Sunteți pe pagina 1din 11

Colegiul de Medicina Ungheni

Tema: Confidenţialitatea şi
secretul profesional

A realizat: Vlad Olesea


Coordonator: Gavriliuc Marcela
Secretul nu este ceva
nedezvăluit, ci ceva spus
tainic, în şoaptă
Secretul profesional este un drept legal statuat pentru
pacienți și o obligație a personalului medical -
obligație etică și, în același timp, legală. Chiar dacă
dispunem de numeroase reglementări care instituie
obligația ținerii secretului medical, aceasta este,
deseori, ignorată de medici, iar pacienții nu cunosc
despre dreptul lor la confidențialitate.
Confidențialitatea constituie una dintre cele mai
importante valori ale actului medical, care stau la
baza relației de încredere între medic-pacient
 Jurământul lui Hipocrate subliniază importanța secretului
medical: “Orice voi vedea sau auzi în timpul activității
profesionale sau în afara ei în legătură cu viața oamenilor -
lucruri care nu trebuie discutate în afară, nu le voi divulga,
acceptând că toate acestea trebuie ținute în secret”. Prin urmare,
secretul pe care pacientul îl păstrează chiar și față de rudele sale
cele mai apropiate în legătură cu starea sa de sănătate este
împărtășit cu medicul său. Medicul în acest caz devine un mentor
căruia îi puteți încredința informații intime, iar secretul medical
va căpăta subtilități similare actului religios al spovedaniei
Secretul profesional nu poate fi
divulgat nici după terminarea
tratamentului sau moartea pacientului
Totuși, trebuie să cunoaștem că secretul medical nu este absolut și să înțelegem că sunt situații
când divulgarea acestuia se cere în scopul unui interes public sau în cazul pacienților care pot
constitui un pericol chiar pentru sine sau pentru cei din jur. Astfel,
Legea privind exercitarea profesiunii de medic prevede situații în cazul în care prezentarea
informațiilor care constituie secret profesional se va realiza fără consimțământul pacientului sau
al reprezentaților săi legali.
Legea privind exercitarea profesiunii de medic prevede situații
în cazul în care prezentarea informațiilor care constituie secret
profesional se va realiza fără consimțământul pacientului sau
al reprezentaților săi legali, cum ar fi:

 în scopul examinării și tratamentului pacientului care nu este în stare, din cauza sănătății
să-și exprime dorința;
 în cazul posibilității extinderii unor maladii contagioase, intoxicații și unor alte maladii
care prezintă pericol în masă;
 la cererea organelor de urmărire penală, a procuraturii și instanței judecătorești în legătură
cu efectuarea urmării penale sau cercetării judecătorești;
 la cererea Avocatului Poporului sau, după caz, a Avocatului Poporului pentru drepturile
copilului, în scopul asigurării protecției persoanelor împotriva torturii și a altor pedepse sau
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante;
 la solicitarea membrilor Consiliului pentru prevenirea torturii, în cadrul vizitelor efectuate
de ei și în limitele necesare desfășurării vizitelor;
 în caz de acordare a ajutorului medical unei persoane ce nu dispune de capacitate de
exercițiu deplină, incapabilă să informeze părinții sau reprezentanții săi legali;
 în cazul unor circumstanțe în al căror temei se poate presupune că prejudiciul cauzat
 De exemplu, o persoană este purtătoare al unui virus și întreține relații
sexuale neprotejate cu partenerul său. În cazul în care ambii parteneri
vin la consultație, medicul ar fi obligat să informeze celălalt partener
despre existența bolii și despre riscurile răspândirii acesteia.
 Sau, dacă medicul ginecolog, după consultarea unei adolescente,
constată în mod vădit că aceasta a fost victima unui viol, trebuie să
raporteze organelor competente.
Pacientul, care se consideră lezat prin divulgarea informațiilor
ce constituie secret profesional, are posibilitatea să soluționeze
conflictul pe cale extra-judiciară, fie să înainteze o acțiune în
justiție.
 Totodată, în funcție de complexitatea cazului și a divulgării ilegale
a informațiilor ce constituie secretul profesional al medicului, se
poate înainta și o plângere penală în temeiul art. 177 al Codului
penal, privind încălcarea inviolabilității vieții private prin
răspândirea cu bună știință a informațiilor ocrotite de lege despre
viața personală ce constituie secret personal sau familial fără
consimțământul persoanei. Nu în ultimul rând, medicul, care se
face vinovat pentru divulgarea secretului medical, poate fi atras la
răspundere disciplinară, ca urmare a sesizării Comitetului de etică
a instituției medicale în care își desfășoară activitatea.
În concluzie pot spune ca privilegiul pacientului de a fi protejat
de medic prin păstrarea secretului profesional se sfârșește acolo
unde începe pericolul public.

S-ar putea să vă placă și