În Grădina Ghetsimani

Vasile Voiculescu

A. PREZENTARE CURENT LITERAR

Tradiţionalismul cuprinde totalitatea tendinţelor literare conservatoare
din perioada interbelică ce se caracterizează prin preţuirea valorilor
tradiţionale ale spiritualităţii româneşti.În literatura română s-au remarcat
trei nuclee ale orientării, toate promovând valoarea tradiţiei, viaţa autohtonă
în elementele ei perene (datini, credinţe, concepţii etc.): sămănătorismul,
poporanismul şi gândirismul, constituite în jurul revistelor „Sămănătorul”,
„Viaţa românească” şi „Gândirea”.
Cultivarea aspectelor tradiţionale (sărbători, obiceiuri, costume,
gastronomie etc.), întoarcerea spre trecut (paseismul), ca unic reper moral
salvator, preocuparea pentru satul românesc, valorificarea tematicii
religioase, idealizarea universului rural şi a ţăranului român, predilecţia
pentru aspecte precum pământul şi muncile câmpului, cultul neamului şi al
înaintaşilor, continuitatea generaţiilor, determinarea unor surse inepuizabile
de inspiraţie precum natura patriei, folclorul sau istoria sunt trăsături ale trad
Criticul literar N.Manolescu defineşte tradiţionalismul ca un stil, „o
formulă inventată de poeţii moderni”, ei reprezentând, „înlăuntrul poeziei
moderne, una din tendinţele acesteia, tendinţa de autoconservare ce se
opune evoluţiei prea rapide, în alte direcţii a poeziei moderne”, „mai
degrabă un program decât o sensibilitate reală.”
B. APARTENENŢA TEXTULUI LA CURENTUL LITERAR
Reprezentativ pentru lirica tradiţionalistă este poemul de inspiraţie
religioasă ( iconografic) În Grădina Ghetsimani, de Vasile Voiculescu, poem
care face parte din volumul „Pârgă”, scenele şi motivele biblice fiind
concepute ca alegorii ale neliniştii omului în aspiraţia către absolut, dar şi ca
punct de plecare pentru meditaţia asupra condiţiei umane.
C. TEMA (*TITLU) SI 2 IDEI POETICE/ IMAGINI ARTISTICE
CARE O SUSTIN
Tema este reprezentată de suferinţa şi moartea lui Iisus, care prin jertfa
sa împlineşte predicţiile Scripturii şi preia păcatele omenirii, oferindu-i astfel
mântuirea.Chiar dacă tema este religioasă, semnificaţiile textului se pot
configura şi din alte perspective: alegoric, lupta lui Iisus cu moartea poate
reprezenta eternul conflict dintre cunoaştere şi trăire, trup şi suflet, spirit şi
materie.Totodată este relevată drama omului care nu-şi poate schimba/
ignora destinul/ menirea, a omului aflat în căutarea propriei identităţi.
 O idee poetică relevantă pentru tema literară concentrează
semnificaţiile titlului, care face trimitere la cadrul fizic al rugăciunii lui Iisus,
pe Muntele Măslinilor, după Cina cea de taină, scenă relatată în Evangheliile
după Matei, Marcu şi Luca.Textul biblic ce serveşte cu precădere ca sursă de
inspiraţie este Evanghelia după Luca, în care este accentuat chinul sufletesc
al Mântuitorului: „Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi
sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ”.
Tema literară centrală este dezvoltată şi prin apel la un alt motiv
biblic, al lui Iisus, totodată o metaforă a omului singur, părăsit de ceilalţi,
rămas să ducă o luptă cu sine de dragul oamenilor, al celor care l-au trădat şi
chinuit; pe de o parte, încarnează neputinţa omului îngrădit de condiţia sa, pe
de alta, simbolizează sublimul sacrificiu care anulează limitele şi îi dă
omului posibilitatea de a-şi răscumpăra păcatele în aspiraţia către
înveşnicire. Vitalitatea fiinţei umane se observă/ vede/ distinge în forţa cu
care ştie să-şi depăşească slăbiciunile prin credinţă şi speranţă.
D. STRUCTURĂ, COMPOZIŢIE, IMAGINAR POETIC ŞI DOUĂ
ELEMENTE DE STRUCTURĂ ŞI DE COMPOZIŢIE
Compoziţional, se identifică trei secvenţe, care surprind natura duală a
lui Iisus, constituită ditr-o latură umană şi una divină.
Incipitul poemului redă zbaterea lui Iisus , aflat în luptă cu moartea şi
cu propriul destin: „Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...” Gestul
îngenuncherii, ce punctează momentul de slăbiciune în care este invocată
divinitatea, verbele „nu primea”, „se-mpotrivea”, relevă latura omenească a
lui Iisus, în faţa unui destin nemilos. Se disting în prima secvenţă imagini
picturale deosebit de puternice, a căror forţă rezidă în contrastul alb-roşu, ce
traduc ipostazele Mântuitorului: roşu, cea umană, iar alb, cea divină.
Hiperbola, în versul „Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna”,
vizează dimensiunea sa divină, sugerându-se ideea de suferinţă resimţită la
nivel cosmic.
În secvenţa a doua (strofele a doua şi a treia) este redată tragedia
omului în faţa morţii, iar trăirile sunt variate: revoltă, jale, speranţă,
acceptare, frică. Discursul poetic se organizează în jurul simbolului „cupă”,
înţeles atât în sens material, cât şi în sens spiritual, semnificând păcatele
omenirii şi iminenţa sacrificiului, cu care îl îmbie divinitatea inflexibilă
(sintagma metonimică/ sinecdocă „ o mână nendurată”). Metafora „ sete
uriaşă” desemnează latura divină a lui Iisus, care doreşte împlinirea menirii,
înţelegând scopul jertfei sale („Şi sub veninul groaznic simţea că e
dulceaţă”). Dualismul imaginilor artistice concentrează sensul luptei
christice: moartea trupului – viaţa de apoi.
 Ultima secvenţă reprezintă proiecţia suferinţei/frământării interioare
asupra cadrului natural, suferinţă sugerată printr-o imagine apocaliptică,
realizată cu ajutorul personificării şi al hiperbolei: „Deasupra fără tihnă se
frământau măslinii”. Adverbul „deasupra” induce ideea prezenţei discrete a
divinităţii, în timp ce metafora „bătăi de aripi” susţine ambiguitatea textului
prin semnificaţiile antitetice pe care le comportă: pe de o parte, în plan
uman, poate sugera apariţia mesagerilor morţii, în timp ce în plan divin se
poate invoca prezenţa îngerilor ocrotitori. În finalul poeziei, prin imaginea
„uliilor de seară”, care fixează dimensiunea temporală a imaginarului
poetic, se reiterează sugestia tanatică.
CONCLUZIE
Prin temă, sursa de inspiraţie religioasă, prin imaginarul poetic şi
prin versificaţia clasică, poezia În Grădina Ghetsimani de Vasile Voiculescu
aparţine tradiţionalismului.

În Grădina Ghetsemani
Vasile Voiculescu

A. INTRODUCERE
Ideologia tradiţionalistă din perioada interbelică se cristalizează în
jurul revistei „Gândirea”, preluând elemente din orientările antebelice
sămănătorismul şi poporanismul şi se manifestă în opoziţie cu modernismul
susţinut de E. Lovinescu. Din perspectivă lovinesciană, reprezentativi pentru
poezia modernistă sunt Ion Barbu, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, iar
pentru cea tradiţionalistă, Ion Pillat sau Vasile Voiculescu. Lirica
tradiţionalistă gândiristă valorifică teme precum satul, dezrădăcinarea,
revolta socială, universul biblic.
B. IPOTEZA
Reprezentativ pentru lirica tradiţionalistă este poemul de inspiraţie
religioasă ( iconografic) În Grădina Ghetsimani, de Vasile Voiculescu, poem
care face parte din volumul „Pârgă”.
C. ARGUMENTARE
1. semnificaţia titlului, tema
Titlul poeziei face trimitere la cadrul fizic al rugăciunii lui Iisus, sursa
de inspiraţie constituind-o motivul biblic al rugăciunii acestuia pe Muntele
Măslinilor, după Cina cea de taină, scenă relatată de Evangheliile după
Matei, Marcu şi Luca. Tema este reprezentată de suferinţa şi moartea lui
Iisus, care prin jertfa sa împlineşte predicţiile Scripturii şi preia păcatele
omenirii, oferindu-i astfel mântuirea.
2. structură,compoziţie, semnificaţii
Compoziţional, se identifică trei secvenţe, care surprind natura duală a
lui Iisus, constituită ditr-o latură umană şi una divină.
Incipitul poemului redă zbaterea lui Iisus , aflat în luptă cu moartea şi
cu propriul destin: „Iisus lupta cu soarta şi nu primea paharul...” Gestul
îngenuncherii, ce poate puncta momentul de slăbiciune în care este invocată
divinitatea, verbele „nu primea”, „se-mpotrivea”, relevă latura omenească a
lui Iisus, în faţa unui destin nemilos, în timp ce versul „Şi-amarnica-i
strigare stârnea în slăvi furtuna” vizează dimensiunea sa divină, prin
hiperbola utilizată sugerându-se ideea de suferinţă resimţită la nivel cosmic.
Materialul poetic din secvenţa a doua se organizează în jurul metaforei
„grozava cupă”, semnificând păcatele omenirii şi iminenţa sacrificiului, cu
care îl îmbie divinitatea inflexibilă (metonimia „ o mână nendurată”).
Metafora „ sete uriaşă” desemnează latura divină a lui Iisus, care doreşte
împlinirea menirii, înţelegând scopul jertfei sale(„Şi sub veninul groaznic
simţea că e dulceaţă”). Dualismul imaginilor artistice concentrează sensul
luptei christice: moartea trupului – viaţa de apoi.
Ultima secvenţă reprezintă proiecţia suferinţei interioare asupra
cadrului natural, suferinţă sugerată printr-o imagine apocaliptică, realizată cu
ajutorul personificării şi al hiperbolei: „Deasupra fără tihnă se frământau
măslinii”. Adverbul „deasupra” susţine ambiguitatea textului putând puncta
şi prezenţa discretă a divinităţii, în timp ce metafora „bătăi de aripi” poate
sugera prezenţa mesagerilor morţii sau a îngerilor ocrotitori. Sugestia morţii
este reiterată în final prin imaginea „uliilor de seară”, păsări de pradă,
asociate simbolic cu un act de cruzime.
D. CONCLUZIE
Prin temă, sursa de inspiraţie religioasă, prin lexicul poetic şi prin
versificaţia clasică, poezia În Grădina Ghetsimani de Vasile Voiculescu
aparţine tradiţionalismului.