În Grădina Ghetsemani

de Vasile Voiculescu

Textul „În Gradina Ghetsemani” aparține tradiționalismului, curent manifestat în spațiul

românesc în perioada interbelică, în opoziție cu modernismul. Acesta se conturează în jurul
revistelor „Semănătorul”, „Viața românească” și „Gândirea”, dar teoreticianul prin definiție al
tradiționalismului este Nichifor Crainic, cel care va publica și articolul „Sensul tradiției”.

Tradiționalismul susține promovarea universului rural în literatură, satul fiind văzut ca o

matrice spirituală, ca un spațiu protector, în opoziție cu orașul, receptat ca un spațiu al
distrugerii. Este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor locale și valorifică miturile
autohtone, străvechi. Tradiționalismul manifestă interes pentru peisaje pitorești, o nostalgie a
întoarcerii la origini, la mediul sătesc părăsit sau la vârsta copilăriei. Vasile Voiculescu adaugă
tradiționalismului o dimensiune religioasă, ortodoxă. Este și cazul poeziei „În Grădina
Ghetsemani” apărută în volumul „Pârgă” în 1921, text care depășește tradiționalismul
semănătorist prin spiritualizarea imaginii și înviorarea expresiei poetice.

Una din temele majore ale liricii religioase este suferința și moartea lui Iisus. Acesta este
nucleul textului poetic sensibil realizat de autor. Poezia se organizează în jurul elementelor ce
țin de natura duală a lui Hristos: ezitarea, care ține de natura umană și depășirea acestui
moment, care aparține divinității.

Sursele de inspirație le regăsim în Biblie, respectiv în Evanghelia Sfântului Luca. Este

surprins momentul în care Iisus se roagă înaintea răstignirii Sale în această gradină, de fapt un
loc pe Muntele Măslinilor. Motivul rugăciunii lui Iisus apare în numeroase lucrări de artă.
Autorul menține în structura poeziei majoritatea detaliilor din textul biblic.

Viziunea autorului despre lume este impregnată de influența unor puternice elemente
creștine, ortodoxe, dar Vasile Voiculescu depășește cadrul biblic și introduce în text omenescul
suferinței și chinul lui Iisus, elemente de noutate aduse liricii religioase.

Lirismul este obiectiv, susținut de prezenta descrierii și a formele verbale și

pronominale de persoana a treia: „lupta, primea, uitase, nu-l vadă”.

Titlul „În Grădina Ghetsemani” oferă un reper spațial, cu puternice accente biblice și
trimite la locul în care Iisus se roagă înainte de a fi răstignit pe cruce. Așezată la poalele
Muntelui Măslinilor,aceasta este gradina în care Iisus se retrăgea după predicile din timpul
zilei. Acum, în această din urmă noapte, El se oprește în gradină, pregătindu-se de lupta
supremă.

Textul este structurat în patru catrene cu caracter descriptiv, având rima încrucișată și
măsura egală. Prima strofă recompune imaginea iconică (icoană) a lui Iisus: „Iisus lupta cu
soarta și nu primea paharul/Căzut pe brânci, în iarbă, se-mpotrivea întruna”. Este surprins
gestul Omului care invocă ajutorul divinității în singurul său moment de slăbiciune. Accentul
este pus pe zbuciumul sufletesc, pe frământările interioare. Spaima aparține firii umane, ea
fiind amplificată de faptul că Iisus este conștient de chinurile pe care le va avea de îndurat.
Dualitatea lui Iisus este sugerată prin simbolul paharului, simbol al păcatelor omenești, dar și al
„sudorilor de sânge” care reprezintă suferința umană. Versul „Curgeau sudori de sânge pe
chipu-i alb ca varul” conturează totodată o imaginea vizuală puternic cromatică.

Strofa a doua și a treia recompun tragedia omului înspăimântat de patimile crucificării și

depășirea lor. Simbolul paharului din prima strofă este reluat de metafora „grozava cupă” care
simbolizează chinurile ce urmează acestui moment și pe care divinitatea și le asumă pentru noi,
oamenii. Suferința fizică se răsfrânge și în plan sufletesc: „Și-o sete uriașă stă sufletul să-i rupă”.
Soarta devine acum neîndurată, dar ea trebuie asumată. Lupta cu moartea se face pentru
oameni, chiar daca oamenii sunt călăii Lui: „Bătându-se cu moartea, uitase de viață”

Ultima strofă conturează cadrul natural, poetul oferind imaginea terifiantă a măslinilor
care, îngroziți și ei de ceea ce urmează: „Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă”.
Imaginea uliilor de seară care „dau roate după pradă” are sugestii premonitorii puternice,
aceste păsări fiind asociate cu ideea unor mesageri ai morții. Suferința lui Iisus este așadar
preluată la nivel cosmic și dă naștere unor imagini apocaliptice.

La nivel prozodic textul liric se organizează în patru catrene cu rimă încrucișată și măsură
egală. Stilistic, se remarcă epitetul cromatic „chip alb”, metafora „sudori de sânge” sau
oximoronul „viață – moarte/ venin -dulceață”. Domină vizualul cu un puternic impact
descriptiv: „Și uliii de seară dau roata după pradă”/ „Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca
varul”. Sub raport morfologic, textul impune imperfectul ce conturează un timp al evocării
(lupta, nu primea) și prezentul care conturează un timp mitic, etern.

Opinie....