Expertiza fotografiei de portret

1. Aspecte generale

În activitatea de cercetare a infractiunilor se intalnesc situatii cand faptuitorii sunt identificati pe baza
altor date si indicii decat cele oferite de urmele descoperite la locul faptei.

De multe ori organele judiciare sunt puse in situatia de a descoperi autorul unei infractiuni dupa datele
si relatarile unui martor ocular sau ale victimei, care a retinut unele semnalmente exterioare ale
infractorului.

Organele judiciare folosesc in activitatea de identificare a infractorului o serie de elemente cum ar fi:
aspectul exterior al fetei, corpolenta statara, alura de mers, existenta unor anomalii congenitale sau
accidentale, existenta unor ticuri sau obiceiuri, unele semne particulare etc.

Aceasta identificare a persoanelor dupa semnalmentele exterioare a fost denumita metoda portretului
vorbit care este o metoda stiintifica in care descrierea si compararea semnalmentelor unei persoane se
face dupa o terminologie speciala, unitara si precisa.

Bazele portretului vorbit au fost puse in sec. XV de catre Leonardo da Vinci, care a sistematizat organele
corpului uman considerand a fi drepte, concave si convexe. El arata ca tehnica portretului vorbit consta
in maniera de a retine si de a reproduce profilul unei figuri umane dupa ce a fost vazuta o singura data.

Tehnica identificarii persoanelor dupa metoda portretului vorbit a intrat in practica organelor de politie
datorita lui Alphonse Bertillou, considerat intemeietorul politiei stiintifice moderne, care a elaborat si
metoda antropometrica de inregistrare penala a infractorilor, recidivisti in 1874, largind acest sistem
antropometric prin introducerea fotografiei de semnalmente (fata si profil), notand in evidenta sa
culoarea pielii, expresia fetei, a cicatricelor, culoarea si forma parului si alte detalii ale fetei.

În Romania aceasta metoda a fost oficializata prin infiintarea in 1892 la Bucuresti a unui serviciu de
antropometrie de catre prof.dr. Mina Minovici.

Metoda portretului vorbit presupune descrierea semnalmentelor unei persoane de catre cel care a
perceput sau memorat caracteristicile somatice ale unui individ cautat.

Aceasta descriere a trasaturilor exterioare a persoanelor se face folosind o terminologie comuna si

unitara, si intr-o succesiune logica, incepand cu:

a) semnalmentele anatomice generale (denumite si trasaturi statice) ale intregului corp, avand in
vedere: capul, umerii, mainile, trunchiul, picioarele si elementele caracteristice ale figurii umane.

Se are in vedere: sexul, varsta, statura, constitutia fizica, tinuta si forma liniilor de contur, figura umana
cu toate detaliile (fata, parul, fruntea, ochii, pleoapele, genele, sprancenele, nasul, gura, buzele, barbia si
urechile).
b) semnalmentele functionale (dinamice) se refera la acele trasaturi exterioare caracteristice unei
persoane care apar si pot fi desemnate in timpul efectuarii diferitelor miscari.

Este vorba de:

§ tinuta corpului in timpul mersului,

- aliura de mers,

- pozitia capului,

- expresia fizionomica,

- vocea, vorbirea,

- gesticulatia, anumite ticuri

- obisnuinte in executarea unor activitati etc.

c) semnele particulare. In sens criminalistic prin ele se inteleg anumite defecte anatomice sau
functionale, malformatii congenitale, lipsa unor organe ale corpului etc.

- cicatricele pot fi traumatice sau ca urmare a unor accidente mecanice, fizice, chimice ori
chirurgicale.

Se descriu ca forma, culoare, marime si amplasare pe corp.

- culoarea pielii (tenul), in afara diferentei de rase, constituie si un semn particular cauzat de diferite
boli (ingerarii de alcool, actiunii unor substante chimice sau factorii termici.

Astfel, culoarea galbena sau galben-cenusiu – se intalneste la hepatici, iar coloratia rosie a nasului si
obrazului este specifica alcoolicilor.

- Negi, pete, alunite sau alte semne din nastere.

- Încretiturile fetei (ridurile) se descriu ca forma, adancime, zona.

- Tatuajul – imprimarea unui desen sub piele prin intepaturi prin care se introduce o anumita substanta.

o tatuaj involuntar (accidental, medical, profesional) produs independent de vointa persoanei.

o tatuaj voluntar, ca imagine poate fi: mistic, patriotic, razboinic, erotic, afectiv, profesional, criminal,
homosexual.

- Piercingurile.

d. imbracamintea si obiectele portabile.

2. Expertiza fotografiei de portret

Fundamentul stiintific al expertizei de portret consta in faptul ca fiecare om prezinta o individualitate
certa, invariabila si obiectiva, care acumuleaza in timp mutatii de ordin fiziologic inerente dezvoltarii
biologice, precum si unele modificari datorate unor maladii, interventii chirurgicale, accidentale etc.

Metoda portretului vorbit poate fi folosita si in vederea identificarii persoanelor dupa trasaturile
exterioare redate in fotografii. Examinarea lor comparativa permite sa se stabileasca daca doua sau mai
multe fotografii reprezinta imaginea uneia si aceleiasi persoane ori a doua persoane diferite.

Fotografiile se aduc la aceeasi scara prin reproducere si pozitionare luandu-se ca elemente de reper
distanta dintre pupila ochilor, distanta de la baza nasului pana la varful barbiei, latimea si inaltimea
fruntii etc.

In practica, avandu-se in vedere scara imaginii celor doua fotografii se folosesc diverse procedee de
efectuare a examenului comparativ si anume:

a) Compararea prin confruntarea trasaturilor

Este un procedeu mai simplu constituind etapa initiala in efectuarea examenului comparativ si consta in
asezarea celor doua fotografii (cea a persoanei necunoscute in stanga, iar a celei cunoscute in dreapta),
dupa care se cauta elementele comune care trebuie sa coincida sub aspectul formei, marimii, pozitiei,
cat si a semnelor particulare, cand cele doua imagini reprezinta persoane diferite.

Cele mai des folosite sunt elementele referitoare la:

- distanta intre pupile

- distanta intre iris si varful nasului

- distanta intre nas si varful barbiei

- lungimea lobului urechii si departarea de fata

- alunite, cicatrice etc.

Elementele descoperite (asemanarile si deosebirile) vor fi retinute si descrise in raportul de expertiza, si

in functie de concluzia la care se ajunge, sa se marcheze aceste elemente pe ambele fotografii.

b) Masurarea valorilor unghiulare

Acest procedeu consta in alegerea unuia sau mai multor elemente fixe ale figurii din care se traseaza linii
tangente la extremitatile altor elemente, formandu-se astfel unghiuri, determinate de forma, marimea si
pozitia detaliilor figurii.

c) Proiectarea punctelor comune

Procedeul presupune ca cele doua fotografii care se compara sa fie realizate la scari diferite, dar
imaginile sa fie realizate in acelasi plan (din fata).

Imaginea mai mare se lipeste in partea de jos a unei coli de hartie, iar imaginea mai mica deasupra
acesteia.

Se alege apoi un punct superior din care se traseaza o axa ce trece prin varful nasului si radacina
acestuia. În continuare se cauta puncte comune, bine conturate in cele doua fotografii, cum ar fi:
comisurile ochilor, ale gurii, narile, helixul superior al urechilor, etc. Se unesc elementele de acelasi fel
din cele doua fotografii si se apreciaza ca cele doua imagini reprezinta una si aceeasi persoana cand
liniile trasate se proiecteaza intr-un singur punct sau in puncte foarte apropiate.

Tehnica suprapunerii fotografice cu ajutorul a doua negative facute la aceeasi scara si se mixeaza sau se
proiecteaza observand daca elementele figurilor se suprapun exact.

COMPARAREA PRIN CONFRUNTARE

METODA CAROIAJULUI SI

MASURAREA VALORILOR UNGHIULARE

PROIECTIA PUNCTELOR COMUNE

TEHNICA SUPRAPUNERII FOTOGRAFICE
3. Metode tehnice de realizare a portretului robot

a. Schita de portret realizata de graficianul criminalist pe baza semnalmentelor furnizate de martorii

oculari, victime sau alte persoane.

Procedeul se practica mai rar. In activitatea curenta, pentru a usura realizarea portretului robot se
folosesc fotografii ale unor infractori cunoscuti.

b. Fotorobotul, foloseste fragmente fotografice ale elementelor faciale din care martorii sau victima
selecteaza pe cele care seamana cu cel banuit, iar specialistul le monteaza pana se obtine o imagine
compusa.

· O varianta a acestuia este FOTOFITUL la care portretul robot este alcatuit din imagini
diapozitivate cu zone ale figurii.

c. Identikitul si Minicompozitorul

d. Portretul Robot Computerizat

- Calcularul I.B.M care reda portretul robot al unei persoane cu toate elementele faciale in color,
obtinandu-se un portret robot color foarte asemanator cu o fotografie. Ofera posibilitatea reactualizarii
bazelor de date cu noi variante si elemente faciale precum si transmiterea prin modem la alte
calculatoare.

- Calculatorul MACINTOSH permite realizarea imediata de modificare a unor detalii marimi raporturi
reciproce de dispunere a elementelor fetei deplasarea pe verticala si orizontala

În prezent, procedeele mentionate sunt aplicate cu ajutorul programului Sistemului LUCIA

FORENSIC, care poate efectua si suprapuneri ale celor doua imagini, marcand deosebit elementele
coincidente si cele necoincidente. Programul respectiv poate aduce cele doua imagini la aceiasi scara
prin operatiuni simple, eliminand astfel activitatea migaloasa de laborator.

Sistemul LUCIA FORENSIC

Pentru demonstrarea asemanarilor sau a eventualelor deosebiri, acest program ofera o gama larga de
posibilitati de comparare, astfel: juxtapunere pe orizontala si verticala, prin transparenta, prin diferenta
de nuanta a coincidentelor si necoincidentelor, precum si prin comparatie bicolora.

Bibliografie

1. Ciopraga,A. - Criminalistica-Tratat de practica,Editura Gamma

2. Mircea,I. - Criminalistica,Editura Lumina Lex

3. Popa, Gheorghe - Fotografia judiciara, Editura Ministerului Afacerilor Interne

4. Dorel Dumitrescu, Ghiorghici V., Ilie Florin, Stanescu Cristinel, Eftimie Marius – Criminalistica, Note
de curs, vol 1, Campina, Ed. Zappy’s 2005

5. Suciu,C. - Criminalistica,Editura Didactica si pedagogica

6. Stancu, E. - Criminalistica, Editura Actani 1999

7. Vasile Berchesan, Marin Ruiu, Tratat de tehnica criminalistica, Ed. Little Star

8. Lazar Carjan, Tratat de criminalistica, Ed. Pinguin Book