Slavii

- Sunt ultimele popoare ariofone care paătrund în Europa

- sunt dominate pe rând de:
- sciți, sarmați și goți
- constrînși să locuiască vreme de mai bine de 1000 de ani, un teritoriu și limitat între Nistru și Vistula
- începînd cu secolul al V-lea, se revarsă și se instalează în Europa Centrală și Orientală
- atestați în secolul al VI-lea ca ,, sclavini ”

Helmond în a sa Chronica Slavorum ( 1167-1172)

-slavii nu neagă existența unui ,,singur zeu în cer’’ și consideră ca acest zeu ,,se interesează doar de
treburile cerești”, abandonînd cîrmuirea lumii zeităților inferioare, procreate de dânsul
- ac. Dumnezeuz = prepotens și deus deirum:
- nu e un Dumnezeu a oamenilor
- el domnește peste ceilalți zei și nu mai are nici un raport cu Pământul
- e un zeu celest, devenit deus otiosus

Cronica lui Nestor din Kiev (secolul al XII-lea)

- evocă succint păgănismul triburilor rusești în epoca marelui Prinț Vladimir ( 958-1015)
- 7 zei : Perun, Volos, Khors, Dajbog, Stribig, Simarglii, Mokoș
- poporul aducea ac. zei jertfe , le aducea fii și fiicele sale și le sacrifica acestora demoni
Perun - nume indo-european ( periperk - a lovi, a face să se spargă )
- Zeu al furtunii, avea copac consacrat stejarul
- I se jertfeau cocoși, taurii, urși sau țapi
Volos (Veles) –zeu al vitelor cornute
Khors – personificarea Soarelui
Dajbog - ,,dădător de bogății ”, identificat cu Soarele
Stribig –nepoții și nepoatele lui sunt vînturile
Mokoș – zeița al fertilității
Mai sînt vreo 15 nume de zei din regiunele baltice :
- svantevit (svetovit) –zeul războinic și protector al ogoarelor
- jarovit - tînâr,focos, îndrăzneț = primăvara
- Rujevit - toamna, când se împerechează animalele tinere
- Porovit – mijlocul verii
De la formarea poporului ucrainean au crezut în diferiți zei, ca:
- Бог сонця – давав свытло, тепло;
- сварог – батько неба;
- Сваражич - його син;
- Дажбог- Хорс- бог добра;
- Перун – бог грому і блискавки;
Творча сила, і бог віська
- Велес. Волос – захисникхІдоби
- Мокош – бог дощу,породіл
- Лада – ладо – бог весни;
- Ярило – бог плодючності;
- купайло – бог літа, врожаю;

1
Рожаниці – бог долі;
Ще були боги:
Ява, Нава, Права
Світ земний і підземний
Світ небесний.
Ч 988 Володимир хрестив укр. народ
22.01.1919 – україна
24.09. 1991 – незалежна україна

Riturile slave
1. Dubla îngropare –după 3,5 sau 7 ani, se dezgroapă vasele , se spală și se înfășoară într-un
stergar(ubrus). Acesta este adus în casă și așezat pentru o scurtă vreme în ,, coltul sacru ”,
acolo unde stau pe peretele icoanele.
2. Snohacestvo – dreptul sicrului de a se culca , cu logodnicele fiilor lui puberi și cu nurorile
sale cînd soții lipseau prea mult de acasă.
3. Femeile și bărbații aveau aceleași drepturi
4. Spirit al pădurii (lesî) – care asigură vânătorilor vînatul necesar

Mitul slav
- pe întinsul Mării Primordiale, Dz îl întîrește pe Diavol ți îi poruncește să se scufunde în adîncul
apelor și să aducă la suprafață nămol ca să făurească Pământul
- Diavolul păstrează puțin nămol (nisip în gură) ori în mînă și cînd Pămîntul începe să crească ac.
cîteva grăunțe devin munți și mlaștini
- în 882 Oleg a format Rusia Kieviană
- în 1180 cneazulu Dolgoruki a format Moscova

Ultimele națiuni...
Cartea
Iuițiere în poetică
Eugeniu speranția
Editura tineretului 1968

Poetica – teoria generala a poeziei

- e o ramură a Esteticii
Estetica – o ramură a științei
-știința a frumosului
Simetria – repetarea unor impresii
- 2 figuri spațiale asemânătoare ale căror elemente componente sînt însă așezate în poziții
înversa, ca și cum s-ar reflecta în oglindă.
Ritmul – succesuirea regulată a unor grupe de silabe, numite ,,picioare’’ fiecare grup sau picior
avîndu-și accentul sau.
Traheul – piciorul de 2 silabe ,din care prima e accentuată, iar a 2-a, e fără accent .ex. frica, înger,
iarna.
- schematic: --Ꞌ-- ----
Iamb – piciorul de 2 silabe în care accentul cade pe cea de 2-a,
- schematic:---- --Ꞌ--
Dactil – piciorul de trei silabe, accentul cade pe prima silabă.

2
 - schematic:--Ꞌ-- ---- ----
Amfibrah – picior de 3 silabe, aceentul cade pe silaba de mijloc (cu 2 brațe).
- schematic:---- --Ꞌ-- ----
Anapest – picior de 3 silabe, accentul cade pe ultima silabă.
Peon – picior de 4 silabe:
- primar:--Ꞌ-- ---- ---- ----
- secundar, terțiar,cuatermar.
Strofa (stanță) –grup de versuri.
-nr.versurilor este de 4 în strofă.
-sau versuri inegale: 5,6.
Hemistih -o pauzăîntre 2 jumătăți.
Cezura – numele pauzei.

Versificații tipice
Hexametrul – (eudecasilabul, versul iambic de 11 silabe ) – vers din 6 picioare;
Alexandrin – versul iambic de 12 silabe;
Amfibrahicul - de 12 – 11 silabe;
Iambicul - de 14-13 sau 9 – 8 silabe;
Trahaicul – de 13-12 sau 16-15 silabe;
Aliteratie – armonie imitativă, pe care-l poate da o succesuine de cuvinte,grație cîte unui sunetsau
cîte unui grup de sunele ce se repetă intr-o aceeași frază, într-o aceeași perioadă sau într-un același
verb;
Rima - perfecta, asemânare a finalului între 2 cuvinte, cel puțin de la vocala aceentuată înainte;
- suficientă: grindă, trindă, oglindă;
- bogată: oglindă – colindă, tindă - întindă;
- asonantă: treci – întregi, vânt - gînd;
- facile sau ieftine: furat - jurat;
- rare – tisa = plînsu – mi – s - a ;
- albă: versul ,,liber’’;
Sonetul – forma fixă de versificație;
- de tip italian - alcătuit din 14 versuri iambice endecasilabe, adică de cîte 11 silabe;
- versuri grupate în 4 strofe – 2 de cîte 4 versuri(catrene) și 2 de cîte 3 versuri(terțete sau
tertine) ;
- în cele 2 catrene se găsesc numai 2 rime a și b;
Abba - abba; abba - baab; abab - abab;
Ex. de sonete:
- Stante de C. Billiac;
- Eminescu, M.Codreanu;
- D. Zamfirescu, St.O.Iosif;
- Trecut-am ani de M.Eminescu;
Rondelul – din 13 versuri, dar în totalul său conține numai 2 rime, versul al 7 și 8 repetă pe I și pe
al – II –lea, iar ultimul vers este repetarea celui dintii;
Ex. Rondelul razelor de august de Al. Macedonschi;
Glasa – reia,unul după altul, fiecare, vers din I strofă, spre a încheia cu el,una după alta, strofe
următoare, iar la sfârșit se formează o nouă strofă în care versurile sunt tot cele din strofa I, dar în
ordinea inversă;
Ex. Eminescu;

3
Tertine – alcătuite din grupuri de cîte 3 versuri dintre care I și ultimul rimează între ele, iar al II
rimează cu I și cu ultimul din strofa următoare. Aici și a 2-a strofă, versul al II – lea aduce o nouă
rimă care își pretinde perechea;
Ex. Divina Comedie de Dante;
Gazelul – formă de versificație arabi-persană format din cîteva distihuri (sau perechi de versuri), de
obicei 6 sau 7, folosind toate,una și aceeași rimă, dar după ce primele versuri rimează, între ele,
rima nu mai apare, decît din 2 și 2 versuri, iar celelalte numai rimează;
Ex. Cincinat Pavelescu, Eminescu;
- vilanela trioletul, sextina– baladafranceză;
Pantumul- are regula conform căreia și tot cuprinsul poeziei trebuie să se alterneze ,,2
sensuri’’adică 2 preocupări ale minții:
- un sens în primele 2 versuri ale fiecărei strofe;
- celălalt în ultimele 2 versuri ale strofei;
- sînt compuse din cîte 4 versuri ale 2 vers fiecărei strofe, trebuie să devină primul vers al strofei
următoare, iar al 4 vers al fiecărei strofe să apară ca al 3 vers al strofei următoare;
- versul cu care s-a început poezia trebuie să fie și ultimul, adică să încheie întreaga bucată;
Ex. Vântul smulge frunza moartă
Pe pustiile cărări.
Raza gîndului mă poartă
În albastre depărtări

Figuri de stil= tropii – schimbare sensului cuvintelor;

Metafora – e derivată dintr-o comparație în așa fel încît termenul propriu e total înlocuit prin cel
care indică o asemânare;
Ex. ,,aurul lumii”, ,,mierlele au băut soare”, Ciucalau - sticlete; gîtlan - pelican;
Metonomia – înlocuirea unui termen prin altul pe baza altor raporturi decît asemânarea;
și anume: ________

Tropii secundari
Alegoria – e construcție de stil care prelungește sau amplifică metafora, păstrând consecvența cu
sensul ei fictiv dar și cu fondul pe care ficțiunea îl maschează;
Antonomasa – constă în utilizarea unui, nume propriu penru a se designa un caracter particular,
cînd numim pe cineva Hagi – Tudose pentru a spune că e de o avariație dezgustătoare sau cînd
atribuim numele de Țepeș unui suveran aspru și neîndurat;
Catahreză – o metaforă care decurge din faptul că în limba curent vorbită, lipsește denumirea
necesară pentru o anumită acțiune;
Ex. rochița rîndunici; coada șoricelului;
1. Indicarea cauzei cu numele efectului:
Ex. Că tu ești taina , liniștea, tăcerea;
Ad mortem – Șt.O.Iosif;
2. Indicarea efectului cu numele cauzei:
Ex. Abia urcă primăvara din pâmînt; - V.Voiculescu;
3. Denumirea obiectului conține, în locul celui conținut:
Ex. Dar Roma te dorește cu fală aclamat;
V.Alecsandri - Ovidiu;
4. Semnul,în locul obiectului semnificat:
Ex. Căci sabia de foc neîndurată
Pe care heruvimul nevâzut

4
 O flutură spre lumea blestemată
Să poarte Paradisul pierdut
V.Voiculescu;
5. Autorul în locul operei:
Ex. Un gînt m-așteaptă –n Emisecu;
O soție se zbate-n Donici ;
Poetul–Horia Furtună;
6. Numele locului de origine, drept nume al obiectului sau persoanelor:
Ex. Tu pari un șir de caravane ce duc
Sahare de mîncare
Strofe pentru ploaie – I. Minulescu
7. Abstractul, numit în locul concretului:
Ex. Latimitatea strigă din tranșee – Octavian Goga;
8. Trupescul, numit înlocul sufletescului:
Ex. Mîna care-a dorit sceptrul
M.Eminescu – Scrisoarea I;
9. Sinecdoca – o varietate a metonimiei, se folosește de termeni cu cuprins mai larg pentru a
semnifica o reprezentare mai redusă, sau invers: partea în locul totului, sau totul în locul
pârții; genul în locul speciei, plural în loc singular;
Ex. Setea de aur, toată lumea;

Figurile de construcție sau figurile gramaticale

-ele fără a schimba sensul, consistă în anumite poziții sau într-o anumită folosire a cuviintelor care
ori dau mai multe putere și accentuează, ori aduc o concentrare a ideii:
1. Elipsa - scurtează exprimarea, suprimind un termen care a mai fost utilizat puțin înainte.
Ex. Sergentul moare, șuierînd
Pe turci și risipire
Iar căpitanul admirînd
Stindardu-ri filrire
V.Alecsandri – Peneș Curcanul.
2. Pleonasmul – amplifică exprimarea, fără să adauge nimic sensului, dar dîndu-i mai multă
putere sugestivă:
Ex. O sterg de-acasă frumușel
Grivei cu mine, eu cu el
Șt.O.Iosf – Furtuna.
3. Hiperbata – e o schimbare în ordinea obișnuită a cuvintelor(intervenită în unele cazuri în
interesul versificației).
Ex. Al ochilor tăi limpede zenit
M. Codreanu - Elegie;
4. Repetiția – insistă spre a întări efectul dar e adeseori și o creație a nevoii de simetrie, deci o
dezmierdare a 1 cuvînt;
Ex. Și-au trecut de – aseară clipe
Și-au trecut de – aseara ore
I.Minulescu – Romanța cheii;
5. Conversiunea (regresiunea) – repetarea simetrică a unei forme, dar dînd un sens inversat:
Ex. Femeie înte stele și stea înte femei
M. Eminescu – Din valurile vremii;
Căci toți se nasc spre a muri
Și mor spre a se naște
Un cer de stele dedesupt

5
 Deasupra cer de stele
M.Eminescu -Luceafărul;

Figurile de cugetare
- decurg din căloritul pe care gîndirea sau sentimentul și-l imprimă construcților verbale, indiferent
de cuvintele folosite;
-există 47 de tipuri și 3 categori:
a. Figurile ce dau putere de convingere;
b. Figurile ce decurg din puterea emoției;
c. Figurile ornamentale = ac. sunt:

1. Cronografia - încadrarea și expunerea, aunei descrieri, a tabloului pe care-l oferă lumea

într-unanumit moment, la o anumită oră;
Ex. Era în murgul serii și soarele sfințise
I.H.Rădulescu - Zburătorul;
Noaptea s-a lăsat pe vale și cătunui adormit
Al. Vlahută – La icoană;
2. Topografia – înfățișarea locului;
Ex. Colo se sparge unda, de undă alungată
Colo de frunză sună ai noștri călători
D. Bolintineanu – Sorin;
3. Antiteza – e o întovârășire de idei opuse:
Ex. Cît de noua-i suferința veche
Emil Isac - Cîntec;
4. Perifraza – e redarea, mai ocolită, indirectă, prin fraze mai ample, a unui gînd care ar putea
fi exprimat, mai scurt și mai solemn:
- este destinată, fie pentru ornamentare, fie pentru a atenua trivialul, dar și numai pentru a evita
formele prea comune banale sau plate.
Ex. Ov. Deusușeanu – Lumini de fulger.
5. Hiperbula – e redareamărită peste măsură a dimensiunilor sau forței:
Ex. Lucră satan cu atăta iscusință că presimțind umana suferiță, pământul tremura sub
forma-i nouă...
Alfred Mosoiu – Satan.

6. Litată – e inversul hiperbolei, exagerând micimea, puținătatea:

Ex. Arde-n candelă lumină cât un sămbure de mac.
M. Eminescu – Călin
- un pic; i s-a făcut inima cât un purice
Hiperbula și litota sunt modalități de detaliu a:
Amplificației – e dezvoltarea sistenționată însistenta, care se acordă unei idei pentru a
atrage mai multă atenție asupra ei.
- îi servește enumerația – redarea detaliată a părților unui tot, a fazelor sau
momentelor unui fapt.
Ex. Vie ca o stâncă - naltă
Vasile Alexandri – Santinela Română.

7. Gradația – e succesiunea unor expresi icare deșteaptă stări sufletești din ce în ce mai
puternice (gradație ascendentă) sau din ce în ce mai slabe (gradație descendentă)
Ex. Mai departe, mai departe

6
 Mai încet, tot mai încet.
M. Eminescu – Peste vărfuri

8. Interogația – e un procedeu care stimulează interesul cititorului si-i comunică ceva din
emoția poetului.
- constă în întrebarea sau în șirul de întrebări, care de fapt, nu așteaptă un
răspuns, dar, fie că se asigură anticipativ, de răspunsul pe care l-ar putea obține și astfel îl
accentuează fie că răspunsul e inacceptabil și atunci se relevă, ori îndoiala, ori existența
enigmei, a unei taine de nepătruns:
Ex. Dece suntem adesea obosiți
Parcă am fi dus o luptă un război ?
N. Săulescu – Presimțirea
9. Imprecația - sau blestenul
Ex. Oriunde vei merge să calci o tirane,
Să calci pe-un cadavru și-n visu-ți să-l vezi,
Să strângi tu în mâna-ți tot mâini diafane
Și-or ce ti-or spune tu toate să crezi
D. Bolintinianu- Mihnea și baba

10. Prosopopea – e personificarea pe care poetul o simulează, adresăndu-se unui obiect

neînsuflețit, unei ființe necuvântătoare, unei abstracțiuni; ori conversând cu persoane reale
sau absente.
Ex. Noapte, noapte, iar mă lași
Singur, pe cărări pustii
Părăsit aceleiași
Palide melancoli
St. O. Iosif – Cântec

GENURILE POETICE
1. GENUL LIRIC
 Oda – este cântec acompaniat de liră
- are trei părți.
a) Strofa – cor cântă din partea stângă a altarului
b) Antistrofa – cor cântă spre mijlocul scenei
c) Epoda – se cântă stând pe loc în fața altarului
d) Ditirambul – imnurile naționale
e) Elogia – poetul își deplânge unele suferințe, amarul vieții
f) Epitalomul – e odă nupțială
g) Poezia erotică – o confesiune sentimentală descriind zbuciumul inimii
inamorate

2. GENUL EPIC
a) Epopeia – e o povestire în versuri a unor fapte omenești și
reprezintă anumite caractere distincte
- Faptele pe care le narează și care trebuie să prezinte o oarecare
unitate de plan, o consecrență, să apară toate ca dependențe, direct

7
 orui indirect de voință și acțiunea unui erou principal sau, măcar,
ale unui mânunchi solidar de eroi.
-Desfășurarea faptelor trebuie să urmărească un scop care să
intereseze cât mai mult pe orice cititor.
Ex. Miorița

b) Balada – la origine cântec, cântare pentru dans

- scurtă și impresionantă, povestire în versuri, lipsită însă de
intervenția miraculosului a ființelor sau a forțelor supranaturale
- populară, cântece bătrânești
- istorice – lui D. Bolintinianul
c) Poem eroic – e o specie, formal prea puțin diferită de baladă
- denumirea curentă, nuanța eroică și apartenența istorică a poveștii
Ex. Dumbrava Botie – Alexandru
d) Legenda – o poezie epică în care faptele povestite sunt legate de
intervenție unor ființe sau puteri supranaturale.
Ex. D. Zanfirescu – Fiica haosului
e. Poem eroi-comic – un șir de fapte omenești, însă fapte care de la
început apar ca lipsite de urmărirea unor veritabile ,, valori” așa
încât toată intriga se desfășoară fără justificarea serioasă. Comicul
e lupta, străduința sau măcar simpla mișcare al căror scop sau
motiv e iluzoriu
Ex. B. Deleanu – Țiganiada
f. Proza epică:

-simplă relatare spontană, lipsită de pretenții literare:

1. Povestirea – mai mult ori mai puțin debitoare fanteziei și simțului

2. Basmul – mitul, stă la originea întregii creații epice – când evenimentele
supranaturale din cuprinsul unei poveștiri găsesc credit deplin și în cugetul
enunțătorului și într-acel al receptorului, relatarea mu mai e propriuzis litera, ră ci
apare ca istorică.
3. Romanul – analiza psihologică și socială a vieții, a diferitelor tipuri de oameni și
diferitele lor medii și împrejurări
- redă fie realități autentice fie stări și fapte de acord cu realitatea
- tinde să devină un adjuvant al științei antropologice, psihologice,
sociale

4. Nuvela – redarea a unui fapt din viața cuiva îi convine un eveniment sau un ciclu
de evenimente importante dintr-o viață dar nu esența, nici caracteristica unei vieți

5. Schița – caută să surprindă o trăsătură sufletească, etică sau intelectuală, a unui

personaj sau a unui grup bine definit.

3. GENUL DESCRIPTIV
a) Pastelul – nume care designează creonul colorat sau pictura executată cu el
- este privit ca o pictură vorbită și versificată
Ex. Zările, de farmec pline,

8
 Strălucesc în luminiș
Zboară mierlele-n tufiș
Și din codrii noaptea vine
Pefuriș (G. coșbuc)

4. GENUL MIXT, PASTORAL SAU IDILIC

- Poezie care redă motive de viață rustică sau păstorească

- idile, bucolice, egloga,

5. GENUL DRAMATIC – TEATRU

- Îmbrățișează creații în: - ptoză
- versuri

Subdiviziuni:
a) Drama – melodramă cu texte cântate
b) Comedie – vodevilul cu cuplete muzicale
c) Tragedie
d) Opera – libretul dramă
e) Operă – libretul comedie

- implică raportul dintre mai multe cugete sau conștiințe cu atracțiile și repulsurile
lor
- există condiții indispensabile
- expunerea – un conflict între interese, scopurile
- peripeția – desfăsurarea unei lupte, acțiuni, datorate persoanei
- catastrofa – înfrigerea unei dintre părțile conturbante de către celălate

6. GENUL DIDACTIC

a) Poemul didactic – iși are o poveste tot atăt de lungă cât întreaga literatură
- este o maximă dezvoltare, precizare și înfrumusețarea cuvântului primitiv

b) Satira – are destinația să îndrepte năravurile și o face ori denunțând pe cele rele șin
criticându-le cu asprime, ori ridiculizându-le, ori punându-le în contrast cu conduită
lăudabilă.

c) Fabula – urmărește nu să dea în mod direct preceptele pentru purtare ci să ridiculizeze

apucăturile care merită dispreț.
- Apologul – mică povestire cu aceeași destinație satirică, se mulțumește să servească
acelaș scop alegând apucăturile, reprobabile omenești,
- Anecdota – o narațiune satirică satirizând unele defecte omenești
- suoavă, veste, noutate.
- Epigrama – cuprinde o singură strofă tema, ei se sprijină pe un joc de cuvinte, pe
echivocitatea unor termeni.

9
  LIRISMUL IMANENT
- De proecțiune transpersonal – a muzicii
- pur
- universalitatea sufletului omenesc

 EVOLUȚIA POEZIEI

1. Poezia populară
2. Poezia cărturărească
- romantizmul
- simbolizmul
- expresionismul
- suprarealizm
- dadaism

ТЕОРІЯ ЛІТУРАТУРИ

Видавниство Вища школа

Киів- 1975
Проф. – В. Ф. Воробйов
РЕДАКЦІЯ
- Г.А. В’ язовсяький
- В.Г. Петік
Підручник для студентів філологічних факултетів універсітетів
Розділ сьомий - 2 Лірика
Ст. 215-224 М. П. ГНАТЮК
ВИДИ ЛІРІЧНИХ ТВОРІВ
 Давні жанри
- Гімн
- елегія
- дфірамб
- псалми
- пеани
- оди
 Потімм дійшпи до нас
- паслання
- епіграма

 Частина видів майжи відмерла

- мадригал – жартівливий або любовний короткий віршик
Епіталома – весільна пісня на вест молодих, у греків
- псалми – пісні рилігійного змісту
- епітафія – надгробний напис
- панигірик
- дифірамб
 Ліричні вірші

10
 -монолог
- етюд
- ліричний портрит

1. ПІСНЯ
-вірш, презначиний до співу
- найдавніше походженя
- родинно – побутова і суспільно- побутова
- відображено настрої почутті мрії людини рузкрито багатий світ ії душі
- любовна лірека – поетиса сапфо
- романтики – Т. Шевчерко, Франко
Л. Украінка П. Тичина, Д. Павличко
- радянські поети – М. Ісаковський,
В. Лебедєв – Кумач, О. Сурков
- появилося бойовим жанром революційної поезії
 єформа народної й професіоналної вокальної музики, що поєднує текст і мелодію.
 характир мелодії – поетичні образи, емоцийність мови, наспівність вірша тексту,
строфічна будова.

2. РОМАНС
- ліричний вірш пісенного типу
- пісня про кохання

3. ДУМА, ДУМКА
Дума – цикл патріотичної і громадянської лірики на історичні теми
- ліричний вірш, в якому вираж єено не захоплення, а тиху задумливу
мрію про давну минулу подію.
М. Лермонтов, В.О. Кольцов
Думка – своєрідне прищеплення елегіі на слов’янському грунті.
А. Метлинський , Т. Шевчерко

4. ГІМН
- хвалебна урочиста пісня
- марсельєза – франц
- інтернаціонал пролетарьска пісня
- В. Маяковський, М. Рильський

5. ЕЛЕГІА
- Вірш з відтінком суму, роздуму поетичної ітимності
- Ф. Прокопович, , І. Франко
- Л. Украінка, М. Рильський

6. ПОСЛАННЯ
- рос. О. Пушкін
- укр. Т. Шевчерко, І. Франко, Л. Украінка, П. Тичина

11
 7. ЛІРИЧНИЙ ПОРТРеТ
- вірш, у якому характиризується певна людина ії внутрішній світ пристрасть до
якогось роду творчої діяльност, фаху
- М. Рильський, П. Тичина, В. Сосюра

8. МЕДИТАЦІЯ
- форма філософської лірики, в’ якій поет висловлює свої роздуми над проблемами
життя і смерті, людини і часу
- рос. О. Пушкін, О. Блок, М. Лермонтов
- укр. Лі. Рйльський, А. Малишко

 ПОДІЛ ЛІРИКИ
- громадянська
- політична
- філософська
- інтимна
- пеисажнна
- наукова

РОЗДІЛ СЬОМИЙ – З. ЛІРО- ЕПІЧНІ ТВОРИ

СТ. 226-244 – М.П. Гнатюк

1. ПОЕМА
- героїчний епос, означає творіня
,,Верілія томера-
- Енеїда виргія, гомира = грецькі
- ,,Махабхарат та Рамаяна’’ – іранськоі
- ,,Пісня про Роланда’’ франц.
- сербські юнацькі пісні
- староруські билини
- нкр. Думи і ,,Слово о полку і горевім’’
- охоплює тільки поетичні, ідеальні моменти життя і зміст якого становить найглибш
світогляди та моральні питання сучасного люду
- віршований твір, в’якому зображені значні події й оскраві характери, а розповідь
про героїв супроводжується розкриттям авторських переживань і про і про роздумів.
Властиве її глибоке розкритя почуттів персонажів, усихологізм, виликий ліризм, е
оційність і патитичніссть мови.
- в неї в її возвиличуюче героілне начало
- характерними мають бути риси героя, композиція ритмолелодика, тропіка
-є і казкові елементи, баладні інтонації
- Данте А. Т. Тасо, Дж. Байрон
- О. Пушкін, Т. Шевченко, М. Некрасов, І. Франко.

2. БАЛАДА
- Внеї драматизм подї з надвичайною силою поєднюється з епігною обєктивність
викладу і глибоким ліризмом
- відзначаются самобутністю і мають прийаманні лише ім жанрові особливості

12
 - це нивелекий ліро-епічний твір фантастичного, легендарно історичного, соціално –
побутового або героіко революціийного змісту з драматично напруженим сюжетам, у
якому наявні елементи незвичайного.
- Бернс, Бюргер Гете
- Міцкевич, Путкін, Шевченко, Сосюра.

3. БАЙКА
- невеликий алегорічний, віршований твір , у якому людьске життя відтворюється в
образах тварин, рослин і речей .
- Езоп, Панчатантра
- Ж Лафонтен, І. Крилов
- Г. Сковорода , Є. Гребінка, Л. ..Глібов.

4. ДРАМА – дія, дійство, грек

- відображає об’єктивну дійсьність
- показує долю людини в якийсь зламний моментїі життя, в якому зосереджуєтсься
вся цілість житя, його значення, суть, ідея, початок і кінець
- відтворює дії людей, складається з дії і протидії осіб
- п’єса, конфлікт, сцена
- інтер’єр. Пейсаж.

5. ТРАГЕДІЯ
- має напружений, гострий конфлікт, непримиренні сумеречностіх дуговно-величного
героя з суспільними законами звичаями, мораллю
- герої є сильні особи, які стоять вище загалу, могутні вольові характери, люди
великих пристрастей і глибоких, бурхливих переживань.
- Есхіл Софокл, Евріпід – грецькі
Шекспір, Корнель
- О. С. Пушкін, М. Костомаров, І. Карпенко-Карий
М. Куліш, Я. Голан.

6. КОМЕДІЯ
- трактуваня характирів і колізій у смішних, комічних формах, предметом її
відображення стають негативні сторони життя, потворні суспільні явища, виявлення
внутрішньої неповнощіності окремих людей
- Арістофан, Сервантес, Лопе де Вега
- Шекспір, Мьольєр Бомарше, Ж.Ж. Руссо
- Гололь, Карпенко-Карий, І. Франко.

7. ДРАМА
- глибше і ширше веявлення суперечностий між обставинами і характером героя, які
визначають неминучість глибинної внутрішньої перебудови, ізміни ситуації.
- Карпенка- Карий Островський, ібсен
- Дідро, ДЖ. Лілло, Едуард Мура
- Лессінг

13