Perioada literara: În contextul literaturii europene, realismul a

fost o mișcare literară dominantă în secolul al XIX-lea, ca

reacție la romantism. În literatura română, perioada realismului
este marcată de scriitori precum Ion Creangă, Ioan Slavici, sau
mai târziu, de Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu. Acești autori
au abordat subiecte legate de viața cotidiană, de clasele sociale
diverse și de problemele politice și sociale ale vremii.
Caracterul realist: Romanul realist se concentrează pe
prezentarea realității într-un mod fidel și detaliat. Este
caracterizat prin descrieri precise, preocupare pentru detalii și
pentru reprezentarea credibilă a vieții cotidiene. Autorii realiști
sunt interesați de observarea și analiza societății și a
comportamentului uman în diferite contexte.
Caracterul tradițional: Realismul în literatură aduce adesea cu
sine o revenire la tradiție și la valorile convenționale ale
societății. Este preocupat de stabilirea unor norme și valori
morale, deși poate fi, uneori, critic față de ele. Aceasta
înseamnă că romanul realist își propune să reflecte realitatea
într-un mod cât mai autentic, dar, în același timp, să păstreze
anumite standarde morale și culturale tradiționale.
Tema, titlul, conflicte: Tematica romanului realist poate varia,
dar este adesea ancorată în viața cotidiană, în probleme
sociale și în conflicte interpersonale sau interclasice. Titlurile pot
fi sugestive și reflectă adesea subiectul principal al cărții.
Conflictul în romanul realist poate fi intern sau extern, și poate fi
legat de dezvoltarea personajelor sau de dinamica socială.
Perspectiva narativă: Perspectiva narativă în romanul realist
poate fi atât omniscientă, cât și limitată la un anumit personaj
sau la mai mulți. Autorul poate folosi naratorul terț persoană
pentru a prezenta acțiunea dintr-o perspectivă obiectivă, sau
poate alege o narare din perspectiva unui personaj, ceea ce
poate oferi o mai mare intimitate și o mai bună înțelegere a
psihologiei personajelor.
Structura operei: Structura romanului realist este adesea
cronologică, urmărind evoluția personajelor și a conflictului într-
o succesiune logică. Totuși, autorii pot folosi și tehnici de flash-
back sau de analepsă pentru a introduce elemente din trecutul
personajelor sau pentru a adânci înțelegerea cititorului asupra
subiectului.
Analiza simbolică a textului: În romanul realist, simbolurile pot fi
folosite pentru a sublinia teme și motive importante, sau pentru
a adăuga adâncime și profunzime înțelegerii operei. Aceste
simboluri pot fi obiecte, locuri sau evenimente care poartă o
semnificație mai profundă și care contribuie la înțelegerea mai
complexă a textului.
Caracterul monografic: Unele romane realiste pot avea un
caracter monografic, adică pot fi concentrate asupra
reprezentării unei comunități sau a unei clase sociale într-un
mod exhaustiv și detaliat. Autorul poate folosi acest tip de
abordare pentru a explora subtilitățile și nuanțele unei anumite
realități sociale sau culturale.
Personajul: Personajele din romanul realist sunt adesea
complexe și bine conturate, cu trăsături psihologice credibile.
Ele pot proveni din diferite medii sociale și pot avea diferite
aspirații și conflicte interioare. Autorii realiști sunt interesați să
exploreze caracterul uman în toată complexitatea sa.
Stilul prozei: Stilul prozei în romanul realist este adesea sobru și
echilibrat, concentrându-se pe descrieri precise și pe dialoguri
naturale. Autorii pot evita ornamentația excesivă sau stilul
grandilocvent, preferând o exprimare clară și concisă.
Concluzii: Romanul realist este o formă literară bogată și
complexă, care se concentrează pe reprezentarea credibilă a
realității și a vieții umane într-un mod autentic și profund. Prin
explorarea temelor sociale, a conflictelor interpersonale și a
psihologiei personajelor, acest gen literar oferă cititorului o
înțelegere mai profundă a lumii și a condiției umane.