No 17/ 2023

S T A G I U N E A 2 0 2 2 / 2 0 2 3

TEATRUL NAȚIONAL Mihai Eminescu TIMIȘOARA

manager Ada Hausvater

revista Teatrului Național din Timișoara

RO EN
SPECTACOLELE LUNILOR IULIE-AUGUST

Sâmbătă, 1.07, 18:00 Vineri, 25.08, 19:00

Sala Mare HAMLET Sala 2 UNION PLACE –
O SCURTĂ TRILOGIE
după W. Shakespeare
de Elise Wilk
regia artistică regia artistică
Ada Lupu Hausvater Alexandru Weinberger Bara
o coproducție
Schauspielhaus Salzburg -̶
Vineri, 7.07, 19:00
Teatrul Național -̶
Sala Mare A GIRLS STORY din Timișoara -̶
după Annie Ernaux Escher Theatre (Luxemburg)
spectacol în cadrul
Anotimpurile FEST-FDR Sâmbătă, 26.08, 19:00
Sala 2 UNION PLACE –
regia artistică Sarah Kohm O SCURTĂ TRILOGIE
cu sprijinul Centrului de de Elise Wilk
Proiecte și al Goethe Institut regia artistică
Alexandru Weinberger Bara
o coproducție
Joi, 20.07, 19:00 Schauspielhaus Salzburg -̶
Sala Mare THE INFERNAL COMEDY Teatrul Național -̶
de Michael Sturminger din Timișoara -̶
în cadrul Anotimpurile Escher Theatre (Luxemburg)
FEST-FDR, partener Duminică, 27.08, 19:00
Forumul Cultural Austriac Sala 2 UNION PLACE –
București O SCURTĂ TRILOGIE
de Elise Wilk
regia artistică
Vineri, 21.07, 16:00 Alexandru Weinberger Bara
Sala Mare THE INFERNAL COMEDY o coproducție
de Michael Sturminger Schauspielhaus Salzburg -̶
în cadrul Anotimpurile Teatrul Național -̶
din Timișoara -̶
FEST-FDR, partener Escher Theatre (Luxemburg)
Forumul Cultural Austriac
București Luni, 28.08, 19:00
Sala 2 UNION PLACE –
O SCURTĂ TRILOGIE
Vineri, 21.07, 19:00
de Elise Wilk
Sala Mare THE INFERNAL COMEDY regia artistică
de Michael Sturminger Alexandru Weinberger Bara
în cadrul Anotimpurile o coproducție
Schauspielhaus Salzburg -̶
FEST-FDR, partener
Teatrul Național -̶
Forumul Cultural Austriac din Timișoara -̶
București Escher Theatre (Luxemburg)

2

Saturday, 1.07, 18:00
Main Hall HAMLET
after W. Shakespeare
directed by
Ada Lupu Hausvater
Friday, 7.07, 19:00
Main Hall A GIRLS STORY
after Annie Ernaux
directed by Sarah Kohm
performance included in
FEST-FDR Seasons with the
support of the Center of Projects
and Goethe Institut
Thursday, 20.07, 19:00
Sala Mare THE INFERNAL COMEDY
by Michael Sturminger
performance included in
FEST-FDR Seasons, partner
Austrian Cultural Forum
Bucharest
Friday, 21.07, 16:00
Main Hall THE INFERNAL COMEDY
by Michael Sturminger
by Michael Sturminger
performance included in
FEST-FDR Seasons, partner
Austrian Cultural Forum
Bucharest
Friday, 21.07, 19:00
Main Hall THE INFERNAL COMEDY
by Michael Sturminger
performance included in
FEST-FDR Seasons, partner
Austrian Cultural Forum
Bucharest
PERFORMANCES IN JULY-AUGUST
Friday, 25.08, 19:00
Sala 2 UNION PLACE –
A SHORT TRILOGY
by Elise Wilk
directed by
Alexandru Weinberger Bara
coproduction between
Schauspielhaus Salzburg -̶
Timișoara National Theatre -̶
Escher Theatre (Luxembourg)
Saturday, 26.08, 19:00
Sala 2 UNION PLACE –
A SHORT TRILOGY
by Elise Wilk
directed by
Alexandru Weinberger Bara
coproduction between
Schauspielhaus Salzburg -̶
Timișoara National Theatre -̶
Escher Theatre (Luxembourg)
Sunday, 27.08, 19:00
Sala 2 UNION PLACE –
A SHORT TRILOGY
by Elise Wilk
directed by
Alexandru Weinberger Bara
coproduction between
Schauspielhaus Salzburg -̶
Timișoara National Theatre -̶
Escher Theatre (Luxembourg)
Monday, 28.08, 19:00
Sala 2 UNION PLACE –
A SHORT TRILOGY
by Elise Wilk
directed by
Alexandru Weinberger Bara
coproduction between
Schauspielhaus Salzburg -̶
Timișoara National Theatre -̶
Escher Theatre (Luxembourg)
3
4
 RO
Ada Hausvater, director general Teatrul Național:
Despre vise, multe sau diverse platforme
elevatoare
Am trecut în a doua jumătate a anului dedicat Timișoarei – Capitală
Europeană a Culturii. Continui să visez și să cred că visele pot deveni
realitate, că lumea este modernă, inteligentă, organizată și morală. Aș
vrea să vorbesc despre multele lifturi care ar putea duce actorii direct
la scenă, indiferent de condiția lor fizică și de vârsta lor – un gest care
ar da posibilitatea talentului și valorii să supraviețuiască unei condiții
fizice precare, alte multe lifturi care ar putea conduce la fiecare palier
al sălii de spectacol din Teatrul Național, sau din fostul Teatru Franz
Joseph sau din sinonimele lui tot mai lipsite de identitate. Cum ar
arăta clădirea Teatrului Național completată de o serie de lifturi? Ar
fi și mai plină de oameni care iubesc teatrul, de cei care își doresc
să vină la teatru, însă le este greu să urce toate scările, dar și de cei
care ar avea atât de multe de spus – actori, regizori, creatori care nu
mai au putința de a ajunge în scenă, în fața publicului, cu corpurile
înfrânte în lupta cu multele trepte care ar trebui urcate și coborâte
de două ori pe zi.
Arhitecții, împăratul au visat, dar n-au mai avut timp. Clădirea are
nevoie. Această clădire devine un simbol, așa după cum teatrul re-
prezintă lumea, lifturile ar fi formule moderne și eficiente pentru îm-
plinirea menirii oamenilor. Aceste platforme moderne sau, ca idee,
deja vechi de când lumea, sunt adevărați vectori ai comunicării.
Am pășit în jumătatea acestui an în care Teatrul Național din Timi-
șoara vrea să vorbească în primul rând despre faptul că societatea ar
trebui să se deschidă și să lase loc de dezvoltare pentru toți oamenii.
Toate inițiativele Teatrului Național din acest an vin dintr-o nevoie de
a spune lucrurilor pe nume, din nevoia de a schimba societatea în
mai bine. Teatrul Național a creat și a oferit publicului Capitalei Eu-
EN
Ada Hausvater, National Theatre manager:
Regarding dreams – many, or various elevating
platforms
We have passed into the second half of the year dedicated to
Timişoara as European Capital of Culture. I continue to dream
and believe that dreams can become reality; that the world is
modern, intelligent, orga­nized and moral. I would like to talk about
the many elevators that could take actors directly to the stage,
regardless of their condition and age – a gesture that would allow
talent and value to survive a precarious phy­sical condition – or
the many other elevators that could take spectators to every level
of the auditorium in the National Theatre, or the former Franz
Joseph Theatre or its increasing numbers of synonyms sans iden-
tity. What would the National Theatre building look like complete
with elevators?
It would be even more full of people who love theatre, of those
who want to come to the theatre but find it hard to climb all the
stairs, and of those who have so much to say - actors, directors,
creators who are no longer able to get on stage, in front of the
audience, their bodies being defeated in the struggle with the
many stairs that have to be climbed and descended at least twice
a day.
The architects and the emperor dreamed of it, but ran out of
time. The building needs it. This building becomes a symbol, just
as the theatre represents the world, elevators would be mo­dern
and efficient formulas for fulfilling people’s purposes. These mo­
dern or, as an idea, already long-standing platforms are true vec-
tors of communication.
We have stepped into the half of this year in which the Na-
tional Theatre of Timisoara wants to speak first and foremost
about the fact that society should open up and leave room
for development for all people. All the initiatives of the Na-
tional Theatre this year come from a need to call a spade
ropene a Culturii spectacole pe deplin implicate în realitate – Ano-
timpurile FEST-FDR cu spectacolele sale care dau măsura exce-
lenței, atât cele cu care publicul s-a întâlnit deja – Bros, în regia lui
Castellucci, Furtuna lui Alessandro Serra sau uluitorul La Gioia a lui
Pippo Delbono, cât și cele care încheie „vara” Anotimpurilor FEST-
FDR – A Girls Story de la celebrul Schaubühne din Berlin și atât
de mult așteptatul The Infernal Comedy, dar și producțiile Teatrului
Național, proaspăta premieră Exod, purtând semnătura inconfun-
dabilă a lui Oskaras Koršunovvas, spectacol care a integrat Teatrul
Național în plaja europeană a producătorilor și a promotorilor de
teatru. Programul Teatrului Național pentru acest an urmărește să
prezinte spectacole, autori, regizori, creatori de teatru profund an-
coraţi în actualitate, personalități care au dorinţa de a face arta tea-
trului să meargă mai departe. Fiecare spectator trebuie să se poată
regăsi în povestea unui spectacol pentru că orice spectacol spune,
într-un fel sau altul ceva din povestea fiecăruia dintre noi. Iar de aici
mai departe, rolul teatrului este – și va fi întotdeauna – să provoace
schimbarea.
Așadar, Capitala Europeană a Culturii este importantă în primul rând
pentru generația celor tineri și foarte tineri, pentru viitorii adulți care
vor avea un punct de reper, vor ști că este important să construiască
o societate în care cultura – și teatrul, mai cu seamă – reprezintă
aliajul principal în materia evoluției. Timișoara – Capitală Europea-
nă a Culturii înseamnă dezvoltare, putere de discernământ, opțiune
asumată și educație.
Să ne revedem cu bine în stagiunea următoare!
a spade, from the need to change society for the better. The
National Theatre has created and offered to the audience of the
European Capital of Culture performances that are fully involved
in reality – the FEST-FDR Seasons with its performances that give
the measure of excellence, both those that the audience has
already met – Bros, direc­ted by Castellucci, Alessandro Serra’s
The Tempest or Pippo Delbono’s breathtaking La Gioia, as well
as those that conclude the „summer“ of the FEST-FDR Seasons
– A Girls Story at the famous Schaubühne in Berlin and the
long-awaited The Infernal Comedy, but also the productions of
the National Theatre, the newly premiered Exodus, with the un-
mistakable signature of the director Oskaras Koršunovvas, a per-
formance that has integrated the National Theatre into the Eu-
ropean beach of theatre producers and promoters. The National
Theatre’s programme for this year aims to present performances,
authors, directors, theatre creators deeply rooted in the present,
personalities who have the desire to take forward the art of thea-
tre. Every spectator should be able to find themselves in the story
of a performance because every performance tells, in one way or
another, something of the story of each of us. And from here on,
the role of theatre is – and always will be – to provoke change.
So, the European Capital of Culture is important first and fore-
most for the young and very young generation, for future adults
who will have a point of reference, who will know that it is impor-
tant to build a society in which culture – and especially theatre
– is the main ally in the matter of evolution. Timisoara -European
Capital of Culture means development, discernment, choice and
education.
See you next season!
5
 Sâmbătă / Saturday, 01.07, 18:00 | Sala Mare / Main Hall

CONTEMPORAN
CLASIC
Spectacol recomandat persoanelor peste 15 ani / Durata spectacolului 2 h50, o pauză
Show recommended for persons over 15 years / Length of the show 2h50, one intermission
Spectacol cu supratitrare în limba engleză / English subtitles

HAMLET
după / after W. Shakespeare
traducere remix / remix translation Peca Ștefan

Distribuția / Cast
Hamlet MATEI CHIOARIU
Claudius ION RIZEA
Gertrude CLAUDIA IEREMIA
Fantoma CLAUDIU BLEONȚ
Actor, Barnardo DARIUS ZET
Polonius DORU IOSIF
Laertes MARIN LUPANCIUC
Ofelia CRISTINA KÖNIG
Horatio FLAVIUS RETEA
Rosencrantz CĂTĂLIN URSU
Guildenstern BOGDAN SPIRIDON
Marcellus IONUȚ IOVA
Voltemand, Osric, Nobil ADRIAN JIVAN
Actor regina, Preotul, Căpitan
Ambasador COSTA TOVARNISKY
Fortinbras RAUL BASTEAN
Gropar, Reynaldo ROMEO IOAN
Alt gropar CLAUDIU DOGARU

UN SPECTACOL DE / A PERFORMANCE BY ADA LUPU HAUSVATER
Muzic / Music SUBCARPAȚI
Scenografia / Scenography IULIANA VÂLSAN
Sound design IOAN UȚU PASCU
Video design KOTKI VISUALS

Regia tehnică / Stage director Iudit Reinhardt

Sufleor / Prompter Codruța Popov
Operare lumini / Lights operator Gerhard Crăciun
Operare video / Video operator Eugen Obrad
Operare sunet / Sound operator Ioan Uțu Pascu
Claudiu Surmei, Peter Szabo

6
7
RO

ADA LUPU HAUSVATER, REGIZOARE:

Fiecare generație are Hamletul ei
Spre bucuria spectatorilor timișoreni, s-a reluat spectacolul de
mare succes, Hamlet, în regia Adei Lupu Hausvater. O surpriză
de proporții este apariția unui mare actor în rolul Fantomei: ni-
meni altul decât Claudiu Bleonț. Am vorbit cu Ada Lupu Haus-
vater despre acest spectacol atât de special.

8
Un nou ”Hamlet” sau același ”Hamlet” într-o nouă pre-
zentare. Cum este, de fapt?
Este un Hamlet nou pentru că este reluat după patru ani. Fi-
ind un spectacol cu o distribuție numeroasă, nu l-am putut juca
în pandemie. Viața a mers în diferite direcții pentru artiștii din
distribuție A fost și cazul lui Bean, liderul Subcarpați, această
trupă atât de iubită de oameni de toate vârstele, de la puști la
pensionari, Bean alegând să se ocupe doar de proiectele sale
muzicale. Sigur, muzica lui a rămas în spectacol, dar el mai este
prezent fizic doar în proiecții și, ca atare, am avut nevoie de un
alt tată al lui Hamlet, de o altă Fantomă. Fiind invitați la Teatrul
Național din Craiova, în avanpremiera Festivalului Shakespeare
de anul viitor, am reluat spectacolul, ocazie cu care i-am propus
lui Claudiu Bleonț să preia rolul. Am fost foarte fericită că el a
spus da. A fost un moment extraordinar!
De ce Claudiu Bleonț?
Claudiu Bleonț este un actor fabulos și un artist de atitudine,
încă de când a apărut pe scena românească, în anii ‘80. El nu
este doar un actor care joacă un personaj, ci purtătorul unui
concept, al unui principiu, al unei viziuni autentice. Claudiu este
genul de actor care cercetează înainte de a păși în noul drum al
unui rol. Este un artist care își dublează rolurile cu o filosofie de
viață, cu educație, cultură, lecturi, dar și cu o reală implicare în
societate. Așadar, din toate punctele de vedere, Claudiu era cea
mai potrivită alegere cu putință.
A fost prima ta alegere?
Da. Prima alegere. Mărturisesc că eu îl admir foarte mult pe
Claudiu. Excep­țional în film și în teatru. L-am văzut în Caligula,
în Zbor deasupra unui cuib de cuci, în Fata din Andros. Am vă-
zut acele spectacole de zeci de ori, mi-au cultivat încrederea pe
care o am în lumea care se deschide prin ochii actorului. Sunt
actori care nu au această putere. E ca diferența dintre vulturi
și păsările care rămân la sol. Claudiu Bleonț este din catego-
ria celor care zboară în înălțimi. Era minunat în Rochia albă de
dantelă, Pas în doi, Concurs. Deși timpul a trecut, el a rămas
neschimbat. Are o tinerețe a minții care nu îi dă voie să îmbătrâ-
nească. Are o forță extraordinară și o prezență de admirat. Este
mereu prezent, mereu cu sufletul și conștiința acolo unde îi este
corpul. A fost o întâlnire extraordinară. Cred că de-a lungul vieții
avem cu toții întâlniri care ne marchează, iar pentru mine, asta
este una dintre ele.
Spectacolul este cu mult diferit față de cel inițial?
Da. Claudiu este actor. Bean este muzician. Practic, vorbim
despre alt concept. Este o altă abordare. Fantoma are acum o
altfel de relație cu tânărul Hamlet. Este o altfel de legătură, o
legătură puternică, determinantă. Fantoma intervine pe tot par-
cursul, determină rezolvări ale situațiilor împreună cu Hamlet. E
o relație profundă, dar și cu foarte mult umor. De altfel, întreg
spectacolul are foarte, foarte mult umor. Este o tragedie spusă
cu umor.
Mi-am dorit ca acest spectacol să le spună ceva oamenilor tineri
și celor care încă „nu le știu pe toate”. Teatrul nu se adresează
oamenilor cu bani, care vin să își etaleze toaletele, bogăția sau
poziția socială. „Cutia neagră” a schimbat radical situația. Avem
nevoie de tineri să vină, să crească în teatru, în acest teatru care
de sute de ani încearcă să schimbe mentalități. Iar participarea
lui Claudiu în spectacol și dezvoltarea relației personajului său
cu Hamlet fac ca spectacolul să își atingă ideea centrală, și anu-
me că ține de fiecare dintre noi ca realitatea din jurul nostru să
fie bună, corectă, frumoasă, iar atunci când nu e așa, ține de
fiecare dintre noi să îndreptăm lucrurile. Nu poate fi niciodată
vorba despre furie, sau ură, în povestea prințului danez, ci este
pur și simplu despre dreptul la viață și la identitate.
Dacă relația tată – fiu funcționează atât de bine înseam-
nă că și între cei doi actori s-a creat o legătură puternică,
nu?
Este o întâlnire foarte frumoasă între Matei și Claudiu. Matei
Chioariu, interpretul lui Hamlet, a crescut enorm în ultimii ani.
Matei este o figură rară în teatrul românesc. Are o calitate pe
care puțini o au, și anume șarm, carismă. Pentru că tot vorbeam
despre anii adolescenței mele la teatru, Matei îmi amintește de
Florin Piersic, care rămâne reper. Matei are un șarm înnăscut.
Lumea îl iubește de la prima vedere. Matei este un om care iese
pe stradă și se lipește soarele de el. Și ce îmi place cel mai mult
este bucuria lui uriașă din tot ce face. Chiar dacă a trecut și el
prin momente dificile în viață, a știut mereu să aleagă calea spre
lumină. Acesta e datul lui. Dar toată distribuția este foarte bună
și au intrat cu toții ca într-un fel de motor care duce spectacolul
înainte. După Craiova, l-am mai jucat și în Timișoara și mereu
am avut săli pline.
Cum a primit Claudiu Bleonț propunerea să joace Fan-
toma? Nu e o propunere pe care o primești în fiecare zi.
L-am simțit alături din prima clipă. A zis da fără să stea pe gân-
duri. Și apoi, când am repetat la Timișoara, și-a creat un traseu
al personajului. Fantoma trăiește mult pe lângă: Cum apare?;
Când apare?; De ce apare?; De ce reapare?; impactul Fantomei
asupra lui Hamlet, impactul aparițiilor lui asupra întregii acțiuni
– determinările sunt foarte nuanțate, subtile, și au loc la diferite
niveluri ale acțiunii.
Fantoma este un fel de ghid pentru Hamlet? Îl ajută? Ca-
ută soluții împreună?
Într-o fantomă, un om inteligent crede până la un punct. Așa că
ne-am gândit să îi spunem, pur și simplu, conștiință. Un om inte-
ligent crede în spirit, crede în dreptate, în corectitudine. Hamlet
e un tânăr educat, studiază știința la universitate, nu mistere
medievale. Ca atare, când vorbește despre fantomă, Hamlet
se raportează la noțiunea de tată, la perioada din viața lui când
totul era bine, când regatul era într-o perioadă de înflorire, când
viața lui era bună. În prezentul poveștii, toate astea s-au schim-
bat. Odată cu noul rege, uzurpatorul, întregul sistem se reor-
ganizează de-o manieră șocantă, neașteptată. Mai mult decât
atât – ritualică, prin căsătoria lui Claudius cu regina, o căsătorie
care îl legitimează pe deplin. Pentru Hamlet, toate aceste situa-
ții care îi schimbă viața reprezintă un efort supraomenesc.
Când am vorbit cu Claudiu Bleonț, spunea că el crede în
destin și că destinul l-a adus la Timișoara.
Da, și eu cred că pe planeta asta avem cu toții câte ceva de
făcut, lucruri pe care noi nu le cunoaștem, care poate vin din da-
tele noastre genetice. Putem să îi spunem destin. Dar destinul
nu e ceva scris, nu e o condamnare, ca să îl împlinești trebuie
să fii prezent în viața ta, trebuie să fii acolo și să spui da când e
nevoie. E ceva frumos și ține de alegere, pentru că avem liber
arbitru. Așa că a fost minunat că răspunsul lui Claudiu a fost
da. Nu i-a fost deloc ușor, pentru că e un spectacol mare, un
spectacol greu, dar s-a format o legătură foarte puternică între
el și Matei. Claudiu se simte tată, iar Matei se simte în scenă ca
un copil răsfățat. Mă bucur mult că am reluat spectacolul.
Cui i se adresează acest Hamlet?
Am pornit de la ideea că fiecare generație are un Hamlet al ei.
Ce înseamnă asta? Că fiecare generație are dreptul ei la proprii­
le descoperiri în viață, la înțelegere. Mi-am dorit foarte mult să
încurajez spectatorii tineri să aibă încredere că pot construi o
lume. Trăim într-o societate care te face să nu ai încredere în
tine dacă nu aparții unei găști, dacă nu spui „sărut mâna” cui
trebuie. În societatea românească de azi, toate aceste atitudini
slugarnice și de apartenență la gașcă sunt încurajate, deși pe
termen lung sunt extrem de distructive. Și am vrut să vin – ca
regizor, ca director de teatru, ca om – cu acest mesaj: „Aveți
încredere! Ce e val ca valul trece”. Nu trebuie să faci pact cu ci-
neva care nu e ok. Trebuie să te descoperi pe tine și să faci pen-
tru oamenii din jur tot ce e mai bine. De ce pleacă atât de mulți
tineri din țară? – poate pentru că nu mai au încredere, pentru că
văd că nu se promovează competența în jurul lor decât foarte
rar. Eu nu cred în acest gen de criterii nici măcar o secundă.
Valoarea constă în ce poți face tu, nu în cine te susține din cu
totul alte motive decât valoarea. Sunt mulți tineri care reușesc
să fie excepționali în condițiile unui sistem de învățământ de-
fectuos. Dar mulți dintre acești copii valoroși nu sunt integrați,
nu li se dă nicio șansă. Dacă ai un Einstein în România, ce faci?
Exact ca Hamlet – „s-a născut speranță în Danemarca și a murit
speranță în Danemarca”. Mi se pare definitoriu în acest moment
că un om curajos, cineva care își ia viața în mâini este indezira-
bil. Suntem buni prin ceea ce facem, nu prin ceea ce spunem.
Însănătoșirea societății va veni, poate, de jos în sus. Va trebui ca
fiecare dintre noi, acolo unde e, să facă tot ce poate mai bine,
o reorganizare pe principiul conștiinței și al valorii va fi șansa.
Interviu realizat de Gabriela Lupu 
9
EN

ADA LUPU HAUSVATER, DIRECTOR:

Every generation has its Hamlet
To the delight of Timisoara audiences, the highly successful Hamlet,
directed by Ada Lupu Hausvater, has been revived. A big surprise is
the appearance of a great actor in the role of the Phantom: none oth-
er than Claudiu Bleonț. We spoke to Ada Lupu Hausvater about this
very special show.

10
A new „Hamlet“ or the same „Hamlet“ in a new pre­
sentation. What is it really like?
It’s a new Hamlet because it’s being revived after four years.
Being a show with a large cast, we couldn’t play it in pandemo-
nium. Life has gone in different directions for the artists in the
cast. This was the case for Bean, the leader of Subcarpați, this
band so loved by people of all ages, from kids to retirees, Bean
chose to focus only on his musical projects. Sure, his music re-
mained in the show, but he’s present only in the projections,
and as such, we needed another father of Hamlet, another
Phantom. Having been invited to the National Theatre in Craio-
va to preview next year’s Shakespeare Festival, we reprised the
show and proposed Claudiu Bleonț to take over the role. I was
very happy that he said yes. It was an extraordinary moment!
Why Claudiu Bleonț?
Claudiu Bleonț is a fabulous actor and an artist of attitude, ever
since he appeared on the Romanian stage in the 80s. He is not
just an actor playing a character, but the bearer of a concept,
a principle, a genuine vision. Claudiu is the kind of actor who
researches stepping onto the new path of a role. He is an artist
who doubles his roles with a philosophy of life, with education,
culture, reading, but also with a real involvement in society. So,
from all points of view, Claudiu was the best possible choice.
Was it your first choice?
Yes. First choice. I must confess that I admired Claudiu enor-
mously. Exceptional in film and in theatre. I saw him in Caligula,
in Flight over a Cuckoo’s Nest, in The Girl from Andros. I saw
those performances dozens of times, they cultivated my confi-
dence in the world that opens up through the eyes of the ac-
tor. There are actors who don’t have that power. It’s like the
difference between eagles and birds that stay on the ground.
Claudiu Bleonț is one of those who fly high. He was exceptional
in The White Lace Dress, Step in Two, The Contest. Although
time has passed, he has remained unchanged. He has a youth
of mind that never lets him grow old. He has extraordinary
strength and a presence to admire. He is always present, al-
ways with his soul and consciousness where his body is. It was
an extraordinary meeting. I think throughout life we all have
encounters that mark us, and for me, this is one of them.
Is the show much different from the original?
Yes. Claudiu is an actor. Bean is a musician. Basically, we’re
talking about a different concept. It’s a different approach.
The Phantom now has a different relationship with the young
|Hamlet. It’s a different bond, a strong bond, a crucial one. The
ghost intervenes, throughout, causing situations to be resolved
with Hamlet. It’s a deep relationship, but it’s also very humo­
rous. In fact, the whole show has a lot, a lot of humour. It’s a
tragedy told with humour.
I wanted this show to say something to young people and those
who still „dont know it all”. Theatre is not for people with mo­
ney, who come to show off their toilets, their wealth or their
social position. „The Black Box” has radically changed that. We
need young people to come, to grow up in the theatre, in this
theatre that has been trying to change mentalities for hundreds
of years. And Claudiu’s participation in the performance and
the development of his character’s relationship with Hamlet
make the performance achieve its central idea, which is that it’s
up to each of us to make sure that the reality around us is good,
fair, beautiful, and when it’s not, it’s up to each of us to make
things right. It can never be about anger or hatred in the story of
the Danish prince, it is simply about the right to life and identity.
If the father – son relationship works so well, it means
that a strong bond has also been created between the
two actors, right?
It’s a very nice meeting between Matei and Claudiu. Matei Chio-
ariu, as Hamlet, has grown enormously in recent years. Matei
is a rare figure in Romanian theatre. He has a quality that few
have, namely charm, charisma. Speaking of my teenage years
at the theatre, Matei reminds me of the actor Florin Piersic. He
has an innate charm. People love him at first sight. Matei is a
man who goes out into the street and the sun sticks to him. And
what I love most is his enormous joy. Even though he’s been
through some tough times in his life, he’s always known how
to choose the path to the light. This is his gift. But the whole
cast is very good and they all came in as a kind of engine that
drives the show forward. After Craiova, we’ve also played it in
Timișoara and we’ve always had full houses.
How did Claudiu Bleonț get the offer to play the Phan-
tom? It’s not an offer you get every day.
I felt he was there from the first moment. And then, when we
rehearsed in Timișoara, he created a character’s route. The
ghost lives around a lot: How does he appear; When does he
appear; Why does he appear; Why does he reappear; the im-
pact of the Phantom on Hamlet, the impact of his appearances
on the whole action – the determinations are very nuanced,
subtle, and take place at different levels of the action.
Is the Ghost a kind of guide for Hamlet? Does it help
him? Do they seek solutions together?
In a ghost, an intelligent man believes to a point. So we thought
we’d simply call it a conscience. An intelligent man believes
in spirit, believes in justice, in fairness. Hamlet is an educated
young man, studying science at university, not medieval mys-
teries. As such, when he speaks of the ghost, Hamlet is referring
to the notion of a father, to the time in his life when all was
well, when the kingdom was in a flourishing period, when his
life was good. In the present of the story, all that has changed.
With the new king, the usurper, the whole system is reorgan-
ised in a shocking, unexpected way. What’s more – ritualistic,
through Claudius’ marriage to the queen, a marriage that fully
legitimises him. For Hamlet, all these life-changing situations
are a superhuman effort.
When I spoke to Claudiu Bleonț, he said that he believes
in destiny and that destiny brought him to Timisoara.
Yes, and I believe that on this planet we all have something to
do, things that we don’t know, that maybe come from our ge-
netic data. We can call it destiny. But destiny is not something
written, it is not a condemnation, to fulfil it you have to be pres-
ent in your life, you have to be there and say yes when you need
to. It’s a beautiful thing and it’s about choice, because we have
free will. So it was great that Claudiu’s answer was yes. It wasn’t
easy for him, because it’s a big show, it’s a hard performance,
but a very strong bond was formed between him and Matei.
Claudiu feels like a father, and Matei feels like a spoiled child on
stage. I’m really glad we’re doing the performance again.
To whom is this Hamlet addressed?
I started from the idea that every generation has its own Ham-
let. What does this mean? That every generation has a right to
life, to understanding. I wanted very much to encourage young
audiences to have faith that they can build a world. We live
in a society where you don’t trust yourself if you don’t belong
to a gang, if you don’t say „kiss the hand“ to the right person.
In today’s Romanian society, all these attitudes of slavishness
and gang membership are encouraged, although in the long
run they are extremely destructive. And I wanted to come - as
a artistic director, as a theatre manager, as a human being –
with this message: „Trust! What goes around comes around“.
You don’t have to make a pact with someone who’s not okay.
You have to discover yourself and do for the people around you
what is best. Why do so many young people leave the country?
– perhaps because they no longer have confidence, because
they see around them that competence is rarely promoted. I
don’t believe in this kind of criteria for a second. Value lies in
what you can do, not in who supports you for reasons oth-
er than value. There are many young people who manage to
be exceptional in a deficient education system. But many of
these valuable children are not integrated, they are not giv-
en a chance. If you have an Einstein in Romania, what do you
do? Just like Hamlet – „hope is born in Denmark and hope is
dead in Denmark“. I find it defining in this moment that a brave
man, someone who takes his life in his hands is undesirable.
The healing of society will come, maybe, from the bottom up.
It will take each of us, where we are, to do the best we can, a
reorganisation on the principle of consciousness and value will
be the chance.
Interview by Gabriela Lupu 
11
 Teatrul are calitatea unică de a face esența prezentului
perceptibilă pentru un moment. El însuși atât de efe-
mer, nu există decât pentru și în acum. Așa că, inevita-
bil, Hamlet este aici și acum. Trăiește și moare printre
noi. Optează – ca noi toți – sau nu. Hamlet se lovește
RO – ca noi toți – de pereții cuștii, descoperă că e făcută
din jumătăți de adevăr și din inerție și alege să schimbe
lucrurile. Să cerceteze. Să înțeleagă. Moartea lui Hamlet
înseamnă mult mai mult decât moartea unui om, înseam-
nă moartea unui principiu. În urma lui rămâne o lume de
„constatatori”, incapabilă de acțiune, de transformare
și, inevitabil, de evoluție. Este, în fond, un risc uriaș la
care ne expunem în fiecare moment în care alegem să
amânăm, să nu punem întrebări, să plasăm responsabi-
litatea în cu totul alt loc decât în noi înșine. În fiecare
moment în care alegem să urmăm ideologii și lideri care
propagă panica și răul. În fiecare moment în care alegem
să depindem. Hamlet nu depinde de nimic. Nici măcar
de timp. Distanța dintre spațiul interior al unui om liber
și mediocritatea gregară este la fel de mare acum, ca și
EDITORIAL

atunci. Un spirit înalt și o societate defectă nu pot – cum

nu au putut și cum nu vor putea vreodată – coexista.
Este o luptă inegală, dar necesară. Evoluția, șansa uma-
nității, se construiește pe aparenta înfrângere a tuturor
acelor Hamlet pentru care adevărul, principiile și exerci-
țiul libertății reduc compromisul și meschinăria la dimen-
siunea unui vârf de spadă.
12 Codruța Popov 
Theatre has the unique quality of making the essence
of the present perceptible for a moment. So epheme­
ral itself, it exists only for and in the now. So, inevitably,
Hamlet is here and now. He lives and dies among us.
He chooses – as we all do – or not. Hamlet bumps – as
we all do – against the walls of his cage, discovers it is
made of half-truths and inertia, and chooses to change
EN
things. To investigate. To understand. Hamlet’s death
means much more than the death of a man, it means
the death of a principle. In his wake remains a world of
„observers“, incapable of action, of transformation and,
inevitably, of evolution. It is, after all, a huge risk that
we expose ourselves to every moment we choose to
delay, to not ask questions, to place responsibility in a
place other than ourselves. Every moment we choose
to follow ideologies and leaders who propagate panic
and evil. Every moment we choose to depend. Hamlet
depends on nothing. Not even on time. The distance be-
tween the inner space of a free man and gregarious me-
diocrity is as great now as it was then. A high spirit and
EDITORIAL

a flawed socie­ty cannot – as they never could and never

will – coexist. It is an unequal but necessary struggle.
The evolution, the chance of humanity is built on the ap-
parent defeat of all those Hamlets for whom truth, prin-
ciple and the exercise of freedom reduce compromise
and pettiness to the size of a sword point.
Codruța Popov 
13
 Vineri / Friday, 7.07, 19 :00 | Sala Mare / Main Hall
ANOTIMPURILE
FEST-FDR Spectacol recomandat persoanelor peste 16 ani / Show recommended for persons over 16 years
Durata spectacolului 1h30 / Length of the show 1h30
Spectacol cu supratitrare în limba română și engleză / Romanian and English subtitles

Schaubühne Berlin prezintă / presents

A GIRLS STORY după romanul lui / based on the novel by Annie Ernaux
traducerea din franceză în germană de / translated from the French to German by Sonja Finck
adaptare pentru scenă de / stage adaptation by
Veronwika Bachfischer, Sarah Kohm, Elisa Leroy
Atenționare: Spectacolul conține scene de violență sexuală și descrie tulburări de alimentație.
Warning: The performance addresses sexualized violence as well as eating disorders.

Cu / With
VERONIKA BACHFISCHER
REGIA ARTISTICĂ / DIRECTED BY SARAH KOHM

Scenografia / Stage and Costume Design LENA MARIE EMRICH

Dramaturgia / Dramaturgy ELISA LEROY
Muzica / Composer LEONARDO MOCKRIDGE
Lighting design RUDOLF HECKERODT

Spectacol realizat cu suportul / Supported by funds from the State of Berlin, Senate Department for
Culture and Europe.

Spectacol prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului / Atelierul
Identitate, cuprins în Programul Cultural „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023”/ Performance
presented as part of the FEST-FDR Seasons, part of the City Voices / Identity Workshop, part of the
Cultural Programme „Timișoara – European Capital of Culture 2023“

Prezentat cu sprijinul / with the support of

foto / photos by Gianmarco Bresadola

14
15
RO

La 17 ani, tânăra Annie își petrece vacanța de vară lucrând într-o ta-
bără de vacanță, pe coasta de nord a Franței. Departe de atmosfera
provincială și religioasă din satul ei, departe de băcănia părinților,
Annie speră să i se îndeplinească visurile de iubire. Prima relație,
însă, cu H, supervizorul ei, care este cu cinci ani mai în vârstă, se
dovedește neașteptat de violentă – și cu toate astea, Annie face tot
ce-i stă în putere să convertească experiența într-o poveste de iubire
pasională. Contracarează dezinteresul manifest al lui H față de ea cu
o încercare extatică de a-și satisface dorința de el în trupurile altora.
Colegii ei și H însuși o umilesc și își arată disprețul față de ea, dar asta
nu o împiedică să își concentreze întreaga existență asupra lui. Chiar
dacă euforica și petrecăreața Annie percepe vara anului 1958 ca fi-
ind ca mai bună perioadă din viața ei, abuzurile își găsesc o expresie
fizică imediată: ani de zile, va fi chinuită de tulburări menstruale și
alimentare. Abia mult mai târziu, scriind „confesiunea”, Ernaux ad-
mite că aceste evenimente au fost experiențe de violență sexuală și
verbală. A Girls Story reprezintă modalitatea prin care Annie Ernaux,
care avea 76 de ani la data publicării cărții, își interoghează propriul
trecut. Și-o amintește pe fata de atunci în timp ce scrie și se recu-
noaște din nou prin acest proces. Se repetă oare povestea lui Annie
în mod constant de-a lungul generațiilor? Este posibil să se dezvolte
un limbaj și o narațiune pentru dorința feminină care să se desfășoa-
re dincolo de privirea masculină? A Girls Story explorează această
posibilitate, folosind ca punct de plecare privirea publicului care se
odihnește pe corpul unei actrițe.

16
 EN

At the age of 17, the young Annie spends a summer work-

ing in a children’s holiday camp on the northern coast of
France. Far from the provincial Catholic environs of her
home village and her parents’ grocery shop, she hopes to
fulfil her dreams of love. Her first sexual encounter with
her supervisor H, who is five years older, is an unexpect-
edly violent one – yet Annie makes every conceivable ef-
fort to reframe this experience as a passionate love affair.
She counters H’s overt disinterest in her with an ecstatic
attempt to satisfy her lust for him in the bodies of others.
Derision and humiliation by her peers and H himself en-
sue, but this does not deter her from focusing her entire
existence on him. Even though the euphoric and partying
Annie perceives the summer of 1958 as the time of her
life, the abuses find an immediate physical expression: for
years, she is plagued by menstrual disruption and eating
disorders. It is only much later, by writing the „story”, that
Ernaux acknowledges these events as experiences of sex-
ual and verbal violence.
A Girl’s Story is the search undertaken by Annie Ernaux,
who was 76 at the time of publication, for her own past.
She recalls the girl from back then whilst writing and rec-
ognises herself anew through the process. Is Annie’s story
constantly repeated over generations? Is it possible to de-
velop a language and narrative for female desire that un-
folds beyond the male gaze? A Girl’s Story explores this
possibility using the gaze of the audience resting on the
body of an actress as its starting point.

17
RO

Annie Ernaux, crescută într-un orășel nor-

mand, o timidă elevă la liceul catolic, pleacă de
acasă în vara anului 1958, pentru prima dată în
viață singură, într-o tabără de vacanță, la lucru.
Are 18 ani. Va descoperi acolo sexualitatea și
traiul în comun, experiență pe care o va recu-
pera în romanul Confesiunile adolescentei. Tot
din această perioadă datează și primul manu­
scris – nu îl va publica niciodată. Următorii 15
ani, viața ei gravitează în jurul căsniciei, a copii-
lor, a unei cariere în învățământ. În 1974, Anne
Ernaux publică primul său roman, Les armoires
vides, urmat în 1983 de La Place, recompensat
cu Premiul Renaudot, ceea ce o propulsează
între scriitorii foarte citiți ai Franței. Anii (Ed.
Pandora M, 2023), este considerată cea mai
desăvârșită creație a sa, fiind premiată cu pre-
miul Marguerite Duras și cu premiul François
Mauriac, fiind, de asemenea, nominalizată la
prestigiosul premiu Man Booker International.
În anul 2022, lui Annie Ernaux îi este decernat
Premiul Nobel pentru Literatură. Este a șapte-
sprezecea femeie căreia îi este decernat acest
premiu, din 1901 până acum. Motivația acor-
dării acestei distincții subliniază „curajul și acu-
itatea de clinician cu care dezvăluie rădăcinile,
denaturările și constrângerile colective ale me-
moriei personale”. Așa cum declara în alocuțiu-
nea sa, opera lui Annie Ernaux se cons­truiește
pe două dimensiuni – cea socială și cea femi-
nistă, contribuind la elaborarea unui nou fel de
a concepe feminismul în literatură. Deși cu o
scriitură factuală, rece, cu o narațiune obstinat
păstrată la persoana a treia singular, întreaga
literatură a lui Annie Ernaux are un profil pro-
fund personal, aflat într-un permanent balans
între istoria personală și istoria epocii, cons­
tantă pe care o descrie ca „auto-socio-biogra-
fică”. Annie Ernaux este singura scriitoare căre-
ia Editura Gallimard i-a publicat opera în timpul
vieții sale, în prestigioasa serie Quarto.

18
 EN
Annie Ernaux, raised in a small Normandy town, a shy
Catholic high school student, leaves home in the sum-
mer of 1958, for the first time in her life, alone, for a
summer camp, hired as camp personel. She is 18. It is
there that she discovers sexuality and communal living,
an experience that she recounts in the novel A girl`s
Story. The first manuscript also dates from this peri-
od - she never published it. For the next 15 years, her
life revolved around marriage, children and a career in
teaching. In 1974, Annie Ernaux published her first no­
vel, Les armoires vides, followed in 1983 by La Place,
which won her the Renaudot Prize and made her one
of France’s most widely read authors. The Years, is
consi­dered her most accomplished work, having been
awar­ded the Marguerite Duras Prize and the François
Mauriac Prize, and has also been nominated for the
prestigious Man Booker International Prize.
In 2022, Annie Ernaux is awarded the Nobel Prize for
Literature. She is the seventeenth woman to be awar­
ded this prize since 1901. The reason for the award
highlights “the courage and clinical acuity with which
she reveals the roots, distortions and collective con-
straints of personal memory”.
As she stated in her address, Annie Ernaux’s work is
built on two dimensions – the social and the feminist,
contributing to a new way of conceiving feminism in
literature. Although factual, coldly written, with a nar-
rative stubbornly kept in the third-person singular, all of
Annie Ernaux’s literature has a deeply personal profile,
in a permanent balancing act between personal history
and the history of the era, which she describes as “au-
to-socio-biographical”.

19
RO

Aș vrea să mă opresc puțin asupra acestei no-

țiuni, „intim”, care, în puțin peste un deceniu, a
ajuns în prim-plan, a furnizat o clasificare lite-
rară – „scrieri intime” –, a făcut obiectul unor
dezbateri așa-zis sociale la televizor și în reviste,
se confundă mai mult sau mai puțin cu noțiunea
„sexual” (cu care a fost multă vreme asociată...).
Ne putem imagina că apariția acestei noțiuni are
ceva de-a face cu o modificare a felului în care
ne percepem pe noi înșine și lumea, că reprezin-
tă semnul acestei modificări. Cert e că aceas-
tă noțiune, „intim”, este, cel puțin deocamdată,
o categorie de gândire prin intermediul căreia
privim, abordăm și grupăm texte. Mie îmi este
străină această modalitate de a concepe, de a
clasifica. Noțiunea de „intim” este și va fi me-
reu parte a noțiunii de „social”, deoarece un „eu”
pur, în care ceilalți, legile, istoria nu sunt prezen-
te, este de neconceput. Când scriu, totul devine
lucru, materie așternută în fața mea, exterio-
ritate, fie că e vorba de sentimentele mele, de
corpul, de gândurile mele sau de felul în care se
comportă lumea în metrou.
Annie Ernaux 

20
 EN

I would like to dwell a little on this notion, that of

„the intimate“, which, in a little over a decade, has
come to the fore, has provided a literary classifi-
cation – „intimate writings“ –, which has been the
subject of so-called social debates on television
and in magazines, and which is more or less con-
fused with the notion of „the sexual“ (with which
it has long been associated...). We can imagine
that the emergence of this notion has something
to do with a change in the way we perceive our-
selves and the world, that it re­presents the sign
of this change. What is certain is that this notion,
„intimate“, is, at least for the time being, a cate­
gory of thought through which we view, approach
and group texts. To me, this way of conceiving, of
classifying, is foreign. The notion of „intimate“ is
and will always be part of the notion of „social“,
because a pure „I“, in which others, laws, his­tory
are not present, is unthinkable. When I write,
everything becomes a thing, matter laid out be-
fore me, exteriority, be it my feelings, my body,
my thoughts or the way people behave on the
subway.
Annie Ernaux 

21
 Sexualitatea feminină este un domeniu vast. În timp
RO ce multe clișee și stereotipuri privind bărbații – cu-
vântul-cheie „gata de orice”, corelații între „mărimea
mașinii și micuțul prieten”, „bărbații adevărați nu sunt
monogami” – sunt ridiculizate în zilele noastre, exis-
tă încă incertitudine în rândul femeilor de peste tot,
cu privire la măsura în care este „permis” să vorbești
despre propria sexualitate – și dacă da, cum și în
ce context. Așadar, este bine că Schaubühne oferă
„cadrul teatral” și prezintă A Girls Story de Annie Er-
naux, într-o introspecție intensă, realizată de geniala
actriță Veronika Bachfischer. În A Girls Story, Ernaux
privește în urmă, în scris, la experiențele traumati-
zante din tinerețe, legate de sexualitate. (…) Inter-
pretarea lui Bachfischer este intensă, clară, chiar și
în momentele în care furia și mânia se răspândesc
pe scena studioului slab mobilat, într-un mod pe cât
de opresiv, pe atât de inteligibil. Mesajul textului lui
Ernaux? Tabuurile și clișeele pe tema sexului nu fac
bine psihicului. Este bine că teatrul și literatura au
creat întotdeauna un spațiu pentru acest subiect –
dar nu ar trebui să fie comunicat mai deschis și în
școli și în familii (...)?
Eva Britsch, Sex fără sens 

Female sexuality is a vast field. While many clichés

EN and stereotypes about men – the buzzword „ready
for anything“, correlations between „car size and his
little friend“, „real men aren’t monogamous“ – are ri-
diculed these days, there is still uncertainty among
women everywhere about the extent to which it is
„permissible“ to talk about one’s sexuality – and if
so, how and in what context. So it’s good that the
Schaubühne provides the „theatrical framework“
and presents Annie Ernaux’s A Girls Story in an in-
tense introspection by the brilliant actress Veronika
Bachfischer. In the A Girls Story, Ernaux looks back,
in writing, on the traumatic experiences of sexuality
in her youth (...) Bachfischer’s performance is in­tense,
clear, even in moments when anger and rage spill out
onto the sparsely furnished studio stage in a way that
is as oppressive as it is intelligible. The message of
Ernaux’s text? Taboos and clichés about sex are not
good for the psyche. It’s good that theatre and litera-
ture have always created a space for this subject – but
shouldn’t it be communicated more openly in schools
and families (...)?
Eva Britsch, Sex without meaning 

22
23
RO

Cu mult înainte de apariția mișcării Mee Too, Annie Ernaux ataca subiectul dominației masculine în A Girls
Story. (…) Actrița Veronika Bachfischer se apropie din exterior de personajul pe care urmează să îl interprete-
ze, lipind pe suprafața oglinzii fotografia lui Annie Ernaux, cunoscutul portret de pe coperta cărții. Doar cu o
perucă, Veronika Bachfischer se transformă, într-o clipă, în tânăra Annie Ernaux. „Fata nu sunt eu, dar există
în ea o prezență reală”. (…) În regia lui Sarah Kohm, monologul lui Annie Ernaux despre o poveste de iubire
personală se amplifică – în direcția pe care o dă autoarea – și devine reflecție socială (…). Veronika Bachfischer
SPECTATOR

construiește un adevărat pod între descrierea sobră, analitică prin care Annie Ernaux discută subiecte – care
în trecut erau tabu – legate de sex, și pofta de viață irepresibilă a tinerei, un pod între cunoașterea rațională și
euforie. La final, Veronika Bachfischer își scoate peruca. „Ea este eu și eu sunt ea”, mărturisește actrița. Oare
lucrurile s-au schimbat chiar atât de puțin în aceste decenii care au trecut? (...)
Michaela Schabel 

24
 EN

Long before the advent of the Mee Too movement, Annie Ernaux attacked the subject of male domination in
A Girl’s Story (...) Actress Veronika Bachfischer approaches the character she is about to play from the outside,
pasting Annie Ernaux’s photograph, the familiar portrait on the book’s cover, onto the surface of the mirror.
With only a wig, Veronika Bachfischer transforms herself, in an instant, into the young Annie Ernaux: „The girl
is not me, but there is a real presence in her“. (...) Directed by Sarah Kohm, Annie Ernaux’s monologue about a
personal love story is amplified – in the direction the author gives - and becomes a social reflection (...).
Veronika Bachfischer builds a bridge between Annie Ernaux’s sober, analytical depiction of previously taboo
subjects related to sex and the young woman’s irrepressible lust for life, a bridge between rational knowledge
and euphoria. At the end, Veronika Bachfischer takes off her wig. „She is me and I am her,“ the actress confess-
es. Have things changed so little in the decades that have passed? (...)
Michaela Schabel 

25
RO
S-a spus, și nu de puține ori, că Schaubühne Berlin – un teatru cu o identitate de mare forță,
deschis spre experiment, atât în ceea ce privește dramaturgia clasică, cât și teatrul contem-
poran – reprezintă epicentrul teatrului european. Este o realitate faptul că Schaubühne este
cel mai cunoscut teatru din Germania pe plan mondial. Fondat în 1962, situat pe celebra
stradă berlineză Kurfürstendamm, într-un fost cinematograf, Schaubühne și-a concentrat
repertoriul, încă de la începuturile sale, asupra teatrului politic și a activismului. Mari actori,
regizori, coregrafi au definit istoria acestei scene: Peter Stein, Klaus Michael Grüber, Luc
Bondy, Robert Wilson, Sasha Waltz etc. O nouă – și fertilă – epocă a Schaubühne începe
odată cu momentul în care Thomas Ostermeier preia acest teatru, în 1999. Păstrându-i
identitatea consacrată, ca teatru de atitudine socio-politică, Schaubühne se distinge astăzi
prin diversitatea manifestelor estetice și stilistice ale regizorilor care montează aici: Thomas
Ostermeier, Alvis Hermanis, Katie Mitchell etc.

26
EN
It has been said, and not infrequently, that the Schaubühne Berlin – a theatre with a strong
identity, open to experiment, both in terms of classical drama and contemporary theatre –
is the epicentre of European stagecraft. It is a fact that the Schaubühne is Germany’s best-
known theatre worldwide. Founded in 1962, located on Berlin’s famous Kurfürstendamm
street in a former cinema, the Schaubühne has focused its repertoire on political theatre
and activism since its inception. Great actors, directors and choreographers have defined
the history of this stage: Peter Stein, Klaus Michael Grüber, Luc Bondy, Robert Wilson,
Sasha Waltz, etc.
A new – and fertile – era for the Schaubühne began when Thomas Ostermeier took over
the theatre in 1999. While preserving its established identity as a theatre of socio-political
attitude, the Schaubühne is today distinguished by the diversity of the aesthetic and sty-
listic manifestations of the directors who stage here: Thomas Ostermeier, Alvis Hermanis,
Katie Mitchell, etc.

27
 Joi / Thursday, 20.07, 19:00
Sala Mare / Main Hall
Vineri / Friday, 21.07, 16:00 & 19:00
ANOTIMPURILE
FEST-FDR Spectacol recomandat persoanelor peste 16 ani / Durata spectacolului 1h45
Show recommended for persons over 16 years / Length of the show 1h45
Spectacol cu supratitrare în limba română / Romanian subtitles

THE INFERNAL
COMEDY de / by Michael Sturminger
bazat pe o idee de / based on idea by Birgit Hutter și Martin Haselböck

Cu / With
JOHN MALKOVICH (Jack Unterweger)

REGIA ARTISTICĂ MICHAEL STURMINGER

Soprana / Soprano 1 SUSANNE LANGBEIN

Soprana / Soprano 2 CHEN REISS

și / and

Orchester Wiener Akademie

Dirijor / Conducted by MARTIN HASELBÖCK
Muzică din creația lui / Music by Vivaldi, Mozart, Beethoven, Haydn,
Weber, Gluck și Boccherini

CONCEPTUL MUZICAL MARTIN HASELBÖCK

Spectacol prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile orașului – Atelierul
Identitate, în cadrul Programului Cultural „Timișoara– Capitală Europeană a Culturii 2023” / Performance
presented as part of the FEST-FDR Seasons, part of the City Voices – Identity Workshop, part of the
Cultural Programme „Timisoara – European Capital of Culture 2023“.

SPONSORI AI REPREZENTAȚIILOR DIN 20 și 21.07.2023, ora 19:00

Partener:

28
29
RO
Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur și pentru premiile BAFTA pentru rolurile din In
the Line of Fire / În bătaia puștii și Places in the heart / Locuri în inimă, actorul-vedetă a
jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial, doar dacă amintim celebrul Dangerous
Liaisons / Legături primejdioase sau Being John Malkovich unde John Malkovich își joacă
propriul personaj. Vedeta americană își leagă cariera și de alte filme celebre: The Iron Mask
/ Omul cu masca de fier, Empire of the Sun / Imperiul soarelui, The Sheltering Sky / Ceai în
Sahara, Death of a Salesman / Moartea unui comis voiajor sau Of Mice and Med / Despre
oameni și șoareci. Personajul său din Con Air / Avionul condamnaților, Cyrus „The Virus“,
este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai impresionante personaje negative ale cinema-ului
celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, iar performanța sa din The New Pope / Noul
papă este încă proaspătă iubitorilor de film.
Teatrul reprezintă un segment important și constant în cariera lui John Malkovich. În 1976,
devine membru al companiei de teatru Steppenwolf, înființat de Gary Sinise, teatru în care se
întoarce cu regularitate. Personajul care l-a consacrat ca actor de teatru este Biff, în Moartea
unui comis voiajor de Arthur Miller, rol care i-a adus premiul Emmy. John Malkovich a cola-
borat cu regizorul austriac Michael Sturminger și dirijorul Martin Haselböck la trei proiecte
de teatru muzical: The Infernal Comedy, The Giacomo Variations (spectacol despre viața lui
Giacomo Casanova, realizat ulterior și ca film, cu titlul The Casanova Variations) și Just Call
me God, scris pentru deschiderea Elbphilharmonie din Hamburg.

30
EN
Double Oscar, Golden Globe and BAFTA Award nominee for his roles in In the Line of Fire
and Places in the Heart, the star actor has featured in numerous films with worldwide
impact, including the famous Dangerous Liaisons and Being John Malkovich where John
Malkovich plays himself. The American star is also linked to other famous films: The Man in
the Iron Mask, Empire of the Sun, The Sheltering Sky, Death of a Salesman or Of Mice and
Men. His character in Con Air, Cyrus „The Virus“, is known as one of the most impressive
villains of the cinema of the second half of the 20th century, and his performance in The
New Pope is still fresh in the mind of film lovers.
Theatre is an important and constant segment of John Malkovich’s career. In 1976, he be-
came a member of the Steppenwolf Theatre Company, founded by Gary Sinise, to which
he regularly returned. The character that established him as a stage actor was Biff in Arthur
Miller’s Death of a Salesman, a role that won him an Emmy Award. John Malkovich has
collaborated with Austrian director Michael Sturminger and conductor Martin Haselböck
on three musical theatre projects: The Infernal Comedy, The Giacomo Variations (a play
about the life of Giacomo Casanova, later made into a film called The Casanova Variations)
and Just Call me God, written for the opening of the Elbphilharmonie in Hamburg.

31
RO

The Infernal Comedy este un spectacol pe care autorul și regizorul Michael Sturminger
l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit și cel cân-
tat. Universul sonor – punctat de muzica lui Vivialdi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber,
Gluck și Boccherini – este susținut de sopranele Susanne Langbein și Chen Reiss și de
renumita orchestră Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselböck, creator al
conceptului muzical al spectacolului. John Malkovich construiește în acest monolog venit
de pe linia invizibilă dintre cei vii și cei morți, autobiografia fictivă a criminalului în serie
Jack Unterweger, cel care, în anii ‘90, a provocat o dezbatere aprinsă privind carisma și
psihopatia. The Infernal Comedy s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga
lume, în țări de pe trei continente.

32
EN

The Infernal Comedy is a performance that the author and director Michael Sturminger
wrote especially for John Malkovich, creating a dialogue between the spoken language
and the sung one. The sopranos Susanne Langbein and Chen Reiss and the well-known
orchestra of the Vienna Academy, conducted by Martin Haselböck, who signs the musical
concept, as well, create a sound environment by the music of Vivaldi, Mozart, Beethoven,
Haydn, Weber, Gluck and Boccherini. John Malkovich restores in this monologue from the
invisible line between the life and death, the fictional autobiography of serial killer Jack
Unterweger who, in the 90s, provoked a vivid debate on charisma and psychopathy. The
Infernal Comedy has played in more than 150 theatres worldwide, on three continents.

33
RO
RO În 2003, preluam funcția de director artistic al Orches-
trei baroce Musica Angelica din Los Angeles. În consiliul
de conducere se afla legendarul director al Filarmonicii
din Los Angeles, Ernest Fleischmann, pe care l-am între-
bat de ce orchestra sa nu colaborează niciodată cu ve-
detele de cinema care lucrează în oraș: „Nu s-ar angaja“,
a răspuns scurt. (...) Apoi, în 2007, l-am întâlnit pe John
Malkovich, mai degrabă din întâmplare. După un concert,
Martin Weiss, consulul general al Austriei la Los Angeles
la acea vreme, organizase o cină la care fusese invitată și
creatoarea de costume vieneză Birgit Hutter, împreună cu
John, cu care lucrase de curând. La cină, a urmat o discuție
aprinsă: „Cum ar putea un muzician clasic să colaboreze
Începuturile

cu un actor?“. În scurt timp, am reușit să-i transmit lui John

dragostea mea pentru melodrama clasică și, împreună, ne-
am luat răgazul să găsim material pentru un proiect care ar
putea fi realizat cu Musica Angelica. Am stabilit împreună
data premierei, fără să fi avut în minte o piesă de teatru
și cu atât mai puțin o temă pentru această piesă. (...) Am
discutat posibile teme pentru o melodramă: Brothers in
Exile, despre Heinrich și Thomas Mann; o versiune dra-
matizată a romanului Austerlitz de W. G. Sebald a fost
luată în considerare, dar a fost respinsă. Nu aveam niciun
text și timpul ne presa. Din nou, Birgit Hutter a fost cea
care ne-a ajutat. În timpul unei întâlniri pe care am avut-o
cu Malkovich, ne-a informat că biografia în limba engleză
a lui Unterweger, scrisă de John Leake, urma să fie prezen-
tată în acea seară la o librărie din Hollywood. John a mers
la lansare, după care ne-a anunțat: „Ăsta este subiectul
nostru“.
Cu cinci luni înainte de premiera programată, aveam o
temă, dar n-aveam piesă. Îmi amintesc foarte bine încă și
acum discuția cu Michael Sturminger, pe care îl rugasem
să ni se alăture: ar trebui dezvoltat un nou format, un text
pentru un excepțional actor de teatru, în combinație cu
muzică clasică. Muzica – pe picior de egalitate cu acto-
ria, textul – adaptat la marele protagonist, cu profilul și
cu tehnica sa specială. Lui Sturminger trebuie să-i mulțu-
mim pentru ideea de bază a piesei: agentul lui Unterweger
invită publicul la o ultimă lectură, post-mortem. Pentru a
stârni interesul publicului, a angajat o orchestră și „două
doamne frumoase“ care vor cânta „câteva melodii de
modă veche“. (...)
The Infernal Comedy cu subtitlul, la vremea respectivă,
Seducție și disperare, a avut premiera pe 3 mai 2008, la
Barnum Hall Theatre din Santa Monica. Întrucât Sturminger
însuși a montat spectacolul în Germania, John Malkovich,
care a lucrat intens la versiunea finală a textului, a fost im-
plicat în etapa de repetiții. Faptul că pentru prima dată o
vedetă de film a fost implicată activ într-o producție de
teatru muzical a fost cu siguranță unul dintre motivele
marelui succes al acestui spectacol. (...) Între 2010 și 2013,
spectacolul a făcut un turneu mondial de peste 100 de
reprezentații, cu opriri în Europa, Asia, America de Nord și
America de Sud. (...)
O formă complet inovatoare de teatru muzical va fi pre-
zentată la reluarea noastră: cel mai probabil pentru prima
dată, pe scenă urcă împreună o vedetă de cinema, două
cântărețe de operă și o orchestră barocă, pentru un mo-
nolog amplu care oferă, în același timp, răspunsul la între-
barea inițială: „Cum poate o vedetă de cinema să colabo-
reze cu un muzician clasic?“.
Martin Haselböck 

34
In 2003, I had taken over as artistic di-
rector of the Musica Angelica Baroque
Orchestra in Los Angeles. On my board
sat the legendary long-term director of
the Los Angeles Philharmonic Ernest
Fleischmann, whom I soon asked why his
orchestra would never work with movie
stars working in the city: „They would not
commit,“ was his clear answer. (…) Then,
in 2007, I met John Malkovich rather by
chance. After a concert, Martin Weiss, the
Austrian Consul General in Los Angeles
at the time, had hosted a dinner to which
the Viennese costume designer Birgit
Hutter had also been invited along with
John, with whom she had just worked.
Even at the dinner, a lively discussion en-
sued, „How can a classical musician coo­
perate with an actor?“ I was soon able to
convey my affinity for the classical melo-
drama to John and we adjourned to find
the material for a project that could be
realized with Musica Angelica. Togeth-
er a performance date was found (…)
without a play, let alone a theme for the
piece, in mind. (…) Possible themes for a
melodrama were discussed: Brothers in
Exile, about Heinrich and Thomas Mann,
a dramatized version of „Austerlitz“ by
W. G. Sebald was considered, but imme-
diately discarded. We had no play and
time was pressing. Again, it was Birgit
Hutter who could help. During a meeting
we had with Malkovich, she informed us
that the English-language Unterweger
biography by John Leake would be pre-
sented that evening at a bookshop in
Hollywood. John drove to the presenta-
tion and afterwards informed us, „This is
our subject.“
Five months before the scheduled pre-
miere, we had a subject, but still no play.
I still vividly remember the conversation
with Michael Sturminger, whom we had
asked to collaborate: A new format would EN
have to be developed, a text for an ex-
cellent theater actor in combination with
classical music. Music – on equal footing
on stage with the acting, the text tailored
to the great protagonist with his special
profile and skills.
Sturminger is to thank for the basic idea
of the play: Unterweger’s agent invites
the audience to a last reading post mor-
tem. To spur audience interest, he has
How it all began
hired an orchestra and „two beautiful la-
dies“ who will sing „some old-fashioned
songs.“ The play plot that develops from
this, moves with stringency to the empty
end of the piece. (…)
The infernal Comedy premiered on May
3, 2008, at Barnum Hall Theatre in Santa
Monica still subtitled „Seduction and
Despair.“ Since Sturminger himself staged
opera in Germany, John Malkovich, who
had also worked intensively on the final
text version, was involved in the rehearsal
work. The fact that this was the first time
that a film star was actively involved in a
musical theater production was certainly
one of the reasons for the great success
of the piece. (…)
Between 2010 and 2103, the production
toured the world with more than 100
performances, with stops throughout Eu-
rope, Asia, North and South Ame­rica. (…)
A thoroughly innovative form of musical
theater will be presented to you at our
revival: Arguably for the first time, a mov-
ie star joins two opera singers and a ba-
roque orchestra on stage for a full-length
monologue, which at the same time pro-
vides an answer to the original question:
„How can a movie star cooperate with a
classical musician?“
Martin Haselböck 
35
 (...) În mod nu neapărat surprinzător, Malkovich
joacă un cumplit criminal în serie. Criminalul cu
pricina este ucigașul austriac Jack Unterweger, a
RO cărui poveste este realmente bizară. Unterweger,
născut în 1950, și-a petrecut prima parte a vie-
ții ucigând prostituate în numeroase țări, deve-
nind celebru pentru că a strangulat o femeie din
Germania, Margaret Schafer, cu propriul ei sutien.
Dar, în ciuda celor 16 condamnări și a unei pedepse
cu închisoarea pe viață, Unterweger a reușit cumva
să convingă diverși savanți și progresiști austrieci
că s-a reabilitat în închisoare, unde urmase nume-
roase cursuri de scriere. A avut loc o campanie a
acestor intelectuali naivi, aceștia reușind să-i obți-
nă grațierea. Unterweger, între timp o celebritate și
un simbol mediatic al valorii reabilitării în sistemul
judiciar, devine jurnalist cu misiuni internaționale.
Din păcate, rămâne ucigaș – omoară femei în Los
Angeles, în timp ce scrie pentru o revistă austriacă
despre viața și moartea lor în industria sexului. În
fond, își relatează propriile crime.
„Tot ce spune Unterweger publicului e minciună“,
afirmă Malkovich (...). După ce presupusa sa reabi-
litare s-a dovedit a fi o mare escrocherie, Unterweger
dispare. În cele din urmă este prins din nou, iar po-
vestea sa ia sfârșit cu el luându-și viața într-o închi-
soare austriacă, în 1994.
Dacă acest lucru pare destul de neobișnuit, spec-
tacolul, intitulat The Infernal Comedy (...) este o
36 combinație între Malkovich, care îl interpretează
pe Unterweger, două soprane (...) care evocă fe-
meile din viața sa, și diverse arii (...). Totul scris și
regizat de Michael Sturminger. Este, în esență, o
piesă care încearcă să combine teatrul, opera și ex-
periența unui concert clasic.
„Evident, este un fel de hibrid”, spune Malkovich.
„Dar este incredibil de bine integrat, iar cântărețele
sunt niște actrițe extraordinare“.
Malkovich povestește că inițial plănuise să regizeze
spectacolul, dar un lucru a dus la altul și a ajuns
să fie protagonistul acestuia. A mers în turneu cu
spectacolul în întreaga lume, cu un program lejer,
cam din 2009, când a avut loc premiera la Viena.
Tonul spectacolului, spune el, este ușor.
Ușor?
„(Spectacolul, n.red) recreează experiența pe care
publicul austriac a avut-o cu el. (...) De fapt, era
foarte bine văzut. Unele dintre femeile cu care a
avut relații continuă să îl creadă nevinovat, iar celor
mai multe nu le pasă. Ori de câte ori am fost în lo-
curile pe unde obișnuia el să umble, chelneri și alții
veneau să îmi spună că era foarte drăguț. (...) Oa-
menii vor să vadă, pentru a afla informații fantasti-
ce despre motivul pentru care Unterweger a făcut
ceea ce a făcut“, a mai spus actorul. „De fapt, asta
este ceea ce face muzica. Muzica este atât vocea
victimelor, cât și tot ceea ce Unterweger nu poate
sau nu vrea să spună“. (...)
Chicago Tribune 
 (…) Perhaps unsurprisingly, Malkovich is playing
a creepy serial killer. The killer in question is the
Austrian murderer Jack Unterweger, whose story is
EN especially unusual. Unterweger, who was born in
1950, spent the first part of his life murdering pros-
titutes in numerous countries, famously strangling
a German woman named Margaret Schafer with her
own bra. But despite 16 convictions and a sentence
of life in prison, Unterweger was somehow able to
convince various Austrian academics and progres-
sives that he had reformed himself in jail, where he
took many writing courses. There was a campaign
by those deluded intellectuals, which succeeded
in gaining his release. Unterweger, by then a cele­
brity and the media’s poster child for the value of
rehabilitation in the justice system, became a jour-
nalist who took international assignments. Alas, he
also remained a killer — murdering women in Los­
Angeles while simultaneously writing about their
lives and deaths in the sex industry for an Austrian
magazine. He was, in fact, reporting on his own
crimes.
„Everything that Unterweger says to the audience
is a lie,“ Malkovich said (…).
After his supposed rehabilitation was revealed
as a great con, Unterweger went on the lam. He
eventually was recaptured, and his story came to
an end when he killed himself in an Austrian prison
in 1994.
If that sounds unusual enough, the event, titled
The Infernal Comedy: Confessions of a Serial
Killer (…) is a combination of Malkovich playing
Unterweger, two sopranos (…) evoking the women
in his life, and various arias (…). The whole thing was
written and directed by Michael Sturminger. It is, in
essence, a piece that attempts to combine theater,
opera and the experience of a classical concert.
„Obviously it’s kind of a hybrid,“ Malkovich said.
„But it’s incredibly well integrated and the singers
are terrific actresses.“ Malkovich said that he’d ini-
tially planned to direct the work, but one thing led
to another, and he ended up its star. He has been
touring the piece (orchestras have varied) around
the world on a light schedule pretty much since
2009, when the premiere took place in Vienna. The
tone, he said, is light.
Light?
„It re-creates the experience that the Austrian pu­
blic had of him (...). Actually, he was very well liked.
Some of the women he was involved with still be-
lieve he was innocent, and many of them did not
care. Whenever I have been in the places where he
used to hang out, waiters and such have come up
to me and told me that he was very nice. (…) Peo-
ple look to the text for some fantastic insights into
why Unterweger did what he did,“ the actor said.
„Actually, that’s what the music does. The music is
both the voice of the victims and everything that
Unterweger can’t or won’t say.“ (…)
Chicago Tribune 
37
38
 Nu am fost niciodată interesat în mod special de muzica clasică (...), dar în 2006 l-am cunoscut pe
RO dirijorul vienez Martin Haselböck, iar el mi-a sugerat să lucrăm împreună. Am fost de acord, am
discutat multe variante. Când a apărut ideea de a realiza un spectacol despre un criminal în serie,
jurnalist, poet, dramaturg austriac (...) am început să ascult această muzică extraordinară în fiecare zi.
Am simțit puterea muzicii clasice. A devenit cu adevărat fascinant pentru mine să lucrez în acest gen.
Și, de asemenea, să încerc să-mi dau seama cum poate fi combinată cu altceva.
John Malkovich 

I’ve never been particularly interested in classical music (...), but in 2006 I met the Viennese conductor
Martin Haselböck and he suggested that we work together. I agreed, we discussed many options. When
the idea of making a piece about an Austrian serial killer, journalist, poet, playwright, his subsequent
EN
rehabilitation and redemption came up, I started listening to this extraordinary music every day.
I felt the power of classical music. It has become really fascinating for me to work within this genre. And
kind of trying to figure out how to combine it with something else.
John Malkovich 

39
 Vineri / Friday, 25.08, 19:00
Sâmbătă / Saturday, 26.08, 19:00
Duminică / Sunday, 27.08, 19:00 Sala 2
Luni / Monday, 28.08, 19:00
EGAL
Spectacol recomandat persoanelor peste 16 ani / Durata spectacolului 1h55
Show recommended for persons over 16 years / Length of the show 1h55
Spectacol cu supratitrare în limba română / Romanian subtitles

UNION PLACE –
O SCURTĂ TRILOGIE
UNION PLACE –
A SHORT TRILOGY
de / by Elise Wilk

Distribuția / Cast
Alex ANDREI CHIFU
Daniela SOPHIA FISCHBACHER
Rudolf WOLFGANG KANDLER
Mariana CRISTINA KÖNIG
Walter JENS OLE SCHMIEDER
Darius PHILIPPE THELEN
Sophie CHRISTIANE WARNECKE

REGIA ARTISTICĂ / DIRECTED BY ALEXANDRU WEINBERGER-BARA

Scenografia / Set and costume design ISABEL GRAF

Muzica GEORG BRENNER
Lighting design MARCEL BUSÁ
Dramaturgie / Dramaturgy JÉRÔME JUNOD

o coproducție / a coproduction between Schauspielhaus Salzburg – Teatrul Național din

Timișoara – Escher Theatre

40
41
RO
Programul EGAL vizează constru-
irea pentru 2023 a unei geografii
teatrale europene care gravitea-
ză în jurul dramaturgiei și specta-
cologiei românești. Programul se
concentrează asupra realizării unor
coproducții internaționale realizate
de teatrele-partenere și jucate la
Timișoara în anul 2023, anul Capi-
talei Europene a Culturii, creând o
panoramă europeană a culturii ro-
mânești, prin intermediul teatrului.
În egală măsură, programul EGAL
imaginează crearea unui circuit
teatral românesc și european flu-
ent, atât în ce privește comunica-
rea și schimbul de experiență între
profesioniști, cât și în ce privește
difuzarea creațiilor teatrale, prin
turnee și schimburi de spectacole
cu alte teatre din România și din
afara ei.

42
EN

The EQUAL programme aims to build for 2023 a European theatre geography gravitating
around Romanian drama and performance. The programme focuses on the production
of international co-productions by partner-theatres to performed in Timisoara in 2023,
the year of the European Capital of Culture, creating a European panorama of Romanian
culture through theatre. The EQUAL programme also envisages the creation of a fluid
Romanian and European theatre circuit, both in terms of communication and exchange of
experience between professionals, and in terms of dissemination of theatrical creations,
through tours and exchanges of performances with other theaters in Romania and abroad.

43
RO

Sophie îl întâlnește pe Darius în aeroportul din Viena. Flirtul se transformă într-o aventură care se presu-
pune că se bazează pe o onestitate absolută, dar în curând devine evident că Sophie ascunde un secret. În
Luxemburg, Walter și soția sa Daniela, o cântăreață de origine română, îl așteaptă pe fiul Danielei, care nu
și-a mai văzut mama de ani de zile. În România, Mariana și Rudolf se reîntâlnesc după zeci de ani. În ado-
lescență formaseră un cuplu, dar el a decis să fugă de revoluție în Occident, iar ea a rămas. Povești de viață
care balansează între Est și Vest, între prezent și trecut, gravitând în jurul nevoii de evadare, a dorului, într-un
păienjeniș de fire care încep să se întrepătrundă și să se înnoade, țesând un model nou și neașteptat, într-un
POVESTEA

caleidoscop lingvistic româno-germano-francez care acoperă, cu umor și sensibilitate, un continent interco-

nectat la nivel interpersonal, cu mult înainte să fi devenit o unitate geopolitică.

44
 EN

Sophie meets Darius at the airport in Vienna. The flirtation turns into an affair that is supposed to be based
on absolute honesty, but it soon becomes apparent that Sophie is hiding a secret. In Luxembourg, Walter and
his wife Daniela, a Romanian-born singer, are waiting for Daniela’s son, who hasn’t seen his mother for years.
In Romania, Mariana and Rudolf meet again after decades. They had been a couple as teenagers, but he de-
cided to flee the revolution and go West, while she stayed. Life stories that swing between East and West,
present and past, revolving around the need to escape, around longing, in a tangle of threads that begin to
intertwine and knot, weaving a new and unexpected pattern, in a Romanian-German-English kaleidoscope

THE STORY
of languages that covers, with humour and sensitivity, a continent intertwined on an interpersonal level, long
before it became a geopolitical unit.

45
RO

Prin programul Timișoara 2023 – Ca-

pitală Europeană a Culturii, România
traversează un momentul istoric. În
Anul Capitalei Europene a Culturii,
Timișoara și România devin sino-
nime atât pentru creatorii și artiștii
Europei, cât și pentru consumatorul
european de teatru. Teatrul Națio-
nal din Timișoara are un rol impor-
tant în acest proces prin constanța
cu care urmărește, înainte de toate,
construi­rea unui sistem de conectare
europeană – între oameni, între in-
stituții, între artiști. Acesta este con-
textul în care se dezvoltă spectacolul
Union Place, în cadrul unui proiect
care aduce împreună trei teatre eu-
ropene, în calitate de coproducători:
Schauspielhaus Salzburg (Austria),
Teatrul Național din Timișoara și
Théâtre d’Esch din Esch-sur-Alzette
(Luxemburg).

46
EN

Through the Timisoara 2023 - European Capital of Culture programme, Romania is going
through a historic moment. In the Year of the European Capital of Culture, Timisoara and
Romania are becoming synonymous both for Europe’s creators and artists and for the
European theatre consumer. The National Theatre of Timișoara plays an important role in
this process through the constancy with which it pursues, above all, the construction of a
system of European connection - between people, between institutions, between artists.
This is the context in which the Union Place performance is being developed, as part
of a project that brings together three European theatres as co-producers: Schauspiel-
haus Salzburg (Austria), the National Theatre of Timișoara and Escher Theatre in Esch-sur-
Alzette (Luxembourg).

47
 La începutul lunii aprilie, la Salzburg aveau loc niște repetiții foarte speciale. În cadrul noii colaborări
RO dintre Schauspielhaus din Salzburg, Teatrul Național din Timișoara și Teatrul din Esch (Luxemburg),
o echipă trans-europeană aduce la viață cea mai recentă piesă a autoarei din România, Elise Wilk:
Union Place – o scurtă trilogie. În scaunul regizorului, Alexandru Weinberger-Bara, care a studi-
at la Viena și a lucrat la Timișoara, trece fără încetare de la limba română la limba germană, apoi
engleză, combinând cele trei povești care alcătuiesc piesa. Cei șapte actori și actrițe vin din cele
trei teatre-partenere (din Timișoara – Cristina König și Andrei Chifu), ceea ce dă naștere unei mari
diversități de schimburi interculturale, practic la fiecare repetiție. Union Place este o întâlnire între
diferitele fețe ale Europei: personajele navighează între limbi și între țări, în călătorie sau în exil, în
căutarea unui loc unde să scape de spaimele lor, de represiunea politică sau de propria culpabilitate.
În spectacol, publicul descoperă cât de legate unul de altul sunt aceste destine întrepătrunse. Nu
mai puțin, o frumoasă relație de înțelegere, plurilingvă și multiculturală și forme noi de comunicare
și interpretare teatrală s-au dezvoltat în interiorul echipei prin prisma diferitelor limbi care se aud
pe scenă. Union Place este, fără doar și poate, dovada că o cooperare teatrală europeană este nu
doar posibilă, ci și fructuoasă.
Jérôme Junod, Director artistic, Schauspielhaus Salzburg 

48
EN In early April, some very special rehearsals begun in Salzburg. As part of a new
collaboration between the Salzburg Schauspielhaus, the National Theatre
of Timișoara and the Theatre of Esch (Luxembourg), a trans-European team is
bringing to life the latest play by Romanian-born Elise Wilk: Union Place –
A Short Trilogy. In the director’s chair, Alexandru Weinberger-Bara, who stu-
died in Vienna and worked in Timișoara, switches seamlessly between Roma-
nian, German and English, combining the three stories that make up the play.
The seven actors and actresses come from the three partner theatres (from
Timișoara - Cristina König and Andrei Chifu), which gives rise to a great diver-
sity of intercultural exchanges at practically every rehearsal. Union Place is an
encounter between the different faces of Europe: the characters navigate be-
tween languages and between countries, travelling or in exile, in search of a
place to escape their fears, political repression or their own guilt. In the perfor-
mance, the audience discovers how intertwined these destinies are. Not least,
a beautiful, multilingual and multicultural understanding has developed within
the team, as well as new forms of communication and theatrical interpretation
through the different languages heard on stage. Union Place is, without a doubt,
proof that European theatrical cooperation is not only possible but also fruitful.
Jérôme Junod, Artistic Director, Schauspielhaus Salzburg 

49
RO

ELISE WILK,
DRAMATURG:
Union Place,
trei povești
de dragoste,
în trei limbi
Finalul lunii august la Timișoara înseamnă
Union Place, regia Alexandru Weinberger-Bara,
pe un text special scris pentru această mon-
tare de Elise Wilk. Spectacolul aduce pe scenă
actori din România, Austria și Luxemburg și se
joacă în românește, în germană și în engleză.
Despre cum a scris această piesă inedită am
vorbit cu Elise Wilk.

50
Textul tău tratează, printre altele, tema mi-
grației în diferite epoci. Ce te atrage la acest
subiect?
Acum un an, Schauspielhaus Salzburg m-a invi-
tat să scriu un text special pentru o distribuție
internațională formată din actori din România,
Austria și Luxemburg. Textul trebuia să fie scris
în trei limbi și să vorbească despre diferențe și
asemănări în Europa de astăzi, despre ceea ce
ne unește și ceea ce ne desparte. M-am decis
să scriu trei povești care se petrec în aceste
trei țări și care sunt legate între ele. Am știut de
la început ce actori vor juca și mi-am dorit ca în
fiecare dintre cele trei părți să joace împreună
interpreți din țări diferite. Personajele mi le-am
imaginat după ce am văzut fotografiile artiști-
lor. După ce textul era deja gata, distribuția s-a
schimbat. Dar tocmai neprevăzutul e frumos
în asemenea proiecte.
Despre diferențe și asemănări în Europa am
ales să vorbesc prin prisma relațiilor – fie că
sunt relații de dragoste sau relații între părinți
și copii. E foarte interesant, eu am crezut că
scriu o piesă despre părinți și copii, iar criticii
și publicul austriac au spus că sunt, în primul
rând, trei povești de dragoste.
Cred că e imposibil să scrii despre Europa de
astăzi și să eviți tema migrației, așa că da, tex-
tul e și despre migrație. Am mai scris despre
migrație în diverse momente ale istoriei, de
exemplu în Dispariții, unde este vorba des-
pre exodul sașilor. În timpul lucrului la Union
Place, mi-am dat seama că nu am epuizat
subiectul. Cred că nu există nici o familie din
România în care să nu fie cineva plecat în stră-
inătate. Și cred că e o temă despre care ar tre-
bui să se vorbească în teatru.
Mai e important de menționat că ceea ce e
deosebit la acest text este multilingvismul său.
E prima dată când scriu o piesă trilingvă. Lim-
bile care se vorbesc pe scenă sunt limbile în
care comunică personajele: Daniela provine
din România și Walter din Germania, limba lor
comună este engleza, e o situație întâlnită la
cele mai multe cupluri internaționale. Rudi și
Mariana vorbesc româna și germana, ei pro-
vin din Banat, unde se vorbesc ambele limbi.
Sophie și Darius vorbesc germana pentru că
sunt germani care se întâlnesc la Viena. M-am
gândit dacă piesa ar funcționa doar în limba ro-
mână sau doar în limba germană – probabil că
nu. Pe de-o parte e păcat, pe de altă parte cred
că multilingvismul este viitorul. Viața noastră
de zi cu zi se desfășoară astăzi în mai multe
limbi – spre exemplu, eu aproape în fiecare zi
vorbesc atât româna, cât și germana și engleza.
Plecarea din România, în diferite momente ale
istoriei, era diferită. Cum se vede acest lucru
în piesa ta?
Fiecare dintre cele trei „episoade” din Union
Place se petrece în alt oraș european. Am ales
ca scena în limba română să se petreacă în
Timișoara, dat fiind faptul că spectacolul se va
juca și aici și că doi dintre actori sunt timișo-
reni. Mi s-a părut foarte potrivit pentru acest
oraș să scriu o poveste care să fie chiar de aco-
lo – povestea unei treceri a frontierei dinain-
te de 1989. În text apare amănuntul că Rudi,
care a fugit în Occident în 1986, i-a scris iubi-
tei lui din lagărul Padinska Skela. La premiera
din Salzburg, în sală era un bărbat care avea
17 ani când a fugit din țară, în 1986, adică era
exact de aceeași vârstă cu personajul, și care
mi-a spus că a stat o vreme la Padinska Skela.
Cred că e o poveste în care se vor regăsi mulți
timișoreni. Așadar, Rudi evadează din România
comunistă și se întoarce în țară după 37 de ani.
Daniela, protagonista unui alt episod, a plecat
în Germania după 2007, odată cu intrarea Ro-
mâniei în UE, pentru că și-a dorit o carieră în
Europa. Motivațiile care stau în spatele migra-
ției sunt diferite în momente diferite ale isto-
riei. Înainte, riscai enorm, puteai plăti cu viața
dacă alegeai să pleci, acum e mai ușor să pleci,
dar prețul pe care îl plătești – înstrăinarea și
îndepărtarea de cei dragi – e la fel de mare.
Cum unești țările și destinele personajelor?
Ce le leagă unele de altele?
Cele trei povești sunt interconectate, iar le-
găturile dintre personaje se dezvăluie treptat
pe parcursul spectacolului, așa că nu o să dau
spoilere. (râde) Ce leagă toate aceste povești
sunt nu numai destinele personajelor, ci și
faptul că toți acești oameni caută, în felul lor,
fericirea.
Cum poate o poveste din România anilor ‘80
să reverbereze în prezent? Întâmplările de ieri
sunt și despre noi, cei de azi?
Povestea din România anilor ‘80 reprezintă
doar o mică parte din acțiunea piesei, dar dacă
e să o luăm cronologic, povestea Marianei și a
lui Rudi este cea cu care începe totul. Este sin-
gurul episod din trecut, celelalte având loc în
2019-2023. Dacă ea nu se întâmpla, probabil
că nu aveau loc nici toate celelalte. Este evi-
dent că întâmplările din trecut ne influențează
prezentul și viitorul și că nu putem privi spre
viitor fără a înțelege trecutul.
Interviu realizat de Gabriela Lupu 
51
EN

ELISE WILK,
PLAYWRIGHT:
Union Place,
three love
stories, in three
languages
The end of August at the National Theatre in
Timișoara is synonymous to the performance of
Union Place, directed by Alexandru Weinberger
-Bara, on a text specially commissioned for this
production by Elise Wilk. The show brings actors
from Romania, Austria and Luxembourg to the
stage and is performed in Romanian, German and
English. We spoke to Elise Wilk about how she
wrote this unique play.

52
Your text deals, among other things, with
migration in different eras. What attracts
you to this topic?
A year ago, Schauspielhaus Salzburg invited
me to write a special text for an internation-
al cast of actors from Romania, Austria and
Luxembourg. The text had to be written in
three languages and talk about differenc-
es and similarities in today’s Europe, about
what unites us and about what divides us.
I decided to write three stories that take
place in these three countries – stories and
countries which are linked to each other.
I knew from the beginning which actors
would play which parts and I wanted actors
from dif­ferent countries to play together
in each of the three segments of the play.
I imagined the characters after seeing the
actors’ photos. After the text was ready, the
cast changed. But it’s the unexpected that’s
beautiful in projects like this.
I chose to talk about differences and simi-
larities in Europe through the lens of rela-
tionships – be they love relationships or
relationships between parents and children.
It’s very interesting, I thought I was writing
a play about parents and children, and the
critics and the Austrian audience said it was
primarily three stories about love. I think it’s
impossible to write about Europe today and
avoid the theme of migration, so yes, the text
is also about migration. I’ve written about
migration before at various points in histo-
ry, for example in Disappearances, which is
about the exodus of the Saxon minority in
Romania. While working on Union Place, I
realised that I had not exhausted the sub-
ject. I don’t think there’s a family in Romania
in which someone hasn’t gone abroad. And
I think it’s a theme that should be talked
about in the theatre. It’s also important to
mention that what’s special about this text
is its multilingua­lism. It’s the first time I’ve
written a trilingual play. The languages spo-
ken on stage are the languages in which the
characters communicate: Daniela comes
from Romania and Walter from Germany,
their common language is English, a situa-
tion which is usually the norm in most inter-
national couples. Rudi and Mariana speak
Romanian and German, they come from the
Banat, where both languages are spoken.
Sophie and Darius speak German because
they are Germans meeting in Vienna. I won-
dered if the play would work only in Romani-
an or only in German – pro­bably not. On the
one hand it’s a pity, on the other hand I think
multilingualism is the future. Our everyday
life today is conducted in more than one lan-
guag – for example, almost every day I speak
both Romanian, German and English.
Leaving Romania at different times in histo-
ry was different. How does this come across
in your play?
Each of the three ‘episodes’ in Union Place
takes place in a different European city.
We chose to have the Romanian-language
scene in Timișoara, as the show will also be
performed here and two of the actors are
locals. It seemed very appropriate for this
city to write a story that was from there –
the story of a pre-1989 border crossing. In
the text it says that Rudi, who fled to the
West in 1986, wrote to his girlfriend in the
Padinska Skela camp. At the premiere in
Salzburg, there was a man in the audience
who was 17 when he fled the country in
the same year of 1986, i.e. was exactly the
same age as the character. This person told
me that he had spent some time in Padinska
Skela. I think it’s a story that many people
from Timișoara will relate to. So Rudi es-
capes from communist Romania and re-
turns to the country after 37 years. Daniela,
the protagonist of another episode, left for
Germany after 2007, when Romania joined
the EU, because she wanted a career in Eu-
rope. The motivations behind migration are
different at different times in history. Before,
you risked a lot because you could pay with
your life if you chose to leave, now it’s easier
to leave, but the price you pay – alienation
and estrangement from loved ones – is just
as high.
How do you unite countries and characters’
destinies? What connects them to each
other?
The three stories are interconnected, and
the connections between the characters are
gradually revealed over the course of the
show, so I won’t give spoilers. (laughs) What
connects all these stories is not only the
fates of the characters, but also the fact that
all these people are searching for happiness
in their own way.
How can a story from Romania in the 1980s
reverberate in the present? Are yesterday’s
events also about us today?
The story of 1980s Romania is only a small
part of the play’s action, but if we are to take
it chronologically, the story of Mariana and
Rudi is where it all begins. It’s the only epi-
sode in the past, the others taking place in
2019-2023. If it would not have happened,
probably all other sequences couldn’t have
happened either. It’s obvious that past
events influence our present and future, and
that we can’t look to the future without un-
derstanding the past.
Interview by Gabriela Lupu 
53
RO
ALEXANDRU WEINBERGER-BARA,
REGIZOR:
Avem nevoie să ne recunoaștem pe
noi înșine în ceilalți

54
Cum a luat naștere acest spectacol?
Schauspielhaus Salzburg și-a propus să realizeze o produc-
ție europeană împreună cu Teatrul Național din Timișoara și
cu Escher Theater din Luxemburg, cu actori din țări diferite,
care vorbesc limbi diferite, pe un text de Elise Wilk, special
conceput pentru acest scop. Dramaturga a creat trei povești
în care personajele sunt jucate de actori care nu au mai jucat
niciodată împreună pe scenă – iar găsirea unei soluții sce-
nice care să spună două dintre povești în mai multe limbi, a
fost task-ul principal la repetiții. Întregul proces de lucru ne-a
confruntat pe toți cu niște provocări din care am crescut nu
doar ca artiști de teatru, dar și ca oameni. Europa este un
continent din ce în ce mai divers, iar teatrul trebuie să re-
flecte noile realități în care trăim. Interculturalitatea și multi-
lingvismul trebuie adoptate în limbajul teatral al viitorului, iar
Union Place este, cred eu, o piatră de temelie în acest sens.
Care este conceptul?
Deși acțiunile celor trei povești se petrec în spații geografi-
co-temporale diferite, destinele personajelor sunt legate în-
tre ele, ca un nod gordian pe care nimeni nu știe să îl desfacă.
Fiecare personaj trăiește drama de a se simți îndepărtat de
propriile rădăcini și tânjește după întâlnirea cu cei pe care
i-ar putea numi semeni. Imposibilitatea întâlnirii îi determină
pe toți să transgreseze granițele microcosmosului individual.
Pornind de la ideea de mozaic narativ, am lăsat personajele
să își negocieze conflictele într-un spațiu unic, descoperin-
du-se nu doar pe sine, ci și legăturile cu ceilalți protagoniști.
La repetiții, am căutat cu toții să dezvoltăm un limbaj scenic
care să încorporeze bagajul cultural și lingvistic al fiecărui ac-
tor.
Simți că te reprezintă în vreun fel textul Elisei?
Ca regizor român din Austria a fost extraordinar pentru mine
să montez în Salzburg un spectacol în care se vorbește și în
limba mea maternă – lucru pe care mi l-am dorit de mult.
Ce unește personajele din trei țări?
Exact ceea ce ne unește pe noi toți, indiferent de unde ve-
nim: avem nevoie să ne recunoaștem pe noi înșine în ceilalți.
Cum a fost primit spectacolul?
Publicul a fost extraordinar – spectatorii au adus de acasă
multă curiozitate pentru un subiect cu care, la prima vedere,
nu au nimic în comun. Toate reprezentațiile din Schauspiel-
haus Salzburg s-au jucat aproape cu casa închisă. Invit publi-
cul din Timișoara și pe cel din Luxemburg să vină să-l vadă.
Spectacolele diferă în vreun fel în funcție de locul unde se
joacă?
Nu, deoarece am încercat să realizăm un show accesibil pen-
tru publicul din Austria, România și Luxemburg.
Interviu realizat de Gabriela Lupu 

55
EN

ALEXANDRU WEINBERGER-BARA,
DIRECTOR:
We need to recognize ourselves
in others

56
How did this show come about?
Schauspielhaus Salzburg set out to make a European pro-
duction together with the National Theatre in Timișoara
and the Escher Theater in Luxembourg, with actors from
different countries, speaking different languages, based
on a text by Elise Wilk, specially conceived for this pur-
pose. The playwright created three stories in which the
characters are played by actors who have never acted
together on stage before – and finding a scenic solution
to tell two of the stories in more than one language was
the main task in rehearsals. The whole process presen­
ted us all with some challenges from which we grew not
only as artists, but also as human beeing. Europe is an
increasingly diverse continent and theatre has to reflect
on stage the new realities we live in. Interculturality and
multilingualism must be adopted in the theatrical lan-
guage of the future, and Union Place is, I believe, a cor-
nerstone of this.
What is the concept?
Although the actions of the three stories take place in
different geographical and temporal spaces, the charac-
ters’ destinies are linked together like a Gordian knot that
no one knows how to untie. Each character experiences
the drama of feeling far removed from their own roots
and yearns to meet those they might call their own. The
impossibility of meeting them leads everyone to trans-
gress the boundaries of the individual microcosm.
Starting from the idea of a narrative mosaic, I let the
characters negotiate their conflicts in a unique space,
discovering not only themselves but also their connec-
tions to other protagonists. In rehearsals, we all sought
to develop a stage language that incorporated the cul-
tural and linguistic background of each performer.
Do you feel that the Elise Wilk’s text represents you in
any way?
As a Romanian director living in Austria, it was extraor-
dinary for me to stage a performance in Salzburg in my
mother tongue – something I had always wanted.
What unites characters from these three countries?
Exactly what unites us all, no matter where we come
from: we need to recognise ourselves in others.
How was the show received?
The audience was great – they brought a lot of curiosity
from home for a subject they have nothing in common
with at first glance. All the performances in Schauspiel-
haus Salzburg were played almost to a packed house. I
invite the Timișoara and Luxembourg audiences to come
see it.
Do the performances differ in any way depending on
the venue?
No, because we have tried to make the show accessible
to audiences in Austria, Romania and Luxembourg.
Interview by Gabriela Lupu 
57
RO

58
CRISTINA KONIG, ACTRIȚĂ:
Union Place este un spectacol
fără bariere lingvistice sau
granițe teritoriale
Cum a fost experiența lucrului la acest spectacol inedit?
La început, m-a speriat, mi s-a părut foarte greu pentru că nu știu limba germană,
iar partenerul meu de scenă vorbește în germană. A fost foarte, foarte multă
muncă în spate, ne-am întâlnit zilnic să repetăm, să mă pot obișnui cu textul lui
Wolfgang, să putem găsi drumul personajelor noastre, unul către celălalt. Prima
repetiție a fost în 3 aprilie. Am repetat nouă zile, după care am revenit la Timi-
șoara, vreo două săptămâni. Aici, între repetițiile de la teatru, am continuat să
studiez pentru Union Place – repetiții pe zoom cu Wolfgang, învățam replicile,
înregistrasem repetiția de la Salzburg și ascultam zilnic textul lui în germană...
parcă trăiam în buclă. (râde) A fost o perioadă grea, dar frumoasă. Am muncit în-
continuu, dar a fost tare emoționant să lucrez și să joc în spectacolul ăsta. A fost
un cumul de trăiri și de emoții... fantastic. Abia aștept să-l jucăm și la Timișoara.
Ce a fost diferit față de alte montări?
Proiectul ăsta deschide un drum pentru toată Europa, un teatru fără bariere ling-
vistice sau granițe teritoriale. În spectacol, actorii comunică în trei limbi – germa-
nă, română și engleză – și se înțeleg perfect. Union Place ne-a apropiat pe viață.
Cum a fost primit spectacolul la Salzburg?
Foarte bine, aproape neașteptat de bine. Unii dintre spectatori ne-au mărturisit
după spectacol că s-au regăsit în poveștile noastre, că au trecut prin traume ase-
mănătoare, că au râs și au plâns cu noi. Am descoperit un oraș, un teatru și un
public foarte generos.
Ce te-a impresionat la text și la montare?
Acest mozaic multicultural, contrastele, dar și asemănările. Și, nu în ultimul rând,
felul în care a reușit Alexandru Weinberger-Bara să facă vizibile diferențele cul-
turale și să pună în lumină nevoia noastră de a le descoperi punctul de contact.
Interviu realizat de Gabriela Lupu 

59
EN

60
CRISTINA KONIG,
ACTRESS:
Union Place is a
show without
language barriers or
territorial borders
How was the experience of working on this unique show?
At first, I was scared, I found it very difficult because I don’t know German and
my scene partner speaks German. There was a lot, a lot of work behind it, we met
every day to rehearse, to get used to Wolfgang’s text, to be able to find our char-
acters’ way to each other. The first rehearsal was on April 3rd. We rehearsed for
nine days, and then we came back to Timișoara for about two weeks. Here, be-
tween rehearsals at the theatre, I continued to study for Union Place - rehearsals
on Zoom with Wolfgang, learning the lines, recording the Salzburg rehearsal and
listening to his German text every day... it was like living in a loop. (laughs) It was
a challenging period, but a good one. I worked non-stop, but it was very exciting
to work and act in this show. It’s been a lot of emotions and feelings... fantastic.
I can’t wait to perform it in Timișoara.
What was different from other productions?
This project opens a path for all of Europe, a theatre without language barriers
or territorial borders. In the show, the actors communicate in three languages
- German, Romanian and English - and they understand each other perfectly.
Union Place has brought us together for life.
How was the show received in Salzburg?
Very well, almost unexpectedly well. Some of the audience told us after the show
that they found themselves in our stories, that they had been through similar
traumas, that they laughed and cried with us. We discovered a very generous
city, theatre and audience.
What impressed you about the text and staging?
This multicultural mosaic, the contrasts, but also the similarities. And last but not
least, the way Alexandru Weinberger-Bara managed to make cultural differences
visible and to highlight our need to discover their point of contact.
Interview by Gabriela Lupu 

61
RO

62
 Cum privești experiența lucrului la Union
Place?
Mi-e greu să găsesc un singur cuvânt care să
o descrie. Dificilă pe alocuri, plăcută mai tot
timpul, și cred că exact asta a făcut ca toa-

ANDREI CHIFU,
tă experiența se fie interesantă. A venit cu
un set nou de provocări, provocări care nu
s-au referit doar la partea artistică. Nu știu,

ACTOR:
probabil că cel mai greu a fost faptul că am
jucat nu doar în română, ci și în engleză. Deși
o vorbesc fluent, să joc în engleză a fost mai

Deși ne despart greu decât am anticipat, nu la nivel de voca-

bular, ci la un nivel mult mai subtil, legat de
raportul psihologic dintre structura unei limbi

distanțe foarte – alta decât limba maternă – și exprimarea

unor intenții și a unor emoții. Am descoperit
niște conexiuni noi și o raportare la propria
mari, toți simțim limbă – foarte interesant.
Ce a fost diferit față de alte spectacole?

aceleași lucruri Tot! Am avut norocul să lucrez cu oameni

foarte talentați și deschiși, ceea ce a făcut
totul un pic mai ușor. Cu toate că nu am cre-
zut că o să fie așa, diferența de mentalitate
– deși, probabil că ar fi mai corect să spun
diferența de background – s-a dovedit de
multe ori un obstacol. Modul în care fiecare
dintre noi înțelegea anumite lucruri din text
era complet diferit și, uneori, trebuia dusă o
lungă „luptă“ pentru a clarifica ideea din spa-
tele unor replici. Lucruri care pentru mine
sau pentru Cristina erau ușor de înțeles, pe
ei îi încurcau.
Cum a fost primit spectacolul la Salzburg?
Din feedback-ul pe care îl avem, eu cred că a
fost primit foarte bine, au fost mulți oameni
care au venit să vadă spectacolul de mai
multe ori. Deși au existat anumite temeri
legate de modul în care spectatorii vor re-
acționa la supratitrări și la faptul că, pentru
prima dată, aud pe scenă și altă limbă decât
germana, publicul a fost încântat inclusiv de
acest aspect, iar asta ne-a bucurat enorm.
Ce ți-a plăcut la textul scris special pentru
voi de Elise Wilk?
Faptul că poveștile, deși fictive, pentru unii
oameni sunt cât se poate de reale. Am cu-
noscut persoane care au trecut prin expe-
riențe aproape identice. Cred că ăsta a fost
elementul cu care cei care au văzut specta-
colul au rezonat cel mai mult, faptul că fie-
care se putea regăsi măcar într-o frântură a
unei povești. Asta a însemnat pentru mine
Union Place, faptul că deși ne despart dis-
tanțe foarte mari, toți simțim aceleași lucruri
și de multe ori ne leagă lucruri de care nici
nu avem habar.
Interviu realizat de Gabriela Lupu 

63
EN

64
 How did you experience the work for Union
Place?
I find it hard to find a word to describe it. Dif-
ficult at times, enjoyable most of the time,

ANDREI CHIFU,
and I think that’s exactly what made the
whole experience interesting. It came with a
whole new set of challenges, challenges that

ACTOR: weren’t just about the artistic side. I don’t

know, probably the hardest part was the fact
that we performed not only in Romanian but

Although we are also in English. Although I speak it fluently,

playing in English was harder than I anticipa­
ted, not on a vocabulary level, but on a much
separated by subtler level, related to the psychological
relationship between the structure of a lan-

great distances,
guage – other than the mother tongue – and
the expression of intentions and emotions. I
discovered some new connections and a re-

our feelings are

lationship to my own language – all in all, very
interesting.
What was different from other performan­

the same ces?

Everything! I was lucky enough to work with
very talented and open people, which made it
a little easier. Although I didn’t think it would
prove difficult, the difference in mentality –
although it would probably be more accurate
to say the difference in background – often
proved to be an obstacle. The way each of
us understood certain things in the text was
completely different, and sometimes a long
„battle“ had to be fought to clarify the idea
behind certain lines. Things that were easy
for me or Cristina to understand were con-
fusing for others.
How was the show received in Salzburg?
From the feedback we got, I think it was very
well received, many people came to see the
show several times. Although there were
some fears about how the audience would
react to the surtitles and the fact that for the
first time they were hearing a language other
than German on stage, the audience was de-
lighted even with this aspect, and that made
us very happy.
What did you like about the text written es-
pecially for you by Elise Wilk?
The fact that the stories, although fictional,
are as real as possible for some people. I’ve
known people who have gone through al-
most identical experiences. I think that was
the element that resonated most with those
who saw the show, that everyone could find
themselves in at least a fragment of a story.
That’s what Union Place meant to me, that
even though we are separated by vast dis-
tances, our feelings are the same and often
connect to things we have no idea about.
Interview by Gabriela Lupu 

65
RO Iubirea tulbură întreaga Europă
Schauspielhaus Salzburg a adus pe scenă trei iubiri complicate. Sunt mai multe motive pentru care
aceste legături amoroase sunt încurcate. În spatele fiecărui cuplu se află o relație diferită – frântă sau
clară. Fiecare cuplu trebuie să se lupte cu copilul sau cu sarcina rezultată dintr-o altă iubire. Între fe-
meie și bărbat se întind distanțe în spațiu și timp – acum și acum 40 de ani, aici (în Austria, n.red.) și în
România.
Spectacolul Union Place, de românca Elise Wilk, este realizat în coproducție cu trei țări, respectiv cu
Escher Theatre din Luxemburg și cu Teatrul Național din Timișoara. Prin urmare, actori ai trupelor din
toate cele trei teatre joacă în germană, engleză și română. Le reușește fabulos în regia lui Alexandru
Weinberger-Bara, român care trăiește la Viena.
Spațiul (...) este ideal pentru a înțelege cele trei confesiuni și contradicții personale – de exemplu, de
ce Rudolf se întoarce acum în România pentru prima dată de când a evadat din comunism, pentru a se
EDITORIAL

întâlni cu fosta lui mireasă, de mult căsătorită în altă parte. Wolfgang Kandler arată cum tânărul Rudolf
din 1986-87, îndrăzneț, dornic de libertate și tandru s-a transformat într-un burghez îngust la minte.
Cristina König din Timișoara, în rolul Marianei, dovedește cu claritate cum inteligența, loialitatea și
empatia merg mână-n mână. Diferențele de limbă se adaugă la fundamentalele diferențe de atitudine
– de exemplu, Daniela, care a fugit, sau Walter, împotmolit în patria sa germanofonă – precum și la ale
neînțelegeri sau cunoașteri trunchiate ale lucrurilor.
Hedwig Kainberger în Salzburger Nachrichten 

66
Love is befuddling the whole of Europe
Schauspielhaus Salzburg brought three complicated love stories to the stage. There
are many reasons why these love affairs are entangled. Behind each couple lies a
different relationship – broken or clear. Each couple has to struggle with the child or
pregnancy resulting from another relationship. Distances in space and time stretch
between the woman and the man – now and 40 years ago, here and in Romania.
Union Place, by Romanian Elise Wilk, is a co-production with three countries,
Schaulspielhaus Salzburg, the Escher Theatre in Luxembourg and the National
Theatre in Timișoara. Actors from all three theatres therefore perform in German, EN
English and Romanian. They succeed fabulously under the direction of Alexandru
Weinberger-Bara, a Romanian living in Vienna.
The space (...) is ideal for understanding the three confessions and personal contra-
dictions – for example, why Rudolf is now returning to Romania for the first time
since he escaped from communism to meet his former bride, long married else-
where. Wolfgang Kandler shows how the bold, freedom-loving and tender young
Rudolf of 1986-87 has turned into a narrow-minded bourgeois. Cristina König from
Timișoara, as Mariana, clearly shows how intelligence, loyalty and empathy go hand
in hand. Language differences add to fundamental differences in attitude – for ex-
ample, Daniela, who has run away, or Walter, stuck in his German-speaking home-
land – as well as misunderstandings or truncated knowledge of things.
Hedwig Kainberger in Salzburger Nachrichten 
EDITORIAL

67
Echipa tehnică a Teatrului Național din Timișoara
Technical staff of the National Theater of Timişoara

Regizori tehnici / Stage directors: Judit Reinhardt

Cristian Stana
Lavinia Ghiban
Sufleor / Prompter: Judit Reinhardt
Lumini / Lights: Gerhard Crăciun
Alexandru Stănescu
Laurențiu Marin
Adrian Stănescu | Daniel Galetar
Grațian Popp | Costinel Purcaru – Asproiu
Zorislav Nicolin | Gheorghe Sava
Mircea Chinezon
Sunet – Video / Sound – video: Eugen Obrad | Peter Szabo
Claudiu Surmei | Larisa Aioanei
Recuzită / Props: Alin Tofan | Károly Albert | Mariana Doboșan
Costume Costumes: Carla Pora-Stiassny | Diana Itul
Veronica Gerstenengst | Felicia Puiu
Anica Țiplea
Machiaj / Make-up: Gabriela Strugaru Popa | Andra Diac

Coafură / Hair: Daniela Genig | Lucian Mătieș

Tehnic de scenă / Stage personnel:
Personal de sală / Venue personnel:
Ramona Bologa
Marius Crăciunesc | Ioan Bârzovan
Marcel Iovin | Iosif Toth | Traian Oneț
Vasile Bălașa | Iustin Răgman
Costel Găletan | Nicolae Lăcătaș
Nicolae Artiudean | Daniel Cinciliș
Luigi Tirabassi | Ovidiu Ștefan
Roland Stiassny
Luminița Moraru | Maria Manolache
Monica Purcaru | Carmen Trifan
Alice Măceșaru | Ciprian Cojocaru
Ciprian Ursu | Gabriel Cozma
Bogdan Socaciu | Sebastian Boboiciov
Cătălin Moraru

Redactor șef/Editor in Chief Codruța Popov | Redactor/Editor Gabriela Lupu www.tntm.ro

Traducere/Translation Andrei Ursu Tipar TNTm2023
Foto/Photo Adrian Pîclișan | Grafică/Graphic design Virgil Simonescu Teatrul Național din Timișoara este o instituție
ISSN 1842-1709 Tipar/Print Emil Bejenaru publică subvenționată de Ministerul Culturii.

68
 PROGRAMELE TEATRULUI NAȚIONAL TIMIȘOARA
NATIONAL THEATER OF TIMIŞOARA PROGRAMS
A. Programe de bază / Basic programs

2022 – 2026
programe de construcție teatrală / theatrical construction programs

NAȚIONAL / NATIONAL spectacole pe texte din dramaturgia clasică și contemporană românească

shows based on text from classical and contemporary Romanian dramaturgy
CLASIC CONTEMPORAN spectacole pe texte din dramaturgia clasică și contemporană universală
CLASSIC CONTEMPORARY shows based on texts from universal classical and contemporary dramaturgy
INFANT / INFANT spectacole pentru copii și adolescenți
shows for children and adolescents
MixART / MixArt spectacole sincretice
syncretic shows
FAȚĂ ÎN FAȚĂ / FACE TO FACE spectacole – laborator
experimental shows
celebrART / celebrART aniversări culturale
cultural anniversaries

B. Programe conexe / Connected programs

programe educaționale / educational programs
programe de interacțiune socială / social interaction programs
programe de interacțiune profesională / professional interaction programs

FEST-FDR / FEST-FDR Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești

Timişoara European Theater Festival – Festival of Romanian Dramaturgy
DIVERSITATE / DIVERSITY program dedicat Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023
program dedicated to the European Capital of Culture – Timişoara 2023
CND / CND Concursul Național de Dramaturgie / National Drama Contest
A ut DOR / A ut DOR evenimente în aer liber, pe scena A ut DOR, în Parcul Civic
open-air events, on the A ut DOR stage, in the Civic Park
ÎN SCENĂ / ON STAGE platformă de sprijin pentru studenți / platform for supporting univeristy students
VIRTUAL / VIRTUAL stagiunea Cloud și evenimente on-line
Cloud theatrical season and online events
CARTEA DE TEATRU Colecția aTeNT, traducerea și publicarea de piese contemporane și teorie teatrală
THEATER BOOK The aTeNT collection, the translation and publishing of contemporary plays and theatrical theory
ATELIERELE DE ARTĂ TEATRALĂ Stagii de pregătire profesională pentru actori
THEATER WORKSHOPS Professional development workshops for actors

C. Programe adiacente / Adjacent programs

programe suport / support programs

EGAL / EGAL coproducții naționale și internaționale, deplasări, schimburi de spectacole

national and international co-productions, shows on the road, exchange of shows
REFLECTOR TNTm implicarea artiștilor independenți în activitatea artistică a Teatrului Național
TNTm Spotlight involving independend artist inside the artistic activity of the National Theater
ÎNTÂLNIRI / ENCOUNTERS proiecte în parteneriat cu organizații neguvernamentale și alte instituții
projects in partnership with NGOs and other institutions

69
70
71
 S T A G I U N E A 2 0 2 2 / 2 0 2 3

TEATRUL NAȚIONAL Mihai Eminescu TIMIȘOARA

manager Ada Hausvater

SPONSORI

PARTENERI MEDIA

72