CELULA – UNITATEA STRUCTURALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ A VIEŢII

STRUCTURA, ULTRASTRUCTURA ŞI ROLUL COMPONENTELOR

CELULEI
Definiţie: celula este unitatea structurală şi funcţională a organismelor.
Poate exista independent sau în complexe celulare.
Când este independentă, reprezintă un sistem biologic deschis (deoarece reuneşte mai
multe componente sau subsisteme). Când este integrată într-un ţesut, celula reprezintă
un subsistem care se subordonează sistemului (ţesutului) din care face parte.
Tipuri de celule
Există două tipuri fundamentale de organizare celulară: procariot şi eucariot.
Organizarea de tip procariot este caracteristică organismelor din regnul Monera:
bacterii şi cianobacterii.
Organizarea de tip eucariot este întâlnită la toate celelalte organisme.
CELULELE PROCARIOTE
- au organizare simplă, iar materialul lor nuclear nu este delimitat de citoplasmă;
- au dimensiuni reduse, formă sferică sau cilindrică.
Structură:
1. Peretele celular rigid, dominant lipoproteic. Conţine o componentă specifică numită
sac mureinic.
2. Membrana celulară sau plasmalema – delimitează citoplasma. Este lipoproteică, are
două straturi de fosfolipide printre care se găsesc proteine globulare.
3. Citoplasma - ocupă tot spaţiul celular. Este o soluţie coloidală în care mediul de
dispersie este apa , iar faza dispersată sunt substanţele organice şi minerale. În celulele
tinere, citoplasma aderă strâns la membrană şi se prezintă ca o masă densă, omogenă.
În celulele mature, citoplasma se depărtează de membrană, capătă aspect
granulat şi se vacuolizează.
4. Materialul genetic (nucleoid sau echivalent nuclear). Nu are înveliş nuclear, se află
direct în citoplasmă. Este reprezentat printr-un singur cromozom, alcătuit dintr-o
moleculă de ADN de formă circulară, foarte bine pliată. Înainte de diviziune, în celulă
pot fi 2 sau 4 cromozomi. Cromozomul bacterian poartă informaţia genetică necesară
coordonării metabolismului, creşterii şi multiplicării celulare.
5. Ribozomii – particule citoplasmatice foarte mici, alcătuite din ARN şi proteine.
Numărul lor variază în funcţie de starea de activitate a celulei. Rol : sinteza
proteinelor.
6. Aparatul fotosintetic – prezent la bacteriile fotosintetizatoare. Este format din
lamele şi vezicule ale membranei celulare (tilacoide). Conţine pigmenţi
fotosintetizatori. La bacterii aparatul fotosintetizator este legat de membrană, iar la
algele albastre–verzi = cianobacterii este separat de membrană.
7. Mezozomii sunt structuri formate prin invaginarea membranei celulare. De ei este
ancorat cromozomul bacterian. Au funcţii multiple, dar în special, participă la
respiraţia celulară.
8. Incluziunile celulare – sunt produşi metabolici aflaţi temporar în celulă. Pot fi
organici (amidon, glicogen) sau anorganici ( CaCO3, sulf coloidal).

Celulă procariotă
Se înmulţesc prin diviziune directă sau sciziparitate.
CELULE EUCARIOTE
- au forme diverse şi structură complexă;
- dimensiuni medii 10-30m ;
- prezintă compartimentarea spaţiului celular printr-un sistem de membrane
(citomembrane sau endomembrane).
Structură
1. Membrana celulară (membrana plasmatică, plasmalema ) este un înveliş universal
de natură lipoproteică. Moleculele componente sunt dispuse conform modelului
în ,,mozaic fluid” (proteinele sunt dispersate pe şi în straturi de fosfolipide rezultând
un caracter mozaicat).
Fosfolipidele conţin grupări polare hidrofile şi hidrofobe. Cele hidrofile se orientează
spre interiorul, respectiv exteriorul membranei, iar cele hidrofobe spre mijlocul
membranei.

Structura membranei celulare

Lipidele reprezintă o barieră în calea substanţelor hidrofile sau încărcate electric dar
sunt permeabile pentru substanţele lipofile.
Proteinele reprezintă componenta funcţională; asigură specificitatea membranelor.
Ele se pot găsi la exteriorul stratului lipidic (extrinseci) sau în interior (intrinseci).
Dacă traversează stratul lipidic rezultă proteine transmembranare.
Proteinele ,,permit“ trecerea anumitor substanţe în celulă. Asigură schimburile
selective între celulă şi mediul extern.
2. Peretele celular – este o structură întâlnită doar la ciuperci, alge şi plante.
Este un înveliş suplimentar, rigid dominant polizaharidic. Este considerat component
neviu sau neprotoplasmatic. Are rol de exoschelet (schelet extern). Asigură rezistenţa
plantei la factori de mediu şi la acţiunea gravitaţiei. Pereţii celulari sunt solidarizaţi
între ei printr-o formaţiune numită lamelă mijlocie.

Peretele celular şi lamela mijlocie

La plante, componenta de bază a peretelui celular este celuloza (considerată cea mai
abundentă substanţă organică din natură).

În cazul ciupercilor, componenta de bază este chitina, celuloza fiind absentă. Pereţii
celulari prezintă pori, numiţi punctuaţiuni. La acest nivel, ajung cordoane
citoplasmatice care vor realiza conexiuni funcţionale cu celulele vecine. Ele se
numesc plasmodesme.
Pereţii celulari pot fi impregnaţi cu diverse substanţe care le conferă o rezistenţă
sporită; cu suberină (la plantele lemnoase la care se distruge epiderma, iar funcţia de
apărare este luată de un ţesut numit suber sau lignină (în pereţii vaselor lemnoase).
3. Citoplasma - constituent universal viu sau protoplasmatic. Cuprinde spaţiul dintre
membrana celulară şi nucleu. Este formată dintr-o substanţă fundamentală numită
citosol sau hialoplasmă sau matrix citoplasmatic şi organite celulare.
Citosolul este o soluţie coloidală care se poate afla sub formă relativ fluidă numită sol
(în celulele cu activitate fiziologică intensă) sau în stare vâscoasă numită gel (în
celulele cu metabolism latent). Cele două stări sunt reversibile.

4. Organitele celulare – sunt compartimente celulare delimitate de membrane simple

sau duble şi în care se desfăşoară procese metabolice specifice, relativ independente
de alte compartimente (reticul endoplasmatic, dictiozomi, mitocondrii, lizozomi,
centrozom, plastide, vacuole).
Excepţie: ribozomii, care nu sunt delimitaţi de membrane dar sunt consideraţi organite
celulare pentru că au rol foarte important în sinteza proteinelor.