ION CREANGA

Povestea lui Harap-Alb

Basmul = specia epicii populare şi culte, de largă răspândire, în care se narează întâmplări
fantastice ale unor personaje imaginare( feţi-frumoşi, zâne, animale şi păsări năzdravane) aflate în
luptă cu forţele malefice ale naturii sau ale societăţii, simbolizate prin balauri, zmei, vrăjitoare, pe
care ajung să le biruiască în cele din urmă.

Elemente de sursă folclorică => basm popular

Porneşte de la modele populare, reactualizând teme de circulaţie universală cu o vechime uneori
mitică
a. motive
- călătoriei: merge la unchiul său, Verde-împărat
- încercării puterii; animalele recunoscătoare; tovarăşilor devotaţi; apei vii şi apei moarte
- probelor: sălăţile din grădina ursului; capul şi pielea unui cerb fabulos, bătute în nestemate; să o
aducă pe fata împăratului
- răzbunării malefice: dat în vileag, Spânul se repede la Harap-Alb şi-i taie capul
- cifrei trei: 3 feciori, 3 probe (Spânul, Roşu-împărat: casa de aramă, banchetul, macul)
- unele elemente magice: apa vie, apa moartă, cele 3 smicele
- motive narative specifice: superioritatea mezinului, călătoria, încercarea puterii în trei împrejurări,
peţitul, demascarea Spânului, pedeapsa
b. tema: triumful binelui asupra răului
c. personajele: Craiul, Verde-împărat, Împăratul Roşu, Harap-Alb, fata împăratului Roşu, Spânul –
încadrați în tipologia de la basmul tradițional
adjuvanţii:
1. cel dintâi donator = cerşetoarea din grădina domnească care îl sfătuieşte să ia hainele, armele şi calul
din tinereţe ale tatălui; bătrâna reapare sub înfăţişarea Sf. Duminici;
2. al doilea ajutor = calul năzdravan care îşi poartă stăpânul în toate peregrinările sale; intervine direct
de câteva ori în acţiune
3. alte ajutoare = furnicile şi albinele, tratate omeneşte, cruţate şi îngrijite cu dragoste de gospodar
4. cei 5 tovarăşi = apariţii monstruos-groteşti mai puţin frecvente în basmul popular ca atare; rolul lor
este foarte bine precizat, prezenţa lor fiind hotărâtoare în derularea faptelor şi în atingerea happy-
end-ului
d. formule specifice:
1. Iniţiale: „Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei feciori”
2. Mediane: „şi merg ei, şi merg cale lungă să le-ajungă peste nouă mări, peste nouă ţări şi peste nouă
ape mari, şi într-o târzie vreme ajung la împărăţie, Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste,
înainte mult mai este”
3. finale: „După aceasta se începe nunta, s-apoi da, Doamne, bine! „Lumea de pe lume s-a strâns de
privea,/ Soarele Şi luna din ceriu le râdea”. Şi mai fost-au poftiţi încă: crai, crăiese, şi-mpăraţi,
oameni în samă băgaţi, ş-un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu”.
e. finalul basmului – hiperbolizat, fiindcă veselia a ţinut ani întregi şi mai ţine şi acum, iar „cine se duce
acolo, be şi mănâncă, ...iar cine nu, se uită şi rabdă”
f. h. fuziunea dinte real şi fabulos

Elemente originale => basm cult

A. Umanizarea fantasticului - Creangă se inspiră pentru personajele sale din comunitatea

țărănească din Humulești, fiecare personaj având corespondent în lumea satului
1. Harap-Alb = un fel de Făt-Frumos, viteaz, răbdător, generos, curajos, înzestrat cu arta de a-şi face
prieteni; flăcăul supus iniţierii în experienţa vieţii către maturizare, supus încercărilor sorţii, din care
tânărul trebuie să devină apt a-şi întemeia o familie, să aibă capacitatea de a conduce, de a păstra un

1
secret şi de a-şi ţine cuvântul dat, adică de a se putea integra în viaţa colectivităţii. Trecând cu bine toate
probele, flăcăul se înscrie în codul civilizaţiei ţărăneşti, demonstrând generozitate, bunătate, inteligenţă,
tact, discreţie, capacitatea de a întreţine o familie, valorificând tradiţiile moştenite de la străbuni (hainele,
armele şi calul tatălui său).
2. Numele personajelor = particularitate a basmului lui Ion Creangă
Setilă = beţivul satului
Flămânzilă = ţăranul lacom şi mâncau
Ochilă = cel care vede peste gardurile oamenilor, oricum s-ar ascunde aceştia de ochii lumii
Gerilă = umblă şi vara înfofolit şi se vaită de frig
= comunitatea ţărănească din Humuleşti
3. Spânul = simbolul răului, viclean, înfricoşător, agresiv şi violent, având ca principiu de viaţă ideea că
„cea mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc ţinute în frâu”; arogant, dictatorial; omul
ajuns bogat prin vicleşug şi prin minciuni, care dispreţuieşte munca, pe care nu-l respectă nimeni în satul
lui, deşi toţi îi ştiu de frică
4. Sfânta Duminică = bătrâna înțeleaptă a satului
5. Craiul, Verde Împărat = gospodari din sat

B. Arta naraţiunii
1. narațiunea este ritmată datorită unui narator obiectiv, dar implicat în ceea ce povestește; vocea
naratorului se descoperă datorită zicalei ”vorba ceea”
2. dialogul este dramatizat, cu rol în caracterizarea personajelor
3. devine original prin abundenţa detaliilor specifice, insistenţa asupra aspectului particular, prin
nuanţarea mişcărilor, a gesturilor, a vieţii sufleteşti
4. individualizarea acţiunii şi a personajelor care particularizează
5. schimbă formula inițială, înlocuiește perfectul compus ”a fost” cu imperfectul ”era”, iar adverbul
”cică” pune povestirea pe seama spuselor altcuiva, nu a naratorului
6. triplicarea probelor: sunt multiplu de 3 (noua in total – trei date de Spân si șase la curtea împăratului
Roș)
- sălățile din grădina ursului
- capul si pielea cerbului plină de nestemate
- găsirea fetei împăratului Roș
- casa de aramă
- ospățul
- alegerea macului de nisip
- păzirea fetei de împărat
- descoperirea fetei de împărat de cealaltă
- întrecerea dintre cal și turturică și aducerea apei moarte și a apei vii și a celor trei smicele de măr
7. botezul prințului (coborârea în fântână)
8. Semnificaţia titlului care este oximoron (se pun în antiteză două concepte)
Din scena în care Spânul îl păcăleşte pe fiul craiului să intre în fântână; naiv, lipsit de experienţă şi
excesiv de credul, fiul craiului îşi schimbă statutul din nepot al împăratului Verde în acela de slugă a
Spânului
„rob alb”/ harap = negru, rob
- devine robul-ţigan, deşi era alb => îşi asumă numele de Harap-Alb, dovedind în acelaşi timp
loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său

C. Oralitatea stilului
1. dialogul: rol de comunicare între personaje şi rol de caracterizare a personajelor
2. folosirea dativului etic: „Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap...”
3. exclamaţii, interogaţii, interjecţii: „- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!”
4. expresii onomatopeice: „Ş-odat pornesc ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul
uşii, se opresc puţin”

2
 5. imprecaţii, apostrofe: „Na! Aşa trebuie să păţească cine calcă jurământul!”
6. adresare directă
7. diminutive: „trebuşoara asta”, „fetişoara împăratului”
8. formule specifice oralităţii: „toate ca toate”, „vorba ceea”, „de voie de nevoie”, „vorba
unei babe”
9. proverbe şi zicători: „omul sfinţeşte locul”, „Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum
vrea Domnul”
10. cuvinte şi expresii populare, regionalisme: „n-am cui bănui” = n-ai pe cine da vina; „o lua
în porneală” = se ducea la păscut; „farmazoană” = vrăjitoare, şireată; „arzuliu” = fierbinte

D. Umorul = starea de permanentă bună dispoziţie a autorului, de jovialitatea, verva şi plăcerea lui de a
povesti pentru a stârni veselia „ascultătorilor”. Povestitorul are o atitudine de înţelegere faţă de păcatele
omeneşti, ba chiar făcând haz de necaz cu optimism şi vitalitate, crezând într-o atare îndreptare a
defectelor umane.
Modalităţi de realizare
1. exprimarea poznaşă, mucalită, într-o şiretenie a frazei la care este imposibil să nu te amuzi: „Doar
unu-i împăratul Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi
milostivirea lui cea neauzită”
2. combinaţii neaşteptate de cuvinte: „Tare-mi eşti drag!...Te-aş vârî în sân, dar nu încapi de urechi...”
3. caracterizări pitoreşti cu ajutorul cuvintelor familiare
- fata împăratului Roş = „zgâtie de fată”, „un drac, bucăţică ruptă din tată-său din cap până în picioare,
ba încă şi mai şi”
- Harap-Alb şi cei 5 tovarăşi = „care de care mai chipos şi mai îmbrăcat, de se târâiau aţele şi curgeau
oghelele după dânşii”
4. vorbe de duh: „Vorba ceea: dă-i cu cinstea, să piară ruşinea”
5. autopersiflarea: „Crai, crăiese si-mpăraţi,/ Oameni în samă bogaţi,/ Ş-un păcat de povestariu,/ Fără
bani în buzunariu.”
6. Ironia: „Ei, dragu tatei, aşa-i că s-a împlinit vorba ceea: apăra-mă de găini, ca de câini nu mă tem”
Caracterele personajelor
7. împăratul Roş are „inima haină, nu se mai sătura de a vărsa sânge omenesc”
8. fata lui este „o farmazoană cumplită”
9. împăratul Verde este blând, vesel, petrecăre, „prea intri in voia supuşilor”
10. poreclele personajelor: Păsărilă, Buzilă
11. situaţiile şi întâmplările în care sunt puşi eroii: apariţia ciudatelor personaje în faţa împăratului Roş,
care încercau să se poarte elegant şi protocolar, stârneşte nedumerirea acestuia: „Împăratul i-a fost
de-a mirarea văzând că nişte golani au asemenea îndrăzneală, de vin cu neruşinare să-i ceară fata, fie
din partea oricui ar fi”
12. diminutive cu valoare augmentativă
- „băuturică” pentru cele „12 buţi pline cu vin din cel hrănit”(vin tare)
- „buzişoare” pentru „nişte buzoaie groase şi dăbălate”

E. Subiectul basmului – pe segmente narative

Se înfăţişează ca o naraţiune obiectivă, dominant epică, accentul cazând pe întâmplările eroului,
pus în faţa nenumăratelor primejdii pe care le depăşeşte de regulă cu sprijinul ajutoarelor dobândite ca o
răsplată a bunătăţii şi omeniei sale.

F. Particularităţile fantasticului
1. Basm popular
- fantasticul este antropomorfizat
- umanizarea personajelor este convenţională, fără particularităţile fizice, psihice, sociale, naţionale
2. La Creangă

3
- tipurile lui au un comportament, gesturi, o psihologie, o mentalitate şi un limbaj care aminteşte de
o lume ţărănească, humuleşteană
- localizarea fantasticului prin detalii realiste, lumea fabuloasă coboară într-un plan de existenţă
care poate fi localizat geografic şi istoric. Personajele, de la Harap-Alb la simpaticii monştri care
îl însoţesc, se comporta ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte

4
 Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui basm cult studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea basmului cult studiat într-o tipologie, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare
tematică;
– comentarea a două scene relevante pentru tema basmului studiat;
– analiza a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru basmul studiat (de exemplu: formula estetică, temă, motiv literar,
perspectivă narativă, acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, tehnici narative, discurs narativ, incipit, etc.).

Evidenţierea a două trăsături care
fac posibilă încadrarea basmului
cult studiat într-o tipologie, într-un
curent cultural/literar sau într-o
orientare tematică
6 puncte
• precizarea tipologiei, a curentului
cultural/literar sau a orientării
tematice – 2 puncte
• numirea a două trăsături ale
tipologiei, ale curentului
cultural/literar sau ale orientării
tematice precizate – 2 x 1 punct = 2
puncte
• evidențierea celor două trăsături,
prin valorificarea basmului – 2 x 1
punct = 2 puncte
Perioada marilor clasici, căreia îi aparține Ion Creangă, alături de Eminescu, Caragiale și Slavici, este una
foarte importantă în evoluția literaturii române, prin modelele literare propuse. În proza acestor scriitori se remarcă
varietate atât la nivel tematic (banul, dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri, etc), cât și la nivelul
orientării estetice (romantismul, clasicismul, realismul, naturalismul) și al particularităților stilistice.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în Convorbiri literare, în 1877.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu
acţiune implicând fabulosul şi supusă unor acţiuni convenţionale, care înfăţişează parcurgerea drumului maturizării
de către un erou. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Personajele îndeplinesc o serie
de funcţii (protagonistul, antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin
atributele exterioare şi prin limbaj. Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente clişeele
compoziţionale, numerele şi obiectele magice.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune îmbinare naraţiunii
cu dialogul şi cu descrierea. Naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu şi
obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecţii. Naraţiunea este dramatizată prin dialog, are ritm
rapid, iar individualizarea acţiunilor şi a personajelor se realizează prin amănunte (limbaj, gesturi, detalii de portret
fizic). Dialogul are o dublă funcţie: susţine evoluţia acţiunii şi caracterizează personajelor. Prezenţa dialogului
susţine realizarea scenică a secvenţelor narative.
Povestea lui Harap-Alb este o narațiune pluriepisodică în care sunt povestite întâmplări fabuloase, la care
iau parte personaje înzestrate cu puteri supranaturale. Protagonistul, neavând decât trăsături omenești, este ajutat de
obiecte sau făpturi cu însușiri miraculoase, el primind în final răsplata pentru fapele lui bune.

5
Comentarea a două scene relevante
pentru tema basmului studiat
6 puncte
• precizarea temei basmului
– 2 puncte
• câte 2 puncte pentru comentarea
oricăror două scene relevante pentru
tema basmului (comentare adecvată
– 2 puncte; simpla numire a unor
scene sau tendința de rezumare – 1
punct)
– 2 x 2 puncte = 4 puncte
Câte 3 puncte pentru analiza a două
componente de structură şi de
limbaj, semnificative pentru basmul
studiat (de exemplu: formula
estetică, temă, motiv literar,
perspectivă narativă, acțiune,
conflict, relații temporale și spațiale,
tehnici narative, discurs narativ,
incipit, etc.).2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărei componente alese,
justificând relevanța acesteia pentru
basmul studiat – 3 puncte;
• abordarea schematică, fără
justificarea relevanței – 1 punct
Tema basmului lui Ion Creangă este triumful binelui asupra răului. În final, prințul își va dovedi valoarea,
învingându-l pe Spân. Deși este supus la probe de către acesta, și anume aducerea salatei din grădina ursului,
pietrele nestemate ale cerbului și fata împăratului Roș, prințul va dovedi loialitate, iar Spânul va fi demascat ca
personajul negativ. Motivele narative specifice sunt superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug,
muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
De asemenea, se asociază tema devenirii eroului, tânărul fiind în procesul formării și al maturizării saleș de
aceea, basmul poate fi citit și ca un bildugsroman, relatând evoluția fiului de crai de când pleacă de acasă până când
ajunge împărat.
La curtea craiului, prințul era nepregătit pentru menirea sa, aceea de a conduce o împărăție, și din acest
motive trebuie sa treacă prin toate transformările sale. Chiar naratorul admite că mezinul este „boboc în felul său la
trebi de-aiestea” atunci când se întâlnește cu spânul și cade în capcana întinsă de acesta devenind sluga lui.
Schimbarea statutului este benefică pentru tânăr deoarece va cunoaște toate straturile sociale, lucru necesar pentru a
deveni un bun împărat, așa cum afirmă și cerșetoarea pe care o miluiește în grădină: „Când vei ajunge şi tu odată
mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e
necazul”.
O scenă semnificativă pentru tema maturizării o găsim la început când craiul este dezamăgit de nereușita
fiilor săi de a trece de ursul de la capătul podului pentru a pleca la unchiul lor. Cel mic, prins de ruşine, iese în
grădină, unde „începe a plânge în inima sa”. Încurajat de bătrâna cerșetoare pe care o miluiește și de cal pornește în
aventura sa, unde se maturizează cu ajutorul prietenilor pe care și-i face pe drum. O altă scenă semnificativă pentru
tema maturizării este finalul basmului în care își arată loialitatea prințului față de jurământul făcut spânului căci,
deși îndrăgostit de fata împăratului Roș, o duce spânului. Identitatea este dezvăluită de fată, spânul îi taie capul, iar
fata îl învie și astfel își asumă destinul devenind împăratul pe care-l prevestise bătrâna.
Acţiunea se desfăşoară linear, iar coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitatea şi aspaţialitatea
convenţiei „Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul mai avea un frate mai mare, care
era împărat într-o altă ţară mai depărtată…”. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit.
În basm, sunt prezente clişeele compoziţionale/formule tipice. Formula iniţială „Amu cică era odată” şi
formula finală „Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi,
cine are bani bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă” sunt convenţii care marchează intrarea şi ieşirea din
fabulos. Însă naratorul inovează formula iniţială, trăsătură a basmului cult, punând povestea pe seama spuselor
altcuiva „cică”, adică „ se spune”, fără a nega ca în basmul popular, iar formula finală include o reflecţie asupra
realităţii sociale, alta decât în lumea basmelor.
Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și obiectiv, deoarece intervine
adesea prin comentarii și reflecții „Ce-mi pasă mie?”. El adoptă o atitudine ludică: poziție unui narator auctorial la
început sau a unui narator invitat la ospăț, în final: „un păcat de povestariu fără bani în buzunariu”.
Privind textul din perspectiva tematicii abordate, cea a luptei dintre bine și rău, conflictul exterior, dintre fiul
6
cel mic al craiului și Spân, ocupă un loc privilegiat. Acestuia i se adaugă și un conflict interior, element al basmului
cult, generat de lupta între diversele ipostaze ale protagonistului: cea de neinițiat, la început, de novice, pe parcurs
și de inițiat, în final.
Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni convenţionale/momentele
subiectului. Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compoziţional, unor părţi narative, etape ale
drumului iniţiatic: etapa iniţială, de pregătire pentru drum prezintă mezinul la curtea craiului, parcurgerea drumului
aduce dobândirea numelui Harap-Alb, iar etapa finală prevede răsplata, tronul și căsătoria cu fata împăratului Roș.
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale (concretizat în
trecerea probelor) şi modificarea statutului social al protagonistului.
Se utilizează triplicarea probelor, element al basmului cult. Eroul nu are de trecut doar trei probe, ca în
basmul popular, ci mai multe serii de probe, potrivit avertismentului dat de tată: „să te fereşti de omul roş, iar mai
ale de omul spân, cât îi putea, să n-ai de-a face cu dânşii că sunt foarte şugubeţi”. Răul nu este întruchipat de făpturi
himerice, ci de omul însemnat, de o inteligenţă vicleană, în două ipostaze: Spânul şi omul roş (Împăratul Roşu).
Nici protagonistul nu este un Făt-Frumos curajos şi voinic, luptător priceput, iar calităţile dobândite în situaţii-
limită aparţin planului psiho-moral.
„Cartea” primită de la Împăratul Verde, care neavând decât fete, are nevoie de un moştenitor la tron
(motivul împăratului fără urmaş), este factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului de
cel mai bun dintre fii craiului (motivul superiorităţii mezinului).
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, simbol ambivalent, loc al morţii şi al
regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă şi alta va începe. Cum are nevoie de un iniţiator, acceptă pe
Spân ca slugă şi coboară în fântână, fără a se gândi la urmări.
Coborârea în fântână are, în plan simbolic, semnificaţia unui spaţiu al naşterii şi al regenerării. Schimbarea
numelui/a identităţii reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân. Jurământul din fântână
include şi condiţia liberării/sfârşitul iniţierii: „jură-mi-te pe ascuţişul paloşului tău că mi-i da ascultare întru toate…;
şi atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învie”.
Oximoronul din titlul basmului este element de originalitate, de basm cult. Numele de Harap-Alb semnifică
sclav-alb, rob de origine nobilă, dar şi faptul de a fi supus iniţierii, condiţia de învăţăcel. A fi rob este pentru erou
punctul cel mai de jos în care l-a adus lipsa de experienţă.
Personajele (oameni, dar şi fiinţe himerice cu un comportament omenesc) sunt purtătoare ale unor valori
simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor
binelui.
Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar dobândeşte prin trecerea probelor o
serie de calităţi psiho-morale necesare unui împărat: mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea
jurământului, curajul. Numele personajului reflectă condiţia duală: rob, slugă (harap) de origine nobilă (alb).
Spânul nu este doar o întrupare a răului, ci are şi rolul iniţiatorului, este „un rău necesar”. De aceea calul
7
năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea eroului să se fi încheiat.
Eroul este sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu însuşiri supranaturale (Sf. Duminică), animale fabuloase
(calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor şi a albinelor), făpturi himerice (cei cinci tovarăşi) sau obiecte miraculoase
(aripile crăieselor, smicelele de măr, apa vie, apa moartă) şi se confruntă cu răufăcătorul/personajul antagonist
(Spânul), care are şi funcţie de trimiţător. Personajul căutat este fata de împărat.
Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele. Cu excepţia eroului, al cărui
caracter evoluează pe parcurs, celelalte personaje reprezintă tipologii umane reductibile la o trăsătură dominantă.
Prin portretele fizice ale celor cinci tovarăşi ai eroului, se ironizează defecte umane, dar aspectul lor grotesc
ascunde calităţi sufleteşti precum bunătatea şi prietenia. Toate amintesc de comunitatea humuleşteană (umanizarea
fantasticului). O scenă semnificativă pentru umanizarea fantasticului este cearta dintre adjuvanți în camera încinsă
de la Împăratul Roș, aceasta fiind asemănătoarea cu o discuție între flăcăii din Humulești.
Modalităţile narării sunt povestirea şi reprezentarea. Povestirea faptelor este uneori însoţită de
reflecţiile/comentariile naratorului şi este dublată de un plan al semnificaţiilor simbolice.
Registrele stilistice popular, oral şi regional conferă originalitate limbajului, care diferă de al naratorului
popular prin specificul integrării termenilor, al modului de exprimare.
Limbajul cuprinde: termeni şi expresii populare, regionalism fonetice sau lexicale, ziceri tipice/erudiţie
paremiologică (frecvenţa proverbelor, a zicătorilor introduse în text prin expresia „vorba ceea”) (arta narativă)
(oralitatea).
Plăcerea zicerii, verva, jovialitatea se reflectă în mijloace lingvistice de realizare a umorului, element al
basmului cult, precum exprimarea mucalită „să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri”, ironia „Doar unu-i Împăratul
Roş, vestit prin meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită şi milostivirea lui cea neauzită”, porecle
şi apelative caricaturale „Buzilă, mangosiţi, farfasiţi”, diminutive cu valoare augmentativă „buzişoare, băuturică”,
caracterizări pitoreşti (portretul lui Gerilă, Ochilă), scene comice precum cearta dintre Gerilă şi ceilalţi, în căsuţa de
aramă, expresii populare „Dă-i cu cinstea, sa peară ruşinea”.
Oralitatea stilului, trăsătură a basmului cult, se realizează prin diferite mijloace, precum expresii narative
tipice („şi atunci”, „şi apoi”, „în sfârşit”, „după aceea”), „şi” narativ, exprimarea afectivă (implicarea subiectivă a
naratorului) în propoziţii interogative („că altă, ce pot să zic?”), dativul etic („şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de
cap”), inserarea de fraze ritmate (portretul lui Ochilă) sau versuri populare („De-ar şti omul ce-ar păţi,/ Dinainte s-
ar păzi!”).
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult având ca particularităţi reflectarea concepţiei despre lume a
scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul şi specificul limbajului. Însă, asemenea
basmului popular, pune în evidenţă idealul de dreptate, de adevăr şi de cinste, fiind „o oglindire … a vieţii în
moduri fabuloase”. (G. Călinescu)

8
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități de construcție a unui personaj dintr-un basm cult studiat.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales;
– evidențierea unei trăsături a personajului ales prin două episoade/secvențe comentate;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale basmului cult studiat, semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu:
acțiune, conflict, relații temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj
etc.).

Câte 3 puncte pentru analiza a două
elemente de structură, de compoziție
și de limbaj ale basmului cult
studiat, semnificative pentru
construcția personajului ales (de
exemplu: acțiune, conflict, relații
temporale și spațiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțe ale
comunicării narative, perspectivă
narativă, registre stilistice, limbaj
etc.)
2 x 3 puncte = 6 puncte
• analiza fiecărei componente alese,
justificând relevanța acesteia pentru
construcția personajului ales – 3
puncte;
• abordarea schematică, fără
justificarea relevanței privind
construcția personajului ales – 1
punct
Perioada marilor clasici, căreia îi aparține Ion Creangă, alături de Eminescu, Caragiale și Slavici, este una
foarte importantă în evoluția literaturii române, prin modelele literare propuse. În proza acestor scriitori se remarcă
varietate atât la nivel tematic (banul, dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri, etc), cât și la nivelul
orientării estetice (romantismul, clasicismul, realismul, naturalismul) și al particularităților stilistice.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în Convorbiri literare, în 1877.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, cu
acţiune implicând fabulosul şi supusă unor acţiuni convenţionale, care înfăţişează parcurgerea drumului maturizării
de către un erou. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Personajele îndeplinesc o serie
de funcţii (protagonistul, antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca în basmul popular, dar sunt individualizate prin
atributele exterioare şi prin limbaj. Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente clişeele
compoziţionale, numerele şi obiectele magice.
Spre deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune îmbinare naraţiunii
cu dialogul şi cu descrierea. Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și
obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii și reflecții „Ce-mi pasă mie?”. El adoptă o atitudine ludică:
poziție unui narator auctorial la început sau a unui narator invitat la ospăț, în final: „un păcat de povestariu fără bani
în buzunariu”.
Naraţiunea este dramatizată prin dialog, are ritm rapid, iar individualizarea acţiunilor şi a personajelor se
realizează prin amănunte (limbaj, gesturi, detalii de portret fizic). Dialogul are o dublă funcţie: susţine evoluţia
acţiunii şi caracterizează personajelor. Prezenţa dialogului susţine realizarea scenică a secvenţelor narative.
Povestea lui Harap-Alb este o narațiune pluriepisodică în care sunt povestite întâmplări fabuloase, la care
iau parte personaje înzestrate cu puteri supranaturale. Protagonistul, neavând decât trăsături omenești, este ajutat de
obiecte sau făpturi cu însușiri miraculoase, el primind în final răsplata pentru faptele lui bune.
Tema basmului lui Ion Creangă este triumful binelui asupra răului. În final, prințul își va dovedi valoarea,
învingându-l pe Spân. Deși este supus la probe de către acesta, și anume aducerea salatei din grădina ursului,
pietrele nestemate ale cerbului și fata împăratului Roș, prințul va dovedi loialitate, iar Spânul va fi demascat ca
personajul negativ. Motivele narative specifice sunt superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug,
9

Prezentarea statutului social,
psihologic, moral etc. al
personajului ales
6 puncte
• prezentare adecvată şi nuanţată – 6
puncte
• prezentare ezitantă – 3 puncte
• prezentare schematică sau
superficială – 1 punct
muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.
De asemenea, se asociază tema devenirii eroului, tânărul fiind în procesul formării și al maturizării sale și de
aceea, basmul poate fi citit și ca un bildugsroman, relatând evoluția fiului de crai de când pleacă de acasă până când
ajunge împărat.
Acţiunea se desfăşoară linear, iar coordonatele acţiunii sunt vagi, prin atemporalitatea şi aspaţialitatea
convenţiei „Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul mai avea un frate mai mare, care
era împărat într-o altă ţară mai depărtată…”. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit.
Privind textul din perspectiva tematicii abordate, cea a luptei dintre bine și rău, conflictul exterior, dintre fiul
cel mic al craiului și Spân, ocupă un loc privilegiat. Acestuia i se adaugă și un conflict interior, element al basmului
cult, generat de lupta între diversele ipostaze ale protagonistului: cea de neinițiat, la început, de novice, pe parcurs
și de inițiat, în final.
Personajele din basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele
şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie în basm prin victoria forţelor binelui.
Cu toate acestea, Povestea lui Harap-Alb contrazice într-o oarecare măsură aşteptările cititorului de basme.
Protagonistul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb, este un erou atipic nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri
excepţionale (vitejie, dârzenie, isteţime) asemenea lui Făt-Frumos din basmele populare. El are calităţi şi defecte,
sugerate şi de oximoronul din numele său. Prin trecerea probelor la care îl supune Spânul, pe parcursul călătoriei
iniţiatice, fiul cel mic al craiului va dobândi calităţile necesare unui viitor împărat, unui monarh luminat (mila,
bunătatea, generozitatea, simţul responsabilităţii, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-şi respecta cuvântul dat,
jurământul). Din acest punct de vedere, basmul poate fi considerat un bildungsroman.
Tipologic, este personaj realist, și nu fabulos, reprezentând îmbinarea a două modele: antieroul și eroul
canonic. Conștiința de sine a eroului se cristalizează în probe cu funcție inițiatică în planul omenescului: experiența
practică – câștigarea hranei prin aducerea sălăților din grădina ursului, experiența cognitivă – pielea cerbului,
experiența afectivă – câștigarea prieteniei și a dragostei. De aceea, este un personaj rotund. Din punct de vedere
psihologic, acesta trece prin stări conflictuale, dar alege calea cea mai bună pentru stadiul în care se află – acceptă
tovărășia Spânului când se rătăcește. Moral, este un reprezentant al binelui, în ciuda defectelor sale – nu face
distincția între aparență și esență atunci când își alege calul, respingându-l pe cel mai slab.
10
Evidențierea unei trăsături a
personajului ales prin două scene
comentate
6 puncte
• menţionarea oricărei trăsături a
personajului ales – 2 puncte
• ilustrarea trăsăturii menţionate
prin două scene comentate – 2 puncte şi vorbeşte), va deveni ajutor şi îndrumător al fiului de crai.
+ 2 puncte; simpla numire a unor
scene sau tendinţa de rezumare – 1
punct + 1 punct
Mijloacele de caracterizare utilizate în construcția personajelor sunt cele specifice textelor epice:
caracterizarea directă (realizată de narator sau celelalte personaje) și cea indirectă (ce reiese din gesturi, fapte,
atituidni, relația cu celelalte personaje).
Iniţial, mezinul craiului este timid, ruşinos, lipsit de curaj. Când tatăl său îi mustră pe fraţii lui mai mari
pentru a se fi întors din drum de frica ursului, el nu are curajul să dea glas dorinţei de a merge să-şi încerce norocul
acolo unde ceilalţi au dat greş. Reacţia sa este evidenţiată de narator prin intermediul caracterizării directe: „Fiul
craiului cel mai mic, făcându-se atunci roş cum îi gotca, iese afară în grădină şi începe a plânge în inima sa, lovit
fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său”.
Incapabil să distingă esenţa de aparenţă, tânărul o respinge de două ori pe bătrâna cerşetoare, fără să
bănuiască măcar înţelesul ascuns al cuvintelor ei. În cele din urmă, deşi nu le înţelege semnificaţia, este totuşi
„fărmăcat de vorbele babei” şi o miluieşte cu un bănuţ. Milostenia îi este imediat răsplătită, fiindcă bătrâna femeie
îl învaţă cum să-şi înduplece tatăl ca să-l lase să plece la drum pentru a deveni succesorul la tron al unchiului său,
Verde-Împărat. Astfel „cerşetoarea” îi spune să ceară „calul, armele şi hainele” cu care tatăl său a fost mire şi să
aleagă calul punând în mijlocul hergheliei o tavă cu jăratic. În momentul alegerii calului, fiul craiului se lasă din
nou înşelat de aparenţe. Animalul năzdrăvan însă reuşeşte să mănânce jăratic şi, după ce îşi arată calităţile (zboară
Crăişorul se rătăceşte în pădurea-labirint, dovedind astfel că mai are multe de învăţat. În plus, uită repede
poveţele craiului şi îşi ia drept călăuza un spân, care i se arată de trei ori sub diferite înfăţişări, acest fapt
conducându-l la naiva concluzie că „aista-i ţara spânilor”. „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste”
(caracterizare directă realizată de către narator) este supus de Spân prin vicleşug. Antagonistul îl deschide pe tânăr
într-o fântână şi îi cere, pentru a-l lăsa în viaţă, să facă schimb de identitate şi să-i dea ascultare întru toate, „până
când va muri şi iar va învia”. De asemenea, Spânul îi dă fiului de crai numele de Harap-Alb. De remarcat faptul că
până în momentul în care este botezat de Spân nu se precizează numele mezinului, pentru că el nu are o identitate
proprie, ci se afirmă doar ca fiu al cuiva.
Numele de Harap-Alb semnifică sclav-alb, rob de origine nobilă, dar şi faptul de a fi supus iniţierii, condiţia
de învăţăcel. A fi rob este pentru erou punctul cel mai de jos în care l-a adus lipsa de experienţă.
Dintre procedeele de caracterizare indirectă se utilizează caracterizarea prin fapte, limbaj, relaţii cu alte
personaje, nume.
Ajunşi la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea „sălăţilor” din
Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului şi a fetei de Împăratului roş pentru căsătoria Spânului. Mijloacele prin
care eroul trece probele ţin de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranaturale.
Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuieşte cum să procedeze şi îi dă obiecte
magice. Prima probă îi solicită curajul, iar a doua, mai dificilă, pe lângă curaj în mânuirea sabiei, stăpânirea de sine
şi respectarea jurământului, în pofide ispitei de a se îmbogăţi.
A treia probă presupune o altă etapă a iniţierii, este mai complexă şi necesită mai multe ajutoare. Drumul
11
spre Împăratul Roş, om cu „inimă haină”, începe cu trecerea altui pod. Simbolistica este aceeaşi, trecerea într-o altă
etapă a maturizării, probată prin faptul că Harap-Alb are acum iniţiativa actelor sale. Cum pe pod tocmai trece o
nuntă de furnici, tânărul se dovedeşte responsabil şi hotărăşte să protejeze viaţa acestora, punând-o în pericol pe a
sa şi a calului, pentru că alege să treacă înot „o apă mare”. Drept răsplată pentru bunătatea sa, primeşte în dar de la
crăiasa furnicilor o aripă. Aceeaşi răsplată o primeşte de la crăiasa albinelor pentru că face un stup roiului hoinar. În
plus, cel care va deveni cândva împărat dovedeşte pricepere, curaj şi înţelepciune de a ajuta popoarelor gâzelor.
Ceata de monştri îl însoţeşte spre a-l ajuta, pentru că s-a arătat prietenos şi comunicativ: Gerilă, Flămânzilă,
Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.
Pentru a-i da fata, Împăratul Roş îl supune pe Harap-Alb la o serie de probe, trecute datorită puterilor
supranaturale ale ajutoarelor (personaje himerice şi animaliere): casa de aramă – cu ajutorul lui Gerilă; ospăţul
pantagruelic cu mâncare şi vin din belşug – cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă; alegerea macului de nisip – cu
ajutorul furnicilor. Următoarele trei probe au legătură cu fata de împărat: straja nocturnă la odaia fetei şi prinderea
ei, după ce se transformă în pasăre şi se ascunde „după lună” – cu ajutorul lui Ochilă şi al lui Păsări-Lăţi-Lungilă,
recunoaşterea fetei – cu ajutorul albinei (motivul dublului).
Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, având semnificaţia coborârii în Infern/a morţii
iniţiatice. Învierea este realizată de farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintră în posesia
paloşului şi primeşte recompensa: pe fata Împăratului Roş şi împărăţia. Nunta şi schimbarea statutului social
(devine împărat) confirmă maturizarea eroului. Deznodământul constă în refacerea echilibrului şi răsplata eroului.
Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfânta Duminici: „Când vei ajunge şi tu odată mare şi tare, îi
căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că acum ştii ce e necazul”.
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are şi rolul iniţiatorului, este „un rău necesar”. De aceea calul
năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea eroului să se fi încheiat.
Nu doar naratorul, ci şi personajele par a avea cunoştinţă de scenariul iniţiatic pe care trebuie să-l traverseze
protagonistul. În acest scenariu, eroul are de învăţat de la mai mulţi „pedagogi”: pedagogul bun – Sfânta Duminică,
pedagogul rău – Spânul, pedagogul rezervat, care intervine doar în cazuri speciale – calul.
Eroul (protagonistul) este sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu însuşiri supranaturale (Sfânta Duminică),
animale fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa furnicilor şi a albinelor), făpturi himerice (cei cinci tovarăşi) sau
obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicele de măr, apa vie, apa moartă) şi se confruntă cu
răufăcătorul/personajul antagonist (Spânul), care are şi funcţie de trimiţător. Personajul căutat este fata de împărat.
Deşi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Făt-Frumos din basmele populare, căci evoluţia sa
reflectă concepţia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Protagonistul este un om „de soi bun”,
care traversează o serie de probe, învaţă din greşeli şi progresează, se maturizează, pentru a merita să devină
împărat, basmul putând a fi astfel considerat un bildungsroman.

12