a trezit și ea a ezitat înainte
de a ocoli masa spre el.
Își împinse scaunul înapoi și îl bă tu în poală . "Sta."
Se lă să în jos pâ nă se cocoța în poala lui.
„Acum să rută -mă așa cum ai fă cut-o în noaptea în care am stat cu tine, așa cum ai fă cut-o
imediat după ce ai țipat de plă cere în noapte.”
Fața i-a ars. Ea a aruncat o privire peste umă r, pentru a vedea dacă cineva ar putea vedea.
Nici mă car nu era sigură că știa ce vrea să spună . Ea și-a atins buzele de ale lui și, în timp ce
o fă cea, și-a amintit de acel să rut, atâ t de mult rezultatul unor senzații intense care au
trecut prin ea. Nu era sigură că ar putea să ruta așa în timp ce stă tea într-o sală de mic
dejun.
Ea a încercat, totuși. Ea i-a întâ lnit gura cu mai multă îndră zneală și a fă cut ce ia fă cut el cu
limba și cu dinții ei. Corpul ei a ră spuns câ nd el a acceptat și a luat și, în cele din urmă , a dat
în schimb într-un val de să ruturi reciproce, înfometate.
Se forța să se oprească , pentru că ușa se putea deschide în orice moment. Se întrebă dacă
pă rea la fel de îmbujorată și excitată pe câ t se simțea.
„Acum, roagă -mă să te însoțesc la Oldbury astă zi, ca să ai protecție și ajutor dacă vei gă si
probleme.”
Ea a înghițit impulsul orgolios de a refuza. „Mi-ar plă cea foarte mult să merg la Oldbury
astă zi. Mă vei duce acolo?”
Ș i-a dezvă luit ușor dinții și i-a închis ușor pe degetul ei. O că ldură scurtă , intensă , să lbatică
a pă truns în ochii lui. Ea nu putea privi în altă parte. În privirea lui, ea a gă sit amintirea vie
a acelei nopți, a lui mișcâ ndu-se atâ t de adâ nc în corpul ei și a ei să lbatice din senzația de a
fi plină de umplere.
O puse pe picioare și se ridică . „Voi chema tră sura și îl voi vedea pe Albrighton în altă zi,
dacă este necesar.”
— Mulțumesc, spuse ea, prea trezită pentru mâ ngâ iere.
El i-a ridicat bă rbia și a să rutat-o. "Vedea? Ne potrivim foarte bine, Verity.”

Nu l -am surprins întotdeauna pe Hawkeswell că majoritatea site-urilor industriale pă reau

foarte rustice. Aproape agricol. Fabrica de fieră rie, aflată la o milă în afara Oldbury, într-o
zonă izolata și deconectată din Shropshire, înconjurată în întregime de alte județe, nu era
diferită .
Clă dirile au fost fă cute din că ră midă și piatră locală . Ei stă teau pe proprietate la fel ca
anexele la ferme, cu copaci și tufișuri, verdeață și chiar și câ teva flori să lbatice împră știate
între ele. În depă rtare, la vreo trei sute de metri, se vedea o casă de piatră pe un deal jos, cu
partea ei îndreptată spre lucră ri și mă rimea ei indicâ nd că proprietarul sau administratorul
locuia aici.
La nord de lucră ri crescuse o comunitate, cu un numă r bun de cabane. Un pâ râ u larg curgea
de-a lungul marginii sale, revă rsâ ndu-se spre fieră rie, unde un baraj își controla curgerea
înainte de a învâ rti roata mare a ciocanului basculant.
Acasă , Verity a numit asta. Nu-și dă duse seama exact ce voia să spună . Ea crescuse în casa
aceea de sus, cu cuptorul și forjă rile toate, în afară de gră dina ei. El și-a imaginat-o alergâ nd
pe deal, să se ală ture copiilor muncitorilor în joacă .
„Vrei să mergi în casă ?” el a intrebat. „Soții Thompson nu pă ră siseră încă Londra câ nd am
plecat noi, așa că nu cred că sunt aici acum. Menajera te-ar lă sa să intri.”
Ea a ară tat bine casa. „Nu am nevoie să merg la casă . Nimic din el nu ră mâ ne acolo pentru
mine. El este încă aici, totuși, în forje și cuptoare”. Ea ară tă spre pâ râ u. „S-a înecat în asta.
Este greu de crezut că a devenit un râ u gră bit în acea primă vară . El îi ajuta pe muncitori să -
și salveze casele câ nd a fost mă turat.”
Ea se plimbă pe pă mâ ntul tare care servea drept stradă . Fiecare ochi pe lâ ngă care trecea o
urmă rea pe ea și pe domnul de lâ ngă ea. La final, dincolo de majoritatea clă dirilor, au dat
peste urme înfipte în pă mâ nt.
„Fierul de că lcat este adus la canal de vagoane speciale care circulă pe această cale”, a
explicat ea. "Nu este departe. Nu există multe fieră rie ca aceasta. Totul se face aici, de la
început pâ nă la sfâ rșit. Intră minereu brut și pleacă tije și piese turnate și fier forjat”.
O casă mai modestă , dar încă de dimensiuni bune, stă tea aici jos, la celă lalt capă t al
lucră rilor. „Aceasta este casa domnului Travis. El nu va fi acolo acum. Ar trebui să fie în casa
plictisitoare.”
El a urmat-o în timp ce ea și-a revenit pe pași că tre o clă dire joasă , cu puține ferestre.
Nimeni nu a intrat sau a plecat pe mă sură ce se apropiau și nu ieșea fum din hornul să u.
Ș ase bă rbați lucrau cu strunguri înă untru, fixâ nd tije groase de fier pe cleme și
alimentâ ndu-le cu unealta care le mâ nca interiorul. Lucră rile s-au oprit câ nd a intrat Verity.
Suspiciunea și tă cerea au fă cut loc încet privirilor șocate.
"Domnul. Travis, strigă un bă trâ n. „Fiica stă pâ nului este aici. Ar trebui să fie o fantomă , dar
nu cred că este.”
O uşă se deschise, dezvă luind încă o încă pere, aceasta plină de strunguri mai mici şi o masă
lungă acoperită cu bucă ţi de fier şi oţel. Domnul Travis s-a uitat prin ochelari, apoi i-a scos
și a mai privit puțin.
Era un bă rbat mare, cu pă rul nisipos alb și cu o față roșie la fel de tare ca fierul de că lcat pe
care îl lucra. Cu toate acestea, zâ mbetul care s-a rupt a fă cut mult să -l înmoaie și pentru o
clipă Hawkeswell a crezut că bă rbatul va plâ nge.
— Nu poate fi domnișoara Thompson, Isaiah. Că există o doamnă nă scută dacă am vă zut
vreodată una. O doamnă bună care și-a pierdut drumul, cred.
— Sunt cu adevă rat eu, domnule Travis, spuse Verity jucâ ndu-se.
Travis înainta spre ei, uitâ ndu-se cu atenție și încruntâ ndu-se ca un actor comic. S-a
apropiat foarte mult și s-a ghemuit ca să poată privi sub marginea pă lă riei ei. "Sa fiu al
naibii. Deci este. Anii au fă cut din fată o femeie, iar femeia o doamnă .
Verity l-a îmbră țișat, apoi l-a prezentat pe Hawkeswell. — Aș dori să vă vizitez pentru o
perioadă scurtă de timp, dacă nu va interfera prea mult, domnule Travis.
„Nu este nimeni aici să spună că nu poți, așa că înțeleg asta ca însemnâ nd că poți”, a spus el.
„Cel mai bine dacă vizitezi atâ ta timp câ t vrei și ai nevoie, pentru că atunci câ nd vă rul tă u se
întoarce, nu va primi cu plă cere o altă vizită .”
I-a condus în camera aceea și a închis ușa. Hawkeswell a examinat bucă țile și bucă țile de
metal de pe masa de lucru, precum și uneltele și strungurile. Aici trebuie să fie locul unde a
tră it secretul. Celelalte strunguri au folosit bucă ți formați aici de domnul Travis, iar natura
însuși a burghiei a fost probabil secretul.
„V-am scris, domnule Travis, să vă spun că sunt în viață și bine”, a spus Verity. „Nu ai primit
scrisoarea mea?”
„A venit și mi-a dat o bucurie și o ușurare. Este un lucru ciudat să te întristezi pentru
cineva, iar mai tâ rziu să afli că este încă în viață . O experiență deosebită .”
„Atâ t de ciudat încâ t nu ai putut să -i scrii înapoi?”
„Vă rul tă u a aflat și că tu încă mai tră iești. A venit aici, ca să -mi interzică să scriu înapoi. Mi-
a spus că mă va lă sa să plec dacă o fac și moara să fie al naibii. A spus că voi fi responsabil
pentru că toți acești oameni nu au de lucru. Nu va fi fericit să afle că am vorbit astă zi.” A
ridicat două scaune de pe cuie înalte de pe perete și le-a lă sat jos.
Verity a stat. Hawkeswell a refuzat.
„Avem multe de discutat câ t avem ocazia, domnule Travis. Înainte să vorbim despre
afacere, trebuie să te întreb unde este Katy. I-am scris și ei, de îndată ce... Se uită la
Hawkeswell. „De îndată ce m-am simțit în stare, dar am trimis-o prin vicar, despre care
acum știu că a plecat.”
„L-a lă sat. Am pierdut situația. Bă rbatul cu cei vii a pus în locul lui o rudă a doamnei
Thompson. Domnul Thompson credea că ultimul vicar a folosit amvonul pentru a stimula
discordia. Asta înseamnă că a vorbit adesea despre tată l tă u cu mai multe laude decâ t a
folosit câ nd a vorbit despre actualul ocupant al casei mari.
— Ș i Katy?
„Ea este în apropiere, doar că nu chiar aici. Acum locuiește din organizația de caritate a
parohiei, într-o cabană nu departe de canal.”
Au trecut să vorbească despre moara în sine. Hawkeswell a ascultat, dar a studiat și toate
acele bucă ți de fier și mașini pe care Travis le folosea aici.
Travis a descris necazul din iarna trecută , pe care a considerat că Bertram le-a gestionat în
cel mai ră u mod, și nemulțumirea generală a muncitorilor din cauza scă derii salariilor
acum, câ nd ră zboiul se terminase și nu mai era nevoie de tunuri și muschete.
Verity și-a luat concediu de domnul Travis cu promisiuni că se va întoarce foarte curâ nd.
Odată afară , ea și-a exprimat îngrijorarea. „Întotdeauna am bă nuit că Bertram nu ocupase
bine locul tată lui meu. Mi-a interzis să vin aici odată ce a devenit tutorele meu și au trecut
ani de câ nd am vorbit singur cu domnul Travis. El are multe de spus, sunt sigur.”
„Vrei să spui, să -ți spun câ nd nu sunt cu tine”.
„Nu este o insultă pentru tine. El nu te cunoaște pe tine și nici unde este mintea ta în toate
acestea.”
„Nu este sigur că nu sunt în complicitate cu Bertram, asta vrei să spui.” Cu greu l-a putut
învinovă ți pe domnul Travis, câ nd nici Verity nu era convinsă de asta.
„Ești un conte . Nu va vorbi liber în fața ta, orice ar crede despre implicarea ta cu Bertram.
Camera Lorzilor cu greu a fost înțelegă toare unor astfel de oameni.” Ea a pă șit pe alee cu
intenție. „Acum, trebuie să o gă sesc pe Katy.”
 Capitolul șaptesprezece
Cabana de lâ ngă ecluza canalului s-a dovedit a fi o că suță de piatră și paie veche. O gră dină
de bucă tă rie creștea în solul stâ ncos din jurul ei și numai obloanele puteau rezista
elementelor sau frigului.
Verity i s-a frâ nt inima câ nd a vă zut-o. Își dorea cu disperare să o revadă pe Katy, dar
aproape spera că au fost direcționați în locul greșit.
Hawkeswell a coborâ t din tră sură . I-a întins coșul cu mâ ncare pe care ea îl cumpă rase din
Oldbury.
El a dat-o pe râ nd. „Voi aștepta aici”, a spus el.
Se dezbă tuse cum să -l întrebe asta. A mișcat-o faptul că a înțeles cum și-ar dori să ră mâ nă
singură cu Katy. Nu numai că erau lucruri de discutat pe care nu voia să le audă
Hawkeswell, dar erau și emoții care necesitau intimitate.
„Poate trece ceva timp. Vrei să iei tră sura și să te întorci?”
„Voi merge pâ nă la ecluză și voi urmă ri spectacolul pentru o vreme. Dacă mă decid să iau
tră sura, te voi anunța.”
A dus coșul pâ nă la ușa cabanei. ciocă nitul ei a provocat mișcă ri în interior; apoi se
apropiară paşi pe o podea de lemn. Ușa se deschise pentru a dezvă lui pe Katy, mai slabă
acum, și pă rul ei mai alb decâ t fusese, dar încă robust și neplecat.
Se încruntă la boneta și rochia fină din fața ei și și-a înclinat capul pentru a vedea tră sura
dincolo de gră dina ei mică .
„Eu sunt, Katy. Este Verity.”
Katy apucă pragul, ieși afară și se uită cu atenție la fața lui Verity. Recunoașterea a intrat în
ochii ei, împreună cu lacrimi. A strâ ns-o pe Verity într-o îmbră țișare atâ t de cuprinză toare,
atâ t de caldă , atâ t de familiară , încâ t Verity a plâ ns și ea.
„Copilul meu”, a strigat Katy încet. „Copilul meu drag.”

Acela era soțul tă u acolo?” întrebă Katy. Ea insistase ca Verity să ia singurul scaun și s-a
așezat pe un scaun nu departe. „Este un bă rbat frumos.”
„El este la asta.” Prea frumos, poate. A fost distrugerea ei și a continuat să fie. Combinat cu
stația lui, îl fă cea foarte sigur pe sine, ceea ce o fă cea puțin mai puțin sigură pe ea, la râ ndul
ei. „El poate fi foarte amabil”, a adă ugat ea, pentru că nu voia ca Katy să -și facă griji pentru
ea. Ar putea fi foarte amabil. „M-a adus aici ca să te pot gă si și să te anunț că sunt în viață și
să nă tos.”
„De mult am renunțat la speranța de a te revedea. Asta este ca un miracol pentru mine.
Dacă poate fi bun, de ce ai fugit, copile?
Câ t de parcă și Katy să știe imediat că a fugit. Dar apoi, în trecut, câ nd a fugit, a fugit la Katy.
Îmbră țișarea de afară îi amintise de ce și îi umpluse inima de nostalgie. Acele brațe
mâ ngâ iaseră un copil după moartea unei mame și o fată din nou după moartea unui tată .
Câ nd acea guvernantă certa prea mult sau câ nd Nancy o mustra, ea scă pa uneori, știind tot
timpul că va plă ti pentru asta și cobora dealul la cabana lui Katy pentru a fi îmbră țișată și
mâ ngâ iată din nou.
Mirosul și moliciunea acestei femei au ră mas cu ea în ultimii doi ani. Acum, stâ nd în această
că suță tristă , cu podeaua ei aspră din scâ nduri, se simțea mai bine decâ t se simțise timp de
mulți ani.
Cu toate acestea, nu putea să ră spundă sincer la întrebarea lui Katy. Nu voia să o îngrijoreze
descriind ceea ce amenințase Bertram.
„Am fugit pentru că nu am fost cu adevă rat de acord să mă că să toresc.” Ea și-a explicat
planul și cum sperase să se elibereze odată ce va ajunge la majoritate și să vină acasă și să -l
scoată pe Bertram afară . I-a spus lui Katy totul.
„A fost planul unui copil”, a spus Katy. „Copilul tată lui tă u, pentru că era mult din mintea lui
în el, dar încă un copil care știa puțin despre lume. Totuși, ești aici acum și, dacă acel lord
poate fi uneori bun, revenirea în că snicie nu îți va face ră u. Vei fi în siguranță , cel puțin.”
„Am învă țat mai multe despre lume acum și sunt în sfâ rșit mulțumit, acum că te-am vă zut.”
S-a aplecat spre taburet și i-a mai îmbră țișat Katy. „Ș i Michael? Cum se descurcă ?”
Ochii lui Katy s-au închis, iar Verity a știut că a atins o durere. Inima i s-a scufundat.
„A fost plecat de multă vreme. Mai lung decâ t tine. Nu m-am gâ ndit la asta la început; nu a
fost prima dată câ nd a plecat, după cum știți, dar . . .”
"Unde a plecat?"
Katy clă tină încet din cap. "Nu stiu. Uneori, visam la el și la tine, împreună așa cum erați în
copilă rie, și îmi fă ceam griji că visul înseamnă că și el a murit.” Ea și-a tamponat ochii și și-a
forțat un zâ mbet.
„Dar din moment ce nu erai, așa cum vă d cu ochii mei acum, poate că visul nu a însemnat
nimic.”
„E posibil să fi fost arestat? Ar putea fi nesă buit în vorbirea lui, Katy. Poate că a fost implicat
în ceva și a fost bă gat în închisoare.”
„Dacă da, nu în Shropshire sau Staffordshire. Dacă ar fi stat la ședințe, mi s-ar fi spus.
Domnul Travis ar fi auzit de asta.”
Verity a luat mâ inile lui Katy în ale ei. „Așa că în tot acest timp ai așteptat, fă ră să știi dacă
să -l plâ ngi sau nu.”
— Sau tu, copile. Sau tu."
„Voi descoperi ce s-a întâ mplat cu el, Katy, chiar dacă nu este o veste fericită , așa că nu
trebuie să mai așteptați mult.” Se uită în jurul că suței, întunecată , cu două ferestre mici.
„Acest lucru trebuie să fie inconfortabil câ nd plouă și iarna.”
„Mă consider norocos că o am. După ce Michael a plecat, am fost scos din cabana lucră rii în
care locuiam.”
Nu trebuia să se întâ mple așa. O parte a înțelegerii cu Bertram fusese aceea că Katy nu va fi
niciodată scoasă afară . Această dovadă suplimentară a tră dă rii lui Bertram a înfuriat Verity.
Îi era greu să -și ascundă furia.
„Voi vedea că vei avea mai mult confort în viitor.” Ea a vrut să fie mai precisă . Aproape că
era înainte să -și amintească că nu avea putere să promită nimic. Ar trebui să ceară
permisiunea lui Hawkeswell pentru a o ajuta pe Katy. Ar trebui să -i facă o petiție pentru ca
o firimitură din moștenirea ei să fie folosită în folosul acestei femei dragi.
Se ridică și se duse la mă suța pe care se sprijinea coșul ei. „Ț i-am adus lucruri pentru mai
tâ rziu, dar câ teva și pentru acum.” Ea a desfă cut o pastă de carne și o bucată de brâ nză . „Hai
să împă rtă șim, în timp ce îmi spui totul despre vecinii mei. Dă -mi doar veștile fericite, Katy.
Cunosc deja restul.”

H awkeswell urmă rea barja care aștepta ca ecluza canalului să -și facă treaba. Menținută în
loc de două porți puternice, plutea mai sus în timp ce apa pă trundea înă untru. Mormanele
de că rbune de pe patul să u nu puteau învinge forțele naturii, iar puntea sa s-a ridicat pâ nă
câ nd a ră mas mai sus decâ t porțile înseși. Apoi poarta din față s-a deschis încet, iar barja a
plutit.
Canalul Birmingham s-a curbat în față , una dintre multele întorsă turi care urmă rea
întinderea terenului dintre Wolverhampton și Birmingham. Chiar și așa nu a putut evita
unele dealuri, iar motoarele cu abur au fost instalate pentru a pompa suficientă apă pentru
a se asigura că canalul ar putea funcționa pe ele.
Proiectele de lege privind canalele au continuat să fie propuse în Parlament, deoarece
bă rbați dornici să câ știge bani fie mutâ nd mă rfuri, fie facâ nd bunurile să fie mutate, au
solicitat permisiunea de a tă ia aceste că i navigabile. Drept urmare, știa mai multe despre
canale decâ t majoritatea. Ș tia că acesta nu era cel mai bun canal, ci mai degrabă îngust și
complicat de curbele mari ale că ii serpentine. Chiar și așa, era mult mai bine decâ t
încercarea de a transporta că rbunele acelui șlep pe uscat.
Se întoarse spre tră sură , verificâ ndu-și ceasul de buzunar în timp ce mergea cu pași mari.
Verity ar dori probabil să ră mâ nă cu Katy mai mult timp.
El crezuse, câ nd vorbea despre femeie, că Katy avea locul unei asistente sau guvernante în
afecțiunile ei. Vă zâ ndu-le reunirea, urmă rindu-le îmbră țișarea plină de bucurie și lacrimile
curgâ nd, a infirmat acest lucru. În schimb, Verity însemnase exact ceea ce spusese. Katy era
ca o mamă pentru ea.
Zona pă rea destul de sigură . S-a hotă râ t să ia tră sura pâ nă la urmă și l-a trimis pe cocher să -
l informeze pe Verity că se va întoarce în două ore.

Losford Hall se odihnea pe un deal, la capă tul unei alei care şerpuia printre copaci. Câ nd
Hawkeswell s-a apropiat, a considerat că este o proprietate frumoasă , dar decorul îi dă dea
un aer de mister. Ar fi potrivit pentru bă rbatul care locuia acolo acum.
Jonathan Albrighton l-a primit într-o bibliotecă plină cu că rți și hâ rtii. Nu toți veniseră cu
casa. Volume nelegate și teancuri de pamflete amestecate cu legă turile îngrijite care se
gă sesc în mod normal într-o casă de țară de această dimensiune.
„Mă bucur că ai sunat. Speram că o vei face, spuse Albrighton.
Pă rea mai slab decâ t își amintea Hawkeswell, dar totuși se comporta cu o manieră care
implica atâ t deferență , câ t și aroganță în același timp. Pă rul negru era strâ ns într-o coadă de
modă veche, iar ochii lui întunecați, toată firea lui, invitau la confidențe și încredere, ca
întotdeauna. Hawkeswell știa, totuși, că , indiferent de câ t de mult priveai și câ t de des ți-ai
mă rturisit, mintea din spatele acelor ochi va ră mâ ne pentru totdeauna necunoscută .
— Deci știai că sunt în zonă . Nu s-a obosit să facă din asta o întrebare. „Cuvâ ntul se
ră spâ ndește repede în țară , nu-i așa? Ca JP, fă ră îndoială îl auzi înaintea multor alții.”
„A confirmat doar ceea ce mă așteptam. Ar trebui să vii pâ nă la urmă , să vezi de moștenirea
soției tale.”
Stă teau pe scaune confortabile, genul în care un bă rbat putea citi ore întregi. Fă ră îndoială
că omul acesta a fă cut-o. Albrighton fusese cel mai studios student la universitate și toată
lumea presupunea că va deveni el însuși un don. În schimb, alesese o existență nomade,
că lă torind în lung și în lat, șederea lui la Londra mereu de durată incertă .
Acest lucru, combinat cu un venit de origini ambigue, i-a determinat pe Hawkeswell,
Summerhays și Castleford să concluzioneze că Albrighton era implicat în activită ți de
legalitate ambiguă , poate chiar pentru guvern.
— Deci ai devenit un gentleman de la țară , spuse Hawkeswell, admirâ nd biblioteca. „Deși se
potrivește intereselor tale intelectuale, cumva nu te vă d mulțumit aici pentru mult timp.
Desigur, a sluji ca magistrat oferă curiozită ții tale scopuri mai active.”
„A fost o întâ lnire neașteptată . Încerc să -mi îndeplinesc sarcinile bine, totuși.”
„Sunt sigur că le executați admirabil. Vei face asta pentru o vreme bună ? Plă nuiești să stai
în Anglia acum?
„Asta ră mâ ne de vă zut.” Albrighton zâ mbi plă cut. Adâ ncurile eterne ale ochilor lui
întunecați au atras pe cineva, dar, ca întotdeauna, nu au dezvă luit nimic odată ce cineva a
fost scufundat.
„Mi-au umplut urechile povești despre fapte sedițioase din regiune. Gazda mea este sigură
că revoluția este aproape. Ea a raportat niște prostii că Cleobury a cumpă rat tun. Nu am
vă zut nimic astă zi care să justifice astfel de temeri.”
„Oamenii vor vorbi. Frica este peste hotare, mai mult decâ t se justifică , după cum spui. Am
devenit mai circumspect câ nd vorbesc cu bă rbați care ar putea să fomenteze nemulțumirea,
ca nu cumva atenția mea să alimenteze doar îngrijorarea. Câ t despre Cleobury, ei bine, nu a
fost niciodată foarte inteligent, nu-i așa?
„Mulți din Parlament consideră că Ministerul de Interne provoacă probleme mai degrabă
decâ t să le calmeze. Că sunt agenți provocatori la lucru aici, în serviciul ministrului de
interne Lord Sidmouth. Ai ști ceva despre asta?”
Albrighton doar se uită la el, o distracție vagă jucâ ndu-i gura și în ochi. „Ș i aici am crezut că
acesta este un apel social. Te-au trimis colegii să investighezi aceste zvonuri? Dacă da, nu te
pot ajuta. Nu am întâ lnit niciun agent provocator, dacă chiar există .”
„Nu am fost trimis de nimeni. Sunt doar curios pentru propriile mele scopuri.” În mare
parte, era curios de ce era Albrighton aici. Desigur, munca pentru spioni ar fi scă zut odată
cu sfâ rșitul ră zboiului, la fel ca și cererea de fier. Nemaifiind nevoie de abilită țile sale,
bă rbatul ar trebui să meargă undeva.
Hawkeswell se ridică și se duse să privească pe fereastră . Dă dea spre o mică gră dină care
fă cea loc unei zone să lbatice. „Te-ai întors de mult în Anglia? Este ciudat că nimeni din oraș
nu știe despre asta.”
„Un an, poate. Am trecut repede prin Londra și nu am avut timp să chem la vechii prieteni.”
Hawkeswell nu credea că era un prieten care ar fi fost apelat în orice caz de Albrighton. Se
întrebă dacă vreun bă rbat era. „Aceasta este o proprietate bună . O parte dintr-o moștenire,
nu-i așa?
"Mulțumesc. Cred că este și o proprietate bună .”
Hawkeswell râ se. — Vei avea misterele tale, nu-i așa?
„Eu cred că este intimitate, nu mister.”
— Mă îndoiesc că Cleobury permite multă intimitate, dacă te-ai împrietenit cu el.
„Nu m-aș închipui să -l descriu pe Lordul Cleobury drept prietenul meu.”
Hawkeswell se întoarse. "Ce dracu faci aici? Nu mă retrag în aerul dulce de țară , cred.
— Ai vrea să te mint, Hawkeswell? Inventează o poveste care să se potrivească cu
presupunerile tale despre mine? O voi face dacă insisti. Aș prefera să nu. Ne cunoaștem de
prea mult timp și am împă rtă șit câ teva momente frumoase în trecut. Tu și alții câ țiva
meritați mai bine.”
Da, au împă rtă șit niște momente frumoase. Albrighton fusese uneori ală turi de
Summerhays, Castleford și el în bine și în ră u. Nu umă r la umă r, însă . Albrighton a fost
întotdeauna puțin separat și foarte necunoscut. Confidențialitate, a numit-o.
Hawkeswell se întoarse pe scaun. „Nu, nu minți. Spune-mi cum stau lucrurile la Paris, în
schimb. Sunt sigur că ai fost acolo mai recent decâ t mine.”

„ Ai terminat cu apelurile pentru ziua respectivă ?” întrebă Hawkeswell câ nd Verity a ieșit

din cabana lui Katy în acea după -amiază .
„Destul de terminat.” Ea s-a instalat în tră sură și el a urcat cu ea. "Unde te-ai dus?"
„Pentru a vedea peisajul rural.”
Verity îl privea cu o expresie speculativă . Spre surprinderea lui, ea se mișcă de pe scaunul
din fața lui și se ghemuiește lâ ngă el. El și-a pus brațul în jurul ei, ca să se poată apropia câ t
își dorea.
„Vă rul meu se va întoarce peste vreo zi. Nancy i-a scris menajerei că se întorc și, desigur, s-a
ră spâ ndit vestea”, a spus ea.
„Nu mă așteptam să meargă la Londra odată ce ai plecat, așa că nu sunt surprins.”
„Intenționez să vorbesc cu el despre Katy, dar nu mă va auzi. El îmi va nega minciunile și
promisiunile fă cute.”
Ea s-a ghemuit mai aproape, apoi s-a întors stâ ngaci și a reușit să alunece în poala lui. L-a
să rutat agresiv, la fel cum fă cuse dimineața la comanda lui. Întrucâ t de data aceasta nu
comandase, prospețimea ei îl încâ nta.
„Ești sigur că vrei să începi asta aici și acum?” a întrebat el, câ nd ea a încheiat în sfâ rșit
să rutul. Deja nu-și putea ține mâ inile de pe ea.
„Foarte sigur.” Vocea ei fă ră suflare, caldă , îl fă cu mai greu. Că ldura a mistuit considerațiile
vagi de reținere.
L-a să rutat din nou pentru a-și demonstra certitudinea. Abia avea nevoie de mai multă
încurajare, deși fundul ei s-a mișcat și s-a îndoit suficient în poală pentru a face mut
preocupă rile legate de timp și loc.
Acum febril, el îi puse picioarele pe podea. Ea se înclină deasupra lui, ținâ ndu-i spă tarul
scaunului pentru a se stabili. El îi ținea capul la un să rut să lbatic cu o mâ nă , în timp ce îi
ridica fusta cu cealaltă .
Îl prinse sus, drapâ ndu-l de pe spatele ei, precum și chemiseta. „Ț ine-o”.
Ea a adunat materialul într-un braț, strâ ngâ ndu-l la sâ n. Sub valurile sale moi, era goală
pâ nă la jartiere. Ea a ră mas aplecată spre el. Fundul i s-a ridicat în timp ce spatele i se
arcuia, iar picioarele ei desfă cute au că utat echilibrul în tră sura în mișcare.
El o credea insuportabil de erotică , dar imaginea ei din cealaltă parte aproape că l-a
destră mat. Voia să o întoarcă și să o guste și să o ia cu putere în timp ce fundul ei frumos se
arcuia și picioarele ei se desfă șurau mai mult și...
Nu acum. Nu aici. Oricum nu e timp. El și-a ridicat capul spre un să rut și i-a mâ ngâ iat
buclele umede ale movilei ei, apoi a mâ ngâ iat adâ nc și lung pâ nă câ nd primele ei strigă te au
spus propria ei neră bdare. El a tachinat fă ră milă , stimulâ nd delicat carnea sensibilă pâ nă
câ nd ea a strigat la fiecare atingere.
O ridică și o așeză din nou în poală , cu fața la el, cu picioarele îndoite. El s-a mișcat înainte și
i-a împins genunchii înapoi și a intrat mai tare decâ t intenționa, atâ t de tare încâ t ea icni.
S-a oprit și a așteptat ca trupul ei să -l accepte, așa cum trebuia să facă deseori. Gă sirea
reținerii nu fusese niciodată mai dificilă decâ t de data aceasta. Strâ nse din dinți în timp ce
că ldura ei de catifea se înmuia și își gă si mâ ngâ iere în jurul că rnii lui. Apoi i-a luat fundul în
mâ ini și i-a ghidat mișcă rile și a lă sat focul să scape de sub control.

S- a sprijinit de el, cu capul pe pieptul lui, fă ră nici mă car să încerce să se miște. Rochia se
drapase, dar fundul ei încă se vedea sub margine, dră guț și alb și atâ t de feminin în forma sa
minunată .
El a crezut că a dormit. El a lă sat-o și a ținut-o pe loc cu o îmbră țișare. În cele din urmă , însă ,
s-au apropiat de casa doamnei Geraldson. Nu puteau ajunge acolo așa.
Cu mișcarea lui ușoară , ea s-a așezat drept și a devenit conștientă de disabilită țile ei
extreme. Ea se dă du înapoi în poala lui și își lă să că mașa și rochia să cadă . S-au fă cut rapid
prezentabili.
„Presupun că a fost scandalos”, a spus ea.
„Nu chiar la fel de scandalos ca ceea ce credeam eu să fac.”
Ea pă rea să înțeleagă asta, încercâ nd să -și imagineze ce altceva ar fi putut face el.
„Nu-ți lega capul în noduri, Verity. Îți voi ară ta câ ndva.”
Ea a dat din cap și a lă sat să treacă un minut înainte de a vorbi din nou. „Sunt foarte
tulburat de felul în care tră iește Katy. Un astfel de loc poate distruge să nă tatea unei
persoane. Ș i ea trebuie să meargă pâ nă la canal pentru apă . Parohia abia îi dă câ t să
cumpere mâ ncare.”
„Circumstanțele ei sunt nefericite.”
„Aș vrea să o trimit în Surrey, în Greenlay Park. Cu siguranță există acolo o cabană în care ar
putea locui, sau ar putea ajuta bucă tarul sau menajera. Aș spune că ar trebui să o aducem la
Londra, dar ea nu cunoaște viața în oraș și nu cred că ar fi fericită .”
„Surrey este mai bine, sunt sigur.”
"Mulțumesc. Acest lucru este foarte important pentru mine.”
Ea a presupus că ră spunsul lui însemna că el fusese deja de acord. Pă rea foarte mulțumită
de ea însă și.
„Verity, m-ai sedus pentru a-mi obține permisiunea în acest sens?”
„Ai dat de înțeles în această dimineață că să ruturile și altele ar ajuta să -ți câ știgi acordul cu
privire la chestiunile preferate de mine.”
Ar fi permis-o chiar și fă ră îndră zneala ei. După ce a vă zut dragostea exprimată în acea
reuniune și a auzit-o pe acea femeie spunâ nd-o pe Verity copilul ei, cum a putut el să
refuze? Nu fusese nevoie să folosească viclenii feminine asupra lui.
A decis că nu era în interesul lui să -i spună asta.
 Capitolul optsprezece
„ Am auzit că familia Thompson s-au întors”, a anunțat doamna Geraldson două zile mai
tâ rziu. — Fă ră îndoială că vei dori să apelezi la ei, Colleen. Poate că și tu intenționezi, Lady
Hawkeswell.
„Putem să luă m cabrioletul și să conducem singuri”, a spus Colleen. „Am o mâ nă bună la
panglici, iar iapa lui Hermione este foarte blâ ndă , Verity.”
„Soția mea se plâ ngea de o durere de cap în această dimineață ”, a spus Hawkeswell. „Nici nu
ar trebui să mergi atâ t de departe fă ră protecție. Voi merge cu tine, Colleen. Oricum am
niște lucruri pe care trebuie să le fac la lucră ri.”
Verity pă rea recunoscă tor că i-a salvat o minciună mințind el însuși. Ș tia că nu și-ar dori
deloc să -și vadă verișoara, dară mite să plă tească un telefon cu Colleen în urmă .
O oră mai tâ rziu a luat frâ iele cabrioletului și, cu Colleen ală turi, s-a îndreptat spre Oldbury.
„Trebuie să o convingi pe Verity să fie mai atentă cu să nă tatea ei”, a spus Colleen. „Ea s-a
trezit foarte devreme în această dimineață , mergâ nd afară în timp ce era încă umed din
cauza unei roue puternice. Nici mă car nu purta șal.”
Nu știa că Verity se ridicase atâ t de devreme. „Nu cred că este fragilă . Bă nuiesc că să nă tatea
ei ar fi avut o taxă mai mare pâ nă acum dacă ar fi fost. Cu toate acestea, vizita aici i-a
tulburat mintea.”
„Probabil că îi amintește doar câ t de dificil va fi întotdeauna în societate. Ea nu se va simți
niciodată ca acasă acolo, mai ales dacă încă mai are astfel de legă turi cu Oldbury. Nu este
pentru mine să sfă tuiesc, dar poate că aceasta ar trebui să fie ultima ei vizită . Întotdeauna îi
poate vedea pe familia Thompson câ nd vizitează Londra și sunt singurele ei rude.”
„Nu, nu este pentru tine să sfă tuiești.”
Colleen s-a înțepenit suficient la certare încâ t a regretat că a vorbit atâ t de direct. El o luă de
mâ nă ca să -i spună că nu era supă rat.
Ea și-a ră sucit degetele înmă nuși printre ale lui. "Iartă -mă . Ai dreptate. Uneori îmi uit locul.”
"Deloc. Doar că cel mai bun sfat nu este întotdeauna un sfat pe care ar fi înțelept să -l
urmezi.”
Își dă du mâ na să le aibă pe amâ ndouă ca frâ iele, dar se asigură că îi zâ mbește Colleen pâ nă
câ nd trece pasivitatea ei atentă .
Sfatul ei fusese bine intenționat și perceptiv. Această vizită îi reamintea lui Verity de
diferențele dintre stațiile lor. Acesta fusese chiar primul motiv pe care l-a dat pentru a nu
dori că să toria, iar acum iată -o, înapoi acasă , iar mă sura în care oamenii ei nu voiau nimic
de-a face cu el era clar. Ea anticipa, corect, că cercurile lui se vor dovedi chiar mai puțin
deschise față de ea decâ t erau ale ei cu el.
A lă sat-o pe Colleen la Thompsons, dar s-a scuzat să ză bovească mult. Doamna Thompson
și-a exprimat dezamă girea și a sperat că se va întoarce curâ nd.
A luat tră sura pe deal și l-a că utat pe domnul Travis. Prudența a fost evidentă câ nd bă rbatul
l-a salutat și poate mai mult câ nd domnul Travis a insistat să meargă la el acasă pentru
conversație.
Era o doamnă Travis, o femeie mică , cu o față fericită și plină . A adus niște bere în micul
salon, apoi a dispă rut.
„Am câ teva întrebă ri despre fieră rie”, a spus Hawkeswell. „Soția mea are mare încredere în
tine, așa că am decis să -i întreb de tine în loc de domnul Thompson.”
Travis nu permise nici cea mai mică reacție să -și miște fața cioplită aspră .
„Verity îmi spune că ea și tu ești singurii care cunosc secretul lui Joshua. După ce am vă zut
acea parte a lucră rilor, nu vă d cum poate fi asta.”
— Plictisitul este plictisitor, domnule. Strungurile sunt strunguri. Nu este nimic nou în asta.
Este instrumentul folosit pentru plictisire care contează . Meșteșugul să u nu este vizibil cu
ochiul și este fă cut din oțel, nu din fier, și eu o lucrez exact așa. Acei bă rbați pe care i-ați
vă zut folosesc acele sfaturi, dar nu le fac, iar descrierea formei lor nu va ajuta nimă nui la
nimic. Le-am așezat pe acele strunguri și le adun după aceea, astfel încâ t să nu dispară
niciunul.”
„Ar putea domnul Thompson să nu ia doar unul?”
„El ar putea, presupun, dacă le-ar putea scoate de pe cadavrul meu. Atunci, dacă o face, ce
va face cu el? Să o duci altui bă rbat să o copieze? Acest secret iese la iveală și este ruinarea
lui, așa că nu are niciun rost în el.”
„Ar însemna că ar putea scă pa de tine.”
Travis chicoti. „Așa ar fi. Sunt zile în care și-ar dori, dar acele locuri de muncă speciale sunt
singurele lucruri care țin lucră rile în viață , acum că cererea de turnare a dispă rut aproape.
Ar vrea să continue lucrurile mă car câ țiva ani. Urmează schimbă ri mari în lume, Lord
Hawkeswell, și va fi nevoie de fier pentru a le face să se întâ mple.
„Între timp, însă , înțeleg că lucră rile nu sunt ocupate.”
„Să spunem că nu ar trebui să cheltuiți anul acesta, pentru că veniturile vor fi la fel ca acum
zece ani. Fă ră îndoială în mintea mea că bă trâ nul domnul Thompson ar fi rezistat bine, dar
acesta nu are grijă de care este nevoie. Coboară mult la Londra, nu-i așa? Industria este aici
sus, nu acolo jos. Mai bine ar trebui să meargă la Manchester și Leeds și să ia masa cu alți
oameni de comerț și industrie, nu cu conții.
Hawkeswell se uită pe alee, la că tunul de clă diri care gă zduiau lucră rile. Se topeau azi, iar
vapori de fum pluteau din uriașul horn de pe furnal.
„Spune-mi despre bă trâ nul domnul Thompson.”
Travis a bă ut niște bere. Hawkeswell a bă ut și el, pentru a-l încuraja să -și slă bească limba.
„Nu este un om ușor, dacă știi ce vreau să spun. Crustă afară , dar poate prea moale
înă untru. Ca o pâ ine fină . Avea propria sa minte; asta era sigur. Dar niciun om nu putea
lucra cu fierul ca el. Fie că este vorba de forjă sau de turnare, el a înțeles-o ca și cum ar fi
fost fă cută din aceeași substanță ca și el.”
„Se pare că poate că a fost.”
Travis a râ s la asta și a dat din cap. „Toți am respectat asta. El a fost unul dintre noi, nu-i
așa? Pâ nă la sfâ rșit, în unele zile cobora și scotea hainele alea costisitoare și lovea fierul de
că lcat. Este greu să stai împotriva unui bă rbat care a transpirat cu tine. Ș i era sincer, dar
știa că era un lucru rar. De aceea nu există brevet. Pentru a obține unul, dai secretul, faci
desene și așa, iar alții că rora nu le pasă de brevete vor fura.”
„Totuși, a avut încredere în tine.”
Travis a ridicat din umeri. „Nu putea să facă totul el însuși. Conduceți lucră rile, gă siți
comerțul, faceți bucă țile. Trebuia să aibă încredere în cineva, iar eu mă pricepeam la
prelucrarea fierului ca oricare altul.”
„Dar Bertram Thompson nu a fost.”
Travis nu spuse nimic.
„De ce și-a învă țat fiica secretul? Ea nu lucrează cu fierul.”
„Mă aștept că el a învă țat-o cu imagini și așa, ca să -l poată desena dacă va trebui. S-ar putea
face, exact ca și cum ar fi că utat un brevet. De ce, a fost așa că nu mi-a fost lă sat să decid
viitorul. A transmis-o generației urmă toare. Ș i prin ea că tre altul care i-ar lua locul, mă
aștept.”
Se referea la soțul ei. Dacă Joshua Thompson nu ar fi murit în acel potop, și-ar fi aranjat
propria că să torie pentru Verity. Pentru un bă rbat ca el însuși. Un om care lucra cu fier și
care era crustă pe dinafară și poate prea moale înă untru, câ nd era vorba de muncitorii să i și
de familia lui.
Hawkeswell bă nuia că Verity avea dreptate, că lui Bertram îi plă cuse în mod deosebit să o
că să torească cu un lord, pentru că atunci nu ar exista pericolul ca un alt bă rbat să
concureze cu stă pâ nirea lui în afacere. Niciun lord nu și-ar murdară mâ inile cu ea, iar
Bertram ar fi în siguranță .
„Dacă ar trebui să predai secretul altui bă rbat, domnule Travis, cui i-ai da-o? Dacă Verity
trebuie să ia această decizie într-o zi, la cine ar trebui să se adreseze?
Travis a devenit sobru, ca orice om câ nd s-au fă cut aluzii la moartea lui. „Ei bine, acum,
domnule, asta este o problemă . Ar trebui să fie un bă rbat atâ t cu pricepere, câ t și cu
integritate, nu-i așa? Niciunul nu este ușor de gă sit în cantitatea necesară . Dacă ar fi să aleg,
totuși, ar fi un tâ nă r a că rui abilitate promite mult și în al că rui caracter am încredere, chiar
dacă alții nu s-ar putea.”
„Există un astfel de bă rbat?”
"Greu de spus. A fost, dar el nu mai este în aceste pă rți. Ar fi Michael Bowman, fiul lui Katy
Bowman.”
Acesta ar fi Michael despre care Verity îl întrebase pe Bertram. Hawkeswell evitase să
insiste asupra acelei întrebă ri sau să -i acorde prea multă semnificație, pentru că bă nuise că
nu i-ar plă cea ceea ce implica totul.
Acum s-a dovedit că acest Michael Bowman ar fi avut calită țile care îi lipseau lui Bertram și
ar fi fost un candidat pentru a lua locul lui Joshua.
Nu se aștepta să mă căsătoresc cu cineva ca tine . Nu, tată l ei nu a fă cut-o. Se așteptase să se
că să torească cu cineva ca fiul lui Katy, bă rbatul pe care Verity se că să torise cu contele de
Hawkeswell pentru a-l proteja.
Hawkeswell se trezi numă râ ndu-și pașii în timp ce se îndrepta spre cabriolet.

V erity și-a petrecut dimineața neliniștită , încercâ nd să evite îngrijorarea onctuoasă a

doamnei Geraldson cu privire la durerea ei de cap. Ori de câ te ori putea, ea a spionat pe
ferestrele de pe alee.
În cele din urmă , a vă zut un că lă reț îndreptâ ndu-se spre casă . A încercat să ajungă la uşă
înaintea servitorului care avea această datorie, dar a întâ rziat. Trebuia să -l privească
ducâ nd scrisoarea că tre amanta lui, astfel încâ t doamna Geraldson să o poată examina și să
o îndrume că tre destinatarul ei.
Sigiliul incomod a supă rat-o pe doamna Geraldson. Ea se încruntă la scrisoare. O ridică spre
fereastră pentru a încerca să citească conținutul. Verity s-a fă cut cunoscută cu puțină tuse.
Doamna Geraldson se întoarse. Ea a avut decența să se înroșească . — Există o scrisoare
pentru tine, Lady Hawkeswell. Nu este postat. Un că lă reț l-a adus, dar nu un că lă reț expres.”
„Ce ciudat. Dacă mă scuzați, voi ieși afară și o voi citi.”
Odată ieșită din casă , ea a rupt-o. Cineva scrisese în numele lui Katy, așa cum aranjaseră
înainte de despă rțire cu două zile în urmă . Scrisoarea raporta că Katy reușise să -și
îndeplinească mica datorie pe care i-o dă duse Verity.
Verity s-a întors acasă și a informat-o pe doamna Geraldson că se simțea mult mai bine și că
va lua tră sura lui Hawkeswell pentru a se bucura de zi.

Cei trei tineri abia încapeau în cabana lui Katy. Unul dintre ei, ca Hawkeswell, era suficient
de înalt încâ t trebuia să se aplece dacă stă tea în picioare, așa că s-a așezat pe podea.
I-au umplut urechile cu genul de știri locale pe care doamna Geraldson nu le-ar fi aflat
niciodată . Doi dintre ei lucrau la fieră rie și au descris nemulțumirea de acolo. Sfâ rșitul
ră zboiului îi afectase pe toți lucră torii de fieră rie, iar cei de la Oldbury nu fă ceau excepție.
„Lucrarea specială este cea care o menține”, a spus unul. „Prelucrarea și alezarea. Dar
domnule Thompson — ei bine, milady, nu este tată l tă u câ nd vine vorba de a obține acea
muncă , așa că unii dintre bă trâ nii au fost eliberați, la fel ca și Timothy aici. Forțați în
parohie ca Katy, familiile lor sunt, dar această caritate merge doar atâ t de departe.”
„Ș i iarna trecută a scă zut salariile”, s-a plâ ns altul. „Ș i el este ieftin cu combustibilul acolo
unde muncim iarna. Cred că are nevoie de mai mult pentru el, ca să -și poată cumpă ra
doamnei sale bijuterii.
Katy stă tea liniştită , trupul ei legă nâ ndu-se subtil în acord. Verity își că uta privirea uneori,
pentru a fi sigură că nu erau doar bă ieți care vorbeau așa cum o vorbeau uneori,
plâ ngâ ndu-se așa cum obișnuiesc tinerii să facă în neliniștea lor.
Nu fusese greu pentru Katy să cheme acești tineri, care fuseseră cu toții prieteni cu Michael.
După ce și-au exprimat pă rerile despre moară , Verity le-a rugat să iasă afară pentru a
repara un mic gard pe care Katy îl avea în jurul gră dinii ei.
S-a poziționat câ t mai departe posibil de casă , astfel încâ t să nu fie sub auzul lui Katy. Îi fă cu
semn lui Timothy să i se ală ture.
„Nu am vrut să vorbesc despre asta în prezența ei, Tim, dar vreau să aflu ce știi despre
Michael.”
Gura i se întă ri. „Ș tiu puține, iar ceea ce știu nu este bine.”
"Spune-mi."
„A fost mai vorbă reț decâ t majoritatea, în plangere. Nu a așteptat ca fiica stă pâ nului să -l
invite, așa cum tocmai am fă cut noi. Mai curajos, a fost, cred. Ș i era implicat cu alții, în
orașele mari. Mergea uneori la Liverpool și la unele întâ lniri secrete lâ ngă Shrewsbury.
Domnul Travis i-a spus să nu facă , dar oricum ar fi fă cut-o.” El a ridicat din umeri. „Atunci,
într-o zi, s-a dus și nu s-a mai întors.”
„A fost arestat?”
„Nu am auzit niciodată dacă era. Ciudat, asta. Este greu să încerci un bă rbat fă ră ca nimeni
să audă de asta.”
Greu, să fiu sigur. Dar imposibil?
„Unii cred că tocmai a plecat, pentru lucruri mai bune”, a spus el. „Nu-l pot învinovă ți. Era
bun cu fierul de că lcat, după cum știi. Mai bine decâ t oricare dintre noi. priceput, ca tată l
tă u. Stă pâ nul i-a plă cut câ nd era bă iat, parțial din cauza asta. Noul maestru, însă , nu-i plă cea
deloc, nu-i așa?
Nu deloc. Tată lui ei îi plă cuse de Michael și nu numai din cauza locului pe care îl avea Katy
în casa lor. Se dusese de câ teva ori la lucră ri și i-a ară tat lui Michael cum să facă lucruri cu
fier forjat pe care doar Michael pă rea să le învețe repede.
Acum dispă ruse, exact în momentul în care Bertram amenința că îl va transporta. Totuși,
nimeni de aici nu auzise de arestarea și judecata lui.
Bertram ar fi putut aranja ca Michael să fie arestat într-un alt județ, desigur. Chiar și așa, un
proces al radicalilor sau revoluționarilor ar atrage atenția și, cel mai probabil, chiar ar fi
raportat în ziarele londoneze.
Timp de doi ani, își fă cuse griji că nu avea idee despre soarta lui. Își permisese să spere că
Nancy a mințit, iar Michael era încă la lucru, crescâ nd în îndemâ narea lui și îngrijindu-se de
Katy, pregă tit pentru ziua în care aceasta a venit acasă și i-a oferit un parteneriat special.
Acum era evident că Nancy nu mințise, totuși. Bertram fă cuse într-adevă r ceva să -l facă pe
Michael să dispară .
„Este singurul care a plecat atâ t de brusc?” ea a intrebat. — Au mai fost și alții, nu-i așa?
Timothy s-a gâ ndit la asta. „A fost Harry Pratt, de la lucră ri, la începutul acestui an. Soția lui
n-ar crede că a fugit, dar a fost ceva necaz pentru el cu domnul Thompson, așa că
majoritatea cred că a fă cut-o. Există zvonuri despre alți câ țiva în Staffordshire, dar odată cu
modul în care sunt legile acum, aș pleca și eu dacă cineva m-ar fi bă gat prea mult în seamă .
„Aș vrea să vorbesc cu unii dintre ceilalți”, a spus ea. „Poate că unul dintre bă trâ nii știe
lucruri pe care tu nu știi.”
Timothy clă tină din cap. — Nu m-aș duce singur la lucră ri, milady. Nu este așa cum a fost cu
tată l tă u. Sunt bă rbați supă rați acolo și nu speră prea mult bine de la acest lord cu care te-ai
că să torit. Mai există pasiune pentru tine, dar. . .”
Dar ea nu mai era în mare parte una dintre ei. Trecuseră ani de câ nd alerga pe deal să se
joace cu copiii din sat. Ca femeie că să torită , ea nu avea nicio valoare pentru ei. Ca contesa
nici nu se putea avea incredere in ea.
Privirea lui Timothy s-a mutat, în timp ce ceva de pe drum i-a atras atenția. Fă ră să spună
un cuvâ nt, tovară șii lui au reacționat la avertismentul lui nerostit. Au pă ră sit gardul mic al
lui Katy și au venit, așa că au stat cu toții împreună .
Verity s-a întors să vadă ce a creat standul unit. Un cal a galopat pe alee, purtâ nd un că lă reț
înalt. Hawkeswell.
Ea a înaintat cu pași mari, așa că el se va opri cu mult înainte să se apropie de prietenii lui
Michael. Ochii lui erau toți pentru ei câ nd și-a oprit oricum calul. Putea intimida o persoană
doar cu mă rimea și puterea lui, dar furia lui a asigurat că o face acum. O ținea destul de
bine, dar era în ochii lui și în corpul încordat. Nu-l vă zuse atâ t de furios din prima zi în
Cumberworth.
În cele din urmă , din pă cate, se uită în jos la ea. — O misiune deosebită , Verity.
„I-am rugat-o pe Katy să le adune aici, ca să pot afla adevă rul despre cum merge moara.”
„În ce scop? Nu ai nicio voce legală în această chestiune și vă rul tă u nu va simpatiza cu
amestecul tă u. Probabilitatea ta să faci asta este probabil motivul pentru care te-a
că să torit.”
Fă cea parte din adevă rul crud și nu a ezitat să o lovească cu el. Era chiar mai supă rat decâ t
credea ea.
Expresia lui nu era moale în timp ce se uita la ea. „M-ai înșelat astă zi. Pot doar să presupun
că ai fă cut-o și înainte.” Nu a așteptat să ră spundă ea. Își trap calul câ țiva pași, pâ nă acolo
unde coșorul mutase tră sura câ nd îl vă zu pe domnul sosind. „Du-o înapoi în casă acum.”
Nu a avut de ales decâ t să intre în tră sură câ nd cocherul deschise ușa. Hawkeswell nu l-a
urmă rit câ nd antrenorul a început să ruleze. Ea s-a uitat pe fereastră și l-a vă zut
întorcâ ndu-se pe calul acela mare spre Timothy și ceilalți.
 Capitolul nouăsprezece
Când Verity a ajuns înapoi la casă , a aflat că Colleen și doamna Geraldson luaseră
cabrioletul pentru o vizită tâ rziu după -amiaza la cel mai apropiat vecin.
Le-ar fi rugat Hawkeswell să elibereze casa ca să se poată descurca în intimitate cu soția lui
ră tă cită ? Sau Colleen îi recunoscuse starea de spirit, bă nuise motivul și își îndepă rtase în
mod sensibil gazda și pe ea însă și din incintă ?
Verity se duse în camera ei, își scoase pă lă ria și se așeză pe scaun. Nu i-ar lua mult să
urmeze că lare. Indiferent ce le spunea acelor tineri, iar ea se îndoia că ar fi fost prietenos, el
va fi aici în curâ nd.
Ea s-a stră duit să se stă pâ nească de la a ceda fricii care îi fră mâ ntă stomacul. Trecuse multă
vreme, atâ t de minunat de mult, de câ nd trebuia să facă asta și nu mai avea exercițiu. Frica
scâ ncă toare continuă să iasă pe furiș de unde o bloca ea. O docilitate hidoasă șopti că
trebuie să -și ceară iertare și speranță , care a fă cut ca totul să se termine mai repede.
În câ teva minute era din nou o fată , o fată izolată , singură , care nu putea decâ t să se roage
ca furia să treacă repede și ca pedeapsa să se termine. Senzații, sunete și imagini din trecut
se înghesuiau în mintea ei, subminâ ndu-i calmul. Ea a încercat să se retragă , departe de
lume și în ea însă și. A gă sit acolo un teren solid pentru emoțiile ei.
Calul de afară a distrus acea amâ nare. Sunetele unui că lă reț o fă ceau greață . Treptele de jos
îi bă teau sâ ngele în cap.
O avea în el. Toți bă rbații au fă cut-o. Toată lumea a fă cut-o. A recunoscut câ t de mult a avut
din acea furie. El a controlat-o acum, a spus el, dar lumea i-a dat dreptul să -l elibereze
asupra ei dacă voia.
Voia să creadă că el nu ar fi vrut, dar nu știa cu adevă rat. Furia ar putea scoate la iveală o
cruzime necunoscută în oameni și poate duce la pasul despre care știa că este, din pă cate,
ușor de fă cut.
I-a auzit pașii în afara ușii și s-a pregă tit. Gâ ndurile ei s-au împră știat, să lbatic. Frica o fă cu
să tremure. strigă furia în ră zvră tire.
Ea și-ar cere scuze dacă ar fi trebuit, dar nu ar implora. Nu ceruse nimic din toate astea , nu
acceptase nimic din toate astea și avea să fie al naibii înainte de a deveni din nou fata aceea
pe jumă tate ruptă .

H awkeswell era pregă tit pentru o ceartă bună câ nd deschise ușa lui Verity. Avea multe
lucruri de spus, niște comenzi și niște întrebă ri, și acestea aveau să fie spuse, acum, de Zeus,
cu siguranță .
Nu știa la ce se aștepta în acea cameră , dar știa că nu era ceea ce a gă sit.
Verity stă tea pe un scaun, la fel cum stă tuse în Cumberworth în prima zi. Expresia ei era și
ea asemă nă toare. Rezolvat. Calm. Puternic, trebuia să recunoască , deși era o forță
interioară emanată invizibil. Manipularea ei îi înțepa mai mult temperamentul, la fel ca și în
ziua aceea.
Privirea ei se ridică de unde fusese fixată pe podea. Ceea ce a vă zut în ochii ei l-a uimit.
Puterea, desigur. Rebeliune. Dar și demisia. Ș i frică . Frica adevă rată , ascunsă sub celelalte
lucruri, dar atâ t de reală încâ t a acris aerul.
Îi era frică de el , își dă du seama. Furia lui. Se temea că el o va pedepsi fizic.
L-a șocat. L-a insultat. Nu-i dă duse niciodată un motiv pentru...
I-a venit un gâ nd. O bă nuială veche. Numai că i-a fă cut să crească furia, acum spre o altă
țintă și dintr-un alt motiv.
Mai tarziu. Nu acum. A stat departe de ea, pentru a o liniști, dar tot vorbea.
— Sper că nu mă vei mai înșela niciodată așa, Verity.
„Nu ar fi fost niciodată de acord să mă întâ lnească dacă ai fi fost cu mine.”
„ Nu mă interesează . Așa cum am spus acolo, nu ești fă ră valoare pentru ei, așa că
informațiile lor sunt lipsite de valoare pentru tine.”
Capul ei plecat. Nu a fost pă că lit. El a așteptat, iar ea nu l-a dezamă git.
„Nu trebuia să fie așa.”
"Nu, nu a fost. Trebuia să te că să torești cu unul dintre ei. Acesta este motivul pentru care ai
fost învă țat secretul.”
„Nici unul dintre ei. Nu neaparat. Dar, da, așa cum am spus, tată l meu se aștepta ca soțul
meu să dețină controlul lucră rilor.”
— A hotă râ t că ar trebui să fie acest Michael, de care ai fost atâ t de îngrijorat? Cu toată
supă rarea lui, el a se clă tina la întrebare și a așteptat ră spunsul cu un fel de groază ciudat.
„Michael și cu mine eram copii câ nd a murit tată l meu. Îngrijorarea mea a fost pentru Katy
și întreb despre fiul ei pentru că cred că vă rul meu i-a fă cut ră u lui Michael.”
„Cred că a fost mai mult decâ t atâ t. Vreau adevă rul acum. Vreau să juri. Ai-?"
„Dacă ai nevoie să jur, ai încredere în cuvâ ntul meu suficient pentru a crede jură mâ ntul pe
care l-am fă cut?”
„Nu știu, la naiba. Totuși, este cel mai bun lucru pe care îl pot obține și va trebui să fac.” El
și-a abordat întrebarea diferit, astfel încâ t ea să vadă cum nu a ieșit din pică tură singură .
„Câ nd Katy te-a vă zut prima dată la ușa ei, a fost șoc, apoi durere.”
„Nu durere. Lacrimi, da, dar nu durere.”
„De atunci am vă zut-o în capul meu de multe ori și a fost durere, sunt sigură . I-am vă zut fața
în timpul acelei îmbră țișă ri. Tu nu ai. Cuvintele ei că tre tine, despre copilul ei – am crezut că
ți-a vorbit, dar acum cred că nu.
"Atunci cine-"
"Fiul ei. Bietul ei copil. A crezut că a fost cu tine în acești doi ani, Verity. Ea a crezut că a
plecat, să se ală ture ție câ nd ai fugit. Nu a crezut niciodată că ești mort, ci undeva cu fiul ei.
Sosirea ta aici a dovedit că nu a fost așa. Grijile și durerea ei nu s-au terminat câ nd a deschis
acea ușă . A inceput."
Ea îşi bate joc de vederea lui, dar îşi dă du seama că revedea după -amiaza din nou în capul
ei.
— Te așteptai și el să fugă să ți se ală ture, Verity?
Din nou acea teamă insidioasă , grea și viscerală . Prea mult ca durerea. Prea mult ca frica. El
o ura și slă biciunea pe care o implica și s-a folosit de mâ nia zgomotă toare pentru a o
întuneca.
„M-am întrebat de câ nd te-am gă sit în viață dacă acesta a fost adevă ratul motiv pentru care
ai plecat. Acum, pe mă sură ce îți faci așa griji pentru el și încerci să -i afli soarta, cred că
eșecul lui de a te ală tura este motivul pentru care ești atâ t de sigur că i s-a întâ mplat ră u.
„Nu a fost așa între Michael și mine.”
„Nu a fost? Câ nd ai scă pat să o vezi pe Katy, l-ai vă zut și pe el. Prietenul copilă riei tale a
devenit prietenul fetei.” Se uită cu privirea, câ nd o altă amintire îi veni în minte. „Primul
să rut. Era el, la naiba. nu a fost? ”
Ea și-a întors privirea, dar culoarea ei în creștere spunea că avea dreptate. O nouă emoție a
crescut în furia lui. Unul neașteptat, care a împlinit spaima și i-a dat sens. Dezamă gire.
Dezamă gire atâ t de intensă încâ t nici mă car furia nu a putut să o ascundă .
Îl iubea pe acest tâ nă r și încă îl iubea. Se așteptase să se că să torească cu el. Ea acceptase o
altă că să torie pentru a-l salva și fugise să fie cu el. Că snicia ei actuală , statutul și soțul ei au
fă cut parte dintr-o viață pe care nu și-a dorit-o niciodată și nici nu și-ar dori-o. Nu ar trebui
să fie așa .
Se întoarse în timp ce plină tatea ei se așeză asupra lui. El a râ s de sine în interior. La naiba,
îi spusese ea, nu-i așa? Punct cu punct, ea îi explicase cea mai mare parte și îi oferise o
modalitate de a se elibera de ea. Deci de ce asta. . . consternare și sentiment de pierdere? La
urma urmei, nimic din toate acestea nu a contat cu adevă rat.
„Nu am plecat din cauza unui pact de a mă ală tura lui, sau el mie. Jur asta. Pe numele tată lui
meu. Am plecat din motivele pe care ți le-am spus. Am fost îngrijorat pentru Michael,
deoarece Bertram a promis că îi va face ră u și despre care Nancy a spus că a fost oricum
ră nit și trebuie să știu ce s-a întâ mplat cu el.
— Deci te-ai că să torit cu mine pentru a -l proteja ?
„El este fiul lui Katy. Familia ei. Susţină torul ei. L-am cunoscut toată viața. Bineînțeles că am
fă cut ce trebuia pentru a-l proteja. Pentru tot binele pe care l-a fă cut.”
A pă șit spre ea, pentru a-și spune pă rerea clar, fă ră cincisprezece picioare să -i despartă . De
îndată ce el s-a mișcat, ea s-a înțepenit și a dat înapoi, pentru a menține acea pră pastie câ t
mai larg posibil.
Din nou frică . În ochii și poza ei. De el. De furia pe care o vă zuse pe drumul de lâ ngă casa lui
Katy. Tot ce vedea ea la el acum.
Ea nu mințea, dar nici nu era sinceră . Îi punea o față mai bună pentru că se temea de el și se
temea de ce ar face el dacă ea recunoaște că îl iubește pe acest tâ nă r.
Mintea i se întoarse că tre acea altă suspiciune care devenise mai sigură câ nd intră în
această cameră .
„Verity, câ nd ai spus că ai fost constrâ ns, înainte de amenințarea la adresa acestui bă rbat și
a lui Katy, ce ai vrut să spui?”
Schimbarea de subiect a derutat-o. Ea nu a ră spuns imediat. Ochii ei mari îl priveau, dar
acel gol închis intră în ei.
— Vă rul tă u te-a bă tut, Verity?
Ea a ridicat din umeri. „Este obișnuit cu copiii. Ai fost cruțat?”
„Tutori și profesori au folosit baston, este adevă rat, dar nu am tră it cu o teamă veșnică de
el. Tu, anii aceia cu Bertram?
Ea se ridică brusc. "Eu nu vreau să vorbesc despre asta. Este mult timp în trecut.”
"Este? Ară tai ca o femeie care a presupus că o voi lovi câ nd am intrat pe ușa asta. Nu ți-am
dat niciun motiv să crezi asta.”
"Omul acela. Ai spus că aproape...
„Eram beat, m-a insultat și era bă rbat. Ș i a fost greșit. Te întreb din nou, Verity. Vă rul tă u ți-
a ridicat vreodată mâ na?”
„De ce întrebi asta acum? A fost cu ani în urmă . Nu are nimic de-a face cu tine.”
„Cred că are mult de-a face cu mine. Spune-mi."
Insistentele lui o tulbura. Ea nu se uita la el. Privirea ei se aruncă în jur. Expresia ei zvâ cni și
ochii ei au purtat fulgere de furie și frică și . . . detesta.
„Nu a fă cut-o des. A lă sat-o pe Nancy să o facă pentru el.” Ea și-a frecat ochii cu dosul mâ inii.
„Ea ura că nu a primit mai mult în moștenire. El ura că exist. Nu le-am putut mulțumi. Nu
puteam-"
Un suspine a sufocat cuvintele. Ea și-a acoperit ochii și s-a întors. „Doamne iartă -mă , am
vrut să -i ucid pâ nă la sfâ rșit. Inca o fac cand ii vad. Au avut plă cere de suferința mea.” Ea a
reușit cuvintele furioase între gâ fâ ituri pentru calm. „Abia am îndră znit să respir în casa
aceea. Nu mi-am putut permite nicio bucurie. Eram la îndemâ nă tot ceea ce știam, într-o
casă care era a mea, dar separată de ceea ce fusesem.”
Furia lui cu greu dispă ruse, dar mai ră mă sese puțin pentru ea acum. Se aștepta ca unii să se
întoarcă destul de curâ nd, câ nd se gâ ndea la ceea ce aflase azi despre Michael, dar suferința
ei fă cea să fie nesemnificativă pentru moment.
S-a dus la ea și a transformat-o în îmbră țișarea lui. Ea s-a rupt și a plâ ns în hohote cu sunete
sugrumate și frenetice, de parcă numai lacrimile nu ar putea ușura ceea ce era în ea.
El o ținea în timp ce curgea, încercâ nd din ră sputeri să nu-și imagineze o Verity mai tâ nă ră
ascunzâ ndu-și firea și îngropâ ndu-i prezența și sperâ nd că nu va mai fi nicio biciuire sau
bă taie în această zi.
S-a liniştit. Respirația ei a revenit la normal. El a bă tut-o pe cap și a vorbit înainte de a o
elibera. „Ș tia el? Bertram era conștient de modul în care soția lui te purta?
Ea a dat din cap. „Câ nd încerca să mă forțeze să accept că să toria, el îi dă dea bastonul.”
El a să rutat-o pe cap. "Trebuie sa plec acum. Voi încheia această conversație așa cum am
început-o, Verity. Vă rog să nu pă ră siți această proprietate fă ră mine.”

Torii nu terminaseră să -și desșeau calul, așa că a fost o muncă rapidă să -l pregă tească din
nou. Hawkeswell se ridică și se îndreptă spre Oldbury în galop.
Se amurgea câ nd s-a prezentat la casa de pe dealul cu vedere la fieră rie. Servitorul și-a luat
cardul, apoi s-a gră bit înapoi să -l escorteze la stă pâ n.
Familia Thompson se pozaseră în salonul lor. Salonul lui Verity, dacă vrem să fii exact.
Hawkeswell le-a privit bine pe amâ ndoi, în timp ce ei și-au exprimat încâ ntarea de
chemarea lui, oricâ t de ciudată ar fi ceasul.
„Am învă țat ceva foarte șocant astă zi, Thompson. Sper că poți arunca puțină lumină în
privința asta”, a spus Hawkeswell, lă sâ nd deoparte pă lă ria și biciul.
— Aș fi onorat să vă luminez orice cale, domnule.
„Am aflat astă zi de la Verity că , în încercarea de a o convinge să accepte propunerea mea,
soția ta a bă tut-o de multe ori cu un baston și că nu numai că ai permis-o, dar ai încurajat-
o.”
Fața lui Nancy că zu în stare de șoc. Bertram ră mase cu gura că scată la acuzație.
„Este tică loasă să spună așa ceva”, a spus Nancy.
„Vrei să spui că este o minciună ?”
— A fost intenționată și încă pă țâ nată , Lord Hawkeswell, pur și simplu de dragul asta. Nu
avea o obiecție adevă rată la că să torie. Ce domnișoară ar putea?”
— Încă nu ați spus dacă este o minciună , doamnă Thompson. Ai folosit sau nu un baston pe
Verity câ nd a tră it sub protecția soțului tă u?
„Numai câ nd a fost neascultă toare”.
„De exemplu, câ nd ea nu a ascultat porunca de a se că să tori cu mine?”
Tă cerea ră sună ca ră spuns.
a pufnit Bertram. Pleoapele lui grele s-au ridicat de fapt pentru a-și dezvă lui furia. — Vezi
aici, Lord Hawkeswell, nu-mi place modul în care...
"D-na. Thompson, ar fi o idee bună să ne lași acum pe soțul tă u și pe mine în pace.”
Capul sus și expresia trufașă , a fă cut o întoarcere dramatică și a pă ră sit salonul.
Bertram și-a bă gat mâ na în vestă și și-a umflat pieptul. „Nu cred că veniți aici și îi vorbiți
așa soției mele, domnule.”
„I-am pus doar câ teva întrebă ri despre o problemă care mă gâ ndea mult.”
„Puțin tâ rziu, nu crezi, să -mi fac griji pentru starea de spirit a vă rului meu câ nd te acceptă ?
Nu ți-a pă sat prea mult de asta atunci, așa că de ce ar trebui să -ți pradă mintea acum?”
„Nu aveam idee că ai bă tut-o atunci.”
„Nu ți-a pă sat să afli într-un fel sau altul. Să fim clari, domnule. Averea ei era tot ce a contat
pentru tine și nu era în interesul tă u să cunoști detaliile despre cum acei bani au ajuns în
poșeta ta. Mi-ai lă sat asta și m-am ocupat de asta.”
Temperamentul lui Hawkeswell nu fusese în cea mai bună formă de ore întregi.
Comportamentul doamnei Thompson, iar acum acuzațiile lui Bertram, au deschis lacă tul
care ținea în spate ceea ce devenise un flux destul de profund cu mulți curenți. Că Bertram
a atins mai mult adevă r decâ t îi plă cea lui Hawkeswell nu încuraja reținerea.
„Este în interesul meu să știu acum, Thompson. Vă rul tă u este soția și responsabilitatea
mea, oricâ t de grav s-a întâ mplat.”
„Nu ne învinovă ți că ți-a dat probleme din prima zi. Nu am avut dificultă ți să ne descurcă m
cu ea.”
„Cu amenințarea cu genele sau cu mâ na sau cu pumnul tă u? Asta nu este manipulare. Asta
se rupe. Ai fost tutorele ei. Trebuia să o protejezi. Nu o folosiți greșit.”
Fața lui Bertram s-a ră sucit într-un râ njet. „Nu am încă lcat nicio lege. Era hră nită , îmbră cată
și locuia în această casă . Trebuia să -mi amintesc de tră darea lui Joshua în fiecare zi prin
prezența ei în familia noastră . Nu am de ce să -mi cer scuze pentru că o privesc și nu voi fi
reproșat de tine din cauza unui sentimentalism trezit cu întâ rziere. Ț i-am dat averea ei așa
cum am promis, așa că nu ai nicio plâ ngere.”
Hawkeswell întinse mâ na, îl apucă pe Bertram de haină și îl trase aproape. — Ești un
tică los, mâ râ i el în chipul uluit al lui Bertram. „Ai lovit o fată fă ră apă rare. Ce fel de bă rbat
ești?”
„Nu am fă cut des! Intreab-o!"
„Odată a fost prea des, laș, și ai lă sat că țeaua ta de soție să o bată în mod regulat.”
„Eram în dreptul meu. Era rebelă și neascultă toare. Am fost tutorele ei. Nu poți face nimic
în privința asta.”
„Acolo greșești. Pot sa fac asta ." Ș i-a bă tut pumnul și l-a trâ ntit în fața lui Bertram. Capul lui
Bertram se ră sti pe spate. Picioarele i s-au curbat.
"Esti suparat! Nebun!" Bertram și-a ținut fața și s-a clă tinat, încercâ nd să stea pe picioare.
„Am auzit despre tine, despre că ai fost rapid să te angajezi în pumni și că ai un
temperament violent. Ei bine, nu voi suporta asta. Eu voi-"
„Ai auzit de mine?” S-a gâ ndit că s-ar putea să înnebunească cu adevă rat acum. „Ai crezut că
sunt o brută violentă și mi-ai dat-o în continuare? Să fii al naibii să fii .”
Bertram se înghesui și își ridică brațele pentru a-și proteja fața. Apoi privirea i-a alunecat în
lateral. Se aruncă și apucă biciul lui Hawkeswell. O clipă mai tâ rziu, înțepă tura biciului a
aterizat pe umerii și brațele lui Hawkeswell. Ră sfoind cu o victorie plină de ură , Bertram
legă nă din nou biciul.
Hawkeswell apucă biciul în timp ce că dea și o smulse din strâ nsoarea lui Bertram. Furios
acum, îngrozit dincolo de simțuri, Bertram a zguduit cu pumnii și a aruncat o lovitură .
Capul lui Hawkeswell urlă într-un fel în care nu fă cuse de ani de zile. S-a apă rat, dar de
fiecare dată câ nd l-a lovit pe Bertram, chiar Verity a fost cel care a egalat scorul.
 Capitolul douăzeci
Locuiturile și apelurile au trezit-o pe Verity. Cineva bă tea într-o uşă , strigâ nd numele lui
Hawkeswell, cerâ ndu-i atenţia. O femeie.
Verity se ridică și se uită pe ușa ei. Colleen stă tea pe coridorul îngust, cu rochia ei albă de
dezbracare tot ce era vizibil.
Ea bă tu din nou și îi strigă numele cu o voce furioasă .
Verity s-a strecurat din camera ei și a privit. Uşa lui Hawkeswell se deschise. Lumină
suficientă pentru a indica o lampă încă arsă . Nu dormise.
Ușa ră mase deschisă și Colleen intră .
Verity a mers cei două zeci de pași pâ nă la ușa lui și a privit înă untru. Hawkeswell era încă
îmbră cat în pantaloni și că mașă . Colleen se îndreptă spre el, cu mâ inile pe șolduri, cu fața
distorsionată de emoție.
"Ai înnebunit?" Furia îi stresa vocea, așa că suna aproape ca un șuierat. „Este scopul tă u să
fii cunoscut în aceste pă rți ca un om fă ră judecată bună , care trebuie evitat de oameni
cumsecade?”
S-a întors și a bă tut cu degetul o hâ rtie pe masa de scris. Ridică un pix și se aplecă să noteze
ceva. — Vă referiți la Thompson, presupun.
„Da, mă refer la el. Tocmai a venit cuvâ ntul.”
„Deci ă sta a fost calul pe care l-am auzit afară . A ridicat nuanța și a plâ ns?”
— Nancy mi-a trimis un mesager.
„Cine se întreabă ce se așteaptă ea să faci. Am încredere că ai trimis vestea că ești sigur că
povestea este mai mult decâ t ți-a împă rtă șit ea.” A pus jos stiloul.
Foarte curioasă acum, Verity a pă șit în cameră . „Dacă există o poveste despre Bertram,
vreau să o aud.”
Colleen se uită cu privirea la Hawkeswell. „Te rog spune-i să plece. Trebuie să vorbesc cu
tine .”
"Spune ce vrei. Oricum va afla despre asta.”
„Hawkeswell...”
„Dacă vrea să ră mâ nă , ră mâ ne. Ea are mult mai mult drept să fie aici decâ t tine.”
Fața lui Colleen că zu la mustrare. Ea și-a gă sit calmul și i s-a adresat de parcă Verity nu ar fi
ales să ră mâ nă deloc.
"Este adevarat? L-ați bă tut pe domnul Thompson?
"Am facut."
„Hawkeswell!” Se plimba, uimită și agitată . „Doamne, am crezut că nu mai... Ai bă ut?”
„Eram treaz.”
"Atunci de ce?"
„Asta este între el și mine. Nu te învinuiesc că m-ai prezentat bă rbatului, Colleen, dar este
un tică los. Nu voi avea nimic de-a face cu el în viitor, în afară de contactul necesar cu privire
la averea lui Verity.
"Dă vina pe mine? Cum ai putea să te gâ ndești să mă învinovă țești?”
„Am spus că nu. Cu toate acestea, din acea introducere s-au desprins multe lucruri care nu
au fost bune. Nu cred că ai cunoscut adevă ratul lui caracter.”
„Orice ai crede despre el, comportamentul tă u a fost de neiertat.”
„Am avut una dintre cele mai bune scuze din lume. Dacă domnul și doamna Thompson vor
ca lumea să știe, o vom difuza public. Îți promit, totuși, că niciun bă rbat cumsecade nu l-ar
favoriza pe Bertram în discuție.
— Mă car ai de gâ nd să - mi spui cauza argumentului?
Se uită la Verity. "Nu Nu sunt."
Colleen observă privirea. Gura ei strâ nsă . " Înțeleg . Iartă -mă . Îngrijorarea mea că ai revenit
la vechile tale moduri m-a fă cut să reacționez prea puternic. Noapte bună ."
Se repezi pe lâ ngă Verity, cu fața înroșită și ochii arzâ nd. Verity închise ușa în urma ei.
— L-ai bă tut pe Bertram?
El a ridicat din umeri. Ciudat că doamna Thompson a trimis un că lă reț la Colleen. Poate că
ea se aștepta ca verișoara mea să mă cheme pentru asta. A zâ mbit la propria lui glumă .
„Nu l-a trimis pe acel că lă reț să o roage pe Colleen să te mustre. Ea a trimis un mesaj prin
care o implora pe Colleen să încerce să repare ruptura.”
„L-am umilit pe soțul ei. Mă îndoiesc că vrea vreo reparație.”
„Nancy este ambițioasă . Ea l-ar sacrifica pe Bertram pentru a pă stra legă turile pe care i le-a
oferit această că să torie.” Ea s-a apropiat de el. „Întrucâ t totul despre vă rul meu și despre
tine mă implică și pe mine, ai de gâ nd să -mi spui de ce te-a învins furia?”
„Să spunem doar că mi-am pierdut cumpă tul cu un motiv întemeiat.” S-a apucat de
împă turit scrisoarea pe care o scrisese.
Ea îi luă scrisoarea din mâ ini și o puse din nou jos. Ea a bă nuit că nu era mâ ndru că a lă sat
furia să -l stă pâ nească din nou, dar nici el nu pă rea să -și ceară scuze.
— Ai fă cut-o din cauza a ceea ce ți-am spus în după -amiaza asta?
El se uită în jos la ea și îi îndepă rta șuvițele de pă r de pe față cu vâ rful degetelor. „Nu a
negat. Nici soția lui. Nu am putut s-o bat, desigur.”
"Desigur."
Încă acea atingere delicată și ușoară . Vocea lui era acum liniştită şi gâ nditoare. „Te-am
imaginat în acea casă , înfricoșată și nefericită , și pe acea femeie – sper doar că nu îți va fi și
mai frică de mine din cauza asta.”
Ea îi apă să mâ na pe obraz, apoi își întoarse fața pentru a-i să ruta palma. „Nu mi-e frică
acum. Nici eu nu voi fi în viitor.” Era uimită că pentru el conta cum se simțea. Ea îi să rută
din nou palma. „Poate fi greșit din partea mea, dar sunt emoționat că ai fost atâ t de supă rat
în numele meu și că te-ai deranjat să -l înfrunți”.
Nu a existat o astfel de protecție de câ nd a murit tată l ei și a atins-o profund.
I-a înconjurat talia cu mâ inile. Privirea lui s-a adâ ncit pâ nă câ nd a prins-o în capcană . Atâ t
de serios că s-a uitat la ea. Atâ t de gâ nditor. De parcă ar fi că utat în ea mult mai mult decâ t
ar fi gă sit vreodată .
— Într-adevă r, ai fost forțat să participi la această că să torie, așa cum ai spus. Ai fost bine
stricat înainte ca el să facă amenință rile împotriva lui Katy și a fiului ei.
Ar trebui să se simtă justificată , a presupus ea. Sau uşurat că o credea complet acum. În
schimb, gâ ndirea lui profundă o tulbura.
„Bertram a spus că nu mi-a pă sat atunci”, a spus el. „El credea că asta însemna că nu ar
trebui să -mi pese acum. Aceasta a fost apă rarea lui pentru folosirea abuzivă a ta.”
Câ t de prostesc din partea lui Bertram să -l provoace pe Hawkeswell așa. Oare el și Nancy
nu vă zuseră focul aprins?
„A avut dreptate”, a continuat Hawkeswell. — La fel ca și tu, în acuzațiile tale din
Cumberworth și Essex. Gâ ndurile mele erau la averea ta, nu la fericirea ta. Am presupus, în
îngâ mfarea mea, că , desigur, ai fost dispus.” A să rutat-o pe frunte. „Ț i-am fă cut un mare
ră u.”
„Nu poți fi învinovă țit pentru ceea ce nu știai.”
„Nu știam atunci, dar știam câ nd te-am sedus în Surrey – sau am bă nuit cu tă rie. Dar nu te-
am legat de mine în acea gră dină în noaptea aceea din cauza averii tale, Verity. Dacă asta
era tot ce era în joc, s-ar putea să fi acționat altfel.”
"Atunci de ce?"
"Tu. Eu te-am vrut. te-am dorit. Acum doi ani erai o fată blâ ndă și tă cută . Dar femeia care m-
a înfruntat în Cumberworth — a crescut diavolul din mine și am știut cum va fi. Este cel mai
vechi motiv masculin din lume și nicio scuză . . .”
Ea s-a gâ ndit la greutatea și costul ei, în timp ce stă tea cu degetul pe marginea că mă șii lui,
lâ ngă gâ tul lui. A fi dorit de Hawkeswell nu fusese niciodată atâ t de lipsit de semnificație pe
câ t credea el. Atâ t entuziasmul, câ t și plă cerea jucaseră un rol important în locul în care se
aflau acum. El o sedusese, dar ea nu refuzase să se lase sedusa. Chiar și acum, în brațele lui,
avâ nd această conversație care era de mult așteptată , strâ nsoarea lui a afectat-o în atâ t de
multe feluri.
Dorința, intimitatea, confortul, protecția — toate s-au exprimat în modul calm în care
mâ inile lui puternice o apucau și o susțineau, precum și în fiorul și extazul pe care i le dă dea
și ei.
„Ceea ce s-a fă cut s-a fă cut”, spuse ea, prea conștientă că l-a acceptat cu acele cuvinte într-
un mod pe care îl evitase înainte. Ea nu a simțit niciun regret câ nd a fă cut asta. În schimb,
acceptarea a eliberat un val de bucurie. „Există pietre mai rele pe care să construiești o
că snicie decâ t averea și plă cerea.” Ea îl trase jucă uș de că mașă . „Din moment ce am oferit
averea, am încredere că îți vei asumi responsabilitatea pentru plă cere.”
El a râ s și a fă cut-o fericită să -i vadă umorul ușurâ ndu-se. „Dacă vei continua să cooperezi.”
„Deja încerci să te eschivezi de această responsabilitate și să -mi lași datoria. Este pentru
tine să te asiguri că vreau să cooperez, Hawkeswell.
Ea s-a întors să meargă la nota aia neplă cută . După ce ea a fă cut doi pași, brațele lui au
închis-o și el a încă lzit-o pe spate. Să rutul lui i-a opă rit gâ tul.
„Nu poți să arunci o mă nușă ca asta și să te aștepți să te las să pleci de la duel, Verity.”
Mâ ngâ ierile lui i-au ră sucit corpul. „Cred că , cu câ t permit mai puțin cooperarea ta, cu atâ t o
vei dori mai mult, avâ nd în vedere natura ta rebelă .”
„Nu vă d cum poți să -l interzici.”
"Tu nu?" Vocea lui îi încă lzi urechea. Mâ inile lui strâ nse sub sâ nii ei. Degetele lui îi frecau
sfâ rcurile prin pâ nza rochiei ei de dezbracare.
Ea a început să înțeleagă atunci cum putea el împiedica cooperarea ei. Nu putea să -l
îmbră țișeze în timp ce el stă tea în spatele ei. Nu putea să -și facă plă cere decâ t în timp ce
stă tea pe picioarele slă bite. Senzațiile s-au scufundat în corpul ei rapid în această poziție.
Se întinse în spatele ei, să -l țină și pe el, să -l atingă .
„Ah, ah”, a certat el. „Fă ră manevre de flancare. Va trebui să gă sesc o modalitate de a opri
asta. Acest lucru poate funcționa.” A smuls panglicile care îi legau gâ tul și fața rochiei. Mâ na
lui trase de capetele arcurilor una câ te una, iar rochia se că sca mai mult la moartea
fiecă ruia.
Îi desprinse rochia de pe umerii ei și coborî pe brațe pâ nă câ nd materialul îi atâ rnă de
șolduri. Manșetele mâ necilor au fă cut însă că nu a că zut complet. A încercat să ajungă la una
cu cealaltă mâ nă , dar materialul a derutat-o.
„Se pare că nu te poți mișca prea mult”, a spus el. „Va trebui doar să o iei.”
Să luăm asta însemna să -i accepte mâ ngâ ierile pasiv în timp ce stă teau acolo. Să rută rile lui
îi apă sară pe umerii și pe gâ tul ei. Ea a privit în timp ce mâ inile lui frumoase îi tachinau
sâ nii pâ nă la o sensibilitate insuportabilă . Să geată după să geată de o emoție înnebunitoare
s-a doborâ t, dar nici mă car nu a putut să ușureze nevoia zgomotă toare cu mișcare.
A luat-o în brațe și a dus-o în pat. El a întins-o și a rostogolit-o, așa că fața ei a apă sat o
pernă și manșetele au întemnițat-o și mai mult.
Se întinse lâ ngă ea, sprijinindu-se pe un cot, cu fața spre ea. Cu grijă încet, el ridică tivul și
fusta rochiei și i-o împă turi la talie pâ nă câ nd ea ră mase goală deasupra și dedesubtul unei
curele groase de material.
Privirea lui a plutit în josul corpului ei. Încet, aproape languid, se aplecă să o să rute înapoi.
Fiecare să rut a fost un mic șoc plă cut. Ea închise ochii și se întrebă cum ceva atâ t de mic o
putea afecta atâ t de profund.
Să rută rile au ajuns pâ nă la spatele ei și s-au oprit. Ea a deschis ochii pentru a-l vedea din
nou privind-o. El o luă încet pe spate cu vâ rfurile degetelor, dar de data aceasta nu se opri
la rochie. În schimb, acea mâ ngâ iere ușoară i-a alunecat peste fund și pâ nă la coapsă și s-a
jucat acolo ca o pană , chinuindu-o.
„Ară ți insuportabil de erotic așa”, a spus el, privindu-și mâ na mișcâ ndu-se din nou. Palma
lui se netezi peste curbele fundului ei. Tremuraturi de anticipare tremurau delicios. Era
aproape dureros de trezită și ei chiar nu fă cuseră nimic.
Mâ ngâ ierea lui coborî în jos, între coapsele ei. I s-a tă iat respirația și a închis ochii și a
așteptat. O lă să să aştepte pâ nă câ nd era pe jumă tate supă rată , apoi o atinse sigur, perfect,
iar respiraţia i s-a tă iat din nou.
"Sunteți gata. Asa repede." El a mâ ngâ iat din nou încet și tot trupul ei a tremurat. „Ar trebui
să te iau acum? Câ t timp stai acolo așa de gata? Sau m-am asigurat că vrei să cooperezi, așa
cum ai spus?”
Ea nu a înțeles. Ea se uită la el, confuză .
„A coopera nu înseamnă doar a accepta sau a te supune plă cerii, Verity.” Se juca cu nasturii
de la manșeta de la încheietura mâ inii ei, lâ ngă șold. „A coopera înseamnă și a oferi și a
împă rtă și. M-am asigurat că vrei?”
A avut el? Asta a fost erotic. Pasivitatea pe care o forțase o entuziasma. A invitat-o la altceva
acum, însă . Ceva mai mult, poate.
„Tu ești cel care m-a legat astfel, așa că n-am putut decâ t să mă supun sau să accept.”
„Mâ neca este slă bită acum. Te poți elibera. Sau nu." A că zut pe spate și și-a desfă cut
propriile manșete. „În câ teva minute alegerea nu va fi a ta. Vă zâ ndu-te acolo, așteptâ nd și
gata, mă gâ ndesc că cooperarea poate aștepta încă o noapte.”
Ea a decis că va fi supunerea cea care va aștepta. Ea își scoase brațul din mâ necă și se ridică .
Ea a lucrat rapid și cu cealaltă manșetă și s-a stră duit să iasă din volumele de material.
Hawkeswell își pă ră sise hainele câ nd ea aruncă rochia de dezbracare. A întins mâ na spre
ea, a tras-o peste el și a ținut-o la primul să rut adevă rat al nopții.
Împă rtă șind, spusese el. Cooperare. Ș tia că îi plă cea câ nd îl să ruta. Ea s-a asigurat că acest
să rut merge în ambele sensuri.
Ea se uită în jos la el după aceea. „Nu sunt foarte experimentat. Cooperarea mea poate
dezamă gi.”
„Nu a fost pâ nă acum. Nici nu cred că s-ar putea vreodată .”
Ș i-a mutat genunchii înainte în timp ce îngenunchea. Ea se aşeză pe spate pe coapsele lui.
Ochii albaștri aprinși de umor și provocarea senzuală au îndră znit-o să fie îndră zneață .
Își puse mâ inile pe umerii lui, apoi le urmă ri că ră rile în timp ce îl mâ ngâ ia încet pe pieptul
lui. Ea își întinse degetele și se mâ ngâ ie înapoi, fascinată de mușchii fermi de sub catifea
moale.
Acest lucru nu ar fi atâ t de greu, și-a dat seama ea. Nu trebuia decâ t să facă ceea ce a fă cut
el, adaptâ ndu-se pentru diferențele evidente. Sprijinindu-se pe mâ ini și pe genunchi, ea îl
să rută , apoi își mișcă gura mai jos, la gâ tul lui și în cele din urmă la pieptul lui.
Simțindu-se foarte îndră zneață acum, ea a să rutat și a gustat. O emoție dulce a trezit în ea în
timp ce o fă cea. Îngrijirea. Ea a vrut să -i ofere bucurie, nu doar plă cere. Ea a vrut ca el să
simtă câ t de recunoscă toare era și pentru grija lui.
Intimitatea a mișcat-o în moduri la care nu se așteptase. Ea nu știa cum să o rețină .
Să rutâ ndu-l, atingâ ndu-l, ea nu a putut să fugă de el sau să -l pună deoparte. Emoția i-a
umplut inima și a udat-o și nu a putut decâ t să -și apese buzele pe pielea lui din nou și din
nou pentru a o elibera.
Se aşeză din nou pe spate şi se uită la el în timp ce îl mâ ngâ ia. La pă rul întunecat zdrobit și
la minunați ochi albaștri. La focul din el în timp ce se uita înapoi. Ea acceptase această
că să torie, iar plă cerea și averea aveau să fie temelia ei, dar în ea se aflau mult mai mult.
Totuși, plă cerea și averea contau pentru el. Ș i la ea. Ea și-a mutat privirea că tre falusul lui,
ridicâ ndu-se între ei. Apoi îi aruncă privirea înapoi la chipul lui. Ochii lui și zâ mbetul vag au
purtat o provocare.
Ea a atins vâ rful și a știut imediat ce să facă . Își trecu degetele pe lungime.
Capul i s-a lă sat pe spate și a închis ochii. Fă lcile strâ nse și fața tare cu control, el a acceptat
plă cerea în timp ce ea îl mâ ngâ ia și se freca și a învă țat ce-i plă cea. Descoperirile ei au
fascinat-o.
Brusc, a întins mâ na spre ea. Ochii fierbinți și dinții descoperiți, el a ridicat-o înainte și a
coborâ t-o.
L-a ținut astfel încâ t să se ală ture, apoi l-a lă sat să o umple.
Ș i-a reglat scaunul. „Se simte diferit.” Mai adâ nc, asta a vrut să spună . „S-ar putea să -mi
placă cooperarea.”
El a zambit. „E pentru mine să mă asigur că o faci. Tine minte?" El și-a întins brațele spre
corpul ei și i-a înconjurat sfâ rcurile cu degetele. Acolo unde stă tea ea, un zumzet fizic tă cut
a început în carnea care îl înconjura. Cu câ t mâ ngâ ia mai mult, cu atâ t era mai ră u. Cu câ t
atingerea lui este mai ușoară , cu atâ t senzația este mai intensă .
Ea se aplecă înainte și se sprijini pe brațe. Alunecâ nd în sus, ea s-a oprit chiar câ nd uniunea
lor avea să fie ruptă . Apoi și-a mișcat șoldurile în jos și l-a absorbit din nou. O plă cere
minunată tremura în jurul unirii lor. Ea a fă cut-o din nou, schimbâ ndu-se puțin, astfel încâ t
el să fie și mai adâ nc.
Mâ inile lui s-au sprijinit pe șoldurile ei, dar nu a că lă uzit-o. S-a mișcat mai greu, mai repede,
încercâ nd asta și asta. Zumzetul a devenit ceva mai mult, o conștientizare profundă și o
că ldură care a lă sat să se înțeleagă un nou mister.
strâ ngerea lui pe șoldurile ei se strâ nse. Că lă uzindu-se acum, el o ținu în brațe. Ea s-a
predat puterii ei și l-a întâ lnit suflare după suflare și lovitură după lovitură . Zumzetul a
lă sat loc celor mai minunate fiori. Senzațiile nepă mâ ntene, spre deosebire de orice înainte,
se concentrau profund acolo unde se mișca el în ea. Apoi s-au ondulat cu un tremur
convingă tor. Aproape imediat, valul a devenit un val violent.
A plâ ns în timp ce o inunda cu stră lucirea ei întunecată . A plâ ns din nou și din nou câ nd s-a
rupt din nou în timpul ultimei ră piri a lui Hawkeswell. Era diferit de orice eliberare pe care
a experimentat-o înainte și a uimit-o.
Ea s-a pră bușit asupra lui, petrecută și dezorientată , dureroasă din cauza felului în care se
împă rtă șiseră fă ră reținere. Brațele lui o cuprinseră și o ținu strâ ns, lipită de pieptul lui,
pâ nă în noapte.
El a dormit, dar ea nu. S-a uitat în inima ei, la emoțiile din ultimele zile. Ea s-a întors și i-a
să rutat din nou pieptul, fă ră ca el să știe, și a ză bovit acolo, lipindu-și buzele de pielea lui și
simțindu-se aproape de el în atâ tea moduri neașteptate.
Ea acceptase soarta admitâ nd că această că să torie va ră mâ ne în picioare, indiferent dacă o
alesese sau nu. Să fi fost doar atâ t? Dacă tot ar putea să se elibereze, ar vrea? Întrebarea a
șocat-o chiar și câ nd a pus-o.
Ea nu știa ră spunsul, dar știa unele lucruri. S-ar întrista dacă s-ar despă rți acum. I-ar fi dor
de intimitate și pasiune. Ea nu ar fi fost niciodată atâ t de îndră zneață cu Michael și nici nu
ar fi fost atâ t de mișcată de dorință . Ea știa că , dacă trebuie să ră mâ nă în această că snicie,
nu va urî viața pe care nu trebuia să o aibă .
Ea nu se mișcă pâ nă câ nd Hawkeswell se agită . Apoi s-a strecurat de pe pat și și-a îmbră cat
rochia pentru a se întoarce în camera ei. S-a trezit suficient pentru a observa. A întins mâ na
spre ea.
Aplecâ ndu-se, l-a să rutat. „Cred că este timpul să ne întoarcem la Londra. Am învă țat
aproape tot ce voi învă ța vreodată aici. Dar mai întâ i vreau să o sun pe Lady Cleobury. Am
fost neglijent să nu fac asta. Atunci putem merge.”
 Capitolul douăzeci și unu
Lord Cleobury a fost cea mai apropiată proprietate de teren de Oldbury, deținută de un
egal, pentru a avea de fapt un egal în reședință o mare parte a anului. Cele mai multe dintre
celelalte au fost închiriate fermierilor sau minelor. Drept urmare, Lordul Cleobury a ocupat
o poziție de influență considerabilă în comitatul Staffordshire.
„De obicei participă la adună rile județene de orice dimensiune sau semnificație. Sosirea lui
și a lui Lady Cleobury este întotdeauna așteptată cu entuziasm”, a explicat doamna
Geraldson în timp ce treceau în tră sură pe lâ ngă câ mpurile aproape de recoltare.
„El își ia foarte în serios poziția în județ și consideră pe bună dreptate că este de datoria lui
să țină cont de problemele locale.”
„Ma aștept ca el să aibă un cuvâ nt de spus în ceea ce privește cine devine judecă tor de pace
și legist și așa ceva”, a spus Verity.
„Nu cred că o astfel de situație ar putea fi atinsă fă ră aprobarea lui.”
Doamna Geraldson s-a introdus în această vizită , anunțâ nd că va fi o ocazie bună să -și vadă
prietena dragă , Lady Cleobury, după câ teva să ptă mâ ni de distanță . Colleen se hotă râ se
atunci să vină și ea. Cu o astfel de protecție, împreună cu coșerul și un mire, Hawkeswell
ajunsese la concluzia că propria sa prezență nu era necesară .
Lordul Cleobury s-a ară tat dezamă git de această decizie. A condescendent să primească
doamnele împreună cu soția sa câ nd au sosit, doar pentru a că uta în zadar să intre și
colegele lui în salon.
„Cel mai nefericit”, mormă i el auzind scuza lui Verity că Hawkeswell se hotă râ se să
că lă torească în județ pentru a-și da seama de starea de spirit din stră ină tate. „Aș fi putut să -
i explic lucrurile spre satisfacția lui și am așteptat cu neră bdare s-o fac, așa că aș putea evita
să merg în oraș pentru sesiuni în această toamnă . Să nu fie, mă tem. A nu fi." Își întoarse
capul îngust și chel că tre soția lui. „Va trebui să vii și tu, draga mea. Nu îndră znesc să te las
aici cu turma de jur împrejur.”
— Mi s-a spus că ați fă cut pregă tiri superioare pentru turmă , domnule, spuse Verity.
„Am asta, dar este nevoie de un om pentru a comanda zidul, nu-i așa? Cu absența mea vom
fi vulnerabili și mi-e teamă că dacă această casă va că dea, tot județul la fel.
„Hawkeswell și-a exprimat interesul pentru apă rarea dumneavoastră .”
„Acum, a fă cut-o? Pă cat că nu a venit, ca să le poată lua el însuși. Surrey nu este departe de
Londra și poate avea nevoie de același lucru. Dacă veți veni cu mine, Lady Hawkeswell, vă
voi ară ta ceea ce este vizibil și îi puteți descrie așa cum puteți.
Soția lui nu s-a mutat să li se ală ture. O întrebă pe doamna Geraldson, dâ nd clar că cel puțin
îi vă zuse deja destul de des liniile de apă rare. Doamna Geraldson și Colleen s-au așezat în
vizită , în timp ce lordul Cleobury o escorta pe Verity pe terasa din spate.
Pregă tirile lui nu se exageraseră . Patru tunuri de dimensiuni bune stă teau acolo, cu boturile
lungi extinzâ ndu-se dincolo de peretele jos al terasei. O gră madă de mingi aştepta ră scoala.
Lordul Cleobury intenționa să tragă el însuși cu aceste tunuri? Sau a presupus el că slujitorii
să i vor lupta pâ nă la moarte pentru a-i proteja privilegiul?
— Manchester este așa, spuse el cu semnificație, ară tâ nd spre pă dure.
„Dacă mulțimea mă rșă luiește, nu ar fi mai probabil să ia drumul?”
— Sunt mai vicleni decâ t bă nuiți, Lady Hawkeswell. Mult mai viclean. Am cartografiat cea
mai directă rută de la Manchester la această casă și vă asigur că vor trece direct prin
pă durea aceea și prin această gră dină .”
Ea a admirat tunul și l-a complimentat pentru perspicacia lui. „Acest județ este într-adevă r
norocos să vă aibă aici, domnule. Mulțimea trebuie să treacă prin tine pentru a jefui pe
restul.”
— Presupuneți că sunt doar la nord. Îmi pare ră u să spun că sunt peste tot în jurul nostru.
Este necesară vigilență în toate direcțiile. Încă câ teva spâ nzură ri sunt, spun eu, pentru a le
aminti oamenilor drepturile de proprietate.”
„A fost necesar? Ziarele londoneze nu au raportat astfel de lucruri din Staffordshire.
„Ziarele londoneze nu știu totul. Fiți siguri că nu permitem comportamente sedițioase aici
și că ne rezolvă m repede.”
Faci oamenii să dispară? Au fost deja niște spânzurări, despre care hârtiile și oamenii nu știu?
Îi dorea să pună întrebă rile și să perceapă adevă ratul caracter sub comportamentul
avuncular al lordului Cleobury și persoana slabă și cu aspect inofensiv. Inima i s-a îngroșat,
pentru că se temea că știe ră spunsurile la ambele întrebă ri.
S-a uitat la mingi. Fier de că lcat și bine fă cut. Tunul pă rea și el familiar. Turnate dintr-o
bucată , se plictisiseră . — Ai fă cut astea la fieră ria tată lui meu?
„Am fă cut-o într-adevă r. Armata crede că tunurile fă cute acolo sunt superioare. Mă
consider norocos că se află la doar kilometri distanță .”
„Vă rul meu se consideră norocos pentru interesul și patronajul tă u, la râ ndul să u, sunt
sigur.”
„Avem interese similare, draga mea Lady Hawkeswell, și aceasta este sursa orică rei
condescendențe din partea mea. Liderii dintr-un județ trebuie să ră mâ nă uniți în aceste
zile, în ciuda posturilor diferite. Sper că nu sunt atâ t de deosebit cu ordinea socială
naturală , încâ t să -l refuz pe un semeni care are nevoie, atunci câ nd este ră vă șit de
criminali.”
„Vă referiți la necazul de la fieră rie iarna trecută , câ nd au fost chemați stă pâ nii. Vocea ta ar
fi fost de ajutor la acel apel, sunt sigur.”
A zâ mbit indulgent și și-a clă tinat sprâ ncenele pentru a transmite mister. „Asta și alte
probleme. Mă aștept să fie mai multe. Bertram Thompson știe cu ce se confruntă . A vă zut-o
înaintea celor mai mulți și este suficient de inteligent pentru a scoate ră dă cinile înainte ca
vița otră vitoare să crească . Nu-ți face griji pentru vă rul tă u, draga mea.”
A dus-o înapoi în salon. Ș i-a petrecut urmă toarea oră discutâ nd despre cele mai recente
modă în pă lă rii și bonete, ascunzâ ndu-și tot timpul durerea.
Ea bă nuia că Lordul Cleobury, Bertram și ceilalți „lideri” ai comitatului au să pat în urmă cu
doi ani o ră dă cină pe nume Michael Bowman.

S nu i-a pă rut ră u să plece. Învă țase ce a venit să învețe, despre moștenirea tată lui ei și, se
temea, despre Michael.
Le-a trimis lui Bertram și Nancy un bilet foarte scurt prin care îi anunța plecarea. În afară
de doamna Geraldson, era o singură persoană care avea nevoie de o adevă rată concediu, iar
Hawkeswell a dus-o la cabana lui Katy în după -amiaza dinaintea că lă toriei lor.
El a condus-o pâ nă la uşă de data aceasta şi a salutat-o pe Katy înainte de a se scuza. Încă o
dată , Verity s-a așezat pe singurul scaun bun și Katy pe scaunul din că mă ruța care nu pă rea
să aibă niciodată suficientă lumină .
— Vreau să vii cu mine, spuse Verity. „Câ nd plec de aici mâ ine dimineață , te vreau în
tră sură lâ ngă mine. Hawkeswell a fost de acord cu asta. Poți locui la țară dacă vrei.
Menajera lui din Surrey este o femeie bună și nu vei fi maltratată sau fă cută să te simți
nepoftit.”
Ochii lui Katy s-au umplut de lacrimi, dar ea a zâ mbit de bucurie. „Ești încă o fetiță , nu-i
așa? Să -ți faci griji pentru Katy ta și tu o contesă . Nu pot veni, totuși. Cum mă va gă si
Michael câ nd se va întoarce?”
„El va întreba la lucră ri și ei îi vor spune cum să te gă sească .” Strâ nse din dinți împotriva
dorinței de a plâ nge. Era sigură că Katy bă nuia că Michael era mort, dar nu voia să renunțe
la speranță . Se aplecă înainte și luă mâ inile lui Katy în ale ei. „Poți aștepta revenirea lui în
Surrey, precum și aici.”
Capul lui Katy sa plecat jos, pâ nă câ nd capul ei le acoperă mâ inile. A ră mas așa, iar
încercă rile ei de a se liniști erau vizibile în spatele ei încordat.
— Aceasta este casa mea, Verity. Am tră it aici toată viața. Această cabană este să racă și mi-a
mai ră mas puțin, dar oamenii din copilă ria mea sunt încă pe drum, iar prietenii mei sunt în
cimitirul bisericii. Nu pot să merg la vâ rsta mea și să tră iesc printre stră ini.”
— Nu sunt un stră in, Katy.
Ea ridică privirea și întinse mâ na să mâ ngâ ie fața lui Verity. „Nu, nu ești, dar vei fi, puțin
câ te puțin, pe mă sură ce timpul trece. Ești o contesă acum și vei fi mai mult ca una în fiecare
zi. Nu este nimic greșit în ea. Este un lucru minunat și sunt atâ t de mâ ndru de tine. Dar nu
poate să nu te schimbe, copile. Câ nd pleci de aici mâ ine, Oldbury nu va mai fi casa ta. Cred
că știi deja asta.”
Ea chiar știa asta. Nu fusese la fel aici nici în timpul acestei vizite. Nu fusese ceea ce își
amintea ea sau ceea ce visase.
Toti au privit-o diferit si au avut grija in vorbirea lor. Chiar și domnul Travis, cu toată
amabilitatea lui, nu a uitat niciodată că a vorbit cu o contesă . Visul ei de a veni acasă fusese
visul unui copil, al jocului inocent și al vremurilor fericite înainte de moartea tată lui ei.
Totuși, ea nu putea să -și revendice asta. Chiar dacă Hawkeswell i-ar fi dat libertatea de a fi
Verity Thompson din nou, ea nu ar putea fi niciodată acea Verity Thompson.
Era râ ndul ei să fie mutată . Ea alunecă de pe scaun, pe podea lâ ngă picioarele lui Katy. Ș i-a
pus capul în poala lui Katy, așa cum fă cuse atâ t de des câ nd era copil și era o fată nefericită .
Katy și-a mâ ngâ iat capul cu mâ ngâ ieri reconfortante, în timp ce lacrimile se scurgeau în
tă cere.
 Capitolul douăzeci și doi
H awkeswell deschise ușile franceze și pă și pe terasă . L-a întâ mpinat multă agitație.
Trei bă rbați au să pat în spatele gră dinii. În cele patru colțuri ale unui dreptunghi fuseseră
deja construite baze adâ nci și acum legă nau tâ rnă coape și lopeți la comanda lui Verity
pentru a crea tranșee de un fel.
Daphne Joyes stă tea lâ ngă Verity ținâ nd o parte a unui desen mare, în timp ce Celia ținea
cealaltă . Periodic, Verity ară ta spre desen, apoi spre pă mâ nt și îi instruia pe oameni în
continuare.
Colleen stă tea și ea cu ei, privind. L-a observat și s-a întors pe terasă .
„Distruge gră dina”, a spus ea. „Nici o casă de oraș nu are nevoie de o seră de asemenea
dimensiuni și ea a ales un design destul de urâ t. De ce, nici mă car nu se va conecta cu casa.”
„Nu este destinat să adă postească câ țiva palmieri și un lă mâ i. Sunt sigur că designul se
potrivește intențiilor ei.”
„Nu ai putut să o convingi că o seră din Surrey este adecvată ? Mă tem că va deveni
cunoscută drept excentrică . Ș i aceste femei. . .” Fă cu un gest neputincios că tre prieteni. —
Chiar trebuie să te gâ ndești la viitorul ei, Hawkeswell și să fii mai ferm cu ea.
Era de gâ nd să -i spună lui Colleen să aibă grijă de propria ei gră dină , dar a ținut limba. I-a
fost de ajutor Verity și i-a oferit prietenie atunci câ nd majoritatea celorlalte femei au oferit
doar bâ rfe crude. Dacă Colleen a împins vreodată această prietenie prea departe, a
presupus că Verity va crea mai multă distanță .
În plus, ajutorul lui Verity i-a dat lui Colleen un scop și o scuză pentru a scă pa de mama ei
din Surrey. Deschisese imediat casa mamei ei din Londra și pă rea că preferă orașul la țară
acum. Ea devenise o chemare frecventă aici și era adesea cu Verity câ nd se întorcea seara.
— I-am promis mâ nă liberă cu gră dinile, Colleen. Câ t despre doamnele din The Rarest
Blooms, ea nu va renunța niciodată la acele prietenii. Dacă i-aș interzice să -i vadă , ar face-o
oricum.”
Consternarea lui Colleen reflecta pă rerea ei despre o soție atâ t de voită . — Poate o poți
instrui să nu sape singură în pă mâ nt, cel puțin? Sau să porți altfel decâ t acele rochii vechi și
acea bonetă îngrozitoare?”
Credea că Verity ară ta fermecă tor în rochia aceea veche și bonetă . „Întotdeauna se va sapa
singură , din câ nd în câ nd, așa că poate fi cel mai bine dacă o face în rochii vechi.”
Colleen se încruntă la el. — Nu ajuți lucrurile, Grayson.
El a râ s. „Adevă rul este că nu sunt înclinat să fiu ferm cu ea despre prea multe, dragă
verișoară . Vorbește-mi peste un an sau doi, câ nd poate a trecut prima pasiune.”
Ea îl privi curioasă . „Eu . . . Habar nu aveam că că să toria ți se potrivește atâ t de bine.” Se
uită la Verity, care reproșa un bă rbat cu o lopată . „Mă bucur pentru tine, desigur.”
Dar nu pe deplin fericit; asta era clar. Aveau o legă tură lungă și veche, iar în ultimii ani,
singularitatea lor reciprocă fă cuse parte din ea. A lui Colleen se nă scuse din durere, iar a lui
din indiferență , dar a servit drept punct comun. El i-a auzit practic mintea lâ ngă el,
împacâ ndu-se cu a fi singur în moduri noi de acum înainte.
Probabil că ea presupuse că Verity ar fi soția plictisitoare și plictisitoare, iar el ar fi soțul
care abia și-a dat seama că este că să torit. La naiba, așa se gâ ndise și el. Recunoașterea lui că
era mai mult îi dă dea la fel de multă pauză precum i-a dat vă rului să u.
Spunâ nd asta a evocat o ușurință de spirit în el. Joy, a presupus că se va numi. Dacă Colleen
ar fi un bă rbat, un prieten ca Summerhays, s-ar putea supune îndemnului de a-și mă rturisi
că această primă pasiune a fost foarte intensă , foarte magnifică . S-ar putea chiar să
recunoască că soția lui i-a ocupat gâ ndurile o bună parte a zilei și că nu-și putea imagina
acum să îmbră țișeze o altă femeie.
„Poate că este timpul, Colleen, să te gâ ndești și tu să gă sești o nouă pasiune. Au trecut câ țiva
ani de câ nd a murit.”
Capul ei se ră suci ca să -l poată privi.
„Nu este prea tâ rziu să te că să torești. Cu o soluționare corectă , niciodată nu este prea
tâ rziu. Pot să mă ocup de acea parte acum. Trebuie doar să gă sești un bă rbat care să fie
demn de tine.”
Ochii ei scâ nteiau de lacrimi. Gura îi tremura. S-a uitat din nou în gră dină . „Poate că ai
dreptate. Sunt recunoscă tor, ca întotdeauna, Hawkeswell, pentru generozitatea ta în
numele meu.”
„Pentru asta sunt frații, nu-i așa?” întrebă el, tachinandu-o cu referire la fantezia lor jucă ușă
de odinioară .
Chiar credea că atunci va plâ nge. Ea s-a întins și l-a să rutat pe obraz, apoi a intrat în casă .

„ Am spus doar că nu-mi pasă de ea”, a spus Audrianna. „Ea vrea să fie una dintre noi, dar
nu ar înțelege niciodată Regula. Ea nu ar accepta niciodată și nu ar strica.”
Verity a examinat o mică plantă de mirt. Mica ei seră din Londra era aproape terminată și
venise la The Rarest Blooms pentru a-și alege primele plante care să o populeze. „Colleen
nu vrea să fie unul dintre noi, sunt destul de sigur.”
"Desigur că nu. Ne privește cu dispreț”, a spus Celia. „Dar Audrianna are dreptate. Preocupă
destule, ca majoritatea femeilor.”
— Atunci vrea ca prietenia ei cu tine să o înlocuiască pe a noastră , spuse Audrianna.
„Nici nu cred că este corect”, a spus Verity. „Nu vrea să fie prietena mea. Ea vrea să fie sora
mea, ca să continue să fie sora lui .”
„Surorile au mai multă autoritate decâ t prietenii”, a spus Daphne. „Bineînțeles că ai fi sora
mai mică din mintea ei, presupun.”
Verity a râ s. Câ t de adevă rat. Colleen a vrut să dirijeze și să ajute. „Este bună și bună la
inimă . Uneori se intrude mai mult decâ t îmi place, cu sfaturi care nu mi se potrivesc. Din
moment ce cred că va fi în familia mea pentru totdeauna, am ales să fiu agreabilă . Nu vreau
să creez certuri în chestiuni care nu au semnificație. Mă rturisesc că lucruri mai importante
îmi stă pâ nesc mintea decâ t planurile lui Colleen pentru mine.”
Daphne a pus un amaryllis încolțit pe masa unde sortau plantele care urmau să fie trimise
la Londra. „Îmi pare ră u să aud că ceva îți ține mintea, Verity.”
Daphne nu a tră dat nicio îngrijorare, dar Audrianna a fă cut-o cu încruntarea ei. Celia a
ră mas ocupată cu foarfecele, tă ind frunzele maro dintr-o plantă mare de cauciuc.
Afară , în gră dină , Katherine a pă șit gră dina.
Katherine fusese acceptată aici. Potrivit lui Daphne, ea se potrivea foarte bine și a acceptat
Regula după care tră iau. Dar ea nu fusese aici câ nd Verity locuia aici, așa că Verity era
bucuroasă că Katherine nu era cu ei chiar acum.
„Îți amintești ziua aceea câ nd ți-am ară tat toate tă ieturile alea de hâ rtie din camera mea?
Ciudă țeniile pe care le-am observat la ei?”
— Desigur, spuse Celia. „Ai învă țat ce trebuia să știi câ nd erai acasă ?”
„Mi-e teamă că am fă cut-o și nu știu ce să fac cu asta acum. Câ nd am fost în Oldbury, am
aflat că fiul lui Katy a dispă rut chiar înainte de nunta mea și nu a fost auzit sau vă zut. Nici
nu a existat vreun proces sau vreo cunoștință de că tre prietenii să i despre arestarea lui”.
Prietenii ei au fost nedumeriți asupra misterului. — Ș i totuși, vă rul tă u a pretins că îl are,
spuse Celia.
"Da. Cred că a fost adevă rat. Cred că . . . Mă tem că a fost ucis.”
Celia a lă sat jos foarfecele. Daphne și-a pierdut interesul pentru plante.
— De vă rul tă u? întrebă Celia.
„Vă rul meu și alții.” Le-a povestit despre Lordul Cleobury și despre aluziile lui la smulgerea
viței de vie proaste.
„Asta nu a fost o recunoaștere. Se pare că Lordul Cleobury este pe jumă tate nebun. Tun pe
terasă , nu mai puțin”, a spus Celia. "Nu e nimeni. Poate că vedeți comploturi unde nu a
existat. Poate că a plecat doar să -și caute avere.”
„Este adevă rat că nu am nicio dovadă . Aș putea să greșesc și uneori, pentru o vreme, mă
conving că sunt. Nu există dovezi, după cum spui. Niciun motiv pentru a-mi exprima
suspiciunile nimă nui, cu excepția a trei prieteni dragi care nu pot face nimic decâ t să mă
lase să vorbesc în sfâ rșit despre asta. Ș tiu că nu pot face nimic, dar încă îmi pradă mintea.”
— La fel de bine ar putea, spuse Audrianna. „Nu poți să -i spui lui Hawkeswell? Putea mă car
să afle cu certitudine dacă pe atunci a existat o arestare și un proces. În mod normal, un
egal poate învă ța ceea ce vrea să știe de la guvern și de la instanțe. Poate că s-a întâ mplat
într-un alt județ, de exemplu.”
„Nu îndră znesc să -i spun. El știe că am că utat informații despre Michael – acesta este
numele tâ nă rului – și, drept urmare, crede că Michael a fost mai mult pentru mine decâ t el.”
— Ah, spuse Celia.
„Ce vrei să spui, ah ?” întrebă Daphne.
„Vreau să spun că are dreptate. Un tâ nă r dispare acum doi ani, iar Verity fuge de nunta ei la
scurt timp după . Hawkeswell suspectează o legă tură , desigur. Orice bă rbat ar face-o, mai
ales dacă soția lui începe să -l caute pe acel tâ nă r de îndată ce poate.”
— Cu toate acestea, nu ești de acord cu suspiciunile lui Hawkeswell, am încredere, spuse
Daphne.
"Desigur că nu. Sunt doar de acord cu ea că nu poate să -i ceară acum să -l caute pe Michael
sau să o ajute să -i afle soarta.”
— Cred că poate, spuse Audrianna. „Cred că o va face dacă ea o cere.”
Celia își dă du ochii peste cap. „Audrianna, doar pentru că Lordul Sebastian este sclavul tă u,
nu înseamnă că fiecare bă rbat își pune lanțuri de dragoste cu o că să torie. Dimpotrivă ."
Daphne a ignorat micul lor argument. — Te-a crezut câ nd ai negat că Michael era un amant
vechi, Verity?
A avut el? Ea nu era sigură . „Cred că cel mai mult m-a crezut, dar încă se întreabă .”
„Este că să toria ta controversată sau armonioasă în acest moment?”
„Aș spune că este în mare parte armonios. În anumite moduri.” Își simți fața încă lzindu-se.
„Nu ne certă m prea mult, asta vreau să spun. Avem o înțelegere corectă despre . . . anumite
lucruri."
Celia chicoti. „Îmi iau înapoi ah , dacă acele anumite lucruri te fac să roșești atâ t de ră u.”
„Atunci nu vă temeți de el?” întrebă Daphne.
"Deloc. Ș tiu că i-ai vă zut temperamentul, dar te rog să mă crezi în privința asta.”
Daphne își scoase mă nușile și șorțul. Se uită pe fereastră , spre locul unde lucra Katherine.
„Îți mulțumesc că mi-ai permis un pic de indiscreție. Audrianna m-a liniştit, dar am fost
îngrijorată .” Ea sa întors. — Poate că ar trebui să -i ceri ajutorul în asta, Verity. Ar fi bine să
știi sigur dacă poți. Dacă ceva s-a fă cut în afara legii, dacă bă rbații ucid alți oameni,
indiferent de motivele lor, nu ar trebui să li se permită să continue dacă poate fi oprit.”
Verity nu a fost de acord. Cu toate acestea, ea nu credea că vorbind despre Michael cu
Hawkeswell ar crește armonia despre care a menționat Daphne.
— Să o sună m pe Katherine și să ne ră corim, spuse Daphne. „Audrianna, ai adus acel câ ntec
nou cu tine?”
„Ai scris unul nou?” întrebă Verity. "Nu știam."
— Asta pentru că Colleen a fost acolo ultimele câ teva ori câ nd am sunat la tine, spuse
Audrianna. „Dar Celia o va câ nta și toți prietenii mei o vor auzi împreună pentru prima dată
acum.”
„Poate că ar trebui să o câ nți tu, la cina lui Castleford de marțea viitoare”, a tachinat Verity.
Celia fă cu ochii mari. — Vei lua masa cu Castleford?
— La fel și Verity, spuse Audrianna. „Sebastian spune că cina este în mod special în
beneficiul ei.”
Celia i-a atras privirea pe Daphne. Sprâ ncenele lui Daphne se ridicară o mică parte. "Ah."

Marțea urmă toare, Verity s-a pregă tit să participe la cina lui Castleford.
„Nervii mei sunt o încurcă tură ”, a mă rturisit ea în timp ce abigail o ajuta să se îmbrace în
rochia de cină . "Hawkeswell spune că mă voi achita destul de bine, dar, după ce l-am
întâ lnit pe ducele de Castleford, îmi fac griji că voi fi gluma la cină , nu oaspetele la cină ."
Servitoarea nu ră spunse. Verity și-a dorit ca Daphne să fie aici și Celia. Daphne spunea
lucruri liniștitoare pentru a-și câ știga încrederea, iar Celia își atingea pă rul și se îmbraca de
patru ori și o fă cea să arate de o sută de ori mai bine.
Ea se uită în oglindă . Ea a forțat să zâ mbească pentru ca reflexia să nu pară atâ t de
dureroasă .
O mișcare în spatele ei a prins lumina. Două zeci de globuri mici atâ rnau și stră luceau; apoi
multe altele apă rură în vizor în timp ce servitoarea ei prezenta comoara. Un colier format
din șuvițe de perle atâ rna în fața ei, apoi se odihnea pe pielea goală , în timp ce degetele îl
strâ ngeau la ceafă .
Rochia de cină avea aceeași culoare ca perlele, iar colierul ară ta uimitor deasupra ei. Își
trecu vâ rfurile degetelor peste suprafețele perfecte ale micilor movile.
După acea noapte în Surrey, ea nu mai prefera aceste perle de mult timp. Dă vina pe perle,
spusese el, așa că a fă cut-o. Încă nu-i putea vedea fă ră să simtă un strop de ră zvră tire și un
pic de furie față de modul în care el o prinsese prin propria ei slă biciune.
Au reprezentat atâ t de mult. Această că să torie și această casă , și chiar această lume. Acum
le-ar purta la o petrecere a unui duce și și-ar accepta locul de conteasă cu un titlu stră vechi,
în timp ce stă tea printre cei mai buni ai societă ții. Ea nu era atâ t de proastă încâ t să -i fie
supă rată pentru asta sau să ignore numeroasele beneficii ale vieții pe care le avea acum. Ș i-
a dorit doar să poată fi și fata din Oldbury.
Când pleci mâine, Oldbury nu va mai fi casa ta, spusese Katy. Katy avusese dreptate, dar
inima cuiva este ultima parte care acceptă un adevă r nedorit. Inima ei încă mai dorea să se
joace lâ ngă pâ râ u, să mă nâ nce pâ inea lui Katy și să râ dă cu Michael. Încă voia să aibă
puterea de a-l împiedica pe Bertram să nu fie prea dur cu acei oameni buni.
— Sunteți atâ t de frumoasă , doamnă , spuse servitoarea ei. „Rozetele de pe corset sunt
perfecte.”
Își fă cuse griji pentru rozetele mici, ca orice altceva despre seara asta. Ea a sortat printre
subiectele de conversație pe care le adunase în capul ei.
„Voi coborî acum.”

Hawkeswell a presupus, vă zâ nd-o pe Verity în acea rochie de culoarea perlelor, că va fi cea

mai frumoasă femeie de la petrecere. La sosirea lor la casa lui Castleford, a vă zut că avusese
dreptate.
Eticheta ei ușor înclinată pă rea mâ ndră în loc să fie atentă în seara asta. Din moment ce
oamenii mâ ndri o înconjurau, maniera ei vorbea de fapt bine despre ea. Castleford nu
mințise câ nd a spus că va veni tot ce este mai bun din societate. Verity a trebuit să -și reziste
prin prezentă ri cu alți doi duci, unul dintre ei regal și nimeni altul decâ t prințul regent
însuși.
Castleford pă rea sobru. Nu același lucru se poate spune despre câ țiva dintre ceilalți oaspeți.
Unul, Contele de Rawsley, a hotă râ t că a fi în cupele lui permitea puțină distracție în timpul
cinei.
— Ești o femeie foarte dră guță , Lady Hawkeswell, spuse Rawsley, aplecâ ndu-se peste masă
pentru a o vedea pe Verity, care a așezat două persoane. — Atunci, soțul tă u s-a descurcat
bine pentru el însuși din două puncte de vedere.
Conversația s-a desfă șurat fă ră oprire, dar Hawkeswell a observat că cei mai mulți dintre
oaspeții din apropiere au ținut cel puțin o ureche la acest nou schimb.
„Mulțumesc, Lord Rawsley. Dacă soțul meu crede că s-a descurcat bine chiar și pentru un
singur aspect, sunt mă gulit.”
„O noroc mă gulește pe fiecare femeie care are una”, a spus Rawsley, chiodind. Își întoarse
privirea pe cei din apropiere și pe masă , pentru a se asigura că îi apreciau inteligența.
„Mills, nu-i așa? Bumbac și așa ceva?”
— Fier de că lcat, spuse Verity, fă ră nicio înroșire. „Tată l meu a fost inventator și industriaș,
dar în primul râ nd a fost un fierar.”
Ceilalți cei mai buni oameni au zâ mbit indulgent, chiar și scuzâ ndu-se. Nu pentru că au
crezut că e în regulă că tată l ei a lucrat cu fierul, ci pentru că unul dintre ei era un mă gar.
„Fier, spui tu. Forje și cuptoare și așa ceva?” Rawsley îl aruncă pe Hawkeswell cu o privire
critică . „Sună murdar și neplă cut.”
— De asemenea, periculos, spuse Hawkeswell. „Este nevoie de un om curajos pentru a intra
într-un furnal.”
„Nu am fi putut birui împotriva lui Bony fă ră acești oameni curajoși”, a spus Prințul Regent.
"Adevarat adevarat." Rawsley a doborâ t niște claret de care nu avea nevoie. "Încă . . .” Îi
aruncă din nou o privire disprețuitoare că tre Hawkeswell.
„Dețin mine de fier”, a spus Castleford. Se înclină înainte doar câ t să -și exprime interesul
profund. O șuviță de pă r că zută lâ ngă o sprâ nceană îl fă cea să pară periculos de la sine.
Hawkeswell l-a imaginat pe Tristan la oglinda lui, asigurâ ndu-se că prezintă imaginea
perfectă a unui duce adevă rat, apoi ră sturnâ nd acea șuviță din loc pentru a anunța că ,
desigur, totul a fost o simulare. Femeile din apropierea lui nu-și puteau lua ochii de la aia al
naibii de șuviță de pă r castaniu.
— Încerci să spui ceva jignitor în privința asta, Rawsley, dar vinul te ză pă cește prea mult
pentru a o aborda bine? a întrebat Castleford.
— N-am spus nimic despre mine, Castleford.
„Ai vorbit despre fier. Am auzit clar.”
„Nu vorbeam deloc cu tine. Mă adresam lady Hawkeswell.
„Vrei să spui că ai încercat să insulti o doamnă în loc de mine? Într-adevă r, Rawsley.”
Rawsley ar fi putut fi legat la ochi acum, era atâ t de confuz. Tâ nă ra lui soție, însă , nu era. Ea
a simțit unde se duce asta și s-a uitat la soțul ei cu o oarecare îngrijorare în ochi. Cei mai
buni ar putea accepta invitația lui Castleford de a lua masa, dar cei deștepți evitau să -i
atragă prea mult atenția în timp ce o fă ceau.
Rawsley, din pă cate, nu era inteligent. Nici nu era conștient de neliniștea tot mai mare a
soției sale.
„Dacă o femeie este fiica unui fierar, nu există nicio insultă în a menționa că este fiica unui
fierar”, a spus Rawsley pe un ton trufaș, sarcastic, cu greu intenționează să liniștească . „În
ceea ce privește minele ale tale, felicită ri. Averea familiei tale trebuie să se fi triplat în
timpul ră zboiului din cauza lor și nu a trebuit să -ți murdă ști singur mâ inile.”
Un pic de conversație s-a încheiat atunci. Hawkeswell vă zu pleoapele lui Castleford
coborâ te într-un mod pe care îl recunoscu. A atras atenția lui Summerhays. Verity, ale că rei
exerciții de etichetă nu includeau cum să -și ascundă surpriza atunci câ nd cei mai buni
oameni se comportau prost, ră mase cu gura că scată .
Prințul regent a cerut mai mult vin, apoi s-a așezat fericit înapoi pentru a viziona
spectacolul, aparent mulțumit că nu a greșit în alegerea acestei petreceri față de celelalte
invitații pe care le-a primit.
„A numi-o pe Lady Hawkeswell fiica unui fierar nu a fost într-adevă r o insultă , din moment
ce ea se numește cu mâ ndrie una și pentru o cauză bună . Cu toate acestea, ați insinuat că
Hawkeswell este acum angajat în comerț și unul foarte murdar. Mă îndoiesc că îi pasă de
asta”, a spus Castleford. — Tu, Hawkeswell?
În unitate, toți ochii asupra lui Castleford s-au îndreptat acum spre Hawkeswell. A înjurat
pe sub ră suflare.
— Pentru dreptate, Castleford, aș prefera să fiu numit un comerciant decâ t un profitor de
ră zboi.
— Da, spuse Castleford, cu vocea mâ ngâ ind cuvâ ntul încet. „Am ajuns la asta în continuare.”
— Rawsley, șuieră soția lui peste masă .
Soțul ei a șovă it, dar a ales bravada în loc să se retragă . „Negi că ai profitat frumos din acele
mine în timpul ră zboiului?”
Summerhays oftă . Se auzea pentru că absolut nimeni nu vorbea acum.
„Ar trebui să -mi întreb factorii. Mă îndoiesc că am scos minereul în pierdere. Ar fi o prostie,
nu patriotica. Ai dă ruit grâ nele cultivate pe pă mâ nturile tale sau lâ na de la oile tale în
timpul ră zboiului, Rawsley?
Rawsley a încercat să înțeleagă cum ar fi putut acum să -și justifice utilizarea pă mâ ntului
să u.
„Nu doar ați indicat că am fă cut un profit, ci că am profitat într-un fel excesiv, din cauza
ră zboiului”, a spus Castleford. „Cu toate acestea, dacă îți ceri scuze față de mine, și față de
Hawkeswell și buna sa soție, putem continua cina fă ră nicio provocare.”
Rawsley se albi la aluzie la dueluri. A pufnit și s-a îmbujorat și, din moment ce era în cupe, a
că utat să limiteze înfrâ ngerea. „Nu am insultat-o deloc pe doamnă , așa cum am spus.”
„Îmi pierd ră bdarea”, a spus Castleford. Care era și vai de Rawsley dacă a fă cut-o. — Ai
că utat să o faci de rușine, și prin Hawkeswell ei, și nu voi avea ca unul dintre cei mai vechi
prieteni ai mei să fie batjocorit astfel la propria mea masă . Ai eșuat doar pentru că Lady
Hawkeswell nu este sclava prostiilor și nu poate fi stâ njenită de un fundal pe care nu are de
ce să -l regrete.”
Încolțit acum, fiecare ochi ațintit pe el, centrul unei scene despre care avea să se vorbească
să ptă mâ ni întregi, Rawsley se ră suci în vâ nt, agitat de consternare. În cele din urmă , a
mormă it ceva care probabil a fost o scuză care a pus vina pe seama faptului că a vorbit
greșit.
Castleford zâ mbi și se întoarse că tre Prințul Regent cu o întrebare. Alte conversații au
început să bâ zâ ie. Hawkeswell a presupus că toată lumea credea că un sfâ rșit mai bun al
dramei ar fi fost cineva care să cheme pe altcineva, dar, după cum arată lucrurile, compania
a decis că acesta a fost un divertisment interesant, egal cu reputația ducelui.
Câ nd doamnele i-au pă ră sit pe domni, Castleford i-a oferit lui Rawsley primul trabuc care
să -i liniștească mâ ndria. Summerhays și-a aprins-o pe a lui și s-a apropiat de Hawkeswell.
— Se pare că soția ta și-a gă sit favoarea ducelui pâ nă la urmă . Rawsley nu a fă cut nimic bun
și cred că întregul spectacol era menit să -i atragă focul.”
„Poate că a fost. Deși nu există niciun motiv pentru vreo favoare. Chemarea lui la ea în acea
zi a fost foarte scurtă și atâ t de blâ ndă și politicoasă , încâ t am crezut că un spirit prietenos l-
a stă pâ nit. Era și el treaz, așa că asta a fă cut trei zile de abstinență la râ nd.” Se uită în jos în
cameră la Castleford, care se bucura de multe râ s obscen cu Prințul Regent. „La naiba, poate
că devine responsabil pentru noi.”
Summerhays râ se. „Cum cade Castleford, așa cade lumea?”
„Este suficient să mă determine să beau în locul lui”.
"Prea tâ rziu. Ești domesticit acum. Ș i dacă pot să spun asta, nu ai pă rut deloc ră u pentru
asta.”
„Că să toria este destul de ușoară pentru un bă rbat. Toate schimbă rile au fost ale ei.”
Summerhays a gă sit asta foarte amuzant. "Desigur."
„Nu am chef de îngâ mfarea ta mulțumită de sine. Va trebui să mă scuzați. Am o întrebare
pentru gazda noastră .”
A pă ră sit Summerhays și s-a repoziționat pe un scaun lâ ngă Castleford. În cele din urmă , un
alt bă rbat a revendicat atenția prințului regent, iar Hawkeswell a revendicat, la râ ndul să u,
atenția lui Castleford.
„A fost o performanță destul de mare.”
Castleford pufă adâ nc din trabucul să u. „Îmi poți mulțumi oricâ nd este convenabil.”
„Ar trebui să -ți mulțumesc?”
„Dacă nu aș fi creat o scenă , l-ai fi întâ lnit pe bietul Rawsley în zori, pe vreo poiană . Era pe
cale să te insulte în simțul lui înflă că rat al spiritului. Din moment ce soția ta era tâ râ tă în ea,
nu ai fi lă sat-o să treacă .”
Nu, nu ar fi fă cut-o. „Lady Rawsley pă rea extrem de recunoscă toare că nu l-ai chemat
singur.”
„Am descoperit că Lady Rawsley este întotdeauna extrem de recunoscă toare. Este în natura
ei.”
„Ei bine, acum știu de ce ai fost atâ t de generos. Nu are rost să ucizi un bă rbat dacă poți să -l
încornoști.”
„Un duel ar putea complica și lucrurile.”
Hawkeswell putea să vadă cum ar putea. Castleford nu și-ar dori ca Lady Rawsley să fie
prea recunoscă toare. „Despre minele alea ale tale. Ai multe?”
„În timpul ră zboiului, doar unul. A venit cu moșia. Totuși, am cumpă rat mai multe.”
"Într-adevă r? Cererea de fier a scă zut mult în ultimii doi ani. Valoarea moștenirii soției
mele este o umbră a fostului eu.”
„Este adevă rat că cererea a scă zut radical. Așa cumpă r minele atâ t de ieftin.”
„Te aștepți la un alt ră zboi?”
„Mă aştept la efectele ră zboiului fă ră ră zboi. Hawkeswell, nu ești un om prost. Departe de.
Cred că știi că averea familiei tale a fost distrusă de două lucruri. Una a fost consecvența
neobișnuită a tată lui tă u în a pierde atunci câ nd a pariat. Celă lalt a fost aderarea familiei
tale doar la pă mâ nt ca sursă de venit.”
Hawkeswell cunoștea limitele deținerii terenurilor mai bine decâ t majoritatea. Nu avea
nevoie de instrucțiunile nimă nui în acest sens.
Castleford și-a aplecat capul mai aproape. — Ț ine-te de fieră rie, prietene. Pă strează -l
solvent chiar dacă trebuie să -ți vinzi sufletul. În zece ani, cererea pentru minereul din
minele mele și pentru cuptoarele morii voastre va face ca averile noastre actuale să pară
mici.”
Întinse mâ na spre port și sună la un alt prieten, renunțâ nd la subiect la fel de repede cum îl
începuse.
 Capitolul douăzeci și trei
Gândindu -se la seara în drum spre casă , Verity a sperat ca cina să fie reușită . În timp ce cei
mai buni oameni ar putea să o dezaprobe în calitate de contesă sau să -i fie milă lui
Hawkeswell pentru că a fost nevoit să se aplece atâ t de jos, ei puteau totuși să fie generoși
și miloși cu fața cuiva și să pă streze bâ rfele pentru altă dată .
Noaptea a creat o euforie, care i-a dat încredere, ceea ce a ajutat-o să ia o decizie în timp ce
servitoarea ei își peria pă rul.
Ș i-a îmbră cat o rochie nouă pe care o comandase. Fă cută din gazonul cel mai subțire, atâ t
de fin și moale încâ t curgea ca mă tasea, depindea mai degrabă de țesă tura sa albă rafinată
decâ t de ornamente pentru frumusețea sa. Colleen a crezut că este prea simplu, așa cum
unii oameni cred întotdeauna că florile cu petale singure sunt mai puțin frumoase decâ t
florile mai pline.
Ea întinse mâ na pentru a desprinde perlele, dar se gâ ndi mai bine. Îi plă cea câ nd le purta. O
comentase în această seară în antrenor. El a crezut că îi sporesc aspectul. Nu, nu asta
spusese deloc. Spusese că ea sporește frumusețea perlelor, ceea ce era un mod ciudat de a
spune.
Ș i-a concediat servitoarea și a bă tut ușor în ușa dressingului lui Hawkeswell. Hawkeswell o
deschise și prin ușă îl vă zu pe Drummund plecâ nd în sens invers.
„Nu am vrut să mă amestec”, a spus ea. „Dacă ești încă cu valetul tă u, voi...”
„Intră . Trebuie doar să mă spă l și putem vorbi despre cină dacă vrei.”
S-a așezat pe unul dintre scaune. Își dezbră că că mașa și se întoarse că tre ligheanul pe care
Drummund îl pregă tise deja. Folosind să pun și câ rpă , a început să se spele.
Stră lucirea lă mpii l-a mă gulit, iar ea i-a admirat spatele puternic și felul în care se mișca în
îndeplinirea acestei sarcini simple. Arousal toarcă în ea, în timp ce privirea ei ză bovea pe
umerii lui și pe sculptura subțire a brațelor și a trunchiului lui.
„Vreau să vorbesc cu tine, dar nu despre cină .”
Întinse mâ na după un prosop și și-a uscat fața. Se întoarse spre ea în timp ce-și ștergea apa
de pe piept și brațe. "Ascult."
„Am o favoare de cerut. Vreau ceva de la tine.”
„Într-un fel, din expresia ta, nu cred că este o rochie nouă .”
"Nu. Nimic material.”
"Desigur că nu. Ar fi prea ușor. Nu o să -mi placă această cerere, nu-i așa?"
Ce putea să spună ? Nu, nu ar fi fă cut-o. El știa deja asta. Întrebarea lui nu fusese necesară .
Ochii i se întunecaseră așa cum o fă ceau câ nd nu era mulțumit. Privirea lui devenise
serioasă .
„Vă d că încă porți perle. Asta înseamnă că nu o să -mi placă asta.” A râ s puțin.
Ea s-a ridicat și s-a îndreptat spre el. Câ teva margele de apă mai stră luceau pe pieptul lui.
Ea și-a punctat degetul pe ele, ridicâ ndu-i unul câ te unul. „Ai spus că te fac să te uiți de tine.”
„De fapt, am spus că felul în care arată deasupra sâ nilor tă i goi mă face să uit de mine.” El îi
luă mâ na și îi puse palma pe pielea lui. „Dacă intenționezi să ceri ceva ce nu-mi va plă cea, ar
fi bine să -ți folosești toate înțelepciunile feminine, Verity.”
„Dacă nu am suficiente viclenie?”
„Te subestimezi pe tine.”
Din pă cate, nu era sigură că avea suficiente viclenie. Chiar și la cea mai îndră zneață , nu era
foarte îndră zneață .
Îi să rută pieptul, în locurile unde fuseseră acele pică turi de apă . Apoi ea a fă cut un pas
înapoi. Degetele ei au lucrat la nasturii rochiei ei de dezbracare. Frumoasa țesă tură albă s-a
despă rțit, ară tâ nd pielea de la gâ t pâ nă la stomac. Marginile fluturau pe pă rțile laterale ale
sâ nilor ei.
Nu fă cu nicio mișcare să o îmbră țișeze. Ș i-a dat seama că el se aștepta ca ea să facă restul,
nu el. Amestecâ ndu-se profund acum, strâ ngâ ndu-se de la propria ei atingere, ea a desprins
pâ nza albă de pe umeri și a lă sat-o să cadă într-o pică tură moale pâ nă câ nd s-a strâ ns la
picioarele ei.
El mâ ngâ ie ușor de-a lungul curbei de perle, apoi într-un arc mai jos pe pieptul ei.
— Ai vrut să fac asta și eu, spuse ea.
"Da. Dar lă sați perlele pe loc.”
— Ai de gâ nd să -mi spui ce altceva vrei să fac sau trebuie să mă gâ ndesc la asta?
„Dacă îți spun, s-ar putea să te simți obligat, pentru a obține ceea ce îți dorești.”
„Nu voi face nimic sub obligație. Aceasta nu este natura mea.”
A zâ mbit de acord, în timp ce vâ rfurile degetelor îi zburau mai jos, mai jos. „Atunci îți voi
spune și îți voi ară ta și poți alege ce favoare vei acorda. Ș i voi vedea dacă vă pot convinge să
le acordați pe toate.”
Cererea ei finală dispă ruse deja în importanță . Așteptă rile erotice îi ocupau acum mintea și
felul în care el privea corpul ei și acele perle, și acea atingere aprinsă , atâ t de atră gă toare și
de incitantă .
Ea nu avea nevoie de nicio instruire în câ teva lucruri. Ea ar putea continua să ia inițiativa
cel puțin la început. Ea se apropie și își puse mâ inile sus pe pieptul lui. Ea îi să rută pielea
din fața ei, apoi gâ tul lui, apoi buzele lui.
Mâ inile lui i-au prins fundul și au tras-o aproape, cu putere de el, astfel încâ t sâ nii ei i-au
apă sat pieptul și erecția lui i-a împins stomacul în timp ce el îi susținea gura într-un să rut
tare și palpitant. Furios și fierbinte, a gustat cu gura și limba, apoi s-a mutat la gâ tul și
pulsul ei, la pieptul și sâ nul ei, ținâ nd-o tot timpul mai tare, cu mâ inile prinzâ nd-o de fund,
chiar dacă o mâ ngâ iau, duritatea lui fierbinte împotriva ei pâ nă în ea. ea vroia să -l simtă și
să -și elibereze foamea în același mod în care o fă cea el.
Ea l-a mâ ngâ iat pe spate și în jurul vâ rfului pantalonilor lui în față . Gă sind nasturii, a lucrat
la ei pâ nă câ nd materialul s-a lă sat. Neră bdă toare acum, ea l-a împins în jos, apoi hainele lui
mici, pentru a-i elibera și goliciunea. Ea a că zut în genunchi și a împins încă mai jos,
descoperindu-i picioarele.
Se uită în jos la ea, cu expresia lui severă și cu ochii arzâ nd. Tot corpul lui era încordat, la fel
și al ei. Încordat și viu și sensibil. Deja anticiparea a creat o plă cere convingă toare și
delicioasă a dorinței.
Ea a ajutat să -i scoată pantalonii de pe picioare.
„Ară ți atâ t de frumos acolo. Atâ t de erotic, spuse el, privind-o. "Palid. Preluat. Gata."
Da, gata. S-a ridicat, cu oarecare dificultate. Corpul ei era interesat de alte lucruri în afară de
a o ține drept.
Vâ rfurile degetelor lui îi înconjurau gâ tul de la ceafă pâ nă la gâ t, jucâ ndu-se cu perle și
piele. Au urmat pică tura celei mai mari perle centrale pâ nă în vâ rful sâ nilor ei, apoi s-au
tachinat în că ră ri în jurul umflă turii, din ce în ce mai aproape de cele două sfarcuri dure.
Câ ntecul de îndemnuri și imploră ri a început în capul ei, așa cum se întâ mpla întotdeauna
câ nd era pregă tită . Întotdeauna fusese slabă împotriva poftelor pe care el o putea face să
simtă .
— Cred că trebuie să încerc o altă viclenie, spuse ea. "Aceasta?" Ea și-a închis mâ na în jurul
erecției lui. Reacția lui s-a încordat prin el.
A înconjurat vâ rful cu degetul mare, apoi și-a folosit ambele mâ ini pentru a mâ ngâ ia.
Atingerea lui a devenit mai puțin blâ ndă și i-a frecat sfarcurile pâ nă câ nd senzația a devenit
atâ t de intensă încâ t ar fi putut freca carnea ascunsă de movila ei.
„Ce vrei?” el a intrebat.
„Tu, în mine în curâ nd”, a spus ea. Era din ce în ce mai greu să stai în picioare. Mai greu de
respirat sau de vorbit.
„Am vrut să spun care este favoarea pe care o vrei? Cererea?"
Ea îşi aruncă privirea spre mâ ini. Trebuie să fie mai bună la asta decâ t credea, dacă el
capitula atâ t de devreme. „Mă așteptam să mai am nevoie de câ teva înțelepciuni.” Ș i ar
putea fi mai bine dacă ea a fă cut-o, indiferent ce a întrebat el acum.
El îi prinse capul în mâ ini și o privi intens. „Sunt lucruri pe care le vreau de la tine și pe care
vreau să ți le fac și nu vreau să fii de acord din cauza unor astfel de lucruri. Orice ai cere,
este al tă u. Nu este nevoie să -mi faci plă cere din acest motiv acum.”
„Nici nu știi ce este.”
El a dat din cap. Ea l-a îmbră țișat strâ ns și l-a să rutat cu putere. „Sunt într-adevă r norocos
să am un soț pe care plă cerea îl face atâ t de plă cut.”
Ea a primit un să rut să lbatic ca ră spuns și o îmbră țișare atâ t de cuprinză toare încâ t brațele
lui au înconjurat-o. O mâ nă i-a strâ ns ușor fundul, apoi i-a urmat sugestiv linia despică turii,
gă sind în sfâ rșit acele buzele sensibile. Aproape că a plâ ns de bucurie la sentiment, iar după
două lovituri subtile a început să se apropie de nebunia.
— Atinge-mă din nou, mormă i el la urechea ei. „Mâ ngâ ie-mă din nou.”
O fă cu, bucurâ ndu-se de să lbă ticia pe care o simțea încordată sub controlul lui. „Este tot ce
ai vrut să fac? Era deja al tă u.”
— Nu toate, spuse el între să rută ri să lbatice.
"Ce atunci?"
„Gura ta, dacă vrei.”
Asta nu avea sens și totuși ea înțelegea ce voia să spună . „Sună foarte scandalos.”
„Unii cred că este. Te-am șocat.” A să rutat-o tare. „Nu-ți da seama. Hai, la culcare cu tine.” A
ridicat-o în brațe, a dus-o în camera lui și a așezat-o pe pat.
Ea a așteptat în timp ce el a întunecat lampa, urmă rindu-și corpul în lumina aurie din ce în
ce mai adâ ncă . Pă rul lui întunecat îi atâ rna acum nesă buit în jurul capului. Se întoarse în pat
în timp ce ea încă se gâ ndea la cererea lui. Ea privi obiectul fascinației lui.
„Poate că . . .” ea a spus.
"Poate?"
„Este ceva ce fac doamnele?”
S-a urcat în pat. „Nu majoritatea, nu cred. Unii fac.”
— Genul care merge la orgii și așa ceva?
„Ș i alții. Niste. Nu te gandi la asta. Ar fi trebuit să aștept cinci ani dacă aș fi menționat deloc.
„Poate că am gă sit sugestia foarte amuzantă doar în cinci ani. Poate fi genul de idee pe care
cel mai bine este să loviți în timp ce fierul de că lcat este fierbinte.”
„Acesta a fost gâ ndul meu despre asta. In orice caz-"
„Iată de ce ezit, în afară de ciudatenia noțiunii.” Ea se uită în jos la obiectul în discuție. „Se
pare că ar avea mai mult sens și ar fi mai puțin ciudat, dacă aș ști că are un gust bun.”
Ș i-a acoperit ochii cu mâ na și a râ s. „Chiar nu te pot ajuta acolo. Nu stiu."
Ea a dat o lovitură erecției lui. „Aveți vin în acest apartament?”
Ș i-a descoperit ochii, tresă rit și încurajat. „Am port.”
„Îmi place portul.”
A plecat imediat și s-a întors curâ nd cu un pahar și un decantor de porto. I-a turnat niște. Ea
sorbi din ea și fă cu semn că tre pat. S-a întins din nou.
Ea a driblat portul pe piept și pe coapsele lui și s-a asigurat că o cantitate bună acoperă
zona pe care o dorea. O parte din ea i-a picurat pe pă rțile laterale pentru a pă ta cearșafurile.
"Aoleu. Drummund va fi furios.”
„Drummund să fie al naibii!” A întins mâ na să o apuce.
Ea i-a plesnit brațele. "Nu vă mișcați. Nu vreau tot acel port pe mine și ar putea strica
perlele. Stai întins acolo și sper să nu fac asta greșit sau să nu-mi pierd nervii.”
Ș i-a pus mâ inile în spatele capului. "Fa ce poti mai rau. Voi supraviețui."
Ea îl credea foarte curajos. S-a ridicat pe mâ ini și în genunchi și și-a lă sat capul în jos pentru
a linge vinul de pe pieptul lui. O bună parte i-a acoperit sfarcurile plate și pă rea să -i placă
acea parte. Limba ei zvâ cni și curgea în josul pâ râ ului de lichid întunecat, pâ nă la
abdomenul lui, încordat acum, atâ t de încordat. Câ nd a ajuns la erecția lui, i s-a pă rut un
lucru firesc să -și bată mai mult. A gustat și a gustat din nou, iar Hawkeswell a mormă it un
blestem de euforie.

A fost condamnat.
Acel gâ nd i-a pă truns în capul lui Hawkeswell în timp ce el ză cea mulțumit fă ră greutate, cu
Verity în brațe.
Condamnat. Nu-i pă sa chiar acum, dar nici mă car consecințele fericite ale celui mai frumos
punct culminant pe care-l tră ise în memorie nu puteau ține adevă rul la distanță pentru
totdeauna.
A primit o oarecare satisfacție că nu o forțase în niciun fel să experimenteze în seara asta. El
îi promisese orice dorea înainte ca ea să fie de acord.
Abia acum, orice ar putea fi. . . orice.
Mai ră u, ea era conștientă , el era sigur, că tocmai descoperise un mare secret pentru a
obține tot ce și-a dorit vreodată , iar și iar, atâ ta timp câ t a tră it.
Nu putea zdruncina ideea că tocmai cedase un teren critic într-o luptă pe care nici mă car nu
era sigur că o ducea.
Era treaz, dar mulțumită în felul ei. Nu cea mai importantă cale, însă . Nu așa cum avea
nevoie de conținutul ei. Avea să se ocupe de asta în curâ nd, câ nd își va reveni. Deja trupul
lui gă sea noțiunea atră gă toare.
El a pipă it firele de perle și a admirat stră lucirea lor moale deasupra sâ nilor ei încâ ntă tori.
„Care este favoarea? Cererea?"
Ea și-a mușcat buza inferioară și i-a privit gâ nditoare degetele de sub pleoapele ei coborâ te.
„Nu te voi ține de promisiunea ta. Nu a fost dat gratuit.”
„Nu am fost în niciun caz pă că lit și nu am nevoie de scuze. Acum, ce este?"
„Am nevoie de ajutorul tă u în ceva. Ca domn, cunoști oameni și poți obține ră spunsuri pe
care eu nu le pot. Am nevoie să mă ajuți să aflu ce s-a întâ mplat cu fiul lui Katy.”
„Michael.”
"Da."
— Vrei să -l gă sesc pe Michael.
Nu s-a supă rat cu adevă rat, dar starea de spirit i s-a ascuțit și fericirea a murit. Bineînțeles
că ar vrea să știe ce s-a întâ mplat, își spuse el. Nu însemna nimic. Acest Michael nu era rival.
O altă voce din adâ ncul sufletului lui i-a amintit că ea se nă scuse pentru Michael sau pentru
un bă rbat ca el și că nu și-a dorit niciodată cu adevă rat Contele de Hawkeswell.
Partea ciudată , cea mai grea și chiar cea mai surprinză toare, a fost câ t de tristă s-a simțit
acea altă voce în timp ce recunoștea adevă rul din spatele tuturor plă cerii, oricâ t de
glorioasă ar fi aceasta în treacă t.
O bună cantitate de furie a apă rut odată cu acea recunoaștere. Mai mult decâ t se aștepta. A
purtat durere în resentimentele sale. Se uită la perlele care îi treceau prin vâ rful degetelor,
la albul ca ză pada a pielii ei și la profilul ei delicat, iar în slă biciunea lui de moment nu putea
ignora sursa reacției lui.
Micuța Verity Thompson, fiica fierarului, îi furase inima și a fost condamnat să o iubească în
zadar.
Condamnat. Mult mai ră u decâ t își imaginase.
„Vești bune sau rele – vreau doar să știu ce s-a întâ mplat cu el. Chiar dacă adevă rul este că a
murit.”
„Ș i dacă nu este? Ce atunci? Vrei și tu să -i obțin libertatea sau să -l aduc înapoi la Oldbury?
Mâ nia voia să urlă acum, sfidâ nd slă biciunea lui. Voia să blocheze durerea groasă care
câ ntă ri ca plumbul în pieptul lui.
Se întoarse pe o parte și se uită la fața lui. „Îmi pare ră u că am întrebat-o. Dar nu este vorba
doar de Michael. . . . Cred că alții ar fi avut aceeași soartă .” I-a spus o teorie ciudată despre
Bertram și Cleobury și alții, poate chiar și Albrighton, care fă ceau bă rbați să dispară . Câ nd a
terminat, l-a să rutat. „Nu am nicio dovadă , desigur. Ș tiu că este nedrept să -ți întreb asta.”
Totuși ea a avut. Ea avusese încredere că el era mai bun decâ t el.
El a aranjat perlele, astfel încâ t să fie sus pe gâ tul ei. Întinse mâ na pe lâ ngă ea la masa care
ținea paharul de porto. „Mă gâ ndesc că ar trebui să fac pentru tine așa cum ai fă cut tu
pentru mine.”
Se încruntă în timp ce lichidul i se scurgea pe sâ ni. Privirea ei a urmat drumul pe care el a
fă cut-o pe corpul ei și a reflectat surprinderea crescâ ndă . Ea pă rea uşurată câ nd el s-a oprit
în vâ rful movilei ei. A pus paharul înapoi pe masă .
Își învâ rti limba prin portul de pe sâ nul ei. „Minți așa cum am fă cut și ia-o.”
Ș i-a pus mâ inile în spatele capului. Poziția îi arcuia spatele, astfel încâ t sâ nii ei să se ridice
sus.
„Desfă -ți picioarele”, a spus el. Ea a ascultat, completâ nd imaginea erotică pe care o avea în
minte.
I-a fă cut plă cere cu gura și limba, dar și-a dat cel puțin la fel de mult. Puțină mâ nie a ră mas
în el acum, doar un mic vestigiu care a impregnat dorința puternică cu o margine
nemiloasă . Gustă încet, savurâ nd pielea, vinul și parfumul și strigă tele ei. El a coborâ t, la fel
ca și ea, hotă râ t să aibă ceea ce convinsese că este al lui, mai ales că nu avea să posede
niciodată tot ceea ce își dorea.
Ea a tresă rit câ nd el nu s-a oprit unde s-a terminat vinul, ci i-a să rutat movila. "Dar nu ai
facut-o-"
„Nu am vrut să o stric.” El o mâ ngâ ie sus între coapsele ei ușor, pentru ca plă cerea să -i
învingă șocul. „Promit că o să -ți placă .” El a ademenit cu mâ na și cu cuvintele lui, folosind
senzația pentru a-și depă și îndoielile ei.
Se legă nă de mâ na lui și închise ochii. Instinctiv, aproape imperceptibil, își despă rți mai
mult picioarele. S-a poziționat astfel încâ t moscul să -l înconjoare.
Diavolul a intrat atunci în el. El o aduse încet, tachinandu-o pâ nă câ nd ea gemu. El a
înnebunit-o pâ nă câ nd ea a strigat iar și iar și, în cele din urmă , a implorat mai mult. Pentru
ușurare. Pentru el.
Ea a venit tare, batâ ndu-se, țipâ nd. Asta și-a încordat propriul control. Urlâ nd de un haos de
foame atâ t fizic, câ t și mai întunecat, se rostogoli de pe pat și o trase la marginea lui și îi
puse picioarele pe pă mâ nt.
El a întors-o și a îndoit-o astfel încâ t fundul ei să se ridice în ofrandă . Ea se uită înapoi la el,
tresă rită din nou, în ciuda reveriilor eliberă rii ei. Nu-i pă sa acum de asta, doar efectul
insuportabil pe care îl avea asupra lui poziţia ei erotică . Scrâ șnind din dinți, maxilar strâ ns,
el o împinse cu spatele mai jos pâ nă câ nd ea se supune așa cum o dorea el, cu brațele și
capul pe pat și fundul rotunjit și înalt, iar vulva vizibilă , roz și umedă .
El o mâ ngâ ie pâ nă câ nd ea tremura de nevoie, apoi intră cu putere în ea. El a ținut-o de
șolduri și a împins din nou și din nou pâ nă câ nd și-a eliberat toate mâ niile și foamea în trup
și în suflet.
 Capitolul douăzeci și patru
H awkeswell și-a că lă rit calul pe Strand, după ce a petrecut două zile fă ră rezultat
că utâ ndu-l pe Michael Bowman.
Petrecuse multe ore în birourile funcţionarilor uitâ ndu-se la că rţile de înregistră ri pră fuite,
numai că nu gă sise nimic. Michael nu fusese transportat; asta era clar. Nici trimis la hulks.
Nici judecată într-o instanță de aziză . Nici, cel mai bine din câ te putea să -și dea seama,
Bowman nu a participat la sesiunile Quarter din Shropshire, Staffordshire sau
Worchestershire, deși acele înregistră ri erau secundare, cele complete fiind chiar în
comitate.
Se pă rea că tâ nă rul pur și simplu plecase să -și caute avere în altă parte. Era o explicație pe
care Hawkeswell ar fi bucuros să o accepte.
A ră mas pierdut în gâ nduri în timp ce se apropia de capă tul vestic al Strandului. Apariția
unui alt cal lâ ngă propriul să u flanc l-a zguduit în alertă .
Bertram Thompson îşi puse calul la loc lâ ngă el. Pă lă rie de castor înaltă și haină albastră
clară , Bertram a luat locul de parcă ar fi avut dreptul să fie acolo.
— Trebuie să vorbesc cu tine, Hawkeswell. Nu ați ră spuns la scrisorile mele.”
„Am ignorat scrisorile tale. Aș crede că intenția mea de a nu te vedea a fost clară ,
Thompson. M-ai urmă rit în tot orașul doar ca să mă aduci așa?
"Nu am avut de ales. Am fost abordat de câ țiva domni cu privire la lucră ri. Nu pot să le
ră spund pâ nă nu luați în considerare oferta lor.”
„A existat o ofertă pentru lucră ri?” Nu a avut de ales decâ t să -și oprească calul atunci și să -l
mute pe marginea Strandului.
Bertram îl urmă , mulțumit că reușise mă car să -l facă pe Hawkeswell să se oprească . „O
ofertă foarte frumoasă .”
„Nu este de vâ nzare. Am folosirea acelei proprietă ți și veniturile acesteia, dar este încă
deținută de Verity. Un judecă tor ar dori asigurarea că a acceptat în mod liber să -l vâ ndă
înainte de a permite așa ceva. Sunt sigur că ea n-ar jura niciodată așa.”
„Oferta nu este de a cumpă ra lucră rile. Este să -l închiriez.”
Hawkeswell știa totul despre închirierea terenului, dar era în afara profunzimii lui câ nd era
vorba de închirierea unei afaceri. Nu intenționa să -l informeze pe Bertram.
„Câ t oferă ei?”
„O medie a veniturilor din ultimii cinci ani, minus cincisprezece procente. Cu cererea
variabilă pentru fier de că lcat acum și scă derea comenzilor în ansamblu, siguranța acestei
sume pe an are un mare atractiv.”
Cu siguranță a fă cut-o. Ar fi mai atractiv dacă cei cinci ani în medie nu ar include cei mai ră i
ani din istoria lucră rilor. Chiar și așa, doar un prost nu s-ar gâ ndi serios la o ofertă care
scoate de pe masă pariul esențial inerent orică rei afaceri.
„Câ t timp durează acest contract de închiriere?”
"Cincizeci de ani."
Cincizeci de ani de venituri de încredere, cu excepția cazului în care noii manageri erau
idioți, caz în care ar da faliment și contractul de închiriere ar fi rupt. Nu putea nega atracția
acestei oferte, iar zâ mbetul înțelegă tor al lui Bertram spunea că a vă zut la fel de multe.
„Ș i tu, Thompson? Ce vei face dacă se va întâ mpla asta?”
„Am alte interese de urmă rit; nu-ți face griji. Nu mă deranjează să pă ră sesc acea casă și acel
deal și toate acele necazuri. Ar trebui să -i pun să întocmească actele, ca să putem vedea
exact care sunt detaliile?”
Cincizeci de ani. Ar fi murit pâ nă se va termina contractul de închiriere. Avâ nd siguranța
acestor venituri, își putea îngriji proprietă țile și responsabilită țile cu o ușurință care nu ar fi
niciodată posibilă dacă ar fi trebuit să aștepte an de an pentru a vedea ce profituri au fost
realizate.
Desigur, Verity ar fi îngrozit dacă ar semna astfel de acte. Furios. Amintirile ei, viața ei erau
ancorate acolo, iar un astfel de contract de închiriere ar cere ca ea să rupă acele legă turi în
moduri în care aranjamentul actual nu a fă cut-o. Nu i-ar putea cere niciodată asta. Nici nu
voia.
„Nu are rost să -i punem să scrie lucră rile. Nu vom închiria.”
Dezamă girea lui Bertram s-a exprimat ca un râ s uluit. " Nu? Este o ofertă foarte frumoasă .”
"Nu."
— Lasă -mă să explic în moduri pe care ai putea să le înțelegi, milord. Să zicem că ai ferme
închiriate pă storilor. Primești chiria indiferent dacă oile tră iesc pentru a fi tunse sau mor.”
Fă cu un gest larg, pentru a sublinia câ t de evident era acest lucru și că nu ar trebui să fie
nevoit să -l sublinieze. „Finanțele ță rii sunt de așa natură încâ t lucră rile s-ar putea să nu
producă multă lâ nă , așa cum ar fi. Mai bine să -i lași pe alții să -și asume riscul asupra
să nă tă ții oilor. Este singura alegere prudentă .”
„Insinuezi că sunt fie imprudent, fie prost. Pur și simplu am mai multă încredere în
industria engleză decâ t tine. La fel și bă rbații care ți-au fă cut această ofertă ciudat de
generoasă .”
Bertram își trase frâ iele și își pivotă calul cu putere. „Nu știi nimic despre astfel de lucruri.
Sunt condamnat să fiu legat pe viață de un idiot.”
„S-ar putea să fiu idiot, dar nu vă d beneficiul de a plă ti cincisprezece procente pentru a
obține un management adecvat. Un om bun costă mult mai puțin. Domnul Travis și alții au
vorbit bine despre un tâ nă r pe nume Michael. Mai bine să -l ai înapoi, pentru a-l ajuta pe
domnul Travis, astfel încâ t să poată fi preluată o muncă mai specială pentru mașini.”
„La naiba, nu mă va auzi nimeni câ nd spun că a plecat? Nu se va întoarce. Dacă insisti să ai
încredere în această noțiune, toți vom muri să raci.”
Pă rea foarte sigur de asta. Thompson știa că dispariția lui Michael era definitivă ,
Hawkeswell era sigur.
„Oricum voi avea hâ rtiile desenate și trimise la tine. Mă rog să cereți sfaturi de la bă rbați
care sunt mai familiarizați cu astfel de treburi și să vă vorbească cu sens.”
Thompson a plecat la trap. Hawkeswell a așteptat câ teva minute, apoi și-a îndreptat
propriul cal în aceeași direcție.
Vă rul lui Verity putea să -i încurajeze pe acești bă rbați în urmă rirea lucră rilor tot ce dorea
el, dar nu avea să fie semnat niciun contract de închiriere. Verity merita mai bine, iar
Hawkeswell nu putea suporta să vadă durerea și deziluzia ei dacă ar fi fost de acord cu asta.
Nici nu ar că uta sfatul unor oameni mai familiarizați cu afacerile. Fusese deja sfă tuit în
această chestiune, de un bă rbat care aproape întotdeauna câ știga câ nd juca la pariuri și a
că rui bogă ție stă tea o mă rturie a priceperii nesfâ rșite a familiei sale de a strâ nge câ știguri
murdare.
Nu pierde controlul asupra acestor lucrări . Un astfel de sfat, dat în timp ce Castleford era cel
puțin pe jumă tate treaz, nu putea fi luat cu ușurință .

„ Îmi dau seama că a trecut ceva timp de câ nd nu l-ai sunat în privat”, a spus Summerhays
în timp ce că lă rea lâ ngă Hawkeswell.
"Da. De asemenea, mă simt prost câ nd fac un apel de dimineață dimineața. Cu siguranță ne
va arde urechile pentru asta.”
„Nu există de ales. Dacă nu vrem să așteptă m pâ nă marți, trebuie să venim devreme, înainte
să înceapă . . . fă câ nd orice dorește să facă .”
„Câ rfa, vrei să spui.”
„Este mai probabil să fi fost curvă aseară . S-ar putea să fie femei acolo.”
„O, bucurie. Nu pot astepta."
— Îmi ceri o favoare, Hawkeswell. Nu va fi prea deosebit.”
„Îi cer informații despre partea întunecată a umanită ții, nu o favoare. Dacă nu este încă
treaz? La naiba, nici mă car nu este ora zece.”
„Dacă nu este treaz, așteptă m.”
Hawkeswell și-a oprit calul. " Poti astepta. nu astept. El poate fi Castleford, dar eu sunt
Hawkeswell. Familia mea i-a sfă tuit pe regi câ nd ai lui nu erau altceva decâ t niște oameni
care sperau să se îmbună tă țească . Hawkeswell așteaptă regalitatea și nimeni altcineva. Cu
siguranță nu parvenus ca casa Sf. Ives.”
"Scuzele mele. Voiam să spun, dacă nu este încă treaz, poți să pleci și să te întorci marți .”
Ș i-au dat caii unuia dintre cei trei ginere cu peruci din fața casei lui Castleford. Hawkeswell
privi fațada. „Uită -te la această monstruozitate. Este mai mare decâ t Somerset House și
prusac de la fundații pâ nă la cornișe. Bunicul lui nu a cunoscut nicio reținere. O tră să tură
care se regă sește în familie.”
„Mai degrabă ca și cum datoria curge în a ta.”
„Mulțumesc, Summerhays, pentru reamintirea că toți avem defectele noastre. Nu poți ști
cum îmi îmbună tă țește asta umorul.”
Un majordom îmbră cat în livre și perucă i-a pus într-o sală de recepție, le-a luat că rțile și a
plecat. Hawkeswell și-a ră corit că lcâ iele, convins că Summerhays greșise prost câ nd
sugerase să vină aici să vadă dacă creierul ră vă șit al lui Tristan putea vedea o cale de ieșire
din blocajul care se dezvoltase în încercarea de a-l gă si pe Michael Bowman.
Nu că ar fi vrut cu adevă rat să -l gă sească pe Bowman, la naiba. Dacă ar fi fă cut-o vreodată ,
Verity probabil ar plâ nge de bucurie și s-ar arunca în brațele tâ nă rului și poate chiar ar
începe o aventură imediat. Tată l ei avea să binecuvâ nteze unirea ilicită din mormâ nt.
„La ce mâ râ iești?” întrebă Summerhays.
„Soarta. Pasiune. Prostia vieții.”
Majordomul s-a întors. Ducele, au fost informați, îi va primi în apartamentul să u.
Pe scara palatială pe care au că lcat. Într-o sufragerie uriașă , apoi printr-un dressing de
dimensiuni ridicole, care avea mai mult ormolu de aur decâ t era decent pentru un bă rbat.
Majordomul i-a escortat chiar în dormitor și i-a lă sat în picioare lâ ngă patul masiv, drapat
de mă tase.
Rezemat în el pe cel puțin două zeci de perne, bâ nd cafea, încă gol de desfrâ narea nopții sub
acele așternuturi, stă tea culcat Castleford. Din fericire, nicio curvă nu era în prezent cu el.
— Mă bucur că ai fost de acord să ne vezi, spuse Summerhays.
„Aproape că nu am fă cut-o. Sunt obosit. Fii repede cu asta, vrei, ca să pot dormi puțin.
Hawkeswell se uită în jos la pieptul acela gol și pă rul zdrobit. „Te aștepți să stă m aici în fața
dishabille-ului tă u extrem și insultă tor ca niște slujitori, privindu-ți ruperea postului,
Excelență ? La naiba, îmbracă mă car niște haine.”
Castleford ridică privirea leneș. Își întoarse privirea spre Summerhays. „Ce e în neregulă cu
el, să -l umflă de parcă ține un vâ nt urâ t care are nevoie de bă și?”
„Soarta. Pasiune. Prostia vieții.”
Castleford a bă ut niște cafea. „Cu alte cuvinte, s-a îndră gostit.”
„Summerhays, te rog să pleci. O să -l sugrum pe vechiul nostru prieten și nu vreau martori.”
— Încetează să mai fii nebun, Hawkeswell. Cred că este fermecă tor că ești îndră gostit de
micuța ta soție ră tă cită . Este la modă , dar foarte emoționant.” A lă sat deoparte tava și a
fă cut semn că tre niște scaune. „Acum, de ce m-ai deranjat? Ar fi bine să fie un motiv
distractiv.”
Forțâ ndu-și supă rarea la un bubuit scă zut, Hawkeswell apucă un scaun și îl așeză lâ ngă
blestemul de pat. Summerhays a fă cut la fel.
„Ne întrebă m dacă v-ați îndrepta mintea că tre calcule nefaste, care este un talent pe care l-
ați manifestat uneori în trecutul nostru îndepă rtat”, a spus Hawkeswell. „Să presupunem că
oamenii importanți au vrut să plece cineva. A dispă rut și imposibil de urmă rit. Cum ar
putea face asta?”
Castleford ridică din umeri. „Cea mai ușoară cale este să -l ucizi, desigur. Problema cu asta
este pericolul ca un cadavru să fie gă sit. Mai serioasă este folosirea cuvâ ntului bărbați .
Plural. Crima este cel mai bine să vâ rșită de o singură persoană , așa că nu există niciun
complice care să câ nte mai tâ rziu și să te spâ nzureze sau să te șantajeze.”
— Te-ai gâ ndit deja puțin la asta, nu-i așa? întrebă Summerhays.
"În trecere."
„Ș i dacă , din motivele pe care le oferiți, crima nu ar fi calea aleasă ?” întrebă Hawkeswell.
Castleford se gâ ndi la asta. „Acum zece ani, l-aș fi impresionat și aș fi trimis în Indiile de
Vest. S-ar putea să nu funcționeze acum. Sunt prea multe mâ ini disponibile cu sfâ rșitul
ră zboiului și nu este nevoie ca un că pitan să -și asume problemele.”
„Întrucâ t vorbim de după ră zboi, probabil că nu este nimic.”
„În acest caz, l-aș lipi pe unul dintre hulks”.
„Nu a existat nicio arestare. Fă ră proces sau condamnare.”
„Acele coră bii sunt pline de corupție a trupului, a sufletului și a legii. Stă pâ nii și temnicerii
pot fi cumpă rați. Imaginează -ți că tu sau cu mine am adus o barcă ală turi noaptea și i-am
spus temnicerului că avem un condamnat cu noi și l-am dat peste el, împreună cu o poșetă
frumoasă . Crezi că ar fi prea atent cu privire la identitatea tipului sau de ce un coleg l-a
navigat fă ră acte?
„Dacă ar fi fost deloc deosebit, ar fi un dezastru.”
„Bine, fii un laș. Atunci schimbă -ți colegul cu un condamnat adevă rat. Dacă protestează , nu
este adevă ratul Tommy Thief, cine va asculta?
Summerhays a înghețat. Hawkeswell se uită la Castleford, care se uită blâ nd înapoi. — Pot
să -l sugrum acum, Summerhays?
Summerhays oftă . „Tristan, ai înțeles greșit. Nu vom face un om să dispară .”
„Ați spus oameni importanți. Am presupus doar...”
„Că ută m un bă rbat pe care alții l-au fă cut să dispară .”
"Înțeleg. Este mai plictisitor, dar nu lipsit de interes.”
„Sunt uşurat că nu am devenit complet plictisitori să nu fim criminali, ci doar oarecum”, a
spus Hawkeswell.
„Încă spun că ar trebui să te uiți la Hulks. Nu este ca și cum cineva ar vrea să știe ce se
întâ mplă cu adevă rat acolo.”
— Are o idee, spuse Summerhays. „Poate merita încercat. Pot solicita unui avocat să
meargă la Banca Regelui și să obțină un mandat care să ne permită să percheziționă m
hulkurile și...
— Atâ t de legalită ți plictisitoare, spuse Castleford cu un geamă t de neră bdare. „Hawkeswell
și cu mine o vom face . Niciunul dintre acești bă rbați nu va sta împotriva unui conte și a
unui duce și nu va cere mandate. Poți veni și tu, dacă promiți că nu te vei comporta prea
mult ca membrul Comunelor care ești.” Îi zâ mbi încâ ntat lui Hawkeswell. „Trebuie să fim
siguri că ne aducem să biile.”
Hawkeswell a ră mas uluit de presupunerea lui Castleford că li se va ală tura. Summerhays a
fost și el, pentru o clipă .
— Din pă cate, Castleford, asta nu așteaptă pâ nă marțea viitoare, spuse Summerhays.
„Are dreptate”, a fost de acord Hawkeswell. „Trebuie să plec peste două zile și să am
încredere că sfatul tă u a fost înțelept. Totuși, îmi voi aduce sabia așa cum îmi sugerați și o
voi brandi puțin în onoarea ta.
„Peste două zile?”
"Dimineata devreme."
— Opt, cred, spuse Summerhays. „Nu, de fapt, șapte ar fi cel mai bine.” El a stat. „Ați fost de
mare ajutor. Vom pleca acum, ca să te poți întoarce la somn.”
Aproape că au reuşit să scape, dar vocea lui Castleford i-a prins la uşă .
„Ș apte va fi un timp infernal, dar mă aștept că vei avea nevoie de iahtul meu. O să fiu al
naibii dacă voi oferi atâ t planul, câ t și iahtul și voi rata distracția. Ne vedem la docuri.”
 Capitolul douăzeci și cinci
H awkeswell a ră mas surprinză toare în restul zilei și cea mai mare parte a urmă toarei.
Aproape că le-a scris lui Summerhays și Castleford să anuleze aventura de la Hulks.
În timp ce mintea lui își construia scuze legate de acele legalită ți plictisitoare pe care
Castleford le ura, grosimea din piept, atâ t de asemă nă toare cu ceea ce simțea câ nd anticipa
vești proaste, spunea adevă rul. Indiferent ce a susținut Verity, el nu a crezut că o reuniune
între ea și această prietenă din copilă rie ar fi un lucru mic.
Pe mă sură ce starea lui s-a întunecat, s-a întunecat și imaginația lui. El a analizat tot ce
spusese Verity vreodată despre Oldbury, despre Katy, despre Bowman și chiar despre
motivele ei pentru care a fugit.
Ș i-a vă zut că era dispus să creadă că ea fusese atâ t de îndră zneață din cauza furiei ei de a fi
pă că lit și a concluzionat că el fusese un prost optimist și prost. Suspiciunile lui inițiale erau
mai probabile, că ea a fugit să fugă cu un alt bă rbat. Își aminti certitudinea că și Katy
Bowman presupuse asta.
Ei bine, Verity nu putea face asta acum. Acea cale era închisă . Ș i totuși, emoțiile ei nu ar
putea fi niciodată constrâ nse de lege. Acesta a fost miezul, a recunoscut el sumbru în după -
amiaza înainte de a vizita Hulks. Chiar acum el putea uita suspiciunea de cele mai multe ori
și putea cunoaște o oarecare bucurie cu ea. Dacă ar avea dovada că un alt bă rbat are inima
ei, nu credea că asta va continua.
Accepta această noțiune mizerabilă , complet distras de ea, câ nd aproape a trecut pe lâ ngă
Summerhays în Brooks's, fă ră să -l vadă . Numai sunetul numelui să u l-a scos din reverie și
să -și gă sească prietenul chiar lâ ngă el.
„A murit cineva? Ară ți așa, spuse Summerhays, dâ nd un scaun în semn de bun venit.
S-a așezat și a refuzat oferta de a chema niște coniac. „Mă gâ ndesc la dimineață .”
„Nu cred că vă distrage atenția despre vaga autoritate pe care o veți deține.”
"Cu greu."
Summerhays îl cercetă îndelung și cu atenție. Apoi a zâ mbit un zâ mbet care îmblâ nzise
adesea lumea la comanda lui. „La începutul că să toriei mele, mi-ai dat câ teva sfaturi. Ar
trebui să returnez acum favoarea?”
„La începutul că sniciei tale, nu știam despre că să torie. Asta a fost singura mea scuză pentru
a nu fi mai atent la gelozia ta.
„Ș i totuși, pentru o că snicie care nu a fost o potrivire de dragoste, a fost un sfat bun, nu-i
așa? Acele treburi erau inevitabile și m-aș fi așteptat la altceva.”
„Da, un sfat bun. Sunt atâ t de înțelept încâ t nu mă suport.”
Nu se uita la nimic în timp ce gă si o mică mâ ngâ iere în acea înțelepciune. A diminuat
neliniștea neliniștită , dar acea grosime a ră mas, acum plictisitoare și pregă tindu-se pentru
ce e mai ră u.
— Presupun că nu-l voi omorî dacă am dreptate, spuse el.
„Este bine din partea ta. Trecutul ei cu el nu înseamnă acum, iar tu nu ai de unde să cunoști
viitorul.”
Doar că trecutul a însemnat și ar afecta viitorul. Era sigur de asta. Ceea ce Verity a ales să
facă cu corpul ei a fost și cel mai puțin.
Tociunea l-a cuprins tot restul zilei. În acea noapte, plă cerea pe care a tră it-o a fă cut-o
emoționantă . A fă cut dragoste cu ea încet, cu grijă și temeinic, savurâ nd fiecare gust,
îndemnâ nd-o să gă sească eliberare după eliberare într-o serie lungă de extaze. Abia la
sfâ rșit s-a ală turat furia față de neputința lui emoțiilor sale mai blâ nde.
El i-a îndoit picioarele sus și s-a sprijinit deasupra ei și a urmă rit felul în care se ală tură cu
ea și cum pasiunea i-a transformat fața. Cu fiecare împingere capul și trupul și sâ ngele lui îl
scandau cu furie pe al meu , de parcă numai această putere i-ar putea marca inima și
sufletul.

A uimit-o. Ea nu credea că mai poate, dar a reușit în această noapte. Plă cerea a început
dulce, ca niște picură turi în sâ ngele ei și pe corp. Felul în care s-a descurcat cu ea, de parcă
ar fi fost o comoară prețioasă , i-a smuls inima.
El a ademenit-o și a sedus-o atâ t de complet încâ t, câ nd s-a întors tare și poruncitor la
sfâ rșit, câ nd corpul lui a revendicat și ochii i-au constrâ ns și a cerut supunere pe care ea nu
le înțelegea, nu mai avea nicio apă rare. După aceea, ea stă tea întinsă sub el, crudă și
dureroasă și atâ t de plină de tot despre el, încâ t abia mai putea respira.
O durea din gol câ nd el s-a rostogolit.
„Voi pleca câ nd te vei trezi”, a spus el. — Trebuie să fac ceva mâ ine devreme.
Ea i se pă ru că aceste lucruri practice sunt ciudate de spus acum. Noaptea cerea alte
cuvinte. Cuvinte blâ nde și promisiuni. Ea coborâ se de pe o pră pastie, în mister și mirare, iar
vocea lui îi puse din nou picioarele pe pă mâ nt solid.
„Ș i voi fi plecat câ nd te vei întoarce. Mă întâ lnesc cu prietenii mei în afara orașului. Daphne
ne-a aranjat să -l vizită m pe domnul Banks la Kew și să vizită m gră dinile private de acolo.
„De ce nu stai și tu câ teva zile cu prietenii tă i”, a spus el în timp ce stă tea și își întindea
mâ na spre halat. Nu-și dă duse seama că avea să -și pă ră sească patul atâ t de curâ nd. Câ nd a
vorbit că a plecat câ nd ea s-a trezit, ea a crezut că se referea la ea.
"Mi-ar place asta. Aș putea să -i aduc acasă la Cumberworth, apoi să trimit tră sura înapoi
aici.
„Cele mai rare flori, toate împreună încă o dată . Te vei bucura de ea. Ne vedem peste câ teva
zile, atunci, dacă nu înainte.”
A să rutat-o, iar acea dulceață tristă a mișcat-o din nou, fă câ nd-o semn, așa cum a fă cut cu
primele lui atingeri în seara asta. Era în el, îşi dă du ea seama, curgâ nd spre ea la să rut.

— Ți -ai uitat sabia, observă Summerhays.

„Nu am nevoie de o sabie pentru a impresiona un prizonier. Castleford poate avea nevoie
de unul, dar eu nu am. Se uită la iahtul impresionant pregă tit de un echipaj de zece.
„Mergem doar în aval, nu navigam spre Franța.”
„Cu siguranță îi va impresiona pe ofițerii de pe hulks. De dragul lui Castleford, adică .”
„Are două minute să -și ducă fundul ud aici, sau iau iahtul ă la fă ră el.” Nu avea chef să amâ ne
asta nici mă car atâ t de mult. După ce a hotă râ t că va permite ca emoțiile maudline să -l
determine să facă ceea ce trebuie de că tre Verity, în ciuda propriilor interese, nu a mai vrut
să se gâ ndească la propria sa nebunie.
"Uite ca vine." Summerhays miji ochii în josul digului. „La naiba, nu este singur.”
Nu el nu a fost. Înainta vesel, cu o femeie sub braț și o sticlă de vin într-o mâ nă .
— Nu pot veni, spuse Hawkeswell de îndată ce Castleford ajunse la doc.
„Desigur că pot. Este iahtul meu. În voi mergeți, porumbei dră guți.” Le-a predat unui
membru al echipajului care le-a aruncat pe fiecare la bord cu o înflorire nepotrivită . „Au
aflat că navigam în această dimineață și că voiam să vin și mă bucur atâ t de mult de
recunoștința unei femei”, a explicat el.
Pă rea destul de treaz, dar Hawkeswell îi scoase sticla de vin din mâ nă oricum.
Castleford a permis. — Ț i-ai uitat sabia, spuse el, mâ ngâ indu-și pe a lui.
„Se pare că am fă cut-o. Din fericire pentru tine.”
„Domnilor, haideți să plecă m”, a anunțat Castleford echipajului. „Am plecat spre mister și
aventură . Pune-ne pe drum. Desfă șurați pâ nza mare, și cetera, și cetera.”
Curvele l-au considerat inteligent și genial. Așa se credea și el. Summerhays oftă și să ri la
bord. Hawkeswell a urmat cu mai multe nedumeriri decâ t i-a plă cut.
— Nu are rost să navighezi, milord, spuse un membru al echipajului. „Este prea calm, așa că
va trebui să fie vâ sle.”
— Atunci este bine că sunteți zece. Castleford și-a scos sabia, s-a așezat pe un divan așezat
sub un baldachin și le-a fă cut semn femeilor să i se ală ture.
Summerhays s-a poziționat câ t mai departe posibil de acel divan și a privit spre râ u cu o
față ciudat de stoic.
Hawkeswell i s-a ală turat. — Crezi că îi va întoarce pe cei doi chiar în fața noastră , nu-i așa?
„Cred că este enervat că nu am așteptat pâ nă marți pentru a face asta și își va dovedi
dreptul de a merge dracu pe propriul program, indiferent de planurile noastre. Așteptați-vă
la o invitație pentru a vă ală tura.”
„Am încredere că mă car va aștepta pâ nă ne întoarcem. Nu vrem să ne luptă m cu o gră madă
plină de condamnați în timp ce spectacolul este în desfă șurare. Ar putea fi o revoltă .”
Summerhays aruncă o privire peste umă rul lui. „Se pare că orice speranță de discreție și
bun simț este, ca întotdeauna, irosită pentru el.”
Chicotele și țipetele feminine umpleau aerul. Hawkeswell și-a pă strat privirea la râ u și a
contemplat legalitatea inexistentă a nă vă lirii într-o serie de hulks dezgustă toare, cerâ nd
dreptul de a-l că uta pe Michael Bowman.
 Capitolul douăzeci și șase
„ Nu știu de ce are nevoie de acest anturaj sâ ngeros. El este un fierar, probabil un radical, și
l-am gă sit pe o blestemată ”, a spus Castleford. „Mai exact, nu știu de ce fac parte din acest
anturaj sâ ngeros.”
„Ai adormit de îndată ce am pă ră sit Ministerul de Interne. Nu te-am putut trezi pentru toate
încercă rile noastre, așa că iată -te”, a spus Hawkeswell.
Castleford se încruntă și se uită din nou pe fereastră . „Trei antrenori, toți cu scuturi. Ară tă m
ca o nuntă regală blestemată . De ce l-a adus Summerhays pe al lui Wittonbury?
„Își ia soția și se strecoară în Essex pentru o vreme.”
„Ș i de ce ești aici cu mine, nu în propriul tă u antrenor?”
— Pentru că prefer mult compania ta decâ t cea a noului nostru prieten.
Explicația l-a liniștit pe Castleford. Avea perfect sens pentru el că compania lui era
preferabilă aproape a oricui. A că scat de câ teva ori, și-a încrucișat brațele și s-a simțit
confortabil. „De ce nu este și Summerhays aici, în loc de propriul să u antrenor, să se bucure
și de compania mea?”
„Pentru că , Excelență , câ nd dormi, te întinzi. Tu arunci. Te frâ ngi. Ocupi spațiul a trei
bă rbați. Summerhays nu s-a putut muta destul de repede la propria lui tră sură .
Hawkeswell a presupus că Castleford se va întoarce acum la somnul de somn și va dormi
pâ nă câ nd ultimul capitol regretabil din drama actuală se va termina. În schimb, a zâ mbit.
„Expresia lui Sidmouth a fost amuzantă câ nd l-am tras pe Thompson cu cravata lui.” El a
imitat reacția cu ochii că scați și cu gura că scată a ministrului de Interne la intruziunea lor.
Summerhays dorise să fie mai decoros. Hawkeswell a vrut doar să termine cu asta.
Castleford hotă râ se că indiferența lui Hawkeswell a înclinat decizia spre preferința lui de a
asalta Ministerul de Interne la fel cum se îmbarcaseră în acel hulk.
Ei trecuseră pe lâ ngă grefieri și miniștri juniori și ignoraseră obiecțiile diverșilor
funcționari. Au intrat cu pași mari în biroul lui Sidmouth în această dimineață , cu un
Bertram Thompson îngrozit nă pă dit între ei.
Fă ră ceremonie, Hawkeswell îi spusese lui Sidmouth să stea și să asculte. Apoi, la comandă ,
Bertram, care ajunsese cumva să creadă că singurele lui alegeri erau fie să mă rturisească ,
fie să moară , a revă rsat o poveste despre vigilentism care era suficient de violentă pentru a
îngheța sufletul unui englez.
„Am fost enervat că Sidmouth a menționat că i-a fost confirmată suspiciunile”, a spus
Castleford. „Asta a fost vorba de mâ ndrie și îngâ mfare. Nu a vrut să recunoască că am
descoperit un complot pe care l-a ratat.”
De fapt, Verity descoperise complotul. Dacă nu ar fi fost tenacitatea ei în privința lui
Michael Bowman dispă rut, Cleobury și ceilalți ar fi putut face bă rbații să dispară pentru
totdeauna.
„Cred că Sidmouth avea suspiciuni. Cred că are un bă rbat acolo, care încearcă să dea sens
lucrurilor. L-am întâ lnit. Nu este nimeni altul decâ t Albrighton.”
„Albrighton? Sa fiu al naibii. El s-a intors?"
"Da. Tră ind o viață de scutier de țară în Staffordshire.”
"Cat de plictisitor. Trebuie să fie gata să -și pună un pistol la cap.”
"Exact gandurile mele. De aici și bă nuiala mea că el este omul lui Sidmouth acolo. Dar nu un
agent provocator. Rolul să u de magistrat ar face acest lucru imposibil. Deci, de ce altceva?”
„Ei bine, nu va mai fi nevoie de el acum, mulțumită mie.”
„Îți iei tot meritul, înțeleg.”
„La fel de bine ar trebui. A fost ideea mea să mă uit la hulks, la iahtul meu care ne-a dus
acolo, la valetul meu care l-a fă cut cură țenie pe Bowman, la paltoanele mele pe care le
poartă acum și la convingerea mea care l-a convins pe Thompson să vorbească .
Toate acestea erau adevă rate, în special ultimul punct. Hawkeswell nu a fost prezent câ nd a
fost exercitată această persuasiune ieri, dar fusese foarte eficientă .
„Ce i-ai spus? Sau să -i faci?”
„A funcționat, nu-i așa, orice a fost?”
Hawkeswell se uită la el.
Castleford privi imediat înapoi. „Mai bine eu decâ t Albrighton, cred eu.”
Antrenorul s-a întors. Hawkeswell a recunoscut banda care ducea la The Rarest Blooms. El
a ignorat felul în care inima i s-a zguduit câ nd și-a dat seama că au sosit.
"Ce este locul asta?" întrebă Castleford câ nd s-au oprit cele trei tră suri. Ș i-a lipit capul de
fereastră și a inspectat bine casa și gră dina din față .
Hawkeswell întinse mâ na spre ză vorul ușii. „Prietenii soției mele locuiesc aici. Ș i al lui Lady
Sebastian.”
„Prietenii sunt la fel de dră guți ca soția ta?”
Hawkeswell fă cu o pauză pentru a deschide ușa vagonului. „Nici să nu te gâ ndești la asta.
Sunt sigur că vorbesc și pentru Summerhays. Aceste femei sunt toate ca niște surori una
pentru cealaltă , iar el și cu siguranță vom plă ti pentru orice comportament ră u din partea
ta.”
„La naiba, am întrebat doar dacă sunt dră guți.”
"Du-te înapoi la somn."
A coborâ t din antrenor. Summerhays se dusese deja la uşă . Hawkeswell a așteptat lâ ngă
spatele propriului să u antrenor pâ nă a ieșit Audrianna. Ea și Summerhays s-au apropiat de
el.
„Doamne, trebuie să fi fost o paradă impresionantă pe drum”, a spus ea, luâ nd în spate cele
trei autocare. — Verity este în camera ei, Hawkeswell. Ceilalți sunt în seră .”
Summerhays i-a întins valiza ei cocherului să u. — De ce nu vii și tu în Essex pentru câ teva
zile, Grayson? el a spus.
„Da, fă . Cred că Verity i-a plă cut coasta și nu i-ar deranja să viziteze din nou”, a spus
Audrianna.
Summerhays zâ mbi trist, apoi se uită cu înțeles la Hawkeswell. „Fie acolo, fie în oraș, ne
vedem în curâ nd.”
Ș i-au luat concediu și s-au îndreptat spre tră sură . „Acela este antrenorul lui Castleford? De
ce este aici?” întrebă Audrianna. S-a uitat în jur, încruntat. „Cine este acela de la
Hawkeswell?”
Summerhays o luă de braț. — Îți voi explica în că lă torie, dragă . O dă du în vagon, se uită din
nou în drumul lui Hawkeswell, apoi se urcă cu ea.
Hawkeswell se uită la tră sura care se rostogolește. Apoi și-a îndreptat atenția că tre casă .
Respiră adâ nc, strâ nse din dinți și se îndreptă spre ușa tră surii. S-a uitat înă untru.
Un tâ nă r cu pă rul auriu, cu ochi verzi plini de inteligență și bună dispoziție, a privit înapoi,
cu curiozitate.
Furia a vrut să invadeze Hawkeswell. Nu ar permite. Nu putea. Dumnezeu știa că ar putea
folosi scutul lui chiar acum, dar Verity merita mai bine. Nu voia ca ea să creadă că a acționat
din pică sau gelozie. Nu a vrut nicio neînțelegere astă zi.
A deschis ușa tră surii. "Vino cu mine."

A fost cel mai bun fel de zi de toamnă , câ nd soarele stră lucea și o briză rece și crocantă
transporta parfumuri de sezon pe fereastră . Verity stă tea pe scaunul de la fereastra din
vechea ei cameră , privind spre gră dină , iar frunzele galbene zburau.
Noaptea trecută , toți vorbiseră pentru totdeauna, se pă rea, cu genul de împă rtă șire
profundă și intima pe care doar femeile le puteau cunoaște. În cele din urmă , le povestise
despre Bertram, despre frică și despre acele biciuiri și bă tă i. Putea să vorbească despre asta
cu calm numai pentru că deja eliberase cea mai mare furie și emoție câ nd i-a spus lui
Hawkeswell.
Audrianna plâ nsese, dar era singura care plâ nsese. S-a dovedit că Daphne bă nuise
întotdeauna. Celia de asemenea. Iar Katherine – ei bine, Katherine înțelesese mai bine decâ t
oricare dintre ceilalți, nu-i așa?
A vorbi despre acei ani triști a fost eliberator, la fel ca și cu Hawkeswell. De asemenea
epuizant. Ea dormise atâ t de adâ nc, încâ t toată gospodă ria își începuse ziua înainte ca ea să
se trezească .
Trebuia să se îmbrace curâ nd. Summerhays venea după Audrianna, iar tră sura din Piața
Hanovra va sosi probabil și pentru ea. Se bucurase de cele trei zile petrecute aici, dar era
timpul să plece acasă .
Pe uşă se auzi un rap liniștit. Asta ar fi Katherine, cel mai probabil. Katherine ră mă sese
aproape în timpul acestei vizite și legaseră o prietenie puternică . Verity a cerut-o să intre.
Ușa se deschise, dar Katherine nu era de cealaltă parte. Hawkeswell era.

S- a pă rut frumos stâ nd lâ ngă fereastră . Briza a prins șuvițe mici de pă r și le-a ridicat într-o
coroană întunecată . Lumina îi dă dea pielii ei palidă o stră lucire de rouă . El și-a umplut
mintea cu imaginea ei acolo, ară tâ nd atâ t de proaspă tă și nealterată , cu pă rul încă lă sat și cu
ochii stră lucitori de bun venit.
Ea a zâ mbit și a întins mâ na și el s-a dus la ea. I-a să rutat mâ na și dragostea l-a inundat
pâ nă câ nd cu greu a putut să o stă pâ nească .
„Nu ai de gâ nd să mă să ruți cum trebuie?” ea a intrebat. „Am petrecut două nopți visâ nd la
tine și la să rută rile tale.”
"Desigur." El și-a atins buzele de ale ei. Sufletul i s-a cutremurat la contactul și că ldura, și de
bucuria pe care i-a inspirat-o.
El îi luă fața în mâ ini și o să rută mai profund. A savurat modul în care ea l-a însuflețit și l-a
stâ rnit, precum și dovezile ră spunsurilor ei.
Ea îi atinse mâ na în timp ce i se întindea pe obraz. „Mă îmbrac repede și putem pleca.”
A observat atunci că ea era în halatul ei de dezbracare, acoperită de un șal simplu. I-a fă cut
o pauză și se întrebă dacă ar trebui să o lase într-adevă r să se îmbrace mai întâ i.
A râ s de el însuși, dar nu cu orice umor. Nu avea rost, nu-i așa? Nu ar conta deloc pâ nă la
urmă .
El s-a uitat în ochii ei albaștri și a permis celor mai adâ nci pă rți ale inimii lui să o iubească
pentru un moment lung și emoționant. Apoi și-a stă pâ nit emoția.
„Am o surpriză pentru tine, Verity. Un cadou deosebit. Unul care te va da pentru totdeauna
în datoria mea.”
"Tu faci?" Ea a zâ mbit ca un copil entuziasmat.
A lă sat acel zâ mbet să -l încâ nte, în timp ce se minuna încă o dată de această femeie. Ar
putea fi atâ t de nevinovată într-un moment și atâ t de periculos de formidabilă în
urmă toarea.
A memorat bucuria cu care se uita la el. Ș i-a marcat momentul pe suflet, astfel încâ t s-ar
putea să -l posede pentru totdeauna. Apoi s-a dus la uşă , a deschis-o şi a fă cut semn.
A intrat un tâ nă r subțire și slă bă nog, cu pă r blond auriu și un zâ mbet strâ mb.
Verity fă cu ochii mari. Gura ei că scată . „Michael!” Ea a să rit de pe scaunul ferestrei.
Hawkeswell se întoarse, plecă și închise ușa fă ră să se uite înapoi.
A coborâ t scă rile și a ieșit din casă . A trecut pe lâ ngă propriul să u antrenor și a țintit pe cel
al lui Castleford. Tristan ar fi mai bine să doarmă . Nu avea nevoie de nimeni să -l vadă acum.
Nu voia nicio conversație.
Hotă râ nd să nu riște, îi fă cu semn coșerului să facă loc și urcă ală turi. Avea impresia că
cineva l-ar fi lovit cu pumnul în mijlocul corpului pâ nă câ nd a fost slă bit, învinețit și cu
respirația scurtă . I-a spus cocherului să se întoarcă la Londra.
Bă rbatul a rupt panglicile. Vitele au pă șit la unison. Hawkeswell se uită orbește la coama lor
zbură toare și s-a stră duit să nu-și imagineze reunirea care avea loc la The Rarest Blooms.
— Ești un idiot, Hawkeswell.
Insulta a venit prin fereastra mică dintre cocher și interiorul tră surii.
"Da, sunt. Mulțumesc pentru memento. Acum, dormi din nou.”
„Ș tiu ce faci și este o nebunie. Este clar ce simți pentru ea.”
Hawkeswell gemu. Nu-i venea să creadă că va trebui să sufere asta. "Exact. Ceea ce
înseamnă că sfatul tă u nu are valoare. Aceasta nu este una dintre curvele tale.”
„Cu atâ t mai mult motiv pentru a nu fi idiot.”
„Nu am chef să am o voce fă ră trup care îmi aruncă insulte în fund timp de o oră . Îmi vine să
bat pe cineva, așa că ai fi înțelept să -ți îndepă rtezi nasul de acea deschidere.”
„ Ma bate ? Iad. Oprește tră sura.”
Bineînțeles că cocherul a ascultat. Castleford ieși și fă cu un gest în tă cere. Coșerul a lă sat
deoparte panglicile, a coborâ t și s-a îndreptat spre spatele tră surii ca să stea acolo.
Castleford a urcat, a luat panglicile și a pornit caii pe drum.
Hawkeswell și-a încrucișat brațele și se uită drept înainte. Castleford a avut bunul simț să
nu ofere nimic mai mult decâ t compania unui vechi prieten pâ nă la Londra.

V erity l-a îmbră țișat pe Michael ca pe prietenul pierdut care fusese. Hawkeswell avea
dreptate. Acesta a fost un cadou special. Cel mai bun.
S-a uitat pe lâ ngă Michael ca să -i spună asta. Să -i mulțumesc. El a dispă rut, însă .
„Vino și stai cu mine. Vreau să te privesc ore întregi. Unde te-a gă sit?” L-a tras pe Michael pe
scaunul de la geam. A tâ râ t, râ zâ nd.
„M-au avut pe mine. Poți să -l crezi? Sunt într-o zi în pivnița lordului Cleobury, apoi într-un
vagon, apoi urmă torul lucru pe care îl știu că este un alt vagon și este plin de condamnați
care merg spre sud. Le-am tot spus numele meu, că nu sunt omul la care credeau ei, dar
nenorociții au presupus că nu se fac niciodată greșeli.”
„Un hulk? Am auzit că sunt locuri groaznice.”
„Destul de groaznic. Bă rbații mor în jurul tă u.” Zâ mbetul i-a că zut și ochii i s-au oprit. Dintr-
o dată a pă rut mult mai în vâ rstă decâ t atunci câ nd a intrat în cameră .
„Totuși, ară ți bine, Michael. Subțire, dar în rest nu cu atâ t mai ră u pentru asta.”
„M-au cură țat pentru tine. Acel Duke Castle a fost blocat cu mine câ nd ceilalți doi au plecat
undeva. Își ară tă pă rul. — Arată ca pă rul pe care îl vezi în Oldbury? Valetul lui mi-a fă cut-o.
Sunt un nenorocit al naibii, sunt. N-o să -l tră iesc niciodată pe jos câ nd mă vor vedea așa
acasă .”
Au râ s de felul în care era îmbră cat, iar ea a admirat haina fină în care îl pusese ducele.
— Ar trebui să -i vezi casa, Veri. Un palat. Este genul de loc în care ți-e frică să respiri. Ș i
cerul ferește că ar trebui să -ți scapi.
Au mai râ s puțin. Apoi râ setele au murit și s-au uitat doar unul la altul. Nu se putea opri din
zâ mbet. La el. La ea însă și. La ideea absurdă că , nu cu mult timp în urmă , era convinsă că
era de datoria ei să se că să torească cu acest vechi prieten.
„Acum sunteți mari, nu-i așa?” el a spus. — Ș i tu ai un soț bun.
"El este bine. Cel mai fin. El este un om bun."
„Dacă s-ar deranja să mă gă sească , aș spune că este cel mai bun. Ar fi trebuit să -i vezi pe cei
trei coborâ nd în acea groapă , așa cum murdă ria s-ar despă rți de ei la cuvâ nt. Că pitanul a
încercat să se oprească , dar Duke Castle tocmai a atins această sabie pe care o avea și s-a
uitat cu privirea pâ nă câ nd că pitanul avea jumă tate din dimensiunea lui normală . Apoi,
contele tă u a scos numele meu. La naiba, m-am pus pe picioare într-o secundă și, din câ te
știam, veniseră să mă spâ nzureze.”
Ș i-a putut imagina asta și a trebuit să râ dă din nou. „Sper că i-ai trimis vorbă mamei tale.”
„I-am scris în prima noapte. I-am trimis-o domnului Travis. O să i-o citească .”
Își lă să inima să simtă deplina ușurare pe care Katy ar fi știut-o și ea că totul se terminase
cu bine.
Michael a strâ mb de acel zâ mbet strâ mb al lui. — Deci, acest conte de-al tă u... știe el?
„El știe despre primul meu să rut. Am recunoscut doar asta, dar cred că se întreabă dacă a
fost mai mult.”
„Atunci, cel mai bine îl lă să m să se întrebe. Arată genul care să omoare un om dacă are chef
de asta. Deși, dacă mă lasă să te vă d singur în timp ce ești îmbră cat așa, nu poate fi prea
îngrijorat.”
„Probabil că se gâ ndește atâ t de modest după cum m-a vă zut.”
Michael ră mase cu gura că scată într-un șoc simulat și s-au dizolvat în chicoteli.
„Nu te-ar ucide niciodată , Michael, dar, da, poate ar fi mai bine să -l lași să se întrebe dacă
trebuie. A fost cu mult timp în urmă și noi eram copii, dar bă rbații nu sunt foarte atenți în
privința detaliilor câ nd devin geloși, cred.
„Nu, nu suntem la asta.” El a stat. „Ar trebui să plecă m acum, așa că te voi lă sa să te
pregă tești. Există o tră sură foarte bună acolo, care așteaptă să ne ducă acasă cu stil. Nu o să
mai vă d niciodată așa ceva, așa că plă nuiesc să mă opresc la fiecare han pe drum și să mă
să turam ca să mă compensez în ultimii doi ani. Va trebui doar să aștepți câ t fac eu.”
— Tră sura este numai pentru tine, Michael. Nu pentru mine."
„Nu asta a spus domnul tă u. Chiar și-a pus bagajele în el. Am spus că ai vrea să te asiguri că
și fieră ria este pe mâ ini bune. El a spus-"
Ea a ieşit pe uşă înainte ca el să termine. A alergat în jos pe scă ri și afară . Antrenorul lui
Hawkeswell și patru stă teau acolo, cu caii de golf asortate aproape imobili în demnitatea
lor. Ea se uită frenetică pe alee pentru orice semn al lui Hawkeswell însuși.
Ș i-a spionat bagajele deasupra vagonului. Nu una, ci trei portmanteaus. O emoție disperată
o cuprinse. Michael a ieșit din casă , și-a ară tat zâ mbetul strâ mb și s-a îndreptat spre
tră sură .
Confuzia și uimirea au copleșit-o. Nu-i venea să creadă că Hawkeswell îi permitea să
viziteze Oldbury din nou atâ t de curâ nd, singură și cu Michael ca escortă .
A auzit din nou ușa în spatele ei. A ocolit să o vadă pe Katherine stâ nd acolo.
„Acesta este pentru tine”, a spus ea, dâ ndu-i o scrisoare. „Lord Hawkeswell m-a gă sit în
bucă tă rie și a spus să ți-o dau.”
Ea se uită la el, iar numele de pe față îi fă cu să -i taie respirația. domnișoara Verity Thompson
. Frica, anticiparea, teama și durerea s-au amestecat împreună în timp ce ea desfă cea hâ rtia.
Dragul meu,

După cum puteți vedea, l-am găsit pe domnul Bowman. Voi scrie mai târziu cu o relatare mai
detaliată a descoperirii sale și a intrigii mai mari, dar deocamdată este suficient că și fiul lui
Katy a înviat.
Vărul tău Bertram s-a simțit emoționat să recunoască că a folosit greșit de tine și
constrângerea asupra căsătoriei, nu mai puțin în scris, pe fondul mărturisirii numeroaselor
sale păcate și numindu-și complicii. Cu acele dovezi și acordul meu, veți avea repede anularea
dvs. când faceți petiția, sunt convins. Este corect să ar trebui.
Servitoarea ta mă asigură că hainele tale preferate sunt în bagaj, la fel ca și bijuteriile tale.
Vărul tău și soția lui nu se vor întoarce în casa aceea de piatră de pe deal, așa că este din nou
a ta. Nu mă îndoiesc că amintirile bune vor reveni, iar cele rele vor pleca odată ce încăperile
lui se vor umple de zâmbetele tale.
Nu-ți dau viața înapoi pentru că m-am săturat de tine, Verity. Nu vreau să crezi asta.
Dimpotrivă. Am descoperit, însă, că dragostea mea pentru tine înseamnă că vreau să ai viața
pe care crezi că trebuia să o ai, chiar dacă înseamnă că nu voi avea soția pe care am ajuns să
o prețuiesc.
Domnul Bowman pare un tânăr bun. Îmi place de el mult mai mult decât îmi doresc. Sunt
sigur că te va vedea în siguranță la Oldbury și, făcând asta, mă scutește de un rămas bun
dificil.

Slujitorul tău,
Hawkeswell
 Capitolul douăzeci și șapte
H awkeswell a intrat în biblioteca din casa lui din Londra, și-a aruncat paltoanele și și-a
dezlegat cravata. Distracția nopții ar fi distras orice om normal, dar el gă sise că nu-i putea
distrage atenția. Din fericire, Summerhays și Audrianna, care se întorseseră din Essex, erau
prieteni buni și pretindeau că oaspetele lor nu era plictisitor.
S-a dus la un dulap în care erau depozitate bă uturi spirtoase și și-a turnat un coniac. În timp
ce trecea înapoi pe lâ ngă masa de scris, se uită la că rțile de conturi care se aflau acolo. Nu
mai puteau fi amâ nați, dar nimic bun nu aștepta în ei. Avea acces chiar acum la o avere care
avea să îndrepte totul. S-ar putea ajuta singur. Cu toate acestea, într-adevă r nu era a lui de
folosit.
Nu venise încă niciun cuvâ nt despre petiția lui Verity, dar era doar o chestiune de timp. Era
plecată acum zece zile și s-ar fi instalat.
O scrisoare venise de la ea, postată în timp ce se îndrepta spre nord. Fusese scurt,
recunoscă tor și ambiguu ca naiba. Îl memorase și în unele nopți, ca aceasta, în timpul orelor
în care se preface că ascultă conversații la mese sau urmă rea actorii pe scenă , o contempla
prea mult.

Dragă Lord Hawkeswell,

(Adresa era menită să recunoască o nouă distanță între ei sau doar exercițiile care își
fă ceau drumul?)
Ai plecat înainte ca eu să-mi pot exprima eternul recunoștință pentru că mi-ai găsit dragul
prieten din copilărie. Acum am din nou avantajul generozității tale de a aranja ca eu să
vizitez Oldbury.
Esti prea bun. Mult mai bine decât știi sau crezi. Și te iubesc pentru asta.

Verity.
Te iubesc pentru asta . A închis ochii și a vă zut-o pe scaunul de la fereastră în ultima zi.
Ei bine, a fost ceva, această declarație de dragoste, orice fel de dragoste ar fi. Îndră zneț și
sincer. Ea ar fi putut scrie „și ai afecțiunea mea profundă pentru asta”.
Era încâ ntat că ea scrisese asta. Mă bucur că și ea a recunoscut asta. Nu ar schimba
lucrurile, dar a fost bine să împă rtă șim adevă rul. A apreciat să știe că nu fusese un prost
total care vă zuse și simțise doar ceea ce dorea, nu ceea ce era de fapt acolo.
Se aștepta pe deplin ca datoria să o conducă , totuși, nu orice dragoste ar fi avut-o pentru el.
Nu o putea învinovă ți. Cea mai mare parte a vieții lui fusese dictată și formată de datorie. Ar
fi nesimțit să -și asume acele responsabilită ți care i-au determinat alegerile, dar nu ar trebui
să facă același lucru pentru ea.
A lă sat conturile pentru mâ ine și s-a mutat pe o canapea care se îndrepta spre focul mic al
șemineului. Noaptea promitea să fie foarte ră coroasă . Ar trebui să -și amintească să viziteze
sera și să aprindă vasele înainte de a se retrage.
Una dintre plante murise, în ciuda eforturilor stâ ngace ale lui și ale gră dinarului. Poate că
toate ar face-o înainte să se sfâ rșească iarna. El a sperat că nu. Îi plă cea să meargă acolo,
câ nd se întorcea de la ședințe. Tot iadul se dezlă nțuia în Parlament și s-a trezit atras de
acea casă de sticlă cu plantele ei verzi. Ecoul spiritului lui Verity încă locuia acolo și se
putea ră sfă ța într-o nostalgie liniștită .
O broșură ză cea pe canapea și el o ridică . Era o hartă de buzunar pe care o folosise pentru
a-i judeca progresul spre nord. A deschis-o acum pe pagina care ară ta regiunea din jurul
Oldbury.
A auzit un servitor intrâ nd în bibliotecă pe ușa din spatele lui. Ea venise să dea focului mai
mult combustibil. Întoarse capul, ca să -i spună să nu se deranjeze, că se va retrage în
curâ nd.
Inima i se ridică pâ nă la gâ t. Niciun servitor nu stă tea acolo.
Verity și-a lă sat jos reticulul și umbrela de soare și și-a desfă cut panglicile bonetei. Ea a
lă sat și asta deoparte, apoi a bă tut cu degetele închiderile spencerului ei.
S-a ridicat și a privit-o, întrebâ ndu-se de ce era aici, sperâ nd, dar nu îndră znind să spere în
același timp.
Zâ mbind, se apropie de el. S-a ridicat în picioare și i-a dat una dintre acele ciucuri de pasă re
pe obraz. — Ară ți la fel ca domnul Travis câ nd am intrat în clă direa lui în ziua aceea la
lucră ri, spuse ea. „Sunt cu adevă rat eu, Hawkeswell. Nu sunt o fantomă .”
Nu, nu era.
Ea a deschis spencerul și a scos-o. Absența ei a scos la iveală pielea gâ tului și a pieptului ei,
precum și numeroasele sfere de satin care o înconjoară în șuvițe stră lucitoare. Purta
perlele.
O strâ nse într-o îmbră țișare și o să rută cu putere. Prea greu. Prea disperat, dar toată
ușurarea și recunoștința lui erau în să rut și nu ar fi putut fi mai blâ nd dacă ar fi încercat.
O zarvă întreruptă . Pași și voci pe scă ri. Verity se uită în urmă , peste umă rul ei. „Acestea ar
fi portmanteau-urile mele care trebuie transportate.”
„Te-ai întors la mine definitiv, atunci? Te-ai întors?”
— Da, Grayson. M-am întors. Am venit acasă .”

V erity înfă șura șalul perfect. S-a ghemuit sub brațul îmbră țișat al lui Hawkeswell în timp ce
ei stă teau pe canapea din bibliotecă .
— Nu ai stat mult în Oldbury, spuse el. „Cu că lă toria în ambele sensuri, nu ar fi putut dura
mai mult de patru zile.”
„Am stat suficient de mult pentru a comanda proprietatea vă rului meu. Destul de mult
pentru a alunga amintirile rele din casa tată lui meu, așa cum mi-ai sfă tuit. De asemenea,
suficient de mult pentru a afla că domnul Albrighton a arestat patru bă rbați pentru că era în
legă tură cu vă rul meu. Cleobury, desigur, era dincolo de atingerea lui. Presupun că Camera
Lorzilor îl va încerca destul de curâ nd.”
De asemenea, stă tuse destul de mult pentru a fi sigură că nu voia să ră mâ nă pentru
totdeauna.
Trebuia să vadă cum va fi acea viață înainte de a o respinge. Michael nu fusese deloc un
factor. De îndată ce a intrat în camera ei de la The Rarest Blooms, ea știuse că nu putea
exista vreodată o că să torie între ei, nici mă car una practică .
Ar fi putut să îmbră țișeze tot restul, totuși. Ea știa că poate câ nd a trecut prin casa aceea și
s-a întâ lnit cu domnul Travis. Problema, însă , era că , dacă ar fi din nou Verity Thompson, nu
ar putea fi soția și iubita lui Hawkeswell.
Ea ajunsese aproape imediat la concluzia că nu ar putea tră i fă ră el. Dacă ar încerca, nu ar fi
nici bucurie, nici mulțumire, nici pasiune. Deoarece ea l-ar iubi mereu și nu va iubi
niciodată un alt bă rbat, nu ar putea exista nicio altă că să torie, chiar dacă ea ar fi liberă .
„Camera Lorzilor se va ocupa de Cleobury”, a spus Hawkeswell. „Dovezile sunt blestemate.”
"Domnul. Albrighton a gă sit două cadavre. Cei care au dispă rut pe hulks au fost norocoși.
Cele de mai tâ rziu nu au fost.” Ea ridică privirea spre el. „Michael mi-a spus să -ți mulțumesc
că iadul îngrozitor pentru el. A fost foarte mișcat că te vei deranja și s-a pă rut foarte nobil
din partea ta.
„Nu am fă cut-o pentru a fi nobil.”
Ea s-a întins și l-a să rutat pe obraz, apoi și-a pus degetele pe buzele lui. „Nu, ai fă cut-o
pentru mine, pentru că a contat pentru mine, deși te-ai întrebat de ce a contat. Ș tiu și de ce
ne-ai lă sat singuri împreună , Grayson. Un bă rbat trebuie să aibă mare grijă de o femeie
pentru a întoarce spatele și să nu vadă , să nu știe, câ nd se întreabă .”
— Îți pasă suficient să fii un prost al naibii, vrei să spui.
„Nu ai ratat nimic în acea zi, cu excepția bucuriei întâ lnirii a doi vechi prieteni și a unei
femei care explică că soțul ei este cel mai bun dintre bă rbați și că este foarte fericită în
că snicia ei.”
Ș i-a mișcat capul ca să poată privi în jos la fața ei întoarsă . „Chiar ai spus asta?”
"Am facut. I-aș fi spus despre plă cerea pe care mi-o faci, dar mi s-a pă rut nepotrivit.
Mă rturisesc că am dat de înțeles că mă vezi adesea goală .”
El a râ s. „Ești o femeie șocantă .”
„Totuși, nu i-am spus unele lucruri pe care mi le doream. Nu atunci și nici în că lă toria
noastră spre nord. Nu pentru că nu erau potrivite pentru urechile lui. Nu i-am spus pentru
că nu ar trebui să vorbesc despre ele nimă nui înaintea ta. Vreau să spun și altora, totuși.
Prietenii mei de aici și ai tă i. Michael și Katy. Toți cei care vor asculta.”
„Ce lucruri erau acelea?”
L-a să rutat din nou. „Vreau să spun că sunt îndră gostit de contele meu, că el îmi oferă mult
mai mult decâ t grijă și plă cere. Că îmi mișcă sufletul și îmi trezește inima și mă face să
zâ mbesc. Prietenii noștri nu vor gă si asta amuzant, Hawkeswell? Am fugit dintr-o că să torie
și am luptat pentru a fi liber, iar acum sunt recunoscă tor că ești blocat cu mine.”
Nu a râ s. Nici mă car nu a zâ mbit. Ș i-a întors corpul ca să poată privi direct la ea. Atunci îi
putea vedea surpriza.
„Nu mă pricep la astfel de cuvinte, Verity. Nu câ nd contează .”
„Ma aștept că nu. Cu toate acestea, ești elocvent cu acțiunile tale, Hawkeswell. Să -i oferi lui
Verity Thompson viața înapoi a fost cel mai iubitor act pe care mi-l pot imagina. Vreau să
știi că nu ești un prost al naibii. Ești tot ceea ce îmi doresc și sunt mâ ndru că sunt contesa
ta.”
El îi ridică mâ na și o să rută lung, apoi i-a mutat să rutul la gură .
„Acceptasem că te voi iubi în zadar, Verity. Că , deși te-ai împă cat cu că să toria, inima ta va fi
mereu rebelă și vei regreta întotdeauna că viața ta nu a fost așa cum credeai că ar trebui să
fie. Așa că m-ai fă cut cel mai fericit dintre oameni cu cuvintele tale.”
El a îmbră țișat-o strâ ns și au împă rtă șit un să rut special, unul emoționant și sincer. Ea a
savurat-o și a simțit o adiere de libertate suflâ nd în inima ei ră mă șițele vechilor ră ni,
resentimente și întrebă ri.
S-a cuibă rit în brațele lui, cu capul pe pieptul lui, într-o liniște dulce. Era, a hotă râ t ea, un
moment atemporal pe care avea să se asigure că își va aminti pentru totdeauna.
Poate că au stat așa o oră sau doar câ teva minute. Ea nu stia. Intensitatea emoției nu s-a
diminuat, dar ea a adaptat-o astfel încâ t să nu se teamă că va dispă rea dacă se mișca.
— Presupun că va trebui să gă sim pe cineva care să -l înlocuiască pe Bertram, spuse ea.
„Așa mă aștept.”
"Domnul. Travis ar putea face cea mai mare parte, sunt sigur. Contractați lucră rile și altele.”
„Atunci nu ar avea timp să lucreze la strunguri. Nu a putut prelucra bucă țile.”
Subiectul s-a îndepă rtat în noapte. Ea a dat drumul. În altă zi ar putea fi gă sit din nou.
„Mi s-a spus că un tâ nă r pe nume Michael Bowman are priceperea să -l înlocuiască pe Travis
în prelucrarea acelor bucă ți, dacă decidem să îi încredem acel secret”, a spus el. „Poate că ar
putea prelua unele dintre îndatoririle lui Travis, iar Travis ar putea să le facă cele mai multe
ale lui Bertram. Dacă sunt decizii majore, el poate să ni le lase nouă .”
„Este o soluție.”
„O soluție pe care o favorizați, cred.”
„Ar însemna să vizitezi Oldbury de cel puțin câ teva ori pe an, pentru a vedea cum merg
lucrurile acolo.”
„Nu cred că ar fi prea incomod.”
Ea și-a strâ ns îmbră țișarea. Dragostea curgea pâ nă câ nd inima o durea. Îi dă dea din nou
acasă . Ea ar fi un administrator al moștenirii tată lui ei, așa cum fusese intenționată .
Ea nu-și dă duse seama că , odată ce a prins ră dă cini, iubirea se poate dezvolta și se poate
propaga, chiar și după ce credeai că deja te umple. Dar a fă cut-o acum, câ nd stă teau în fața
focului. Ș i-a simțit dragostea adâ ncindu-se și ramificâ ndu-se atunci și acolo și a mișcat-o
profund.
— Hawkeswell, crezi că slujitorii au plecat bine, deasupra și dedesubt?
„Așa mă aștept. De ce întrebaţi?"
„M-am gâ ndit că ar fi mai bine dacă sunt, dacă am lucruri rele în minte.”
El a râ s. „Te rog spune-mi că faci.”
"Oh da, dragostea mea. Am petrecut ore întregi în vise despre toate lucrurile rele pe care le
facem. Lucruri pe care nu mi-aș putea imagina niciodată că le doresc cu alt bă rbat.” Ea a
îngenuncheat pe canapea și l-a să rutat agresiv și și-a lă sat fanteziile să -și ia drumul.
El i-a ridicat fusta sus și ea s-a urcat în poala lui, cu fața la el. „Este perfect”, a spus ea. „Este
exact așa cum mi-am imaginat într-un vis. Numai că m-am trezit înainte – ei bine, înainte să
vreau.” Ș i-a despă rțit șalul și și-a lucrat nasturii rochiei de pelisse. „Nu este convenabil ca
această rochie să se deschidă în față ?”
„Ș i mai convenabil că nu ai nimic pe sub el. Nu este de mirare că te iubesc. Plă ceai asta de
câ nd te-ai trezit.”
„Am avut speranță .” Ea a despă rțit rochia câ t a putut, astfel încâ t sâ nii ei au fost expuși
privirii lui. "Atinge-ma. Atinge-mă așa cum am visat. Atinge-mă și spune-mi că mă iubești și
îți voi spune și ție. O vom spune iar și iar astă zi și pentru totdeauna, pentru că dragostea
face plă cerea atâ t de fericită și perfectă .”
„Te iubesc, Verity. Mă faci fericit pentru că ești perfectă .”
I-a spus că o iubește din nou în timp ce palmele îi mâ ngâ ia sâ nii și coapsele. Îi spuse din nou
între să rută ri adâ nci pline de nevoie și furie abia reținută . I-a spus imediat după ce a intrat
în ea, în timp ce ușurarea și mulțumirea o udau și dorința și-a început minunata urcare
că tre libertate și nebunie.
Ea și-a cuprins brațele în jurul gâ tului lui. El o apucă de șolduri și se mișcă în ea. Senzațiile
s-au intensificat și în interiorul lor mici fiori prefigurau extazul care urma să vină .
„Este atâ t de rafinat”, mormă i ea în curba gâ tului lui, între strigă te înă bușite. „Mă umpleți
pe tot, în toate felurile posibile. Simțurile mele și inima și corpul meu. Mă umple complet,
Hawkeswell.
Ea știa, pe mă sură ce plă cerea lor febrilă îi mă tura și bucuria lor se îmbina și cunoașterea se
adâ ncea, ea știa că așa trebuia să fie.
 În curând de la New York Times autoarea de bestselleruri
MADELINE HUNTER

Celia vine în sine și descoperă cum e să fii. . .

Păcătos în satin
Că utați-l în toamna anului 2010

Periculoasă în diamante

Există un singur bărbat care i-ar putea zdruncina lui Daphne.

Că utați-l în primă vara anului 2011

Ultimele două cărți din răpitorul ei cvartet.

Ș i nu ratați primul roman din

uimitorul cvartet al lui Madeline Hunter.
Citiți mai departe pentru un fragment din povestea Audriannei. . .

Răvitor în roșu
Acum disponibil de la Jove Books
 Capitol unul
O femeie independentă este o femeie neprotejată . AudriAnna nu înțelesese niciodată prima
lecție oferită de verișoara ei Daphne la fel de bine ca azi.
O femeie independentă era și o femeie de o respectabilitate îndoielnică .
Intrarea ei în Two Swords Coaching Inn din afara Brighton a atras mai multă atenție decâ t
și-ar dori orice tâ nă ră adevă rată . Ochii au examinat-o din cap pâ nă în picioare. Câ țiva
bă rbați i-au urmă rit drumul solitar prin încă perea publică cu un interes îndră zneț, la care
nu fusese niciodată supusă pâ nă atunci.
Ipotezele implicate de toate acele priviri i-au întunecat și mai mult starea de spirit. Ea se
îmbarcase în această că lă torie plină de hotă râ re dreaptă . Soarele stră lucitor și temperatura
nesezonabil de blâ ndă pentru sfâ rșitul lunii ianuarie pă reau concepute de Providence
pentru a-i favoriza marea ei misiune.
Providența se dovedise volubilă . La o oră din Londra începuseră vâ ntul, ploaia și frigul
crescâ nd, fă câ nd-o să regrete profund că a luat loc pe acoperișul autocarului. Acum era
udată de ore în șir de ploaie rece și mai mult decâ t puțin supă rată .
Ș i-a adunat echilibrul și l-a că utat pe hangier. Ea a cerut o cameră pentru noapte. El o privi
lung și puternic, apoi se uită în jur după bă rbatul care o pierduse.
— Soțul tă u are de-a face cu grajdul?
"Nu. Sunt singur."
Pielea albă , creponată , a feței sale îmbă trâ nite s-a încruntat. Gura i se strâ nse în cinci
moduri diferite în timp ce o examina din nou.
„Am o cameră mică pe care o poți avea, dar are vedere la curtea grajdului.” Tonul lui
reticent a ară tat clar că o acomoda împotriva judecă ții sale mai bune.
O femeie independentă primește și cea mai proastă cameră la han, se pă rea. „Va merge,
dacă este uscat și cald.”
„Atunci vino cu mine.”
A dus-o într-o cameră din spatele etajului doi. A ridicat focul puțin, dar nu mult. Ea a
remarcat că nu era suficient combustibil pentru a-l face mult mai cald și, de asemenea, să
reziste toată noaptea.
„Voi avea nevoie de taxa pentru prima noapte în avans.”
Audrianna își înghiți sentimentul insultei. Ș i-a să pat în reticulă pentru trei șilingi. Ar fi mai
mult decâ t să acopere camera pentru o noapte, dar ea a apă sat totul în mâ na bă rbatului.
„Dacă vine cineva și pune întrebă ri despre domnul Kelmsley, trimite-o aici sus, dar nu
spune nimic despre prezența mea sau despre orice altceva despre mine.”
Cererea ei l-a fă cut să se încruntă mai mult, dar monedele din mâ nă îl țineau mut. El a
plecat cu șilingii și ea a presupus că ajunsese la un tâ rg. Ea spera doar că roadele acestei
misiuni vor merita costul pentru reputația ei.
Ea a notat banii ră mași în reticulul ei. Pâ nă dimineață , se aștepta ca cea mai mare parte să
fie cheltuită . Ar fi plecat de la Londra doar două zile, dar această că lă torie ar epuiza
economiile pe care le acumulase din toate acele lecții de muzică . Ea avea să îndure luni de
solzi neîndemâ natici și fete plâ ngă toare pentru a-l înlocui.
Ea scoase o bucată de hârtie din reticulul ei. Ea ținea hârtia la lumina focului, deși știa
cuvintele pe de rost. Domino îi cere domnului Kelmsley să se întâlnească cu el la cele două
săbii din Brighton două nopți de aici, pentru a discuta o chestiune de avantaj reciproc.
Fusese pur și simplu noroc că știa chiar că această reclamă fusese plasată în The Times.
Dacă prietena ei Lizzie nu ar fi verificat toate astfel de notifică ri, în fiecare hâ rtie și foaie de
scandal disponibile, ar fi putut scă pa atenției Audriannei.
Numele de familie nu era scris corect, dar era sigură că domnul Kelmsley menționat aici era
tată l ei, Horatio Kelmsleigh. În mod clar, cine voia să -l cunoască nu știa că este mort.
Imaginile tată lui ei i-au invadat mintea. Inima i s-a îngroșat și ochii îi ardeau așa cum fă ceau
întotdeauna câ nd amintirile o copleșeau.
L-a vă zut jucâ ndu-se cu ea în gră dină și luâ nd vina câ nd mama i-a certat pentru pantofii ei
murdari. Ea a adus o amintire îndepă rtată , neclară despre el, probabil cea mai veche a ei.
Era în uniforma lui de armată , așa că a fost înainte de a-și vinde comisionul, câ nd s-a nă scut
Sarah și a ocupat un post în biroul Board of Ordnance, care supraveghea producția de
muniție în timpul ră zboiului.
Mai ales, însă , ea a tot vă zut fața lui tristă și tulburată în ultimele luni, câ nd a devenit
obiectul atâ t de mult dispreț.
Ea a ascuns anunțul. Îi amintise de ce era aici. Nimic altceva, nici ploaia, nici privirile sau
grosolă nia, nu conta cu adevă rat. Să speră m că a avut dreptate câ nd credea că acest Domino
deținea informații care l-ar fi ajutat pe tata să -și curețe numele.
Ș i-a îndepă rtat mantaua albastră și pelișa cenușie de dedesubt și le-a atâ rnat de cuie de
perete pentru a se usuca. Ș i-a scos boneta și s-a scuturat de ploaie. Apoi a mutat singura
lampă a camerei pe o masă de lâ ngă uşă , iar un singur scaun de lemn în umbra din colţul
din faţă , dincolo de vatră . Dacă stă tea acolo, ar putea imediat să vadă pe oricine intra, dar
acea persoană nu ar vedea-o deloc bine la început.
Își puse valiza pe scaun și o deschise. Restul primei lecții a lui Daphne a fost recitată în
minte. O femeie independentă este o femeie neprotejată, așa că trebuie să învețe să se
protejeze .
Întinzâ nd mâ na, scoase pistolul pe care îl îngropase sub hainele de rezervă .

Lordul Sebastian Summerhays și-a întins montura unui grajd udat. Bă iatul a intrat în coada
lungă , așteptâ nd prezența mirii celor Două Să bii.
Sebastian intră în camera publică a hanului. O secțiune transversală a umanită ții se
înghesuia acolo sub tavanul cu grinzi deschise. Ploaia îi forțase pe că lă reți să se refugieze,
iar autocarele întâ rziaseră . Femeile și copiii au umplut majoritatea scaunelor și bă ncilor, iar
bă rbații s-au așezat în jurul perimetrului, fă câ ndu-se pe râ nd lâ ngă foc pentru a se usca.
Acolo s-a poziționat Sebastian în timp ce vremea cea mai urâ tă a picurat de pe haina lui de
că lă rie. Mirosul de lâ nă umedă și de corpuri nespă late umplea aerul. Câ țiva servitori au
fă cut tot posibilul să salveze niște pă lă rii de mă tase și bonete din crepon, în timp ce alții
serveau mâ ncare scumpă , neapetisantă . Sebastian aruncă un ochi exersat pe marea de fețe,
că utâ nd una care pă rea suspectă , stră ină sau cel puțin la fel de curios ca el.
Folosirea de că tre reclamă a unui nume de cod l-a enervat și l-a intrigat. Ar face această
misiune mai dificilă , dar ar implica și faptul că erau implicate secrete. Anunțul în sine,
adresat lui Kelmsley, indica că scriitorul nu știa că bă rbatul murise de aproape un an.
Asta, la râ ndul să u, sugera că Domino nu era de la Londra, sau poate nici mă car din Anglia.
Deoarece numele nu era scris corect, Sebastian avea încredere că Domino nu era un bun
prieten sau un apropiat al lui Horatio Kelmsleigh. Să speră m că Domino nici mă car nu știa
cum arată Kelmsleigh.
Sinuciderea lui Kelmsleigh fusese nefericită din multe puncte de vedere, dintre care unul
era modul în care oferea o explicație prea ușoară pentru un mister despre care Sebastian
era sigur că avea mai multe fațete. În seara asta spera să afle dacă avea dreptate.
„Ce nai, Summerhays. Nu mă așteptam să te gă sesc refugiâ ndu-te ală turi de mine în această
stație neplă cută .”
Salutul de lâ ngă urechea lui Sebastian l-a scos din că utarea camerei. Grayson, Contele de
Hawkeswell, radia ală turi de el cu un pahar aproape gol de vin fierbinte în mâ nă . Un
zâ mbet de încâ ntare se întindea sub ochii lui albaștri și pă rul negru tuns cu talent.
„O explozie de nori m-a prins cinci mile înapoi”, a spus Sebastian. Hawkeswell era un vechi
prieten și fusese un partener apropiat în zilele sale mai să lbatice. Sebastian ar fi în mod
normal încâ ntat să aibă compania lui să treacă ceea ce promitea a fi o noapte mizerabilă ,
dar motivul pentru care se afla aici a fă cut din Hawkeswell o descoperire incomodă . „Suiți
spre Londra sau coborâ ți?”
„Mă întorc. M-am întâ lnit cu un agent imobiliar în Brighton în această dimineață .”
— Atunci vindeți proprietatea?
"Nu am de ales."
Sebastian și-a transmis simpatia. Finanțele lui Hawkeswell fuseseră proaste de câ nd a
moștenit titlul, iar cea mai mare parte a proprietă ții neobișnuite dispă ruse. O încercare de a
remedia problema prin că să torie a dispă rut din pă cate câ nd mireasa lui bogată a dispă rut
în ziua nunții ei.
Hawkeswell se uită în jurul lor. „Fă ră bagaj? Am încredere că nu ai lă sat-o pe calul tă u.
Orice lucru de valoare va fi furat pâ nă dimineață .”
Sebastian râ se ușor și fă ră angajament. Nu avea bagaje pentru că plă nuia să se întoarcă la
Londra în seara asta și vremea și întunericul să fie al naibii.
„Ai o cameră deasupra? Bagajul tă u este acolo? Am cerut unul, dar hangiul i-a angajat pe
toți, spune el. Nici mă car titlul meu nu mi-a fă cut bine. Dar dacă ai unul, putem merge să
fumă m și să bem și să scă pă m de duhoarea de aici jos.
„Nu am o cameră , îmi pare ră u.”
Sprâ ncenele lui Hawkeswell se ridicară deasupra ochilor cunoscă tori. „Nu te adă postești
deloc, nu-i așa? Ș i nici nu mă îndrept spre Brighton, pun pariu. Ești aici să cunoști o femeie.
Nu, nu spune un cuvâ nt. Înțeleg necesitatea eschivurilor tale elaborate în aceste zile. Toți în
afară de marchiz acum, nu-i așa? Nu mai pot ridica fustele oriunde și oricâ nd.” Își duse
degetul la buze, batjocorind nevoia de discreție.
A fost o explicație la fel de bună ca oricare, așa că Sebastian a lă sat-o să stea. A ră mas
prietenos și atent în timp ce și-a completat examinarea tuturor acelor fețe. Nimeni nu i s-a
pă rut mai apt să fie Domino decâ t oricare altul.
Hawkeswell pă rea probabil să reziste toată noaptea. Sebastian trebuia să -l scuture și a
decis că propria teorie a lui Hawkeswell ar fi trebuit să facă .
„Va trebui să mă scuzi. Trebuie să vorbesc cu hangiul despre persoana pe care am venit aici
să o cunosc.
Ș i-a reușit să scape. Îl gă si pe proprietar dâ nd bere unui tip slă bă nog cu o pă lă rie maro cu
boruri joase.
— A fost cineva aici care a întrebat despre domnul Kelmsley sau a invitat să se întrebe
despre acest nume?
Hangiul se uită la el, apoi se întoarse să ia banii clientului să u. „Deasupra, în spate, ultima
uşă . Oaspetele de acolo ar fi cel pe care îl dorești și nu voi vrea să știu de ce.”
Sebastian ținti spre scă ri. Ș i-ar fi dorit ca Hawkeswell să fi avut dreptate. Să aștepți vremea
pe un pat de pene, uscat și confortabil, cu ceva că ldură feminină în brațe, ar fi o ră splată
plă cută pentru că lă toria mizerabilă de aici și cea care așteaptă la sfâ rșitul misiunii. În
schimb, era blocat cu datoria și obligația și o lungă conversație cu cineva cunoscut sub
numele de Domino.

O udrianna s-a ghemuit sub șalul ei, în umbră . Focul mic nu a putut combate frigul umed
din această cameră . Totuși, acesta nu a fost singurul motiv pentru care tremura.
Privegherea ei epuiza hotă râ rea reînnoită pe care o invocase citind din nou avizul. Începuse
să vadă acest plan dintr-o perspectivă diferită , cea a întregii ei vieți pâ nă în ultimele șapte
luni.
Din acest punct de vedere, comportamentul ei de azi a fost cu totul nebun și nespus de
nesă buit.
Mama cu siguranță ar spune așa. Tata ar fi fost de acord. Roger ar fi îngrozit dacă ar ști și el.
Doamnele potrivite nu mergeau singure cu autocarele publice pâ nă la hanurile publice și
așteptau în camere întunecate ca bă rbați necunoscuți să li se ală ture.
Această expediție începuse să pară un vis bizar. Ș i-a forțat nervii sub control și a cerut ca
mintea ei să -și recapete o parte din determinarea.
Ea a fost aici pentru că nimeni altcineva nu va fi. Lumea îngropase numele bun al tată lui ei
cu trupul lui. Moartea lui fusese o dovadă suficientă că era vinovat de acuzațiile aduse lui.
Toată lumea presupunea că remușcarea, nu melancolia profundă , l-au determinat să se
sinucidă .
Întreaga familie încă purta rușinea lui. Mama a plâ ns pierderea prietenilor chiar dacă i-a
apă rat cu curaj memoria. Pâ nă și unchiul Rupert încetase să scrie câ nd a izbucnit scandalul,
în încercarea de a se spă la de pete prin asociere. Ș i Roger, ei bine, dragostea lui
nemuritoare nu a putut depă și scandalul.
Încercă să pă streze o aparență de indiferență în privința asta, dar o durere profundă îi
strâ nse inima la gâ ndul la Roger. În cele din urmă , asta nu se va mai întâ mpla, avea
încredere. Mă car putea să se mâ ngâ ie puțin știind că nu va mai fi niciodată atâ t de
deziluzionată . Cu întorsă tura proastă pe care o luase viața, niciun alt bă rbat nu și-ar fi
propus vreodată .
Ea îi spusese mamei ei că va locui cu verișoara ei Daphne pentru a atenua poverile
financiare cauzate de moartea tată lui, câ nd familia a fost redusă la veniturile din micul trust
al mamei. Într-adevă r, dorise să evadeze dintr-o viață veche blocată în morțiș și să -și
construiască una nouă în care să -și gă sească mulțumirea în așteptă rile ei schimbate.
Mulțimea de dedesubt a creat un zgomot moale care i-a ajuns la urechi. Aici sus, la al doilea
nivel, totul era liniște, cu excepția unei uși care se închidea ocazional. Tă cerea a provocat
mai multă liniște. Mai erau totuși și alți că lă tori în acele camere. Dacă acest „Domino”
încerca ceva neplă cut și ea țipa, avea încredere că ajutorul va ajunge rapid.
Ea trase șalul mai sus pentru a alunga un nou frig. Sub că ldura ei de lâ nă , își închise mâ na în
jurul pistolului lui Daphne. O adusese ca să -și dea curaj și pentru ca Daphne să nu mai certe
mai tâ rziu că fusese neprotejată .
Din pă cate, greutatea ei în mâ na ei a fă cut-o din nou să tremure.

S ebastian apă să ză vorul. Spre surprinderea lui, a cedat. Deschise ușor ușa camerei.
O lampă chiar înă untru și-a aprins lumina spre el. Stră lucirea puternică a fă cut din restul
încă perii o mare de întuneric. A pă șit înă untru ca să poată scă pa de lumina aspră . Ochii i s-
au adaptat încet.
O flacă ră scă zută în șemineu și-a creat propriul clarobscur ascuțit. Cu toate acestea, la fel ca
în picturile care au exploatat un efect similar, întunericul a început să prindă viață cu forme
și forme cu câ t privea mai mult.
Capul patului drapat care se îndrepta spre foc a ieșit la iveală , pentru a-și uni piciorul pe
care l-au scă ldat flă că rile. Cuietele de pe peretele de lâ ngă ușă ară tau țesă turi suspendate.
Colțurile camerei și-au dezvă luit în cele din urmă conținutul. O masă de scris. Grosul unui
dulap.
O colecție moale de forme în alt colț a luat formă și ea, dincolo de lumina focului. S-au
adunat în ceva ce el a recunoscut. O femeie.
Prezența ei îl fă cu să se oprească . Crezuse că Domino era un bă rbat. I se putea ierta acea
greșeală , presupunea el, dar fusese o presupunere nefondată .
Descoperirea că Domino era doar o femeie i-a ridicat imediat moralul. Avea să învețe
repede ceea ce trebuia să știe și avea să lucreze pe scurt cu această întâ lnire.
A zâ mbit un zâ mbet care a fermecat multe femei în vremea lui. Se îndreptă spre șemineu.
„Te rog să stai acolo”, a spus ea. „Trebuie să insist să faci.”
Insista, trebuie? Asta l-a fă cut să zâ mbească mai mult. Avea o voce tâ nă ră . Nu de fetiță ,
totuși. Aspectul ei a devenit mai distinct pe mă sură ce se concentra asupra ei.
Par inchis la culoare. Poate acea culoare interesantă în care roșul trece prin maro, ca
nuanța unui cal castaniu. E greu să -i judeci vâ rsta, dar el bă nui că avea două zeci de ani. Fața
ei pă rea frumoasă , dar în această lumină majoritatea femeilor ar fi atră gă toare. Un șal
întunecat îi drapeau poala și pieptul. Rochia ei pă rea să fie fie gri, fie lavandă și era destul
de simplă din ceea ce putea vedea.
„Voiam să mă încă lzesc doar lâ ngă foc”, a spus el. „Că lă toria aici m-a înecat.”
Capul ei a plecat pe spate în timp ce se gâ ndea la explicația lui. „Atunci, focul, dar nu mai
aproape.”
Ș i-a aruncat haina de că lă rie. Ea a tresă rit vizibil.
„Așa că îl pot agă ța să se usuce, dacă nu te superi”, a explicat el.
Ea a dat din cap.
L-a pus pe unul dintre cuie. Obișnuit acum cu iluminarea camerei, își dă dea seama că
celelalte haine de acolo erau manta și pelisă de femeie. S-a aşezat lâ ngă foc şi s-a prefă cut că
se concentrează asupra confortului lui, dar a privit-o cu coada ochiului.
El i-a zâ mbit din nou în timp ce se întoarse cu spatele la că ldură . Ea s-a agitat sub șalul
acela.
— Ar trebui să te avertizez că am un pistol. Vocea ei tremura de anxietate.
„Fii sigur că nu vei avea nevoie.”
Ea nu pă rea convinsă . Ochi verzi, se gâ ndi el. Ei și-au exprimat determinarea și o oarecare
teamă . Acesta din urmă a fost un semn bun. A indicat că nu era proastă și un pic de teamă
ar fi util.
— Mă așteptam la un bă rbat, spuse el.
"Domnul. Kelmsleigh nu era disponibil, așa că sunt aici în schimb. Presupun că doriți o
compensație pentru informațiile dvs. și sunt pregă tit să plă tesc dacă suma este rezonabilă .”
Ș i-a mascat reacția uluită . Ea a crezut că el era Domino. Ceea ce însemna că nu era, desigur.
Nu crezuse niciodată că praful de pușcă ră u care ajunsese în față fusese o simplă neglijență
din partea lui Kelmsleigh, deși o asemenea neglijență era destul de rea încâ t să ruineze un
om. În schimb, bă nuia conspirație și fraudă și se îndoia că Kelmsleigh a conceput și
controlat schema. Cu toate acestea, nu se așteptase niciodată să afle că sunt implicate vreo
femeie. Acum, acest complice a indicat că cel puțin unul fusese.
Numai cine naiba era ea? Identitatea ei ar putea oferi o legă tură cu ceilalți implicați în acel
complot.
Ea îl privea cu grijă . Îi putea vedea mai bine frica acum. Ea nu era ceea ce se aștepta el, dar a
bă nuit că era o surpriză și pentru ea.
Venise aici ca să se prefacă drept Kelmsleigh. În schimb, altcineva citise acea reclamă și
venise și el să cumpere informații.
A schimbat planurile. Nu mai putea fi Kelmsleigh. Dar el ar putea fi Domino.
 Capitolul doi
Oh , Doamne. Oh, cerurile. Cu siguranță această zi nu se desfă șura așa cum și-a imaginat ea.
Nu se așteptase ca Domino să fie un gentleman. Cu siguranță nu se așteptase la un domn
înalt, frumos, tâ nă r, cu un zâ mbet atâ t de învingă tor.
În schimb, nu era sigură ce anticipase. Ea știa doar că nu era asta.
Pă rea deloc îngrijorat de prezența ei în locul tată lui ei sau de declarația ei că avea un pistol.
Maniera lui a ră mas amabilă în timp ce se încă lzea în fața focului. A continuat să arunce
acele zâ mbete scurte, uluitoare, de liniștire.
Nu au liniştit-o deloc. În schimb, el a pă rut-o ca fiind foarte periculoasă .
Asta s-ar putea datora modului în care lumina focului l-a transformat într-o colecție de
unghiuri dure, sau felului în care ochii lui pă reau mult mai intensi și mai alerti decâ t cerea
purtarea lui.
Ar putea fi rezultatul bogă ției sale, evidențiate în croiala și modelul acelei haine de că lă rie
gri închis pe care o îndepă rtase și calitatea cizmelor înalte și a că ptușelii confortabile care îi
înveleau picioarele. Chiar și pă rul întunecat era scump, cu tunsoarea scurtă , șubredă și
zbură toare, umedă și vâ ntul mai degrabă îmbună tă țită decâ t ruinată .
Înfă țișarea lui a fost însă cea mai mică dintre ele. Nu putea ignora felul în care atmosfera
din cameră se modificase odată cu sosirea lui, de parcă ar fi emis fulgere minuscule,
invizibile.
„Domnule, cred că ar trebui să continuă m cu scopul acestei întâ lniri.”
„Cu vremea, nu se gră bește. Nici unul dintre noi nu va pleca nică ieri curâ nd.”
Ș i-a dorit să nu-i fi lă sat să se apropie atâ t de mult. El nu stă tea la mai mult de șase metri
distanță și se ridica deasupra ei. Nu putea să -i ignore dimensiunea sau felul în care el o
fă cea să se simtă mică și vulnerabilă și într-un dezavantaj mai mare decâ t era corect.
„Aș vrea totuși să termin asta la timp.”
Unul dintre acele zâ mbete pe jumă tate formate, unul privat care reflecta un gâ nd în capul
lui. "Cine eşti tu?" el a intrebat.
"Conteaza?"
„Poate conta foarte mult. Din câ te știu, ai crezut că vreau să întâ lnesc un alt Kelmsleigh și
vei pleca de aici cu fapte pe care nu ar trebui să le ai. Asta ar putea cauza durere unui om
nevinovat și nebă nuitor.”
„Ar trebui să spun că este puțin probabil.” Vocea ei suna ascuțit pâ nă la urechile ei. A vorbit
de parcă informațiile lui nu ar fi o veste bună . „Totuși, din moment ce ți-e teamă să faci
dezvă luiri unei pă rți dezinteresate, voi identifica Kelmsleigh-ul care mă interesează . A fost
angajat de Consiliul de Ordnance. Sper că informațiile tale se referă la poziția lui acolo.”
Zâ mbetul lui s-a dovedit mai puțin amabil de data aceasta. Puțin pră dă tor, dacă e adevă rul.
Ar putea fi lumina aspră , desigur, dar — spre consternarea ei, el a pă șit spre ea cu atenția
fixată pe fața ei.
„Insist să ră mâ i acolo unde ești.” Ura felul în care cererea ei ieșea într-un behă it
înfricoșă tor.
El a continuat spre ea.
A să rit în picioare. Ş alul a că zut la pă mâ nt. Ea nu a îndreptat pistolul, dar l-a apucat
puternic. „Nu te apropia mai mult. Ș tiu cum să trag asta.”
S-a oprit la o distanță de braț. Destul de aproape încâ t să poată vedea că ochii lui erau
întunecați. Foarte intuneric. Destul de aproape încâ t, dacă ar fi tras, să nu poată rata. El
ignoră pistolul și în schimb i-a studiat fața.
"Cine eşti tu?" întrebă el din nou.
„Îți spui ceva la fel de prost ca Domino și îmi ceri să -mi dezvă lui numele? Identitatea mea
nu este mai importantă decâ t a ta.”
„Care este rolul tă u în toate acestea? Ești complice? Un iubit? Poate că ești rudă cu unul
dintre soldații care au murit? Nu mi-aș dori ca această întâ lnire să înceapă o ră zbunare.”
Privirea lui aproape că o înghesuia, iar controlul lui o tulbură în cel mai ciudat mod. În
ciuda tuturor suspiciunilor sale, el a continuat să arate acel zâ mbet vag, atră gă tor, care i-a
oferit... . . prietenie și . . . emoție și . . . lucruri la care nici nu ar trebui să se gâ ndească în
acest moment. Avea genul de față care le fă cea prostii pe femei și o enerva că se dovedea
mai susceptibilă decâ t ar trebui să permită această situație vreodată .
Ea a ridicat pistolul suficient, așa că nu a îndreptat în jos, ci în loc să iasă din șold. El aruncă
o privire la armă , apoi privirea lui era din nou numai pentru fața ei. Abia acum ară ta ca un
bă rbat care fusese provocat, dar știa că va câ știga concursul.
„Ce informații ai?” a cerut ea.
"Cati bani ai?"
"Suficient."
„Câ t crezi că este suficient?”
„Nu sunt atâ t de prost încâ t să mă negociez împotriva mea. Spune-ti pretul."
„Ș i dacă nu-l ai?” Dă du din cap spre pistol. „Credeți să mă forțați să dezvă lui totul, indiferent
de ce?”
Deodată a fost și mai aproape. Corpul lui se afla la un centimetru de țeava pistolului și doar
câ țiva mai mult de ea. Ea ridică privirea spre el surprinsă .
I s-a tă iat respirația. Pă rea foarte periculos acum, în moduri care nu aveau nicio legă tură cu
pistoalele. . .