Cuprins

Notă asupra lucrării...........................................................................................................7

I. Preliminarii................................................................................................................10

1.Motivaţia lucrării...........................................................................................................................11
2.Definirea conceptelor.....................................................................................................................11
3. Precizări metodologice.................................................................................................................11
4. Stadiul cercetării...........................................................................................................................11

II . Creştinismul în forul roman...................................................................................14

II. 1. Imperiul Roman în secolele al II-lea şi al III-lea.................................................................15
II. 1. 1 Contextul general..............................................................................................................15
II. 1. 2 Expansiunea creştinismului.............................................................................................17
II. 2. Roma şi creştinismul...............................................................................................................19
II. 2. 1. Persecuţiile anticreştine..................................................................................................19
II. 3. Începuturile culturii creştine de limbă latină........................................................................22
II. 3. 1. Literatura creştină...........................................................................................................22
II. 3. 2. Apologeţii..........................................................................................................................23
II. 4. Africa christiana......................................................................................................................24
II. 4. 1. Creştinismul african........................................................................................................25
II. 4. 2. Cartagina - Alexandria Occidentului................................................................................

III. Opera lui Tertulian, unul dintre fundamentele culturii şi teologiei creştine latine
.........................................................................................................................................27

III. 1. Omul........................................................................................................................................28
III. 1. 1. Viaţa şi formaţia lui Quintus Tertullianus..................................................................28
III. 1. 2. Personalitatea.................................................................................................................32
III. 2. Opera.......................................................................................................................................34
III. 3. Polemistul...............................................................................................................................43
III. 3. 1. Polemica antipăgână......................................................................................................44
III. 3. 1. 2. Creştinism şi clasicism...........................................................................................50
III. 3. 2. Polemica antiudaică......................................................................................................53
III. 3. 3. Polemica antieretică......................................................................................................57
III. 4. „Psihologul”............................................................................................................................59
III. 5. „Filosoful”...............................................................................................................................63
III. 5. 1. „Ce trebuie să fac pentru a mă mântui?”....................................................................63
III. 5. 2. Sapientia Dei versus sapientia mundi.........................................................................64
III. 5. 3. Critica filosofiei şi a filosofilor......................................................................................65
III. 5. 3. 1. Contradicţiile între filosofi şi sisteme filosofic…………………………….……66
III. 5. 3. 2. Contradicţii între viaţa şi doctrina filosofilor......................................................67
III. 5. 3. 3. Dialectica insidioasă şi limbajul filosofilor, veritabili „patriarhi ai ereticilor”..
....................................................................................................................................................69
III. 5. 4. Filosofie şi teologie.........................................................................................................70
III. 5. 5. Tertulian, între Ierusalim şi Atena...............................................................................71
Filosofie şi Revelaţie.....................................................................................................................71
Credo quia „absurdum”?..............................................................................................................71
III. 5. 6. Concluzii.........................................................................................................................79
 III. 6. Juristul....................................................................................................................................80
III. 7. Teologul...................................................................................................................................82
III. 8. Catehetul. Educaţia creştină.................................................................................................87
III. 9. Moralistul................................................................................................................................92
III. 10. Exegetul biblic.....................................................................................................................95
III. 11. „Schismaticul”......................................................................................................................98

IV. Tertulian, un ctitor al “latinei creştine”.............................................................102

IV. 1. Religie şi limbaj..................................................................................................................103

IV. 1. 1. Influenţa reciprocă dintre limbă şi concepţiile religioase……………………..104
IV. 1. 2. Creştinism şi limbaj.....................................................................................................104
IV. 1. 3. Creştinismul, religie a cărţii?......................................................................................106
IV. 1. 4. Christianitas Latina.....................................................................................................106

V. Conceptul de „latină creştină”...........................................................................109

V. 1. Stadiul cercetării Problemei pe plan internaţional şi naţional……………………...110
V. 2. Diversele accepţiuni şi definiţii ale limbii latine vorbite şi scrise de către creştini 112
V. 3. Cronologie şi subdiviziuni..................................................................................................113
V. 4. Factori care au contribuit la naşterea latinei creştinilor.............................................114
V. 4. 1. Factori extralingvistici..................................................................................................114
V. 4. 2. Factori lingvistici...........................................................................................................115
V. 5. Atitudinea şi viziunea păgânilor privind latina şi literatura creştine...............................120
V. 6. Nelegitimitatea lingvistică şi gramaticală a conceptului de „latină creştină”….…..121
V. 7. Concluzii. Latina creştinilor şi latina târzie....................................................................121

VI. Tertulian. Contribuţii la crearea vocabularului creştin de limbă latină………..123

VI. 1. Lexicul creştin.......................................................................................................................124

VI. 2. Lexicul creştinismului de limbă latină............................................................................124
VI. 3. Tertulian şi „latina creştinilor”. Ctitor al “latinei creştine”?........................................126
VI. 4 . Terminologia creştină în opera lui Tertulian...................................................................128
VI. 4. 1. Modalităţi de creare a noilor termeni creştini...........................................................129
VI. 4. 1. 1. Derivarea...............................................................................................................129
Sufixe verbale......................................................................................................................132
Sufixe adverbiale.................................................................................................................133
Prefixe şi preverbe..............................................................................................................133
VI. 4. 1. 2. Compunerea..........................................................................................................134
VI. 4. 1. 3. Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale)................................................135
VI. 4. 1. 4. Modificări semantice............................................................................................136
Calcul...................................................................................................................................137
Transpoziţia semantică......................................................................................................142
VI. 4. 1. 5. Împrumutul...........................................................................................................144
Termeni împrumutaţi din limba greacă...........................................................................144
Termeni împrumutaţi şi calchiaţi din/după limba ebraică…………………………….147
VI. 5. Termeni „profani” specifici lexicului creştin....................................................................150
VI. 6. Neologisme arhaisme, vulgarisme.......................................................................................151
VI. 7. Cuvinte rare şi hapax legomena........................................................................................15

2
VII. Analiza unor termeni fundamentali ai vocabularului teologiei creştine apusene
din opera lui Tertulian................................................................................................155

VII. 1. Termeni referitori la disciplină şi organizare eclezială...................................................156

VII. 1. 1. PRAESCRIPTIO........................................................................................................156
VII. 1. 2. LEX..............................................................................................................................160
VII. 2. Termeni privind doctrina creştină...................................................................................163
VII. 2. 1. TRINITAS...................................................................................................................163
VII. 2. 2. ECCLESIA..................................................................................................................168
VII. 2. 3. DEUS, PATER............................................................................................................171
VII. 2. 4. TESTAMENTUM.......................................................................................................175
VII. 3. Termeni privind cultul creştin........................................................................................176
VII. 3. 1. SACRAMENTUM......................................................................................................176
VII. 3. 2. STATIO.......................................................................................................................178
VII. 4. Termeni referitori la morala creştină.............................................................................181
VII. 4. 1. PAGANUS - NATIO- ETHNICUS...........................................................................181
VII. 4. 2. GLORIA / HUMILITAS............................................................................................183
VII. 4. 2. 1. Slava deşartă.......................................................................................................186
VII. 4. 2. 2. Slava lui Dumnezeu............................................................................................185

VIII. Limba latină a operei lui Tertulian..................................................................187

VIII. 1. Tertulian, reprezentant al latinei târzii şi al latinei vorbite de creştini…………...188
VIII. 1. 1. Problematica limbii latine a operei apologetului african......................................188
VIII. 1. 2. Trăsături generale ale latinei lui Tertulian, comparativ cu latina clasică, postclasică
şi cu cea populară........................................................................................................................189
VIII. 1. 3. Sermo Africus?..........................................................................................................192
VIII. 1. 4. Nivelul fonetic............................................................................................................193
VIII. 1. 5. Nivelul morfologic.....................................................................................................194
VIII. 1. 5. 1. Substantivul.......................................................................................................194
VIII. 1. 5. 2. Adjectivul...........................................................................................................196
VIII. 1. 5. 3. Pronumele..........................................................................................................197
VIII. 1. 5. 4. Adverbul.............................................................................................................198
VIII. 1. 5. 5. Prepoziţii, conjuncţii, particule, preverbe......................................................199
VIII. 1. 5. 6. Verbul.................................................................................................................200
VIII. 1. 6. Nivelul sintactic.........................................................................................................202
VIII. 1. 6. 1. Sintaxa cazurilor..............................................................................................203
Acuzativul............................................................................................................................203
Genitivul..............................................................................................................................203
Dativul..................................................................................................................................204
Ablativul..............................................................................................................................204
VIII. 1. 6. 2. Sintaxa frazei....................................................................................................204
Coordonarea paratactică...................................................................................................205
Habeo + infinitivul..............................................................................................................205
Subordonatele completive.................................................................................................205
Subordonatele circumstanţiale.........................................................................................206
Subordonatele cauzale.......................................................................................................206
Subordonatele condiţionale...............................................................................................206
Subordonatele finale..........................................................................................................207
Subordonatele consecutive................................................................................................207

3
IX. Artă şi stil în opera lui Tertulian...................................................................208
IX. 1. Stilul noii literaturi creştine latine..................................................................................209
IX. 1. 1. Problematica genurilor literare. „Nostris litteris”….…………………………….209
IX. 1. 2. Specificul stilului teologic creştin................................................................................211
IX. 1. 3. Teologie şi stil................................................................................................................213
IX. 2. Probleme de estetică.............................................................................................................215
IX. 3. Tertulian. "Le style c'est l'homme même"........................................................................222
IX. 3. 1. Compoziţia tratatelor..................................................................................................223
IX. 3. 2. Asianismul.....................................................................................................................224
IX. 3. 3. Structura simetrică. Paralelismul...............................................................................227
IX. 3. 4. Oralitatea şi filonul artistic popular...........................................................................228
IX. 3. 5. Exprimarea antinomică, antiteza, oximoronul, paradoxul......................................229
IX. 3. 6. Stil biblic şi stil patristic...............................................................................................231
IX. 3. 7. Ironia, umorul, satira..................................................................................................233
IX. 3. 8. Lexic şi stil.....................................................................................................................235
IX. 3. 8. 1. Efortul lingvistic remarcabil de a găsi ori crea termeni cât mai adecvaţi pentru a
exprima realităţile inefabile ale doctrinei creştine..............................................................235
IX. 3. 8. 2. Diverse influenţe exercitate asupra lexicului autorului....................................238
IX. 3. 9. Patos, imagine, lirism...................................................................................................241
IX. 3. 10. Sentenţiozitatea...........................................................................................................244
IX. 3. 11. Talentul descriptiv excepţional.................................................................................245
IX. 3. 12. Figuri stilistice...........................................................................................................249
IX. 3. 12. 1. Aliteraţia şi alte figuri fonetice. Rima. Homoioteleuton-ul…………………....249
IX. 3. 12. 2. Anafora................................................................................................................251
IX. 3. 12. 3. Asyndeton-ul.......................................................................................................252
IX. 3. 12. 4. Brahilogia şi vorbirea eliptică...........................................................................252
IX. 3. 12. 5. Comparaţia.........................................................................................................254
IX. 3. 12. 6. Calamburul şi alte figuri lexicale......................................................................255
IX. 3. 12. 7. Digresiunea, paranteza......................................................................................256
IX. 3. 12. 8. Limbaj figurat, alegorie şi simbol.....................................................................257
IX. 3. 12. 9. Metafora..............................................................................................................260
IX. 3. 12. 10. Metonimia.........................................................................................................265
IX. 3. 12. 11. Personificarea, prozopopeea...........................................................................265
IX. 3. 12. 12. Repetiţia, redundanţa, pleonasmul.................................................................266

X. Tertulian şi retorica antică................................................................................268

X. 1. Rhetorica antiqua et rhetorica christiana.......................................................................269

X. 2. Tertulian oratorul.................................................................................................................270
X. 2. 1. Strategii argumentative................................................................................................271
X. 2. 2. Rhetorica, ancilla theologiae........................................................................................275
X. 2. 2. 1. Arta portretului.....................................................................................................276
X. 2. 2. 2. Structura retorică a operei Ad Scapulam............................................................278

XI. Moştenirea spirituală a lui Tertulian..................................................................282

XI. 1. Primul teolog al Occidentului..............................................................................................283

XI. 1. 2. Receptarea în literatura creştină................................................................................283
XI. 1. 3. Renaşterea şi redescoperirea lui Tertulian în veacul al XV-lea…………………...290

4
XII. Concluzii...............................................................................................................293

XII. 1. Tradiţie şi inovaţie. Actualitatea operei............................................................................294

XII. 2. Un ctitor al limbajului teologiei creştine occidentale................................................297
XII. 3. „Ardoare punică şi pragmatism roman”………………………………………………..298

Anexă. Textul latin al tratatului Ad Scapulam deTertulian, însoţit de traducerea

românească……………………………………………………………………………..300

Bibliografie selectivă...................................................................................................306

Ediţii ale operei...............................................................................................................................306

Traduceri în limbi de circulaţie.....................................................................................................308
Traduceri în limba română...........................................................................................................308
Dicţionare şi enciclopedii..............................................................................................................310
Lucrări generale..............................................................................................................................311
Lucrări speciale...............................................................................................................................316
Studii şi articole...............................................................................................................................317
Internet links, e-books....................................................................................................................322
Software...........................................................................................................................................322

5
 Preliminarii

Astăzi, într-o epocă a globalizării, a interculturalităţii şi interdisciplinarităţii, a interferenţelor, a

ecumenismului şi cosmopolitismului, izolarea, ignorarea reciprocă şi evoluţia independentă a teologiei,
filologiei clasice şi istoriei vechi este contraproductivă pentru aceste domenii umaniste, care nu au decât
de câştigat dintr-o asemenea colaborare. Filologia clasică nu poate neglija cultura şi mentalitatea creştină
pentru înţelegerea şi studiul evoluţiei limbilor şi culturilor latine şi greceşti (bizantine, mai târziu) în
perioada de sfârşit a antichităţii şi a Evului Mediu. De altfel şi teologiei creştine îi este practic imposibil
accesul la izvoarele creştine din primul mileniu (şi din cele următoare, în multe cazuri), redactate în
covârşitoare majoritate în greacă şi latină. Lucrarea de faţă, deşi alcătuită din perspectiva şi cu
instrumentele filologiei clasice, se doreşte a fi o contribuţie la apropierea dintre filologie şi teologie, un
impuls la dezvoltarea studiului filologiei creştine, conştienţi fiind că problematica genezei culturii creştine
de limbă latină (de care ne ocupăm aici) nu poate fi abordată fără o împreună-lucrare a instrumentelor
filologiei clasice cu cele ale teologiei.
Pe parcursul lucrării vom opera cu câteva concepte fundamentale precum: cultura creştină–
teologia creştină - specific, moştenire antică, raportarea critică la antichitate, originalitate; literatura
creştină –raportul dintre individualitatea inovatoare şi moştenirea datorată prestigioasei literaturi greco-
latine, cristalizarea unei noi estetici creştine, persistenţa, dispariţia sau transformarea genurilor şi speciilor
clasice; creştinismul african- naşterea literaturii creştine de limbă latină are loc în Africa de nord
(Tertulian, Sf.Ciprian) - caracteristici ale creştinismului nord-african (efervescenţă creatoare, vigoare,
realism şi pragmatism)
Aceste probleme vor fi analizate şi exemplificate recurgând la opera primului scriitor creştin de
limbă latină, Tertulian, care a beneficiat de o solidă cultură, atât greco-latină, cât şi creştină, fapt care ne
va îngădui să surprindem eficient unele aspecte ale „convertirii” 1 culturii antice. Metoda principală va fi
analiza comparativă2 a celor două culturi (care interferează şi se întrepătrund mereu) sub mai multe
aspecte: valorificarea patrimoniului spiritualităţii antice de către Tertulian în conturarea teologiei şi
literaturii creştine; raportul creştinism/cultura greco-latină, credinţă şi raţiune (corectarea bine argumentată
a unor prejudecăţi şi false caracterizări ale lui Tertulian - antiraţionalism sau iraţionalism - v. credo quia
"absurdum"); atitudinea faţă de societatea şi cultura antice (filosofie, literatură, artă, educaţie, morală),
sugestii pentru posibilitatea stabilirii unui modus vivendi între creştini şi necreştini; realităţi culturale,
sociale, istorice greco-latine reflectate în operele marelui african; demersul critic-polemic structural
(critica: religiei greco-latine, a societăţii "păgâne", a culturii antice (filosofia), a ereziilor şi chiar a
Bisericii creştine (de pe poziţii harismatic-montaniste); principii, metode, Probleme ale educaţiei creştine
într-un context nefavorabil (păgânismul majoritar, persecuţii, proliferarea ereziilor creştine, tensiune
milenarist-montanistă); relaţii cu teologia creştină greacă ş.a.
Stadiul cercetării antichităţii creştine (care coincide cu sfârşitul antichităţii greco-latine) în
Occident este foarte dezvoltat şi are o prodigioasă tradiţie. În România, o asemenea cercetare-cooperare
filologie-teologie se înfiripase la începutul veacului al XX-lea 3, din nefericire aproape dispărând după
1947. Situaţia actuală însă nu este prea fericită, deşi, sporadic, mai mult sau mai puţin sistematic, de către
persoane mai mult sau mai puţin competente se publică traduceri şi studii patristice, iniţiative de
colaborare existând, venite fie din partea teologiei şi a Bisericii, fie din cea a laicatului.

1
Cf. Jean Claude Fredouille Tertullien et la conversion de la culture antique, Paris, Études Augustiniennes, 1972 .
2
Alături de analiza din punct de vedere semantic, contextual, morfo-sintactic, stilistic etc. a unor texte reprezentative pentru
subiect.
3
Cel mai strălucit reprezentant al ei fiind filologul clasic devenit Preotul Profesor Ioan G. Coman, cel mai mare patrolog
român(1902-1997). Dintre contemporani amintim pe Traian Diaconescu, Claudiu T. Arieşan, Petru Pistol, Dan Negrescu,
Marius Lazurca, Cristian Bădiliţă, Mircea Cricovean ş.a.
6
 Opera lui Tertulian a fost tradusă integral în numeroase limbi şi este astăzi reevaluată şi
reconsiderată, corectându-se perceperea lui ca antiraţionalist. O sumară privire pe paginile din L'anee
philologique ne dezvăluie faptul că în Occident Tertulian se află pe locul al treilea ca număr de studii şi
lucrări dedicate, după Fer. Augustin şi Sf. Ambrozie de Milan. Cercetătorii filologiei clasice au fost
surprinşi să descopere extrema complexitate a scrierilor lui Tertulian şi incontestabila valoare literară 4.
Aportul său la crearea teologiei creştine 5 este recunoscut şi de teologii romano-catolici şi de cei
protestanţi, cu inevitabile deosebiri din cauza divergenţelor confesionale: montanismul şi ideile adiacente,
protestante avant la lettre, îl fac pe Tertulian favorit al teologilor moderaţi ai Reformei, iar legalismul şi
ideile din perioada ortodoxă a vieţii îl apropie de romano-catolici. Protestanţii rigorişti însă îl resping din
pricina insistenţei sale asupra Tradiţiei. Polemiştii romano-catolici nu sunt de acord cu aparenta lui
opoziţie faţă de autoritatea ecleziastică. Criticii raţionalişti, deşi sunt încântaţi de spiritul rafinat-ironic, de
cultura enciclopedică şi verva sa, totuşi îl desconsideră pentru pretinsul său antiraţionalism. Din fericire,
numeroşi exegeţi moderni l-au înţeles cu adevărat pe controversatul autor african. 6 I-au fost dedicate studii
consistente şi cuprinzătoare nu doar de către teologi ci şi de către clasicişti:
În România, din păcate, se continuă o nefastă receptare a sa ca exponent al antiraţionalismului şi
anticulturalismului fanatic, chiar în cele mai recente lucrări. 7 În cultura patristică şi clasicistă de la noi nu i
s-au consacrat studii substanţiale, singura monografie fiind din 1892 8. Prezenta teză îşi propune, prin
structura sa micromonografică, să umple acest gol al studiului literaturii creştine latine.

I . Creştinismul în forul roman

Pentru a înţelege condiţiile genezei culturii creştine, precum şi specificul activităţii lui Tertulian
este necesar să înfăţişăm câteva dintre cele mai importante aspecte ale relaţiilor creştinismului cu statul
roman.
Epoca în care trăieşte şi scrie Tertulian (160-240 p.Chr.) în Cartagina romană este a sfârşitului
dinastiei Antoninilor şi a începutului celei a Severilor, o perioadă de maximă extindere teritorială a
Imperiului roman, care cuprindea „porţiunea cea mai civilizată a omenirii” 9, de la Oceanul Atlantic la
Eufrat şi Arabia, de la Rin şi Dunăre până în Africa şi Egipt. Deşi pe plan economic Imperiul traversează
acum o epocă a prosperităţii pe plan religios, religia politeistă antică parcurge o perioadă de criză. "Ce
trebuie să fac pentru a mă mântui"10 este întrebarea principală a umanităţii în primele două secole p. Chr.
Omul acestei epoci este neliniştit şi un asiduu căutător al certitudinilor. Sentimentul general este cel de
„insecuritate a condiţiei umane”11, încât perioada poate fi numită „an age of anxiety” 12, o perioadă de
confuzie lăuntrică, de pesimism demoralizator.
Imperiul roman nu va accepta creştinismul ca soluţie pentru soluţionarea acestei crize spirituale, ci
va respinge noua religie şi o va persecuta. Cu toate aceste tribulaţii creştinismul se va răspândi în întreg
Imperiul roman, constituindu-şi treptat o veritabilă cultură, în interiorul căreia cea literară va juca rolul
preponderent,13 având un pregnant caracter apologetic, în consens cu atitudinea lumii păgâne faţă de
creştinism, care deşi persecutat şi interzis, devenea din ce în ce mai puternic. Semen est sanguis
christianorum, va exclama Tertulian.
Unul din polii culturali ai creştinismului primar l-a constituit provincia romană Africa, unde, după
toate probabilităţile, a apărut prima versiune latină a Bibliei şi limba latină a devenit limbă a Bisericii

4
R.D. Sider, Ancient Rhetoric and the Art of Tertullian, Oxford University Press, 1971, p. 1.
5
E.R. Roberts, The Theology of Tertullian, London, Methodist Publishing House, 1924, p. 234-235.
6
Precum J.C.Fredouille, G.Schelowsky, J. Fontaine, J.Lortz, H. Wolfson, M.Simon ş.a .
7
V. Marius Ţepelea, Biserica şi statul roman în primele trei secole, Deva, Ed. Emia, 2005, p.37.
8
O teză de licenţă, G. Protopopescu, Viaţa şi operile lui Tertulian, Bucureşti, Tipografia Curţii Regale, 1892. Teza este, pentru
vremea respectivă, destul de bine realizată.
9
Edward Gibbon, Istoria declinlui şi a prăbuşirii imperiului roman, traducere de Dan Hurmuzescu, Bucureşti, Minerva, , 1976,
vol I, p.1.
10
Cf. J.Webb A History of philosophy,London 1915, p.85 apud H.B. Timothy, Early Christian Apologists and Greek
Philosophy , Assen, Van Gorcum&Comp.B.V.- 1973, p.2.
11
Jean Claude Fredouille, op.cit. p. 432 .
12
E.R.Dodds, apud Jean Claude Fredouille, op.cit. p. 433 .
13
Arta, arhitectura şi alte forme artistice se vor dezvolta ulterior când creştinismul va deveni religio licita şi, în cele din urmă,
privilegiată şi oficială în Imperiu.
7
apusene, înlocuind limba greacă. În Cartagina - Alexandria Occidentului 14 va activa primul şi unul dintre
cei mai faimoşi şi mai importanţi scriitori creştini latini, Quintus Septimius Tertullianus.

III. Opera lui Tertulian, unul dintre fundamentele culturii şi teologiei creştine latine

Personalitatea cea mai originală din Biserica apusului în primele trei secole, s-a născut în
Cartagina, aproximativ între anii 155-160, ca fiu al unui centurion proconsular roman. Faptul explică
abundenţa metaforelor şi comparaţiilor din viaţa militară în scrierile sale. Părinţii săi şi el însuşi erau
păgâni (Paen. I, 1). Şi-a însuşit o solidă cultură literară, în special retorică, 15 dar a avut şi o temeinică
formaţie filosofică şi juridică, element care s-a reflectat mai târziu în teologie. Prin 190 Tertulian se
converteşte la creştinism, dintre motivele propuse (ca de pildă exemplul soţiei sale, creştinată deja) cel mai
plauzibil este credinţa şi statornicia neînfricată a martirilor creştini în faţa torturilor şi a morţii.
Devenit creştin se va consacra în întregime apărării şi consolidării creştinismului african şi
occidental, activitatea sa fiind comparabilă doar cu cea a lui Origen în Orient (Vincentius de Lerinum). De
altfel sunt multe asemănări între aceşti doi deschizători de drumuri, care au avut un destin tragic, ambii
sfârşindu-şi viaţa în conflict cu Biserica. În 193 va fi hirotonit preot în Cartagina şi poate ar fi ajuns şi
episcop, dacă nu ar fi intervenit invidia coslujitorilor din cler 16, fapt care alături de alte motive, îl vor
determina să se alăture mişcării montaniste, venite din Asia Mică şi care avea ca scop reaprinderea
spiritului profetic – harismatic – extatic într-o Biserică ce deja începea să fie cuprinsă, potrivit
montaniştilor, de un spirit secularizator. Tertulian ar fi dorit ca şi Biserica Romei să urmeze modelul
comunităţii montaniste, chiar dacă în continuare, între anii 204-211 consideră Biserica Romei ca fiind cea
ortodoxă, neseparându-se de ea. Va considera formaţiunea montanistă o tendinţă de reformare a vieţii
morale decăzute din această Biserică-mamă. Schisma definitivă şi aderarea deplină la montanism se va
produce în 212, deşi nu va împărtăşi niciodată erorile dogmatice ale acestuia. De acum Tertulian va deveni
un înfocat critic al Bisericii.
Dar, spiritul său vulcanic şi inadaptabil îl va separa şi de montanişti, întemeindu-şi propria grupare
religioasă, a tertulianiştilor, care au supravieţuit în paralel cu Biserica africană până în veacul al V-lea,
când Fericitul Augustin îi va readuce la ortodoxie17.
Tertulian se va stinge din viaţă, la o vârstă foarte înaintată, cândva între anii 220-240, adânc
dezamăgit şi deziluzionat de neputinţa majorităţii contemporanilor de a-l înţelege.
Scriitorul african este unul dintre puţinii teologi din primele veacuri a cărui operă ne-a parvenit
aproape în totalitate, cu toate că spre sfârşitul vieţii s-a separat de Biserică. Opera sa trebuie integrată într-
un context foarte dificil pentru creştinism, marcat de conflictul Biserică-imperiu. Tertulian aparţine acelei
perioade din istoria creştinismului de-a lungul căreia se va cristaliza doctrina creştină, regula fidei,
„regula dreptei credinţe”, timp în care Sfintele Scripturi se aflau în plin proces de structurare într-un corp
solidar de texte, autoritatea episcopală dobândea o importanţă din ce în ce mai mare în Biserică, iar
diversele controverse şi erezii tulburau profund Biserica.
O cronologie aproximativă a celor treizeci şi una de opere păstrate, realizată după criteriul
conţinutului şi apartenenţei sale la Biserică şi treptat la mişcarea montanistă ar fi următoarea:
 Apărarea creştinismului – 5 tratate apologetice.
 Lupta contra ereziilor – 8 tratate de controversă.
 Cultivarea virtuţilor – 12 tratate de morală.
 Cultul liturgic creştin – 6 tratate liturgice.


14
J.Ferron, apud J.C.Fredouille, op.cit., p..271.
15
Retorica- forma mentis a educaţiei în Cartagina.
16
Cf. Fericitul Ieronim De viris illustribus LIII.
17
I. G.Coman, Patrologie, Bucureşti, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984, vol . I,
p.395.
8
 Perioada apartenenţei la Biserică :

1. Ad martyres (Către martiri) – morală, după martie 197.

2. Ad nationes (Către neamurile păgâne) – apologetică, vara anului 197.
3. Apoogeticum. (Apologeticul) – apologetică, sfârşitul anului 197.
4. Adversus Iudaeos (Împotriva iudeilor) – apologetică, c. 197.
5. De Testimonio animae (Despre mărturia sufletului) – apologetică, 198-200.
6. Ad uxorem (Către soţie) – Sfintele Taine, 200-202.
7. De spectaculis (Despre spectacole) – morală, 200-203.
8. De Paenitentia (Despre Pocăinţă) – Sfintele Taine, 198-203
9. De praescriptione haereticorum (Despre prescripţia împotriva ereticilor) – controversă,
puţin înainte de 203.
10. De oratione (Despre rugăciune) – morală, 201-204.
11. De patientia (Despre răbdare) – morală, 198-206.
12. De Baptismo (Despre Botez) – Sfintele Taine, 198-206.
13. De cultu feminarum (Despre îmbrăcămintea femeilor) – morală, 198-206.
14. Adversus Hermogenen (Împotriva lui Hermoghene) – controversă, înainte de 206.

Perioada pre-montanistă:

15. De idololatria (Despre idolatrie) – morală, 203-206.

16. De anima (Despre suflet) – controversă, 203-207.
17. De virginibus velandis (Despre faptul că fecioarele trebuie să poarte văl)– morală, 204-207.
18. Adversus Marcionem (Împotriva lui Marcion) – controversă, 207-208 (partea I) şi 208-210
(partea a II-a).
19. Adversus Valentinianos (Împotriva valentinienilor) – controversă, 203-211.
20. De pallio (Despre pallium) – morală, 205-211.
21. De exhortatione castitatis (Despre îndemnul la castitate) – morală, după 208.
22. De carne Christi (Despre trupul lui Hristos) – controversă, 207-210.
23. De resurrectione mortuorum (Despre învierea trupului) – controversă, 209-210
24. De corona militis (Despre coroana ostaşului) – morală, 211.
25. Scorpiace (Despre leacul împotriva veninului de scorpion) – morală, 212.

Perioada montanistă:

26. Ad Scapulam (Către guvernatorul Scapula) – apologetică, 212.

27. De fuga in persecutione (Despre fuga în persecuţie) – morală, 212.
28. De monogamia (Despre căsătoria unică) – morală, după 212.
29. De ieiunio adversus psychicos (Despre post împotriva psihicilor )-moral-polemică-213;
30. Adversus Praxean (Împotriva lui Praxeas) – controversă, după 213.
31. De pudicitia (Despre castitate) – morală, 212-215.

În continuare vom analiza diversele ipostaze în care s-a concretizat activitatea literară a scriitorului
latin creştin Tertulian:
 Polemist - Creştinismul era văzut ca un "corp străin în civilizaţia romană" (Eugen Cizek);
pentru evrei reprezenta o sectă eretică primejdioasă; din sânul creştinismului chiar, se desprinseseră deja
numeroase mişcări eretice; creştinii înşişi nu erau mereu la înălţimea normelor evanghelice. Iată tot atâtea
prilejuri pentru conturarea celor trei direcţii ale polemicii în care ardentul african, obligat de puternica sa
conştiinţă de creştin şi mai ales de preot, a excelat. Polemica antipăgână extinsă a apologetului african
constituie o sursă documentară preţioasă pentru cercetătorul antichităţii. Din opera apologetului cartaginez
se pot desprinde numeroase şi preţioase date despre realităţile culturii şi civilizaţiei romane a antichităţii
târzii. Faptul este explicabil dacă luăm în considerare faptul, dovedit documentar că Tertulian a fost cel
mai erudit scriitor latin din primul mileniu al creştinismului, un mai adânc cunoscător al antichităţii clasice
decât orice alt creştin care a scris în limba latină din perioada patristică. 18
18
T.D.Barnes, Tertullian the antiquarian, în „Studia Patristica”, vol XIV, Akademie Verlag, Berlin, 1976, p. 4
9
  „Psiholog” - Deşi pare cel puţin anacronic, Tertulian a fost numit primul psiholog creştin 19,
iar tratatul său De anima prima lucrare de psihologie din literatura patristică. Afirmaţiile nu sunt gratuite.
În cadrul demersului său apologetic-polemic, autorul recurge deseori la argumente psihologice, întemeiate
pe mărturia sufletului, cum îşi va denumi chiar un tratat De testimonio animae.
 „Filosof” - Convertirea la creştinism a unor intelectuali de prestigiu şi criticile filosofilor
păgâni împotriva noii religii sunt factori care vor contura o nouă problemă pentru Biserica creştină:
atitudinea faţă de cultura greco-romană şi în special faţă de filosofie. Deşi deseori critica filosofiei este
perfect îndreptăţită, Tertulian, nu face altceva decât să se înscrie într-o lungă tradiţie literară - comică,
satirică şi diatribică, la instrumentele căreia recurge cu nedisimulata plăcere a păgânului convertit,
întorcând împotriva foştilor coreligionari (Test., I, 1) propria tradiţie antifilosofică. Scriitorul african va
prelua numeroase elemente din acest repertoriu clasic (în special anecdote). Ceea ce ne uimeşte, contrar
aşteptărilor este mai puţin abilitatea novatoare, cât conformismul său, mai puţin vehemenţa, cât relativa
moderaţie, în acord cu viziunea clasică, în directă descendenţă ciceroniană, asupra operei literare
concepute ca sobră şi austeră, străină de exagerările caricatural-bufone,.
Obiecţiile antifilosofice ar putea fi sistematizate astfel: Contradicţiile între filosofi şi sisteme
filosofice şi între viaţa şi doctrina filosofilor, Dialectica insidioasă şi limbajul filosofilor, veritabili
„patriarhi ai ereticilor.”20
În cultura universală şi din păcate în teologia occidentală şi în cea ortodoxă, Tertulian este
considerat un adversar înverşunat al filosofiei, al culturii şi al raţiunii. Este văzut drept cel mai rigorist
dintre creştini21, ca încarnând tipul perfect al inamicului filosofiei 22 al aversiunii faţă de aceasta, ca un
fideist23 care neagă orice raport între filosofie şi credinţă 24, sau care atribuie credinţei o putere egală cu cea
a raţiunii, ca un iraţionalist ori antiraţionalist ferm 25, chiar bolnav psihic, bântuit de obsesii, practicând acel
sacrifficium intelecti (fideism neurotic -C. G. Jung) Faptul s-a petrecut ignorându-se contextul istoric,
teologic-bisericesc al scrierilor sale, fundalul profund biblic al gândirii şi utilizarea constantă a metodelor,
argumentelor şi schemelor conceptuale ale retoricii.
Caracterizările negative au culminat cu celebra butadă credo quia absurdum care este şi astăzi un
stigmat nedrept aplicat operei sale, deşi nu apare nicăieri în opera sa, doar credibile prorsus est, quia
ineptum est (De Carne Christi V, 4), dar cu un sens mult diferit, formulă a cărei geneză, formă autentică,
sens şi context sunt analizate în lucrare, alături de alte sintagme controversate ale lui Tertulian precum
"Quid ergo Athenis et Hierosolymis?” (De Praescriptione haereticorum VII, 9). "Aşadar Dumnezeu este
raţional şi raţiunea [era] mai întâi în El şi astfel dintru El în toate" 26 susţine Tertulian. Raţiunea şi credinţa,
cultura umană şi Revelaţia sunt în deplină armonie, dar interpretările tendenţioase, libertăţile eretice de a
răstălmăci, amputa şi falsifica textele biblice şi doctrina adevărată, recurgând la autoritatea şi mijloacele
filosofiei au fost aspru sancţionate de Tertulian. Aceasta pentru a păstra unitatea, individualitatea şi
specificul creştinismului în faţa tentativelor de a-l asimila unui curent cultural, unui sistem filosofic, sau
unei doctrine morale: "Totum denique dei mei penes vos dedecus sacramentum est humanae salutis" 27.
 Jurist - Tertulian este un literat înzestrat cu o bogată cultură juridică, fapt evident în
utilizarea multor termeni din domeniul dreptului în vocabularul său teologic, în care însă dobândesc noi
conţinuturi semantice (persona, ratio, satisfactio, praescriptio, restitutus, delictum, culpa etc.) şi, graţie
acestui fapt, demersul său apologetic este mai eficient decât al Părinţilor greci, tocmai pentru că este
întemeiat pe o serioasă analiză a legislaţiei romane anticreştine. Fie o influenţă a legalismului
veterotestamentar, fie o dovadă a profesării avocaturii în tinereţe, legalismul pătrunde şi prin el în teologia
occidentală, devenind o constantă specifică şi o notă distinctivă a acesteia, deseori criticată de teologia
răsăriteană.

19
Ioan G.Coman, Patrologie, vol . I, p.426.
20
Herm. VIII, 3.
21
Ch. Guignebert apud Jean Claude Fredouille, op.cit. p.301.
22
E. Gilson, L'esprit de la philosophie medievale, Paris, Librairie Philosophique J. Vrin, 1932, p 18.
23
P.Sertillanges, apud Jean Claude Fredouille, op.cit. p.301.
24
J.Quasten, apud Jean Claude Fredouille, op.cit. p.301.
25
A. Labhardt şi P. Refoule, apud Jean Claude Fredouille, op.cit. p. 301.
26
" Habebat enim secum quam habebat in semetipso rationem, suam scilicet. Rationalis enim deus, et ratio in ipso prius, et ita
ab ipso omnia "(Prax.V, 2).
27
„Ceea ce pentru voi [înseamnă] deplina necinstire a Dumnezeului meu este taina mântuirii omeneşti.”(II Marc. XXVII, 7)
10
  Teolog - Tertulian este unul dintre fondatorii culturii creştine occidentale (A.Harnack,),
creatorul de geniu al unor concepte şi al unor noi termeni teologici. Cu toate acestea, Tertulian nu a creat
o nouă teologie, ci un nou limbaj teologic. În acest domeniu este pionier, neavând precursori, el fiind
primul scriitor creştin de limbă latină. În conţinut, teologia sa este a Bisericii dintotdeauna, dar, un spirit
specific creştinismului apusean se face deja simţit în opera sa. Conturând principalele linii de forţă ale
teologiei, realizând o activitate comparabilă cu cea a lui Origen în Răsărit, Tertulian este printre primii,
dacă nu chiar primul care a dat teologiei occidentale caracterul specific latin care o va domina de atunci.
Pe drept cuvânt i se atribuie titlul de "primul teolog al Occidentului ."28
 Catehet - Tertulian este primul scriitor creştin care va prezenta o schemă a unui învăţământ
în care disciplinele predate vor fi în exclusivitate creştine: "avem destule scrieri, destule poezii, destule
cugetări, chiar şi melodii şi cântece 29, [toate acestea] nefiind născociri, ci lucruri adevărate." 30 Aşadar,
pentru Tertulian cultura păgână trebuie integrată celei creştine, însă „purificată”, în măsura posibilităţii, de
aspectele ei politeiste şi idolatre. Educaţia clasică trebuie precedată însă de o solidă educaţie religioasă
creştină care să fortifice credinţa adolescentului împotriva eventualelor primejdii ce l-ar ameninţa din
partea religiei greco-romane indisolubil legată de cultura sa.31
 Moralist - În perioada contemporană lui Tertulian nu doar existenţa creştinismului ca
religie era ameninţată de statul roman, ci şi doctrina urmaşilor lui Hristos suferea asalturile ereticilor, viaţa
creştină fiind periclitată de primejdiile corupţiei venite din partea unei societăţi aflate în derivă morală şi a
ereticilor. Pe acest fundal se conturează figura sa de moralist aspru, de cenzor necruţător al moravurilor.
Opera sa morală este un alt pilon la temelia eticii creştine, cu toate exagerările sale, care nu sunt propriu-
zis exagerări, nici puritanism exaltat, ori lipsă de realism, ci o credinţă nestrămutată în posibilitatea clădirii
unei societăţi a sfinţilor, în vederea instaurării Împărăţiei lui Dumnezeu printre oameni.
 Exeget biblic - Biblia a fost mereu folosită de autor în întreaga sa activitate teologică, şi
chiar în disputele sale cu păgânii. Tertulian însuşi subliniază valabilitatea universală a Scripturii: "nicio
enunţare a Sfântului Duh nu poate fi raportată la şi nu poate privi numai realitatea imediată, ci priveşte
orice ocazie în care poate fi utilă."(II Cult., 2:5) În general, în cadrul argumentaţiei teologice predomină
dovezile de natură biblică, care denotă o foarte bună cunoaştere a Scripturii din partea teologului african.
El citează foarte abundent din întreaga Carte sfântă pentru a ilustra un argument, a anima dezbaterea de
idei sau pentru a conferi stilului o vigoare nouă. Chiar susţine că scrierile sfinte au capacitatea de a
converti la creştinism pe cei ce le ascultă cu inima curată.
 Schismatic - O problemă delicată şi dramatică este trecerea lui Tertulian, un creştin atât de
devotat şi supus Bisericii şi Tradiţiei, la montanism şi moartea sa despărţit de Biserica pe care cu atât de
mult talent şi curaj o apărase. Montanismul se prezintă ca o combinaţie remarcabilă de trăsături care
anticipează mişcările extatice din istoria creştinismului. Această aşteptare eshatologică intensă dublate de
o pretinsă reînviere a profetismului, feminismul, rigoarea etică extremă, au reapărut mereu sub noi şi noi
chipuri. Am putea aminti anumite grupuri anabaptiste, penticostalii, harismaticii din romano-catolicismul
zilele noastre, sau mulţimea noilor mişcări religioase, unde adeseori extazul este o componentă esenţială şi
care se revendică uneori de la montanism. Însă spiritul vulcanic şi inadaptabil al lui Tertulian îl va separa
şi de montanişti, întemeindu-şi propria grupare religioasă, a tertulianiştilor, care au existat în Biserica
africană până în veacul al V-lea, când Fericitul Augustin îi va readuce la ortodoxie. Orice om este alcătuit
din lumini şi umbre. Opera lui Tertulian este de o importanţă covârşitoare pentru creştinismul apusean, dar
în valorificarea ei discernământul este necesar, urmându-se avertismentul Fericitului Ieronim, care
atenţiona: "în Tertulian lăudăm talentul, dar condamnăm eroarea".

IV. Tertulian, un ctitor al “latinei creştine”

Încă de la începuturile sale, creştinismul a fost pus în faţa unei probleme lingvistice, în primul rând
din pricina universalismului şi cosmopolitismului practicat de primii creştini, pe de o parte, precum şi a
conştiinţei puternice a creştinilor că sunt, alături de păgâni şi iudei, un nou “popor”, aflat deasupra
apartenenţei etnice, to/ tri/ton ge/noj, tertium genus32, mult diferit de celelalte. Cum am văzut deja, geneza

28
Robert Dick Sider Tertullian, First Theologian of the West în "Church History", Chicago, Jun 1999. Vol. 68, pg. 422.
29
Pasajul este foarte preţios pentru existenţa unei culturi literare şi artistice creştine în veacul al II-lea p.Chr..
30
Spect., XXIX, 4.
31
J.C.Fredouille, op.cit. p. 420-421.
11
noii culturi creştine latine îşi are începutul aproape miraculos în creştinismul nord-african, 33 unde apar
primele documente care atestă o latină vorbită în cadrul comunităţii creştine, Actele martirilor
scillitani(180), ale martirelor Perpetua şi Felicitas şi opera lui Tertulian. Tot în această perioadă vor fi
apărut şi primele versiuni latine ale Scripturii.
Unitatea lingvistică a Vestului întemeiată de Imperiul roman şi consolidată de creştinism a
constituit un factor esenţial pentru viitoarea unitate a Bisericii Romano-Catolice, dar mai ales pentru
unitatea culturală a Occidentului de astăzi, la temelia căruia stă sinteza dintre religia creştină, cultura
clasică greco-roman (Werner Jaeger) şi, bineînţeles, cultura iudaică. Rolul creştinismului în conservarea şi
transmiterea valorilor culturii latine a fost evident, noua religie constituind şi un important factor de
romanizare (Luminiţa Fassel). Concomitent cu mesajul evanghelic se răspândeau limba şi civilizaţia
latină.
Opera latină34 a lui Tertulian se înscrie printre ctitoriile acestei culturi europene şi mai ales se
constituie ca punct nodal de plecare a ceea ce se va numi „latina creştină.”

V. Conceptul de „latină creştină”

Până spre a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sub influenţa unui clasicism riguros purist,
latinei numită a Bisericii i se aplica acelaşi stigmat al “decadenţei” ca şi latinei târzii profane. Romaniştii
tratau cu dispreţ perioada creştină a limbii latine asemănând-o cu o “mamă vitregă” (G. Reichenkron).
Începând cu Frederic Ozanam care, prin articolul său din 1873 intitulat Comme la langue latine
devint chrètienne, califică influenţa creştinismului asupra limbii drept o “renaştere a latinei târzii”
(Christine Mohrmann), latina autorilor creştini a fost recunoscută drept un aspect esenţial al evoluţiei
limbii latine. Rolul decisiv în recunoaşterea specificului latinei creştinilor şi în crearea unei adevărate
discipline de studiu l-a avut Şcoala de la Nijmegen, alături de alte veritabile „şcoli” europene sau
nordamericane de cercetare a limbii şi literaturii latine a autorilor creştini. Deşi s-au propus mai multe
definiţii ale „latinei creştine”, (limbă propriu-zisă, limbă comună, limbă standard, limbă specială), cea
mai întemeiată din punct de vedere lingvistic este cea de variantă stilistică, limbaj funcţional. La geneza
acesteia au contribuit numeroşi factori lingvistici şi extralingvistici care sunt analizaţi în acest capitol.
Aşadar, departe de a fi o limbă ezoterică, latina vorbită de creştini, cristalizată sub acţiunea a
numeroşi factori lingvistici şi extralingvistici ca o variantă stilistică a latinei târzii, nu este o creaţie
artificială a creştinilor, ci reprezintă o evoluţie firească a limbii latine 35 care va deveni, ulterior, temelia
limbilor romanice, creştinismul fiind acum liantul civilizaţiei occidentale.

VI. Tertulian, contribuţii la crearea vocabularului creştin de limbă latină

“Revoluţia” adusă de creştinism în civilizaţia antichităţii a lăsat urme ce nu pot fi eradicate în

istoria limbii latine36, urme care sunt cel mai vizibile în lexic, deoarece reînnoirea unei limbi se manifestă
cel mai mult în acest segment 37. Modificările semnificative în istoria ideilor atrag după sine şi modificări
semantice remarcabile. Astfel în vocabular este de găsit cea mai evidentă şi mai bogată diferenţiere a
latinei vorbite de creştini faţă de limbajul cotidian. Exprimarea instituţiilor, practicilor, credinţelor,
experienţelor creştine a constituit o nouă provocare pentru limba latină.
Însuşi E. Norden, un înfocat apărător al latinei clasice în faţa celei a creştinilor recunoaşte că în
perioada clasică “limba literară a atins cea mai mare perfecţiune în forma sa stilistică, dar a fost perioada
cea mai săracă în vocabular.”38. În aceeaşi ordine de idei este suficient să amintim remarca lui Lucretius

32
Precum erau numiţi de către păgâni şi chiar de către unii creştini, Cf. Christine Mohrmann, Linguistic problems in the early
christian Church, în "Vigiliae Christianae", vol XI (1957), p. 11.
33
Fapt contestat de unii exegeţi ai creştinismului timpuriu care consideră că procesul a fost iniţiat fie la Roma, fie în paralel cu
Africa. (de remarcat că aceştia sunt în majoritate romano-catolici, sic!).
34
Autorul a redactat o parte dintre lucrările sale în limba greacă.
35
Alfred Ernout, Aspects du vocabulaire latin, Paris, Librairie C. Klincksieck, 1954, p. 197.
36
Einar Löfstedt, Late latin, Oslo, H.Aschehoug & Co., 1959, p. 69.
37
Veiko Väänanen, Introduction au latin vulgaire, op.cit., p. 77.
38
Apud Gh. Bârlea op.cit p. 84.
12
despre “patrii sermonis egestas”39, sau cele ale lui Seneca40 şi Quintillianus41 privitoare la “verborum
paupertas” în limba latină.
Geniu teologic creativ, Tertulian a reprezentat şi un fenomen literar ieşit din comun. Dacă o
filologie marcată de prejudecăţile raţionaliste şi anticreştine ale iluminismului a ignorat sistematic
contribuţia scriitorilor creştini în istoria limbii latine, mai ales „latina punică” a lui Tertulian, treptat s-a
conştientizat marea importanţă a operei scriitorului creştin african în dezvoltarea şi evoluţia limbii latine.
O dovadă în acest sens o constituie impresionanta lucrare Thesaurus Linguae Latinae, unde opera
autorului creştin este valorificată lexicografic. Nu doar aspectul gramatical şi lexical al operei apologetului
african au fost reconsiderate de către filologi, ci şi cel stilistic. E. Norden a afirmat cu convingere că
Tertulian este cel mai dificil scriitor care a scris în limba latină, iar opera acestuia De pallio o consideră
drept cel mai dificil text pe care l-a citit în limba latină.
Incontestabil, principala sa contribuţie este în domeniul vocabularului, Tertulian fiind nu creatorul
teologiei creştine apusene42, ci unul dintre creatorii limbajului ei teologic. 43 Nu noile cuvinte au influenţat
gândirea autorului, ci gândirea sa teologică a conferit noi conţinuturi semantice acestor noi achiziţii
lexicale pe care le-a inaugurat. Terminologia creştină a lui Tertulian pune bazele vocabularului teologic al
Occidentului creştin, fiind aproape “niceană” prin exactitatea sa uimitoare.
Tertulian, ca şi întreaga comunitate creştină de limbă latină s-a văzut pus în situaţia de a răspunde
următoarelor întrebări privind necesitatea edificării unui nou vocabular creştin:
 ar trebui realizate împrumuturi din limbi străine pentru a exprima ideile şi obiectele
fundamentale ale creştinismului?
 ar trebui utilizat vocabularul autohton, conferind noi sensuri cuvintelor deja existente?
 ar trebui create neologisme?
 este acceptabil să se preia termeni din lexicul existent al altor religii şi mai ales al ereticilor
creştini?
Noile cuvinte şi noile sensuri ale cuvintelor existente deja nu vor constitui “corpuri străine” 44 în
limbă ci se vor armoniza cu celelalte existente în limbă. Dintr-un limbaj tehnic de strictă utilitate
religioasă, latina vorbită de creştini va deveni varianta stilistică dominantă a limbii latine, o limbă cu
adevărat dinamică, foarte nouă şi plină de prospeţime 45, având un rol decisiv în înnoirea, supravieţuirea şi
perpetuarea limbii latine şi nu numai46.
Modalităţile de creare a noilor termeni creştini au fost variate: derivarea cu sufixe şi prefixe,
compunerea, Conversiunea (schimbarea valorii gramaticale), calcul, transpoziţia semantică, împrumutul,
neologismele şi resuscitarea unor arhaisme, ori înnobilarea unor termeni populari.
Tertulian este creatorul unor termeni ca trinitas, accesibilis, scrupulositas, cognoscibilis,
passibilis, singularitas, cohabitare, convertibilis, operator, destructor, interpolator, integrator, din care
provin actualele neologisme consacrate.

VII. Analiza unor termeni fundamentali ai vocabularului teologiei creştine

Vitalitatea cuvintelor create, atestate, sau puse în circulaţie de către acest “părinte al latinităţii
creştine” (E. Wölfflin) a fost mare, multe impunându-se în limbă şi devenind cuvinte ale patrimoniului
cultural universal. Însă, asemeni creaţiilor lexicale ale lui Tacitus, o serie din aceste cuvinte propuse de
vocabularul operelor lui Tertulian îşi vor devansa epoca, impunându-se abia în generaţiile următoare,
nefiind acceptate de contemporanii apologetului african.
În acest capitol vom analiza din perspectivă sincronică şi diacronică câţiva termeni esenţiali pentru
lexicul teologiei creştine, termeni al căror sens creştin este fundamentat de către Tertulian, dacă nu sunt
39
Lucretius De rerum natura I, 832.
40
Seneca, Epistulae XLVIII, 1.
41
"Paupertate sermonis laboramus" (Institutio oratoria VIII, 33)
42
În realitate niciun teolog nu este creator în sensul propriu al cuvântului (a crea noi dogme înseamnă erezie); creativitatea
reprezintă aici trăirea, mărturisirea, aprofundarea şi actualizarea doctrinei revelate.
43
Bernard J.Otten, A manual of the history of dogmas, London, South Broadway, 1917, p.161.
44
Maria Dragomir, Ana Cristiana Halichias, op.cit, p.39.
45
Christine Mohrmann, Quelques observations sur l'originalité de la littérature latine chrétienne, op.cit., p.144.
46
Spre exemplu limbile germanice au un vocabular creştin împrumutat sau calchiat după cel latin, Cf. Christine Mohrmann, Le
Latin, langue de la chrètiente occidentale, op.cit., p.61.
13
creaţi de către acesta : praescriptio, lex, Trinitas, Ecclesia, Deus, Pater, Testamentum, sacramentum,
statio, paganus, gloria/humilitas.

VIII. Limba latină a operei lui Tertulian

Este un fapt foarte evident că limba de care se serveşte Tertulian nu este una încremenită, oprită
din evoluţie, fixată şi conservatoare cum se înfăţişa latina literară a vremii sale. Limba folosită de el este
una vie şi fecundă, care însă nu se identifică în totalitate cu latina vorbită de creştini. Unii cercetători ai
latinităţii creştine au susţinut că Tertulian ar fi însuşi “creatorul latinei creştine” 47, iar limba sa, rafinată de
către Sf. Ciprian ar fi devenit “latina bisericească.” Astăzi, opiniile sunt mult mai nuanţate şi mai realiste.
În primul rând limba sa presupune existenţa unei evoluţii şi dezvoltări preliminare (J.Schrijnen). Tertulian
este primul scriitor latin creştin care a îmbogăţit şi valorificat în mod artistic această limbă. Nu trebuie să
confundăm prima mărturie valoroasă a latinei creştinilor cu creatorul ei. Varianta stilistică a limbii latine
utilizată de către creştini nu poate fi în nici un caz creaţia unei singure persoane, ci este una colectivă a
comunităţilor vorbitorilor creştini de limbă latină. Se remarcă prezenţa mai multor influenţe: a curentului
asianic ce conferă mobilitate şi strălucire scriiturii; a limbii populare, care dă concreteţe şi expresivitate; a
limbajului juridic cu rigoarea, simetria şi sobrietatea sa, limba lui Tertulian neavând însă austeritatea şi
caracterul impersonal al acestuia. Supleţii limbii creştine născânde îi datorează Tertulian prospeţimea
stilului, iar temperamentului său pasiunea, verva şi energia.
Deşi unitatea dintre latina târzie şi latina creştinilor este evidentă 48, totuşi ultima posedă numeroase
caracteristici care o individualizează şi îi conferă statutul de variantă stilistică atât de bine definită încât s-
a încercat asimilarea ei unei limbi speciale. Aceste caracteristici nu sunt însă noi în mod absolut, ci, în cea
mare parte, reprezintă consecinţe fireşti ale tendinţele generale ale limbii latine (Christine Mohrmann).
Vom enumera şi discuta o serie dintre aceste caracteristici 49 ale latinei lui Tertulian, comparativ cu latina
clasică, postclasică şi cu cea populară, care îndeplinesc un rol stilistic bine definit.
Structura morfologică a latinei lui Tertulian posedă un număr relativ mic de trăsături specifice
deoarece, în general, morfologia are un caracter mai conservator şi mai stabil. Totuşi, tendinţe noi se
manifestă deja, multe dintre ele concretizându-se în fapte de limbă. Vom trece în revistă câteva asemenea
aspecte urmând clasificarea clasică a părţilor de vorbire. Vom remarca o adaptare şi chiar o
“constrângere” a limbii pentru a exprima ideile şi conceptele autorului, lucru evident prin aceea că unele
părţi de vorbire primesc valori specifice lui Tertulian, fiind cunoscută apetenţa sa pentru inovaţie dar şi
necesitatea stringentă de a defini cât mai exact şi mai ortodox adevărurile morale şi de credinţă ale
creştinismului.
Conform afirmaţiei lui Albert Blaise caracteristica cea mai frapantă a sintaxei latinei târzii s-ar
putea rezuma în fraza: “nu există vreo regulă clasică despre care să putem spune că nu a fost încălcată.” 50
Astăzi suntem departe de imobilismul conservator şi purist al clasicizanţilor şi recunoaştem că limbile
evoluează după legi mai mult sau mai puţin cuantificabile. Explicaţii nu putem oferi întotdeauna fiecărui
fenomen lingvistic, deoarece, adoptând distincţia lui Eugen Coşeriu între e)/rgon şi e)ne/rgeia,
recunoaştem în limbă o manifestare a spiritului uman care este imposibil de cuprins în categorii logice,
raţionale. Deşi se constată şi la scriitorii creştini “deteriorări” ale limbii latine ca în întreaga latina târzie,
totuşi acestea sunt comune şi scriitorilor păgâni ai epocii. Cu toate acestea, majoritatea Părinţilor Bisericii
latine s-au străduit să păstreze chiar până târziu tradiţia clasică a artei literare şi mai ales a sintaxei
ciceroniene51, devenită paradigmatică pentru scriitorii creştini latini.
Ca şi în cazul celorlalte compartimente ale gramaticii a vorbi despre o “sintaxă creştină” reprezintă
un abuz evident52. Sintaxa din textele creştine prezintă în marea majoritate a cazurilor aceleaşi
particularităţi ca latina târzie în general.
Deşi în mod curent se consideră că transformările şi evoluţiile gramaticale şi implicit cele
sintactice din latina creştinilor reprezintă o creştere a dezordinii şi o decădere a latinei, la o mai atentă
privire se constată două tendinţe bine conturate. Mai întâi dorinţa de accesibilitate şi de universală
47
A.Harnack, E.Norden, apud I.G.Coman, Patrologie, vol .I, op.cit. p. 474.
48
Eugen Dobroiu, Curs de istoria limbii latine, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 1994., p.169.
49
La nivel fonetic, morfologic şi sintactic.
50
Manual de latină creştină, traducere de George Bogdan Ţăran, Timişoara, Amarcord, 2000, p. p. 62.
51
A. Blaise, op.cit., p. 63.
52
Einar Löfstedt, op.cit., p. 68.
14
inteligibilitate a mesajului creştin va coincide cu tendinţa simplificare, regularizare şi uniformizare
gramaticală specifică latinei postclasice. Totodată, sub influenţa limbii latine vulgare, dar şi a asianismului
în latina lui Tertulian remarcăm, pe lângă trăsăturile specifice întregii limbi latine a creştinilor, că
“distincţiile funcţionale semantice şi sintactice se organizează într-o manieră simetrică, eliminându-se
multe forme care puteau crea confuzie.” (Sandor Kiss)
Începând cu umaniştii veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea s-a afirmat existenţa unui pretins stil
african, tumor Africus, sermo Africus. Şi în perioada modernă unii cercetători, printre care Karl Sittl 53, H.
Wölfflin, F. T. Cooper, au susţinut existenţa unui idiom bine individualizat în cadrul latinei târzii, sermo
Africus, al cărui caracter specific a fost amplificat de creştini şi a devenit astfel nota distinctivă a latinei
creştine nord-africane. Variaţiile locale fireşti ale limbii latine, întâlnite în operele unor Fronto, Apuleius,
Tertulian, ar reprezenta mărturii ale unei variante dialectale latine.
Acestea sunt însă, ori elemente specifice latinei târzii sau celei a creştinilor, ori cel mai adesea
numai particularităţi de stil, specifice individualităţii psihologice a autorului, ca şi tradiţiei literare
arhaizante şi asianiste în care se încadrează Tertulian.
Poate nici un alt autor antic nu s-a îndepărtat atât de mult ca Tertulian de tradiţia clasică (E.
Norden), dar aceste „abateri” de la norma clasică sunt în bună măsură elemente fireşti pentru vorbitorii
latinei târzii ori au diverse justificări stilistice. Opera lui Tertulian este astfel un tezaur preţios pentru
filologia clasică deoarece reprezintă un document de primă importanţă nu doar pentru studiul latinei
vorbite de creştini, ci şi pentru istoria limbii latine în general. Astfel limba latină utilizată de Tertulian este
prima mărturie mai consistentă a limbii vorbite de către creştini. Deşi nu putem afirma că el este
“creatorul latinei creştinilor”, cum au dorit unii cercetători, latina sa este o mărturie atât pentru începutul
cristalizării viitoarei limbi culturale a Europei medievale şi totodată o mărturie preţioasă pentru
caracteristicile latinei târzii, care este văzută adesea reducţionist doar ca un şir de abateri de la norma
clasică. În continuare vom prezenta unele aspecte revelatoare în acest sens, precizând că nu vom aborda
decât selectiv unele exemple semnificative, dată fiind întinderea vastă a subiectului.

IX. Artă şi stil în opera lui Tertulian

Deşi creştinismul se afla în primele veacuri în situaţia de religio illicita, această situaţie nu a
împiedicat dezvoltarea unei literaturi creştine remarcabile, dimpotrivă, a generat necesitatea abordării unor
forme literare cu un impact imediat asupra realităţii, de pildă literatura apologetică, polemică, epistolele
etc. Aşadar persecuţiile anticreştine au influenţat tematica şi genurile literare îmbrăţişate de scriitorii
creştini.
Iniţial, autorii creştini au adoptat formele literare tradiţionale, nepunându-se încă problema unui
stil creştin. Creştinii, ca şi păgânii, urmau şcolile vremii unde asimilau aceeaşi cultură. De o educaţie
exclusiv creştină se va putea vorbi mult mai târziu. Scriitorii bisericeşti au acceptat tradiţia literară ca pe
un lucru firesc care se impunea de la sine oricui scria. Aşadar nu s-a pus problema unui stil „creştin”, ci
doar a bunei cunoaşteri a limbii vorbite curent.
Precum constata E. Norden, cu excepţia unor texte cu caracter tehnic, în întreaga literatură antică
nu există niciun document literar care să poată fi caracterizat ca a)/texnon, în care regulile literare să fie
neglijate complet. Însă o trăsătură specifică literaturii latine din epoca postclasică a fost tocmai excesiva
cultivare a formei literare, deseori în detrimentul conţinutului, ajungându-se la un parnasianism avant la
lettre, literatura devenind un elegant joc de societate, un "sport"(Christine Mohrmann) rezervat elitelor.
Pentru creştini concesiile făcute formei artistice prea elaborate reprezentau o valorizare excesivă a
efemerului şi pământescului în defavoarea spiritualului. Cultului antic al cuvântului creştinismul îi va
prefera idealul faptei concrete, militând nu pentru însuşirea artei de a vorbi bine şi frumos, ci pentru cea de
a trăi drept.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care creştinismul apusean a respins iniţial valorile culturii
antice, în special cele literare. Ulterior, va dovedi însă un mai mare respect pentru acestea, mai mare decât
preţuirea acordată culturii de către creştinismului oriental. Primii autori creştini nu s-au gândit la
posibilitatea unui "stil creştin", ei acceptând tradiţia literară existentă ca pe un lucru firesc ce se impunea
oricărui scriitor. În primele veacuri p. Chr. nu putem vorbi de şcoli literare creştine.
Zugrăvirea realităţii îşi face loc în cadrul stilului sublim (sermo gravis, sermo sublimis) dispare
separarea stilurilor cu care doctrina Întrupării, a patimilor lui Hristos era total incompatibilă. Stilul simplu,
53
Apud ibidem, p. 42.
15
sermo piscatorius cel care ne-a transmis o parte din faptele şi învăţăturile Mântuitorului, devine
predominant, din el născându-se un stil sublim sui generis care nu dispreţuieşte cotidianul, incluzând în
sine, cu aproape două milenii înainte de Baudelaire o autentică „estetică a urâtului”, grotescului, un sermo
humilis, sermo remissus care era valabil, pentru antici, numai în comedie şi satiră, dar care îşi depăşeşte
cu mult limitele, ajungând să fie profund şi elevat, sublim şi etern54.
Dacă Paul Valery definea stilul ca o abatere de la normă, analiza stilistică devine mai complexă în
cazul latinei vorbite de către creştini şi în cadrul acesteia stilul limbii lui Tertulian în cadrul stilului creştin
în general nu dispunem de o cunoaştere deplină a caracteristicilor acestui stil cu atât mai puţin a limbii
vorbite reconstituirea stilistică este mai riscantă cu cât depărtarea în timp este mai mare de un scriitor.
Două posibile şi deseori inevitabile provocări are de întâmpinat cercetătorul: „eroarea de adaos - greşeala
de a proiecta în trecut propriile noastre reacţii moderne şi de a descoperi în cuprinsul textului efecte
stilistice care nu existau în perioada respectivă” ori „erorile de omisiune-nerecunoaşterea unor valori
stilistice care au existat în trecut, dar care au dispărut ulterior. ” (Stephan Ullmann)
De accea nu trebuie ignorat faptul că limba latină utilizată de Tertulian este aceeaşi cu a
contemporanilor. "Între limba cea mai clasică şi cea a Vulgatei sau a Părinţilor Bisericii nu sunt decât
diferenţe de detaliu" (A. Meillet). "Însă în domeniul vocabularului şi al stilisticii sunt mai mult decât
diferenţe de detaliu,"55 astfel încât latina vorbită de creştini nu este o limbă separată ci o variantă stilistică
a latinei târzii. De la sermo piscatorius iniţial, limba latină vorbită de creştini va progresa atingând o primă
culme prin stilul apologetului cartaginez.
Noua doctrină creştină va determina însemnate transformări în cultura şi civilizaţia antică,
reînnoind-o în mod substanţial, nu doar pe plan lingvistic şi stilistic, ci şi în privinţa perspectivei estetice.
Cu toate aceste gândirea estetică creştină îşi află afinităţi cu estetica pitagoreică şi platonică, dată fiind
orientarea ei preferenţială către decantarea abstractă, simbolică, geometrică 56. Astfel scopul principal al
creştinismului cunoaştere, venerarea, slujirea şi unirea cu Dumnezeu a determinat temeiul şi conţinutul
esteticii creştine timpurii, astfel că s-a reuşit îmbinarea caracterului practic cu cel estetic în opera de artă 57.
Estetica creştină timpurie aşeza valorile spirituale şi morale mai presus de cele estetice, acestea din
urmă lăsând impresia că au fost înlocuite de primele. Acest lucru nu s-a petrecut decât rareori în practică
deoarece marea majoritate a scriitorilor creştini au fost persoane cultivate şi, cu toate că au proclamat
mereu anticalofilia, în realitate scrisul lor nu s-a situat în afara valorii artistice.
Primii creştini au opus estetismului păgân rafinat şi decadent al antichităţii târzii natura, cea mai de
seamă operă a Dumnezeului artist: „Deum, naturae dominum et auctorem.”(Cor. V, 4) Estetica
apologeţilor creştini începe să acorde importanţă specială unui concept estetic neglijat de literatura antică,
sau cel mult rezervat comediei, farselor şi mimilor, urâtul, deşi acesta nu a fost idealizat niciodată de
literatura creştină. Astfel, Tertulian a fost unul dintre scriitorii creştini care au susţinut urâţenia aspectului
exterior al Mântuitorului Iisus Hristos. Cuvintele psalmului 44, 3: Decore pulchrior es filiis hominum erau
aplicate de Tertulian în Iud. XIV frumuseţii lăuntrice a Mântuitorului, care, conform părerii apologetului
era lipsit de orice frumuseţe fizică: „nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nicio
înfăţişare, ca să ne fie drag.” (Isaia 53, 2)
Analiza viziunii apologeţilor creştini despre frumuseţe dovedeşte că estetica acestora leagă
indisolubil categoria estetică a frumuseţii de o alta: simplitatea, a(plo/thj, simplicitas. Aceasta a fost
teoretizată şi recomandată de unii reprezentanţi ai literaturii greceşti sau latine, dar niciodată cu atâta
vigoare şi consecvenţă precum au făcut-o autorii creştini. Ea intervine şi ca o reacţia naturală la
rafinamentul şi excesele idealurilor estetice ale antichităţii târzii. Pentru Tertulian întregii înţelepciuni
filosofice şi sofistice i se opune simplitatea sufletului omului de rând care recunoaşte instinctiv adevărul
creştinismului (cf. Test. I). Fundamentul gnoseologiei creştine este simplitatea şi smerenia (Praescr. VII)
Simplitatea îl poate descoperi pe Dumnezeu mai repede decât înţelepciunea (Val. II) şi de aceea limbajul
Sfintei Scripturi este simplu şi „nemeşteşugit.” Dumnezeu Însuşi preferă şi recomandă simplitatea, curăţia
şi smerenia („cei săraci cu duhul”) de care se bucură mereu (Bapt. II).
Dar contribuţia cea mai originală a lui Tertulian la dezvoltarea limbii şi literaturii latine, alături de
cea lexicală, este stilul său. Poate în cazul niciunui scriitor nu este mai justificată sintagma "le style c'est

54
Erich Auerbach, Mimesis. Reprezentarea realităţii în literatura occidentală, traducere de Ion Negoiţescu, Iaşi, Polirom,
2000, p. 68.
55
A.Blaise, Manual de latină creştină, traducere de George Bogdan Ţăran, Timişoara, Amarcord, 2000, p. 56.
56
V. V. Bîcikov, Estetica antichităţii târzii, traducere de Lucian Dragomirescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1984, p. 18.
57
Ibidem, p. 202.
16
l'homme" ca în cazul lui Tertulian. Puţini dintre scriitorii latini sunt atât de originali ca Tertulian 58. Rareori
se întâlnesc reunite în aceeaşi persoană o impetuozitate atât de vie, o dialectică atât de clară şi atât de
puternică, o elocvenţă atât de victorioasă, plină de spirit caustic. Scrisul său topeşte într-un stil unic limba
Scripturii cu cea a lui Apuleius, rafinatele nuanţe ale discursului juridic cu cele mai concrete şi mai vii
expresii populare, întreaga scriitură fiind plină de culoare şi relief.
Aceste afirmaţii vor fi exemplificate prin enumerarea şi comentarea tipurilor şi funcţiilor unor
figuri stilistice şi tropi reprezentativi pentru stilul lui Tertulian, ca şi prin abordarea unor aspecte punctuale
ale arte literare a autorului creştin: compoziţia tratatelor, structura simetrică şi paralelismul, asianismul,
oralitatea şi filonul artistic popular, exprimarea antinomică, antiteza, oximoronul, paradoxul, ironia,
umorul, satira, sentenţiozitatea, talentul descriptiv, patosul, şi lirismul, ş.a.
Dintre cele două principale orientări stilistice literare ale sfârşitului antichităţii (stil “aticist”,
clasicizant centrat pe hipotaxă, mai puţin retoric şi mai moderat în utilizarea tropilor şi cel asianic
fundamentat pe parataxă, folosind din abundenţă figurile stilistice) Tertulian va alege asianismul,
combinând latina vorbită de creştini cu acesta şi creând un stil foarte personal şi original. Astfel, în
domeniul limbii şi al stilului, intransigentul african va face cele mai multe concesii timpului său. Deşi a
ştiut să profite de orice element al culturii vremii, nu a devenit sclavul nici uneia. Utilizează metode şi
procedee dintre cele mai eterogene preluate de la asianişti pe care le combină în proporţii variabile după
circumstanţă, cu o mare supleţe, reuşind o performanţă notabilă, aceea de a adapta stilul asianic pentru
teologia creştină.
Fără îndoială că sunt detectabile şi scăderi ale stilului autorului cartaginez. Deseori lipsa de măsură
şi de bun gust, abuzul unor procedee lingvistice sau stilistice (cum ar fi neologismul, calamburul, ironia),
sau chiar acel “l’abus d’esprit” umbresc scriitura lui Tertulian, dându-i câteodată un caracter artificial şi
obscur. Realismul devine uneori trivialitate şi obscenitate, în tratatele din ultima perioadă a vieţii ( De
ieiunio, Pud.) în care sunt criticaţi creştinii nemontanişti
Cu toată impresia de limpezime aparentă a unor pasaje stilul său nu este al unui autor facil de
înţeles. Strălucitor şi obscur, uneori chiar prolix, concis şi complicat, ne oferă adeseori o densitate
impenetrabilă. Ceea ce uimeşte şi intrigă totodată este abilitatea de a schimba fără încetare tonul şi
registrul. Dacă reuşeşte să dăruiască cititorului deliciile cele mai rafinate, uneori îl umple de confuzie,
dacă nu chiar îl plictiseşte. Expresiile cele mai vii, mai proaspete şi mai concrete alternează uneori cu
clişee verbale, iar argumentele cele mai pertinente şi mai viabile cu paralogisme şi cazuistică sterilă.
Acestea sunt consecinţe ale cedării în faţa gustului literar al vremii, cedare tactică, având scopul de a
face mesajul creştin atrăgător şi accesibil pentru cititorii vremii. Recurgerea la tiparele stilistice ale
asianismului s-a datorat, aşadar, prestigiului acestui “curent literar” în Cartagina, aderenţei temperamentale
a autorului la preceptele acestuia dar şi unei raţiuni misionare, aceea de a actualiza mesajul Evangheliei şi de
a apăra credinţa utilizând instrumentele culturale dominante ale contemporaneităţii pentru a asigura
discursului o eficienţă şi un impact maxime.

X. Tertulian şi retorica antică

Precum am amintit deja, cultura lui Tertulian era în special retorică. În Cartagina romană, ca în
întreg Imperiul roman, retorica avea un prestigiu deosebit, iar clericii creştini se vor confrunta cu o nouă
dilemă: "atitudinea ce se cuvenea adoptată faţă de tradiţia oratorică punea în realitate două probleme
conexe, dar diferite, care se cer net deosebite. Una privea însuşi idealul de orator: trebuia stabilit dacă este
legitim pentru creştin efortul artistic pe presupus de căutarea expresiei. Are oratorul bisericesc dreptul de a
se strădui să fie elocvent? Dacă se răspundea că da, se punea a doua întrebare: pentru a realiza acest ideal
de orator, şcoala tradiţională poseda o tehnică, un ansamblu de procedee, de reguli, o metodă de formare:
arta retorului. De data aceasta, nu e în discuţie elocinţa, ci retorica; trebuia ea recomandată, impusă
oratorului bisericesc?"59.
Tertulian a fost un retor foarte talentat şi fiindcă stăpânea bine cele trei discipline recomandate de
Cicero pentru formarea unui bun orator: filosofia, istoria şi dreptul.
Pentru Tertulian, retorica este legitimă şi necesară, dând vigoare, clarificând şi iluminând teologia,
reprezentând un adevărat instrument de aprofundare a dogmei. Astfel, retorica îi va furniza mijloace
pentru a-şi exprima credinţa, pentru a-i convinge pe alţii de legitimitatea şi adevărul doctrinei creştine, de
58
P . Monceaux, Histoire de la litterature latine chrètienne, Paris, Payot, 1924, p. 438.
59
Henri-Irenée Marrou, Sfântul Augustin şi sfârşitul culturii antice, p.407.
17
folosul duhovnicesc al unei virtuţi etc., fără a înceta de a place sau a emoţiona. Predicatorul sau polemistul
este aşadar teolog, rămânând totodată şi orator. Apologetul african îi atribuie retoricii rolul cel mai nobil,
definit de teoreticienii antici ai acestei discipline: a face accesibil adevărul şi a-i convinge pe alţii de
aceasta.60 Din nefericire, instrumentele acestei arte a vorbirii puteau fi foarte uşor puse în serviciul altor
scopuri: retorica era utilizată deseori de eretici în propaganda lor prozelitistă. Adagiul clasic ce definea
personalitatea oratorului ideal, bonus vir, peritus dicendi, cădea în desuetudine.
Împotriva acestor atitudini Tertulian va demonstra că obiectul retoricii creştine, ale cărei principii
primare le schiţează chiar el, este adevărul, care "convinge învăţând, nu învaţă convingând."61.
Tertulian este astfel tributar nu doar conciziei biblice şi patristice anterioare, dar şi unui curent
estetic originar din filosofie şi difuzat în şcolile romane, care se va perpetua până la sfârşitul antichităţii
creştine care promova aceeaşi estetică a conciziei. Deseori, precum afirma Seneca, absenţa aparentă a artei
literare nu este decât efectul unei arte superioare: „Concizia este prin natură plăcută şi necesară,deoarece
discursul prolix este plictisitor şi inutil”62, fiindcă de ce nu, „şi concizia are savoarea ei.”63
Schematic distincţia celor două tipuri de retorici ar fi:

I RETORICA CREŞTINĂ----------------- RETORICA ERETICĂ

adevărul------------------------obiect------------------verosimilul-eroarea

II RETORICA BIBLICĂ-------------------------
III RETORICA PATRISTICĂ GREACĂ---- RETORICA SOFISTICĂ
IV RETORICA FILOSOFICĂ---------------

concizie-simplitate-------------------metodă--------------artificii ale limbajului

a învăţa ----------------------finalitate-----------a convinge

Rigurozitatea retorică a lui Tertulian merge până la amănunt. Ştim cu certitudine că o parte din
tratatele sale reprezintă cateheze şi predici destine catehumenilor cartaginezi. Acest fapt explică prezenţa
unor tehnici retorice menite a asigura armonia şi frumuseţea (delectare) discursului pe lângă celelalte
aspecte fundamentale (docere şi movere). Scriitorul cartaginez utilizează cu largheţe metodele şi
strategiile retoricii antice, transformând-o pe aceasta într-o veritabilă ancilla theologiae, dar se constată o
uşoară ezitare în vreme ce recurge la acestea; faptul este explicabil ca o trăsătură a oratorului creştin într-o
epocă în care nu se cristalizaseră nici principiile atitudinii Bisericii faţă de cultura antică, nicio retorică
creştină definitivă şi autonomă. Ca notă generală se poate afirma că Tertulian abandonează planul
monotonei retorici şcolare, căutând mereu să inoveze şi să utilizeze metode cât mai moderne şi mai
eficiente de convingere. Oratorul avea libertatea de a nu urma ordinea stereotipă învăţată de la dascălii săi,
ci de a se adapta cauzei aflată în dezbatere şi circumstanţelor respective care puteau să-i sugereze o
dispoziţie neaşteptată a discursului. Tertulian aduce însă şi inovaţii originale faţă de retorica greco-romană
clasică, dovedindu-se mai mult creativ decât imitator servil faţă de principiile şi metodele retorice, pe care
le adaptează specificului şi necesităţilor predicaţiei creştine.
În continuare vom prezenta două exemple de interferenţă a retoricii antice cu retorica creştină: arta
portretului în opera apologetului african, moştenire antică şi prelucrare originală, precum şi analiza
structurii retorice a tratatului Ad Scapulam.
Dacă Apuleius ar mai fi trăit, şi-ar fi aplaudat cu generozitate discipolul, remarcă J. Steinmann
relativ la arta oratorică a scriitorului african 64. Odată cu opera înflăcăratului cartaginez retorica devine
alături de filosofie un sprijin de primă importanţă al teologiei creştine, servind la crearea unor opere
catehetice şi a unor discursuri în doctrina şi morala creştină vor fi exprimate, preaslăvite sau argumentate
după cele mai pretenţioase rigori ale retoricii antice.

60
J.C.Fredouille, op.cit. p.482.
61
“Veritas autem docendo persuadet,non suadendo docet.” (Val. I, 4)
62
“Naturaliter compendium sermonis et gratum et necessarium est,quoniam sermo laciniosus et onerosus et vanus est.” ( Virg.
IV, 4)
63
“Est sapor et in paucis.” (V Marc. XV, 1).
64
Apud .C.Fredouille, op.cit. p. 381.
18
 Tertulian avea nostalgia unui univers al filosofilor 65 unde a vorbi bine înseamnă a spune adevărul
şi a spune adevărul înseamnă a vorbi bine, unde adevărul îşi este suficient sieşi în simplitatea sa, neavând
nevoie de podoabe stilistice şi dialectice...66

XI. Moştenirea spirituală a lui Tertulian

Impactul scrierilor lui Tertulian a fost major printre contemporani şi urmaşi, însă aprecierea
efortului său creator cunoaşte fluctuaţii însemnate. Opera sa avea să exercite o influenţă deosebită asupra
teologiei apusene, marcând profund stilul literaturii şi teologiei latine creştine 67.
Faptul că Tertulian şi-a aflat sfârşitul despărţit de Biserică i-a compromis multă vreme posteritatea
în cadrul creştinismului. Chiar Sfântul Ciprian al Cartaginei, care îi citea zilnic operele nu-l aminteşte
niciodată nominal. Eticheta de eretic a condus la o veritabilă damnatio memoriae. Astfel din pricina
aderării sale la montanism numele i-a fost citat foarte rar, deşi opera i-a fost copios utilizată de teologii
ulteriori. Vor depinde de opera lui Tertulian Minuciu Felix, Novatianus Arnobius, Ilarie de Poitiers,
Pacienus, Commodianus68, prin conţinut şi formă, iar Sfântul Ciprian69 doar prin elemente de conţinut, în
timp ce Lactantius îi va reproşa stilul greoi şi obscur 70. Sf. Ciprian cerea zilnic secretarului său opera
"magistrului" pentru a o reciti.71
Teologia orientală îi va asimila opera destul de repede 72. Astfel, în colecţia Corpus Christianorum73
referinţele la opera lui Tertulian aflate la scriitorii latini şi greci posteriori sunt semnificativ de abundente.
O parte din lucrările sale vor fi traduse în limba geacă, precum ne atestă istoricul grec Eusebiu de
Cezareea74, cinste de care s-au bucurat foarte rar scriitorii creştini latini. Sinodul I ecumenic îi datorează
formule teologice trinitare.75 Numeroasele realităţi culturale, artistice, istorice, etc. romane, greceşti şi nu
numai, menţionate în opera sa o transformă într-o sursă preţioasă pentru istoria creştinismului şi pentru
istoria şi cultura antice în general (v.spre exemplu informaţiile furnizate de autor despre teatrul
contemporan lui).
În perioada medievală timpurie Tertulian a fost mai puţin frecventat, probabil şi datorită
condamnării operei sale ca eretică în Decretum Gelasianum. Patrologia latină ne oferă aproape toate
citatele din opera sa, care provin în mare măsură nu direct din scrierile sale, ci prin intermediul Fer.
Ieronim şi a lui Eusebiu de Caesareea. În Evul mediu propriu-zis lectura şi circulaţia operei „primului
teolog al Occidentului” a fost sensibil mai bună, fapt dovedit de numărul relativ însemnat al manuscriselor
conţinând scrieri ale lui Tertulian.
Odată cu redescoperirea antichităţii păgâne şi creştine, în Renaştere, şi operele lui Tertulian vor
reintra în atenţia umaniştilor.76

65
În sensul etimologic al cuvântului, iubitor de înţelepciune.
66
Cf. J.C.Fredouille, op.cit. p. 83.
67
Ibidem, p. 17-18.
68
Cf. Pierre de Labriolle, Histoire de la litterature latine chrètienne ,op.cit p.143 - 426.
69
Tratatul său De patientia este tributar celui omonim al lui Tertulian ca şi ideea succesiunii apostolice, a maternităţii Bisericii
etc.
70
Claudio Moreschini, Enrico Norelli Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol.1, Iaşi, p. 386.
71
Cf. I.G.Coman, Patrologie, vol.I, p. 396.
72
Ap. va fi tradus imediat în limba greacă, v, I.G.Coman, Patrologie, vol.I, p. 400.
73
Series Latina, vol I şi II, Turnhout, 1953, editor Dom Eligius Dekkers.
74
"Tertulian, foarte bun cunoscător al legilor romane, vestit de altfel şi ajuns a fi dintre cei mai cunoscuţi la Roma în urma
Apologiei pentru creştini, scrisă de el în limba latină şi tradusă în greceşte" , Istoria bisericească II, 2-3. p. 86.
75
I.G.Coman, Patrologie, vol.I, p. 419.
76
Precum Poggio, Niccolò Niccoli, Trithemius, Politianus ş.a..
19
 XII. Concluzii

Biserica creştină i-a iertat lui Tertulian unele greşeli şi n-a uitat ce a realizat pentru ea în una din
cea mai îngrozitoare epoci a peregrinării ei pe pământ.77 Fericitul Ieronim îl va numi eruditus et ardens
vir, iar Fericitul Augustin va fi influenţat în mod considerabil de scrierile sale. 78
Este cât se poate de adevărat faptul că o seamă din afirmaţiile pe care le găsim în scrierile lui
Tertulian sunt greşite şi au fost şi sunt recunoscute ca atare, însă calităţile intelectuale, fineţea stilistică,
precum şi logica profundă a argumentării fac din opera scriitorului latin una de primă importanţă, mai ales
dacă ne gândim la faptul că scrierile sale sunt importante nu numai din punct de vedere teologic (în special
pentru doctrina Treimii, hristologiei, antropologiei şi lexicului teologic, anticipând multe formulări ale
sinoadelor de la Niceea şi Calcedon 79), ci şi din perspectivă filologică, ele constituind surse de primă
importanţă pentru evoluţia limbii latine târzii80.
Scrierile tribunului creştinilor81, Tertulian, au exercitat mereu o influenţă fascinantă şi nedefinită 82,
fiind rodul unei gândiri profunde. Operele sale exprimă pe deplin personalitatea marelui apologet latin,
situat mereu între vocaţie, aspiraţie şi realitatea mereu deprimantă, între continua luptă pentru propria
desăvârşire şi nemilosul zbucium pentru apărarea creştinismului, coordonate ce reflectă polivalenţa
spiritului său. Modelul personalităţii sale, deşi ştirbit prin schisma montanistă, se înscrie în aceeaşi galerie
a „bărbaţilor iluştri” care şi-au pus viaţa şi ştiinţa în scopul promovării ideilor creştine. Fără contribuţia
lor lumea întreagă ar fi fost astăzi mult mai săracă spiritual.
În contextul întâlnirii dintre creştinism şi cultură, dintre ortodoxie şi erezie, în contextul
ecumenismului contemporan, opera lui Tertulian poate avea un cuvânt de spus. Acel modus vivendi
propus de el în raporturile dintre creştini şi păgâni poate fi actualizat în cadrul multiculturalismului şi al
ecumenismului intercreştin şi interreligios de asăzi. Totodată statornicia sa în dreapta credinţă în faţa
distorsionărilor multiple ale adevărului mântuitor poate fi o pildă pentru contemporanele confuzii,
sincretisme şi desconsiderări ecumeniste a importanţei esenţiale a doctrinei în favoarea sentimentalismelor
şi a cooperării care distruge identitatea. Concepţiei păgâne conform căreia diversitatea religiilor ar fi o
intenţie divină83, Tertulian le va opune monoteismul şi unicitate Jertfei lui Hristos Dumnezeu întrupat care
doreşte ca întreaga umanitate să-l adore numai prin Biserica creştină.
Îmbinând "elocvenţa unui Cicero, verva unui Lucian din Samosata" 84 cu sufletul arzând de iubire
pentru Dumnezeu, Tertulian este o personalitate copleşitoare, un Apuleius creştin. Rareori limba latină a
atins un asemenea nivel al expresiei pasionate, rareori a fost vehiculul unei mai bogate, mai profunde şi
mai depline vieţi lăuntrice, ca sub condeiul unuia dintre cei mai subiectivi şi mai originali scriitori latini
Tertulian ştie ca nimeni altul să valorifice potenţialităţile şi nuanţele limbii latine spre a exprima
furtunoasele sale trăiri şi ideile teologice cele mai înalte. Cu cea mai largă libertate creează noi termeni,
conferă sensuri noi altora, împrumută masiv din limba greacă, edificând, alături de alţi scriitori şi vorbitori
creştini un stil nou, atât de pregnant şi original, încât a fost considerat o adevărată limbă, latina creştinilor.
Stilul apologetului african este uneori lipsit de moderaţie, ca şi temperamentul său, sfărâmând uneori
formele tradiţionale în loc să le adapteze gândirii sale. În aceasta constă însă şi măreţia sa (E. Norden) 85,
Tertulian fiind unul dintre cei mai însemnaţi ctitori ai noi variante stilistice a latinei.
Fidel clasicismului, respectând tradiţiile antichităţii în ceea ce aveau ele mai înalt, iniţiind
îndelungatul proces al "convertirii" culturii antice 86 la creştinism, Tertulian este unul dintre cei mai
însemnaţi ctitori ai culturii creştine. Existenţa şi activitatea lui Tertulian, ca şi cea a lui Origen într-o epocă
de tranziţie religioasă şi de sincretism87, într-o epocă a dramaticelor frământări pentru definitivarea
doctrinei creştine a stat sub zodia tragismului, fiindcă aceasta este de obicei destinul întemeietorilor.
77
N.Chiţescu, op.cit, p.26.
78
C. Mohrmann, Saint Jerome et Saint Augustin sur Tertullien, în "Vigiliae christianae", vol V, 1951, p.111-112.
79
E.R.Roberts, op.cit, p.245.
80
Aflată în plin proces de transformare în latina medievală, proces în care limbajul creştin va juca un rol esenţial.
81
G.Protopopescu, op.cit., p.. 9.
82
P. Monceaux Histoire de la litterature latine chrètienne, p. 58.
83
R. MacMullen, Tertullian and „national gods”, în „Journal of theological studies”n.s.26 (1975), p. 406.
84
Originile creştinismului, p. 370.
85
Apud Benjamin B. Warfield, Africa and the Beginnig of Christian Latin Literature , p. 107.
86
Cf. J.C.Fredouille op. cit .
87
C.Fredouille op. cit., p.484.
20
Aspiraţia sa intimă a fost către o sinteză a clasicismului şi creştinismului, în care creştinismul să
încununeze măreaţa cultură a antichităţii.
"Creştinismul occidental a fost şi rămâne componenta majoră a gândirii europene, chiar a gândirii
raţionaliste, care s-a construit împotriva lui şi plecând de la el în acelaşi timp." 88 În edificarea acestei
gândiri rolul lui Tertulian nu este deloc neglijabil, "în el exprimându-se pentru prima dată limpede spiritul
apusean." (K.Holl).

Bibliografie selectivă

Dicţionare şi enciclopedii

 A handlist of rhetorical terms, Richard A. Lanham, Berkeley, University of California

Press, 1991.
 A Hebrew and English Lexicon of the Old Testament, Francis Brown, Oxford, Clarendon
Press, 1951.
 A Patristic Greek Lexicon, G.W.H. Lampe, Oxford, At the Clarendon Press, 1961.
 A Dictionary of Christian Biography and literature, Henry Wace, London, John Murray,
Albemarle Street, W. 1911.
 Dicţionar Biblic, redactor principal J.D.Douglas, Oradea, Editura “Cartea creştină”, 1995
 Dictionnaire d’histoire et de geographie ecclesiastiques, tome premier, Paris, Letouzey et
Ane, 1912.
 Dictionnaire d’histoire et de geographie ecclesiastiques, tome onzième, Paris, Letouzey et
Ane, 1949.
 Dicţionar de civilizaţie greacă, Guy Rachet, traducere de C. Litman, Bucureşti, Univers
Enciclopedic, 1998.
 Dicţionar de civilizaţie romană, Jean Claude Fredouille, traducere de Şerban Velescu,
Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2000.
 Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Remus Rus, Bucureşti,
Editura Lidia, 2003.
 Dictionnaire etymologique de la langue latine, Alfred Ernout, Paris, Librairie C.
Klincksieck, 1932.
 Dicţionarul figurilor de stil, Gh. N. Dragomirescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995.
 Dictionnaire grec-francais, A. Bailly, Paris, Hachette, 1991.
 Dictionnaire latin francais, F. Gaffiot, Paris, Hachette, 1990.
 Dicţionar latin român, G. Guţu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, 1983
 Enciclopedia civilizaţiei romane, coordonator Dumitru Tudor, Bucureşti, Editura ştiinţifică
şi enciclopedică, Bucureşti, 1982.
 Enciclopedia limbilor romanice, (coordonator Marius Sala) Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1989.
 Encyclopedia of the Roman Empire, Matthew Bunson, New York, Facts on File, 1994.
 Glossarium mediae et infimae latinitatis, conditum a Carolo du Fresne Domino Du Cange,
Niort Le Favre, tomus primus 1883 – tomus octavus 1883.
 Mediae Latinitatis Lexicon Minus, J. F. Niermeyer, Leiden, E.J. Brill, 1976.
 Penguin Dictionary of literary terms, J.A. Cuddon, London, Penguin Books, 1998.
88
Fernard Braudel, Gramatica civilizaţiilor, vol.II, traducere Dinu Moarcăş, Bucureşti, Meridiane, 1994, , p.34.
21
  The Anchor Bible Dictionary, David Noel Freedman editor in chief, New York, Doubleday,
a division of Bantam Doubleday Dell Publishing Group, Inc.666 Fifth Avenue, 1992.
 Theological Dictionnary of the New Testament, Gerhard Kittel, Gerhard Friedrich,
Michigan, U.S.A, Wm. B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1964.

Lucrări generale

 Adămuţ, Anton I, Literatură şi filosofie creştină, vol I, Iaşi, Fides, 1997.

 Altaner, Berthold, Patrology, translated by Hilda Graef, New York, Herder and Herder,
1961.
 Apologetics in the Roman Empire, Pagans, Jews and Christians, edited by Mark Edwards,
Martin Goodman, and Simon Price, Oxford University Press, 1999.
 Aristotel, Retorica, traducere de Maria Cristina Andrieş, Bucureşti, Ed. Iri, 2004.
 Auerbach, Erich, Mimesis. Reprezentarea realităţii în literatura occidentală, traducere de
Ion Negoiţescu, Iaşi, Polirom, 2000.
 Auguste Audollent, Carthage romaine, Paris, Albert Fontemoing Editeur, 1901.
 Barnes, T. D., Tertullian. A Historical and literary study, Oxford, Clarendon Press, 1971.
 Bădiliţă Cristian, Pe viu despre Părinţii Bisericii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002.
 Bîcikov V.V., Estetica antichităţii târzii, traducere de Lucian Dragomirescu, Bucureşti,
Editura Meridiane, 1984.
 Bârlea Gheorghe, Introducere în studiul latinei creştine, Bucureşti, „Grai şi suflet-Cultura
naţională”, 2000.
 Blaise, A., Manual de latină creştină, traducere de George Bogdan Ţăran, Timişoara,
Amarcord, 2000.
 Bloch Raymond, Cousin Jean, Roma şi destinul ei, vol.II, traducere de Barbu şi Dan
Sluşanschi, Bucureşti, Meridiane, 1985.
 Bota Ioan M., Patrologia , Cluj Napoca, Casa de Editură "Viaţa creştină", 1997.
 Braudel Fernard, Gramatica civilizaţiilor, traducere Dinu Moarcăş, Bucureşti, Meridiane,
1994, vol.II.
 Ceia-Mocanu Valy, Incursiuni în literatura latină creştină, Timişoara, Hestia, 1997.
 Chifăr Nicolae, Istoria creştinismului, vol.I, Iaşi, Trinitas, 1999.
 Cicero, Arta oratoriei, traducere, studiu introductiv, note şi indice de Traian Diaconescu
Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 2006.
 Cizek Eugen Istoria literaturii latine, vol II , Corint, Bucureşti, 2003.
 Idem, Istoria Romei, Bucureşti, Paideia, 2002.
 Collins, J.F., A Primer of Ecclesiastical Latin, Washington D.C., The Catholic University
of America Press, 1985.
 Coman, Ioan G., Probleme de literatură şi filosofie patristică, Bucureşti, Editura
Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995.
 Idem, Patrologie, vol . I, Bucureşti, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1984.
 Cook, J.G. Interpretation of New Testament in Greco-Roman Paganism, Tübingen, Gulde-
Druck, 2000.
 Cooper Frederic Taber, Word formation in the Roman sermo plebeius, New York, Trow
Directory Printing and Bookbinding Company, 1895.
 Corneanu Nicolae, Patristica mirabilia, Timişoara, Editura Mitropoliei Banatului, 1987.
 Idem , Miscellanea patristica , Timişoara, Amarcord, 2001.
 Idem, Farmecul scrierilor patristice, Bucureşti, Editura Anastasia, 2002.
 Curtius, Ernst Robert, Literatura si evul mediu latin, traducere de Adolf Armbuster,
Bucuresti, Paideia, 2000.
 Daniélou, Jean, The origins of Latin Christianity, trans. David Smith and John Austin
Baker, London, Westminster Press, 1977.

22
  de Coulanges Fustel, Cetatea antică, vol. II , traducere de Mioara şi Pan Izverna, Bucureşti,
Meridiane, 1984.
 de Halleux André, Patrologie et Oecumenisme, Leuven, Leuven University Press, 1990.
 de Labriolle Pierre Histoire de la litterature latine chrètienne, Paris, Les Belles Lettres,
1974.
 de Labriolle, Pierre, La reaction paienne, Paris, L’Artisan de livre, 1934.
 Demetrios, Tratatul despre stil, traducere, introducere, comentar de C. Balmuş, Iaşi, 1943.
 Dobroiu Eugen, Curs de istoria limbii latine, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti,
1994.
 Dragomir Maria, Halichias Ana Cristiana, Introducere în studiul limbii latine, Bucureşti,
Editura Academica, Bucureşti, 2003.
 Dumerzier, Charles, The arguments of the early christian writers against idolatry in latin
North Africa in the prenicene period, Drew University Madison, New Jersey, 1997.
 Elias John L., A history of christian education, Malabar, Florida, Krieger Publishing
Company, 2002.
 Ernout Alfred, Aspects du vocabulaire latin, Paris, Librairie C. Klincksieck, 1954.
 Ernout Alfred, Thomas François, Syntaxe latine, Paris, Librairie C. Klincksieck, 1953.
 Fassel, Luminiţa, Elemente de formare a latinei vulgare, vol. I, Latina vulgară substratul
limbilor romanice, Iaşi, Universitatea “Al.I. Cuza” Iaşi, 1981.
 Florescu Vasile, Retorica şi neoretorica, Bucureşti, Editura Academiei, 1977.
 Fontaine, J., Aspects et problèmes de la prose d’art latine au IIIe siècle: La genèse des
styles latins chrétiens, Leyione „A. Rostani” IV, Turin, Bottega d’Erasmo, 1968.
 Fortman Edmund J., The Triune God. A historical study of the doctrine of the Trinity,
Philadelphia, Westminster of Philadelphia, 1972.
 Gibbon Edward, Istoria declinului şi a prăbuşirii imperiului roman, vol I, traducere de Dan
Hurmuzescu, Bucureşti, Minerva, 1976.
 Gilson E., Filosofia în Evul Mediu, traducere de Ileana Stănescu, Humanitas, Bucureşti,
1995.
 Gilson, E., L'esprit de la philosophie medievale, Librairie Philosophique J. Vrin, Paris
1932.
 Grandgent C.H., An introduction to vulgar latin, Boston, DC. Hearth & Co Publishers,
1908.
 Grant, R. A., Augustus to Constantintin - Thrust of Christian Movement into the roman
world, New York, Harper and Row Publishers, 1970.
 Grimal Pierre, Civilizaţia romană, vol. I şi II, traducere de Eugen Cizek, Minerva,
Bucureşti, 1973.
 Guignebert Charles, Le christianisme antique, Paris, Ernest Flammarion, 1921.
 Hadot Pierre, Ce este filosofia antică ? traducere de George Bondor şi Claudiu Tipuriţă,
Iaşi, Polirom, 1997.
 Harnack, Adolf, History of dogma, Little, Brown, Boston, 1898.
 Harrington K.P., Medieval Latin, Chicago, The University of Chicago Press, 1997.
 Hofmann J. B., Lateinische Syntax und Stilistik, München, Erschienen bei Beck, 1965.
 Hoppe Heinrich, Syntax und styl des Tertullian, Leipzig, Druck und Verlag von B.G.
Teubner, 1903.
 Idem, Sintassi e stile di Tertulliano, edizione italiana a cura di Giuseppina Allegri, Brescia,
Paideia Editrice, 1986.
 Istoria literaturii latine(117e.n.-sec.VI e.n.), lucrare colectivă, coordonator dr.Eugen Cizek,
Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, 1986.
 Între antichitate şi renaştere.Gândirea evului mediu, traducere şi prezentare de Octavian
Nistor, Bucureşti, Minerva, 1984.
 Kiss Sandor, Tendences évolutives de la syntaxe verbale en latin tardif, Debrecen, Kossuth
Layus Tudományegyetem, 1982.
 Kühner Raphael, Ausführliche Grammatik der lateinischen Sprache, vol. II, Hannover,
Hahnsche Buchhandlung, 1914.
23
  Le monde latin antique et la Bible, sous la direction de Jacques Fontaine et Charles Pietri,
Paris, Beauchesne, 1985.
 Le origini dolo gnosticismo Colloquium of Messina, 13-18 April 1966, testi e discusssioni
publicati a cura di U. Biannchi, (Numen Book Series , No 12), Leiden, Brill, 1967.
 Löfstedt, Einar, Late latin, Oslo, H.Aschehoug & Co., 1959.
 Meillet A., Esquisse d’une histoire de la langue latine, Paris, Editions Klincksieck, 1966.
 Marouzeau J., Traité de stylistique appliquée au latin, Paris, Societe D'Edition “Les belles
lettres”, 1935.
 Idem, L' ordre des Mots en Latin, Paris, Societe d' Edition Les Belles Lettres, 1953.
 Marrou, Henri Irenée, Istoria educaţiei în antichitate , vol.II, traducere de Stella Petecel,
Bucureşti, Meridiane, 1997.
 Idem, Patristică şi umanism – culegere de studii, traducere din limba franceză de Cristina
şi Costin Popescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1996.
 Idem, Sfântul Augustin şi sfârşitul culturii antice, traducere de Dragan Stoianovici şi Lucia
Wald, Bucureşti, Humanitas, 1996.
 Medieval Latin. An Introduction and Bibliographical Guide, edited by F.A.C. Mantello and
A.G. Rigg, Washington D.C., The Catholic University of America Press, 1999
 Meeks, Wayne, The moral world of the first christians, Philadelphia, Westminster, 1986.
 Meillet A., Esquisse d’une histoire de la langue latine, Paris, Editions Klincksieck, 1966
 Mohrmann Christine, Études sur le latin des chrètiens, t. 1, Roma, Edizioni di Storia e
letteratura, 1961.
 Idem, Études sur le latin des chrètiens, t. 2, Roma, Edizioni di Storia e letteratura, 1961.
 Idem, Études sur le latin des chrètiens, t. 3, Roma, Edizioni di Storia e letteratura, 1964.
 Monceaux Paul, Histoire de la litterature latine chrètienne, Paris, Payot, 1924.
 Idem, Histoire litteraire de l'Afrique chrètienne vol.1, Paris, Ernest Leroux Editeur, 1901.
 Moreschini Claudio, Norelli Enrico, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine,
vol.1, traducere de Hanibal Stănciulescu şi Gabriela Sauciuc, Iaşi, Polirom, 2001.
 Idem, Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine , traducere de Hanibal Stănciulescu
şi Gabriela Sauciuc, vol.2 tomul I, Iaşi, Polirom, 2004.
 Munier, Charles, L’Église dans l’Empire Romain (IIe-IIIe s.) Église et Cité, Paris, Cujas,
1979.
 Nathan, Geoffrey S., The familiy in late antiquity, London, New Fetter Lane, 2000
 Nelson P.C., Word Studies in Biblical Hebrew, Aramaic, Greek and Latin, Edin,
Oklahoma, Southwestern Press, 1941
 O’Malley, T P, Tertullian and the Bible. Language, Imagery, Exegesis, Nijmegen/Utrecht:
Dekker & Van de Vegt N.V. 1967
 Originile creştinismului, introducere de Pierre Geoltrain. traducere de Gabriela Ciubuc,
Iaşi, Polirom, 2002.
 Otten Bernard J., A manual of the history of dogmas, London, South Broadway, 1917.
 Palmer L. R., The Latin Language, Oklahoma, University of Oklahoma Press edition, 1988.
 Papadopoulos, Stylianos G., Patrologie, vol. I, traducere de Adrian Marinescu, Bucureşti,
Editura Bizantină, 2006, p.
 Pelikan Jaroslav, Tradiţia creştină.O istorie a dezvoltării doctrinei, vol. I, traducere de
Silvia Palade, Iaşi, Polirom, 2004.
 Petrescu N., Catehetica, Bucureşti, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 1978.
 Poetică şi Stilistică. Orientări moderne, prolegomene şi antologie de Mihail Nasta şi Sorin
Alexandrescu, Bucureşti, Editura Univers, 1972
 Pouderon Bernard, Doré Joseph , Les Apologistes Chrètiens et la culture grecque, Paris,
Beuchesne, 1998.
 Quintilian, Arta oratorică, traducere, studiu introductiv de Maria Hetco, Bucureşti, Ed.
Minerva, 1974, vol. I.

24
  Rămureanu Ioan I., Milan Şesan, Teodor Bodogae, Istoria Bisericească Universală,
Bucureşti, Editura Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1975
 Semen Petre, Aşteptând mântuirea, Iaşi, Trinitas, 1999.
 Spidlik Tomas, Spiritualitatea răsăritului creştin, vol.I, traducere de Ioan I.Ică jr., Sibiu,
Deisis, 1997.
 Sundkler Bengt and Steed Christopher, A history of the Church in Africa, Cambridge
University Press, 2000.
 Stratchey, Marjorie, The fathers without theology, New York, George Braziller, 1958.
 Timothy, H.B., Early Christian Apologists and Greek Philosophy, Assen, Van
Gorcum&Comp.B.V.- 1973.
 Tixeront, J. Precis de patrologie , Paris, Librairie Victor Lecoffre, 1942.
 Tomaşevski Boris, Teoria literaturi. Poetica, Bucureşti, Editura Univers, 1973.
 Ţepelea, Marius, Aspecte ale vieţii sociale în Biserica primară, Deva, Emia, 2004.
 Idem, Biserica şi statul roman în primele trei secole, Emia, Deva, 2005.
 Väänanen Veiko, Introduction au latin vulgaire, Paris, Librairie C. Klincksieck, 1964.
 Vianu, Tudor, Studii de stilistică, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1968.
 Idem, Problemele metaforei şi alte studii de stilistică, Bucureşti, Editura pentru Literatură
şi Artă, 1957.
 Vlăduţescu, Gheorghe, Filosofia primelor secole creştine, Bucureşti, Editura
Enciclopedică, 1995.
 von Campenhausen, Hans Frieiherr, Părinţii latini ai Bisericii, traducere de Maria
Magdalena Anghelescu, Bucureşti, Humanitas, 2005.
 Wellek, R. şi Warren A, Teoria literaturii, traducere, note şi introducere de Sorin
Alexandrescu, Bucureşti, Editura Univers, 1967.
 Williams, A. Lukyn, Adversus Judaeos. A bird's-eye view of Christian „Apologiae” until
the Renaissance, Cambridge University Press, 1935.
 Wolfson, H.A. The philosophy of Church Fathers: faith, trinity, incarnation, vol.1, Harvard
University Press, 1976.
Lucrări speciale

 Alexandre, Jérôme, Une chair pour la gloire. L’anthropologie realiste et mystique de

Tertullien, Paris, Beauchesne, 2001.
 Ayedze, Kossi Adiavu, Tertullian, Cyprian and Augustine on patience: a comparative and
critical study of three treatises on a stoic-christian virtue in early North African Christianity, Princeton
Theological Seminary, Princeton NJ, 2000
 Barnes, T. D., Tertullian. A Historical and literary study, Oxford, Clarendon Press, 1971.
 Braun, René, Deus Christianorum. Recherches sur le vocabulaire doctrinal de Tertullien,
Paris, Éditions Augustiniennes 1977.
 Brown, Michael Joseph, The Lord’s Prayer reinterpreted. An analysis of this cultic „Didache”
by Clement of Alexandria („Stromateis” VII) and Tertullian („De oratione”), Chicago, University of
Chicago, 1998.
 Calef, Susan A., Rhetorical strategies in Tertullian’s „De cultu feminarum”, Notre Dame,
Indiana, 1996.
 Cardman, Francine Jo, Tertullian on the resurrection, Yale University, 1974.
 Creţu Nicolae, Quintus Septimius Florens Tertullianus ca montanist, Bucureşti, Noua
Tipografie Profesională Dimitrie C.Ionescu, 1908.
 Doyle, Gregory Ross, The concept and practice of prazer in Tertullian’s „De oratione” and
Origen’s „Peri euches”, Glenside, Pennsylvania, Arcadia University, 2000
 Dunn, Geoffrey D., Tertullian, Routledge Taylor and Francis Group, New York, 2004
 Fredouille, Jean Claude, Tertullien et la conversion de la culture antique, Paris, Ètudes
Augustiniennes, 1972.
 Idem, introducere la Tertullien, Contre les Valentiniens, tome I, Sources Chretiénnes, no. 280,
Paris, Èditions du Cerf, 1980

25
  Hines Jr., Roger Herman, Caught between two worlds: Tertullian’s use of time and history,
Waco, Texas, 1998.
 Johnson, David Loren, The christological continuity in the Regula Fidei: a critical analysis of
the confessional language in the theologies of Iraeneus, Tertullian and Origen, Southwestern Baptist
Theological Seminary, Forth Worth, Texas, 2004.
 Kelley, Stanley Helms, „Auctoritas” in Tertullian: the nature and order of authoriy in this
thought,Emory University, Atlanta, Georgia, 1974.
 Litfin, Bryan Mark, Tertullian’s „Adversus Marcionem”: a case study in „regular
hermenutics”, Memfis TN, University of Virginia, 2002.
 Michaelidis, Dimitri, Sacramentum chez Tertullien, Paris, Études Augustiniennes, 1970.
 Moingt, Joseph, Théologie trinitaire de Tertullien, vol. II, Paris, Editions Aubier-Montaigne,
1966.
 Protopopescu G., Viaţa şi operile lui Tertulian, Bucureşti, Tipografia Curţii Regale, 1892.
 Rankin, David, Tertullian and the Church, Cambridge University Press, 1995
 Roberts E.R. The Theology of Tertullian, London, Methodist Publishing House, 1924.
 Sider, R.D., Ancient Rhetoric and the Art of Tertullian, London, Oxford University Press,
1971.
 Idem, Christian and Pagan in the Roman Empire.The witness of Tertullian, Washington D.C.,
The Catholic University of America’s Press, 2001.
 Van der Geest, J. E. L., Le Christ et l’Ancien Testament chez Tertullien. Recherche
terminologique, Nijmegen, Dekker & Van de Vegt, 1972.
 Zimmerman jr., Charles Edwin Trampling the serpent’s head. Discipline and thodicy in
Tertullian’s use of „indulgentia Dei”, Emory University, Georgia, 1984.

Studii şi articole

 Balfour, I. L. S., The fate of soul in induced abortion in the writings of Tertullian, în
„Studia Patristica” vol. XVI, edited by Elizabeth Livingstone, Akademie Verlag, Berlin, 1985, p. 127-131.
 Barnes, T.D., Tertullian the antiquarian, în „Studia Patristica”, vol XIV, Akademie Verlag,
Berlin, 1976, p. 3-20
 Idem, Tertullian’s „Scorpiace”, în „Journal of theological studies”, n. s. : 20 (1969), p.
105-132.
 Bastiansen A.A.R., Tertullian's argumentation in "De praescriptione haereticorum" 20, 1
ff., în "Vigiliae Christianae", 31 (1977), p. 35-46.
 Băjău, Constantin, Cunoaşterea lui Dumnezeu la Tertulian şi Lactantius, în „Mitropolia
Olteniei”, anul XLIX(1997), nr. 3-6, iulie-decembrie, p. 138-147.
 Boer, W. Den, Hermeneutical problems in early christian literature, în „Vigiliae
Christianae”, 1 (1947), p.150-167.
 Braun, René, L’influence de la Bible sur la langue latine, în Le monde latin antique et la
Bible, sous la direction de Jacques Fontaine et Charles Pietri, Paris, Beauchesne, 1985, p.129-143.
 Idem, Tertullien et les poètes latines, în „Annales de la Faculté des Lettres et Sciences
Humaines de Nice”, II, 1967, pag. 21-33.
 Idem, Les règles de la parénèse et la composition du „De patientia” de Tertullien, în
„Revue de philologie de litterature et d’historie anciennes” ser. 3: 55- 107 (1981), p. 197-203
 Bray Gerald, The legal concept of ratio in Tertullian, în „Vigiliae Christianae”, vol
31(1977), p.94-116.
 Idem, The relationship between holiness and chastity in Tertullian, în „Studia Patristica”
vol. XVI, edited by Elizabeth Livingstone, Akademie Verlag Berlin, 1985, p. 132-135.
 Burrows Mark S., Christianity in the roman forum: Tertullian and the aplogetic use of
history, în "Vigiliae Christianae", 42 (1988), p. 209-235.
 Cardman, Francine, Tertullian on doctrine and the development of discipline, în „Studia
Patristica” vol. XVI, edited by Elizabeth Livingstone, Akademie Verlag Berlin, 1985, p. 136-142.
 Church, F. Forrester, Sex and salvation in Tertullian, în „The Harvard theological review”,
vol. 68, no.2, (apr. 1975), p. 83-101.
26
  Cohen, Jean, Nivelul semantic.Predicaţia, în Poetică şi Stilistică. Orientări moderne,
prolegomene şi antologie de Mihail Nasta şi Sorin Alexandrescu, Bucureşti, Editura Univers, 1972, p.
325- 344.
 Coman I.G., Tertulian, sabia lui Hristos, în "Studii Teologice", an XLV(1993), nr.5-6,
sept-dec, p. 35-44.
 Cook, John G., The protreptic power of early christian language: from John to Augustine,
în “Vigiliae Christianae”, nr. 48(1994), p.105-134.
 Countryman, L. W. M., Tertullian and the Regula Fidei, în „Second Century”, 2:4, (1982:
Winter), p. 208-227
 Davies, G.A.T., Tertullian and the Pliny-Trajan correspondence, în "Journal of
Theological Studies", an XIV (1913) pp. 407-414, în http://tertullian.org/library.htm
 Decarie Vianney, Le paradoxe de Tertullien, în "Vigiliae christianae", vol. XV, 1961,
p.23-31.
 de Labriolle, Pierre, Tertullien a-t-il connu une version latine de la Bible? în “Bulletin
d'ancienne littérature et d'archaeologie chrétiennes” (1914) pp. 210-213.
 Dumitraşcu, Nicu, Concepţia despre sufletul uman al lui Hristos în primele veacuri
creştine, în rev. „Revista Teologică”, serie nouă, anul IX (1999), nr. 3, iulie-septembrie, , p. 63-74.
 Dunn Geoffrey N., Rhetorical structure in Tertullian’s „Ad Scapulan”, în "Vigiliae
christianae", vol 56, (2002), p. 46-55.
 Idem, Rhetoric and Tertullian’s „De virginibus velandis”, în „Vigiliae Christiane”, (2005),
59, p. 1-30.
 Idem, The universal spread of christianity as a rhetorical argument in Tertullian’s
„Adversus Iudaeos”, în „Journal of early christian studies”, spring 2000, volume 8, number 1, p. 1-21.
 Idem, Tertullian and Rebekah: a re-reading of an „antijewish” argument in early
christian literature, în”Vigilae Christianae”, vol. LII, no. 2, may 1998, p. 119-145.
 Evans, C.F., Tertullian’s referrences to Sentius Saturninus and the Lukan census, în
„Journal of Theological Studies”, n.s.: 24 (1973), p. 24-39.
 Evans, R.F., On the problem of church and empire in Tertullian’s „Apologeticum”, în
„Studia Patristica”, vol XIV, Akademie Verlag, Berlin, 1976, p. 20-40.
 Fassel Luminiţa, Modificările de gen la substantivele din latina perioadei imperiale şi
medievale, extras din "Anuarul de lingvistică şi istorie literară", tomul XX, 1969, Iaşi, Editura Academiei
Republicii Socialiste România.
 Finlay, Barbara, Was Tertullian a misoginist?A reconsideration, în „The Journal of the
Historical Society”, III, 3-4, summer/fall 2003, p. 503-525.
 M. Fruyt, The development of the infinitive in Late Latin, în „Studia Patristica” vol. XXIX,
edited by Elizabeth Livingstone, Peeters, Leuven, 1997, p. 468-474.
 Gaeng Paul A., The latin language at the end of the Empire: a phonological and morpho-
syntactic sketch, în “Modern Language Studies”,vol 1, no. 1 (feb., 1971), p. 3-12.
 Gero, Stephen, Miles gloriosus. The christian and military service according to Tertullian,
în „Church History”, vol 39, no. 3 (sep. 1970), p. 285-298.
 Gonzalez Justo L., Athens and Jerusalem revisited: Reason and authority in Tertullian, în
"Church History", vol. 43, no.1 (mar 1974),p. 17-25.
 Greensdale, S. L., Erasmus and Tertullian, în „Studia Patristica”, vol XIV, Akademie
Verlag, Berlin, 1976, p. 37-40.
 Groh, D. E., Upper-class in Tertullian’s Africa: Some observations, în „Studia Patristica”,
14 (1976), p. 41-47.
 Idem, Tertullian' s polemic against social co-optation, în “Church History”, vol 40, no 1
(mar. 1971), pp. 7-14.
 Guerra, Anthony J., Polemical christianity: Tertullian’s search for certitude, în „Second
Century”, 8:2, (1991, summer), p. 109-123.
 Higgins, A. J. B., The latin text of Luke in Marcion and Tertullian, în ”Vigilae
Christianae”, vol. V, 1951, p. 1-42.
 Hill, Charles E., The marriage of montanism and millenialism, în „Studia Patristica” vol.
XXVI, edited by Elizabeth Livingstone, Peeters, Leuven, 1993, p.140-146.
27
  Idem, Hades of Hippolytus or tartarus of Tertullian? În ”Vigilae Christianae”, vol. XLIII,
no. 2, june 1989, p. 105-126.
 Horbury, W., Tertullian on the Jews in the light of „De spectaculis” XXX, 5-6, în „Journal
of theological studies”, n.s.: 23 (1972), p. 455-459.
 Hristea Theodor, Tipuri de calc în limba română, în „Limbă şi Literatură”, nr. 3–4 din
1997.
 Iliescu Maria, Importanţa semnificantului pentru lexicului latinei târzii în trecerea spre
limbile romanice, în In memoriam I. Fischer, volum coordonat de Lucia Wald şi Theodor Georgescu,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2004, p. 235- 242
 Jakobson Roman, Poetry of Grammar and Grammar of Poetry, în „Poetics today”, vol. 2,
(autumn 1980), p. 83-85.
 Jansen, John F., Tertullian and the New Testament, în „Second Century”, 2:4, (1982,
winter), p. 191-207.
 Johnson, James William, A modest proposal, în „Modern Language notes”, vol. 73, no. 8
(dec. 1958), p. 561-563.
 Kinzig, Wolfram, The idea of progress in Early Church until the age of Constantine, în
„Studia Patristica” vol. XXIV, edited by Elizabeth Livingstone, Peeters, Leuven, 1993, p. 119-134
 Kreidler, Mary Jane, Montanism and monasticism. Charism and authority in Early Church,
în „Studia Patristica” vol. XIX, edited by Elizabeth Livingstone, Peeters, Leuven, 1989, p. 229-234.
 Labhardt, André, Tertullien et la philosophie, ou la recherche d’une position pure, în
„Museum Helveticum” VII (1950), p. 159-160.
 Le Tourneau, Mark S., General and special topics in „De baptismo” of Tertullian, în
„Rhetorica”, 5:1, (1987; Winter), p. 87-105.
 Leyerle, Blake, Blood is seed, în „The Journal of Religion” Vol. 81, No. 1 (Jan., 2001), p.
26-48.
 Lievestro Christian T., Tertullian and the sensus argument în "Journal of the history of
ideas", vol 17, nr 2 (apr. 1956), p.264-268.
 Mahé, J. P., Elémentes de doctrine héretique dans le „De carne Christi” de Tertullien, în
„Studia Patristica”, vol XIV, Akademie Verlag, Berlin, 1976, p. 48-61.
 Mayor, John E. B., Tertullian’s Apology, în „Journal of philology”, 21: 42 (1893), p. 259-
295.
 McCrudden, Kevin, Monarchy and economy in Tertullian’s „Adversus Praxean”, în
„Scottish Journal of Theology” 55 (3), 2002, p. 325-337.
 McDonnel, Killian, Communion ecclesiology and baptism in the Spirit: Tertullian and the
early Church, în „Theological Studies”, 49. 4, (1988: Dec.) p.671-673.
 Moffat James Aristotle and Tertullian, în "Journal of Theological Studies" 17(1916)
pp. 170-1, apud http://tertullian.org/library.htm.
 Mohrmann Christine, Linguistic problems in the early christian Church, în "Vigiliae
Christianae", vol XI, 1957, p. 11-36.
 Idem, Saint Jerome et Saint Augustin sur Tertullien, în "Vigiliae Christianae", vol. V,
1951, p.111-112.
 Idem, Medieval latin and western civilisation, în ELC 2, p. 155-179.
 Idem, Les formes du latin dit "vulgaire", în ELC 2, p. 135-153.
 Idem, Le latinité chretiénne et le problème des relation entre langue et religion în ELC 1,
p. 123-137.
 Idem, L’étude de la latinité chrètienne. État de la questio, méthodes, résultats, în ELC 1,
p. 83-102.
 Idem, Les elements vulgaires du latin des chrètiens, în ELC 3, p. 33-66.
 Idem, Quelques traits caracteristiques du latin chrètien, în ELC 1, p 21-50.
 Idem, Le Latin, langue de la chrètiente occidentale,, în ELC 1, p. 51-81.
 Idem, Le latin commun et le latin des chrètiens, în ELC 3, p. 13-24.
 Idem, Quelques observations sur l'originalité de la littérature latine chrétienne, în ELC 1.,
p. 21-50.
 Idem, Les emprunts grecs dans la latinité chrètienne, în ELC 3, p.127-145.
28
  Idem, Problèmes stylistiques dans la litterature latine chrètienne, în ELC 3, p. 147-170.
 Idem, Le problème du vocabulaire chrétien, în ELC 1, p. 113-122.
 Idem, Statio, în ELC. 3, p. 307-330.
 Idem, Encore une fois: paganus, în ELC 3, p.227-289.
 Idem, Note sur doxa, în ELC 1, p. 277-286.
 Idem, Transformations linguistiques et evolution sociale, în ELC 3, p
 Idem, L’adjectif et le génitif adnominal dans le latin des chrètiens, în ELC 1, p. 169-175.
 Idem, Observations sur la langue et le style de Tertullien, în ELC 2, p. 235-246.
 Idem, Les origines de la latinité chrètienne a Rome, în ELC 3, p. 67-126.
 Idem, Sacramentum dans les plus anciens textes chrètiens, în ELC 1, p. 233-244
 Idem, Problemes stylistiques dans la litterature latine chrètienne, în ELC 3, p. 147-170.
 Idem, Exultent divina mysteria în ELC I, p. 223-231
 Monceaux, Paul, Chronologie des oeuvres de Tertullien, în „Revue de philologie, de
littérature et d’histoire anciennes”, n.s.:22:1 (1898: janv.), p. 77-92.
 Mukařovsky, Jan, Despre limbajul poetic, în Poetică şi Stilistică. Orientări moderne,
prolegomene şi antologie de Mihail Nasta şi Sorin Alexandrescu, Bucureşti, Editura Univers, 1972, p.
197-219.
 Nock A .D., Tertulian and the ahori, în "Vigiliae Christianae", IV, 1950, p.129-141.
 Nolland, John, Do Romans observe Jewish customs?(Tertullian, „Ad Nat.” I. 13; „Apol.”
16), în ”Vigilae Christianae”, vol. XXXIII, no. 1, mar. 1979, p. 1-11.
 Osborn Eric, The subtlety of Tertullian, în "Vigiliae Christianae"vol LII, nr.2, 1998, 361-
370.
 Idem, Was Tertullian a philosopher? în "Studia Patristica" vol. XXXI, Peeters, Leuven,
1997, p.322-334.
 Otten, Willemien, Christ's birth of a virgin who become a wife: flesh and speech in
Tertullian's "De carne Christi" în " Vigiliae christianae ", vol 51, nr. 3, 1997, p.247-260.
 Pelikan Jaroslav, The eschatology of Tertullian, în "Church History", vol 21, no.2(jun,
1952), p. 108-122.
 Politzer Robert L., The Interpretation of Corectness in Late Latin Texts, în „Language”,
vol. 37, no. 2, (apr.- jun., 1961), p.209-214.
 Popescu, N. Victor, Dezacordul între tendinţele sociale ale lui Tertulian şi concepţiile
societăţii greco-romane, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul XLVI(1928), nr. 2, p. 108-117 şi nr. 3
p.193-198.
 Ibidem, anul XLVI, nr. 3 (564), p. 195-198.
 Power, Victor, Tertullian: Father of clerical animosity toward the theatre, în „Educational
Theatre Journal”, 23:1, (1971, mar.), p. 36-50.
 Quispel, Gilles, Hermes Trismegistul and Tertullian, în” ? în ”Vigilae Christianae”, vol.
XLIII, no. 2, june 1989, p. 188-190.
 Rambaux, C., La composition du „De patientia” de Tertullien, în „Revue de philologie de
litterature et d’historie anciennes” ser. 3: 53- 105 (1979), p. 80-91.
 Rankin David I., Was Tertullian a jurist? în "Studia Patristica" vol. XXXI, Peeters,
Leuven, 1997, p.335-342.
 Rattler, Tarcisius, Stoicism and christianity, în „The classical bulletin”, 19, (1942-1943), p.
45-48.
 Satran, D., Fingernails and hair: anatomy and exegesis in Tertullian, în „Journal of
theological studies”n.s.40 (1989), p. 116-120.
 Schrijnen Joseph, Le latin chrètien devenu langue commune, în “Revue des ètudes latines”,
an XII (1934), fascicule I, p. 96-116.
 Sider Robert Dick, Tertullian, First Theologian of the West în "Church History", Chicago,
Jun 1999. Vol. 68, p. 422-425.
 Idem, Structure and design in "De resurrectione mortuorum" of Tertullian, în "Vigiliae
christianae", vol 23, (1969), pp. 177-196.

29
  Idem, On symmetrical composition in Tertullian, în „Journal of Theological Studies”, n.s.
24, vol XXIV(1973), p. 405-423.
 Idem, Approaches to Tertullian. A Study of Recent Scholarship, în “Second Century”, 2:4
(1982:Winter), p. 228-260.
 Idem, Tertullian, „On the shows”: an analysis, în „Journal of theological studies”, n.s.: 29
(1978), p. 339-365.
 Simon Marcel, Punique ou berbere. Notes sur la situation linguistique dans l’Afrique
Romaine, în Recherches d'histoire judéo-chrétienne, Paris, La Haye : Mouton, 1962, p. 88-100
 Stead, G. C., Divine substance in Tertullian, în „Journal of theological studies”n.s.14
(1963), p. 46-66.
 Stauber, Johanes, Convertirea lui Constantin cel Mare în lumina apologeticii lui
Tertulian, traducere de Prof. Dr. Emilian Popescu, în „Studii Teologice”, an XXXV(1983), nr.7-8, p.596-
600.
 Terracini, Benvenuto, Metodele stilisticii şi teoria criticii, în Poetică şi Stilistică. Orientări
moderne, prolegomene şi antologie de Mihail Nasta şi Sorin Alexandrescu, Bucureşti, Editura Univers,
1972, p.120-143
 Turner Nigel, Jewish and christian influence on New Testament vocabulary, în „Novum
Testamentum”, vol. 16, fasc.2. (apr. 1974), p.149-160.
 Ullman, Stephan, Reconstituirea valorilor stilistice, în Poetică şi Stilistică. Orientări
moderne, prolegomene şi antologie de Mihail Nasta şi Sorin Alexandrescu, Bucureşti, Editura Univers,
1972, p. 103-120.
 Van Widen J.C.M., The adverbial use of "cum maxime" in Tertullian, în "Vigiliae
christianae", vol 49, (1995), p. 209-214.
 Van der Lof, L., Abraham’s bosom in the writings of Iraeneus, Tertullian and Augustine, în
Augustinian Studies, vol. 26, no. 2 (1995), p. 109-123.
 Van der Nat, P. G., Tertullianea, în în”Vigilae Christianae”, vol. XVIII, 1964, p. 129-143.
 Idem, Observations On Tertullian's Treatise On Idolatry, în Vigiliae Christianae, Vol.
17, No 1, 1963 , p. 71-84.
 Verhoeven, Th., Monarchia dans Tertullien "Adversus Praxean", în “Vigiliae
Christianae”,vol V, 1951, p.43-48.
 Yarnold, Edward J., „Videmus duplicem status”. The visibility of the two natures of Christ
in Tertullian’s „Adversus Praxean”, în „Studia Patristica” vol. XIX, edited by Elizabeth Livingstone,
Peeters, Leuven, 1989, p. 286-290.
 Walsh, Joseph J. On christian atheism, în Vigiliae Christianae, vol 45, nr.3, september
1991, p.254-277.
 Warfield, Benjamin B., Africa and the Beginning of Christian Latin Literature, în “The
American Journal of Theology”, vol 11, no.1 (jan., 1907), p. 100-121
 Waszink J.H., Observations on Tertullian's treatise against Hermogenes, în "Vigiliae
Christianae", vol.IX, 1955, p.129-147.
 Idem, Varro, Livy and Tertullian on the history of roman dramatic art, în "Vigiliae
Christianae", vol.II, 1948, p. 224-242.
 Idem, The technique of clausula in Tertullian’s De anima, în "Vigiliae christianae", vol. 4,
(1950), p. 212- 245.
 Idem, Traces of Aristotle’s lost dialogues in Tertullian, în”Vigilae Christianae”, Vol.
1, Number 1, 1947, p. 137-149.
 Waszink, J. H. and Van Widen, J. C. M, A particular kind of idolatry. An exegesis of
Tertullian, „De idololatria Ch. 23”, în”Vigilae Christianae”, vol. XXXVI, no. 1, (1982) p. 15-23.
 Widen, J. C. M. Van, Idolum and idololatria in Tertullian, în”Vigilae Christianae”, vol.
XXXVI, no. 1, (1982) p. 108-114.
Internet links, e-books

 http://www.tertullian.org
 http://ebooks.unibuc.ro/Teologie/omiletica/16.pdf
 http://www.thelatinlibrary.com/tertullian.html
30
  http://www.religion-online.org
 http://www.augustinus.it/
Software

 Thesaurus Linguae Graecae (TLG®), University of California, Irvine., Silver Mountain

Software 1999, (cd.rom)
 Thesaurus Linguae Latinae, third electronic edition, Bayerische Akademie der
Wissenschaften, Munich: K. G. Saur, 2005 (CD-ROM)

31