Poemul DUMBRAVA ROȘIE a fost inclus in volumul Legende, publicat in

anul 1874.

Prin continut, Dumbrava Rosie este o legenda, fiindca explica originea si

numele unei paduri de stejari. Aceasta a crescut - dupa cum relateaza Ion Neculce
in O sama de cuvinte - din ghinda sadita pe locul arat de lesii luati prizonieri in
urma victoriei lui Stefan cel Mare asupra regelui polon loan Albert.

Legenda este pentru Vasile Alecsandri un pretext pentru a evoca o pagina

glorioasa din istoria Moldovei, dominata de figura impunatoare a marelui Stefan.

Dumbrava Rosie este alcatuita din opt parti, purtand titluri pline de
semnificatie: Visul lui Albert, Tara in picioare, Tabara leseasca. Tabara romana,
Stefan cel Mare, Asaltul, Lupta, Aratul.
 În partea I - Visul lui Albert - aflăm despre decizia lui Albert, craiul Lehiei,
de a invada Moldova: „Voi merge la Moldova, la Ștefan drept voi merge/ Și luciul
de pe frunte-i cu spada mea voi șterge”.

În partea a II-a - Țara în picioare - este înfățișată adunarea poporului. „Cu

mic cu mare, bătrâni și tineri, răspund la glasul țării scumpe cei cheamă-n ajutor”.

Partea a III-a - Tabăra leșească - prezintă atmosfera în care este așteptată de

polonezi ziua luptei: „beții și dansuri și chiote voioase”, prezentată în antiteză cu
sobrietatea ostașilor moldoveni. Totodată, vorbelor pline de înfumurare ale
prințului Albert „(Eu, Albert, domnul vostru, și al Lehiei rege./ In-trat-am în
Moldova ca un învingător!/ Mâine este ziua luptei - Nimic nu s-o alege / De
Ștefan al Moldovei și de al său popor.”) - cărora l-i se opun cuvintele pline de
înțelepciune ale lui Ștefan.

Partea a IV-a poartă titlul Tabăra română. Aici, într-o atmosferă de mister și
tăcere, într-o pădure de ulmi și de stejari, pâlcurile de oșteni discută și ascultă
despre vitejiile străbune. Atmosfera este dominată de cântecul popular dedicat lui
Ștefan cel Mare, în care este elogiată vitejia acestui mare apărător al hotarelor țării:
„Bate leși din fugă mare,/ Bate turci pe zmei călare/ Și-i scutește de-ngropare!”

Partea a V-a, denumită semnificativ „Ștefan cel Mare”, prezintă multe

elemente de caracterizare a personajului.

Portretul propriu-zis este precedat de reacția pe care o produce apariția

domnitorului în mijlocul oștenilor: „Coliba se deschide, umbra se scoală, crește/ Și
splendid maiestuoasă la oaste se arată!/ Un lung fior pătrunde mulțimea-n
admirare. / Toți zic: „E Ștefan! Ștefan/ Dar! Ștefan e cel Mare!”.

Autorul realizează un splendid portret fizic al domnitorului: „Iată-l cărunt,

dar încă bărbat între bărbați,/ Ca muntele Ceahlăul prin munții din Carpați”. Tripla
maiestate”, pe care o întrunește Ștefan prin împlinirea datoriei, înțelepciunea
domniei și faima pe care i-au adus-o actele sale de eroism, a făcut ca timpul să-i
așeze pe frunte coroana de argint, țara, de aur”, „gloria măreață" să-i pună cununi
de laur”. În ciuda atâtor ani de lupte și de greutați, Ștefan nu simte-a lor povara,
căci dragostea față de moșie îl întinerește și îi dă puterea de a continua lupta pentru
salvarea ei. Menirea sa în lume a fost aceea de a-și săpa numele pe secolul cel vede
și pe secolele viitoare, precum un soare splendid ce sparge deșii nori. În discursul
pe care îl ține în fața oștenilor săi Ștefan rememorează principalele momente ale
domniei sale.

Partea a VI-a - Asaltul - înfățișează un impresionant tablou, în care Albert,

mândru rege, „în mijloc pe-o înălțime,/ Privește cu-ngâmfare frumoasa lui oștire”
strălucitoare, iar „Ștefan stă pe-o culme cu-o ceată ce nu-l lasă” - toți viteji iscusiți.
La semnalul lui Ștefan, „vuiește aprig câmpul și armele răsună”.

Partea a VII-a - Lupta - evocă faptele de vitejie ale oștenilor lui Ștefan. Leșii
fug înspăimântați, alături de craiul lor. În ultima parte, întitulată „Aratul”, sunt
înfățișate în antiteză cele doua armate: armata leșilor „Ieri floarea vitejiei, azi, vai!
pradă rușinei” și cea română, modestă, dar învingătoare. Finalul poemului explică
originea legendei: Așa scrie românul a sale fapte mari,/ Cu feru-n brazdă neagră!/
Românul astăzi are/ Pământul său drept carte și pluguri cărturari./ Aici pe unde
astăzi e numai câmp / Umbri-se-vor urmașii sub Roșia Dumbravă.”