Confidențialitatea actului medical – între obligație etică și

obligație legală

Rotaru Sorin
AMG I, gr IV
 Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului
medical care stă la baza relației profesionist-pacient, reprezentând, totodată, și o
obligație, stipulată încă din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, în 2020, în România
este dificil de realizat o analiză la nivel practic a felului în care este respectată obligația
de asigurare a confidențialității actului medical de către personalul din spitalele și
farmaciile din România.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române „confidențial” înseamnă
„secret”, astfel încât confidențialitatea asupra datelor personale – diagnostic, situație
socială, practici sexuale – înseamnă că medicii, asistenții medicali, farmaciștii,
funcționarii publici, toți cei care, practicând o meserie, intră în posesia unor date cu
caracter personal, trebuie să păstreze secrete informațiile despre beneficiari.
În Regulamentul (UE) 2016/679 conceptul de “confidențialitate” este prezentat
sub forma unui principiu în Articolul 5 - Principii legate de prelucrarea datelor cu
caracter personal - încare se menționează expres că datele cu caracter personal sunt
prelucrate într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal,
inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a
distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice
corespunzătoare („integritate și confidențialitate”).
Confidențialitatea constituie una dintre cele mai importante valori ale actului
medical, care stă la baza relației de încredere între medic și pacient. Jurământul lui
Hipocrate subliniază importanța secretului medical: “Voi păstra secretele încredinţate de
pacienţi chiar şi după decesul acestora”. Prin urmare, secretul pe care pacientul îl
păstrează, chiar și față de rudelesale cele mai apropiate, în legătură cu starea sa de
sănătate, este împărtășit cu medicul său.
Medicul sau farmacistul devine un mentor căruia îi încredințăm informații
personale, iar confidențialitatea actului medical va căpăta subtilități similare actului
religios al spovedaniei. Această analogie nu vine decât să accentueze dimensiunea
încrederii ce ar trebui să existe în raportul dintre pacient și medicul sau farmacistul
curant.Legea cu privire la drepturile pacienților prevede în mod expres că toate
informațiile privindstarea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele
personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia. Mai mult, informațiile cu
caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă
consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. În cazul în care informațiile
sunt necesare altorfurnizori de servicii medicale acreditați, implicați în tratamentul
pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie. Pacientului îi este
asigurat și garantat accesul la datele medicale personale.
Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția
cazurilor în care aceasta imixțiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori
îngrijirile acordate și numai cu consimțământul pacientului. Sunt considerate excepții
cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.
Această obligație a medicului este una corelativă dreptului pacientului la
securitatea vieții personale, integritatea fizică, psihică și morală, cu asigurarea discreției
în timpul acordării serviciilor de sănătate și asigurarea confidențialității informațiilor ce
țin de secretul medical.
În România, Codul Penal Actualizat în Art. 227 se specifică faptul că “divulgarea,
fără drept, a unor date sau informații privind viața privată a unei persoane, de natură să
aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoștință despre acestea în
virtutea profesiei ori funcției și care are obligația păstrării confidențialității cu privire la
aceste date, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Evidențele medicului (registru, fișe, foi, condici de operație, procese verbale de
necropsie) trebuie păstrate ca materiale secrete.
Cadrele medicale sunt obligate să păstreze secretul profesional, să respecte și să
aplice, în orice împrejurare, normele de deontologie medicală și să respecte drepturile
pacienților. Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor
profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală și a regulilor de bună practică
profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea
deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din
România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de
natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din
România. Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România,
potrivit acestei legi, nu exclude răspunderea
 Nu în ultimul rând, drepturile pacienților în vigoare prevăd în mod concret dreptul
pacientului de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare și faptul că acesta
are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să
fieinformată în locul său. Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția
investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului
enerice, bolilor cu extindere în masă) primează față de interesul personal.
Tot acest cod deontologic definește obiectul secretului profesional ca fiind ”tot ceea ce
medicul, în calitatea lui de profesionist, a aflat direct sau indirect în legătură cu viața
intimă a bolnavului, a familiei, a aparținătorilor, precum și probleme de diagnostic,
prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și cele mai diverse fapte și chiar
și rezultatul autopsiei.”

Am putea concluziona că dreptul pacientului de a fi protejat de personalul din sistemul

sanitar românesc, prin păstrarea secretului profesional, se sfârșește acolo unde începe
pericolul public.