1.

Menționarea a patru trăsături ale liricii lui Voiculescu

Traditionalismul pretuieste si apara traditia, inteleasa ca o suma de valori

expuse pericolului alterarii si degradarii. Spiritual critic nu este exclus din
atitudinea traditioanlista, numai ca el este "intors", de regula, impotriva tendintelor
si valorilor moderne, ce aduc o eroziune si chiar o dezagregare a "vechiului". De
fapt, ambele atitudini, fie ea traditionalista, fie ea moderna, isi trag o mare parte
din substanta lor din lupta uneia impotriva alteia, cu exagerari si extremisme de
ambele parti.

Poet autentic religios, Vasile Voiculescu a publicat peste 100 de poezii în

revista „Gândirea”, rămânându-i loial o lungă perioadă, din 1927 până la ultimul
număr din 1944. Manifestările unei conştiinţe adâncite în meditaţia creştină
particularizează imaginarul poetic transfigurând motivele şi istoriile biblice prin
funcţia expresivă şi estetică a cuvintelor şi simbolurilor religioase.

Credinţa ortodoxă, bine înrădăcinată în sufletul poetului prin educaţia primită de la

părinţi şi prin structura sa spirituală (a fost medic) a cărei dominantă este iubirea de
oameni, îl situează pe Vasile Voiculescu în tradiţionalism, mai ales că el versifică
episoadele biblice fără să tălmăcească învăţăturile creştine. De asemenea, se
încadrează în tradiționalism prin lexicul poetic (numeroase arhaisme sugestive),
prin tematica religioasă, dar si prin versificatia canonica.

2.Ilustrarea a două dintre trăsăturile menționate, valorificând două

texte

Poezia În grădina Ghetsemani face parte din volumul Pârgă din 1921,
primul volum semnificativ pentru opera lui Vasile Voiculescu. Poem iconografic,
creaţia abundă în elemente ale tradiţionalismului, atât prin izvorul de inspiraţie din
scrierile religioase, cât şi prin amprenta sămănătoristă a imaginilor poetice,
confirmând faptul că ortodoxismul constituie coordonata fundamentală a
spiritualităţii româneşti.

Poezia este alcatuita din patru catrene cu caracter descriptiv, care surprind natura
duala a lui Isus: fiinta trupeasca – fiinta spirituala, accentuand conflictul dintre
originea sa divina si limitele conditiei umane.
 Punctul de plecare al poeziei În grădina Ghetsemani îl constituie Evanghelia
Sfântului Luca, scena biblică ilustrată fiind „cina cea de taină”, motivul rugăciunii
lui Iisus în grădina de la poalele Muntelui Măslinilor înălţată lui Dumnezeu pentru
a fi izbăvit.Motivul biblic devine la Voiculescu un suport metafizic al neliniştii
omului în aspiraţia lui spre Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus are loc în Grădina
Ghetsemani, înainte de arestarea acestuia de către escorta înarmată, condusă de
Iuda, care îl trădează sărutându-l, fiind apoi înspăimântat de apropierea martiriului
şi a patimilor predestinate Fiului de către Tatăl Ceresc, pentru a ispăşi omenirea de
păcate.

De asemenea, poemul este tradiționalist prin prozodie, respectiv măsură de

14 silabe, ritm imabic și rimă încrucișată.

Un alt poem de-al lui Voiculescu, care se încadrează, de asemenea, în

curentul Tradiționalism este Luminatorul. Trăsăturile care fac posibilă încadrarea
acestui poem în curentul anterior numit sunt: tematica religioasă, prozodie, dar și
prin terminologie (arhaisme, regionalisme, cuvinte cu specific religios).
Poezia „Luminătorul” evidențiază tema relației omului cu divinitatea.
Aceasta este susținută prin atmosfera profund meditativă creată de către poet
și prin prezența unor motive precum lumină,întuneric, înger, soare.

În Luminătorul este poetizată vechea polemică între iluminarea pe cale rațională

și iluminarea harică : Ieșeam cu ciubărele minții goale, afară, / În lumină și
pară, / Și când mi se părea că sunt pline, / Intram, răsturnându-le-n mine. / Așa
ani de-a rândul / M-am canonit să car lumina cu gândul… / Atunci ai trimis
îngerul tău să-mi arate / Izvorul luminii adevărate.
Îngerul i-a zguduit din temelii clădirea vieții, făcând să curgă lacrimi multe și
suspine, dar a lăsat cocioaba sufletului /…/ plină / De soare, de slavă și de lumină.
Doar divinitatea poate salva eul liric.
Prozodia ....

3. Prezentarea câte unei particularități de limbaj

În primul poem discutat, În gradina Ghetsemani, limbajul îmbină

terminologia religioasă – „Isus”, „paharul”, „cupa”- cu expresii populare şi
regionalisme: „sterlici”, „pe brânci”, „sta sufletul să-i rupă”, „fălcile-ncleştânduşi”,
„fără tihnă”, confirmând apartenenţa poeziei la tradiţionalism.

Personificarea măslinilor, care „se frământau” şi voiau „să fugă”,

înspăimântaţi de suferinţele pe care urma să le îndure Iisus, oferă dimensiuni
cosmice zbuciumului Divin. Punctele de suspensie şi semnul exclamării plasate la
finalul versurilor amplifică tonul elegiac al poeziei şi constituie un îndemn la
meditaţie privind suferinţele cumplite ale Mântuitorului în demersul Divin de a
salva omenirea de la desacralizare.

Cel de-al doilea poem, Luminatorul, conține o serie de termeni din domeniul
religios – m-am canonit, îngerul, lumină, milă, suflet, slavă-, dar și termeni arhaici
și regionali- oborocul, ciubărele, moloz, cocioaba-.

Enumerația, folosită în repetate rânduri, are rolul de a sublinia nevoia acută de

Divinitate, dar și transformarea eului liric, ca urmare a întâlnirii cu divinul ( Au
curs cărămizi şi moloz puzderii, (...) Au curs lacrimi multe şi suspine, Dar, prin spărtura făcută-n
mine; Cocioaba sufletului de-atunci însă-i plină/ De soare, de slavă şi de lumină.).