I.

Cadrul general

În prezent, pe plan mondial, se utilizează două sisteme de contabilitate, cel francez şi cel
anglo saxon, respectiv două referenţiale internaţionale, cel emis de IASB şi cel emis de FASB,
înregistrându-se o evidentă tendinţă de armonizare a acestora. Prin urmare, se utilizează tot mai
des alte referenţiale decât cele naţionale în elaborarea situaţiilor financiare. De exemplu, multe
din întreprinderile mari franceze aplică normele americane US GAAP pentru elaborarea
situaţiilor financiare, iar altele (nu numai din Franţa) prezintă atât situaţii financiare conforme cu
reglementările naţionale cât şi situaţii financiare conforme cu principiile general acceptate de
către Statele Unite ale Americii (denumite US GAAP).
În ţările în care contabilitatea este slab reglementată întreprinderile adoptă normele
internaţionale sau americane, în schimb în ţări precum Marea Britanie, puţine sunt cele care fac
referire la alte principii decât cele naţionale.
Normele contabile internaţionale emise de IASB (International Accounting Standards
Board - Consiliul de elaborare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate, care din aprilie
2001 înlocuieşte IASC) întâlnite sub acronimul IFRS (International Financial Reporting
Standards - standarde internaţionale de raportare financiară) se aplică în prezent în multe state ale
lumii inclusiv în statele membre ale Uniunii Europene (UE), Hong Kong, Australia, Rusia,
Africa de Sud, Singapore şi Pakistan. Aproximativ 100 de state impun sau permit utilizarea IFRS
sau au o politică de convergenţă spre acestea.
În prezent sunt emise şi în vigoare un număr de 31 IAS (pe o listă discontinuă de la 1 la
41, emise, înlocuite şi/sau modificate de IASC până în aprilie 2001) şi 7 IFRS (emise de noul
IASB după aprilie 2001). Aceste standarde acoperă prin norme şi reguli toate aspectele
principale, de fond, ale contabilităţii la nivel global. Dificultatea (şi dilema) pe care încearcă să le
surmonteze standardele internaţionale de contabilitate, precum şi interpretările la acestea, este
dată de dualitatea între necesitatea unei metodologii unitare de contabilitate, care să genereze
comparabilitate la nivel mondial, şi diversitatea realităţii macro- şi micro-economice din diferite
zone şi ţări ale globului (tradiţii, nivel de dezvoltare, nivel al inflaţiei, reglementări legale
nearmonizate încă, etc.), ceea ce impune flexibilitate, după principiul « gândeşte global, dar
acţionează local  ».
Toate societăţile comerciale cotate din UE sunt obligate în prezent să întocmească situaţii
financiare consolidate în conformitate cu IFRS. Pentru a fi aprobate pentru utilizarea în UE,
standardele trebuie să fie avizate de către Comitetul de Reglementare Contabilă (ARC), care este
format din reprezentanţi ai guvernelor statelor membre şi este consiliat de un grup de experţi
denumit Grupul Consultativ European pentru Raportarea Financiară (EFRAG). Două secţiuni din
standardul IAS 39 ”Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare” nu au fost aprobate de ARC
şi, în această privinţă, standardele IFRS aplicate în UE sunt diferite de cele emise de IASB. În
prezent, IASB colaborează cu UE pentru a găsi o cale acceptabilă pentru eliminarea acestei
anomalii.
În ceea ce priveşte convergenţa cu US GAAP, în cadrul unei reuniuni desfăşurate în 2002
la Norwalk, Connecticut, IASB şi Financial Accounting Standards Board din Statele Unite ale
Americii (FASB) au convenit să îşi armonizeze agendele şi să coopereze în vederea reducerii
diferenţelor dintre IFRS şi Principiile Contabile General Acceptate din SUA (US GAAP). În
februarie 2006, FASB şi IASB au semnat un Memorandum de Înţelegere care conţine un
program al aspectelor asupra cărora celor două organisme intenţionează să obţină convergenţa

1
până în 2008. Comisia Valorilor Mobiliare şi Burselor din Statele Unite (SEC) impune în prezent
tuturor companiilor străine cotate la burse din SUA să pregătească situaţii financiare fie în
conformitate cu US GAAP, fie în conformitate cu standardele lor contabile locale, însoţite de o
notă care să reconcilieze standardele locale cu US GAAP. Această obligaţie generează costuri
semnificative pentru companiile cotate în acelaşi timp în SUA şi în alte ţări. SEC a propus
modificarea acestei reguli în sensul eliminării obligaţiei de a efectua o reconciliere cu US GAAP
pentru companiile străine care îşi pregătesc situaţiile financiare în conformitate cu IFRS, în
principiu începând din 2009. Companiile bazate în SUA sunt în continuare obligate să raporteze
în conformitate cu US GAAP.
Vom prezenta în continuare situaţiile financiare din România, reglementate prin OMF
3055 din 29.10.2009, în paralel cu cele din contabilitatea în sistem anglo-saxon. Aspectele avute
în vedere sunt referitoare la perioada de referinţă, pe de o parte, şi la forma, structura şi
conţinutul situaţiilor financiare, pe de altă parte.
Putem spune astfel ca pe plan mondial coexistă mai multe culturi şi sisteme contabile,
două dintre ele fiind deosebit de marcate şi influente, şi anume:
o Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate vest-european, denumit şi continental, ale
cărui promotori sunt Franţa şi Germania,
o Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate anglo-saxon ale căror promotori sunt Anglia şi
SUA.
Deosebirile fundamentale opuse dintre cele două culturi contabile se manifestă pe
următoarele planuri esenţiale:
a) Pe plan instituţional contabilitatea continentală este puternic codificată, normată şi deci
regizată de un plan contabil general, care cuprinde un mare număr de norme imperative şi
recomandative, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă se bazează pe tradiţii şi cutume,
nefiind „încorsetată” într-un plan contabil general, ci într-un cadru conceptual contabil;
b) Pe plan tehnico-aplicativ contabilitatea continentală operează cu clasificarea
economică a cheltuielilor, ceea ce generează în mod obiectiv ţinerea a două feluri de contabilităţi
separate: 1) financiară şi 2) de gestiune, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă operează cu
clasificarea cheltuielilor după destinaţie (secţii, produse, etc.), ceea ce nu impune o
separare foarte riguroasă a contabilităţii de gestiune de contabilitatea financiară
c) Pe plan politico-strategic, anglo-saxonii dau prioritate informaţiilor necesare luării deciziilor
de către investitori; concepţia lor poartă clar amprenta liberalismului economic, acordându-se
mai puţină importanţă implicaţiilor asupra contabilităţii naţionale, în timp ce concepţia franceză
a normalizării contabile se vrea mai împăciuitoare între diferiţi utilizatori ai informaţiei
contabile care trebuie să se ofere într-un cadru mult mai formalizat.
O componentă esenţială actuală şi tot mai acută a contabilităţii este armonizarea acesteia
pe plan mondial, în principal, între cele două blocuri de putere contabilă: 1) anglo-saxon şi 2)
continental. „Mărul discordiei” între acestea este şi rămâne interpretarea conceptului de imagine
fidelă. Totuşi, se manifestă tendinţa de acceptare tot mai largă din partea “continentalilor” a
„interpretărilor anglo-saxone”.
Armonizarea contabilă internaţională este „procesul prin care regulile sau normele
naţionale, diferite de la o ţară la alta, uneori divergente, sunt perfecţionate pentru a fi făcute
compatibile.” Acest proces reprezintă o necesitate emanată din cerinţele utilizatorilor de situaţii
financiare, cât şi de la organismele naţionale de normalizare şi de reglementare a profesiei
prezentate mai sus, la care participă şi presiunea internaţionalizării pieţelor financiare.

2
 Armonizarea contabilă internaţională este un proces evolutiv, dependent de fenomenele
de mondializare a schimburilor economice dintre naţiuni sau grupuri de ţări. Ţinând cont de
tendinţele spre o mondializare crescătoare, întreprinderile doresc aplicarea unui sistem contabil
uniform pentru a le asigura o funcţionalitate economică eficace.
Contul de profit şi pierdere este menit să expliciteze informaţia contabilă a formării
rezultatului economico-financiar global pe baza unei ecuaţii bilanţiere.
Directiva a IV-a recomandă scheme generale ale contului de profit si pierdere sau
pierdere elaborate după criterii combinate, şi anume :
a) Forma de prezentare, care poate fi orizontală (sub formă de cont) sau verticală (sub formă
de listă);
b) Modalitatea de structurare a posturilor de venituri şi cheltuieli care se poate face fie după
natura şi conţinutul lor economic, fie după destinaşia lor, respectiv, după modul lor de
agregare în soldurile intermediare de gestiune.
În urma combinaţiilor posibile a acestor criterii au rezultat patru scheme generale ale
contului de profit şi pierdere, şi anume:
a) Scheme verticale, denumire ăi scheme sub formă de „listă” a contului de profit şi pierdere
în care cheltuielile sunt structurate după:
1. natura lor economică
2. destinaţia lor economic

b) scheme orizontale, denumite şi scheme sub formă de „cont” a contului de profit şi

pierdere în care cheltuielile sunt structurate dupa:
1. natura lor economică
2. destinaţia lor economică

II. Contul de Profit si Pierdere in Statele Unite ale Americii

Dezvoltarea standerelor contabile americane se face prin referinta la principiile contabile

generalacceptate.
In contabilitatea americana contul de "profit si pierdere" se prezinta in format vertical
(inlista). In structura sa de baza sunt cuprinse veniturile si cheltuielile. Daca veniturile sunt mai
mari decat cheltuielile exercitiul se soldeaza printr-un beneficiu. In caz contrar activitatea
setermina in pierdere.
Clasificarea cheltuielilor se face dupa destinatia acestora sau functiile intreprinderii.
Posibilitateade alegere a datei de închidere a anului fiscal este tipica unor state ce practica
sistemul contabil anglo-saxon, posibilitate ce nu o întâlnim în practica româneasca unde
exercitiul financiar este strict reglementat prin Legea contabilitatii.
In cazul societatilor pe actiuni, in contabilitatea americana, in partea de jos a contului se
mentioneaza beneficiul pe actiune. Intr-o structura detaliata contul de "Profit si pierdere"
se prezinta astfel:
-- Vanzarile nete sau cifra de afaceri neta;
-- Costul bunurilor vandute;
-- Marja comerciala sau marja;
-- Cheltuieli de exploatare;
-- Cheltuieli de vanzare;

3
-- Cheltuieli generale si administrative;
-- Amortizari;
-- Beneficiu din exploatare;
-- Alte profituri sau cheltuieli;
-- Dividende si dobanzi primite;
-- Cheltuieli financiare cu dobanzile;
-- Beneficiul curent inaintea impozitarii;
-- Provizioane pentru impozit;
-- Beneficiu (pierderea) net curent;
-- Elemente extraordinare;
-- Minus incidenta impozitului;
-- Profitul (pierderea) neta;
-- Numarul de actiuni;
-- Profitul pe actiune.
În ceea ce priveste contul de profit si pierdere ca forma, la noi este acceptat contul de profit si
pierdere în forma verticala, preferat atât în S.U.A. , cât si în majoritatea statelor Comunitatii
Europene. Dintre statele Comunitatii Europene doar Italia si Germania sunt cele care adopta
pentru contul de profit si pierdere formatul vertical. În Marea Britanie, desi atât Legea companiilor
din 1981 cât si cea de-a IV-a Directiva a Comunitatii Europene, permit întreprinderilor sa aleaga
între forma verticala si cea orizontala, a contului de profit si pierdere amintit mai sus, majoritatea
lor aleg sistemul vertical.
Contul de profit si pierdere cuprinde: cifra de afaceri neta, veniturile si cheltuielile exercitiului, grupate
dupa natura lor, precum si rezultatul exercitiului. Diferentele de structura ale contului de profit si pierdere
rezulta din tabelul urmator, unde se observa ca la noi sunt aranjate în cadrul fiecarei activitati a întreprinderii,
veniturile aferente activitatii respective, urmate de cheltuielile aferente, stabilndu-se apoi rezultatul din
activitatea respectiva. În cazul contului de profit si pierdere în varianta americana, activitatea de exploatare este
structurata diferit,cheltuielile de exploatare fiind ordonate atât în functie de natura cât si în functie de destinatia
lor economica.
In cele mai multe cazuri, companiile americane prefera sa prezinte anumite categorii de venituri si
cheltuieli cumulat. In tabelul de mai jos este prezentat un astfel de Cont de Profit si Pierdere mai detaliat:

4
 Contul de "Profit si pierderi" american distinge urmatoarele functii:
-- Functia de productie, prin costul bunurilor vandute;
-- Functia de vanzare, prin cheltuielile de vanzare;
-- Functia administrativa, prin cheltuielile generale si administrative;
-- Functia financiara in special cu cheltuieli cu dobanzile.
Elementele extraordinare apar distinct in structura documentului. Marimea impozitarii de platiteste
divizata in doua rubrici:
-- Impozitul asupra beneficiului curent;
-- Impozitul asupra elementelor exceptionale
Spre deosebire de conceptia multor tari din Europa continentala contul de "Profit
si pierdere" american nu releva "valoarea adaugata" si nici "productia exercitiului". Notiunea
fundamentala este cea de cost al bunurilor vandute fara a se face distinctia intre marfurile

5
vandute si productia vanduta. In mod corespondent postul "Vanzari nete" nu precizeaza daca este
vorba de venituri din vanzarea marfurilor sau din productia vanduta. Spre deosebire de viziunea
european-continantala in S.U.A. numai productia vanduta este considerata ca o masura
a produsului creat de o intreprindere producatoare. Este si motivul pentru care valoarea adaugata
lipseste din structura contului. Din punct de vedere procedural in timp ce contabilii francezi fac
apel la informatiile contabilitatii financiare pentru a intocmi un cont de "Profit si pierdere" cei
americani se servesc de informatiile generate de contabilitatea analitica, adica de modul de
identificare si calcul al cheltuielilor directe si indirecte care permit calculul (in
intreprinderile producatoare) "costului bunurilor vandute". Desi cheltuielile de exploatare sun
clasificate in mod analitic dupa functiile intreprinderii, contabilitatea americana permite
identificarea celor 3 categorii de cheltuieli si venituri:

o Cele de exploatare;
o Veniturile si cheltuielile financiare;
o Veniturile si cheltuielile extraordinare.

Vanzarile nete sunt obtinute prin deducerea elementelor de reduceri comerciale din
vanzarile brute. Pentru calculul si inregistrarea amortizarilor contabilitatea apeleaza la 2 termeni:
o "amortizare" corespunzator constatarii contabile a unei diminuari de valoare in cazul unei
imobilizari corporale;
o "amortizare" corespunzator constatarii pierderilor de valoare in cazul unor active
necorporale.
Elementele extraordinare sunt definite mai restrictiv decat in Franta (termenul utilizat
de contabilitatea franceza fiind cel de "exceptional"). Cele doua caracteristici care clasifica un
element extraordinar sunt:
o caracterul sau neobisnuit;
o manifestarea sa exceptionala.

Contul de profit şi pierdere are o structură mai puţin dezvoltată decât în cadrul
întreprinderilor din Europa continentală. Aceasta datorită f a p t u l u i c ă a c e a s t ă
s i t u a ţ i e f i n a n c i a r ă e s t e u t i l i z a t ă m a i m u l t p e n t r u exteriorul
întreprinderii decât pentru nevoile interne ale managementului întreprinderii
americane. Modul de întocmire a Contului de profit şi pierdere este sub formă de listă.
În funcţie de modul de prezentare a rezultatului Contul de profit şi pierdere poate fi simplu şi
evoluat.

Forma simpla a contului de profit si pierdere

Anul curent Anul precedent

I. VENITURI (REVENUES)
- Vânzări nete
- Venituri din dobânzi
- Schimbări în metodele contabile 
TOTAL VENITURI

6
 II. COSTURI ŞI CHELTUIELI (COSTSAND EXPENSES)
- Costul bunurilor vândute
- Cheltuieli de distribuţie
- Cheltuieli generale şi administrative
- Cheltuieli cu dobânzile
- Cheltuieli cu impozitul pe profit 
TOTAL CHELTUIELI 

PROFITUL NET (I – II) ( NET INCOM)

Contul de profit şi pierdere simplu (single step), prezintă un singur  rezultat al

exerciţiului, fără a-l defalca pe activităţile care l-au generat (din exploatare sau din afara
exploatării).
Forma evoluata a contului de profit si pierdere

Anul curent Anul precedent

I. VANZARI (SALES) , minus:
- Restituiri de bunuri vandute si reduceri comerciale
- Reduceri financiare
- Lipsuri constatate de clienti
Vanzari nete
II. COSTUL BUNURILOR VANDUTE (COST OF GOODS
SOLD):
o Stocuri la inceputul anului
o Cumparaturi
o Cheltuieli cu transportul
Minus:
- Stocuri la finele anului
- Sconturi privind cumparaturile
- Restituiri de bunuri cumparate

III. MARJA BRUTA (GROSS MARGIN)

(Vanzari nete – II)
Cheltuieli de exploatare
- cheltuielile cu distribuţia, cheltuielile generale şi
administrative
- cheltuieli de cercetare dezvoltare

IV. PROFITUL EXPLOATĂRII

( III – Cheltuielile de exploatare)
Alte venituri
Minus: cheltuielile cu dobânzile 
Profitul înaintea impozitării
Minus: Provizioane pentru impozitul pe profit

7
 V. PROFITUL NET AL ACTIVITĂŢILOR ORDINARE SAU
DIN ACTIVITĂŢI MENŢINUTE
(Profitul înaintea impozitării – Provizioane pentru impozitul pe
profit)
VI. ACTIVITĂŢI CEDATE SAU ABANDONATE 
Pierderi din activităţi cedate, din care s-a dedus efectul fiscal (cu
minus)
Câştiguri din cesiunea activităţilor abandonate, diminuate cu
efectul fiscal
VII. PROFITUL NET (înaintea elementelor extraordinare şi efectul
cumulativ al schimbărilor de metode contabile) (V ± VII)
Elementele extraordinare, din care s-a dedus efectul fiscal (± ) 
Profitul net înaintea efectului cumulativ al schimbărilor de
metode contabile 
Efectul cumulativ al schimbărilor în metodele contabile (± )
VIII. PROFITUL NET
Dividende privind acţiunile preferenţiale
Numărul mediu de acţiuni ordinare în circulaţie
Câştigul pe acţiune stabilit la nivelul activităţilor ordinare, după
acordarea dividendelor prioritare
Câştigul pe acţiune stabilit pentru activităţile discontinue
Pierderea pe acţiune privind elementele extraordinare
Câştigul pe acţiune

III. Contul de Profit si Pierdere in Franta

In Franta pana la integrarea Directivei a IV-a in dispozitivul de drept contabil francez,

conceptia de contabilitate era pusa in serviciul prioritar al statului. La rolurile sale traditionale de
colector de impozite si de antreprenor, statul francez a mai adaugat unul de reglementare
si planificare in economie. Primii germeni de normalizare mai riguroasa apar incepand cu 1939
cand statul francez impune tuturor intreprinderilor controlate aceleasi reguli si tehnici contabile,
aceleasi metode de calcul al costurilor de revenire si reprezentare a conturilor anuale in aceeasi
forma. In 1946 se creaza prin decret o comisie de normalizare a contabilitatii care reuneste
reprezentantii tuturor grupurilor interesate. Lucrarile acestei comisii se finalizeaza printr-un plan
contabil aprobat print-o hotarare ministeriala in septembrie 1947. Se creaza un "Consiliu
superior al contabilitatii" cu misiunea de a proceda la adaptarea planului, la specificatiile fiecarui
sector. In acelasi an "Consiliul superior al contabilitatii " este inlocuit cu "Consiliul national
alcontabilitatii", organismul care reglementeaza si astazi normalizarea contabila franceza. Contul
de "Profit si pierderi" francez se prezinta sub forma de lista si cuprinde:
-- Cifra de afaceri;
-- Costul de productie al vanzarilor;
-- Lucrarile executate de intreprindere pentru sine;
-- Alte venituri din exploatare;
-- Consumuri de materiale;

8
-- Cheltuieli de personal;
-- Amortizare si provizioane pentru depreciere;
-- Alte cheltuieli de exploatare;
-- Venituri din participatie;
-- Venituri din alte titluri si imprumuturi acordate, atasate imobilizarilor financiare;
-- Alte dobanzi si venituri asimilate
-- Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor financiare si a titlurilor dr plasament ale
activului circulant ;
-- Dobanzi si cheltuieli asimilate;
-- Rezultatul activitatii ordinare;
-- Venituri extaordinare;
-- Cheltuieli extraordinare;
-- Rezultatul extraordinar;
-- Impozitul asupra rezultatului;
-- Alte impozite;
-- Rezultatul exercitiului.
Celor trei categorii de venituri si cheltuieli le corespund cele trei niveluri de analiza:
- Exploatare;
- Financiar;
- Exceptional.

IV. Contul de Profit si Pierdere in Australia

Raportarea si contabilitatea financiara in Australia sunt atribuite atat legislatiei

guvernamentale, cat si profesiei contabile si in ambele cazuri procesul este complicat din
cauza pregatirilor institutionale.
Deoarece Australia este o federatie de state, puterea de a regla activitatea afacerilor
este impartita intre Guvernul Federal si doua guverne teritoriale care pentru mai multi ani au dat legi
separate in ceea ce priveste situatia unor companii. Cu toate acestea, in 1961, statele au agreeat sa adopte
Actul de Uniformizare al Companiilor, cu scopul de a reduce neconcordanta dintre state. Sub
incidenta acestei intelegeri, legislatii diferite au amendat actiunile statelor din cauza faptului ca
unele dintre ele au intarziat in fata altora in cadrul dezvoltarii unei noi legislatii.
Reglementarile contabile si practicile de raportare sunt guvernate de aceste trei consilii:
-Consiliul Standardelor de Contabilitate Australian (AASB)
-Asociatia Bursei de Valori din Australia (AASE)
-Comisia de Valori Mobiliare şi Investiţii din Australia
Pana in acest moment standardele contabile australiene sunt separate in asa fel incat sa
fie compatibile cu standardele contabile internationale emise de Comitetul International de
Standarde Contabile (IASC). Armonizarea internationala este o reforma prioritara. Acest
program a fost prioritizat de Bursa Australiana care furnizeaza fonduri pentru a finaliza
programul de armonizare. Scopul acestui program este de a asigura compatibilitatea dintre
Standardele Contabile Australiene si standardele IASC.
Consiliul pentru Standarde a dezvoltat un cadru conceptual, cu scopul de a facilita
dezvoltarea şi inţelegerea standardelor de contabilitate şi de a asista la verificarea de catre

9
auditori a tranzacţiilor şi evenimentelor contabile pentru care standardele nu au fost încă
dezvoltate.
Cadrul cuprinde în prezent o serie de patru declaraţii care stabilesc concepte generale
care trebuie urmate în pregătirea şi prezentarea rapoartelor financiare cu scop general:
• SAC 1: definiţia entităţii raportoare
• SAC 2: obiectivul raportării financiare cu scop general
• SAC 3: caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare
• SAC 4: definirea şi recunoaşterea elementelor din situaţiile financiare
Legea Corporatiilor impune ca directorii societăţilor să pregătească rapoartele financiare
anuale şi specifica ca trebuie incluse in conţinutul raportului financiar anual:
•o situatie aprofitului şi pierderii exercitiului financiar
•bilantul la sfârşitul anului
•o situaţie a fluxului de numerar al exercitiului financiar
O intreprindere mica trebuie sa prezinte rapoartele financiare si raportul directorului numai
daca:
• este solicitat in ASIC sau de catre actionari
• este controlata de o companie straina intreaga perioada a exercitiului financiar si nu este
consolidata
Actionarii cu cel putin 5% dintre voturi intr-o companie mica pot solicita directorului
companiei:
• sa prezinte situatiile financiare si raportul directorului pentru anul financiar incheiat si
• sa transmita aceste documente catre toti actionarii.
Contul de profit si pierdere trebuie sa aiba urmatorul format:
-- Venituri din exploatare
-- Rezultatul din exploatare
-- Impozitul pe venit aplicabil rezultatului din exploatare
-- Profit extraordinar
-- Impozit pe venit aplicabil elementelor extraordinare
-- Profit extraordinar dupa impozitare
-- Rezultatul din exploatare si extraordinare dupa impozitare
-- Rezulatul de exploatare si extraordinar, in afara intereselor de capitaluri proprii, dupa
impozitare pe venit
-- Rezultatul din exploatare si extraordinar dupa impozitare atribuibil pentru membrii entitatii
mama
-- Excedentul acumulat de la inceputul perioadei de raportare
-- Suma totala transferata din rezerve
-- Total disponibil pentru utilizare
-- Dividende de platit sau platite
-- Valoarea totala a sumelor transferate la rezerve
-- Excedentele acumulate la data de raportare

V. Contul de Profit si Pierdere in Danemarca

Datorita suprafetei moderate a Danemarcai, pozitia geografica si alti factori culturali si

economici, legislatia contabila daneza si cea de raportare financiara au fost puternic afectate
10
de influente straine. Pentru cativa ani, inainte de intrarea Danemarcai in Comunitatea Europeana
in 1973, actele daneze privind companiile si contabilitatea au fost tentative de armonizare a
legislatiei din tarile nordice. Cu toate ca, exemple ale influentei germane asupra
legislatiei contabile daneze pot fi intalnite in istoria contabilitatii daneze, este characteristic
faptul ca influenta Marii Britanii a fost extrem de puternica. O dovada a acestui lucru este faptul
ca legislatia s-a bazat pe clauze generale cu relativ putine reguli suplimentare specifice. Influente
din spatiul SUA pot fi de asemeanea sesizate, cu toate ca aceasta influenta nu este atat de
semnificativa pe cat este cea a Marii britanii.
Actul Privind Intocmirea Situatiilor Financiare a intrat in vigoare in 1981, avand la baza
Directiva a IV a a comunitatilor Europene si prevede ca societatile publice dar si cele private , cu
raspundere limitatata, dar si parteneriatelor care au ca principal membru o companie publica cu
raspundere limitata. Acest act a fost modificat in 1996, la solicitarea facuta de Agentia de
Comert si Afaceri catre Consiliul de Contabiliate pentru a revizui acest act cu scopul de a
simplifica regulile referitoare la companiile mici in special. Ultima modificare adusa a avut loc
in 1998 si aducea ca noutate posibilitatea intocmirii Situatiilor Financiare in moneda unica
europeana euro. In plus Agentia de Comert si Afaceri permite intocmirea acestora si in alta
valuta, atata timp cat acea valuta este reprezentativa pentru compania respectiva.
Implementarea directivei a VII a Comunitatilor Europene in legislatia daneza a presupus
o serie de noi reglementari. Contrar dispozitiilor anterioare grupurile mici si subgrupurile care nu
erau listate la bursa de valori erau absolvite de obligatia intocmirii si publicarii
situatiilor/evidentelor grupului.
Mai mult, implementarea a presupus si ca notele referitoare la evidentele grupului sa fie
obligatorii si legislatia sa cuprinda mai putine optiuni.
În Danemarca, se pare că nu există exemple de legislaţii contabile care sa fi avut vreun
impact asupra formularii unor norme din legislaţia fiscala. Profiturilecontabile şi profiturile
impozabile sunt unităţi distincte. De exemplu, normele prevăzute în legislaţia fiscală privind
amortizarea fiscală nu se bazează în nici un fel pe aşteptările privind viata utila a unei maşini, ci
mai degrabă pe un număr de procentaje "mecanice" utilizate de autoritati in scopuri fiscale de-a
lungul anilor.
Societăţile publice si private cu răspundere limitată trebuie să respecte obligaţia statutară
de a elabora şi publica evidentele anuale care cuprind contul de profit şi pierdere, bilanţulşi
notele, precum şi un raport anual. Publicarea este asigurată prin depunerea ambelor evidente
anuale şi a raportului anual la Agentia de Comert si Afaceri din Copenhaga. Companiile care
sunt cotate la Bursa de Valori trebuie să pregătească, de asemenea, rapoarte intermediare şi
situaţiile fluxurilor de numerar.
Proprietari unici, parteneriatele, parteneriatele limitate şi societatile de tipul cooperativelor
trebuie să pregătească contul de profit şi pierdere şi bilanţul. Nu există cerinţe
legale privind publicarea sau prezentarea situatiilor.
Actul privind intocmirea situaţiilor financiare prevede ca situatiile anuale şi situatiile
consolidate trebuie redactate într-o manieră clară, în conformitate cu legea şi normele emise.
Punctul de plecare al Actului privind Intocmirea Situatiilor Financiare este faptul că formele
detaliate contribuie la realizarea imaginii de ansamblu şi a mijloacelor de comparaţie .
Contul de profit si pierdere poate in prezentat in formatul de tip lista prin clasificarea
veniturilor si cheltuielilor in functie de natura sau tipul lor.
Deşi companiile sunt libere să aleagă între patru formate pentru bilanţul şi contul de profit
şi pierdere, schimbarea unui anumit format este considerat a fi o încălcare a consecvenţei. În

11
practică, cele mai multe încălcări ale consecventei sunt văzute în companii care isi schimbă
natura activitatii sau în companii implicate în formarea de conglomerate noi.
Companiile pot alege intre 4 formate ale contului de profit si pierdere. Dupa cum a fost
mentionat anterior companiile mici si mijlocii pot omite prezentarea unor anumiti termeni in
contul de profit si pierdere prin comprimarea acestora. Companiile mici si mijlocii sunt
considerate cele care nu depasesc nici una din valorile prezentate mai jos:

Companii mici Companii mijlocii

Active totale 20 milioane 75 milioane
Cifra de afaceri neta 40 milioane 150 milioane
Numar de angajati 50 250

Atunci cand este justificat, din punct de vedere competitiv, companiile mici si mijlocii pot
introduce un element in contul de profit si pierdere numit „Profit brut” sau „Pierdere bruta” in
care sunt cuprinse si alte elemente dupa cum se va putea observa in formatul contului de profit si
pierdere.
Conceptul care sta la baza formatelor conturilor de profit si pierdere ar fi ca veniturile
perioadei financiare sa fieprezentate separat astfel:
- Activitati de exploatare (activitati comune, incluzand operatiunile primare sisecundare)
- Activitati financiare
- Activitati exceptionale
In practica, ambele formate de conturi de profit si pierdere au ridicat o serie de dificultati
pentru companii. Nici unul dintre cele doua formate, care includ clasificarea cheltuielilor, nu sunt
compatibile cu traditia daneza de a aplica costurile marginale in conturi externe pentru a putea fi
evidentiate. Nici un format nu pune accent pe distinctia dintre costurile variabile si cele fixe. Cu
toate ca adaugarea unor elemente suplimentare in structura contului de profit si pierdere este
permisa, cerinta ca ordinea elementelor sa nu fie modificata inseamna ca societatile care doresc
sa evidentieze marja de contributie in contul de profit si pierdere vor intampina o problema
legata de structura.
Cel mai utilizat format al contului de profit si pierdere, in ciuda tuturor criticilor este cel
care clasifica elementele dupa functie, fiind intocmit de companiile cu raspundere limitata din
sectorul de servicii, comercial si industrial.

Formatul contului de profit si pierderi in forma vertical, clasificat dupa tipul cheltuielilor:

1.Cifra de afaceri neta

2.Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie
3.Productia imobilizata
4.Alte venituri din exploatare
5.a) Costul materiilor prime
b) Alte cheltuieli externe
6.Costurile de personal : a)Salariile
b)Pensiile
c)Alte costuri privind asigurarile sociale
7. a) Amortizare şi alte sume anulate privind activele corporale şi necorporale
b) Sume exceptionale anulate privind activele curente

12
8.Alte costuri de exploatare
9. a) Venituri din interesele de participatie privind intreprinderile afiliate
b) Venituri din interesele de participatie privind intreprinderile afiliate
10. Venituri din alte interese de participantie, investiţii şi sumele de încasat, care sunt clasificate
ca active fixe
11.Alte dobânzi şi venituri similar
12.Sumele amortizate privind imobilizări financiare, a titluri de valoare şi interese de
participantii care sunt clasificate ca active curente
13.Dobânda de plătit şi cheltuieli assimilate
14.Profit/pierdere inainte de impozitare si de activitatea extraordinara
15.Impozit pe profit
16.Profit/pierdere dupa impozitare
17.Venituri extraordinare
18.Chaltuieli extraordinare
19.Profit/pierdere extraordinara
20.Impozit pe profit extraordinary
21.Profit din activitatea extraordinara dupa impozita
22.Alte taxe
23.Profit/pierdere totala

Formatul contului de profit si pierdere in format vertical, clasificat dupa functie:

1.Cifra de afaceri neta

2.Costurile de productie
3.Profitul/pierderea bruta
4.Costurile de distributie
5.Cheltuieli administrative
6.Alte venituri operationale
7.Alte costuri operationale
8.a) Venituri din interesele de participatie privind intreprinderile afiliate
b) Venituri din interesele de participatie privind intreprinderile afiliate
9.Venituri din alte interese de participantie, investiţii şi sumele de încasat, care sunt clasificate ca
active fixe
10.Alte dobânzi şi venituri similar
11.Sumele amortizate privind imobilizări financiare, a titluri de valoare şi interese de
participantii care sunt clasificate ca active curente
12.Dobânda de plătit şi cheltuieli assimilate
13.Profit/pierdere inainte de impozitare si de activitatea extraordinara
14.Impozit pe profit
15.Profit/pierdere dupa impozitare
16.Venituri extraordinare
17.Chaltuieli extraordinare
18.Profit/pierdere extraordinara
19.Impozit pe profit extraordinary
20.Profit din activitatea extraordinara dupa impozitare
21.Alte taxe

13
22.Profit/pierdere totala

VI. Contul de Profit si Pierdere in Belgia

Belgia a fost prima tara din Europa Continentala care a trecut printr-o perioada de
revolutie industriala la inceputul secolului al- XIX-lea. Pana la jumatatea secolului urmator,
regiunea miniera si metalurgica Valona s-a dezvoltat puternic, in timp ce Flandra a ramas
preponderent o regiune agrara. Anii 1970 au reprezentat o perioada de receseie datorita crizelor
petroliere si a declinului industriei metalurgice. Politicile economice mai liberale din Flandra au
facut ca centrul economic al tarii sa se deplaseze spre nord.
Mediul de afaceri belgian, care s-a dezvoltat foarte incet, a constat dintr-un numar foarte
mare de intreprinderi mici si mijlocii apartinand grupurilor de intreprinderi. Aceste companii au
fost finantate in principal prin intermediul imprumuturilor de la creditori, in special, a bancii si a
capitalului grupului.
Principalele surse de legislaţie belgiană in domeniul contabil sunt "Legea cu privire la
conturile de întreprinderi" şi "Codul de companie (Code.) şi cu respectivele lor de puneri în
aplicare. În plus, Codul Fiscal de Venituri (CIR), cu decretele sale de aplicare, exercită o
influenţă semnificativă asupra contabilitatii tuturor societăţilor din sistemul belgian.
Adoptarea Standardelor Internationale de Contabilitate si Standardele Internationale de
Raportare Financiara (IAS / IFRS) in Uniunea Europeana este parte a Comisiei Europene la nivel
global armonizarea politicii fiscale ale caror scop este de a stabili o baza comuna de impozitare.
Impactul unui IAS / IFRS contabil si fiscal, bazat pe povara fiscala efectiva a companiilor
belgiene mari, nu este uniforma intre sectoare. Unele sectoare, cum ar fi constructia de
automobile si vehicule, au experienta mult mai mare in cresterea sarcinilor fiscale, fiind mult mai
eficiente decat altele. La nivel global impactul este relativ important. Analiza se efectueaza
utilizand analize de impozitare europene (ETA), un multi – perioada de transmitere. Intr-un
context european, un IAS / IFRS pe baza de impozitare va duce la cresterea efectiva a
impozitarilor, in toate tarile. Cu toate acestea, se va mentine, probabil, cea mai competitiva
impozitare comparativ cu tarile UE. De asteptat ca largirea bazei de impozitare ar putea constitui
o oportunitate de a reduce rata impozitului pe venit corporativ, fara a schimba total povara.
Cea de-a doua jumatate a secolului 19 si cea de-a 20-lea au fost perioade de gandire, in
Belgia, intensiv despre modalitatile de organizare a evidentei contabile si de raportare financiara.
Inainte de 1983 au existat mai multe propuneri de la profesionistii contabili si profesionisti ai
mediului academic, precum si initiative private de la organismele industriale.
În Belgia, în ciuda adoptării IFRS pentru situaţiile financiare consolidate de mai multe
tipuri de companii, GAAP-urile belgiene rămân necesare contabilitatii in cadrul
companiilor pentru situaţiile financiare, din cauza impactului impozitarii si a legilor interne şi
IMM.
Sistemul belgian include urmatoarele patru tipuri principale de taxe:
1. impozite pe venituri, inclusiv impozitul pe venit corporativ. (ca persoana juridica de venituri )
2. taxe privind transferul de proprietate, bunuri si servicii, constand din taxa pe valoare adaugata
(TVA), de inregistrare si de taxe de timbru, vamale si a accizele, precum si de succesiune
(mostenire de impozitare).
3. impozitele pe proprietate, si 'bunuri mobile' impozitul pe dividende, dobanzi si redevente:
4. comunale (adica locale)

14
 Actul privind intocmirea situatiilor financiare prevede ca situatiile anuale si situatiile
consolidate trebuie redactate intr-o maniera clara, in conformitate cu legea si normele emise.
Punctul de plecare al Actului privind Intocmirea Situatiilor Financiare este faptul ca formele
detaliate contribuie la realizarea imaginii de ansamblu si a mijloacelor de comparatie mentionate
mai sus.
Bilantul poate fi prezentat atat in format orizontal cat si vertical. Contul de profit si
pierderi poate fi prezentat in formatul de tip lista prin clasificarea cheltuielilor si veniturilor dupa
tipul sau natura lor. Structura bilantului si a contului de profit si pierderi pot fi schimbate de la un
an la altul numai in cazul unor circumstante special care se aplica. Doua formate nu pot fi
combinate. Orice modificari facute trebuie sa fie specificate si explicate in note.
Dispozitiile privind prezentarea bilantului si a contului de profit si pierdere intr-un format
specific se aplica la toate tipurile de companii care intra sub incidenta legii. Relatari privind
anumite reguli se aplica doar in cazul intreprinderilor mici si mijlocii. Legea nu se aplica
bancilor, institutiilor de credit si societatilor de asigurari.
Situatiile financiare sunt reglementate pe de-o parte din raportul anual ce consta in
bilant, contul de profit si pierdere si notele explicative la bilant. In ceea ce priveste contul de
profit si pierdere , fiecare societate are posibilitatea de a alege modul de prezentare: orizontal sau
verical

VII. Contul de Profit si Pierdere in Marea Britanie

Sistemul contabil britanic face parte, împreună cu cel american, din sistemul contabil
mai cuprinzător al ţărilor anglo-saxone. Marea Britanie este o ţară de drept cutumiar, în cadrul
căruia dreptul contabil are următoarele componente:
- Legea societăţilor comerciale ( Companies Act);
- normele organismelor de normalizare contabilă;
- bursa (Stock Exchange), respectiv avizele şi luările de poziţii ale comisiei de valori mobiliare.
Contul de profit şi pierdere poate fi prezentat în structura generală şi în structura de
detaliu. Structura generală a contului de profit şi pierdere poate fi prezentată, conform Legii
societăţilor comerciale, în patru moduri, rezultate din combinarea celor două forme de
prezentare, orizontală (în cont) şi verticală (în listă), cu cele două moduri de analiză a
cheltuielilor, după funcţie sau după natură.

Modul de prezentare în cont (orizontală), cu analiza cheltuielilor după funcţie

Costul vânzărilor  Cifra de afaceri

Cheltuielile de distribuţie
Cheltuielile administrative
Alte cheltuieli de exploatare Alte venituri din exploatare
Cheltuieli financiare Venituri financiare
Impozitul asupra rezultatului activităţii
ordinare
Rezultatul activităţii ordinare după Rezultatul activităţii ordinare după

15
 impozitare (profit) impozitare (pierdere)
Cheltuieli extraordinare Venituri extraordinare
Impozitul asupra rezultatului extraordinar 
Rezultatul net al exerciţiului Rezultatul net al exerciţiului(pierdere)

Se observă că în cadrul acestui model nu sunt prezentate distinct rezultatul activităţii

ordinare înaintea impozitării şi rezultatul extraordinar.

Modul de prezentare în cont (orizontală), cu analiza cheltuielilor după natură

Producția stocata( in cazul destocajului) Cifra de afaceri

Consumul de materii prime şi alte cheltuieli Producţia stocată (în cazul stocajului)
externe Producţia imobilizată
Cheltuieli de personal
Cheltuieli privind amortizările şi provizioanele
imobilizărilor corporale
Alte cheltuieli de exploatare Alte venituri din exploatare
Cheltuieli financiare Venituri financiare
Impozitul asupra rezultatului activităţii
ordinare
Rezultatul activităţii ordinare după Rezultatul activităţii ordinare după impozitare
impozitare (profit) (pierdere)
Cheltuieli extraordinare Venituri extraordinare
Impozitul asupra rezultatului extraordinar 
Rezultatul net al exerciţiului(profit) Rezultatul net al exerciţiului (pierdere)

Ca şi modelul anterior, şi în cadrul acestui model nu sunt prezentate distinct rezultatul

activităţii ordinare înaintea impozitării şi rezultatul extraordinar.

Model vertical (in lista), cu analiza cheltuielilor dupa functie

Cifra de afaceri
Costul vânzărilor 
Marja brută

Cheltuieli de distribuţie
Cheltuieli administrative
Alte venituri şi cheltuieli din exploatare

Venituri şi cheltuieli financiare

Rezultatul activităţii ordinare înaintea impozitării

Impozitul asupra rezultatului activităţii ordinare

16
 Rezultatul activităţii ordinare după impozitare

Venituri şi cheltuieli extraordinare

Impozitul asupra rezultatului extraordinar 
Rezultatul extraordinar după impozitare

Rezultatul net al exerciţiului

Se observă orientarea acestui model, în principal spre determinarea marjei brute

(rezultatului brut). Sunt însă determinate şi celelalte niveluri ale rezultatului: rezultatul
curent (rezultatul activităţii ordinare), rezultatul extraordinar şi rezultatul net al
exerciţiului .În timp ce rezultatul curent este prezentat atât înainte de impozitare,cât şi după
impozitare, rezultatul extraordinar este prezentat numai după impozitare.

Modelul vertical (in lista), cu analiza cheltuielilor dupa natura lor

Cifra de afaceri
± Producţia stocată
Producţia imobilizată
Alte venituri din exploatare
Consumul de materii prime şi materiale consumabile şi alte cheltuieli externe
Cheltuieli de personal
Cheltuieli privind amortizările şi provizioanele imobilizărilor corporale şi necorporale
Alte cheltuieli de exploatare

Venituri şi cheltuieli financiare

Rezultatul activităţii ordinare înaintea impozitării
Impozitul asupra rezultatului activităţii ordinare
Rezultatul activităţii ordinare după impozitare

Venituri şi cheltuieli extraordinare

Impozitul asupra rezultatului extraordinar 
Rezultatul extraordinar după impozitare

Rezultatul net al exerciţiulu

VIII. Contul de Profit si Pierdere in tarile islamice

Normele contabile, ca de altfel şi celelalte norme ale vieţii economice, se bazează pe

preceptele codului islamic, denumit sharia. Izvoarele shariei sunt: Coranul; Sunnah (tradiţia), şi
interpretările Doctorilor în Islam. Dacă primele două izvoare creează o unitate în rândul ţărilor

17
islamice, interpretările date de diferite şcoli juridice duc la o diversitate a normelor contabile. La
această diversitate au contribuit şi relaţiile economice tot mai complexe cu economiile
occidentale, care s-au accentuat odată cu fenomenul de globalizare.
Activităţile economice au anumite particularităţi în ţările islamice, ele desfăşurându-se
după regulile Coranului şi ale Sunnahului. Dintre aceste particularităţi pot fi amintite câştigurile
obţinute din următoarele activităţi considerate ilegale:
-producerea, distribuirea şi vânzarea băuturilor alcoolice;
-jocurile de noroc sau la loterii;
-tranzacţiile cu dobândă (riba);
-jaful, hoţia, frauda, înşelăciunea şi cerşetoria;
-exportul prin contrabandă;
-bordeluri şi alte localuri de acest tip.
Aceste particularităţi ale activităţilor economice îşi pun amprenta şi asupra normelor
contabile. Particularităţile contabilităţii islamice au la bază cinci precepte fundamentale ale
islamului (Arkan ul Islam), denumite cei cinci stâlpi de bază ai credinţei islamice, şi anume: 1.să
mărturiseşti legea de musulman (shahadah);
2.să te rogi de cinci ori pe zi (salah);
3.să contribui la bunăstarea celorlalţi (Zakat);
4.să posteşti în timpul perioadei Ramadanului (Sawm);
5.să faci un pelerinaj la Mecca, dacă ai posibilitatea (Hajj).
Dintre acestea cel mai important este preceptul al treilea (Zakat), care îşi pune amprenta
asupra normelor contabile, îndeosebi în privinţa colectării şi repartizării resurselor. Cuvântul
Zakat înseamnă a purifica, a curăţa, el fiind conceput ca o contribuţie a prosperităţii. Plătirea
Zakat-ului păstrează averea curăţată de lăcomie şi avariţie. El este cheltuit pentru ajutorarea
săracilor, plata salariilor colectorilor acestuia, eliberarea sclavilor, datornicilor, călătorilor
nevoiaşi, pentru a câştiga inimi şi pentru cauza lui Alah.
Plata Zakat-ului are o conotaţie spirituală, el nefiind considerat o taxă sau un impozit.
Colectarea lui revine statului sau băncilor islamice, care au obligaţia colectării şi administrării
Zakat-ului după regulile sharia. Implicaţii asupra contabilităţii are doar Zakat-ul plătit de către
întreprinderi şi nu cel plătit de către persoane individuale.
Baza de calcul a Zakat-ului în cazul persoanelor individuale este considerată o bază
minimală denumită nissab, care corespunde la o valoarede piaţă de 83 grame aur.
În cazul Zakat-ului plătit de către întreprinderi, baza de calcul este capi talul deţinut,
veniturile din agricultură, comerţ şi afaceri, procentul definit de sharia fiind diferit în funcţie de
tipul activităţii economice desfăşurate, astfel:
-2,5 % asupra capitalului deţinut (aur, argint, monedă de hârtie),sau asupra veniturilor totale
anuale obţinute de către industriaşi sau oameni de afaceri;
-5 % pe veniturile obţinute de pe terenurile agricole irigate;
-10 % pe veniturile obţinute de pe terenurile agricole neirigate;
-20 % din bogăţiile miniere;
 
-pentru crescătorii de animale există un număr de la care se determină plata Zakat, mărimea
acestuia crescând proporţional cu numărul de capete deţinut în fiecare an.
Evaluarea bazei de calcul a Zakat-ului se face respectând următoarele reguli generale:
- evaluarea bunurilor materiale se face la valoarea lor de piaţă;
- veniturile luate în calcul sunt venituri nete;

18
- perioada de referinţă este anul complet, cu excepţia agriculturii.
O problemă deosebită se ridică atunci când întreprinderea aparţine atât musulmanilor cât
şi nemusulmanilor, deoarece regula de calcul a Zakat-ului nu este opozabilă decât musulmanilor.
Gestionarea şi repartizarea fondurilor Zakat-ului se face, ca şi colectarea lui, de către
bănci. Astfel, fiecare bancă islamică are un cont special denumit Cont Al-Zakat şi al serviciului
social, care este gestionat autonom şi independent faţă de alte depozite. Pentru aceasta fiecare
bancă islamică are un consiliu special, denumit Consiliul religios al supravegherii, care
supervizează gestionarea acestui cont al Zakat-ului.
Repartizarea Zakat-ului se face nu numai pe considerente sociale (ajutorarea săracilor),
ci şi pe considerente economice. Astfel, meseriaşii şi comercianţii primesc ceea ce au nevoie
pentru a-şi exercita meseria sau comerţul, pentru a obţine veniturile necesare întreţinerii familiei
sale. Deasemeni, sunt ajutaţi cei care sunt îndatoraţi şi nu-şi pot achita datoriile.
Dacă fondurile colectate din Zakat sunt considerabile, legile islamice permit utilizarea
lor pentru realizarea unor proiecte de dezvoltare economico-socială, cum ar fi: crearea de
întreprinderi, construcţia de imobile, finanţarea proiectelor micilor meseriaşi şi antreprenori.
Contul de pierderi si profit este o situaţie financiară care are ca finalitate determinarea
excedentului de distribuit sau a pierderii de acoperit. Acest cont permite trecerea de la rezultatul
producţiei şi comercializării la rezultatul net contabil. Operaţiunile înregistrate în acest cont nu
sunt legate de activitatea curentă a întreprinderii.

Structura contului de Profit si Pierdere in tarile islamice

MIJLOACE SURSE
Suma Numele contului Nr Suma Numele contului Nr
Deficit brut din producţie şi comerţ (report Excedentul brut al producţiei şi
al contului de producţie şi comerţ) comerţului (reportatdin contul
COSTULSERVICIILOR ADMINISTRAT de producţie şi comerţ)
IVE ŞI FINANCIARE Venituri financiare
Salarii ÎNCASĂRI TRANSFERATE
Aprovizionări material
Aprovizionări servicii Dobânzi creditori
Cheltuieli transferate curente Locaţii reale creditoare
TRANSFERURI CURENTE ALOCATE Profituri din capital (plusvalori din
Donaţii cesiune)
Subvenţii Încasări din anii anteriori
Rambursări şi amenzi Rambursări şi amenzi
Pierderi din capital( mai puţin valori de Încasări diverse
cesiune) Locaţii prevăzute
Cheltuieli din anii anteriori Diferenţă din dobânzi calculate
Pierderi de la clienţi dubioşi Profituri din activităţi de construcţii
Dotări şi provizioane(mai puţin dotări din Profituri din activităţi de locuinţe
amortizări) Profituri din lucrări de reformă a terenului
Impozite funciare Altele
Impozite pe venit Deficit curent
Profit de distribuit(rezultat net) Profit de repartizat
PROFIT REZERVĂ
Rezerva legală
Rezerva investită în obligaţii de stat
Rezerva de finanţare a investiţiilor
 Rezerva general
Rezerva de rambursare a participării

19
 statului
Rezerva creşterii preţurilor de active
Profit reportat
Alte reserve
PROFIT DISTRIBUIT
Cota-parte a statului
Cota-parte aacţionarilor 
Alte cote-părţi

.
IX. Contul de Profit si Pierdere in Germania

Germania are ca principal crez al politici statale stabilitatea monedei, respectarea cu

strictete a costurilor istorice fiind de altfel si natura contabilitatii sale. Astfel rezulta ca in
contextul economic german nu exista o presiune externa puternica privind publicarea
informatiilor financiare, obligatiile contabile de baza fiind adresate intreprinderilor mici,
obligatiile suplimentare revenind intreprinderilor mari.
Contul de profit si pierdere este un document de sinteza care reflecta evolutia
rezultatelor economico-financiare ale firmelor, in sistemul contabil german se publica sub forma
unei liste dupa natura cheltuielilor si veniturilor si dupa functiile lor.Trebuie sa puna in mod
distinct inevidenta influenta relatiilor cu intreprinderile legate asupra veniturilor si cheltuielilor
cu caracter financiar.
In sistemul german contul de profit si pierdere se prezinta minimal si cel mai des sub
forma de lista dupa natura cheltuielilor si veniturilor astfel:

1. Cifra de afaceri
2. Variatia de stocuri de produse finite si de productie neterminata
3. Lucrari executate de intreprindere pentru sine
4. Alte venituri din exploatare
5. Consumuri de material
6. Cheltuieli de personal
7. Amortizari si provizioane pentru depreciere
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri din participatii
10. Venituri din alte titluri
11. Alte dobanzi si veniturib asimilate
12. Provizioane pentru deprec imob fin si a titl de plasament
13. Dobanzi si cheltuieli assimilate
14. Rezultatul activitatii ordinare
15. Venituri extraorinare
16. Cheltuieli extraordinare
17. Rezultat extraordinar 
18. Impozit asupra rezultatului
19. Alte impozite
20. Rezultatul exercitiului (beneficiu sau pierdere)
Se disting trei mari categorii de venituri:

20
 venituri si cheltuieli cu caracter de exploatare (1-8)
 venituri si cheltuieli financiare (9-13)
 venituri si cheltuieli extraordinare (15-17)
Se prevede un rezultat al activitatii ordinare si un rezultat al activitatii extraordinare.
Anexele la bilant contin patru mari categorii de informatii:
 principiile contabile utilizate asemanatoare sistemului american:
 complemente de informatii relative la posturile bilantiere;
 complemente de informatii relative la contul de profit si pierdere;
 diverse informatii relative la societate.
In sistemul american se prezinta si evenimentele posterioare inchiderii conturilor.

X. Contul de Profit si Pierdere in Japonia

  În Japonia reglementarea evidentei este determinata de Codul Comercial din 1899 si

Legea cu privire la hârtiile devaloare si burse din 1948, adoptata sub influenta standartului
amercian de dare de seama si audit. Elaborarea standartelor în Japonia se efectueaza sub
influenta aparatului de stat, însa are mult comun cu sistemul de evidenta si de dare de seama din
SUA si Marea Britanie.
Raportarea financiara obligatorie cuprinde : bilantul, raportul cu privire la profit si
pierdere, raportul cu privire la circulatia mijloacelor banesti. Raportul financiar se publica în
doua limbi: engleza si japoneza, si se întocmeste în doua valute: iene si dolari, în conformitate cu
doua standarde: SUA si Japonia. Însa darile de seama ale întreprinderilor japoneze publicate nu
corespund structurii interne stabilite de standardele japoneze din cauza dominarii formei juridice
asupra continutului economic si utilizarea incompleta a cerintelor principiilor de calculare si a
conservatismului.
Mijloacele fixe se reflecta în evidenta potrivit valorii initiale, iar reevaluarea lor este
admisa numai în caz de depreciere îndelungata a cladirilor si terenurilor. Amortizarea
mijloacelor fixe se calculeaza conform metodelor propuse de standardele internationale, cu
prioritatea metodei soldului scazut. Amortizarea acumulata se reflecta în bilant sub forma de
contra arcticol la mijloacele fixe si se scade din suma la calcularea totalului.
Investitiile financiare pe termen lung se evalueaza potrivit costului, tinând cont de
reevaluare. Investitiile pe termen scurt se înregistreaza dupa costul fara reevaluare.
Cheltuielile pentru cercetarile stiintifice si lucrarile experimentale de proiectari   sunt
recunoscute imediat si se amoretizeaza în decurs de 5 ani în baza calculelor companiei.
Cheltuielile de organizare la crearea companiei se reflecta în bilant în componenta cheltuielilor
amânate. Termenul lor de trecere la pierderi este de la 3 la 5 ani.
Goodwill-ul se determina reiesind din valoarea de evidenta a activelor nete la data de
procurare, însa poate fi folosita si valoarea justa. Goodwill-ul se scade imediat din contul
venitului companiei sau se amortizeaza în decurs de 5 ani. Amortizarea acumulata privind
activele nemateriale nu se reflecta în bilant, ci se dezvaluie în anexele la darea deseama.

21
XI. Concluzii

Contabilitatea nu este o ştiinţă exactă, ea are multe puncte comune cu ştiinţele sociale.
Judecăţile subiective fac şi ele parte din modelul contabil.Ţinând cont de faptul că judecata joacă
un rol foarte important în contabilitate, informaţia produsă poate îmbrăca un aspect aproximativ.
Realitatea socio-economică a fiecărei ţări determină o ierarhie de priorităţi printre utilizatori.
Informaţia contabilă se adresează cu prioritate utilizatorilor externi ai întreprinderii. Însă tot în
aceeaşi măsură nu trebuie neglijat locul utilizatorilor interni ai întreprinderii, ca administratori
(manageri).
Mai înainte de orice tip de cercetare, care nu trebuie în mod obligatoriu să fie parafraza
unui model dominant sau existent, fie că este vorba de modelul American sau de modelul
internaţional (după I.A.S.C. – Internaţional Accouting StandardsCommitee), s-ar părea că se
impune aprofundarea unei caracteristici esenţiale explicate de către utilizatori şi necesităţile lor.
Ierarhia principiilor contabile şi natura informaţiei rale înainte de a reprezenta dispoziţii
legislative sau norme. În economiile de piaţă, constatăm că dualismul contabil a câştigat teren.
Contabilitatea financiară este destinată terţilor, iar contabilitatea de gestiune vizează nevoia
informaţională a conducerii.
Utilizatorii externi sunt foarte variaţi: acţionarii, împrumutătorii de fonduri,  puterea
publică, salariaţii, sindicatele, asociaţiile patronale, clienţii, furnizorii, publicul larg, organismele
investite de puterea legislativă şi grupurile de consumatori.
Creşterea numărului de utilizatori privilegiaţi determină un aport de noi elemente şi noi
extinderi referitor la cadrul teoretic al contabilităţii.
Se poate constata destul de des ca informaţiile contabile publicate să fie şubrezite din
punct de vedere al caracteristicii de relevanţă, deoarece acestea au un caracter de subiectivitate
care rezultă din exprimarea opiniilor individului la nivel de metode şi practici ale contabilităţii de
angajamente.
Documentele contabile nu furnizează informaţii brute, ci informaţii care au suferit deja
câteva prelucrări sau retratări. Sensul lor depinde de utilizarea şi interpretarea principiilor
contabile. Există anumite limite datorită faptului că regulile şi principiile nu pot prevedea totul,
lăsându-se totodată marje de manevră întreprinderii în vederea contabilizării anumitor operaţiuni
sau anumitor fenomene economice.
O informaţie contabilă mai reală sau pură poate fi obţinută în practicarea unei
contabilităţi de trezorerie, unde se înregistrează doar aspectele concrete de la nivelul conturilor
de trezorerie: disponibilităţi în conturi bancare, cecuri şi alte efecte de bancă.
Iar cât privesc restul operaţiilor, chiar înregistrate pe baza unui plan contabil, nu este
decât interpretare. Este posibil să apară destul de des manifestarea unor ezitări, în ciuda
existenţei planului contabil, şi atunci se impune alegerea unui tip de contabilitate, acest aspect
neputând fi eliminat. Nu putem aprecia că ar putea exista un adevăr contabil.
Informaţia contabilă poate fi judecată ca suficientă din momentul în care aceasta este
conformă cu normele. Însă conformitatea cu normele nu este un lucru uşor de definit. Normele
contabile conţin un anumit număr de reguli precise pentru care conformitatea practicii
întreprinderii poate fi facilitată privind reprezentarea sa, o ultimă referinţă fiind imaginea fidelă.
Contabilitatea nu este decât imaginea realului.
Această imagine poate lua diferite forme ale interpretării în funcţie de persoana care o
produce. Persoanele sunt unice şi diferite unele în raport cu celelalte. Aici se resimte, deci,
amprenta unei oarecare subiectivităţi.

22
 Conceptul de imagine fidelă, de origine britanică, supune principiile contabile unor
judecăţi raţionale şi inteligente, tolerând derogarea pentru a servi mai bine utilizatorilor de
situaţii financiare, prin ameliorarea calităţii deciziilor care depind în mare parte de calitatea
informaţiilor. Chiar dacă am admite că o imagine fidelă este atinsă din momentul în care
situaţiile financiare nu comportă o informaţie susceptibilă de a da cititorului o viziune eronată a
situaţiei întreprinderii, nu putem totuşi accepta ideea unei absenţe totale a erorilor la nivelul
informaţiei difuzate. Extractitudinea contabilă este foarte complex şi supus interpretărilor
subiective, în condiţiile practicării unei contabilităţi de angajamente. Eroarea este inevitabilă în
aceste împrejurări. Contabilitatea se îndepărtează din ce în ce mai mult de reguli şi principii de
aplicare rigide, având tendinţa de a ajunge la o mai mare supleţe, cu scopul de a satisface mai
bine utilizatorii exprimând cu fidelitate reflectarea unei veritabile situaţii a întreprinderii.
Derogarea nu trebuie să fie practicată decât în limita semnificativităţii sale, mai exact în
măsura în care aplicarea sa este susceptibilă să dea o altă idee şi să schimbe decizia utilizatorului.
Semnificativitatea este o noţiune relativă. Pentru o paletă largă de utilizatori ai situaţiilor
financiare, documentele servesc anumitor obiective specifice. Astfel, importanţa relativă depinde
de utilizatori. Autorii situaţiilor financiare trebuie să-şi concentreze eforturile spre a ajunge să
poată furniza o singură imagine fidelă în limita obiectivităţii şi la rândul său, fiecare utilizator va
construi sau aprecia, în raport cu această informaţie furnizată, imaginea sa care o consideră ca
mai satisfăcătoare.

23