TEXTUL LIRIC

I. VERSIFICATIA (PROZODIA)
- se ocupă cu regulile de construcție a poeziei.

Versul Reprezintă un rând dintr-o poezie, urmat de un spațiu gol.

Măsura Numărul de silabe dintr-un vers.
Aceasta poate fi constantă în întreaga poezie sau poate varia.
Strofa Este o grupare de versuri, în număr variabil, despărțită de alte asemenea unități printr-
un rând alb
- Distihul (2 v), terțina (3 v), catrenul (4v)...
Rima Potrivirea sunetelor de la sfârșit de vers, începând cu ultima vocală accentuată
- împerecheată (aabb);
- încrucișată (abab);
- îmbrățișată (abba);
- monorima (aaaa).
- rimă imperfectă, când se potrivesc numai vocalele accentuate de la sfârșit de
vers, consoanele fiind diferite (creștet – veșted)
- semirima, când se combină încrucișat versuri cu rimă cu versuri fără rimă (abcb)
Ritmul Succesiunea regulată a unor grupe de silabe, numite picioare, fiecare grup sau picior
avându-și accentul său.
- ritmul „trohaic” - troheul este piciorul de două silabe, din care prima e accentuată, iar
a doua fără accent
- este propriu versificației populare române;
ex. „CO-dru-LE, co-DRU-țu-LE, / CE mai FACI, dră-GU-țu-LE?”

- ritmul „iambic” - iambul este piciorul de două silabe, în care accentul cade pe cea de
a doua, prima fiind neaccentuată
- este cel mai întâlnit în poezia franceză, germană și italiană, de unde a fost preluat și în
literatura română;
- ex. „pe LÂN-gă PLO-pii FÃ-ră SOÞ / a-DE-sea AM tre-CUT”
Versificatia - versuri albe – pastreaza ritmul, masura, dar nu rima
moderna - versuri libere – NU se pastreaza ritmul, rima si masura

Page | 1
 II. FIGURI DE STIL

In textul liric se foloseste un limbaj expresiv cu ajutorul IMAGINILOR ARTISTICE si a FIGURILOR SE STIL.

Figurile de stil se pot combina, existând epitete personificatoare sau metaforice, repetiții de metafore, de epi -
tete etc. Având un limbaj figurat, lectura repetată este obligatorie pentru înțelegerea textului poetic în
multiplele sale semnificații, pentru că, în final, acesta poate căpăta alt sens decât cel de la prima lectură.

Mărcile lexico-gramaticale prin care este exprimată subiectivitatea sunt cel mai adesea folosirea persoanei I,
singular (când sunt exprimate impresii personale) și a persoanei I, plural, când sunt comunicate trăirile unui cuplu
sau ale unei colectivități. Subiectivitatea poate fi redată și prin persoana a II-a și chiar prin persoana a III-a,
atunci când cel care vorbește se referă la sine într-un mod indirect. De asemenea, sunt mărci ale subiectivității
și verbele, substantivele, interjecțiile (ah!, of!), exclamațiile ce numesc sau sugerează percepții și trăiri
subiective, precum și interogațiile la care nu se așteptă un răspuns.

1 METAFORA Este figura de stil prin care un termen este folosit cu alt sens decat cel obisnuit
pentru obtinerea unui limbaj expresiv.Este considerată o comparație prescurtată,
fara folosirea termenului ”ca”.
2 ALITERAȚIA Este figura de stil care consta in repetarea aceleiasi consoane sau grup de consoane
la inceputul unor cuvinte dintr-un vers, pentru a crea un efect imitativ al unor
sunete din realitate
3 ASONANȚA Este figura de stil care consta in repetarea aceleiasi VOCALE sau grup de VOCALE in
interiorul unui vers (rima imperfecta)
4 ENUMERATIA Este figura de stil este figura de stil realizată pe baza înșiruirii mai multor termeni de
același fel (substantive, adjective, verbe etc.), pentru a atrage atenția asupra
aspectelor descrise, pentru a accentua ideea exprimată sau pentru a detalia imaginea
prezentată.
5 COMPARAȚIA Este figura de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două
persoane, obiecte sau acțiuni, cu scopul de a evidenția unul dintre termeni.
Între termenii comparației apar prepoziții sau locuțiuni prepoziționale: ca, precum,
cât, la fel ca, asemănător cu, întocmai ca etc.
6 EPITETUL Este figura de stil care constă în determinarea unui substantiv sau a unui verb prin
cuvinte ce evidențiază însușiri deosebite ale obiectului sau ale acțiunii.
Epitetul poate fi exprimat prin adjectiv, adverb sau substantiv ce indică nume de
metale prețioase, pietre prețioase, materii (pata de argint) etc.
7 PERSONIFICAREA Este figura de stil prin care se atribuie însușiri și comportamente omenești unor
ființe necuvântătoare, unor lucruri, unor fenomene ale naturii.
Personificarea se obține combinând un substantiv cu un verb care arată o acțiune
omenească, cu un adjectiv care arată o însușire omenească sau punând substantivul
inanimat la cazul vocativ.
8 HIPERBOLA Este figura de stil care consta in exagerarea unor trasaturi sau a unor idei cu scopul
de a crea o impresie puternica in sufletul cititorului
Se realizeaza in general cu ajutorul altor figuri de stil: epitetul, metafora, comparatia
9 OXIMORONUL Este figura de stil care consta in asocierea a doua idei opuse cu scopul de a-l
surprinde pe cititor

EXEMPLE FIGURI DE STIL

Page | 2
1 METAFORA - Luna – farfurie de portelan (luna rotunda)
- Licuricii ceresti au decorat noaptea. (Stelele străluceau în noapte)
- Cerul era acoperit cu bumbac alb. (Cerul era acoperit de nori)
- Se auzea murmurul râului. (S-a auzit sunetul râului)
- mamă își dă viața pentru descendenții ei. (O mamă își dă viața pentru
copiii ei)
- Fata a devenit un fluture. (Fata s-a dezvoltat)
- Aurul părului ei. (Culoarea aurie a părului ei)
- Am admirat abanosul pielii ei. (Am admirat culoarea închisă a pielii ei)
- Mantaua verde a luncii. (Iarba pajiștii)
- Visul etern. (Moarte)
- Floarea Vieții. (Tineret)
- Dincolo de pământ există doar albastru. (Dincolo de uscat există doar
mare)
- Lasă-mă să gust mierea de pe buzele tale. (Lasă-mă să gust gustul
buzelor tale)
- Râuri de amărăciune îi curgeau din ochi. (Lacrimi de amărăciune
curgeau din ochii ei)
- Zăpada din părul ei vorbea despre istoria ei. (Cenușia din părul ei vorbea
despre istoria ei)
- Fildele trupului ei l-au sedus. (Albul corpului ei l-a sedus)
- Simți toba pe piept. (El a simțit bătăile pieptului)
- Două smaralde scânteiau în ochii ei. (Ochii ei verzi străluceau)

2 ALITERAȚIA - Vâjâind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie.

- Și tobe tare-n tact ei bat
- Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă
- Sfioase-s bolțile spre seară și mai sfioasă-i iasomia
- Marea… vie, verde și vajnică

3 ASONANȚA - Căci unde-ajunge nu-i hotar

- Lumina lunii pline alunecă în casă

4 ENUMERATIA Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari,

Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari;
Vede Eufratul și Tigris, Nilul, Dunărea bătrână

5 COMPARAȚIA A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă

Sufletul meu arde-n iubire ca para.
El privea la viitor cum ai privi în fundul unui lac liniștit și limpede ca lacrima.
6 EPITETUL lună galbenă, lună argintie, lună gânditoare, lună visătoare, cer trist, suflet blând,
soartă tristă, zăpadă albă, munte înalt, ochi adânci și triști, aer curat, proaspăt și rece
S-a dus să zăpada albă de pe întinsul țării,
S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt
7 PERSONIFICAREA Când însuși glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii.
…printre gratii luna moale
Sfiicioasă și smerită și-a vărsat razele sale. (M. Eminescu – Călin)
Un vânt răzleț își șterge lacrimile reci pe geamuri. ( L. Blaga – Melancolie)
Tablourile nu se mai satură
Privind afară din rame. (M. Sorescu – Perspectiva)

Page | 3
 Cât de frumoasă te-i gătit ,
Naturo, tu! (G. Coșbuc – Vara)
… se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului. (I. Creangă – Amintiri din copilărie)
Luncă, luncă, dragă luncă,
Rai frumos al țării mele. (V. Alecsandri – Lunca din Mircești)
8 HIPERBOLA Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier
Și zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte, (epitet+metafora)
Și vorba-i e tunet, răsufletul ger, (2 metafore)
Iar barda din stânga-i ajunge la cer,
Și vodă-i un munte.

Frumoasă cât eu nici nu pot

O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.
9 OXIMORONUL Asa-s de negri ochii tai, lumina mea...
Suferinta, tu, dureros de dulce
Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace
Negurile albe pătrund…
O muscă trece prin lumina albă,
Ca o scânteie de-ntuneric.
Zapada fierbinte se-asterne..

Page | 4