Mai binele este dusmanul binelui. Asteptarile neimplinite ale privatizarii romanesti.

Privatizarea const n transferul activelor care sunt n proprietatea statului sau a societilor comerciale cu capital majoritar de stat ctre investitori privai. n Romnia, primul pas n vederea privatizrii a fost constituit de adoptarea Legii nr.15/1990, prin care fostele ntreprinderi de stat din vremea regimului comunist au fost transformate n societi comerciale sau regii autonome. Procesul de privatizare propriu-zis a fost iniiat pe baza Legii nr.58/1991. Conform acestei legi, atribuia de privatizare a societilor comerciale aflate n proprietatea statului revenea unei instituii specializate, nou-create, denumit Fondul Proprietii de Stat (FPS). Instituia i-a schimbat denumirea n 2001, n Autoritatea pentru Privatizare i Administrarea Proprietii Statului (APAPS), iar n 2004 a fost redenumit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). In conformitate cu Legea nr.58/1991, participaiile statului la societile comerciale constituite pe baza Legii nr.15/1990 erau transferate, n proporie de 30% ctre cinci fonduri regionale ale proprietii private, restul de 70% rmnnd n proprietatea statului i trecnd n gestiunea FPS.
1

1.Rosturile privatizarii

Printe procesele definitorii ale tranzitiei la o economie de piata care sa functioneze corect, privatizarea este acela care a inregistrat cel mai limitat progres in Romania. Nu este vorba numai de o sub-formanta masiva in raport cu nivelul maxim realizabil dar fiind ca la mijlocul anului 2001 , deci dupa un deceniu implinit de la emiterea primei legi a privatizarii, nu fusese privatizata nici macar o treime din capitalul social aflat initial in proprietatea statului ci si comparativ cu celelalte tari avand economii in tranzitie. Rapoartele anuale pregatite de BERD pentru a ilustra evolutia procesului de reforma economica din aceste tari situeaza in mod constant Romania in urma tuturor celorlalte candidate la accedarea in Uniunea Europeana, dar si a unor tari membre CIS care nici macar nu si-au formulat asemenea aspiratii.

Tabelul 1:

Rangul ocupat de Romania in ierarhia intocmita dupa progresele

inregistrate in domeniul privatizarii

An Loc

1993 12- 14
2

1996 18- 19

1999 16- 19

Tabelul 1 arata ca Romania nu a reusit niciodata sa intre in mod convingator in prima jumatate a acestui clasament in care figureaza 26 de tari si ca , mai mult, a inregistrat un important regres relativ in perioada 1993- 1996, pe care nu l-a corectat decat in mica masura ulterior. Trebuie insa mentionat ca aceasta ierarhie este intocmita in special pe baza unor date cantitative. Or, dezbaterea publica din tara noastra, indeosebi in ultimii doi ani , si-a deplasat accentul catre aspectele declarate calitative ale procesului de privatizare, pe fundalul repudierii explicite , chiar si de catre decidenti , a unei asa- numite privatizari de dragul privatizarii. Aparitia unui volum impresionant de litearura dedicate privatizarii in ultimii 10-15 ani a permis identificarea unei multitudini de obiective a caror promovare poate fi realizata prin recurgerea la privatizare. Printre cele mai des citate scopuri vom gasi pe acela de imbunatatire a guvernantei corporative la nivelul fimei in vederea maximizarii eficientei cu care functioneaza aceasta, ca si pe cel de rupere a cordonului ombilical care leaga in mod inexorabil intreprinderile publice de resursele statului, ca premise esentiala a impunerii unor constrangeri bugetare tari. Foarte important de retinut , pentru relevanta sa directa asupra privatizarii romanesti ,este faptul ca nu toate obiectivele urmarite prin procesul de privatizare sunt compatibile intre ele, de unde nevoia inevitabila de ierarhizare a importantei lor, ca si disponibilitate de a accepta compromisuri(trade- offs). In fine, mi se pare esentiala si precizarea ca obiectivele cele mai importante ale privatizarii , care tin de insasi esenta economiei de piata , respective functionarea eficienta a intreprinderilor in conditiile existentei unor constrangeri bugetare tari , nu sunt
3

rezultate imediate ale privatizarii , ci sunt atinse prin intermediul conditiilor care le genereaza privatizarea in mod direct : miza personala nemijlocita pentru proprietari si administratori in buna functionare a propriei companii si, respectiv, impunerea de relatii neafectuate de conflicte de interese intre stat si intreprinderi. Desi nu am putut gasi decat referiri sporadice la obiectivul declarat al privatizarii in documentele programatice emise in Romania in ultimii 10 ani, mentiunile existente contureaza un diagnostic care, in opinia mea, explica in buna masura neajunsurile de lunga durata ale privatizarii romanesti, indifferent de natura reala si preferintele declarate ale puterii politice care a prezidat asupra ei. Concret este vorba de: Ignorarea consecventa a incompatibilitatii funciare dintre unele din obiectivele atribuite privatizarii; aceasta s-a tradus in fapt prin judecarea performantei privatizatorilor in functie de multe criterii simultan ( volumul veniturilor varsate la buget; obtinerea de surse proaspete de investitii si capital de lucru pentru companiile privatizate ; prezervarea unei cat mai mari parti din forta de munca angajata; mentierea obiectului principal de activitate a intreprinderii etc), fara a stabili macar o ordine de prioritatee alee acestora. Or, daca pot exista si situatii in care privatizarea sa reuseasca sa raspunda de o maniera satisfacatoare mai multor dintre cerintele mentionate ,este posibil ca toate aceste asteptari sa fie implinite in acelasi timp; Neinternalizarea adevarului elementar ca privatizarea insasi este presupusa a rezolva probleme intreprinderilor supuse acestui proces, fara a mai fi necesara interventia mediatoare a statului in acest scop. Altminteri, ne-am afla in fata unei contradictii de nerezolvat intre ceea ce privatizarea presupune inerent( indepartarea statului din rolul de administrator) si pretentia ca tot statul este mai bine plasat pentru a sti care sunt adevaratele nevoi de dezvoltare a intreprinderilor cedate sectorului privat.
4

Daca acest diagnostic este corect , inseamna ca evolutiile recente ale cadrului administrativ al privatizarii au potentialul de a incetini si mai mult un proces deja serios intarziat fata de celelalte tari din zona.Este vorba de acte normative emise recent , precum Ordinul(nepublicat) al Ministerului Privatizarii din 16 ianuarie 2001 si Hotararea Guvernului nr 938/3 octombrie 2001 privind societati din domeniul electronicii si tehnologiei informatiilor. Ambele impugn includerea in contractile de privatizare a unor clause care limiteaza libertatea de actiune a noului proprietar , precum nemodificarea obiectului de activitate al firmei timp de cel putin 5 ani , activelor din patrimoniul societatii, sau chiar.realizarea unui anumit volum al cifrei de afaceri. Este vadit ca perceptia necesitatii acestor clause nu poate provenii decat dintro presupusa incompatibilitate a intereselor noului proprietar cu ale intreprinderii achizitionate. Pe langa aceasta prezumptie de vinovatie constatam si o alterare profunda a sensului privatizarii , in masura in care notam tendinte explicite de limitarea ajustarilor structurale pe care acest process este chemat sa le potenteze. In fine, avem de-a face cu o perspective ingusta si rigida asupra gestionarii activelor unei companii , care postuleaza suprematia unor activitati ca de exemplu tehnologia informatiilor sau speculatiile imobiliare. Aceste lucuri petrecandu-se pur si simplu, fara vreo preocupare de a verifica in ce masura piata valideaza asemenea ierarhii prefabricate. Un alt important obstacol autogenerat in calea privatizarii decurge din perfectionismul aproape irrational cu care s-a actionat in multe situatii. Un bun exemplu il constituie reglementarea in detaliu a mecanismului de aplicare a privatizarii de masa, care a stat la originea multor intarzieri. Putem cita cazul ratarii in corpore a tuturor privatizarilor de companii nationale( 4 la numar) incercate in anul 2000, in principal din cauza conditiilor nerealiste atasate fiecarei tranzactii ,dar mai ales in cazurile PETROM si TAROM care faceau abstractie de interesele
5

potentialilor cumparatori si prefigurau sitatii ale actionarului daca nu utopice , extreme de greu de realizat in practica. De remarcat ca aceasta dorinta mistuitoare de planificare in detaliu aproape a fiecarei tranzactii nu este apanajul exclusiv a privatizarii romanesti, ea fiind identificata drept un impediment si in cazul privatizarii poloneze( Sutela 1998, pg 14). Or, intrucat intarzierile din procesul de privatizare duc in mod sistematic la deteriorarea situatiei intreprinderilor lasate vreme prea indelungata sub controlul unor substitutei nepotriviti de proprietar, mai sus amintita aspiratie catre perfectiune este, in ultima instanta, pagubitoare. Teza posibilitatii ca o privatizare mai restransa cantitativ sa dea rezultate mai bune la scara economiei in ansamblul sau decat o privatizare mai extinsa nu este integral neadevarata. Dar ea nu se poate verifica decat in conditiile in care privatizarea , sub aspectul sau cantitativ a depasit o anumita masa critica, permitand ca in cadrul economiei sa interactioneze liber si in conditii de egalitate agenti economici maximizatori de profit. Chiar daca , potrivit statisticilor, peste 60% din PIB al Romaniei se formeaza in sectorul privat , nu putem sa ne aflam intr-o situatie precum cea descrisa mai sus atata vreme cat: Statul si-a mentinut in proprietate peste 2/3 din activele detinute initial; Intreaga suprafata de teren agricol apartinand statului este exclusa prin lege de la instrainare; Utilitatile publice sunt cvasi- integral in proprietatea statului ( cu exceptia unei treimi din capitalul ROMTELECOM) ; Nici una din fostele regii autonome convertite in societati nationale nu a fost privatizata pana in present.

In ierarhizarea de catre BERD a celor 26 de economii in tranzitie pe baza unui criteriu definitoriu pentru succesul privatizarii -guvernanta corporative si restructurarea intreprinderilor, vom afla Romania pe un loc la fel de modest :1221 in 1999( in urma tuturor candidatiilor la UE). Corelatia dintre cantitatea si calitatea privatizarii ar trebui sa isi mentina sensul sis a ramana solida in viitor. Un important motiv este acela ca intreprinderile neprivatizate sunt susceptibile de a realize un decline atat de grav al performantei incat atunci cand privatizarea vine in sfarsit, va fi ramas putin de transferat( Nellis ,1999,p.25).

2. Aspectul cantitativ
Datele de care dispunem sunt departe de a valida pozitia celor care critica accentul pre apasat pus asupra laturii cantitative a privatizarii in Romania. Chiar privita din cel mai favorabil unghi , cel al numarului de intreprinderi transferate sectorului privat ,situatia lasa de dorit. Daca numarul societatilor comerciale ramase de privatizat a scazut la un nivel abordabil in urmatorii 2-3 ani, progresele sunt cvasi-inexistente in cazul regiilor autonome de interes national. Conversia acestora in societati nationale nu poate oculta faptul ca numarul lor a ramas practic neschimbat .

Tabelul 2.
An

Numarul intreprinderilor publice pe forme de organizare

Total

Societati

Regii e

Societati nationale

Regii autonome locale

comerciale autonom nationale 80 31

1.ian 1993 1.ian 2001

7241 2205

6291 1998

39

870 137

Din punctul de vedere al indicatorului care caracterizeaza cu o mai mare fidelitate progresul efectiv realizat in domeniul privatizarii- capitalul social trecut in proprietate private- starea de lucruri este aproape dramatica. Pana la mijlocul anului 2001 fusese privatizat numai 28% din capitalul social afltat initial in proprietatea statului. Mai mult circa jumate din acest procent este rezultatul privatizarii effectuate prin efectul legii respectiv a incredintarii a 30% din capitalul social al fiecarei societati comerciale catre institutii create de stat si supuse multa vreme influentei nemijlocite a politicului Fondurile Proprietatii Private( FPP) , devenite Societati de Investitii Financiare (SIF). Nu intregul procent amintit a ramas insa sub controlul SIF, din cauza influentei Programului de Privatizare in Masa, care a transferat o parte a capitalului social atribuit initial FPP direct in mainile unor cetateni individuali. Daca vine vorba de evolutiile recente , acestea intriga incetinirea dramatica a ritmului privatizarilor de la inceutul anului 2001. Semnificatia acestui fenomen nu trebuie insa exagerata . Desi valoarea capitalului social privatizat a scazut masiv, concretizarea in a 2-a jumatate a anului a unei singure privatizari de dimensiuni
8

exceptionale- cea a combinatului siderurgic SIDEX Galati ,care reprezinta peste 2,5 % din capitalul social total detinut de stat ar face, ea singura, ca performanta in materie de privatizare a anului 2001 sa fie una din cele mai bune de la inceputul procesului,in urma cu un deceniu. Reducerea importanta a numarului de societati comerciale privatizate, care in plus are loc simultan cu sporirea numarului entitatilor insarcinate sa desfasoare activitati de privatizare , ramane insa o problema serioasa.

Tabelul 3. Evolutia numarului de societati comerciale privatizate

Anul

1993

199 4 585 585 -

199 5 620 620 -

199 6 124 5 124 5 -

199 7 116 3 116 3 -

199 8 126 7 126 7 -

199 9 140 1 140 1 -

2000 Sem I, 2001 1036 65 928 104 4 32 15 11 7

Total din care 265 FPS/APAPS Ministerul Agriculturii M.Turismului M.Finantelor 265 -

Nicicand de la inceputul procesului de privatizare in Romania nu s-a inregistrat un ritm atat de lent.Daca incheierea cu success a tranzactiei privitoare la SIDEX are neindoielnic darul de a ameliora substantial performanta de ansamblu a
9

privatizarii, nu putem neglija faptul ca nu tuturor vanzatorilor( si nici macar majoritatii lor) li se poate acorda atentia cu totul exceptionala de care s-a bucurat SIDEX din partea decidentilor. Retragerea statului din capitalul social al mai multor sute de intreprinderi reclama existenta unor mecanisme cu un anumit grad de automicitate , care sa poata fi aplicate pe scara extinsa. Deaocamdata insa, acest motor pare a fi in pana ca urmare a absentei aproape desavarsite a oricaror initiative menite sa indentifice sursa blocajelor de pana acum si, pe aceasta baza, sa permita accelerarea procesului de privatizare. Or, este greu ca asemenea initiative sa apara atata vreme cat este intretinuta iluzia ca ,pana in present, privatizarea romaneasca a pacatuit, mai ales prinviteza prea mare, iar principiul privatizator- APAPS- contrapune public conceptual de privatizare pentru relansare unei asa- zise privatizari cu orice pret. Abia in a doua parte a anului 2001 au inceput sa se simta primele demersuri indreptate catre gasirea unor solutii de accelerare a privatizarii. Pana in prezent acestea sunt insa limitate la fermele de stata si la cele 62 de societati comerciale nominalizate pentru privatizarea prin acordul PSAL cu Banca Mondiala sin u abordeaza decat un singur impediment, chiar daca extreme de important, si anume tratamentul uriaselor datorii acumulate de intreprinderile publice anterior privatizarii.

3. Aspecte calitative
Faptul ca simplul transfer de proprietate din mana statului nu conduce automat la rezultatele scontate nu face obiectul vreunei contestari. Diferentele de abordare pot surveni insa cu privire la ce anume trebuie facut pentru a maximize rezultatele positive ale privatizarii.In Romania, luarile de pozitie oficiale si din mass-media privilegiaza intr-o masura covarsitoare includerea de clauze
10

asiguratorii in contracte si intensifica controlul post-privatizare drept instrumente panacea pentru asigurarea succesului privatizarii. Aceasta optica se situeaza la antipoul teoriilor care s-au cristalizat in literature de specialitate dupa observarea unui deceniu de privatizari masive, la o scara nemaintalnita pana acum si foarte probabil nici de caum inainte. S-au conturat in consens in aceasta literaura cu privire la faptul ca , in functie de metoda de privatizare folosita, rezultatele concrete ale acesteia vor fi deiferite. Spre deosebire insa de ceea ce am putea numi punctul romanesc de vedere, elementul central in functie de care este judecata dezirabilitatea diferitelor metode de privatizare posibil de aplicat tine de calitatea guvernantei corporative la care ne putem astepta , deci masura in care noii proprietari sunt confruntati cu acel set de stimulente care sa ii determine sa actioneze in cel mai bun mod posibil pentru a maximiza performanta firmei. Diversitatea metodelor de privatizare nu este nelimitata. Multitudinea privatizarilor efectuate in ultimii 10-15 ani ca si contextele diferite in care acestea au avut loc , permit identificarea a patru modalitati principale, si anume: Privatizarea prin restituire; Privatizarea prin lichidare; Privatizarea prin improprietarire gratuita(zisa si de masa); Privatizarea prin vanzare.

Aceasta ultima metoda ,la randul sau, poate fi divizatain continuare in 3 categorii: vanzari catre insideri (MEBO) ;vanzari catre ousideri care poate cuprinde o subspecie particulara- vanzari de actiuni catre piata de capital.

11

Din cauza faptului , aratat si mai sus, ca obiectivele asociate procesului de privatizare nu sunt univoce, o ierarhizare absoluta a metodelor de privatizare nu este posibila. Tabelul alaturat incearca sa surprinda argumentele pro si contra atasate fiecarei dintre metodele principale de privatizare.

Tabelul 4. Avantaje si neajunsuri ale diferitelor forme de privatizare

Guvernanta Viteza si

Acces capital +

la Venituri

Echitate

corporativa fezabilitate know-how, bugetare Vanzari catre outsideri MEBO PPM ? Restituiri + + ? ? ? + ? + + -

*avataje( + ); neajunsuri (-) Sursa:Sutela,1998, pg. 8

Abordarea evolutiva a privatizarii

12

Stadiul nti (pn n 1994): privatizri spontane, privatizri-pilot, MEBO Vreme de patru ani de la adoptarea primei legi cuprinztoare a privatizrii, procesul de privatizare a fost cantonat ntr-o plaj foarte ngust de optiuni.

1. Privatizri spontane
Cea mai putin explorat dintre aceste optiuni, mai ales din cauza caracterului su netransparent, poate fi privit drept specia romneasc a privatizrilor spontane (care au jucat un rol foarte important, de pild, n procesul ungar de privatizare). Dou ci principale au fost utilizate pentru realizarea acestui gen de privatizri: - societti mixte (joint ventures), adic societti comerciale nou nfiintate la al cror capital social ntreprinderi de stat au contribuit cu o parte important a propriilor active (si, uneori, cu toate aceste active); - majorri ale capitalului social al ntreprinderii de stat, integral subscrise de investitori privati (de regul, insideri). Deja n 1993 (deci nainte ca procesul de privatizare s fie declansat cu adevrat) existau 209 joint ventures ntre companii cu capital de stat si investitori strini, ca si 512 joint ventures constituite de ntreprinderi de stat mpreun cu investitori privati romni. Un numr semnificativ dintre acestea au fost constituite potrivit unor stitulatii si conditii care, ulterior, au fost contestate de diferitele organisme de control, de obicei pe motivul subevalurii contributiei la capitalul social a ntreprinderii de stat fondatoare si, respectiv, al supraevalurii aportului partenerului privat. Este interesant de notat faptul c aceste contestri au fost mai frecvente n cazurile implicnd participarea unor parteneri strini dact atunci cnd entitti private romne au luat parte la asemenea exercitii. Or, aceast cale de privatizare a fost utilizat pe scar larg de managementul si angajatii unor
13

societti de stat din anumite domenii (comert exterior, cercetare-proiectare, turism), unde nivelul redus al capitalului social a favorizat diluarea rapid (n termeni procentuali) a participatiei statului. Privatizarea spontan a fost nlesnit de cadrul legislativ ambiguu, ca si de mult prea ndelungatul vacuum institutional care a existat ntre momentul deciziei de a fi nfiintat FPS (care a redus responsabilitatea perceput la nivelul ministerelor, atunci cnd nu a stimulat nemijlocit realizarea unor discutabile tranzactii de ultim or) si cel n care FPS a devenit operational. Cifrele statistice referitoare la nfiintarea de societti mixte de ctre prezentate mai jos, confirm aceast ipotez. ntreprinderi de stat,

1990-93 721

1995 76

1996 86

1997 17

1998 16

Datele de mai sus indic si o mult mai redus propensiune a FPS de a aproba asemenea operatiuni, dup alegerile din 1996. Din moment ce principiile de transparent si competitie sunt mult mai bine servite de alte metode de privatizare, aceast concluzie ofer o nou perspectiv asupra unor recente declaratii motivate politic, potrivit crora privatizrile realizate nainte de 1997 ar fi mult mai putin afectate de suspiciuni dect cele ulterioare.

2. Privatizri pilot
O prevedere a Legii Privatizrii din 1991 mputernicea Agentia National de Privatizare (ANP) s desfsoare, anterior constituirii FPS si FPP, privatizarea unor societti comerciale, cu conditia ca numrul acestora s nu depseasc 0,5% din totalul societtilor supuse prevederilor legii. Pe aceast baz s-a ntocmit o list de 32 de societti. Desi, la prima vedere, pilotul a esuat din punctul de vedere al

14

realizrilor sale (doar 22 de societti au putut fi privatizate, cele mai multe prin vnzarea ctre angajatii lor), el a permis revelarea a dou importante concluzii: - vnzrile contra numerar sunt o metod extrem de nepotrivit pentru o privatizare rapid si, pentru a avea succes, trebuie nsotite de conditii de plat extrem de generoase (ceea ce este echivalent cu a spune c vnztorul trebuie s fie pregtit s si reduc pretul de ofert, dar - n acea perioad (1993) aceasta era o propunere prea revolutionar pentru a fi formulat n mod deschis); - abordarea caz-cu-caz mbrtisat de Legea Privatizrii era eronat si trebuia corectat - ca o solutie de second best - prin standardizarea (sau industrializarea) mcar a unei prti a procesului. Rezultatul practic imediat al programului-pilot a constat n conceperea unei metodologii-standard pentru vnzarea societtilor comerciale mici, n conditii preferentiale, ctre salariati si management. Astfel, n cazul n care acestia doreau s achizitioneze o cot majoritar, ei puteau utiliza pentru preluarea cotei de 30% detinute de FPP certificate de proprietate emise de oricare dintre FPP-uri, iar FPS era obligat s acorde conditii de plat concesionale: plti esalonate pe o ndelungat perioad, cu o dobnd fix si extrem de redus (10-15% pe an, fat de o inflatie cu trei cifre n 1993, si cu dou cifre ulterior). Privind retrospectiv, pare destul de evident c aceast decizie a deschis cutia Pandorei a MEBO-urilor, care aveau s domine procesul de privatizare vreme de ctiva ani si l bntuie chiar si n prezent. Totusi, decizia a avut si merite: a introdus o cale rapid de privatizarea propriettii de stat din companiile unde participatiile nu erau foarte importante, si unde un compromis ntre pretul (suboptimal) de tranzactie si economisirea unor importante resurse logistice ale vnztorului era probabil justificat. Foarte important, aceast decizie nu a antrenat

15

n mod direct dou neajunsuri majore ale privatizrii prin MEBO, la care a condus generalizarea sa ulterioar: - un drept de veto acordat de facto salariatilor, conducnd la evictiunea oricror altor cumprtori potentiali (si, mai mult, la rezilierea unor contracte de privatizare deoarece salariatii au refuzat s accepte rezultatul procedurii prin care ele fuseser adjudecate); - reducerea sever a perspectivelor de viabilitate ale societtii privatizate, odat ce MEBO s-a ntins si asupra unor societti de dimensiuni mai mari, cu mult mai semnificative nevoi de capital de lucru.

3. MEBO
Panorama privatizrilor desfsurate cu deosebire pn n 1994 arat o dezamgitoare lips de diversificare a metodelor utilizate.

1993 Numr total de privatizri, din care: Numr societti vndute prin MEBO MEBO, ca % din totalul privatizrilor 261 265

1994 604

1995 648

1996 1388

1993-96 2905

519

43

14

837

98.5% 85.9%

6.6%

1.0%

28.8%

Dup 1996, ca rezultat al modificrilor legislative, nici una din tranzactiile de privatizare nu a mai fost oficial nregistrat drept MEBO. De asemenea, cifrele pentru 1995 si 1996 trebuie evaluate din perspectiva faptului c, potrivit unor surse, multe din contractele de privatizare atribuite prin licitatie deschis au fost
16

adjudecate n favoarea insider-ilor (salariati si management). (28) Totusi, din moment ce n aceste cazuri cumprtorii de tip MEBO nu au fost favorizati fat de alti competitori, si nici nu au beneficiat de facilitti de plat inaccesibile altor categorii de cumprtori, aceste tranzactii nu pot fi calificate drept MEBO-uri veritabile si, ca atare, nu rezint caracteristicile descrise mai jos. MEBO ar putea fi apreciat pozitiv pentru a fi fost, o vreme, singurul motor n functiune al privatizrii. Exist mai multi factori obiectivi care au conferit metodei MEBO larga sa extensiune din primii ani ai procesului de privatizare: - faptul c a implicat o abordare de jos n sus, care a permis - ntr-o anumit msur - depsirea imobilismului generat de caracterul optional al privatizrii (dependenta sa de initiativa actionarilor institutionali: FPS si FPP-uri); - faptul c a beneficiat de existenta unei metodologii standardizate, care a minimizat dificulttile inerente ale negocierilor cerute pentru ncheierea unei tranzactii de privatizare si a oferit un util instrument de protectie pentru decidentii implicati n procesul de privatizare: acestia puteau mai usor s si acopere rspunderile artnd c au au urmat ad litteram procedurile prescrise de metodologia standard. Acesti factori ar fi pemis MEBO-urilor s joace un rol important n procesul de privatizare si s compenseze unele din neajunsurile sale timpurii, chiar si n absenta elementelor care au dus la excesiva lor favorizare. MEBO a beneficiat de o lege special (Legea nr.77/1994) care a consacrat privilegii semnificative pentru cumprrtorii MEBO att n ce priveste conditiile pentru achizitionarea actiunilor de la FPS (avans de maximum 20%, pltile urmtoare esalonate pe minimum 5 ani, cu o dobnd de maximum 10%), ct si cu privire la tratamentul fiscal ulterior al companiilor respective (reducere cu 50% a prtii din profitul impozabil corespunznd procentajului de actiuni achizitionate prin MEBO si neaplicarea
17

taxei pe dividendele aferente acestor actiuni!). Mai mult, MEBO a ajuns s fie privit ca o ndrepttire neconditionat a salariatilor si, uneori, tribunalele au confirmat aceast pretentie excesiv prin sentinte oblignd FPS s nu vnd nimnui altcuiva dac salariatii si exprimaser intentia de a achizitiona participatia gestionat de Fps 8 e.g:cazul hotelului AMBASADOR). Aceasta este, probabil, cea mai rea trstur a MEBO n tabloul privatizrii romnesti. n loc s reprezinte o solutie de rezerv, utilizat pentru a corecta dezavantajele altor metode, ea a devenit instrumentul prin care alte metode au fost evitate n mod deliberat. Acesta este unghiul din care deficientele inerente ale metodei MEBO trebuie privite. Nici o metod de privatizare nu este perfect, deci nu ar fi nimic ru n natura sub-optimal a MEBO. Dar este cu totul altceva s fie spate n piatr deficientele sale prin instituirea de bariere la intrare fat de utilizarea, pe o scar ct de ct semnificativ, a altor metode de privatizare. Aceste bariere au fost mai ales de facto (privilegiile oferite cumprtorilor MEBO nu au fost accesibile altor investitori potentiali, iar acestia nu au beneficiat mult vreme de virtutile unor metodologii standardizate, ca s nu mai vorbim de concesiile fiscale), dar uneori ele s-au teransformat n bariere de jure (e.g., sentinte judectoresti oblignd FPS s vnd unor cumprtori MEBO). Acest fundal amplific dimensiunea dezavantajelor metodei MEBO, care nu sunt deloc neglijabile: - inechitatea implicit din faptul c numai insiderii puteau beneficia de facilittile MEBO, cu excluderea oricrui alt cettean; - punerea n acelasi cos a fortei de munc si a averii personale a salariatilor, conducnd la o contradictie intrinsec ntre functiile pe care societatea trebuie s
18

le maximizeze (profitul versus utilitatea insiderilor: salarii nalte, prezervarea locurilor de munc); - accesul la capital de lucru proaspt, ca s nu mai vorbim de investitii, know-how si debusee de piat, este practic inexistent n cazul MEBO. Relevanta acestor neajunsuri ar putea fi (si, actualmente, chiar este) contestat pe motiv c nu multe contracte de privatizare adjudecate prin MEBO au fost reziliate ulterior. Informatiile n aceast privint sunt lacunare si nu foarte actuale. La finele anului 1997, se pare c doar 3% din contractele MEBO fuseser reziliate ca rezultat al nendeplinirii obligatiilor de plat. Chiar presupunnd c aceast cifr nu s-a modificat semnificativ ntre timp (ceea ce este foarte probabil), tot nu se poate desprinde de aici c ea dovedeste succesul metodei MEBO. Cu trecerea timpului, valoarea real a pltilor este erodat si - n plus - trebuie s fi existat cazuri de reesalonare a structurii pltilor. Mult mai semnificative pentru evaluarea succesului acestei metode sunt datele referitoare la performanta companiilor MEBO-izate. Un studiu bazat pe observarea performantei a 645 societti privatizate prin MEBO n 1993-94 (reprezentnd peste 80% din multimea relevant) indic o serioas deteriorare a acesteia n 1996 si 1997: profitabilitatea a sczut de la 7,3% n 1994, la 2,2% n 1997, iar gradul de ndatorare a crescut - n acelasi interval - de la 29,3%, la 48,5%. Desi aceast nruttire nu poate discrimina ntre consideratiile generale (cum ar fi deteriorarea climatului economic de ansamblu) si determinantii legati de metoda de privatizare urmat, ea nu poate - n nici un caz - s fie privit drept un argument n favoarea succesului MEBO. Ceteris paribus, sunt putine sanse ca alte metode de privatizare s fi generat rezultate mai slabe.

19

4. Concluzii
Efectele privatizarii Din moment ce nici macar definirea a ceea ce se intelege printr-o privatizare de success nu este un demers simplu , este evident ca si operationalizarea sa in practica ridica dificultati serioase. La originea acestora se afla faptul , la inceputul acestei lucrari,ca pot exista mai multe criterii din perspective carora sa fie evaluata privatizarea, iar aceste criterii nu sunt intotdeauna compatibile intre ele. Din moment ce privatizarea este o decizie sociala, ceea ce conteaza sunt consecintele pentru bunastarea economica , mai degraba decat simplul profit.Transferurile trebuie determinate net , iar ele pot fi subtile (Mc Fetridge, 1997, p.14). In acelasi timp,privatizarea ca proces poate avea si implicatii mai putin tangibile asupra perceptiei generale cu privire la investitiile de capital in economiile emergente (Perotii, 1999, p. 5). Este intr-adevar impresionant cat de mult pot fi imbunatatite perceptiile cercurilor financiare internationale despre bonitatea unei tari prin realizarea unor privatizari importante, vizibile. O ilustrare clara a acestui fapt o constituie ameliorarea de catre Standards and Poors a rating-ului pentru datoria suverana a Romaniei in iunie 2001, dupa privatizarea Bancii Agricole. Un an si jumatate de crestere economica anterioara nu fusesera atat de convingatori precum o tranzactie simbolica pentru a determina agentia de rating sa isi mareasca nota. Tot in categoria efectelor secundare utile ale privatizarii sunt incluse, de catre unii autori consecintele positive asupra dezvoltarii pietei de capital nationale ( Meggison, 1998 , p.4; Bortolotti , 2000, p.2). Fara a nega evidenta existentei unor asemenea efecte , trebuie sa remarcam ca ele s-au produs aproape exclusiv in alte tari decat cele cu economii de tranzitie.

20

Pe ansamblu, concluzia care pare a se impune este cea a unui bilant mai curand pozitiv al procesului de privatizare din Romania, atat cat s-a facut. Este o concluzie care se gaseste, surprinzator, inntr-o vadita opozitie cu opinia recent exprimata public de o inalta personalitate , conform careia efectele negative ale privatizarilor anterioare au deposit de 10 ori pe cele positive ale veniturilor obtinute ( Interviu cu domnul Ovidiu Musetescu , ministrul privatizarii , in Ziarul Financiar, 6 septembrie 2001 ). Pe langa faptul ca teza implicita acestei opinii ca este ca ar fi fost preferabil sa nu se privatizeze deloc in Romania, consider ca cele mai severe critici se cuvin, dimpotriva, faptului ca nu s-a facut destula privatizare , iar nu deficientelor indiscutabile altminteri- care s-au inregistrat pe parcursul acestui proces . Principalul motiv pentru care s-a facut referire la parerea negativa mai sus citata este acela ca atitudinea decidentilor fata de procesul de privatizare este o problema a carei semnificatie depaseste cu mult simplele lor convingeri personale. Iata ce se arata in acest sens , intr-un document recent aparut sub egida Institutului Milken : Exista doua puncte de vedere guvenamentale referitoare la privatizare: cel angajat si cel populist. Guvernele care imbratiseaza optica populista cauta privatizarea doar pentru capitalul care ar putea fi obtinut , indiferent de implicatiile sociale sau ideologice. Asemenea eforturi sunt mult mai putin incununate de succes decat cele ale guvernelor angajate, care cred in implicatiile filozofice ale privatizarii ( Milken Iinstitude , 2001).

21

Bibliografie:
Artisien ,Patrick si Rojec , Matija, Foreign Investment and Privatization in Eastern Europe :An Overview, MacMillan , April, 2001. Banca Mondiala ,Word Development Report 2002, Washington D.C., nov.,2001. Bornstein ,Morris , Post Privatization Enterprise Restructuring, William Davidson Insitute, Working Paper, no.327, July , 2000.

www.cerope.ro

22