Universitatea „Alexandru Ioan-Cuza” Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Master: Bănci și piețe financiare
Reglementări şi instituţii ale pieţei de capital

Analiza mecanismului schemelor Ponzi

Student: Crăciun Andrei

Iași, 2019
 Cuprins

Descrierea mecanismului Schemelor Ponzi.................................................2

Studiu de caz: Analiza schemei Ponzi în cadrul Caritas..............................4

Concluzii..................................................................................................... 9

Bibliografie:............................................................................................... 10

2
Descrierea mecanismului Schemelor Ponzi
Schemele ponzi se referă la înșelătorii investiționale ilicite, ce îi asigură pe investitori
de multiplicarea banilor într-un timp relativ redus și cu un risc scăzut. O schemă Ponzi
funcționează pe baza veniturilor generte pentru acționarii vechi, de la noii acționari. Schema
Ponzi funcționează pe baza veniturior de la noii acționari, al căror rol este remunerarea
vechilor investitori/acționari și nu de pe urma veniturilor ce ar fi trebuit generate de societate1.
În momentul în care societatea nu mai este atrăgătoare pentru alți investitori și după ce
investitorii potențiali au fost epuizați, societatea nu mai are la dispoziție venituri din care să
susțină remunerarea acționarilor, intrând astfel în incapacitate de plată și lăsându-i pe
acționarii ce au investit recent fără bani.
O altă explicație a schemelor Ponzi poate fi aceea a unei înșelătorii frauduloase ce
promite rate ridicate ale rentabilității cu un risc minim asumat de investitori. Schemele Ponzi
generează venituri pentru investitorii timpurii prin adeziunile investitorilor noi. Schema Ponzi
este asemnănătoare cu o schemă piramidală, în care vechii investitori sunt remunerați de
contribuția noilor investitori. Atât în cazul schemelor Ponzi, cât și în cazul schemelor
piramidale, în final se ajunge la autodistrugere, în momentul în care nu mai există potențiali
investitori care să fie dispuși să investească, astfel societățile ajung în incapacitate de plată și
toată mascarada e descoperită2.
Schemele Ponzi sunt fraude investiționale în cadrul cărora li se promite clienților
profituri semnificative cu un risc minim. Societățile ce adoptă strategii de tipul schemelor
Ponzi își canalizează toate resursele în atragerea noilor clienți pentru a-i determina să
investească.
Noile venituri, generate din investițiile noilor investitori, sunt utilizate plata
investitorilor mai vechi, marcând astfel profitul din tranzacții „legitime”. Schemele Ponzi se
bazează pe un venit constant provenind de la noii investitori, continuând remunerarea vechilor
acționari. Când fluxul de bani generat de noile investiții se va termina, schema Ponzi va eșua.
Schemele Ponzi au apărut pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea, în New
England (SUA), când Charles Ponzi a atras mii de rezidenți într-o înșelătorie bazată pe timbre
poștale, ce promitea asigurarea unui câștig de 50% în 3 luni (120%/an), în condițiile în care
rata dobânzii bonificată era 5%, în acea perioadă. La acea vreme, companiile ce ofereau
servicii poștale au dezvoltat timbre, utilizate în corespondența internațională. Acestea puteau

1
https://www.financialmarket.ro/terms/schema-ponzi-ponzi-scheme/
2
https://www.investopedia.com/terms/p/ponzischeme.asp

3
fi achiziționate înainte de expedierea propriu-zisă a corespondenței pentru a le include în
aceasta și ca destinatarul să poată răspunde la scrisoare fără alte costuri. Destinatarul putea
utiliza timbrele primite în schimbul altor servicii poștale pentru a trimite la rândul lui altă
corespondență. Prețurile timbrelor poștale fluctua de la țară la țară, ceea ce a generat o
asimetrie a prețurilor. Ponzi a observat aceast lucru și a angajat agenți din diferite țări pentru a
cumpăra timbre „de răspuns” și pentru a le trimite la el. Ajunse la el, acesta le va schimba
pentru alte timbre mai scumpe decât cele cumpărate inițial. Trimbrele obținute în final vor fi
vândute la prețul pieței, obținând astfel un profit. Acest schimb poartă denumirea de arbitraj și
nu este o practică ilegală. Dar Ponzi a devenit lacom și și-a mărit eforturile.

Celor care investeau în compania lui, Securities Exchange Company, le-a promis
rentabilități de 50% în 45 zile sau 100% în 90 de zile. Datorită arbitrajului folosit, investitorii
au fost atrași imediat. Ponzi, în loc să investească banii în activitatea companiei, acesta a
redistribuit-o și le-a spus investitorilor că au obșinut profit. Acest joc piramidal a activat până
în luna august 1920, când The Boston Post a început să investigheze activitatea companiei
Securities Exchange Company. În urma anchetei efectuate de ziar, Ponzi a fost arestat de
autoritățile federale și acuzat de fraudă.Tipul de fraudă Ponzi nu s-a limitat doar la acest caz.
Schemele de tip Ponzi s-au îmbunătățit odată cu avansul tehnologic.
Printre caracteristicile principale regăsite în cadrul tuturor schemelor Ponzi putem
remarca:
 garanția unei remunerații ridicate;
 flux al rentabilității constant, indiferent de condițiile pieței;
 investițiile/investitorii nu sunt înregistrați la o autoritate independentă de societate;
 clienții nu au acces la documente oficiale privind investițiile lor, o lipsă de
transparență;

4
  dificultăți în recuperarea banilor investiți.

Studiu de caz: Analiza schemei Ponzi în cadrul Caritas

Pentru a evidenția mai bine cum funcționează o schemă Ponzi, am considerat necesar
efectuarea unui studiu de caz, al cărui subiect va fi cazul Caritas.
Scopul Caritas era acela de a ajuta românii cu venituri reduse să treacă mai ușor prin
perioada de tranziție spre capitalism, promițând câștiguri de opt ori mai mari decât suma
cotizată, în numai opt luni de la depunere.
Schema Ponzi Caritas a funcționat în perioada aprilie 1992 - august 1994. Societatea
Caritas a fost înființată de către Stoica Ioan, un contabil brașovean. Primul sediu al Caritas a
fost deschis în aprilie 1992 în Cluj, în cadrul sediului Prefecturii Cluj. Societatea garanata un
câștig de opt ori mai mare față de suma depusă în doar trei luni, ceea ce a atras clujenii în a-și
depune economiile în cadrul societății.
În perioada în care Caritas a funcționat, a atras milioane de deponenți din întreaga țară,
a căror investiție totală a ajuns la aproximativ 1 miliard de dolari. Caritas a fost prima și cea
mai mare escrocgerie financiară din perioada post-comunistă. Schema Caritas a luat sfârșit
odată cu falimentul societății, în august 1994. La acel moment, Caritas înregistra datorii de
peste 450 milioane dolari.
La început, valoarea depozitelor în cadrul schemei era una redusă, cuprinsă între 2.000
și 10.000 de lei, dar mai târziu, când populația țării a prins încredere în acest joc, valoarea
minimă a depozitelor a devenit 20.000 lei, iar cea maximă se situa la 160.000 lei. Până în vara
anului 1993, doar cetățenilor din orașul Cluj le era permis să investească ,iar după această
dată, le era peris tuturor cetățenilor români să investească.
Câștigul primei serii de participanți din Cluj a făcut jocul Caritas foarte popular și era
o metodă de îmbogățire „sigură și garantată” a participanților. După această serie, numărul
participanților a crescut extrem de repede și a dus la extinderea Caritas și în afara Clujului.
Oamenii erau încurajați să participe în cadrul acestui joc atât de către fondatorul Caritas, cât și
de către anumiți politicieni locali, ce garantau câștigurile.
În presa locală, existau numeroase mesaje de promovare a jocului piramidal Caritas,
printre care era regăsit și acesta: „Doamnelor și Domnilor, vă invităm să participați la jocul
colectiv, pe care îl organizăm cu dumneavoastră, pentru dumneavoastră. În actualele condiții
economice, jocul nostru se va dovedi a fi FENOMENAL, asigurându-vă o existență foarte
bună din punct de vedere financiar”. (vezi Figura 1)

5
 Figură 1 - Îndemnul lui Ioan Stoica adresat populației de a investi economiile în cadrul Caritas

De succesul Caritas, a fost responsabil pe de o parte, sprijinul acordat de Partidul

Unității Naționale și de primarul Clujului din acea vreme, Gheorghe Funar, ce a acordat
sprijin logistic și a garantat moral pentru Ioan Stoica. Primul sediu al Caritas a fost în
Prefectura Clujului, iar primarul Gheorghe Funar îl susținea deschis pe fondatorul Caritas, iar
în momentul în care Caritas a început să se clatine, Gheorghe Funar s-a delimitat rapid de
Ioan Stoica. Pe de altă parte, de succesul Caritas, a fost responsabil și ziarul local „Mesagerul
transilvănean”, deoarece în paginile acestui ziar apăreau comunicatele lui Stoica, listele cu
câștigătorii și articole al căror scop era să risipească neîncrederea oamenilor și să-i tragă în
acest joc. Primele înscrieiri în Caritas au fost realizate la sediul ziarului, ziar ce aparținea de
instituția prefectului. În toamna anului 1993, ziarul cuprindea 44 de pagini numai cu numele
câștigătorilor, lista cuprinând 22.000 de nume.
Dimensiunile exacte ale schemei Ponzi autohtone, de la începutul anilor 90’, au fost
aproximate de mai multe persoane. Bancherul Dan Pascariu, estima că un procent cuprins
între 35-50% din gospodăriile din România au intrat în acestă schemă, în timp ce guvernatorul
BNR, Mugur Isărescu, afirma că 1/3 din masa monetară în circulație era rulată prin acest joc
piraidal. Ziarul The New York Times estima că schema realizată de Stoica a atras între 1 și 5
miliarde de dolari. Estimările variază între 2 și 8 milioane de deponenți.
Autoritățile au intervenit prea târziu pentru a limita amploarea daunelor, mai exact, a
interzis această schemă piramidală după ce societatea Caritas a intrat în faliment.
Documentele ce au ieșit la iveală după falimentul companiei, au arătat că Guvernul României
a fost informat în privința unei posibile fraude de către Serviciul Român de Informații, dar și
de alți economiști, cum ar fi Daniel Dăianu, care a numit acest joc drept „fraudă”.

6
 În presa internațională se vehicula încă de la sfârșitul anului 1993 că eșecul schemei
Ponzi Caritas este tot mai aproape. Ziarul The Economist titra că dacă Caritas nu se oprește,
cifra de afaceri va depăși PIB-ul României. Tot în presa internațională se atrăgea atenția că
este imposibil ca într-o țară să existe așa de multă cantitate de bani gheață încât depunerile
să se dubleze de la o lună la alta și să țină sistemul în viață. Frica principală pe plan extern
era aceea că toate resursele vor fi direcționate în acest joc piramidal și niciun ban nu ar mai fi
investit în altceva, astfel încât orice altă activitate ar îngheța. Aceste scenarii vehiculate pe
plan internațional au început să se propage timid și în presa românască, dar Stoica a avut grijă
să plătească de la jurnaliști și până la preoți care să militeze împotriva acestor zvonuri
„nefondate”.
La câteva luni distanță de aceste evenimente, încep să apară semne certe că societatea
Caritas începe să se clatine. Primul semn a începerii dezastrului a fost o veste sau o minciună
prin care Stoica anunța că plățile se suspendă momentan deoarece caseria Caritas a fost spartă,
iar paguba se ridică la aproximativ 95 milioane lei.
Tot în acest timp, Parlamentul României încearcă interzicerea jocurilor piramidale, dar
mai mult de jumătate din senatori votează contra proiectului legislativ (39 pentru, 59
împotrivă). La nivelul Bucureștiului și a județului Ilfov se reușește, printr-un ordin al
prefectului, interzicerea Caritas. Ca reacție, Stoica oprește din nou plățile și anunță că va intra
în geva foamei, împreună cu 90% din angajații Caritas.
În luna aprilie a anului 1994, Stoica vorbea despre o posibilă închidere a Caritasului,
declarațiile acestuia fiind: „Dacă se vrea ca circuitul să fie oprit, atunci ar fi normal să apară o
lege în acest sens. Eu vă declar că sunt în măsură să închid circuitul în chip cât mai benefic
pentru oameni. Pierderea libertăţii mele nu va rezolva absolut nimic”. În 19 mai 1994, a
apărut în ziarul „Mesgerul transilvănean” un articol semnat de Ioan Stoica, cu titlul „Caritas
se închide”. În finalul acestui articol Ioan Stoica îi asigura pe deponenți că își vor recupera
banii, fapt ce nu s-a împlinit, astfel, românii rămânând cu pierderea. În anul 1995, acesta a
fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru fraudă, dar a fost eliberat în anul 1996.
În ciuda câștigului atrăgător, existau reguli pentru participare la acest joc:
 odată cu intrarea în joc, participanții își asumă riscul de a pierde o plată aferentă
cotizație, în condițiile întreruperii jocului;
 așteptarea într-un mod răbdător a rândului pentru a obține câștigul și să nu forțeze
rândul pentru a nu risca să fie excluși din joc;
 să accepte reînscrierea în joc în momentul în care câștigă, pentru a asigura
continuitatea și stabilitatea jocului;
7
  să accepte riscul prelungirii termenului de acordare a câștigului, cauzat de înscrierile
neregulate și sistematice la joc;
 să nu solicite câștigul înainte de venirea rândului și să nu solicite retragerea din joc.
Jocul Caritas a avut implicații economice semnificative în orașul de unde a început
compania, adică Cluj. În anul 1993, anul în care Caritas era în perioada de apogeu, societatea
a închiriat încă două locații (Sala sporturilor și clădirea Institutului de Cercetări Miniere) din
Cluj pentru a face față numărului enorm de persoane ce veneau din toate colțurile țării. În tot
acest timp, Caritas a devenit un fenomen național, românii ajungând să facă orice pentru a-și
depune economiile în schimbul unor chitanțe, iar odată cu venirea primăverii, românii erau în
stare să doarmă pe străzile Clujului doar să-și poată depune banii. Trenurile ce veneau spre
Cluj erau supra-aglomerate și li se adăugau vagoane, ajungând până la denumirea unui tren ca
„trenul speranței” (garnitura Craiova-Cluj).
În toată această isterie, Clujul a devenit orașul cu cei mai mulți câștigători, orașul cu
cele mai multe automobile pe cap de locuitor. Din cauza veniturilor foarte mari, vânzările
magazinelor se măriseră de câteva ori, iar prețurile erau crescute pe măsură pentru a face față
cererii. Unul din magazinele gigantului Panasonic, deschis în anul 1993 la Cluj, a epuizat
stocul de marfă în prima zi de activitate, lăsând reprezentanții societății fără cuvinte.
Venitul câștigat de clujeni fără a presata o muncă pentru acesta, avea și efecte negative
pentru oraș deoarece muncitorii începuseră să-și neglijeze locurile de muncă, productivitatea
societăților din județul Cluj scăzuse cu 15% ca efect al fenomenului Caritas. Directorii de
comanii se confruntau cu probleme nemaiîntâlnite din punctul de vedere al muncitorilor, ei
primind diverse răspunsuri, ca de exemplu: „Dă-mă afară dacă nu-ţi convine! Oricum tata
Stoica ne dă un salar de sute de mii. Dacă mă ajută Dumnezeu, în scurt timp devin milionar şi
te cumpăr cu tot cu fabrică!". Un alt aspect sesizat în acea perioadă era nivelul foarte ridicat al
consumatorilor din cârciumi, acestea aglomerându-se încă de la orele dimineții, iar principalul
subiect era momentul marelui câștig. Investitorii străini veniți în Cluj cu gânduri investiționale
au rămas înmărmuriți de faptul că nimeni nu mai facea nimic.3
Observăm că efectele fenomenului Caritas pot fi nefaste pentru o economie, prin prisa
faptului că se încurajează statul degeaba în detrimentul muncii. Fără forță de muncă, o
economie nu poate exista, cu atât mai mult cu cât în acea perioadă procesele nu erau atât de
automatizate ca și în prezent. Putem observa și o atitudine de superioritate a muncitorilor,
care, odată cu câștigurile venite de la Caritas, se văd milionari și proprietari de firme, dar care
nu știu că dacă toată lumea beneficiază de acele câștiguri, situația lor nu se schimbă cu nimic.
3
Gheorghe Smeoreanu, Caritas: radiografia unui miracol

8
 Un preot afirma, în acea perioadă, că „fenomenul Caritas a venit ca un fenomen divin,
nu numai pentru oameni, ca să aibă bani să se bucure, ci e salvarea poporului român. Acum
românii adevăraţi vor avea milioane, poate miliarde să cumpere economia aceasta şi să nu
fie în mâinile străinilor”. Din această afirmație putem observa că societatea avea nevoie de
proprietate privată, dar și o lipsă a resurselor cu care oamenii pot deveni proprietari.
Căpătarea banilor fără muncă este asociată cu un fenomen divin, venit pentru întrajutorarea
românilor.
Părerile oamenilor despre resursele financiare ale Caritas pot fi sintetizate în câteva
idei, ce țineau locul întrebărilor ce ar fi trebuit să și le pună în privința provenienței banilor:
 oamenii credeau că Ioan Stoica dă împrumuturi cu dobândă de 300% pe termen scurt,
banii fiind folosiți pentru traficul de armament din Iugoslavia;
 proprietarul Caritas investește resurse în producția de mobilă, pe care o vindea pe piața din
Germania, iar banii obținuți (mărci germane) îi vindea pe piața neagră, iar cu banii aceștia
reușea să asigure continuitatea jocului piramidal;
 Caritas era un intermediar prin care se returnau banii din conturile ascunse ale lui
Ceaușescu către populație;
 Caritasul ar fi fost o mașină de spălat banii Securității, obținuți din vânzarea drogurilor și
a armelor înainte de 1989;
 Caritasul avea drept scop dezvoltarea Transilvaniei astfel încât să creeze tensiuni între
București și Cluj, care să se termine cu revolte și, în final, cu independența Transilvaniei;
Din punctul meu de vedere, aceste idei nu sunt fondate și consider că rolul lor era să
mascheze adevărata sursă a banilor, astfel încât oamenii să nu-și dea seama de schema
piramidală și de înșelătoria în care erau angrenați.

9
Concluzii
Apariția și dezvoltarea schemelor Ponzi pe teritoriul României a avut cauze ce țin în
principal de educația financiară precară din acea perioadă. Trebuie să avem în vedere faptul că
o mulțime de scheme de tip Ponzi erau create în anii 1990 cu scopul de a escroca oamenii de
bună credință, ce își puneau speranțele în astfel de jocuri.
Schema Ponzi Caritas este cea mai cunoscută din acea perioadă din cauza mărimii și
implicațiilor avute în societatea românească. Prin Caritas, dorința de a munci era inhibată în
favoarea îmbogățirii într-un termen relativ scurt, al căror riscuri nu erau cunoscute. Dacă luăm
în considerare și faptul că jocul Caritas a fost susținut și la nivel local de către aleșii din acea
vreme, putem trage concluzia că elitele acelei perioade nu și-au pus problema unei posibile
fraude, ceea ce ne demonstrează că ncic educația lor financiară nu era mai presus de cea a
celorlalți cetățeni.
Prin aceste scheme/ jocuri, mulți oameni au pierdut bani în cadrul acestor jocuri, bani
ce nu au fost recuperați nici până în prezent. Principala problemă în cadrul acestor cazuri de
fraudă a fost lipsa de scepticism a celor care investeau banii în cadrul acestor jocuri, unii
ajungând să împrumute bani de la bancă, garantând înapoierea creditelor cu imobilele.
În aceste cazuri, autoritățile cu rol de autorizare, reglementare, supraveghere și control
a pieței financiar-bancare trebuiau să se sesizeze și să oprească astfel de jocuri în care oamenii
aveau câștiguri nefondat de mari într-o perioadă așa de scurtă. Lipsa reacției autorităților a
făcut ca societatea Caritas să reușească să dea cea mai mare lovitură României capitaliste de
la începutul anilor 1990. Această lovitură a fost dată pe de o parte oamenilor, care au pierdut
sume considerabile, iar pe de altă parte statului, care a reușit să ofere o imagine de neputință
în fața unor societăți ce apar peste noapte și pretind că ajută românii să treacă mai ușor la
capitalism.
Strategia aplicată de aceste comapnii este una care oferă o încredere oarbă oamenilor,
care nu sesizează pe de altă parte faptul că regulile sunt făcute în avantajul societăților.
Observăm o strategie comună, prin care participanții sunt premiați cu sumele din contract,
astfel încât schema Ponzi să pară credibilă. Acest lucru continuă până când ajunge la un nivel
atât de complex, încât se prăbușește, astfel clienții rămânând fără bani. Rolul acestor scheme
este de a-i îmbogăți pe oamenii ce au creat-o și de a-i păcăli pe cei care intră în acest joc fără
să se informeze în prealabil.
Acest tip de înșelătorie a fost oprit prin intermediul legilor date în acest sens, al căror
rol era să interzică astfel de jocuri. Lecția cea mai importantă din această situație ar trebui să

10
fie trasă de oamneii care au fost păcăliți în cadrul acestor scheme. Aceștia ar trebui să fie
conștienți că orice câștig exagerat de mare nu vine la pachet fără riscuri pe măsură.

Bibliografie:
 Adina Vlad, Caritas, schema creată de un contabil care a ţepuit o ţară întreagă. „Când este
domnul Stoica în mijlocul nostru, îl vedem ca pe Mesia“, Ziarul Adevărul, 23 august 2016
 financialmarket.ro/terms/schema-ponzi-ponzi-scheme/
 Gheorghe Smeoreanu, Caritas: radiografia unui miracol, Editura Antim Ivireanu, 1993
 investopedia.com/terms/p/ponzischeme.asp
 Ziarul Adevărul, 25 DE ANI DE CAPITALISM. Caritas, prima ţeapă naţională. Jocul
care a adunat o treime din banii României, 6 aprilie 2015

11