Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Referat Vlad Tepes
Referat Vlad Tepes
Vlad Ţepeş (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula,
de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476.
A fost de două ori căsătorit: cu o nobilă din Transilvania şi cu Ilona Szilagyi, verişoară cu Matei Corvin.
A avut trei băieţi: Mihail, Vlad cu transilvăneanca şi pe Mihnea I cel Rău cu Ilona.
În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de ameninţarea
otomană. Vlad Ţepeş era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi trăgea inamicii în ţeapă. Din
porunca sa 41 de oameni au fost traşi in ţeapă şi 300 de oameni au fost arşi. Datorită disputelor cu
negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca un domnitor crud, deşi cruzimea sa era
obişnuită în acele timpuri.
În 1453, Imperiul Bizantin a fost înlocuit de Imperiul Otoman, care obţine controlul asupra
Constantinopolului (actuala denumire turcă Istanbul) şi care continua să asedieze Europa. În cele din
urmă, Imperiul Otoman ajunge să controleze mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia,
parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la
porţile Vienei, al cărei asediu este respins. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a fost un prinţ care a luptat
pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii,
din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.
Simbolul Ordinului era Dragonul. Principalele scopuri ale unor astfel de ordine fraternale erau protejarea
intereselor catolicismului şi cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenţei sale la Ordinul
Dragonului, tatăl lui Vlad „Ţepeş“ era supranumit şi Vlad Dracul, „drac“ păstrând la acea vreme şi
semnificaţia de dragon. Ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul, Vlad al III-lea a fost supranumit şi „Drăculea“,
termen utilizat de însuşi Vlad Ţepeş în corespondenţa oficială.
Porecla Ţepeş i s-a atribuit lui Vlad al III-lea de pe urma execuţiilor frecvente prin trasul în ţeapă, pe care
acesta se pare că le ordona. Chiar şi turcii îl denumeau Kazikli Bey, (însemnând Prinţul Ţepeş). Acest
nume a fost utilizat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 şi s-a păstrat în istoria română.
La vârsta de 17 ani, Vlad Ţepeş, susţinut de o cavalerie turcească şi un contingent de trupe împrumutate
lui de paşa Mustafa Hassan, a făcut primul pas în cucerirea tronului valah. Dar, două luni mai târziu, a
fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a reluat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă
domnie, Vlad al III-lea a fost nevoit să aştepte până pe 20 august 1456, când a avut satisfacţia de a-şi
omorî duşmanul de moarte şi asasinul tatălui său.
Primul act important de răzbunare a fost indreptat către boierii din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui
şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care au participat
la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos
drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost forţaţi să construiască o
fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş. Cei care au murit au fost înlocuiţi, astfel
domnitorul reuşind să creeze o nouă nobilime şi să obţină o fortăreaţă pentru viitoare urgenţe.
Vlad Ţepeş era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale. Conform detractorilor saşi (din
Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi,
spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii, înjunghiaţi etc. De asemenea, îi plăcea să
le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă metoda sa favorită era trasul în ţeapă, de
unde a provenit porecla de Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această tehnică a fost folosită în anii 1457,
1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerţ. Incursiunile pe care
le făcea între saşii din Transilvania erau de asemenea acte de protecţionism menite să protejeze
activităţile comerciale din Ţara Românească. În acea perioadă era obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării
Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, de unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.
Vlad al III-lea era de asemenea preocupat ca toţi locuitorii ţării să muncească şi să fie productivi pentru
comunitate. Îi privea pe bolnavi, vagabonzi şi cerşetori ca pe nişte hoţi. Ca urmare, într-o zi toti
vagabonzii si bolnavii din Ţara Româneacă au fost invitaţi la curtea domnească din Târgovişte pentru
ospăţ. După ce invitaţii au mâncat şi au băut, el i-a întrebat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci.
După ce a primit un răspuns pozitiv, a ordonat ca hala să fie închisă şi incendiată. Nimeni nu a
supravieţuit.
O altă poveste spune că doi călugări care au intrat în Ţara Românească, au venit să-l viziteze pe Vlad la
castelul său. Călugării ştiau de reputaţia lui Vlad şi când acesta le-a cerut părerea despre domnia sa,
aceştia au răspuns în mod diferit. Unul a minţit, spunând că Vlad era un dur, dar totuşi doar un prinţ, iar
celălalt a condamnat în mod deschis metodele sale ca tortură. Relatările diferă în a spune care din cei doi
călugări au fost traşi în ţeapă.
Mai există o legendă care povesteşte cum Vlad Ţepeş a tras în ţeapă un presupus boier care declara cu
neruşinare că i s-a furat o pungă cu o sută de galbeni. Acesta i-a cerut domnitorului protecţie. Peste două
zile, boierul s-a întors.
Altă legendă spune ca a înscenat un furt unui boier din Sfatul Ţării (o pungă cu 50 de galbeni) iar când
acesta s-a înfăţişat domnitorului, a declarat că i se furase 100 de galbeni. Pentru minciună a fost tras în
ţeapă.[necesită citare]
Dracula
Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o
ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului,
Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.
Scriitorul britanic Bram Stoker putea uşor consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri
săseşti din secolul XV, ce se găseau şi în colecţiile de la British Museum, în care Vlad Ţepeş este descris
ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om şi un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces şi la
cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Ţepeş ca
un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideia să ia prinţul Valahiei ca model pentru personajul său
fictiv, Dracula. Unii istorici au propus ideea că Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor
maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca
acesta să îi fi dat informaţii despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing îl
menţionează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale despre Vlad al
III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul că aceasta pare să fie
singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) şi mitul literar
modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, menţiuni
istorice şi experienţe personale pentru a realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menţionat
faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în general saşii - se foloseau de sensul de diavol al
cuvântului drac pentru a umbri reputaţia voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale
cuvântului, dragon şi diavol, şi porecla Drăculea dată lui Vlad al II-lea ar putea să explice de ce Vlad al III-
lea Ţepeş a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului
Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-şi crea personajul demonic, era îmbrăcămintea oficială a
Ordinului - o capă neagră peste o haină roşie - ce era purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile
lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideia să asociaze acestei legende europene un animal sud-
american: liliacul hematofag zis Vampir (Desmodus rotundus).
Bibliografie
* Denis Buican - Dracula şi avatarurile sale, Bucuresti, Scripta, 1993.
* Denis Buican- Metamorfozele lui Dracula, Bucuresti, Scripta, 1996.
* Neagu Djuvara -De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Editura Humanitas, ISBN 973-50-0438-0
* Florin Andreescu - România - Vlad Ţepeş - Dracula, Editura Ad Libri
* Ileana Toma - Singurătatea lui Vlad Ţepeş, Editura Didactică şi Pedagogică, 2001.
* Florin Şperlea - De la Vlad Ţepeş la Ceauşescu, Editura Corint, 2001.
* Emil Stoian - Vlad Ţepeş - mit şi realitate istorică, Editura Albatros
* Radu Florescu - The Life and Times of the Historical Dracula, curs de istorie, 1988, Boston College
* Radu Florescu şi Raymond T. McNally - Dracula - Prince of Many Faces; His life and His Times, Back
Bay Books, Little, Brown and Company, New York / Boston, ISBN 0-316-28655-9 (cartonată) şi ISBN 0-
316-28656-7 (copertă normală)