SENSUL UMANULUI (CONDIȚIA UMANĂ)

 Î: Care este sensul vieții?

 R: există 2 orientări:
1. Concepții religioase sau metafizice: există un sens transcendent al acestei lumi;
2. Nu există un sens prestabilit, predeterminat.
 Totuși, problema morții induce o angoasă existențială; de aici ideea, că prin credință
viața capătă un sens prin raportare la divinitate;
 Î: Este însă acesta un sens uman? Acesta întrucât există o ruptură între acțiunea
umană care are la bază o promisiune și caracterul ulterior al darului; putem să
armonizăm, conectăm cele două coordonate?

TEXT: Angajare și pasiune, Ludwig Wittgenstein, Lecții și convorbiri despre

estetică, psihologie și credință religioasă, Ed. Humanitas, 2003
 Wittgenstein are o abordare nonconformistă cu scopul nu de a ne edifica
neapărat, ci de a ne deschide mințile;
 El nu urmărește să ne conducă la un eventual ”adevăr”, ci să elibereze
gândirea de simulacrul adevărului;
1. Orice credință presupune:
- Un sistem de referință
- O angajare pasională
- Un mod de a trăi și a ne judeca viața
- Un fel de a vorbi conștiinței prin prezentarea acelui sistem de referință
- Însușirea sistemului de către credincios

Ex. cineva ne-ar lăsa să vedem starea noastră de deznădejde dar ne arată și instrumentul
salvării; apoi din proprie inițiativă, nu condus de mână de către vreun ”instructor”, se
repezește la acest instrument și-l apucă.

2. Religia creștină presupune să simți o mizerie nesfârșită și să ai nevoie

de un ajutor nemărginit; ea implică un refugiu și o deschidere a inimii;
Tot globul pământesc nu poate să se afle într-o mizerie mai mare decât un
singur suflet.

3. Deschiderea inimii este către Dumnezeu dar și către ceilalți; Astfel

omul devine un copil: fără poziție, fără demnitate, fără distanță față de
ceilalți;
Acesta este un fel aparte de iubire, o iubire în care parcă recunoaștem
că noi toți suntem niște copii răi;

4. Creștinismul spune:
- Toate învățăturile bune nu ajută la nimic;
- Trebuie să ne schimbăm viața sau orientarea vieții;
 DORINȚA DE NEMURIRE, DORINȚA DE SENS
 Î: Dincolo de orice religie, oare credința într-un sens al evoluției umane nu e ceva
înscris în ordinea vieții?
 Moartea unei ființe conștiente pune o problemă fundamentală: oare evoluția nu
are alt scop decât să creeze o ființă care să-și dea seama de propria existență dar
această ființă să fie muritoare și în imposibilitate de a depăși propria finitudine?
 Oare aici nu este cinism, o cruzime a condiției umane?
 Nici măcar nu este una superioară condiției animalului, acesta are avantajul că ignoră
acest sens;
 Rezultă că orice certitudine a unui destin este un act de credință și impune o ”angajare
pasionată” față de existența deja a unei decizii privind scopul a tot ce se întâmplă;
 Religia este încercarea umană de a depăși cruzimea unei condiții fără sens;
 Credința este starea în care omul caută certitudinea că existența nu se epuizează în
absurd.
 Sensul creștin este că viața implică un drum spre desăvârșire dar aceste nu poate fi
atins în viața acesta, ci dincolo de ea,
 Rațiunea rămâne oarecum neputincioasă, ea poate orienta viața către conștientizarea
unui gol;
 După Wittgenstein, doar cel care a simțit mizeria, cruzimea cinismul lipsei de sens
dorește o asemenea angajare;
 H.F. Latour (1836-1904), Golgota, după Veronese
 Golgota (ebr. ”căpățână”) – colină de lângă Ierusalim; semnifică și suferința, chinul
 Calvar(latină); greacă, Kranian topos – ”locul craniilor”

PUNCTE DE VEDERE

 Mircea Eliade, Sacrul și profanul

 Homo religiosus:
- Există o realitate absolută = SACRUL;
- Acesta transcende această lume, o sanctifică și o face reală;
- Sacrul se manifestă și în lume și astfel îi dă realitate,
- Originea vieți este sacră și existența umană își actualizează
potențialitățile în măsura în care este religioasă, adică participă la
realitate.
 Homo areligiosus:
- Respinge transcendența;
- Acceptă relativitatea ”realității”;
- Se îndoiește de sensul existenței;
- Îl găsim în societățile occidentale moderne;
- Refuză orice chemare la transcendență;
- Este doar subiect și agent al istoriei; condiția umană este singurul
model de umanitate regăsită în situații istorice concrete.