Sculptura a fost, chiar și în perioada Renașterii, o artă avangardistă, care a deschis de multe ori calea

picturii și a altor forme artistice. Doi dintre „pionierii” florentini ai Renașterii au fost sculptori (Filippo
Brunelleschi și Donatello), iar ideile lor au fost o sursă de inspirație pentru generațiile următoare.

Arta Renașterii a creat genuri noi: bustul–portret, medalia, statuia ecvestră. Sculptura îsi concentreză
interesul asupra feței și privirii pentru a exprima esența personalității. Bustul–portret este un omagiu
adus individului, iar statuia ecvestră era omagiul suprem adus gloriei unui comandant de oști. Acestea
erau așezate în piețe publice pe socluri înalte, ca omagii ale admirației publice. Deși omul era în centrul
creațiilor artistice, în afară de figurile umane, sculptura renascentistă a fost preocupată și de
reprezentarea păsărilor și animalelor.

Sculpturile se realizau din piatră, marmură, bronz și din lemn, totodată fiind foarte apreciată și teracota.
Atenți la calitatea materialului brut, sculptorii optau adesea pentru materiile nobile ale antichității,
precum marmura cu grăuntele fin, care cu timpul ia tonul pielii, și pentru bronzul care permite modelajul
fin și reprezentarea mișcărilor vii.

Donatello

Un mare nume în domeniul sculpturii renascentiste, Donatello (1386-1466), a lucrat în atelierul lui
Ghiberti între anii 1404 și 1408, dar și-a dezvoltat o identitate artistică aparte, care se baza în mare parte
pe studiul Antichității și al naturii. De-a lungul vieții sale a călătorit, a studiat și a lucrat intens, ca dovadă
stând numărul mare de lucrări realizate de el. Dintre cele timpurii, poate fi amintită statuia Sfântului Ioan
Evanghelistul, realizată în 1410, care pare să fi fost inspirația lui Michelangelo pentru statuia lui Moise.
Donatello introduce apoi un element care va deveni tipic pentru Renaștere: figura inocentă, vioaie și
ageră a copilului. La nivelul execuției, siluetele nu sunt complet finisate, dând impresia de mișcare, de
dans. Una dintre lucrările sale celebre îl întruchipează pe eroul biblic David, stând victorios deasupra
capului lui Goliat, pe care tocmai l-a înfrânt în luptă. Statuia din bronz de aproximativ 1,5 m a fost
realizată în jurul anului 1430, într-un stil îndrăzneț, prezentând figura unui băiat aflat încă în anii
adolescenței, cu o siluetă ușor androgină, feminizată. Munca lui Donatello nu este concentrată pe
frumusețea formei, ci pe vigoarea și expresia figurilor, stilul unic care l-a consacrat în istorie.

Andrea del Verrocchio

Andrea del Verrocchio (1435-1488) este un alt nume cu rezonanță în ceea ce privește sculptura
Renașterii. Pe lângă meseria de sculptor, el a fost aurar și pictor și a lucrat la curtea lui Lorenzo de’ Medici
din Florența, unde a realizat cele mai multe lucrări ale sale. Dintre acestea, cea mai importantă este cea
care îl întruchipează pe David, într-o manieră diferită de cea a lui Donatello. Deși momentul surprins este
același, finalul luptei, David este reprezentat ca fiind mai matur, atitudinea sa mândră ilustrând ideea
intelectualului care învinge cu ajutorul minții. O altă lucrare majoră a lui Verrocchio este statuia lui
Bartolomeo Colleoni, ce se remarcă datorită dinamismului și autorității pe care o impune, dar și pentru
finisarea atentă. Călărețul și calul său formează o unitate perfectă. Verrocchio moare înainte să poată
turna statuia în bronz, dar apucă să realizeze partea esențială a procesului, realizând o operă care
însumează perfect calitățile lui Verrocchio ca sculptor, atenția sa pentru armonie, dinamism, realism și
vigoare.