Capela Sixtină a ortodoxiei româneşti:

biserica din Drăgănescu.

“Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică
imaginea raiului. Sfinţia Ta [pr. Arsenie Boca] ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi
deschise, paradisiace, pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază
lumina raiului” (teolog Nichifor Crainic).

Posibilitatea de a transmite prin artă, sub

orice formă: cuvânt, sunet sau culoare, nu o are
oricine, ci vine ca dar de la Dumnezeu, pe care cel
ce îl are trebuie să îl înmulțească. Prin actul lor
creator,artiștii împlinesc voia lui Dumnezeu și
transmit, prin mijloace adecvate, spre lume, ceea
ce ei simt și trăiesc. Pictura este una dintre formele
artistice cele mai accesibile oricărui om și prin
pictura bisericească s-a transmis spre lume
învățătura Mântuitorului și a apostolilor.

La iesirea din localitatea Mihailesti, aflata

pe drumul ce leaga orasele Bucuresti si Alexandria,
venind dinpre Bucuresti, pe la kilometrul 28, un drum coteste brusc la dreapta. Drumul duce spre
localitatea Malul Spart. Indepartandu-ne de drumul national DN6 si trecand peste un camp pustiu, dupa
5 kilometri pe drumul judetean 412A, localitatea Draganescu se iveste parca in chip tainic. Draganescu
este o micuta localitate din judetul Giurgiu, asezata intre Mihailesti si Buturugeni, pe malul barajului
zidit pe Arges, in acest punct al sau.

Mai puțin cunoscută decât Mănăstirile Sâmbăta de Sus și Prislop, Biserica Sfântului Ierarh
Nicolae, din localitatea giurgiuveană Drăgănescu, a fost pictată în întregime de către părintele Arsenie.

Părintele Arsenie Boca spunea că atunci când nu a mai putut să li se adreseze în mod liber
oamenilor, a folosit pictura de la Drăgănescu pentru a transmite mesajele sale duhovnicești și după
moarte: ”Peste timp, aceste ziduri vor vorbi.”

Pictura este una specială, duhovnicească, plină de mesaje care emoționează credincioșii.
Predomină culoarea aurie, fapt ce sporește luminozitatea pereților bisericii. În perioada în care a pictat-
o, părintele a fost extrem de căutat de către credincioși. Pentru a avea timp să o picteze, el și-a dat un
canon de tăcere, care a fost poate și conjunctural, deoarece în perioada aceea autoritățile puneau
presiune pe el, ca să nu mai vorbească oamenilor. Cei care l-au căutat la Drăgănescu l-au descoperit
pictând parcă într-o rugăciune continuă.
 Este bine să luăm în considerare faptul că este o descriere atipică a mesajelor teologice printr-un
anumit tip de percepție. Tipurile arhetipale și canonul imobilității contemplative au trecut printr-un
proces de transformare, ajungându -se la respectarea spațiului compozițional: unitate în diversitate și
diversitate în unitate.

Prin trăsăturile stilistice și tematice pe care le-a abordat în acest program iconografic, părintele
Arsenie se plasează la intersecția contextului dintre tradițional și modern. Este o pictură care se remarcă
prin modernismul tratării stilistice a scenelor picturale, al textelor care vin în completarea narativă a
imaginilor și al corespondenței teologice dintre scenele redate.

Frescele de la Drăgănescu respectă regulile de construcție a spațiului compozițional artistic,

propunând o altă interpretare senzorială care se depărtează fundamental de canoanele clasice
bizantine.

Părintele Arsenie Boca a urmărit să transmită prin acest program iconografic mai multe mesaje:

1. mesajul profetic este completat de sentimentul iubirii, al ordinii și al unității prin lumină datorită
corespondenţei între culori, forme, valoare, regăsite în teoriile cromatice ale lui Johannes Itten,
André Lhote, Albert Henry Munsell etc. Această pictură este în primul rând spirituală.
2. prin Sfânta Liturghie are loc o regenerare spirituală, căci este săvârșită de Însuși Iisus Hristos
Care a înnoit și firea omenească. Firea dumnezeiască este cheia Persoanei. Hristos s-a Întrupat
ca să ia naștere Biserica.
3. Dumnezeu este omiprezent, omniscient și omnipotent
4. tehnologia nu poate crea Universul, ci face parte din Univers.

Una din temele programului iconografic de la biserica Drăgănescu este Biserica și Lumea
 Biserica și Lumea – partea stângă a naosului, Biserica Drăgănescu

Dureaza ceva pana sa observi marile scene si dezvoltari ideatice; sa observi tulburatoarea tema
a Calugarului rastignit (cu picioarele in iad si mintea in Rai) sau locul central oferit Nuntii din Cana
Galileei, uimitoare prin interpretarea parintelui, care aduna la aceeasi masa fara sfarsit – nu numai mirii,
dimpreuna cu cei 40 de mucenici de la Sevasta, in floarea varstei, dar si cortegiul menit sa-l petreaca pe
staretul Zosima pe ultimul sau drum, sugerandu-ne astfel ca la bucuria nuntii ceresti exista doar trei cai
de a ajunge: casatoria crestina, calugaria si mucenicia martirica.

„Sfanta Liturghie mai tine lumea”

Pe zidurile bisericii din Draganescu, semnificatiile se succed in straturi suprapuse. Nici un chip de
sfant nu seamana cu altul. Chiar si in multime, in Ceata celor Drepti, privirile Cuviosilor exprima ganduri
si vointa proprie. Pictura nu fixeaza gesturi anume si nu opreste din drum pasii vreunui Apostol, cum se
intampla pe zidurile altor biserici. Pictura de la Draganescu se unduieste, tresare, palpaie, respira si se
inalta din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce si intarirea mesajului lasat de parintele, ca o ultima
avertizare: „Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte in Imparatia in care nu ati trait pe pamant”.
 Frescele părintelui Arsenie Boca sunt diafane. Pictura de la Drăgănescu este însoțită de unele
metafore, texte care fac referire la slăbiciunile și păcatele oamenilor. Are aforisme, citate din Sfânta
Scriptură, alteori chiar învățături ale părintelui sau scene biblice. Învierea, înfățișarea iadului, Ceata celor
Drepți sunt unele dintre fresce. Despre unele picturi de aici se spune că ar avea un conținut vizionar,
profetic.

Cina cea de taina

Toată pictura bisericii Drăgănescu este o compoziţie unitară, realizată în acest simţ al Epifaniei,
al contactului cu logosul întrupat, care devine chip istoric şi chip pictural.

Compoziţia este văzută ca o "scară". Partea de sus a picturii reprezintă lumea spirituală. Partea
de jos: lumea, cu păcatele ei. Si ce este mai specific, apar acele "adinferos": referiri ironice, uneori în
stilul picturii naive, sau al caricaturii, când sugerează trecerea de la "iadul teologic", la iadul mizeriei
cotidiene.

În partea stângă a naosului este reprezentată în aceeaşi scenă, lumea cu păcatele ei, cu războiul
duhovnicesc al omului, în sfere colorate, ca la benzile desenate, fiind scrise multele ispite.
 Una dintre cele mai frumoase picturi din această biserică este însă Învierea, în care trupul
spiritualizat al Mântuitorului apare redat cu multă fineţe, în fundal apărând conturul crucii.

În partea de sus a scenei, de dimensiune redusă, apare pictată apocalipsa şi, dacă te uiţi atent, în
partea de sus-dreapta, vezi nişte zgârie-nori arzând. Scena seamănă foarte mult cu o fotografie a
tragediei de la 11 septembrie 2001. Mulţi au spus că aceasta nu poate fi decât o profeţie, întrucât
pictorul a murit în anul 1989.

O altă scenă inspirată din viaţa modernă ilustrează

celebra chemare la cină: îngerul Domnului îl cheamă pe om la
Cina de Sus, dar el, aşezat confortabil în fotoliu, înconjurat de
lux şi de descoperirile tehnicii, îi spune acestuia, prin telefon, că
are de "rotunjit ţarina", adică de stăpânit Pământul, de
încercat milioanele de cai putere ai rachetelor, de populat alte
planete. "Avem alte preocupări", este scris undeva pe perete.

Unele texte însoţitoare sunt metafore de înţelepciune,

aforisme; uneori sunt citate din Sfânta Scriptură, alteori
învăţături ale părintelui Arsenie.

Sub fresca "Nunta din Cana Galieii" găsim acest text:

"Domnul Hristos a venit la nuntă să reamintească conştiinţei
oamenilor obârşia lor divină, ridicând nunta la valoarea şi
harul de taină al Bisericii. Oamenii nesocotesc această obârşie,
degradând nunta, nepăzind hotarele legii, ei devin "numai
trup", se fac "fiii pieririi". Aşa piere dreptul de pe Pamânt şi
nimeni nu bagă de seamă (Isaia) .

eea ce în anii '70-'80 părea o viziune subiectiv artistică a părintelui Boca şi un adaos îndrăzneţ la
erminia bizantină, astazi, după aproape 30 de ani, ni se arată a fi un teribil strigăt de trezire, o mânie
profetică, plină de reproş şi de îngrijorare: imaginea apocaliptică a unor zgârie-nori incendiaţi, ca o
prefigurare a zilei de 11 septembrie; imaginea unei navete cosmice, prefaţând parcă dezastrul misiunii
Apollo 13; imaginea lui Nietzsche şi Platon, conversând probabil despre adevăr, despre genealogia
moralei şi "moartea" lui Dumnezeu, în timp ce faţa cinic zâmbitoare a unui diavol şopteşte la urechea
umanităţii otrava spuselor lui paradoxale: "Eu nu exist", împlinind astfel cea mai perfidă şi mai
ucigatoare ispită a lumii moderne: ignorarea celui rău; acceptarea lui prin indiferenţă, lene sau
toleranţă.

Ca să înţelegi ceva din mesajul părintelui,

trebuie să te apropii atent şi îndelung de fiecare
trăsătură de penel în parte. Orice detaliu te uimeşte
prin ceva: faptul că şi diavolii au aură (una stricată,
şerpească, desigur); faptul că în pictura părintelui
nu există nici o tuşă pregnantă de negru, iadul fiind
desenat doar în pălălăi incendiare de roşu sau de
cărămiziu murdar; faptul că, în una din scene, însuşi Hristos o ţine în braţe pe Fecioara Maria, ca pe o
copilă şi nu invers, cum o consacră erminia bizantină.

Pictura de la Drăgănescu se unduieşte, tresare, pâlpâie,

respiră şi se înalţă din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce şi
întărirea mesajului lăsat de părinte, ca o ultimă avertizare: "Să nu
credeţi ca veţi intra după moarte în Impărăţia în care nu aţi trăit pe
pământ".

Sunt multe "îndrăzneli" şi actualizări tulburătoare în pictura

bisericii şi toate par să repete acelaşi strigăt de trâmbiţă
apocaliptică, adresat omului: "Cu ştiinţa aţi dezlănţuit cataclismul
stihiilor asupra voastră. Aşa vă trebuie. Aţi început sfârşitul lumii! ".

Cu fiecare cadru pictural înscris pe perete, discursul părintelui

pare să devină tot mai clar şi mai ultimativ: să fugim de mândria
deşartă, de neadevărul şi de minciuna zilelor noastre, care ne repetă
mereu că omul e stăpânul deplin al lumii, care ne îndeamnă să ne
bucurăm de plăcerile vieţii şi ne consolează perfid: "Fii pe pace. Ai
destul timp să te mântuieşti. La bătrâneţe ce ai să faci? ".

Se spune că, de fapt, Părintele Arsenie Boca a scris, pictând,

toate momentele importante din viața Mântuitorului, fiecare registru
iconografic având ca explicație unul sau mai multe versete din Scriptură.

El reușește să transpună în pictură Învierea Mântuitorului din mormânt.

În frescele de la Drăgănescu, Arsenie Boca îi înfățișează pe Adam și Eva, arată Izgonirea, Cina
cea de Taină, Buna Vestire, tot Noul și Vechiul Testament în imagini, pe sfinții Apostoli Petru și Pavel
ținând în mâini Mănăstirea Voroneț, dar zugrăvește și bisericile Sf. Sofia din Constantinopol și Sf. Petru
din Roma sub același arc de lumină, ca un apel profetic la unitatea de credință și ca un mesaj că în afara
Bisericii nu există mântuire.

Dar, încununarea învățăturilor lui Arsenie Boca este iertarea. În «Cărarea Împărăției» el spune:
"Dacă tu nu ierți, nici Dumnezeu nu te iartă. Și trebuie să iertăm la nesfârșit pe toți, din toată inima".