Privatizarea pieței de capital în Romania

Privatizarea constă în transferul activelor care sunt în proprietatea statului sau a

societăților comerciale cu capital majoritar de stat către investitori privați. Privatizarea mai poate
însemna inclusiv externalizarea către firme private a unor funcții sau servicii precum colectarea
veniturilor, aplicarea legii sau managementul închisorilor.

Privatizarea poate descrie, de asemenea, schimbări ale proprietarilor unor active care nu
implică sectorul public. Un exemplu ar fi achiziționarea tuturor acțiunilor unei companii cotate la bursă
de către investitori privați. Acțiunile nu vor mai fi tranzacționate la bursa de valori, iar compania devine
privată datorită capitalului privat.

Forme de privatizare
Există cinci tipuri majore prin care se poate derula procesul de privatizare:

 Privatizare prin emiterea de acțiuni: aceasta implică vânzarea de acțiuni pe bursa de

valori.
 Privatizare prin vânzarea activelor: aceasta implică vânzarea activelor unei companii de
stat unor investitori strategici, de obicei prin licitație sau prin modelul Treuhand.
 Privatizare prin cupoane: aceasta implică distribuirea de cupoane, care reprezintă
dreptul la o parte a unei corporații, către toți cetățenii, de obicei gratuit sau la un preț
foarte scăzut.
 Privatizare de jos în sus: Înființarea de noi întreprinderi private în foste țări socialiste.
 Privatizarea către angajați sau management: Distribuirea de acțiuni în mod gratuit sau
la un preț foarte scăzut către lucrători sau managementului organizației.

Alegerea metodei de privatizare este influențată de piața de capital și de factori politici locali
sau specifici ai organizației. Privatizarea prin bursa de valori este deseori utilizată atunci când există o
piață de capital stabilă capabilă să absoarbă acțiunile. O piață cu lichiditate ridicată poate facilita
procesul de privatizare. Dacă piețele de capital nu sunt suficient dezvoltate, atunci va fi dificil să se
găsească suficienți cumpărători. În acest caz acțiunile pot fi sub-evaluate, iar vânzările ar putea să nu
ridice suficient capital ce justifică valoarea corectă a companiei. Așadar, multe guverne aleg să listeze
companiile în piețe mai sofisticate, precum Euronext sau bursele din Londra, New York sau Hong Kong.

Vânzarea directă de active către câțiva investitori este practicată în special în țările în curs de
dezvoltare, deoarece aceste țări nu au încă o piață de capital cu lichiditate ridicată.

Privatizarea prin emitere de cupoane a avut loc în principal în economiile de tranziție din
Europa Centrală și de Est, precum Rusia, Polonia, Cehia și Slovacia.

În cadrul privatizării prin vânzarea directă a activelor sau prin emitere de acțiuni la bursă,
ofertanții se întrec în a oferi prețurile cele mai mari, generând mai multe venituri pentru stat. Pe de altă
parte, privatizarea prin cupoane ar putea crea un transfer veritabil de active către populația generală, ce
oferă un sentiment de participare și incluziune în rândul oamenilor. În plus, o piață ar putea fi creată
dacă guvernul permite transferul de cupoane între titulari.
 Privatizarea în România

În România, primul pas în vederea privatizării a fost constituit de adoptarea Legii nr.15/1990,
prin care fostele întreprinderi de stat din vremea regimului comunist au fost transformate în societăți
comerciale sau regii autonome.

Procesul de privatizare propriu-zisă a fost inițiat pe baza Legii nr.58/1991. Conform acestei legi,
atribuția de privatizare a societăților comerciale aflate în proprietatea statului revenea unei instituții
specializate, nou-create, denumită Fondul Proprietății de Stat (FPS). Instituția și-a schimbat denumirea
în 2001, în Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Proprietățții Statului (APAPS), iar în 2004 a
fost redenumită Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

În conformitate cu Legea nr.58/1991, participațiile statului la societățile comerciale constituite

pe baza Legii nr.15/1990 erau transferate, în proporție de 30% către cinci fonduri regionale ale
proprietății private (SIF-uri), restul de 70% rămânând în proprietatea statului și trecând în gestiunea FPS.

În cursul anilor '90 procesul de privatizare s-a derulat în mod lent. Astfel deși prin legea din
anul 1991, se prevedea că privatizarea va trebui finalizată până la sfârșitul anului 1998, FPS-ul desființat,
procesul de privatizare nu este încheiat nici în prezent, iar FPS-ul, chiar dacă și-a schimbat denumirea,
continuă să existe.

În urma unor modificări legislative făcute începând cu anul 1997, deciziile privind procesul de
privatizare au fost într-o oarecare măsură descentralizate. Deși FPS-ul a continuat să existe, o serie de
acțiuni deținute de acesta au fost transferate altor autorități ale administrației publice, centrale și locale.

În prezent, procesul de privatizare este aproape încheiat. Principalele societăți care sunt încă în
proprietatea statului, dar a căror vânzare este în curs de desfășurare sau se preconizează pentru viitorul
apropiat sunt marii furnizorii de utilități (în special de energie electrică).

Companiile Roman Brașov și IMGB au fost vândute pe un dolar, plus preluarea datoriilor. În
februarie 2004, Combinatul Siderurgic Reșița (CSR) a fost vândut pe un euro către compania rusă TMK.

În 1993, existau deja 209 societăți mixte între companii cu capital de stat și investitori străini și
512 cu investitori români. Metoda de privatizare de tip MEBO a fost un proces prin care activele unei
companii erau vândute salariaților. În perioada 1993-1996, numărul societăților vândute prin MEBO a
fost de 837, adică 28,8% din totalul privatizărilor. Începând cu 1995-1996 a fost inițiat programul de
privatizare în masă, „cuponiada”, cum a intrat în conștiința publicului, care a constat în distribuirea
gratuită către populație a unor „cupoane de privatizare”, cu o valoare nominală determinată, de
975.000 lei. Practic, prin aceste cupoane, mai multe societăți de stat erau împărțite către populație. În
cele din urmă, s-a ajuns la stadiul actual al privatizărilor, concentrat pe tranzacții individuale.

Cuponiada

În România, au avut loc două mari cuponiade: cea din 1992 (Legea 58/1991), prin care fiecare
român în vârstă de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane în valoare de 5.000 de lei vechi fiecare
(în total 25.000) și cea din 1995, când s-au împărțit cupoane nominale de 975.000 de lei. Sumele păreau
impresionante la momentul respectiv. Însă, înainte ca oamenii de rând să aibă posibilitatea să le
valorifice, au fost erodate de inflație sau cumpărate la preț de nimic de „băieții deștepți”. Potrivit legii
din 1991, 30% din acțiunile firmelor din România urmau să fie repartizate populației prin intermediul
celor cinci Fonduri ale Proprietății de Stat – actualele SIF-uri.

Premierul Nicolae Văcăroiu a ales o foarte complicată, dar și ineficientă metodă de privatizare:
„cuponiada”. Proprietatea de stat a fost împărțită scriptic în două: 70 la sută a fost transferată către
Fondul Proprietății de Stat (FPS), o instituție care urma să privatizeze ceea a primit în portofoliu, iar
restul de 30 de procente au fost atribuite către cinci instituții înființate în tot atâtea regiuni istorice:
Fondurile Proprietății Private (FPP). Menirea FPP-urilor era de a administra într-un mod cât mai
profitabil partea lor de capital în folosul cetățenilor țării. În acest scop, toți cetățenii în vârstă de peste
18 ani au primit „certificate de proprietate" (cupoane), pe care le puteau subscrie fie la una din
societățile din portofoliul FPP-urilor, fie direct la FPP-uri.

Privatizări contestate

Procesul de privatizare a fost văzut deseori în presă ca o sursă de corupție la toate nivelurile.
Modul în care s-a făcut privatizarea unor societăți a ridicat și continuă să ridice semne de întrebare. În
această categorie intră privatizarea unor societăți precum Romtelecom, Sidex, Combinatul Siderurgic
Reșița, IPRS Băneasa, Balneoclimaterica Sovata, Petrom etc. Însă anumite voci din presa națională susțin
că aceste companii nu aveau rezultate bune pentru că managementul nu era unul profesionist.și că, cel
puțin în cazul Petrom, statul deține în continuare procente importante din totalul acțiunilor - 20,63%.
Mai mult, statul încasează dividende anual pentru aceste acțiuni, dividende dublate de taxe și accize
considerabile încasate de la Petrom și alte companii petroliere.

Comisia Europeană (CE) a deschis investigații cu privire la acordarea unor ajutoare de stat în
cazurile privatizărilor Tractorul Brașov, Mittal Steel Roman și Automobile Craiova.

Cu toate acestea, în pofida nenumăratelor articole de presă, până în prezent nu există cazuri
importante în care să se fi dovedit fraude comise de funcționarii statului însărcinați cu privatizarea, asta
deși e fapt verificat că programele de privatizare în masă au condus peste tot unde au fost aplicate, la
creșterea corupției. De exemplu, un studiu recent realizat în comun de către cercetătorii de la
Cambridge și Harvard, concluziona că falimentul Rusiei și al statelor din Europa de est, ca și sărăcia și
corupția, au fost provocate de programele de privatizare în masă create de economiștii occidentali și
impuse brutal statelor post-comuniste de organisme precum Fondul Monetar Internațional, Banca
Mondială și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Cercetătorii arată că cu cât o țară a
adoptat mai fidel politicile de privatizare sugerate de la Vest, cu atât mai mult au suferit de eșec
economic și corupție.

În 2011 noua scrisoare de intenție convenită de FMI și Guvern vizează o restructurare activă și
intensă a companiilor din portofoliul statului, după concluziile concentrate pe absorbție a fondurilor UE.
Potrivit acestei scrisori: guvernul urma să desemneze management privat pentru compania Tarom și că
va scoate la vânzare până la finele anului un pachet reprezentând 20% din acțiunile CFR Marfă prin
oferta publică inițială, urma ca CFR Marfă să fie privatizat.În 2012 statul a scos la licitație alte 61 de
întreprinderi de stat pe piața din Moldova.

În 2014 cele mai disputate privatizări au fost cele ale combinatului Oltchim si a CFR Marfă.