În Grădina Ghetsemani-- Vasile Voiculescu TRADIȚONALISM

Personalitate emblematică a literaturii române, V.Voiculescu este , alături de N. Crainic și Ion Pillat,
un poet tradiționalist. Creator al unui univers liric coerent și al unui imaginar poetic specific,
V.Voiculescu se inclus de G.Călinescu în rândul„ poeților ortodoxiști”.
Program de manifestare a spiritualității românești, tradiționalismul se caracterizează prin afirmarea
spiritului național, prețuirea folclorului și istoriei naționale, preferința pentru satul patriarhal. În
perioada interbelică, tradiționalismul se cristalizează, în jurul revistei „ Găndirea”, înființată la Cluj,în
1921, de C. Petrescu și D.I.Cucu.Gândirismul promovează fiorul religios, ca element definitoriu al
spiritualității românești.
Publicată în 1921 în volumul „ Pârgă”, poezia„ În Grădina Ghetsemani” este o sinteză a
tradiționalismului interbelic.
Poezia se înscrie în gândirism prin tema, motivele literare și mijloacele artistice care construiesc
viziunea despre lume a poetului tradiționalist fascinat de dimensiunea religioasă a existenței.De altfel,
poezia e inspirată din episodul biblic al ultimei rugăciuni a lui Isus, fiind o reinterpretare a Evangheliei
după Luca.
Tot de tradiționalism amintește limbajul arhaic și popular marcat prin termeni precum:„brânci” și
„sudori” care creează atmosfera specifică liricii gândiriste.
Tema poeziei o reprezintă sacrificiul Mântuitorului , pretext pentru reliefarea opoziției dintre
efemeritatea materiei și eternitatea spiritului. În acest context , poezia poate fi interpretată ca o
meditație pe tema destinului uman. Metafora- cheie a „ cupei”, ca semn al păcatelor omenirii și
imaginea iconică a lui Isus sunt elementele centrale în jurul cărora se construiește discursul poetic.
Element de structură paratextual, titlul „ În Grădina Ghetsemani” anticipează tema poeziei,
dezvoltând multiple conotații. Titlul trimite la sursa de inspirație . De asemenea, titlul desemnează un
reper spațial, un topos, al rugăciunii Mântuitorului. Structura titlului e preluată din limba
ebraică ,însemnând „ locul unde se presau măslinele”.
Poezia e alcătuită din patru strofe care compun trei secvențe lirice ,evidențiind cele trei trepte ale
experienței mistice, definite de R. Otto:„ misterium tremens”, misterium fascinans” și „ majestas”. În
egală măsură, cele patru strofe desemnează două planuri: cel interior, al zbuciumului sufletesc, și cel
exterior, al naturii. Astfel,poezia impune subtile relații de simetrie și de opoziție între planul terestru și
cel cosmic, între materie și spirit.
Incipitul prezintă imaginea iconică a lui IIsus: „ IIsus lupta cu soarta și nu primea paharul”.Metafora
„ paharului” trimite la Sfântul Graal, simbolizând păcatele omenirii. În alte interpretări ,„ cupa”
amintește de Cina cea de Taină.
Zbuciumul interior, născut din teama de suferință , evidențiază natura umană a Fiului lui Dumnezeu.În
plus, imaginile vizuale din versul:„Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul” reflectă natura
duală a lui Isus, marcând opoziția dintre trup și suflet. Suferința hiperbolizată se extinde la nivel
cosmic:„ Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.”
A doua strofă evidențiază latura umană a Mântuitorului care ,într-un gest de revoltă pur omenească,
refuză să împlinească porunca Tatălui:„ Și-o sete uriașă sta sufletul să-i rupă/Dar nu voia s-atingă
infama băutură”.
Metafora „ mână ne-ndurată” sugerează prezența lui Dumnezeu , Tatăl care din prea mare dragoste
față de omenire își sacrifică propriul fiu: „ O mână nendurată ținând grozava cupă/ Se cobora-
mbiindu-l și i-o ducea la gură”. Simbol al păcatelor omenirii, „ grozava cupă” ascunde sub „ dulceața ”
mierii „veninul groaznic”. Oximoronul sugerează pregnant antiteza dintre aparență și esență, dintre
materie și spirit, dintre tentația păcatului și aspirația spre puritate: „ Luptându-se cu moartea uitase
de viață!”.
Ultima secvență lirică revine la imaginea apocaliptică a naturii, sugerând împlinirea sacrificiului:
„„Deasupra, fără tihnă se frământau măslinii/ Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă”.
Metafora „ vraiștea grădinii” evocă alungarea din Paradis, iar imaginea uliilor„ de seară” care „dau
roate după pradă”subliniază iminența morții.
Poezia e infuzată de un lirism obiectiv, marcat prin formele verbale și pronominale de persoana a III-
a..
Artist al imaginii și al cuvântului, Vasile Voiculescu valorifică genial toate nivelurile expresive ale
limbajului artistic.
La nivel lexico- semantic , poezia dezvoltă câmpul semantic al suferinței, al naturii și al divinului prin
termeni precum: „căzut”, „ strigare”, „ măslinii” și „ paharul”. De asemenea, termenii arhaici și
populari precum:„ brânci”,„ sudori”, „ sterlici”susțin dimensiunea tradiționalistă a poeziei.
În Grădina Ghetsemani-- Vasile Voiculescu TRADIȚONALISM

La nivel morfosintactic, se remarcă utilizarea imperfectului care creează senzația de permanență,

continuitate și repetabilitate: „ stârnea”, se-mpotrivea”, „ se cobora”. În egală măsură, imperfectul
trimite la timpul mitic, al începuturilor.
La nivel stilistic, efecte deosebite sunt produse prin metaforele insolite susținute de epitet: „ grozava
cupă”,„ sudori de sânge” , „ vraiștea grădinii”sau prin comparația: „chipu-i alb ca varul”” . Un rol
deosebit revine epitetelor care construiesc imagini vizuale:„căzut în brânci ”, se frământau măslinii” și
imagini auditive:„ amarnica-i strigare”care concretizează ideea poetică.
La nivel prozodic, versul lung cu măsura de 14 silabe, ritm iambic și rimă încrucișată susține perfect
atmosfera tipică liricii tradiționaliste.
Poet religios„ hrănit din substanța Evangheliilor”( T. Vianu) , Vasile Voiculescu este cel mai de seamă
reprezentant al gândirismului/ tradiționalismului interbelic.
În Grădina Ghetsemani-- Vasile Voiculescu
1

eminescian, „ dulce”, prezent în structuri precum:„ dulce netezindu-mi părul”, „dulci ca florile
ascunse”, „dulce minune” și „ dulce floare”.
Nivelul prozodic susține atmosfera poemului romantic, amintind de tiparul poeziei populare. Versul cu
măsura de 7-8 silabe, ritm trohaic și rimă îmbrățișată degajă o muzicalitate inconfundabilă.
Meditație romantică pe tema destinului uman, în general, destinului geniului, în special,
poezia„ Floare- albastră” anticipează pregnant viziunea cosmogonică din poemele ce vor urma.