Speciile genului liric

Lirica orală sau populară

Doina
- Specie a liricii populare care exprimă un sentiment de dor, de jale, de revoltă,
de dragoste etc.
Doinele clasice sunt predominant vocale și monofonice și au o interpretare care
variază în funcție de regiune. Doinele vocale conțin interjecții (măi, hei, dui-
dui, iuhu), conține de asemenea și suspinuri, plansete, sunete de jale, etc.
Doinele instrumentale sunt interpretate de obicei la instrumente precum flautul,
dar se poate interpreta chiar și la funze. Doina populara este un cântec non-
ceremonial și este cântat de obicei în solitudine, având un important impact
psihic asupra unei persoane, "Pentru a-i alina sufletul" (de stâmpărare). Grigore
Leșe crede că deși învățații descriu în detaliu aspectele tehnice ale doinei, ei nu
reușesc să înțeleagă aspectele psihice ale acesteia. Doinele sunt creații lirice și
temele regăsite in versurile acestora sunt: Melancolia, dorul, iubirea, iubirea
pentru natura, rugăciunea la Dumnezeu pentru alinarea durerii, etc.
Caracteristici:

 exprimă direct, profund și intens o varietate de sentimente, idei, aspirații

 are o tematică variată
 se inspiră din viața poporului român, reflectă comuniunea omului cu natura,
atitudinea acestuia față de viață și moarte, față de scurgerea timpului

Tipuri de doine:

 de dor
 de jale
 de dragoste
 de înstrăinare
 haiducești
 păstorești
 de cătănie (militărie)

Zicătoarea
- Frază scurtă, uneori rimată, care exprimă o constatare de ordin
general, filozofic, un principiu etic, o normă de conduită etc.
Strigătura
- Specie a liricii populare cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe
ori având conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor
jocuri populare

Ghicitoarea
- Formulă de obicei în versuri prin care se enunță, metaforic, unele trăsături
specifice ale unei ființe, ale unui lucru etc. care urmează să fie aflat, ghicit.
Ghicitorile au apărut încă din Antichitate. Una din cele mai cunoscute ne-a parvenit
prin tragedia Oedip rege, a lui Sofocle.

Întrebare: Ce merge în patru picioare dimineața, în două picioare la prânz și în

trei seara?
Răspuns: Omul, care merge de-a bușilea când e copil, merge în două picioare
când e adult iar când e bătrân se sprijină și în baston.
Pentru a-și spori atractivitatea, uneori ghicitoarea uzează de forme ușor
licențioase, și aceasta nu cu un scop în sine, ci pentru a pune în situații dificile
pe cei care trebuie să dezlege enigmele. [1] Iată câteva exemple de ghicitori
aparent licențioase:[2]

 E rotundă și e cârnă și cu capu-n jos atârnă! (ghinda).

 Deget nu e, unghie n-are, dar atârnă-ntre picioare. Orișicine se
întrece, s-o apuce și s-o frece. (țâța vacii)
 Piele vie, piele moartă, dai din fund și intră toată! (cizma)
Din ghicitoarea populară, extrem de veche în folclor, au derivat variante culte
sau jocuri de cuvinte de o structură similară, la nivel livresc: șarada, anagrama,
logogriful și altele.

Proverbul
- Învățătură morală populară născută din experiență, exprimată printr-o formulă
eliptică sugestivă, de obicei metaforică, ritmică sau rimată.
În limba română, cele mai multe proverbe (zicale, zicători, vorbe de duh sau
cuvinte din bătrâni) sunt anonime, provenind din înțelepciunea multi-milenară a
poporului român. De multe ori, proverbele românești au rimă și ritm, fiind astfel
ușor de memorizat, reprodus și transmis. Se poate remarca că intuitiv, dar și
cognitiv, creatorii proverbelor românești au încorporat în forma sintetică, sau
chiar super-sintetică, a acestora elemente evidente de poezie și mnemotehnică.
Cântecul
- Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie, fiind o
compoziție muzicală relativ scurtă. Multe cântece conțin părți vocale (de voce
umană) de obicei cu cuvinte (versuri), dar și silabe nesemnificative
sau onomatopee, acompaniate de instrumente muzicale.
De obicei un cântec este interpretat de un solist, dar pot fi și mai multe voci
(duet, terțet) sau chiar un cor (lucrările care conțin corul sunt denumite cânturi).
Versurile cântecelor sunt, de obicei, de natură poetică și ritmică, dar ele pot
avea și un caracter religios, sau pot fi scrise în proză.