Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr.

7/2013

Infracțiunile contra patrimoniului în Noul Cod penal – principalele modificări față

de reglementarea actuală

 Prof. univ. dr. Valerian Cioclei

Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

În Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009), Titlul destinat infracţiunilor contra patrimoniului
prezintă o structură asemănătoare celei din Codul penal din 1936 (Carol al II-lea)1, structură
adaptată însă la particularităţile societăţii actuale. Astfel, Titlul II (Infracţiuni contra
patrimoniului) cuprinde tot cinci capitole, după cum urmează: I. Furtul; II. Tâlhăria şi pirateria;
III. Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii; IV. Fraude comise prin sisteme
informatice şi mijloace de plată electronice; V. Distrugerea şi tulburarea de posesie.
Faţă de cele 16 articole dintre care 15 prevăd infracţiuni (un articol fiind destinat sancţionării
tentativei), din reglementarea actuală (Titlul III din Codul penal), noua reglementare (Titlul II din
Noul Cod penal) cuprinde 29 de articole dintre care 25 prevăd infracţiuni (patru articole fiind
destinate sancţionării tentativei). Aparent, Noul Cod penal aduce un plus de zece incriminări în
zona infracţiunilor patrimoniale. Dacă luăm însă în calcul cele două infracţiuni, respectiv
delapidarea şi tăinuirea, care au fost transferate în alte titluri, rezultă că, de fapt, sfera
infracţiunilor patrimoniale s-a „îmbogăţit” cu 12 incriminări.
În cele ce urmează vor fi evidențiate principalele modificări apărute față de reglementarea
actuală, în ordinea celor cinci capitole din Titlul II din Noul Cod penal.

I. Furtul

Acest prim capitol cuprinde cinci articole: Furtul (art. 228 NCP); Furtul calificat (art. 229
NCP); Furtul în scop de folosinţă (art. 230 NCP); Plângerea prealabilă și împăcarea (art. 231
NCP); Sancţionarea tentativei (art. 232 NCP);

1. Furtul (art. 228 NCP) – diminuarea limitelor pedepsei cu închisoarea, apariția amenzii ca
pedeapsă alternativă, posibilitatea împăcării

În Noul Cod penal furtul este prevăzut la art. 2282 şi are un conţinut asemănător actualei
reglementări (art. 208 C.pen.). Protecţia posesiei sau detenţiei legitime [fostul alin. (3)] apare în
alin. (2), iar la alin. (3) se asimilează bunurilor mobile înscrisurile şi orice energie care are valoare
economică [fostul alin. (2)], menţionându-se expres, în plus faţă de actuala reglementare, energia
electrică.
Dispare din acest articol furtul de folosinţă [actualul art. 208 alin. (4)] care este incriminat
distinct (art. 230 NCP).

1
În structura Codului penal din 1936, Titlul XIV (Crime şi delicte contra patrimoniului) cuprindea cinci capitole:
furtul; tâlhăria şi pirateria; delicte contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii; strămutarea de hotare, desfiinţarea
semnelor de hotar, stricăciuni şi alte turburări aduse proprietăţii; jocul de noroc, loteria şi specula contra economiei publice.
2
Art. 228. Furtul. (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul
de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel
bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane.
(3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare
economică.
1
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

Principala diferenţă faţă de actuala reglementare apare la nivel sancţionator, în sensul că

pedeapsa prevăzută se reduce în mod simţitor, atingând o stare de normalitate. Este de remarcat
faptul că, pe lângă diminuarea limitelor pedepsei cu închisoarea, apare ca pedeapsă alternativă
amenda.
În sfârșit, trebuie menţionat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 231 alin. (2) NCP
(analizat mai jos), în cazul furtului, împăcarea înlătură răspunderea penală.

2. Furtul calificat (art. 229 NCP) – renunțarea la unele elemente circumstanțiale; introducerea
a două noi elemente circumstanțiale; diminuarea pedepselor

În Noul Cod penal, furtul calificat este incriminat în art. 2293. Proiectul iniţial al Codului şi-a
propus o simplificare substanţială a textului actual (art. 209 C.pen.), mergând pe ideea că legea
penală nu poate şi nu trebuie să reglementeze în detaliu. În afara unor situaţii cu adevărat de
excepţie, când se impun diferenţieri de sancționare, este rolul judecătorului ca, în limitele prevăzute
de lege, să aplice pedeapsa adecvată.
În această idee, în Proiect se renunţase la toate elementele circumstanţiale prevăzute în actualul
alin. (3). Comisia parlamentară a reintrodus însă acest alineat. Aşa se face că, în configuraţia finală
a Noului Cod, furtul calificat conţine, încă, 16 elemente circumstanţiale. Sunt cu patru mai puţine
decât în actuala reglementare dar, totuşi, prea multe după părerea mea.
În noua configuraţie a furtului calificat s-a renunţat la unele elemente circumstanţiale de agravare
prevăzute în Codul penal în vigoare, cum sunt cele referitoare la săvârşirea furtului de două sau mai
multe persoane împreună, asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau
de a se apăra şi în timpul unei calamităţi, deoarece aceste împrejurări sunt prevăzute, cu acelaşi
conţinut sau cu un conţinut apropiat, ca circumstanţe agravante legale [art. 77 lit. a) și e), respectiv
g)], conducând oricum la majorarea limitelor de pedeapsă.

3
Art. 229. Furtul calificat. (1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopţii;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la
5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoană având asupra sa o armă, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte,
depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigaţii;
c) componente ale reţelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă
publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau
aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi
componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de
comunicaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
2
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

Fapta comisă într-un loc public a fost de asemenea eliminată, deoarece, pe de o parte, surplusul
de pericol nu este evident, iar, pe de altă parte, a reţine şi o asemenea împrejurare ar duce, practic, la
transformarea tuturor faptelor de furt în furturi calificate.
A fost suprimată, de asemenea, varianta prevăzută în actualul alin. (4), ce se referă la furtul care a
produs consecinţe deosebit de grave.
„În acelaşi timp, au fost introduse în conţinutul furtului calificat două noi elemente
circumstanţiale de agravare, şi anume săvârşirea furtului prin scoaterea din funcţiune a sistemului
de alarmă sau supraveghere şi, respectiv, prin violarea de domiciliu. Primul element circumstanţial
îşi găseşte justificarea în realitatea socială actuală, când tot mai multe proprietăţi sunt dotate cu
sisteme de alarmă sau supraveghere şi, nu de puţine ori, infractorii recurg la anihilarea acestora
pentru facilitarea comiterii infracţiunii. Introducerea celui de-al doilea element s-a impus pentru a
rezolva legal situaţia în care furtul este săvârşit prin pătrunderea fără drept într-un domiciliu sau
sediu profesional, situaţie în care continuă să se exprime opinii contradictorii în literatura de
specialitate şi să se dea soluţii neunitare în practica judiciară”4.
Ca şi în cazul furtului simplu, şi în privinţa furtului calificat principala diferenţă faţă de actuala
reglementare apare la nivel sancţionator, în sensul că pedepsele prevăzute se reduc în mod
substanţial.
În sfârșit, trebuie menţionat faptul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 231 alin. (2) NCP
(analizat mai jos), în cazul furtului calificat în varianta de la alin. (1) şi de la alin. (2) lit. b) şi c),
împăcarea înlătură răspunderea penală.

3. Furtul în scop de folosinţă (art. 230 NCP) – incriminarea distinctă a acestui gen de furt;
apariția unei ipoteze noi: folosirea fără drept a unui terminal de comunicații

În Noul Cod penal, furtul în scop de folosință este incriminat în mod distinct, în art. 2305, față de
actuala reglementare unde reprezintă o modalitate a variantei tip a furtului simplu [art. 208 alin. (4)
C.pen.]. Furtul de folosinţă se raportează atât la furtul simplu, cât şi la furtul calificat, dar, faţă de
acestea, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. S-a avut în vedere faptul că sustragerile
ce vizează doar folosinţa bunului au un grad mai redus de pericol social. În afară de ipoteza clasică
a furtului unui vehicul, apare o ipoteză nouă, care se referă la folosirea fără drept a unui terminal de
comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea. Prin
această nouă variantă a furtului de folosinţă legiuitorul răspunde practic unei „comenzi” (realităţi)
sociale, clarificând natura infracţională a unor fapte care erau sancţionate în practică prin asimilarea
impulsurilor utilizate în comunicaţii, cu energia care are o valoare economică. Aşa cum este
cunoscut, jurisprudenţa a admis că reprezintă obiect material al furtului, în sens de energie cu
valoare economică, şi impulsurile telefonice, care pot fi sustrase fie prin utilizarea fără drept a unui
post de telefonie aparţinând altei persoane, fie prin racordarea ilegală la circuitul telefonic al unui terţ,
fie prin conectarea fără drept la o reţea de telefonie6. În aceste cazuri este firesc să admitem că este
vorba despre o folosire fără drept, iar nu despre o însuşire pe nedrept; din această perspectivă, Noul

4
Expunere de motive la Proiectul de lege privind Codul penal în Codul penal (Legea nr. 286/2009), Ed. C.H. Beck,
București, 2009 (în continuare, Expunere), p. 45.
5
Art. 230. Furtul în scop de folosinţă. (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe
nedrept, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 228 sau art. 229, după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o
treime.
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia
sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.
6
A se vedea, în acest sens, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra patrimoniului, cu referiri la
Noul Cod penal, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p. 13 (cu trimitere la soluţii din jurisprudenţă).
3
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

Cod adoptă o soluţie corectă. La redactarea textului au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 255-256
C.pen. spaniol7.

4. Plângerea prealabilă și împăcarea (art. 231 NCP) – înlocuirea ipotezei „între soți ori între
rude apropiate” cu ipoteza „între membrii de familie”, împăcarea

În Noul Cod penal, plângerea prealabilă și împăcarea sunt prevăzute la art. 2318. Sub această
nouă denumire marginală este preluat cu unele modificări și completări textul de la art. 210 C.pen.
(Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă).
În primul alineat, care se referă la aplicarea procedurii plângerii prealabile, textul este formulat
în aproape aceiaşi termeni ca în reglementarea actuală. Singura modificare apare la prima ipoteză:
noua configuraţie a textului se referă la furtul comis între membrii de familie (art. 177 NCP)9,
sintagmă ce acoperă o sferă mai largă de relaţii faţă de situaţia actuală, ce se referă la furtul comis
între soți ori rude apropiate.
Alineatul al doilea, ce se referă la împăcarea părților, reprezintă o completare față de textul inițial
al Noului Cod penal. Această cauză care înlătură răspunderea penală (prevăzută la art. 159 NCP) a
fost introdusă prin art. 245 pct. 23 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal10. Această modificare a Noului Cod penal este, în opinia mea, bine
venită. Ea nu face altceva decât să revină la soluţia Comisiei de elaborare a Proiectului, soluţie ce
nu a fost agreată la vremea respectivă de Comisia parlamentară şi, ca atare, a fost înlăturată din
textul Codului adoptat inițial.

5. Sancționarea tentativei (art. 232)

Tentativa la infracțiunile prevăzute în prezentul capitol se pedepsește.

II. Tâlhăria

Acest capitol cuprinde, ca şi precedentul, cinci articole: Tâlhăria (art. 233 NCP); Tâlhăria
calificată (art. 234 NCP); Pirateria (art. 235 NCP); Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea
victimei (art. 236 NCP); Sancționarea tentativei (art. 237 NCP).

1. Tâlhăria (art. 233 NCP) – tâlhăria „simplă” reia varianta tip din reglementarea actuală;
reducerea limitelor pedepsei

7
În acest sens, a se vedea Expunere, p. 45.
8
Art. 231. Plângerea prealabilă și împăcarea. Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de
familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este
găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(2) În cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 230, împăcarea înlătură
răspunderea penală”.
9
Art. 177. Membru de familie. (1) Prin membru de familie se înţelege:
a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit
legii, astfel de rude;
b) soţul;
c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care
convieţuiesc.
(2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în
caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.
10
M.Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
4
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

Noul Cod penal incriminează tâlhăria în art. 23311. După cum se poate observa prin compararea
celor două incriminări, legiuitorul Noului Cod a păstrat, în linii generale, dispoziţiile din Codul
penal în vigoare (art. 21 C.pen.). Diferenţa majoră constă, şi de această dată, în reducerea
pedepselor, în aducerea lor la un stadiu de normalitate.
Există şi o diferenţă structurală, de construire a infracţiunii, în sensul că legiuitorul a renunţat la
incriminarea printr-o variantă tip la care se adaugă variante agravate şi, pe modelul furtului, a
incriminat în articole distincte tâlhăria „simplă” şi tâlhăria calificată. În ce priveşte tâlhăria „simplă”
(art. 233 NCP), se poate observa cu uşurinţă că, în afara pedepsei, aceasta coincide întocmai cu
varianta tip a actualei reglementări.

2. Tâlhăria calificată (art. 234 NCP) – o reluare parțială a elementelor circumstanțiale de la

variantele agravate din actuala reglementare; o variantă agravată nouă [cea rezultată prin
raportare la art. 229 alin. (3) NCP]

Tâlhăria calificată (art. 234 NCP)12 preia doar parţial elementele circumstanţiale ale actualelor
variante agravate, renunţând la unele dintre acestea, iar altele fiind modificate.
Astfel, s-a renunţat la fapta comisă de două sau mai multe persoane împreună, precum şi la fapta
comisă în timpul unei calamităţi, deoarece aceste două împrejurări se regăsesc, cu formulări
asemănătoare, printre circumstanţele agravante legale [art. 77 lit. a), respectiv lit. g)]. S-a renunţat la
fapta comisă în public, din aceleaşi motive, expuse anterior, pentru care această împrejurare a fost
eliminată de la furtul calificat.
La tâlhăria comisă într-un mijloc de transport s-a adăugat varianta „asupra unui mijloc de
transport”, pentru a putea sancţiona în mod adecvat un mod de operare extrem de brutal utilizat de
infractori, mod de operare cu care practica judiciară s-a confruntat frecvent în ultimii ani.
Tot pentru a răspunde unui mod de operare constatat în practica ultimilor ani s-a introdus, ca
element circumstanţial agravant, „simularea de calităţi oficiale”, o ipoteză prevăzută şi la lipsirea de
libertate în mod ilegal, în Codul în vigoare.
Varianta tâlhăriei comise într-o locuinţă sau dependinţă ale acesteia a fost înlocuită cu tâlhăria
comisă prin violare de domiciliu sau sediu profesional. În acest caz, legiuitorul a optat pentru
realizarea unei formule clare de complexitate, prin indicarea exactă a infracţiunii absorbite, în
scopul de a evita controversele iscate cu privire la această variantă, în redactarea actuală.
Consecinţa este că, în noua reglementare, în cazul pătrunderii fără drept în locuinţă nu vom mai
avea un concurs de infracţiuni, ci o tâlhărie calificată, iar în cazul în care făptuitorul se află în
locuinţă „pe drept”, tâlhăria comisă va fi încadrată în varianta simplă.
La tâlhăria calificată au fost prevăzute şi două variante agravate. Prima reprezintă o noutate faţă
de textul actual, deoarece se raportează la o variantă mai gravă a furtului calificat, respectiv art. 229

11
Art. 233. Tâlhăria. Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare
de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru
păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se
pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
12
Art. 234. Tâlhăria calificată. (1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calităţi oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopţii;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.
5
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

alin. (3), iar cea de a doua se raportează la vătămarea corporală, fiind o echivalentă a variantei
actuale, care se referă la vătămarea corporală gravă.

3. Pirateria (art. 235 NCP) – se renunță la expresia incorectă „jefuirea prin acte de violență în
scopuri personale”

Noul Cod penal incriminează pirateria prin art. 23513. După cum se poate sesiza din textul redat în
nota de subsol, în privinţa laturii obiective s-a renunţat la construcţia ambiguă, pleonastică a infrac-
ţiunii din actualul art. 212 C.pen. („jefuirea prin acte de violență”). Legiuitorul a preferat, în noua
reglementare, să reia formula folosită la tâlhărie, pentru a exprima elementul material complex al
infracţiunii (furtul comis prin violenţă sau ameninţare).
Condiţia ataşată laturii subiective, ca fapta să fie comisă în scopuri personale, o condiţie
discutabilă, a fost şi ea suprimată. Ea este suplinită, implicit, prin condiţia proprie infracţiunii de
furt ce intră, în noul text, în componenţa infracţiunii complexe de piraterie, respectiv condiţia ca
luarea bunului să se facă în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept. În rest, varianta tip a infracţiunii
păstrează, în mare, condiţiile de loc, precum şi circumstanţierea subiectului activ din actuala
incriminare.
O diferenţă semnificativă faţă de actuala reglementare este dată de apariţia unei variante de
specie, o alternativă la varianta tip, constând fie în capturarea navei, fie în a provoca naufragiul sau
eşuarea navei, în scopul de a-şi însuşi încărcătura ei sau de a tâlhări persoanele aflate la bord [art.
235 alin. (2)].
Această aparentă noutate este, în realitate, o preluare adaptată a unor variante existente în Codul
din 1936. Astfel, capturarea navei acoperă teza „răpirii” vasului existentă în varianta tip a pirateriei
[art. 535 alin. (1) C.pen. din 1936], iar faptul de a provoca naufragiul sau eşuarea vasului se
regăseşte într-o variantă de specie a infracţiunii de piraterie din vechea incriminare [art. 535 alin.
(3) pct. 2 C.pen. din 1936]14.

4. Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei (art. 236 NCP) – incriminare distinctă;
sancționarea tentativei rezolvată prin dispoziția din partea generală prevăzută de art. 36 alin. (3)

În noua reglementare tâlhăria urmată de moartea victimei este incriminată în mod distinct, alături
de pirateria ce a avut aceleaşi consecinţe, prin art. 236 NCP15. Problema sancţionării tentativei la
această variantă, care în reglementarea actuală a ridicat, după cum se ştie, unele probleme, este

13
Art. 235. Pirateria. (1) Furtul comis, prin violenţă sau ameninţare, de către o persoană care face parte din
echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor ce se găsesc pe acel vas sau pe o altă navă, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Cu pedeapsa prevăzută în alin. (1) se sancţionează şi capturarea unei nave aflate în marea liberă sau faptul de a
provoca, prin orice mijloc, naufragiul ori eşuarea acesteia, în scopul de a-şi însuşi încărcătura ei sau de a tâlhări
persoanele aflate la bord.
(3) Dacă pirateria a avut ca urmare vătămarea corporală, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
(4) Există piraterie şi dacă fapta s-a comis pe o aeronavă sau între aeronave şi nave.
14
Art. 535 alin. (1) C.pen. Carol al II-lea]: „(1) Acela care, făcând parte din echipajul unui vas, săvârşeşte în cont
propriu, în marea liberă prin violenţă sau ameninţare, acte de prădare în scopul de a răpi un alt vas sau bunurile de pe el,
comite crima de piraterie şi se pedepseşte cu temniţă grea de la 7 la 12 ani şi degradare civică de la 5 la 8 ani. (…)
(3) Se consideră piraterie şi se pedepseşte cu aceeaşi pedeapsă şi după distincţiile de mai sus:
1. (…)
2. faptul de a provoca, prin orice mijloc naufragiul sau eşuarea unui vas, în scopul de a-şi însuşi încărcătura lui sau
de a prăda pe călători”.
15
Art. 236. Tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei. Dacă faptele prevăzute în art. 233-235 au avut ca
urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
6
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

rezolvată printr-un text din partea generală, art. 36 alin. (3)16, care se referă la pedeapsa pentru
infracţiunea complexă comisă cu intenţie depăşită.

5. Sancționarea tentativei (art. 237)

Tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 233-235 se pedepsește.

III. Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii

Acest capitol cuprinde unsprezece infracțiuni: Abuzul de încredere (art. 238 NCP); Abuzul de
încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 NCP); Bancruta simplă (art. 240 NCP); Bancruta
frauduloasă (art. 241 NCP); Gestiunea frauduloasă (art. 242 NCP); Însușirea bunului găsit sau
ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 NCP); Înşelăciunea (art. 244 NCP); Înşelăciunea privind
asigurările (art. 245 NCP); Deturnarea licitațiilor publice (art. 246 NCP); Exploatarea
patrimonială a unei persoane vulnerabile (art. 247 NCP).

1. Abuzul de încredere (art. 238 NCP) – clarificarea situației premise; folosirea pe nedrept a
bunului, o nouă modalitate a elementului material

Noul Cod penal incriminează abuzul de încredere prin art. 23817. Trebuie remarcat faptul că noul
text indică mai clar situaţia premisă a infracţiunii, referindu-se la un bun mobil al altuia, încredinţat
făptuitorului în baza unui titlu şi cu un anumit scop. Principala modificare intervenită în structura
infracţiunii constă în introducerea unei noi modalităţi de realizare a elementului material, respectiv
folosirea pe nedrept a bunului. După cum se arată şi în expunerea de motive: „Textul are în vedere
atât situaţia în care persoana nu avea dreptul de a folosi bunul, dar şi situaţia în care cel ce a primit
bunul are dreptul de a-l folosi, dar îl utilizează în alt scop decât cel pentru care i-a fost
încredinţat”18. Noua redactare încearcă, astfel, să rezolve controversa şi problemele pe care le ridică
în practică, în actuala reglementare, ipoteza folosirii bunului.

2. Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 NCP) – subiectul activ; elementul
material; asemănarea cu delictul de frustrare a creditorilor (art. 548 C.pen. din 1936)

În Noul Cod penal, alături de fapta clasică de abuz de încredere, apare o nouă incriminare,
abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor (art. 239)19. Fapta este incriminată într-o variantă tip
şi o variantă asimilată.
În varianta tip, subiectul activ al infracţiunii este debitorul care înstrăinează, ascunde,
deteriorează sau distruge valori din propriul patrimoniu ori invocă acte sau datorii fictive, în scopul

16
Art. 36. Pedeapsa pentru infracțiunea continuată și infracțiunea complexă. „(…) (3) Infracţiunea complexă
săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea complexă consumată”.
17
Art. 238. Abuzul de încredere. (1) Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de
către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
18
Expunere, p. 46.
19
Art. 239. Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor. (1) Fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora
sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca acte sau datorii fictive în scopul
fraudării creditorilor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii
producând o pagubă creditorului.
7
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

fraudării creditorilor. După cum s-a subliniat în doctrină, „(…) era necesar un text de incriminare
echivalent ca efecte incriminării bancrutei frauduloase aplicabile doar în materie comercială. Astfel,
la nivel de concept, este sancţionată fapta debitorului care, în frauda creditorilor, îşi creează sau
agravează propria stare de insolvabilitate”20.
Această variantă tip este asemănătoare cu delictul de frustrare a creditorilor, prevăzut de art. 548
C.pen. din 1936 [Capitolul III (Delicte contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii), Secţiunea
VI (Fraudarea creditorilor)]. Incriminări asemănătoare întâlnim şi în alte legislaţii, cum ar fi Codul
penal francez sau cel german21.
Varianta asimilată se referă la fapta persoanei care produce o pagubă creditorului prin
achiziţionarea de bunuri ori servicii pe care ştie că nu le va putea plăti. Spre deosebire de varianta
tip, în acest caz subiectul activ nu este circumstanţiat. Incriminări asemănătoare se regăsesc şi în
alte coduri penale europene: francez (la filouterie), elveţian, italian etc.22

3. Bancruta simplă (art. 240 NCP)23 reprezintă o incriminare preluată aproape identic din
legislația specială, respectiv art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței24.

Codurile penale moderne (1864, 1936, 1968) nu au prevăzut infracțiuni în legătură cu bancruta.
Faptele de acest gen au fost incriminate, în mod tradițional, în codurile comerciale. Astfel, Condica
de comerț a Țării Românești din anul 1840 incrimina bancruta simplă în art. 324 și 325, iar bancruta
frauduloasă (vicleană) în art. 326. În Codul comercial din 1887 infracțiunii de bancrută simplă îi
erau alocate patru articole (art. 876-879), iar bancruta frauduloasă era prevăzută la art. 88025.
După anul 1989 bancruta a fost inițial incriminată prin Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale iar, ulterior, și prin Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării
judiciare. A urmat o perioadă de „bâlbâială” normativă (ce a inclus dezincriminarea faptei prevăzută
în Legea societăților comerciale și reincriminarea ulterioară a acesteia), perioadă în care dispozițiile
privind infracțiunile de bancrută au fost divizate între actele normative menționate26.
O incriminare coerentă a bancrutei apare abia prin Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței.
Bancruta simplă, prevăzută la art. 240 NCP preia aproape identic (cu unele ajustări formale)
dispozițiile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Sunt păstrate inclusiv limitele de pedeapsă.
Distincția esențială între cele două reglementări constă în faptul că, în cazul infracțiunii din Noul
Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

4. Bancruta frauduloasă (art. 241 NCP)27, ca și cea simplă, este preluată din legea specială,
respectiv art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

20
S. Bogdan, Abuzul de încredere în frauda creditorilor, în Caiete de Drept Penal nr. 4/2011, p. 14.
21
Pentru textele respective şi alte detalii de drept comparat, a se vedea S. Bogdan, op. cit., p. 14, 15 şi urm.
22
Idem, p. 19 şi urm.
23
Art. 240. Bancruta simplă. (1) Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de
reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, într-un termen care
depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la apariţia stării de insolvenţă, se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
24
M.Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006.
25
În sensul de mai sus și pentru amănunte, a se vedea M.A. Hotca, Bancruta frauduloasă, Ed. C.H. Beck, București,
2008, p. 82 și urm.
26
Ibidem.
27
Art. 241. Bancruta frauduloasă. (1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
8
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

Bancruta frauduloasă a avut aceeași evoluție legislativă ca și bancruta simplă, evoluție evocată
anterior. Noul Cod penal preia, în art. 241, dispozițiile art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței. Textele sunt aproape identice. Spre deosebire de incriminarea din
legea specială, în Cod, condiția ca faptele să se realizeze în frauda creditorului este prevăzută de la
început și are caracter general, în sensul că este necesară pentru toate modalitățile elementului
material. În rest, reglementarea este identică, inclusiv în privința sancțiunilor.
Ca și în cazul bancrutei simple, și în cel al bancrutei frauduloase, spre deosebire de
reglementarea din legea specială, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.

5. Gestiunea frauduloasă (art. 242 NCP) – menținerea variantei tip din actuala reglementare (cu
diferența că se renunță la sintagma „cu rea-credință” devenită inutilă); preluarea ca variantă
agravată a incriminării din Legea specială (art. 144 din Legea nr. 85/2006)

În Noul Cod penal gestiunea frauduloasă este incriminată prin art. 24228. Noul text preia aproape
identic incriminarea din actualul Cod penal, introducând totodată varianta agravată din legea
insolvenţei (art. 144 din Legea nr. 85/2006). În aceste condiţii structura infracţiunii este refăcută de
o manieră logică: la varianta tip, ce coincide cu varianta tip actuală, se adaugă ca variantă agravată
fapta comisă de administratorul judiciar, lichidatorul averii debitorului, ori un reprezentant sau
prepus al acestora; fapta comisă în scopul de a dobândi un folos material devine o a doua variantă
agravată, atât în raport cu varianta tip, cât şi în raport cu prima variantă agravată.
O singură diferenţă apare la varianta tip faţă de vechiul text. Aceasta constă în faptul că
legiuitorul nu a mai utilizat expresia „cu rea-credinţă” pentru a indica excluderea culpei din aria
laturii subiective. O astfel de precizare ar fi fost inutilă având în vedere dispoziţiile privind
vinovăţia din partea generală a Noului Cod29.
Este de menţionat că şi în cazul gestiunii frauduloase, în corelaţie cu sancţiunile prevăzute pentru
celelalte infracţiuni patrimoniale, pedepsele se reduc în mod semnificativ.
În sfârşit, o ultimă diferenţă faţă de reglementarea actuală constă în faptul că punerea în mişcare
a acţiunii penale este lăsată la dispoziţia persoanei vătămate pentru toate variantele infracţiunii, nu
doar pentru varianta tip.

6. Însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor (art. 243 NCP)

b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume
nedatorate;
c) înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5
ani.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
28
Art. 242. Gestiunea frauduloasă. (1) Pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării
bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită de administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului sau
de un reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
(3) Faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) săvârşite în scopul de a dobândi un folos patrimonial se pedepsesc cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
29
Conform art. 16 alin. (6) teza a II-a, „Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în
mod expres”.
9
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

În Noul Cod penal fapta de însuşire a bunului găsit, actualul art. 216 C.pen., este incriminată prin
art. 24330. O primă noutate o reprezintă chiar denumirea marginală: „Însuşirea bunului găsit sau
ajuns din eroare la făptuitor”. Se poate observa că denumirea infracţiunii este mai corectă, deoarece
reflectă ambele situaţii premisă pe care faptele se grefează: bun găsit şi bun ajuns din eroare în
posesia făptuitorului.
Varianta tip nu prezintă modificări faţă de reglementarea actuală. Varianta asimilată adaugă, pe
lângă ipoteza bunului ajuns din eroare în posesia făptuitorului, o nouă ipoteză, cea în care bunul
ajunge la făptuitor în mod fortuit. Această nouă ipoteză, ajungerea bunului în posesia făptuitorului
drept consecinţă a unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, deşi posibilă în realitate, era
neacoperită de text.
O modificare importantă constă în faptul că, în noua reglementare, şi varianta asimilată se poate
realiza în modalitatea omisivă, respectiv prin nepredarea bunului în termen de 10 zile de la
momentul în care făptuitorul a cunoscut că bunul nu-i aparţine, adică de la momentul ieşirii din
eroare. Această modificare era necesară având în vedere controversele din doctrină şi practică.
În sfârşit, o altă noutate, binevenită, constă în faptul că răspunderea penală poate fi înlăturată
prin împăcarea părţilor.

7. Înşelăciunea (art. 244 NCP) – simplificarea textului prin renunțarea la prevederea distinctă a
înșelăciunii în convenții și a înșelăciunii prin cecuri, ipoteze acoperite de varianta tip (nu este
vorba despre o dezincriminare); reașezarea pedepselor

În Noul Cod penal înşelăciunea este incriminată prin art. 24431. Noua reglementare reţine aceeaşi
variantă tip, la care se adaugă o singură variantă agravată, ce coincide cu actuala variantă agravată
de la art. 215 alin. (2) C.pen.
S-a renunţat la prevederea distinctă a înşelăciunii în convenţii, ca variantă specială, având în
vedere că varianta tip este acoperitoare şi pentru această ipoteză. Aşadar, nu este vorba despre o
dezincriminare, cum greşit s-ar putea crede, ci despre o simplificare a textului. Mai mult, se poate
afirma că sfera de incidenţă a incriminării în materie contractuală se lărgeşte, ţinând cont de faptul
că nu se mai cere ca inducerea în eroare să fi fost de aşa manieră, încât să reprezinte un element
determinant în încheierea sau executarea contractului. Rămâne în sarcina doctrinei şi a
jurisprudenţei să stabilească în ce măsură natura sau profunzimea erorii induse vor avea relevanţă
cu privire la existenţa infracţiunii, în ipoteza faptei comise cu prilejul încheierii sau executării unui
contract. Este de aşteptat ca practica judiciară deja sedimentată în această materie, să servească
drept model pentru viitoarea jurisprudenţă.
Noua reglementare renunţă şi la varianta agravată a înşelăciunii prin cecuri. Nici în acest caz nu
se pune problema unei dezincriminări. Câtă vreme va exista o inducere în eroare şi producerea unui

30
Art. 243. Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor. (1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un
bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de
la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare
sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut
că bunul nu îi aparţine.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
31
Art. 244. Înşelăciunea. (1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos
patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică
regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
10
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

prejudiciu, fapta se regăseşte în conţinutul variantei tip. Mai mult, cecul fără acoperire fiind un
instrument fraudulos, sunt incidente dispoziţiile variantei agravate prevăzute şi în noul text.
În acelaşi timp, fapta ca atare (fără condiţia inducerii în eroare) continuă să fie incriminată prin
art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 – Legea asupra cecului (articol modificat, dar neabrogat
prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal).
Modificări semnificative intervin, ca şi în cazul celorlalte infracţiuni patrimoniale, la nivel
sancţionator. Este şi în acest caz o revenire la pedepse echilibrate, fireşti. În plus, legiuitorul dă şi în
acest caz posibilitatea soluţionării conflictului pe baza înţelegerii dintre protagoniştii acestuia, fiind
prevăzută înlăturarea răspunderii penale prin împăcare.

8. Înşelăciunea privind asigurările (art. 245 NCP) – o preluare adaptată a delictului de

înșelăciune contra asigurătorului prevăzut în art. 554 C.pen. din 1936

Faţă de actuala reglementare, în Noul Cod penal apare o nouă variantă de înşelăciune, cea
privind asigurările, incriminată prin art. 24532. Este de fapt o preluare adaptată a delictului de
înşelăciune contra asigurătorului prevăzut în Codul Carol al II-lea la art. 554. Deși își are rădăcinile
în vechea legislație, înşelăciunea privind asigurările este una dintre acele infracţiuni nou-introduse,
ce „îşi găsesc justificarea în realitatea socială, căci ele vin să sancţioneze fapte care au devenit din
ce în ce mai frecvente în ultimii ani”33. În sfârşit, urmând aceeaşi logică, de a da posibilitatea
stingerii conflictului ivit prin voinţa şi înţelegerea părţilor, în ambele variante ale acestei
înşelăciuni, împăcarea înlătură răspunderea penală.

9. Deturnarea licitațiilor publice (art. 246 NCP) o nouă veche incriminare

Această aparent nouă incriminare prevăzută de art. 246 NCP34 are, în realitate, rădăcini vechi în
legislaţia noastră penală. Împiedicarea sau tulburarea liberei concurenţe la licitaţiuni era
incriminată în Codul penal din 1864 (art. 351), iar Codul penal Carol al II-lea prevedea la art. 266
„delictul de împiedicare a concurenţei în licitaţiile publice”. Vechiul nou Cod penal (Legea nr.
301/2004) prevăzuse şi el o incriminare asemănătoare, respectiv Împiedicarea concurenţei în
licitaţiile publice (art. 329), care se situa în Titlul VI (Crime şi delicte contra intereselor publice).
De asemenea, Legea nr. 301/2004 incrimina o variantă specială de înşelăciune, prin folosirea de
mijloace frauduloase, „pentru a îndepărta de la licitaţie publică o persoană sau de a limita licitaţiile
ori numărul participanţilor” [art. 260 alin. (5)]. Codul penal portughez (art. 230), cel italian (art.
353), cel spaniol (art. 262) şi cel francez (art. 313-6) cuprind incriminări asemănătoare35.

10. Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile (art. 247 NCP) – reluare a delictului
prevăzut de art. 542 C.pen. din 1936; asemănări cu art. 157 C.pen. elvețian și art. 644 C.pen.
italian

32
Art. 245. Înşelăciunea privind asigurările. (1) Distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare,
ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de
a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin. (1), simulează, îşi cauzează sau agravează leziuni sau vătămări
corporale produse de un risc asigurat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Împăcarea înlătură răspunderea penală.
33
Expunere, p. 46.
34
Art. 246. Deturnarea licitaţiilor publice. Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la
o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea
de la unu la 5 ani.
35
A se vedea, în acest sens C. Duvac, Deturnarea licitaţiilor publice în Noul Cod penal, în Dreptul nr. 12/2008, p. 84
şi urm.
11
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

Ultima incriminare din capitolul destinat infracţiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea
încrederii, respectiv Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile (art. 247 NCP)36 este şi
ea o reluare (parțială) a unei infracţiuni existente în Codul penal Carol al II-lea, mai exact delictul
de exploatare a slăbiciunilor persoanelor incapabile (art. 542). Corespondenţe cu alte legislaţii
penale europene pot fi găsite în Codul penal elvețian (art. 157) şi în Codul penal italian (art. 644 –
usura).

11. Sancţionarea tentativei (art. 248)

Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 239 alin. (1), art. 241 şi art. 244-247 se pedepseşte.

IV. Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice

Acest capitol cuprinde patru articole: Frauda informatică (art. 249 NCP); Efectuarea de
operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250 NCP); Acceptarea operaţiunilor financiare
efectuate în mod fraudulos (art. 251 NCP); Sancţionarea tentativei (art. 252 NCP).

Codul penal român în vigoare nu conţine nicio dispoziţie cu privire la criminalitatea informatică.
În absenţa unei reglementări unitare în acest domeniu, redactorii Noului Cod penal au introdus
infracţiuni specifice. În mod evident, în cursul acestui proces, a fost nevoie să se ţină cont de
incriminările din diferite legi speciale, precum şi de dispoziţiile de drept penal european în această
materie.
O primă referinţă la criminalitatea informatică este realizată în Partea generală a Noului Cod, la
art. 181. Acest articol oferă, pentru prima oară într-un Cod penal, o definire a noţiunilor de „sistem
informatic” şi „date informatice”37. Se poate totuşi observa că definiţia primei noţiuni o reia mai
degrabă pe cea din Legea nr. 161/2003 şi din Convenţia Consiliului Europei, întrucât omite să
menţioneze datele informatice stocate, tratate, recuperate sau transmise prin acestea în vederea
exploatării, a utilizării, a protecţiei şi a întreţinerii lor, aşa cum precizează Decizia-cadru. De
asemenea, definiţia datelor informatice nu utilizează termenii „inclusiv un program care permite
unui sistem informatic să execute o funcţie” care există în Decizia-cadru, în Convenţia Consiliului
Europei şi în Legea nr. 161/200338.

36
Art. 247. Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile. (1) Fapta creditorului care, cu ocazia dării cu
împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de
sănătate, infirmităţii ori relaţiei de dependenţă în care debitorul se află faţă de el, îl face să constituie sau să transmită,
pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanţă de valoare vădit disproporţionată faţă de această prestaţie se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei intoxicaţii cu alcool sau cu
substanţe psihoactive în scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real ori de
creanţă sau să renunţe la un drept, dacă s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
37
Art. 181. Sistem informatic şi date informatice. (1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau
ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură
prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
(2) Prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate
fi prelucrată printr-un sistem informatic.
38
Cu privire la aceste aspecte şi pentru mai multe informaţii, a se vedea A. Ilie, V. Cioclei, L’impact du droit pénal
européen sur le nouveau code pénal roumain, în Approches franco-roumain face au défi européen, Actes du Colloque
anniversaire du Collège Juridique franco-roumain d’études européens (coord. E.S. Tănăsescu), Ed. Institutul european,
București, 2012, p. 111 și urm.
12
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

1. Frauda informatică (art. 249 NCP)39 este o incriminare preluată din Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei40; infracţiunea este în
concordanţă cu art. 3-4 ale Deciziei-cadru 2005/222/JAI precum şi cu dispoziţiile Convenţiei
Consiliul Europei privind criminalitatea informatică.

2. Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art. 250 NCP)41 este preluată din
Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, lege care a transpus Directiva 2000/31/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale
serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă.

3. Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos (art. 251 NCP)42 este preluată
și ea din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu respectarea reglementării europene în
materie.

4. Sancţionarea tentativei (art. 252). Tentativa la infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se

pedepseşte.

V. Distrugerea și tulburarea de posesie

Acest capitol cuprinde patru infracțiuni: Distrugerea (art. 253 NCP); Distrugerea calificată (art.
254 NCP); Distrugerea din culpă (art. 255 NCP); Tulburarea de posesie (art. 256 NCP).

1. Distrugerea (art. 253 NCP)

Noul Cod penal incriminează distrugerea prin art. 25343. Varianta tip a infracţiunii este preluată
din actuala reglementare (art. 217 C.pen.) şi, în afară de limitele de pedeapsă, nu sunt modificări.

39
Art. 249. Frauda informatică. Introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea
accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un
beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de
la 2 la 7 ani.
40
M.Of. nr. 279 din 21 aprilie 2003.
41
Art. 250. Efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. (1) Efectuarea unei operaţiuni de retragere de
numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea,
fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea
acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), prin utilizarea
neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
(3) Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre
operaţiunile prevăzute în alin. (1), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
42
Art. 251. Acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos. (1) Acceptarea unei operaţiuni de
retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri,
cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată electronică falsificat sau utilizat fără consimţământul
titularului său, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează acceptarea uneia dintre operaţiunile prevăzute în alin. (1), cunoscând că este
efectuată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
43
Art. 253. Distrugerea. (1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând
altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor
luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei persoane şi serveşte la
dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
13
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

În structura infracţiunii este introdusă o nouă variantă agravată, cea prevăzută în alin. (2), care se
referă la: distrugerea unui înscris sub semnătură privată, care aparţine în tot sau în parte altei
persoane şi serveşte la dovedirea unui drept de natură patrimonială, dacă prin aceasta s-a produs o
pagubă.
Această variantă agravată nu face altceva decât să confirme soluţiile dispuse în practica ultimilor
ani, pe textul variantei tip, reevaluând totodată, gradul de pericol al unor astfel de fapte.
„Incriminarea noii variante agravate a faptei de distrugere îşi găseşte justificarea în realitatea
socială, în condiţiile în care un asemenea înscris poate fi unicul mijloc de probă pentru dovedirea
unui drept de natură patrimonială de o valoare considerabilă (spre exemplu, un testament olograf).
Obiectul material al acestei fapte de distrugere îl constituie un înscris sub semnătură privată, nu şi
un act autentic, întrucât dacă distrugerea priveşte un act autentic aflat în păstrarea unei autorităţi
publice, fapta va constitui infracţiune potrivit art. 259 (sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
oficiale) şi va fi pedepsită mai aspru. Dacă este distrus un înscris autentic aflat în posesia altei
persoane, nu se justifică includerea faptei în cadrul agravantei, deoarece cel interesat poate obţine
oricând o copie de la autoritatea care a emis actul”44.
Varianta agravată prevăzută în alin. (3) reprezintă o preluare îmbunătăţită a primei variante
agravate din textul actual. S-a optat pentru formula „bunuri care fac parte din patrimoniul cultural”,
deoarece, pe de o parte, identificarea obiectului material devine astfel previzibilă, iar, pe de altă
parte, interesul social justifică antrenarea răspunderii penale, în cazul bunului propriu45.
Varianta agravată prevăzută în alin. (4) este similară agravantei prevăzute la acelaşi alineat în
redactarea actuală. Singura diferenţă constă în faptul că legiuitorul a înlocuit cerinţa de a rezulta
„pericol public” cu cerinţa ca fapta să fie „de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”. Şi
în acest caz, legiuitorul nu a făcut altceva decât să transpună în lege interpretarea pe care doctrina şi
practica au dat-o expresiei utilizate de actualul Cod penal.
Noua incriminare nu mai prevede varianta agravată de la alin. (3) din actuala reglementare. S-a
avut în vedere faptul că bunurile respective sunt de regulă protejate suplimentar prin texte speciale,
iar în măsura în care acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că protecţia generală, asigurată prin
varianta tip a infracţiunii este suficientă.
În sfârşit, trebuie menţionat că este păstrată procedura plângerii prealabile pentru varianta tip,
această procedură fiind extinsă şi la noua variantă agravată, cea referitoare la înscrisurile sub
semnătură privată.

2. Distrugerea calificată (art. 254 NCP)

Noul Cod penal incriminează distrugerea calificată prin art. 254 46. Ca şi în cazul celorlalte
infracţiuni patrimoniale, ipoteza consecinţelor deosebit de grave este înlăturată. Rămâne ca singură

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte bunuri care fac parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea
de la unu la 5 ani.
(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie
ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 7 ani.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(6) Pentru faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.
44
Expunere, p. 47.
45
Pentru detalii, a se vedea V. Cioclei, op. cit., p. 174.
46
Art. 254. Distrugerea calificată. (1) Dacă faptele prevăzute în art. 253 au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa
este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau
componente ale acestora şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multor persoane.
14
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

consecinţă, producerea unui dezastru. Noţiunea de „dezastru” este definită în mod asemănător cu
actuala reglementare (art. 218 C.pen.). Pentru a se evita suprapunerea cu alte infracţiuni (spre
exemplu, distrugerea sau semnalizarea falsă, care în noua reglementare – art. 332 NCP – se referă şi
la materialul rulant), textul prin care se defineşte dezastrul nu se mai referă la mijloace de transport
în comun, de mărfuri sau persoane. În schimb, apare în sfera noţiunii de „dezastru”, cum era şi
firesc, distrugerea unor bunuri imobile.

3. Distrugerea din culpă (art. 255 NCP)

Noul Cod penal incriminează distrugerea din culpă prin art. 255 47. Fapta este incriminată într-o
variantă tip şi o variantă agravată.
Varianta tip este asemănătoare cu varianta tip actuală (art. 219 C.pen.). Singura diferenţă, în
conţinutul faptei, constă în aceea că legiuitorul a înlocuit cerinţa de a rezulta „pericol public” cu
cerinţa ca fapta să fie „de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”. După cum am arătat şi
în cazul variantei agravate corespondente, de la distrugerea intenţionată, această nouă formulare
este în acord cu interpretarea pe care doctrina şi practica au dat-o expresiei utilizate de actualul Cod
penal. Pedeapsa este şi în acest caz redusă.
Varianta agravată se referă la ipoteza dezastrului, prin referire indirectă la varianta tip. În
consecinţă, distrugerea din culpă în varianta dezastrului trebuie să îndeplinească şi condiţiile
prevăzute la varianta tip. A fost şi aici eliminată ipoteza consecinţelor deosebit de grave. Pedeapsa
este redusă şi la varianta agravată.

4. Tulburarea de posesie (art. 256 NCP)

Noul Cod penal incriminează tulburarea de posesie prin art. 25648. Conţinutul infracţiunii revine
practic la textul existent înainte de anul 1989. Fapta este prevăzută doar în variantă tip.
Elementul material al infracţiunii, ocuparea unui imobil, se realizează doar în modalităţi
specifice: prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar.
Singura condiţie ataşată elementului material este ca ocuparea să se facă fără drept. Apreciez că
această soluţie este corectă, ocuparea fără drept fiind nu numai o condiţie necesară, dar şi suficientă49.
Sancţiunile sunt fixate în limite rezonabile, pedeapsa închisorii este alternativă cu pedeapsa
amenzii.
În mod firesc, în logica Noului Cod, exercitarea acţiunii penale este lăsată la dispoziţia persoanei
vătămate.

VI. Scurte concluzii

După cum se poate observa din cele expuse anterior, în mare măsură, mai exact cu două excepţii
(delapidarea şi tăinuirea), incriminările actuale din sfera relaţiilor patrimoniale se păstrează şi în
noua reglementare. În unele cazuri, în respectul opiniilor ce s-au consolidat în doctrină şi

47
Art. 255. Distrugerea din culpă. (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a
unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin
orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani.
48
Art. 256. Tulburarea de posesie. (1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare
ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare
de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
49
În acest sens şi pentru mai multe detalii, a se vedea V. Cioclei, op. cit., p. 192-194.
15
 Articolul este publicat în revista Curierul Judiciar nr. 7/2013

jurisprudenţă în ultimul timp, au fost operate modificări, în scopul clarificării şi simplificării

normelor.
În privinţa incriminărilor nou apărute în această categorie, trebuie semnalat că ele nu reprezintă o
inovaţie a legiuitorului. Unele dintre acestea îşi au rădăcinile în legislaţia veche (Codul penal Carol
al II-lea, Codul comercial), iar celelalte sunt aduse din legislaţia specială existentă. Sigur, în ambele
cazuri, s-a ţinut cont de necesitatea adaptării la realităţile prezente şi au fost avute în vedere
reglementările europene în materie, precum şi exemple din alte sisteme de drept.
Normalizarea pedepselor, extinderea procedurii plângerii prealabile şi posibilitatea înlăturării
răspunderii penale prin împăcare la mai multe infracţiuni reprezintă, în opinia mea, principalele
elemente pozitive aduse prin noua reglementare.

16