UNIVERSITATEA “BABEŞ–BOLYAI” CLUJ–NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZAREA SPORT ȘI PERFORMANȚĂ MOTRICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent
Țudic Cristian

2022
 UNIVERSITATEA “BABEŞ–BOLYAI” CLUJ–NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE
SPECIALĂ

CORECTAREA HIPERCIFOZEI DORSALE LA

UN ELEV TOTAL NEVĂZĂTOR

Conducător științific
Lect. dr. Maniu Dragoş Adrian

Absolvent
Țudic Cristian

2023

CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................................... 1
I.MOTIVAREA ALEGERII TEMEI, SCURT ISTORIC AL GIMNASTICII RITMICE ... 2

1.1.Motivarea alegerii temei .............................................................................................. 2

1.2.Scurt istoric al ............................................................................................................. 2

II. DEMERSUL ȘTIINȚIFIC AL CERCETĂRII ................................................................. 3

2.1.Scopul lucrării .............................................................................................................. 3

2.2.Obiectivele studiului .................................................................................................... 4

2.3.Ipotezele studiului ........................................................................................................ 4

2.4.Etapele și sarcinile cercetării ....................................................................................... 5

III. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONCEPTUL DE CAPACITATE

COORDINATIVĂ. IMPORTANȚA CAPACITĂȚII COORDINATIVE ȘI
COMPONENTELE ACESTEIA........................................................................................... 8

3.1.Aspecte teoretice privind conceptul de capacitate coordinativă .................................. 8

3.1.1.Considerații generale privind capacitățile coordinative............................................ 8

3.1.2.Aspecte definitorii specifice gimnasticii ritmice .................................................... 19

IV.ORGANIZAREA CERCETĂRII .................................................................................. 20

4.1.Metode de cercetare ................................................................................................... 20

4.1.1.Metoda studiului bibliografic.................................................................................. 20

4.1.2.Metoda observației .................................................................................................. 21

4.1.3.Metoda testelor........................................................................................................ 21

4.1.4.Metoda statistică ..................................................................................................... 25

4.2.Metodologia dezvoltării capacităților coordinative ................................................... 26

4.3.Elemente tehnice cu obiecte portative, specifice gimnasticii ritmice, pentru

dezvoltarea capacităților coordinative ............................................................................. 27

V.ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR ................................................. 44

5.1.Analiza și interpretarea rezultatelor obținute de grupul experiment în urma

implementării secvențelor de antrenament concepute pentru dezvoltarea capacităților
coordinative ..................................................................................................................... 44

5.1.1.Analiza și interpretarea rezultatelor - capacitatea de orientare spațio-temporală ... 44

5.1.2.Analiza și interpretarea rezultatelor - capacitatea kinestezică ................................ 48

 5.1.3.Analiza și interpretarea rezultatelor – capacitatea de echilibru .............................. 52

5.1.4.Analiza și interpretarea rezultatelor - capacitatea de ritmicitate ............................. 56

5.1.5.Analiza și interpretarea rezultatelor – capacitatea de reacție .................................. 59

5.2.Analiza și interpretarea datelor comparative, obținute în urma testării inițiale și finale

asupra grupului experiment și grupului de control .......................................................... 63

5.2.1.Analiza și interpretarea datelor- testul de orientare spațio-temporală matorin ....... 63

5.2.2.Analiza și interpretarea datelor- testul de apreciere a distanței-kinestezia ............. 65

5.2.3.Analiza și interpretarea datelor- testul de echilibru – Flamingo ............................. 66

5.2.4.Analiza și interpretarea datelor- testul de ritmicitate – sprint în ritm propus ......... 68

VI.CONCLUZII .................................................................................................................. 70

REZUMAT .......................................................................................................................... 72

BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 74

ANEXE................................................................................................................................ 75

Fișe individuale ................................................................................................................ 76

Secvența 1 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității spațio-temporale 78

Secvența 2 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității spațio-temporale 79

Secvența 3 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității spațio-temporale 80

Secvența 1 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității kinestezice......... 81

Secvența 2 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității kinestezice......... 82

Secvența 3 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității kinestezice......... 83

Secvența 1 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de echilibru ....... 84

Secvența 2 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de echilibru ....... 85

Secvența 3 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de echilibru ....... 86

Secvența 1 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de ritmicitate ..... 87

Secvența 2 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de ritmicitate ..... 88

Secvența 3 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de ritmicitate ..... 89

Secvența 1 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de reacție ........... 90

Secvența 2 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de reacție ........... 91

 Secvența 3 de antrenament – exercițiul pentru dezvoltarea capacității de reacție ........... 92

Lista tabelelor
Tabel 1. Etapele și sarcinile cercetării ................................................................................... 5
Tabel 2. Secvența 1 de antrenament .................................................................................... 37
Tabel 3. Secvența 2 de antrenament .................................................................................... 39
Tabel 4. Secvența 3 de antrenament .................................................................................... 41
Tabel 5. Indicatori statistici - exercițiul 1, secvența 1 ......................................................... 44
Tabel 6. Indicatori statistici - exercițiul 1, secvența 2 ........................................................ 46
Tabel 7. Indicatori statistici - exercițiul 1, secvența 3 ......................................................... 47
Tabel 8. Indicatori statistici - exercițiul 2, secvența 1 ......................................................... 48
Tabel 9. Indicatori statistici - exercițiul 2, secvența 2 ......................................................... 49
Tabel 10. Indicatori statistici - exercițiul 2, secvența 3 ....................................................... 51
Tabel 11. Indicatori statistici - exercițiul 3, secvența 1 ....................................................... 52
Tabel 12. Indicatori statistici - exercițiul 3, secvența 2 ....................................................... 53
Tabel 13. Indicatori statistici - exercițiul 3, secvența 3 ....................................................... 54
Tabel 14. Indicatori statistici - exercițiul 4, secvența 1 ....................................................... 56
Tabel 15. Indicatori statistici - exercițiul 4, secvența 2 ....................................................... 57
Tabel 16. Indicatori statistici - exercițiul 4, secvența 3 ....................................................... 58
Tabel 17. Indicatori statistici - exercițiul 5, secvența 1 ....................................................... 59
Tabel 18. Indicatori statistici - exercițiul 5, secvența 2 ....................................................... 60
Tabel 19. Indicatori statistici - exercițiul 5, secvența 3 ....................................................... 61
Tabel 20. Indicatori statistici - testul Matorin ..................................................................... 63
Tabel 21. Indicatori statistici - testul de kinestezie ............................................................. 65
Tabel 22. Indicatori statistici - testul Flamingo ................................................................... 66
Tabel 23. Indicatori statistici - testul de ritmicitate ............................................................. 68

Lista figurilor
Fig. 1. PI pentru testul Matorin............................................................................................ 21
Fig. 2. PF pentru testul Matorin........................................................................................... 22
Fig. 3. PI - testul de kinestezie ............................................................................................ 23
Fig. 4. Testul de kinestezie .................................................................................................. 23
Fig. 5. Testul Flamingo ....................................................................................................... 24
Fig. 6. Alergare de viteză..................................................................................................... 25
Fig. 7. Alergare prin cercuri ................................................................................................ 25
Fig. 8. Aruncarea mingii ...................................................................................................... 28
Fig. 9. Rostogolire înainte peste umăr ................................................................................. 28
Fig. 10. Prinderea mingii ..................................................................................................... 29
Fig. 11. Dublă rostogolire înainte ........................................................................................ 29
Fig. 12. Prinderea mingii din stând ..................................................................................... 30
Fig. 13. PI exercițiu kinestezie ............................................................................................ 30
Fig. 14. PF exercițiu kinestezie ........................................................................................... 31
Fig. 15. Flexia trunchiului pe coapse ................................................................................... 31
Fig. 16. Cumpăna pe un genunchi ....................................................................................... 32
Fig. 17. Cumpăna pe un picior ............................................................................................ 32
Fig. 18. Dribling cu o mână ................................................................................................. 33
Fig. 19. Dribling cu alternarea mâinilor .............................................................................. 33
Fig. 20. Dribling cu două mâini simultan ............................................................................ 34
Fig. 21. Aruncarea mingii pe verticală ................................................................................ 34
Fig. 22. Oprirea mingii pe sol .............................................................................................. 35
Fig. 23. Oprirea mingii la spate ........................................................................................... 35
Fig. 24. Aruncarea mingii din stând .................................................................................... 36
Fig. 25. Oprirea mingii cu genunchii................................................................................... 36

Lista graficelor
Grafic 1. Rezultate exercițiul 1, secvența 1 ......................................................................... 45
Grafic 2. Rezultate exercițiul 1, secvența 2 ......................................................................... 46
Grafic 3. Rezultate exercițiul 1, secvența 3 ......................................................................... 48
Grafic 4. Rezultate exercițiul 2, secvența 1 ......................................................................... 49
Grafic 5. Rezultate exercițiul 2, secvența 2 ......................................................................... 50
Grafic 6. Rezultate exercițiul 2, secvența 3 ......................................................................... 51
Grafic 7. Rezultate exercițiul 3, secvența 1 ......................................................................... 53
Grafic 8. Rezultate exercițiul 3, secvența 2. ........................................................................ 54
Grafic 9. Rezultate exercițiul 3, secvența 3 ......................................................................... 55
Grafic 10. Rezultate exercițiul 4, secvența 1 ....................................................................... 56
Grafic 11. Rezultate exercițiul 4, secvența 2 ....................................................................... 58
Grafic 12. Rezultate exercițiul 4, secvența 3 ....................................................................... 59
Grafic 13. Rezultate exercițiul 5, secvența 1 ....................................................................... 60
Grafic 14. Rezultate exercițiul 5, secvența 2 ....................................................................... 61
Grafic 15. Rezultate exercițiul 5, secvența 3 ....................................................................... 62
Grafic 16. Rezultate testul Matorin - Grup control ............................................................. 64
Grafic 17. Rezultate testul Matorin - Grup experiment ....................................................... 64
Grafic 18. Rezultate testul de kinestezie ............................................................................. 66
Grafic 19. Rezultate testul Flamingo ................................................................................... 67
Grafic 20. Rezultate testul de ritmicitate ............................................................................. 69
Oricât de proastă ar părea viața și întotdeauna există ceva ce poate face la care poți reuși.
Unde este viata, acolo este si speranta.” – Stephen Hawking
INTRODUCERE

Cifoza este curbura coloanei toracice, configurată de forma verbebrelor și a discurilor

intervetebrale și, în poziția stând, forța musculară a mușchilor paraspinali.
Cifoza este o curbură normală a coloanei vertebrale. Această curbură permite
distribuirea uniformă a greutății corpului și contribuie la menținerea echilibrului. În mod
obișnuit, coloana vertebrală prezintă o cifoză ușoară, care este cunoscută sub numele de
cifoză fiziologică sau primară.
Hipercifoza, o deformitate a coloanei vertebrale caracterizată prin accentuarea curburii
convexe în partea superioară a toracelui, este una dintre afecțiunile cu impact semnificativ
asupra calității vieții copiilor, având consecințe profunde asupra funcționalității lor fizice și
emoționale. Această afecțiune este mai des întâlnită la copiii cu deficiențe de vedere, o
populație deja vulnerabilă din punct de vedere al mobilității și independenței.
Datele statistice relevante arată că aproximativ 19 milioane de copii în întreaga lume
suferă de deficiențe de vedere, dintre care peste 1,4 milioane sunt afectați de deficiențe
severe, conform rapoartelor Organizației Mondiale a Sănătății. În acest context, hipercifoza
devine o problemă medicală și kinetoterapeutică deosebit de importantă, având în vedere că
acești copii sunt expuși unui risc crescut de dezvoltare a acestei deformități, din cauza
posturii incorecte și a lipsei feedback-ului vizual pentru corectarea acesteia.
Corectarea hipercifozei la copiii total nevăzători devine astfel o prioritate esențială în
domeniul kinetoterapiei și motricității speciale. Cercetările recente indică faptul că
intervenția timpurie și adecvată poate îmbunătăți semnificativ prognosticul și calitatea vieții
acestor copii. Cu toate acestea, abordarea corectării hipercifozei la această categorie de
pacienți necesită o înțelegere profundă a nevoilor și particularităților lor specifice, precum
și o gamă variată de tehnici și strategii adaptate.
Scopul acestei lucrări de licență este de a investiga în detaliu modalitățile optime de
corectare a hipercifozei la copiii total nevăzători, concentrându-ne pe intervenții
kinetoterapeutice și programe de motricitate specială. Prin examinarea critică a literaturii de
specialitate, analiza studiilor de caz și evaluarea practicilor terapeutice existente, ne
propunem să dezvoltăm un cadru terapeutic eficient și integrat, care să ofere beneficii
durabile în ceea ce privește funcționalitatea și bunăstarea generală a acestor copii.

1
 În cele ce urmează, vom explora metodele de evaluare a deformității spinale, programele
de intervenție și tehniciile de reabilitare kinetoterapeutică adaptate nevoilor specifice ale
copiilor total nevăzători. Scopul final este de a contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea
practicilor kinetoterapeutice și a motricității speciale destinate acestei populații speciale, cu
speranța de a îmbunătăți calitatea vieții și integrarea socială a acestor copii în comunitate.

I.MOTIVAREA ALEGERII TEMEI, SCURT ISTORIC AL

HIPERCIFOZEI LA COPIII NEVĂZĂTORI

1.1.Motivarea alegerii temei

Alegerea temei nu este întâmplătoare, ci reflectă o combinație de interese personale,

experiențe de viață și aspirații profesionale. În calitate de absolvent al unui liceu pedagogic,
cu o mamă învățătoare care practică logopedia, am crescut într-un mediu care mi-a cultivat
interesul pentru educație și sănătatea copiilor, mai ales a celor cu nevoi speciale.
Experiențele din familie și interacțiunea cu mama mea în domeniul logopediei m-au făcut să
înțeleg importanța și complexitatea lucrului cu copiii cu deficiențe, precum și satisfacțiile
aduse de ajutorarea acestora în depășirea dificultăților. În plus, am fost profund impresionat
de dorința lor de a învăța și de a se dezvolta în ciuda obstacolelor cu care se confruntă zi de
zi.
Alegerea specifică a temei de cercetare în domeniul corectării hipercifozei la copiii total
nevăzători derivă dintr-o dorință intrinsecă de a aduce o contribuție tangibilă și semnificativă
în viața acestor copii. Hipercifoza reprezintă o problemă care poate afecta în mod direct
funcționalitatea și bunăstarea lor, iar abordarea terapeutică a acestei afecțiuni necesită un
nivel ridicat de expertiză și sensibilitate.
În plus, contextul meu familial și educația pedagogică m-au învățat că fiecare copil are
dreptul la oportunități egale și la acces la servicii medicale și educaționale adecvate. Prin
urmare, am simțit că este esențial să aleg o temă de cercetare care să abordeze nevoile
specifice ale unei categorii vulnerabile de copii și să contribuie la îmbunătățirea calității
vieții acestora.
În lumina acestor motivații personale și profesionale, am ales să îmi dedic lucrarea de licență
explorării și dezvoltării unor strategii eficiente de corectare a hipercifozei la copiii total
nevăzători, în speranța că rezultatele cercetării mele vor aduce beneficii palpabile și durabile
în viața acestor copii și a familiilor lor.
1.2.Scurt istoric al hipercifozei la copiii nevăzători

Anii 1950-1970: În această perioadă, abordarea terapeutică a hipercifozei la copiii

nevăzători se concentra în principal pe intervenții conservatoare, precum terapia fizică și
2
exercițiile de întindere musculară. Chirurgia era rezervată doar cazurilor severe, iar
intervențiile erau asociate cu riscuri și complicații semnificative.

Anii 1980-1990: Odată cu avansurile în tehnologiile medicale și înțelegerea mai

profundă a biomecanicii coloanei vertebrale, au fost dezvoltate noi metode de corectare a
hipercifozei, inclusiv tehnici chirurgicale mai precise și mai sigure. Totodată, s-a pus
accentul pe dezvoltarea unor programe de kinetoterapie și terapie ocupatională adaptate
nevoilor specifice ale copiilor nevăzători.

Anii 2000-prezent: În acest interval, abordarea terapeutică a hipercifozei la copiii

nevăzători s-a axat tot mai mult pe intervenții multidisciplinare și personalizate. Terapia
fizică și exercițiile kinetoterapeutice sunt integrate în programe de reabilitare complexe, care
includ și terapie ocupațională, terapie cognitiv-comportamentală și consiliere psihologică.

În prezent, abordările terapeutice moderne ale hipercifozei la copiii nevăzători sunt

orientate către optimizarea funcționalității și a calității vieții acestora. Acestea includ o gamă
variată de tehnici și strategii, cum ar fi terapia manuală, exercițiile de întărire musculară,
utilizarea dispozitivelor de asistență și adaptare a mediului, precum și intervenții chirurgicale
minim invazive atunci când este necesar.

II. DEMERSUL ȘTIINȚIFIC AL CERCETĂRII

2.1.Scopul lucrării
Scopul acestei lucrări de licență este de a investiga, analiza și propune strategii eficiente și
personalizate pentru corectarea hipercifozei la copiii total nevăzători, în cadrul domeniului
kinetoterapiei. Având în vedere complexitatea și impactul semnificativ al acestei afecțiuni
asupra calității vieții și funcționalității copiilor nevăzători, obiectivul principal al acestei
lucrări este de a contribui la dezvoltarea unui plan terapeutic integrat și adaptat specificului
fiecărui copil.
Prin examinarea detaliată a literaturii de specialitate și a cercetărilor recente, lucrarea își
propune să ofere o înțelegere profundă a factorilor de etiologie, a mecanismelor de
dezvoltare și a impactului hipercifozei asupra sănătății și funcționalității copiilor total
nevăzători. În acest sens, se vor utiliza date și statistici relevante pentru a evidenția
amploarea problemei și necesitatea unei abordări personalizate și multidisciplinare în
tratamentul hipercifozei.

3
Prin identificarea celor mai precise și non-invazive metode de evaluare, voi contribui la
optimizarea diagnosticului și la dezvoltarea unui plan terapeutic individualizat pentru fiecare
copil.
În plus, lucrarea își propune să examineze rolul terapiei kinetoterapeutice și a motricității
speciale în reabilitarea copiilor nevăzători cu hipercifoză, utilizând date și statistici pentru a
evalua eficacitatea tehnicilor terapeutice. Prin identificarea celor mai potrivite și eficiente
strategii de kinetoterapie, se va contribui la îmbunătățirea funcționalității și a calității vieții
acestor copii.
În final, scopul acestei lucrări este de a oferi recomandări practice și orientări viitoare în
îngrijirea și reabilitarea copiilor total nevăzători cu hipercifoză, bazate pe date și statistici
actualizate și pe o înțelegere comprehensivă a factorilor implicați în această afecțiune. Prin
contribuția la dezvoltarea practicilor terapeutice și la îmbunătățirea rezultatelor în
tratamentul hipercifozei la copiii nevăzători, lucrarea își propune să aducă beneficii
semnificative în viața acestor copii și a familiilor lor.
2.2.Obiectivele studiului
Studierea și sintetizarea datelor din literatura de specialitate referitoare la hipercifoză și
impactul acesteia asupra copiilor total nevăzători: Această etapă implică examinarea
cercetărilor și studiilor existente pentru a înțelege mai bine cauzele, factorii de risc și
metodele de tratament pentru hipercifoză la copiii cu deficiențe de vedere.
Elaborarea unui plan terapeutic adaptat nevoilor și particularităților individuale ale
copilului: Bazându-se pe datele și informațiile obținute din literatura de specialitate, acest
obiectiv presupune dezvoltarea unui plan terapeutic personalizat, care să țină cont de
vârsta, starea de sănătate, deficiența vizuală și alte condiții specifice ale copilului.
Implementarea și monitorizarea programului de kinetoterapie pentru corectarea
hipercifozei: Acest pas implică aplicarea planului terapeutic în practică pe o perioadă de
timp de a se introduce perioada de timp, iar progresul copilului va fi monitorizat și
înregistrat pe parcursul intervenției.
Evaluarea rezultatelor și ajustarea planului terapeutic, dacă este necesar: După
finalizarea programului de kinetoterapie, rezultatele vor fi analizate și evaluate pentru a
determina eficacitatea intervenției. În funcție de aceste rezultate, planul terapeutic poate fi
ajustat pentru a optimiza rezultatele.
Înțelegerea și aplicarea corectă a tehnicilor și metodologiilor de evaluare a
progresului și a rezultatelor: Acest obiectiv se referă la dobândirea cunoștințelor și
abilităților necesare pentru a interpreta și utiliza corect diferitele tehnici și instrumente de
evaluare a progresului și a rezultatelor în corectarea hipercifozei la copiii total nevăzători.
Aceste obiective vor ghida desfășurarea cercetării și vor asigura un proces sistematic și
eficient în abordarea și tratarea hipercifozei la copiii cu deficiențe de vedere în domeniul
kinetoterapiei.
2.3.Ipotezele studiului
Ipoteza 1: Exercițiile de kinetoterapie adaptate specific copiilor total nevăzători cu
hipercifoză vor conduce la o îmbunătățire semnificativă a aliniamentului și funcției
coloanei vertebrale, reflectată prin reducerea unghiului de cifoză și îmbunătățirea
mobilității coloanei vertebrale.
4
Ipoteza 2: Frecvența și durata sesiunilor de kinetoterapie vor influența gradul de
îmbunătățire a posturii și funcției coloanei vertebrale la copiii total nevăzători cu
hipercifoză, cu un număr mai mare de sesiuni și o frecvență mai mare asociate cu rezultate
mai bune în corectarea posturii și reducerea cifozei.
2.4.Etapele și sarcinile cercetării
Activitatea de informare și cercetare s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ unui an
(octombrie 2022- iunie 2022), în 3 etape. Acestea sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel 1. Etapele și sarcinile cercetării

Etapele cercetării Sarcinile cercetării Perioada Locul de

desfășurare
Etapa 1 - Studierea temelor și -octombrie 2023 - - BCU, Cluj-Napoca
Documentarea al stadiului toată perioada -Biblioteca
științifică cercetărilor la nivel cercetării „Octavian Goga”
național și
internațional
- Studiul literaturii
de specialitate
Etapa 2 - Stabilirea -octombrie 2023 - Liceul Special
Organizarea eșantionului supus pentru Deficienți de
studiului cercetării Vedere Cluj-
- Testarea inițială -octombrie 2023 Napoca
pentru evaluarea - Facultatea de
hipercifozei Educație Fizică si
- Aplicarea Sport, UBB
exercițiilor de - noiembrie 2023- -BCU, Cluj-Napoca
terapie pentru aprilie 2024
hipercifoză și
curburi
compensatorii
- Testarea Finală - aprilie 2024
pentru evaluarea
hipercifozei toracale

5
 - Ordonarea datelor,
prelucrarea și -aprilie 2024-
interpretarea mai 2024
statistico-
matematică a
datelor colectate
- Formularea - mai 2024
concluziilor

Etapa 3 - Redactarea lucrării -mai 2024 -iunie -BCU, Cluj-Napoca

Finalizarea de licență 2024
cercetării

Pentru identificarea hipercifozei și a deviațiilor compensatorii și implicit pentru

verificarea ipotezei, am utilizat un număr de 4 teste după cum urmează:
 Testul „Stibor” care ne arată dezvoltarea coloanei toracice și lombare. Punctul de
plecare este apofiza spinoasă a vertebrei L5 (S1), al doilea punct este apofiza
spinoasă a vertebrei C7 - măsuram distanța dintre ele și observăm schimbarea
acesteia în timpul flexiei relaxate a coloanei. O coloană vertebrală în parametri
normali trebuie să se lungească cu 7-10 cm.
 Testul „Ott” măsoară mobilitatea coloanei vertebrale toracice în timpul flexiei
coloanei vertebrale. Punctul de plecare este din nou apofiza spinoasă a vertebrei
C7, de la care măsurăm caudal 30 cm. Distanța punctelor afișate crește cu cel
puțin 3,5 cm cu înclinare înainte. pentru determinarea capacității de menținere a
echilibrului.
 Testul „Occiput Wall Distance OWD (Flesche)” în evaluarea mobilității coloanei
cervicale și toracale și a posturii capului în raport cu trunchiul. Acest test măsoară
distanța dintre occiput (partea din spate a capului) și perete în poziție șezândă sau
în picioare, furnizând informații despre flexibilitatea și extensibilitatea coloanei
cervicale și a cifozei toracale.
 „Flexicurve” sau rigla flexibilă, este un instrument simplu care poate fi folosit
pentru a măsura atât curbura posturală toracică, cât și lombară în plan sagital.
Este o bucată de plumb flexibilă, lungă de 61 cm, acoperită cu plastic durabil,
care poate fi modelată pe conturul coloanei vertebrale. Aceasta oferă o modalitate

6
 rapidă, ieftină și non-invazivă de a evalua postura în situații clinice sau
comunitare.

Probele menționate mai sus au fost introduse la începutul programului de kinetoterapie.

Subiectul testărilor a fost introduce informații despre subiect

7
 III. ASPECTE TEORETICE PRIVIND ANATOMIA REGIUNII

POSTERIOARE A TRUNCHIULUI. ETIOPATOGENIA ȘI

FIZIOPATOLOGIA HIPERCIFOZEI

3.1.Aspecte teoretice privind anatomia regiunii posterioare a trunchiului

3.1.1.Anatomia osoasă a coloanei vertebrale
Coloana vertebrală este o lungă coloană mediană și posterioară, numită și rachis,
formată prin suprapunerea celor 33-34 de piese osoase, vertebrele. Următire de sus în jos,
vertebrele răspund: gâtului, toracelui, regiunii lombare și pelvisului. (Papilian, 2014, p. 18).
Conform sintezei statistice prezentate de Reinberg, coloana vertebrală este un segment
complex de mare importanță funcțională care constă din 33 până la 34 piese osoase, 344 de
suprafețe articulare, 24 de discuri intervertebrale, 365 de ligamente și 730 de puncte de
origine și inserție ale fasciculelor musculare. Coloana vertebrală îndeplinește funcții statice
și dinamice complexe, precum rezistența la gravitație și inerție, o gamă largă de mişcări,
distribuția segmentară a nervilor spinali și susținerea capului. Toate acestea determină
structura multisegmentară a coloanei vertebrale. (Ștefaneț, 2007).

fig. 1. Coloana vertebrală în vedere laterală, anterioară și posterioară; ID: 1341

8
 Există patru regiuni topografice în care sunt aranjate vertebrele: cervicale, toracice,
lombare și sacrococcigiene. Aceste regiuni sunt alcătuite din vertebre regionale care au
caracteristici morfologice specifice care le corespund. Vertebrele sunt adaptate unor situații
dinamice distincte la nivelul fiecărei regiuni. Funcția primelor două vertebre cervicale în
dobândirea mișcării capului a provocat modificări semnificative ale acestora.
1. Gâtul afectează modul în care reacționează vertebrele cervicale. Coloana cervicală
este alcătuită din acestea. Acestea sunt numerotate cu 7 și sunt notate de la C1 la C7.
2. Coloana vertebrală toracică este alcătuită din cele douăsprezece vertebre toracice,
numite T1 până la T12. Ele răspund toracelui.
3. Cele cinci vertebre lombare (notate de la L1 la L5) alcătuiesc coloana lombară și
formează regiunea lombară sau peretele posterior al abdomenului.
4. După regiunea lombară apar 5 vertebre sacrate (notare: S1 – S5) și 4-5 vertebre
coccigiene, aceste vertebre răspund pelvisului. Acestea sunt sudate, creând două oase: sacrul
și coccigele. Datorită faptului că sunt oase sudate, primesc denumirea de vertebre false.
Tabel (de Factori limitatori ai mișcării coloanei vertebrale
adăugat nr
tabel)
Mișcare Structuri care limitează mișcarea
Flexie Ligamentul longitudinal posterior
Ligamenta Flava
Ligamentul interspinos
Ligamentul supraspinos
Fibrele posterioare ale discului intervertebral
Extensie Ligamentul longitudinal anterior
Aspectul anterior al discului intervertebral
Aproximarea apofizelor spinoase, procesele articulare și lamina
Flexie Partea contralaterală a discului intervertebral și ligamentul intertransvers
laterală Aproximarea proceselor articulare
Aproximarea proceselor unciforme (regiunea cervicală)
Aproximarea articulațiilor costovertebrale (regiunea toracică)
Mușchii antagonişti
Rotație Strângerea fibrelor lamelare ale anulus fibrosus
Orientarea și arhitectura proceselor articulare

9
 Prima vertebră cervicală, Atlasul, nu are un corp vertebral. Este alcătuit din două mase
laterale care sunt conectate prin arcurile anterioare și posterioare care înconjoară deschiderea
spinării. Procesele transversale provin de pe aceste mase (Albu, 2014).
Axisul. A doua vertebră cervicală servește drept axă. Un dinte se găsește ca o
proeminență verticală pe fața superioară a corpului vertebral. Acesta conectează axa la
marginea anterioară a occiputului și asigură inserția ligamentului apical (Albu, 2014).
Platforma senzorială a capului este susținută mobil de coloana cervicală. Permite
elevarea și depresia în plan sagital a aparatului senzorial legat de vedere, auz și miros,
precum și scanarea în plan orizontal a împrejurimilor. Coloana cervicală trebuie să fie
suficient de flexibilă și robustă ca să susțină greutatea capului pentru a îndeplini aceste roluri,
și pentru a ajuta celelalte simțuri în caz că unul dintre simțuri este suprimat. Deoarece este
lungă, îngustă și suportă greutatea capului la vârf, este vulnerabilă atât la răni mici, cât și la
răni semnificative. (Bogduk, 2016)
La fel ca vertebrele cervicale și lombare, vertebrele toracice au corpuri vertebrale care
sunt conectate prin discuri intervertebrale și ligamente longitudinale și posterioare, elemente
care sunt legate prin articulații zigapofizice.
Distincția coloanei toracice este aceea că suspendă coastele. La niveluri tipice toracice,
capul a coastei se articulează cu discul intervertebral şi demifațete pe marginile vertebrelor
care leagă acel disc, iar tuberculul articular al coastei se articulează cu procesul transvers al
părții superioare a celor două vertebre.
Ligamentele vertebrelor
În întreaga gamă normală de mișcare a coloanei vertebrale, funcția ligamentelor
coloanei vertebrale este de a permite o mișcare lină cu cea mai mică rezistență și o conservare
maximă a energiei. Prevenind suprasolicitarea și absorbind o mare parte a sarcinilor aplicate
coloanei vertebrale în urma unei traume, ligamentele ajută și la protejarea măduvei spinării.
Orientarea și locația unui ligament în raport cu vertebrele în mișcare, precum și
caracteristicile sale fizice, așa cum sunt indicate de curba de deplasare a sarcinii, toate
contribuie la caracteristicile sale funcționale. (Gregory D. Cramer, Susan A. Darby)
Ligamentul longitudinal anterior, cunoscut și sub denumirea de Ligament
longitudinale anterius, este o bandă fibro-conjunctivă lungă care acoperă întreaga față
anterioară a coloanei vertebrale. Se întinde de la a doua vertebră a sacrului până în regiunea
bazilară a occipitalului. Această panglică are o funcție de frânare, iar lățimea ei variază în
funcție de amploarea mișcărilor de extensie (Papilian, 2014).
Următorul ligament vertebral se extinde pe fața posterioară a corpurilor vertebrale,
Ligamentul longitudinal posterior (Lig. longitudinale posterius) este o formațiune fibro-
10
conjunctivă care se află în interiorul canalului rahidian, în fața durei mater și a măduvei
spinării. Ajunge la baza coccisului de pe fața endocraniană a porțiunii bazilare a occiputului
(Papilian, 2014).
Miologia coloanei vertebrale
Musculatura trunchiului și a coloanei vertebrale este crucială pentru funcționarea
corectă a coloanei vertebrale. Pe lângă rolul lor evident în producerea unei game de mișcări
ale coloanei vertebrale, mulți dintre acești mușchi mențin alinierea adecvată. În plus, mușchii
trunchiului și spatelui servesc ca amortizoare, distribuind sarcinile plasate pe coloana
vertebrală. În plus, cea mai mare parte a acestor mușchi protejează viscerele și coloana
vertebrală de solicitările externe. (Gregory D. Cramer, Susan A. Darby).
Există două locuri de atașare pe majoritatea mușchilor. Unul este de obicei mai stabil și
mai proximal. Acesta a fost denumit istoric ca origine. Celălalt, care este de obicei mai mobil
și mai distal, este denumit inserție. Această clasificare este foarte simplă pentru anumiți
mușchi, dar poate fi mai dificil să identifici inserția mai mobilă pentru alți mușchi (cum ar fi
mușchiul drept al abdomenului). Prin urmare, încercarea de a identifica „originea” și
„inserția” fiecărui mușchi ar fi contraproductivă din punct de vedere biomecanic.
(Gregory D. Cramer, Susan A. Darby)
1. Primul strat
Mușchii marele dorsal și trapez alcătuiesc primul strat al mușchilor spatelui Acești doi
mușchi își au originea în coloana vertebrală și occiput și se extind până la humerus sau
centura scapulară, care include clavicula și scapula.
Cel mai superficial și superior mușchi al spatelui este trapezul. Nervul accesoriu (nervul
cranian XI) inervează acest mușchi puternic și mare. Al treilea și al patrulea ramus ventral
cervical furnizează mușchiului trapez câteva fibre proprioceptive în plus față de nervul
accesoriu care îl inervează. Mușchiul trapez are numeroase locuri de atașare datorită
dimensiunii sale. Linia nucală superioară, protuberanța occipitală externă, ligamentum
nuchae al gâtului posterior, procesele spinoase de la C7 la T12 și ligamentul supraspinos
dintre C7 și T12 contribuie toate la originea liniei mediane a acestui mușchi. Se conectează
distal la acromion, treimea distală a claviculei și coloana vertebrală a scapulei. Pe acest
mușchi s-au făcut date morfometrice cuprinzătoare (Kamibayashi & Richmond, 1998).
Cel mai inferior și mai lateral dintre cei doi mușchi care alcătuiesc stratul inițial al
mușchilor spatelui este mușchiul latissimus dorsi. Pentru atașarea sa proximală, acest mușchi
mare are un teritoriu considerabil cuprinzând următoarele:
 Apofizele spinoase ale T6-L5 și ligamentul supraspinos (deși acesta din urmă se
termină între L2 și L4)
11
  Sacrul posterior (cresta sacrală mediană)
 Crestele iliace,
 Fascia toraco-lombară
 Cele patru coaste inferioare
Funcțiile mușchiului trapez
Cu scapula stabilizată
Regiunea Capul și gâtul Contracția pe o parte Contracția pe ambele
mușchiului stabilizate în (Unilaterală) părți (Bilaterală)
timpul
contracției
musculare
Superior Ridicarea Extensia capului și a Extensia capului și a
scapulei gâtului, rotește fața gâtului
spre direcția opusă
Mijlociu Coborârea - -
scapulei
Inferior Retragerea, - -
depresia
scapulei; rotația
laterală a
unghiului
omoplatului
inferior
Tabel nr x – Funcțiile mușchiului trapez
2. Al doilea strat
Împreună cu primul strat, al doilea strat de mușchi a spatelui este format din trei mușchi
care atașează membrul superior de coloana vertebrală. Cei trei mușchi se leagă distal de
marginea medială a scapulei, întinzându-se adânc sub mușchiul trapez. Acestea cuprind
mușchii ridicători ai scapulelor, romboidul mic și romboidul mare.
(Kamibayashi & Richmond, 1998)

Mușchii romboizi mare și mic. Fibrele tendinoase din apofizele spinoase de la T2 la

T5, precum și ligamentul supraspinos la acele nivele, dau naștere mușchiului romboid mare.

12
Între unghiul inferior și rădăcina coloanei vertebrale scapulare de pe marginea medială a
scapulei, fibrele musculare merg inferolateral și se atașează printr-o bandă tendinoasă.
Fibrele mușchiului romboid minor se află în partea inferioară a mușchiului romboid
major și este situat chiar deasupra acestuia. Mușchiul romboid mic se termină la nivelul
rădăcinii coloanei vertebrale scapulare pe marginea medială a scapulei, începând din partea
inferioară a ligamentului nucal și apofizele spinoase ale C7 și T1. Acești doi mușchi
funcționează în mod similar, deoarece fibrele lor sunt paralele una cu cealaltă. Ele susțin
stabilizarea poziției și mișcării scapulei în timpul utilizării active a extremităților superioare,
împreună cu ceilalți mușchi care se atașează pe ea. Pentru a fi mai precis, mușchii romboizi
se retrag și rotesc scapula pentru a provoca o mișcare inferioară în unghiul lateral sau o
rotație în jos a punctului umărului. (Gregory D. Cramer, Susan A. Darby)
Mușchii ridicători ai scapulei. Procesele transversale ale atlasului și axului și
tuberculii posteriori ai proceselor transversale ale C3 și C4 dau naștere alunecărilor
tendinoase care alcătuiesc mușchiul ridicător al omoplatului. Fibrele sale coboară și se
fixează pe marginea medială a scapulei, la jumătatea distanței dintre unghiul superior și
rădăcina coloanei vertebrale scapulare. Este inervat de ramuri ale nervului scapular dorsal
(C5) și ramurile ventrale ale nervilor spinali C3 și C4. Mușchiul ridicător al scapulei ajută la
ridicarea și rotirea scapulei în cazul în care coloana cervicală este fixată (exemplu: rotește
punctul umărului în jos și mișcă în jos unghiul lateral)
Contracția acestui mușchi determină stabilizarea scapulei, ceea ce determină apoi gâtul
să se rotească și să se flexeze pe aceeași parte. Contracția bilaterală ajută la extensia coloanei
cervicale. (Gregory D. Cramer, Susan A. Darby)

3. Al treilea strat
Este obișnuit să ne referim la al treilea strat al mușchilor spatelui drept strat intermediar.
Acest lucru se datorează faptului că cei doi mușchi mici ai grupului sunt localizați între
straturile patru până la șase, care sunt mușchii profunzi ai spatelui, și straturile unu și doi,
care sunt mușchii superficiali ai spatelui.
Doi mușchi mici, aproape patrulateri, alcătuiesc dințatul posterior superior și dințatul
posterior inferior, care alcătuiesc al treilea strat de mușchi ai spatelui.
Mușchiul dințat postero superior. Mușchiul cunoscut sub numele de dințat posterior
superior provine din procesele spinoase ale C7, T3 și ligamentul supraspinos care le
conectează. Fibrele sale merg inferolateral și se atașează de suprafețele superioare și
posterioare ale celei de-a doua, a treia și a patra coastă. Diviziunile primare anterioare ale

13
nervilor toracici doi până la al cincilea, sau ramurile ventrale, inervează acest mușchi (nervii
intercostali).
Mușchiul dințat postero inferior. Mușchiul dințat posterior inferior provine din
apofizele spinoase și din ligamentul supraspinos intermediar de la T11 la L2. Cei trei nervi
intercostali inferiori (T9 la T11) și nervul subcostal inervează acest mușchi, care își extinde
fibrele superolateral pentru a se atașa de părțile posterioare și inferioare ale celor patru coaste
inferioare. Fiecare dintre acești nervi este diviziunea primară anterioară a unui nerv spinal
diferit.
Mușchii dințați postero superior și inferior pot facilita transpirația. Mai precis, a doua
până la a patra coastă sunt ridicate de mușchiul dințat posterior superior, ceea ce poate facilita
inspirația. Coastele de la al nouălea la al doisprezecelea sunt coborâte de mușchiul serratus
posterior inferior, ceea ce poate facilita expirația forțată. Datele electromiografice contrazic
însă rolul respirator pe care îl pot avea acești mușchi; în schimb, propriocepția poate fi
funcția lor principală. (Vilensky et al., 2001)

14
 Una dintre definițiile capacității de coordonare este „calitatea psihomotrică ce are la
bază corelația dintre sistemul nervos central și musculatura scheletică în timpul efectuării
unei mișcări”. (Tudor, 2008, p. 136)

În procesele de coordonare, unele sectoare ale acțiunii sunt automatizate, adică nu sunt
constante în sfera de control a conștiinței, iar aceasta nu intervine decât în cazul unei
modificări neprevăzute a secvenței programate. (Cristea & Sabău, 2010)
Rolurile majore ale capacităților coordinative sunt nu doar executarea actelor și
acțiunilor motrice cu ușurință și cu un consum minim de energie, ci și prevenirea
accidentărilor ce pot apărea în timpul executării elementelor tehnice.
Capacitățile coordinative sunt în stânsă corelație cu factorii fizici ai performanței: forța,
viteza, rezistența, aceștia având o implicare majoră în realizarea mișcării. Totodată,
capacitățile coordinative sunt în interdependență cu capacitățile intermediare și cu grupa
capacităților condiționale. Pentru dezvoltarea capacităților coordinative după Manno R.
(1992) sunt foarte eficiente perturbarea (diminuarea sau consolidarea) informațiilor furnizate
de analizatori, dar și creșterea în dificultate a execuțiilor. (Manno, 1992)
Exercițiile folosite în vederea dezvoltării capacităților coordinative sunt:
 Exerciții de imitare a unor secvențe motrice impuse
 Variația informațiilor prin limitarea informațiilor (execuție cu ochii închiși,
excluderea informațiilor acustice, etc.) sau amplificarea lor (reprezentări video,
demonstrații, etc.)
 Variația condițiilor extreme prin modificarea dimensiunilor, instalațiilor
(limitarea spațiului, modificarea dimensiunilor obiectelor, etc.)
 Combinarea unor abilități automatizate deja prin executarea acestora fie
simultan, fie alternativ
O combinație adecvată între capacitățile coordinative, condiționale și intermediare poate
să ducă la realizarea unei performanțe sportive optime.
Coordonarea, denumită frecvent îndemânare, precizie, echilibru, stabilitate, etc. poate fi
clasificată în următoarele forme de manifestare: (Tudor & Gherghel, 2011, p. 67)
 Coordonare generală – se dezvoltă ca urmare a unei instruiri gestuale
polivalente, fiind caracterizată prin posibilitățile creative de selecționare a
răspunsului motor și putând fi întâlnită atât în activitățile sportive, cât și în cele
cotidiene;

15
  Coordonare specială – se dezvoltă ca urmare a participării sportivului la procesul
de antrenament specific fiecărui sport și are drept caracteristică principală
facilitarea aplicării procedeelor tehnice în situații variate
În ceea ce privește structura calității motrice, capacitatea coordinativă, Hirtz P. (1972)
citat de Stoica M. (2000) delimitează următoarele elemente componente: (Stoica, 2000, p.
130) (Hirtz, 1985)
 Capacitatea de orientare spațială
 Capacitatea de diferențiere kinestezică
 Capacitatea de reacție
 Capacitatea de echilibru
 Capacitatea de ritm (simțul ritmic)
R. Manno (1992) citat de Tudor V. (1999) completează clasificarea formelor de
manifestare ale capacităților coordinative descrise de Hirtz P. mai sus cu alte două elemente
componente: (Tudor, 1999, p. 126)
 Capacitatea de combinare și înlănțuire a mișcărilor
 Capacitatea de transformare a mișcărilor
Componentele capacității coordinative nu sunt ereditare, dar se întemeiază pe anumite
premise native, numite și dispoziții (sau predispoziții). De aceste predispoziții depinde viteza
de formare a legăturilor temporale, trăinicia, finețea reacțiilor, etc. (Dragnea & Mate-
Teodorescu, 2002)
Șerbănoiu S. (2002) descrie formele de manifestare ale capacităților coordinative după
cum urmează: (Șerbănoiu, 2002, pg. 93-97)
Capacitatea de orientare spațială favorizează schimbările poziției corpului și a
mișcărilor, atât spațial, cât și temporal, în relația acestuia cu ceilalți participanți la activitate
sau cu alte obiecte și are un rol important în cadrul sporturilor unde este necesară o adaptare
permanentă a mișcărilor. În sporturile tehnico-compoziționale (gimnastică artisică,
gimnastică ritmică sportivă, patinaj artistic), orientarea spațio-temporală este foarte
solicitată, însă, automatizarea reduce considerabil rolul analizatorului vizual, în scopul
consolidării funcțiilor celorlalți analizatori. Se pot distinge două forme fundamentale de
orientare:
 În raport cu obiectele în mișcare, în condiții relativ statice
 Orientarea corpului în raport cu puncte de referință fixe sau mobile
D.D. Blume (1981) citat de Manno R. (1996), afirmă faptul că capacitatea de
diferențiere kinestezică este determinantă în formarea tehnicii, intervenind la nivelul forței

16
loviturilor sau a impulsurilor exercitate pe sol. Ea determină nivelul de tensiune
corespunzător intensității, deplasării unghiulare și accelerării segmentelor corporale și
permite un control fin, diferențiat, al parametrilor dinamici, temporali și spațiali ai mișcării.
(Manno, 1996)
Capacitatea de echilibru favorizează posibilitatea sportivului de a menține o poziție
echilibrată atât în situațiile statice, cât și în cele care solicită deplasări sau dezechilibrări,
fiind o formă de manifestare determinantă în sporturile unde se întâlnesc variații de sprijin
sau accelerări pe verticală. În menținerea echilibrului, rolul analizatorului vestibular este
esențial.
Capacitatea de reacție facilitează apariția acțiunilor motrice ca urmare a impulsurilor
venite de la diferiți stimuli, antrenamentului sportiv fiindu-i atribuită forma complexă a
acesteia, cea a răspunsurilor ce iau naștere la stimuli necunoscuți. Capacitatea de reacție,
conform lui Cârstea G. (2000), este dependentă de următoarele elemente: apariția excitației
în receptori, transmiterea pe calea aferentă, analiza semnalului, transmiterea pe calea
eferentă și excitarea mușchilor. (Cârstea, 2000)
Capaciatea de ritmicizare reprezintă posibilitatea corpului de a repeta acțiuni motrice
diferite într-o structură spațio-temporală precisă, fiind responsabilă de răspunsurile motrice
atât în execuțiile ciclice, cât și în cele aciclice. Acesta este deosebit de importantă în
învățarea elementelor și a procedeelor tehnice, precum și a combinațiilor tactice în care este
necesară variația frecvenței mișcărilor fără creșterea costului energetic.
Capacitatea de transformare a mișcării facilitează adaptarea și modificarea programului
motor în funcție de apariția unor situații neprevăzute în timpul acțiunilor. Această capacitate
este strâns legată de capacitățile de orientare și de reacție.
Capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor favorizează constituirea unor legături
între deprinderile motrice automatizate de tipul succesiunii elementelor în gimnastică, a
alergării, a săriturilor sau a pedalatului. Capacitatea de combinare a mișcărilor include și
coordonarea segmentară, îndeosebi coordonarea brațe-picioare-trunchi și ambidextria
(întâlnită în gimnastica ritmică, atletism, canotaj, ciclism etc.) (Manno, 1996)
Există o serie de discipline sportive în care condițiile de ambianță determină sportivii să
acționeze în regim de ambidextrie. (Prieur, Le Du, Stomp, Barbu, & Blois-Heulin, 2020)
În ceea ce privește factorii de condiționare ai capacităților coordinative, Bota C. (2000)
menționează următorii factori: (Bota, 2000)
 Tonusul scoarței cerebrale
 Mobilitatea proceselor fundamentale
 Coordonarea intramusculară și intermusculară
17
  Funcționalitatea receptorilor
 Starea funcțională a analizatorilor
 Nivelul experienței motrice și cantitatea repertoriului motric
 Nivelul oboselii
 Vârsta și genul sportivilor
 Regimul de viață
Dragnea A. (2006) clasifică factorii de condiționare ai capacitaților coordinative după
natura acestora: factori biologici, factori motrici, factori psihologici. (Dragnea, 2006, p. 125)
Factori biologici (Dragnea, 2006, p. 125)
 „mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitația și inhibiția;
 Viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
 Calitatea analizatorilor implicați în recepționarea informațiilor;
 Calitatea inervației musculare
 Valoarea surselor energetice existente în organism;
Factori de natură motrică:
 Nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (viteza, forța, rezistența,
mobilitatea și combinațiile dintre acestea);
 Numărul și complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect;
Factori de natură psihologică:
 Capacitatea de anticipare a desfășurării mișcării;
 Anticiparea evoluției viitoare a condițiilor în care se execută mișcarea (sub
formă de reflex sau de răspuns învățat – stereotip sau mișcări automatizate);
 Calitatea proceselor cognitive (percepții, reprezentări);
 Memoria (de scurtă și lungă durată);
 Gândirea, convergentă și divergentă, dar mai ales gândirea creativă.” (Dragnea,
2006)
În concluzie, în executarea actelor și acțiunilor motrice cu un grad ridicat de coordonare,
o serie de analizatori contribuie la realizarea procesului de ghidare și de reglare a actelor
gestuale: analizatorul vizual, analizatorul auditiv, analizatorul tactil, analizatorul vestibular
și analizatorul kinestezic.
Mișcarea coordonată se manifestă sub două forme:
 O formă conștientă, corticală. Această formă de mișcare se manifestă în cazul
acțiunilor senzorio-motrice noi, necunoscute

18
  O formă parțial automatizată, subcorticală. Această formă de mișcare se
manifestă în situațiile învățate, cunoscute.
R. Manno (1996) consideră că realizarea mai multor funcții parțiale pot duce la
ameliorarea problemelor de coordonare, impuse de un act motor sportiv. Astfel, capacitățile
coordinative ale sportivului pot fi dezvoltate prin programe de antrenament care vizează
combinarea acțiunilor motrice conștiente (corticale) cu acțiunile motrice automatizate
(subcorticale). (Manno, 1996)
Acțiuni motrice conștiente:
 Execuția mișcării propriu-zise de către organele motorii
 Programarea desfășurării mișcării, care permite recepționarea și transmiterea
informațiilor privind rezultatele momentane și finale ale actului motor
 Programarea desfășurării mișcării, cu prevederea rezultatelor de moment și a
celor finale (anticiparea)
 Compararea informațiilor la intrare (valoarea reală) cu programul acțiunii și cu
obiectivul prevăzut (valoarea nominală)
Acțiuni motrice automatizate:
 Procesul de control și de reglare propriu-zis, ce implică transmiterea
impulsurilor nervoase la nivelul musculaturii scheletice
 Îmbunătățirea memoriei motrice, care înregistrează programul mișcării efectuate
și transformările sale. Aceasta intervine, totodată, prin fragmente de exerciții
motrice similare, înregistrate anterior
Tudor V. (1999) sublinia următoarele: „capacitățile coordinative sunt condiționate de
capacitatea de recepție și prelucrare a informației dobândite prin intermediul analizatorilor
implicați în mișcare (tactil, kinestezic, vestibular, optic, acustic) și în elaborarea
deprinderilor motrice”. Același autor, după o trecere în revistă a literaturii de specialitate,
citându-i pe Blumme și Manno (1982), consideră capacitatea de coordonare ca fiind o
calitate psihomotrică bazată pe corelația dintre sistemul nervos central și musculatura
scheletică în timpul efectuării unei mișcări. (Tudor, 1999)
3.1.2.Aspecte definitorii specifice gimnasticii ritmice
„Gimnastica ritmică este o ramură a gimnasticii care realizează o interacțiune specifică
între corp-obiect-muzică în concordanță cu manifestările estetice ale actului motric și cu
particularitățile de formă și conținut a acompaniamentului muzical.” (Câmpeanu, 2004, p.
4)

19
 Specificitatea și originalitatea gimnasticii ritmice constă în mânuirea obiectelor portative
în timpul executării elementelor tehnice corporale de către gimnaste. Acționarea obiectelor
portative se realizează într-o varietate mare de modalități: pe diferite niveluri, planuri,
amplitudini și direcții și, totodată, execuția poate fi și cu alte părți ale corpului, nu doar cu
mâna. Măiestria mânuirii obiectului portativ constă în faptul că acesta trebuie să se afle în
continuă mișcare, iar execuția tehnică trebuie să fie precisă, originală și sincronizată cu
elementele de tehnică corporală, astfel încât întregul exercițiu să ofere spectaculozitate.

IV.ORGANIZAREA CERCETĂRII

4.1.Metode de cercetare
4.1.1.Metoda studiului bibliografic
Pentru cercetare au fost studiate resurse bibliografice care pot fi încadrate în mai multe
categorii:
 Cărți cu caracter general și specifice gimnasticii ritmice
 Site-uri web ale Federației Române de Gimnastică și ale forurilor internaționale

20
 4.1.2.Metoda observației
Această metodă științifică de cercetare am folosit-o pentru a înregistra caracteristicile
tehnice ale procedeelor din timpul antrenamentelor. Metoda observației a fost necesară și
pentru a facilita realizarea evaluărilor inițiale. În cadrul acestei metode am utilizat fișele de
observație ale antrenamentelor de gimnastică ritmică.
4.1.3.Metoda testelor
Pentru a stabili nivelul capacităților coordinative am utilizat un număr de 4 teste după
cum urmează:
Testul de orientare spațio-temporală „Matorin” (Cojocaru, 2011, pg. 19-20)
Acest test va fi utilizat pentru determinarea capacității de coordonare a mișcărilor. Este
un test de apreciere a coordonării generale și constă în efectuarea unei sărituri de pe două pe
două picioare, pe verticală, cu o întoarcere cât mai mare.
Materiale și instalații utilizate: bandă adezivă, busolă sexazecimală
Descriere: se va trasa o linie dreaptă pe sol. Subiectul se va plasa cu tălpile de o parte și
de cealaltă a liniei (Fig. 1).

Fig. 1. PI pentru testul Matorin

După ce săritura s-a încheiat, subiectul va rămâne fixat pe sol, fără a continua rotația. În
cele ce urmează, antrenorul va trasa o linie printre tălpile sportivului, paralelă cu acestea,
astfel putând să măsoare unghiul cu ajutorul busolei (Fig. 2).
Se menționează faptul că subiectul are libertatea să adopte, în aer, orice poziție pe care
o consideră avantajoasă.

21
 Fig. 2. PF pentru testul Matorin
Se vor executa 3 sărituri spre dreapta și 3 spre stânga, fiind notate doar cele mai bune.
Scara de apreciere și evaluare calitativă va fi următoarea (Fig. 2.1):
‐ 180° - 270o – calificativ „suficient”
‐ 270o – 360o – calificativ „bine”
‐ Peste 360o – calificativ „foarte bine”

Fig. 2. 1 Measuring scale Matorin test

Testul de apreciere a distanței-kinestezia
Acest test va fi utilizat pentru determinarea capacității sportivului de a-și păstra
echilibrul în condiții dinamice. În urma testării, se vor obține date despre funcționarea
analizatorului vestibular (tendința de a devia spre dreapta sau spre stânga).
Materiale și instalații utilizate: cretă, ruletă, eșarfă

22