RECAPITULARE

Economie comercială
• Un loc important în cadrul mecanismului de piaţă revine
pieţei bunurilor și serviciilor, în care comerţul devine
omniprezent şi care, în acelaşi timp, reprezintă liantul
secvenţial al tuturor activităţilor şi acţiunilor pe care le
include piaţa globală.

• Organizarea schimburilor de mărfuri, în realizarea căreia

este antrenat în principal comerțul, constituie unul din
actele fundamentale ale societăţii.
• Piața apare ca un ansamblu de medii de comunicaţii prin
care vînzătorii şi cumpărătorii se informează unilateral
asupra a ceea ce oferă, a ceea ce au nevoie, asupra
preţurilor pe care le cer şi pe care le propun, în scopul
încheierii tranzacţiilor.

• Conţinutul esenţial al noţiunii de piaţă este reprezentat

de sfera economică în care producţia apare sub formă
de ofertă de mărfuri, iar nevoile de consum sub formă
de cerere de mărfuri.
• Piaţa pune în evidenţă raporturile dintre producţie şi
consum.

• Piaţa internă are în vedere totalitatea relaţiilor de vânzare-

cumpărare care se desfăşoară în interiorul unei anumite
ţări.

• Piaţa externă este alcătuită din totalitatea pieţelor interne

ale ţărilor care formează comunitatea mondială.
• Publicul cel mai important în cadrul pieţei îl reprezintă
consumatorii/utilizatorii finali.

• Economia de piaţă se caracterizează prin existenţa unei

puternice concurențe între întreprinzători, ca ofertanţi
de bunuri şi servicii.
• Cererea de mărfuri reprezintă ansamblul
relaţiilor ce se formează în legătură cu nevoia
reală de bunuri materiale şi servicii.

• Cererea se manifestă ca o sumă de cerinţe

particulare, corespunzător înclinaţiilor,
preferinţelor şi dorinţelor fiecărui consumator
sau întreprinzător.
• În funcţie de posibilitatea de manifestare a
nevoilor prin intermediul cererii, cererea de
mărfuri se delimitează în cerere efectivă
şi cerere potenţială.

• Din categoria factorilor economici, care

influenţează cererea de mărfuri, fac parte:
investiţiile, oferta, veniturile, preţul.
• Spaţiul bunurilor şi serviciilor, în cadrul cărora
urmează să se materializeze cererea, este dat
de ansamblul tuturor sortimentelor de produse
posibile a participa la satisfacerea unor anumite
trebuinţe.

• Cuantificarea utilităţii, pe care o oferă fiecare

produs în raport cu trebuinţele, are în vedere
capacitatea consumatorului de a-şi aproxima
şi exprima gradul de satisfacţie consecutivă ,
asigurat de o cantitate determinată de bunuri
sau servicii.
• Utilitatea economică constă în satisfacția
resimțită de un individ ca urmare a consumării
unei cantități, doze date dintr-un bun
(combinație de bunuri).

• Bunurile se grupează în două categorii :

 bunuri complementare
 bunuri substituibile
• Bunurile complementare sunt acelea
care nu pot fi utilizate, consumate decât
împreună (mașina cu benzină) .

• Bunurile substituibile sunt cele care pot

fi înlocuite (unt = margarina)
 Potrivit modului de conceptualizare a
ofertei, aceasta se referă atât la:

• un anumit volum de bunuri şi servicii,

cât şi la un
• proces de mişcare a acestora de la
producţie la consum.
 În cadrul ofertei se disting două elemente
principale:

• fondurile de mărfuri din reţeaua de

distribuţie – oferta reală sau efectivă;
• stocurile de mărfuri existente în diferite
verigi ale circuitului economic – oferta
pasivă.
 Oferta se structurează după mai multe
criterii, cele mai importante fiind:
• destinaţia produselor în consum (produse destinate
consumului final, produse destinate consumului
intermediar şi produse de echipament),
• durat de viaţă a produselor (bunuri nedurabile, bunuri
durabile),
• criteriile merceologice (produse alimentare, produse
nealimentare),
• locul produselor în consumul populaţiei
• modul de solicitare a acestora de către consumator
(bunuri primare de consum, bunuri de necesitate medie,
bunuri de prisos sau de lux).
Sursele de formare a ofertei de mărfuri pot fi
clasificate în următoarele categorii:

• producţia industrială,
• producţia agricolă,
• producţia altor ramuri de activitate,
• importul şi
• rezervele.
 Oferta de mărfuri parcurge un proces de înnoire şi
diversificare sub acţiunea progresului tehnic în
domeniul producţiei, a creşterii exigenţei
consumatorilor şi a concurenţei de pe piaţă.

De la apariţia sa în cadrul pieţei şi până la dispariţia

sa de pe piaţă un produs parcurge următoarele
faze:
 lansare,
 creştere,
 maturitate şi
 declin.
Aceste etape formează ciclul de viaţă a produsului.
• Preţul reprezintă reflectarea bănească a valorii
bunurilor sau serviciilor, comparate şi corelate
prin prisma cantităţii, calităţii şi a altor criterii.

• Nivelul preţului depinde de:

 raportul dintre cerere şi ofertă,
 de gradul de utilitate,
 de calitatea şi accesibilitatea sau raritatea
produselor.
• În practica economică se întâlnesc două mari
categorii de preţuri:

preţuri de aprovizionare (preţ de achiziţie, preţ

negociat, preţ cu ridicata, preţ de import, preţ de
livrare al importatorului, preţ de vânzare al firmei
de comerţ cu ridicata, preţul bursei)
preţuri de vânzare (preţul de vânzare al
producătorilor, al importatorilor, al firmelor de
comerţ cu ridicata şi cu amănuntul).
• Când preţul este relativ ridicat, cantitatea
bunurilor economice cumpărată de clienţi tinde
să fie relativ scăzută.

• Din punct de vedere economic, aspectul obiectiv

al formării şi dimensionării preţului îl reprezintă
egalitatea clasică:
Preţul = Cost pe unitatea de produs + Marja
profitului pe unitatea de produs .
• .
• Aprovizionarea reprezintă procesul de
procurare a resurselor de către producători,
comercianţi sau consumatori.

Activitatea de aprovizionare este corelată cu

 activităţile de stocare şi
 vânzare desfăşurate de întreprinderile
comerciale.
• Un element esenţial în politica de aprovizionare
a agenţilor comerciali îl deţine politica de produs.

• În funcţie de locul produselor în cifra de afaceri a

întreprinderii comerciale se disting patru categorii
de produse:

 Produse „vedetă”
 Produse obişnuite
 Produse dilemă
 Produse povară
• Baza derulării procesului de aprovizionare o
constituie contractul economic.

• Între elementele cu caracter obiectiv care

determină fundamentarea politicii de
aprovizionare, locul primordial îl ocupă furnizorii.
• Stocul de mărfuri este o formă de materializare a
ofertei, reprezentând cantităţile de mărfuri care
rămân în reţeaua comercială până în momentul
vânzării lor către consumatori.

• Conţinutul gestiunii stocurilor constă în stabilirea

unui nivel al stocurilor în concordanţă cu volumul
şi structura vânzărilor şi menţinerea permanentă
a acestui echilibru în procesul consumării şi
reînnoirii stocurilor.
• Gestiunea stocurilor trebuie să ţină seama de:

 natura, obiectul şi caracteristicile activităţii

întreprinderii comerciale,
 particularităţile cererii produselor,
 modul de organizare a aprovizionării şi
desfacerii,
 condiţiile de depozitare şi de evidenţă.
• Problemele fundamentale cărora trebuie
să li se răspundă prin gestiunea stocurilor,
sunt:

când să se comande un lot de mărfuri?,

cât de mare să fie acest lot?,
 în ce structură de sortiment?
• Funcţiile stocurilor constau în:

 asigurarea unei circulaţii neîntrerupte a

mărfurilor;
echilibrarea producţiei cu consumul;
asigurarea unei posibilităţi largi de alegere
a mărfurilor din partea consumatorilor, prin
structura largă sortimentală pe care ele o
presupun.
• Politica economică în comerţ cuprinde un
set de politici din rândul cărora se distinge
politica de vânzări, cea care concretizează
veniturile estimate a se obţine de către
agentul economic.
• La nivel macroeconomic, obiectivele
politicii de vânzări sunt:

asigurarea echilibrului pieţei interne;

lărgirea relaţiilor economice externe;
stimularea creşterii producţiei autohtone
industriale şi agricole.
• La nivel microeconomic, obiectivele
majore ale politicilor privind vânzarea
mărfurilor sunt:

creşterea volumului vânzărilor şi a cotei de

piaţă a întreprinderii;
modernizarea bazei tehnico-materiale;
mărirea profitului.
• În fundamentarea politicilor privind vânzările de
mărfuri o importanţă deosebită prezintă următoarele
forme de vânzare:

 vânzările clasice generale, care au la bază cererea

neprogramată, dar previzibilă; ™
 vânzările realizate pe baza unor comenzi ferme
primite din partea anumitor categorii de
consumatori/utilizatori; ™
 vânzările realizate pe bază de contracte economice
încheiate anticipat la cererea diferiţilor agenţi prezenţi
în cadrul pieţei.
SUCCES LA TEST!