Cu prilejul primei reprezentări, în 30 septembrie 1879, cea de a doua dramă

istorică din literatura noastră (prima fusese „Răzvan şi Vidra”), s-a bucurat de un
răsunător succes. Arta de dramaturg a lui Alecsandri şi-a spus cuvântul.
Aventurierul european, Despot, care escaladează şi cucereşte tronul Moldovei, a
fascinat publicul.

Personajul este realizat antitetic, în viziune romantică. Atrăgător la chip,

dublat de harul de a cuceri prin puterea şi farmecul cuvântului, înzestrat cu curajul
şi cutezanţa de a înfrunta pericole, Despot cucereşte, relativ cu uşurinţă, poziţie
după poziţie. Îl atrage pe Laski, promiţându-i bogăţii din pradă,pe Moţoc cu postul
de prim sfetnic, pe boieri cu declaraţii utopice, susţinând eliberarea ţării de sub
dominaţia otomană şi construirea unei universităţi, pe Carmina, soţia lui Laski şi
pe Ana, fiica lui Moţoc, le câştigă promiţându-le căsătoria.

Autorul foloseşte un procedeu deosebit de ingenios în conturarea acestui

personaj. Dacă, în prima fază a acţiunii sale, Despot merge vertiginos spre glorie,
cu toate obstacolele întâmpinate, găsind resurse surprinzătoare pentru a se salva
din numeroasele situaţii excepţionale: scapă de efectul otravei lui Lăpuşneanu,
luând un antidot la timp, fuge din închisoare exploatând credulitatea nebunului
Ciubăr vodă, ce se visa domn, se salvează de urmăritori prefăcându-se mort
ş.a.m.d.
 Despot nu mai dispune însă de aceleaşi resurse
după ce a fost înscăunat Domn. Din acest moment
nu mai este capabil să anticipeze evenimentele, ca în
fazele anterioare, şi să le stăpânească. Ajuns în
vârful piramidei pare obosit de puterea pe care i-o dă
funcţia supremă şi are naivitatea, care-l va pierde, să
creadă că este suficient să ordone tot ce pofteşte. Din
această cauză acum începe prăbuşirea şi, prin
contrast, luăm act de marile limite ale personajului;
căderea sa fiind la fel de spectaculoasă ca şi
ascensiunea.

Promisiunile lui Despot nu se adeveresc.

Dimpotrivă birurile sporesc, încât întregul popor, în
frunte cu Tomşa, se ridică împotriva lui. În cele din
urmă, învins, Despot îşi pune încă odată în joc
întreaga energie, izbutind imposibilul: să obţină
iertarea după ce fusese condamnat la moarte:
 Despot. (Privind în faţa tuturor cu mărire).

„Boieri şi tu oştime!/ Mormântul, caşi tronul, e sacră înălţime,/ Şi când

vorbeşte omul pe peatră de mormânt,/ E drept să se asculte solemnul său cuvânt…/
Râvnit-am tronul ţării, dar râvna mea regală/ A fost însufleţită de-o ţintă colosală,/
Visând neatârnarea, voit-am prin Români/ Să dau loviri de moarte Osmanilor
păgâni.(…)

Vreţi moartea mea?… Ucideţi!… Dar eu, tristă victimă,/ Istoria Moldovei
vreu s-o scutesc de-o crimă,/ Să nu poarte stigmatul în ziua reînvierii,/ că a plătit cu
moartea pe Despot, Domn al ţării.

(scoţându-şi coroana de pe cap şi aruncând-o)

Mi-arunc din cap coroana! Din mână sceptru-mi scot…/ Nu mai sunt Domn!
…acuma ucideţi pe Despot!

(Toţi rămân încremeniţi)

Iliaş:(cu lacrimi) Iertare, tată!

Boierii: Tomşa, iertare!

Poporul: Îndurare!

Tomşa: O cereţi? …Fie!…Despot de moarte ai iertare,/ Dar tu la monastire

pe viaţă-i fi închis.

(Ciubăr, dând semne de exaltare frenetică, se ânaintează şă strigă)

Ciubăr: Iertare?…Cui?…Lui Despot?…

Iertare?…Cine-a zis?/ În veci nu iartă cerul pe cel care-l desfide.

(Se repede furios şi înjunghie pe Despot)

Ai vrut să ucizi legea?…Mori!Legea te ucide!”

 După ce uzurpatorul izbutise să obţină iertarea, moartea sa neprevăzută, prin
apariţia lui Ciubăr, asigură deznodământului, atât de dramatic, oturnură
excepţional de spectaculoasă. Estetica romantică îi serveşte autorului în chip
strălucit. Acest personaj excepţional, clădit din lumini şi umbre, ce acşionează în
împrejurări excepţionale, se impune cu desăvârşire. El se reliefează totodată şi în
opoziţie cu alte personaje ca intrigantul Moţoc sau boierul patriot Tomşa, întrucât
aspiraţiile sale de dimensiuniabsolute. De asemenea se impune prin vulcanica
pasiune cu care se avântă ăn apele vieţii, în lupta pentru putere şi mărire.

Versurile se disting prin limpezime şi plasticitate, asigurând o deplină

fluenţă în desfăşurarea evenimentelor.

Drama istorică Despot-Vodă rămâne unul din modelele clasice ale literaturii
noastre.