Sunteți pe pagina 1din 4

Cum aţi trecut, domnule profesor, peste această perioadă de izolare, de ameninţare a bolii,

astfel încât să nu vă lăsaţi influenţat de frică, de ştirile alarmiste?


Dumitru Constantin Dulcan: Această izolare nu este un lucru uşor de suportat, dar dacă
aceasta este legea, eu sunt un om civilizat şi o respect. Dincolo de restricții, însă, perioada
aceasta mi-a prins și foarte bine, pentru că eu am mereu pe masa mea de lucru un teanc de
lucrări la care, în tot timpul acesta, am scris și am consultat o serie întreagă de note de studiu.
Și, desigur, nu am terminat, încă mi-au mai rămas multe de scris. Deci a fost o perioadă bună în
care am scris, am citit și m-am odihnit.
Nu v-ați lăsat molipsit de frica față de această boală.
Dumitru Constantin Dulcan: Eu am fost sănătos, nu am păţit nimic, chiar dacă în această ţară
a fost multă suferinţă cauzată de această viroză. Într-adevăr, sentimentul principal care s-a
impus, în primul rând prin ceea ce s-a arătat la televizor, a fost, fără îndoială, frica. Mass-media,
vrând-nevrând, trebuie să anunţe toate informațiile legate de acest subiect, iar lumea se sperie și
frica aceasta se propagă. Orice sentiment conţine o energie, așa cum orice cuvânt emis de
creierul nostru generează şi el un câmp de energii, iar acest câmp este cel care participă la
materializarea gândului. În clipa în care spun „eu merg afară”, se pune în funcţiune şi energia cu
care eu voi merge. La fel şi în cazul unui antrenament, dacă vrem, de exemplu, să ne ascuţim
memoria, câmpul de energie se emite odată cu gândul. Treptat-treptat, în creierul nostru se
formează noi conexiuni, noi sinapse, iar aceste noi conexiuni neuronale sunt suportul
informaţiilor noi pe care le învăţăm. De aceea, e bine ca sentimentul de frică să fie convertit într-
un sentiment de pace, de acceptare.
Dar cum putem face această conversie?!
Dumitru Constantin Dulcan: Cuvintele nu sunt doar simboluri verbale cu care noi definim
obiectele realităţii care ne înconjoară. Ştim acum, după studiile care s-au făcut și s-au tot reluat
după anii 2000, că, odată cu gândul formulat în mintea noastră se emite şi un câmp de energie,
acel suport al gândului de care vorbeam. Iar aceste gânduri au o chimie care se reflectă asupra
celulelor și deci a corpului nostru. Avem gânduri şi emoţii constructive, însă stresul, ura,
dispreţul, răutatea, agresivitatea sunt emoții distructive. De aceea, nu trebuie să ne lăsăm
copleşiţi de frică, de teamă, de tristeţe, de depresie, pentru că aceste stări au un efect nefast
asupra sănătăţii noastre, unul dintre efecte fiind chiar scăderea imunităţii. Or, în această
perioadă, creşterea şi întărirea imunităţii ar trebui să fie primul scop al existenţei noastre. Și
atunci, e important să transformăm energia fricii într-o energie a bucuriei. Cum? Într-un mod
foarte simplu: fiecare dintre noi am avut, la un moment dat, în viaţa noastră, un episod fericit, pe
care trebuie să-l evocăm, atunci când suntem copleşiţi de frică. Odată cu evocarea
evenimentului, aducem şi energia lui, aceasta fiind una dintre căi. Deci anulăm frica printr-un
gând fericit dintr-o experiență anterioară.
Credința ne ajută?
Dumitru Constantin Dulcan: Studiile ne spun că rugăciunea funcționează. Universitatea
Harvard a făcut un astfel de studiu pe un număr de bolnavi asupra cărora cineva se gândea la
refacerea stării lor de sănătate, în raport cu un alt lot de bolnavi, care erau doar martori. S-a
constatat că primii s-au vindecat de două ori mai repede şi cu o medicaţie redusă. Asta
dovedeşte forţa rugăciunii, iar cu cât se roagă mai multe persoane, cu atât puterea de vindecare
este şi ea mai mare. Rugăciunea ne-a fost inspirată, evident, de Biserică, dar în momentul de
față studiile făcute la Institutul Inimii din California au relevat posibilitatea de a obține un efect
folosind doar cuvintele obișnuite, cu condiția ca intenția de vindecare sau de a obține un efect să
fie exprimată în același timp de cât mai multe persoane, să fie sincronizată. Astfel de
experimente științifice demonstrează că rugăciunea, atât cea în termeni canonici, cât şi cea în
termeni laici, are efecte palpabile. Şi cu cât e făcută de mai mulţi oameni, cu atât are efecte mai
bune, pentru că noi creăm un câmp de energie între solicitant şi entitatea căreia ne adresăm.
Este fenomenul conștiinței globale.
Deci ce putem face ca să fim bine în această perioadă?
Dumitru Constantin Dulcan: Să ne adaptăm. Să ne controlăm gândurile, alimentaţia, lecturile şi
să nu devenim victimele fricii, pentru a nu ne scădea rezistenţa la boală. Sper, la un moment dat,
„să se plictisească” virusul şi să ne lase în pace.
Spuneți că suntem legați între noi prin câmpurile noastre energetice, dar acum trăim mai
mult în izolare…
Dumitru Constantin Dulcan: Izolarea are un efect contrar biologiei şi sănătăţii noastre, pentru
că noi trăim într-un univers care este interconectat. Este demonstrat că, indiferent la ce distanţă
suntem unii faţă de alţii, trăim într-un univers în care toate lucrurile sunt interconectate şi tot ceea
ce gândim, bine sau rău, are un efect favorabil sau, dimpotrivă, nociv. Omul este o fiinţă
socială, zoon politikon, un animal politic, cum spunea Aristotel. Şi avem dovada copiilor crescuţi
de lupi, copiii-lupi, descoperiţi după vârsta de șase-şapte ani, care nu au mai putut fi umanizați,
pentru că ei imitau animalele, nu fiinţa umană, nu vorbeau, nu mergeau în picioare, nu mâncau
cu mâinile. Ceea ce înseamnă că ne naştem cu însuşirile necesare unui om, dar dacă un copil
mic nu trăieşte într-un mediu uman, atunci nu are de unde să înveţe. Noi avem aceste însușiri ca
programe, dar fără exemplu, fără un semnal din afară, rămân doar programe latente. Omul are
nevoie de om. Iar în al doilea rând, deși probabil s-a decis după criteriul vârstei de pensionare ca
oamenii peste 65 de ani să stea în case, totuși, trebuie spus că un om de 65-70-80 de ani, dacă
este obligat la sedentarism, are riscul de a face accidente trombo-embolice, deoarece sângele
care vine în sens antigravitaţional, de la picioare către creier, nu mai este propulsat de către
inimă, pentru că are alt circuit, şi atunci singura modalitate prin care poate fi ascensionat rămâne
mersul, care, prin pompa musculară, obligă sângele venos să fie ascensionat. Deci această
izolare este în detrimentul sănătăţii unui om dacă este prelungită sine die, şi aici intervine un
paradox, noi vrem ca aceşti oameni să fie feriţi de o boală, dar le provocăm o alta. Izolarea poate
determina și depresie, un fundal care favorizează multe alte boli. Ca soluţie pe termen scurt pot
să înţeleg izolarea, dar dacă se întinde pe multe luni sau ani, atunci aceşti oameni sunt expuşi
unui mare risc de îmbolnăviri. Trebuie, deci, să existe un echilibru între a preveni îmbolnăvirea
prin virus şi nevoia de a face un minim de mişcare necesară. Noi trebuie să găsim soluții. Ştiu
oameni care au făcut detenţie în regimul comunist şi care mergeau singuri prin celulă si vorbeau
singuri, ca să nu uite să meargă și să vorbească. Energia şi vitalitatea noastră sunt menţinute de
nişte organite mici, aflate în celulele noastre, numite mitocondrii, moştenite de la mamă, şi care
generează energia organismului din glucoză și din oxigen. Cu timpul, scad ca număr, iar singura
modalitate de a le menţine şi de a le înmulţi este mişcarea. Politicile discriminatorii sunt de tristă
amintire. Apărăm oamenii de Covid, dar îi pierdem din cauza altor boli, deoarece oamenii nu mai
pot merge la spitale pentru a se trata de alte afecțiuni. Situația asta arată ca și cum ar fi o
convenţie internaţională în care n-ai voie să mori de virus, dar poţi să mori de orice altceva.
Evident, nu cred că este o astfel de intenție, dar văzută dinafară, asa pare.
Facem, deci, mișcare, ne cultivăm bucuria, ne rugăm, ascultăm muzică, facem meditații…
Dumitru Constantin Dulcan: Eu am evitat cuvântul meditaţie, pentru că majoritatea oamenilor
ştiu să se roage, nu să mediteze. Dar, da, medităm sau ne rugăm, ca să ne readucem bucuria și
liniștea în suflet. Liniștea e foarte importantă și poate că lucrurile se leagă între ele. Noi, de la al
Doilea Război Mondial încoace, nu am mai avut linişte pe pământ. Tot timpul a fost un război
undeva, mereu au fost bombardamente în care au murit mame şi copii nevinovați, oare nu
cumva omenirea cu toată răutatea şi agresivitatea ei a devenit vulnerabilă la virus? Nu putem să
ne gândim că răutatea ne-ar putea scădea imunitatea, făcându-ne vulnerabili la tot felul de
virusuri? Constatăm că inteligenţa acestui virus, deocamdată, domină inteligenţa umană.
Dar bunătatea, bucuria, liniștea, ne vor salva. Și dragostea, nu? Dragostea ne poate
vindeca?
Dumitru Constantin Dulcan: Legat de dragoste, vă spun că la finalul izolării vor fi ori foarte
multe divorţuri, ori foarte mulţi copii. Altfel, ce să zic? Dacă tinerii nu au mai putut ajunge unul la
altul, atunci n-au fost condiții prea bune pentru dragoste. (râde)
Deci, deocamdată, așa, în izolare, doar cu iubirea de divinitate avem şanse mai mari…
Dumitru Constantin Dulcan: Iar aceasta trebuie să fie reală, exprimată cu întreaga energie a
inimii, iubirea trebuie să fie încărcată cu întreaga pasiune plecată din inimă. O ţărancă simplă
care se roagă în genunchi, poate să aibă mult mai mult efect cu rugăciunea sa, pentru că se
roagă în lacrimi. Pentru că, între cele două registre, raţional şi afectiv, cel care dă valoare
rugăciunii este afectul, sentimentul. Şi logica are valoarea ei, dar nu întotdeauna în raport cu
Dumnezeu.

De reflectat!!!
De ce cainii traiesc mai putin decat oamenii? Raspunde un copil de 6ani
" Fiind veterinar, intr-o zi am fost chemat sa examinez un caine irlandez de 13 ani pe nume Belker.
Familia Ron cu sotia Lisa si baietelul Shane,de 6 ani, iubeau mult cainele si erau stransi in jurul cainelui
asteptand o minune.
Am examinat cainele si am constatat ca urma sa moara de cancer, si nu puteam sa fac nimic pentru el doar
de a-l ajuta prin eutanasie sa treaca dincolo..
A doua zi, familia era reunita in jurul cainelui, si, in timp ce injectia isi facea efectul, Shane ii dadea
ultimile mangaieri..
Copilul parea atat de linistit ca ma intrebam daca intelege ce se intampla, vazand ca accepta tranzactia lui
Belker fara dificultate.
Am inceput sa discutam de ce cainii traiesc mai putin decat oamenii..
Atunci Shane a raspuns: Eu stiu de ce..
-Oamenii vin pe lume pentru a invata sa traiasca frumos, sa iubeasca pe altii si sa fie o persoana buna..da?
Câinii, de cand se nasc, stiu sa faca asta, așadar nu e necesar sa traiasca cat noi..
Acest raspuns mi-a schimbat complet modul de a vedea viata..
Daca un caine ar fi invatatorul nostru, ne-ar putea invata:
*Cand cei dragi se intorc acasa,alearga si saluta-i cu bucurie..
*Nu rata niciodata o ocazie sa iesi sa te plimbi in natura..
*Alearga, sari, joaca-te in fiecare zi..
*Imbunateste felul tau de fi si lasa-te mangaiat, îmbrățișat de oameni..
*Evitati sa "muscati", când un singur "marait"e suficient..
*Cand cineva are o zi mai proasta, tacut, aseaza-te iubitor langa el, astfel sa stie ca ii esti aproape..
Acestea sunt mici secrete ce cainii ne invata in fiecare zi.."
Suesa web
Tradus si adaptat M.Capbun

S-ar putea să vă placă și