Subiecte Sanatate ocupationala

Subiectul 1 Condiția de muncă și noxele profesionale

Termenul de condiție de muncă acoperă un ansamblu de măsuri sociale,
economice, juridice, de organizare, și igienico-sociale create pentru a
asigura participarea oamenilor la procesul muncii.
Noțiunea de condiție de muncă este constituită din 4 grupe de factori:
 Factori ai organizării muncii
 Factori ai mediului de muncă
 Factori care depind de relația om-mașină
 Factori care depinde de condițiile psihosociale
În anumite situații, o serie de factori ai condițiilor de muncă pot deveni
nefavorabili sănătății transformându-se în noxe profesionale.
Noxele profesionale sunt reprezentate de acei factori ai condițiilor de
muncă care influențează negativ starea de sănătate a organismului
personalului muncitor determinând sau favorizând starea de boală sau
scăderea capacității de muncă.
Noxele profesionale reprezintă anumiţi factori din cadrul condiţiilor de
muncă ce pot influenţa în mod negativ starea de sănătate a organismului
persoanelor expuse în mediul toxic şi care determină apariţia bolii sau
scăderea capacităţii de muncă.

Subiectul 2 NOXELE PROFESIONALE ŞI ACŢIUNEA

ACESTORA
Pentru ca o componentă a condiţiei de muncă, a factorilor de mediu să
fie considerată noxă profesională, aceasta trebuie să depăşească o
anumită limită de expunere pe o perioadă îndelungată de timp.
Ca noxe profesionale sunt considerate atât factorii ce determină
condiţiile de muncă şi favorizează apariţia bolii, dar şi factorii care duc
la scăderea capacităţii de muncă, impunându-se aplicarea unor măsuri
profilactice de diminuare a acestor noxe.
Principalii factori etiologici ai noxelor profesionale acţionează
determinant asupra organismului şi creează o cauzalitate între noxa
profesională şi boală de tip cauză - efect şi poate interveni în geneza
bolii în totalitate.

Subiectul 3 Modul de actiune al noxelor profesionale

Noxele profesionale pot fi favorizate de anumiţi factori etiologici ai unor

boli ce nu ţin de profesie.
O noxă profesională poate interveni ca şi factor etiologic secundar în
etiologia unor boli neprofesionale cu răspândire largă sau a unor boli
profesionale dar la care agentul etiologic principal să fie un alt tip de
noxă.
Factorii ce agravează anumite boli legate de profesie influenţează
răspândirea bolilor neprofesionale preexistente.
Pentru monitorizarea acţiunii noxelor profesionale este importantă
colaborarea cu medicul de familie şi cu medicul stomatolog, iar
pacientul trebuie dispensarizat şi încadrat în normele de adaptare la
condiţiile noi de muncă şi este, de asemenea, important ca pacientul să
poată fi urmărit prin control medical periodic, pentru a i se institui un
tratament eficace, curativ şi profilactic, pentru orice boală.
Noxe fizice: zgomot, vibrațiile, radiațiile infaroșii
Noxe fizico-chimice: expunerea la pulberi de bioxid de siliciu, pulberi
de beriliu sau carburi de metale dure, fosfați, silicați, pulberi ceramice,
de gips sau cimenturi

Subiectul 4 Noxele profesionale prezente în laboratorul de tehnică

dentară
Noxe chimice:
Metale (Ni, Cr, Hg, Co), mase plastice (acrilați și meta-acrilați, rășini
epoxi, vinilbenzen)
Antiseptice: formaldehida, glutaraldehida, lioxal, amoniu cuaternar
Acizi minerali: acid sulfuric sau azotic
Noxe biologice:
virsul HIV
HBV
HCV

În afara noxelor deja menționate, tehnicianul dentar poate fi expus la

Suprasolicitări oculare secundare unor activități îndelugante
Poziția șezândă prelungită duce la suprasolicitarea coloanei vertebrale
Suprasolicitări neuro-pshicie ce conduc la apariția unor nevroze

Subiectul 5 FACTORII DE RISC SI CAILE DE ACCIDENTARE IN

LABORATORUL DE TEHNICA DENTARA.
Tehnicianul dentar sanatos sau purtator de suferinte cronice, ca de ex:
diabet, reumatism poliarticular etc. poate fi subiectul unor agresiuni fata
de propria sanatate, prin:
- iluminare suboptimala,despre care nu se spune nimic ca si valoare, dar
apare la intrebari – nu mi se pare corect.
- instrumentar neergonomic,
- dispozitive, aparate si utilaje complexe, sofisticate, (de ex. frezaj
tridimensional asistat la computer, CAD/CAM,)
- pozitia statica prelungita (P.S.P.),
- miscarile repetitive,
- pozitionarea deficitara,
- predispozitia genetica,
- varsta inaintata.

CLASIFICARE
Dupa formele clinice de manifestare, localizare, si etiologie accidentele
din laboratorul de tehnica dentara pot fi clasificate astfel:
- ranirea mainilor si ale antebratelor,
- ranirea ochilor,
- agresiune auditiva,
- arsurile,
- leziuni musculo – scheletale,
- infectiile,
- alergiile,
- silicoza,
- corpi straini faringieni, esofagieni, laringieni, traheali, bronsici.

Subiectul 6 RANIREA MAINILOR SI ANTEBRATELOR

Este poate accidentul cel mai frecvent intalnit in cadrul activitatii. Se
produce prin:
v deraparea instrumentelor rotative ca:
- piesa de mana racordata la motor electric suspendat,
- piesa de mana IOR,
- micromotoare, micromotor cu inductie (ex.:ULTIMATE 500),
turbina de laborator fara lubrifiere (EX.: PRESSTO).
- turbina de tehnica dentara,
v manipularea neatenta al instrumentelor de mana ascutite:
Ø cutit,
Ø ferastrau pentru decuparea bonturilor mobilizabile,
Ø foarfece diferite,
Ø bisturi,
Ø instrumente de modelat in ceara de diferite forme si dimensiuni,
Ø pense,
Ø freze cu lame taietoare drepte, oblice, intersectate,
Ø pietre abrazive,
Ø discuri de carborund,
Ø laminorul,
Ø placi de trefilare,
Ø aparatul de taiat discuri,
Ø aparatul de tras cape, cleste de gips,
Ø clesti pentru prelucrare la rece (crampon, de taiat sarma cu tais
drept sau lateral, clesti Schwartz, etc.

Subiectul 7 LEZIUNILE MUSCULO SCHELETALE

Starea de sanatate musculo scheletala a practicienilor a fost
subiectul a numeroase studii orientate preponderent spre durerea fizica
acuzata de tehnician. Pozitia corpului in care practicienii stau,
influenteaza mult fenomenele ce apar in timp.
Durerea apare nu numai la gat, la umeri si la spate, dar si
in regiunea inferioara a corpului, plus afectiuni microcirculatorii,
incluzand vene varicoase, defecte posturale si platfus.
Un numar de studii au constatat ca mecanismele incriminate
in tulburarile musculo- scheletale sunt multifactoriale. Durerea poate fi
asociata cu numerosi factori de risc cum ar fi pozitia statica prelungita
(P.S.P.),miscarile repetitive,
iluminarea suboptimala, pozitionarea deficitara, predispozitia
genetica, stresul psihic si varsta inaintata. Fiecare membru al
echipei dentare este predispus la durere sau la leziuni fizice in
diferite parti ale corpului in functie de rolul si de defectuoasa pozitie fata
de masa de lucru.
Cauzele cele mai des intalnite:
asezarea nefiziologica a suprafetei de lucru, care poate fi pozitionat prea
inalt sau sub nivelul optim de exploatare,neprotejarea coloanei
vertebrale prin scaune neergonomice.
Subiectul 8 RISCUL INFECTIILOR IN TEHNICA DENTARA
Pericolele de contaminare vizeaza in special anumite grupe profesionale
printre care si medicii stomatologi, ajutoarele lor si tehnicienii dentari,
care prezinta un factor de risc ridicat. Cele mai expuse zone din
laborator sunt: masa pentru ghips, locul unde se prelucreaza, zona de
lucru si telefonul. Posibilitatea transmiterii agentilor patogeni prin
amprente de alginat a fost clar dovedita. Germenii nu sunt inlaturati prin
spalarea amprentelor cu apa. Ei raman activi mult timp chiar si dupa
aceea. Sursele specifice, prin care practicianul se poate contamina de o
boala infectioasa sau infecto-contagioasa se datoreaza: manipularii unor
amprente contaminate de agenti patogeni, (bacterii, virusi, levuri, etc.),
repararea unor proteze mobilizabile nespalate, captusirea unor proteze
mobilizabile nespalate, transportul neadecvat si neigienic al amprentelor,
modelelor si a pieselor protetice, masa de lucru cu o suprafata murdara,
depozitarea si folosirea produselor alimentare pe masa de lucru,
inexistenta sau nefolosirea grupului sanitar asigurat cu exclusivitate
pentru tehnicieni, cu incaperi separate pentru cele doua sexe.
Lipsa sau neutilizarea echipamentului specific de protectie.

Subiectul 9 MANAGAMENTUL PREVENIRII SI MINIMALIZAREA

RISCURILOR IN CADRUL LABORATORULUI DE TEHNICA
DENTARA
Personalul din laboratoarele dentare trebuie sa poarte
echipamentele de protectie corespunzatoare lucrarilor ce se efectueaza si
conditiilor actuale de munca. Aceste echipamente de protectie sunt
compuse din:
halate – albe sau de alta nuanta, costume de lucru (halat scurt +
pantaloni), salopete cu maneci scurte, sort din azbest pentru turnare. Este
recomandata vestimentatia si incaltamintea separata pentru locul de
munca, respectiv pentru activitatea din afara serviciului;
manusi chirurgicale ultrasubtiri, manusi de protectie, manusi din stofa
tesut cu azbest, manusi hipoalergice, din polietilena, vinil sau latex;
masti chirurgicale, masti de sudura, masca de gaze, masti stomatologice
drepte sau tip botnita. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o
masca sunt:
sa acopere fanta bucala si narinele, si sa se aplice intim pe obraji si
menton;
sa prezinte o etanseitate marginala maxima;
materialul sa posede calitati de filtru;
sa fie totusi lejera pentru purtator;
boneta, batic etc. pentru protectia parului;
ochelarii de protectie cu sau fara dioptrii, ochelari de protectie UV, scut
ocular transparent, masti de sudura, ecran protector, ochelari cu lupa,
ecran-lupa.
Decontaminarea amprentelor, protezelor aduse in laborator pentru
rezolvare
Igienizarea optima a suprafetelor de lucru, pavimentelor. Sterilizarea
instrumentarului rotativ la aburi (freze, gume, filz, puf, etc.)
Marea marjoritate a tehnicienilor sunt foarte neglijenti cu privire la
propria sanatate dar si cu privire la sanatatea bolnavilor sau medicilor cu
care colaboreaza. De exemplu majoritatea lustruiesc o proteza noua
(sterila prin fierbere) cu instrumente utilizate si la o reparatie a unei
proteze vechi provenite de la un pacient cu candida activa sau hepatita
B.
Temperatura in incinta laboratorului de tehnica dentara trebuie sa se
situeze intre 21°C si 23°C, in conditiile unei umiditati relative a aerului
de 40 – 60%.
Subiectul 10 Diagnosticul bolilor profesionale si erorile de diagnostic
Diagnosticul unei boli profesionale se pune pe cunoasterea a trei
elemente de baza:
1. Stabilirea expunerii profesionale
- Subiectiv: prin anamneza profesionala, care cuprinde date relatate de
bolnav în legatura cu întregul trecut profesional al muncitorului
(profesiuni avute, riscuri profesionale existente la fiecare loc de munca,
perioada de expunere de la începutul activitatii profesionale pâna în
momentul examinarii)
- Obiectiv: prin documente oficiale (carnete de munca, adeverinte) din
care reiese profesiunea si durata activitatii la fiecare loc de munca si
buletine de analiza privind determinarea de noxe la locul de munca
2. Tabloul clinic
- Simptome: rezulta din motivele prezentarii la medic si istoricul bolii,
se completeaza cu antecedentele personale si heredocolaterale
- Semne: rezulta în urma examenului clinic al pacientului
3. Examene de laborator si paraclinice
- Indicatori de expunere: reprezinta identificarea toxicelor incriminate
în organism sau a produsilor de metabolism (biotransformare) ale
toxicelor
- Indicatori de efect biologic: reprezinta modificari de constante
biochimice sau hematologice produse sub actiunea toxicelor, modificari
morfologice sau functionale ale diferitelor aparate si sisteme
 Erorile de diagnostic survin in urma: necunoasterii sau cunoasterii
superficiale a expunerii profesionale
interpretarii gresite a manifestarilor clinice, istoricului bolii sau
examinarii obiective superficiale
interpretarii eronate a datelor de laborator sau erori rezultate din
prelevarea incorecta, efectuarea incorecta a probelor functionale si
analizelor paraclinice

Subiectul 11 Semnalarea si declararea bolilor profesionale

Conform legislatiei în vigoare semnalarea bolilor profesionale se poate
face de catre orice medic, prin completarea fisei de semnalare BP1, care
este trimisa la Directia de Sanatate Publica, Biroul de Medicina Muncii
din judetul unde îsi are sediul întreprinderea.
Consecutiv anchetei la locul de munca realizate de catre medicii de
medicina muncii din cadrul DSP, se infirma sau se confirma cazul de
boala profesionala, prin completarea fisei de declarare a cazului de
îmbolnavire profesionala BP2.

Subiectul 12 Tratamentul bolilor profesionale

se bazeaza pe trei principii:
1. Tratamentul etiologic:
- întreruperea contactului cu factorul etiologic se realizeaza în cazuri
acute prin scoaterea din mediul nociv si îndepartarea toxicului
neabsorbit înca, iar în cazuri cronice prin spitalizare/concediu medical,
schimbarea temporara sau permanenta a locului de munca
- eliminarea toxicului absorbit în organism
2. Tratamentul patogenic: actiuni medicale specifice de contracarare a
efectului toxicului si a evolutiei bolii
3. Tratamentul simptomatic: tratament medical care se adreseaza
simptomelor si disfunctionalitatilor aparatelor si sistemelor organismului

Subiectul 13 Expertiza medicala

 Forta de munca este una din avutiile cele mai importante ale unui
popor. Gospodarirea acesteia este de natura sa-i asigure bunastarea.
 Evaluarea capacitatii de munca si încadrarea într-un grad de
invaliditate nu reprezinta un scop în sine, ci reprezinta doar o etapa
a procesului de recuperare, în care se asigura conditiile de
subzistenta a individului (prin indemnizatia de invaliditate) si
tratamentul recuperator corespunzator.
 Evaluarea capacitatii de munca si stabilirea gradului în care
capacitatea de munca poate fi recuperata dupa boli profesionale
sau accidente de munca se realizeaza de catre medicul expert al
asigurarilor sociale prin cabinetele si oficiile judetene de expertiza
a capacitatii de munca pe baza:
 * diagnosticului clinic stabilit de medicul de medicina muncii (în
cazul bolilor profesionale) sau a medicului specialist curant (în
cazul accidentelor de munca)
 * diagnosticului functional, care reprezinta, de fapt, o estimare a
gradului tulburarilor functionale, pe baza examenului clinic si
paraclinic, generate de boala sau accidentul care a produs
invaliditatea, diagnostic functional stabilit de catre medicul expert
al asigurarilor sociale.
  Acest medic are obligatia sa efectueze verificarea elementelor pe
baza carora s-a stabilit diagnosticul clinic, confruntând
documentatia medicala de fundamentare întocmita de medicul
curant propunator de pensie cu criteriile necesare pentru precizarea
diagnosticului respectiv.
 Aceste criterii sunt stabilite de Ministerul Sanatatii si au la baza
Clasificarea Internationala a Maladiilor (CIM 10), respectiv
criteriile stabilite de forurile stiintifice autorizate.
 În cazul bolilor profesionale, diagnosticul trebuie confirmat de
catre Directia de Sanatate Publica si (dupa caz) de Comisia de
Pneumoconioze.
 În cazul accidentelor de munca, este necesar sa existe procesul
verbal de cercetare al accidentului de munca, întocmit de
Inspectoratul Teritorial de Munca.
În ceea ce priveste diagnosticul functional, acesta se elaboreaza tinând
cont de elemente clinice si paraclinice de cuantificare a tulburarilor
functionale pe 5 trepte de intensitate, criterii elaborate separat pentru
fiecare afectiune, sau aparat. Sistemul de cuantificare este conceput
astfel încât sa faciliteze elaborarea diagnosticului capacitatii de munca.
Cumulul de afectiuni invalidante, pe lânga boala profesionala sau
consecintele accidentului de munca, obliga la ierarhizarea afectiunilor
respective în raport cu importanta lor în determinarea incapacitatilor, dar
cu pastrarea diagnosticului de boala profesionala sau accident de munca
pe primul loc, daca aceasta a fost afectiunea care a determinat initial
invaliditatea.
Stabilirea nivelului incapacitatii adaptative la activitatile profesionale si
viata cotidiana se face în procente de incapacitate, deduse din nivelul
deficientei functionale si al elementelor de investigatie sociala care
atesta aceste incapacitati adaptative.
Subiectul 14 Actvitati de preventie secundara a bolilor profesionale
 Aceste activitati au ca scop diagnosticarea precoce a îmbolnavirilor
profesionale, chiar înainte ca muncitorul sa prezinte simptome.
 Supravegherea medicala a angajatilor cade în seama medicului de
medicina muncii si se realizeaza acest deziderat prin examinarile
medicale la angajare, controlul medical periodic si de adaptare în
munca, prin examenele clinice generale si de specialitate,
examinarile paraclinice si de laborator (determinarea indicatorilor
de expunere si de efect biologic).
 În urma supravegherii medicale, medicul de medicina muncii face
recomandarile necesare pentru prevenirea dezvoltarii în continuare
a afectiunii profesionale, care includ masuri medicale sau tehnico-
organizatorice care vizeaza angajatul în cauza, elaborarea de
rapoarte si recomandari catre angajator în vederea îmbunatatirii
masurilor de preventie primara si control al factorilor de risc
profesional, semnalarea cazului de boala profesionala catre
autoritati.

Subiectul 15 Solicitarea fizică, la care este supus tehnicianul

dentar
Contracţia musculară prelungită la nivelul membrelor superioare,
comprimarea, la nivelul antebraţului, a pachetelor vasculo-nervoase prin
sprijinul antebraţelor la marginea mesei de lucru (în absenţa unor
suporturi adecvate), la care se adaugă şi factorul trepidaţie (vibraţie),
transmis de piesa de mână, determină în timp afecţiuni osteo-articulare,
cunoscute sub denumirea de boala Raynaud, la care contribuie şi poziţia
instrumentarului static în timpul lucrului. Aceste modificări apar în timp,
după ani de practicare a profesiei.
Literatura mai descrie şi sindromul carpo-tunel, o neuropatie compresivă
manifestată prin oboseala musculară, dureri, amorţire, resimţite la
nivelul policelui, index, mijlociu şi inelar. Se datorează compresiunii
nervului median la locul unde străbate tunelul carpian, cât şi a vaselor
care îl însoţesc.
Este importantă, pentru că se lucrează pe un câmp redus ca dimensiuni
(dintele), unde trebuie redate multe detalii cu un instrumentar complex,
de foarte înaltă precizie.

Subiectul 16 Solicitarea neuro-psihică

Paleta tehnicilor de lucru este variată, impune folosirea mai multor
aparate şi, în acelaşi timp, cunoştinţe teoretice multiple. Pe lângă
aspectele tehnologice complicate, tehnicianul dentar face apel la un vast
bagaj de cunoştinţe: anatomia şi fiziologia sistemului stomatognat,
gnatologie, biomateriale, biomecanică, etc.
El trebuie să fie conştient şi convins că lucrarea pe care a realizat-o nu
este un corp inert, ci va face parte integrantă dintr-un sistem biologic
complex, în care trebuie să se integreze morfologic şi funcţional.
Rolul artistic al tehnicianului se exprimă prin cunoaşterea valorii culorii,
aprecierea proporţiilor, volumelor, a legilor armoniei.
Activitatea tehnicianului dentar se desfăşoară printr-o sumă de tehnici
multiple la masa de lucru şi la aparate cu implicarea şi a celorlalţi factori
menţionaţi, astfel încât el îşi pune la contribuţie imaginaţia creativă,
inteligenţa, memoria mişcărilor în flux continuu.
Sistemul nervos central este implicat în toate actele pe care tehnicianul
le are de desfăşurat.
Însuşirea unei noi tehnici de lucru impune efectuarea de exerciţii cu
mâinile (eventual piciorul care acţionează pedala).
La început, mişcarea nu este precisă, dar prin repetarea gestului se face
educarea, antrenarea sa, sub controlul cerebral. Este implicat analizatorul
vizual, care face posibil controlul corectitudinii mişcării prin reacţia de
feed-back.
Reducerea solicitării neuropsihice este realizată într-o anumită măsură
de respectarea principiilor ergonomice în organizarea muncii, dar şi
învăţare, antrenament, pe tot parcursul vieţii profesionale.
Relaţia profesională care se stabileşte între medic şi tehnicianul dentar
nu va solicita psihicul atunci când sunt înţelese şi respectate principiile
colaborării: consideraţia, respectul reciproc, încrederea celor doi
parteneri.
Psiho-ergonomia subliniază că aceste calităţi sunt indispensabil legate de
o pregătire profesională temeinică de ambele părţi. Numai atunci se
instalează echilibrul.
Altfel apar stări tensionale, neînţelegere, care se cumulează cu neliniştile
şi stress-ul cotidian, augmentând stress-ul specific profesional.
Stress-ul tehnicianului dentar rezultă din caracteristicile şi solicitările
menţionate, din teama pentru a nu greşi, din teama de eşec.
O situaţie ce solicită o constituie şi necesitatea de a fi la curent cu toate
noutăţile apărute în materie de aparate, echipamente, materiale,
necesitatea de a se pregăti în permanenţă pentru a fi în pas cu cerinţele
medicului. Reacţia în faţa unei noi tehnici de lucru, a unui nou aparat,
poate fi de acceptare sau de respingere, o nouă sursă de stres.
Provine din funcţionarea instrumentarului dinamic (piesa de mână), din
manipularea incorectă a instrumentarului static (repunerea lui de la o
înălţime necorespunzătoare pe masa de lucru) şi de la funcţionarea
aparatelor.
Subiectul 17 Solicitarea auditivă
Mai frecvent se întâlneşte hipoacuzia - predominant a urechii drepte
(scăderea permanentă a capacităţii auditive, după expuneri îndelungate
la zgomote de tip percepţie, în afara zonelor de conversaţie) şi dacă
terenul este foarte predispozant şi se adaugă şi alte surse de zgomot (se
manifestă efectul cumulativ al zgomotului) - surditatea profesională
(pierderea ireversibilă a capacităţii auditive, perceptivă, în zona
frecvenţelor conversaţionale: 500 - 2.000 Hz).
La scăderea acuităţii auditive participă, în mod variat, diverşi factori de
risc:
 nivelul intensităţii zgomotului (peste 90 dB);
 durata expunerii (peste 5 - 10 ani);
 vârsta (peste 40 de ani);
 sexul (sensibilitate la frecvenţe înalte mai ales la bărbaţi);
 factori de mediu, mai ales trepidaţiile.
Zgomotul perturbă activitatea neuropsihică obişnuită (iritabilitate,
modificarea atenţiei, a memoriei, a stării de vigilenţă) şi, prin
conexiunile corticale între ariile auditive şi cele optice, se pot produce
modificări ale funcţiei vizuale (îngustarea câmpului vizual, perturbarea
vederii stereoscopice, etc.). De asemenea, activează axul diencefalo-
hipofizar, sistemul neurovegetativ, cardiovascular, respirator, tractul
digestiv.
Este intensă, pentru că se lucrează pe un câmp de dimensiuni reduse,
tehnicianul fiind obligat să redea cu exactitate cele mai fine detalii ale
dinţilor, să realizeze sau să manipuleze şi să monteze sisteme
complicate, de fineţe, cu rol în menţinerea şi stabilizarea protezelor
scheletate, etc. Acestea impun adesea folosirea unei lupe pentru a mări
detaliile.
Subiectul 18 Solicitarea vizuală
Oboseala vizuală rezultă din această concentrare permanentă, pentru a
avea o imagine clară, şi din adaptările vizuale frecvente, determinate de
o aranjare necorespunzătoare a locului de muncă şi o iluminare incorectă
(ca nivel, cu umbre, străluciri în câmpul vizual).
Utilizarea corespunzătoare a culorilor poate reprezenta un factor pozitiv,
întrucât culoarea poate ghida deplasările privirii în cazul căutării unui
instrument, tot culoarea permite aranjarea locului de muncă în mod
ordonat.
Un obiect care nu este la locul său devine insolit şi este remarcat.
Solicitarea îndelungată, necorespunzătoare, a analizatorului vizual,
favorizează în timp scăderea pragului acuităţii vizuale.
Se manifestă în special la nivelul sistemului respirator, prin acţiunea
pulberilor, gazelor şi vaporilor. Se produce o îmbătrânire precoce
respiratorie a întregului arbore respirator (bronşită cronică, scăderea
capacităţii vitale). La aceşti factori din laborator se adaugă şi factorii
iritativi individuali (fumat).