UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA

AFACERILOR

SISTEMUL CONTABIL FRANCEZ

Craiova, 2019

Cuprins
1. Scurt istoric al sistemului contabil francez
2. Sistemul contabil francez în prezent
3. Impactul fiscalității asupra dezvoltării și aplicării normei contabile
4. Influenta organizațiilor profesionale asupra normelor contabile
5. Analiza principiilor contabile aplicate în Franța
6. Metode de evaluare a bunurilor în Planul Contabil General
7. Situațiile financiare în Franța
8. Concluzii
 1. Scurt istoric al sistemului contabil francez

Începutul procesului de formare si evolutie a legii de baza a contabilitatii in Franta a

fost in anul 1673.
După cum se știe, originile contabilități moderne pot fi considerate a fi reprezentate
de tratatul lui Luca Pacioli. Totuși, cele mai vechi lucrări de contabilitate în partidă dublă
care se cunosc au aparținut unor genovezi din sec. al XII-lea. Lucrarea călugărului Pacioli,
prima de teorie contabilă, era un început.
Introducerea contabilității în partidă dublă în Franța este strâns legată de contactele
cu negustorii italieni. Contabilitatea publică franceză, deși a fost codificată mult mai devreme
(o ordonanță din 1542 și un edict din iunie 1716), nu a evoluat aproape deloc, în principiile
sale fundamentale, înainte de secolul al XX-lea. Contabilitatea în partidă dublă a aparut în
secolul al XVI-lea, atunci când economia domenială a cedat locul economiei de piață.
Dupa infrangerea din 1940, Germania a impus Franței cereri enorme privind
indemnizațiile financiare și resursele importante.
Reacțiile Franței au fost variate, de la colaborare, la încercări de a deține un control
economic autonom în speranța de a evita rutina totală.
În acest context, Guvernul Vichy considera insuficiente practicile contabile , cerand
unei comisii formate din 30 de membri să stabilească un plan contabil. Planul, eliberat din
1942, nu a avut un impact considerabil.
Acesta lasa optiunea intre o contabilitate a cheltuielilor si veniturilor clasificate dupa
natura si o contabilitate industrial integrate si nu cuprindea considerentele generale necesare
elaborarii situatiilor financiare.
Aceasta versiune foarte elaborată, numarand 225 pagini , a fost implementata doar in
industria aeronautica.
Trecerea la un plan contabil dualist a avut loc in anul 1947, dupa nationalizarea din
anii 1945-1946.
Obiectivul Comisiei de normalizare Contabila a fost acela de a stabili o terminologie
comuna, un plan de conturi si modele comune de situații financiare pentru toate
întreprinderile.

Un rol la fel de importat in optiune pentru planul contabil dualist l-a avut autoritatea
fiscală, dat fiind faptul ca rezultatul fiscal se calcula pe baza datelor din conturile din Planul
Contabil General.
Controlul fiscal era asadar inlesnit. Caracterul dualist al Planului Contabil General
din 1947 s-a datorat si influentelor unor important birocrati care sustineau folosirea unui
plan contabil national ca baza a dezvoltarii statisticilor nationale si a planificarii economice
nationale.
Spre deosebire de planul contabil din 1942, cel din 1947 plasa intr-o categorie
optional contabilitatea de gestiune, excluzand posibilitatea folosirii Planului Contabil
General ca pe un instrument de supraveghere a costurilor de productie.
Acesta are un caracter general si este supus unor imbunatatiri continue, dar ramane
facultativ pentru intreprinderi. Acestui proiect i s-au opus initial intreprinderile mari, care
aveau o contabilitate organizata intr-un format integrat, iar schimbarea lui ar fi implicat
costuri foarte mari.
In timp, ele au luat in considerare avantajele unui astfel de plan contabil si au
acceptat aplicarea variantei elaborate in anul 1957.
Incepand cu anii ’70 apare necesitatea reglementarii contabile de inflatie, la care nu
raspundea utilizarea unui Plan Contabil General bazat pe costul istoric, dar mai ales nevoia
unui cadru normalizator care sa favorizeze expunerea economiei Frantei la influentele
internationale si la participarea pe pietele de capital.
Ca raspuns la nevoia acestor schimbari, in Franta , sub influenta Directivei a IV-a
europene , s-a conturat Planul Contabil General din 1982.
Planul Contabil General din 1982 a consacrat existenta unui set de principii contabile,
care reprezinta o baza conceputuala pentru contabilitate.
Aceste principii se regasesc in dispozitiile generale din textul legii, prescriptiile
raportandu-se la metodele de evaluare si de determinare a rezultatului precum si de cele de
stabilire si prezentare a situatiilor financiare.
Planul Contabil General din 1982 a fost modificat ca urmare a legilor contabile si a
decretelor de aplicare corespunzatoare privind implementarea Directivelor a IV-a si aVII-a
din anii 1983, respectiv 1985-1986. S-au implementat astfel prevederile acestor directive
referitoare la : regulile pentru masurarea rezultatelor de exploatare, bazele intocmirii si
prezentarii conturilor anuale si a anexelor, introducand reglementari privind contextul si
tranzactiile specifice.
Modificarile din 1986 au eliminat capitolul optional privind contabilitatea de gestiune
si au introdus un capitol relativ la metodalogia de consolidare a conturilor.
Au fost mentionate: lista standardizata de conturi (planul de conturi), instructiunile
si recomandarile pentru utilizarea acestora, formatul standard al situatiilor financiare,
precum si cerintele privind tinerea conturilor.
Versiunea din 1999 al Planului Contabil Geneal a fost elaborat de Consiliul National
al Contabilitatii, pe baza regulamentului nr. 99-03 din 29 aprilie 1999 al Comitetului
Reglementarii contabile, prezentandu-se sub forma unui cod , care cuprinde cinci titluri,
divizate in capitole, sectiuni si subsectiuni :
Titlul I. Obiectul si principiile contabilitatii;
Titlul II. Definitia activelor, pasivelor, veniturilor si cheltuielilor;
Titlul III. Reguli de contabilizare si evaluare;
Titlul IV. Tinerea , structura si functionarea conturilor;
Titlul V. Documente de sinteza.
In anul 1998 , Standish apreciaza ca efectele Planului Contabil General asupra
contabilitatii financiare si asupra prezentarii informatiilor in Franta au fost extraordinar de
profunde.
Inca de la prima versiune din 1947, Planul Contabil General a format bazele pentru
educarea contabililor (prin instructiunile privind functionarea conturilor) si pentru expunerea
informatiilor derivate din contabilitatea financiara.
Ca instrument de armonizare , Planul Contabil General creeaza conditii favorabile
pentru comunicarea intre contabili si utilizatori, reflectata in terminologia contabila si in
prezentarea situatiilor financiare, care au, astfel, un grad inalt de omogenitate.
Pe de alta parte, exagerarea importantei aspectelor fiscale si orientarea informatiei cu
precadere catre nevoile contabilitatii nationale constituie limite ale normalizarii prin Planul
Contabil General.

2. Sistemul contabil francez în prezent

În prezent, formatul și conținutul raportării financiare în Franța sunt determinate de

Directivele IV si VII ale UE, fapt ce a fost reflectat in PCG (Planul Contabil General).
Formatul standardizat de utilizare generala este urmatorul:
 1. Bilantul contabil de format orizontal si reflectarea obligatoriu a activelor,
capitalului propriu si datoriilor;
2. Raportul cu privire la rezultatele financiare ale formatului orizontal ( cheltuielile -
in stanga, veniturile- in dreapta) sau vertical;
3. Alte forme de raportare financiara, inclusive anexele si comentariile la ele.
In Planul de Conturi al Frantei se evidentiaza: conturile principale, subconturi de
ordinul intai si doi, conturi analitice de ordinal intai si doi, etc.
Fiecare cont separat poate fi impartit in cateva conturi cu adaugarea unei cifre.
Trasatura caracteristica a planului de conturi este urmatoarea:
- Conturi cu doua cifre, utilizate in majoritatea cazurilor pentru alcatuirea bilantului contabil
si determinarea rezultatului activitatii
intreprinderii;
- Conturi cu doua cifre, a doua fiind cifra 9, utilizate pentru formarea provizioanelor privind
datoruia dubioasa (datoriile clientilor), amortizarea, alte provizioane care reflecta micsorarea
valorii activelor;
- Conturi cu trei cifre, ultimile fiind 1-8, care reflecta sumele detaliate privind operatiile,
suma totala acarora este prezentata intr-un nivel de clasificare mai inalt cu un numar de doua
cifre.
- Conturi cu trei cifre, ultima cifra fiind 9, care prezinta conturi opuse conturilor subgrupei
respective.
Codificarea conturilor se efectueaza conform sistemului zecimal.
In fiecare clasa de conturi nu pot fi mai mult de zece conturi. In sistemul de codificare
zecimala cifrele finale 0 si 9 in conturi si subconturi au o anumita valoare economica.
Conturile care se termina cu 0 reflecta marimea totala a operatiilor economice
omogene.
De exemplu, contul 10 reflecta marimea totala a capitalului si rezervelor
intreprinderii, iar conturile 1-18 sunt prevazute pentru evident unor surse de mijloace proprii.

3. Impactul fiscalității asupra dezvoltării și aplicării normei contabile

Rolul fiscalitatii asupra dezvoltarii contabilitatii constituie unul dintre factorii ce

influenteaza contabilitatea intreprinderii, separarea intre contabilitate si fiscalitate nefiind, la
ordinea zilei in Franta.
Aceasta influenta a fiscalitatii a aparut in Franta in 1920, ca urmarea a adoptarii legii
din 1917 asupra impozitului pe beneficii. Intr-adevar, cum nu existau reguli contabile stabilite
pentru calcularea beneficiului contabil, acesta a fost determinat de reguli fiscale.
Prima apropriere intre contabilitate si fiscalitatea a aparut in 1958-1959 in cadrul
reviziei bilanturilor.
Avantajele fiscale erau subordonate producerii unui bilant care sa se conformeze
Planului din 1947-1957.
Acest plan, desi nu era obligatoriu , in sensul ca nu face obiectul vreunei dispozitii
legale care sa-l faca obligatoriu, a fost in realitate urmat de toate societatile comerciale si
intreprinderile franceze.
Influenta fiscalitatii asupra contabilitatii s-a facut simtita si in continutul normelor,
deoarece, pentru a putea beneficia de un avantaj fiscal, intreprinderile sunt obligate sa-l
inregistreze in contabilitate.
In consecinta, contabilitatea in Franta este partial supusa unor constrangeri fiscale si ,
ca urmare, nu reflecta situatia economica si financiara reala a intreprinderii.
 Aceasta constatare trebuie evidentiata atat in conturile individuale, cat si in cele
consolidate.
Intr-adevar, numai conturile individuale pot servi ca baza pentru calculul impozitului,
deci ele sunt singurele care contin aspect fiscal straine de activitatea intreprinderii.
In schimb, conturile consolidate fac abstractie de datele fiscale prin reprelucrarea
conturilor individuale, si, din aceasta cauza, se poate considera ca ele reflecta mai fidel
situatia financiar-contabila a societatii.

4. Influenta organizațiilor profesionale asupra normelor contabile

In Franta, normele contabile sunt elaborate de catre Consiliul National al

Contabilitatii (CNC). Totusi, rolul acestui organism nu poate fi inteles fara a lua in calcul si
celelalte organisme sau factori care pot interveni in procesul de stabilire a normelor, in mod
direct sau indirect.
Este cazul organizatiilor si asociatiilor profesionale, al pietelor financiare sau al
influentei europene in materie de norme contabile.
In Franta, corpul contabililor este format din experti contabili si din comisari de
conturi.
Orice persoana care a obtinut diploma de expert contabil poate exercita profesia de
comisar de conturi.
In schimb, persoanele care nu au decat atestatul de comisar de conturi nu pot activa
ca experti contabili.
Exista compatibilitati intre aceste doua activitati, aceeasi persoana neputand sa tina
contabilitatea unei societati si sa o si revizuiasca.
Aceste doua profesii sunt profesiii liberale.
Ordinul expertilor contabili (OEC) grupeaza totalitatea expertilor contabili care
profeseaza in mod liber si este insarcinat, ca urmare, sa defineasca criteriile de deontologie
profesionala si sa vegheze la repectarea lor.
Dar pe langa aceasta prima functie, OEC are, de asemenea, misiunea de a raspunde
dificultatilor cu care se confrunta membrii sai in exercitiul functiunii si de a conduce
activitati de formare si perfectionare.
Compania Nationala a Comisarilor de Conturi (CNCC) are o activitate orientată catre
audit si mai ales catre reglementarea profesiei de auditor. CNCC se ocupa de deontologia
profesiei, raspunde la problemele legate de practica contabilitatii, ia pozitie prin intermediul
revistei pe care o editeaza si al notelor de informare.
De asemenea, CNCC defineste regulile de audit si ca urmare, trebuie considerate
organisme de normalizare a activitatii de audit. In consecinta, organizarea si gestionarea
profesiei contabile in Franta au repercursiuni asupra normelor contabile si de audit.

5. Analiza principiilor contabile aplicate în Franța

Incepand din 1983, principiile contabile franceze sunt conduse de un obiectiv inscris
in codul commercial: o traducere fidel a expresiei englezesti true and fair view.
“Conturile anuale trebuie sa fie corecte, sincere si sa dea o imagine fidela a
patrimoniului, a situatiei financiare si abeneficiului intreprinderii.
Cand aplicarea unei prevederi contabile n u este suficienta pentru a da imaginea fidela
mentionata in prezentul articol, trebuie furnizate informatii suplimentare.
 Daca, intr-un caz exceptional, aplicarea unei prevederi contabile se dovedeste
improprie pentru reprezentarea fidela a patrimoniului, a situatiei financiare sau a rezultatului,
trebuie facuta o derogare pentru acel caz.” (art. 9 din Codul Comercial).

Principiile de observare:

1. Principiul independentei exercitiilor.

Intreprinderea trebuie sa controleze prin inventar, cel putin o data la 12 luni, existenta
si valoarea elementelor active si passive ale patrimoniului intreprinderii.
Ea trebuie sa stabileasca conturile anuale la inchiderea exercitiului in vederea
angajamentelor contabile si a inventarului.
Aceste conturi anuale include bilantul, contul de rezultate si o anexa: acestea
formeaza un tot indisociabil.

2. Principiul continuitatii exploatarii.

Pentru intocmirea conturilor anuale, comerciantul, persoana fizica sau juridical, se

presupune ca isi continua activitatea.

3. Principiul permanentei metodelor.

In afara de cazul cand intervine o schimbare exceptionala in situatia comerciantului,

persoana fizica sau persoana juridica, prezentarea conturilor anuale, ca si metodele de
evaluare folosite nu se pot schimba de la un exercitiu la altul.
Daca vor intervene schimbari, ele vor fi descrise si justificate in anexa.

4. Principiul necompensarii.

Elementele activelor si cele ale pasivelor trebuie evaluate separat.

Nici o compensatie nu poate fi efectuata intre elementele de activ si cele de pasiv sau
intre rubricile de cheltuieli si cele de venituri din contul de rezultate.
Bilantul de incepere al exercitiului trebuie sa corespunda cu bilantul de incheiere al
exercitiului precedent.

Princiipiile de evaluare:

1. Principiul nominalismului monetar sau al costului istoric .

Diferenta pozitiva de valoare intre valoarea de inventar a unui bun si valoarea sa de

intrarea nu se contabilizeaza.
Exista o exceptie: reevaluarea conturilor.
Daca se procedeaza la o reevaluare a tuturor imobilizarilor corporale si financiare,
abaterea de reevaluare intre valoarea actuala si valoarea neta contabila nu poate fi folosita
pentru compensarea pierderilor, ci va fi inscris distinct in pasivul bilantului.

2. Principiul prudentei.
 Conturile anuale trebuie sa respecte principiul prudentei. Chiar in absenta sau
insuficienta beneficiului, trebuie sa se procedeze la amortizari si la provizioane.
Trebuie tinut cont de riscurile si de pierderile intervenite in perioada exercitiului,
chiar daca intervin intre data de incheiere a exercitiului si data de intocmire a
conturilor

6. Metode de evaluare a bunurilor in PCG

Metoda de baza, retinuta conform legii, de catre PCG pentru evaluarea elementelor
inscrise in contabilitatea este metoda costurilor istorice (costuri de intrare in patrimoniu).
Ea este fondata pe determinarea costurilor de achizitie pentru bunurile achizitionate
cu titlu oneros, a valorii venale pentru bunurile achizitionate cu titlu gratuit, a costurilor de
productie pentru produse de intreprindere, fie ca este vorba de stocuri destinate vanzarii sau
imobilizarii care vor fi utilizate de intreprindere pentru ea insasi.
Valoarea venală reprezintă suma cu care un activ poate fi schimbat în procesul
operaţiei comerciale între părţile independente. Evaluarea la valoarea venală se utilizează fie
pentru bunurile economice primite cu titlu de aport în natură la capitalul întreprinderii, fie
obţinute cu titlu gratuit, fie prin donaţie.
Valoarea va fi determinata in patru momente esentiale ale existentei intreprinderii:

1. Valoarea la data de intrare in patrimoniu ( costul de achizitie, costul de productie,

valoarea venala);

2. Valoarea de inventar ( valoarea actuala desemnata ca valoare venala la data

inventarului) pentru ca legea prescrie comerciantului de a controla prin inventor cel
putin o data pe an existenta si valoarea elementelor de activ si pasiv ale patrimoniului;

3. Valoarea de la data de inchidere a conturilor (valoarea de intrare eventual corectata

cu deprecierile pentru a o aduce la data inventarului la valoarea sa actuală);

4. Valoarea la data iesirii din patrimoniu (pretul de cesiune sau lichidare, sau costul
contabil al disparitiei.

7. Situațiile financiare în Franța

In literatura franceza situatiile financiare, regasite sub denumirea de documente

contabile de sinteza, sunt definite ca situatii periodice in care este prezentata situatia si
rezultatele intreprinderii.
Organismul international de normalizare - International Accounting Standards Board
(IASB), prin IAS 1 „Prezentarea situatiilor financiare”, defineste situatiile financiare ca o
reprezentare structurata a pozitiei financiare a unei intreprinderi si a tranzactiilor efectuate de
aceasta, avand drept obiectiv oferirea de informatii despre pozitia financiara, performanta si
modificarile pozitiei financiare ale unei intreprinderi unei game diversificate de utilizatori.
Cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare precizeaza ca situatiile
financiare reprezinta o parte a procesului de raportare financiara si cuprind : Bilantul, Contul
de profit si pierdere, Situatia modificarilor capitalului propriu, Situatia fluxurilor de
numerar/trezorerie, Politicile contabile si notele explicative.
Raportarea financiara pentru societatile din Franta este realizata prin situatii financiare
denumite documente de sinteza sau conturi anuale, influentate in mare parte de prevederile
Directivelor a patra si a saptea.
Acestea cuprind cel putin Bilantul, Contul de profit si pierdere si Anexe, dar pot fi
completate cu un Tablou de finantare al exercitiului.
Continutul documentelor de sinteza este stabilit in conformitate cu dispozitiile
Planului Contabil General (PCG) si trebuie sa asigure sub toate aspectele o imagine fidela a
patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor, chiar daca aceasta implica abateri de la
reguli sau prezentari suplimentare de informatii.
Specificul raportarii financiare din Franta este faptul ca documentele de sinteza pot fi
prezentate intr-unul din cele trei sisteme:
− sistemul de baza, cuprinde dispozitiile contabile minimale pentru societatile mijlocii
si mari;
− sistemul simplificat, destinat societatilor a caror marime nu justifica recursul la
cerintelesistemului de baza;
− sistemul dezvoltat, care propune documente care sa faciliteze analiza informatiilor
cu scopul de a fi utile in gestiune.
Documentele propuse prin sistemul dezvoltat, altele decât cele din sistemul de baza
sunt evidentiate doar cu titlu de recomandare.

8. Concluzii

In Franta, cat si in tari ca : Austria, Elvetia, Belgia , Spania, Italia, Portugalia si

Germania se foloseste modelul European clasificat ca sistem continental de evidentă.
O trăsatura caracteristica a acestui sistem este rectificarea marimii impozitelor in
functie de datele contabile si controlul asupra oportunitatii si plenitudinii platii lor.
Particularitatea sistemului contabil francez consta in esenta lui juridica , deoarece
toate regulamentele rezulta din legislatia comerciala si fiscală.
Elaborarea regulilor contabile este un process politico-strategic complex, in care
fiecare parte isi poate apara propriile interese.

Aceste aspecte diverse care afecteaza contabilitatea demostreaza prin insasi existenta
lor caracterul contingent al contabilitatii. Termenul de contingent se refera la faptul ca,
contabilitatea evolueaza in timp si spatiu, in functie de diferite criterii care pot fi de ordin
istoric, cultural, economic.

Contabilitatea nu este deci o masura fixa, ci mai curand o masura in evolutie, in

functie de diferite carcteristici.

De exemplu, bunurile achizitionate prin leasing nu sunt contabilizate intotdeauna la

fel in Franta, deoarece, la nivelul conturilor sociale, optica juridica a fost privilegiata.

Astfel, in Franta, bunurile achizitionate prin leasing sunt contabilizate de societatea

de leasing care este posesorul lor juridic in conturile sale sociale.
Exista deci diferente de contabilizare pentru acelasi eveniment in functie de
sistemul de referinta contabil ales. Practica contabila este diferita deci in spatiu.
 Alt exemplu, cazul provizioanelor de pensii. Acum cativa ani in Franta, contabilizarea
si inregistrarea lor in anexa nu erau obligatorii.

Acum, firmele trebuie sa mentioneze in anexele starilor lor financiare angajamentele

pe care si le-au luat fata de salariatii lor si este posibil( dar nu obligatoriu deocamdata) de a
scrie in in pasivul bilantului aceste angajamente prin intermediul provizioanelor pentru
pensii. Acest exemplu arata ca practica contabila evolueaza in timp pentru aceeasi categorie
de societati.

In Franța, normalizarea contabila intra în atribuțiunile statului

Cu alte cuvinte, in Franța, reglementarea legală joacă un rol determinant în

normalizarea contabilă, ceea ce conferă o flexibilitate destul de redusă a sistemului contabil.
În Franța, băncile sunt cele care asigură în cea mai mare parte finanţarea companiilor.
Acest tip de contabilitate, cel continental- european, este conectat la fiscalitate, astfel
punându-se un accent destul de mare pe calcularea taxelor şi a impozitelor.