UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Facultatea de Ştiinţe Economice

Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114

Tel. ++40-234-542411, tel./ fax ++40-234-516345

www.ub.ro; e-mail: stiinteec@ub.ro

Proiect SISTEME CONTABILE COMPARATE

 UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Facultatea de Ştiinţe Economice

Str. Spiru Haret, nr. 8, Bacău, 600114

Tel. ++40-234-542411, tel./ fax ++40-234-516345

www.ub.ro; e-mail: stiinteec@ub.ro

ANALIZA SISTEMULUI CONTABIL FRANCEZ

Student: Butacu Eduard-Romică

 Cuprins

1. Scurt istoric si evolutia in timp........................................................................4

2. Normalizarea si organismele care actioneaza in normalizarea sistemului
contabil francez........................................................................................................6
3. Sistemul contabil francez in prezent...............................................................7
4. Cadrul conceptual contabil..............................................................................8
4.1. Principii contabile aplicate în Franța......................................................8
4.2. Metode de evaluare a bunurilor in PCG...............................................10
5. Relația contabilitate-fiscalitate......................................................................11
6. Gradul de adoptare al IFRS..........................................................................12
Bibliografie.............................................................................................................13
 1. Scurt istoric si evolutia in timp

Începutul procesului de formare si evolutie a legii de baza a contabilitatii in Franta a fost in

anul 1673. După cum se știe, originile contabilități moderne pot fi considerate a fi reprezentate
de tratatul lui Luca Pacioli. Totuși, cele mai vechi lucrări de contabilitate în partidă dublă care se
cunosc au aparținut unor genovezi din sec. al XII-lea. Lucrarea călugărului Pacioli, prima de
teorie contabilă, era un început.

Introducerea contabilității în partidă dublă în Franța este strâns legată de contactele cu

negustorii italieni. Contabilitatea publică franceză, deși a fost codificată mult mai devreme (o
ordonanță din 1542 și un edict din iunie 1716), nu a evoluat aproape deloc, în principiile sale
fundamentale, înainte de secolul al XX-lea. Contabilitatea în partidă dublă a aparut în secolul al
XVI-lea, atunci când economia domenială a cedat locul economiei de piață.

Dupa infrangerea din 1940, Germania a impus Franței cereri enorme privind indemnizațiile
financiare și resursele importante. Reacțiile Franței au fost variate, de la colaborare, la încercări
de a deține un control economic autonom în speranța de a evita rutina totală. În acest context,
Guvernul Vichy considera insuficiente practicile contabile , cerand unei comisii formate din 30
de membri să stabilească un plan contabil.

Planul, eliberat din 1942, nu a avut un impact considerabil. Acesta lasa optiunea intre o
contabilitate a cheltuielilor si veniturilor clasificate dupa natura si o contabilitate industrial
integrate si nu cuprindea considerentele generale necesare elaborarii situatiilor financiare.
Aceasta versiune foarte elaborată, numarand 225 pagini , a fost implementata doar in industria
aeronautica.

Trecerea la un plan contabil dualist a avut loc in anul 1947, dupa nationalizarea din anii
1945-1946. Obiectivul Comisiei de normalizare Contabila a fost acela de a stabili o terminologie
comuna, un plan de conturi si modele comune de situații financiare pentru toate întreprinderile.

Spre deosebire de planul contabil din 1942, cel din 1947 plasa intr-o categorie optional
contabilitatea de gestiune, excluzand posibilitatea folosirii Planului Contabil General ca pe un
instrument de supraveghere a costurilor de productie.

Incepand cu anii ’70 apare necesitatea reglementarii contabile de inflatie, la care nu

raspundea utilizarea unui Plan Contabil General bazat pe costul istoric, dar mai ales nevoia unui
cadru normalizator care sa favorizeze expunerea economiei Frantei la influentele internationale
si la participarea pe pietele de capital.
 Ca raspuns la nevoia acestor schimbari, in Franta , sub influenta Directivei a IV-a europene ,
s-a conturat Planul Contabil General din 1982. Planul Contabil General din 1982 a consacrat
existenta unui set de principii contabile, care reprezinta o baza conceputuala pentru contabilitate.
Planul Contabil General din 1982 a fost modificat ca urmare a legilor contabile si a decretelor de
aplicare corespunzatoare privind implementarea Directivelor a IV-a si aVII-a din anii 1983,
respectiv 1985-1986. S-au implementat astfel prevederile acestor directive referitoare la : regulile
pentru masurarea rezultatelor de exploatare, bazele intocmirii si prezentarii conturilor anuale si a
anexelor, introducand reglementari privind contextul si tranzactiile specifice. Modificarile din
1986 au eliminat capitolul optional privind contabilitatea de gestiune si au introdus un capitol
relativ la metodalogia de consolidare a conturilor. Au fost mentionate: lista standardizata de
conturi (planul de conturi), instructiunile si recomandarile pentru utilizarea acestora, formatul
standard al situatiilor financiare, precum si cerintele privind tinerea conturilor.

Versiunea din 1999 al Planului Contabil Geneal a fost elaborat de Consiliul National al
Contabilitatii, pe baza regulamentului nr. 99-03 din 29 aprilie 1999 al Comitetului Reglementarii
contabile, prezentandu-se sub forma unui cod , care cuprinde cinci titluri, divizate in capitole,
sectiuni si subsectiuni :

 Titlul I. Obiectul si principiile contabilitatii;

 Titlul II. Definitia activelor, pasivelor, veniturilor si cheltuielilor;
 Titlul III. Reguli de contabilizare si evaluare;
 Titlul IV. Tinerea , structura si functionarea conturilor;
 Titlul V. Documente de sinteza.
In anul 1998 , Standish apreciaza ca efectele Planului Contabil General asupra
contabilitatii financiare si asupra prezentarii informatiilor in Franta au fost extraordinar de
profunde. Inca de la prima versiune din 1947, Planul Contabil General a format bazele pentru
educarea contabililor (prin instructiunile privind functionarea conturilor) si pentru expunerea
informatiilor derivate din contabilitatea financiara.

Ca instrument de armonizare , Planul Contabil General creeaza conditii favorabile pentru

comunicarea intre contabili si utilizatori, reflectata in terminologia contabila si in prezentarea
situatiilor financiare, care au, astfel, un grad inalt de omogenitate. Pe de alta parte, exagerarea
importantei aspectelor fiscale si orientarea informatiei cu precadere catre nevoile contabilitatii
nationale constituie limite ale normalizarii prin Planul Contabil General.
 2. Normalizarea si organismele care actioneaza in
normalizarea sistemului contabil francez

In Franta, normele contabile sunt elaborate de catre Consiliul National al Contabilitatii

(CNC). Totusi, rolul acestui organism nu poate fi inteles fara a lua in calcul si celelalte
organisme sau factori care pot interveni in procesul de stabilire a normelor, in mod direct sau
indirect.

Este cazul organizatiilor si asociatiilor profesionale, al pietelor financiare sau al influentei

europene in materie de norme contabile. In Franta, corpul contabililor este format din experti
contabili si din comisari de conturi.

Orice persoana care a obtinut diploma de expert contabil poate exercita profesia de comisar
de conturi. In schimb, persoanele care nu au decat atestatul de comisar de conturi nu pot activa
ca experti contabili. Exista compatibilitati intre aceste doua activitati, aceeasi persoana neputand
sa tina contabilitatea unei societati si sa o si revizuiasca. Aceste doua profesii sunt profesiii
liberale.

Ordinul expertilor contabili (OEC) grupeaza totalitatea expertilor contabili care profeseaza in
mod liber si este insarcinat, ca urmare, sa defineasca criteriile de deontologie profesionala si sa
vegheze la repectarea lor. Dar pe langa aceasta prima functie, OEC are, de asemenea, misiunea
de a raspunde dificultatilor cu care se confrunta membrii sai in exercitiul functiunii si de a
conduce activitati de formare si perfectionare

Compania Nationala a Comisarilor de Conturi (CNCC) are o activitate orientată catre audit si
mai ales catre reglementarea profesiei de auditor. CNCC se ocupa de deontologia profesiei,
raspunde la problemele legate de practica contabilitatii, ia pozitie prin intermediul revistei pe
care o editeaza si al notelor de informare.

De asemenea, CNCC defineste regulile de audit si ca urmare, trebuie considerate organisme

de normalizare a activitatii de audit. In consecinta, organizarea si gestionarea profesiei contabile
in Franta au repercursiuni asupra normelor contabile si de audit.
 3. Sistemul contabil francez in prezent

În prezent, formatul și conținutul raportării financiare în Franța sunt determinate de

Directivele IV si VII ale UE, fapt ce a fost reflectat in PCG (Planul Contabil General).

Formatul standardizat de utilizare generala este urmatorul:

1. Bilantul contabil de format orizontal si reflectarea obligatoriu a activelor, capitalului

propriu si datoriilor;

2. Raportul cu privire la rezultatele financiare ale formatului orizontal ( cheltuielile - in

stanga, veniturile- in dreapta) sau vertical;

3. Alte forme de raportare financiara, inclusive anexele si comentariile la ele.

In Planul de Conturi al Frantei se evidentiaza: conturile principale, subconturi de ordinul intai

si doi, conturi analitice de ordinal intai si doi, etc. Fiecare cont separat poate fi impartit in cateva
conturi cu adaugarea unei cifre.

Trasaturile specifice planului de conturi francez sunt urmatoarele:

 conturi cu doua cifre, utilizate in majoritatea cazurilor pentru alcatuirea bilantului

contabil si determinarea rezultatului activitatii intreprinderii;
 conturi cu doua cifre, a doua fiind cifra 9, utilizate pentru formarea provizioanelor
privind datoruia dubioasa (datoriile clientilor), amortizarea, alte provizioane care
reflecta micsorarea valorii activelor;
 conturi cu trei cifre, ultimile fiind 1-8, care reflecta sumele detaliate privind
operatiile, suma totala acarora este prezentata intr-un nivel de clasificare mai inalt cu
un numar de doua cifre;
 Conturi cu trei cifre, ultima cifra fiind 9, care prezinta conturi opuse conturilor
subgrupei respective.
Codificarea conturilor se efectueaza conform sistemului zecimal. In fiecare clasa de
conturi nu pot fi mai mult de zece conturi. In sistemul de codificare zecimala cifrele finale 0 si 9
in conturi si subconturi au o anumita valoare economica. Conturile care se termina cu 0 reflecta
marimea totala a operatiilor economice omogene.

De exemplu, contul 10 reflecta marimea totala a capitalului si rezervelor intreprinderii,

iar conturile 1-18 sunt prevazute pentru evident unor surse de mijloace proprii.
 4. Cadrul conceptual contabil

4.1. Principii contabile aplicate în Franța

Incepand din 1983, principiile contabile franceze sunt conduse de un obiectiv inscris in
codul commercial: o traducere fidel a expresiei englezesti true and fair view.

“Conturile anuale trebuie sa fie corecte, sincere si sa dea o imagine fidela a patrimoniului, a
situatiei financiare si abeneficiului intreprinderii.

Cand aplicarea unei prevederi contabile n u este suficienta pentru a da imaginea fidela
mentionata in prezentul articol, trebuie furnizate informatii suplimentare. Daca, intr-un caz
exceptional, aplicarea unei prevederi contabile se dovedeste improprie pentru reprezentarea
fidela a patrimoniului, a situatiei financiare sau a rezultatului, trebuie facuta o derogare pentru
acel caz.” (art. 9 din Codul Comercial).

Principiile de observare:

1. Principiul independentei exercitiilor.

Intreprinderea trebuie sa controleze prin inventar, cel putin o data la 12 luni, existenta si
valoarea elementelor active si passive ale patrimoniului intreprinderii.

Ea trebuie sa stabileasca conturile anuale la inchiderea exercitiului in vederea

angajamentelor contabile si a inventarului. Aceste conturi anuale include bilantul, contul de
rezultate si o anexa: acestea formeaza un tot indisociabil.

2. Principiul continuitatii exploatarii.

Pentru intocmirea conturilor anuale, comerciantul, persoana fizica sau juridical, se
presupune ca isi continua activitatea.

3. Principiul permanentei metodelor.

In afara de cazul cand intervine o schimbare exceptionala in situatia comerciantului,
persoana fizica sau persoana juridica, prezentarea conturilor anuale, ca si metodele de
evaluare folosite nu se pot schimba de la un exercitiu la altul. Daca vor intervene schimbari,
ele vor fi descrise si justificate in anexa.

4. Principiul necompensarii.
Elementele activelor si cele ale pasivelor trebuie evaluate separat. Nici o compensatie nu
poate fi efectuata intre elementele de activ si cele de pasiv sau intre rubricile de cheltuieli si
cele de venituri din contul de rezultate. Bilantul de incepere al exercitiului trebuie sa
corespunda cu bilantul de incheiere al exercitiului precedent.

Princiipiile de evaluare:

1. Principiul nominalismului monetar sau al costului istoric

Diferenta pozitiva de valoare intre valoarea de inventar a unui bun si valoarea sa de
intrarea nu se contabilizeaza. Exista o exceptie: reevaluarea conturilor.

Daca se procedeaza la o reevaluare a tuturor imobilizarilor corporale si financiare,

abaterea de reevaluare intre valoarea actuala si valoarea neta contabila nu poate fi folosita
pentru compensarea pierderilor, ci va fi inscris distinct in pasivul bilantului.

2. Principiul prudentei
Conturile anuale trebuie sa respecte principiul prudentei. Chiar in absenta sau
insuficienta beneficiului, trebuie sa se procedeze la amortizari si la provizioane. Trebuie
tinut cont de riscurile si de pierderile intervenite in perioada exercitiului, chiar daca
intervin intre data de incheiere a exercitiului si data de intocmire a conturilor.
 4.2. Metode de evaluare a bunurilor in PCG

Metoda de baza, retinuta conform legii, de catre PCG pentru evaluarea elementelor inscrise in
contabilitatea este metoda costurilor istorice (costuri de intrare in patrimoniu). Ea este fondata pe determinarea
costurilor de achizitie pentru bunurile achizitionate cu titlu oneros, a valorii venale pentru bunurile
achizitionate cu titlu gratuit, a costurilor de productie pentru produse de intreprindere, fie ca este vorba de
stocuri destinate vanzarii sau imobilizarii care vor fi utilizate de intreprindere pentru ea insasi.

Valoarea venală reprezintă suma cu care un activ poate fi schimbat în procesul operaţiei comerciale între
părţile independente. Evaluarea la valoarea venală se utilizează fie pentru bunurile economice primite cu titlu
de aport în natură la capitalul întreprinderii, fie obţinute cu titlu gratuit, fie prin donaţie.

Valoarea va fi determinata in patru momente esentiale ale existentei intreprinderii:

1. valoarea la data de intrare in patrimoniu ( costul de achizitie, costul de productie, valoarea

venala);
2. valoarea de inventar ( valoarea actuala desemnata ca valoare venala la data inventarului) pentru
ca legea prescrie comerciantului de a controla prin inventor cel putin o data pe an existenta si
valoarea elementelor de activ si pasiv ale patrimoniului;
3. valoarea de la data de inchidere a conturilor (valoarea de intrare eventual corectata cu deprecierile
pentru a o aduce la data inventarului la valoarea sa actuală);
4. valoarea la data iesirii din patrimoniu (pretul de cesiune sau lichidare, sau costul contabil al
disparitiei.

5. Relația contabilitate-fiscalitate
 Rolul fiscalitatii asupra dezvoltarii contabilitatii constituie unul dintre factorii ce influenteaza
contabilitatea intreprinderii, separarea intre contabilitate si fiscalitate nefiind, la ordinea zilei in
Franta. Aceasta influenta a fiscalitatii a aparut in Franta in 1920, ca urmarea a adoptarii legii din
1917 asupra impozitului pe beneficii. Intr-adevar, cum nu existau reguli contabile stabilite pentru
calcularea beneficiului contabil, acesta a fost determinat de reguli fiscale.

Prima apropriere intre contabilitate si fiscalitatea a aparut in 1958-1959 in cadrul reviziei

bilanturilor. Avantajele fiscale erau subordonate producerii unui bilant care sa se conformeze
Planului din 1947-1957. Acest plan, desi nu era obligatoriu , in sensul ca nu face obiectul vreunei
dispozitii legale care sa-l faca obligatoriu, a fost in realitate urmat de toate societatile comerciale
si intreprinderile franceze.

Influenta fiscalitatii asupra contabilitatii s-a facut simtita si in continutul normelor, deoarece,
pentru a putea beneficia de un avantaj fiscal, intreprinderile sunt obligate sa-l inregistreze in
contabilitate. In consecinta, contabilitatea in Franta este partial supusa unor constrangeri fiscale
si , ca urmare, nu reflecta situatia economica si financiara reala a intreprinderii.

Aceasta constatare trebuie evidentiata atat in conturile individuale, cat si in cele consolidate.
Intr-adevar, numai conturile individuale pot servi ca baza pentru calculul impozitului, deci ele
sunt singurele care contin aspect fiscal straine de activitatea intreprinderii. In schimb, conturile
consolidate fac abstractie de datele fiscale prin reprelucrarea conturilor individuale, si, din
aceasta cauza, se poate considera ca ele reflecta mai fidel situatia financiar-contabila a societatii.

6. Gradul de adoptare al IFRS

 In literatura franceza situatiile financiare, regasite sub denumirea de documente contabile de
sinteza, sunt definite ca situatii periodice in care este prezentata situatia si rezultatele
intreprinderii.

Organismul international de normalizare - International Accounting Standards Board (IASB),

prin IAS I „Prezentarea situatiilor financiare”, defineste situatiile financiare ca o reprezentare
structurata a pozitiei financiare a unei intreprinderi si a tranzactiilor efectuate de aceasta, avand
drept obiectiv oferirea de informatii despre pozitia financiara, performanta si modificarile
pozitiei financiare ale unei intreprinderi unei game diversificate de utilizatori.

Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare precizeaza ca situatiile

financiare reprezinta o parte a procesului de raportare financiara si cuprind : Bilantul, Contul de
profit si pierdere, Situatia modificarilor capitalului propriu, Situatia fluxurilor de
numerar/trezorerie, Politicile contabile si notele explicative.

Raportarea financiara pentru societatile din Franta este realizata prin situatii financiare
denumite documente de sinteza sau conturi anuale, influentate in mare parte de prevederile
Directivelor a patra si a saptea. Acestea cuprind cel putin Bilantul, Contul de profit si pierdere si
Anexe, dar pot fi completate cu un Tablou de finantare al exercitiului.

Continutul documentelor de sinteza este stabilit in conformitate cu dispozitiile Planului

Contabil General (PCG) si trebuie sa asigure sub toate aspectele o imagine fidela a
patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor, chiar daca aceasta implica abateri de la
reguli sau prezentari suplimentare de informatii.

Specificul raportarii financiare din Franta este faptul ca documentele de sinteza pot fi
prezentate intr-unul din cele trei sisteme:

 sistemul de baza, cuprinde dispozitiile contabile minimale pentru societatile mijlocii

si mari;
 sistemul simplificat, destinat societatilor a caror marime nu justifica recursul la
cerintelesistemului de baza;
 sistemul dezvoltat, care propune documente care sa faciliteze analiza informatiilor cu
scopul de a fi utile in gestiune.

Bibliografie
1. ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMUL CONTABIL ÎN FRANȚA
https://irek.ase.md/xmlui/bitstream/handle/123456789/2719/ISSC
%202023_09-10%20martie_p407-413.pdf?sequence=1
2. Site : https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-stefan-cel-mare-
suceava/fauna-cinegetica-si-salmonicultura-1/dokumen/21674076
3. Aspecte generale privind sistemul contabil în Franța
https://ibn.idsi.md/vizualizare_articol/184086