Sistem Expert Final 4 August

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/343749484
Managementul performant și durabil al terenurilor pomicole și plantațiilor de

pomi în SISTEM EXPERT
Book · August 2020

DOI: 10.5682/9786062811389
CITATION READS
1 73
3 authors:
Daniela Dana IA Chiurciu

Technological Secondary-School Prundu, Giurgiu, Romania, University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine of Bucharest
32 PUBLICATIONS 34 CITATIONS 98 PUBLICATIONS 128 CITATIONS
SEE PROFILE SEE PROFILE
Valentina Voicu
National Research and Development Institute for Soil Science, Agrochemistry and…
42 PUBLICATIONS 52 CITATIONS
SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by IA Chiurciu on 17 June 2021.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Managementul performant şi durabil
al terenurilor pomicole şi plantaţiilor
de pomi în SISTEM EXPERT
Autori: Daniela Dana, Irina-Adriana Chiurciu, Valentina Voicu
Colaboratori: M. Mihalache, D. Hoza, L. Ilie, Rodica Doina Lazăr,
Carmen-Alina Eftene, Măriuța Băncilă, I. Platon, Liana Dumitru,
Adela Bărbulescu, Claudia Valentina Popescu, Mihaela Rusu
La elaborarea următoarelor capitole au participat:
Cap. I și II – N. Voiculescu;
Cap. III – C. Lazăr, Daniela Răducu, S.L. Ştefănescu, N. Voiculescu
Lucrarea a fost finanțatǎ în cadrul proiectului CEEX 3707 „Conservarea resurselor

naturale şi artificiale ale patrimoniului pomicol prin managementul performant şi
durabil al terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi în sistem expert” prin
programul AMCSIT Politehnica Bucureşti prin C.F. 197 - CROM.
Instituția coordonatoare: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru

Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA
București
Parteneri:
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Stațiunile Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”
- Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa
- Stațiunea Pomicolă Caransebeș a Universității de Științe Agricole şi
Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara
- Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița
- Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța
Daniela DANA
Irina-Adriana CHIURCIU Valentina VOICU
Managementul performant şi durabil

al terenurilor pomicole şi plantaţiilor
de pomi în SISTEM EXPERT
EDITURA UNIVERSITARĂ
Bucureşti, 2020
Colecţia PĂMÂNTUL - CASA NOASTRĂ
Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr., d.h.c., Nicolae FLOREA, Membru de onoare al Academiei Române
Prof. univ. dr. Elena TOMA, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din
Bucureşti, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
Redactor: Gheorghe Iovan

Tehnoredactor: Ameluţa Vişan
Coperta: Monica Balaban
Editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (C.N.C.S.) şi inclusă de Consiliul

Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) în
categoria editurilor de prestigiu recunoscut.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DANA, DANIELA
Managementul performat şi durabil al terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi în SISTEM
EXPERT / Daniela Dana, Irina-Adriana Chiurciu, Valentina Voicu. - Bucureşti : Editura Universitară,
2020
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-28-1138-9
I. Chiurciu, Irina-Adriana
II. Voicu, Valentina
634.1
DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786062811389
© Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate, nicio parte din această lucrare nu poate fi
copiată fără acordul Editurii Universitare
Copyright © 2020
Editura Universitară
Editor: Vasile Muscalu
B-dul. N. Bălcescu nr. 27-33, Sector 1, Bucureşti
Tel.: 021.315.32.47
www.editurauniversitara.ro
e-mail: redactia@editurauniversitara.ro
Distribuţie: tel.: 021.315.32.47 / 07217 CARTE / 0745.200.357

comenzi@editurauniversitara.ro
O.P. 15, C.P. 35, Bucureşti
www.editurauniversitara.ro
CUPRINS
PREFAȚĂ ..................................................................................................... 9
CAPITOLUL I Studii şi cercetări privind interacţiunea factorilor de

mediu, caracteristici României, în formarea ecosistemelor pomicole ......... 13
1.1. Consideraţii generale ............................................................................. 13
1.2. Regimul termic în ecosistemele pomicole ............................................ 16
1.3. Regimul de lumină în ecosistemele pomicole ....................................... 23
1.4. Regimul aero-hidric în ecosistemele pomicole ..................................... 26
1.5. Resursele de sol în ecosistemele pomicole ........................................... 32
CAPITOLUL II Factorii care condiţionează formarea ecosistemelor

pomicole ....................................................................................................... 45
2.1. Favorabilitatea şi restricţiile ecopedologice în ecosistemele
pomicole formate pe terenurile plane.................................................... 45
2.2. Favorabilitatea şi restricţiile ecopedologice în ecosistemele
pomicole formate pe versanţi ................................................................ 52
CAPITOLUL III Evaluarea terenurilor pomicole şi plantaţiilor de

pomi în SISTEM EXPERT .......................................................................... 61
3.1. Expertiza resurselor climatice ............................................................... 61
3.1.1. Metoda de parametrizare a resurselor climatice prin
frecvenţa pragurilor şi intervalelor climatice optime ................ 65
3.1.2. Expertiza resurselor climatice pentru cultura speciilor
pomicole .................................................................................... 68
3.1.3. Modul de calcul al valorii resurselor climatice în
pomicultură................................................................................ 69
3.1.3.1. Indicatorii de caracterizare .......................................... 69
3.1.3.2. Numărul total de puncte de bonitate admis pentru
resursele climatice neameliorabile .............................. 70
5
3.1.3.3. Expertiza resurselor climatice în raport de specie şi
clasa de evaluare ......................................................... 70
3.2. Expertiza resurselor de teren ................................................................. 70
3.2.1. Înclinarea terenului .................................................................... 70
3.2.2. Forma versanţilor ...................................................................... 79
3.2.3. Expoziţia terenului .................................................................... 82
3.2.4. Eroziunea terenului ................................................................... 84
3.2.5. Alunecări şi prăbuşiri de teren .................................................. 86
3.2.6. Drenajul teritoriului ................................................................... 88
3.2.7. Expertiza resurselor de teren pentru cultura speciilor
pomicole .................................................................................... 90
3.2.7.1. Modul de calcul al valorii terenului în pomicultură .... 91
3.2.7.2. Indicatorii de caracterizare .......................................... 91
3.2.7.3. Numărul total de puncte de bonitate admis ................. 99
3.3. Expertiza resurselor de sol .................................................................... 99
3.3.1. Volumul edafic activ (V.E.A.) ................................................ 100
3.3.2. Reacţia solului ......................................................................... 105
3.3.3. Carbonaţii din sol .................................................................... 110
3.3.4. Salinizarea şi alcalizarea solurilor ........................................... 115
3.3.5. Poluarea industrială ................................................................. 118
3.3.6. Expertiza resurselor de sol pentru cultura speciilor pomicole 120
3.3.6.1. Modul de calcul al valorii solului din pomicultură ... 123
3.3.6.2. Indicatorii de caracterizare ........................................ 131
3.3.6.3. Numărul total de puncte de bonitate admis ............... 131
3.3.6.4. Oboseala solului ........................................................ 132
3.4. Expertiza plantaţiilor de pomi ............................................................. 133
3.4.1. Vârsta plantaţiilor .................................................................... 135
3.4.2. Sortimentul de soiuri ............................................................... 135
3.4.3. Starea de vegetaţie a plantaţiilor ............................................. 135
3.4.4. Modul de calcul al valorii plantaţiilor de pomi ....................... 136
3.4.4.2. Numărul total de puncte de bonitate admis ............... 137
3.5. Expertiza infrastructurii terenurilor pomicole şi a plantaţiilor de
pomi .................................................................................................... 139
3.5.1. Gradul de echipare tehnică a terenurilor pomicole şi
plantaţiilor de pomi ................................................................. 140
3.5.2. Valorificarea producţiei de fructe ........................................... 140
6
3.5.3. Proximitatea pieţei de desfacere .............................................. 140
3.5.4. Accesul la piaţa de desfacere .................................................. 143
3.5.5. Modul de calcul al valorii infrastructurii terenurilor
pomicole şi plantaţiilor de pomi .............................................. 143
3.5.5.2. Numărul total de puncte de penalizare admis ........... 144
3.6. Modul de lucru şi metoda de calcul utilizate în expertizarea
terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi........................................ 144
3.6.1. Modul de lucru ........................................................................ 145
3.6.2. Modul de calcul ....................................................................... 147
3.6.3. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de măr ............................. 148
3.6.4. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de păr............................... 149
3.6.5. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de prun ............................ 150
3.6.6. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de cireş ............................ 151
3.6.7. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de vişin ............................ 152
3.6.8. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de piersic ......................... 153
3.6.9. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de cais ............................. 154
3.7. EXPERT 1........................................................................................... 155
3.8. EXPERT 2........................................................................................... 155
CAPITOLUL IV Testarea şi validarea modulului ecologic cuantificat

în SISTEM EXPERT, în ferme pomicole din România ............................ 157
4.1. Testarea şi validarea modulului ecologic cuantificat în SISTEM
EXPERT, în ferme pomicole din judeţul Caraş-Severin .................... 157
4.1.1. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de prun de la
Domaşnea, județul Caraş-Severin ........................................... 157
4.1.2. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de măr de la
Domaşnea, județul Caraş-Severin ........................................... 164
4.1.3. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de cireş de la
USAMVBT – Stațiunea Didactică Timişoara, Ferma nr. 9,
Păltiniş, județul Caraş-Severin ................................................ 171
Rugi, județul Caraş-Severin .................................................... 178
4.1.5. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţei de măr de la
Păltiniş, trupul Valea Cenchii, județul Caraş-Severin ............. 186
7
EXPERT, în ferme pomicole din judeţul Bistriţa-Năsăud .................. 193
SCDP Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud ................................... 193
SCDP Bistriţa, județul Bistriţa-Năsăud ................................... 199
4.2.3. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de cireș de la
SCDP Bistriţa, județul Bistriţa-Năsăud ................................... 206
EXPERT, în ferme pomicole ale SCDP Băneasa, Bucureşti .............. 212
SCDP Băneasa, Bucureşti ....................................................... 212
4.3.2. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de piersic de la
SCDP Băneasa, Bucureşti ....................................................... 218
EXPERT, în ferme pomicole ale SCDP Constanța, județul
Constanța............................................................................................. 224
4.4.1. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de cireș de la
SCDP Constanța, județul Constanța ........................................ 224
4.4.2. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de vișin de la
SCDP Constanța, județul Constanța ........................................ 229
4.5. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la principalele specii
pomicole din România ........................................................................ 235
4.5.1. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la specia de
măr ........................................................................................... 235
păr ............................................................................................ 239
prun.......................................................................................... 244
cireş şi vişin ............................................................................. 248
nectarin .................................................................................... 255
cais ........................................................................................... 259
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .............................................................. 265
8
PREFAȚĂ
În prezent, patrimoniul pomicol al României este în declin datorită

retrocedării în special a plantaţiilor de pomi din mediul urban şi periurban, noii
proprietari dând altă destinaţie terenurilor de sub plantaţie, iar plantaţiile din
extravilan dau producţii mici la hectar. Pe de altă parte, studiile de piaţă
evidenţiază exigenţa tot mai crescută a consumatorilor pentru produsele şi
serviciile pe care le cumpără. În final, o plantaţie industrială de pomi trebuie să
devină eficientă, însă costurile rezultate din noncalitate pot reprezenta între 5 și
30% din cifra de afaceri, astfel că o muncă prost efectuată (ce determină
noncalitatea) costă la fel de mult ca una bine făcută (ce determină calitatea), dar
aceasta din urmă reduce preţul de cost în timp ce prima îl măreşte.
Prezenta lucrare stabileşte valoarea terenurilor pomicole şi a plantaţiilor
de pomi, eficientizează prognoza de utilizare a terenurilor pomicole şi a calităţii
fructelor prin stabilirea unui preţ de pornire în instanţele judecătoreşti
(vânzări/cumpărări de terenuri pomicole şi plantaţii, succesiuni, moşteniri,
donaţii, retrocedări etc.).
Totodată, lucrarea facilitează eforturile Ministerului Agriculturii și
Dezvoltării Rurale pentru formarea de ferme pomicole cu producţii realizate la
costuri reduse, eficiente şi producătoare de fructe de calitate, comercializabile.
Pe plan internaţional atât publicul larg, cât şi factorii de decizie resimt tot
mai puternic problemele de mediu. Acest lucru are loc mai ales la nivelul
fermierilor din pomicultură, ramură cu investiţii mari şi utilizare de lungă
durată, dar şi la nivel naţional şi transfrontalier. Consiliul European de la
Cardiff, din iunie 1998, a invitat Consiliul Uniunii Europene să îşi stabilească
propriile strategii pentru a obţine rezultate în sfera integrării problemelor de
mediu şi dezvoltare rurală în diverse zone ale politicii.
Consiliul European de la Viena, din decembrie 1998, şi-a reafirmat
angajamentul şi mai mult a cerut Comisiei Europene să furnizeze un raport
asupra indicatorilor. În comunicarea sa „Direcţii pentru agricultură durabilă”,
Comisia a subliniat că reformele Agendei 2000 au furnizat un nou imbold
9
pentru integrarea aspectelor de mediu în politica agricolă. Comunicarea
„Indicatori pentru integrarea aspectelor de mediu în Politica Agricolă
Comunitară (PCA)” a evidențiat din nou interesul major al Comisiei în
stabilirea indicatorilor agroecologici.
Lucrarea de față, este executată de un colectiv de cercetători cu o
experienţă, în domeniul sol-plantă-climă-poluant, efectuând cercetări asupra
patrimoniul pomicol pe întreaga secvenţă de condiţii naturale, după o
metodologie de cercetare originală, aplicată unitar şi integrată ecosistemic.
Lucrarea este de anvergură naţională cu efect aplicativ la nivel regional şi
local. Această lucrare constă în elaborarea unui SISTEM EXPERT integrat
care cuantifică resursele climatice, resursele de sol şi pe cele de infrastructură
particulară terenurilor pomicole şi plantaţiilor pomicole, la şapte specii de pomi
(măr, păr, prun, cireş, vişin, cais şi piersic), cultivate în zona temperată, în
România, precum şi în Uniunea Europeană.
Scopul principal al lucrării este conservarea resurselor naturale şi
artificiale ale patrimoniului pomicol prin managementul performant şi durabil
al terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi în SISTEM EXPERT, de la
abordările top-down la implicarea comunităţilor locale. Se va proiecta şi testa la
scară naţională un set unic, integrat şi operaţional de criterii şi indicatori
măsurabili, ca bază pentru un sistem informatic comprehensiv, unitar, utilizat
pentru realizarea unei infrastructuri inteligente, urmărind realizarea unui model
ecologic cuantificat şi integrat al resurselor climatice, resurselor de sol şi de
infrastructură specifică terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi, astfel:
1. Expertiza resurselor climatice - acest obiectiv a fost gândit pentru a
dezvolta şi defini criterii şi indicatori ştiinţifici durabili şi relevanţi pentru
caracterizarea unitară pentru toată ţara şi în perspectiva schimbărilor climatice
globale, a unui SISTEM EXPERT care cuantifică elementele meteorologice ce
condiţionează fenofazele fructificării la speciile pomicole luate în studiu după o
metodă originală elaborată şi aplicată parţial la nivel local. Această metodă se
bazează pe frecvenţa repetabilităţii pragurilor şi a intervalelor climatice optime
pe ultimii zece ani (prioritate ştiinţifică).
2. Expertiza resurselor de sol şi teren - solul este o componentă
esenţială a ecosistemelor pomicole. Se are în vedere cuantificarea condiţiilor de
teren (pantă, expoziţie, eroziune de suprafaţă şi în adâncime, precum şi
alunecări de teren), de drenaj (volumul de sol negleizat şi nepseudogleizat,
porozitatea de aeraţie), de sol (volum edafic activ, reacţia solului, salinizare,
10
alcalizare, conţinutul de Al schimbabil al solurilor acide şi carbonatul de calciu
cu adâncimea de apariţie a orizonturilor Cca, Cpr, Rz şi CaCO3 activ în
orizontul cu carbonaţi) şi poluare industrială.
3. Expertiza plantaţiilor de pomi - indicatorii de caracterizare a
plantaţiilor de pomi sunt: vârsta pomilor, sortimentul de specii, soiuri şi
portaltoi, starea de vegetaţie a plantaţiilor, producţia şi calitatea fructelor.
4. Expertiza infrastructurii terenurilor pomicole - la caracterizarea
infrastructurii plantaţiilor de pomi sunt cuantificate gradul de echipare a
terenurilor şi a plantaţiilor, posibilităţile de acces în livadă şi la pieţele de
desfacere a fructelor.
Lucrarea aduce contribuţii originale, fiind de anvergură naţională cu
aplicabilitate regională şi locală. Lucrarea constă într-un SISTEM EXPERT
integrat care cuantifică prin puncte de bonitate şi de penalizare resursele
climatice, resursele de sol şi de infrastructură, producţia şi calitatea fructelor. Se
sprijină pe o bază de date climatice, pedologice şi biometrice care cuprinde
patrimoniul pomicol al României. Este realizată după o metodologie de
cercetare originală şi pretabilă la prelucrarea automată a datelor analitice şi
măsurătorilor biometrice.
Acest modul ecologic cuantificat este compatibil cu sisteme similare din
Germania, Cehia, Slovacia şi alte ţări din Uniunea Europeană cu diferenţa că
există o altă concepţie de abordare. Este mai apropiat de condiţiile locale şi
prezintă un raport tehnico-economic real între resursele de referinţă cu
consecinţe directe asupra producţiei şi calităţii fructelor, precum şi în plan
social-administrativ.
Lucrarea poate fi utilizată de către toate instituţiile publice şi private cu
sarcini în domeniul monitorizării politicilor din domeniul agricultură-
pomicultură-mediu (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul
Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerul Integrării Europene). De asemenea,
lucrarea va fi utilă organizaţiilor locale (primării, grupuri şi asociaţii
profesionale etc.), şi nu în ultimul rând instanţelor judecătoreşti în probleme de
succesiune, donaţii, moşteniri şi vânzări/cumpărări de terenuri pomicole şi
plantaţii de pomi, retrocedarea terenurilor şi plantaţiilor etc.
Vă mulţumim!
Autorii
11
Autorii adresează calde mulţumiri
Domnului Academician Cristian HERA,
Domnului Director Ştiinţific al INCDPAPM-ICPA BUCUREŞTI,
Prof. dr. Mihail DUMITRU, Membru titular ASAS,
pentru sprijinul acordat la realizarea acestei lucrări.
12
CAPITOLUL I
STUDII ŞI CERCETĂRI PRIVIND
INTERACŢIUNEA FACTORILOR DE MEDIU,
CARACTERISTICI ROMÂNIEI, ÎN FORMAREA
ECOSISTEMELOR POMICOLE
1.1. Consideraţii generale
Speciile pomicole ca plante perene, participă în timp la formarea

unui ecosistem, în care planta influenţează mediul său de existenţă, iar
aceasta determină adaptările necesare plantei pentru creştere şi
fructificare.
Ca o consecinţă a succesiunii ciclice a anotimpurilor, specifice
zonei temperate, la pomi au apărut şi s-au consolidat pe cale ereditară
anumite particularităţi biologice ca încheierea vegetaţiei şi căderea
frunzelor, intrarea în vegetaţie, absorbţia şi reutilizarea unor elemente
minerale, formarea organelor de rezistenţă la intemperiile din timpul
iernii etc.
Pe de altă parte, o plantaţie odată înfiinţată pe un anumit teren,
datorită coronamentului pomilor creează un microclimat particular, în
care variaţia elementelor meteorologice capătă alte valori decât în câmp
deschis. Prin urmare, rezultă un ecosistem caracterizat prin relaţii
specifice în ce priveşte schimbul de energie şi substanţe cu mediul
înconjurător.
În timp, în cadrul acestor relaţii de intercondiţionare se formează şi
se stabilizează lanţuri trofice care se intersectează şi se influenţează
reciproc, determinând şi influenţând fluxul continuu al proceselor de
absorbţie cu schimb, formarea, translocarea şi depunerea substanţelor
nou formate precum şi al schimburilor de energie (calorică, cinetică etc.).
În cazul plantaţiilor aflate sub impactul poluării, în lanţurile trofice ale
13
ecosistemului pătrunde şi poluantul care dereglează funcţionarea normală
a acestuia cu consecinţe directe asupra creşterii pomilor, producţiei şi
calităţii fructelor.
Spre deosebire de plantele anuale cu un habitus redus, care îşi
încheie ciclul biologic într-un an sau mai puţin, pomii sunt plante cu
habitus mare, cu longevitate şi producţii de biomasă mult superioare.
Dezvoltarea foliară şi perenitatea acestor specii sunt principalii factori ce
determină stabilirea şi menţinerea unei stări de echilibru în cadrul
ecosistemului pomicol.
Dar ca orice ecosistem, starea de echilibru are un caracter labil şi
orice intervenţie antropică, fără o motivaţie biologică şi ecologică, poate
deregla echilibrul realizat, cu consecinţe directe asupra pomilor şi
producţiei de fructe. Aşa se explică de ce rodirea la speciile pomicole
depinde atât de condiţiile din anul respectiv, cât şi de condiţiile anilor
precedenţi, adesea chiar de la înfiinţarea plantaţiei.
Labilitatea echilibrului ecosistemelor pomicole, este mult
influenţată de particularităţile biologice specifice pomilor. Dacă la
plantele anuale procesul de creştere odată încheiat este urmat de procesul
de rodire, la pomi ambele procese se suprapun, existând momente în
perioada de vegetaţie, în care are loc simultan creşterea formaţiilor
vegetative, creşterea fructelor şi diferenţierea mugurilor, pentru viitoarea
recoltă.
Modul în care pomii parcurg aceste momente critice sunt
determinate pe de o parte de cerinţele biologice specifice proceselor de
dezvoltare, iar pe de altă parte de gradul de satisfacere a acestora, în
raport de potenţialul natural al ecosistemului format.
La pomi, înfloritul şi legatul fructelor, sunt procese care au loc
primăvara (moment în care sistemul radicular abia intră în funcţiune),
când, în condiţiile climatului nostru frecvent se înregistrează perturbaţii
climatice.
Aceşti factori suplimentari complexează relaţiile de
intercondiţionare, care se stabilesc în cadrul ecosistemului.
În plus pomii neprotejaţi înfruntă vicisitudinile din timpul iernii, iar
odată cu trecerea anilor şi pe acelea determinate de vârstă, care le
14
slăbeşte şi mai mult capacitatea de reacţie faţă de agresivitatea factorilor
externi (naturali şi antropici).
Intercondiţionările de o mare complexitate între acţiunea factorilor
de vegetaţie şi reacţia pomilor la acestea în cadrul ecosistemului, reacţie
exprimată în final prin producţia de fructe, pot fi influenţate de
intervenţiile antropice (tehnologii de cultură), până la o anumită limită,
aceasta fiind determinată însă de potenţialul natural al ecosistemului.
Solul, nefiind un simplu suport de cultură, compensarea în limite
favorabile ale factorilor de sol cu cei de climă, reprezintă condiţia
esenţială a obţinerii unui efect economic benefic aplicării unei tehnologii
eficiente.
Oricât de complexe ar fi relaţiile într-un ecosistem pomicol, şi
acestuia i se pot aplica legile generale ale producţiei agricole şi anume,
legea egalei importanţe a tuturor factorilor de vegetaţie şi legea
nesubstituirii factorilor de vegetaţie.
Conform acestor legi, toţi factorii de vegetaţie sunt necesari,
indiferent de aportul cantităţii cu care intervin în ecosistem şi nici unul
din factorii de vegetaţie nu poate fi înlocuit de altul.
Cercetările mai recente de ecologie pomicolă arată, însă, că într-un
ecosistem pomicol, deşi un factor nu poate fi înlocuit cu altul, prin
fenomenul de compensare a acţiunii factorilor, efectul unui factor
nefavorabil poate înceta dacă unul sau mai mulţi factori complementari ai
ecosistemului îi suplinesc rolul său biologic. De pildă, într-un teritoriu
ecologic omogen, un aport suplimentar de rouă şi de apă în pânza freatică
poate suplini până la o limită un regim deficitar de precipitaţii.
Cunoaşterea factorilor care se compensează, precum şi a naturii şi a
limitelor cantitative până la care poate avea loc acest fenomen pentru a
nu strica starea de echilibru a ecosistemului, constituie de fapt, esenţa
cercetărilor de ecopedologie pomicolă.
Numai pe baza cunoaşterii potenţialului natural al unui ecosistem şi
a relaţiilor de compensare a factorilor săi, se pot elabora tehnologii
fundamentate ecopedologic, care să ducă în final, la obţinerea unor
producţii mari de fructe de calitate superioară, cu costuri reduse în
condiţiile menţinerii şi chiar sporirii fertilităţii naturale a acestuia.
15
1.2. Regimul termic în ecosistemele pomicole
În ansamblul factorilor care condiţionează ecosistemul, temperatura

aerului, cu determinismul său asupra temperaturii plantei şi temperaturii
solului, este unul din factorii care limitează arealul culturii speciilor
pomicole. Relaţiile ce se stabilesc între temperatura ecosistemului şi
procesele biologice ale creşterii şi rodirii pomilor sunt mult mai complexe
decât în cazul plantelor anuale, pe de o parte, datorită faptului că pomii sunt
specii cu frunze căzătoare, adaptate iernilor din zona temperată şi au nevoie
în egală măsură atât de temperaturi pozitive cât şi negative, iar pe de altă
parte, datorită simultaneităţii proceselor biologice ale creşterii şi rodirii în
desfăşurarea fenofazelor unui ciclu anual. În condiţiile în care temperatura
aerului într-un teritoriu dat poate varia în cursul unui an de la +35 la –30C,
sistemele de termoreglare ale pomilor sunt supuse unor tensiuni mari. Astfel
se explică limitarea arealului optim termic pentru cultura pomilor la zona
dealurilor, podişurilor şi teraselor, unde amplitudinea absolută este de
24 – 22°C, comparativ cu zona de câmpie, unde aceste valori pot depăşi
50 – 60°C.
Temperatura exercită o acţiune directă asupra dezvoltării organelor
vegetative. La speciile pomicole scoaterea mugurilor din starea de repaus
vegetativ şi evoluţia lor ulterioară se face prin două procese succesive:
o satisfacerea necesarului de frig, prin care mugurii sunt scoşi din
starea de repaus, și
o satisfacerea necesarului de căldură, care permite dezvoltarea
normală a mugurilor, dar numai după scoaterea lor din repaus
(Hoza, 2000).
Necesarul de frig este indispensabil pentru desăvârşirea unor procese
biochimice şi ieşirea din repaus a mugurilor, fiind diferit de la o specie la
alta. Necesarul de frig se calculează ca sumă a gradelor de temperatură
pozitivă mai mici de 7C. După Tufts şi Harris (citaţi de Hoza, 2000)
numărul de ore de frig pentru principalele specii pomicole este de:
- Prun 700 – 1000
- Păr 600 – 1400
- Cireş 600 – 1400
- Vişin 500 – 1300
16
- Piersic 400 – 1200
- Nuc 700
- Migdal 200 – 500
- Cais 400 – 1000
- Măr 800 – 1700
- Afin 650 – 1200
Se observă că după iernile geroase înfloritul pomilor este mai grupat,

pe când în anii cu ierni prea blânde înfloritul este eşalonat. În general
cerinţele pentru frig în condiţiile ţării noastre sunt satisfăcute la toate
speciile pomicole (Mihăescu, 1998). După satisfacerea necesarului de frig,
temperaturile ridicate determină pornirea în vegetaţie a mugurilor şi reluarea
unui nou ciclu vegetativ.
Temperatura la care pomii pornesc în vegetaţie este numită prag
biologic şi este diferită de la o specie la alta. După Mihăescu (1977) valorile
pragului biologic sunt următoarele:
- Măr 8°C
- Păr 7,5 – 8,0°C
- Cais 6,0 – 6,5°C
- Piersic 6,5 – 7,0°C
- Migdal 5°C
- Vişin 8°C
- Nuc 10°C
- Alun 1 – 2°C
- Coacăz 6°C
- Căpşun 5°C
Este cunoscut faptul că primăvara intrarea în activitatea fiziologică a

pomilor începe cu activitatea sistemului radicular, care constă în declanşarea
proceselor de hidrolizare a substanţelor de rezervă şi transformarea acestora
în forme mobile necesare proceselor biologice şi, în final, pornirea în
creştere a rădăcinilor. Aceste procese sunt legate strict de evoluţia
temperaturii solului.
Ca orice factor ecologic temperatura solului intră în relaţie directă cu
sistemul radicular al pomilor, ca o rezultantă a intercondiţionării mai multor
componente ecosistemice cum sunt unele condiţii generale de teritoriu ca
17
altitudinea, relieful (pantă, expoziţia), prezenţa şi grosimea stratului de
zăpadă precum şi solul prin proprietăţile fizice, conţinutul său în umiditate
şi natura învelişului vegetal.
Este de asemenea cunoscut că sistemul radicular şi adâncimea de
distribuţie a rădăcinilor în sol la pomi înregistrează creşteri în raport cu
anotimpul, astfel că în perioada de vegetaţie creşterea este mai puternică în
orizonturile superficiale ale solului, iar în perioada de repaus, în orizonturile
mai profunde (Rogers, 1935).
Biologic, intrarea în activitate a sistemului radicular înseamnă
declanşarea relaţiilor de schimb cu solul, mediul său de existenţă.
Cercetările de fiziologie a pomilor au pus în evidenţă faptul că temperatura
solului este factorul principal ce influenţează absorbţia elementelor nutritive
din sol. Ritmul absorbţiei elementelor nutritive creşte proporţional cu
creşterea temperaturii solului până la o limită, determinată de specie şi
portaltoi după care încetineşte, încât în jur de 0C aproape încetează.
Temperaturile scăzute din sol inactivează sistemele enzimatice, măresc
permeabilitatea citoplasmei şi reduc intensitatea reacţiilor în absorbţia cu
schimb şi transportul ionilor minerali la nivelul perilor absorbanţi.
Mai mult, cercetările întreprinse cu pomi cultivaţi în medii sintetice au
arătat că variaţia regimului termic al acestora influenţează diferenţiat
absorbţia azotului, fosforului şi potasiului, cel mai dependent de temperatură
fiind azotul, a cărui absorbţie începe primăvara, apoi potasiul şi fosforul.
Dacă în sol temperatura continuă să scadă sub 0C se înrăutăţesc chiar
condiţiile de existenţă a rădăcinilor la anumite temperaturi denumite
temperaturi prag, particulare fiecărei specii şi portaltoi (de exemplu la gutui
–12C ... –13C, tabelul 1.1), rădăcinile nu mai rezistă şi pier. Regimul
termic al solului influenţează şi absorbţia apei din sol de către sistemul
radicular al pomilor. După cum este cunoscut, absorbţia apei are loc la
nivelul perilor absorbanţi. Cu mai mică intensitate apa pătrunde în rădăcini
şi prin zona suberificată şi chiar prin lenticelele suberificate (Addoms,
1946). Procesul absorbţiei se declanşează la temperaturi în sol în jur de 0C
şi creşte odată cu creşterea temperaturii până la 30 – 35C, după care scade.
18
Tabelul 1.1 Condiţiile regimului termic al solului pentru speciile
pomicole (după Proiect CROM)
Favorabilitatea temperaturii (C) solului pentru

Specia sistemul radicular (50 cm)
Optimă Minimă Letală
Măr 21,0 – 23,0 7,0 – 1,5 –7,0...... –12,0
Păr 15,0 – 20,0 3,5 – 5,0 –10,0 ...... –11,0
Gutui 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –12,0...... –13,0
Prun 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –11,0
Cireş 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –10,0
Vişin 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –10,0...... –14,0
Cais 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –10,0...... –11,0
Piersic 24,0 7,0 – 35,0 –10,0...... –11,0
Nuc 10,0 10,0 –7,0
O temperatură mai joasă sau prea ridicată în raport cu temperatura

optimă, în funcţie de specie şi portaltoi, poate diminua absorbţia apei.
Relaţia dintre temperatura solului şi absorbţia apei este indirectă,
temperaturile ridicate se pare că acţionează prin intermediul modificării
intensităţii creşterii rădăcinilor, iar temperaturile scăzute prin modificarea
permeabilităţii protoplasmei care scade paralel cu creşterea vâscozităţii
acesteia.
Cele două procese esenţiale pentru viaţa pomilor, absorbţia apei şi a
elementelor minerale, în sistemul radicular se găsesc într-un echilibru
permanent cu solul. Acest echilibru este influenţat de regimul termic al
solului, care la rândul său determină variaţia temperaturii aerului.
Dependenţa regimului termic al solului, de cel al aerului, devine tot mai
slabă odată cu creşterea adâncimii. Se înţelege că partea aeriană a pomului,
19
trunchiul şi coroana sunt cel mai puternic influenţate de regimul termic al
aerului.
După cum se ştie, variaţiile periodice (zilnice şi anuale) şi neperiodice
(accidentale) sunt determinate de latitudine, anotimp, relief, natura
învelişului vegetal, nebulozitate etc. Aşa cum s-a arătat, prin cultura pomilor
pe un anumit teren, se creează în timp un ecosistem în care elementele
climatice influenţează creşterea şi dezvoltarea pomilor, iar coronamentul
pomilor modifică microclimatul din ecosistemul în formare.
Dintre elementele meteorologice, temperatura aerului determină
intrarea şi ieşirea pomilor din vegetaţie şi ritmul desfăşurării fenofazelor
limitând astfel arealul de cultură al speciilor pomicole.
La rândul său coronamentul pomilor are un efect moderator asupra
amplitudinilor variaţiilor termice ale aerului. Cercetări întreprinse în Cluj de
Ruxandra Persunaru (1962) arată că în luna august, în coroana unui pom cu
trunchiul mijlociu, la 2 m înălţime, temperatura maximă a aerului a fost de
37C, la staţia meteorologică fiind de 37,9C, iar temperatura minimă de
9C, comparativ cu 9,7C la staţia meteorologică.
Suprafaţa foliară mare a modificat şi umiditatea relativă a aerului
din coroana pomilor, aceasta fiind mai mare cu 71% decât cea
înregistrată la staţia meteorologică (66%).
Dar efectul temperaturii aerului este resimţit şi direct în relaţie cu
planta, prin determinismul său asupra unor procese vitale din viaţa
acesteia. Cercetările de fiziologie ale pomilor arată că mersul fotosintezei
depinde de temperatură. Pentru fiecare specie există o valoare minimă.
Creşterea temperaturii peste valorile optime duce la scăderea lentă a
intensităţii fotosintezei, pentru ca la atingerea temperaturii de 39C să se
producă o scădere bruscă a intensităţii fenomenului, ca urmare a
inactivării cloroplastelor. Liubimenko (citat de Nedelcu, 1976), arată că
însuşi procesul de biosinteză a pigmenţilor clorofilieni încetează la
temperatura de 40C.
Dacă temperatura aerului depăşeşte 40C fotosinteza încetează,
efectul acestor temperaturi ridicate resimţindu-se asupra întregii plante.
În acest caz părţile neumbrite ale trunchiului pot atinge temperaturi de
20
50 – 52C, cu apariţia de arsuri (observaţii efectuate la noi în ţară de
Bordeianu şi colab., 1961; 1963).
De regimul termic al aerului sunt strâns dependente şi alte două
procese vitale: transpiraţia şi respiraţia. Astăzi este cunoscut că
transpiraţia este cu atât mai intensă cu cât temperatura mediului este mai
ridicată.
S-a constatat că dacă temperatura solului creşte de la 10 la 40C
transpiraţia se dublează (Ziegler, citat de Nedelcu, 1976). În ceea ce
priveşte partea aeriană a pomului s-a observat că dependenţa transpiraţiei
de creşterea temperaturii aerului este condiţionată de tensiunea vaporilor
din aer.
Respiraţia este în şi mai mare măsură dependentă de regimul termic
al aerului deoarece scăzând temperatura mediului scade şi temperatura
pomului, iar dacă va creşte peste o anumită limită (28 – 40C), în funcţie
de specie şi natura evoluţiei regimului termic respiraţia se opreşte.
Creşterea temperaturii aerului peste 40C determină încetarea
respiraţiei prin modificarea vâscozităţii protoplasmei, iar scăderea
temperaturii sub limita critică inactivează sistemul enzimatic cu rol în
activitatea hidrogenului din ciclul respirator, efectul fiind acelaşi.
Temperatura are un rol important în colorarea fructelor,
temperaturile diurne şi nocturne scăzute survenite înainte de maturarea
completă a fructelor determină o mai bună colorare a acestora.
Temperaturile favorabile pentru acest proces sunt cele nocturne (Clerinx,
1983).
Regimul termic, condiţionează toate procesele de formare,
transformare şi de circulaţie a substanţelor necesare creşterii, dezvoltării
şi rodirii pomilor. Într-un anumit teritoriu, odată format ecosistemul
pomicol (prin înfiinţarea plantaţiei), evoluţia regimului termic şi
influenţa asupra desfăşurării proceselor biologice la nivel celular, capătă
un caracter de echilibru, influenţând planta şi fiind influenţat la rândul
său de plantă.
Ca rezultat al acestei intercondiţionări, la pomi apar şi se
delimitează, devenind particulare fiecărei plantaţii în parte datele
calendaristice ale începerii şi sfârşitului vegetaţiei, ale momentului
21
declanşării şi duratei fenofazelor, lungimii şi profunzimii perioadei de
repaus şi a perioadei de vegetaţie, gradul de rezistenţă la efectul
temperaturilor scăzute etc. Se înţelege că în cadrul aceluiaşi ecosistem
pomicol valorile termice minime, optime şi maxime, depind de specie,
soi şi portaltoi.
În tabelul 1.2 se prezintă pragurile termice critice în primăvară
pentru diferite specii pomicole.
Tabelul 1.2 Praguri termice în primăvară pentru speciile pomicole

(după Proiect CROM)
Temperaturi critice (T°C)

Muguri florali
Specia Flori (în plină Fructe legate de
umflaţi, dar
înflorire) câteva zile
nedeschişi
Măr –4,0 –2,8 –1,7
Păr –3,5 –2,2 –1,1
Gutui - –1,5 –2,2
Prun –3,5 –2,2 –1,1
Cireş –5,5 –2,2 –1,1
Vişin –1,2 –2,2 –2,2
Cais –3,9 –2,2 –0,6
Piersic –3,9 –3,0 –1,0
Nuc –6,0 –5,0 –2,0

Migdal –4,3 –3,8 –2,1
Cunoaşterea evolutivă a caracteristicilor regimului termic într-un

ecosistem pomicol este importantă întrucât de aceasta depinde aplicarea
corectă a unor verigi tehnologice prioritare.
Mai necesară pare a fi, însă, introducerea prognozei fenologice
(obiectul unor cercetări de zonare în unele ţări pomicole), în vederea
22
elaborării unor parametri climatici şi de microclimă, ce trebuie avută în
vedere alături de cei de sol, la justificarea deciziei privind înfiinţarea
unei plantaţii pomicole într-o zonă sau alta.
Aceasta permite să se cunoască, încă din faza proiectării, datele
calendaristice probabile, privind dezmuguritul, înfloritul, coacerea,
calitatea fructelor, gradul de proiecţie naturală faţă de accidentele
climatice etc.
1.3. Regimul de lumină în ecosistemele pomicole
Aşa cum s-a arătat mai sus, speciile pomicole, ca orice organism viu,
pot creşte şi fructifica numai în condiţiile unui schimb permanent de energie
şi substanţe cu mediul înconjurător.
Fiind componentă a energiei radiante, lumina, prin natura şi
caracteristicile sale, intră în relaţii de intercondiţionare cu alţi factori
ecologici din sistemul sol-plantă-aer, influenţând variaţia acestora, şi fiind la
rândul său dependentă de modificările lor, realizându-se în final o stare de
echilibru labil cu planta. Rezultanta acestei stări de echilibru influenţează
procesele biologice esenţiale la nivel celular. După cum este cunoscut, din
cele 120 miliarde de megawați pe care soarele îi trimite anual spre planeta
noastră, numai 0,027% sunt utilizaţi în fotosinteză.
Dar această distribuţie medie la nivel planetar este modificată local de
o serie de factori cum ar fi latitudinea şi longitudinea, altitudinea, relieful şi
microrelieful, nebulozitatea etc., compensarea factorilor ecologici putând
tinde până la anularea efectului iniţial al factorului luat în considerare în
cadrul ecosistemului.
Considerând expoziţia ca factor complementar şi influenţa reliefului
asupra distribuţiei luminii, s-a constatat că dacă se consideră cantitatea de
lumină primită de suprafaţa plană cu 100% atunci expoziţia sudică primeşte
cu 28,4% mai multă lumină, expoziţia estică şi vestică cu 8,4% şi respectiv
9,6% mai puţin, iar expoziţia nordică cu 50% mai puţin.
Cercetările au fost efectuate prin măsurători (cal/g/cm2) în cazul unui
versant de 30, de Schubert în 1928 (citat de Gautier, 1970). Totodată
variaţia mărimii unghiului de incidenţă a razelor luminoase modifică şi
23
compoziţia spectrală a luminii. Cu cât unghiul se apropie de 90 cu atât
ponderea razelor cu lungime de undă mică, radiaţii cu eficienţă mai redusă
în procesul de fotosinteză decât a acelora cu lungime de undă mare.
Poziţia diferită a frunzelor pe pom, gradul diferit de acoperire prin
suprapunere al acestora, precum rolul formei şi mărimii coronamentului
pomilor în bilanţul absorbţie-reflecţie sunt alţi factori modificatori ai
echilibrului din ecosistem.
În final, la nivelul frunzei se interceptează prin efectul său biologic o
anumită cantitate de lumină, rezultanta stării de echilibru reflecţie-
transmisie-absorbţie (Roos, 1975). În mod real aceasta este cantitatea de
lumină care, sub formă de cuante, declanşează şi controlează cel mai
important proces al vieţii pomului, fotosinteza.
Cercetările de fiziologie arată că toţi factorii externi care au o acţiune
puternică asupra intensităţii fotosintezei depind de natura luminii
(intensitatea luminii şi lungimea de undă a radiaţiilor luminoase).
Odată cu creşterea intensităţii luminii până la cca. 40.000 lucşi creşte
şi intensitatea fotosintezei. Creşterea în continuare a intensităţii luminii până
la cca. 100.000 lucşi atrage după sine modificări ale intensităţii luminii care
poate duce la oprirea completă a procesului.
Optimul la care se desfăşoară fotosinteza este intensitatea luminii de
80.000 lucşi, aceasta reprezentând circa jumătate din intensitatea luminii
normale, în zilele senine din timpul verii intensitatea luminii putând atinge
valori de 100.000 lucşi (Nedelcu, 1976).
Urmărindu-se dependenţa fotosintezei de intensitatea luminii, se
constată că la anumite valori, (punct de compensaţie), creşterea în intensitate
a fotosintezei se interferează cu creşterea în intensitate a procesului de
respiraţie. La acest punct dioxidul de carbon utilizat în respiraţie este folosit
integral în fotosinteză, iar oxigenul produs în fotosinteză este consumat în
respiraţie (Peterfi şi Sălăgeanu, 1972). La speciile mai pretenţioase la
lumină, punctul de compensaţie are loc la valori mai mari ale intensităţii
luminoase, iar la cele cu pretenţii mai scăzute la valori mai mici, datorită
variaţiei intensităţii respiraţiei. Dintre toţi ceilalţi factori ai ecosistemului ce
influenţează regimul de iluminare, nebulozitatea are efect direct asupra
24
intensităţii luminii, la acest efect adăugându-se şi unii factori microclimatici
cum ar fi ceaţa şi încărcarea cu praf a aerului.
Aşa cum s-a arătat mai înainte, lumina intervine în procesul
fotosintezei nu numai prin intensitatea sa, ci şi prin lungimea de undă a
radiaţiilor luminoase. Efectul diferenţiat al radiaţiilor de diferite lungimi de
undă din spectrul luminii vizibile asupra fotosintezei este constatat. Însă,
opiniile diferiţilor oameni de ştiinţă cu privire la mărimea lungimii de undă
şi relaţiile acesteia cu punctul maxim la care se realizează fotosinteza sunt
contradictorii. Cercetările întreprinse la plop de Downs şi Helmers (1975),
arată că absorbţia maximă a radiaţiilor luminoase în raport cu lungimea lor
de undă este maximă în domeniul radiaţiilor albastre. Interpretată ca factor
ecologic complementar, lungimea de undă a radiaţiilor luminoase este
modificată, în afara condiţiilor de relief şi microrelief şi de altitudine.
Astăzi este cunoscut că odată cu creşterea altitudinii lumina este mai
bogată în radiaţii albastre, violete şi ultraviolete. Acestea ar putea constitui o
explicaţie pentru aroma şi coloraţia intensă a fructelor obţinute de la merii
cultivaţi în zone situate la altitudini mari.
Cercetările efectuate în acest sens ar aduce un nou criteriu de zonare,
constituind, totodată, şi un parametru de calitate. Datele bilanţului energetic
la nivelul frunzei arată că din întreaga cantitate de energie absorbită de
frunza verde, doar 1 – 5% este utilizată în fotosinteză, restul de 99 – 95%,
transformându-se în energie calorică ce serveşte la trecerea apei în stare de
vapori prin fenomenul de transpiraţie (Nedelcu, 1976). Aceasta explică
dependenţa strânsă dintre regimul de iluminare şi procesul de transpiraţie.
Din constelaţia de factori care influenţează acest proces, intensitatea luminii
fiind primul şi cel mai important, în condiţii de luminozitate crescută, de la
umbră la soare, cantitatea de apă transpirată poate creşte de la 8 g/m2 masă
foliară pe oră la 65 g/m2/h (Boussingault citat de Popescu, 1975), adică de
peste 8 ori.
La speciile pomicole, datorită particularităţilor locului lor de origine,
cerinţele faţă de regimul de iluminare, sunt foarte variate, fiind dependente
de specie, soi şi portaltoi. Speciile pomicole se încadrează în totalitate în
grupa plantelor iubitoare de lumină. Aceasta este dovedită de reacţia
imediată a pomilor la umbrire sau soare excesiv. Un regim de iluminare
25
insuficient a determinat o diminuare a masei foliare a pomilor, a intensificat
degarnisirea tulpinii şi scheletului de ramuri roditoare, a avut loc o etiolare a
lăstarilor aflaţi în creştere, diferenţierea mugurilor a fost afectată, iar
culoarea verde a frunzelor şi-a pierdut din intensitate.
După cercetările lui Tromp, menţionat de Hoza (2000), intensitatea
luminii are importanţă şi pentru inducţia şi diferenţierea mugurilor de rod.
Din cercetările efectuate cu intensităţi diferite de lumină s-a observat că la
50% lumină, diferenţierea mugurilor a fost de 48% faţă de plantele
menţinute în condiţii de lumină directă.
Cunoaşterea cerinţelor speciilor şi soiurilor de pomi faţă de lumină
este necesară la amplasarea livezilor în raport cu expoziţia, orientarea
rândurilor faţă de punctele cardinale, la stabilirea formei de coroană, a taliei
pomilor, iar în funcţie de acestea se stabilesc distanţele de plantare.
Fiind un factor ecologic cu încărcare maximă energetică, regimul de
lumină a devenit astăzi obiectul unor ample cercetări în scopul cunoaşterii
cât mai exacte a implicaţiilor sale în producţia de fructe şi calitatea acesteia.
1.4. Regimul aero-hidric în ecosistemele pomicole
Alături de ceilalţi factori ecologici, apa şi aerul ca factori de

vegetaţie sunt componente cu rol major ale ecosistemului. Nici un
organism viu nu poate trăi fără apă şi aer, şi cu atât mai puţin pomii, care
expun mediului înconjurător o mare suprafaţă de contact.
În fiziologia plantei, apa îndeplineşte un rol de agent chimic,
solvent şi agent de transport. Ea intervine în procesele de turgescenţă-
plasmoliză a frunzelor, declanşează primele reacţii ale fotosintezei şi
controlează absorbţia elementelor minerale din sol.
De apă este legată însăşi viaţa pomului, cunoscându-se că peste
95% din constituţia ţesuturilor tinere este reprezentată de apă.
Este adevărat că în organele pomului unde funcţiile vitale sunt mai
lente, şi conţinutul de apă scade, dar nu cu mai mult de cca. 12%, ceea ce
dovedeşte relaţia strânsă între conţinutul de apă şi funcţionalitatea
ţesuturilor vii. Apa conţinută în ţesuturile pomului reprezintă însă o
cantitate neglijabilă, în raport cu apa consumată de pom într-un an.
26
Numeroşi factori ai ecosistemului determină şi controlează procesul
evaporării cum ar fi radiaţia solară (prin intermediul luminii şi
temperaturii), presiunea vaporilor din atmosferă, regimul precipitaţiilor şi
vântul - dintre cei atmosferici, umiditatea, culoarea, textura, structura şi
starea de afânare a solului, panta şi expoziţia - dintre cei edafici.
La rândul său transpiraţia este determinată şi controlată de o serie
de factori biologici cum ar fi mărimea suprafeţei foliare, poziţia
frunzelor, numărul şi distribuţia pigmenţilor cu rol asimilator, precum şi
de unii factori ecosistemici ca intensitatea luminii, umiditatea,
temperatura şi presiunea aerului, vântul şi variaţii ale umidităţii solului.
În final, transpiraţia depinde de bilanţul dintre volumul de apă ce
ajunge la frunze, volum reglat în principal de umiditatea solului şi de
energia disponibilă pentru evaporarea apei la nivelul frunzei, care este în
funcţie de climat.
În raport de potenţialul natural al fiecărui ecosistem, între toţi
factorii ce acţionează în conexiune, se stabileşte o stare de echilibru care
garantează productivitatea ecosistemului. Datorită dezvoltării unei
suprafeţe foliare mari prin care se pierde multă apă prin transpiraţie,
pomii şi-au creat prin adaptări succesive, un sistem radicular puternic,
capabil să extragă din sol un volum mare de apă.
Aşa cum s-a arătat, absorbţia apei are loc în principal la nivelul
perilor absorbanţi şi a zonei nesuberificate.
Cercetări de fiziologia pomilor arată că dintre toţi factorii, regimul
de apă al solului este determinant în procesul absorbţiei. S-a constatat că
perturbarea regimului de apă, prin scăderea conţinutului de oxigen din
aerul din sol, duce la oprirea creşterii rădăcinilor şi formarea perilor
absorbanţi cu efect final în diminuarea intensităţii absorbţiei apei.
Dacă în aer conţinutul mediu de oxigen este de 21%, în atmosfera
solului conţinutul normal al acestuia este mai mic, variind între 10 – 20%
(Gautier, 1970). Reacţia promptă a sistemului radicular al pomilor la
insuficienţa oxigenului în zona explorată de rădăcini se datorează rolului
oxigenului (din aerul solului) într-o serie de procese de importanţă vitală
pentru plantă.
27
Un regim optim de aerare a solului permite desfăşurarea normală a
respiraţiei rădăcinilor, menţine la nivel optim absorbţia ionilor minerali,
proces ce se desfăşoară la rândul său prin schimb cu produşi organici de
respiraţie. Se asigură, în acest fel, condiţiile sintezei proteinelor, din
aminoacizii care se formează în sistemul radicular.
Mai mult, s-a putut constata că un conţinut redus de oxigen în sol, a
micşorat capacitatea rădăcinilor de a trece peste un obstacol mecanic,
acest fapt fiind pus pe seama unui efect cumulativ, în acest caz,
asociindu-se la condiţiile unui sol neaerat şi dimensiunea mică a porilor
acestuia (Gill şi Miller, 1956).
Totodată, judecarea favorabilităţii regimului de aer al solului în
relaţie cu creşterea şi extinderea sistemului radicular, trebuie să ţină
seama şi de primenirea aerului din sol, cunoscându-se că întru-un sol cu
condiţii optime, din acest punct de vedere, în decurs de 7 – 8 zile trebuie
să aibă loc reînnoirea întregului volum de aer din zona explorată de
sistemul radicular (Kosteakov şi Kudresvteva, citaţi de Blidaru, 2001).
În sol insuficienţa oxigenului are şi o altă consecinţă şi anume
imposibilitatea descompunerii substanţelor organice şi acumularea în
exces la nivelul sistemului radicular a dioxidului de carbon.
Trebuie menţionat că dioxidul de carbon din sol în exces, se
comportă asupra sistemului radicular ca o substanţă toxică. Aceste
condiţii se realizează în solurile cu exces de umiditate, soluri
caracterizate în primul rând printr-un regim aerohidric nefavorabil
(tabelul 1.3).
Astăzi este cunoscut că pentru creşterea la nivel optim a rădăcinilor
pomilor, în sol nu trebuie depăşită forţa de sucţiune de 260 g/cm3,
corespunzătoare la umidităţi apropiate de capacitatea de câmp pentru apă
sau puţin inferioare acesteia.
Dacă umiditatea solului coboară sub anumite valori, cu optim
diferenţiat în raport de specie şi portaltoi, se perturbă activitatea
întregului sistem radicular.
28
Tabelul 1.3 Domeniul optim al regimului de apă şi aer în sol pentru
speciile de pomi (după Voiculescu şi Ştefănescu, 1990; 1992b)
Volumul de sol Porozitatea de aeraţie,

Specia
nepsedogleizat % din volum
Măr, vişin > 80 16 – 30
Prun, cireş > 70 16 – 30
Păr > 70 10 – 22
Cais, piersic > 95 16 – 30
La pomi, s-au constat manifestări de hidrotropism, semnalându-se o

oarecare direcţionare a rădăcinilor către zonele din sol în care apa este
reţinută cu o putere de sucţiune redusă. Direcţionarea hidrotropică a
rădăcinilor încetează în condiţiile limită ale umidităţii solului, datorită
prezenţei unui orizont de sol uscat, sau existenţei unor orizonturi cu
umiditatea aproape de saturaţie. În acest ultim caz factorul complementar
de restricţie fiind insuficienţa oxigenului.
Într-un sol aerat, bine aprovizionat cu elemente nutritive şi asigurat
din punct de vedere al regimului termic, nivelul umidităţii solului rămâne
factorul determinant al absorbţiei şi utilizării apei din sol. Nivelul
umidităţii solului determină mărimea forţei de sucţiune a acestuia. Forţa
de reţinere a apei de către sol este cu atât mai mare cu cât nivelul
umidităţii sale este mai redus, în solul uscat forţa de reţinere a apei
depăşind 1.000 atm.
Determinarea forţei de sucţiune a apei din diferite soluri apare
necesară, cunoscându-se faptul că în general forţa de sucţiune a
sistemului radicular variază între 10 și 14 atm. Diferenţa dintre forţa de
sucţiune a frunzei şi forţa de sucţiune a apei de către sol este forţa cu care
apa din sol este aspirată de frunze. Pentru pomi valoarea critică a forţei
de sucţiune este de 10,0 – 14,5 atm., valoare la care are loc închiderea
stomatelor. Când forţa de sucţiune a solului atinge valori de 0,5 atm.,
nivelul umidităţii solului este corespunzător capacităţii de câmp pentru
apă, iar la 5 atm. solul este uscat corespunzător coeficientului de ofilire
(Gautier, 1971). Totuşi la aceste valori ale umidităţii din sol, cercetările
29
de fiziologie arată că cca. 40% din stomate mai sunt încă deschise la
orice oră din zi (Popescu, 1975).
Se evidenţiază că în ecosistemul pomicol se stabileşte un echilibru
hidric între cantitatea de apă absorbită, cea transpirată şi cantitatea de
substanţă uscată realizată prin consumul unei anumite cantităţi de apă
(coeficientul de transpiraţie). Acest echilibru este determinat în principal
de doi factori legaţi de particularităţile biologice ale speciei, soiului şi
portaltoiului; suprafaţa foliară exprimată de Show (1930), prin indicele
de înfrunzire, adică raportul dintre suprafaţa absorbantă exprimată de
Brochet şi Gerbier (1968), prin raportul dintre suprafaţa rădăcinilor
funcţionale şi unitatea de sol (citaţi de Berbecel şi Stancu, 1970).
Intervenţiile antropice (tehnologii de înfiinţare şi exploatare a
plantaţiilor de pomi), trebuie să ţină seama de fragilitatea echilibrului
hidric de care depinde în ultimă instanţă acumularea substanţei uscate,
deci producţia, precum şi de constelaţia de factori care-l controlează. În
perioade critice de lungă durată, deteriorarea echilibrului hidric poate
pune sub semnul întrebării însăşi existența pomului.
Fiind plante cu suprafaţă foliară mare, pomii pierd prin transpiraţie
cantităţi însemnate de apă, aceasta variind între 132 şi 198 mm numai în
perioada de vegetaţie, variaţia acestui consum fiind în funcţie de specie şi
gradul de asigurare cu precipitaţii a teritoriului, Popov (1954), citat de
Constantinescu şi colab. (1967).
La consumul de apă prin transpiraţie trebuie adăugat şi consumul
de apă evaporată din sol, suma lor fiind definită prin evapotranspiraţie.
Fără a intra în detaliile privind evapotranspiraţia, trebuie menţionat că
într-un ecosistem pomicol ansamblul factorilor care influenţează
evapotranspiraţia variază în alte limite decât în câmpul deschis, o cultură
anuală şi chiar pădure.
Rezultanta intercondiţionării multitudinii de factori care
controlează procesul de evaporare a apei direct din sol şi a celei pierdută
prin transpiraţie se exprimă prin valori mari ale evapotranspiraţiei în
plantaţiile de pomi.
Astfel, pentru condiţiile din Europa, Keilhack, citat de Furon
(1967), arată că o livadă cu solul înierbat cu ierburi graminee şi trifoi
30
pierde prin evapotranspiraţie 2,1 – 7,3 mm/ha/zi, adică 766 – 1.533
mm/an, mai mult decât în cazul viţei de vie (365 – 474 mm/an),
porumbului (1.095 – 1.460 mm/an) şi pădurii de brad (182 – 365 mm/an).
Aceasta evidenţiază consumul mare de apă al pomilor, gradul de
intensitate al relaţiilor dintre factorii implicaţi în regimul hidric al
ecosistemelor pomicole, ecosisteme caracterizate printr-o înaltă
productivitate. În cazul în care echilibrul labil al ecosistemelor este
perturbat de influenţa nefavorabilă a condiţiilor naturale, insuficient
cunoscute la înfiinţarea plantaţiei de pomi ori din cauze antropice, prin
intervenţii tehnologice nefundamentate ecologic, apar dereglări în
regimul hidric, cunoscute ca lipsă sau exces de umiditate în aer şi sol.
Fiind parte a ecosistemului, pomii recepţionează şi integrează în
structurile lor biologice efectele nefavorabile ale modificărilor acestuia.
Atunci când apar decalaje între cerinţele pentru apă ale unui proces
biologic în desfăşurare şi posibilităţile de satisfacere ale acestora în
cadrul ecosistemului, se deteriorează echilibrul, iar dacă aceasta se
prelungeşte în timp, la pomi apar manifestări vizibile la partea aeriană.
O deosebită însemnătate practică are apariţia unor astfel de
dezechilibre în fazele critice pentru apă, care la speciile seminţoase sunt
perioada până la înflorit, după formarea fructelor şi în faza de creştere
intensă până la pârgă, iar la speciile sâmburoase 5 – 6 zile înainte de
înflorit, în timpul lemnificării sâmburelui şi după recoltare.
În aceste faze, consumul apei de către pomi este mai mare decât în
orice moment din perioada de vegetaţie şi nesatisfacerea acestuia în
limite optime în cadrul ecosistemului are consecinţe asupra producţiei
din anul curent şi din anul viitor.
Consumul de apă al pomilor este de fapt o rezultantă a bilanţului
dintre absorbţia apei din sol şi consumul acesteia prin evapotranspiraţie.
Acest bilanţ este controlat de un număr mare de factori ecologici ce
intervin în cadrul ecosistemului, nu prin efecte separate ci prin
compensarea acestora. De aceea studiul acestora este dificil şi trebuie
efectuat în sistem unitar şi interpretat prin conexiunea şi compensarea
factorilor.
31
În viaţa pomilor aerul joacă un rol hotărâtor atât prin compoziţie
(procentul de CO2, O2, suspensii, gaze poluante), cât şi prin mişcarea
acestuia. Un rol important în asigurarea cu CO2 necesar procesului de
fotosinteză îl au descompunerile organice care au loc în sol şi mişcările
de aer din plantaţie. Sub aspectul circulaţiei aerului, terenurile în pantă
urmate de terenurile plane sunt cele mai favorabile. Dificultăţi în
circulaţia aerului se manifestă în terenurile depresionare şi locuri joase.
Vânturile în general sunt defavorabile culturii pomilor, cu excepţia celor
de mică intensitate, care împrăştie aerul îngheţat, usucă fructele şi
frunzişul după ploaie, micşorează efectul dăunător al arşiţelor, primenesc
aerul în coronamentul pomilor. Vânturile prea puternice au efecte
negative datorită deshidratării organelor vulnerabile (frunze, lăstari,
stamine, pistil etc.), accentuează efectul temperaturilor scăzute, produc
ruperea crengilor, scuturarea fructelor şi împiedică zborul insectelor
polenizatoare.
Dominaţia accentuată a unei direcţii din care bate vântul provoacă
asimetrie în creşterea coroanelor, fenomen frecvent întâlnit pe culmile
dealurilor, defilee, văile apelor curgătoare etc. (Budan şi Grădinariu,
2000).
1.5. Resursele de sol în ecosistemele pomicole
Pentru ecosistemul pomicol, solul cu ansamblul proprietăţilor sale

reprezintă unul din cei trei termeni ai relaţiei climă-plantă-sol.
Speciile pomicole, trăind zeci de ani pe acelaşi loc, trebuie să
găsească în acel sol mediul lor natural de cultură, care să le permită
desfăşurarea în condiţii optime a celor mai vitale procese biologice.
Pentru pomi, ca şi pentru celelalte plante de cultură, solul are o
dublă funcţie: ca suport activ de fixare şi totodată ca rezervor de
elemente nutritive. Spre deosebire de majoritatea plantelor de cultură,
pomii pot susţine o încărcătură mare de fructe, şi prin adaptări succesive
de-a lungul timpului şi-au format un sistem radicular puternic şi profund,
care are în primul rând rolul de a fixa planta în sol. Această adaptare
permite pomului să susţină recolte de câteva sute de kilograme de fructe,
32
protejându-l totodată şi împotriva unor accidente climatice, în special a
vânturilor puternice, chiciurii şi greutăţii zăpezii ce se depune iarna pe
ramuri. Atât de bine sunt ancoraţi pomii în sol încât nici utilizarea
maşinilor de recoltat fructe prin scuturare mecanică, larg folosite astăzi,
nu provoacă dezrădăcinarea sau chiar perturbarea funcţiilor sistemului
radicular.
De aceea, pentru o funcţionalitate normală a sistemului radicular
pomii au nevoie de un volum de sol constituit din materialul fin (cu
diametrul particulelor mai mici de 2 mm), afânat şi friabil în întregime pe
o grosime de minim 100 cm. Prezenţa oricărui material în cuprinsul
acestei grosimi care se comportă ca un obstacol mecanic în calea
pătrunderii rădăcinilor sau este inert din punct de vedere fizico-chimic,
reduce volumul edafic devenind un factor de restricţie.
În general, aceste materiale sunt constituite din schelet (pietrişuri
cu diametrul < 2 mm şi fragmente de rocă dură) cu diseminare uniformă
sau stratificată în orizonturi cu grosimea > 20 cm şi conţinut de schelet
> 50% rocă dură sau alte materiale parentale nepenetrante de sistemul
radicular (Voiculescu şi colab., 1987; Voiculescu, 1988).
Din punct de vedere fizic, solurile sunt caracterizate în principal
prin textură, structură şi porozitate, însuşiri care conferă favorabilitatea
faţă de diferite specii pomicole.
Textura solului determină, în mare măsură şi proprietăţile
fizico-mecanice ale solului, regimul apei şi al aerului din sol. După
raportul dintre particulele fine şi grosiere se deosebesc trei grupe de
soluri:
 argiloase, conţin peste 40 – 50% argilă; sunt soluri grele, slab
permeabile, reţin mult timp apa şi de aceea sunt reci, slab aerate,
străpunse greu de rădăcini;
 lutoase, conţin 20 – 50% argilă şi mâl; sunt suficient de permeabile,
fertile, reţin bine apa şi nu formează crăpături pe timp de secetă.
Sunt cele mai favorabile pentru pomicultură;
 nisipoase, conţin 70 – 80% nisip; au în general o fertilitate scăzută,
sunt lipsite de structură, au o permeabilitate mare pentru apă şi aer,
se încălzesc uşor.
33
Structura solului se referă la felul cum sunt grupate particulele
elementare în masa solului. Aceste particule se unesc în glomerule mai
mari sau mai mici ce rămân unite datorită humusului care îi determină
proprietăţile fizice fundamentale: aeraţie, higroscopicitate, umiditate,
capacitate calorică şi regim hidric.
Porozitatea solului se defineşte prin proporţia din volumul total al
solului neocupată de particule solide. Prin intermediul porozităţii solul
reține apa (microporizatate) sau permite o drenare uşoară a apei în exces
şi asigură o aerare corespunzătoare a solului (Trocme şi Gras, 1968).
Materia organică din sol are un rol important influenţând prin
activitatea biologică proprietăţile fizice şi fertilitatea. Solul nu este un
amestec de materiale inerte, el constituie un mediu pentru microflora şi
microfauna care reprezintă după Hofmann și colab. (citat de Hoza, 2000)
circa 5% din greutatea solului. Materia organică este indispensabilă,
contribuind la fragmentarea şi încorporarea ei în sol influenţând gradul
de afânare şi porozitatea solului.
Materia organică din sol provine din resturile vegetale, flora şi
fauna moartă, precum şi cea adusă de om (prin fertilizare organică), ce
prin intermediul microorganismelor din sol este descompusă şi devine
humus, formă în care degradarea ei este mai lentă.
Cu cât activitatea biologică este mai intensă, cu atât fertilitatea
solului este mai bună, deziderat care se poate realiza prin:
 încorporarea în sol a materiei organice cât mai descompuse, pentru
a îmbogăţi solul rapid în humus;
 încorporarea în sol a materiei organice proaspete (îngrăşăminte
verzi) pentru a declanşa procesele de mineralizare;
 asigurarea condiţiilor optime pentru activitatea microbiană, prin
aerarea solului, menţinerea unei umidităţi normale şi a unui pH în
jur de 6,5 – 7,5.
În cultura pomilor, solul nu se comportă numai ca un simplu suport
de fixare, îndeplinind doar funcţii mecanice, ci şi ca mediu activ de
cultură, reprezentând un rezervor inepuizabil de substanţe minerale şi
organice.
34
Prin intermediul sistemului lor radicular, cu extincţie mare, laterală
şi în profunzime, pomii intră în contact cu solul pe o suprafaţă mare,
numărul perilor absorbanţi variind între 300 și 700 mm2. Aceasta
înseamnă că o suprafaţă de 1 mm2 a rădăcinii poate realiza contact cu un
număr de 108 particule de argilă, fiecare particulă purtând 6.000 – 7.000
de cationi de schimb (Jenny, 1951, citat de Peterfi şi Sălăgeanu, 1972).
Perişorul absorbant este în contact intim cu micro-agregatele structurale
ale solului, fiind separat de acestea doar printr-o peliculă fină de apă.
Această peliculă de apă are rolul său, aici fiind sediul schimbului de
contact cu ionii minerali fixaţi pe particula argiloasă, care trec în
interiorul perişorului absorbant prin schimbul cu ionii secretaţi de acesta.
Pe calea absorbţiei cu schimb, se stabileşte în dinamică, pe măsura
creşterii rădăcinilor, un echilibru absorbţie/desorbţie, echilibru labil
datorită unui număr mare de factori ecologici şi antropici care îl
controlează. La fragilitatea echilibrului sol-plantă concură şi implicaţia
unor factori metabolici, ca intensitatea creşterii celulelor, concentraţia
elementelor minerale şi glucidelor în ţesuturi, simbioza, precum şi
factorul ereditar.
Dacă se adaugă şi faptul că la pomi perii absorbanţi, organele de
contact activ cu solul, au o viaţă scurtă de numai 10 – 20 zile, numărul şi
poziţia lor pe rădăcini fiind într-o permanentă modificare, se evidenţiază
complexitatea şi labilitatea echilibrului de schimb sol-plantă la aceste
specii. Cercetările fiziologice arată că, în principal, pe calea absorbţiei cu
schimb, pătrund în plantă elementele minerale din sol. Pomul poate primi
ioni minerali şi prin părţile aeriene, frunze, fructe și ramuri, dar căile,
cantităţile şi gradul de satisfacere a cerinţelor fiziologice a pomilor cu
elemente minerale pătrunse pe această cale, sunt încă incomplet studiate.
Elementele minerale migrează apoi în interiorul pomului prin
vasele conducătoare, fiind introduse în metabolismul general al plantei.
Astăzi este unanim recunoscut că pomii, ca de altfel toate plantele
superioare, au nevoie în afară de apă, oxigen şi dioxid de carbon şi de un
anumit număr de elemente minerale. Datele analitice privind compoziţia
chimică a pomilor arată însă o participaţie relativ redusă a elementelor
minerale şi anume de cca. 1 – 2%.
35
Aceasta ar putea să sugereze rolul minor în nutriţie al elementelor
minerale extrase din sol şi să explice în parte rezultatele neconcludente
ale experienţelor cu îngrăşăminte efectuate în livadă. Un bilanţ estimativ
arată că din întreaga cantitate de elemente minerale cu rol major în
nutriţie (N, P, K, Ca, Mg) extrasă de pomi din sol, cea mai mare parte,
adică peste 61,8% se reîntoarce în sol odată cu ramurile eliminate la
tăieri (acestea se toacă şi se încorporează în sol), prin frunzele căzute
fiziologic. Altă parte a elementelor minerale citate mai sus (cca. 18,5%),
rămâne încorporată în organele permanente ale pomului, ca elemente
constructive ale ţesuturilor în continuă formare. Numai cca. 19,7% din
întreaga cantitate de elemente minerale extrase din sol părăseşte definitiv
livada odată cu recolta de fructe. Dar aceasta reprezintă o cantitate relativ
redusă, în raport cu capacitatea de absorbţie a sistemului radicular al
pomilor şi volumul mare de sol explorat de acesta.
În tabelul 1.4 se prezintă condiţiile de volum edafic activ pentru
cultura speciilor pomicole.
Asemenea bilanţuri sunt însă aproximative, deoarece trebuie ţinut
seama de variaţia compoziţiei chimice minerale a frunzelor în timpul
perioadei de vegetaţie şi chiar în momentul căderii frunzelor, de felul
tăierilor aplicate şi a predominanţei lemnului de diferite vârste în
ramurile eliminate prin tăieri, de variaţia compoziţiei chimice a fructelor
şi, în final, chiar particularităţile biologice ale speciilor, soiurilor şi
portaltoilor luaţi în discuţie, a căror influenţă se reflectă în compoziţia
chimică a organelor pomilor.
De aceea, o judecată realistă asupra a ceea ce extrage pomul din sol
şi ceea ce este posibil să restituie, este foarte dificil de efectuat.
Conţinutul mineral redus al pomilor în raport cu substanţa organică, dar
şi cantităţile relativ mici de elemente minerale extrase de pomi din sol, ar
putea genera confuzii în ceea ce priveşte rolul elementelor minerale din
sol şi a celor introduse ca îngrăşăminte în pomicultură.
36
Tabelul 1.4 Condiţiile volumului edafic activ pentru cultura speciilor pomicole
(după Voiculescu şi colab., 1987; Voiculescu, 1988)
Grosimea solului (cm)/Volumul de sol fără schelet (cm)

Terenuri
Specia Portaltoi Terenuri excluse pentru folosinţă
fără Terenuri cu restricţii
pomicolă, apte pentru alte folosinţe
restricţii
Portaltoi cu înrădăcinare
80 – 100 cm/> 70% < 80 cm/> 70%
adâncă
Măr 60 – 100 cm/> 60% < 60 cm/> 60%
mijlocie
50 – 100 cm/> 50% < 50 cm/> 50%
superficială
37
Franc 60 – 100 cm/> 70% < 60 cm/> 70%
Păr Minimum
Gutui 50 – 100 cm/> 80% < 50 cm/> 80%
Prun Orice tip 100 cm 60 – 100 cm/> 70% < 60 cm/> 70%
fără schelet
Cireş Orice tip 80 – 100 cm/> 60% < 80 cm/> 60%
Vişin Orice tip 70 – 100 cm/> 80% < 70 cm/> 80%
Prun, Microbiolan 60 – 100 cm/> 70% < 60 cm/> 70%
Cais
Zarzăr
Franc 60 – 100 cm/> 70% < 60 cm/> 70%
Piersic Microbiolan 50 – 100 cm/> 60% < 50 cm/> 60%
Migdal
37
În interpretarea corectă a datelor analitice privind planta, solul şi
producţia de fructe trebuie să se ţină seama de două considerente: pe de o
parte, între diferitele elemente minerale care intră în compoziţia chimică
a fructelor (organe care părăsesc definitiv livada) există anumite
raporturi, complet diferite de cele care există în sol, fără a adăuga că ele
diferă mult de la un sol la altul, gradul lor de accesibilitate fiind
influenţat de un mare număr de factori naturali.
Referitor la cele trei macroelemente, din datele prezentate în tabelul
1.5 se constată că raportul N:P:K din fructe, organe care părăsesc
definitiv livada, este de 1:0,6:3. Aceleaşi elemente se găsesc în sol ca
forme accesibile pomilor în multiple raporturi, complet diferite.
Deşi în cantităţi mici în compoziţia ţesuturilor vii, elementele
minerale nu pot lipsi, fără acestea nu poate fi concepută viaţa. În acest
sens trebuie menţionat că până în prezent au fost identificate peste 800 de
enzime care conţin elemente minerale. Acestea au rol catalitic în reacţiile
biochimice care stau la baza desfăşurării tuturor proceselor vitale din
plantă, fotosinteză, respiraţie, transpiraţie, reproducere, acumularea
substanţei uscate etc.
De asemenea, este cunoscut rolul elementelor minerale ca elemente
de construcţie a ţesuturilor vii cu funcţii energetice şi componente
indispensabile în compoziţia chimică a majorităţii substanţelor organice
de origine vegetală. Pentru pomi, unele elemente minerale sunt necesare
în cantităţi mai mari, de ordinul zecilor de kg/ha, cum este cazul azotului,
fosforului, potasiului, calciului şi magneziului.
Alte elemente minerale, deşi nu joacă un rol minor în metabolismul
pomilor, sunt utilizate în cantităţi mai mici, de ordinul zecilor de g/ha, ca
fierul, zincul, cuprul, magneziul, molibdenul, borul şi clorul. Totodată a
fost pus în evidenţă şi rolul cobaltului în metabolismul diferenţierii
mugurilor de rod.
În cazul în care elementele minerale cu rol major în nutriţia pomilor
se găsesc în sol, condiţiile de absorbţie şi utilizare a acestora sunt
hotărâtoare. Acestea sunt condiţii de plantă, climă şi sol. Dintre cele de
sol importante sunt regimul de apă şi aer al solului, volumul edafic activ
şi reacţia solului.
38
În tabelul 1.5 este prezentată semnificaţia intervalului optim de pH
şi criteriile asociate pentru şapte specii.
Tabelul 1.5 Domeniul optim al reacţiei solului pentru speciile pomicole

(după Voiculescu, 1987)
Intervalul optim
Specia Criterii asociate
de pH (H2O)
în funcţie de textură şi cu condiţia ca Na
Măr 5,0 – 8,7
din T < 5%, iar Al schimbabil < 50 ppm
Păr 6,4 – 8,4 fără alte condiţii
în funcţie de textura solului şi cu
Prun 6,0 – 8,7
condiţia ca Na din T < 5%
cu condiţia ca Na din T < 5% și Al
Cireş 5,2 – 8,7
schimbabil < 60 ppm
Vişin 5,4 – 8,4 Al schimbabil < 60 ppm
Cais 7,0 – 8,7 fără alte condiţii
Piersic 6,5 – 8,4 fără alte condiţii
Dintre elementele minerale, azotul este element organogen cu rol

plastic în constituirea proteinelor clorofilei, al enzimelor (NAD, FAD,
ATP), al unor vitamine, hormoni vegetali şi a altor compuşi importanţi.
Este elementul principal al creşterii. De aceea, la pomi, insuficienţa
azotului duce la încetinirea creşterii, frunzele sunt rare şi slab dezvoltate,
având culoare verde palid. Înflorirea poate fi abundentă şi timpurie, fără
însă a fi urmată de o recoltă corespunzătoare. În condiţiile carenţei de
azot fructele rămân mici şi se maturizează precoce.
Astăzi este cunoscut că nivelele optime de azot în sol influenţează
în mod favorabil intrarea pe rod a pomilor, diminuează alternanţa de
rodire, sporesc rezistenţa la frig şi la atacul bolilor şi dăunătorilor.
De asemenea, se cunoaşte că, în condiţiile aplicării şi răririi
fructelor în raport cu vigoarea pomului, azotul poate duce la creşterea
dimensiunii fructelor.
Mai trebuie menţionat că noţiunea de exces de azot trebuie judecată
în raport cu prezenţa în sol şi a celorlalte elemente fertilizante, precum şi
39
în funcţie de specie, cunoscut fiind faptul că speciile sâmburoase sunt
mai tolerante la excesul de azot decât speciile seminţoase.
Fosforul intră în compoziţia unor substanţe organice de importanţă
vitală în ţesuturile vii, cum ar fi nucleoproteide, lecitine, fosfatide, fitine
etc., dar se găseşte şi în forma anorganică, precum ortofosfaţii. Intrând în
compoziţia nucleotidelor cu grupe macroergice, el participă la reacţiile
de fosforilare, ciclul lui Krebs, în glicoliză etc. La pomi, fosforul
influenţează înflorirea, legatul şi coacerea fructelor.
Lipsa fosforului afectează procesul creşterii ramurilor şi a
rădăcinilor, frunzele capătă culori roşietice, mai întâi pe peţioluri şi
nervuri, iar în cazuri grave de carenţă, ceea ce în practică se întâmplă rar,
se produce desfrunzirea. În terenurile în care se manifestă excesul de
fosfor în sol, de regulă foste grădini de zarzavat, cultivate cu pomi, apar
şi carenţe în unele microelemente cum ar fi zincul şi cuprul, diminuarea
absorbţiei azotului, mai ales dacă aprovizionarea cu acest element este
deficitară. În acest caz, dezechilibrul dintre elementele nutritive din sol
are ca efect un dezechilibru metabolic în plantă.
Cercetările de nutriţie minerală au evidenţiat faptul că potasiul nu
se găseşte în plante sub forma unor compuşi biochimici definiţi. El
circulă sub formă de ioni prin vasele conductoare, observându-se o
concentrare a sa, mai ales în ţesuturile cu metabolism intens şi creştere
rapidă. Se apreciază că acest element intervine în fotosinteză prin
participarea sa la sinteza glucidelor şi proteinelor. Se pare că datorită
radioactivităţii sale reduse, intervine în reglarea permeabilităţii
ţesuturilor şi turgescenţei celulelor.
Insuficienţa potasiului în sol duce la diminuarea procesului de
creştere, iar pe frunze apar simptome caracteristice în raport de specie,
soi şi chiar portaltoi. Indiferent de particularităţile genetice, pomii cu
manifestări de carenţă de potasiu produc fructe mai mici, cu modificări în
coloraţia acestora. O nutriţie la nivel ridicat cu potasiu sporeşte însă
considerabil calităţile organoleptice ale fructelor, care au gust şi parfum
mai plăcut (Quidet şi colab., 1961), precum şi o durată mai mare la
păstrare.
40
Calciul este un element mineral extras din sol de către pomi în
cantităţi relativ mari comparativ cu alte microelemente. În parte aceasta
se datorează faptului că reutilizarea sa este parţială, depunându-se mai
ales în ţesuturile lemnoase ale pomilor. În plantă el se găseşte în formă
anorganică, precum sulfaţi şi carbonați de calciu şi în formă organică,
precum oxalaţi şi pectaţi de calciu, fosfatide. El participă la metabolismul
plantei, intrând în construcţia membranelor celulelor participând activ în
neutralizarea acizilor organici şi influenţând creşterea şi dezvoltarea
sistemului radicular. Reprezentând cea mai mare parte din baza
schimbabilă a solurilor utilizate în pomicultură, carenţele de calciu se
întâlnesc foarte rar la pomi, de obicei pe solurile pronunţat acide sau pe
cele în care s-au aplicat doze excesive de urină (Trocme şi Gras, 1968).
Prin participarea sa în constituenţii pigmenţilor clorofilieni,
magneziul intră în constituirea fitinei şi a unor enzime hidrolizate şi
respiratorii. El intervine în sinteza glucidelor, proteinelor şi lipidelor, în
absorbţia şi translocarea fosforului, iar alături de potasiu, contribuie la
menţinerea turgescenței celulelor. Absorbţia magneziului este controlată
de reacţia solului şi raportul dintre potasiu şi magneziu.
La pomi, carenţele de magneziu se manifestă prin decolorarea
frunzelor şi cloroze. Simptomele apar în primul rând la frunzele mai
bătrâne, care însă în timpul vegetaţiei cad. Efectul carenţei de magneziu
este diferenţiat în raport de specie, cel mai sensibil dovedindu-se mărul.
La celelalte specii pomicole simptomele sunt în general aceleaşi, dar
carenţele sunt mai rare.
Dintre microelemente, fierul are o însemnătate deosebită, datorită
rolului său în fotosinteză (component al ferodoxinei) şi de catalizator în
sinteza clorofilei. De asemenea, participă în procesul respiraţiei (face
parte din compoziţia unor enzime respiratorii), precum şi în reglarea
potenţialului redox al ţesuturilor. În plantă se găseşte atât ca forme
anorganice cât şi organice, concentrându-se mai ales în ţesuturile tinere.
Pentru pomi, fierul este microelementul cauzator al clorozei
frunzelor, cea mai păgubitoare dintre clorozele cunoscute la aceste specii.
Carenţa de fier apare în general pe solurile cu reacţie alcalină, în care
fierul asimilabil plantelor este trecut în forme insolubile. Frunzele
41
pomilor atinşi de cloroză au limbul de culoare verde palid spre alb-gălbui
şi nervurile verde închis, adesea cu o nuanţă ruginie. Sunt afectate
frunzele tinere, treptat şi cele mature, care cad timpuriu.
În cazuri grave de carenţă pomii se usucă. Încă de mult, s-a
constatat sensibilitatea diferenţiată la cloroza ferocalcică a speciilor,
soiurilor şi chiar portaltoiurilor folosiţi în cultura pomilor.
Un rol important în nutriţie îl are şi manganul, atât ca activator al
unor sisteme enzimatice, cât şi datorită rolului său în formarea clorofilei.
Carenţa de mangan produce un anumit tip de simptome de cloroze pe
frunze, determinat de caracterul marginal şi extinderea difuză (fără un
contur exact) între nervurile frunzei.
Totuşi, în practică, şi mai ales în condiţiile unor carenţe grave, care
duc la generalizarea clorozei pe întregul limb al frunzei, sunt foarte
dificil de deosebit carenţele de mangan de cele de fier sau a altor
microelemente. Carenţele de mangan apar, îndeosebi, pe solurile foarte
acide, foarte alcaline şi pe terenurile bogate în materie organică veche,
foste pajişti sau grădini de legume etc. Faţă de carenţa în mangan,
speciile pomicole s-au comportat diferit, piersicul şi cireşul dovedindu-se
mai sensibile.
Zincul din sol s-a demonstrat a fi un element mineral indispensabil
în nutriţia minerală a pomilor. El se comportă ca activator al unor sisteme
enzimatice (carboxilaza, dipeptidaza) şi drept component a unor enzime
ca anhidraza carbonică şi enzime de oxidaţie. Carenţa sa în plantă
perturbă procesul de creştere (internodiile lăstarilor rămân mici), frunzele
au dimensiuni reduse şi sunt grupate în rozete, iar pe limb apar decolorări
şi cloroze. În cazuri grave de carenţă, pomii îşi pierd frunzişul, rămânând
doar câteva frunze la vârful unor ramuri desfrunzite. În cultura pomilor,
carenţele de zinc au fost semnalate într-o gamă largă de soluri (acide,
nisipoase, pietroase). Se pare că lumina excesivă şi temperaturile foarte
ridicate sunt factorii favorizanţi ai carenţelor de zinc.
Datorită implicaţiei sale într-o serie de procese importante din
plantă, cum ar fi creşterea rădăcinilor, formarea organelor de reproducere
şi respiraţie, borul este şi el un element mineral indispensabil în nutriţie.
Se comportă ca activator al unor sisteme enzimatice, intervine în
42
absorbţia multor elemente minerale şi în special a calciului, în absorbţia
apei şi metabolismul glucidelor. Sunt numeroase observaţiile şi
experimentele care au evidenţiat efectele carenţei de bor la pomi.
Simptomele carenţei de bor pot să apară numai pe anumite organe,
altele rămânând neatinse. Există situaţii când carenţele de bor pot să
apară pe toate organele pomilor: frunze, lăstari, fructe, ramuri tinere şi
rădăcini. Dependenţa faţă de factorii climatici are drept consecinţă
apariţia unor „ani de carenţă” urmată de ani „lipsiţi de carenţă”, fără să
intervină un aport suplimentar de bor.
Carenţele de bor au fost puse în evidenţă la majoritatea speciilor
pomicole şi pe o gamă foarte largă de soluri, ceea ce ridică dificultăţi în
aprecierea condiţiilor de sol care pot favoriza apariţia de dezechilibre în
nutriţia cu acest element.
Cuprul s-a dovedit de asemenea un element mineral indispensabil
pentru pomi. El intră în compoziţia grupării prostetice a enzimelor de
oxidare, concentrându-se în special în seminţe şi fructe.
Au fost semnalate carenţe de cupru atât la speciile seminţoase cât şi
la cele sâmburoase. Simptomele apar sub forma unor pete brune,
evoluează în pete necrotice pe frunzele tinere, progresând spre cele mai
în vârstă. Lăstarii anuali pierd cea mai mare parte din frunze, iar în
cazurile mai grave de carenţe frunzele prezintă crăpături.
Carenţele de cupru la pomi au fost semnalate mai ales pe solurile în
care cuprul se găseşte în forme insolubile (solurile mlăştinoase), cât şi pe
solurile sărace în acest element (formate pe roci eruptive acide sau uşor
acide, sărăcite în acest element prin levigare).
La pomi au mai fost semnalate de asemenea şi carenţe de molibden
(Fernandez, 1961) mai ales la citrice, prun și măr.
Cobaltul s-a dovedit un element necesar în nutriţia pomilor,
rezultatele cercetărilor evidenţiind prezenţa acestui microelement în
mugurii de rod la măr (Parmen auriu).
În ceea ce priveşte rolul ionilor minerali în nutriţie şi posibilităţile
solului de a satisface cerinţele în elemente minerale a pomilor, trebuie
menţionat că deşi cantităţile extrase din sol sunt relativ mici,
dezechilibrele dintre elementele minerale din sol şi carenţele care apar se
43
datorează nu atât resurselor mici ale solului, cât ansamblului de factori
edafici care condiţionează gradul lor de accesibilitate în plantă.
Cercetările în fiziologia plantelor au pus în evidenţă rolul
temperaturii, luminii, oxigenului şi dioxidului de carbon din aer şi sol, a
reacţiei solului, rezervei minerale şi concentraţiei soluţiei solului, ca
principalii factori ecologici care controlează absorbţia elementelor
minerale din sol. La acestea se adaugă factorii climatici şi unii factori
legaţi de plantă, care imprimă fiecărei combinaţii soi-portaltoi un
caracter particular în schimbul de substanţe şi energie cu mediul
înconjurător.
44
CAPITOLUL II
FACTORII CARE CONDIŢIONEAZĂ FORMAREA
ECOSISTEMELOR POMICOLE
2.1. Favorabilitatea şi restricţiile ecopedologice în ecosistemele pomicole

formate pe terenurile plane
Pentru cultura intensivă a unor specii pomicole (cais şi piersic),

terenurile plane rămân o opţiune fundamentată ştiinţific prin rezultatele
obţinute până în prezent în ţara noastră. Din punct de vedere
geomorfologic terenurile plane sunt situate pe interfluvii, lunci sau
terase.
După caracteristicile procesului de pedogeneză şi gradul de
complexitate morfologică, topoclimatică şi bioclimatică spaţiile
interfluviale pot fi grupate în teritorii interfluviale plane şi teritorii
interfluviale relativ înclinate.
Pentru teritoriile interfluviale plane pedogeneza are o particularitate
şi anume rămânerea pe loc a materialelor provenite prin dezagregarea-
alterarea şi transformarea materiei organice. În consecinţă solurile au o
grosime mare şi prezintă orizonturi genetice bine dezvoltate.
Totuşi, în cadrul teritoriilor interfluviale plane se formează o mare
varietate de soluri datorită intervenţiei altitudinii care separă trei zone
naturale (stepă, silvostepă şi zona pădurilor de foioase din câmpii şi
podişuri).
Zona stepei interfluviale plane se găseşte în Dobrogea centrală şi
sudică, în Bărăgan şi Câmpia Covurluiului (Chiţu, 1975). Scoarţa de
alterare pe seama căreia s-a format solul este acumulativă, alternanţa
perioadelor umede cu cele uscate ducând la acumularea sărurilor mai
greu solubile (mai ales carbonaţii de calciu şi magneziu) alături de
mineralele argiloase şi a celor primare care au rezistat la alterare.
45
Aceleaşi condiţii climatice cu variaţii termice anotimpuale mari şi
deficit de umiditate de 4 – 5 luni pe an determină un raport humificare -
mineralizare a substanţelor organice din sol în favoarea humificării.
Proprietăţile fizice şi chimice ale acestor soluri le situează în categoria
solurilor cu fertilitate naturală ridicată, cu condiţia reglării regimului
hidric prin irigaţii. Pentru cultura pomilor apar restricţii de ordin climatic
numai pentru grupa soiurilor de măr şi păr de toamnă - iarnă, cât şi
pentru soiurile tardive de prun, celelalte specii cum ar fi cireşul, vişinul,
caisul, piersicul, nucul şi migdalul găsind condiţii optime de cultură mai
ales în regim irigat.
Factorii pedologici de restricţie pentru cultura pomilor sunt
carbonaţii de calciu şi magneziu în solurile saline şi alcaline. În cultura
intensivă a pomilor, un regim de irigaţie necorespunzător (norme
excesive de apă şi utilizarea apelor saline la irigaţie) poate duce la exces
de umiditate şi sărăturarea solului, iar traficul necontrolat al tractoarelor
şi maşinilor agricole în plantaţii, la apariţia fenomenelor de tasare.
În cazul în care la restricţiile pedoclimatice naturale se adaugă cele
determinate antropic se declanşează procesele de degradare a solurilor,
iar cultura pomilor devine nerentabilă.
În zona silvostepei, spaţii interfluviale plane se găsesc în estul şi
sudul Câmpiei Române (Câmpia Râmnicului, Câmpia Buzăului, Câmpia
Caracalului şi Câmpia Băileştilor), în Podişul Moldovei (Depresiunea
Jijia-Bahlui şi Câmpia Covurluiului – unele sectoare), în Podişul
Transilvaniei (Podişul Secaşelor, Câmpia Transilvaniei) şi în Câmpia
Tisei (Câmpia Careilor, Câmpia Crişurilor, Câmpia Mureşului şi Câmpia
Timişului) (Chiţu, 1975).
Condiţiile fizice, chimice şi biologice ale formării scoarţei de
alterare, sunt aceleaşi caracteristicilor învelişului de sol datorită unui
regim mai bogat în precipitaţii şi reducerii deficitului de umiditate în
perioada de vegetaţie.
Datorită unei cantităţi mai mari de precipitaţii, sărurile solubile
sunt spălate mai profund pe profilul de sol, între orizontul de acumulare a
substanţei organice şi cel de acumulare a carbonaţilor, formându-se un
orizont intermediar fără carbonaţi. Aceleaşi condiţii climatice la care se
46
adaugă şi un anumit tip de vegetaţie specifică silvostepei menţin
predominanţa proceselor de humificare în raportul humificare -
mineralizare a substanţei organice din sol.
Proprietăţile fizice şi chimice situează solurile din această zonă în
categoria solurilor cu fertilitate naturală ridicată. În zona pădurilor de
foioase din câmpii şi podişuri direcţionarea de solificare este determinată
de influenţa a trei faciesuri bioclimatice.
Caracteristicile învelişului de sol, din unele sectoare ale Câmpiei
Tisei, Dealurile Vestice, Podişul Someşan, Podişul Transilvaniei şi
Piemontului Getic, sunt determinate de influenţa faciesului bioclimatic
central-european, regimul termic fără amplitudini mari şi un regim
pluviometric anual, variind între 650 – 800 mm şi o vegetaţie tipică
pădurilor de foioase, imprimă anumite caractere procesului de
pedogeneză.
Circulaţia descendentă a apei în sol aproape permanent, determină
spălarea sărurilor solubile, debazificarea părţii minerale şi organice şi un
proces de argilizare cu formarea de minerale secundare de tipul illitului,
montmorillonitului, beidellitului etc.
Predominanţa mineralizării în raportul humificare - mineralizare,
cât şi celelalte procese fizice şi chimice menţionate mai sus determină
formarea de soluri cu diferenţiere texturală, prezenţa unui orizont B cu
argilozitate ridicată şi drenaj intern defectuos, cu fenomene de vertisolaj
şi pseudogleizare. Gradul de fertilitate a acestor soluri este cu atât mai
redus cu cât procesele de solificare sunt mai intense şi mai ridicat în
raport de natura rocii (calcare), textură mai fină şi relief mai jos.
Pentru cultura pomilor pe astfel de soluri, gradul de restricţie este
în funcţie de intensitatea diferenţierii texturale însoţită de stagnarea apei
deasupra orizontului B şi fenomenelor de vertisolaj.
Efectul acestora se reflectă într-o distribuţie anormală a sistemului
radicular, cu cantonarea masei principale de rădăcini în orizonturile
superioare, asfixie radiculară datorată fenomenelor de pseudogleizare şi
traumatizarea sistemului radicular datorită vertisolajului.
Caracteristicile învelişului de sol din partea centrală şi vestică a
Câmpiei Române, Găvanu, Nord-Estul Burnazului şi Caracal, sunt
47
determinate de influenţa faciesului bioclimatic sud-european, climatul
mai cald, mai puţin umed cu amplitudini termice mai mari şi perioade
mai lungi cu deficit de umiditate ce duc la o mineralizare mai rapidă a
substanţei organice din soluri, cu formare de humus slab acid.
Acidificarea slabă a soluţiei de sol intensifică migrarea şi
acumularea argilei în orizontul B care devine mai argilos. Aceleaşi
condiţii de climă determină o levigare completă a sărurilor solubile.
Culoarea ruginie-roşcată a solurilor este dată de deshidratarea parţială în
perioada uscată (iulie - septembrie) a hidroxizilor de fier (Florea şi
colab., 1968). Factorii restrictivi de sol pentru cultura pomilor sunt
aceiaşi, în plus adăugându-se şi unele restricţii de ordin climatic
îndeosebi pentru soiurile de măr şi păr de toamnă - iarnă.
Caracteristicile învelişului de sol din Podişul Sucevei, Podişul
Bârladului şi partea de nord a Podişului Dobrogean sunt determinate de
influenţa faciesului est-european. Direcţia de evoluţie pedogenetică este
în general asemănătoare. Elementul de diferenţiere constă în
caracteristicile climatului temperat continental (regim de precipitaţii mai
scăzut, ierni geroase şi veri secetoase). Acestea determină o mineralizare
slabă a substanţei organice din sol, reacţia slab acidă a soluţiei de sol
favorizând migrarea şi acumularea argilei în orizontul B şi acumularea
reziduală în orizonturile superficiale a cuarţului sau silicei imprimându-
se nuanţe cenuşii.
Un regim de precipitaţii deficitar împiedică o levigare profundă a
sărurilor mai greu solubile şi determină formarea unui orizont de
acumulare a carbonaţilor.
Aceste soluri oferă condiţii optime culturii pomilor, factorii
restrictivi fiind de natură climatică (regimul de precipitaţii, regimul
termic şi regimul eolian) şi geomorfologic exprimată prin prezenţa unor
tipuri de microrelief caracteristice îndeosebi reliefului tabular al
câmpiilor. Microrelieful, şi în special formele negative ale acestuia
determină modificări importante în regimul hidrotermic al solurilor cu
consecinţe directe asupra intensităţii şi naturii proceselor pedogenetice şi
respectiv asupra profilului de sol.
48
După Chiţu (1975), principalele tipuri de microrelief întâlnite în
câmpiile loessice din ţara noastră sunt: microrelieful de depresiuni
circulare sau alungite (crovuri, padine, găvane), microrelieful
depresiunilor largi şi slab pronunţat şi microrelieful de grinduri vechi şi
depresiuni.
Pentru cultura pomilor care se practică în perimetre relativ reduse,
ca suprafaţă, interesează microrelieful de crovuri şi padine.
Crovul se constituie ca o micro-depresiune, rezultat al tasării în
loess, cu forme variate, adâncimi de la câţiva zeci de centimetri până la
câteva sute de centimetri şi întindere de la câteva zeci de metri până la
2.000 m. Padina se deosebeşte prin aceea că este mai întinsă (mai mult de
2.000 m), mai adâncă, ajungând până la zeci de metri, prezentându-se ca
o depresiune închisă.
Repartiţia neuniformă a apei din precipitaţii pe suprafeţe plane cu
acumularea acesteia, la care se adaugă şi apa provenită din topirea
zăpezii, precum şi cea provenită prin scurgerea de pe formele mai înalte
de relief determină un regim hidric specific în inflexiunile negative ale
terenului cu o circulaţie predominant descendentă a apei.
Aceasta are în principal trei consecinţe. Pe de altă parte are loc o
levigare puternică a sărurilor şi coloizilor organo-minerali din
orizonturile superficiale care determină o modificare a fertilităţii naturale
a crovurilor faţă de restul câmpului, dar şi o reaşezare a părţii minerale,
mai tasată, accentuând în timp adâncimea acestora. Se înţelege că pe
măsura creşterii adâncimii crovurilor creşte şi intensitatea acestor
procese, fiind însoţită de o diferenţiere texturală pe profilul solului. Pe de
altă parte în funcţie de nivelul hidrostatic al pânzei freatice în crovuri
apare excesul de umiditate temporar ori permanent însoţit de fenomene
de pseudogleizare şi gleizare, iar în cazul apelor freatice mineralizate,
fenomene de salinizare şi alcalinizare.
Totodată, excesul de umiditate din crovuri menţine şi o temperatură
mai scăzută a solului faţă de restul câmpului.
Fertilitatea naturală variată a solurilor din crovuri, excesul de
umiditate, tasarea, salinizarea şi alcalizarea, precum şi un regim termic
diferenţiat sunt factori ecopedologici care prin compensare pot da
49
rezultate locale cu efect pozitiv sau negativ asupra culturii pomilor, dar
întotdeauna determină diferenţieri puternice în ecologia câmpului ce se
reflectă în cultura pomilor sub forma unei game largi de efecte nedorite:
de la neuniformitate în creştere şi rodire până la pieirea acestora încă din
primii ani de la plantare.
Deoarece dispunerea spaţială a crovurilor are loc după criterii
naturale, iar înfiinţarea plantaţiilor de pomi după criterii geometrice
prima consecinţă este formarea în plantaţia de pomi a unor „vetre” în
care pomii vegetează diferenţiat sau se usucă, vetre care de fapt
constituie teren neproductiv, dar care se încarcă anual cu costuri
tehnologice de nivel intensiv (specifice pomiculturii). Aceste
considerente impun atenţiei specialiştilor toate terenurile din aceste zone
propuse a fi cultivate cu pomi în care suprafaţa ocupată cu crovuri
depăşeşte 10%. Ele trebuie ameliorate înainte de a fi luate în patrimoniul
pomicol.
Deşi nu ocupă interfluvii întregi suprafeţe plane de întinderi relativ
mici se găsesc şi în zona forestieră a Dealurilor Subcarpatice. Caracterele
învelişului de sol sunt asemănătoare, dar un regim de precipitaţii mai
bogat determină o levigare mai puternică a sărurilor şi coloizilor organo-
minerali rezultând soluri cu o varietate texturală mai mare pe profil.
Teritoriile interfluviale înclinate prezintă o mare varietate genetică
şi morfologică. Chiţu (1975), a separat în această grupă trei tipuri de
forme de relief: culmi largi uşor bombate, suprafeţe piemontane şi
suprafeţe structurale din regiunile cu structură monoclinară.
Înclinarea acestor teritorii, modifică regimul hidric şi termic,
specificitatea morfologică, topoclimatică şi biologică, reprezentând
particularităţi care direcţionează procesul de pedogeneză, caracteristicile
învelişului de sol determinând un ansamblu ecologic, aparte cu
condiţionările adecvate asupra culturii pomilor.
Specificitatea regimului hidric pe interfluviile slab înclinate constă
în primul rând că o parte din apa din precipitaţii se scurge (mai puţin
decât în cazul versanţilor) şi în al doilea rând că circulaţia apei în sol se
face şi vertical dar şi lateral. Aceasta înseamnă că pe orizonturile slab
permeabile posibilitatea de stagnare a apei este mai redusă, deşi datorită
50
unei viteze de circulaţie mai mici decât în cazul versanţilor fenomenul de
pseudogleizare este mai frecvent.
Totodată pierderea prin scurgere a unei părţi din apa de precipitaţii
face ca levigarea sărurilor şi coloizilor organo-minerali pe profilul
solului să fie mai slabă ca intensitate, solurile având orizonturile aluviale
mai subţiri, variaţie texturală mai redusă, iar acumularea carbonaţilor să
se realizeze la adâncimi mai mici. Pe de altă parte înclinarea acestor
teritorii duce la intervenţia unui alt factor ecologic, expoziţia care
determină modificări în regimul termic cu consecinţe cunoscute asupra
regimului de umiditate al solului şi asupra proceselor de creştere şi rodire
la pomi.
Caracteristicile învelişului de sol sunt foarte variate datorită
intensităţii diferite a factorilor mai sus menţionaţi la care se adaugă şi
particularităţile scoarţei de alterare pe care s-au format: material
predominant eluvial în cazul culmilor, predominant preluvial sau aluvio-
proluvial pe suprafeţele interfluviale piemontane şi predominant eluvial,
eluvio-deluvial sau prin suprapunerea de depozite loessoide pe
suprafeţele structurale.
Pentru cultura pomilor la restricţiile de ordin pedologic mai sus
menţionate se adaugă unele restricţii de ordin climatic. Dintre acestea un
rol deosebit de important îl are regimul eolian şi în special pentru tipul de
interfluviu-culme largă, uşor bombată şi pentru celelalte tipuri în
condiţiile din Moldova. Deşi la speciile pomicole polenizarea este
entomofilă, vântul prin intensitatea şi durata sa dacă intervine în timpul
înfloritului împiedică zborul albinelor prejudiciind procesul de polenizare
şi legare al fructelor.
Dacă intervine în perioada coacerii fructelor apare căderea acestora
mai ales la cais, piersic, prun, măr şi păr, în aceste zone
recomandându-se specii cu fructe mai rezistente la cădere (nuc, cireş,
vişin, gutui).
Pe aceste forme de relief caracteristicile regimului eolian, în special
viteza şi dominaţia pe o anumită direcţie trebuie luată în considerare la
proiectarea înălţimii gardului fructifer, cunoscându-se că pe un teren
relativ plan viteza vântului la înălţimea de 2 m se dublează comparativ cu
51
cea de la suprafaţă (Berbecel şi Stancu, 1970), precum şi la aplicarea
tratamentelor antiparazitare cât şi a tendinţei pomilor de a creşte aplecaţi
în direcţia vântului dominant.
Frecvenţa îngheţurilor şi durata intervalului cu zile fără îngheţ
constituie de asemenea un element meteorologic cu grad mare de
periculozitate pe formele de relief amintite.
Astfel, este cunoscut că dacă pe versanţi durata intervalului fără
îngheţ este de 75 – 85 zile, pe culmi, platouri şi câmpii este de 100 – 120
zile.
Pentru cais şi piersic, terenurile plane situate în bătaia vânturilor
reci, dominante (cum este cazul crivăţului în Moldova), sunt excluse. O
specie care dă rezultate bune este gutuiul (Bordeianu şi colab., 1961).
Legat de proprietăţile solurilor (variaţie texturală, orizont B slab
permeabil, conţinut ridicat de argilă), un regim de precipitaţii insuficient
sau defectuos repartizat în cursul anului poate constitui un factor de
restricţie, dar cu caracter ameliorabil prin irigaţie.
Luncile şi terasele sunt terenuri situate în apropierea râurilor având
ca substrat petrografic sedimente mai slab consolidate, frecvent acoperite
cu depuneri eoliene (loess) uneori foarte groase care favorizează
dezvoltarea unor soluri mai profunde (Mihăescu, 1998).
2.2. Favorabilitatea şi restricţiile ecopedologice în ecosistemele pomicole

formate pe versanţi
Pentru pomicultura românească, versanţii au constituit şi vor

constitui forma predominantă de relief, atât în munţi şi dealuri cât şi în
cadrul unităţilor de câmpie. Elementul care diferenţiază versanţii din
cadrul marilor unităţi geomorfologice din ţara noastră sub raportul
relaţiilor cu procesele de creştere şi rodire a pomilor, este altitudinea.
Aceasta este motivată de faptul că variaţia altitudinii determină
modificări în compoziţia spectrală urmate de schimbări în regimul de
lumină al pomilor cu consecinţe directe asupra producţiei de fructe.
Este cunoscut faptul că intensitatea fotosintezei este maximă în
lumina roşie şi albastră, în aceasta din urmă intensitatea fotosintezei
reprezentând cca. 14% din cea în lumina roşie (Nedelcu, 1976). De fapt,
52
tot în domeniul radiaţiilor roşii are loc şi cel mai eficient bilanţ energetic
la nivelul frunzei între reflexie, transmisie şi absorbţie (Roos, 1975). Ori,
la altitudini mari lumina este cea mai bogată în radiaţii albastre, violete şi
ultraviolete constatându-se o influenţă inhibitoare asupra creşterii, în
special asupra creşterii în înălţime a pomilor (Puşcariu, 1965).
O influenţă semnificativă a modificării compoziţiei luminii,
datorită altitudinii, s-a semnalat şi în sinteza glucidelor şi proteinelor. La
noi în ţară, Elena Iliescu (1969) cercetând compoziţia chimică a fructelor
la trei soiuri de cireş (Ramon Oliva, Gersmerdorf, Bigareau N.) şi la două
soiuri de prun (Tuleu Gras şi Anna Spath) la Voineşti (400 m) şi
Bucureşti (92 m) a găsit un conţinut mai ridicat de azot total şi proteic în
fructele de la Voineşti, comparativ cu cele de la Bucureşti, datorită
modificărilor în compoziţia luminii (în favoarea radiaţiilor albastre)
determinate de creşterea altitudinii. La nuc, Cociu (1972), observă că
procesele de creştere şi rodire se desfăşoară la nivel optim la altitudini
variind între 350 – 450 m.
Deşi autorul semnalează că şi la altitudini mai mari această specie
creşte normal, constată că rodeşte mai puţin. Bordeianu şi colab. (1961),
menţionează drept favorabile pentru creşterea nucului altitudini mai mari,
variind între 600 – 800 m.
Se pare că specia care poate creşte şi rodi normal la altitudinile cele
mai ridicate (900 – 1.000 m) este vişinul (Constantinescu şi colab.,
1967), urmată de măr cu limite mai largi, de 200 – 860 m (Mojuru,
1956), urmate de prun, care chiar la altitudini de peste 800 m dă producţii
normale exceptând soiul Tuleu gras (Bădescu, 1972), cireşul la altitudini
variind între 700 – 750 m şi caisul la 250 – 400 m (Constantinescu şi
colab., 1967), deşi la această ultimă specie producţiile mari realizate în
Dobrogea indică o bună favorabilitate şi la altitudini mai mici de 250 m.
Se reţine ideea că altitudinea ca factor ecosistemic poate constitui
un element de zonare şi o condiţie de calitate pentru fructe. Relieful
neuniform (frământat) creează o mare varietate de soluri, expoziţii şi de
microclimate, unele putând fi favorabile, altele nefavorabile culturii
pomilor. De aceea pomicultura zonelor înalte are un caracter microzonal,
53
la alegerea terenurilor favorabile trebuind să se ţină seama şi de
inversiunile termice de pe versanţi (Mihăescu, 1998).
Cu excepţia altitudinii, regimul celorlalţi factori de vegetaţie este
diferenţiat în raport de caracteristicile versanţilor şi microreliefului,
determinând ecosisteme locale. Studiul versanţilor sub toate aspectele
reprezintă astăzi o necesitate imperioasă, la ora actuală constituind o
resursă importantă de soluri pentru pomicultură.
Dificultăţile tehnice care se ivesc astăzi la proiectarea şi execuţia
plantaţiilor de pomi se datorează particularităţilor pomiculturii intensive
(investiţii mari, tehnologii de exploatare costisitoare, mecanizare şi
chimizare etc.), iar pe de altă parte lipsei de studii privind ecologia
extrem de diversificată a versanţilor şi elaborării pe această bază a unor
măsuri diferenţiate de ameliorare care să ducă la uniformizarea şi
îmbunătăţirea mediului de cultură a pomilor, condiţia esenţială pentru
obţinerea de producţii rentabile de fructe.
Spre deosebire de formele plane sau slab înclinate, versanţii se
caracterizează ca forme de relief cu înclinarea mai mare de 5%. Din
această cauză încă din timpul formării scoarţei de alterare apar mari
deosebiri în ce priveşte condiţiile edafo-climatice faţă de teritoriile
interfluviale.
În condiţiile de pe versanţi o parte din materialul rezultat prin
dezagregare se deplasează spre baza versantului sub acţiunea forţei de
gravitaţie precum şi o parte din materialul fin rezultat din alterare, sub
acţiunea apei din precipitaţii şi topirea zăpezii. Instalarea vegetaţiei
frânează aceste procese prin declanşarea proceselor de formare a solului.
În timp, se creează un echilibru între aceste procese, cunoscut sub
denumirea de echilibru de versant. Factorul ecologic care determină
modificări importante ale învelişului de sol de pe versanţi, este regimul
hidric care în condiţii diferenţiate (grad de înclinare, expoziţie şi formă a
versanţilor) duce la formarea unei mari diversităţi edafo-climatice.
Ca în orice ecosistem şi pe versanţi, factorii ecologici acţionează în
relaţii de intercondiţionare, astfel că cele trei caracteristici principale ale
versanţilor determină, la rândul lor, modificări importante în ecologia de
ansamblu a acestora.
54
Înclinarea versanţilor. Gradul de înclinare al versantului
constituie factorul principal al declanşării proceselor de eroziune.
În funcţie de gradul de afectare a profilului de sol, procesul de
eroziune prin apă poate fi gradat în cinci categorii, de la eroziune slabă
până la excesivă (tabelul 2.1).
Tabelul 2.1 Clase de apreciere a gradului de afectare a terenurilor prin

eroziune în suprafaţă (după MESP, 1987, vol. III, ind. 188)
Denumire Caracterizare
teren practic fără eroziune sau cu cel mult pe 10%
teren neerodat
din suprafață soluri slab erodate
terenuri cu soluri slab erodate pe 11 – 100% din
teren slab afectat suprafaţă şi/sau soluri moderat erodate pe 1 – 25%
de eroziune şi/sau soluri puternic erodate pe 1 – 10% din
suprafaţă
terenuri cu soluri moderat erodate pe 26 – 100% din
teren moderat
suprafaţă şi/sau soluri puternic erodate pe
afectat de
10 – 50% şi/sau soluri foarte puternic erodate pe
eroziune
1 – 25% din suprafaţă
terenuri cu soluri puternic erodate pe 51 – 100% din
teren puternic
suprafaţă şi/sau soluri foarte puternic erodate pe
afectat de
26 – 50% şi/sau soluri excesiv erodate pe 1 – 25%
eroziune
din suprafaţă
teren foarte terenuri cu soluri foarte puternic erodate pe
puternic afectat de 51 – 100% din suprafaţă şi/sau soluri excesiv
eroziune erodate pe 26 – 50% din suprafaţă
teren excesiv
terenuri cu soluri excesiv erodate pe 51 – 100% din
afectat de
suprafaţă
eroziune
Pierderile de sol provocate de eroziune prin apă sunt în funcţie de

mai mulţi factori. Cel mai important este înclinarea suprafeţei versantului
cunoscându-se că dublarea vitezei de scurgere a apei măreşte forţa de
erodare de cca. 64 ori.
55
Particularităţile solului şi natura materialului parental intervin, de
asemenea, ca factor de diferenţiere a efectului eroziunii asupra recoltelor.
Astfel, după Thomson, citat de Moțoc (1963), aceşti factori pot
determina o variaţie a pierderilor admisibile de sol de pe un versant de la
1,2 t/ha pe solurile cu profil scurt pe roci tari la 14 t/ha pe solurile cu
profil dezvoltat pe substrat permeabil. În funcţie de intensitatea factorilor
de eroziune (activitatea omului, caracteristicile precipitaţiilor, reliefului,
solului şi vegetaţiei) amplificarea forţei de eroziune se poate produce şi
în adâncime determinând dislocarea şi transportul unor cantităţi mari de
material.
În zonele în care la eroziunea de suprafaţă se adaugă şi forme ale
eroziunii de adâncime, cantitatea de apă care se pierde prin scurgere este
mai mare datorită canalizării ei prin ogaşe şi ravene, fragmentând şi mai
mult relieful, cu consecinţe directe asupra diversificării condiţiilor
ecopedologice pentru cultura speciilor pomicole.
Caracterizarea formelor de eroziune în adâncime trebuie să ţină
seama de adâncimea şi lăţimea acestora, iar în cazul aprecierii
terenurilor, de densitatea organismelor torenţiale la unitatea de suprafaţă
şi de gradul lor de stabilitate. Modificând profilul solului şi regimul
hidric, fenomenele de eroziune modifică indirect şi condiţiile de nutriţie
ale pomilor.
Înclinarea versantului determină modificări şi în ceea ce priveşte
intensitatea luminii şi chiar a compoziţiei sale spectrale.
Astăzi este bine cunoscut că intensitatea luminii este maximă atunci
când unghiul de incidenţă a razelor solare la suprafaţa solului este de
90°C şi scade proporţional cu micşorarea acestuia.
Pentru poziţia geografică a ţării noastre, unghiul de incidenţă a
razelor solare este mai mare pe versanţi, crescând odată cu gradul de
înclinare al acestora, decât pe terenul plan. Gradul de înclinare a
versantului are repercusiuni nu numai asupra calităţii fructelor ci şi
asupra proceselor de creştere a pomilor şi producţiei de fructe.
Foarte semnificativ pentru exprimarea relaţiei dintre înclinarea
versantului cu modificarea adecvată a condiţiilor edafo-climatice şi
producţia de fructe este o cercetare întreprinsă într-o plantaţie de păr la
56
Ştefăneşti - Argeş, care arată că la o creştere a înclinării versantului de la
6 – 8 la 50 – 60% producţia de fructe a scăzut de la 21,8 la 2,1 t/ha.
Cercetări întreprinse în întreg spaţiul geografic românesc arată că
înclinarea versantului determină diferenţe de creştere şi producţie, nu
numai în raport de mărimea acestuia ci şi de specie, constatându-se că la
aceeaşi înclinare a pantei terenului reducerea grosimii trunchiului de măr
este mai accentuată decât la prun (Voiculescu, 1986; 1999).
De fapt şi în unele ţări vecine producătoare de fructe, plantaţiile de
pomi nu se înfiinţează pe pante mai mari de 15 – 22%.
Expoziţia versanţilor. Cercetări mai vechi întreprinse de Schmit
(1928), citat de Gautier (1970), arată deosebiri mari în ce priveşte
energia calorică pe care o au versanţii cu expoziţii diferite faţă de terenul
plan (tabelul 2.2).
Tabelul 2.2 Modificarea regimului caloric în funcţie de relief şi

expoziţie (cal/g/cm2) (după Gautier, 1970)
Înclinarea de versant cu 30%

Teren plan
S E V N
2
Cal/g/cm 185 132 130 72
Valori relative 100% 128% 91% 90% 50%
Faţă de terenul plan numai versanţii cu expoziţie sudică primesc

mai multă energie calorică (128%), pe celelalte expoziţii fiind mai mică,
ajungând pe versanţii cu expoziţie nordică, la jumătate. Dacă se ia drept
referinţă energia calorică primită de versanţii cu expoziţie sudică, atunci
versanţii cu expoziţie estică şi vestică primesc cca. 70%, iar cei cu
expoziţie nordică numai 33% din energia calorică primită de versanţii cu
expunere sudică. Această diferenţiere a regimului termic de la suprafaţa
solului se răsfrânge şi asupra regimului termic din sol.
Intensitatea luminii şi durata expunerii la soare în cursul unei zile a
versanţilor cu expoziţii diferite, accentuează nu numai evaporaţia apei
din sol ci şi transpiraţia care se intensifică proporţional cu intensitatea
luminii.
57
Amplasarea culturilor pomicole pe versanţi poate avea drept
consecinţă, pierderea mugurilor de rod datorită îngheţurilor târzii de
primăvară.
Dacă încălzirea bruscă în primăvară a versanţilor sudici, sud-estici
şi estici poate determina înmuguritul şi înfloritul timpuriu, mugurii fiind
expuşi îngheţurilor târzii, pe versanţii cu expoziţie vestică, procesul de
încălzire fiind mai lent, pomii pornesc în vegetaţie mai târziu ieşind din
intervalul periculos al producerii îngheţurilor târzii. Pe versanţii nordici
se produc cele mai frecvente îngheţuri târzii de primăvară, dar aceşti
versanţi interesează mai puţin din punct de vedere al culturii pomilor.
Deşi expoziţia versanţilor, cu excepţia celei nordice, nu este un
factor de excludere a culturii unei specii sau alta de pomi, regimul de
lumină al versanţilor constituie un criteriu pentru înfiinţarea de plantaţii
de pomi, el influenţând principalele procese fiziologice ale pomilor
legate îndeosebi de fructificare (tabelul 2.3).
Tabelul 2.3 Clase de expoziţie a terenului

(după MESP, 1987, vol. III, ind. 34)
Denumire Expoziţie
umbrită N şi NE
semiumbrită E şi NV
însorită S şi SV
semiînsorită V şi VE
De aceea, pentru condiţiile ecologice extrem diferenţiate ale ţării

noastre numeroşi cercetători au abordat problema expoziţiei versanţilor
cu favorabilitate pentru o specie pomicolă sau alta (Cociu, 1972;
Bordeianu şi colab., 1961; 1963; Constantinescu și colab., 1967; Negrilă,
1971).
Cercetări întreprinse pe întreg spaţiul geografic românesc la
principalele specii de pomi cultivate în România au arătat că datorită
succesiunii şi complexităţii edafo-climatice de-a lungul unui versant,
judecarea favorabilităţii expoziţiei acestuia pentru o specie sau alta
58
trebuie abordată în raport cu porţiunea acestuia luată în discuţie pentru a
fi plantată cu pomi.
Pe baza a peste 100.000 de măsurători biometrice executate într-un
număr mare de plantaţii situate pe întreaga secvenţă de tipuri de versanţi
şi soluri, în arealul climatic favorabil culturii pomilor se evidenţiază
faptul că în condiţiile ţării noastre pe versanţii cu înclinare de maximum
25% expoziţia nu este un factor de excludere a culturii pomilor
(Voiculescu, 1986; 1999). Totuşi rolul său nu poate fi neglijat, o
expoziţie optimă contribuind la creşterea longevităţii şi productivităţii unei
plantaţii şi obţinerea unor fructe de calitate.
59
60
CAPITOLUL III
EVALUAREA TERENURILOR POMICOLE ŞI
PLANTAŢIILOR DE POMI ÎN SISTEM EXPERT
3.1. Expertiza resurselor climatice
În întregul său şi în intercondiţionare, resursele climatice determină

fenomenele periodice în viaţa pomilor.
Prin fenomene periodice se înțeleg acele fenomene care sunt în
legătură cu parcurgerea fenofazelor, adică a fazelor de creştere şi dezvoltare
în ciclul anual de viaţă al pomilor. Spre deosebire de perioadele de vârstă,
care au loc o singură dată în viaţa pomului, fenomenele periodice se repetă,
adică au loc în fiecare an. Toate perioadele de vârstă însumează la un loc
ciclul de viaţă al pomilor, pe când toate fenofazele însumează un ciclu
anual.
Se înţelege de la sine că fenomenele periodice sunt în legătură cu
succesiunea anotimpurilor, provocată de rotaţia pământului în jurul soarelui.
Ca o consecinţă a succesiunii ciclice a complexelor climatice în legătură cu
succesiunea anotimpurilor, repetată milioane de ani, pomii au căpătat
anumite însuşiri şi caractere ereditare, ca încetinirea şi încetarea vegetaţiei,
lepădarea frunzelor, pornirea din nou în vegetaţie, care pot avea loc de multe
ori fără să existe condiţii corespunzătoare.
De exemplu, pomii din zona climatelor temperate, cum sunt mărul şi
prunul, duşi în regiuni fără ierni geroase, îşi leapădă frunzele toamna, fără să
survină temperaturi scăzute.
Periodicitatea fenomenelor în ciclul anual are un caracter mai
pronunţat în zonele cu climă temperată, unde deosebirile de temperatură,
precipitaţii şi alţi factori climatici diferă mult de la un anotimp la altul.
În aceste zone se disting în ciclul anual două perioade mari:
- perioada de viaţă activă care coincide cu temperaturile ridicate din
primăvară, vară şi toamnă;
61
- perioada de repaus, când plantele nu prezintă manifestări aparente
de viaţă din cauza temperaturilor scăzute de iarnă. Dat fiind însă că în
această perioadă pomii continuă să trăiască, iar în ele se petrec procese
importante, perioada de repaus a fost numită perioadă de repaus relativ.
Pe de altă parte, ţinând seama că la pomi, în timpul tranziţiei de la
starea de repaus la cea de vegetaţie şi invers, se petrec schimbări importante,
cum este schimbarea rezistenţei pomilor faţă de ger, ciclul anual de
creştere şi dezvoltare la pomi are patru perioade, după cum urmează:
1. Perioada de vegetaţie, care începe cu dezmugurirea pomilor,
primăvara şi se încheie cu căderea frunzelor toamna. În zona climatelor
temperate, la această perioadă se disting două subperioade şi anume, de la
dezmugurire până în mijlocul verii, când au loc în special procesele
vegetative, şi de la mijlocul verii până la căderea frunzelor, când predomină
procesele de maturare a ţesuturilor şi de diferenţiere a mugurilor florali.
2. Perioada de trecere de la starea de vegetaţie la repaus relativ care
corespunde cu timpul de la căderea frunzelor până la venirea iernii.
3. Perioada repausului relativ corespunde timpului de la venirea
frigului persistent (sub 0°C) până la începutul primăverii, când temperatura
se menţine între 0 şi 5°C.
4. Perioada de trecere de la repaus la starea de vegetaţie corespunde
cu începutul primăverii şi până la dezmugurire.
Ciclul relativ anual de vegetaţie cuprinde mai multe faze de
creştere şi dezvoltare şi anume:
Dezmugurirea şi începutul creşterii lăstarilor care cuprinde:
umflarea mugurilor, dezmugurirea şi începutul creşterii lăstarilor, până la
apariţia primei frunze tipice care, obişnuit, este a 5-a – a 6-a frunză de la
baza lăstarului.
Procesele din această fenofază au loc în primul rând pe seama
substanţelor de rezervă acumulate de pomi în anul precedent şi ele sunt cu
atât mai intensive cu cât rezervele de substanţe sunt mai mari. De aici
decurge şi o sarcină pentru agrotehnică şi anume, de a ajuta pomii să depună
cât mai multe substanţe de rezervă spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, în
fiecare an.
62
Creşterea intensivă a lăstarilor care începe de la apariţia celei de a
5-a – a 6-a frunză pe lăstar şi se termină în momentul când creşterea
lăstarilor atinge viteza maximă, după care încetineşte.
Procesele care au loc în această fenofază sunt susţinute mai mult prin
absorbţie şi asimilaţie de noi substanţe hrănitoare.
Cu toată absorbţia şi fotosinteza, se observă în faza creşterii intensive
a lăstarilor o insuficienţă de substanţe hidrocarbonate, iar azotul este
întrebuinţat de plantă aproape în întregime pentru formarea de substanţe
azotoase nealbuminoide. Acest mers hidrolitic al substanţelor azotoase şi
hidrocarbonate face imposibil procesul de diferenţiere a mugurilor florali în
această fenofază.
Încetinirea şi încetarea creşterii lăstarilor. Această fenofază începe
din momentul încetinirii creşterii lăstarilor şi durează până la formarea
mugurelui terminal.
Creşterile zilnice ale lăstarilor sunt din ce în ce mai mici, frunzele sunt
mai dese şi ceva mai mici, se atinge suprafaţa maximă de absorbţie a
frunzişului. Pe lăstar apar caractere xeromorfe, are loc îngroşarea frunzelor,
nervaţiunea acestora devine mai deasă, eventual devine mai pronunţată
pubescenţa frunzelor şi lăstarilor.
Coacerea ţesuturilor şi pregătirea plantelor pentru iernat. Această
fenofază începe cu formarea mugurelui terminal şi se sfârşeşte prin căderea
frunzelor.
La început are loc coacerea ţesuturilor, care se încheie, în mod normal,
cu 1 – 2 luni înainte de căderea frunzelor. Către sfârşitul fenofazei, planta
intră în perioada de pregătire pentru iernat, timp în care frunzele continuă să
asimileze, iar planta depune substanţele de rezervă în toate organele sale.
În fenofaza aceasta, activitatea fotosintezei scade ca intensitate, în
schimb se accentuează fenomenul de îmbătrânire a plantei; coacerea
ţesuturilor este însoţită de îngroşarea pereţilor celulelor şi a stratului suberos
şi de creştere a depozitelor substanţelor de rezervă.
Căderea frunzelor, cu care se încheie fenofaza, este precedată de
schimbarea culorii acestora – cel mai adesea în galben, alteori în diferite
nuanţe de roşu.
63
În evoluţia unui organ floral se deosebesc, de asemenea, patru
fenofaze:
1. Diferenţierea mugurilor florali, care reprezintă procesul de
transformare a mugurilor vegetativi în floriferi, are loc în fenofaza a III-a
vegetativă, însă ea se prelungeşte şi pe toată durata fenofazei a IV-a, precum
şi în sezonul repausului de iarnă, uneori până în primăvară.
2. Înfloritul şi legatul fructelor au loc în primăvara următoare anului
de diferenţiere a mugurilor florali. Spre deosebire de toate plantele anuale
sau bienale şi spre deosebire de arbuşti, pomii fructiferi înfloresc înainte de
a-şi fi format frunzele sau în momentul când frunzele sunt foarte slab
dezvoltate. În acest timp rădăcinile abia intră în funcţiune, iar activitatea
microorganismelor din sol este foarte redusă, astfel încât întregul proces de
înflorire, ca şi legatul fructelor este cu atât mai asigurat cu cât pomul este
mai bine aprovizionat, adică are mai multe rezerve asimilate în ţesuturile lui.
Din punct de vedere biochimic, înfloritul şi legatul fructelor sunt însoţite de
intense procese de hidrolizare a substanţelor de rezervă; insuficienţa acestor
substanţe sau a apei provoacă avortarea în masă a florilor. Dimpotrivă, în
timpul înfloritului, ca şi după înflorit, procesele de sinteză a substanţelor
hidrocarbonate şi azotoase sunt foarte reduse. Ele înregistrează o creştere
abia după căderea fiziologică a fructelor dacă pe pom nu au rămas prea
multe fructe.
3. Creşterea şi dezvoltarea fructelor durează de la terminarea
legatului şi până la intrarea lor în pârgă. La unele specii (cireş, vişin, în parte
la soiurile timpurii de cais şi de piersic), această fenofază coincide cu
creşterea intensivă şi cu încetinirea creşterii lăstarilor; la altele, ea depăşeşte
aceste fenofaze. În general, durata acestei fenofaze a organelor de
reproducere este foarte variată. În timpul ei are loc aşa numita cădere
fiziologică a fructelor, care poate avea loc în tot timpul creşterii lor, dar mai
ales în luna iunie. Este vorba aici de fenomenul autoreglării de către plantă a
surplusului de fructe legate, pe care planta nu le mai poate hrăni. Procesele
biochimice care însoţesc creşterea şi dezvoltarea fructelor se caracterizează
prin prelungirea procesului de hidroliza, prin abundenţa în fructe a acizilor
organici şi substanţelor tanante, care dau gust acru şi astringent fructelor,
prin depunerea substanţelor hidrocarbonate sub formă de amidon şi a celor
64
pectice sub formă de pectoză. În această fenofază, fructele sunt tari, datorită
amidonului depus în ţesuturile lor şi mai ales datorită pectozei, care servește
drept ciment, fixând între ele celulele pulpei fructului.
Seminţele necoapte ale fructelor în această fenofază secretă substanţe
de creştere, care stimulează creşterea pericarpului.
4. Coacerea fructelor. Această fenofază începe după ce s-a terminat
creşterea fructelor. Ea devine vizibilă mai ales în perioada cunoscută sub
numele de pârguire, când fructele încep să se înmoaie, să îşi schimbe
culoarea şi gustul. După pârguire urmează coacerea propriu-zisă.
Din punct de vedere biochimic, în această perioadă se petrec
următoarele procese mai importante: substanţele pectice aflate până acum
sub formă de pectoză încep să se dizolve sub influenţa fermentului
pectinază, transformându-se în pectină. În consecinţă, fructele îşi pierd tăria
şi se înmoaie. Amidonul depus în fructele verzi se transformă în
monozaharide (glucoză şi fructoză) dând gustul dulce pericarpului. Pe de
altă parte, dispare sau se atenuează mult gustul acru şi astringent, din cauza
oxidării acizilor organici şi substanţelor tanante.
3.1.1. Metoda de parametrizare a resurselor climatice prin frecvenţa

pragurilor şi intervalelor climatice optime
Evaluarea parametrică a resurselor climatice ale terenurilor se bazează
în special pe frecvenţa repetării pragurilor şi intervalelor optime care
favorizează creşterea şi rodirea speciilor pomicole din ultimii 10 ani. Pentru
cele şapte specii de pomi luate în considerare, datorită ponderii lor în
structura sortimentală, s-au utilizat pragurile şi intervalele termice optime.
Dintre condiţiile climatice, factorul hotărâtor îl constituie resursele
termice necesare pentru desfăşurarea normală a proceselor de creştere şi
rodire exprimate sub formă de praguri şi intervale particularizate la nivel de
specie altfel:
- temperatura medie anuală a aerului, pentru toate speciile;
- temperatura medie (lunile V-X) pentru măr, păr şi prun;
- temperatura medie (luna V) pentru măr, păr, prun şi cireş;
- temperatura medie (lunile VI-VIII) pentru vişin şi piersic;
- temperatura medie (lunile VI) pentru cais;
65
- temperatura minimă absolută a aerului (scade brusc sau lent) pentru
toate speciile;
- amplitudinea termică a aerului (lunile XI-II) pentru toate speciile;
- precipitaţii, pentru toate speciile.
Amplitudinea termică se calculează prin diferenţa dintre temperatura
minimă şi temperatura maximă a unui interval de şapte zile anterior
producerii temperaturii minime, de exemplu, în perioada 1 noiembrie – 28
februarie 1998, temperatura minimă a fost de –12°C şi s-a produs la data de
20 ianuarie. Temperatura maximă din cele şapte zile anterioare producerii
temperaturii minime (între 13 şi 20 ianuarie) a fost de +5°C. Amplitudinea
termică a perioadei noiembrie – februarie 1998 a fost de 17°C. Pentru cais,
specie mai puţin rezistentă la gerurile de revenire, o importanţă mare o
reprezintă şi amplitudinea termică a lunii februarie, care nu trebuie să
depăşească 23°C în câmpie, 31°C în depresiunile montane şi 35°C pe
versanţi.
Temperatura minimă absolută (modul brusc sau lent în care aceasta
survine) se obţine prin urmărirea temperaturilor maxime zilnice cu şapte zile
anterior producerii temperaturii minime (de exemplu, dacă temperatura
minimă absolută a anului 1998 s-a produs la data de 20 ianuarie (–12°C), iar
temperaturile zilnice au fost de +5°C (13 ianuarie), +1°C (14 ianuarie), 0°C
(15 ianuarie), –4°C (16 ianuarie), –9°C (17 ianuarie), –10°C (18 ianuarie),
–11°C (19 ianuarie) şi –12°C (20 ianuarie), se admite că în anul 1998
temperatura minimă absolută a fost de –12°C şi a survenit lent. Totodată
trebuie menţionat dacă apariţia temperaturilor minime este însoţită de
vânturi de N – E.
În situaţia în care se dispune de date climatice suplimentare, este bine
a se menţiona dacă temperaturile maxime din vară ating sau depăşesc 37 –
40°C (deoarece acestea determină deprecierea calităţii fructelor la cais şi
piersic). De asemenea, pentru cais, piersic şi cireş este important ca
temperaturile minime > 10°C să nu survină imediat după căderea frunzelor.
Un alt element meteorologic care interesează cultura pomilor este
regimul eolian (se judecă valorile reprezentând direcţia şi viteza în m/sec a
vântului).
Deşi la speciile pomicole polenizarea este entomofilă, aceasta fiind
realizată în proporţie de 80 – 100% de către albine, un vânt slab (6 – 8
66
m/sec) în timpul înfloritului împiedică zborul albinelor, prejudiciind
procesul de polenizare şi legare a fructelor, iar dacă intervine în perioada
coacerii fructelor şi are o viteză de 16 – 20 m/sec poate provoca scuturarea
acestora, îndeosebi la cais, piersic, măr şi păr. Frecvenţa pragurilor şi
intervalelor climatice optime este prezentată în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1 Frecvenţa pragurilor şi intervalelor climatice optime

(Clase de evaluare) (după Dana și colab., 2008)
Frecvenţa în Repetabilitatea în ultimii 10 ani a

Clase de
ultimii 10 ani pragurilor şi intervalelor climatice
evaluare
(%) optime
Superioară 90 – 100 între 9 – 10 ani din cei 10 ani studiaţi
Medie 60 – 80 între 2 – 8 ani din cei 10 ani studiaţi
Inferioară < 60 în mai puţin de 2 ani din cei 10 ani studiaţi
Analiza vitezei vântului trebuie corelată şi cu înălţimea proiectată a

plantaţiei, ştiut fiind că viteza vântului la înălţimea de 2 m se dublează
comparativ cu cea de la suprafaţa solului.
Totodată, la judecarea regimului eolian trebuie avut în vedere dacă
vânturile au caracter continuu şi o direcţie predominantă cum este cazul
condiţiilor Moldovei şi a nisipurilor din sudul Olteniei. Acestea prejudiciază
executarea de calitate a tratamentelor antiparazitare, legatul fructelor şi
înfloritul şi pot determina la pomi tendinţa de creştere aplecată, în direcţia
vântului dominant. În aceste condiţii, se recomandă schimbarea
amplasamentului pe versanţi, şi anume pe partea opusă direcţiei vântului.
Expunerea versantului la vântul dominant se judecă şi prin prisma influenţei
acestuia asupra apariţiei îngheţurilor târzii de primăvară.
În ceea ce priveşte influenţa microclimatului, se ştie că pe versantul
expus vântului, aerul rece curge către baza acestuia, acumulându-se în
inflexiunile negative şi în spatele unor obstacole naturale sau artificiale
(arborete, case, şoproane) unde apare şi pericolul unor îngheţuri. În cazul în
care nu există astfel de obstacole pe versanţi, îngheţurile târzii nu se produc
deoarece aerul rece se acumulează la baza versantului. De aici şi
recomandarea ca limita perimetrului plantat pe versant să se situeze mai sus
67
cu minim 15 m de la baza sa. Pe versantul de sub vânt, fenomenul se
produce în sens invers (efectul foehn). Tot în legătură cu circulaţia
dominantă a aerului, în cazul versanţilor, teraselor şi luncilor este necesară
precizarea formei, mărimii şi poziţiei faţă de vântul dominant al văilor din
care acestea fac parte.
Văile perpendiculare pe direcţia vântului au un drenaj aerian defectuos
ceea ce duce la acumularea şi stagnarea aerului rece, formarea şi menţinerea
ceţii şi apariţia îngheţurilor târzii. Favorabile sunt văile mai largi, paralele
cu direcţia vântului dominant, cu o circulaţie mai bună a aerului, deşi aceste
condiţii favorizează un regim de precipitaţii deficitar.
Totodată, caracterizarea favorabilităţii cadrului climatic local trebuie
să ia în considerare şi alţi factori cum ar fi influenţa moderatoare asupra
microclimatului a bazinelor naturale şi artificiale de apă, a apelor curgătoare
şi pădurii. Influenţa bazinelor de apă constă, pe de o parte în aceea că în
timpul verii apa acumulează şi păstrează căldura mai mult timp, iar pe de
altă parte, datorită evapotranspiraţiei de suprafaţă, îmbunătăţeşte regimul de
umiditate al aerului.
Ca urmare, s-a constatat că în apropierea unor astfel de bazine de apă
durata perioadei fără îngheţuri se măreşte cu 10 – 12 zile. Pădurea intervine
în microclimatul local printr-un efect moderator asupra evapotranspiraţiei,
cunoscându-se că liziera pădurii din faţa vântului este mai umedă,
menţinând totodată şi aerul mai rece decât liziera pădurii, limita dinspre
liziera din faţa vântului a perimetrului plantat cu pomi nu trebuie să fie mai
aproape de 20 – 25 m. În cazul în care pădurea este situată pe versant, în
amonte de locul viitoarei livezi, această limită să fie de minim 70 m
deoarece pădurea funcționează ca obstacol în calea scurgerii aerului rece
către baza versantului.
3.1.2. Expertiza resurselor climatice pentru cultura speciilor pomicole

Pe baza frecvenţei repetabilităţii a nouă praguri şi intervale climatice
optime care condiţionează în special producţia de fructe, terenurile au fost
grupate astfel:
 terenuri fără restricţii climatice;
 terenuri cu restricţii climatice;
 terenuri excluse pentru cultura speciilor pomicole.
68
La încadrarea terenurilor în grupele menţionate se vor utiliza şi
observaţiile topoclimatice. Acestea din urmă pot rezulta din observaţiile
efectuate în teren, studii şi cartograme microclimatice sau discuţii cu
specialiştii care lucrează de mai multă vreme în zonă.
Dintre resursele naturale ale ecosistemelor pomicole, resursele
climatice au un rol major întrucât sunt relativ neameliorabile.
Satisfacerea cerinţelor pomilor din punct de vedere climatic sunt în funcţie
de cerinţele speciei.
3.1.3. Modul de calcul al valorii resurselor climatice în pomicultură

O retrospectivă a datelor privind expertiza resurselor climatice la nivel
de specie pomicolă şi clase de evaluare este dată în continuare.
3.1.3.1. Indicatorii de caracterizare

Indicatorii de caracterizare rezultaţi în urma cercetărilor întreprinse în
întregul spaţiu geografic românesc şi anume: temperatura medie anuală,
temperatura medie (din lunile V - X), temperatura medie (din lunile VI -
VIII), temperatura medie a lunii mai, temperatura medie a lunii septembrie,
temperatura medie a lunii iunie şi a lunii iulie, temperatura minimă absolută
a aerului, amplitudinea termică (din lunile XI - II) şi precipitaţiile primesc
puncte de bonitate, diferenţiat în raport de specie, prin frecvenţa pragurilor
şi intervalelor climatice optime din ultimii 10 ani, astfel:
 Temperatura medie anuală  primeşte 0 – 17 puncte de bonitate
 Temperatura medie  primeşte 0 – 13 puncte de bonitate
(lunile V - X)
 Temperatura medie  primeşte 0 – 16 puncte de bonitate
(lunile VI - VIII)
 Temperatura medie (luna V)  primeşte 0 – 15 puncte de bonitate
 Temperatura medie (luna VI)  primeşte 0 – 10 puncte de bonitate
 Temperatura minimă absolută  primeşte 0 – 5 puncte de bonitate
(dacă scade lent) şi primeşte 0 – 3
puncte de bonitate (dacă scade brusc)
69
 Amplitudinea termică a aerului  primeşte 0 – 30 puncte de bonitate
(lunile XI - II)
 Precipitaţii 250 – 300 ml  primeşte 3 – 15 puncte de bonitate
3.1.3.2. Numărul total de puncte de bonitate admis pentru resursele

climatice neameliorabile
Numărul total de puncte de bonitate admis pentru resursele climatice
neameliorabile (cu excepția precipitaţiilor) este de 0 – 60, în funcţie de
specie şi clasa de evaluare.
3.1.3.3. Expertiza resurselor climatice în raport de specie şi clasa de

evaluare
Expertiza resurselor climatice este dată în continuare sub formă
tabelară, atât în raport de specie şi clasa de evaluare (tabelul 3.2), cât şi
pentru măr, păr, prun, cireş, vişin, piersic și cais (tabelele 3.3 – 3.9).
3.2. Expertiza resurselor de teren
Pentru cultura performantă a pomilor, o analiză a resurselor de teren

se bazează pe indicatorii de caracterizare a acestora, rezultaţi în urma
cercetărilor punctuale pe întreg patrimoniul pomicol. Indicatorii de
caracterizare a terenurilor sunt graduaţi în trei categorii: fără restricţii de
teren, cu restricţii de teren şi terenuri excluse pentru cultura unei specii sau a
alteia şi primesc puncte de bonitate în mod diferenţiat.
Alţi indicatori de caracterizare a terenurilor sunt: panta generală
(înclinarea terenului şi forma versanţilor), expoziţia terenului, eroziunea
terenului (de suprafaţă şi în adâncime), alunecările şi prăbuşirile de teren
şi drenajul teritoriului.
3.2.1. Înclinarea terenului

Gradul de înclinare a terenului este un element natural, care
influenţează indirect condiţiile de creştere şi rodire ale pomilor.
70
Tabelul 3.2 Expertiza resurselor climatice în raport de specie şi clasa de evaluare (puncte de bonitate)
(după Dana și colab., 2008)
Clasa fără restricţii Clasa cu restricţii Clasa exclusă de la Puncte de

Specia
climatice climatice cultura speciei bonitate
Măr 60 44 24 60 – 24
Păr 60 42 24 60 – 24
Prun 60 41 18 60 – 18
71
Cireş 60 41 18 60 – 18
Vişin 60 41 18 60 – 18
Piersic 60 36 11 60 – 11
71
Tabelul 3.3 Expertiza resurselor climatice pentru cultura mărului
Puncte
Praguri şi intervale climatice de
bonitate
Amplitudinea termică Precipitaţii
Temperatura medie a aerului (°C) Temperatura minimă absolută (°C)
Clase de a aerului (°C) (mm)
evaluare Lunile Luna Scade Scade Lunile Lunile
Anuală
Puncte V–X Puncte V Puncte brusc Puncte lent Puncte XI – II Puncte V – VII Puncte Total
7 – 10 de ≥ 16 de > 12 de < -22 de < -32 de > 20 de 250-300 de
Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate
72
(%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
Fără
restricţii 90-100 17 90-100 13 90-100 11 90-100 3 90-100 4 90-100 2 90-100 10 60
climatice
Cu
restricţii 60-80 11 60-80 10 60-80 10 60-80 1 60-80 2 60-80 1 60-80 9 44
climatice
Exclus
pentru
< 60 8 < 60 3 < 60 3 < 60 0 < 60 0 < 60 1 < 60 9 24
cultura
mărului
72
Tabelul 3.4 Expertiza resurselor climatice pentru cultura părului
Puncte
bonitate
Anuală
8 – 10 de ≥ 16 de > 12 de < -20 de < -30 de > 20 de 250-300 de
73
(%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
Fără
restricţii 90-100 16 90-100 18 90-100 10 90-100 2 90-100 4 90-100 2 90-100 8 60
climatice
Cu
restricţii 60-80 11 60-80 9 60-80 7 60-80 2 60-80 4 60-80 1 60-80 8 42
climatice
Exclus
pentru
< 60 5 < 60 3 < 60 4 < 60 0 < 60 0 < 60 2 < 60 10 24
cultura
părului
73
Tabelul 3.5 Expertiza resurselor climatice pentru cultura prunului
Puncte
bonitate
Anuală
7 – 10 de ≥ 16-18 de > 18-19 de < -22 de < -32 de > 20 de 200-250 de
74
(%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
Fără
restricţii 90-100 7 90-100 10 90-100 8 90-100 2 90-100 5 90-100 25 90-100 3 60
climatice
Cu
restricţii 60-80 6 60-80 8 60-80 6 60-80 0 60-80 1 60-80 10 60-80 10 41
climatice
Exclus
pentru
< 60 1 < 60 0 < 60 0 < 60 2 < 60 0 < 60 5 < 60 10 18
cultura
prunului
74
Tabelul 3.6 Expertiza resurselor climatice pentru cultura cireşului
Praguri şi intervale climatice Puncte de
Frecvenţa pragurilor climatice în ultimii 10 ani (%) bonitate
Amplitudinea
Precipitaţii
Temperatura medie a aerului (0C) Temperatura minimă absolută (0C) termică a aerului
(mm)
(0C)
Clase de evaluare
Luna Scade Scade Lunile Lunile
Anuală Total
Puncte V Puncte brusc Puncte lent Puncte XI – II Puncte V – VII Puncte
8-11 de ≥ 14-16 de < –20 de < –28 de > 20 de 200-250 de
75
bonitate bonitate bonitate bonitate bonitate bonitate
Frecv. Frecv. Frecv. Frecv. Frecv. Frecv.
(%) (%) (%) (%) (%) (%)
Fără restricţii
90-100 13 90-100 15 90-100 2 90-100 5 90-100 20 90-100 5 60
climatice
Cu restricţii climatice 60-80 6 60-80 8 60-80 1 60-80 1 60-80 15 60-80 10 41
Exclus pentru cultura
< 60 1 < 60 0 < 60 2 < 60 0 < 60 5 < 60 10 18
cireşului
75
Tabelul 3.7 Expertiza resurselor climatice pentru cultura vişinului
Praguri şi intervale climatice Puncte de
Frecvenţa pragurilor climatice în ultimii 10 ani (%) bonitate
Amplitudinea
Precipitaţii
Temperatura medie a aerului (0C) Temperatura minimă absolută (0C) termică a aerului
(mm)
(0C)
Clase de evaluare
Luna Scade Scade Lunile Lunile
Anuală Total
Puncte VI – VIII Puncte brusc Puncte lent Puncte XI – II Puncte V – VII Puncte
>8 de ≥ 18 de < –20 de < –30 de > 20 de 200-250 de
bonitate bonitate bonitate bonitate bonitate bonitate
Frecv. Frecv. Frecv. Frecv. Frecv. Frecv.
76
(%) (%) (%) (%) (%) (%)
Fără restricţii
90-100 12 90-100 16 90-100 0 90-100 2 90-100 20 90-100 10 60
climatice
Cu restricţii climatice 60-80 6 60-80 8 60-80 0 60-80 2 60-80 15 60-80 10 41
Exclus pentru cultura
< 60 0 < 60 1 < 60 0 < 60 2 < 60 0 < 60 15 18
vişinului
76
Tabelul 3.8 Expertiza resurselor climatice pentru cultura piersicului
Puncte
bonitate
Anuală
Puncte V–X Puncte V Puncte brusc Puncte lent Puncte XI – II V – VII Puncte Total
Puncte de
> 8,5 de > 24 de > 16 de < –10 de < –26 de > 20 200-250 de
bonitate
Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. bonitate Frecv. Frecv. bonitate
77
(%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
Fără
restricţii 90-100 7 90-100 8 90-100 5 90-100 0 90-100 5 90-100 20 90-100 15 60
climatice
Cu
restricţii 60-80 7 60-80 7 60-80 3 60-80 1 60-80 5 60-80 5 60-80 8 36
climatice
Exclus
pentru
< 60 2 < 60 0 < 60 0 < 60 0 < 60 2 < 60 0 < 60 7 11
cultura
piersicului
77
Tabelul 3.9 Expertiza resurselor climatice pentru cultura caisului
Puncte de
Praguri şi intervale climatice
bonitate
a aerului (°C) (mm)
Clase de
Lunile Luna Scade Scade Lunile Lunile
evaluare Anuală
>8 de > 20 de > 21-22 de < –20 de < -28 de > 20 de 200-250 de
(%) (%) (%) (%) (%) (%) (%)
78
Fără
restricţii 90-100 5 90-100 5 90-100 10 90-100 0 90-100 5 90-100 30 90-100 5 60
climatice
Cu
restricţii 60-80 3 60-80 1 60-80 2 60-80 0 60-80 0 60-80 20 60-80 5 31
climatice
Exclus
pentru
< 60 0 < 60 0 < 60 0 < 60 0 < 60 2 < 60 0 < 60 10 12
cultura
caisului
78
Înclinarea suprafeţei terenului în funcţie de mărimea ei, determină un
coeficient mai mare de scurgere a apei din precipitaţii, cu consecinţe asupra
procesului de solificare şi a declanşării fenomenelor de eroziune. Cu unele
excepţii, procesul de pedogeneză, chiar dacă are aceiaşi intensitate ca pe
interfluviu, din punct de vedere cantitativ este diferenţiat pe versant, în
sensul că aceleaşi orizonturi au grosimi diferite, în unele cazuri,
diferenţiindu-se întregul profil de sol. Frecvent însă, stadiul de evoluţie al
solului este inferior pe versanţi în comparaţie cu interfluviul.
Înclinarea versantului determină modificări şi în ceea ce priveşte
intensitatea luminii şi chiar a compoziţiei sale spectrale. Este cunoscut că
intensitatea luminii este maximă atunci când unghiul de incidenţă a razelor
solare este de 90 şi scade proporţional cu micşorarea acestuia.
Pentru poziţia geografică a ţării noastre unghiul de incidenţă a razelor
solare este mai mare pe versanţi decât pe terenurile plane. Modificările de
intensitate a luminii şi de compoziţie spectrală, stau la baza explicării
aromei şi coloraţiei mai intense a fructelor obţinute de la pomii cultivaţi pe
versanţi. Cercetările recente au arătat că gradul de înclinare al versantului
are repercusiuni şi asupra proceselor de creştere a pomilor şi a producţiei de
fructe. În majoritatea ţărilor producătoare de fructe, plantaţiile de pomi nu se
înfiinţează pe versanţi cu pante mai mari de 15 – 22%.
Grupele şi clasele de pantă a terenului oficializate de I.C.P.A. (MESP,
1987) sunt prezentate în tabelul 3.10 în grade sexagesimale şi centesimale.
3.2.2. Forma versanţilor

O altă caracteristică ce contribuie la diversitatea ecologică a
versanţilor este forma acestora, condiţionând în acest fel reuşita culturii
pomilor. Ca rezultat al procesului de eroziune şi alunecărilor de teren, forma
versanţilor poate fi cu pantă simplă sau cu pantă complexă. Versanţii cu
pantă simplă pot avea profil drept, concav (când au în substrat roci foarte
moi) sau convex (când au în substrat roci dure). Versanţii cu pante
complexe pot avea un profil vălurit, datorat în principal alunecărilor de teren
de tip lenticular sau un profil în trepte datorat alternanţei structurale
(alternanţe de roci moi şi dure), cât şi a alunecărilor de teren.
79
Tabelul 3.10 Grupe și clase de pantă a terenului (după MESP, 1987, vol. III, ind. 33)
Limite
Denumirea grupelor
clase de pantă Grupe de pantă
de pantă
% grade sexagesimale grade centezimale (%)
orizontal  2,0  100′  1g00c  2,0
foarte slab înclinat 2,1 – 5,0 101′ – 200′ 1g01c – 3g00c 2,1 – 5,0
slab înclinat 5,1 – 10,0 201′ – 500′ 3g01c – 6g00c 5,1 – 10,0
80
10,1 – 15,0 501′ – 800′ 6g01c – 10g00c
moderat înclinat 15,1 – 20,0 801′ – 1100′ 10g01c – 13g00c 10,1 – 25,0
g c g c
20,1 – 25,0 1101′ – 1400′ 13 01 – 15 00
25,1 – 35,0 1401′ – 1900′ 15g01c – 22g00c
puternic înclinat 25,1 – 50,0
35,1 – 50,0 1901′ – 2600′ 22g01c – 30g00c
foarte puternic înclinat 50,1 – 100,0 2601′ – 4500′ 30g01c – 50g00c 50,1 – 100,0
g c
abrupt  100,0  4500′  50 00  100,0
80
Pe versanţi, alunecările de teren generează un anumit tip de
microrelief, cunoscut ca microrelief de alunecare; caracterizarea
microreliefului de alunecare are o deosebită însemnătate pentru pomicultura
performantă, deoarece tipul, caracteristicile şi gradul de stabilitate al
alunecărilor de teren constituie elementul esenţial în analiza favorabilităţii
acestor terenuri, pentru cultura speciilor pomicole pe versanţi. Microrelieful
de alunecare accentuează diversitatea ecologică a versanţilor şi în special al
învelişului de sol, care în spaţii reduse variază foarte mult.
Pentru plantaţiile de pomi ne interesează în special microrelieful de
monticoli şi trepte de alunecare. În funcţie de lungimea versantului,
microrelieful de monticoli poate determina diferenţieri mari ale învelişului
de sol şi ale regimului aerohidric ale acestuia. Astfel, pe monticoli procesul
pedogenetic se desfăşoară în general normal, datorită unui drenaj extern
bun.
În depresiunile dintre monticoli (glimee) stagnarea temporară sau
permanentă a apei (lacurile de glimee), precum şi acumularea de material fin
transportat din amonte creează condiţii pentru formarea de soluri
hidromorfe, cu regim aerohidric nefavorabil culturii pomilor, care în final
pier.
În funcţie de înclinarea şi lungimea versantului sunt situaţii în care, pe
monticoli se formează soluri cu profil scurt, care în timpul verii datorită
evaporaţiei pot pierde rezerva utilă de apă, până la 40 – 50 cm adâncime, iar
pe timpul iernii, în unii ani, la aceleaşi adâncimi se realizează temperaturi
minime negative  –10C, improprii creşterii rădăcinilor. Aceste variaţii ale
regimului hidrotermic al solurilor de pe monticoli pot duce la decalaje în
creştere şi chiar la pieirea pomilor şi în aceste proeminenţe de relief, nu
numai în glimee, din cauza excesului de umiditate.
Fertilitatea naturală extrem de diferenţiată a solurilor de pe monticoli
şi glimee determină chiar în plantaţii mici o „împestriţare” a acestora,
prejudiciind o exploatare rentabilă. Treapta de alunecare este o altă formă a
microreliefului pe versanţi, care participă la diversificarea condiţiilor
ecologice.
Având o înclinare mai redusă decât panta generală, atât drenajul intern
cât şi cel extern este mai slab, ceea ce determină stagnarea temporară a apei.
81
Solificarea evoluează spre hidromorfism şi se produc fenomene de
pseudogleizare, cu consecinţele cunoscute asupra pomilor. Dacă pe treptele
de alunecare se formează soluri dezvoltate, ca şi în cazul teraselor fluviatile,
pe taluzele acestora are loc o spălare continuă a materialului, la suprafaţa
terenului ivindu-se roca sau soluri cu profil scurt, improprii pentru cultura
pomilor.
Aceste modificări ale formei versanţilor au loc, de regulă, pe curba de
nivel, dar dacă la acestea se adaugă şi forme profunde ale eroziunii de
adâncime (ogaşe, ravene, torenţi noroioşi etc.), care se produc pe linia de
cea mai mare pantă, creşte gradul de neuniformitate a suprafeţei versantului,
cu consecinţe directe asupra învelişului de sol, regimului hidrotermic al
acestuia şi indirecte, asupra plantaţiilor pomicole, prin diferenţieri în
creşterea şi rodirea pomilor şi apariţia vetrelor de uscare.
Ca în orice ecosistem, şi pe versanţi, factorii pedologici acţionează în
relaţii de intercondiţionare, astfel că, cele două caracteristici principale ale
versanţilor determină modificări esenţiale în regimul apei şi aerului din sol.
La modificările de pantă ale versantului, cât şi pe versanţii cu alternanţe de
orizonturi permeabile şi mai puţin permeabile, dispuse paralel cu suprafaţa
versantului, precum şi la baza acestuia, apa din pânza suspendată iese la zi
sub formă de izvoare sau piştiri. În funcţie de debitul şi poziţia acestora,
excesul de umiditate poate afecta întreaga suprafaţă a versantului sau numai
anumite zone. Pânza de apă suspendată poate avea caracter temporar sau
permanent, imprimând solurilor caractere hidromorfe.
3.2.3. Expoziţia terenului

Efectul mărimii gradului de înclinare a versantului se intercon-
diţionează cu expunerea acestuia faţă de punctele cardinale (expoziţia) şi cu
direcţia vântului dominant. Poziţia suprafeţei versantului faţă de punctele
cardinale determină o redistribuire a regimului hidrotermic, cu consecinţe
directe asupra caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale învelişului de
sol şi indirecte asupra creşterii şi dezvoltării pomilor. Sunt bine cunoscute
deosebirile în ce priveşte regimul de lumină, apă şi căldură pe versanţii cu
expoziţie sudică, faţă de cei cu expoziţie nordică.
82
Se cunoaşte că, faţă de terenul plan numai versanţii cu expoziţie
sudică primesc mai multă energie calorică (115%), pe celelalte expoziţii
aceasta fiind mai mică, ajungând pe versanţii cu expoziţie nordică, la
jumătate.
Reiese că, dacă se ia drept referinţă energia calorică primită pe
versanţii cu expoziţie sudică, atunci versanţii cu expoziţie estică şi vestică
primesc circa 70%, iar cei cu expoziţie nordică numai 33% din energia
calorică primită de versanţii cu expunere sudică. Această diferenţiere a
regimului termic de la suprafaţa solului se răsfrânge şi asupra regimului
termic din sol.
În sol, o încălzire mai puternică a versanţilor sudici determină o
evaporaţie mai puternică a apei, la care se adaugă şi o scurgere mai rapidă a
apei provenite din topirea zăpezii, precum şi un regim de circulaţie a apei
alternativ (descendent – ascendent).
Drept consecinţă, pe aceşti versanţi spălarea sărurilor şi migrarea
coloizilor organo-minerali este mai slabă, solurile fiind ori într-un stadiu de
evoluţie mai puţin avansat, ori fac parte dintr-o altă serie genetică decât cele
de pe versanţii cu expoziţie nordică. Intensitatea luminii şi durata expunerii
la soare în cursul unei zile, a versanţilor cu expoziţii diferite, accentuează nu
numai evaporaţia apei din sol, ci şi transpiraţia, care se intensifică
proporţional cu intensitatea luminii.
O consecinţă importantă pentru cultura pomilor pe versanţi,
determinată de expoziţia diferită a acestora este producerea îngheţurilor
târzii de primăvară.
Dacă încălzirea bruscă în primăvară a versanţilor sudici, sud-estici şi
estici poate determina de timpuriu dezmuguritul şi înfloritul, mugurii fiind
expuşi îngheţurilor târzii, pe versanţii cu expoziţie vestică procesul de
încălzire fiind mai lent, pomii pornesc în vegetaţie mai târziu, ieşind din
intervalul periculos al producerii îngheţurilor târzii. Pe versanţii nordici se
produc frecvent îngheţuri târzii de primăvară, dar aceşti versanţi interesează
mai puţin din punct de vedere al culturii pomilor.
Deşi expoziţia versanţilor, cu excepţia celei nordice, nu este un factor
de excludere a culturii unei specii sau alta de pomi, regimul de lumină al
versanţilor constituie un criteriu de alegere a terenurilor pentru înfiinţarea de
83
plantaţii de pomi, el influenţând principalele procese fiziologice ale pomilor,
legate îndeosebi de fructificare.
Se admite că expoziţiile optime în ordinea favorabilităţii lor, pentru
măr sunt expoziţiile V, SV, S, SE şi E, pentru păr E, SE, S, V şi SV, pentru
prun V, NV, SV, NE şi E, pentru cireş SE, E, SV şi S, pentru vişin S, SV,
SE şi NV, pentru cais şi piersic V şi SV. Cu excepţia expoziţiei N şi NE,
toate expoziţiile menţionate în ordinea favorabilităţii lor pot fi optime, cu
condiţia ca versantul luat în considerare să nu fie expus pe direcţia vântului
dominant. În cazul în care suprafaţa versantului este expusă vântului,
amplasamentul se modifică pe partea de sub vânt.
3.2.4. Eroziunea terenului

Eroziunea solului, ca proces distructiv de desprindere, transport şi
depunere a particulelor de sol sub influenţa apei, alături de caracteristicile
scoarţei de alterare şi naturii materialului parental, contribuie la
diversificarea condiţiilor ecologice. Ca urmare, treptat, orizonturile
superficiale, mai fertile, sunt spălate iar dacă procesul continuă, se ajunge
până la pierderea întregului profil de sol, afectând în unele cazuri şi
formaţiuni geologice profunde. În funcţie de gradul de afectare a profilului
de sol, procesul de eroziune prin apă poate fi graduat în cinci categorii, de la
eroziune slabă până la excesivă.
Pierderile de sol provocate de eroziune prin apă sunt în funcţie de mai
mulţi factori. Cel mai important este înclinarea suprafeţei versantului,
cunoscându-se că dublarea vitezei de scurgere a apei măreşte forţa ei de
erodare de circa 64 ori. Pentru caracterizarea terenurilor erodate în funcţie
de suprafaţa în care profilul de sol a fost afectat de eroziune prin apă de la
slab până la excesiv erodat, se utilizează o grupare a acestora în cinci clase
(tabelul 3.11, conform MESP, 1987).
În funcţie de intensitatea factorilor de eroziune (activitatea omului,
caracteristicile precipitaţiilor, reliefului, solului şi vegetaţiei şi amplificarea
forţei de eroziune, eroziunea se poate produce şi în adâncime, determinând
dislocarea şi transportul unor cantităţi mari de material. În zonele în care la
eroziunea de suprafaţă se adaugă şi forme ale eroziunii de adâncime,
84
Tabelul 3.11 Grade de eroziune în suprafaţă, datorită apei (după MESP, 1987, vol. III, ind. 20)
Orizontul rămas la suprafaţă prin eroziune la soluri cu profil Solul

Denumirea
A – AC – C A –B – C A–E–B–C (tip, subtip)
Am de 20 – 35 cm Aom  E de 10 – 35 cm Orice sol (cu excepţia
Au de 20 – 35 cm Aou  E de 10 – 35 cm erodosolurilor,
psamosolurilor,
Erodat slab aluviosolurilor şi
Ao de 10 – 20 cm Ao  E de 10 – 20 cm
antroposolurilor) afectat slab
de eroziune prin apă
Aom de 10 – 20 cm Aom  E < 20 cm
Erodat Idem, afectat moderat de
Aou de 10 – 20 cm Aou  E < 20 cm
moderat eroziune prin apă
85
Ao < 10 cm Ao  E < 10 cm
AC > 20 cm AB > 20 cm EB sau E  B (inclusiv
Erodat sau sau El sau Ea) < 20 cm Idem, afectat puternic de
puternic Aom < 10 cm Aom < 10 cm eroziune prin apă
Aou < 10 cm Aou < 10 cm
Erodat foarte Erodosol cambic, argic,
AC < 20 cm B B
puternic feriiluvial, rodic, andic
Erodosol tipic, litic, vertic,
Erodat excesiv C, Cca Cpr, Rrz C
gleic, stagnic şi salinic
85
cantitatea de apă care se pierde prin scurgere este mai mare datorită
canalizării ei prin ogaşe şi ravene fragmentând şi mai mult relieful, cu
consecinţe directe asupra diversificării condiţiilor ecopedologice pentru
cultura speciilor pomicole.
Caracterizarea formelor de eroziune în adâncime (tabelul 3.12, MESP,
1987) trebuie să ţină seama de adâncimea şi lăţimea acestora, iar în cazul
aprecierii terenurilor, de densitatea organismelor torenţiale la unitatea de
suprafaţă şi de gradul lor de stabilitate.
Modificând profilul solului şi regimul său hidric, fenomenele de
eroziune modifică indirect şi condiţiile de nutriţie ale pomilor.
3.2.5. Alunecări şi prăbuşiri de teren

Din categoria deplasărilor de teren, alunecările (tabelul 3.13)
constituie fenomenele cele mai răspândite în ţara noastră. Ele se produc
când forţele de alunecare reprezentate de greutatea masei de pământ şi
presiunea apei subterane sunt mai mari decât forţele de rezistenţă (coeziunea
şi frecarea interioară şi subpresiunea hidrodinamică). Factorul principal care
declanşează alunecarea de teren este gravitaţia, în anumite condiţii,
determinată de caracteristicile rocilor, acţiunea apei (de infiltraţie, subterană
sau pluvială), relief, în special de panta terenului, precum şi a altor factori
cum ar fi variaţiile de temperatură, vânt şi presiune atmosferică, vibraţiile
naturale și activitatea omului.
Declanşarea alunecărilor pe versanţi cu potenţial de alunecare şi
activarea alunecărilor stabilizate se datorează în principal modificării
regimului hidrostatic şi hidrogeologic (despăduriri, terasare, schimbarea
modului de folosinţă etc.) şi perturbării echilibrului de versant, în special
prin erodarea bazei acestuia.
Dintre numeroasele particularităţi ale acestor terenuri, pentru cultura
speciilor pomicole prezintă interes caracteristicile de modelare a suprafeţei
versantului (în brazde, lenticulare, monticulare, în terase, în valuri etc.),
precum şi adâncimea planului de alunecare ce poate fi situat superficial
( 1 m), până la foarte adânc ( 15 m).
86
Tabelul 3.12 Categorii de eroziune în adâncime
Clasa Forme de eroziune în adâncime

1. Nu se constată eroziune în adâncime
Tipul şi densitatea organismelor torenţiale (neredate separat pe hartă)
Şiroiri sau rigole:
- cu densitate mică *
2.
- cu densitate medie **
- cu densitate mare ***
Ogaşe mici (sub 2 m):
- cu densitate mică
3.
- cu densitate medie
- cu densitate mare
Ogaşe adânci (2 – 3 m) sau ravene:
- cu densitate mică
4.
- cu densitate medie
- cu densitate mare
Caracterele organismelor torenţiale separate pe hartă
Ogaşe adânci (2 – 3 m), înguste ( 5 m):
- stabilizate
- active
5.
Ravene mici (3 – 5 m), înguste ( 5 m):
- stabilizate
- active
Ravene mici (3 – 5 m) , largi ( 5 m):
6. - stabilizate
- active
Ravene mijlocii (5 – 10 m), înguste ( 5 m):
7. - stabilizate
- active
Ravene mijlocii ( 5 – 10 m), largi ( 5 m):
8. - stabilizate
- active
Ravene adânci (peste 10 m adâncime):
9. - stabilizate
- active
* - Densitate mică  100 m/ha
** - Densitate medie 101 – 350 m/ha
*** - Densitate mare  350 m/ha
Termenii folosiţi în acest indicator se definesc după cum urmează:
Şiroire – eroziune caracterizată prin îndepărtarea solului sub forma unor şanţuri de adâncime mică ( 0,2 m) care
pătrund cel mult până la baza stratului arat şi care dispar cu ocazia primei lucrări a solului.
Rigolă – şanţ de mică adâncime (0,2 – 0,5 m) ce poate fi trecut cu maşinile agricole.
Ogaş – formă negativă de relief formată prin eroziunea de adâncime a solului. Este adânc de 0,5 (1) – 3 m,
neramificat, cu talvegul aproximativ paralel cu suprafaţa solului.
Ravenă – formă negativă de relief formată prin eroziunea în adâncime a solului şi a subsolului, reprezentând o
fază de dezvoltare mai avansată decât ogaşul. Are adâncimea mai mare de 3 – 4 m, este adesea ramificată, iar
talvegul ei reprezintă un profil longitudinal similar celui al unei văi.
87
Tabelul 3.13 Categorii de alunecări de teren
Tipul Grad de stabilitate Caracterizare

- stabilizate - alunecare areală,
Alunecări în brazde - semistabilizate superficială, terenul având
- active aspect de brazde
- semistabilizate superficială, terenul având
Alunecări în valuri - active aspect ondulat, valurile
fiind perpendiculare pe
direcţia de alunecare
Alunecări în trepte
- semistabilizate profundă, cu aspect de
(pseudoterase)
- active trepte largi
- stabilizate - alunecare areală, cu
- semistabilizate individualizarea unor
Alunecări cu movile
- active inflexiuni de relief
(monticoli şi glimee)
pozitive (monticoli) şi
negative (glimee)
- semistabilizate - alunecare liniară, în care
Alunecări - active materialul curge ca o masă
curgătoare vâscoasă, sub forma unei
limbi
- stabilizate - desprinderea şi
- semistabilizate prăbuşirea unui strat
Prăbuşiri de mal
- active deasupra unei linii de
ruptură
3.2.6. Drenajul teritoriului

Principala cerinţă pe care trebuie s-o îndeplinească un teren, oricare ar
fi el, pentru cultura speciilor pomicole este menţinerea în zona explorată de
sistemul radicular a unei cantităţi suficiente şi concomitente de apă şi aer,
care să susţină procesele de creştere şi rodire la nivelul potenţialului
88
biologic al combinaţiei soi - portaltoi. Este ceea ce se denumeşte regim
aerohidric optim pentru cultura unei specii pomicole.
În condiţii naturale, regimul aerohidric al solului este determinat de
numeroşi factori care pot fi grupaţi în: factori de climă - microclimă, relief -
microrelief şi sol (proprietăţi fizice şi fizico-chimice).
Dacă factorii care condiţionează regimul de umiditate al solului au
efect acumulativ, în sol se constituie un exces temporar sau permanent de
umiditate şi condiţii nefavorabile de aeraţie. O evoluţie în sens invers a
aceloraşi factori determină deficit de umiditate şi în unele cazuri, o aeraţie
excesivă.
Pentru a stabili domeniul optim şi condiţiile critice ale regimului
aerohidric din sol pentru principalele specii de pomi cultivate în ţara noastră,
s-au utilizat doi indicatori sintetici de sol şi anume: volumul de sol neafectat
de procese de reducere şi porozitatea de aeraţie.
Volumul de sol neafectat de procese de reducere este reprezentat de
volumul de sol caracterizat prin lipsa proceselor de gleizare şi
pseudogleizare, calculat în procente pe fiecare orizont genetic, pe o grosime
a solului de minimum 100 cm. El se calculează după următoarea formulă:
 O
VS  NPG %vol.  100   R  
 2
unde:
R = petele de reducere (%);
O = petele de oxidare (%).
Culorile de reducere şi oxidare se apreciază în teren cu Atlasul de

culori Munsell.
Al doilea indicator sintetic de caracterizare a regimului aerohidric al
solului care defineşte drenajul teritoriului este porozitatea de aeraţie.
O primă metodă, foarte rapidă, de determinare a porozităţii de aeraţie
constă în extragerea cu o nomogramă a valorii porozităţii de aeraţie în care
aceasta este determinată în funcţie de conţinutul de argilă şi densitatea
aparentă.
În lipsa acestei nomograme, porozitatea de aeraţie se poate calcula
utilizând formula:
89
PA = PT – CC  Da
unde:
PA = porozitatea de aeraţie (% vol);
PT = porozitatea totală (%);
CC = capacitatea de schimb (%);
Da = densitatea aparentă (g/cm3).
3.2.7. Expertiza resurselor de teren pentru cultura speciilor pomicole

Pomii, ca toate organismele vegetale terestre, trăiesc la interfaza
sol-atmosferă, partea subterană reprezentată de sistemul radicular este
adaptată la condiţiile de existenţă din sol, iar partea aeriană, reprezentată de
tulpină şi coroană, la condiţiile atmosferice. Caracterul peren al speciilor
pomicole a determinat formarea în timp a unui ecosistem, în care planta
influenţează mediul său de existenţă, iar acesta determină adaptările
necesare plantei pentru creştere şi fructificare. Ca o consecinţă a succesiunii
ciclice a anotimpurilor, specifică zonei temperate, la pomi au apărut şi s-au
consolidat pe cale ereditară anumite particularităţi biologice cum sunt
căderea frunzelor, absorbţia şi reutilizarea unor elemente minerale, formarea
organelor de rezistenţă la intemperiile din timpul iernii etc.
Pe de altă parte, o plantaţie de pomi, prin coronamentul său, creează
un microclimat specific, în care variaţia elementelor meteorologice capătă
alte valori decât în câmpul deschis. Prin urmare, rezultă un ecosistem
caracterizat prin relaţii specifice în ce priveşte schimbul de energie şi
substanţe cu mediul înconjurător. Spre deosebire de plantele anuale, plante
cu un habitus redus, care-şi încheie ciclul biologic sub un an, pomii sunt
plante cu un habitus de dimensiuni mari, cu longevitate şi producţii de
biomasă, mult superioare.
Dezvoltarea aparatului foliar şi perenitatea acestor specii sunt factori
principali care determină stabilirea şi menţinerea unei stări de echilibru în
ecosistemul pomicol. Dar, ca în orice sistem, starea de echilibru are un
caracter labil şi orice intervenţie antropică, fără o motivaţie biologică şi
ecologică, poate răsturna echilibrul realizat, cu consecinţe directe asupra
pomilor şi producţiei lor de fructe. Aşa se explică de ce la speciile pomicole
fructificarea poate fi influenţată atât de condiţiile ecologice şi tehnologice
din anul respectiv, cât şi de efectul însumat al acestora din anii precedenţi.
90
Labilitatea echilibrului ecosistemelor pomicole este influenţată şi de unele
particularităţi biologice specifice pomilor.
Dacă la plantele anuale procesul de creştere odată încheiat este urmat
de procesul de rodire, la pomi ambele procese se suprapun, existând
momente în perioada de vegetaţie, în care are loc simultan creşterea
formaţiilor vegetative, creşterea fructelor şi diferenţierea mugurilor, care
asigură rodirea în anul viitor. Modul în care pomii parcurg aceste momente
critice sunt determinate pe de o parte de cerinţele biologice specifice
proceselor de desfăşurare, iar pe de altă parte de gradul de satisfacere a
acestora, în raport de potenţialul natural al ecosistemului pomicol.
Una dintre resursele naturale ale ecosistemelor pomicole o reprezintă
resursele de teren. Satisfacerea cerinţelor pomilor pentru resursele de teren
sunt în funcţie de specie, aspecte prezentate în tabelele 3.14 – 3.20.
3.2.7.1. Modul de calcul al valorii terenului în pomicultură

O analiză a datelor din tabelele 3.14 – 3.20, privind expertiza
resurselor de teren pomicol şi din plantaţiile de pomi (pentru şapte specii
pomicole) grupează terenurile în trei clase de evaluare, şi anume:
 clase fără restricţii de teren;
 clase cu restricţii de teren;
 clase excluse pentru cultura speciei pomicole.

Indicatorii de caracterizare rezultaţi în urma cercetărilor punctuale în
întreg patrimoniul pomicol şi anume: panta generală, expoziţia, eroziunea
solului, alunecări şi prăbuşiri de teren şi drenajul teritoriului primesc puncte
de bonitate, diferenţiat, în funcţie de specie:
 Panta generală  primeşte 0 – 4 puncte de bonitate
 Expoziţia terenului  primeşte 1 – 2 puncte de bonitate
 Eroziunea de suprafaţă  primeşte 0 – 3 puncte de bonitate
 Eroziunea de adâncime  primeşte 0 – 3 puncte de bonitate
 Alunecări şi prăbuşiri de teren  primeşte 0 – 6 puncte de bonitate
 V.S.N.P.G.  primeşte 0 – 3 puncte de bonitate
 Porozitatea de aeraţie  primeşte 0 – 2 puncte de bonitate
91
Tabelul 3.14 Expertiza resurselor de teren pentru cultura mărului
Pantă Puncte
Expoziţie Dinamica reliefului Drenajul teritoriului
generală de
Eroziune Alunecări-prăbuşiri VSNP PA bonitate
Clase de suprafaţă de adâncime

evaluare
%
Total
Orientare
% vol.
% vol.
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
are
are
bonitate
bonitate
Puncte de
Puncte de
Caracteriz
Caracteriz
neerodat- absent
Fără nedecopertat
Plan E, NV,
restricţii  10 2 1 3 șiroiri 3 absent 4 ≥ 91-71 1 16-30 1 15
S, SV
de teren Erodat
92
decopertat slab
rigole
≥ 31
Cu V, SE,
erodat – decopertat alunecări – prăbuşiri
restricţii 11-15 1 N-NE, în 1 3 ogaşe 1 2 51-70 2 1 11
moderat stabilizate
de teren Dobrogea mici cu
11-15
densitate mică
ogaşe mici cu densitate
medie şi mare; ogaşe
adânci cu
Exclus de densitate
N, NE, în erodat – decopertat alunecări – prăbuşiri
la cultura  15 0 1 2 mică. 0 0  50 1  10 1 5
Dobrogea puternic-excesiv stabilizate şi active
mărului ogaşe
adânci şi
ravene cu densitate
medie/mare
92
Tabelul 3.15 Expertiza resurselor de teren pentru cultura părului
Pantă
Expoziţie Dinamica reliefului Drenajul teritoriului Puncte de
generală
bonitate
Eroziune Alunecări-prăbuşiri VSNP PA
de suprafaţă de adâncime
Clase
evaluare
%
Total
Orientare
% vol.
% vol.
bonitate
bonitate
Puncte de
Puncte de
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Caracterizare
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
neerodat-nedecopertat absent
Fără
Plan E, Erodat
93
restricţii 0-10 2 1 2 2 absent 6  60 1 5-15 1 15
NV, S, SE decopertat șiroiri,
de teren
slab rigole
Cu V, SE, ogaşe mici cu alunecări –
erodat – decopertat
restricţii 10-15 2 N-NE, în 2 1 densitate 2 prăbuşiri 2 60-20 1 15-20 1 11
moderat-puternic
de teren Dobrogea mică-mare stabilizate
Exclus alunecări –  20
N, NE, cu
de la erodat – decopertat ogaşe adânci şi prăbuşiri
 15 1 excepţia 2 0 0 0  20 1 1 5
cultura foarte puternic-excesiv ravene semistabilizate şi
Dobrogei
părului active 5
93
Tabelul 3.16 Expertiza resurselor de teren pentru cultura prunului
Pantă
generală
bonitate
Clase
evaluare
%
Total
Orientare
% vol.
% vol.
bonitate
bonitate
Puncte de
Puncte de
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Caracterizare
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
neerodat- absent
Fără nedecopertat
94
Plan S, SE,
restricţii de  10 4 1 2 2 absent 2  90 2 16-30 2 15
SV
teren erodat șiroiri,
decopertat slab rigole
ogaşe mici
alunecări – ≥ 31
Cu E,NV,V,N erodat – decopertat
prăbuşiri
restricţii de 10-15 2 -NE, în 1 moderat-foarte 2 2 3 90-70 1 1 12
stabilizate şi
teren Dobrogea puternic densitate
semistabilizate  11-15
mică-mare
Exclus de N, NE, cu
erodat – decopertat ogaşe adânci, alunecări –
la cultura  15 1 excepţia 1 0 0 0  70 3  10 2 7
excesiv ravene prăbuşiri active
prunului Dobrogei
94
Tabelul 3.17 Expertiza resurselor de teren pentru cultura cireșului
Pantă
generală
bonitate
Clase
evaluare
%
Total
Orientare
% vol.
% vol.
bonitate
bonitate
Puncte de
Puncte de
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Caracterizare
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
neerodat- absent
Fără nedecopertat
95
Plan S,
restricţii  10 2 1 1 3 absent 3  90 2 16-30 3 15
SV, SE
de teren erodat Şiroiri,
ogaşe mici
alunecări – ≥ 31
Cu erodat – decopertat
prăbuşiri
restricţii 10-15 1 E, NV, V 1 moderat-foarte 1 2 2 90-70 2 1 10
stabilizate şi
de teren puternic densitate
semistabilizate 11-15
mică-mare
Exclus
N, NE, cu
de la erodat – decopertat ogaşe adânci, alunecări –
 15 1 excepţia 1 2 2 0  70 0  10 0 6
cultura excesiv ravene prăbuşiri active
Dobrogei
cireșului
95
Tabelul 3.18 Expertiza resurselor de teren pentru cultura vișinului
Pantă Puncte
generală de
Clase
evaluare
%
Total
Orientare
% vol.
% vol.
bonitate
bonitate
Puncte de
Puncte de
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Caracterizare
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Neerodat- Absent
Plan E şi
Fără nedecopertat
0-1 NV, S şi
restricţii de 1 1 2 3 Absent 4  91 3 16-30 1 15
5 SV, V şi
teren Erodat Şiroiri,
SV
96
Ogaşe mici Absent 11-15
Cu Erodat – decopertat
10- N, NE în
restricţii de 1 1 moderat-foarte 2 3 2 71-90 2 1 12
15 Dobrogea
teren puternic Alunecări
Densitate şi prăbuşiri
mică-mare stabilizate şi 30
semistabilizate
Ogaşe adânci şi
Exclus de N, NE, cu
 Erodat – decopertat ravene cu Alunecări –
la cultura 1 excepţia 1 0 0 0  70 2  10 1 5
15 excesiv densitate prăbuşiri active
vișinului Dobrogei
medie-mare
96
Tabelul 3.19 Expertiza resurselor de teren pentru cultura piersicului
Pantă Puncte
generală de
Clase
evaluare
%
Total
Orientare
% vol.
% vol.
bonitate
bonitate
Puncte de
Puncte de
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Caracterizare
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Fără
restricţii 0-5 3 Plan SV, V 1 Absent 2 Absent 2 Absent 2  91 3 16-30 2 15
97
de teren
Cu  31
E, NE, în Erodat – decopertat
restricţii 6-10 2 1 2 Şiroiri, rigole 3 Absent 2 70-90 0 1 11
Dobrogea slab
de teren 11-15
Exclus
de la N, NE, cu
Erodat – decopertat Ogaşe adânci şi Alunecări –
cultura  10 2 excepţia 1 0 0 0  70 0  10 1 4
mediu-puternic ravene prăbuşiri
piersicu Dobrogei
lui
97
Tabelul 3.20 Expertiza resurselor de teren pentru cultura caisului
Pantă Puncte
generală de
Clase
evaluare
%
Total
Orientare
% vol.
% vol.
bonitate
bonitate
Puncte de
Puncte de
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Caracterizare
Caracterizare
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Fără Absent
restricţii de 0-5 3 Plan SV, V 1 Absent 2 2 Absent 2  91 3 16-30 2 15
98
Şiroiri,
teren rigole
Cu E, S,  31
5-1 Erodat – decopertat Ogaşe mici cu
restricţii de 1 N-NE, în 1 2 0 Absent 4 70-90 2 0 10
0 slab densitate mică
teren Dobrogea 11-15
Ogaşe mici şi
Exclus de N, NE, cu adânci cu
 Erodat – decopertat Alunecări –
la cultura 1 excepţia 1 1 densitate 0 1  70 0  10 0 4
10 moderat-excesiv prăbuşiri
caisului Dobrogei medie-mare şi
ravene
98
3.2.7.3. Numărul total de puncte de bonitate admis
Numărul total de puncte de bonitate admis pentru resursele de teren
este de 4 – 15 şi se calculează în funcţie de specia pomicolă şi clasa de
evaluare.
Expertiza resurselor de teren în funcţie de specie şi clasa de evaluare
este prezentată în tabelul 3.21.
Tabelul 3.21 Expertiza resurselor de teren în funcţie de specie şi clasa

de evaluare (puncte de bonitate) (după Dana și colab., 2008)
Clase fără Clase cu Clase excluse

Puncte de
Specia restricţii de restricţii de de la cultura
bonitate
teren teren speciei
Măr 15 11 5 15 – 5
Păr 15 11 5 15 – 5
Prun 15 12 7 15 – 7
Cireş 15 10 6 15 – 6
Vişin 15 12 5 15 – 5
Piersic 15 11 4 15 – 4
Cais 15 10 4 15 – 4
3.3. Expertiza resurselor de sol
Pentru pomicultura performantă solul este, şi va rămâne şi în viitor,

mediul unic de cultură şi sediul de creştere şi dezvoltare al sistemului
radicular.
În relaţiile sol - plantă la speciile pomicole, solul admis ca o entitate
naturală capabilă de a face schimb de energie şi substanţe cu organismele vii
are două funcţii:
 statică, cu rol de fixare-ancorare a pomului în sol şi
 biodinamică derivând din proprietăţile sale de schimb.
La speciile pomicole, specii cu habitus înalt, purtător de producţii
cantitativ ridicate şi sistem radicular cu extindere mare, atât în profunzime
99
cât şi radial, realizarea deplină a acestor funcţii ale solului constituie prima
condiţie a unei culturi rentabile.
Prima consecinţă a unui volum de sol limitat (la dispoziţia sistemului
radicular) determină o slabă fixare a pomului în sol. Astfel de pomi prezintă
tendinţa de a creşte aplecaţi într-o parte, sunt uşor dezrădăcinaţi, în anii cu
producţii mari de fructe prezentând rupturi de ramuri în coroană datorită
greutăţii fructelor.
În aceste condiţii, sistemul radicular are o repartiţie defectuoasă, masa
rădăcinilor şi suprafaţa de contact a acestora cu solul fiind în mod
corespunzător limitată. De asemenea, s-a observat că o grosime mai mare a
solului, determinând şi o capacitate mai mare de rezervă de apă şi elemente
fertilizante, influenţează deopotrivă longevitatea plantaţiilor. În acest sens,
se consideră soluri profunde acelea care au o grosime exploatabilă de către
rădăcini, mai mare de 100 cm, şi soluri superficiale cele cu mai puţin de 60
cm. Grosimea exploatabilă este, la rândul ei, condiţionată şi de alţi factori,
cum ar fi textura, structura, conţinutul de schelet şi aprovizionarea cu
elemente nutritive etc.
Cercetările realizate la noi în ţară în ultimii 35 de ani arată că dintre
proprietăţile solului numai unele au valenţe de referinţă pentru speciile
pomicole, fiind corelative cu mărimile biometrice ale plantei. Acestea sunt:
 volumul edafic activ (V.E.A.);
 reacţia solului (pHH2O);
 carbonaţii din sol;
 salinizarea şi alcalizarea solului;
 poluarea industrială.
3.3.1. Volumul edafic activ (V.E.A.)

Cercetări întreprinse la noi în ţară, la şapte specii de pomi pe întreaga
gamă de soluri reprezentative pentru arealul climatic favorabil culturii
pomilor arată că, pe solurile lipsite de factori limitativi, în funcţie de
localizarea masei principale de rădăcini, speciile de pomi se pot grupa în trei
categorii:
- în prima categorie intră combinaţiile soi viguros – portaltoi cu
înrădăcinare adâncă, la care adâncimea de repartiţie a masei principale de
rădăcini se situează la 20 – 60 cm;
100
- în a doua categorie intră combinaţiile soi cu vigoare mijlocie –
portaltoi cu înrădăcinare mijlocie, la care adâncimea de repartiţie a masei
principale de rădăcini este de 20 – 40 cm;
- în a treia categorie, intră combinaţiile soi cu vigoare slabă – portaltoi
cu înrădăcinare superficială, la care adâncimea de repartiţie a masei
principale de rădăcini este de 10 – 30 cm.
Aceste intervale de adâncime în care se localizează masa principală de
rădăcini, fiind o consecinţă a particularităţilor biologice şi a combinaţiei
soi-portaltoi, pot fi depăşite, într-un sens sau altul, în cazul formării altor
combinaţii decât cele menţionate anterior. Aceasta se poate realiza în funcţie
de vigoarea rezultată dintre vigoarea soiului şi adâncimea de înrădăcinare a
portaltoiului, rezultanta putând fi mai mare sau mai mică decât vigoarea
standard a portaltoiului.
Deoarece masa principală de rădăcini (reprezentând mai mult de 75%
din partea activă a sistemului radicular) se formează pe rădăcinile de schelet
(cu înrădăcinare mai adâncă), volumul edafic activ poate fi considerat
minim pentru:
 combinaţiile cu înrădăcinare adâncă – 100 cm;
 combinaţiile cu înrădăcinare mijlocie – 80 cm;
 combinaţiile cu înrădăcinare superficială – 60 cm.
Funcţionalitatea normală a sistemului radicular nu este condiţionată
numai de o anumită mărime a volumului edafic activ, ci şi de proprietăţile
fizice şi chimice ale solului sau ale materialului parental cuprins în acest
volum. Aceste considerente, cât şi altele expuse mai sus au condus la
definirea noţiunii de volum edafic activ definit ca „volum de sol fin, afânat
şi friabil, cu proprietăţi de schimb de substanţe şi energie, determinat de o
anumită grosime, care permite pătrunderea şi repartiţia rădăcinilor la
adâncimea specifică tipului de înrădăcinare” (după Dana și colab., 2008).
Pentru calculul volumului edafic activ se propune următoarea formulă:
 di(100  pi)  VEA %

d
101
în care:
VEA = volumul edafic activ (% vol);
di = grosimea orizontului i (cm);
pi = materialul inert şi nepenetrat de rădăcini din orizontul i;
adâncimea de referinţă pentru care se face analiza în funcţie de
portaltoi;
d = 100 cm pentru combinaţiile cu tip de înrădăcinare adâncă;
= 80 cm pentru combinaţiile cu tip de înrădăcinare mijlocie;
= 60 cm pentru combinaţiile cu tip de înrădăcinare superficială.
Interpretarea valorilor obţinute prin calculul volumului edafic activ
(VEA) se poate face urmărind tabelul 3.22.
Tabelul 3.22 Clase de favorabilitate ale valorilor volumului edafic activ

Volum Edafic Activ (% vol) Apreciere

< 20 Foarte mic
21 – 60 Mic
61 – 80 Mijlociu
81 – 100 Mare
Dacă ne menţinem strict în cadrul noţiunii de volum edafic activ

privind proprietăţile de schimb ale materialului fin (cu diametrul particulelor
< 2 mm), precum şi a proprietăţilor sale mecanice în legătură cu pătrunderea
rădăcinilor în sol, atunci sunt doi factori care pot limita volumul edafic
activ: conţinutul de schelet (pietrişuri cu diametrul particulelor > 2 mm şi
fragmente de rocă dură) şi gradul de penetrare de către sistemul radicular
al portaltoilor, a diferitelor materiale parentale dure sau moi.
Scheletul din sol comportându-se, în unele situaţii, ca material inert
fizico-chimic şi obstacol mecanic în calea pătrunderii rădăcinilor, devine în
anumite condiţii de intensitate şi mod de repartiţie pe profilul solului, factor
limitativ pentru cultura speciilor de pomi.
Pornind de la numeroase cercetări care atestă faptul că un strat cu
grosimea mai mare de 25 cm şi având un conţinut de schelet friabil de
50 – 90% nu este penetrat de sistemul radicular al pomilor, precum şi de
102
multitudinea tipurilor de repartiţie a scheletului întâlnită în natură, s-a
încercat o grupare a acestor soluri în şase categorii (tabelul 3.23).
Tabelul 3.23 Gruparea solurilor în funcţie de repartiţia scheletului

Nr.
Grupă sol % schelet
crt.
1 Soluri fără schelet < 5% schelet
2 Soluri fără stratificaţii, Straturi cu < 50% schelet
puternic scheletice
3 Soluri cu stratificaţii Straturi de < 25 cm grosime şi cu
subţiri, puternic scheletice 50 – 90% schelet
4 Soluri cu stratificaţii Straturi de > 25 cm grosime şi cu
groase, puternic scheletice 50 – 90% schelet la adâncimi > 101 cm
la adâncime mare
groase, puternic scheletice 50 – 90% schelet la adâncimi de 80 – 100
la adâncime mijlocie cm
groase, puternic scheletice 50 – 90% schelet la adâncimi < 80 cm
la adâncime mică
Al doilea factor care poate limita volumul edafic activ este capacitatea
de penetrare a materialelor parentale de către sistemul radicular al pomilor
(tabelul 3.24).
Cercetările au stabilit că penetrarea materialelor parentale de către
sistemul radicular al pomilor este condiţionată de trei factori:
 capacitatea specifică de penetrare a portaltoiului;
 natura materialului parental şi a adâncimii la care apare;
 gradul de alterare şi fisurare al acestuia.
Ordonarea întregii secvenţe de materiale parentale, în raport de
factorii menţionaţi, a permis gruparea speciilor și portaltoilor în funcție de
caracteristicile lor în trei categorii:
103
Tabelul 3.24 Capacitatea de penetrare diferenţiată a materialelor
parentale de către sistemul radicular al pomilor
Capacitatea de penetrare a sistemului radicular*

Bună Moderată Nulă
Specie-portaltoi Se includ 100% în Se includ cu 50% Se exclud din calculul
calculul VEA în calculul VEA VEA
Măr altoit pe Marne, alternanţe de Argile marnoase, Pietrişuri şi nisipuri
portaltoi cu argile marnoase cu depozite loessoide cimentate, argile
înrădăcinare argile, gresii alterate cu carbonaţi, argile gonflante, materiale
adâncă şi fisurate cu pietrişuri. dure compacte şi
cimentate, gresii
carbonatice, gresii
compacte
Păr altoit pe Alternanţe de Gresii friabile, Materiale dure,
portaltoi cu nisipuri lutoase cu nisipuri lutoase compacte şi cimentate,
înrădăcinare nisipuri, gresii alternanţe, argile, argile gonflante, marne
adâncă alterate şi fisurate, pietrişuri, marne nisipoase compacte
marne nisipoase,
argile marnoase,
depozite loessoide
Prun altoit pe Tufuri vulcanice Marne, argile, Materiale dure,
corcoduş alterate, argile pietrişuri friabile, compacte şi cimentate,
nisipoase, gresii gresii alterate, argile nisipuri lutoase
alterate, alternanţe de cu pietrişuri compactate alternanţe
argile cu gresii, de argile-pietrişuri,
depozite loessoide, marne argiloase, argile
luturi nisipoase, marnoase
nisipuri, nisipuri
argiloase, luturi
Cireş altoit pe Gresii alterate, Gresii carbonatice, Materiale dure,
cireş comun alternanţe de nisipuri marne, argile compacte şi cimentate,
şi marne deranjate marnoase, nisipuri marne compacte
din desfundare, lutoase, depozite
depozite loessoide, loessoide
luturi
Vişin altoit pe Nisipuri lutoase, Marne, argile Materiale dure,
vişin comun nisipuri, depozite compacte şi cimentate,
loessoide, loess, pietrişuri poligene
alternanţe de
pietrişuri şi nisipuri
*La alte materiale parentale de sol, prin asimilare
104
Cele trei categorii sunt:
1. în prima categorie intră materiale penetrate bine de către sistemul
radicular şi care se iau în calculul volumului edafic activ în
proporţie de 100%.
2. în a doua categorie intră materialele penetrate moderat, care se iau
în calculul volumului edafic activ în proporţie de numai 50%.
3. în a treia categorie intră materialele nepenetrate de rădăcini, care nu
se iau în calcul.
3.3.2. Reacţia solului

Reflectând raportul cantitativ dintre ionii de hidrogen şi oxidril,
reacţia unui mediu, definită încă de Sorensen ca logaritmul cu semn
schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen (pH), este o proprietate a
solului cu caracter de indicator sintetic, o funcţie cu mai multe variabile
independente. În cazul solului, numărul variabilelor independente care se
exprimă în final prin pH este mare, ionii de hidrogen şi oxidril putând
proveni îndeosebi din soluţia de sol, din complexul argilo-humic sau ca
urmare a intervenţiilor antropice. Admiţând solul ca un sistem heterogen
polidispers, în care soluţia solului reprezintă mediul de dispersie, iar
particulele minerale şi organice faza dispersă, se poate deduce marea
complexitate a cauzelor care determină reacţia unui sol şi caracterul său
dinamic. Variaţia compoziţiei chimice a soluţiei de sol determinată de
umiditate, natura activităţii microbiologice, sensul proceselor biochimice de
transformare a substanţelor minerale şi organice, de absorbţie selectivă a
anionilor şi cationilor absorbiţi, gradul de saturaţie cu baze, raportul între
bazele schimbabile şi natura micelei coloidale, precum şi efectele măsurilor
ameliorative, sunt principalii determinanţi ai reacţiei solului şi explică
sensul de indicator sintetic al acestei proprietăţi. Intervenind diferenţiat în
procesul de absorbţie a ionilor de către plantă (pH-ul acid favoriză absorbţia
anionilor, iar cel alcalin a cationilor) şi modificând mobilitatea diferiţilor
cationi, mediul extrem acid ori alcalin insolubilizează unele componente.
Între reacţia solului şi specificul genetic al plantei stabilizându-se un
echilibru labil, caracterizat prin limite optime şi intervale de toleranţă la
variaţia de pH pentru diferite specii.
105
Deşi există mai multe metode de determinare a reacţiei solului ale
căror rezultate pot prezenta diferenţe de până la o unitate, în practica
cercetărilor sol - pomi se utilizează determinarea pH-ului în suspensie
apoasă cu raportul sol : soluţie de 1 : 2,5.
Principiul metodei constă în determinarea potenţiometrică a pH-ului,
bazată pe măsurarea activităţii ionilor de hidrogen, folosind un electrod de
sticlă ca indicator al acestuia şi unul de calomel, cu potenţial independent
faţă de pH, ca element de referinţă. Aprecierea valorilor de pH(H2O) este
evidenţiată în tabelul 3.25 (MESP, 1987).
Tabelul 3.25 Reacţia solului (după MESP, 1987, vol. III, ind. 63)
Reacţia solului pH (H2O)

extrem de acidă  3,50
foarte puternic acidă 3,6 – 4,3
puternic acidă 4,4 – 5,0
5,1 – 5,4
moderat acidă
5,5 – 5,8
5,9 – 6,4
slab acidă
6,5 – 6,8
6,9 – 7,2
neutră
7,3 – 7,8
slab alcalină
7,9 – 8,4
moderat alcalină 8,5 – 9,0
puternic alcalină 9,1 – 9,4
foarte puternic alcalină 9,5 – 10,0
extrem de alcalină  10,1
În chimia solului este unanim admis că la un pH(H2O) în sol < 5,8 în

soluţia solului apare aluminiu schimbabil, iar dacă pH-ul ajunge la
> 8,4 – 8,7, aceasta se datorează sodiului schimbabil (VNa).
Aluminiul schimbabil din sol este rezultat al debazificării
complexelor argilo-humice. Aceste procese au drept consecinţă îndepărtarea
substanţelor bazice libere, a bazelor din mineralele primare ale rocii
parentale, ca şi a unei însemnate părţi din bazele absorbite la suprafaţa
106
complexelor argilo-humice din orizonturile superioare. Aciditatea crescândă
a acestor orizonturi este accentuată şi de substanţele organice acide, care
rezultă din descompunerea frunzelor, ramurilor şi rădăcinilor pomilor. La
suprafaţa particulelor coloidale organo-minerale, locul ionilor de calciu,
magneziu şi potasiu este luat de ionii de hidrogen. Datorită solubilizării de
către ionii de hidrogen a hidroxidului de aluminiu şi a altor compuşi greu
solubili ai aluminiului, în solurile acide apare aluminiul ionic. Ionii de
aluminiu se absorb la suprafaţa complexelor argilo-humice în locul celor de
hidrogen conferind acestor coloizi o mare stabilitate fizico-chimică. Din
cantitatea totală de aluminiu adsorbit numai o parte este schimbabil, cealaltă
parte fiind constituită din polimeri hidroxilaţi fixaţi în reţeaua cristalină a
mineralelor expandabile.
Aluminiul ionic din sol poate fi deplasat prin schimb din reţeaua
complexelor argilo-humice, de îndată ce suprafaţa la care are loc schimbul
de ioni nu mai este protejată de alţi cationi. Când gradul de saturaţie în
cationii bazici scade sub 75%, respectiv la valori pH < 5,8, se realizează
condiţiile mobilizării aluminului, astfel încât la pH < 5,5, mai mult de 50%
din suprafaţa de schimb a solului este saturată cu Al3+. Trebuie menţionat
că, deşi există o corelaţie strânsă între pH, gradul de saturaţie în baze şi
conţinutul de aluminiu schimbabil, în unele condiţii, la valori identice de pH
pot exista conţinuturi diferite de aluminiu schimbabil.
Dintre factorii care concură la creşterea conţinutului de aluminiu
schimbabil în sol, un rol important îl are natura materialului parental,
argilele provenite din alterarea unor roci acide, remarcând tendinţa solurilor
cu textură mai fină de a avea conţinuturi mai mari de aluminiu schimbabil.
În procesul de absorbţie cu schimb de ioni, ionii de aluminiu în exces
blochează poziţiile de absorbţie ale rădăcinilor active, împiedicând astfel
absorbţia şi translocarea altor ioni esenţiali în procesul de nutriţie.
Cercetările întreprinse prin studiul potenţialului de membrană au demonstrat
că efectele absorbţiei ionilor de aluminiu în cantitate mare de către rădăcini,
sunt cauza alterării permeabilităţii membranei celulare pentru alţi ioni şi
apariţia modificării în sistemele electronice de transport ale acestora.
Studiind efectele toxicităţii aluminiului la nivel celular, s-au constatat două
efecte, unul la suprafaţa celulei (descris anterior) şi altul în interiorul celulei
107
în mitocondrii. S-a pus în evidenţă perturbarea şi diminuarea procesului de
fosforilare a zaharurilor (datorită inhibării hexochinazei) şi a polimerizării
acestora, precum şi a conversiei azotului mineral pătruns în rădăcini în azot
protidic. Deşi solurile acide prezintă conţinuturi normale de cupru, fier şi
nichel, s-a constatat că prezenţa ionilor de aluminiu stânjeneşte absorbţia
cuprului şi favorizează absorbţia fierului, cobaltului şi nichelului în doze
toxice.
Pe de altă parte, s-a observat că şi planta participă indirect la
intensificarea efectului toxic al aluminiului din sol, prin scăderea pH-ului
din rizosferă datorită secreţiilor radiculare. Este drept că, faţă de mediul
înconjurător scăderea pH-ului în rizosferă este mică, dar dacă pH-ul scade
numai cu o singură unitate, activarea aluminiului din sol creşte de 1000 ori.
În final, dereglările de nutriţie datorate acumulării aluminiului în plantă, duc
la încetinirea creşterii şi îngroşării rădăcinilor, necrozării şi pieirii acestora.
Determinarea conţinutului de aluminiu schimbabil din solurile acide,
se face prin metoda Sokolov. Principiul metodei constă în deplasarea ionilor
de Al3+ schimbabili şi a ionilor H+, prin percolarea repetată a solului cu
soluţie de clorură de potasiu, într-un interval de timp de cel puţin două ore.
În prima etapă, se dozează aciditatea extractibilă (As) corespunzătoare
ionilor de H+ şi Al3+ din soluţie, după care se determină aciditatea
corespunzătoare ionilor de H+. Conţinutul de ioni de Al3+ schimbabili se
obţine prin diferenţa dintre aciditatea extractibilă totală (As) şi aciditatea
datorată ionilor de H+.
V1  f  n  r
I) As( Al 3  H  )me 100g sol  100
m
în care:
V1 = volumul soluţiei de NaOH, folosit la titrarea acidităţii (ml);
F, n = factorul şi normalitatea soluţiei de NaOH;
r = raportul între volumul total al extractului şi volumul de extract
titrat;
m = masa probei (g).
108
 V2  f  n  r
II) H schimbabil me /100 gsol   100
m
în care:
V2 = volumul soluţiei de NaOH, folosit la titrare după adăugarea
fluorurii de sodium (ml);
f, n = factorul şi normalitatea soluţiei de NaOH;
r = raportul între volumul la care s-a făcut extracţia şi volumul luat la
titrare;
m = masa probei de sol (g).
3
III) Alschimbabil me/100g sol = Al-H+
Interpretarea valorilor conţinutului de Al3+ din sol se poate urmări în
tabelul 3.26.
Tabelul 3.26 Clase de conţinut de Al schimbabil

Limite
Denumire
(me la 100 g sol)
Nu este cazul absent
Extrem de mic  0,3
Foarte mic 0,4 – 0,8
Mic 0,9 – 2,0
Mijlociu 2,1 – 4,0
Mare 4,1 – 6,5
Foarte mare 6,6 – 10,0
Extrem de mare  10,1
În concluzie, se poate spune că pe solurile acide factorul major care

limitează producţia îl constituie prezenţa aluminiului schimbabil. Spre
deosebire de plantele anuale, la speciile pomicole amendarea solurilor cu
efect de durată în timp şi pe o coloană de sol de minimum 100 cm, prezintă
unele dificultăţi de ordin tehnic.
109
După cum s-a amintit în cazul în care pH-ul solului depăşeşte 8,4 –
8,7 este necesară determinarea procentului de Na din T (capacitatea de
schimb cationic) exprimat în VNa. Acest indicator este utilizat la aprecierea
intensităţii de alcalizare a solului.
Aprecierea valorilor VNa (sodiu schimbabil) se poate evidenţia în
tabelul 3.27.
Tabelul 3.27 Clase de conţinut de Na schimbabil

Limite
Denumire
(me la 100g sol)
Foarte mic <1
Mic 1–3
Mijlociu 4–6
Mare 7 – 14
Foarte mare  15
Conţinutul în Na+ schimbabil (me la 100 g sol) împreună cu valoarea

T şi, eventual, conţinutul de Na2CO3 din sol sunt folosite la stabilirea
dozelor de amendamente necesare pentru a reduce conţinutul de sodiu
schimbabil al solurilor alcalizate.
3.3.3. Carbonaţii din sol

Este unanim admis că speciile pomicole, ca de altfel toate plantele
superioare, nu se pot dezvolta fără calciu. Acesta nu poate fi înlocuit în
metabolism de nici un alt element mineral, cu excepţia stronţiului, dar şi
acesta îl poate înlocui doar parţial.
Implicat în procesele de diviziune a cloroplastelor şi la formarea
perilor radiculari, calciul intervine activ şi în reglarea acidităţii ţesuturilor, în
special în neutralizarea acizilor organici aflaţi în exces în celule.
De asemenea, el participă la construirea pereţilor celulari sub formă de
pectat acid de calciu şi împreună cu alţi ioni (potasiu, magneziu, bor)
menţine în plantă un echilibru fiziologic. Numeroşi autori menţionează şi
110
implicaţiile acestui element mineral în dezvoltarea normală a sistemului
radicular, precum şi în procesele de creştere şi fructificare.
Speciile de pomi se numără între plantele de cultură bogate în calciu.
Conţinutul de calciu al diferitelor organe este de 0,1 – 0,45% în fructe,
0,49 – 1,56% în rădăcini, 0,84 – 1,42% în ramuri de creştere, 0,65 – 1,29%
în trunchi şi ramuri bătrâne, 2,04 – 2,73% în ramuri de rod şi 2,00 – 3,83%
în frunze (% din substanţa uscată).
La muguri, s-a găsit un conţinut mai ridicat de calciu, în mugurii
vegetativi comparativ cu cei de rod şi de şase ori mai mult în mugurii de rod
decât în ramurile de rod scurte de pe care au fost detaşaţi aceştia. Conţinutul
de calciu creşte odată cu vârsta, acesta depozitându-se în ţesutul lemnos al
rădăcinilor şi ramurilor.
Absorbţia în cantităţi mari a calciului de către speciile pomicole se
datorează faptului că spre deosebire de azot, fosfor şi potasiu, elemente
minerale care în perioada de vegetaţie pot fi reutilizate de câteva ori, calciul
nu este reutilizat. Trebuie repetat că dintre toate organele pomilor cel mai
mult calciu absorb frunzele, care consumă acest element mineral practic
până la sfârşitul vegetaţiei, fără să se observe o migrare către celelalte
organe. Chiar în perioada căderii acestora, conţinutul de calciu se menţine
peste 5% CaO din substanţa uscată, deşi absorbţia maximă a calciului pe
parcursul întregului an are maximum în lunile mai şi iunie (18,6 – 20,6%
din consumul anual).
Alcalinizarea soluţiei din sol, determinată de prezenţa carbonaţilor
(diseminaţi relativ uniform sau concentraţi în orizonturi genetice de tip Cca
şi Cpr) pe profilul de sol, determină o creştere corespunzătoare a pH-ului.
Prima consecinţă a creşterii pH-ului, care poate ajunge la 8,4 şi la 8,7 în
cazul carbonaţilor de calciu şi magneziu este indisponibilizarea fierului. În
sol, carbonaţii de calciu se află într-o mare varietate de forme (reniform sau
dendritic pe suprafaţa elementelor structurale de sol, calcare friabile, calcare
compacte organogene sau cristaline etc.) şi cu solubilitate diferită ceea ce
determină variaţii în sistemul carbonat-biocarbonat-dioxid de carbon degajat
şi timpul de reacţie. Aceasta înseamnă că la acelaşi conţinut de calciu în sol,
carbonatul de calciu activ se formează în cantitate mai mare, cu cât
carbonaţii de calciu din sol au un grad de cristalizare mai redus şi o
111
suprafaţa specifică a particulelor mai mare. Sub influenţa apei din sol,
încărcată cu dioxid de carbon, carbonatul de calciu devine activ, blocând
treptat fierul din sol sub formă ferică, parţial neasimilabil pentru rădăcinile
pomilor şi apare cloroza ferocalcică.
Determinarea carbonatului de calciu activ se face după metoda
Drouineau pentru speciile pomicole. Principiul metodei constă în extracţia
CaCO3 activ cu o soluţie de oxalat de amoniu 0,2 n, la echilibru, în raportul
sol : soluţie 1 : 25 şi timpul de interacţiune de două ore. Conţinutul în
CaCO3 activ, exprimat în g/100g sol uscat (%) se calculează cu formula:
(V1  V2 )  f  n  r 100 50
CaCO3activ(%)  
m 100
în care:
V1 = volumul de soluţie KMnO4 folosit la titrarea a 10 ml soluţie
(NH4)2C2O4 0,2 n (ml);
V2 = volumul de soluţie KMnO4 folosit la titrarea a 10 ml din filtrate
(ml);
f, n = factorul şi normalitatea soluţiei de KMnO4;
r = raportul dintre volumul soluţiei de (NH4)2C2O4 0,2 n folosită la
tratarea solului şi volumului cotei părţi din filtrat, în care s-a
făcut titrarea;
m = masa probei de sol (g);
50 = echivalentul gram al CaCO3;
1000 = factor pentru transformarea mg în g.
În solurile carbonatice prezenţa la adâncimi diferite a orizontului cu

carbonaţi care au conţinut variabil de CaCO3, nu îşi limitează efectul numai
asupra grosimii trunchiului şi distribuţiei sistemului radicular al pomilor, ci,
în anumite condiţii de sol, tehnologia şi sensibilitatea diferenţiată a speciei
şi portaltoiului, declanşează cloroza ferocalcică.
Clorozele care apar la speciile pomicole sunt boli de nutriţie grave,
determinate de o carenţă de fier, element esenţial în plantă, mai ales prin
rolul său însemnat în formarea clorofilei şi de constituent al enzimelor de
oxidare. În general, solurile din ţara noastră sunt bine aprovizionate cu fier,
112
cu mult peste nevoile pomilor. Dar absorbţia fierului din sol nu are loc decât
în anumite condiţii (semnalate mai sus).
Reiese că, pentru a stabili influenţa carbonaţilor din sol, în sistemul de
relaţii sol-plantă, la pomi este necesară stabilirea adâncimii de apariţie a
orizontului cu carbonaţi (Cca, Cpr şi R1) şi a conţinutului de CaCO3 activ în
aceste orizonturi. La nivel de specie şi portaltoi, în funcţie de clasa de
evaluare, aceste caracteristici sunt prezentate în tabelul 3.28.
În concluzie, se admite că depăşirea limitelor în ceea ce priveşte
adâncimea de apariţie a orizontului cu carbonaţi şi a conţinutului de CaCO3
din aceasta, are drept consecinţă apariţia clorozei ferocalcice.
La speciile de pomi, cloroza ferocalcică este un fenomen ale cărui
manifestări vizibile apar treptat, pe măsură ce sistemul radicular intră
progresiv în contact cu solul. Riscul de apariţie a acestei carenţe de nutriţie
este determinat de o multitudine de factori care se intercondiţionează, dar
care ar putea fi grupaţi în trei categorii:
 factori de sol;
 factori de plantă;
 factori tehnologici.
Factorii de sol sunt adâncimea de apariţie a orizontului cu carbonaţi şi
conţinutul de CaCO3 activ din acesta, reacţia solului în orizonturile
superioare orizontului cu carbonaţi şi conţinutul de argilă coloidală pe
profilul solului până la adâncimea de 100 cm.
Factorii de plantă se referă la toleranţa diferenţiată a speciilor şi
portaltoilor la diferite nivele de carbonat de calciu din sol.
Factorii tehnologici se referă la modul de conducere a fertilizării şi
irigaţiei precum şi a optimizării traficului mijloacelor mecanizate în livadă.
Intensitatea de acţiune a rezultantei intercondiţionării tuturor factorilor
implicaţi se reflectă în plantă, graduat în timp, într-o primă etapă prin
scăderea vigorii pomilor, apoi prin anomalii în repartiţie a sistemului
radicular, urmată de inhibarea procesului de creştere în grosime a
trunchiului şi, în final, prin declanşarea clorozei ferocalcice cu manifestările
vizibile cunoscute.
113
Tabelul 3.28 Carbonaţii din sol (după Dana și colab., 2008)
CaCO3 activ
Adâncimea de apariţie a orizontului cu carbonaţi (cm)
şi conţinutul de CaCO3 active (Drouineau)
în grosimea solului explorată de rădăcini
Specie Portaltoi CLASE DE TERENURI
excluse pentru
folosinţa pomicolă,
fără restricţii cu restricţii
apte pentru alte
folosinţe
PAIA* > 80 cm 60 – 80 cm < 60 cm
< 8% 8 – 12% > 12%
PAIM* > 70 cm 50 – 70 cm < 50 cm
Măr
< 8% 8 – 12% > 12%
PAIS* > 60 cm 50 – 60 cm < 50 cm
< 8% 8 – 12% > 12%
Franc > 80 cm 60 – 80 cm < 60 cm
< 9% 9 – 12% > 12%
Păr
Gutui > 70 cm 40 – 70 cm < 40 cm
< 7% 7 – 9% > 9%
Indiferent > 80 cm 60 – 80 cm < 60 cm
Prun
< 8% 8 – 10% > 10%
Cireş
< 9% 9 – 12% > 12%
Vişin
< 9% 9 – 12% > 12%
Prun > 80 cm 60 – 80 cm < 60 cm
Miribolan < 5% 5 – 8% > 12%
Cais
Zarzăr > 80 cm 70 – 80 cm < 70 cm
< 9% 9 – 12% > 12%
Franc > 80 cm 60 – 80 cm < 60 cm
< 4% 4 – 7% > 7%
Miribolan > 80 cm 60 – 80 cm < 60 cm
Piersic
< 5% 5 – 9% > 12%
Migdal > 70 cm 50 – 80 cm < 50 cm
< 9% 9 – 12% > 12%
* PAIA – portaltoi cu înrădăcinare adâncă; ** PAIM – portaltoi cu înrădăcinare mijlocie; *** PAIS – portaltoi cu
înrădăcinare superficială.
114
3.3.4. Salinizarea şi alcalizarea solurilor
Salinizarea şi alcalizarea solurilor este determinată de prezenţa
sărurilor solubile din sol, acestea fiind constituenţii anorganici ai solului
solubili în apă.
Determinarea sărurilor solubile se realizează prin efectuarea unui
extract apos de sol la un anumit raport sol : apă (convenţional stabilit,
cuprins între 1 : 1 la 1 : 20). Conţinutul de săruri solubilizate (în special cele
cu solubilitate redusă cum sunt CaCO3 şi CaSO4) este dependent de raportul
sol : apă folosit, motiv pentru care este necesar să se specifice valoarea
acestuia. Raportul frecvent folosit este de 1 : 5.
Prin analiza extractului apos 1 : 5 se determină conţinutul în ionii:
HCO3¯, SO4¯ ¯, Cl¯, Ca++, Mg++, K+, Na+.
Conţinutul în ionii determinaţi se exprimă în mg la 100g sol şi me la
100 g sol (mod de exprimare a conţinutului absolut) şi în % din suma de me
ioni determinaţi.
Suma totală a anionilor şi cationilor determinaţi în extractul apos 1 : 5
raportat la 100 g sol, din care se scade conţinutul de CaSO4 solubilizat în
acest extract, reprezintă conţinutul total de săruri solubile (me la 100g sol
sau g la 100 g sol).
Salinizarea soluţiilor se pune în evidenţă pe baza rezultatelor obţinute
la determinarea extractului apos.
Aprecierea intensităţii de salinizare se face după conţinutul total de
săruri (mg la 100 g sol) sau după conţinutul în diferiţi anioni (în mg sau me
la 100 g sol).
Intensitatea de salinizare maximă pe profil (asociată cu adâncimea la
care apare) este folosită la stabilizarea gradului de salinizare pe profil
conform tabelelor 3.29 şi 3.30 (MESP, 1987).
Alcalizarea solurilor se bazează tot pe rezultate obţinute la
determinarea extractului apos, în aceleaşi condiţii.
Aprecierea intensităţii alcalizării şi a adâncimii la care apare
alcalizarea este prezentată în tabelele 3.31 şi 3.32 (MESP, 1987). Speciile
pomicole cultivate în ţară noastră sunt specii sensibile la salinizarea sau
alcalizarea solului.
115
Din acest punct de vedere trebuie evitate terenurile cu soluri saline şi
alcalice. În cazul terenurilor cu restricţii se va acorda atenţie adâncimii de
apariţie a orizonturilor sărăturate şi intensităţii sărăturării.
Tabelul 3.29 Intensitatea salinizării apreciată după conţinutul

de diferiţi anioni (mg sau me la 100 g sol)
(după MESP, 1987, vol. III, anexă la ind. 16)
Textura solului
grosieră mijlocie fină
Denumire
conţinut de: conţinut de: conţinut de:
Cl¯ SO4¯ ¯ Cl¯ SO4¯ ¯ Cl¯ SO4¯ ¯
în miligrame la 100 g sol
< 16 < 46 < 18 < 50 < 20 < 57 Nesalinizat
17-55 47-110 19-60 51-120 21-69 58-139 Slab salinizat
56-163 111-135 61-175 121-350 70-200 140-400 Moderat salinizat
164-325 326-650 176-350 351-700 201-400 401-800 Puternic salinizat
> 326 > 651 > 351 > 701 > 401 > 801 Foarte puternic
salinizat
în miliechivalenţi-gram la 100 g sol
< 0,4 < 0,9 < 0,5 < 1,0 < 0,6 < 1,1 Nesalinizat
0,5-1,5 1,0-2,2 0,6-1,7 1,1-2,5 0,7-1,9 1,2-2,9 Slab salinizat
1,6-4,6 2,3-6,7 1,8-5,0 2,6-7,2 2,0-5,6 3,0-8,3 Moderat salinizat
4,7-8,9 6,8-13 5,1-10 7,3-14 5,7-11 8,4-16 Puternic salinizat
> 9,0 > 14 > 10 > 15 > 12 > 17 Foarte puternic
salinizat
Tabelul 3.30 Adâncimea la care apare salinizarea (d)

Simbol Limite (cm)

d1  20
d2 21 – 50
d3 51 – 100
d4 101 – 150
d5 151 – 200
d6 201 – 300
116
Tabelul 3.31 Intensitatea alcalizării (apreciată după VNa)
Limite
Alcalinitatea
VNa Denumire
CO3¯ ¯ CO3H¯*
(% din T)
mg/me la 100 g sol
≤ 60
5 abs. Nealcalizat
≤ 1,0
> 60
6 – 10 abs. Slab alcalizat
> 1,0
<4
11 – 15 - Moderat alcalizat
< 0,15
5 − 10
- Puternic alcalizat
0,16 − 0,33
 16
> 10 Foarte puternic
-
> 0,33 alcalizat
Tabelul 3.32 Adâncimea la care aparee alcalizarea (d)

Simbol Limite (cm)

d1  20
d2 21 – 50
d3 51 – 100
d4 101 – 150
d5 151 – 200
d6 201 – 300
În niciun caz şi indiferent de intensitatea salinizării şi alcalizării aceste

fenomene nu trebuie să apară în coloana de sol de 100 cm, cu unele excepţii
legate de toleranţa diferenţiată la salinitate a unor specii.
În cazul în care fenomenele de salinizare şi alcalizare apar la adâncimi
mai mici de 100 cm (în condiţii naturale sau după amenajare) aceste terenuri
se exclud pentru cultura pomilor.
117
3.3.5. Poluarea industrială
În legislaţia românească este definit termenul de poluant ca fiind
„orice substanţă solidă, lichidă, gazoasă ori sub formă de vapori sau formă
de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau
vibraţii) care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor
acestuia sau al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale”
(https://biosol.ro).
Afectarea mediului înconjurător poate să fie de intensităţi diferite, mai
mult sau mai puţin sesizabilă la un moment dat şi poate avea efecte
reversibile sau ireversibile. Elementele poluante care pot fi implicate în
anumite situaţii în deteriorarea mediului de viaţă, pot fi foarte diferite şi, de
asemenea, cu origini diferite.
Fenomenele de poluare pot fi clasificate după cum urmează:
După provenienţă:
- poluare naturală: biologică, fizico-chimică;
- poluare antropică: industrială, agricolă, transporturi, deşeuri
menajere.
După natura poluanţilor:
- poluare fizică: termică, fonică, radioactivă, electromagnetică;
- poluare chimică: cu carbon şi derivaţii lui; cu compuşi de sulf, azot
etc; cu compuşi de materiale grele; cu compuşi de fluor; cu materiale
plastice; cu pesticide; cu materiale organice fermentabile;
- poluare biologică: - prin contaminarea mediilor inhalate şi ingerate;
- prin modificări ale biogenezelor şi invazii de
specii animale şi vegetale (insecte, buruieni etc).
- poluare estetică: degradarea peisajelor datorită urbanizării,
sistematizării eronat concepute, industriei etc.
După starea fizică a poluantului:
- poluare cu gaze şi pulberi în suspensie;
- poluare cu lichide;
- poluare cu substanţe solide.
Cauzele apariţiei tuturor acestor tipuri de poluare pot fi sintetizate
astfel:
 utilizarea haotică a rezervelor naturale;
118
 acumulări de substanţe neutilizabile în mediu;
 apariţia de noi substanţe, la care ritmul de consum şi reciclare, de
către organisme este mult inferior ritmului apariţiei;
 creşterea demografică vertiginoasă cu precădere în ultimele două
secole;
 dezvoltarea, tot mai intensă, a industriei, transporturilor şi
agriculturii;
 apariţia centrelor urbane suprapopulate.
Poluanţii sunt emişi din surse naturale şi antropice. Dacă în categoria
surselor naturale se înscriu, printre altele, solul, plantele, fenomenele şi
catastrofele naturale (vulcani, cutremure, căderi de meteoriţi etc.), poluarea
antropică se consideră a avea drept surse diversele activităţi umane
desfăşurate în industrie, transporturi, agricultură, activităţi menajere etc.
O reglementare privind evaluarea poluării mediului este prevăzută în
Ordinul nr. 756/3 noiembrie 1997 emis de Ministerul Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului. Conform acestor reglementări, poluanţii proveniţi din
compuşi anorganici, organici şi pesticide organo-clorurate şi triazinice sunt
exprimate în mg/kg substanţă uscată sau ppm şi sunt prezentaţi ca valori
normale (nepoluat) praguri de alertă şi praguri de intervenţie astfel:
1. Nepoluat - în situaţiile în care concentraţiile de poluanţi în sol se
situează sub valorile de alertă, autorităţile competente nu vor stabili măsuri
speciale.
2. Prag de alertă - când concentraţia unuia sau mai multor poluanţi
din sol depăşesc pragurile de alertă, dar se situează sub pragurile de
intervenţie, se consideră că există impact potenţial asupra solului. În aceste
situaţii, autorităţile competente vor descrie măsuri de prevenire a poluării în
continuare a solului şi de monitorizare suplimentară a resurselor potenţiale
de poluare.
3. Prag de intervenţie - când concentraţiile unuia sau mai multor
poluanţi din sol depăşesc pragurile de intervenţie pentru folosinţa terenului,
se consideră că există impact asupra solului. În aceste situaţii, utilizarea
zonei afectate nu este permisă.
În cazul în care studiul de evaluare a riscului, autorităţile pot decide
dacă:
119
 pot fi dezvoltate în viitor obiectivele care implică utilizarea
terenurilor;
 terenul poate rămâne în folosinţă curentă, dar folosinţa nu mai
poate fi extinsă;
 necesitatea luării unor măsuri de remediere.
Prelevarea şi analizarea probelor de sol se face în conformitate cu
următoarele prevederi:
- prelevarea de probe de soluri în scopul estimării nivelului de poluare
se va face în conformitate cu prevederile ordinului Ministrului Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr. 184/1997 privind Procedura de realizare
a bilanţurilor de mediu;
- laboratoarele care execută analize de poluanţi din soluri vor utiliza
probe de referinţă pentru a confirma acurateţea şi precizia tehnicilor
analitice folosite. Aceste probe de referinţă trebuie analizate împreună cu
probe prelevate din fiecare zonă a terenului şi toate probele vor fi analizate
cu metodologia adecvată, conform standardelor în vigoare;
- în situaţiile în care pentru anumiţi poluanţi nu există metode standard
de analiză, se vor folosi metode analitice agreate la nivel internaţional;
- răspunderea pentru acurateţea şi precizia rezultatelor analizelor
privind concentraţiile agenţilor poluanţi în soluri va reveni părţii care
execută prelevarea probelor şi laboratoarelor care execută analizele.
Se admite că soluţiile preconizate nu constau în renunţarea la
utilizarea avantajelor progresului tehnologic, ci la renunţarea folosirii
neraţionale a acestei pârghii majore de dezvoltare a societăţii contemporane,
a subestimării criteriului socio-ecologic şi a beneficiilor certe de lungă
durată, în perspectivă. Valori de referinţă pentru unele produse poluante din
sol sunt prezentate în tabelele 3.33 – 3.35.
3.3.6. Expertiza resurselor de sol pentru cultura speciilor pomicole

Speciile pomicole, trăind zeci de ani pe acelaşi loc, trebuie să găsească
în sol, mediul lor natural de cultură, condiţii care să le permită desfăşurarea
optimă a celor mai vitale procese biologice. Pentru pomi, ca şi pentru
celelalte plante de cultură, solul are o dublă funcţie: ca suport activ de fixare
şi totodată ca rezervor de elemente nutritive şi apă.
120
Tabelul 3.33 Valori de referinţă pentru unele produse poluante din sol.
Compuşi anorganici din sol (mg/kg substanţă uscată)
Prag de
Metale Valori normale Prag de alertă
intervenţie
Antimoniu (Sb) 5 12,5 – 20 20 – 40
Argint (Ag) 2 10 – 20 20 – 40
Arsen (As) 5 15 – 25 25 – 50
Bariu (Ba) 200 400 – 1.000 625 – 2.000
Beriliu (Be) 1 2,0 – 7,5 5 – 15
Bor Solubil (B) 1 2–5 3 – 10
Cadmiu (Cd) 1 3–5 5 – 10
Cobalt (Co) 15 30 – 100 50 – 250
Crom (Cr)
Crom total 30 100 – 300 300 – 600
Crom hexavalent 1 4 – 10 10 – 20
Cupru (Cu) 20 100 – 250 200 – 500
Mangan (Mn) 900 1.500 – 2.000 2.500 – 4.000
Mercur (Hg) 0,1 1–4 2 – 10
Molibden (Mo) 2 5 – 15 10 – 40
Nichel (Ni) 20 75 – 200 150 – 500
Plumb (Pb) 20 50 – 250 100 – 1.000
Seleniu (Se) 1 3 – 10 5 – 20
Staniu (Sn) 20 35 – 100 50 – 300
Taliu (Tl) 0,1 0,5 – 2,0 2–5
Vanadiu (V) 50 100 – 200 200 – 400
Zinc (Zn) 100 300 – 700 600 – 1.500
Alte elemente:
Cianuri (libere) <1 5 – 10 10 – 20
Cianuri
<5 100 – 200 250 – 500
(complexe)
Sulfocianați < 0,1 10 – 20 20 – 40
Fluor(F) - 150 – 500 300 – 1.000
Brom (Br) - 50 – 100 100 – 300
Sulf (elementar) - 400 – 5.000 1.000 – 20.000
Sulfuri - 200 – 400 1.000 – 2.000
Sulfaţi - 2.000 – 5.000 10.000 – 50.000
121
Tabelul 3.34 Hidrocarburi aromatice şi poliaromatice, hidrocarburi din
petrol (mg/kg substanţă uscată) (după Dana și colab., 2008)
Valori Praguri de Prag de

Denumire
normale alertă intervenţie
Benzen < 0,01 0,25 – 0,50 0,5 – 2,0
Etilbenzen < 0,05 5 – 10 10 – 50
Tabelul 3.35 Pesticide organoclorurate şi triazinice din sol

(mg/kg substanţă uscată) (după Dana și colab., 2008)
Valori Prag de Prag de

Denumire
normale alertă intervenţie
Pesticide organoclorurate
ΣDDT < 0,15 0,5 – 1,5 1,0 – 4,0
DDT < 0,05 0,25 – 0,75 0,5 – 2,0
DDE < 0,05 0,25 – 0,75 0,5 – 2,0
DDD < 0,05 0,25 – 0,75 0,5 – 2,0
HCH < 0,005 0,25 – 0,75 0,5 – 2,0
α-HCH < 0,002 0,1 – 0,3 0,2 – 0,8
β-HCH < 0,001 0,05 – 0,15 0,1 – 0,4
χ-HCH < 0,001 0,02 – 0,05 0,05 – 0,2
δ-HCH < 0,001 0,05 – 0,15 0,1 – 0,4
Total pesticide
< 0,2 1–2 2–5
organoclorurate
Triazinice
Total triazină < 0,1 1–2 2–5
Spre deosebire de majoritatea plantelor de cultură, pomii pot susţine o

încărcătură mare de fructe, şi prin adaptări succesive de-a lungul timpului
şi-au format un sistem radicular puternic şi profund, care are în primul rând
rolul de a fixa solid planta în sol.
Această adaptare permite pomului să susţină recolte mari, de câteva
sute de kilograme de fructe, protejându-l totodată şi împotriva unor
accidente climatice, în special a vânturilor puternice, chiciurii şi greutăţii
zăpezii ce se depune iarna pe ramuri. Atât de bine sunt ancoraţi pomii în sol,
încât nici utilizarea maşinilor de recoltat fructe prin scuturare mecanică
122
(excepţie fac doar nucul şi pomii ai căror fructe sunt utilizate pentru
industrializare) nu provoacă dezrădăcinarea sau chiar perturbarea funcţiilor
sistemului radicular.
De aceea, pentru o funcţionalitate normală a sistemului radicular
pomii au nevoie de un volum de sol constituit din materialul fin (cu
diametrul particulelor mai mic de 2 mm) afânat şi friabil în întregime pe o
grosime de minim 100 cm). Prezenţa oricărui material în cuprinsul acestei
grosimi care se comportă ca obstacol mecanic în calea pătrunderii
rădăcinilor sau este inert din punct de vedere fizico-chimic, reduce volumul
edafic devenind un factor de restricţie. În general aceste materiale sunt
constituite din schelet (pietrişuri şi fragmente de roca dură) cu diseminare
uniformă sau stratificate în orizonturi cu grosimea > 20 cm şi conţinut de
schelet > 50%, rocă dură sau alte materiale parentale nepenetrate de
sistemul radicular.
În cultura pomilor, solul se comportă nu numai ca un simplu suport de
fixare, ci şi ca mediu activ de cultură, reprezentând un rezervor inepuizabil
de substanţe minerale şi organice. Prin intermediul sistemului lor radicular,
cu extincţie mare, laterală şi în profunzime, pomii intră în contact cu solul
pe o suprafaţa foarte mare, numărul perilor absorbanţi variind între 300 –
700 mm2. Aceasta înseamnă o suprafaţă mare de absorbţie, dacă admitem că
o suprafaţă de 1 mm2 a rădăcinii poate realiza contact cu un număr de 108
particule de argilă, fiecare particulă purtând 6.000 – 7.000 de cationi de
schimb. Perişorul absorbant este în contact intim cu microagregatele
structurale ale solului, fiind separat de acestea doar printr-o particulă fină de
apă. Această particulă de apă are rolul său, aici fiind sediul schimbului de
contact cu ionii minerali absorbiţi pe argilă, ioni care trec în interiorul
perişorului absorbant prin schimb cu ionii secretaţi de acesta.
Expertiza resurselor de sol, ca parte a ecosistemelor pomicole ţine
seama de satisfacerea cerinţelor fiecărei specii pomicole în parte, aspecte
prezentate în tabelele 3.36 – 3.42.
3.3.6.1. Modul de calcul al valorii solului din pomicultură

O ordonare a datelor analitice prezentate în tabelele 3.36 – 3.42
privind expertiza resurselor de sol din terenurile pomicole şi plantaţiile de
pomi, grupează solurile în trei clase de evaluare şi anume: clase fără
restricţii de sol, clase cu restricţii de sol şi clase excluse pentru cultura
speciei pomicole.
123
Tabelul 3.36 Expertiza resurselor de sol pentru cultura mărului
Puncte de
V.E.A. Reacţia solului CaCO3 Salinizare Alcalizare Poluare industrială
bonitate
Clase de
evaluare
Total
%
(cm)
(ppm)
CaCO3
poluanţi
carbonaţi
pH (H2O)
Caracterizare
Caracterizare
Cca, Cpr, Rrz

activ în oriz. Cu
Concentrația de
Adâncimea oriz.
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Fără 5,1-8,4 absent

< valorile de
restricţii  101-76 1 Al sch. 2  150-101 1 2 nesalinizat 4 nealcalizat 6 9 25
alertă
de sol < 50 ppm ≤8
> 5,0
124
Al sch.
< 50 ppm
Cu
salinizare alcalizare
restricţii 51-75 1 1 51-100 1 8,1-12,0 2 2 2 prag de alertă 4 13
> 100 cm > 100 cm
de sol
> 8,5
VNa < 5%
Exclus de
> 8,5 salinizare alcalinizare prag de
la cultura 50 0 3  50 1 > 12 2 2 0 0 7
VNa < 5% < 100 cm < 100 cm intervenţie
mărului
124
Tabelul 3.37 Expertiza resurselor de sol pentru cultura părului
Puncte de
bonitate
Clase de
evaluare
Total
%
(cm)
(ppm)
CaCO3
poluanţi
carbonaţi
pH (H2O)
Caracterizare
Caracterizare
Cca, Cpr, Rrz

activ în oriz. Cu
Concentrația de
Adâncimea oriz.
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
5,9-7,2 nesalinizat
Fără
< valorile de
restricţii de  100 3 2  101 2 3-7 3 2 nealcalizat 4 9 25
alertă
sol
salinizare
slabă
125
7,3-8,4 > 100 cm
> 5,8
Al sch.
Cu  10 ppm salinizare alcalizare
restricţii de 101-76 1 2 51-100 1 7,1-10,0 1 2 2 prag de alertă 5 14
> 100 cm > 100 cm
sol
8,5-8,7
VNa  5%
Exclus de
salinizare alcalinizare prag de
la cultura 75 0 > 8,7 1 0 1 >10 0 1 0 0 3
< 100 cm < 100 cm intervenţie
părului
125
Tabelul 3.38 Expertiza resurselor de sol pentru cultura prunului
Puncte de
bonitate
Clase de
evaluare
Total
%
(cm)
(ppm)
CaCO3
poluanţi
carbonaţi
pH (H2O)
Caracterizare
Caracterizare
Cca, Cpr, Rrz

activ în oriz. Cu
Concentrația de
Adâncimea oriz.
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
5,5-7,8 nesalinizat
Fără
< valorile de
restricţii de 76-100 1 1  151-100 2 < 3,0-8,0 3 3 nealcalizat 5 10 25
salinizare alertă
sol
slabă
7,9-8,4 > 100 cm
126
≤5.4 salinizare
Al sch. > 100 cm
Cu 40 ppm
alcalizare
restricţii de 51-75 1 1 51-100 2 8,1 – 10,0 1 2 2 prag de alertă 6 15
> 100 cm
sol salinizare
8,5-8,7 slabă
VNa 5% ≤ 100 cm
 8,5 salinizare
Exclus de
moderată - alcalinizare prag de
la cultura ≤ 50 1 1 ≤ 50 1 ≥ 10,1 0 0 0 0 3
VNa  5% foarte puternică < 100 cm intervenţie
prunului
 8,7 < 100 cm
126
Tabelul 3.39 Expertiza resurselor de sol pentru cultura cireşului
Puncte de
bonitate
Clase de
evaluare
Total
%
(cm)
(ppm)
CaCO3
poluanţi
carbonaţi
pH (H2O)
Caracterizare
Caracterizare
Cca, Cpr, Rrz

activ în oriz. Cu
Concentrația de
Adâncimea oriz.
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
5,5-7,2
Al sch.
< 60 ppm
Fără
< valorile de
restricţii > 75 1 4  150 1 < 7-9 1 nesalinizat 3 nealcalizat 5 10 25
alertă
de sol
7,3-8,7
127
VNa < 5%
 5,4
Al sch.
Cu < 60 ppm
restricţii 50-75 1 3 50-100 1 9-12 1 3 0 prag de alertă 5 14
> 100 cm > 100 cm
de sol
7,3-8,7
VNa < 5%
Exclus de
la cultura < 50 1 > 8,7 1 < 100 1  12 1 2 0 0 6
cireşului
127
Tabelul 3.40 Expertiza resurselor de sol pentru cultura vişinului
Puncte de
bonitate
Clase de
evaluare
Total
%
(cm)
(ppm)
CaCO3
poluanţi
carbonaţi
pH (H2O)
Caracterizare
Caracterizare
Cca, Cpr, Rrz

activ în oriz. Cu
Concentrația de
Adâncimea oriz.
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
5,5-7,2
Al sch.
Fără < 60 ppm
< valorile de
restricţii  101 1 3 101-150 1 < 9,0 2 nesalinizat 2 nealcalizat 6 10 25
alertă
de sol
7,3-8,4
VNa < 5%
128
 5,4 nesalinizat nealcalizat
Al sch.
Cu < 60 ppm
restricţii 76-100 1 3 51-100 1 9,1-10,0 2 0 3 prag de alertă 6 16
de sol
8,5-8,7 salinizare alcalizare
VNa < 5% > 100 cm > 100 cm
Exclus de
la cultura 75 1 2 ≤ 50 1 > 12 1 0 0 0 5
vişinului
128
Tabelul 3.41 Expertiza resurselor de sol pentru cultura piersicului
Puncte de
bonitate
Clase de
evaluare
Total
%
(cm)
(ppm)
CaCO3
poluanţi
carbonaţi
pH (H2O)
Caracterizare
Caracterizare
Cca, Cpr, Rrz

activ în oriz. Cu
Concentrația de
Adâncimea oriz.
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
<4
Fără
< valorile de
restricţii  101 2 6,5-8,4 1 > 81 3 4 absent 2 absent 4 9 25
alertă
de sol
<9
> 6,5 >7
Cu
129
restricţii 76-100 2 3 80-50 2 2 1 0 prag de alertă 6 16
> 100 cm > 100 cm
de sol
8,5 -8,7
VNa < 5% 9-12
8,5 -8,7
Exclus de VNa < 5%
la cultura 50-75 2 2 > 50 1 > 12 0 0 0 0 5
piersicului
> 8,7
129
Tabelul 3.42 Expertiza resurselor de sol pentru cultura caisului
Puncte de
bonitate
Clase de
evaluare
Total
%
(cm)
(ppm)
CaCO3
poluanţi
carbonaţi
pH (H2O)
Caracterizare
Caracterizare
Cca, Cpr, Rrz

activ în oriz. Cu
Concentrația de
Adâncimea oriz.
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Puncte de bonitate
Fără
< valorile de
restricţii  101 1 5,9-8,4 2 > 80 2 < 5-9 4 absent 2 absent 4 10 25
alertă
130
de sol
> 5,9
Cu
restricţii 76-100 1 2 60-70 1 6-12 3 2 0 prag de alertă 6 15
> 100 cm > 100 cm
de sol 8,5 -8,7
VNa < 5%
Exclus de
la cultura < 75 1 1 <0 1 > 12 0 2 0 0 5
caisului
130
Indicatorii de caracterizare rezultaţi în urma cercetărilor punctuale
efectuate în întreg patrimoniul pomicol şi anume: volum edafic activ, reacţia
solului (Al schimbabil şi VNa), carbonaţii de calciu din sol, salinizarea şi
alcalizarea, poluarea industrială primesc puncte de bonitate diferenţiat, în
funcţie de specia pomicolă:
 Volum edafic activ  primeşte 0 – 3 puncte de bonitate;
 Reacţia solului  primeşte 1 – 4 puncte de bonitate;
 Carbonatul de calciu  primeşte 0 – 4 puncte de bonitate;
 Salinizarea solului  primeşte 0 – 3 puncte de bonitate;
 Alcalizarea solului  primeşte 0 – 6 puncte de bonitate;
 Poluare industrială  primeşte 0 – 10 puncte de bonitate.

Numărul total de puncte de bonitate admis pentru resursele de sol
(relativ ameliorabile) este de 0 – 25.
Expertiza resurselor de sol în funcţie de specie şi clasa de evaluare
este prezentată în tabelul 3.43.
Tabelul 3.43 Expertiza resurselor de sol în funcţie de specie şi clasa de

evaluare (după Dana și colab., 2008)
Clase fără Clase cu Clase excluse

Puncte de
Specie restricţii de restricţii de de la cultura
bonitate
sol sol speciei
Măr 25 13 7 25 – 7
Păr 25 14 3 25 – 3
Prun 25 15 3 25 – 3
Cireş 25 14 6 25 – 6
Vişin 25 16 5 25 – 5
Piersic 25 16 5 25 – 5
Cais 25 15 5 25 – 5
131
3.3.6.4. Oboseala solului
O problemă de o deosebită importanţă, dar care este deseori neglijată,
este fenomenul de „oboseală a solului”, care apare în plantaţia nou înfiinţată
când aceasta succede pe acelaşi teren altei plantaţii. Pentru preîntâmpinarea
acestui fenomen, între ale cărui cauze presupuse sunt carenţele de elemente
nutritive şi microelemente, sau dezechilibrele acestora cu efecte de nutriţie,
starea fízică necorespunzătoare a solului, toxinele radiculare şi agenţi
patogeni specifici se recomandă următoarele măsuri:
- după defrişarea vechii plantaţii, terenul trebuie cultivat minim trei
ani cu plante anuale, de preferinţă leguminoase, iar dacă urmează cais, nu se
cultivă, în prealabil, solanacee care sunt sensibile la verticiloză (timpul
minim necesar în prealabil pentru ca o specie să îşi succeadă sie însăşi sau
altei specii este redată în tabelul 3.44;
- pentru motivul arătat mai sus, nu se recomandă înfiinţarea
plantaţiilor de cais pe locul fostelor grădini de zarzavat în care s-au cultivat
solanacee;
- se recomandă utilizarea unui alt portaltoi decât cel folosit în specia
precedentă (de exemplu, nu se admite înfiinţarea unei plantaţii de cais altoit
pe corcoduş după defrişarea unei plantaţii de cais altoit tot pe corcoduş).
Tabelul 3.44 Timpul necesar pentru ca o specie să succeadă sie însăşi

sau unei alte specii (după Fregoni, citat de MESP, 1987, vol. II)
Specia
Piersic Cireş Cais Prun Măr Păr
succesoare
Piersic xxx xxx xx xx x x
Cireş xxx xxx xx xx xx x
Cais xx xx xx xx x x
Prun xx xx xx xx xx x
Măr x xx x xx ++ xx
Păr x x x x xx xx
xxx = după 18 – 20 ani; xx = după 3 – 4 ani; x = imediat după defrişare; + = timp de
succedare necunoscut, dar probabil, scurt.
132
Totodată, se recomandă, ca la pichetaj să se aibă în vedere ca rândurile
noii plantaţii să fie trasate între rândurile vechii plantaţii.
De asemenea, se menţionează:
 interdicţia pentru utilizarea gunoiului de grajd proaspăt sau
semidescompus;
 aplicarea măsurilor de protecţie fitosanitară.
3.4. Expertiza plantaţiilor de pomi
Speciile pomicole ca plante perene, participă în timp la formarea unui

ecosistem, în care planta influenţează mediul său de existenţă, iar acesta
determină adaptările necesare pentru creştere şi fructificare. Ca o consecinţă
a succesiunii ciclice a anotimpurilor, specifice zonei temperate, la pomi au
apărut şi s-au consolidat pe cale ereditară anumite particularităţi biologice
cum ar fi încheierea vegetaţiei şi căderea frunzelor, intrarea în vegetaţie,
absorbţia şi reutilizarea unor elemente nutritive, formarea organelor de
rezistenţă la intemperii în timpul iernii etc. Pe de altă parte, o plantaţie odată
înfiinţată pe un anumit teren, datorită coronamentului pomilor creează un
microclimat particular, în care variaţia elementelor meteorologice capătă
alte valori decât în câmp deschis. Prin urmare, rezultă un ecosistem
caracterizat prin relaţii specifice în ceea ce priveşte schimbul de energie şi
substanţe cu mediul înconjurător.
În timp, în cadrul acestor relaţii de intercondiţionare se formează şi se
stabilizează lanţuri trofice care se intersectează şi se influenţează reciproc,
determinând şi influenţând fluxul continuu al proceselor de absorbţie cu
schimb, formarea, translocarea şi depunerea substanţelor nou formate
precum şi al schimburilor de energie (calorică, cinetică etc.). În cazul
plantaţiilor aflate sub impactul poluării, în lanţurile trofice ale ecosistemului
pătrunde şi poluantul care dereglează funcţionarea normală a acestuia cu
consecinţe directe asupra creşterii pomilor, producţiei şi calităţii fructelor.
Spre deosebire de plantele anuale și plantele cu un habitus redus, care-
şi încheie ciclul biologic într-un an sau mai puţin, pomii sunt plante cu un
habitus mare, cu longevitate şi producţii de biomasă mult superioare.
Habitusul natural al diferitelor specii poate fi modificat ca rezultat al
proiecţiei şi formării unui anumit tip de coroană. Indiferent de forma de
133
coroană, etajată sau de tip vas, prin sistemul de tăiere se realizează o
densitate mare şi relativ uniformă a masei foliare, iar în timp se obține şi o
suprapunere totală sau parţială a frunzelor de la un etaj la altul (formele
etajate) sau pe şarpante şi ramuri (formele de tip vas).
Dezvoltarea foliară şi perenitatea acestor specii sunt principalii factori
care determină stabilirea şi menţinerea unei stări de echilibru în cadrul
ecosistemului pomicol. Dar, ca în orice ecosistem, starea de echilibru are un
caracter labil şi orice intervenţie antropică, fără o motivaţie biologică şi
ecologică, poate deregla echilibrul realizat, cu consecinţe directe asupra
pomilor şi producţiei fructifere. Aşa se explică de ce rodirea la speciile
pomicole depinde atât de condiţiile din anul respectiv, cât şi de condiţiile
anilor precedenţi, adesea chiar de la înfiinţarea plantaţiei.
Labilitatea echilibrului ecosistemelor pomicole, este mult influenţată
de particularităţile biologice specifice pomilor. Dacă la plantele anuale
procesul de creştere odată încheiat este urmat de procesul de rodire, la pomi
ambele procese se suprapun, existând momente în perioada de vegetaţie, în
care are loc simultan creşterea formaţiilor vegetative, creşterea fructelor şi
diferenţierea mugurilor, pentru viitoarea recoltă. Modul în care pomii
parcurg aceste momente critice sunt determinate pe de o parte de cerinţele
biologice specifice proceselor de desfăşurare, iar pe de altă parte de gradul
de satisfacere a acestora, în raport de potenţialul natural al ecosistemului
format. La pomi înfloritul şi formarea fructelor, sunt procese care au loc
primăvara (moment în care sistemul radicular abia intră în funcţiune), când
în condiţiile climatului nostru, frecvent se înregistrează perturbaţii climatice.
Aceşti factori suplimentari complexează relaţiile de intercondiţionare, care
se stabilesc în cadrul ecosistemului. În plus, pomii neprotejaţi înfruntă
vicisitudinile din timpul iernii, iar odată cu trecerea anilor şi pe acelea
determinate de vârstă, care le slăbeşte şi mai mult capacitatea de reacţie faţă
de agresivitatea factorilor externi (naturali şi antropici). Intercondiţionările
de o mare complexitate între acţiunea factorilor de vegetaţie şi reacţia
pomilor la acestea, în cadrul ecosistemului, reacţie exprimată în final prin
producţia de fructe, pot fi influenţate de intervenţiile antropice.
Managementul resurselor antropice în pomicultură are în vedere şi
expertiza plantaţiilor de pomi. Aceasta se bazează pe indicatori de
134
caracterizare sintetici dar şi cuprinzători, rezultaţi prin cercetarea în sistem
expediţionar şi staţionar pe întregul patrimoniu pomicol naţional.
Indicatorii de caracterizare a plantaţiilor de pomi sunt:
 vârsta plantaţiilor;
 sortimentul de soiuri;
 starea de vegetaţie a plantaţiilor.
Aceşti indicatori de caracterizare sunt grupaţi în trei clase de
evaluare.
3.4.1. Vârsta plantaţiilor

Vârsta plantaţiilor pomicole este un indicator important de
caracterizare şi este prezentat sub formă tabelară (tabelul 3.45).
Tabelul 3.45 Vârsta plantaţiilor (după Dana și colab., 2008)
Clase de Specificaţie pentru speciile Puncte de

evaluare (ani) sâmburoase (ani) seminţoase (ani) bonitate
5 – 20 5 – 18 5 – 20 34
5–4 4 5 23
 18 – 20  18  20 10
3.4.2. Sortimentul de soiuri

Sortimentul de soiuri este un alt indicator de caracterizare folosit în
expertiza plantaţiilor de pomi, indicator prezentat în tabelul 3.46.
3.4.3. Starea de vegetaţie a plantaţiilor

Starea de vegetaţie a plantaţiilor este cel de al treilea indicator
important folosit în expertiza plantaţiilor de pomi şi a fost ales ca rezultat al
aplicării unui anumit nivel al tehnologiilor care se modifică periodic în timp
(tabelul 3.47).
135
Tabelul 3.46 Sortimentul de soiuri (după Dana și colab., 2008)
Evaluarea Puncte de
Specificaţie
sortimentului bonitate
Sortiment de soiuri pentru consum în
stare proaspătă, recomandate şi autorizate
Superior 40
pentru zona, bazinul sau centrul pomicol
comunitar.
Sortiment de soiuri autorizate temporar
pentru consum în stare proaspătă şi
Mixt 33
prelucrare industrială (deshidratate,
congelate, sucuri, conserve şi distilate).
Sortiment de soiuri interzise prelucrării
ca distilate (ţuică, palincă, rachiuri) sau
fermentate (cidru şi oţet cu adaos de
Inferior 10
alcool etilic provenit din cereale,
coloranţi şi arome obţinute pe cale
sintetică).
3.4.4. Modul de calcul al valorii plantaţiilor de pomi

Indicatorii sintetici de caracterizare a expertizei plantaţiilor de pomi
(şapte specii) sunt grupaţi în trei clase de evaluare.

Indicatorii de caracterizare a plantaţiilor de pomi primesc puncte de
bonitate diferenţiat în funcţie de natura acestora, astfel:
 vârsta plantaţiilor: 10 – 34 puncte de bonitate;
 sortimentul de soiuri: 5 – 40 puncte de bonitate;
 starea de vegetaţie a plantaţiilor: 5 – 26 puncte de bonitate.
136
Tabelul 3.47 Starea de vegetaţie a plantaţiilor
Evaluarea
Puncte de
stării de Specificaţie
bonitate
vegetaţie
Pomi cu frunzişul sănătos, creşteri anuale
normale, coroane întreţinute corespunzător
Foarte bună formei proiectată iniţial, fără crăpături sau 26
exfolieri de scoarţă, fără pomi parţial uscaţi şi
goluri cel mult 2%.
Pomi cu frunzişul parţial afectat de pete şi
necroze, creşteri anuale mijlocii, coroane
întreţinute necorespunzător formei proiectată
Bună 17
iniţial, cu crăpături şi exfolieri de scoarţă
numai la pomi parţial uscaţi ce nu depăşesc
5% şi goluri de 2 – 10%.
Pomi cu frunzişul integral afectat de pete şi
necroze, creşteri anuale reduse, coroane
neîntreţinute sau greşit conduse, cu crăpături
Critică şi exfolieri pe scoarţa trunchiului şi şarpante 5
cu scurgeri cleioase la speciile de sâmburoase,
cu pomi parţial uscaţi mai mult de 5% şi
goluri mai mult de 10%.

Numărul total de puncte de bonitate admis pentru expertiza
plantaţiilor este de 5 – 100 puncte de bonitate în funcţie de clasa de evaluare
(tabelul 3.48).
137
Tabelul 3.48 Expertiza plantaţiilor de pomi în funcţie de clasa de evaluare (după Dana și colab., 2008)
Clase de evaluare
(ani)
Indicatori de Puncte de
caracterizare bonitate
mixt
5 – 20 5–4  18 – 20 bună
critică
inferior
superior
Vârsta
34 23 10 - foarte bună - 10 – 34
138
plantaţiilor
Sortiment de
- - - 440 333 110 - 5 – 40
pomi
Stare de
- - - - 26 17 5 5 – 26
vegetaţie
TOTAL 5 – 100
138
3.5. Expertiza infrastructurii terenurilor pomicole şi a plantaţiilor de
pomi
După cum a fost amintit, prin patrimoniu pomicol se înţelege nu

numai terenurile pomicole, plantaţiile de pomi, pepiniere, colecţiile de
germoplasmă ci şi infrastructura pomiculturii (depozite de păstrare, staţii de
sortare/asamblare etc.), care asigură valorificarea la nivel înalt a producţiei
de fructe cu profit maxim.
Aceste considerente se bazează pe valoarea mare a investiţiei în
pomicultură. Spre exemplu, poate fi dată înfiinţarea şi întreţinerea unui
hectar de măr.
Totalul cheltuielilor de înfiinţare a unui ha de măr este de 1900 USD,
iar pentru lucrările de întreţinere până la intrarea pe rod este de 900 USD. În
cazul valorificării superioare a producţiei de fructe, profitul brut este între
1000 – 1500 USD/ha/an.
La caracterizarea infrastructurii aferente terenurilor şi plantaţiilor în
pomicultură sunt analizate nivelurile de echipare existente, posibilităţile de
valorificare a producţiei, precum şi posibilităţile de acces la piaţa de
desfacere, diferenţiate după distanţa faţă de piaţă şi gradul de modernizare al
căilor de transport.
Existenţa unei infrastructuri adecvate are o importanţă deosebită în
evaluarea favorabilităţii terenurilor şi plantaţiilor în pomicultură, acestea
fiind entităţi economice agricole cu un nivel foarte ridicat al investiţiei
financiare şi materiale.
Valoarea scăzută a indicatorilor de caracterizare a infrastructurii poate
determina utilizarea sub nivelul optim a resurselor de climă, sol şi biologice
existente şi/sau neamortizarea investiţiei printr-o valorificare inferioară a
producţiei de fructe.
În aceste cazuri, potenţialul de producţie nu se află în echilibru cu un
management adecvat afectând sever indicatorii economici şi profitabilitatea
terenului şi plantaţiei.
Din aceste considerente, ponderea indicatorilor de caracterizare a
infrastructurii este ridicată, nivelul maxim de penalizare situându-se la 35
puncte de penalizare.
139
3.5.1. Gradul de echipare tehnică a terenurilor pomicole şi plantaţiilor
de pomi
La evaluarea gradului de echipare se inventariază principalele facilităţi
tehnice şi nivelul bazei materiale existente, specific proceselor tehnologice
utilizate în pomicultură. La expertiză vor fi identificate în mod selectiv (în
vederea identificării expeditive de către evaluator) numai capacităţile strict
necesare pentru un suport material şi tehnic adecvat obţinerii unor producţii
favorabile: spaţii de depozitare a utilajelor şi producţiei de fructe, sistem de
irigare-drenaj în arealele unde condiţiile ecopedologice favorizează
existenţa unui deficit sau exces de umiditate în afara intervalului optim
specific speciei de pomi, dotarea cu maşini şi echipamente necesare
derulării fluxului tehnologic, existenţa staţiei de preparare a substanţelor
fitosanitare şi a resurselor umane efectuării lucrărilor de tăiere şi recoltare a
producţiei de fructe. Deoarece, o documentare în detaliu asupra acestor
aspecte este dificil de efectuat la o abordare evaluativă-expeditivă,
aprecierea gradului de echipare tehnică a terenurilor pomicole sau plantaţiei
se concentrează sub forma unor estimări efectuate de evaluator, bazate pe o
cunoaşterea profundă a caracteristicilor pedoclimatice locale, precum şi a
condiţiilor socio-economice specifice (asigurarea forţei de muncă, facilitarea
achiziţionării utilajelor şi a substanţelor de combatere a dăunătorilor etc.),
marja de penalizare ia în consideraţie starea şi gradul de modernizare a
echipamentelor (tabelul 3.49).
3.5.2. Valorificarea producţiei de fructe

Principiul evaluării porneşte de la premiza că profitul maxim se obţine
prin valorificarea fructelor în stare proaspătă. Industrializarea presupune
costuri suplimentare, iar în cazul distilatelor (și în special al celor cu
ingrediente sintetice) se mai adaugă accize şi alte taxe, precum şi impunerea
unor cote fixe de producţie (tabelul 3.50).
3.5.3. Proximitatea pieţei de desfacere

În valorificarea producţiei de fructe apropierea de piaţa de desfacere
are un rol important. Se evaluează la nivel superior, mediu şi inferior
distanţa (km) de la producător la piaţa de desfacere (tabelul 3.51).
140
Tabelul 3.49 Gradul de echipare tehnică a terenurilor pomicole şi
plantaţiilor de pomi (după Dana și colab., 2008)
Clase de Puncte de
Specificaţie
evaluare penalizare
1. Spații suficiente de depozitare a utilajelor,
materialelor, producţiei şi sortare a fructelor, 0
închise, cu fundaţie şi platforme betonate.
2. Sisteme de irigare-drenaj complexe,
funcționabile (în zonele caracterizate de deficit- 0
exces de umiditate), cu surse permanente de apă.
3. Mijloace mecanizate (tractoare şi utilaje) aflate
0
Superior în proprietatea fermierului.
4. Staţie de preparare a substanţelor de combatere
0
şi tratamente în incinta fermei.
5. Utilaje de cântărire a recoltei (basculă mecanică
0
sau platformă).
6. Resurse umane suficiente în vederea aplicării
operaţiunilor de tăiere, depozitare a fructelor, 0
ambalare şi expediere.
1. Depozitarea parțială a utilajelor, materialelor şi
producției în barăci metalice, şoproane de lemn,
4
incinte acoperite deschise lateral, fără fundaţie şi
platforme.
2. Irigaţie şi drenaj în sistem de amenajare local în
5
zonele caracterizate.
3. Mijloace mecanizate închiriate de la unităţi de
Mediu 2
profil sau ferme specializate.
4. Recipiente simple (butoaie de lemn, tablă etc.)
pentru prepararea substanţelor de combatere şi 3
tratament.
5. Cântare mecanice mobile pentru greutăţi mari. 2
6. Resurse umane limitate pentru tăieri, recoltări,
2
ambalare şi expediere.
141
- continuare Tabel 3.49
1. Lipsa spaţiilor sau spaţii improprii pentru
3
depozitarea şi sortarea fructelor.
2. Fără amenajări locale sau sistem de irigaţii-
drenaj în zonele caracterizate de deficit-exces de 4
umiditate.
3. Fără utilaje mecanice, cu sau fără utilaje simple
4
Inferior cu atelaje cu purtare animală sau umană.
4. Fără posibilităţi de preparare a substanţelor de
6
combatere.
5. Fără posibilităţi de cântărire a recoltei. 2
6. Resurse umane sporadice sau inexistente pentru
efectuarea tăierilor, recoltărilor, ambalării şi 1
expedierii.
Tabelul 3.50 Valorificarea producţiei de fructe

Evaluarea Puncte de
Specificaţie
sortimentului bonitate
Sortiment de soiuri pentru consum în stare
Superior proaspătă, recomandate şi autorizate pentru 0
zona, bazinul sau centrul pomicol comunitar.
Sortiment de soiuri autorizate temporar pentru
consum în stare proaspătă şi prelucrare
Mixt 5
industrială (deshidratate, congelate, sucuri,
conserve şi distilate).
Sortiment de soiuri interzise, prelucrate ca
distilate (ţuică, palincă, rachiuri) sau
Inferior fermentate (cidru şi oţet) cu adaos de alcool 7
etilic provenit din cereale, coloranţi şi arome
obţinute pe cale sintetică).
142
Tabelul 3.51 Proximitatea pieţei de desfacere (după Dana și colab., 2008)
Puncte de
Clase de evaluare Distanţa (km)
penalizare
Superior 0 – 50 0
Mediu 51 – 100 2
Inferior > 100 3
3.5.4. Accesul la piaţa de desfacere

Accesul la piaţa de desfacere a producţiei de fructe, indiferent de
modul de valorificare a acesteia este legat de natura căilor de transport. În
acest sens s-au stabilit clase de evaluare a acestora la nivel superior, mediu
şi inferior cu punctele de penalizare adecvate (tabelul 3.52).
Tabelul 3.52 Accesul la piaţa de desfacere (după Dana și colab., 2008)
Clase de Puncte de
Natura căilor de transport
evaluare penalizare
Superior Autostradă, drum asfaltat modernizat 0
Mediu Cale ferată, drum asfaltat nemodernizat 4
Inferior Drum pietruit, drum comunal, drum de
5
exploatare
3.5.5. Modul de calcul al valorii infrastructurii terenurilor pomicole şi

plantaţiilor de pomi
O analiză a elementelor de caracterizare a infrastructurii terenurilor
pomicole şi plantaţiilor de pomi se realizează în funcţie de documentarea şi
observaţiile efectuate în teren.

Indicatorii de caracterizare luaţi în considerare sunt: gradul de
echipare tehnică, valorificarea producţiei de fructe, proximitatea pieţei de
desfacere şi accesul la piaţa de desfacere.
143
Aceşti indicatori de caracterizare primesc puncte de penalizare în
funcţie de clasa de evaluare:
 gradul de echipare tehnică  0 – 20 puncte de penalizare;
 valorificarea producţiei de fructe  0 – 7 puncte de penalizare;
 proximitatea pieţei de desfacere  0 – 3 puncte de penalizare;
 accesul la piaţa de desfacere  0 – 5 puncte de penalizare.
3.5.5.2. Numărul total de puncte de penalizare admis

Numărul total de puncte de penalizare admis în funcţie de clasa de
evaluare este cuprins între 0 – 35 puncte de penalizare. Expertiza
infrastructurii terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi se face în funcţie
de clasa de evaluare (puncte de penalizare, tabelul 3.53).
Tabelul 3.53 Expertiza infrastructurii terenurilor pomicole şi

plantaţiilor de pomi (după Dana și colab., 2008)
Elemente de Clase de evaluare Puncte de

infrastructură Superior Mediu Inferior penalizare
Grade de echipare
0 18 20 0 – 20
tehnică
Valorificarea
0 5 7 0–7
producţiei de fructe
Proximitatea pieţei de
0 2 3 0–3
desfacere
Accesul la piaţa de
0 4 5 0–5
desfacere
Total 0 29 35 0 – 35
3.6. Modul de lucru şi metoda de calcul utilizate în expertizarea

terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi
Expertizarea terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi stabileşte

valoarea economică reală a acestora. Datorită multitudinii factorilor care
determină producţia de fructe şi rentabilitatea ei, lucrările de evaluare sunt
complexe dar absolut necesare într-o economie bazată pe circulaţia liberă a
144
veniturilor reale, stând la baza retrocedării terenurilor, stabilirii impozitului,
arendei, expertizelor, actelor de vânzare-cumpărare, moşteniri, succesiuni şi
nu în ultimul rând a deciziei privind oportunitatea continuării investiţiei sau
modificării unor componente ale rentabilităţii în scopul creşterii venitului.
Pe planul rentabilităţii adică al posibilităţii unei plantaţii de a produce
venit, productivitatea ecosistemelor pomicole rezidă în valoarea economică
a acestora.
Valoarea economică a unei plantaţii nu este determinată numai de
favorabilitatea condiţiilor naturale (climă, sol şi relief), ci în aceeaşi măsură
şi de alţi factori de natură antropică cum ar fi potenţialul de producţie al
pomilor şi longevitatea acestora, sortimentul de soiuri şi starea de vegetaţie
a plantaţiei şi în final de producţiile de fructe şi modul de valorificare a
acestora. Pentru a permite calculul, aceşti factori au fost cuantificaţi sub
formă de indicatori.
3.6.1. Modul de lucru

Managementul performant şi durabil al resurselor naturale şi antropice
ale terenurilor pomicole şi plantaţiilor de pomi se exprimă prin expertiza
acestora, care rezidă în cuantificarea resurselor naturale (climă, teren şi sol)
şi a celor antropice (plantaţiile şi infrastructura profitabilităţii culturii
pomilor).
 Expertiza resurselor climatice are în vedere gruparea terenurilor
care urmează a fi plantate cu o specie sau alta, cât şi a terenurilor de sub
plantaţie. Se utilizează parametrizarea resurselor climatice la nivel de specie
prin frecvenţa pragurilor şi a intervalelor climatice optime din ultimii 10 ani.
Se iau în calcul frecvenţa temperaturii medii anuale, temperatura medie
lunară şi intervalele medii lunare, precipitaţiile şi temperatura minimă
absolută a aerului, pentru aceasta fiind necesare înregistrarea temperaturilor
minime şi maxime zilnice în perioada decembrie – februarie. Aceste date
vor fi folosite şi pentru calculul amplitudinii termice. Este necesar ca
elementele meteorologice să fie prelevate de la cea mai apropiată staţie
meteorologică. Dacă este posibil se pot face şi observaţii topo-climatice
precum şi observaţii referitoare la accidentele climatice.
145
 Expertiza resurselor de teren şi de sol are de asemenea în vedere
gruparea terenurilor pomicole (care urmează a fi plantate cu o specie sau
alta), cât şi a terenurilor de sub plantaţie în trei categorii.
Indicatorii de teren sunt: panta, expoziţia, eroziunea de suprafaţă şi
în adâncime, alunecările şi prăbuşirile de teren şi drenajul teritoriului
(V.S.N.P.G. şi porozitatea de aeraţie).
Indicatorii de sol sunt: V.E.A., reacţia solului (inclusiv Al schimbabil
şi VNa), carbonaţii din sol (adâncimea orizontului Cca, Cpr şi Rz şi CaCO3
activ din acestea), salinizarea, alcalizarea şi poluarea industrială.
Observaţiile şi datele climatice privind terenul şi plantaţia se pot obţine prin
solicitarea unei hărţi pedologice la scara 1:2 000 la cerere, sau prin preluarea
acesteia, în cazul în care există, de la Oficiul Judeţean de Pedologie şi
Agrochimie.
Pe harta de soluri efectuată sau preluată de la Oficiul Judeţean de
Pedologie şi Agrochimie se separă solurile, conform grupării tehnologice a
solurilor pomicole (Voiculescu şi colab., 2001). Această grupare a solurilor
din patrimoniul pomicol al României se ordonează pe aceasta, în cinci grupe
tehnologice şi anume: soluri saturate (cu carbonaţi), soluri semisaturate cu
textură grosieră (soluri nisipoase), soluri semisaturate cu orizont litic (soluri
cu profil scurt), soluri semisaturate cu textură mijlocie - fină şi soluri
nesaturate (soluri acide).
Dacă pe harta de soluri se separă mai multe grupări tehnologice de sol,
se execută un profil de sol, pe solul dominant, în cadrul fiecărui grup.
Amplasarea acestui profil de sol trebuie să fie reprezentativă, şi să
permită obţinerea informaţiilor şi a datelor analitice (din probele de sol
recoltate) necesare, pentru caracterizarea resurselor de teren şi de sol, pe
specii şi clase de evaluare.
 Expertiza plantaţiilor de pomi are în vedere caracterizarea
plantaţiilor pomicole în clase de evaluare, indicatorii de caracterizare fiind:
vârsta plantaţiilor, sortimentul de soiuri şi starea de vegetaţie a plantaţiei. În
acest caz observaţiile şi măsurătorile biometrice se execută în teren, la faţa
locului.
146
 Expertiza infrastructurii terenurilor pomicole şi plantaţiilor de
pomi are în vedere caracterizarea elementelor de infrastructură, necesară
unei pomiculturi industriale, în clase de evaluare.
Logistica elementelor de infrastructură are ca indicatori de
caracterizare:
- gradul de echipare tehnică a terenurilor pomicole şi plantaţiilor;
- valorificarea producţiei de fructe;
- proximitatea pieţei de desfacere;
- accesul la piaţa de desfacere.
3.6.2. Modul de calcul

Stabilirea valorii pământului şi a plantaţiei este o problemă deosebit
de complexă deoarece mulţi factori, în unele cazuri aleatori, influenţează
valorile respective. În acelaşi timp separarea valorii pământului de a
plantaţiei este dificilă, deoarece de multe ori, împreună, pământul şi
plantaţia ridică valoarea ei totală, prin aceea că un pământ mai puţin bun
pentru alte culturi este folosit pentru plantaţia de fructe, ceea ce duce la
ridicarea valorii sale.
La stabilirea valorii pământului s-a plecat de la ideea că se poate
stabili un preţ al pământului, dacă el nu ar fi ocupat cu plantaţii, plecându-se
de la profitul care s-ar putea realiza, un coeficient de corecţie asupra
profitului ca urmare a luării în consideraţie a valorii adăugate, valorii
dobânzii plătite sau realizate dacă banii ar fi investiţi în altă parte, procesul
de inflaţie, cât şi un coeficient substanţial asupra aşezării fermei respective
faţă de centrele de desfacere sau prelucrare, drumuri, înzestrare tehnică etc.
La stabilirea valorii plantaţiei s-au luat în consideraţie specia cultivată,
clasa de teren sub aspectul favorabilităţii pământului pentru specia
respectivă, starea de vegetaţie a plantelor, fiabilitatea la transport în raport
cu distanţa şi starea drumurilor, posibilităţile de valorificare a producţiei şi
producţiile medii posibile de realizat.
147
3.6.3. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de măr
Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu măr şi a terenurilor
de sub plantaţiile de măr, precum şi expertiza plantaţiilor de măr sunt
prezentate în tabelele 3.54 și 3.55.
Tabelul 3.54 Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu măr şi

a terenurilor de sub plantaţiile de măr (după Dana și colab., 2008)
Nr. Resurse naturale Total puncte

Clase de evaluare
crt. Climă Teren Sol de bonitate
Fără restricţii
1 60 15 25 100
naturale
Cu restricţii
2 44 11 13 68
naturale
Terenuri excluse
3 pentru cultura 24 5 7 36
mărului
Tabelul 3.55 Expertiza plantaţiilor de măr (după Dana și colab., 2008)
Resurse Resurse
naturale antropice
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Nr. Clase de Total

a plantaţiei
pomicolă
Climă
Teren
crt. evaluare puncte

Sol
Fără restricţii
1 naturale şi 60 15 25 100 0 200
antropice
Cu restricţii
2 naturale şi 44 11 13 73 29 112
antropice
Excluse pentru
3 24 5 7 25 35 26
cultura mărului
148
3.6.4. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de păr
Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu păr şi a terenurilor
de sub plantaţiile de păr, precum şi expertiza plantaţiilor de păr sunt
Tabelul 3.56 Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu păr şi

a terenurilor de sub plantaţiile de păr (după Dana și colab., 2008)

Clase de evaluare
Fără restricţii
1 60 15 25 100
naturale
Cu restricţii
2 42 11 14 67
naturale
Terenuri excluse
părului
Tabelul 3.57 Expertiza plantaţiilor de păr (după Dana și colab., 2008)
Resurse Resurse
naturale antropice
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Nr. Clase de Total

a plantaţiei
pomicolă
Climă
Teren

Sol
Fără restricţii
1 naturale şi 60 15 25 100 0 200
antropice
Cu restricţii
2 naturale şi 42 11 14 73 29 111
antropice
Excluse pentru
3 24 5 3 25 35 22
cultura părului
149
3.6.5. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de prun
Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu prun şi a terenurilor
de sub plantaţiile de prun, precum şi expertiza plantaţiilor de prun sunt
Tabelul 3.58 Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu prun şi

a terenurilor de sub plantaţiile de prun (după Dana și colab., 2008)

Clase de evaluare
Fără restricţii
1 60 15 25 100
naturale
Cu restricţii
2 41 12 15 68
naturale
Terenuri excluse
prunului
Tabelul 3.59 Expertiza plantaţiilor de prun (după Dana și colab., 2008)
Resurse Resurse
naturale antropice
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Nr. Clase de Total

a plantaţiei
pomicolă
Climă
Teren

Sol
Fără restricţii
1 naturale şi 60 15 25 100 0 200
antropice
Cu restricţii
2 naturale şi 42 12 15 73 29 112
antropice
Excluse pentru
3 18 7 3 25 35 18
cultura prunului
150
3.6.6. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de cireş
Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu cireş şi a terenurilor
de sub plantaţiile de cireş, precum şi expertiza plantaţiilor de cireş sunt
Tabelul 3.60 Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu cireş şi

a terenurilor de sub plantaţiile de cireş (după Dana și colab., 2008)

Clase de evaluare
Fără restricţii
1 60 15 25 100
naturale
Cu restricţii
2 41 10 14 65
naturale
Terenuri excluse
cireșului
Tabelul 3.61 Expertiza plantaţiilor de cireş (după Dana și colab., 2008)
Resurse Resurse
naturale antropice
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Nr. Clase de Total

a plantaţiei
pomicolă
Climă
Teren

Sol
Fără restricţii
1 naturale şi 60 15 25 100 0 200
antropice
Cu restricţii
2 naturale şi 41 10 14 73 29 109
antropice
Excluse pentru
3 18 6 6 25 35 20
cultura cireșului
151
3.6.7. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de vişin
Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu vişin şi a terenurilor
de sub plantaţiile de vişin, precum şi expertiza plantaţiilor de vişin sunt
Tabelul 3.62 Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu vișin şi

a terenurilor de sub plantaţiile de vișin (după Dana și colab., 2008)

Clase de evaluare
Fără restricţii
1 60 15 25 100
naturale
Cu restricţii
2 41 12 16 69
naturale
Terenuri excluse
vișinului
Tabelul 3.63 Expertiza plantaţiilor de vișin (după Dana și colab., 2008)
Resurse Resurse
naturale antropice
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Nr. Clase de Total

a plantaţiei
pomicolă
Climă
Teren

Sol
Fără restricţii
1 naturale şi 60 15 25 100 0 200
antropice
Cu restricţii
2 naturale şi 41 12 16 73 29 113
antropice
Excluse pentru
3 18 5 5 25 35 18
cultura vișinului
152
3.6.8. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de piersic
Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu piersic şi a
terenurilor de sub plantaţiile de piersic, precum şi expertiza plantaţiilor de
piersic sunt prezentate în tabelele 3.64 și 3.65.
Tabelul 3.64 Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu piersic

şi a terenurilor de sub plantaţiile de piersic (după Dana și colab., 2008)

Clase de evaluare
Fără restricţii
1 60 15 25 100
naturale
Cu restricţii
2 36 11 16 63
naturale
Terenuri excluse
piersicului
Tabelul 3.65 Expertiza plantaţiilor de piersic (după Dana și colab., 2008)
Resurse Resurse
naturale antropice
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Nr. Clase de Total

a plantaţiei
pomicolă
Climă
Teren

Sol
Fără restricţii
1 naturale şi 60 15 25 100 0 200
antropice
Cu restricţii
2 naturale şi 36 11 16 73 29 107
antropice
Excluse pentru
3 11 4 5 25 35 10
cultura piersicului
153
3.6.9. Expertiza terenurilor şi plantaţiilor de cais
Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu cais şi a terenurilor
de sub plantaţiile de cais, precum şi expertiza plantaţiilor de cais sunt
Tabelul 3.66 Expertiza terenurilor care urmează a fi plantate cu cais şi

a terenurilor de sub plantaţiile de cais (după Dana și colab., 2008)

Clase de evaluare
Fără restricţii
1 60 15 25 100
naturale
Cu restricţii
2 31 10 15 56
naturale
Terenuri excluse
caisului
Tabelul 3.67 Expertiza plantaţiilor de cais (după Dana și colab., 2008)
Resurse Resurse
naturale antropice
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Nr. Clase de Total

a plantaţiei
pomicolă
Climă
Teren

Sol
Fără restricţii
1 naturale şi 60 15 25 100 0 200
antropice
Cu restricţii
2 naturale şi 31 10 15 73 29 100
antropice
Excluse pentru
3 12 4 5 25 35 11
cultura caisului
154
3.7. EXPERT 1
În tabelul 3.68 „EXPERT 1” este prezentată expertiza terenurilor care

urmează a fi plantate cu pomi şi cea a terenurilor de sub plantaţiile
pomicole, respectiv clasele de evaluare pe specii pomicole.
Tabelul 3.68 EXPERT 1 - Expertiza terenurilor care urmează a fi
plantate cu pomi şi a terenurilor de sub plantaţiile pomicole
Clase de evaluare
Specia Fără restricţii Cu restricţii Excluse pentru
naturale naturale cultura pomilor
Măr 100 68 36
Păr 100 67 32
Prun 100 68 28
Cireş 100 65 30
Vişin 100 69 28
Piersic 100 63 20
Cais 100 56 21
3.8. EXPERT 2
În tabelul 3.69 „EXPERT 2” este prezentată expertiza plantaţiilor de

pomi.
Tabelul 3.69 EXPERT 2 - Expertiza plantaţiilor de pomi
Clase de evaluare
Specia Fără restricţii Cu restricţii Excluse pentru
naturale naturale cultura pomilor
Măr 200 112 26
Păr 200 111 22
Prun 200 112 18
Cireş 200 109 20
Vişin 200 113 18
Piersic 200 107 10
Cais 200 108 11
155
156
CAPITOLUL IV
TESTAREA ŞI VALIDAREA MODULULUI ECOLOGIC
CUANTIFICAT ÎN SISTEM EXPERT,
ÎN FERME POMICOLE DIN ROMÂNIA
Pentru testarea şi validarea modulului ecologic propus, au fost

selectate un număr de 15 plantaţii pe rod din zonele de influenţă ale
Staţiunilor de Cercetare – Dezvoltare Pomicolă din judeţele Caraş-Severin,
Bistriţa-Năsăud, Constanţa şi Municipiul Bucureşti, speciile luate în studiu
fiind mărul, cireşul, prunul, piersicul şi vişinul, caracterizarea acestora şi
rezultatele evaluărilor fiind prezentate în continuare.

EXPERT, în ferme pomicole din judeţul Caraş-Severin

Domaşnea, județul Caraş-Severin
1. Localizarea plantaţiei: Plantaţia este localizată în localitatea
Domaşnea, judeţul Caraş-Severin.
1.1. Specia luată în studiu: Prunus domestica.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Tuleu Timpuriu şi Anna Spath
altoite pe portaltoiul corcoduş. Vârsta plantaţiei este de 17 ani.
1.3. Plantaţia a avut ca folosinţă anterioară fâneaţă. Terenul a fost desfundat
adânc, au fost administrate îngrăşăminte chimice şi organice conform
cerinţelor tehnologice, iar în anul plantării terenul a fost omogenizat
printr-o arătură normală şi discuiri repetate. Suprafaţa ocupată este de
25 ha, în sistem intensiv, cu distanţele de plantare 5 x 4 m, cu expoziţie
SV. Întreţinerea terenului în primii ani după plantare a fost ogor negru,
iar în anul III s-a înierbat, solul a fost întreţinut pe rând prin praşile
mecanice şi erbicidare.
157
2. Expertiza resurselor climatice
2.1. Indicatori de caracterizare:
2.1.1. Temperatura medie a aerului:
a. Temperatura optimă anuală trebuie să se situeze între 7 și 10°C.
Temperatura medie a aerului în perioada de studiu este de 10,3°C.
Frecvenţa repetabilităţii este de 90%, acordându-se 7 puncte de
bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile mai – octombrie. În acest caz,
caracteristice sunt temperaturile > 16°C. Pentru perioada analizată,
temperatura medie a anilor din aceste luni este de 15,2°C, având o
frecvenţă de 90%, acordându-se punctajul maxim 10 puncte de
bonitate;
c. Temperatura lunii mai, sunt caracteristice 18 – 19°C; în perioada
analizată a avut o frecvenţă de 50%, însumând 0 puncte de bonitate.
2.1.2. Temperatura minimă absolută:
a. Scăderi bruşte la –22°C nu se înregistrează, frecvenţa temperaturii
minime mai mică de –22°C este de 100%, acumulând 2 puncte de
bonitate;
b. Scăderi lente (< –32°C). Frecvenţa este de 100%, acumulând 5 puncte
de bonitate.
2.1.3. Amplitudinea termică a aerului (lunile noiembrie – februarie), mai
mare de 20°C, are o frecvenţă de 40%, acumulând 5 puncte de
bonitate (figurile 4.1, 4.2).
2.1.4. Precipitaţiile optime din lunile mai – iulie, cu cuantumul 200 – 260
mm, au o frecvenţă, în zona Domaşnea, de 40%, acumulând 10 puncte
de bonitate.
2.2. Modul de calcul al punctelor de bonitate (tabelul 4.1).
158
25 40
Amplitudinea termică (°C)

20
30
Producția (t/ha)
15
20
10
10
5
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Anul
Tuleu Timpuriu Anna Spath Amplitudinea termică
Figura 4.1 Variaţia nivelelor de producţie la specia de prun corelată cu

amplitudinea termică, la soiurile Tuleu Timpuriu şi Anna Spath
(date medii pe 10 ani), Domaşnea, județul Caraş-Severin
25 y = -0,6035x + 25,692
R² = 0,492
20 r = 0,701*
Producția (t/ha)
15
10
y = -0,4349x + 20,61
5 R² = 0,3278
r = 0,572
0
10 15 20 25 30 35
Amplitudinea termică XI-II
Tuleu Timpuriu Anna Spath
Figura 4.2 Relaţia dintre nivelul producţiilor obţinute la specia de prun

şi amplitudinea termică, la soiurile Tuleu Timpuriu şi Anna Spath
159
Tabelul 4.1 Expertiza resurselor climatice în plantaţia de prun
de la Domaşnea, județul Caraş-Severin (după Proiect CROM)
Puncte de
Specie/Soi/Portaltoi/Vârstă Clasa de evaluare
bonitate
Prun/Tuleu Timpuriu/ Cu restricţii
39
Anna Spath/Corcoduş/17 ani climatice
3. Expertiza resurselor de teren

- Panta generală < 10% (4 puncte de bonitate);
- Orientare SE (1 punct de bonitate);
- Eroziunea de suprafaţă – neerodat (2 puncte de bonitate);
- Eroziunea de adâncime – rigole (2 puncte de bonitate);
- Alunecări, prăbuşiri – absent (2 puncte de bonitate);
- VSNP > 90 – 71% (2 puncte de bonitate);
- PA 16 – 28% (2 puncte de bonitate).
Tabelul 4.2 Expertiza resurselor de teren în plantaţia de prun

Puncte de
bonitate
Prun/Tuleu Timpuriu/ Fără restricţii de
15
Anna Spath/Corcoduş/17 ani teren
4. Expertiza resurselor de sol

4.1.1. Volumul edafic este de 100% (1 punct de bonitate);
4.1.2. Reacţia solului pH (H20) 5,25 – 6,05, Al schimbabil < 50 ppm
(l punct de bonitate);
4.1.3. Carbonaţii din sol:
a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 150 – 100 cm (2 puncte de
bonitate);
b. CaCO3 activ în orizontul cu carbonaţi, absent. Metoda Druineanu
(3 puncte de bonitate).
160
4.1.4. Salinizare şi alcalizare:
- nesalinizat (3 puncte de bonitate);
- nealcalizat (5 puncte de bonitate);
4.1.5. Poluarea industrială sub pragul de alertă (10 puncte de bonitate).
Tabelul 4.3 Expertiza resurselor de sol în plantaţia de prun

Puncte de
bonitate
Prun/Tuleu Timpuriu/
Fără restricţii de sol 25
Anna Spath/Corcoduş/17 ani
5. Expertiza plantaţiei de prun

5.1.1. Vârsta plantaţiei este de 17 ani (34 puncte de bonitate);
5.1.2. Sortimentul de soiuri: sortimentul la specia prun în trupul de plantaţie
analizat este constituit din soiul Tuleu Timpuriu (soi la început de
conveer) şi soiul Anna Spath (soi ce încheie conveerul varietal la
specia prun), soiuri pretabile pentru consum în stare proaspătă şi
industrializare, în special Anna Spath (40 puncte de bonitate);
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei: pomii au frunzişul sănătos, datorită
respectării verigilor tehnologice privind tratamentele, dar datorită
faptului că plantaţia a fost preluată de la fosta Asociaţie Pomicolă
Domaşnea, lipsindu-le întreţinerea câţiva ani, trunchiul pomilor
prezintă pe alocuri crăpături şi exfolieri de scoarţă fără a exista pomi
uscaţi în proporţie de 5% şi goluri între 2 – 10% (17 puncte de
bonitate).
161
Tabelul 4.4 Expertiza plantaţiei de prun
Clasa de Puncte de Indicatori de

Specie/Soi/Portaltoi/Vârstă
evaluare bonitate caracterizare
5 – 18 ani 34 vârsta plantaţiei
sortiment de
superior 40
soiuri
Prun/Tuleu Timpuriu/Anna starea de
bună 17
Spath/Corcoduş/17 ani vegetaţie
Total
puncte de 91
bonitate
6. Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de prun

6.1.1. Gradul de echipare tehnică: superior (0 puncte de penalizare).
Plantaţia aparţine unui fermier privat, care deţine utilajele necesare
desfăşurării procesului de producţie, precum şi spaţiile depozitării
acestora, deţine ambalaje pentru recoltat, iar resursa umană este din
afară doar în perioadele de maximă activitate;
6.1.2. Valorificarea producţiei de fructe (0 puncte de penalizare).
Sortimentul de soiuri este cel pentru consum în stare proaspătă şi
industrializare, recomandat pentru zonă. Piaţa o reprezintă centrul de
Gros din zonă, acesta fiind la mai puţin de 50 km de punctul de lucru;
6.1.3. Proximitatea pieţii de desfacere (0 puncte de penalizare);
6.1.4. Acces la piaţa de desfacere – drum neasfaltat, pietruit (5 puncte de
penalizare).
6.2. Modul de calcul al punctelor de penalitate (tabelul 4.5).
7. Modul de calcul al valorii terenului şi a plantaţiei de prun în

SISTEMUL EXPERT (puncte de bonitate/puncte de penalizare) (tabelul
4.6).
162
Tabelul 4.5 Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de prun

evaluare penalizare caracterizare
gradul de echipare
superior 0
tehnică
valorificarea
superior 0
Prun/Tuleu Timpuriu/Anna proximitatea pieţei
superior 0
Spath/Corcoduş/17 ani de desfacere
accesul la piaţa de
inferior 5
desfacere
Total 5
Tabelul 4.6 Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de prun

Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Prun/
Cu
Tuleu Timpuriu/
restricţii
Anna Spath/ 35 15 25 91 5 165
naturale şi
Corcoduş/
antropice
17 ani
163
8. Constatări
În urma aplicării metodologiei de evaluare a terenurilor pomicole şi
plantaţiilor de pomi, plantaţia de prun din cadrul fermei private de la
Domaşnea, judeţul Caraş-Severin, se încadrează la categoria „Cu restricţii
naturale şi antropice”.
Condiţiile naturale favorizează cultura acestei specii, aducând
prejudicii culturii doar factorul termic, în anii în care amplitudinea calculată
în intervalul noiembrie – februarie depăşeşte 20°C, afectând în special soiul
Tuleu Timpuriu, iar soiul Anna Spath dă dovadă de o mare capacitate
productivă.
9. Recomandări
1. Zona Domaşnea este o zonă specifică culturii pomilor fructiferi,
soiurile Tuleu Timpuriu şi Anna Spath producând la capacitatea lor genetică
doar în anii fără restricţii climatice. Pentru a evita fluctuaţiile de producţie
se recomandă utilizarea unui conveer mărit de soiuri care să compenseze
diminuările de producţie aduse de factorul termic.
2. Pentru a avea un bilanţ economic pozitiv sunt necesare respectarea
tuturor verigilor tehnologice pentru diminuarea efectelor produse de
perioada lipsită de întreţinere pe care a avut-o plantaţia.

Domaşnea, județul Caraş-Severin
Domaşnea, judeţul Caraş-Severin.
1.1. Specia luată în studiu: Malus domestica.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Golden Delicious şi Starkrimson
altoite pe portaltoiul M 106. Vârsta plantaţiei este de 25 ani.
1.3. Plantaţia a avut ca folosinţă anterioară fâneaţă. Terenul a fost desfundat
adânc, au fost administrate îngrăşăminte chimice şi organice conform
cerinţelor tehnologice, iar în anul plantării terenul a fost omogenizat
printr-o arătură normală şi discuiri repetate. Suprafaţa ocupată este de
164
SE. Întreţinerea terenului în primii ani după plantare a fost ogor negru,
iar în anul III s-a înierbat, solul a fost întreţinut pe rând prin praşile

bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile mai – octombrie. În acest caz,
caracteristice sunt temperaturile > 16°C. Pentru perioada analizată,
temperatura medie a anilor din aceste luni este de 15,2°C, având o
frecvenţă de 90%, acordându-se punctajul maxim 13 puncte de
bonitate;
c. Temperatura lunii mai, caracteristic 12°C a avut în perioada analizată
o frecvenţă de 50%, însumând 3 puncte de bonitate.
bonitate;
de bonitate.
mare de 20°C, are o frecvenţă de 40%, acumulând 1 punct de bonitate
(figurile 4.3, 4.4).
2.1.4. Precipitaţiile optime din lunile mai - iulie, cu cuantumul 200 – 260
mm, au o frecvenţă, în zona Domaşnea, de 40%, acumulând 9 puncte
de bonitate.
165
20 40

15 30
Producția (t/ha)
10 20
5 10
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Anul
Golden Delicious Starkrimson Amplitudinea termică
Figura 4.3 Variaţia nivelelor de producţie la specia de măr corelată cu

amplitudinea termică, la soiurile Golden Delicious şi Starkrimson
20
y = -0,4859x + 19,497
R² = 0,6585
15
Producția (t/ha)
r = 0,811**
10
5 y = -0,2796x + 14,258
R² = 0,4437
r = 0,666*
0
10 15 20 25 30 35
Golden Delicious Starkrimson
Figura 4.4 Relaţia dintre nivelul producţiilor obţinute la specia de măr

şi amplitudinea termică, la soiurile Golden Delicious şi Starkrimson
166
Tabelul 4.7 Expertiza resurselor climatice în plantaţia de măr
Puncte de
bonitate
Măr/Golden Delicious/ Cu restricţii
50
Starkrimson/M 106/25 ani climatice

- Eroziunea de adâncime – rigole (1 punct de bonitate);
- VSNP > 90 – 71% (1 punct de bonitate);
- PA 16 – 26% (1 punct de bonitate).
Tabelul 4.8 Expertiza resurselor de teren în plantaţia de măr

Puncte de
bonitate
Măr/Golden Delicious/
Cu restricţii de teren 13
Starkrimson/M 106/25 ani

(2 puncte de bonitate);
a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 150 – 100 cm (1 punct de
bonitate);
167
b. CaCO3 activ în orizontul de carbonaţi, absent. Metoda Druineanu
Tabelul 4.9 Expertiza resurselor de sol în plantaţia de măr

Puncte de
bonitate
Starkrimson/M 106/25 ani
5. Expertiza plantaţiei de măr

5.1.2. Sortimentul de soiuri: sortiment de soiuri de iarnă pentru consum în
stare proaspătă, recomandate şi autorizate pentru zonă, bazinul sau
centrul pomicol comunitar (40 puncte de bonitate);
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei: pomii au frunzişul sănătos, datorită
respectării verigilor tehnologice privind tratamentele, dar datorită
vârstei trunchiul pomilor prezintă pe alocuri crăpături şi exfolieri de
scoarţă fără a exista pomi uscaţi în proporţie de 5% şi goluri între
2 – 10% (17 puncte de bonitate).
6. Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de măr

168
Tabelul 4.10 Expertiza plantaţiei de măr

> 20 ani 10 vârsta plantaţiei
sortiment de
superior 40
soiuri
Starkrimson/M106/25 ani bună 17 starea de vegetaţie
Total
puncte de 67
bonitate
Plantaţia aparţine unui fermier privat, care deţine utilajele necesare

desfăşurării procesului de producţie, precum şi spaţiile depozitării
acestora, deţine containere pentru recoltat, iar resursa umană este din
afară doar în perioadele de maximă activitate;
Sortimentul de soiuri este cel pentru consum în stare proaspătă,
recomandat pentru zonă. Piaţa o reprezintă centrul de Gros din zonă,
acesta fiind la mai puţin de 50 km de punctul de lucru;
6.1.4. Acces la piaţa de desfacere – drum neasfaltat, pietruit (5 puncte de
penalizare).
7. Modul de calcul al valorii terenului şi a plantaţiei de măr în

4.12).
169
Tabelul 4.11 Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de măr

gradul de echipare
superior 0
tehnică
valorificarea
superior 0
Măr/Golden Delicious/ proximitatea pieţei
Starkrimson/M 106/25 ani superior 0
de desfacere
inferior 5
desfacere
Total 5
Tabelul 4.12 Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de măr

Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Măr/
Golden Cu
Delicious/ restricţii
50 13 25 67 5 150
Starkrimson/ naturale şi
M 106/ antropice
25 ani
170
8. Constatări
plantaţiilor de pomi, plantaţia de măr din cadrul fermei private de la
Domaşnea, judeţul Caraş-Severin, se încadrează la categoria „Cu restricţii
Condiţiile naturale favorizează cultura acestei specii, aducând
prejudicii culturii doar factorul termic, în anii în care amplitudinea calculată
în intervalul noiembrie – februarie depăşeşte 20°C. Soiurile avute în
sortiment sunt termofile şi suferă datorită factorului temperatură.
9. Recomandări
1. Zona Domaşnea este o zonă specifică culturii pomilor fructiferi,
soiurile Golden Delicious şi Starkrimson producând la capacitatea lor
genetică doar în anii fără restricţii climatice. Sortimentul zonei la specia măr
s-a îmbunătăţit prin cultura soiurilor de toamnă care necesită un nivel mai
scăzut al factorului termic pentru desfăşurarea proceselor fiziologice.
tuturor verigilor tehnologice pentru întrunirea calităţii în special respectarea
aplicării calendarului tratamentelor fitosanitare.
3. Piaţa de desfacere este asigurată în zona locală şi cea limitrofă din
judeţele Olteniei.
4.1.3. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de cireş de la

Păltiniş, județul Caraş-Severin
Păltiniș, judeţul Caraş-Severin, la Ferma nr. 9, a USAMVBT - Staţiunea
Didactică Timişoara, punctul de lucru Păltiniş.
1.1. Specia luată în studiu: Cerasus.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Germersdorf şi Hedelfinger
altoite pe portaltoiul cireş sălbatic. Vârsta plantaţiei este de 25 ani.
1.3. Plantaţia a avut ca folosinţă anterioară pajişte. Terenul a fost pregătit
prin desfundare adâncă cu un an înaintea plantării, urmat de o arătură la
40 cm, apoi o nivelare prin discuiri repetate. Suprafaţa ocupată este de
171
SV. Întreţinerea terenului în primii ani după plantare a fost ogor negru,
iar în anul III s-a înierbat, pe rând solul se întreţine prin praşile

bonitate;
b. Temperatura lunii mai, caracteristic 14 – 16°C, a avut în perioada
analizată o frecvenţă de 70%, însumând 8 puncte de bonitate.
bonitate;
de bonitate.
2.1.4. Precipitaţiile optime din lunile mai - iulie, cu cuantumul 200 – 260
mm, au o frecvenţă, în zona Caransebeş, de 60%, acumulând 10 puncte
de bonitate.

- Orientare SV (1 punct de bonitate);
- Eroziunea de suprafaţă – neerodat (1 punct de bonitate);
- Eroziunea de adâncime – absent (3 puncte de bonitate);
172
10 40

30
Producția (t/ha)
5 20
10
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Anul
Germersdorf Hedelfinger Amplitudinea termică
Figura 4.5 Variaţia nivelelor de producţie la specia de cireș corelată cu

amplitudinea termică, la soiurile Germersdorf şi Hedelfinger
(date medii pe 10 ani), USAMVBT – Stațiunea Didactică Timişoara,
Ferma nr. 9, Păltiniş, județul Caraş-Severin
10
y = -0,1388x + 7,4014
R² = 0,359
8
Producția (t/ha)
r = 0,599
4
y = -0,2327x + 9,9089
2 R² = 0,4805
r = 0,693*
0
10 15 20 25 30 35 40
Germersdorf Hedelfinger
Figura 4.6 Relaţia dintre nivelul producţiilor obţinute la specia de cireş

şi amplitudinea termică, la soiurile Germersdorf şi Hedelfinger,
(date medii pe 10 ani), USAMVBT – Stațiunea Didactică Timişoara,
Ferma nr. 9 Păltiniş, județul Caraş-Severin
173
Tabelul 4.13 Expertiza resurselor climatice în plantaţia de cireş
de la USAMVBT – Stațiunea Didactică Timişoara,
Ferma nr. 9, Păltiniş, județul Caraş-Severin (după Proiect CROM)
Puncte de
bonitate
Cireş/Germersdorf, Hedelfinger/ Cu restricţii
43
Cireş sălbatic/25 ani climatice

Tabelul 4.14 Expertiza resurselor de teren în plantaţia de cireş

Puncte de
bonitate
Cireş/Germersdorf, Hedelfinger/ Fără restricţii de
15
Cireş sălbatic/25 ani teren

a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 150 – 100 cm (1 punct de
bonitate);
b. CaCO3 activ în orizontul de carbonaţi, absent. Metoda Druineanu
(1 punct de bonitate).
174
Tabelul 4.15 Expertiza resurselor de sol în plantaţia de cireş
Puncte de
bonitate
Cireş/Germersdorf, Hedelfinger/
Cireş sălbatic/25 ani
5. Expertiza plantaţiei de cireș

5.1.2. Sortimentul de soiuri: sortiment de soiuri pentru consum în stare
proaspătă, la încheierea sezonului de fructe, recomandate şi autorizate
pentru zonă, bazinul sau centrul pomicol comunitar (40 puncte de
bonitate);
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei: pomi cu frunzişul parţial afectat de
pete şi necroze, creşteri anuale mijlocii, datorate vârstei plantaţiei, cu
pomi parţiali uscaţi ce nu depăşesc 5% şi goluri de 2 – 10% (17 puncte
de bonitate).
6. Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de cireș

6.1.1. Plantaţia aparţine Staţiunii Didactice Timişoara, ferma având spaţii
suficiente pentru depozitarea utilajelor, materialelor, producţiei şi
sortarea fructelor. Nu necesită surse de apă. Deţine mijloacele de
mecanizare necesare efectuării la timp şi de calitate a lucrărilor
specifice din tehnologie. Tratamentele se execută prin prepararea
soluţiei direct în pompa de tip tractat MST 900. Recoltarea se face în
lădiţe, iar transportul producţiei se face cu remorca în sistem stivuit,
iar resursele umane sunt suficiente în zonă în vederea efectuării
lucrărilor tehnologice;
175
Tabelul 4.16 Expertiza plantaţiei de cireş de la USAMVBT – Stațiunea
Didactică Timişoara, Ferma nr. 9, Păltiniş, județul Caraş-Severin

> 18 ani 10 vârsta plantaţiei
sortiment de
superior 40
Cireş/Germersdorf, soiuri
Hedelfinger/ starea de
bună 17
Cireş sălbatic/25 ani vegetaţie
Total
puncte de 67
bonitate

Sortimentul de soiuri este cel pentru consum în stare proaspătă,
recomandat pentru zonă. Piaţa o reprezintă centrul de Gros din zonă,
acesta fiind la mai puţin de 50 km de punctul de lucru;
6.1.4. Acces la piaţa de desfacere – drum asfaltat, modernizat (0 puncte de
penalizare).
7. Modul de calcul al valorii terenului şi a plantaţiei de cireș în

4.18).
176
Tabelul 4.17 Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de cireş

gradul de echipare
superior 0
tehnică
valorificarea
superior 0
Cireş/Germersdorf, producţiei de fructe
Hedelfinger/ proximitatea pieţei
superior 0
Cireş sălbatic/25 ani de desfacere
superior 0
desfacere
Total 0
Tabelul 4.18 Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de cireş

Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Cireş/
Cu
Germersdorf,
restricţii
Hedelfinger/ 43 15 25 67 0 150
naturale şi
Cireş
antropice
sălbatic/25 ani
177
8. Constatări
plantaţiilor de pomi, plantaţia de cireș din cadrul Fermei nr. 9 Păltiniş, se
încadrează la categoria „Cu restricţii naturale şi antropice”.
Condiţiile naturale favorizează cultura acestei specii, întrunindu-se
temperatura medie anuală, în limitele 8 – 11°C, în lunile de maximă
activitate fiziologică, procentul de frecvenţă al temperaturilor optime este de
85%, neafectând pomii fructiferi.
Amplitudinea termică cu diferenţe între lunile noiembrie – februarie
mai mari de 20°C este elementul climatic care reglează producţiile de fructe,
făcând ca acestea să fie sub limita normală în 6 ani din cei 10 analizaţi.
Minimele termice absolute nu survin brusc în zonă, neafectând pomii
fructiferi.
Precipitaţiile din lunile mai – iulie depăşesc în unii ani cuantumul
optim, depreciind producţia de fructe prin fenomenul de crăpare şi instalare
a bolilor specifice.
9. Recomandări
1. Zona Caransebeş este o zonă specifică culturii pomilor fructiferi,
soiurile Germersdorf şi Hedelfinger studiate în cei 10 ani, se recomandă
pentru cultură datorită calităţii fructelor, dar sunt înlocuite în sortiment cu
alte soiuri superioare din punct de vedere productiv şi al rezistenţei la
crăparea fructelor.
tuturor verigilor tehnologice pentru întrunirea calităţii.
3. Piaţa de desfacere este asigurată, iar prin calitatea fructelor se face
posibilă valorificarea acestor soiuri la un nivel superior, compensând prin
aceasta nivelul productiv scăzut pe care îl au cele două soiuri analizate.
4.1.4. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de prun de la Rugi,

județul Caraş-Severin
1. Localizarea plantaţiei: Plantaţia este localizată în localitatea Rugi,
judeţul Caraş-Severin, la o fermă privată.
178
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Centenar şi Tuleu Gras altoite pe
corcoduş. Vârsta plantaţiei este de 15 ani.
1.3. Plantaţia a avut ca folosinţă anterioară fâneaţă. Suprafaţa ocupată este de
3 ha, în sistem intensiv, cu distanţele de plantare 5 x 4 m, revenind
500 pomi/hectar, cu expoziţia SE. Întreţinerea terenului în primii ani
după plantare a fost ogor negru, iar în anul III s-a înierbat, solul, pe
rând, s-a întreţinut prin praşile mecanice şi erbicidare.

bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile mai – octombrie. Caracteristic
pentru prun în această perioadă este temperatura medie de peste 16 –
18ºC. Pentru perioada analizată, temperatura medie din această fază
este de 17,5ºC, având o frecvenţă de 100%. În felul acesta se acordă
un punctaj de 10 puncte debonitate;
c. Temperatura lunii mai, caracteristic 18 – 19ºC, a avut în perioada
a. Scăderi bruşte de temperatură la –22ºC nu se înregistrează, frecvenţa
temperaturilor minime mai mici de –22ºC este de 100%, acumulând 2
puncte de bonitate;
de bonitate.
179
30 40

30
Producția (t/ha)
20
20
10
10
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Anul
Centenar Tuleu Gras Amplitudinea termică
Figura 4.7 Variaţia nivelelor de producţie la specia de prun corelată cu

amplitudinea termică, la soiurile Centenar şi Tuleu Gras
(date medii pe 10 ani), Rugi, județul Caraş-Severin
30
y = -0,4254x + 20,205
R² = 0,3238
Producția (t/ha)
r = 0,569
20
10
y = -0,8364x + 34,657
R² = 0,4807
0 r = 0,693*
10 15 20 25 30 35 40
Centenar Tuleu Gras
Figura 4.8 Relaţia dintre nivelul producţiilor obţinute la specia de prun

şi amplitudinea termică, la soiurile Centenar şi Tuleu Gras
(date medii pe 10 ani), Rugi, județul Caraş-Severin
180
mm, au o frecvenţă, în zona Caransebeş, de 60%, acumulând 10 puncte
de bonitate.

de la Rugi, județul Caraş-Severin (după Proiect CROM)
Puncte de
bonitate
Prun/Centenar, Tuleu Cu restricţii
52
Gras/Corcoduş/15 ani climatice

- Eroziunea de suprafaţă – neerodat/nedecopertat (2 puncte de bonitate);
- Eroziunea de adâncime – absent/şiroiri, rigole (2 puncte de bonitate);

Puncte de
bonitate
Prun/Centenar, Tuleu Fără restricţii de
15
Gras/Corcoduş/15 ani teren
181
(1 punct de bonitate);
a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 150 – 100 cm (2 puncte de
bonitate);

Puncte de
bonitate
Prun/Centenar, Tuleu
Gras/Corcoduş/15 ani

5.1.2. Sortimentul de soiuri pentru consum în stare proaspătă, recomandate
şi autorizate pentru zonă, bazinul sau centru pomicol comunitar (40
puncte de bonitate);
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei: pomi cu frunzişul sănătos, creşteri
anuale normale, coroane întreţinute corespunzător formei proiectate
iniţial, fără crăpături sau exfolieri de scoarţă, fără pomi parţial uscaţi şi
goluri cu cel mult 2% (26 puncte de bonitate).
182

sortiment de
superior 40
soiuri
Prun/Centenar, Tuleu starea de
foarte bună 26
Gras/Corcoduş/15 ani vegetaţie
Total
puncte de 100
bonitate

6.1.1. Gradul de echipare tehnică: fermierul deţine spaţii suficiente pentru
depozitarea utilajelor, materialelor, producţiei şi sortarea fructelor. Nu
necesită surse de apă. Deţine mijloacele de mecanizare necesare
efectuării la timp şi de calitate a lucrărilor specifice din tehnologie.
Tratamentele se execută prin prepararea soluţiei direct în pompa de tip
tractat MST 900. Recoltarea se face în lădiţe, iar transportul producţiei
se face cu remorca de 5 tone, în sistem stivuit, resursele umane sunt
cele familiale, fiind contractată forţă din afară doar la recoltat
(0 puncte de penalizare);
6.1.2. Valorificarea producţiei de fructe. Sortimentul de soiuri este pentru
consum în stare proaspătă (Centenar), se valorifică foarte bine pentru
consum în luna iulie, aducând venituri însemnate, iar soiul Tuleu Gras
se coace la sfârşitul lui septembrie, existând o cerere mare pe piaţă în
această perioadă atât pentru consum în stare proaspătă, cât şi pentru
prelucrare industrială (0 puncte de penalizare);
6.1.3. Proximitatea pieţii de desfacere: plantaţia se află la mai puţin de
50 km de locul unde se face vânzarea (0 puncte de penalizare);
183
6.1.4. Acces la piaţa de desfacere – drum pietruit comunal (5 puncte de
penalizare).


gradul de echipare
superior 0
tehnică
valorificarea
superior 0
Prun/Centenar, Tuleu proximitatea pieţei
Gras/Corcoduş/15 ani superior 0
de desfacere
inferior 5
desfacere
Total 5

4.24).
8. Constatări
În urma observaţiilor şi determinărilor făcute, plantaţia de prun din
cadrul fermei private Rugi (Caransebeş) se încadrează în clasa „Cu restricţii
Resursele naturale privind clima frânează doar prin elementul
amplitudine termică, care în 6 din cei 10 din anii de studiu depăşeşte 20ºC
(diferenţa lunii noiembrie – februarie). Precipitaţiile în exces din luna mai –
iulie, în proporţie de 60%, nu fac probleme deosebite, ferma fiind prevăzută
cu sistem de drenaj. Resursele antropice, prin indicatorii de caracterizare ai
plantaţiei, frânează favorabilitatea culturii prunului în zonă.
184
Tabelul 4.24 Evaluarea ÎN SISTEM EXPERT a plantaţiei de prun
Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Prun/
Centenar, Cu
Tuleu Gras/ restricţii
52 15 25 100 5 187
Corcoduş/ naturale şi
15 ani antropice
9. Recomandări
1. Zona Caransebeş este pretabilă culturii prunului, cu soiuri zonate,
valorificate din punct de vedere productiv şi calitativ.
2. Soiul Centenar este un soi foarte productiv cu multiple întrebuinţări
ce se pretează în cultură făcând parte din grupa soiurilor pentru consum în
stare proaspătă, atrăgând o bună valorificare în perioada de vară. Soiul
Tuleu Gras se menţine prin calităţile de neînlocuit ale fructelor şi prin
valorificarea superioară spre sfârşitul conveerului.
185
4.1.5. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţei de măr de la
Păltiniş, trupul Valea Cenchii, județul Caraş-Severin
Păltiniș, judeţul Caraş-Severin, la Ferma nr. 9, a USAMVBT - Staţiunea
Didactică Timişoara, punctul de lucru Valea Cenchii.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Prima şi Sir Prize altoite pe
portaltoiul M 106. Vârsta plantaţiei este de 16 ani.
1.3. Plantaţia a avut ca folosinţă anterioară specia păr. Terenul a fost păstrat
în repaus timp de doi ani şi cultivat cu porumb un an. Suprafaţa ocupată
este de 5 ha, în sistem intensiv, cu distanţele de plantare 4 x 2 m, cu
expoziţie SV. Întreţinerea terenului în primii ani după plantare a fost
ogor negru, iar în anul III s-a înierbat, solul pe rând se întreţine prin
praşile mecanice şi ierbicidare.

bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile mai – octombrie, în acest caz,
caracteristice sunt temperaturile de peste 16ºC. Pentru perioada
analizată, temperatura medie a anilor din aceste luni este de 17,5ºC,
având o frecvenţă de 100%, acordându-se punctajul maxim 13 puncte
debonitate;
c. Temperatura lunii mai, caracteristic > 12ºC, a avut în perioada
a. Scăderi bruşte de temperatură la –22ºC nu se înregistrează, frecvenţa
temperaturilor minime mai mici de –22ºC este de 100%, acumulând 3
puncte de bonitate;
186
de bonitate.
mare de 20°C, are o frecvenţă de 60%, acumulând 1 punct de bonitate
(figurile 4.9, 4.10).
mm, au o frecvenţă în zona Caransebeş de 60%, acumulând 9 puncte
de bonitate.


a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 150/100% (1 punct de
bonitate);
187
30 40

30
Producția (t/ha)
20
20
10
10
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Anul
Prima Sir Prize Amplitudinea termică

amplitudinea termică, la soiurile Prima şi Sir Prize (date medii pe
10 ani), USAMVBT – Stațiunea Didactică Timişoara, Ferma nr. 9,
Valea Cenchii, județul Caraş-Severin
30
y = -0,8578x + 36,438
R² = 0,5771
Producția (t/ha)
r = 0,759*
20
10
y = -0,8025x + 35,92
R² = 0,7242
r = 0,850**
0
10 15 20 25 30 35 40
Prima Sir Prize

şi amplitudinea termică, la soiurile Prima şi Sir Prize (date medii pe
10 ani), USAMVBT – Stațiunea Didactică Timişoara, Ferma nr. 9,
Valea Cenchii, județul Caraş-Severin
188
de la Ferma nr. 9, Păltiniş, trupul Valea Cenchii, județul Caraş-Severin
Puncte de
bonitate
Cu restricţii
Măr/Prima, Sir Prize/M 106/16 ani 50
climatice

Puncte de
bonitate
Fără restricţii de
Măr/Prima, Sir Prize/M 106/16 ani 15
teren

Puncte de
bonitate
Măr/Prima, Sir Prize/M 106/16 ani Fără restricţii de sol 25

5.1.2. Sortimentul de soiuri: pomi cu frunzişul sănătos, creşteri anuale
normale, coroane întreţinute corespunzător formei proiectate iniţial,
fără crăpături sau exfolieri de scoarţă, fără pomi parţial uscaţi şi goluri
cu cel mult 2% (40 puncte de bonitate);
189
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei: pomi cu frunzişul sănătos, creşteri
anuale normale, coroane întreţinute corespunzător formei proiectate
iniţial, fără crăpături sau exfolieri de scoarţă, fără pomi parţial uscaţi şi
goluri cu cel mult 2% (26 puncte de bonitate).


sortiment de
superior 40
soiuri
Măr/Prima, Sir Prize/M starea de
106/16 ani foarte bună 26
vegetaţie
Total
puncte de 100
bonitate

Plantaţia aparţine Staţiunii Didactice Timişoara, ferma, având spaţii
suficiente pentru depozitarea utilajelor, materialelor, producţiei şi
sortarea fructelor. Nu necesită surse de apă. Deţine mijloacele de
mecanizare necesare efectuării la timp şi de calitate a lucrărilor
specifice din tehnologie. Tratamentele le execută prin prepararea
soluţiei direct în pompa de tip tractat MST 900. Recoltarea se face în
containere, iar transportul producţiei se face cu remorca de tip PAS în
sistem stivuit, iar resursele umane sunt suficiente în zonă în vederea
efectuării lucrărilor tehnologice;
6.1.2. Valorificarea producţiei de fructe. Sortimentul de soiuri este cel
pentru consum în stare proaspătă, recomandat pentru zonă. Piaţa o
190
reprezintă centrul de Gros din zonă, acesta fiind la mai puţin de 50 km
de punctul de lucru (0 puncte de penalizare);
6.1.3. Proximitatea pieţii de desfacere: plantaţia se află la mai puţin de 50
km de locul unde se face vânzarea (0 puncte de penalizare);
penalizare).


gradul de echipare
superior 0
tehnică
valorificarea
superior 0
Măr/Prima, Sir Prize/
proximitatea pieţei
M 106/16 ani superior 0
de desfacere
inferior 0
desfacere
Total 0

4.30).
8. Constatări
plantaţiilor de pomi, plantaţia de măr din cadrul Fermei nr. 9, Păltiniş, trupul
Valea Cenchii, se încadrează la categoria „Cu restricţii naturale şi
antropice”.
191
Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Măr/
Prima, Cu
Sir Prize/ restricţii
50 15 25 100 0 190
M 106/ naturale şi
16 ani antropice
Condiţiile naturale favorizează cultura acestei specii, întrunindu-se

temperatura medie anuală în limitele 7 – 10ºC, în lunile de maximă
activitate fiziologică mai – octombrie, procentul de frecvenţă al
temperaturilor optime este de 85%, neafectând pomii fructiferi.
Amplitudinea termică cu diferenţe între lunile noiembrie – februarie,
mai mari de 20ºC, este elementul climatic care reglează producţiile de
fructe, făcând ca acestea să fie sub limita normală în 6 ani din cei 10
analizaţi.
În luna iunie temperatura medie a aerului de 18 – 19ºC are o frecvenţă
medie. Minimele termice absolute nu survin brusc în zonă neafectând pomii
fructiferi.
Precipitaţiile din lunile mai – iulie depăşesc în unii ani cuantumul
optim, iar în anii cu exces de precipitaţii, sistemul de drenaj captează
surplusul pluviometric.
9. Recomandări
1. Zona Caransebeş este o zonă specifică culturii pomilor fructiferi,
soiurile Prima şi Sir Prize, studiate în 10 ani, se recomandă pentru cultură.
192
tuturor verigilor tehnologice pentru obţinerea unei producţii de calitate.
3. Piaţa de desfacere este asigurată, spaţiile de depozitare (magazii,
beciuri) ar trebui înlocuite cu depozite frigorifice pentru o valorificare a
fructelor la nivel superior.

EXPERT, în ferme pomicole din judeţul Bistriţa-Năsăud
4.2.1. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de măr de la SCDP

Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud
1. Localizarea plantaţiei: Plantaţia este localizată în Municipiul
Bistriţa, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Auriu de Bistriţa şi Idared,
ambele altoite pe portaltoiul M106.
1.3. Plantaţia a fost înfiinţată după ce terenul a avut ca folosinţă anterioară
cultura de cireş. Cultura mărului se întinde pe o suprafaţă de 1,6 ha, în
sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 4 m între rânduri şi 3 m între
pomi/rând, cu expoziţia NV. Întreţinerea terenului s-a făcut alternativ,
cu un interval înierbat şi unul ogor negru.

Frecvenţa repetabilităţii este de 100%, astfel se acordă 17 puncte de
bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile mai – octombrie, în acest caz, sunt
caracteristice temperaturile > 16°C. Temperatura este de 15,9°C.
Frecvenţa este < 60% şi se acordă punctajul de 10 puncte de bonitate;
c. Temperatura lunii mai (caracteristic 12ºC). Frecvenţa în cei 12 ani
analizaţi este de 100% şi se acordă 11 puncte de bonitate.
193
a. Scăderi bruşte de temperatură la < –22ºC nu se înregistrează,
frecvenţa temperaturilor minime mai mici de –22ºC este de 100%,
acumulând 3 puncte de bonitate;
de bonitate.
2.1.3. Amplitudinea termică a aerului (lunile noiembrie – februarie), cu o
temperatură de 25,0ºC, frecvenţă < 60%, acordându-se 1 punct de
2.1.4. Precipitaţiile optime pentru lunile mai – iulie, caracteristic sunt între
250 – 300 mm. Pentru cultura mărului luată în studiu, precipitaţiile se
găsesc la 271 mm. Frecvenţă este < 60%, ceea ce înseamnă 9 puncte
de bonitate.
40 40

30 30
Producția (t/ha)
20 20
10 10
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Anul
Auriu de Bistrița Idared Amplitudinea termică

amplitudinea termică, la soiurile Auriu de Bistriţa şi Idared
(date medii pe 12 ani), SCDP Bistriţa, județul Bistriţa-Năsăud
194
50
y = 0,0387x2 - 1,9912x + 53,051
R² = 0,0319
40
Producția (t/ha)
r = 0,178
30
20
y = 0,0636x2 - 3,3996x + 67,194
10 R² = 0,0963
r = 0,310
0
15 20 25 30 35 40
Auriu de Bistrița Idared

şi amplitudinea termică, la soiurile Auriu de Bistriţa şi Idared

de la SCDP Bistriţa, județul Bistriţa-Năsăud (după Proiect CROM)
Puncte de
Specie/Soi/Portaltoi Clasa de evaluare
bonitate
Măr/Auriu de Bistriţa, Idared Cu restricţii
55
/M106 climatice

- Orientare NV (1 punct de bonitate);
195

Puncte de
bonitate
Măr/Auriu de Bistriţa, Idared Fără restricţii de
15
/M106 teren

4.1.1. Volumul edafic activ este de 100% (1 punct de bonitate);
a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 150 – 100 cm (1 punct de bonitate);

Puncte de
bonitate
Măr/Auriu de Bistriţa, Idared
/M106
196
5.1.1. Vârsta plantaţiei la soiul Auriu de Bistriţa este de 27 ani (10 puncte
bonitare), iar la soiul Idared de 19 ani (34 puncte de bonitate);
5.1.2. Sortimentul de soiuri este autorizat pentru consum în stare proaspătă
şi este recomandat pentru Bistriţa (33 puncte de bonitate);
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei este foarte bună (26 puncte de
bonitate).


Specie/Soi/Portaltoi
5 – 20 ani;
22 vârsta plantaţiei
> 20 ani
sortiment de
mixt 33
Măr/Auriu de Bistriţa, soiuri
Idared /M106 starea de
foarte bună 26
vegetaţie
Total
puncte de 81
bonitate

6.1.1. Gradul de echipare tehnică (5 puncte de penalizare);
6.1.2. Valorificarea producţiei de fructe (0 puncte de penalizare);
6.1.3. Proximitatea pieţei de desfacere (plantaţia se află la mai puţin de 50
km de locul unde se face vânzarea) (0 puncte de penalizare);
penalizare).
197

Specie/Soi/Portaltoi
gradul de echipare
mediu 5
tehnică
valorificarea
mediu 0
Măr/Auriu de Bistriţa,
Idared /M106 superior 0
de desfacere
superior 0
desfacere
Total 5

4.36).
8. Constatări
Aplicarea SISTEMULUI EXPERT în plantaţia de măr arată că
resursele naturale şi antropice încadrează plantaţia la categoria „Cu restricţii
naturale şi antropice”. În ceea ce priveşte temperatura optimă anuală,
(temperatura anuală a fost de 8,3ºC), aceasta a avut o frecvenţă de 100%.
Temperatura medie pentru lunile mai – octombrie a avut o frecvenţă
< 60%, temperaturi > 16ºC s-au acumulat de 5 ori în cei 12 ani analizaţi.
În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută, s-au acordat puncte
de bonitare în funcţie de frecvenţa cu care nu s-au înregistrat scăderi bruşte
sau lente.
198
Resurse Resurse
naturale antropice
Total puncte
Specie/
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Clase de
a plantaţiei
Soi/
pomicolă
evaluare
Climă
Teren
Portaltoi
Sol
Măr/Auriu de Cu
Bistriţa, Idared restricţii
55 15 25 81 5 171
/M106 naturale şi
antropice
9. Recomandări
Din analiza condiţiilor climatice şi a frecvenţei acestora se constată că
în zona Bistriţa există condiţii favorabile creşterii şi rodirii mărului, cu unele
restricţii privind amplitudinea termică în perioada noiembrie – februarie şi
nivelul precipitaţiilor înregistrate în perioada mai – iulie.
4.2.2. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de prun de la SCDP

Bistriţa, județul Bistriţa-Năsăud
1.2. Plantaţia cuprinde soiurile: Carpatin şi Centenar. Vârsta plantaţiei este
de 18 ani.
cultura de păr. Cultura prunului se întinde pe o suprafaţă de 1,4 ha, în
sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 5 m între rânduri şi 4 m între
pomi/rând, cu expoziţia NV. Întreţinerea terenului s-a făcut alternativ,
cu un interval înierbat şi unul ogor negru.
199
bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile mai – octombrie, în acest caz, sunt
caracteristice temperaturile peste 16 – 18°C. Temperatura este de
15,9°C. Frecvenţa este de 60% şi se acordă punctajul de 8 puncte de
bonitate;
c. Temperatura lunii mai (caracteristic 18 – 19ºC). Frecvenţa în cei 12
ani analizaţi este de 80% şi se acordă 6 puncte de bonitate.
a. Scăderi bruşte de temperatură la < –22ºC nu se înregistrează, frecvenţa
temperaturilor minime mai mici de –22ºC este de 100%, se acordă 2
puncte de bonitate;
de bonitate.
temperatura de 25,0ºC, frecvenţă < 60%, acordându-se 5 puncte de
2.1.4. Precipitaţiile optime pentru lunile mai – iulie, caracteristice sunt între
200 – 250 mm. Pentru cultura prunului luată în studiu, precipitaţiile se
găsesc la 271 mm. Frecvenţă de 60%, ceea ce înseamnă 10 puncte de
bonitate.

200
25 40

20
30
Producția (t/ha)
15
20
10
10
5
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Anul
Carpatin Centenar Amplitudinea termică
Figura 4.13 Variaţia nivelelor de producţie la specia de prun corelată

cu amplitudinea termică, la soiurile Carpatin şi Centenar
25
y = -0,0665x + 13,285
R² = 0,0061
20
Producția (t/ha)
r = 0,078
15
10
y = 0,1385x + 7,7588
5 R² = 0,0423
r = 0,205
0
15 20 25 30 35 40
Carpatin Centenar
Figura 4.14 Relaţia dintre nivelul producţiilor obţinute la specia de

prun şi amplitudinea termică, la soiurile Carpatin şi Centenar
201
Puncte de
bonitate
Prun/Carpatin, Cu restricţii
43
Centenar/Corcoduş/18 ani climatice


Puncte de
bonitate
Prun/Carpatin, Fără restricţii de
15
Centenar/Corcoduş/18 ani teren

a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 90 cm (2 puncte de bonitate);
4.1.5. Poluarea industrială se află sub pragul de alertă (10 puncte de bonitate).
202
Puncte de
bonitate
Prun/Carpatin,
Centenar/Corcoduş/18 ani

5.1.2. Sortimentul de soiuri autorizate temporar pentru consum în stare
proaspătă şi industrializare (33 puncte de bonitate);
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei este bună (17 puncte de bonitate).


sortiment de
mixt 33
Prun/Carpatin, soiuri
Centenar/Corcoduş/18 ani starea de
bună 17
vegetaţie
Total
puncte de 84
bonitate
203
6.1.3. Proximitatea pieţei de desfacere (0 puncte de penalizare);
penalizare).


gradul de echipare
mediu 6
tehnică
valorificarea
mixt 5
Prun/Carpatin, proximitatea pieţei
Centenar/Corcoduş/18 ani superior 0
de desfacere
superior 0
desfacere
Total 11

4.42).
8. Constatări
Aplicarea SISTEMULUI EXPERT în plantaţia de prun arată că
naturale şi antropice”. Astfel, temperatura medie anuală în cei 12 ani, se
situează peste pragul minim de 7°C (7,9 – 9,9°C).
204
Tabelul 4.42 Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de prun
Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Prun/
Carpatin, Cu
Centenar/ restricţii
43 15 25 84 11 156
Corcoduş/ naturale şi
18 ani antropice
Temperaturile medii înregistrate în perioada mai – octombrie

(creşterea fructelor, căderea frunzelor), se situează între 14,5 – 16,6°C. Din
acest punct de vedere valorile înregistrate se situează în limitele stabilite
(≥ 16 – 18°C), favorabile culturii prunului.
În restul anilor temperatura medie se situează sub această limită, dar
fără a afecta dezvoltarea normală a speciei.
Temperatura medie a lunii mai, a avut valori situate între 12,5 –
16,9°C. Amplitudinea termică calculată pentru perioada noiembrie –
februarie a fiecărui an din cei analizaţi a condus la concluzia că în 9 ani s-au
înregistrat valori ale amplitudinii de peste 20,0°C, fapt ce ar putea
restricţiona zona pentru cultura prunului.
9. Recomandări
Din analiza condiţiilor climatice şi a frecvenţei acestora se constată că
în zona Bistriţa există condiţii medii pentru cultura prunului, cu restricţii
privind temperaturile medii înregistrate în luna mai, amplitudinea termică
înregistrată în perioada noiembrie – februarie şi nivelul precipitaţiilor
înregistrate în perioada mai – iulie.
205
4.2.3. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de cireș de la SCDP
Bistriţa, județul Bistriţa-Năsăud
1.1. Specia luată în studiu: Cerasus avium.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Roşii de Bistriţa (altoit pe cireş
franc) şi Jubileu 30 (altoit pe cireş franc). Vârsta plantaţiei este de 25
ani.
cultura de măr. Cultura cireşului se întinde pe o suprafaţă de 20 ha, în
sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 5,5 m între rânduri şi 4 m
între pomi/rând, cu expoziţia NV. Întreţinerea terenului s-a făcut
alternativ, cu un interval înierbat şi unul ogor negru.

a. Temperatura optimă anuală trebuie să fie între 8 și 11°C. Temperatura
medie a aerului în perioada de studiu este de 8,3°C. Frecvenţa
repetabilităţii este de 90 – 100%, astfel se acordă 13 puncte de
bonitate;
b. Temperatura lunii mai, caracteristic 14 – 16°C. Frecvenţa în ultimii 12
ani este de 60% şi se acordă 8 puncte de bonitate;
puncte de bonitate;
b. Scăderi lente (< –28°C). Frecvenţa este de 100%, se acordă 5 puncte
de bonitate.
temperatură de 25,0ºC, frecvenţă < 60%, acordându-se 5 puncte de
bonitate (figura 4.15).
2.1.4. Precipitaţiile optime pentru lunile mai - iulie, caracteristice sunt între
200 – 250 mm. Pentru cultura cireșului luată în studiu, precipitaţiile se
găsesc la 271 mm. Frecvenţa este < 60%, ceea ce înseamnă 10 puncte
de bonitate.
206
15 40

30
Producția (t/ha)
10
20
5
10
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Anul
Roșii de Bistrița Jubileu 30 Amplitudinea termică
Figura 4.15 Variaţia nivelelor de producţie la specia de cireș corelată cu

amplitudinea termică, la soiurile Roşii de Bistriţa şi Jubileu 30

Puncte de
bonitate
Cireş/Roşii de Bistriţa, Jubileu Cu restricţii
43
30/Franc/25 ani climatice

- Eroziunea de suprafaţă – neerodat/nedecopertat (1 punct de bonitate);
207
Tabelul 4.44 Expertiza resurselor de teren în plantaţia de cireş

Puncte de
bonitate
Cireş/Roşii de Bistriţa, Jubileu Fără restricţii de
15
30/Franc/25 ani teren

a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 90 cm (1 punct de bonitate);
4.1.5. Poluarea industrială se află sub pragul de alertă (10 puncte de
bonitate).

Puncte de
bonitate
Cireş/Roşii de Bistriţa, Jubileu
30/Franc/25 ani
208
5.1.2. Sortimentul de soiuri autorizate pentru consum în stare proaspătă
Tabelul 4.46 Expertiza plantaţiei de cireş


25 ani 34 vârsta plantaţiei
sortiment de
mixt 33
Cireş/Roşii de Bistriţa, soiuri
Jubileu 30/Franc/25 ani starea de
bună 17
vegetaţie
Total
puncte de 60
bonitate

penalizare).
209

gradul de echipare
mediu 6
termică
valorificarea
mediu 5
Cireş/Roşii de Bistriţa, proximitatea pieţei
superior 0
Jubileu 30/Franc/25 ani de desfacere
superior 0
desfacere
Total 11

4.48).
8. Constatări
Aplicarea SISTEMULUI EXPERT în plantaţia de cireş arată că
Temperatura medie anuală se situează peste pragul minim de 8°C, în
11 din cei 12 ani analizaţi. Temperatura medie a lunii mai, a avut valori
situate între 12,5 – 16,9°C. În 8 ani, din cei 12 ani analizaţi, temperatura
medie a lunii mai depăşeşte pragul minim de 14°C.
Temperatura minimă absolută nu a scăzut brusc sub –20,0°C.
Temperaturile negative înregistrate au scăzut lent, realizând valori mai mici
de –28°C.
210
Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Cireş/
Roşii de Cu
Bistriţa, restricţii
Jubileu 30/ 43 15 25 60 11 132
naturale şi
Franc/ antropice
25 ani
Amplitudinea termică calculată pentru perioada noiembrie – februarie

(a fiecărui an din cei analizaţi) a condus la concluzia că în 9 ani s-au
înregistrat valori ale amplitudinii de peste 20,0°C, fapt ce ar putea
restricţiona zona pentru cultura cireşului.
9. Recomandări
În zona Bistriţa există restricţii pentru cultura cireşului privind
amplitudinea termică înregistrată în perioada noiembrie - februarie (> 20°C)
şi nivelul precipitaţiilor înregistrate în perioada mai – iulie.
211
EXPERT, în ferme pomicole ale SCDP Băneasa, Bucureşti
4.3.1. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de măr de la SCDP

Băneasa, Bucureşti
Bucureşti, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa
– Bucureşti, Punctul Băneasa.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Surprise, Florina, Prima, Pionier,
Generos, altoite pe portaltoiul M9. Vârsta plantaţiei este de 12 ani.
cultura de piersic. Cultura mărului se întinde pe o suprafaţă de 1,03 ha,
în sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 4 m între rânduri şi 3 m
între pomi/rând, cu expoziţia SV. Întreţinerea terenului s-a făcut

Temperatura medie a aerului în perioada de studiu este de 12°C.
Frecvenţa repetabilităţii este < 60%, astfel se acordă 8 puncte de
bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile mai – octombrie, în acest caz,
caracteristice sunt temperaturile peste 16°C. Temperatura este de
18,4°C. Are o frecvenţă de 90 – 100% şi se acordă punctajul maxim
13 puncte de bonitate;
c. Temperatura lunii mai (caracteristic 18 – 19°C). Frecvenţa în ultimii
10 ani este < 60% şi se acordă 3 puncte de bonitate.
a. Scăderi bruşte de temperatură la < –22ºC nu se înregistrează,
frecvenţa temperaturilor minime mai mici de –22ºC este de 100%, se
acordă 3 puncte de bonitate;
212
de bonitate.
temperatură de 21,6ºC, frecvenţă < 60%, acordându-se 1 punct de
bonitate (figura 4.16).
35 40

30
30
Producția (t/ha)
25
20
20
15
10 10
5
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Anul
Surprise Amplitudinea termică

amplitudinea termică, soiul Surprise (date medii pe 10 ani),
SCDP Băneasa, Bucureşti
250 – 300 mm. Pentru cultura mărului luată în studiu, precipitaţiile se
găsesc la 144 mm, iar frecvenţa este < 60%, ceea ce înseamnă 9
puncte de bonitate.

de la SCDP Băneasa, Bucureşti (după Proiect CROM)
Puncte de
bonitate
Măr/Surprise, Florina, Prima, Cu restricţii
41
Pionier, Generos/M9/12 ani climatice
213

Puncte de
bonitate
Măr/Surprise, Florina, Prima, Fără restricţii de
15
Pionier, Generos/M9/12 ani teren

a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 150 – 100 cm (1 punct de bonitate);
4.1.5. Poluarea industrială se află la pragul concentraţiei de poluanţi cu
valoare mai mică decât valorile pragului de alertă (9 puncte de bonitate).
214
Puncte de
bonitate
Măr/Surprise, Florina, Prima,
Pionier, Generos/M9/12 ani

proaspătă, recomandate sau autorizate pentru Bucureşti (33 puncte de
bonitate);
5.1.3. Starea de vegetaţie a plantaţiei: pomi cu frunzişul parţial afectat de
pete şi necroze, creşteri anuale mijlocii, cu crăpături de scoarţă numai
la pomii parţial afectaţi ce nu depăşesc 5% (17 puncte de bonitate).


5 - 20 ani 34 vârsta plantaţiei
sortiment de
mixt 33
Măr/Surprise, Florina, soiuri
Prima, Pionier, starea de
foarte bună 17
Generos/M9/12 ani vegetaţie
Total
puncte de 84
bonitate
215
- Spaţii suficiente de depozitare a utilajelor, materialelor, producţiei şi
sortare a fructelor, închise, cu fundaţie şi platforme betonate (0 puncte
de penalizare);
- Irigare şi drenaj în sistem de amenajare local (4 puncte de penalizare);
- Mijloace mecanizate aflate în proprietate (0 puncte de penalizare);
- Recipiente simple pentru prepararea substanţelor de combatere şi
tratament (3 puncte de penalizare);
- Utilaje de cântărire a recoltei (0 puncte de penalizare);
- Resurse umane limitate (1 punct de penalizare);
6.1.2. Valorificarea producţiei de fructe: sortiment de soiuri autorizate
temporar pentru consum în stare proaspătă şi prelucrare industrială (5
puncte de penalizare);
6.1.4. Acces la piaţa de desfacere - drum asfaltat, modernizat (0 puncte de
penalizare).


gradul de echipare
mediu 8
tehnică
valorificarea
mediu 5
Măr/Surprise, Florina,
Prima, Pionier, proximitatea pieţei
superior 0
Generos/M9/12 ani de desfacere
superior 0
desfacere
Total 13
216
4.54).

Resurse Resurse
naturale antropice
Total puncte
Specie/
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Măr/
Surprise,
Florina, Prima, Cu
Pionier, restricţii
41 15 25 84 13 152
Generos/ naturale şi
M9/ antropice
12 ani
8. Constatări
Aplicarea SISTEMULUI EXPERT în plantaţia de măr arată că
naturale şi antropice”. În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută, s-au
dat puncte în funcţie de frecvenţa cu care nu s-au înregistrat scăderi bruşte
sau lente.
9. Recomandări
1. Staţiunea Băneasa nu este o staţiune care să fie pretabilă pentru
cultura mărului, soiuri de toamnă - iarnă.
2. Nu se recomandă cultura soiurilor de măr de vară, acestea nefiind
vandabile, deoarece sunt concurate pe piaţa de desfacere cu alte fructe
preferate de populaţie (caise, piersici, struguri de masă etc.).
217
4.3.2. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de piersic de la SCDP
Băneasa, Bucureşti
Bucureşti, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa
– Bucureşti, Punctul Băneasa.
1.1. Specia luată în studiu: Prunus Persica.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Springold, Springcrest,
Jerseyland, Jerseyglo, Crimsongold, Indepedence, altoite pe portaltoiul
Mirobolan. Vârsta plantaţiei este de 14 ani.
cultura de măr. Cultura piersicului se întinde pe o suprafaţă de 1,08 ha,
în sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 4 m între rânduri şi 3 m
între pomi/rând, cu expoziţia SV. Întreţinerea terenului s-a făcut

a. Temperatura optimă anuală trebuie să se situeze peste pragul de 8,5°C.
Frecvenţa repetabilităţii în 10 ani este de 90 – 100%, astfel se acordă
7 puncte de bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile iunie – august, în acest caz,
caracteristice sunt temperaturile peste 24°C. Frecvenţă este < 60% şi
se acordă punctajul minim 0 puncte de bonitate;
c. Temperatura lunii mai (caracteristic > 16°C). Frecvenţa în 10 ani este
de 90 – 100% şi se acordă 5 puncte de bonitate.
temperaturilor minime mai mici de –10ºC este < 60%, se acordă 0
puncte de bonitate;
de bonitate.
temperatură de 21,6ºC, frecvenţă de 60 – 80%, acordându-se 5 puncte
218
de bonitate. S-a procedat aşa deoarece, amplitudinea cu cât este mai
mare cu atât este mai dăunătoare, atunci s-a ales frecvenţa cu care nu
s-au înregistrat amplitudini mai mari de 20ºC (figura 4.17).
35 40

30
30
Producția (t/ha)
25
20
20
15
10 10
5
0 0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Anul
Springold Amplitudinea termică
Figura 4.17 Variaţia nivelelor de producţie la specia de piersic corelată

cu amplitudinea termică, soiul Springold (date medii pe 10 ani),
SCDP Băneasa, Bucureşti
200 – 250 mm. Pentru cultura piersicului, luată în studiu, precipitaţiile
se găsesc la 120 mm, iar frecvenţa este de 60 – 80%, ceea ce înseamnă
8 puncte de bonitate.
Tabelul 4.55 Expertiza resurselor climatice în plantaţia de piersic

Puncte de
bonitate
Piersic/Springold, Springcrest,
Jerseyland, Jerseyglo, Exclus pentru
30
Crimsongold, cultura piersicului
Indepedence/Mirobolan/14 ani
219
- Panta generală ≤ 5%; terenul este plan (3 puncte de bonitate);
- Eroziunea de suprafaţă – neerodat/nedecopertat, absent (2 puncte de
bonitate);
- VSNP > 91% (3 puncte de bonitate);
Tabelul 4.56 Expertiza resurselor de teren în plantaţia de piersic

Puncte de
bonitate
Jerseyland, Jerseyglo, Fără restricţii de
15
Crimsongold, teren

4.1.1. Volumul edafic activ este de 100% (2 puncte de bonitate);
a. Adâncimea orizontului Cca, Cpr, Cz > 90 cm, pentru adâncime mai
mare de 81 cm (3 puncte de bonitate);
4.1.5. Poluarea industrială se află la pragul de alertă (6 puncte de bonitate).
220
Plantaţia se situează în apropiere de DN1. Nu există posibilitatea
reducerii poluării deoarece, se află şi în apropierea aeroportului.
Tabelul 4.57 Expertiza resurselor de sol în plantaţia de piersic

Puncte de
bonitate
Jerseyland, Jerseyglo, Crimsongold, Fără restricţii de sol 22
5. Expertiza plantaţiei de piersic

proaspătă, recomandate sau autorizate pentru Bucureşti (33 puncte de
bonitate);
Tabelul 4.58 Expertiza plantaţiei de piersic


5 - 20 ani 34 vârsta plantaţiei

Piersic/Springold,
sortiment de
Springcrest, Jerseyland, mixt 33
soiuri
Jerseyglo, Crimsongold,
Indepedence/Mirobolan/ bună 17 starea de vegetaţie
14 ani
Total puncte
84
de bonitate
221
6. Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de piersic
- Spaţii suficiente de depozitare a utilajelor, materialelor, producţiei şi
sortare a fructelor, închise, cu fundaţie şi platforme betonate (0 puncte
de penalizare);
- Irigare şi drenaj în sistem de amenajare local (4 puncte de penalizare);
- Mijloace mecanizate aflate în proprietate (0 puncte de penalizare);
- Recipiente simple pentru prepararea substanţelor de combatere şi
tratament (3 puncte de penalizare);
- Utilaje de cântărire a recoltei (0 puncte de penalizare);
- Resurse umane limitate (1 punct de penalizare);
6.1.2. Valorificarea producţiei de fructe: sortiment de soiuri autorizate
temporar pentru consum în stare proaspătă şi prelucrare industrială (5
puncte de penalizare);
penalizare).
Tabelul 4.59 Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de piersic


gradul de echipare
mediu 8
tehnică
Piersic/Springold, valorificarea
mediu 5
Springcrest, Jerseyland, producţiei de fructe
Jerseyglo, Crimsongold, proximitatea pieţei
superior 0
Indepedence/Mirobolan/ de desfacere
14 ani accesul la piaţa de
superior 0
desfacere
Total 13
222
7. Modul de calcul al valorii terenului şi a plantaţiei de piersic în
4.60).
Tabelul 4.60 Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de piersic

Resurse Resurse
naturale antropice
Total puncte
Specie/
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare Climă
Teren
Sol
Vârstă
Piersic/Springold,
Springcrest, Cu
Jerseyland, restricţii
Jerseyglo, naturale 30 15 25 84 13 138
Crimsongold, şi
Indepedence/ antropice
Mirobolan/14 ani
8. Constatări
Aplicarea SISTEMULUI EXPERT în plantaţia de piersic arată că
9. Recomandări
1. Staţiunea Băneasa nu este o staţiune pretabilă pentru cultura
piersicului, însă cu mici restricţii în ceea ce priveşte resursele de climatice şi
de sol.
2. Cultura piersicului la Băneasa, București are o importanţă
economică deosebită pentru staţiune, deoarece, îngrijită bine, plantaţia de
piersic poate să dea rezultate foarte bune, producţie ridicată, ce se poate
valorifica devreme, reuşind sa aducă venituri însemnate staţiunii.
223
EXPERT, în ferme pomicole ale SCDP Constanța, județul
Constanța
4.4.1. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de cireș de la SCDP

Constanța, județul Constanța
1. Localizarea plantaţiei: Plantaţia este localizată la Valu lui Traian,
Ferma nr. 1 a SCDP Constanţa, județul Constanța. Staţiunea este amplasată
la 12 km de Constanţa, pe şoseaua Constanţa-Bucureşti. Piaţa de desfacere
este asigurată de litoralul românesc, capitală, Medgidia, Galaţi etc.
1.1. Specia luată în studiu: Cerasus avium.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Van (1,5 ha), Stella (1,0 ha),
Boambe de Cotnari (1,0 ha), Bing (1,0 ha). Vârsta plantaţiei este de 6
ani.
1.3. Suprafața totală a plantației este de 4,7 ha, din care 4,5 ha plantaţie
efectivă cireş şi 0,2 ha reprezintă drumurile şi aleile pentru bună
realizare a traficului tehnologic. Distanţa de plantare 4,5/4,0 m, fiecărui
pom îi revine o suprafaţă nutritivă de 18 m2. Densitatea este de 556
pomi/ha. Producţii medii realizate (tabelul 4.61).
Tabelul 4.61 Producţii medii înregistrate la cireş

în plantaţia de la SCDP Constanţa, județul Constanţa
Producţia realizată Suprafaţa Producţia

Nr.
Soiul efectivă totală
crt. kg/pom tone/ha
(ha) (tone)
1 Van 20,2 11,23 1,5 16,84
2 Stella 12,5 6,95 1,0 6,95
3 Boabe de Cotnari 18,0 10,0 1,0 10,00
4 Bing 15,0 8,34 1,0 8,34
Total - - 4,5 42,13

224
Frecvenţa repetabilităţii este de 90 – 100%, astfel se acordă 13 puncte
de bonitate;
b. Temperatura lunii mai (caracteristic 14 – 16°C). Frecvenţa este de
100% şi se acordă 15 puncte de bonitate.
puncte de bonitate;
de bonitate.
2.1.3. Amplitudinea termică a aerului (lunile noiembrie – februarie) mai
mare de 20ºC are o frecvenţă mai mare de 60%, acordându-se 15
puncte de bonitate.
200 – 250 mm. Pentru cultura cireșului, luată în studiu, precipitaţiile
se găsesc în intervalul optim cu o frecvenţă < 60%, ceea ce înseamnă

de la SCDP Constanţa, județul Constanţa (după Proiect CROM)
Puncte de
bonitate
Cireş/Van, Stella, Boambe de Fără restricţii
60
Cotnari, Bing/6 ani climatice

- Eroziunea de suprafaţă – neerodat/nedecopertat (1 punct de bonitate);
225

Puncte de
bonitate
Cireş/Van, Stella, Boambe de Fără restricţii de
15
Cotnari, Bing/6 ani teren

4.1.2. Reacţia solului pH (H20) 7,00 – 7,20, Al schimbabil > 60 ppm
4.1.5. Poluarea industrială se află sub pragul de alertă (10 puncte de
bonitate).

Puncte de
bonitate
Cireş/Van, Stella, Boambe de
Cotnari, Bing/6 ani
226
5.1.2. Sortimentul de soiuri Van, Stella, Boambe de Cotnari, Bing, sortiment
superior (40 puncte de bonitate);
bonitate).
Tabelul 4.65 Expertiza plantaţiei de cireş


sortiment de
superior 40
Cireş/Van, Stella, Boambe soiuri
de Cotnari, Bing/6 ani starea de
foarte bună 26
vegetaţie
Total
puncte de 100
bonitate

penalizare).
227
gradul de echipare
mediu 16
tehnică
valorificarea
mediu 5
Cireş/Van, Stella, Boambe
de Cotnari, Bing/6 ani superior 0
de desfacere
superior 0
desfacere
Total 21

4.67).
8. Constatări
Aplicarea SISTEMULUI EXPERT în plantaţia de cireș de la Valu lui
Traian, scoate în evidenţă că plantaţia se încadrează în categoria „Cu
restricţii naturale şi antropice”.
9. Recomandări
Se recomandă să se îmbunătăţească infrastructura.
228
Resurse Resurse
naturale antropice
Total puncte
Specie/
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Cireş/
Van, Stella, Cu
Boambe de restricţii
60 15 25 100 21 179
Cotnari, Bing/ naturale şi
6 ani antropice
4.4.2. Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de vișin de la SCDP

Constanța, județul Constanța
1. Localizarea plantaţiei: Plantaţia este localizată la Valu lui Traian,
pe teritoriul Fermei nr. 3 a SCDP Constanţa, județul Constanța.
1.1. Specia luată în studiu: Cerasus vulgaris.
1.2. Plantaţia cuprinde următoarele soiuri: Mocănești 116 (2,0 ha), Ilva (1,0
ha), Crișane 2 (2,0 ha) și Nefris (1,0 ha). Vârsta plantaţiei este de 7 ani.
1.3. Suprafața totală a plantației este de 6,3 ha, din care 6,0 ha este plantaţia
efectivă şi 0,3 ha sunt constituite din drumurile de acces şi din aleile
necesare traficului tehnologic.
Acestea reprezintă 4,76% din suprafaţa plantaţiei de vişin. Distanţa de
plantare este de 4/3 m, fiecărui pom îi revine o suprafaţă nutritivă de 12
m2. Densitatea este de 833 pomi/ha. Producţii medii realizate (tabelul
4.68).
229
Tabelul 4.68 Producţii medii înregistrate la vişin
în plantaţia de la SCDP Constanţa, județul Constanţa
Producţia realizată Suprafaţa Producţia

Nr.
Soiul efectivă totală
crt. kg/pom tone/ha
(ha) (tone)
1 Mocănești 116 16,5 13,75 2,0 27,5
2 Ilva 14,3 11,91 1,0 11,9
3 Crișane 2 19,0 15,83 2,0 31,7
4 Nefris 15,0 12,5 1,0 12,5
Total - - 6,0 83,60

a. Temperatura optimă anuală trebuie să fie peste 8°C. Temperatura
medie a aerului în perioada de studiu este de aproximativ 11°C.
bonitate;
b. Temperatura optimă pentru lunile iunie – august în acest caz,
caracteristice sunt temperaturile > 18°C. Temperatura este de
20 – 22°C. Frecvenţa este de 100%, se acordă punctajul de 16 puncte
de bonitate.
puncte de bonitate;
de bonitate.
230
2.1.3. Amplitudinea termică a aerului au o frecvenţă < 60%, acordându-se
200 – 250 mm. Pentru cultura cireșului, luată în studiu, precipitaţiile
se găsesc în intervalul optim cu o frecvenţă < 60%, ceea ce înseamnă
Tabelul 4.69 Expertiza resurselor climatice în plantaţia de vişin

Puncte de
bonitate
Vișin/Mocănești 116, Ilva, Crișane Fără restricţii
60
2, Nefris/7 ani climatice

- Panta generală < 15% (1 punct de bonitate);
- VSNP > 91% (3 puncte de bonitate);
Tabelul 4.70 Expertiza resurselor de teren în plantaţia de vişin

Puncte de
bonitate
Vișin/Mocănești 116, Ilva, Fără restricţii de
15
Crișane 2, Nefris/7 ani teren
231
4.1.1. Volumul edafic activ este > 100% (1 punct de bonitate);
4.1.2. Reacţia solului pH (H20) 7,00 – 7,20, Al schimbabil > 60 ppm
4.1.5. Poluarea industrială se află sub pragul de alertă (10 puncte de bonitate).
Tabelul 4.71 Expertiza resurselor de sol în plantaţia de vişin

Puncte de
bonitate
Vișin/Mocănești 116, Ilva,
Crișane 2, Nefris/7 ani
5. Expertiza plantaţiei de vișin

5.1.2. Sortimentul de soiuri: Mocănești 116, Ilva, Crișane 2, Nefris (40
puncte de bonitate);
bonitate).
232
Tabelul 4.72 Expertiza plantaţiei de vişin

sortiment de
superior 40
soiuri
Vișin/Mocănești 116, Ilva, starea de
Crișane 2, Nefris/7 ani foarte bună 26
vegetaţie
Total
puncte de 100
bonitate
6. Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de vișin

penalizare).
7. Modul de calcul al valorii terenului şi a plantaţiei de vișin în

4.74).
8. Constatări
Aplicarea SISTEMULUI EXPERT în plantaţia de vișin de la Valu lui
Traian, scoate în evidenţă că plantaţia se încadrează în categoria „Cu
restricţii naturale şi antropice”.
9. Recomandări
Se recomandă să se îmbunătăţească infrastructura.
233
Tabelul 4.73 Expertiza infrastructurii terenului şi a plantaţiei de vişin

gradul de echipare
mediu 6
tehnică
valorificarea
mediu 5
Vișin/Mocănești 116, Ilva, proximitatea pieţei
superior 0
Crișane 2, Nefris/7 ani de desfacere
superior 0
desfacere
Total 11
Tabelul 4.74 Evaluarea în SISTEM EXPERT a plantaţiei de vişin

Resurse Resurse
naturale antropice
Specie/
Total puncte
Infrastructura
caracterizare
Indicatori de
Soi/ Clase de
a plantaţiei
pomicolă
Portaltoi/ evaluare
Climă
Teren
Sol
Vârstă
Vișin/
Mocănești 116, Cu
Ilva, Crișane 2, restricţii
60 15 25 100 11 189
Nefris/ naturale şi
7 ani antropice
234
4.5. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la principalele
specii pomicole din România
4.5.1. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la specia de măr

Conform datelor furnizate de Eurostat, suprafaţa de 53,94 mii ha
înregistrată în anul 2018, a plasat România pe locul al treilea în Uniunea
Europeană, după Polonia (166,15 mii ha) şi Italia (57,44 mii ha) (figura
4.18).
62
60.28
60
Suprafața (mii ha)
58
56.37 56.13
56 55.88 55.53 55.6
55.37 53.94
54 52.72
52
50
48
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.18 Suprafaţa cultivată cu meri în România,
în perioada 2010 – 2018 (1.000 ha) (după Eurostat, 2020)
În perioada 2010 – 2018 se remarcă o scădere a suprafeţelor cultivate

cu meri. În 2013 s-a atins cea mai mare suprafaţă de 60,28 mii ha şi în 2011
cea mai mică, de 52,72 mii ha.
Numărul de meri din judeţele unde s-au făcut studiile de caz este
prezentat în figura 4.19.
După Soare și Chiurciu (2018), în Regiunea de dezvoltare Nord-Vest
sunt cultivaţi cei mai mulţi meri din ţară, ceea ce se reflectă şi în datele
colectate din judeţul Bistriţa-Năsăud, care face parte din această Regiune de
dezvoltare.
235
2005000
1605000
Număr meri
1205000
805000
405000
5000
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 1725942 1960249 1516554 1610269 1645720 1628721 1613245 1536244 1670900
Constanța 114486 118532 120432 69555 121940 64487 47383 47013 41074
Ilfov 58490 25252 65865 60274 58978 57313 57187 57001 58830
Caraș-Severin 698109 882958 919152 1070450 881678 846373 842142 841766 827608
Figura 4.19 Numărul de meri, în cele patru judeţe din România

analizate, în perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
Numărul de meri cultivaţi în acest judeţ a înregistrat o scădere în

perioada analizată, cea mai mare valoare fiind în anul 2011, de 1.960.249
meri, iar cea mai mică în anul 2012, 1.516.554 meri. Din totalul de
1.670.900 meri cultivaţi în anul 2018, 1.614.178 au fost deţinuţi de sectorul
privat.
În judeţul Constanţa s-a observat scăderea numărului de meri cu
64,12%, de la 114.486 în 2010, la 41.074 meri în anul 2018. Singurul judeţ
dintre cele în care s-au făcut experimentele, unde s-a semnalat creşterea
numărului de meri este Caraş-Severin. Aici numărul a crescut cu 18,55%, de
la 698.109 meri în 2010, la 827.608 meri în 2018.
România a obţinut, în anul 2018, o producţie de 643.856 tone de mere
(figura 4.20), cu care s-a clasat pe locul al şaselea în topul producătorilor din
Uniunea Europeană, conform Eurostat. Pe locul întâi s-a situat Polonia, cu
3.999.520 tone.
Macroregiunea Unu s-a aflat pe primul loc în ceea ce privește
producția de mere la nivel de țară, în anul 2018 (Dana și colab., 2020).
Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, din care face parte judeţul Bistriţa-
Năsăud, a obţinut cea mai mare producţie de mere din ţară (Chiurciu și
colab., 2018), fapt ce se reflectă şi în comparaţia cu judeţele Constanţa, Ilfov
236
şi Caraş-Severin (figura 4.21). Din totalul de 31.709 tone de mere recoltate
în anul 2018, 31.372 tone au provenit din sectorul privat.
2500000
1960249
2000000
Producția (t)
1610269 1628721 1670900

1725942
1500000 1536244
1516554 1645720 1613245
1000000
500000
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.20 Producţia de mere (tone) a României,

în perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
45000
40000
35000
30000
Producția (t)
25000
20000
15000
10000
5000
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 10999 31380 21521 44047 39936 33013 35150 18724 31709
Constanța 530 931 638 640 927 547 390 503 772
Ilfov 553 566 869 567 566 452 388 380 606
Caraș-Severin 6349 9158 7308 9692 8240 7982 6753 7468 16566
Figura 4.21 Producţia de mere (tone), în cele patru judeţe din România
237
Din datele prezentate reiese că, în toate judeţele analizate, producţia
de mere a crescut. Cea mai mare creştere, de 188,29%, s-a înregistrat în
judeţul Bistriţa-Năsăud. Conform datelor prezentate de Chiurciu (2019), în
județele din Regiunea Nord-Vest s-a înregistrat un trend ascendent al
producției, în ciuda scăderii numărului de mere.
Judeţul Ilfov a obţinut cea mai mică producţie de mere dintre cele
patru judeţe unde s-au făcut testările. În anul 2017 recolta a fost cea mai
mică, de 380 tone de mere, iar cea mai mare, de 869 tone, în anul 2012.
Producţia medie de mere a înregistrat fluctuaţii în perioada 2010 –
2018 (figura 4.22). Cele mai mici valori au fost consemnate în anul 2010,
iar la sfârşitul perioadei analizate s-a remarcat creşterea producţiei
medii/pom. Judeţul Bistriţa-Năsăud a obţinut cele mai mari cantităţi de
mere/pom. În anul 2013 s-au obţinut 27 kg de mere/pom, ceea ce a condus
la obţinerea celei mai mari producţii de mere din perioada 2010 – 2018, de
44.047 tone (figura 4.22). Preţul mediu la mere a crescut în anul 2018, la
2,69 lei/kg, comparativ cu 2010, când era de 2,16 lei/kg (figura 4.23).
30
Producția medie (kg/pom)
25
20
15
10
5
0 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 6 16 14 27 24 20 22 12 19
Constanța 5 8 5 9 8 8 8 11 19
Ilfov 9 22 13 9 10 8 7 7 10
Caraș-Severin 9 10 8 9 9 9 8 9 20
Figura 4.22 Producţia medie de mere, în cele patru judeţe din România
238
4
Preț mediu (lei/kg)
2.62 2.68 2.79 2.75

2.16 2.67 2.77
2.67 2.69
2
0
2010 2011
2012 2013
2014 2015
2016 2017
2018
Anul
Figura 4.23 Preţul mediu la mere, în România,

4.5.2. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la specia de păr

Conform datelor furnizate de Eurostat, în anul 2018, în Uniunea
Europeană s-au înregistrat 116,34 mii ha livezi de peri. Din această
suprafaţă totală, în România s-au cultivat numai 3,10 mii ha, fapt ce a plasat
ţara noastră pe locul al nouălea în Uniunea Europeană, după Italia (31,34
mii ha) şi Spania (21,33 mii ha), figura 4.24.
Remarcăm scăderea suprafeţelor cultivate cu peri, în ţara noastră, în
perioada 2010 – 2018. În 2010 am atins cea mai mare suprafaţă, de 5,10 mii
ha şi în 2015, cea mai mică, de 2,91 mii ha livezi de peri.
În figura 4.25 este prezentat numărul de peri din judeţele unde s-au
făcut studiile de caz şi testările pentru perioada 2010 – 2018.
La nivel de ţară, în Macroregiunea Unu, din care face parte județul
Bistrița-Năsăud, se întâlnesc cei mai mulţi peri, conform INS. Cu toate
acestea, în judeţul Caraş-Severin s-a înregistrat cel mai mare număr, dintre
cele patru judeţe analizate, 62.605 peri, deţinuţi în totalitate de sectorul
privat.
239
6
5.10
Suprafața (1000 ha)
4.27
3.90 3.91
4 3.46
2.91 3.15 3.12 3.10
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.24 Suprafaţa cultivată cu peri în România,

80000
60000
Număr peri
40000
20000
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 62030 77818 61087 62168 56218 50428 49716 50289 49690
Constanța 5529 17321 18750 19788 16936 15474 15835 16137 15878
Ilfov 15113 15472 16599 15240 13501 14595 14447 14462 14569
Caraș-Severin 74056 68060 69273 68449 67405 62484 62557 62273 62605
Figura 4.25 Numărul de peri, în cele patru judeţe din România

Cu excepţia judeţului Constanţa, unde se remarcă creşterea numărului

de peri cu 187,18%, în celelalte trei judeţe numărul acestora a fost în
scădere.
240
Cea mai mare scădere a avut-o judeţul Bistriţa-Năsăud (19,89%), de la
62.030 peri în anul 2010, la 49.690 peri în anul 2018.
Cei mai mari producători de pere din Uniunea Europeană au fost, în
2018 Italia, cu 752.590 tone şi Ţările de Jos, cu 402.200 tone. România a
obţinut, în acelaşi an, o producţie de 60.440 tone de pere (figura 4.26), cu
care s-a clasat pe locul al zecelea în topul producătorilor din Uniunea
Europeană, conform Eurostat.
80,000
66913 66849
60375 61292 60440
60,000 54274 52751
Producția (t)
48878
45595
40,000
20,000
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.26 Producţia de pere (tone) a României,

Deşi pentru perioada 2010 – 2018 producţia de pere a României a

înregistrat fluctuaţii, se remarcă o uşoară creştere, de la 60.375 tone în 2010
la 60.440 tone în 2018. Anul 2011 a marcat cea mai mare cantitate, de
66.913 tone, iar anul 2015 cea mai mică, de 45.595 tone.
Din producţia de pere a anului 2018, 60.398 tone au fost recoltate în
sectorul privat.
Cu toate că perele sunt apreciate de consumatori, producţia din anul
2017, în România, a reprezentat doar 4,61% din producţia de fructe obţinută
(Soare și colab., 2019a).
Macroregiunea Trei a obţinut în anul 2018 cea mai mare producţie de
pere din ţară, 19.125 tone. Dintre judeţele analizate, în acelaşi an,
241
Bistriţa-Năsăud a înregistrat cea mai mare cantitate, de 1.048 tone de pere,
iar cea mai mică s-a obţinut în judeţul Constanţa, 311 tone de pere (figura
4.27).
1600
1400
1200
Producția (t)
1000
800
600
400
200
0 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 274 1444 944 1180 1416 1212 1170 726 1048
Constanța 29 228 223 287 336 271 317 290 311
Ilfov 282 304 294 361 278 245 266 323 320
Caraș-Severin 751 893 910 1228 876 677 664 894 944
Figura 4.27 Producţia de pere (tone), în cele patru judeţe din România
Din datele prezentate în figura anterioară reiese că, în toate judeţele

analizate, producţia de pere a crescut. Cea mai mare creştere s-a înregistrat
în judeţul Constanţa, de la 29 tone în anul 2010, la 311 tone în anul 2018.
În judeţele Constanţa şi Ilfov s-au obţinut cele mai mici producţii de
pere dintre cele patru judeţe unde s-au făcut validările, de 311 tone,
respectiv 320 tone de pere, pentru anul 2018.
Producţia medie de pere a înregistrat fluctuaţii în perioada 2010 –
2018 (figura 4.28). Cele mai mici valori au fost consemnate în anul 2010, în
judeţele Bistriţa-Năsăud şi Constanţa, 4 kg/pom, respectiv 5 kg/pom, iar la
sfârşitul perioadei analizate s-a remarcat creşterea producţiei medii/pom.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a obţinut şi cele mai mari cantităţi de pere/pom, din
perioada 2010 – 2018, 25 kg de pere/pom în anul 2014.
În judeţul Ilfov s-a recoltat cea mai mare cantitate de pere/pom în anul
2018, 22 kg/pom.
242
30

25
20
15
10
5
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 4 19 15 19 25 24 24 14 21
Constanța 5 13 12 15 20 18 20 18 20
Ilfov 19 20 18 24 21 17 18 22 22
Caraș-Severin 10 13 13 18 13 11 11 14 15
Figura 4.28 Producţia medie de pere, în cele patru judeţe din România
Preţul mediu al perelor vândute în pieţele agroalimentare (figura

4.29), a crescut de la 3,89 lei/kg în 2010, la 5,13 lei/kg în anul 2018. Cea
mai mare valoare s-a înregistrat în anul 2017, de 5,21 lei/kg.
6
4.19 4.92 5.21 5.13
3.89 4.04 4.18 4.55 4.88
4
0
2010 2011
2012 2013
2014 2015
2016 2017
2018
Anul
Figura 4.29 Preţul mediu pentru perele vândute în pieţele

agroalimentare, în perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
243
4.5.3. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la specia de prun
Conform datelor furnizate de Eurostat, suprafaţa de 65.910 ha cu pruni
(figura 4.30), înregistrată în anul 2018, a plasat România pe primul loc în
Uniunea Europeană, fiind urmată de Franţa (14.970 ha) şi Spania (14.640
ha). Se poate observa o diferenţă mare în ceea ce priveşte suprafaţa care a
fost înregistrată în România şi în ţara imediat clasată în topul cultivatorilor
de pruni. Suprafaţa totală cultivată cu pruni, în Uniunea Europeană, a fost de
154.060 ha, în 2018.
70,000 69290
68200 68408 68010
66550 66680
Suprafața (ha)
65670 65910
65110
65,000
60,000
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.30 Suprafaţa cultivată cu pruni în România,

În perioada 2010 – 2018 se remarcă o scădere a suprafeţelor cultivate

cu pruni, de la 69.290 ha, în 2010, la 65.910 ha, în 2018. În 2016 s-a
înregistrat cea mai mică suprafaţă, de 65.110, urmată de o uşoară creştere.
Numărul de pruni din judeţele unde s-au făcut testările pentru perioada
2010 – 2018 este prezentat în figura 4.31.
În judeţul Bistriţa-Năsăud s-a înregistrat creşterea numărului de pruni
cultivaţi, cea mai mică valoare fiind în anul 2012, de 508.598 pruni. Alt
judeţ unde putem remarca creşterea numărului de pruni este Ilfov.
244
3500000
3000000
Număr prune
2500000
2000000
1500000
1000000
500000
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 529182 519104 508598 528319 543358 589043 588969 568085 612063
Constanța 463659 432509 450253 442522 441227 396431 421253 421253 456939
Ilfov 122320 118929 137119 118031 121861 120174 119655 118947 126518
Caraș-Severin 314255927634282034827219676921104772563116243499324320542408335
Figura 4.31 Numărul de pruni, în cele patru judeţe din România

Pentru judeţele Constanţa şi Caraş-Severin graficul indică scăderea

numărului de pomi, cea mai elocventă fiind pentru judeţul Caraş-Severin, de
la 3.142.559 pruni, în 2010, la 2.408.335 pruni, în 2018, cultivaţi în sectorul
privat.
România a obţinut, în anul 2018, o producţie de 842.132 tone de prune
(figura 4.32), cu care s-a clasat pe primul loc în topul producătorilor din
Uniunea Europeană, conform Eurostat și pe locul al doilea, la nivel mondial
(dupa China), în anul 2017 conform Soare și colab. (2019b).
Alte state mari producătoare de prune au fost Italia, 197.730 tone şi
Franţa, 175.440 tone. Producţia totală de prune a Uniunii Europene a fost de
1.772.380 tone în 2018. Din figura 4.32 se remarcă o creştere a producţiei
de prune de la 624.884 tone în anul 2010, la 842.132 tone în anul 2018.
Macroregiunea Patru, din care face parte judeţul Caraş-Severin, a
obţinut cea mai mare producţie de prune din ţară. Din totalul de 298.898
tone de prune recoltate în anul 2018 în această Macroregiune, 298.795 tone
au provenit din sectorul privat. Județul Caraş-Severin s-a aflat pe primul loc
în cadrul Regiunii de Dezvoltare Vest, în ceea ce privește producția, după
Dana și colab. (2018).
245
900,000 842132
800,000
700,000 624884
Producția (t)
573596
600,000 512459 512975
495287 496468 444922
500,000 424068
400,000
300,000
200,000
100,000
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.32 Producţia de prune (tone) a României,

Din datele prezentate reiese că, în toate judeţele analizate, producţia

de prune a crescut (figura 4.33). Cea mai mare creştere s-a înregistrat în
judeţul Bistriţa-Năsăud, de la 4.461 tone în 2010, la 13.344 tone în 2018.
Judeţul Ilfov a obţinut cea mai mică producţie de prune dintre cele
patru judeţe unde s-au făcut testările. În anul 2016 recolta a atins pragul cel
mai mic, de 399 tone de prune.
Producţia medie de prune a crescut în perioada 2010 – 2018, în toate
judeţele analizate (figura 4.34). Cele mai mici valori au fost consemnate în
anul 2016, în judeţul Ilfov, de 3 kg/pom. Judeţul Bistriţa-Năsăud a obţinut
cele mai mari cantităţi de prune/pom, cea mai mare valoare fiind în anul
2018, de 22 kg de prune/pom.
Figura 4.35 prezintă dinamica preţului mediu la prune, vândute în
pieţele agroalimentare, în România. Se poate constata creşterea, în anul
2018, de la 2,12 lei/kg în anul 2010, la 2,85 lei/kg, în anul 2018. Cea mai
mare valoare a fost semnalată în anul 2017, de 3,36 lei/kg.
246
40000
30000
Producția (t)
20000
10000
0 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Bistrița-Năsăud 4461 7451 5355 8122 10484 10592 9704 7781 13344
Constanța 4974 5251 3316 3548 3735 2946 2956 4214 9140
Ilfov 602 595 765 820 443 584 399 478 849
Caraș-Severin 21791 29279 22896 23685 21970 20504 17799 17700 39575
Figura 4.33 Producţia de prune (tone), în cele patru judeţe din România
25
20
15
10
5
0
201 201 201 201 201 201 201 201 201
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Bistrița-Năsăud 8 14 11 15 19 18 16 14 22
Constanța 11 12 7 8 8 7 7 10 20
Ilfov 5 5 6 7 4 5 3 4 7
Caraș-Severin 7 11 11 11 10 8 7 7 16
Figura 4.34 Producţia medie de prune, în cele patru judeţe din

România analizate, în perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
247
4
3.36
2.12 2.32 2.59 2.34 2.50 2.54 2.52 2.85
2
0
2010 2011
2012 2013
2014 2015
2016 2017
Anul 2018
Figura 4.35 Preţul mediu la prune vândute în pieţele agroalimentare, în

România, în perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
4.5.4. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la specia de cireş

şi vişin
În România s-au cultivat 4.290 ha cu cireşi, în anul 2018, în timp ce
marile state cultivatoare din Uniunea Europeană au fost Italia (29.160 ha) şi
Spania (27.370 ha), conform datelor furnizate de Eurostat (figura 4.36).
Pentru cultura de cireş din ţara noastră, remarcăm creşterea
suprafeţelor, de la 3.840 ha în 2010 la 4.290 ha în 2018. În 2017 s-a cultivat
cea mai mică suprafaţă, de 3.280 ha.
Suprafaţa cultivată cu vişini în Uniunea Europeană, conform datelor
furnizate de Eurostat, în anul 2018, a fost de 53.550 ha. Din această
suprafaţă totală, în România s-au cultivat numai 2.770 ha, fapt ce a plasat
ţara noastră pe locul al treilea în Uniunea Europeană, după Polonia (27.970
ha) şi Ungaria (13.290 ha), figura 4.37.
Remarcăm scăderea suprafeţelor cultivate cu vişini, în ţara noastră, în
perioada 2010 – 2018. În 2013 s-a atins cea mai mare suprafaţă, de 3.230 ha
iar în 2017, cea mai mică, de 2.750 ha livezi de vişini.
248
4,500
3840 3750 3780 3850
3650 4290
3470 3350 3280
Suprafața (ha)
3,000
1,500
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.36 Suprafaţa cultivată cu cireşi în România,

4,500
3090 3100 3230

3050
Suprafața (ha)
2800 2840 2770 2750 2770

3,000
1,500
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.37 Suprafaţa cultivată cu vişini în România,

În figura 4.38 este prezentat numărul de cireşi şi vişini din judeţele

unde s-au făcut testările pentru perioada 2010 – 2018.
249
Număr cireși și vișini 160000
120000
80000
40000
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 117336 111292 111618 104194 113852 106521 123865 119349 123894
Constanța 128119 137377 119275 96671 94136 78275 110211 103928 131497
Ilfov 56286 54604 69002 63300 55837 53143 52933 52283 53897
Caraș-Severin 108443 88549 82350 78141 77699 78896 78668 76853 78752
Figura 4.38 Numărul de cireşi şi vişini, în cele patru judeţe analizate

din România, în perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
La nivel de ţară, în Macroregiunea Doi s-au întâlnit cei mai mulţi

cireşi şi vişini, 2.195.750 exemplare (conform INS).
Judeţul Constanţa a deţinut cel mai mare număr, dintre cele patru
judeţe analizate, de cireşi şi vişini 131.497, din care 124.627 au fost cultivaţi
de sectorul privat.
Pentru judeţele Ilfov şi Caraş-Severin se constată scăderea numărului
pomilor fructiferi menţionaţi anterior, iar pentru judeţele Bistriţa-Năsăud şi
Constanţa se remarcă creşterea numărului de cireşi şi vişini.
Cei mai mari producători de cireşe din Uniunea Europeană au fost în
2018 Italia cu 114.800 tone şi Spania cu 106.580 tone. România a obţinut, în
acelaşi an, o producţie de 49.100 tone de cireşe (figura 4.39), cu care s-a
clasat pe locul al şaselea în topul producătorilor din Uniunea Europeană,
conform Eurostat.
Deşi pentru perioada 2010 – 2018 producţia de cireşe a României a
înregistrat fluctuaţii, se remarcă o creştere, de la 32.080 tone în 2010 la
49.100 tone în 2018. În anul 2017 s-a obţinut cea mai mică cantitate, de
29.730 tone.
250
49100
50,000
42250 42770
39920 38490 38720
36100
40,000
Producția (t)
32080 29730
30,000
20,000
10,000
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.39 Producţia de cireşe (tone) a României,

în perioada 2010 – 2018 (după Eurostat, 2020)
Cei mai mari producători de vişine din Uniunea Europeană au fost, în

2018 Polonia, cu 200.630 tone şi Ungaria, cu 83.570 tone. România a
obţinut, în acelaşi an, o producţie de 37.970 tone de vişine (figura 4.40), cu
care s-a clasat pe locul al treilea în topul producătorilor din Uniunea
Europeană, conform Eurostat.
Pentru perioada 2010 – 2018 se remarcă o uşoară creştere a producţiei
de vişine a României, de la 35.740 tone în 2010 la 37.970 tone în 2018. În
anul 2011 s-a consemnat cea mai mică cantitate obţinută din perioada
analizată, de 25.760 tone.
Macroregiunea Doi a obţinut în anul 2018 cea mai mare producţie de
cireşe şi vişine din ţară, 39.733 tone. Dintre judeţele analizate, în acelaşi an,
Bistriţa-Năsăud a înregistrat cea mai mare cantitate, de 1.770 tone de cireşe
şi vişine, iar cea mai mică s-a obţinut în judeţul Ilfov, 959 tone de cireşe şi
vişine (figura 4.41).
Din datele prezentate în figura 4.41 reiese că, în toate judeţele
analizate, producţia de cireşe şi vişine a crescut. Cea mai mare creştere s-a
înregistrat în judeţul Constanţa, de la 551 tone în anul 2010, la 1.770 tone în
anul 2018, dintre care 1.739 tone au fost recoltate în sectorul privat.
251
40,000 37450 36950
35740 37100 33870
37970
31820 32000
Producția (t)
30,000 25760
20,000
10,000
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.40 Producţia de vişine (tone) a României,

2500
2000
Producția (t)
1500
1000
500
0 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Bistrița-Năsăud 551 2044 1516 2419 2307 1993 1969 1775 1770
Constanța 611 979 1023 813 821 771 927 1120 1571
Ilfov 688 823 1080 1208 1024 930 860 708 959
Caraș-Severin 1083 1191 1109 1369 1424 1207 1181 956 1488
Figura 4.41 Producţia de cireşe şi vişine (tone), în cele patru judeţe din
Producţia medie de cireşe şi vişine a înregistrat fluctuaţii în perioada

2010 – 2018 (figura 4.42), dar tendinţa a fost de creştere. Cea mai evidentă
252
creştere s-a remarcat în judeţul Bistriţa-Năsăud, de la 5 kg/pom în anul
2010, la 14 kg/pom, în anul 2018. Cele mai mici valori au fost consemnate
în anul 2010, în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Constanţa, 5 kg/pom.
25
20
15
10
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 5 18 14 23 20 19 16 15 14
Constanța 5 7 9 8 9 10 8 11 12
Ilfov 12 15 16 19 18 17 16 14 18
Caraș-Severin 10 13 13 18 18 15 15 12 19
Figura 4.42 Producţia medie de cireşe şi vişine, în cele patru judeţe din
Judeţul Bistriţa-Năsăud a obţinut cele mai mari cantităţi de cireşe şi

vişine/pom, din perioada 2010 – 2018, de 23 kg/pom în anul 2013. În
judeţul Caraş-Severin s-a recoltat cea mai mare cantitate de cireşe/pom în
anul 2018, 19 kg/pom.
Preţul mediu al cireşelor vândute în pieţele agroalimentare (figura
mai mare valoare s-a înregistrat în anul 2017, de 8,12 lei/kg.
Figura 4.44 redă preţul mediu al vişinelor vândute în pieţele
agroalimentare. Acesta a înregistrat o creştere de la 4,86 lei/kg în 2010, la
5,74 lei/kg în anul 2018. Cea mai mare valoare s-a înregistrat în anul 2012,
de 6,63 lei/kg.
253
10
7.47 7.88
6.51 7.06 8.12
5.67 5.72 6.65 7.74
5
0
2010 2011
2012 2013
2014 2015
2016 2017
2018
Anul
Figura 4.43 Preţul mediu pentru cireşele vândute în pieţele

10
6.63
4.86 4.79 5.55 6.5
5 5.34 5.06 5.71 5.74
0
2010 2011
2012 2013
2014 2015
2016 2017
Anul 2018
Figura 4.44 Preţul mediu pentru vişinele vândute în pieţele

254
nectarin
În anul 2018 numai 10 state membre ale Uniunii Europene au cultivat
nectarini, însumând o suprafaţă de 64.290 ha, conform datelor furnizate de
Eurostat. Ţările care au deţinut suprafeţe importante au fost Spania, 30.440
ha şi Italia, 19.880 ha. România a cultivat numai 70 ha, raportat pentru anul
2018 (figura 4.45).
În figura 4.45 sunt prezentate suprafeţele cultivate cu nectarini, în
perioada 2010 – 2018. România deţine cea mai mică suprafaţă ocupată cu
această cultură, dintre statele membre ale Uniunii Europene. Plecând de la
50 ha cultivate în anul 2010, s-a ajuns la 70 ha în 2018, cu o maximă de 350
ha în 2011.
400
350
300
Suprafața (ha)
200
150
110 120 120
80 70
100 60
50
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.45 Suprafaţa cultivată cu nectarini (ha) în România, în

perioada 2010 – 2018 (după Eurostat, 2020)
În Macroregiune Unu se întâlneşte cel mai mare număr de nectarini

din ţară, dar acest număr este în scădere în unele dintre județele care fac
parte din această Macroregiune, după Chiurciu și colab. (2019). Astfel, în
judeţul Bistriţa-Năsaud, în 2017, s-au cultivat numai patru exemplare.
Pentru judeţul Caraş-Severin, la ultima înregistrare, din 2013, erau 852
nectarini.
255
Numărul de nectarini din judeţele Constanţa şi Ilfov pentru perioada
2010 – 2018, este prezentat în figura 4.46. În timp ce în judeţul Constanţa
numărul a crescut de la 153 în 2010, la 1.163 nectarini în 2018, pentru
judeţul Ilfov s-a înregistrat o scădere, de la 92 pomi în 2010, la 35 în 2018.
Trebuie specificat că nectarinii au fost cultivaţi în sectorul privat.
10000
Număr nectarini
5000
0 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Constanța 153 5419 8570 4141 650 658 3020 3020 1163
Ilfov 92 224 105 9834 694 699 595 35 35
Figura 4.46 Numărul de nectarini, în judeţele Constanţa şi Ilfov, în

perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
Spania şi Italia au fost în 2018 cei mai mari producători de nectarine

din Uniunea Europeană cu 547.120 tone și respectiv 397.250 tone. Cu 434
tone de nectarine România s-a situat, în acelaşi an, pe ultimul loc în topul
producătorilor din Uniunea Europeană (figura 4.47), conform Eurostat.
Producţia de nectarine a României în perioada 2010 – 2018 a
înregistrat variaţii, creşterea fiind nesemnificativă, de la 385 tone în 2010
(cea mai mică cantitate obţinută în perioada supusă analizei) la 434 tone în
2018. Cea mai mare producţie, 1.340 tone, s-a realizat în 2014. Toată recolta
de nectarine s-a obţinut în sectorul privat.
Macroregiunea Unu a realizat în anul 2018 cea mai mare producţie de
nectarine din ţară, 179 tone. Judeţul Bihor s-a remarcat a fi principalul
producător, cu 126 tone, deși după Chiurciu și colab. (2019), această specie
pomicolă nu ocupă un loc principal ca importanță în acest județ.
256
1,500
1340
949
1,000
Producția (t)
778 794
703
590
494
385 434
500
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.47 Producţia de nectarine (tone) a României,

În ceea ce priveşte producţia de nectarine în judeţele supuse prezentei

analize (figura 4.48), pentru două dintre ele, Caraş-Severin şi Bistriţa-
Năsăud, nu sunt date recente disponibile pe site-ul INS. În judeţul Caraş-
Severin ultima producţie de nectarine înregistrată a fost în anul 2014, de 14
tone. În celelalte două judeţe producţiile obţinute sunt foarte mici, deşi în
Constanţa s-a remarcat o uşoară creştere, de la 9 tone în 2010, la 16 tone în
2018.
În figura 4.49 sunt prezentate producţiile medii de nectarine/pom
pentru judeţele Constanţa şi Ilfov. Judeţele Caraş-Severin şi Bistriţa-Năsăud
nu prezintă de date disponibile pe site-ul INS.
Producţia medie de nectarine a marcat o scădere pentru perioada 2010
– 2018 (figura 4.49) de la 59 kg/pom în anul 2010, în judeţul Constanţa, la
14 kg/pom în anul 2018. Pentru judeţul Ilfov scăderea a fost de la 43
kg/pom în 2010, la 29 kg/pom, în 2018. Cea mai mare cantitate de
nectarine/pom, din perioada 2010 – 2018 s-a obţinut în judeţul Constanţa, de
70 kg /pom în anul 2016, iar cea mai mică, tot în acelaşi judeţ, de 5 kg/pom,
în anul 2011.
257
250
200
Producția (t)
150
100
50
0 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Constanța 9 28 65 44 23 17 212 177 16
Ilfov 4 5 3 101 9 9 4 1 1
Figura 4.48 Producţia de nectarine (tone), în judeţele Constanţa şi Ilfov,

100
80
60
40
20
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Constanța 59 5 8 11 35 26 70 59 14
Ilfov 43 22 29 10 13 13 7 29 29
Figura 4.49 Producţia medie de nectarine, în judeţele Constanţa şi Ilfov,

258
4.5.6. Evoluţia suprafeţelor, producţiilor şi preţurilor la specia de cais
Conform datelor furnizate de Eurostat în anul 2018 în Uniunea
Europeană s-au cultivat caişi pe o suprafaţă totală de 72.570 ha. Ţările care
au deţinut suprafeţe importante au fost Spania, cu 20.570 ha şi Italia cu
17.810 ha. În acelaşi an, România a cultivat 1.970 ha (figura 4.50).
În figura 4.50 sunt prezentate suprafeţele cultivate cu caişi, în România,
în perioada 2010 – 2018. Plecând de la 2.620 ha cultivate în anul 2010,
suprafeţele au scăzut la 1.970 ha în 2018, cu o maximă de 2.980 ha în 2014.
3,500
2980
2840
3,000 2620 2620
2550 2500
2,500
Suprafața (ha)
2200 2110
1970
2,000
1,500
1,000
500
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.50 Suprafaţa cultivată cu caişi (ha) în România,

În Macroregiunea Doi s-a întâlnit cel mai mare număr de caişi din
ţară, în anul 2018. Acest fapt s-a manifestat şi la nivel de judeţ, în Constanţa
cultivându-se cel mai mare număr de caişi din Macroregiunea de dezvoltare
şi din ţară, 254.629 exemplare (figura 4.51). Maxima a fost atinsă în anul
2012, 619.622 caişi, iar minima, 184.175 caişi, în 2016.
Pentru judeţele Bistriţa-Năsăud şi Ilfov s-a constatat creşterea
numărului de caişi, cea mai mare fiind în Bistriţa-Năsăud, 120,59%, iar
pentru judeţele Constanţa şi Caraş-Severin s-au înregistrat scăderi, cea mai
mare fiind în Constanţa, de –40,57%.
259
600500
500500
Număr caiși
400500
300500
200500
100500
500
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 2059 2192 968 1042 5754 872 5716 4515 4542
Constanța 428426 390957 619622 358340 300058 285939 184175 256481 254629
Ilfov 34529 32389 46201 45330 38457 37620 37011 36527 36766
Caraș-Severin 25654 25200 25265 25270 25502 24791 24736 24736 24739
Figura 4.51 Numărul de caişi, în judeţele Constanţa şi Ilfov,

Din numărul total de caiși din județul Constanța, 245.999 exemplare

au fost cultivate în anul 2018 în sectorul privat.
Italia (229.020 tone) şi Spania (176.290 tone) au fost în 2018 cei mai
mari producători de caise din Uniunea Europeană. Cu 35.704 tone de caise
România s-a situat, în acelaşi an (figura 4.52), pe locul al cincilea în topul
producătorilor din Uniunea Europeană, conform Eurostat.
Producţia de caise a României în perioada 2010 – 2018 a înregistrat
variaţii, dar tendinţa principală a fost de creştere, de la 238.045 tone în 2010
(cea mai mică cantitate obţinută în perioada supusă analizei) la 35.704 tone
în 2018. Cea mai mare producţie, 43.609 tone, s-a realizat în 2014. Din
recolta de caise a anului 2018, 35.550 tone s-au obţinut în sectorul privat.
Macroregiunea Doi a realizat în anul 2018 cea mai mare producţie de
caise din ţară, 12.543 tone. Judeţul Constanţa s-a remarcat a fi al doilea
producător, la nivel de ţară, după judeţul Olt, cu 3.628 tone.
În ceea ce priveşte producţia de caise în judeţele supuse prezentei
analize (figura 4.53), se poate observa creşterea acesteia, deşi au fost
semnalate o serie de fluctuaţii. În judeţul Bistriţa-Năsăud producţia obţinută
a fost foarte mică, 24 tone în 2018.
260
50,000
43609
40,000
33745 33851 35704
Producția (t)
30998
29089 28310 30726
30,000 23804
20,000
10,000
-
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Anul
Figura 4.52 Producţia de caise (tone) a României,

6000
4500
Producția (t)
3000
1500
0 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

Bistrița-Năsăud 21 49 11 11 42 8 58 58 24
Constanța 1350 5026 5020 3701 3437 3178 2165 3784 3628
Ilfov 346 553 527 588 769 675 592 821 750
Caraș-Severin 309 330 325 316 515 314 351 341 369
Figura 4.53 Producţia de caise (tone), în cele patru judeţe din România
261
În judeţul Constanţa creşterea a fost de la 1.350 tone în 2010, la 3.628
tone în 2018, cu cea mai mare valoare, de 5.026 tone, în 2011; 3.576 tone au
fost recoltate în anul 2018, în judeţul Constanţa, de sectorul privat.
În figura 4.54 sunt prezentate producţiile medii de caise/pom pentru
judeţele analizate în această lucrare. Cu excepţia judeţului Bistriţa-Năsăud,
celelalte trei judeţe au înregistrat creşteri ale valorii producţiei medii de
caise/pom.
25
20
15
10
0
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bistrița-Năsăud 10 22 11 11 7 9 10 13 5
Constanța 3 13 8 10 11 11 12 15 14
Ilfov 10 17 11 13 20 18 16 22 20
Caraș-Severin 12 13 13 13 20 13 14 14 15
Figura 4.54 Producţia medie de caise, în cele patru judeţe din România
Creşterea producţiei medii de caise a fost de la 3 kg/pom în anul 2010,

în judeţul Constanţa, la 14 kg/pom în anul 2018, iar pentru judeţul Ilfov de
la 10 kg/pom în 2010, la 20 kg/pom, în 2018. Cea mai mare cantitate de
caise/pom, din perioada 2010 – 2018 s-a obţinut în judeţele Bistriţa-Năsăud
şi Ilfov, de 22 kg/pom, în anul 2017, iar cea mai mică, în judeţul Constanţa,
de 3 kg/pom, în anul 2010.
Preţul mediu al caiselor vândute în pieţele agroalimentare (figura
mai mică valoare s-a înregistrat în anul 2013, de 4,2 lei/kg.
262
10
4.39 4.54 4.42

5 [VALUE]0
4.15 4.92 [VALUE],00 5.58
4.27
0
2010 2011
2012 2013
2014 2015
2016 2017
2018
Anul
Figura 4.55 Preţul mediu la caisele vândute în pieţele agroalimentare,

în România, în perioada 2010 – 2018 (după INS, 2020)
263
264
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Addoms R., 1946, Entrance of water into sube rized roats of trees,
Plant. Phyid. 12.
2. Andreași N., Mihăilescu I., Voiculescu N., 2002, Agromontanologia
Splaiului Carpatic Românesc, Ed. Ex Ponto, Constanţa.
3. Anton Iulia, A. Dorneanu, Daniela Dana, Valentina Coteţ, 2010,
Agriculture development of Romania in EU integration conditions by
using unconventional means of fertilization, Research Journal of
Agricultural Science, vol. 42 (3), Agroprint Editorial, Timişoara,
UASVMB Timişoara, 8-13.
4. Arnoux S., Gras R., 1961, Influence de la capacite de reserve en eau du
sol sur la croissance du pommier dans la Sarthe.
5. Bartz J.M., Hayes R.A., 1995, Primer to Minirhizotron Videoscopy,
Bartz. Tech. Comp.
6. Bădescu Gh., 1972, Soiuri şi hibrizi de prun pentru zonele
premontane, Rev. Hortic. şi Vitic., nr. 6.
7. Berbecel O., Stancu M., 1970, Agrometeorologia, Ed. Ceres,
București.
8. Berca M., 2000, Ecologie generală şi protecţia mediului, Ed.
Academiei, București.
9. Blidaru V., 2001, Irigaţii şi desecări, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
10. Bordeianu T., Ştefan N., Sones V., Modoran I., Cociu V., Negrilă A.,
1961, Pomicultură specială, E.A.S., Bucureşti.
11. Bordeianu T., Constantinescu N., Ştefan N. şi colab., 1963,
Pomologia R.P.R., vol. 1 – Istoric, biologie, metode, Ed. Academiei,
Bucureşti.
12. Bordeianu T., Constantinescu N., Ştefan N., Liacu A., Mitu M.,
Cireaşă V., şi colab., 1964, Pomologia R.P.R., Vol. II - Mărul. Ed.
Acad. R.P.R., Bucureşti.
265
13. Bordeianu T., Constantinescu N., Ştefan N., Liacu A., Mitu M.,
Cireaşă V., şi colab., 1964, Pomologia R.P.R., Vol. III - Părul,
Gutuiul, Moşmonul, Scorușul. Ed. Acad. R.P.R. Bucureşti.
14. Bordeianu T., Constantinescu N., Ştefan N., Liacu A., Mitu M. şi
colab., 1965, Pomologia R.P.R., Vol. IV - Prunul, Cireşul, Vişinul,
Cornul. Ed. Acad. R.S.R. Bucureşti.
15. Bordeianu T., Constantinescu N., 1967, Pomologia R.P.R., Vol. V –
Caisul, Piersicul. Ed. Acad. R.S.R. Bucureşti.
16. Budan C., 1988, Întreţinerea ecologică a solului în agroecosistemele
intensive de pomi – Ecologie şi protecţia ecosistemelor, IANB.
17. Budan C., Chiţu E., 1994, Pretabilitatea terenurilor pentru pomicultură,
Hortinform 5/29.
18. Budan S., Grădinariu G., 2000, Cireşul, Ed. Ion Ionescu de la Brad,
Iaşi.
19. Chira A., 2001, Calitatea produselor agricole şi alimentare, Ed. Ceres,
Bucureşti.
20. Chiţu C., 1975, Relieful şi solurile României, Ed. Academiei
Române, Bucureşti.
21. Chiurciu Irina-Adriana, Chereji Aurelia-Ioana, Soare Elena, Chereji
I.Jr., 2018, Study on the evolution of agriculture in the North-West
Development Region. Annals of the University of Oradea, Fascicle:
Ecotoxicology, Animal Husbandry and Food Science and Technology,
Vol. XVII/A, 9-16.
22. Chiurciu Irina-Adriana, 2019, Analysis regarding the production and
marketing of apples in Bihor County. Annals of the University of
Oradea, Fascicle: Ecotoxicology, Animal Husbandry and Food Science
and Technology, Vol. XVIII/A, 11-16.
23. Chiurciu Irina-Adriana, Chereji Aurelia-Ioana, Soare Elena, Chereji
I.Jr., Dana Daniela, Răducu Daniela, 2019, The evolution of the
fruit-growing sector in Bihor County. Annals of the University of
Oradea, Fascicle: Ecotoxicology, Animal Husbandry and Food Science
and Technology, Vol. XVIII/A, 17-24.
24. Clerinx P., 1983, Effet du climat sur la coloration rouge des
pommes. Le fruit Belge.
266
25. Cociu V., 1972, Aspecte privind cultura nucului, C.I.D.A.S.,
Bucureşti.
26. Constantinescu N., 1957, Pomicultură, EASD – Bucureşti.
27. Constantinescu N., Negrilă A., Ghena N., 1967, Pomicultură, vol. I
şi II, E.A.S., Bucureşti.
28. Coteţ Valentina, Dumitru Sorina, Mocanu Victoria, Eftene M., Dana
Daniela, Anton Iulia, 2009, The effects of ameliorative tillage applied
in complex on yields in „crovul” Lacu Sărat, Brăila, Scientific Papers,
USAMV Bucharest, Series A, Vol. LII, 2009, 250-253.
29. Coteţ Valentina, Dumitru M., Florea N., 2010, Cercetări privind
ameliorarea solurilor sărăturate din Câmpia Brăilei, Ed. Sitech, Craiova.
30. Coteţ Valentina, Dana Daniela, 2012, Preliminary data concerning the
characterization of mineral nutrition status of winter wheat plants to
Livada SCDA and Tg. Mures SCDB, Journal of Environmental
Protection and Ecology, vol. 13, no. 2A, 896-899.
31. Coteţ Valentina, Dumitru Sorina, Mocanu Victoria, Calciu Irina, Vizitiu
Olga, 2014, Prediction of soil water retention properties by using of
ARYA-PARIS model, International Multidisciplinary Scientific
GeoConferences, 14th GeoConference on Water Resources. Forest,
Marine and Ocean Ecosystems, Conference Proceedings, Volume II –
Soils, Forest Ecosystems, Marine and Ocean Ecosystems, 17 – 26 iunie
2014, Albena, Bulgaria, DOI: 10.5593/sgem2014B32, 223-230.
32. Coutanceau M., 1953, Arboroculture Frutiere, Paris.
33. Dana Daniela, Dana M., Mihalache M., Ilie L., Muşat M., 2001,
Fertilization with phosphorus in sustainable crop production systems.
Symp. Amelioration of low productive soils from Oltenia, Publicaţie
SNRSS.
34. Dana Daniela, Borlan Z., Budoi Gh., Gavriluţă I., Ştefănescu Daniela,
Istrati Elena, Lazăr Rodica, Nebunelea Dobriţa, 2001, Phosphorus
fertilization within sustainable crop production systems. Intern. Symp.
of CIEC. Proc. Suceava, Ed. AGRIS.
35. Dana Daniela, Dorneanu Emilia, Dorneanu A., Timbota I., Povarna Fl.,
Clotan Gh., Serdinescu A., Calinoiu I., 2005, Efficiency of different
potash fertilizers on some field crops in Romania. Biogeochemistry of
267
potassium in agricultural systems of Central-Eastern European
Countries, Fertilizers and fertilization nr. 3 (24).
36. Dana Daniela, FS 44-150408, 2008, Method for determining the
economically optimal rate of phosphorus fertilizer application, COST
869, WG 3, Roma, Italia.
37. Dana Daniela, Lazăr C., Răducu Daniela, Ştefănescu L.S.,
Voiculescu N., 2008, Manual operaţional pentru evaluarea
terenurilor pomicole şi a plantaţiilor de pomi în sistem expert, Ed.
Estfalia, Bucureşti.
38. Dana Daniela, Răducu Daniela, Mihalache Daniela, Anton Iulia,
Anghelescu L., Grigore Adriana, Eftene M., Dodocioiu Ana-Maria,
Mocanu R., Filiche E., Purnavel Gh., 2008, Foliar fertilization an
efficient method for reduction of nutrients losses in the environment,
Analele Universităţii din Craiova, vol. XXXVIII/A, Ed. Universitaria,
Craiova, 345-349.
39. Dana Daniela, Maria Soare, Valentina Coteţ, Tore Krogstad, Marianne
Bechmann, Florin Oancea, Carmen Lupu, Florentin Chiţoran, Iulia
Anton, Lavinia Pârvan, 2010, Study on recommendations of the
phosphorus fertilization to winter wheat crop practices in Romania and
Norway, Lucrări Ştiinţifice, USAMV Iaşi, seria Agronomie, vol. 53 (3),
Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 199-201.
40. Dana Daniela, Valentina Coteţ, Iulia Anton, Nineta Rizea, F. Oancea, F.
Chiţoran, 2013, Results obtained using SDEC lysimeter in experiments
at S.C. Agrotehnic S.R.L. Păuleşti, Journal of Environmental Protection
and Ecology, vol. 14, no. 1, 80-84.
41. Dana Daniela, Valentina Voicu, Ion Seceleanu, 2017, Studiu privind
caracterizarea pedoclimatică pentru microzonele cu risc crescut al
atacului de Fusarium sp. la grâu, Ed. Estfalia, București.
42. Dana Daniela, Irina-Adriana Chiurciu, Valentina Voicu, 2017,
Estimations concerning the increasing of the wheat production in
Prahova county, Scientific Papers. Series “Management, Economic
Engineering in Agriculture and Rural Development“, Volume: 17,
Issue: 1, 141-145.
268
43. Dana Daniela, Chiurciu Irina-Adriana, Voicu Valentina, Soare Elena,
2018, The management of sweet cherry tree lands and orchards in
Expert Systems-Crom. “GLOREP 2018 Conference, Timișoara 15-17
November 2018“, Conference Proceeding, 48-50.
44. Dana Daniela, Chiurciu Irina-Adriana, Voicu Valentina, Soare Elena,
2018, The Management of the plots and of the plum orchards using an
Expert System-Crom. Scientific Papers. Series “Management,
Economic Engineering in Agriculture and rural development", Vol. 18,
Issue 1, 137-142.
45. Daniela Dana, Irina-Adriana Chiurciu, Valentina Voicu, Elena Soare,
Daniela Răducu, 2020, Use of the expert system-crom in apple
orchards, Scientific Papers. Series “Management, Economic
Engineering in Agriculture and Rural Development“, Vol. 20, Issue
1, 145-149.
46. Downs F.I., Helmers, H., 1975, Environement and the experimental
control of plant growth, Imprint Academic Press.
47. Dumitru M., Simota C., Dana Daniela, Mocanu R., Dodocioiu Ana-
Maria, 2007, Some aspects on identification of areas vulnerable to
nitrate poluttion in Romania, COST 869, WG 1, Hamar, Norvegia,
2007, www.cost869.alterra.nl/
48. Duţu M., 1999, Ecologie, filozofia naturală a vieţii, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
49. Filiche E., Dana Daniela, Dodocioiu Ana-Maria, Mocanu R., Purnavel
G., Petrovici G., Anton Iulia, Oprica Ioana, 2008, Research on nutrient
losses by runoff to various crops in Tarina Vale experimental polygon,
Perieni, Workshop Cost Action 869 ”Mitigation options for nutrient
reduction in surface and groundwater”, COST 869, WG 4, Ybbs,
Austria, www.cost869.alterra.nl/.
50. Filiche E., Purnavel Gh., Petrovici G., Dana Daniela, Răducu Daniela,
Eftene M.L., Dodociou Ana-Maria, Mocanu R., 2008, Researches
concerning the nutrients lost on slope agricultural land as a results of
soil erosion, Analele Universităţii din Craiova, vol. XXXVIII/A, Ed.
Universitaria, Craiova, 368-374.
269
51. Filiche E., Dana Daniela, Purnavel G., Dodocioiu Ana-Maria, Petrovici
G., Mocanu R., Eftene M., 2009, The impact of soil erosion on the
quality of groundwater as drinking water source in Perieni, COST 869,
WG 4, Nottwil, Elvetia, 2009, www.cost869.alterra.nl/.
52. Florea N., 1964, Cercetarea solurilor pe teren, Ed. Științifică, Bucureşti.
53. Florea N., Munteanu I., Rapaport C., Chiţu C., Opriş M., 1968,
Geografia solurilor României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
54. Florea N., Coteţ Valentina, 2012, The hydrologic cycle,
unidirectional charter of the dissolved salts and suspended load, Soil
Forming Factors and Processes from the Temperate Zone, vol. 11,
no. 1, 49-56.
55. Florea N., Coteţ Valentina, 2012, Soil, source of information,
Analele Universităţii din Craiova, seria Agricultură-Montanologie-
Cadastru, Facultatea de Agricultură, vol. XLII/1, 254-263.
56. Florea N., Mocanu Victoria, Coteţ Valentina, Gheorghe M., 2013,
Diversitatea pedologică, Revista Pădurilor, nr. 1/2013, anul 128,
33-40.
57. Florea N., Mocanu Victoria, Coteţ Valentina, Dumitru Sorina, 2015,
Map of soil parent materials in Romania, Research Journal of
Agricultural Science, vol. 47 (3), Agroprint Editorial, Timișoara,
UASVMB Timişoara, 57-63.
58. Furon R., 1967, Problema apei în lume, Ed. Ştiinţifică, București.
59. Gautier M., 1970, Comment raisonner la fumure en verger, Arb. Fruit.
60. Gautier M., 1971, La Croisance des Fruits, Arb. Fruit. Sept.
61. Gherghi A. şi colab., 1983, Biochimia şi fiziologia legumelor şi
fructelor, Ed. Academiei Române, București.
62. Gherghi A., 2000, Calitatea şi marketingul produselor horticole,
Hortinform 1/43.
63. Gherghi A., Burzo I., Mimna Bibiciu, Liana Margineanu, Liliana
Bărbulescu, 2001, Biochimia şi fiziologia legumelor şi fructelor, Ed.
Academiei Române, Bucureşti.
64. Grumăzescu H., Ioana Ştefănescu, 1970, Judeţul Vrancea, Ed.
Academiei, Bucureşti.
65. Gill W., Miller R.A., 1956, Metod for study of the influence of
mechanicol impedence and aeratin of the growth of seedling root.
Soil, Sci. Soc. Amer. Proc. 20.
270
66. Henin S., Gras R., 1962, Vigeur des arbres fruitieres et epaiseur de sol
exploitee par les racines, C.R. Acad. School.
67. Herman L., 1970, Analyse des effets de deux methodes de traite sur la
croisance et la production de la variete de pirier, Rev.arb.Fruit, vol. 16,
nr. 201.
68. Horung S., 1975, Cerinţe faţă de sol în pomicultură, Ed. Ceres,
Bucureşti.
69. Hoza D., 2000, Ecofiziologia speciilor pomicole, Ed. Academiei
Române, Bucureşti.
70. Huguet I.G., 1973, Nouvelle methode détude de léncracinement des
vegetaux perrenes a partir dúne tranchee spirale, Annuale
Agronomique.
71. Ioniţă C., 1974, Iancu M, Coman Tatiana, Ridicarea potenţialului de
producţie la pomi, Ed. Ceres, București.
72. Iliescu Elena, 1969, Aspecte ale compoziţiei chimice a fructelor,
Rev. Hortic. şi Vitic., nr. 1.
73. Jackson J.E., Beakhane A.B., 1970, Structure of reaves growning at
different right, International Rep.E.Mall M.G. Ress. S.T.A..
74. Kozinska V., 1962, Beutrag zum wasserhaushalt beim vorzeitigen
abserben von Prunus Armeniaca L,. XVI C.I.H. Genbloux, 43.Lecrenier
A., La maturite des fruits, Pepinier Horticul. Maraich.
75. Lazăr C., Dana Daniela, Răducu Daniela, Lazăr Rodica, 2008,
Management of the fruit - trees lands and orchards using an expert
system, XXXVIIIth Annual Meeting European Society For New
Methods In Agricultural Research, Polonia.
76. Lazăr C., Răducu Daniela, Dana Daniela, Jakab Z., Lazăr Rodica, 2009,
Modification of some indicators of the production potential at plum,
under the influence of edaphic conditions, specific to saturated soils.
Scientific Papers, USAMV Bucharest, Series A,Vol. LII, 58 – 63.
77. Mănescu Creola, Georgescu Magdalena, Dejeu L., 1989, Controlul
biologic al producţiei în pomicultură şi viticultură , Ed. Ceres,
București.
78. Mandy G., Kajszi A., 1956, Qutantesemek eletani Kerdesei, Kerteszet
es szoleszet, nr. 12.
271
79. Maurer K.I., 1971, Untersuchungen der Beziehungen zwichen den
Kronen solimen und den umtana des wurzel system bei
suskirschbaumen mit Rebe Nein Obstban Fruchte, Verw, vol. 2, nr. 2.
80. McMichael, BLUpchurch D.R., Taylor H.M., 1992, Transparent Wall
Techniques for studying Root Growth and Function in Soil. I. Of plant
Nutr., Vol 15 (6,7).
81. Mihăiescu Gr., 1977, Pomicultură specială, Ed. Ceres, Bucureşti.
82. Mihăescu Gr., 1998, Pomicultură ecologică. Tehnologii nepoluante, Ed.
Ceres, Bucureşti.
83. Mojuru Gh., 1956, Stabilirea speciilor şi soiurilor la înfiinţarea unei
livezi industriale, Grădina, via şi livada.
84. Morita Y., Yoneama K., 1952, Studies of physical proprieties of soil
in relation to fruit tree growth, J. Hortic. ASS Japan 20. II, III.
85. Moţoc M., 1963, Eroziunea solurilor pe terenurile agricole şi
combaterea ei. Ed. Agrosilvică, Bucureşti.
86. Mulder D., Butijin J., 1963, Voedingszkten von fruit gewassen,
Tuinbouw voorlichting 11.
87. Neacşu P., 1982, Dicţionar de ecologie, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
88. Nedelcu P., 1976, Fiziologia plantelor, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
89. Negrilă A., 1971, Pomicultură, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
90. Nelson S. şi colab., 1956, Effect of controlled root temperature on
growth of Earst malling Rootstoks in Watter culture, J Hort. Sci. 31.
91. Norris E.R. şi colab., 1970, Thermal studies of fruit, free, trunks.
Farm. Sci. Res. Rep. SUA 119.
92. Perşunaru Ruxandra, 1962, Contribuţii la cunoaşterea microclimatului
din coroanele pomilor, Rev. Grădină, vie şi livadă, nr. 2.
93. Peterfi St., Sălăgeanu N., 1972, Fiziologia plantelor, Ed. Ceres,
Bucureşti.
94. Popa V., Neamţu I., 1970, Complexarea lucrărilor solului în livezi pe
terenuri în pantă, Rev. de Hortic. şi Vitic., nr. 5.
95. Popa V., 1972, Alegerea şi pregătirea terenului, lucrări de bază ale
pomiculturii moderne, Rev. de Hortic. şi Vitic., nr. 1.
96. Popescu I.C., 1975, Culturi irigate, Ed. Ceres, Bucureşti.
272
97. Proebsting E., 1955, Weedsprays as a substitute for cultivation,
14-th Int. Hort. Congress.
98. Puiu Șt., 1980, Pedologie, Ed. Ceres, Bucureşti.
99. Puşcariu E., 1965, Geobotanica, Ed. Științifică, Bucureşti.
100. Quidet P., Richard H. şi colab., 1961, Influence des fumures sur le
rendement les conditions de maturation et l’aptitude a la
conservation des pommes, C.R. Acad. Agric., nr. 47.
101. Radu I.F. şi colab., 1957, Proprietăţi fizice, chimice şi tehnologice
ale fructelor principalelor specii pomicole cultivate în RSR., Ed.
Academiei, Bucureşti.
102. Răuţă C., Cârstea S., 1983, Prevenirea şi combaterea poluării
solului, Ed. Ceres, Bucureşti.
103. Răducu Daniela, Dana Daniela, Lazăr C., 2007, Preservation of
natural and artificial resources concerning fruit-tree patrimony
under sustainable and effective management of the fruit-trees lands
and orchards using an expert system – CROM, Electronic
Proceedings, Excellence Research as way to ERA, Ed. Tehnică.
104. Răducu Daniela, Crăciun C-tin., Dana Daniela, Mihalache Daniela,
Anghel A.,Vrânceanu A., 2008, Some micromorphological
characteristics of the Chernozem from Caracal. Analele Universităţii
din Craiova, vol. XXXVIII/A, Ed. Universitaria, Craiova, 486-491.
105. Răducu Daniela, Dana Daniela, Pagliai M., Vignozzi N., 2008,
Micromorphological analysis as method for agriculture to elaborate
recommendations for soil structure melioration. XXXVIIIth Annual
Meeting of the European Society for New Methods in Agricultural
Research 27 – 31 August 2008, Krakow – Poland.
106. Răducu Daniela, Dana Daniela, Seceleanu I., Crăciun C-tin.,
Anghel Amelia, Gherghina Alina, 2009, Some pedo-ecological
characteristics of the active layer of Vertic Luvosol from
Albota-Argeș. Scientific Papers, USAMV Bucharest, Series A, Vol.
LII, 43 - 47.
107. Răducu Daniela, Dana Daniela, Eftene M., Anghel Amelia,
Gherghina Alina, Dodocioiu Ana-Maria, Mocanu R., Seceleau I.,
2009, Some physical and chemical characteristics of the soils from
273
Preajba. Analele Universităţii din Craiova, seria Agricultură –
Montanologie – Cadastru Vol. XXXIX, A, 477 - 480.
108. Rogers W., 1935, Roat studies, VI. J. Pomol. Hort. Sci. 13.
109. Roos I., 1975, Vegetation and atmosphere, vol. I.
110. Soare Elena, Chiurciu Irina-Adriana, 2018, Trends in the production
and marketing of apples in Romania. Scientific Papers. Series
"Management, Economic Engineering in Agriculture and rural
development", Vol. 18 Issue 1, 465-472.
111. Soare Elena, Chiurciu Irina-Adriana, Bălan Aurelia-Vasilica, David
Livia, 2019, Market analysis of pears in Romania. Scientific Papers.
Series "Management, Economic Engineering in Agriculture and rural
development", Vol. 19 Issue 1, 551-556.
112. Soare Elena, Chiurciu Irina-Adriana, Bălan Aurelia-Vasilica, David
Livia, Constantin (Oprea) Dana Maria, Bogan Elena, Grigore Elena,
2019b, Trends on the plums market in Romania in the period
2012-2017. "The 33rd IBIMA Conference, 10-11 April 2019,
Granada, Spain", Ibima Publishing.
113. Soare Maria, Voiculescu N., 2002, Tehnologii ecologice de
fertilizare în pomicultură, Ed. GNP Minischool.
114. Suta A., Modoran I., Dumitrache I., 1957, Contribuţii la studiul
sistemului radicular al pomilor, Analele ICAR, vol. 5.
115. Trocme S., Gras R., 1968, Sol et fertilization en agriculture
fruitiere, Paris.
116. Ungureanu I., 2003, Calendarul Pomicultorului, Ed. BREN,
Bucureşti.
117. Upchurch D.R., Taylor H.M., 1990, Tools for studying rhizosphere
dynamics, In I.E. Box and L.C. Hamondo (eds.) Rhizosphere
dynamics Westview Press.
118. Voicu Valentina., Vlad Lucia, Florea N., 2016, Sărurile solubile din
depozitele de suprafaţă, ape şi soluri pe teritoriul României, Ed.
Solness, Timişoara.
119. Voiculescu N., 1986, Favorabilitatea şi restricţiile edafice pentru
cultura pomilor pe versanţi, Buletin informativ O.I.D.A.I.A., nr. 1.
274
120. Voiculescu N., Teaci D., Popescu I., Puiu Şt., 1986a, Restricţii
pedologice la terasarea versanţilor pentru cultura prunului, cireşului
şi vişinului, Horticultura, nr. 6.
121. Voiculescu N., Popescu I., Bădescu Gh., Craioveanu Gh., Jampa
A., Roman I., Crişan I., 1986b, Volumul de sol explorat de sistemul
radicular al pomilor şi arbuştilor fructiferi, Analele ICPA, vol.
XLVII.
122. Voiculescu N., 1987a, Toleranţa speciilor pomicole la variaţia
reacţiei solului, Rev. Ştiinţa Solului, nr. 4.
123. Voiculescu N., Popescu I., Bălăceanu V., 1987b, Elaborarea
pedologică pentru înfiinţarea şi modernizarea plantaţiilor de pomi.
Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea a II-a, CMPDA
– Bucureşti.
124. Voiculescu N., 1988, Factorii care limitează volumul edafic activ în
plantaţiile de pomi situate pe versanţi, Lucrările Conferinţei
Naţionale pentru Ştiinţa Solului, 29-31 august, Piteşti.
125. Voiculescu N., 1989, Factorii care limitează volumul edafic activ în
plantaţiile de pomi situate pe versanţi, Lucrările Conferinţei
Naţionale pentru Ştiinţa Solului, 29-31 august, Piteşti.
126. Voiculescu N., Iancu M., Ştefănescu S., 1989, Metodologia alegerii
terenurilor în vederea înfiinţării plantaţiilor de pomi, Ord. M. A.
127. Voiculescu N., Ştefănescu S., 1990, Stadiul actual al cercetărilor
privind evaluarea favorabilităţii terenurilor pentru cultura speciilor
pomicole, Rev. Ştiinţa Solului, nr. 3.
128. Voiculescu N., Ştefănescu S., 1992a, Influenţa regimului aerohidric
din sol pentru cultura prunului, cireşului şi vişinului, Horticultura, nr.
7-8.
129. Voiculescu N., Ştefănescu S., 1992b, Principalele criterii de sol pentru
înfiinţarea livezilor, Horticultura, nr. 11.
130. Voiculescu N., Ştefănescu S., 1998, Compendiu de ecologie pomicolă,
Ed. Triade, Cluj.
131. Voiculescu N., 1999, Ecopedologia speciilor pomicole, Ed.
Academiei Române, Bucureşti.
275
132. Voiculescu N., Cepoiu N., Leca M., 2000, Bazele ecopedologice ale
nutriţiei speciilor pomicole, Ed. Muntenia şi Leda.
133. Voiculescu N. şi colab., 2002, Poluarea în pomicultură.
Procese-efecte-daune, Ed. GNP Minischool.
134. Westwood M.N., Roberts A.N., şi colaboratorii, 1970, The
relationship between trunk cross sectionar area and weight of apple
trees, Journ of the Amer. Soc. for Hort. Sci. Vol. 95.
135. Zucconi F., 1988, Interazione trapparato radicale e suolo, Riv.
Frutti e Ortofl., vol. I, nr. 1–2.
136. *** Cod de bune practici agricole, H.G. 964/13 octombrie 2000,
emis de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
137. *** Cod de bune practici agricole, emis de Ministerul Mediului şi
Gospodării Apelor (Ordin nr. 1182/22 noiembrie 2005) şi
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (Ordin nr.
1270/30 noiembrie 2005).
138. *** Land degradation and land use /COVER DATA SOURCES,
2004, STATISTIC DIVISION – UE.
139. *** Legea Pomiculturii nr. 348/10 iulie 2003, M.O. nr. 541/28 iulie
2003.
140. *** Reglementarea privind evaluarea poluării mediului, Ordinul nr.
756/3 noiembrie 1997 al Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului, M.O. Partea I nr. 303 bis 1997.
141. *** Metodologia elaborării studiilor pedologice, Red. Florea N.,
Bălăcescu V., Răuţă C., Canarache A., vol. I-III, I.C.P.A., 1987.
142. *** Proiect CROM - CEEX - 3707/2006 – 2008, INCDPAPM - ICPA
București, rapoarte de cercetare, Voiculescu N. (director proiect).
143. *** www.afir.info, AFIR - (Agency for Rural Investment Financing),
accesat pe data de 19.10.2018.
144. *** https://biosol.ro/sevicii/analize-de-mediu/, accesat pe data de
19.02.2018.
145. *** www.domasnea.com, accesat pe data de 19.02.2018.
146. *** https://ec.europa.eu/eurostat/data /database, Eurostat, accesat pe
data de 03.01. 2020.
147. *** www.insse.ro, Institutul Național de Statistică, INS, Tempo
Online baze de date statistice, accesat pe data de 03.01.2020.
276
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Prof. dr. ing., CS II Daniela DANA

Colegiul Național „Ion Maiorescu”, Giurgiu
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Şef lucrări, dr. ing. Irina-Adriana CHIURCIU

Universitatea de Științe Agronomice și
Medicină Veterinară din București
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Conf. univ. dr. ing., CS I Valentina VOICU

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare
pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului –
ICPA București
&
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
277
278
View publication stats
Calde mulţumiri adresez

D-lui Profesor Nicolae Ilinca şi
D-lui Profesor Dumitru Manda,
pentru magistralele discursuri
desfăşurate la orele de curs,
din cadrul Colegiului Naţional
„Ion Maiorescu”, Giurgiu
La Mulţi Ani, Colegiul Naţional

„Ion Maiorescu”!
TRADIŢIA MERGE MAI
DEPARTE!
Poartă de valori giurgiuvene!
Prof. Daniela Dana
279

Sistem Expert Final 4 August

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sistem Expert Final 4 August

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Managementul performant și durabil al terenurilor pomicole și plantațiilor de

Book · August 2020

Daniela Dana IA Chiurciu

SEE PROFILE SEE PROFILE

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Lucrarea a fost finanțatǎ în cadrul proiectului CEEX 3707 „Conservarea resurselor

Instituția coordonatoare: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru

Managementul performant şi durabil

Redactor: Gheorghe Iovan

Editură recunoscută de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (C.N.C.S.) şi inclusă de Consiliul

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786062811389

Distribuţie: tel.: 021.315.32.47 / 07217 CARTE / 0745.200.357

CAPITOLUL I Studii şi cercetări privind interacţiunea factorilor de

CAPITOLUL II Factorii care condiţionează formarea ecosistemelor

CAPITOLUL III Evaluarea terenurilor pomicole şi plantaţiilor de

CAPITOLUL IV Testarea şi validarea modulului ecologic cuantificat

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ .............................................................. 265

În prezent, patrimoniul pomicol al României este în declin datorită

1.1. Consideraţii generale

Speciile pomicole ca plante perene, participă în timp la formarea

În ansamblul factorilor care condiţionează ecosistemul, temperatura

Se observă că după iernile geroase înfloritul pomilor este mai grupat,

Este cunoscut faptul că primăvara intrarea în activitatea fiziologică a

Favorabilitatea temperaturii (C) solului pentru

Cireş 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –10,0

Vişin 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –10,0...... –14,0

Cais 7,0 – 20,5 0 şi 25,0 – 30,0 –10,0...... –11,0

Piersic 24,0 7,0 – 35,0 –10,0...... –11,0

Nuc 10,0 10,0 –7,0

O temperatură mai joasă sau prea ridicată în raport cu temperatura

Tabelul 1.2 Praguri termice în primăvară pentru speciile pomicole

Temperaturi critice (T°C)

Cireş –5,5 –2,2 –1,1

Vişin –1,2 –2,2 –2,2

Cais –3,9 –2,2 –0,6

Piersic –3,9 –3,0 –1,0

Nuc –6,0 –5,0 –2,0

Cunoaşterea evolutivă a caracteristicilor regimului termic într-un

1.3. Regimul de lumină în ecosistemele pomicole

1.4. Regimul aero-hidric în ecosistemele pomicole

Alături de ceilalţi factori ecologici, apa şi aerul ca factori de

Volumul de sol Porozitatea de aeraţie,

La pomi, s-au constat manifestări de hidrotropism, semnalându-se o

1.5. Resursele de sol în ecosistemele pomicole

Pentru ecosistemul pomicol, solul cu ansamblul proprietăţilor sale

Grosimea solului (cm)/Volumul de sol fără schelet (cm)

Tabelul 1.5 Domeniul optim al reacţiei solului pentru speciile pomicole

Dintre elementele minerale, azotul este element organogen cu rol

2.1. Favorabilitatea şi restricţiile ecopedologice în ecosistemele pomicole

Pentru cultura intensivă a unor specii pomicole (cais şi piersic),

2.2. Favorabilitatea şi restricţiile ecopedologice în ecosistemele pomicole

Pentru pomicultura românească, versanţii au constituit şi vor

Tabelul 2.1 Clase de apreciere a gradului de afectare a terenurilor prin

Pierderile de sol provocate de eroziune prin apă sunt în funcţie de

Tabelul 2.2 Modificarea regimului caloric în funcţie de relief şi

Înclinarea de versant cu 30%

Faţă de terenul plan numai versanţii cu expoziţie sudică primesc

Tabelul 2.3 Clase de expoziţie a terenului

De aceea, pentru condiţiile ecologice extrem diferenţiate ale ţării

3.1. Expertiza resurselor climatice

În întregul său şi în intercondiţionare, resursele climatice determină

3.1.1. Metoda de parametrizare a resurselor climatice prin frecvenţa